ECOLALIA

1.Copilul completează fraza

VREAU să mă joc cu …… mingea.

2.Abordarea corectă ar fi ”vreau apă” iar copilul să folosească

ecolalia funcțional, adecvat contextului ”vreau apă” apoi să
primească apa.

 
http://autisme-dz.over-blog.com/album-1811002.html

VREAU

PECS este de obicei predat în șase faze (6, 7):

Ce este?

Un sistem de comunicare prin schimb de imagini (PECS) este o formă de comunicare augmentativă și
alternativă (AAC) care folosește imagini în loc de cuvinte pentru a ajuta copiii să comunice. PECS a fost
conceput special pentru copiii cu autism care au întârzieri în dezvoltarea vorbirii.

Când învață pentru prima dată să folosească PECS, copilului i se oferă un set de imagini cu alimente sau
jucării preferate. Când copilul dorește unul dintre aceste articole, el dă poza unui partener de
comunicare (un părinte, terapeut, îngrijitor sau chiar alt copil). Partenerul de comunicare îi înmânează
apoi copilului mâncarea sau jucăria. Acest schimb întărește comunicarea (1-4).
PECS poate fi folosit și pentru a face comentarii despre lucruri văzute sau auzite în mediu. De exemplu,
un copil ar putea vedea un avion deasupra capului și poate înmâna părintelui o poză a unui avion. Pe
măsură ce copilul începe să înțeleagă utilitatea comunicării, speranța este că va începe apoi să
folosească vorbirea naturală (5).

Cum este?

Un copil poate fi instruit în PECS de către un părinte, îngrijitor sau terapeut care a aflat despre metodă
(vezi Resurse). Este utilizată o abordare de analiză a comportamentului aplicat (ABA), în care sunt oferite
solicitări pentru a ghida schimbul de imagini. Mai mult, în fazele incipiente ale antrenamentului PECS,
copilul alege o imagine a unui aliment dorit și primește hrana în schimbul imaginii. Obținerea hranei este
întărirea pozitivă pentru utilizarea imaginii pentru a comunica.

Prima etapă: Partenerul de comunicare face o listă cu articolele preferate ale copilului (începând de
obicei cu alimente). Unul dintre aceste articole este selectat pentru prima sesiune de antrenament și se
face o imagine a articolului. Acest articol poate fi plasat sub un recipient transparent, astfel încât copilul
să-l vadă, dar să nu-l primească. Dacă copilul pare interesat de articol, partenerul de comunicare îi dă
copilului cartea ilustrată. Apoi, copilul este îndemnat (de obicei ținându-i de mână și ghidându-l) să
predea cartea cu imagine înapoi partenerului de comunicare. Odată ce partenerul de comunicare
primește cardul, cererea este rostită cu voce tare („O, vrei cookie-ul! Îl poți avea!”). În acest moment,
elementul solicitat (care a devenit întăritor) este dat copilului.

Faza a doua: Partenerul de comunicare se îndepărtează ușor de copil, astfel încât acesta trebuie să se
îndrepte spre partenerul de comunicare pentru a pune cartonașul în mână.

Faza a treia: Copilului i se dau mai mult de o carte ilustrată. Acum copilul trebuie să aleagă care
reprezintă un obiect dorit și apoi să dea acest card partenerului de comunicare. În acest moment, copilul
poate folosi o placă de comunicare sau un liant în care să țină cardurile.

Copilului i se dă un cartonaș cu fraza „Vreau ____”. Acest card acum trebuie utilizat cu cardul cu imagine
care arată ceea ce se dorește. Ideea este că copilul va învăța să comunice folosind propoziții complete.

Chiar și copiii care nu pot citi încă pot învăța să recunoască cuvintele ca simboluri de pe cărți.

Faza cinci: Înainte de acest punct, copilul nu a fost niciodată întrebat direct: „Ce vrei?” În această fază,
partenerul de comunicare îi pune copilului această întrebare directă și așteaptă ca acesta să-i înmâneze
o carte ilustrată. Acest lucru construiește baza pentru comunicarea viitoare atunci când un părinte
trebuie să cunoască dorințele copilului său.
Faza a șasea: Odată ce copilul poate folosi PECS cu fluență și a generalizat sistemul la mai mult de un
partener de comunicare, copilul este învățat cum să comenteze ceva ce observă. Partenerul de
comunicare ridică un obiect interesant, întrebând copilul: „Ce vezi?” arătând în același timp cardul „Văd
____”. Copilului i se cere apoi să plaseze cartonașul cu imagine reprezentând obiectul lângă cartonașul
„Văd ____”. Părintele comentează apoi cardurile („Da! Văd și eu avionul”). În acest fel, copilul învață
cum să comunice celorlalți observațiile și experiențele sale.

Partenerul de comunicare ridică un obiect interesant, întrebând copilul: „Ce vezi?” arătând în același
timp cardul „Văd ____”. Copilului i se cere apoi să plaseze cartonașul cu imagine reprezentând obiectul
lângă cartonașul „Văd ____”. Părintele comentează apoi cardurile („Da! Văd și eu avionul”). În acest fel,
copilul învață cum să comunice celorlalți observațiile și experiențele sale.

Care este teoria din spatele ei?

Întărirea directă care vine din obținerea imediată a ceea ce îți dorești este cheia PECS. Fără a fi nevoie să
folosească cuvintele rostite, un copil este capabil să transforme o dorință interioară într-o recompensă
externă. Se crede că recompensele tangibile sunt mai întăritoare pentru copiii cu autism decât
recompensele sociale, cel puțin în primii pași ai învățării comunicării. Cu toate acestea, dacă aceste
recompense sunt prea greu de primit – adică dacă este foarte greu pentru copil să formeze cuvinte –
atunci punctul de comunicare poate, la început, să fie pierdut pentru acești copii. Acest lucru poate duce
la crize de furie și alte comportamente nedorite, deoarece copilul nu poate comunica în mod clar ceea
ce își dorește. Cu toate acestea, atunci când copiii cu autism sunt instruiți în PECS, comportamentele
problematice se diminuează adesea pe măsură ce beneficiile comunicării devin mai tangibile (1, 4, 5).

PECS poate ajuta, de asemenea, la îmbunătățirea interacțiunilor sociale la copiii cu autism. Deoarece
copilul este responsabil de abordarea partenerului de comunicare, copilul învață cum să facă prima
mișcare. Pentru copiii cu autism, abordarea socială a unei alte persoane poate fi dificilă. Cu toate
acestea, în acest caz, copilul nu este de așteptat să vorbească, astfel încât abordarea inițială poate fi mai
puțin intimidantă (1, 2).

Funcționează?

Există mai multe studii de cercetare bine concepute care arată utilitatea PECS (8). Într-un studiu pe 18
copii preșcolari cu întârzieri de limbaj, dintre care unii au fost diagnosticați cu autism, PECS s-a
generalizat între partenerii de comunicare și mediile (6). Acești copii au putut să folosească PECS pentru
a comunica pe tot parcursul zilelor de școală, nu doar în timpul sesiunilor de antrenament. În plus,
aproape jumătate dintre acești copii au încetat să mai folosească PECS și au început să folosească
vorbirea naturală în decurs de un an (6). Un părinte a comentat că „PECS a aprins lumina pentru
comunicare” la copilul ei (6). Rezultate similare au fost găsite pentru două studii mai mici, dar încă bine
concepute (5, 7).

Un studiu mai amplu al copiilor de vârstă școlară a constatat o utilizare semnificativ mai mare a PECS
atunci când adulții instruiți în utilizarea PECS erau în clasă. Studiul a implicat 6 jumătate de zile de
intervenție PECS pe lună timp de 5 luni. În timp ce utilizarea PECS de către copii a crescut, nu a existat o
creștere semnificativă a utilizării limbajului verbal (9). Utilizarea PECS de către copii a scăzut după ce
vizitele la clasă de către adulții instruiți au fost oprite (9).

VAD

AM
VREAU

EAU
 Timpul si Domnul Azi

Pentru adulti, lucrurile sunt destul de clare cand vine vorba de timp: stim ce am facut ieri, cand va
incepe maine si unde sa plasam “alaltaieri” in timp. Pentru copii, toate aceste repere sunt mai putin
importante si mai greu de inteles. Dar povestile iti pot veni in ajutor atunci cand copilul te intreaba putin
confuz: “Azi e maine?”. Adina Rosetti, scriitoare, jurnalistă si mama, ne vorbeste despre cum s-au nascut
povestile despre Azi, Maine si Ieri, transformate in personaje prin care copiii sa inteleaga mai usor
adverbele de timp.

Intotdeauna i-am invidiat pe cei care traiesc in afara timpului. Cei pentru care Ieri, Maine si Azi se topesc
intr-o unica zi fara inceput si fara sfarsit, doar intrerupta, din cand in cand, de perioade in care soarele
apune si cerul se intuneca. Adica noaptea sau, mai degraba, vremea de dormit… Sigur, fapturile astea
miraculoase care reusesc sa pluteasca gratios prin timp, fara sa-i simta in vreun fel trecerea si presiunea,
sunt copiii. Mi se intampla si mie in vacante sa uit in ce zi a saptamanii suntem, dar asta rar de tot… si
atunci ma bucur nespus! Mi se pare ca am prins un pic din starea aia inefabila de-a fi in afara timpului.

Era cam in jurul varstei de 4 ani, cand pe Clara a inceput sa o preocupe cum sta treaba cu timpul. Si asta
nu pentru ca ar fi avut vreo nevoie sa-si imparta timpul cumva, ci pentru ca in viata ei apareau aceste
repere, inventate de oamenii mari. “Maine o sa mergem in parc”, “Ieri ai fost la gradinita”, “Ce-ai vrea sa
facem maine?”, “Nu, la Maia am fost alaltaieri”. Ce era cu toate cuvintele astea care invadau deodata
spatiul ei vrajit? Clara nu reusea sa se descurce cu adverbele de timp. Pareau reci si neprietenoase.
Intrasera in viata ei si se instapaneau acolo pentru totdeauna, amenintand ca n-or sa mai plece…
niciodata. Ah, “niciodata”, alta problema, mult mai complicata… Si ce te faci cu “vreodata” sau cu
“raspoimaine”? Asa ca am inceput sa facem un pic de ordine… cronologica. Azi vine dupa ieri, dar
dispare pana maine, cand maine se transforma in azi si azi in ieri. Acum, sincer, voi intelegeti ceva? Clara
parea incurcata, dar se trezea dimineata bucuroasa ca e maine. Da, este maine, dar de fapt e azi.
Mainele de ieri este azi. Iar azi-ul de azi o sa fie maine ieri. Nu, nu merge asa... Era seara, inainte de
culcare, adica exact momentul ala de dinainte sa adormi – iar toata aceasta transformare miraculoasa se
intampla in somn! N-ai timp sa vezi exact cum maine devine azi si azi devine ieri. Asa ca m-am gandit un
pic si-am incalecat pe o sa si-am inceput povestea asa:

“Domnul Azi este un domn serios (dar nu scortos), cu mustacioara (dar fara barba), imbracat intr-un
costum fistichiu care flutura mereu in urma lui, de grabit ce e. In fiecare Zi, atunci cand te trezesti,
Domnul Azi este alaturi de tine: te insoteste la spalatul pe dinti, la micul dejun, la imbracat si la gradinita.
Sta impreuna cu tine la masa de pranz si trage apoi un pui de somn de dupa-amiaza. E langa tine cand
iesi in parc, se da si el pe tobogan, in leagan, si se plimba cu bicicleta. Cand te uiti la desenele animate de
seara, domnul Azi incepe sa cam caste, pentru ca ziua lui e pe cale sa se incheie. Iar cand iti pui
pijamaua, el motaie de-a binelea. Ar pleca sa se culce, dar nu prea are unde si cand. Pentru el, treaba nu
se termina niciodata.”

Prin joaca si imaginatie, poti explica fiului sau fiicei tale orice notiune care poate parea dificila initial.
Daca ti-a placut povestea si vrei sa o spui copilului tau, poti printa ilustratia si o poti arata copilului tau,
astfel incat sa inteleaga mai usor. Tu cum i-ai explicat copilului tau ce inseamna “azi”?

Despre autoare:

dina Rosetti este scriitoare si jurnalista. A scris articole, reportaje si povesti pentru Dilema Veche, Time
Out, Elle, Esquire, BeWhere, Formula As, Unica si alte publicatii. Este autoarea
romanului Deadline (2010, 2011) publicat la Curtea Veche Publishing si aparut in Franta la editura
Mercure de France (2013). “Domnisoara Poimaine si joaca de-a timpul” de Adina Rosetti (Curtea Veche
Publishing), cu ilustratii de Cristiana Radu, se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 8 ani si isi
doreste sa raspunda, intr-o maniera ludica si creativa, intrebarilor pe care le pun cei mici despre timp.