Capitol II Metode de strângere a informaţiilor despre copil/adolescent şi

familie

Din cartea Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților,

Ed SPER, 2015
Autor Elena Otilia Vladislav

1. Strângerea informaţiilor prin interviu

Pentru a avea o imagine cât mai completă a asupra copilului/adolescentului, este indicat să strângem
informaţii din mai multe surse: de la părinţi, de la copil/adolescent, de la profesori.

Interviurile clinice structurate şi semi-structurate

În cazul interviului structurat, psihologul nu face decât să pună întrebări dinainte stabilite şi a căror
formulare este invariabilă sau puţin variabilă. Practicianul dispune cel mai adesea de un caiet în care
sunt scrise întrebările. În cea mai mare parte din timp, aceste întrebări sunt închise, adică cer
răspunsuri de tip „Da” sau „Nu”.

Interviurile semi-structurate nu diferă decât în mică măsură de interviurile structurate. Cele două
diferenţe principale constau în prezenţa bifurcaţiilor în interviu şi în libertatea lăsată psihologului în
luarea iniţiativei de a pune întrebări complementare. Astfel, multe interviuri sunt numite semi-
structurate deoarece maniera în care pacientul răspunde la o întrebare determină, de fapt, căi ce pun
sau nu o serie de întrebări complementare facultative, dar standardizate. Un alt aspect al semi-
structurării este faptul că, în unele formulare, psihologul este încurajat să pună întrebări la alegerea
sa pentru a aprecia realitatea şi importanţa fenomenului clinic vizat de către un item standardizat, a
cărui formulare este prea stereotipă pentru a se putea aplica la toate situaţiile concrete.

1.1. Interviul cu copilul/adolescentul

În interviul cu copilul/ adolescentul, este important să se ţină cont de câteva reguli generale:

- Se evită întrebarea De ce?, care îl face pe copil să se simtă inferior sau tras la răspundere. De
exemplu, în loc de întrebarea: De ce nu poţi sta la locul tău la şcoală?, se pot pune întrebări ca
acestea: Ce poţi să-mi spui despre cât de greu îţi e să stai pe locul tău la şcoală? Ce ţi-ar plăcea să faci
în loc să stai pe locul tău la şcoală?

- Este important să se înceapă cu întrebări deschise, generale şi mai puţin specifice, înainte de
abordarea dificultăţilor copilului.
- Una dintre reguli este să începem cu întrebări uşoare, trecând apoi la întrebări multi-alegeri (cu mai
multe posibilităţi de răspuns) şi, în final, la cele de tip adevărat/fals (da/nu), dacă celelalte abordări
nu au avut succes.

- De obicei, este bine ca subiectele sensibile pentru copil să fie lăsate pentru momentul când relaţia
terapeutică s-a construit. De exemplu, un copil cu dificultăţi de învăţare poate fi sensibil la subiecte
privind performanţele academice sau un copil care are părinţii divorţaţi poate fi sensibil la subiecte
privind familia.

- Psihologul evită să adopte o poziţie critică şi nu se grăbeşte cu interpretări directe.

- Este indicat ca evaluatorul să reflecte emoţiile copilului/adolescentului atunci când acesta le

exprimă doar nonverbal. De exemplu, unui copil ce se încruntă şi strânge pumnii i se spune: Pari
foarte furios.

- Este indicat ca evaluatorul să utilizeze fraze clare, să evite atitudinea critică, dar să stabilească exact
care este comportamentul adecvat şi inadecvat.

- Este indicat ca evaluatorul să fie pregătit să impună limite - furia şi distrugerea nu sunt cathartice,
astfel încât să se poată spune copilului care face gesturi provocatoare, de încălcare a limitelor: „Aşa
ceva nu se face aici”, „Vreau să te opreşti din a face aşa ceva”;
- Psihologul acceptă desenele pe care eventual i le oferă copilul şi le şi păstrează bine, pentru că mai
târziu îi poate solicita să le explice. Desenele nu trebuie puse la loc de onoare pe pereţi, pentru că va
fi imposibil să se facă acest lucru pentru toţi copiii care vin.

- Copilului nu i se permite să plece cu jucării din cameră: „Îmi pare rău, dar aceste jucării aparţin
cabinetului şi nu ar mai fi rămas niciuna pentru tine, dacă toţi copiii ar fi făcut la fel”.

- Psihologul îl anunţă pe copil cu cinci minute înainte de sfârşitul interviului că acesta se va termina.

Psihologii trebuie să fie atenţi la următoarele greşeli:

- Evitarea subiectelor relevante, dar dificile, cu scopul de a-i oferi copilului o experienţă
plăcută;

- Situarea de partea copilului, în locul dezvoltării unei neutralităţi binevoitoare şi constructive;

- Conducerea unui copil sugestibil spre răspunsurile pe care le doreşte psihologul;

- „Construirea de castele de nisip” pe încuviinţarea din cap a unui copil ce nu vrea să

vorbească.

Forma şi conţinutul interviului iniţial depind de vârsta copilului şi de problema prezentă.

1.1.1. Observaţia copiilor foarte mici (de la naştere la 2 ½ ani)

Pentru copiii foarte mici, interviul primar se va desfăşura cu cel puţin unul dintre părinţi (persoana de
îngrijire etc.), care să poată furniza clinicianului informaţii despre istoria de viaţă a copilului.
Clinicianul trebuie să aibă în vedere următoarele:
- Observarea interacţiunii copil-părinte/persoană de îngrijire;

- Notarea comportamentului nonverbal;

- Cum reacţionează copilul la separarea de părinte/ persoana de îngrijire? Cum este reuniunea
la întoarcerea părintelui/persoanei de îngrijire?

- Există diferenţe între comportamentul copilului când este însoţit de

tată/mamă/bonă/bunic/bunică?

- Cum comunică copilul cu adultul? Cum îi răspunde adultul? Zâmbeşte des copilul? Când este
supărat, poate fi liniştit (consolat)?

- Copilul pare securizat sau plânge? Este distant, conciliant sau rezistent?

- Observaţii despre dezvoltarea copilului: limbaj, motricitate, mers, starea emoţională,

afectivitate.

1.1.2. Interviul cu copilul preşcolar (2 ½ - 6 ani)

Evaluarea copilului preşcolar este de obicei efectuată cu unul dintre părinţi prezenţi, şi apoi cu copilul
singur. Este observat comportamentul copilului în joc. În general, este mai puţin structurată faţă de
evaluarea copiilor mai mari. În primele stadii de dezvoltare, majoritatea informaţiilor vin de la părinţi.
Când observă copilul, psihologul trebuie sa fie atent la:

- Cum comunică copilul cu el şi dacă sunt diferenţe faţă de felul în care comunică cu părinţii?

- Cum percepe evaluarea? Negativ, cooperant, relaxat, tensionat sau inhibat?

- Copilul priveşte adultul pentru a se asigura că răspunsul său este adecvat?

- Cât de autentic este jocul/răspunsul copilului ? Care este tonul general (agresiv, cooperant)?

- Cât de atent este copilul? Comportamentul este adecvat vârstei lui? Cât de interesat este de
subiect, joc sau materialele utilizate ?

Este important să i se permită copilului să se obişnuiască cu situaţia înainte de a-l aborda prin
interviu. La început, este bine să fie lăsat copilul să exploreze camera şi jucăriile în timp ce psihologul
face una sau două remarci prieteneşti şi răspunde la abordările copilului (dar fără a face el nicio
abordare). Viteza şi modul în care un copil se angajează în interacţiune vor fi diferite în funcţie de
fiecare copil. Se vor face încercări pentru a implica copilul în activităţi în general plăcute pentru
vârsta lui. Întrebările vor fi adaptate capacităţii de înţelegere a copilului.

Expresii de început

Copiii de această vârstă răspund bine dacă întrebările sunt factuale, cum ar fi:

Câţi ani ai?

Cine a venit cu tine azi?

Unde locuieşti?
Cu cine locuieşti?

Întrebări legate de grădiniţă

La ce grădiniţă te duci?

Cum îţi place?

Cum este educatoarea?

Ai prieteni la grădiniţă? (daca da) Cum îi cheamă?

Întrebări legate de casă şi familie

Din cine este alcătuită familia ta?

Cât de apropiat eşti de mama/tata? Cu fraţii/surorile cum te înţelegi?

Întrebări despre prieteni

Ai prieteni cu care-ţi place să te joci?

Ce fel de activităţi (jocuri) îţi plac?

Ai un prieten cel mai bun? Cum îl cheamă?

Ce-ţi place să faceţi împreună ?

Întrebări despre interese

Ce fel de jocuri îţi plac?

Care sunt jucăriile tale favorite?

Ce emisiuni TV îţi plac?

Îţi plac anumite cursuri, cum ar fi cele de artă sau de gimnastică?

Ai vreo pasiune?

Psihologul răspunde cu interes, curiozitate sau entuziasm, în funcţie de context. Se creează o

atmosferă neprotocolară, pentru a se putea evalua reactivitatea emoţională a copilului şi tipul de
relaţie pe care o formează cu evaluatorul. Interviul trebuie să fie adecvat vârstei, inteligenţei şi
interesului copilului. Dacă trebuie evaluată reactivitatea emoţională a copilului, este necesar ca
psihologul însuşi să arate diferite emoţii (să fie mai serios sau mai îngrijorat când îl întreabă despre
sentimente sau griji şi mai vesel când răspunde la relatările copilului legate de lucrurile care-l
interesează sau îl amuză).

Este folositor ca psihologul să treacă repede peste subiecte prea înspăimântătoare pentru copil, dar,
ulterior, trebuie să se întoarcă la ele. Se simte copilul vreodată singur? Se angrenează uşor în bătăi?
Se supără uşor? Este ironizat mai mult decât ceilalţi copii? De ce crede el că este ironizat?

Copilul trebuie întrebat în mod expres despre griji, ruminaţii, temeri, nefericiri, coşmaruri şi despre
lucrurile care îi provoacă furie. De exemplu, ei pot fi întrebaţi: „Multă lume tinde să se îngrijoreze din
diferite motive. Ce fel de lucruri te îngrijorează pe tine? Stai vreodată treaz noaptea, îngrijorându-te
pentru anumite lucruri? Ai avut vreodată gânduri rele de care nu ai putut să scapi? Te simţi câteodată
sătul de toate? Plângi? Te simţi nefericit?”. „Sunt lucruri de care ţi-e frică în mod special: întuneric,
păianjeni, câini, monştri? Ce lucruri îţi stârnesc furia?”
Dacă la oricare dintre aceste întrebări, psihologul primeşte răspunsuri pozitive, trebuie să evalueze
severitatea impactului asupra comportamentului: „Te simţi câteodată aşa de supărat, că îţi vine să
fugi şi să te ascunzi? Sau vrei să fugi de acasă? Când s-a întâmplat ultima dată? Cât de des te simţi
aşa? Ce lucruri te plictisesc? Te simţi aşa numai la grădiniţă, numai acasă?”

Copiii mici pot fi foarte sugestibili şi de multe ori dau răspunsurile pe care cred ei că ar dori să le audă
psihologul. Copiii anxioşi sau depresivi pot fi descoperiţi prin starea afectivă ce se dezvoltă atunci
când vorbesc despre griji, temeri, stări de plictiseală. Deşi este important să fie întrebat copilul
despre aceste probleme, este de asemenea important ca cea mai mare parte a interviului să fie axată
pe teme neutre sau mai vesele.

1.1.3. Interviul cu un copil între 6 şi 12 ani

Expresii de început:

E bine ca psihologul să înceapă interviul prezentându-se şi stabilind o relaţie. De exemplu, poate

spune:

„Bună, (numele copilului)! Sunt... (nume). Aş dori să petrecem puţin timp împreună, să ne
cunoaştem. Îmi face plăcere să te cunosc/mă bucur să te cunosc, te rog, intră înăuntru, ia loc!” etc.

Întrebări deschise:

De ce crezi tu că eşti aici azi?

Ce ţi-au spus părinţii despre mine?

Câţi ani ai?

Întrebări legate de şcoală:

Cum sunt învăţătoarea (profesorii)?

Povesteşte-mi despre ea/el/ei.

Ce ţi-a plăcut mai mult la şcoală anul acesta?

Ce nu ţi-a plăcut la şcoală anul acesta?

Cine te ajută la teme? Te descurci mai prost la o materie? (dacă da) Ai idee ce-ţi provoacă dificultăţi
în această privinţă?

Notă: Dacă copilul are dificultăţi şcolare, se pun întrebările pentru depistarea simptomelor de ADHD.

Întrebări specifice despre casă şi familie

Se pot alege unele dintre aceste întrebări pentru a obţine informaţii de la copil:

Cu cine locuieşti?

Cu ce se ocupă mama şi tatăl tău?

Câţi fraţi sau surori ai? Ce faceţi împreună? Pe ce teme va certaţi? Ce face familia ta ca să se relaxeze,
să se destindă?
Cum arată cina în familia ta? Ce-ţi place cel mai mult la mama şi la tatăl tău? Cu care părinte te
înţelegi mai bine? Daca vrei s-o înfurii pe mama sau pe tatăl tău, ce faci? Cum îşi arată membrii
familiei aprecierea unul faţă de celălalt?

Cum este casa ta? Ai propria ta cameră? Prefă-te că-mi faci un tur al casei! Ce-ai dori să-mi arăţi?
Cum ar arată familia perfectă pentru tine? Mergeţi în vacanţă? Unde? Simţi vreodată nevoia să fugi
de acasă, ai fugit vreodată de acasă? Ce te face sa simţi asta?

Pentru copiii cu părinţi divorţaţi:

Cum e când îţi vizitezi mama/tatăl? Ce faceţi împreună?

Întrebări despre prieteni

Ce-ţi place să faci cu prietenii tăi?

Ai mulţi prieteni sau ai vrea să ai mai mulţi?

Notă: Dacă copilul răspunde că are puţini prieteni sau deloc, trebuie verificate eventualele simptome
de depresie.

Ai un prieten mai bun? (dacă da) Cum este el? Cum sunt ceilalţi prieteni?

Întrebări despre interese

Ce-ţi place să faci? Joci vreun joc, sport (fotbal)? Îţi place să te uiţi la TV? Ai vreo colecţie (timbre,
cărţi poştale etc.)?
Cu ce jucării îţi place să te joci? Ai un program zilnic? (dacă da) Care este? Ce fel de program cu
familia ai? Cum îţi place să-ţi cheltuieşti banii?

Întrebări specifice privind simptome psihiatrice (adaptat după Ellen Braaten, 2007)

Când evaluatorul suspectează probleme psihologice, poate alege întrebări din următoarea listă:

1. Simptome dispoziţionale

Cum te simţi chiar acum? Cum te simţi de obicei la şcoală? Dar acasă?

Ce fel de lucruri îţi provoacă supărare? Tristeţe? Bucurie? Teamă? Fericire?

Ce este uşor pentru tine să faci? Ce este greu?

Ai vrea să schimbi ceva la tine?

2. Simptome depresive

Simptome fiziologice

Ai poftă de mâncare?

Te doare stomacul? Alte junghiuri sau dureri? Te-ai simţit cam rău?
Te-ai simţit vreodată lipsit de energie? Te simţi obosit în ultima vreme?

Simptome comportamentale

Ai probleme când trebuie să te dai jos din pat dimineaţa ? Plângi mult? (dacă da) Din ce cauză plângi?
Ai dificultăţi de concentrare? Dificultăţi în rezolvarea temelor la şcoală?

Efecte sociale

Cum te simţi alături de prietenii tăi ? Te simţi respins? Îi simţi aproape?

Te simţi singur ? Există persoane care să te asculte când ai nevoie să vorbeşti cu cineva?

Cogniţia

Când priveşti în viitor, ce vezi?

Te simţi vreodată vinovat?

Îţi este greu să memorezi? (dacă da) Ce crezi despre asta?

Ce crezi despre moarte? Te simţi nefericit?

Violenţa, suicidul şi homicidul

Ţi-ai dorit vreodată să mori? Ai vrut vreodată să te sinucizi?

Ai încercat vreodată să răneşti pe cineva?

Dacă istoria suicidală este pozitivă, folosiţi următoarele întrebări:

Ce ai considerat că obţii?

Ce te-a oprit să urmezi aceste idei?

Când ai avut ultima dată asemenea gânduri? Cât de des îţi vin în minte asemenea gânduri?

Ţi-e greu să te controlezi?

3. Îngrijorare/anxietate

Te simţi vreodată speriat sau anxios? Ce fel de lucruri te îngrijorează? Cum arată ele?

Te simţi atât de nervos încât ţi-e rău de le stomac? Te simţi distrus, tensionat, zdruncinat?

4. Comportamentul obsesiv-compulsiv

Ai tendinţa de a face diverse lucruri iar şi iar? Simţi nevoia sa verifici anumite lucruri tot timpul?

Ai nevoie să aranjezi lucrurile într-o anumită ordine? (dacă da) Cum?

Te superi când cineva îţi mută lucrurile din cameră?

Simţi nevoia să faci anumite lucruri înainte de a merge la culcare seara?

Simţi nevoia să atingi anumite obiecte în timp ce le vezi?

Ai avut vreodată gânduri sau acţiuni pe care nu le poţi controla?

Daca da, urmează întrebările: Cum te simţi când ai aceste stări (comportamente)? Cum te afectează
ele la şcoală? Acasă? Când eşti cu prietenii?

5. Tulburarea de comportament disruptiv

ADHD - simptomul neatenţiei

Ai probleme cu atenţia la şcoală? Când îţi cere cineva să faci ceva, îţi aminteşti greu ce ţi-a cerut? Îţi
par dificile temele? (dacă da) Ce? Cât de grele? Pierzi lucruri de obicei?

ADHD - simptome impulsive

Uneori îţi este greu sa te controlezi comportamental? Îi întrerupi des pe ceilalţi? Nu-ţi aştepţi rândul?
Devii agitat?

ADHD - hiperactivitatea

Te simţi vreodată sau tot timpul ca un motor? Îţi este greu să stai jos? Adormi greu seara?

Alte comportamente disruptive

Ai probleme cu alţi copii la şcoală? Ai avut vreun necaz la şcoală?

Ai fugit vreodată de acasă? Ai fost exmatriculat?

Ai stat afară noaptea? Ai condus maşina fără carnet? Îţi pierzi firea des? (dacă da) Din ce cauze?

Te baţi mult? (dacă da) Cine începe bătaia de obicei? Pentru ce fel de lucruri te baţi?

Ai mereu probleme? (dacă da) Ce fel de lucruri te bagă în belele? Ce se întâmplă când ai probleme?
Ai incendiat vreodată ceva? Ai făcut graffiti? Ai furat? Ai spart casa cuiva/magazin/maşină?

Ce fel de droguri/alcool ai folosit? Cât de des consumi droguri/alcool?

Eşti membru al unei bande?

6. Tulburări ale gândirii

Auzi vreodată voci pe care alţi oameni nu le aud? Vezi lucruri pe care alţi oameni nu le văd?

Te-ai simţit vreodată atât de bine că aproape te-ai speriat?

În acest timp ai simţit că nu ai nevoie sa dormi ?

7. Tulburări de alimentaţie

Simptome comportamentale

Ce mănânci? Cât de frecvent faci exerciţii? Mănânci în secret? Pe ascuns? Îţi provoci voma? Foloseşti
multe laxative?
Simptome cognitive

Îţi place cum arăţi? Ce crezi despre mâncare? Ce fel de gânduri ai despre mâncare?

Ţi-e teamă să nu te îngraşi? Există alimente pe care le eviţi?

8. Abuzul

Te-a lovit cineva tare sau suficient de tare ca să-ţi rămână semne? (dacă da) Povesteşte-mi despre
asta. Cine a făcut asta şi când s-a întâmplat?

Te-a atins cineva vreodată într-un fel care te-a făcut sa te simţi prost? (dacă da) Poţi să-mi spui mai
multe despre asta? Ţi-e teamă de cineva? (dacă da) Ce ţi-a făcut această persoană ca să te temi de
ea/el?

Întrebări despre dorinţe/ fantasme

Dacă ai avea trei dorinţe, care ar fi acestea? Părinţii tăi le cunosc? (dacă nu) Ar fi surprinşi să afle asta
despre tine?

Care este vârsta ta preferată?

Când visezi noaptea, despre ce visezi? Povesteşte-mi despre ceva ce-ţi aminteşti că s-a întâmplat cu
mult timp în urmă.

Dacă ai putea schimba trei lucruri - la tine însuţi, familia ta, la şcoală - care ar fi acestea?
(Această întrebare structurează obiectivele în trei categorii: schimbarea de sine, schimbarea în
familie şi schimbarea la şcoală. Astfel, copilul/adolescentul are şansa să identifice obiectivele
personale şi problemele implicite într-una sau toate aceste trei categorii.)

Dacă ai rămâne singur pe o insulă, pentru un an, şi ai putea lua doar trei oameni cu tine, cine ar fi ei?
De ce?

Întrebări finale (de încheiere)

Este ceva important despre care nu am discutat?

Cum te-ai simţit cât am stat de vorbă?

1.1.4. Interviul realizat cu un adolescent între 12 şi 18 ani

Expresii de început:

Expresiile de început pentru adolescent (în special când un părinte este prezent) trebuie sa fie
simple şi generale.

„Bună, (nume). Sunt (nume), îţi mulţumesc că ai venit astăzi.”

Este important să se stabilească limitele confidenţialităţii cu adolescentul cât mai devreme în interviu
şi să se obţină acordul acestuia. Dacă este necesar, trebuie să i se explice ce şi cum va decurge
interviul, de exemplu: când evaluatorul va vorbi cu adolescentul singur şi când va vorbi numai cu
părinţii acestuia.

Întrebări deschise

Când adolescentul este singur cu evaluatorul, întrebările deschise pot fi:

Ce ţi-au spus părinţii despre venirea la cabinet?

Ce te-a adus pe tine aici astăzi?

La cine credeai ca vii? Eşti de acord cu ideea de a veni aici? De ce nu?

Întrebări legate de şcoală

Ce ţi-a plăcut mai mult la şcoală anul acesta?

Ce nu ţi-a plăcut la şcoală anul acesta?

Cum arată o zi obişnuită de şcoală?

Ce faci după şcoală? Practici alte activităţi, sport, club? Ai multe teme?

Ai dificultăţi la şcoală? (daca da) Care sunt? Ai vreo idee ce cauzează aceste probleme?

Întrebări specifice despre casă şi familie

Povesteşte-mi despre familia ta.

Spune-mi despre fraţi/surori. Sunt mai mari sau mai mici decât tine? Ce faceţi împreună? Pe ce teme
va certaţi?

Ce face familia ta că sa se relaxeze, destindă? Mergeţi în vacanţă? Unde?

Cum arată cina în familia ta?

Ce-ţi place cel mai mult la mama şi la tatăl tău? Cu care părinte te înţelegi mai bine? Dacă vrei s-o
înfurii pe mama sau pe tatăl tău, ce faci?

Cum îşi arată membrii familiei aprecierea unul faţă de celălalt?

Cum ar arată familia perfectă pentru tine?

Simţi vreodată nevoia să fugi de acasă sau ai fugit vreodată de acasă? Ce te face să simţi asta?
Cum se înţeleg părinţii tăi? I-ai auzit certându-se? Când sunt certuri in familie, care sunt motivele de
ceartă? Ce faci atunci?

Când vrei ceva de la părinţi, cum obţii de obicei acel lucru? Ce fac părinţii tăi când află că ai făcut
ceva ce ei nu doreau sa faci? Cum reacţionează? Cum te disciplinează părinţii tăi?

Pentru copiii cu părinţii divorţaţi:

Cum e când îţi vizitezi mama/tatăl? Ce faceţi împreună?

Întrebări despre prieteni

Cum sunt prietenii tăi? Ce vă place să faceţi împreună?

Ai mulţi prieteni sau ai vrea să ai mai mulţi?

Ai un prieten (o prietenă) mai bun (bună)? Daca da, cum este el (ea)?

Interese

Ce-ţi place să faci în timpul liber? Eşti implicat în alte activităţi extraşcolare? (dacă da) Ce fel?

Întrebări specifice

Domenii care nu sunt incluse în interviul cu adolescenţii, dar care sunt specifice vârstei adolescenţei,
cum ar fi:

- consumul de substanţe (tutun, alcool, droguri)

- implicare în probleme de conduită

- experienţe sexuale, controlul naşterii, cunoştinţe despre transmiterea bolilor sexuale

- subiecte despre dezvoltarea adolescentului - schimbări corporale, sexualitate, separarea de

familie, obiective de viitor.

Consumul de substanţe

Fumezi? (dacă da) Cât de des? Când? Îţi generează probleme acest fapt ?

Ai consumat vreodată alcool? (dacă da) Cât de frecvent consumi alcool? Ai probleme din cauza asta?

Ai încercat vreodată marijuana? Cocaină? Heroină? LSD? Steroizi? Altceva? (dacă da) Cât de frecvent
foloseşti droguri? Ce fel de probleme îţi provoacă asta?

Probleme de conduită

Te-ai bătut vreodată cu cineva? Ai fost bătut?

Ai încălcat legea? Ai fost exmatriculat? Ai fugit de acasă? Ai furat?

Evoluţia

La ce vârstă ţi s-a schimbat vocea/ai avut prima menstruaţie etc.?

Ce-ţi place să faci după ce ieşi de la şcoală?

Ce carieră te interesează?

Ai un iubit/iubită? (daca nu) Ţi-ai dori să ai sau eşti fericit fără? (dacă da) Cum este relaţia voastră?

Întrebări specifice privind simptome psihiatrice

Sunt aceleaşi ca şi la copiii între 6 şi 12 ani.

1.2. Interviul cu părinţii

Interviul cu părinţii are mai multe scopuri:

a. Strângerea de informaţii despre copil, familie şi mediu.

 b. Obţinerea unei încuviinţări informale.

Psihologii sunt obligaţi să obţină de la părinţi consimţământul informal înainte să înceapă

evaluarea sau tratamentul cu un copil. Când părinţii unui minor sunt divorţaţi, este esenţial să se
obţină consimţământul părintelui care are custodia legală. Dacă custodia este împărţită, trebuie să se
obţină permisiunea ambilor părinţi.

c. Stabilirea unei relaţii colaborative şi de sprijin.

d. Strângerea de informaţii despre îngrijorările, expectanţele şi obiectivele părinţilor privind

evaluarea.

e. Evaluarea percepţiilor şi sentimentelor parentale despre problemele copilului.

f. Stabilirea unor scopuri realiste pentru evaluare şi intervenţie.

g. Comunicarea cu părinţii despre procedurile ce vor fi utilizate.

h. Informarea părinţilor asupra naturii problemei copilului, prevalenţei ei, prognozelor şi

posibilelor sale etiologii.

i. Evaluarea stării afective a părinţilor, motivaţiei pentru schimbarea situaţiei, resurselor, pentru a
adopta un rol activ în procesul schimbării.

j. Furnizarea către părinţi a unui raţionament adecvat pentru intervenţiile propuse.

Este de dorit să vină ambii părinţi la interviul iniţial, pentru ca evaluatorul să afle ambele opinii şi
să observe gradul de acord dintre ei, modul cum comunică la nivel verbal şi nonverbal. La această
primă întâlnire, discordanţele dintre părinţi pot pune în evidenţă existenţa unor probleme în cuplul
conjugal. O excepţie ar putea fi aceea când părinţii sunt divorţaţi şi nu au ajuns la un acord privind
custodia copilului. În acest caz, este preferabil să fie văzuţi cei doi părinţi separat.

1.2.1. Interviul centrat pe problemă

Scopul major al oricărui interviu este evaluarea problemei pentru care părinţii au dorit evaluarea
clinică a copilului/adolescentului lor. Sunt urmărite:

- Natura problemei (istoric, context prezent, durată, severitate)

- Impactul pe care îl are respectiva problemă asupra altor persoane, în special asupra
membrilor familiei.

Întrebări de început:

1. Care este motivul pentru care doriţi această evaluare/consultaţie?

2. Care credeţi că este problema copilului dvs.?

3. Spuneţi-mi ce se întâmplă cu copilul dvs.!

4. Care sunt grijile dvs. specifice?

5. Ce vă îngrijorează cel mai mult?

6. Care sunt speranţele dvs. de la această evaluare/consultaţie?

7. Care sunt speranţele dvs. pentru copil?

Obţinerea punctului de vedere al părinţilor în legătură cu problema

1. Aveţi vreo idee legată de ce ar putea cauza problema copilului?

2. Credeţi că ceva în mod special a declanşat sau a contribuit la problema copilului?

3. Care credeţi că sunt cele mai importante aspecte din istoria copilului ce pot fi legate de
problemă?

4. Credeţi că vreun aspect din istoria medicală sau psihologică a familiei joacă un rol în
problemă?

Dimensiunile problemei

1. Când aţi observat prima dată dificultăţile copilului? (durata)

2. De cât timp se întâmplă? (durata)

3. Cât de des se întâmplă? (frecvenţa)

4. Cât de intensă sau slabă este problema de obicei? (intensitatea)

5. Cât de dificilă este problema pentru copil? (intensitatea) Care este impactul pe care îl are
problema asupra vieţii lui şcolare, sociale şi asupra familiei voastre?

6. Unde apar dificultăţile copilului? (la şcoală/acasă/cu prietenii) (locul)

Determinarea primelor eforturi de rezolvare a problemei

1. Cum aţi reuşit, ca părinte, să faceţi faţă situaţiei?

2. Cum s-a ajustat familia la problema copilului? Ce feluri de acomodări s-au făcut la şcoală?
3. Copilul dvs. a fost diagnosticat înainte cu o dificultate psihologică sau academică? (dacă da): Care
a fost diagnosticul? Cine a pus diagnosticul? Când a fost pus diagnosticul?

4. Aţi fost de acord cu diagnosticul? De ce da sau de ce nu?

5. Care este punctul de vedere al educatorului/profesorului copilului dvs. legat de problemă?

Deoarece cea mai mare parte a interviului este focalizată pe evidenţierea unor fapte precise, este
bine ca psihologul să stabilească de la începutul interviului că îl interesează şi sentimentele legate de
aceste evenimente. El trebuie să aibă grijă să permită exprimarea, în mod egal, a emoţiilor negative şi
a celor pozitive. Atunci când sentimentele persoanei care oferă informaţii suplimentare nu sunt clare,
se pot pune întrebări cum ar fi: „Genul acesta de lucruri creează o anumită tensiune în casă?” sau
„Acest lucru vă face întotdeauna să vă simţiţi tensionat?”
Pentru a evalua sentimentele şi emoţiile, trebuie analizată inclusiv maniera în care persoana
respectivă descrie elementele semnificative. Diferenţe în tonul vocii (viteză, înălţime, intensitate) pot
fi importante în depistarea stărilor emoţionale. O atitudine specială se va acorda momentelor în care
părinţii îşi exprimă ostilitatea, critica, tandreţea. De asemenea, trebuie luate în considerare mimica şi
pantomimica.

1.2.2. Anamneza

Anamneza se referă la identificarea informaţiilor pertinente privind dezvoltarea copilului şi a familiei,

precum şi la listări ale etapelor de vârstă adecvate de dezvoltare în diverse domenii. În general,
anamneza cuprinde evenimentele dezvoltării psihice, evenimentele educative, evenimentele privind
mediul familial şi social, boli şi fenomene de stres.

Anamneza orientează diagnosticul şi urmăreşte găsirea atitudinilor terapeutice potrivite. De

asemenea, organizarea cronologică a elementelor furnizate prin această metodă permite
evidenţierea relaţiilor cauzale dintre fapte, situaţii, episoade de viaţă mai deosebite ce au lăsat urme
asupra dezvoltării psihice.

Schema anamnezei la copii

I. Istoria tulburărilor

Simptomele actuale şi trecute.

II. Componenţa familiei şi condiţiile de viaţă

Structura familială pe mai multe generaţii; se indică numele, vârsta şi activităţile tuturor
membrilor familiei, ca şi date legate de căsătorii, naşteri, separări, decese, maladii, schimbări
profesionale şi de locuinţă şi alte evenimente semnificative.

a. Părinţii şi eventual bunicii (profesie şi nivel de studiu);

b. Fratria şi alte persoane aflate în legătură strânsă;

c. Condiţii de viaţă ale familiei.

III. Evenimente marcante din viaţa copilului

a. Maladii şi intervenţii chirurgicale;

b. Separări de mediul familial: motive, circumstanţe, durată, reacţii ale copilului, contacte cu părinţii;

c. Evenimente marcante pentru copil şi familia sa (decese, separarea părinţilor, divorţ etc.).

IV. Sarcina şi naşterea

a. Condiţii fiziologice şi patologice; starea copilului la naştere (greutate, strigăt, debutul suptului
etc.);

b. Condiţii psihologice (copil dorit sau nu, „trăirea” mamei în raport cu situaţia de sarcină etc.).

V. Dezvoltarea în prima copilărie

a. Dezvoltarea somatică (dezvoltarea staturo-ponderală, incidenţa posibilelor maladii la vârsta mică);

b. Dezvoltarea psihomotorie:

- vârsta mersului; eventual precizări asupra etapelor anterioare: susţinerea capului, postura
aşezată fără susţinere etc.;

- etapele ulterioare: coordonări psihomotorii complexe etc.;

- regresiile: motivele de nelinişte care au fost justificate pe tot parcursul dezvoltării

psihomotorii.

c. Dezvoltarea limbajului (vârsta şi observaţii asupra dezvoltării limbajului):

- primele vocalizări (gângurit). Primele cuvinte (altele decât mama şi tata). Primele construcţii
verbale (două sau trei cuvinte folosite împreună);

- fraze complete (cu relaţii şi construcţii gramaticale);

- folosirea corectă a pronumelor (eventuale anomalii);

- limbajul curent (trebuie precizate: deformări fonetice, „limbajul de bebeluş” etc.).

d. Dezvoltarea cognitivă

VI. Evoluţia relaţiilor cu anturajul şi schimbările afective

a. Alimentaţia:

- prima alăptare: naturală sau artificială;

- apetitul, nivelul de satisfacere a bebeluşului, ritmul somn-veghe, atitudinea mamei;

- înţărcatul: vârsta. Acceptarea alimentelor solide. Curiozitatea sau rezistenţa în faţa

alimentelor noi.

- dobândirea autonomiei alimentare: folosirea tacâmurilor. Curăţenia. Alegerea alimentelor.

Ritmul şi durata meselor. Conflictele cu mama.

b. Primul zâmbet intenţionat. Temerile în faţa unor persoane necunoscute. Toleranţa faţă de
absenţa mamei.

c. Somnul: ritualurile de adormire şi alte ritualuri legate de somn.

d. Achiziţia controlului sfincterian.

 - vârsta şi stabilitatea achiziţiilor. Principii de educaţie. Docilitatea copilului.

e. Reacţii la primele interdicţii (mai ales cele care sunt legate de achiziţia autonomiei motrice).

f. Conduite şi interese sexuale.

- curiozitatea şi întrebările legate de diferenţele dintre sexe, originea copiilor, conduitele
masturbatorii şi manifestări ale sexualităţii infantile.

- conduite sexuale şi percepţia rolurilor masculine şi feminine.

VII. Viaţa şcolară

- Grădiniţa: vârsta de intrare la grădiniţă. Primele reacţii şi adaptarea ulterioară (relaţii cu

educatoarea);

- Istoricul vieţii şcolare (succesiunea claselor frecventate, schimbări de şcoală etc.);

- Rezultate şcolare;

- Proiecte de viitor (şcolare, profesionale);

- Atitudini cu privire la activitatea şcolară (interes, reacţii la reuşita sau eşecul şcolar etc.);

- Relaţii cu ceilalţi copii. Caracteristici ale jocului: teamă, agresivitate, dominanţă, izolare etc.

VIII. Locul copilului în expectanţele părinţilor şi în dinamica cuplului parental

- Proiecţii ale copilului, înainte de naştere.

- Asemănări presupuse cu unul sau altul dintre părinţi, satisfacţia şi decepţia în faţa sexului
copilului, alegerea prenumelor etc.

- Concepţii şi atitudini educative (eventuale divergenţe între părinţi);

- Preferinţe şi manifestări de intoleranţă. Locul, rolul şi poziţia copilului în grupul familial şi în

miturile familiale.

1.3. Interviul cu profesorii

Obţinerea de informaţii de la un cadru didactic deseori se face în baza unui contract sau a unei
înţelegeri prestabilite. Aceasta metodă nu numai că oferă informaţii suplimentare despre cum se
descurcă copilul/adolescentul la şcoală, dar oferă şi oportunitatea de a crea o legătură colaborativă
cu profesorul copilului/adolescentului.

Când intervievează profesorul, psihologul pune aproximativ aceleaşi întrebări pe care le adresează
şi părinţilor.

Profesorului i se vor pun întrebări în legătură cu:

- Problemele majore ale copilului/adolescentului

- Cauza problemei
- Reacţia profesorului la problemă

- Relaţia copilului/adolescentului cu colegii

- Performanţe academice

- Puncte forte şi puncte slabe ale copilului

- Perspectiva profesorului vizavi de familia copilului

- Comportamentul general al copilului/adolescentului în clasă şi la şcoală

- Expectanţele profesorului vizavi de copil

- Păreri despre ce ar ajuta situaţia copilului

1.4. Integrarea informaţiilor strânse din mai multe surse

Atunci când integrăm informaţiile pe care le strângem din mai multe surse, trebuie să luăm în
considerare validitatea lor. Validitatea informaţiilor strânse prin interviu este influenţată de mai mulţi
factori.

Un factor important este vârsta copilului, care afectează calitatea informaţiilor strânse de la diferiţi
informatori din diferite motive:

a. Pe măsură ce copilul creşte, părinţii cunosc mai puţin emoţiile şi comportamentele copilului
(Paikoff şi Brooks-Gunn, 1991).

b. Cu cât copilul are mai mulţi profesori, cu atât aceştia cunosc mai puţin comportamentul lui la
şcoală.

c. Pe măsură ce copilul se dezvoltă cognitiv, el e mult mai capabil să-şi descrie emoţiile şi
gândurile.

Astfel, importanţa autoevaluării copiilor creşte cu vârsta şi evaluările părintelui şi ale profesorului
descresc în importanţă (Kamphaus şi Frick, 1996).
Alţi factori care afectează validitatea declaraţiilor variaţilor informatori includ: adaptarea parentală,
conflictul marital/de cuplu, condiţiile în care este realizată evaluarea (de exemplu: goană, oboseală,
plictiseală).

Motivaţia celui care oferă informaţii este de asemenea un factor care afectează validitatea
informaţiilor.

2. Observaţia clinică

2.1. Observarea copilului/adolescentului în cabinet

În cabinet sunt observate la copil/adolescent următoarele arii generale:

• Aspectul fizic

• Expresia feţei

• Vestimentaţia
• Nivelul activităţii

• Vorbirea şi abilităţile lingvistice

Informaţiile strânse din observarea atitudini şi comportamentului pe care îl are copilul/adolescentul

în timpul rezolvării sarcinilor la care este solicitat în intervalul testării vor nuanţa interpretarea
rezultatelor obiective la teste.

2.1.1. Model de fişă de observaţie a comportamentelor copilului/adolescentului în timpul testării

(adaptat după Ellen Braaten, 2007)

În timpul testării, este important ca evaluatorul să observe:

• Interacţiunea copilului cu procesul de testare şi cu examinatorul

Atenţia/concentrarea

• Atitudinea pentru performanţă

• Abilităţi de coping

• Motivare şi perseverare.

1. Atitudinea faţă de testare:

Interacţiunea copilului cu procesul de testare şi cu examinatorul

Următoarele grupuri de descrieri sunt prezentate în ordine, de la cel mai cooperant până la cel mai
puţin cooperant.

Foarte cooperant:

A părut extrem de interesat pe parcursul testării, a afişat o atitudine optimistă, a demonstrat un

comportament adecvat testării, a fost cooperant şi dornic să dea ascultare tuturor directivelor, a fost
perfect conştient de motivul pentru care este evaluat.

Dependent:

A cerut în mod consistent îndrumare vizuală/verbală înainte de a rezolva o sarcină nefamiliară lui/ei,
a răspuns în mod pozitiv la indicaţiile organizatorice oferite de evaluator, a fost capabil să se angajeze
în testare, dar a fost distras de stimuli exteriori.

Variabil:

A fost foarte cooperant/ă atunci când sarcinile erau interesante pentru el/ea, dar foarte
necooperant/ă în caz contrar. Cooperarea şi comportamentul au depins de starea de spirit a
copilului, a fost capabil să realizeze sarcinile, însă în mod clar nu i-au plăcut cerinţele procesului
testării.

Dificil de cooperat cu el/ea în timpul evaluării:

A indicat prin cuvinte/acţiuni că ei/lui nu i-a plăcut procesul testării, a rezistat încercărilor formale de
a i se administra teste, a refuzat mai mulţi itemi folosiţi în procesul de testare, deseori s-a plâns -
„Când se va termina?” - sau s-a dat bătut/ă uşor, nu a respectat cerinţele legate de timpul impus.

Dificultate în înţelegerea scopurilor procesului evaluării:

A părut a fi instabil/ă, nu a înţeles semnificaţia evaluării, nu a dorit să ştie motivul evaluării, nu a avut
cerinţele minime pentru o interacţiune socială potrivită.

2. Atenţia/concentrarea

Afirmaţii sumare despre atenţie

Aceste grupuri de afirmaţii sunt prezentate în ordine de la cel mai atent la cel mai puţin atent.

Excelentă:

A avut o foarte bună capacitate de concentrare a atenţiei pe tot parcursul testării/interviului.

Bună:

Atenţia copilului/adolescentului a fost bună, dar nu excelentă. Atenţia lui a fost mai bună atunci când
sarcina a fost provocatoare. Copilul/adolescentul a fost capabil să se concentreze la sarcini atunci
când i s-a amintit.

Anumite dificultăţi:
Abilitatea copilului/adolescentului de a rezolva sarcinile a fost variabilă. Din când în când, el a fost
distras de lucrurile din mediul înconjurător.

Săracă:

Copilul/adolescentul a fost cu uşurinţă distras de obiectele de pe masă, sunete din mediu, propriile
gânduri. A devenit opozant atunci când a fost rugat să se concentreze.

3. Atitudinea pentru performanţă

Atitudine pozitivă:

A avut o atitudine bună vizavi de eşec, s-a folosit de feedback-ul corectiv atunci când i s-a oferit, a
fost dornic/ă să ghicească atunci când materialul era mai dificil, a avut un bun simţ al limitelor
cunoştinţelor lui, nu a încercat să rezolve sarcini care depăşeau cunoştințele sale.

Indiferenţă/lipsa conştiinţei:

Nu s-a mândrit cu munca lui, s-a dat bătut uşor atunci când s-a confruntat cu o sarcină provocatoare,
nu a fost deranjat de răspunsurile incorecte, deseori nu a părut conştient de faptul ca a dat un
răspuns incorect.

Anxietate:
A demonstrat anxietate la anumite teste, spre exemplu, la teste cu limită de timp, teste
nestructurate, probe proiective. A încercat din greu să-şi dea seama după indiciile limbajului verbal şi
al corpului examinatorului dacă răspunsurile sunt corecte sau a încercat frecvent să se uite la foaia cu
scorurile. Şi-a negat propria performanţă făcând predicţii cu privire la lipsa de performanţă înainte de
a începe testele în legătură cu care îi lipsea încrederea în sine sau abilitatea. A părut nesigur de el şi a
părut a nu vrea să dea un răspuns decât dacă era 100% sigur de el.

Perfecţionism/critică de sine înaltă:

A părut a se menţine la standarde înalte, a avut dificultăţi în a da răspunsurile/a face alegeri de

teama de a nu greşi. Deseori, a oferit un răspuns după care a declarat „Nu, nu e corect”, şi a rezolvat
din nou problema, uneori ajungând tot la acelaşi răspuns. A părut frustrat sau jenat atunci când nu a
ştiut răspunsul corect la o întrebare. A întrebat în mod frecvent dacă testele au limită de timp şi cum
se punctează. Şi-a petrecut mai mult timp decât era nevoie asupra multor întrebări.

4. Abilităţi de coping:

Aceste grupuri de descriptori sunt prezentate în ordine de la cel mai bun mecanism de coping, la cel
mai slab.

Bun:

Nu a părut frustrat/ă de inabilitatea de a rezolva o problemă sau de sarcinile şi exerciţiile care se

repetau. A avut nevoie de puţine încurajări atunci când a fost frustrat sau distras. Atunci când a avut
probleme dificile, a făcut faţă cu bine.

Adecvat:

Deseori a devenit descurajat de itemii dificili, dar a perseverat. A arătat un anumit nivel de frustrare
la sarcinile dificile, dar a fost capabil să se descurce atunci când i s-a dat timp suficient.

Sărac:

A afişat o toleranţă mică la frustrare, s-a dat bătut uşor. A început să facă remarci denigrante la
adresa sa şi a râs în mod nepotrivit atunci când a fost pus faţă în faţă cu sarcini provocatoare. A fost
conştient de sarcinile la care era mai slab şi a început să le evite. Deseori, a cerut ca sarcinile să se
termine.

5. Motivare şi perseverare:

Aceste grupuri de descriptori sunt prezentate în ordine, de la cel mai bun nivel de motivare şi
persistenţă, la cel mai slab.

Înaltă motivare şi perseverare:

A perseverat la sarcini dificile şi a încercat să facă tot ce putea până la scurgerea timpului. A fost înalt
motivat şi cooperant pentru evaluare. I-au plăcut în mod particular sarcinile provocatoare pentru el,
deseori cerând să completeze itemi adiţionali numai pentru a vedea dacă poate să-i rezolve. Şi-a
menţinut un nivel bun de efort, chiar şi la sarcini pe care el/ea le-a raportat ca fiind dificile sau
plictisitoare.

Motivare şi perseverare medii:

A încercat să rezolve toate sarcinile prezentate. Nu a devenit niciodată frustrat şi nici nu a întrebat
când o să se termine. S-a plâns puţin despre durata evaluării, dar încă a perseverat. Perseverenţa pe
sarcină a fost variabilă, dar per total, bine menţinută.

Motivare şi perseverare scăzute:

A devenit cu uşurinţă frustrat. A tins să persevereze atunci când sarcina a fost provocatoare, dar s-a
dat bătut dacă nu putea rezolva sarcina imediat. A avut o tendinţă să renunţe uşor. A cooperat doar
superficial.

Refuz:

A refuzat anumiţi itemi din test care au fost percepuţi ca fiind dificili.

2.1.2. Observaţii asupra jocului copilului

Observarea jocului copiilor aduce evaluatorului informaţii preţioase privind aspecte ale dezvoltării lui
cognitive, dezvoltarea limbajului, trăiri afective şi relaţiile pe care le iniţiază cu ceilalţi.

Aspecte ce pot fi surprinse observând jocul copilului:

- Copilul a refuzat iniţial jucăriile oferite, dar a devenit din ce în ce mai cooperant.

- A preferat joaca direcţionată de el decât pe cea direcţionată de psiholog.

- Copilul a fost capabil să intre în jocul cooperant.

- Copilul s-a bucurat de jocul imaginativ.

- Jocul a fost interactiv.

- Copilul a tins să vrea să controleze activităţile de joacă.

- Copilul a afişat o interacţiune adecvată/inadecvată cu jucăriile.

- Copilul a manifestat apropiere şi interes în ceea ce priveşte jucăriile şi materialele în foarte
mare măsură/așa cum era de aşteptat/limitate/zero.

- Jucăriile/materialele folosite propriu-zis au fost ------ (de specificat).

- Maniera de joacă a fost constructivă/dezorganizată/

mutuală/paralelă/distrasă/

dezbinată/alta (de specificat).

- Copilul a fost maleabil/nemaleabil la disciplină, precum ------ (de specificat).

- Tonalitatea afectivă în timpul jocului a fost ------ (de specificat).

- Atunci când copilul a fost rugat să schimbe activităţile, a refuzat/a devenit agresiv/a început
să plângă/a manifestat semne vizibile de anxietate/a aruncat materialele de-a lungul camerei/a fugit
din cameră/a devenit opozant.

- Copilul a realizat bine tranziţiile de la o sarcină la alta.

2.2. Observarea comportamentului copilului/adolescentului cu părintele

O mare parte a evaluării copiilor mici în primul şi al doilea an de viaţă se referă la a observa acţiunile
şi interacţiunile dintre protagonişti (copil şi părinţi) şi vizavi de evaluator. Din momentul în care
familia intră şi se instalează în birou, este anunţat ceea ce se va urmări: în câteva secunde sunt deja
stabilite modalităţile relaţionale esenţiale construite pe holding, handing, reprezentările de obiect
(Boekhold, 2006, p. 15). Privirea psihologului se opreşte asupra realităţii îngrijirii corporale şi
interacţiunilor. Este în acelaşi timp centrată pe realizările personale ale copilului perceptibile în
special în plan postural şi oculomotor. În locul aprecierilor clasice ale limbajului şi socializării,
autoarea preferă să vorbească despre „evoluţia relaţiei de obiect”, rezultată din datele din întâlnire şi
observarea interacţiunilor.

La copiii mai mari de doi ani putem strânge informaţii şi din observarea modului în care ei
interacţionează verbal şi nonverbal cu părinţii.

Pot exista următoarele situaţii remarcate din observarea relaţiilor copilului/adolescentului cu

părinţii:

a. Separarea copilului de părinte

• Copilul nu a avut nicio dificultate în a se separa de mamă/tată/părinţi.

• Copilul a venit de bună voie la testare.

• Separat fiind de tată/mamă, a avut o anxietate minimă/potrivită şi a devenit imediat implicat

alături de examinator.

• Copilul a fost conştient de întâlnirea părinţilor în camera alăturată, dar nu a fost distras de
prezenţa lor.

• Copilul a afişat o anxietate iniţială de separare, dar a devenit rapid confortabil cu

examinatorul.

• Copilul a cerut iniţial ca mama/tatăl său să îl acompanieze pe parcursul testării, dar a

acceptat fără dificultate ca el/ea să rămână în camera de aşteptare.

• Copilul a ezitat iniţial să se implice în testare.

• A preferat să se joace cu jucăriile din sala de aşteptare şi s-a împotrivit începerii examinării.

• Copilul a fost timid la început şi a avut nevoie de un timp de pregătire pentru a relaţiona cu
examinatorul.

• În timpul perioadelor stresante din timpul evaluării, copilul a cerut să-şi vadă părinţii din
camera de aşteptare, în mod aparent pentru a verifica dacă ei mai sunt acolo.

• Până la separare, copilul a manifestat anxietate excesivă/aşteptată/limitată/

zero, exprimată sub forma ------ (de specificat).

• Copilul a folosit mecanisme de coping potrivite/ puţine/deloc până la separare (dacă au fost,
se vor specifica).

• Copilul s-a separat uşor/jenat/refractar de părinte/ examinator.

• Copilul a manifestat furie şi distres atunci când s-a separat de tatăl/mama sa la începutul
testării.

• Copilul a refuzat să fie separat de părinte şi, prin urmare, evaluarea a fost terminată cu
părintele în permanenţă în cameră.

b. Comunicarea verbală între copil şi părinţi

• Copilul/adolescentul a fost destul de afectuos şi iubitor faţă de părinţii lui, a părut să aibă o
foarte bună relaţie cu părinţii, a participat activ la interviu, a dezvoltat comentariile părinţilor şi a
adăugat propriile păreri cu privire la identificarea problemelor.

• Copilul/adolescentul a fost tăios/autoritar/ necompliant/etc. în raport cu părinţii săi

• Părinţii au folosit controlul în următoarele feluri

------ (de specificat gradul, modalităţile, timpul), asupra problemelor de ------ (de specificat).

c. Comunicarea nonverbală dintre copil şi părinţi

• Se observă dacă copilul are vreo preferinţă privind vreunul dintre părinţi, preferinţă
surprinsă în modul în care se poziţionează fizic în cabinet, modul în care se adresează părinţilor prin
privire, expresie facială, contact fizic.

• Reacţia copilului imediat după reunirea cu părinţii a fost ------ (de specificat).

• Copilul a fost văzut iniţiind ţinerea de mână cu mama sau cu tatăl său înainte de a părăsi
clinica, a afişat o imensă exuberanţă la reunirea cu părinţii de la sfârşitul sesiunii.

• Copilul nu a afişat o reacţie călduroasă către părinte atunci când acesta a intrat în camera de
examinare.