Sunteți pe pagina 1din 211

Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport al Republicii Moldova

Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 796.015.1:796.322

ALEXANDRU EFTENE

Modelarea conţinutului antrenamentului sportiv în perioada pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare

Specialitatea 13.00.04 - Teoria şi metodica educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi culturii fizice recuperatorie

Teză de doctor în ştiinţe pedagogice

Conducător ştiinţific:

Conf. univ. doctor Budevici Anatolie

Chişinău

2004

- 2

-

CUPRINS

INTRODUCERE

5

CAPITOLUL 1. Probleme teoretico – metodice privind perfecţionarea procesului de planificare – modelare a antrenamentului sportiv în handbal la stadiul de specializare

17

1.1. Tendinţele

şi cerinţele moderne în pregă

- 3

-

în procesul de pregătire a handbalistelor junioare I din cadrul Cluburilor Sportive Şcolare

65

2.1.3. Sondaj sociologic

66

2.1.4. Observaţiile pedagogice

67

2.1.5. Metoda testelor

69

2.1.6. Prelucrarea matematică a datelor statistice şi prezentarea lor grafică

72

2.2. Organizarea cercetării

73

2.3. Aprobarea şi aplicarea materialelor cercetării

75

CAPITOLUL 3. Elaborarea planului de antrenament al perioadei pregătitoare la handbalistele junioare I

77

3.1. Tendinţe în elaborarea planului model de antrenament al perioadei pregătitoare din cadrul Cluburilor Sportive Şcolare 77

3.2. Analiza potenţialului motric şi tehnico-tactic al junioarelor I în raport cu cerinţele Federaţiei Române de Handbal

89

3.3. Elaborarea proiectului analitic al planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în vederea utilizării mijloacelor adecvate procesului de perfecţionare a pregătirii specializate la handbalistele junioare I 94

3.4. Modelarea etapei pregătitoare constituită dintr-un ansamblu de mezocicluri cu efect tardiv asupra capacităţii de efort a sportivilor

102

- 4 - CAPITOLUL 4. Argumentarea experimentală a eficacităţii planului model de antrenament al perioadei pregătitoare la handbalistele junioare I

108

4.1. Argumentarea experimentală a conţinutului motric al planului de antrenament pentru perioada pregătitoare la handbalistele junioare I

108

4.2. Argumentarea experimentală a conţinutului specializat al planului de antrenament în perioada pregătitoare pentru handbalistele junioare I

114

4.3. Argumentarea dinamicii valorilor înregistrate la nivelul testelor motrice şi specifice

121

CONCLUZII

129

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

132

BIBLIOGRAFIE

133

Bibliografie în limba română

133

Bibliografie în limba rusă

144

Bibliografie în limba engleză

157

Bibliografie în limba franceză

159

Bibliografie în limba germană

160

ANEXE

161

- 5

-

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Creşterea intensă a performanţelor sportive pe plan mondial presupune perfecţionarea permanentă a formelor organizatorice şi metodologice de pregătire a sportivilor la acest nivel. În consecinţă, atenţia specialiştilor este concentrată nu numai asupra perfecţionării metodologiei antrenamentului sportiv la nivel de înaltă performanţă, ci şi asupra îmbunătăţirii sistemului de pregătire a bazei de masă sportive, care asigură completarea fondului de selecţie necesar reprezentativelor naţionale. În prezent, în teoria şi practica antrenamentului sportiv se realizează multiple abordări în plan extensiv şi intensiv a diferitelor aspecte caracteristice procesului de antrenament. Se cercetează eficienţa mijloacelor metodelor noi, folosite în procesul de educaţie şi antrenament sportiv la nivelul juniorilor; se elaborează noi modele de structuri ale efortului specific antrenamentului şi competiţiei pe parcursul diferitelor etape de pregătire multianuale; se perfecţionează sistemul valorii complexe şi dirijării antrenamentului la nivelul juniorilor. De asemenea, se evidenţiază cele mai eficiente mijloace de pregătire specifică în relaţie directă cu particularităţile capacităţilor care asigură succesul specializări concrete precum şi principiile ce stau la baza fenomenului de transfer determinat de efectul antrenamentului. Atenţia se concentrează asupra modificării ponderii parametrilor efortului specific antrenamentului în sensul

- 6 - schimbării relaţiei volum-intensitate în concordanţă cu problema selectării şi orientării specializate la sportivii juniori. Analiza situaţiei sportului de performanţă pe plan mondial ne demonstrează faptul că performanţele deosebite obţinute sunt consecinţa înaltului nivel organizatoric şi metodic atins pe plan educaţional şi performanţial. De aceea, este firesc faptul că în ţările avansate pe plan sportiv o atenţie deosebită se acordă pregătirii bazei de masă a sportului de performanţă unde condiţia principală pentru îndeplinirea obiectivelor antrenamentului este planificarea şi modelarea metodico-ştiinţifică. Pornind de la analiza jocului echipelor participante la campionatele mondiale şi la alte competiţii internaţionale, cuprinzând şi echipe valoroase de juniori şi tineret, direcţiile şi tendinţele de dezvoltare a handbalului modern sunt următoarele:

– rapiditatea tot mai crescută a jocului; – orientarea tehnicii spre perfecţiune şi eficienţă maximă, în viteză sub presiunea adversarului; – perfecţionare maximă a specializării pe post, paralel cu mobilitatea şi acţionarea eficientă pe alte două trei posturi. Handbalul reprezintă unul dintre sporturile cele mai populare din ţară, iar ca disciplină, studiază acest joc sub aspecte istorice si evolutive, interconexiune cu alte discipline, aspecte ale procesului instructiv-educativ, iar cercetările întreprinse în ultimii ani, au dus la îmbogăţirea teoretică a acestei discipline.

- 7 - Marile evenimente sportive ne oferă posibilitatea de a analiza şi determina nivelul de dezvoltare a handbalului la momentul respectiv, precum şi posibilitatea de a prognoza evoluţia lui viitoare pe baza tendinţelor sale de dezvoltare manifestate în ultimii ani. În prezent, handbalul se caracterizează printr-o deosebită concurenţă în cadrul competiţiilor de anvergură şi este perceptibilă tendinţa unei continue dezvoltări. Baza acestei tendinţe o constituie cercetările cu caracter creativ efectuate de către specialiştii din diferite ţări în direcţia perfecţionării tuturor componentelor sistemului de pregătire specializată: a bazelor organizatorice, tehnico-materiale şi în mod deosebit ştiinţifico-metodice. Aceasta necesită o accentuare aparte asupra cercetării noilor tendinţe de dezvoltare a pregătirii specializate, iar de pe poziţiile centrale prezente, este calificată ca fiind de perspectivă, în vederea progresului sportului de performanţă. (M. Cojocaru, 1992; D. Constantini, 1994; A. Dragnea, 1996; L.P. Matveev, 1997). Generalizând şi analizând practica pregătirii sportivilor de performanţă în ţările cu tradiţii în acest domeniu ca Suedia, Norvegia, Rusia, Germania, etc., rezultatele multiplelor cercetări în domeniul teoriei şi metodicii antrenamentului sportiv, desfăşurate în ultimii ani (V.P. Filin, 1968; 1974; H. Stein, E. Federhoff, 1975; H.D. Trosse, 1977; H. Bastian, Kl. Kreher, 1978; W. Pollany, 1978; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; L.P. Matveev, 1997; T.O. Bompa, 2002), ne permit să caracterizăm direcţiile de bază care au determinat progresul acestui sport

- 8

- pe plan mondial. În domeniul organizării pregătirii sportive, în primul rând putem menţiona un şir de direcţii care ne dau posibilitatea să subordonăm tendinţe tehnico-materiale, economico-financiare şi altele pentru realizarea posibilităţilor metodicii contemporane de pregătire sportivă. Larga problematică a pregătirii sportive a făcut necesară sistematizarea şi interpretarea datelor referitoare la aspectele practico-metodice, organizatorice şi prospective rezultate din experienţa înaintaşilor şi îndelungate studii ştiinţifice. Pe această bază practica pregătirii sportive a devenit un proces instructiv educativ, cu valenţe formative fizice şi psihice deosebite, rezultatul său fiind valorificarea maximală a aptitudinilor umane în vederea obţinerii performanţei sportive ce implică înalte trăsături morale, intelectuale etc. Modelarea pregătirii specializate reprezintă o problemă complexă şi dificilă, care presupune atât specialişti în domeniul informatizării handbalului, cât şi mijloace tehnice multimedia în vederea dinamizării şi flexibilităţii operării cu mijloacele adecvate. Din cele expuse anterior putem menţiona că pregătirea specializată, sau mai bine zis perfecţionarea ei în handbalul modern, reprezintă una din tendinţele actuale, iar implementarea în cadrul vârstei de junioare I ne permite să optimizăm gradul de evaluare al acestora în vederea obţinerii marii performanţe. Analiza teoretică şi generalizarea datelor literaturii ştiinţifice şi metodice, realizate în cercetarea dată, ne demonstrează că în pregătirea sportivului de performanţă în

- 9 - condiţiile contemporane, problema pregătirii specializate în cadrul perioadei pregătitoare nu este studiată suficient. Aceasta a devenit premisa de bază şi factorul de actualizare pentru formularea ipotezei, scopului, sarcinilor şi determinării metodelor pentru cercetarea dată. Ipoteza cercetării. În cercetările noastre am plecat de la presupunerea stadiul de specializare bazat pe metodologia influenţei asociate a transferului instructiv ar putea fi eficientizat prin elaborarea programei şi modelarea conţinutului planului de antrenament pentru perioada pregătitoare la handbalistele junioare I. Obiectul cercetării îl constituie procesul modelării-planificării antrenamentului sportiv în handbal din cadrul stadiului de specializare. Subiectul cercetării îl formează programa de modelare a planificării antrenamentului sportiv în perioada pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare, bazată pe efectele influenţelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu aspect predominant tehnico-formativ şi metodologia aplicării acesteia. Scopul cercetării îl consitituie examinarea aplicării metodologiei influenţei asociate determinate de transferul tardiv al efectelor psihomotrice în baza elaborării programei de modelare a conţinutului planului de antrenament pentru perioada pregătitoare. Pentru realizarea scopului propus au fost formulate următoarele sarcini:

1. Studierea teoriei şi practicii planificării-modelării antrenamentului sportiv prin sistemele de pregătire

- 10 - specializată a handbalistelor la diferite stadii ale acestuia. 2. Aprecierea nivelului de pregătire psihomotrică şi de pregătire specializată a handbalistelor junioare I. 3. Determinarea conţinutului şi metodelor de influenţă asociată ale sarcinilor psihomotrice cu orientare spre aspectul pregătirii specializate. 4. Elaborarea programei de modelare a planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în baza influenţelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu efecte tardive ale transferului orientată spre aspectul pregătirii specializate. 5. Argumentarea şi verificarea experimentală a metodicii de aplicare a planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în baza influenţelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu efecte tardive ale transferului orientată spre aspectul pregătirii specializate. Pe parcursul cercetărilor ştiinţifice au fost formulate şi realizate sarcini particulare care sunt prezentate în capitolele respective ale lucrării. Subiecţii cercetării au fost reprezentaţi de jucătoarele handbaliste junioare I care activează în cadrul Cluburilor Sportive Şcolare din Bacău şi Roman. Etapele investigaţiei au fost eşalonate astfel:

etape I – de cercetare preliminară (1999-2000) în care am elaborat proiectul planului perioadei pregătitoare pentru stadiul de pregătire specializată şi metodica respectivă; – etapa a II-a – experimental-formativă (2000-2001) în care au fost introduse noul plan pentru perioada de

- 11 - pregătire sportivă fundamentat pe mezocicluri de tip bloc cu efect tardiv asupra capacităţii psihomotrice şi tehnice a handbalistelor junioare I; – etapa a III-a – de finisare (2001-2002) au fost sistematizate şi prelucrate datele obţinute în cadrul experimentului pedagogic. Baza experimentală a constituit-o totalitatea echipamentelor puse dispoziţie de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Bacău, Clubul Sportiv Şcolar Bacău şi Clubul Sportiv Şcolar Roman. Baza metodologică o constituie legităţile psihopedagogice şi fiziologice specifice modelării în corelaţie cu efectele asociate ale diferitelor sarcini psihomotrice în baza fenomenelor transferului pozitiv în cadrul activităţilor motrice care sunt prezentate în conceptele teoretice ale D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, A.N. Crestovnikov, V.S. Farfeli, V.D. Maznicenko, K.K. Platonov. Baza teoretică a investigaţiei o constituie concepţiile teoretico-metodice cu privire la periodizarea procesului de pregătire sportivă în plan de perspectivă multianuală (D. Harre, 1973; I. Şiclovan, 1978; N. Alexe, 1992, 1993; L.P. Matveev, 1997; V.N. Platonov, 1998; T.O. Bompa, 2002), structurarea evolutivă ciclică a antrenamentului sportiv (I. Şiclovan, 1977; N. Alexe, 1992, 1993; J. Thompson, 1993; R. Manno, 1994, L.P. Matveev, 1997; T.O. Bompa, 2002), bazele psiho-pedagogice şi fiziologice ale sportului la juniori (N.V. Zimkin, 1970, 1971; V.P. Filin, 1974; V. M. Volkov, 1974; I. Şiclovan, 1978; I. Drăgan, 1979, 1989; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1980, 1982; A. Demeter,

- 12 - 1981, 1982, 1983; A. N. Volkov, 1981; M. Epuran, 1990, 1996, 2001; M. Epuran, V. Horghidan, 1994; Gh. Cârstea, 1997) pregătirea sportivă în handbal (Iu.M. Portnâh, 1975, 1986; I.K. Ghermănescu, 1983; R.E. Clanton, P.D. Mary, 1997; J. Czerwinski, F. Taborsky, 1997; I. Negulescu, 1997; R. Sotiriu, 1998; P. Ghervan, 2002), transferul calităţilor şi influenţele asociative ale sarcinii motrice (H.V. Korobkov, 1964; K.K. Platonov, 1982; M. Marolicaru, 1986; S.N. Danail, P. Ghervan, 2002), planificarea-modelarea procesului instructiv-educativ al antrenamentului sportiv (G. Chiriţă, 1976, 1983; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; Iu.K. Babanskii, 1982; I. Cerghit, 1988, 1997; Gh. Cârstea, 1993, 1997, 1999, 2000; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994; A. Dragnea, 1999, 2000; F. Grapă, 2001; V. Tudor, 2001). Inovaţia ştiinţifică. Pentru prima dată a fost întreprinsă încercarea pentru argumentarea problemei legate de planificare-modelare în baza elaborării sistemul eficace al lecţiilor de antrenament din cadrul procesului instructiv-educativ al pregătirii sportive a handbalistelor junioare I din stadiul de pregătire specializată în etapa pregătitoare prin utilizarea metodologiei influenţelor asociate ale transferului instructiv, funcţional şi al celui neadecvat al sarcinilor de antrenament cu predominantă orientativă spre aspectul psiho-motrico-formativ de pregătire specializată. Au fost examinate structura şi conexiunile de dezvoltare-formare a fondului aptitudinal specific şi stabilite direcţiile principale ale influenţei pedagogice asupra pregătirii psihomotrice şi funcţionale în baza aplicării efectelor de antrenament ale conceptului influenţelor

- 13 - asociate ale transferului instructiv, funcţional şi celui neadecvat în cadrul sistemului de lecţii de antrenament sportiv. Importanţa teoretică a lucrării constă în elaborarea şi fundamentarea metodicii specifice de pregătire sportivă specializată a handbalistelor junioare I în baza programei de modelare a planificării antrenamentului sportiv în cadrul căreia a fost implementat conceptul mezociclului de tip bloc care vizează intensificarea pregătirii specializate prin efectele tardive asupra capacităţii de efort şi particularităţilor motrice cumulative-integrative. Materialului informativ cuprins în această lucrare a fost folosit ca fundament în elaborarea unor lucrări ştiinţifice prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice, precum şi în elaborarea unor materiale de specialitate cum ar fi: „Handbal – De la iniţiere la marea performanţă” – 2000, „Noţiuni generale de fiziologie a handbalului de performanţă” – 2000, utilizate de specialiştii domeniului din ţară (FEFS Bacău, CSS Piatra-Neamţ, CSS Bacău) şi străinătate (Seminarul Internaţional de Pregătire al Antrenorilor de Tineret – Presov, Slovacia, 2003). Însemnătatea practică a cercetării constă în posibilitatea de utilizare a metodicii elaborate privind intensificarea-optimizarea procesului instructiv-educativ de antrenament în stadiul de pregătire specializată la handbal în baza planificării-modelării acestuia care vizează aplicarea metodologiei influenţelor asociate ale transferului sarcinilor de antrenament cu predominantă orientativă a aspectului psiho-motrico-formativ prin efectele tardive asupra

- 14 - capacităţii de efort şi a particularităţilor motrice cumulative-integrative. Programa şi metodologia utilizării acesteia poate fi implementată în procesul instructiv-educativ în cluburile sportive şcolare precum şi în alte instituţii de profil care practică disciplina sportivă Handbal. Conceptele teoretice de bază care au fost elaborate în cadrul prezentei cercetări se pot constitui ca material metodico-orientativ pentru specialiştii din domeniu. Rezultatele cercetării au fost aprobate şi implementate în procesul instructiv-educativ de antrenament sportiv la următoarele instituţii de profil:

Clubul Sportiv Şcolar din Bacău, Piatra-Neamţ, Roman, Suceava, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Bacău, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ştefan cel Mare” – Suceava, Catedra de Jocuri Sportive a INEFS al Republicii Moldova. Tezele de bază ale cercetării înaintate pentru susţinere:

1. Abordarea teoretică a problemei de planificare-modelare a procesului de antrenament în perioada pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare trebuie să se bazeze pe conceptele metodologice orientate spre aspectele educaţional-formative ale pregătirii sportive specializate manifestată prin componentele principale ale acesteia: psihofizică, psihomotrică, tehnică şi tactică în relaţie cu fenomenul de transfer al efectelor asociate şi tardive, asigurând prin aceasta strategia pedagogică de intensificare-eficientizare a

- 15 - procesului de obţinere a performanţelor sportive. 2. Nivelul pregătirii sportive-fizice, psiho-motrice, tehnice, tactice şi teoretice a handbalistelor junioare I în stadiul de specializare, se determină prin valorile cu dinamică progresivă precum şi prin cele cu caracter static concretizate în parametri ai maturizării biologice, aspecte ce trebuie luate în consideraţie ca factori importanţi în vederea intensificării procesului de antrenament, orientat spre îngustarea aspectului de pregătire specializată în relaţie directă cu metodologia de realizare a sarcinilor psihomotrice cu efectele asociate şi tardive asupra capacităţii de efort prin fenomenul de transfer. 3. Conţinutul programei de modelare a planului de antrenament sportiv pentru perioada pregătitoare cu scopul de a intensifica procesul de pregătire specializată la handbalistele junioare I, trebuie să se bazeze pe mijloace şi metodologii adecvate cu influenţe asociate ale sarcinilor de antrenament care se încadrează într-un ansamblu de mezocicluri cu efect tardiv asupra capacităţii de efort a sportivelor. 4. Proiectul analitic al planului model de antrenament pentru perioada pregătitoare şi metodologia de aplicare a acestuia bazată pe influenţele asociate ale sarcinilor psiho- motrice într-un ansamblu de mezocicluri cu efecte tardive asupra capacităţii de efort a handbalistelor junioare I, orientate spre intensificarea pregătirii specializate sunt eficiente în cadrul elaborării metodice a lecţiilor de antrenament structurate în contextul fenomenelor cumulative.

- 16 - Structura şi volumul tezei. Teza cuprinde:

introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie şi anexe. Conţinutul este expus pe 211 de pagini dactilografiate, din care 160 text de bază. Lucrarea conţine:

31 de figuri, 16 tabele şi 10 anexe. Bibliografia cuprinde un număr de 258 de titluri, din care 119 în limba română, 110 în limba rusă, 19 în limba engleză, 6 în limba franceză şi 4 în limba germană.

- 17 -

CAPITOLUL 1. PROBLEME TEORETICO – METODICE PRIVIND PERFECŢIONAREA PROCESULUI DE PLANIFICARE – MODELARE A ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN HANDBAL LA STADIUL DE SPECIALIZARE

1.1. Tendinţele

şi cerinţele moderne în pregătirea

sportivă din handbalul de performanţă

Creşterea importanţei rezultatelor sportive, a bazelor tehnico-materiale ale pregătirii sportive contemporane, a condus la progresul sportului în primul rând, ceea ce determină perfecţionarea sistemului de antrenament sportiv, precum şi la tendinţele moderne bazate pe următoarele direcţii:

– creşterea rapidă a volumului de lucru în cadrul antrenamentului şi corespondenţa clară a sistemului de antrenament specific sportivilor de performanţă cu cerinţele probei date. Aceasta se exprimă prin creşterea rapidă a volumului pregătirii fizice intermediare şi în mod deosebit a celei specifice din cadrul structurii antrenamentului. Fondul de mijloace folosite în perioadele de refacere, nu mai joacă un rol important în antrenamentul sportivilor de performanţă şi se folosesc de obicei drept mijloc de odihnă activă pentru menţinerea formei sportive (V.Ia. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; L. Morarenco, A. Praporşcic, 1986; A. Dragnea, 1996, 2000; A. Dragnea, A. Bota, 1999; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, A. Budevici,

2002);

- 18 - – creşterea continuă a practicii competiţionale ca mijloc efectiv de mobilizare a resurselor funcţionale ale organismului sportivilor, stimulării proceselor de adaptare, a eficacităţii procesului de pregătire, realizat prin creşterea numărului de jocuri oficiale în cadrul campionatului naţional. În consecinţă, există tendinţa de a realiza un sistem echilibrat între volumul antrenamentului şi activitatea competiţională în relaţie directă cu procesul de refacere a capacităţii de efort pe seama mobilizării rezervelor funcţionale. La obţinerea acestui echilibru între structura antrenamentului şi competiţia oficială contribuie şi utilizarea eficientă a mijloacelor netradiţionale de pregătire, folosirea trenajoarelor, capabile de a realiza perfecţionarea diferitor calităţi motrice, perfecţionarea fizică şi tehnică; desfăşurarea antrenamentelor la altitudine, ce permit intensificarea proceselor de adaptare a factorilor de antrenament, creşterea eficacităţii pregătirii în concordanţă cu competiţiile de bază (E.I. Ivahin, 1962, 1971; P. Cercel, 1975, 1980, 1983; N.P. Klusov, 1975, 1978, 1979, 1982, 1983, 1986; I.K. Ghermănescu, 1983; A.V. Kubeev, A.G. Batalov, 1995; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; D. Colibaba- Evuleţ, I. Bota, 1997, 1998; E. Alexandru, 1998, 2000, 2001; E. Alexandru, A. Budevici, 2002); – orientarea sistemului de pregătire sportivă spre a obţine structura optimă de activitate competiţională. Aceasta presupune nu numai perfecţionarea tuturor componentelor, importante la etapa de realizare maximă a posibilităţilor individuale, ci şi crearea fundamentului funcţional corespunzător în cadrul etapelor iniţiale ale planului de

- 19 - perspectivă. În acest context, trebuie să luăm în consideraţie faptul că, în structura activităţii competiţionale, la nivelul etapei măiestriei sportive, importante sunt adesea componentele, care la etapele iniţiale, în ciuda particularităţilor de vârstă ale sportivilor şi legităţilor de instituţionalizare a măiestriei sportive, nu influenţează considerabil nivelul rezultatului. De aceea, când se creează baza funcţională în cadrul etapelor preliminare şi a celei specializate de pregătire, care asigură succesul la nivelul performanţelor sportive, greşelile care au fost comise în acest context sunt foarte greu de corectat la etapa de realizare maximală a posibilităţilor individuale (V.P. Filin, 1968; 1974; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; I.K. Ghermănescu, 1983; V.K. Bratkovskii, A.V. Voloşin, Iu. T. Jukovskii, 1990; N. Alexe, 1993; A.V. Kubeev, A.G. Batalov, 1995; E. Alexandru, 1998, 2000, 2001; D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota,

1998);

– perfecţionarea sistemului de dirijare a procesului de antrenament în baza obiectivizării cunoştinţelor despre structura activităţii competiţionale şi a stării de pregătire cu luarea în consideraţie atât a legităţilor generale de instruire a măiestriei sportive, cât şi a posibilităţilor individuale ale sportivilor. Aici se prevede orientarea asupra caracteristicilor individuale şi de grup ale activităţii competiţionale şi a stării de pregătire, a sistemului corespunzător de selecţionare şi planificare a mijloacelor, a acţiunilor pedagogice, a probelor de control şi a corecţiei procesului de antrenament. Analiza ne demonstrează că această direcţie reprezintă unul din mijloacele de bază a

- 20 - perfecţionării sistemului de pregătire sportivă deoarece ne permite să creăm condiţiile necesare pentru dirijarea raţională, luând în consideraţie starea funcţională a sportivului şi evoluţia proceselor de adaptare, ce determină corespondenţa nivelului de pregătire cu structura planificării şi a rezultatului sportiv scontat (E.I. Ivahin, 1962; E.I. Ivahin, L.N. Homutov, L.A. Latâşkevici, 1971; N.P. Klusov, 1975, 1978, 1979, 1982, 1983, 1986; P. Cercel, 1980, 1983; V.P. Filin, 1968, 1974; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; N. Alexe, 1993; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, 1998; T.O. Bompa, 2002). După cum consideră unii autori (L. Tedorescu, 1968, 1989; I. Iu. Portnâh, 1975, 1986; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; V. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; V.N. Stepanov, E. V. Skomorohov, 1990; E. Iu. Rozin, 1995; L.P. Matveev, 1997; A. Păcuraru, 1997, 1999) tendinţele contemporane ale antrenamentului în jocurile sportive, pot fi următoarele:

– scăderea longevităţii sportive în favoarea creşterii perioadei de pregătire care se realizează prin: pregătirea precoce, programarea multianuală a pregătirii, 1000-1200 de ore de antrenament anual, ceea ce implică 2-3 lecţii de antrenament pe zi; – selecţia sportivilor efectuată conform criteriilor ştiinţifice contemporane; valorificarea şi exploatarea rezervelor energetice în sensul obţinerii marii performanţe; – apropierea condiţiilor şi conţinutului pregătirii de cele ale meciului, respectiv modelarea antrenamentului în baza componentelor performanţei: biologice, biomecanice,

- 21 - motrice, psihologice şi moral-volitive; – respectarea principiului corelării gradării eforturilor cu utilizarea eforturilor maximale în antrenament precum şi al unităţii şi continuităţii pregătirii fizice generale şi speciale; – utilizarea şi adaptarea unor mijloace şi metode de antrenament caracteristice altor sporturi, ca elemente ajutătoare ale antrenamentului specific; – număr relativ redus de exerciţii, cu eficienţă selectivă şi cumulativă, dar repetate de foarte multe ori şi mixarea metodelor de antrenament prin circuit şi cu intervale, aplicarea lor extinzându-se şi la pregătirea specializată; – raţionalizarea şi conţinutul refacerii după antrenament şi meci, cu accent pe recuperare funcţională şi psihică, bazată pe interrelaţia corectă dintre efort şi pauzele active de-a lungul ciclurilor anuale; – ridicarea la grad de principiu a individualizării pregătirii şi tehnicii sportive pe baza combinării simultane a factorilor antrenamentului. Metoda antrenamentului sportiv constituie o succesivitate de acţiuni organizate conştient, direcţionate spre îndeplinirea obiectivelor antrenamentului sportiv. Particularizarea selectării acestor acţiuni depinde de cât de corect sunt utilizate mijloacele de acţionare, dacă se iau în consideraţie condiţiile mediului, dacă este corect planificat efortul fizic (I. Şiclovan, 1977, 1978, 1979; T. Ardeleanu, 1981, 1982; I. Bota, 1984, 1987, 1990; N.M. Şerban, Pierre de Hillerin, 1984; N. Alexe, 1993; A. Dragnea, 1996; G. Popa, 1999; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, 2001;

- 22 - E. Alexandru, A. Budevici, 2002). Tendinţele actuale ale pregătirii echipelor contemporane de handbal includ (I.Iu. Portnâh, 1975; V.P. Filin, N.A.

Fomin, 1980; N.P. Klusov, 1986; A. Păcuraru, 1996, 1999; E. Alexandru, 1998, 2001):

– planificarea;

– antrenamentul în diferite perioade ale anului;

– particularităţile pregătirii echipei feminine;

– atitudinea psihologică faţă de jucători;

– pregătirea echipei în funcţie de calendarul

competiţional;

– antrenamentul special al portarului;

– utilizarea inventarului ajutător pentru antrenament, etc.

Rezolvarea acestor probleme necesită elaborarea unor planuri concrete, cicluri de antrenament, elaborarea lecţiilor de antrenament, care constituie esenţa multilaterală a diferitelor direcţii de pregătire în handbal (fizică, tehnică, tactică, etc.), sugerează modele de antrenamente cu scop determinat şi determină noi structuri de joc, combinaţii tactice etc. Handbalul internaţional a evoluat spre o direcţie

caracterizată de forţă. Criteriul general în determinarea nivelului de pregătire sportivă a jucătorului şi echipei îl reprezintă forţa şi numărul aruncărilor la poartă. Acest model se subordonează pregătirii fizice şi tehnice, în dependenţă directă, a aruncării puternice, a pregătirii tactice, în atac şi apărare. „Moda” de a arunca puternic, i-a determinat pe antrenori să refuze un jucător pregătit diferenţiat în plan tehnic, înlocuindu-l cu un jucător mai

- 23 - „firav”, dar care are în arsenal o aruncare originală. Ca rezultat, la ultimele competiţii mondiale aruncarea puternică, pentru prima oară în istoria handbalului, s-a clasat pe locul întâi între alte categorii de aruncări, după număr şi rezultat. Aruncările în forţă ale echipelor au determinat o nouă sarcină, şi anume: neutralizarea atacanţilor periculoşi ce aruncă la poartă din linia a II-a. Apărarea a devenit avansată, cu jucători activi chiar la 9-10 metri, în funcţie de noile sisteme de apărare dezvoltate. Cele mai puternice echipe au început să se apere mai mult timp (până la 75% din activitatea de joc), combinat (5-1, 4-2, 3-2-1, 3-3, 0-6). În general, apărarea a devenit zonală (în două linii cu asigurare), iar principiul de îndeplinire a apărării „om la om” au condus acţiunile de apărare individuală spre o eficienţă maximă. Aceste două direcţii principale, s-au manifestat în cadrul ultimului campionat mondial. Cercetările întreprinse în ultima vreme au ataşat la direcţiile actuale de utilizare practică şi dinamica evoluţiei disciplinei sportive (E.I. Ivahin, 1962, 1971; N.P. Klusov, 1975, 1986; P. Cercel, 1983; I.K. Ghermănescu, 1984; V.Ia. Ignatieva, 1983; L. Morarenco, A. Praporşcic, 1986; V.K. Bratcovski, A.V. Voloşin, A.N.Kolumbet, 1990). În cele ce urmează vom cerceta doar unele componente şi caracteristici ce contribuie la perfecţionarea pregătirii sportive centralizate a handbalistelor junioare I. Handbalul actual cunoaşte o dezvoltare continuă, la fiecare competiţie internaţională tezaurul tehnico-tactic al

- 24 - jocului se îmbogăţeşte cu elemente noi, ceea ce demonstrează că dispune de reale perspective şi este departe de vremea unei stabilizări depline. Jocul modern se desfăşoară în mare viteză, în ritm susţinut, fapt ce presupune depunerea unor eforturi fizice foarte mari. Pe lângă viteza de execuţie, de deplasare, şi de reacţie, rezistenţă fizică specifică, îndemânare în executarea fentelor şi schimbărilor de direcţie, pe lângă mobilitatea şi supleţea necesare executării celor mai complicate acţiuni, a forţei de aruncare, a coordonării şi echilibrului, mai este necesar să fie dezvoltat şi simţul mingii, simţul partenerului, simţul regulamentului care realizează siguranţa îndeplinirii corecte şi a jocului propriu zis (I.K. Ghermănescu, 1984; P. Cercel, 1975, 1980; 1983; I. Bota, B. Macovei, 1983; A. Budevici, 1991, 1997, 2000). Procedeele tehnice numeroase şi variate trebuie să fie însuşite astfel încât să poată fi aplicate în cadrul jocului, în condiţii de viteză şi de luptă contra adversarului. Combinaţiile şi schemele tactice în atac desfăşurate în viteză sub forma unor acţiuni variate, pline de subtilităţi şi neprevăzut ca şi contraatacurile interceptate de apărători, necesită o pregătire specializată complexă, precum şi dezvoltarea calităţilor intelectuale de gândire şi anticipaţie. Putem menţiona că locul handbalului de forţă cu o insuficienţă tehnică l-a luat o apărare activă avansată, fapt ce a determinat imediat şi noile direcţii ale pregătirii. În primul rând, tendinţa jocului în forţă, care a întâmpinat o apărare avansată ce a trebuit să rezolve problema de perfecţionare largă a arsenalului tehnic (creşterea

- 25 - mobilităţii, utilizarea fentelor şi a mişcărilor înşelătoare, depăşiri, pregătirea multilaterală şi lărgirea gamei şi spectrului de aruncări, şi în primul rând a aruncării de forţă şi precizie din săritură şi cu sprijin, cu îmbinarea diferitelor mişcări înşelătoare (fentă de aruncare, aruncare cu schimbare de traiectorie şi rotaţie a mingii, diferenţierea transmiterilor mingii, îmbunătăţirea calităţii prinderii mingii, stabilirea blocajului, etc.). Necesitatea perfecţionării tehnice a jucătorului atacant, ca o tendinţă de dezvoltare a handbalului contemporan (ce a substituit direcţia de „forţă”) apărută până la campionatul mondial, a determinat calea spre care trebuie direcţionată pregătirea sportivă a jucătorului şi echipei către viitoarele competiţii de anvergură (I. Iu. Portnâh, 1975, 1986; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982; V. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; V.N. Stepanov, E. V. Skomorohov, 1990; L.P. Matveev, 1997; E. Iu. Rozin, 1995; V.N. Platonov, 1998; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, 2001; E. Alexandru, A. Budevici, 2002). În primul rând apărarea a reacţionat ca o consecinţă a ridicării măiestriei tehnice a atacanţilor cedându-le semicercul de 9 metri. Putem afirma că apărarea (6-0) va fi cea mai răspândită, deoarece observaţiile întreprinse asupra echipelor Germaniei, Croaţiei, Suediei, confirmă acest aspect. Practic apărarea se desfăşoară în două linii, amintind apărarea zonală (5-1) cu avansarea interilor (4-2) şi (3-3). De aici apar noi obiective în pregătirea apărătorului contemporan: universalizarea jucătorului, unde pe prim plan se evidenţiază mobilitatea apărătorului, prelucrarea

- 26 - acţiunilor apărării „om la om”; creşterea randamentului interacţiunii cu partenerii, organizarea blocajelor individuale şi de grup (V.I. Izaak, 1974; H.D. Trosse, 1977; W. Pollany, 1978; V.P. Ivaşcenko, 1982; D. Constantini, 1994). În acelaşi timp trebuie luat în consideraţie faptul că, acum se desfăşoară procesul de lărgire a zonei de aruncare raportată la fiecare atacant. Acum de exemplu, atacantul liniei II cu succes poate finaliza atacul de pe extremă ori din locul pivotului. Devierile ce au intervenit în joc au schimbat şi influenţat disciplina jocului, au contribuit la creşterea răspunderii jucătorilor pentru “păstrarea” mingii. Un interes deosebit îl reprezintă economia în joc a diferitelor tipuri de aruncări. S-a micşorat numărul general de aruncări de la distanţă (4 – 6%), şi drept rezultat a scăzut eficienţa cu 3 – 4%, de asemenea s-a mărit numărul aruncărilor din apropierea semicercului cu 3,5 – 4%, iar eficienţa a ajuns la 55%. În acelaşi timp, numărul de aruncări de pe extreme s-a mărit cu 5 – 6% cu aceeaşi creştere a eficienţei, dar procentul aruncărilor la poartă de la distanţe medii nu s-a schimbat, chiar s-a înregistrat o scădere a numărului lor. Dacă vom analiza aruncările de pe extrema dreaptă şi stângă, vom vedea că indicii eficienţei lor sunt diferiţi. De exemplu cifrele ne arată următoarele: extrema dreaptă are o eficienţă de 50% şi cea stângă de 71%. La aruncarea de la 7 m s-a înregistrat o eficienţă de 70%, fapt ce ne demonstrează creşterea măiestriei portarilor (M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000). Examinând starea de lucru în handbalul internaţional

- 27 - feminin vom observa următoarele:

1. Handbalul feminin repetă calea de dezvoltare şi evoluţie a celui masculin, într-o oarecare măsură apropiindu-se de el. Handbalul, mai bine zis pregătirea tactică a echipelor, în mod deosebit perfecţionarea tehnică, pregătirea fizică specială şi altele sunt subordonate tendinţei de bază a dezvoltării utilizării aruncărilor de forţă. Mai mult, în handbalul feminin pentru perfecţionarea fazei a II-a sunt utilizate frecvent: perfecţionarea tehnică, pregătirea fizică specială şi alte componente. De exemplu:

finalizarea atacurilor se desfăşoară aproape tot timpul de către jucătoarele din faza a II-a, inclusiv de pe poziţii apropiate, dar sunt introduse şi jucătoare din faza I (extremă dreaptă, parţial pivot). Nu sunt utilizate frecvent unele variante din apărare şi se refuză jocul cu doi pivoţi. La fel ca şi în handbalul masculin, în cel feminin handbalul în forţă a condus spre o anumită unilateralitate. Pentru a obţine succesul cât mai rapid este necesar de a ne concentra asupra elementului de anticipare şi preluare. Aceasta înseamnă că raportat la pregătirea unui grup mare de sportive care lucrează în domeniul de forţă (intensitate şi volum), ar fi cazul de pregătit un alt grup de jucătoare-universale, cu capacităţi şi posibilităţi de organizare a atacului şi finisare cu succes a lui. De asemenea, este necesar în esenţă de a revedea pregătirea tehnică a tuturor jucătoarelor din linia a II-a: de a educa la ele mobilitatea, diversificarea pregătirii diferitelor tipuri de aruncări; învăţarea complexului de fente moderne; optimizarea tehnicii şi practicarea apărării 6-0 şi „om la

- 28 - om”. Toate acestea constituie baza de perspectivă către activitatea competiţională. 2. Pregătirea tehnică a constituit permanent elementul cheie în aprecierea şi determinarea nivelului pregătirii sportive. Neajunsurile enunţate anterior la capitolul pregătirii tehnice, au influenţat considerabil tactica jocului, lucru demonstrat în prezent de toate echipele de elită, atât din ţară, cât şi din handbalul internaţional. Bagajul tactic al multor echipe în atac era destul de „sărac”: jocul se desfăşura conform unor scheme standardizate, lipseau combinaţiile (schemele) pregătite şi era constituit din deplasări asistemice ale jucătorilor din ambele linii cu transmiteri reciproce şi pasări la pivoţi. Legătura între jucătoarele din linia I şi a II-a era slabă. O parte considerabilă din aruncările la poartă se executau de obicei din acţiuni individuale ale jucătoarelor. De obicei, echipele duceau lipsa unui lider de organizare şi desfăşurare a atacului (M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000; F. Taborski, 2000; F. Taborski, W. Pollany, 2000). Direcţia principală pentru înlăturarea deficienţelor analizate, constă în întărirea legăturilor şi interconexiunea între jucătoarele din ambele linii de atac; activizarea combinaţiilor (schemelor) tactice în momentul pregătirii şi finalizării atacului prin intermediul extremelor şi a pivoţilor; utilizarea mai eficientă a calităţilor individuale, originale ale jucătoarelor; capacitatea de a crea superioritate numerică pe unele fragmente ale liniei de atac prin intermediul blocajelor eficiente; prelucrarea şi utilizarea unui număr mare de

- 29 - transmiteri speciale, lucru fără minge. 3. Jocul în apărare se desfăşoară unilateral. Unica formă de utilizare în apărare – apărarea zonală (în majoritatea cazurilor varianta 6-0; rareori varianta 5-1). Dacă se mai încercau şi alte variante, atunci odată în plus se demonstra slaba pregătire specializată. Unii autori recomandă folosirea variantelor de apărare 4- 2; 3-3; 1-5 (B. Agrebi, 1983; I. Bota, 1984). Pentru pregătirea cu eficienţă maximă a echipelor, antrenorii trebuie să revadă atitudinea lor referitoare la apărarea „om la om”. Ar fi indicat, în cadrul activităţii competiţionale, să se folosească specializarea în apărarea „om la om”, combinată, în cele două linii, a stabiliza apărarea 6-0 în complex cu alte forme mai active şi eficiente de apărare (V.P. Ivaşcenko, 1982; V.I. Izaak, 1974; C.P. Keberlinskii, 1971; N.P. Klusov, 1978, 1979, 1983, 1986). 4. Concursurile de anvergură ne-au demonstrat că unul dintre factorii determinanţi care ar asigura succesul evoluţiei unei echipe în cadrul activităţii competiţionale de nivel internaţional este metodica lucrului instructiv-educativ al echipelor de handbal. Acesteia nu întotdeauna i se atribuie atenţia cuvenită, reieşind din neajunsurile enunţate anterior că ar trebui să creăm o stare psihică stabilă a jucătoarelor care se dedică exclusiv luptei sportive, capabile să-şi regleze evoluţiile din timpul meciului (F. Taborski, 2000; F. Taborski, W. Pollany, 2000). Comparând jocul practicat acum câţiva ani cu cel actual, putem prevedea şi prognoza unele linii directoare a jocului de handbal viitor:

- 30 -

a. jocul pe spaţii reduse;

b. creşterea volumului de acţiuni, adică înlăturarea

unui număr mare de acţiuni prin reducerea sau dispariţia

treptată a timpilor morţi;

c. creşterea importanţei şi frecvenţei jocului acrobatic în aer ca urmare a creşterii taliei jucătoarelor şi a ameliorării detentei lor;

d. importanţa tot mai mare a luptei în raport 1:1,

circulaţiile tactice pentru asigurarea superiorităţii numerice şi plasarea jucătoarelor în poziţie optimă din punct de vedere al eficienţei;

e. ameliorarea psihomotricităţii, în scopul asigurării

unei tehnici optime. Pornind de la cerinţele şi tendinţele sus menţionate, putem concluziona că antrenorul nu are ca obiectiv principal numai pregătirea jucătoarelor pentru practicarea handbalului, ci şi educarea-instruirea lor pentru a juca handbal în perspectiva anilor viitori (L. Komarov, 1979; C.F. Cozlova, 1973; V.S. Kosintev, 1969), având posibilitatea de a materializa această pregătire sub diferite aspecte, astfel:

– sprijinind învăţarea unor acţiuni tehnice, concepute în mod abstract, pornind de la un model adult care să respecte posibilităţile morfologice, motrice, atletice şi psihologice ale junioarelor; – impunând acţiuni colective de atac şi apărare, sisteme de joc elaborate în mod formal. Impus, sistemul de joc este bine conturat pentru jucătoare, ele ştiu cum să acţioneze, dar când trebuie să acţioneze individual, nu mai iau decizii, nu au responsabilităţi, suportă jocul în mod pasiv;

- 31 - – impunând jucătoarelor intenţii tactice individuale, care se bazează pe o activitate de percepţie şi care le permit să-şi menţină disponibilitatea şi iniţiativa. (I.Kunst- Ghermănescu, 1978, 1983; D. Constantini, 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos,

2000).

Din acest punct de vedere orice învăţare bazată pe însuşiri tehnice, rigide sau a sistemelor de joc, impuse din exterior şi repetate fără imaginaţie şi creativitate nu reprezintă un demers operaţional. Pregătirea jucătoarelor trebuie realizată pe termen lung, nu trebuie depăşite etapele nici bruscate evenimentele pentru a obţine rezultate ipotetice imediate, dar fără viitor. Trebuie respectat gradul de maturizare care să asigure un proces de învăţare în concordanţă cu nivelul de dezvoltare psiho-fiziologică şi motrică, de asemenea raportat la actualitatea handbalistică.

1.2. Planificarea

procesului de antrenament în jocul de

handbal la junioare I

Procesul de planificare, după cum susţin numeroşi autori (M.S.Brili, 1968, 1980; B.I.Butenko, 1971, 1972; Iu.V.Verhoşanskii, 1972; A. A. Danilov, 1974, 1982; D. G. Dzagania, 1974, 1975, 1984, A. A. Gujalovskii, 1975; M. E. Amalin, O. S. Şilov, 1980; G. I. Barâşev, 1980; Iu. Arestov, M. A. Godic, 1981; N. P. Clusov, 1982; V. Garbaleauscas, 1983) nu este o noutate şi nici o descoperire, el a existat încă din antichitate, de pe vremea primelor Jocuri Olimpice,

- 32 - competenţa pe care o avem în prezent reprezintă progresul acumulat de-a lungul timpurilor la acest capitol. Acest proces este un mod de a proceda metodic, ştiinţific şi este utilizat pentru a ajuta sportivii să atingă niveluri înalte de antrenament şi performanţă. (H. Naum, 1986; J. Thompson, 1993; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994; G. Raţă, B. Raţă, 1999; M. Epuran, 1979, 1990, 1992,

1994).

În timpul pregătirii, afirmă T. Bompa (2002), în egală măsură sau în funcţie de necesităţile probei, se va consolida fiecare factor al pregătirii subliniindu-se importanţa fundamentală a volumului sau a intensităţii.

Prin stabilirea obiectivelor de performanţă, a factorilor pregătirii şi a normelor de control pentru fiecare fază a pregătirii este eliminată abordarea la întâmplare utilizată încă în prezent, existând cazuri când antrenorii care ignoră această componentă importantă a unui program de pregătire organizat, procedând la o creştere dramatică a volumului sau a intensităţii în antrenament. (I. Bota, B. Macovei, 1983; P. Cercel, 1975, 1983; Constantini D. 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000). Un antrenor bine organizat poate folosi toate sau numai câteva din următoarele planuri de pregătire:

– plan de lecţie de antrenament;

– plan de microciclu;

– plan de macrociclu;

– plan anual;

– plan cvadrienal.

După părerea noastră şi a unor autori, planurile cele

- 33 - mai importante, practice şi funcţionale sunt microciclurile şi planurile anuale. Preocupările metodice actuale sunt îndreptate spre promovarea unor idei şi orientări noi în tehnologia didactică de instruire a sportivilor. (I. Şiclovan, 1977; M. Marolicaru, 1986; Gh. Cârstea, 1993; M. Epuran, V. Horghidan, 1994; D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, 1998). Tehnologia didactică pretinde o programare exactă a obiectivelor instructiv-educative, a mijloacelor şi activităţilor stabilite pentru înfăptuirea lor, a etapelor ce trebuie parcurse precum şi a elementelor de control şi verificare a realizării obiectivelor fixate. Între metodele de mare eficienţă în pregătirea sportivilor se numără şi modelarea antrenamentelor. În handbalul actual, procesul de pregătire nu se poate desfăşura fără a avea drept obiectiv realizarea unui model (de jucător, de echipă, de joc). (V.I. Ignatieva, 1983; M. Bota, I. Bota, 1990; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000). A lucra astăzi fără a avea în faţă un astfel de model înseamnă a avea puţine şanse de reuşită în marile competiţii (I. Şiclovan, 1979; P. Cercel, 1983; D. Colibaba-Evuleţ, 1998; Gh. Cârstea, 2000; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000). Modelul stabileşte cu maximum de precizie limitele superioare ale unor cerinţe raportate la nivelul de pregătire a echipei la un moment dat. L. Teodorescu (1989) şi A. Dragnea (1996) menţionează că abordarea tradiţională a teoriei antrenamentului sportiv, subordonată mai mult raţiunilor didactice se dovedeşte din ce în ce mai depăşită. Această constatare poate fi făcută pe

- 34 - baza unor apariţii noi în ceea ce priveşte concepţia teoriei şi practicii antrenamentului de handbal, care au o frecvenţă sporită. Noţiuni ca: model, programare, obiectivizare, raţionalizare, standardizare, algoritmizare, au pătruns ireversibil în limbajul domeniului, în gândirea şi practica specialiştilor (S. N. Danail, 1995, 1996; Gh. Cârstea, 1999; C. Ciorbă, 2001). Apariţia lor nu este întâmplătoare ci a rezultat din emiterea unor ipoteze de lucru, generându-le apoi sensul care le-au consacrat apoi în ştiinţa antrenamentului contemporan (P. Cercel, 1983; L.F. Morarenco, A.N. Praporşcic, 1986; I. Bota, M. Bota, 1987). Această lucrare metodico-ştiinţifică porneşte de la necesitatea perfecţionării procesului de antrenament la junioare, atât în ceea ce priveşte planificarea, cât şi metodele şi mijloacele folosite. După cum menţionează D. Colibaba-Evuleţ, I.Bota (1998), ”Convingerile noastre sunt susţinute de cercetările experimentale realizate anterior şi, în mare măsură inspirate, de teoria curriculum-ului sau a planului de antrenament”, care recomandă ca stabilirea conţinutului şi conducerii instruirii să se realizeze într-o manieră mult mai raţională şi mult mai democratică. Principiile de elaborare a planului de „modelare-programare” sunt evidenţiate în literatura pedagogică de autorii: M. Ionescu, I. Radu, 1995; G. Văideanu, 1988; Gh. Cârstea, 1993; C. Cucoş, 1994, 1996, 1998; A. Cosmovici, 1996; S. Cristea, 1996; P. Lisievici, 1997; N. Vinţanu, 1998; etc. Conceptul de antrenament sportiv reprezintă în cazul

- 35 - nostru un model al unui sistem dinamic complex, ce se reglează şi autoreglează, emite şi recepţionează informaţii, este guvernat de legi şi principii cibernetice, în timp ce, antrenamentul ca activitate este un proces pedagogic complex desfăşurat sistematic şi continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice şi psihice intense, implicate de participarea în concursuri, organizate (vezi figura 1).

Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament Stadiul I Selec ţ ie – Ini ţ iere Stadiul II Preg ă tirea
Antrenament

Antrenament

Stadiul I Selecţ ie – Iniţ iere

Stadiul II Pregătirea juniorilor

Stadiul III

Sportivii consacraţi

Prin

planificare

Regulament

Antrenor

Fig. 1.

consacra ţ i Prin planificare Regulament Antrenor Fig. 1. Activitate sportiv ă Speciali ş tii Oficiali

Activitate sportivă

Regulament Antrenor Fig. 1. Activitate sportiv ă Speciali ş tii Oficiali Sportivi sportiv ă –

Specialiştii

Oficiali

Sportivi

sportivă

înţelegem

Fig. 1. Activitate sportiv ă Speciali ş tii Oficiali Sportivi sportiv ă – în ţ elegem
Fig. 1. Activitate sportiv ă Speciali ş tii Oficiali Sportivi sportiv ă – în ţ elegem

Activitatea

sportiv ă – în ţ elegem Activitatea Competi ţ ie Competi ţ ii Copii Competi ţ

Competiţie

Competiţii Copii

Competiţii Juniori

Competiţii Seniori

ii Copii Competi ţ ii Juniori Competi ţ ii Seniori Arbitri Spectatori cu subsistemele: antrenament ş
ii Copii Competi ţ ii Juniori Competi ţ ii Seniori Arbitri Spectatori cu subsistemele: antrenament ş
Arbitri Spectatori
Arbitri
Spectatori
ţ ii Juniori Competi ţ ii Seniori Arbitri Spectatori cu subsistemele: antrenament ş i competi ţ

cu subsistemele:

antrenament şi competiţie la nivel de juniori (După S. Mate 2001).

sistem

activitatea

de

elaborare

- 36 - amănunţită şi precisă a obiectivelor de instruire şi performanţă, precum şi a mijloacelor, metodelor şi formelor de organizare adecvate scopurilor propuse; planurile după cum afirmă A. Dragnea (1996, 2000), sintetizează sistemul de decizii programat, asigurând, în acelaşi timp, continuitatea pregătirii şi ritmicitatea optimă a acesteia. Rolul planului de pregătire sportivă este acela de a crea semnale de dirijare: informaţii privind metodele folosite în cadrul lecţiilor de antrenament, mijloacele utilizate, volumul şi intensitatea efortului, durata pauzelor, natura lor, zona schimburilor energetice, valoarea estimativă a solicitărilor (figura 2).

Planul de antrenament Antrenorul
Planul de antrenament
Antrenorul

Semnale

exterioare

Sportivul

Semnale

exterioare

Fig. 2. Planul

antrenamentului

1996, 2000).

sportiv

(după

A.

Dragnea,

Cel care preia aceste informaţii este sportivul, în cazul diferenţierii-individualizării procesului instructiv-educativ, a cărui stare se modifică pe măsura scurgerii timpului, modificările vizând, de altfel, viteza individuală de adaptare la solicitările din lecţiile de antrenament, viteza cu care îşi

- 37 - însuşeşte noile elemente tehnice sau acţiuni tehnico-tactice, starea sănătăţii sau dispoziţia de lucru, care poate fi influenţată de procesele de refacere a capacităţii de efort. Planul pretinde o elaborare amănunţită a obiectivelor de performanţă şi instruire, a calendarului competiţional (datele, locurile de desfăşurare a concursurilor, numărul starturilor, şi a zilelor de concurs), a metodelor şi mijloacelor utilizate a solicitărilor din cadrul lecţiilor, micro şi mezostructurilor, volumul şi intensitatea efortului (L.P. Matveev, 1964, 1991; I. Şiclovan, 1977; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982). Necesitatea pregătirii temeinice şi de perspectivă a schimbului de viitor în sportul de performanţă contemporan a devenit o preocupare de seamă în toate ţările cu sport avansat. Această preocupare a intrat şi în atenţia federaţiilor internaţionale şi continentale care de mai multă vreme includ în calendarele lor competiţionale şi concursuri rezervate juniorilor. Respectiv pentru pregătirea rezervei necesare împrospătării permanente a eşalonului junioarelor, organele sportive naţionale deschid porţi largi pregătirii sistematice a copiilor ca principal izvor de selecţie şi de lansare a tinerelor talente spre exigenţele handbalului de performanţă (L.P. Matveev, 1964, 1991; I. Şiclovan, 1977; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982). În condiţiile actuale pregătirea tinerilor este inclusă în procesul general al antrenamentului, în a cărui structură pot fi distinse trei stadii, fiecăruia fiindu-le proprii, anumite obiective instructive şi adecvate acestora, un conţinut şi măsuri organizatorice caracteristice.

- 38 - Dintre cerinţele metodice generale care călăuzesc în permanenţă activitatea antrenorilor privind instruirea juniorilor o atenţie deosebită se acordă următoarelor componente de bază:

a. repetarea sistematică şi intensivă a procedeelor tehnice şi a principalelor acţiuni tactice; b. manifestarea unei exigenţe sportive în direcţia efectuării corecte a tuturor execuţiilor; c. organizarea instruirii prin folosirea frecventă a jocurilor, a exerciţiilor interesante, stimulative; d. evitarea specializării înguste a instruirii junioarelor; e. valorificarea optimă a înclinaţiilor juniorilor; f. instruirea echipelor de junioare ce trebuie să asigure pregătirea pe un plan superior a unui număr cât mai mare de juniori şi nu transformarea unităţilor respective în primul rând în nuclee competiţionale. Desigur, participarea la diferite competiţii este obiectiv necesară, dar minimalizarea calităţii instruirii tinerilor jucători în favoarea urmăririi preponderente a obţinerii victoriei în jocurile respective este cu totul contraindicată (D. Constantini, 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000). Acesta este motivul pentru care competiţiile juniorilor sunt considerate în primul rând un mijloc de îmbogăţire şi totodată de stimulare permanentă a măiestriei sportive şi nicidecum concursuri fundamentale, caracteristică proprie activităţii sportivilor din eşalonul sportului de înaltă performanţă (V.N. Kreaj, 1969; V.V. Kuzneţov, 1970; L.A. Latîskevici, 1975; L.A. Latîskevici, L.R. Manevici, 1981).

- 39 - Perioada de pregătire centralizată asigură îndeplinirea unui volum de pregătire preconizat. Ea este esenţială în realizarea pregătirii fizice, pregătirii fizice intermediare,

multilaterale specifice în perfecţionarea elementelor de tehnică şi tactică, individuală şi colectivă în obţinerea formei sportive eficiente. Pregătirea specializată contribuie la respectarea unor cerinţe metodice de bază ale antrenamentului sportiv modern, ca de exemplu:

– creşterea volumului de muncă al sportivilor;

– sporirea intensităţii eforturilor;

– creşterea tempoului acţiunilor;

– mărirea numărului de concursuri;

– accelerarea refacerii capacităţii de efort.

În conceptul contemporan despre antrenamentul în handbal, instruirea copiilor este o parte integrantă a sistemului de pregătire pentru handbalul de performanţă. În acest context, cantitatea dar mai ales calitatea procesului de instruire a junioarelor I, care de fapt constituie baza de masă a sportului de performanţă, reprezintă un factor hotărâtor al asigurării unei capacităţi superioare de

performanţă a handbalistelor la nivelul exigenţilor jocului actual şi în perspectiva evoluţiei lui. Calitatea bazei de masă a handbalului de performanţă este determinată de mai mulţi factori, dintre care unii se detaşează ca importanţă (D. Constantini, 1994; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000, T.O. Bompa, 2002). Organizarea activităţii la nivelul grupelor secţiilor de

- 40 - handbal din cadrul unităţilor sportive, pe plan local şi pe plan centralizat, reprezintă cadrul de desfăşurare a procesului de instruire şi condiţionează calitatea acestuia. Selecţia junioarelor, asigurată la un nivel de obiectivitate, în strânsă corelaţie cu nevoile de perspectivă ale handbalului de performanţă, are o însemnătate deosebită (figura 3). Este necesară cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi a particularităţilor individuale ale fiecărui copil şi junior, precum şi a implicaţiilor acestora asupra conţinutului şi metodologiei pregătirii.

Handbalul de înaltă performanţă Handbalul de performanţă Baza de masă a handbalului de performanţă Juniori
Handbalul de
înaltă performanţă
Handbalul
de performanţă
Baza de masă a
handbalului de performanţă
Juniori
Copii

Fig. 3.

Structura bazei de masă a handbalului de performanţă (după A. Acsinte, E. Alexandru, 2000).

Junioarele îşi desfăşoară activitatea în două categorii de unităţi sportive. O primă categorie este proprie bazei de masă, cuprinzând numai grupe şi echipe de copii şi juniori. Din această categorie fac parte Cluburile Sportive Şcolare.

- 41 - Cea de-a doua categorie este formată din grupele şi echipele de copii şi juniori din cadrul secţiilor de handbal ale cluburilor, asociaţiilor sportive şi liceelor cu program sportiv. Cluburile Sportive Şcolare au structura piramidală care se reprezintă sub forma prezentată în figura 4. Nu este indicat ca vârful piramidei să stea suspendat, adică o echipă de junioare I sau II, să nu aibă grupe sau echipe de copii care să-i furnizeze permanent noi elemente de perspectivă.

Juniori I Juniori II Copii de performanţă Copii avansaţi Copii începători Minihandbal
Juniori I
Juniori II
Copii de performanţă
Copii avansaţi
Copii începători
Minihandbal

Fig. 4.

Structura organizatorică a bazei de masă în handbal (după A. Acsinte, E. Alexandru, 2000).

Lucrarea noastră îşi propune să demonstreze faptul că folosind în perioada pregătitoare pregătirea specializată accentuată putem obţine rezultate pozitive asupra nivelului

- 42 - de pregătire a sportivelor junioare I, deoarece sub stricta supraveghere a profesorului-antrenor, în strânsă colaborare cu medicul echipei, având sub control o alimentaţie adecvată şi folosind cu eficienţă metode simple de recuperare după efort, junioarele pot fi solicitate la maximum în ceea ce priveşte volumul şi intensitatea crescută a efortului. Includerea pregătirii specializate accentuate în cadrul perioadelor pregătitoare şi trebuie să ţină cont de caracteristicile fiecărei etape, modul în care se desfăşoară (figura 5).

Maturizare Înaltă performanţă Juniorat Antrenament specializat Copilărie Dezvoltare multilaterală
Maturizare
Înaltă
performanţă
Juniorat
Antrenament
specializat
Copilărie
Dezvoltare
multilaterală

Fig. 5.

Pregătirea specializată în cadrul perioadelor pregătitoare (T.O. Bompa, 2002).

Feed-back-ul care li se oferă junioarelor este esenţial pentru motivaţia de antrenament, în special dacă întreaga pregătire urmează să se transforme într-o experienţă pozitivă, ascendentă spre înalta performanţă.

- 43 - vârstă

psihice şi motrice în antrenamentul junioarelor I

1.3. Particularităţile

de

anatomice,

fiziologice,

1.3.1. Caracteristici somato-funcţionale ale vârstei În majoritatea lucrărilor care cercetează dezvoltarea autogenetică a fiinţei umane, este abordată problematica adolescenţei subsumată unei perioade mai întinse cuprinsă între 10-11 ani şi 17-18 ani, în interiorul căreia preadolescenţa constituie doar etapa de debut a acesteia. Multiplele fenomene pe care le implică fiecare din dimensiunile personalităţii debutează în preadolescenţă şi continuă în adolescenţă. „Între copilăria amorţită încă şi maturitatea deseori sărăcită, viaţa în cursul celei de-a doua jumătăţi a adolescenţei se revarsă din toate părţile, dusă de torentul exaltării tinerei personalităţi” (M. Debesse, 1981). Adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie şi maturitate, fiind însă mai mult întors cu faţa spre adult. Adolescenţa este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin multitudinea, diversitatea şi complexitatea modificărilor la care este supus organismul. Acesta se transformă sub raport fizic, prin creşterea diferitelor sale segmente, aparate, organe, sub raport fizic; sub raport psihic, prin apariţia şi intrarea în funcţiune a unor capacităţi intelectuale, afective, volitive, motivaţionale, aptitudinale; sub raport social prin sporirea gradului de implicare şi realizare socială (V.P. Filin, N.V. Fomin, 1980; M. Stoica, 1995, 2001).

- 44 -

1.3.2. Dezvoltarea psihică Planul psihic suportă la vârsta adolescenţei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea, stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. M. Epuran (1990, 1992), E.P. Iliin (2000) şi M. Stoica (2001) afirmă că traseele pe care evoluează procesele de dezvoltare psihică sunt sinuoase, complicate, prevăzute cu numeroase bariere şi dificultăţi, deşi procesul ca atare poate fi mai calm sau năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar şi cu întârzieri descurajante, la sfârşitul acestui proces ne vom afla în faţa prezenţei unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mare de mobilitate (R.C. Boles, 1972; S.O. Brenner, R.J. Bartel, 1983; H.R. Beech, 1989; E. Apitzsch, 1995). Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele impregnate de atitudini copilăreşti şi cele solicitate de noi cadre sociale în care evoluează adolescentul. Totodată, prefacerile psihice la care este supus, sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte. Nevoia de grupare „se sparge”, se destramă, pentru a lăsa loc nevoii de prietenii colective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Nevoia de independenţă şi autodeterminare se converteşte în nevoia de desăvârşire, autodepăşire şi autoeducare a adolescentului. Nevoia de a fi o personalitate se manifestă deseori prin tendinţa expusă a adolescentului de a tinde spre originalitate, cu cele două forme ale sale:

creaţia (producerea a ceva nou, original) şi excentricitatea,

- 45 - deşi în dorinţa de a ieşi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul îşi întrece prietenii în comportamentul social (J.E. McGrath, 1980; A. Malchair, 1988). Impulsionat de aceste nevoi adolescentul îşi elaborează instrumentul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoaştere şi creaţie poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligenţa generală a copilului se apropie de încheiere. Gustul excesiv pentru raţionament, reactivarea curiozităţii orientată spre explicarea raţională, cauzală, a fenomenelor şi relaţiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai amplă, filozofică a realităţii, la apariţia atitudinii critice faţă de valori.

1.3.3. Dimensiunea intelectuală Dimensiunea intelectuală evoluează în direcţia adâncimii şi specializării operaţiilor formale. Gândirea formală şi raţionamentul abstract pe care îl implică îi permite elevului să elaboreze o varietate infinită de posibilităţi, să construiască un experiment ştiinţific, întrezărind ipoteze şi relaţii posibile între diversele variabile, să includă cele învăţate anterior în problematica prezentului şi în anticiparea viitorului (M.Ia. Gorkin, 1951; A.A. Danilov, 1982; O.V. Jbankov, 1999). Capacitatea de a opera asupra realului se întregeşte cu aceea de a opera asupra posibilului, sub forma ipotetică „dacă … atunci”, concomitent cu elaborarea unor abstractizări constructive, întemeiate pe norme logice. Adolescenţa este, în esen