Universitatea Babes-Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxa

Sectia Arta Sacra

Lucrare de seminar

Morala intr-o societate secularizata

Masterand:

Veverita Cristian

Pr. Conf. univ.:

Iloaie Stefan

Cluj Napoca

2012

0
 Secularizarea si descrestinarea sunt realitati ale zilelor noastre, care desi sunt proprii mai
mult apusului Europei, ele nu au ocolit nici societatile din estul acesteea. Notiuni precum cele
de: secularizare, descrestinare, laicizare sau de desacralizare, pot fi considerate ca fiind notiuni
gemene, deoarece descriu realitati inrudite cu trasaturi asemanatoare. Aceste realitati pune omul
intr-o grea dilemma, il obliga sa balanseze doua puteri; omul este fiu al Bisericii, organism
eclezial care trebuie sa raspunda la chemarea lui Hristos, dar in acelas timp trebuie sa raspunda si
la chemarea noutatii vremii actuale, la chemarea spre laicizare, spre secularizarea lui. Astfel se
poate spune ca cultura seculara este o cultura multipla, heterogena, tipic non-totala; o cultura in
care nu se mai poate realiza o ierarhie a cunostintelor intr-un sistem unificat si autoritar: fiecare
cunostinta, fiecare abordare a realului releva norme care-i sunt imanente. Intr-o astfel de
perspectiva, o religie care va pretinde sa exercite prin forta o influenta asupra totalitatii politice,
sociale si culturale, va aparea ca o reprimare in mod inadmisibil. Deci Biserica apare ca un pastor
care se lupta pertru oile sale, care incearca sa ajunga la ele prin mijloacele prin care au fost luate,
furate din sanul ei, ea incearca sa restabileasca o comuniune cu omul, indifferent de spatiu si
timp, dar uneori este devansata de asa numita “secularizare”, care devine o problema din ce in
ce mai studiata de cercetatori si parintii bisericii.Voi incerca in aceasta lucrare sa dezvolt acest
termen, ating trei probleme majore ale secularizarii care au in cerc omul, si care ne priveste,
deoarece de ele depinde mantuirea noastra si relatia noastra cu Dumnezeu.

Secularizarea si sensul ei…

Din punct de vedere etimologic, termenul secularism vine de la saeculum, care inseamna
rasa, neam, generatie, epoca, secol (in sensul de timp lung, nedeterminat), dar si spiritual vremii,
moda timpului, viata lumeasca1. Asadar, notiunea de secularism, secularizare, desemneaza un
fenomen prin care, la nivelul mentalitatilor, se produce o schimbare majora dupa cum dicteaza
moda timpului sau dupa spiritul vremii, deci moda si spiritul pentru care “pofta trupului si pofta
ochilor si trufia vietii”2 au devenit valorile si idealurile supreme. Despre o astfel de lume, ale
carei structuri si forme de expresie modeleaza constiinta si destinul omului contemporan,
Evanghelistul Ioan vorbeste in termeni categorici: ”Nu iubiti lumea, nici ceea ce este in lume.

1
Cf. Gutu, G., Dictionar latin-roman, ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, p. 1082.
2 I In. 2, 16.

1
Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el . Pentru ca tot ce este in lume, adica
pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece,
si pofta ei, dar cel ce face pofta lui Dumnezeu ramane in veac.”3. O astfel de lume se afla in
opozitie de fond cu lumea mantuita in Hristos, adica lumea din ale carei structuri purificate si
transfigurate prin harul Duhului Sfant se va naste “cerul nou si pamantul nou” al veacului ce vas
a fie, asa cum este evocata aceasta realitate in Revelatia dumnezeiasca4.

Secularismul isi are punctul de plecare in Iluminism, in razboaiele religioase apusene si in

atitudinile critice adresate Bisericii, in rationalismul desprins de credinta, in “concurenta
drepturilor” omului cu cele ale lui Dumnezeu5, dar si in dorinta umana de permanenta depasire
si in independenta de traire religioasa furnizata de descoperirile stiintifico-tehnologice,
secularizarea reprezinta o realitate a lumii postmoderne, manifestata in special in Occident, dar
cu prezenta reala si in societatile majoritar ortodoxe. Procesul, in plina desfasurare, se refera la
iesirea structurilor sociale si a culturii de sub influenta religioasa, al aplicarea unei
independente totale a acestora fata de domeniul credintei si fata de structurile ecleziale, la
dezvoltarea de concepte axiologice non-religioase si plicarea acestora la nivel individual prin
simpla aderare la ele si fara implicare responsabila absoluta,la individualizarea relatiilor sociale
si a comportamentelor morale6. Cauzele fenomenului pot fi identificate in urmatoarele aspecte:
izolare de catre om a divinitatii in transcendent, autonomia creatiei si tendinta omului de a
domina lumea7.

Efectele secularizarii sunt atat de pozitive: sa dezvolatat exploatarea univesului fizic, durata
vietii a crescut, la fel si numarul oamenilor, cultura europeana apare astazi drept prima cultura
deschisa in istorie8; cat si negative: structurile religioase sunt negate, omul doreste sa-si
defineasca singur religia in afara vreunei implicatii a Bisericii, anumite activitati sociale sunt
preluate de la structurile ecleziale si sunt propuse si practicate de alte institutii. Se produce chiar

3
I In. 2, 15-17.
4
Apoc. 21, 1-22, 5.
5
Clement, Olivier, Adevar si libertate. Ortodoxia in contemporaneitate. Convorbiri cu patriarhul Ecumenic
Bartolomeu I, trad. rom. Mihai Maci, ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 134.
6
Iloaie, Stefan, Morala crestina si etica popstmoderna , o intalnire necesara, ed. Presa Universitatii Clujene, Cluj-
Napoca, 2009, p. 29.
7
Pr. Popescu, Dumitru, Transfigurarea si secularizarea. Misiunea Bisericii intr-o lume secularizata, Studii Teologice
46, 1994, nr. 1-3, p. 38.
8
Clement, Olivier, op.cit. p. 135.

2
o secularizare ecleziala : prin acceptarea adaptarii sistemului bisericesc la noile nevoi sociale,
manifestarea religioasa tinde sa se spiritualizeze, sa primeasca aspecte mistice, sa desfiinteze
specificul dogmatico-moral si, ceea ce este mai grav, sa renunte la esenta crestina a vietii omului
identificata in relatia cu Dumnezeu si in pocainta. Specific procesuui de secularizare este si
plurarismul social, religios si ideologic, care solicita libertatea de alegere individuala,
relativizeaza raporturile individului cu credinta, si duce la pierderea curajul de a trai9.

Desigur, problema secularizarii si a secularismului preocupa de multa vreme constiinta

crestina, ceea ce face ca in present sa existe o literature considerabila in acest sens, de orientari
confesionale si tendinte filozofice dintre cele mai diferite. Daca pana la sfarsitul anilor 80
peoblema a fost dezbatuta mai cu seama in teologia occidentala, reformata si romano-catolica,
dupa caderea regimurilor communiste, teologii ortodoxi din tarile care s-au confruntat cu
rigoare acelor regimuri totalitare au inceput sa abordeze si ei aceasta problema.10 Deci
secularizarea ca maladie spirituala n-a contaminat numai societatea occidentala ci si cea
ortodoxa, fapt care impune o grabnica mobilizare a comunitatilor euharistice intr-o adevarata
cruciada impotriva raului pe care aceasta maladie devastatoare il pune in lucrare . Iata de ce,
noi ortodocsii suntem datori sa admitem, in numele smereniei si solidaritatii fraterne , aceste
virtuti caracteristice spiritualitatii careia ii apartinem , ca problema secularizarii, desi a
germinat si s-a impus cu precadere in Occident, ne afecteaza profund si pe noi11.

Nu este un secret faptul ca, intimp ce Europa de Est se confrunta cu valorile

totalitarismului, facand experienta unui martiriu ale carui victime se numara cu zecile de
milioane, Occidentul nu numai ca teroriza si cultiva secularismul, considerandu-l un fenomen
inerent progresului tehnologic si economic, ci elogia pur si simplu comunismul prin multi dintre
cei mai faimosi intelectuali ai sai. “Una dintre trasaturile secolului XX este nu numai ca istoria
a fost oribila in ceea ce priveste masacrarea oamenilor de catre alti oameni, si ca de faptul
constiintei istorice – si una se explica prin cealalta – i-a venit extraordinar de greu sa se
orienteze correct.”12.

9
Iloaie, Stefan, op.cit. p. 31.
10
Leb, Ioan Vasile, Biserica si multiculturalitatea in Europa Sfarsitului de mileniu, ed. Presa Universitatii Clujene,
Cluj-Napoca, 2001, p. 218.
11
Ibidem, p. 221.
12
Pr. Bizau, Ioan, Viata in Hristos si maladia secularizarii, ed. Patmos, Cluj-napoca, 2002, p.42.

3
 Ortodoxia accede la libertate cu o intarziere de aproape un secol sau doaua fata de
confesiunile occidentale. Iata de ce, a impune civilizatiei ortodoxe – care isi are propriile sale
ritmuri interioare, specificul si prioritatile sale – asimilarea fortata a civilizatiei occidentale, pe
motiv ca aceasta din urma ar fi superioara prin “eurocompatibilitatea” ei, este un contrasens
istoric si tipologic. O modernizare tardiva si o inculturatie retrospectiva acivilizatiei ortodoxe
ar fi o anomalie. Mai ales ca Occidentul este obligat sa constate esecurile repetate ale
modernitatii in multe privinte.13

Fenomenul securalismului a devenit cu atat de primejdios cu cat sentimentul existentii si

gravitatii acestuia sa banalizat in constiinta omului contemporan, privat parca de puterea sa
interioara naturala de a sesiza gravitatea starii in care se afla si ignorand cauzele profunde care
intretin si amplifica aceasta criza.14 Este nevoie sa precizam ca secularismul, afirmat sau
deghizat, nu reprezinta poate numai o singura optiune ideologica inocenta, ci un fenomen in
cadrul caruia credinta si cultura sunt tratate ca doua realitati care se distanteaza din ce in ce mai
mult si se ignora reciproc. In fata secularismului trebuie sa fie afirmate profunzimea si
capacitatea mantuitoare a credintei, asa cum trebuie recunoscut caracterul profund pozitiv si
receptiv al culturii.15

In sfarsit, trebuie dezmintita cu fermitate si acea cofluenta iresponsabila dintre credinta si

cultura, care, prin faptul ca amesteca valorile fara nici o noima, duce la confuzii ideologice
majore. Desigur, remediile Ortodoxiei sunt de natura spirituala: intregul complex de valori ale
misticii sacramentale prin care se exprima viata in Hristos ca parabola a Imparatiei si ca mediu
deschis transfigurarii omului si creatiei prin epifania Creatorului.16

13
Pr. Bizau, Ioan, Viata in Hristos si maladia secularizarii, ed. Patmos, Cluj-napoca, 2002, p. 43.
14
Leb, Ioan Vasile, Biserica si multiculturalitatea in Europa Sfarsitului de mileniu, ed. Presa Universitatii Clujene,
Cluj-Napoca, 2001, p. 223.
15
Pr. Bizau, Ioan, op, cit. p. 58.
16
Ibidem, p. 59.

4
Secularizarea o erezie?

Secularizarea societatii, prezinta valorile religioase ce pot, in totalitatea lor sau selectiv, sa
fie folosite ca valori cu caracter pur social, cu o anumita dimensiune transcendenta, dar nu cu
adevarat religioasa. Aceasta s-a intamplat pe o scara mai larga o data cu Renasterea si s-a intregit
mai tarziu datorita Iluminismului. Autonomizarea vietii sociale fata de credinta religioasa si
nevoia sustinerii acesteia in noul cadru istoric au dus la receptarea unor valori nou aparute in
spatiul metafizicii modern. Se intelege, desigur, ca aceste valori pastreaza in mod clar
caracteristici crestine, deoarece s-au format in cadrul lumii crestine. Dar pe de alta parte, ele au
primit o incarcatura la fel de clar anticrestina, sau mai precis antibisericeasca, deoarece a fost
uitata originea lor si au fost prezentate mai degraba in opozitie cu invatatura crestina.17

Din studiile aparute in ultimele decenii, se poate vorbi ca secularismul este de fapt o ierezie
a carei caracteristica principal o reprezinta “negarea cultului”, ceea ce inseamna de fapt refuzul
invataturii crestine despre om si despre lume, asa cum se exprima si ni se comunica aceasta
invatatura prin lucrarea sacramentala a Bisericii. Tocmai acest refuz al omului ca fiinta
culturala, pentru care cultul reprezinta un cat essential de afirmare si implinire a identitatii sale
ontologice, sta la temelia secularismului si constitue criteriul sau launtric. Se poate spune asadar
ca omul secularizat neaga nu intai idea de Dumnezeu, cat mai ales sacramentalitatea omului si
a lumii.18

Datorita faptului ca poate fi numita marea erezie a modernitatii, secularismul cere din partea
Bisericii nu numai anateme sau tratamente de compromise, ci, in primul rand, un efort de
reflective in vederea unui raspuns pe masura, capabil sa-i stinga inversunarea si sa vindece
deformarile grave pe care le-a produs la nivelul mentalitatilor crestine. Unicitatea secularismului,
deosebirea lui fata de marile erezii ale epocii patristice, consta in acelea, ca au fost determinate
de intalnirea crestinismului cu elenismul, in timp ce secularismul este rezultatul unei divizari in
sanul crestinismului, al propriei lui metamorfoze profunde.19

17
Mantzaridis, Georgios, Globalizare si universalitate: himera si adevar, trad. Preot prof. dr. Raduca Vasile, ed.
Bizantina, Bucuresti, p. 140.
18
Pr. Bizau, Ioan, op, cit. p.73.
19
Ibidem, p. 75.

5
 Multi caracterizeaza epoca noastra drept postcrestina. Dar aceasta caracterizare, presupune
doua lucruri: 1) ca epoca precedenta a fost crestina si 2) ca epoca noastra nu mai este crestina, iar
crestinismul nu mai are sa dea nimic nou. In realitate insa, este vorba insa de o dubla greseala,
adica crestinismul nu a fost mai puternic in epoca precedenta, dar nici nu sa epuizat, deci nu e
adevarat ca nu mai poate sa ofere nimic pentru inceput si viitor, aceasta nu inseamna ca
crestinismul nu a influentat istoria precedent si prezenta a lumii, ci ca nu a fost trait in
dimensiunile lui autentice de catre paturile sociale largi.20 Referitor la cele doua caracterizari se
poate adauga si diferenta de mediu a celor doua epoci, prima fiind epoca marcata de dogma si
tipicul crestin, cautarea adevarului si promulgarea lui, dar uitandu-se de membrii bisericii, de
integrarea sa in socieatatea acesteia, astia intr-o lume reticenta, relativ simpla, fara deschideri
spre alte lumi, alte culte care ar fi putut devia, schimba, perverti situatia crestino-sociala o
membrilor Bisericii. Cea de adoua este o epoca in care sunt impanzite, tesute atat de multe ispite
in care gandul si ideea de a alege tu cea ce pare compatibil cu tine, este unul larg, piata este
mare, se vinde si se cumpara orice, egalitatea intre indivizi si solidaritatea cu scop isi urmareste
interesul. Si totusi in aceasta lume mult mai intesata de metehne anti Cuvavantul Domnului,
libertinismul oferit individului, acapararea lui intr-o lume goala, dar in acelasi timp plina de
lucruri netrebuincioase siesi, exista comunitati intregi de crestini care dau dovada de o credinta
profunda si curata comparativ cu epoca trecuta. Poate ar fi mai indreptatit spus ca acesti membri
ai Bisericii, adevarat intr-un numar mult mai mic, sunt mai puri si mult mai incercati decat
inaintasii, si ei sunt cei care scriu o istorie a Bisericii crestine viitoare care va dainui.

Astfel, principiile morale si criteriile care exista in viata sociala a oamenilor se leaga de
predica Evanghelica, dar si de exemplul personal viu. Acelas lucru se observa in cazul abordarii
si angajarii structurilor sociale existente. Casatoria, familia, statul si autoritatile sunt acceptate de
Biserica si valorificate de propria perspectiva. Noutatea perspectiva a Bisericii este Hristos, care
constitue persoana de referinta si masura de apreciere si evaluare a tuturor lucrurilor. Crestinul
savarseste casatoria “in Domnul”21, se supune statului si autoritatilor lumesti pentru numele
Domnului, vede relatiile sale interpersonale si sociale “in Hristos”. In felul acesta toate sunt
private din perspectiva principiului ipostatic, adica din perspectiva principiului persoanei, care

20
Mantzaridis, Georgios, op.cit. p. 184.
21
I Cor. 7, 39.

6
constituie si unicul fundament pentru unitatea lumii.22 Subiectivismul individualist si libertin,
prin faptul ca refuza orice dependent fata de Dumnezeu si fata de Biserica, devine singurul mod
de a fi in lume. Fiecare individ, in virtutea “dreptului la religie’, decide daca este cazul sau
poate nu sa fie religios, care adevaruri religioase sa le accepte si care norme morale sa le puna in
aplicare . In cosecinta, tot mai multi se declara ne-religiosi sau fara preocupare religioasa
concrete. Altii combat pur si simplu crestinismul, detinandu-i “nocivitatea” in procesul de
formare si implinire a individului, ca urmare a unei “morale repressive si agresive” pe care
aceasta ar inpune-o.23

Omul, animal civilizat…

Perspectiva care se schiteaza actualmente in lume prin extinderea fenomenului secularizarii

este sumbra. Toate fenomenele existente confirma criza si anunta viitoarea explozie. Atat timp
cat omul lucreaza avand ca scop exclusiv interesul sau individual, neinteresandu-l aproapele,
viata sociala este subminata si se ajunge la impas. Idealul dezvoltarii economice se transforma in
trambulina a autodistrugerii. Imbuibarea asfixianta, pe de-o parte, si moartea de inanitie, pe de-o
alta parte, ameninta cu moartea societatea noastra secularizata. Cei bogati devin mai bogati,
deoarece economia edificata duce la castig duce bogatia mereu in mainile celor bogati. Iar cei
saraci devin mai saraci, deoarece aceeasi economie, in fata nevoii reducerii ritmului dezvoltarii
pentru asigurarea viabilitatii sale, limiteaza veniturile celor saraci. Aceasta solutie insa nu poate
avea decat un sfarsit, si anume autodistrugerea.24

In fiecare fiinta umana, ca si in intreaga omenire, Se reflecta Dumnezeu. Acest caracter

iconic al omului face la randul lui necesara relatia sa cu Dumnezeu. Cand omul inceteaza sa-L
mai reflecte in existenta sa pe Dumnezeu, se autoanuleaza, se preschimba in imagine fara

22
Mantzaridis, Georgios, op. cit. p. 137.
23
Leb, Ioan Vasile, Biserica si multiculturalitatea in Europa Sfarsitului de mileniu, ed. Presa Universitatii Clujene,
Cluj-Napoca, 2001, p. 215.
24
Mantzaridis, Georgios, Globalizare si universalitate: himera si adevar, trad. Preot prof. dr. Raduca Vasile, ed.
Bizantina, Bucuresti,
p. 180.

7
continut. Raportarea lui la Dumnezeu da continut ipostasului sau, il face pe om participant la
existenta divina, Dumnezeu pune har.25

Aceasta magnifica perspectiva a omului si a vietii sale constitue si idealul Bisericii

Ortodoxe. De altfel, insasi Biserica este “societatea indumnezeirii”26. Este societatea care se
constitue prin prezenta Duhului Sfant si care inalta persoanele umane la universalitatea lui
Hristos. Aceasta inaltare nu este doar data, ci si ceruta. Se ofera ca dar al lui Hristos in Biserica,
dar se cere a fi realizata de credinciosi prin activarea harismelor Duhului Sfant. Iar realizarea ei
nu este o chestiune simpla, care nu comporta osteneala, ci va fi posibila numai prin smerenie si
iubire chenotica27. Este evident ca obsesia confortului, adaptarea servila si instalarea inconstienta
intr-o viata ce se limiteaza doar la nivelul satisfactiilor materiale, fac din omul secularizat o
fiinta deformata, mutilata spiritual. Conceptia sa despre lume intemeindu-se in principal pe
informatiile perceptiei senzoriale, duce la diminuarea treptata a dimensiunii sale spirituale si la
caderea in starea de “animal civilizat”. Desi in general este bine hranit si imbracat, acest om este
dependent de consum, iar preocuparile sale majore privesc mijloacele de productie, bunurile
economice si conforturile28. Avand astfel de obsesii, nu este de mirare ca omul secularizat
traieste intr-un orizont spiritual si cultural pe cat de confuz, pe atat de mediocru, fapt pentru care
devine pueril si gregar29.

Mamona modernitatii, banul…

Separatiile entice si rasiale din vremea Apostolilor exista in forme diferite si astazi. Exista
chiar si idolatria, care iesea puternic in evidenta nu numai in lumea necrestina, ci si in cea
crestina, printr-una din cele mai vechi forme ale ei, iubirea banilor. Epoca noastra crede in ban si
alearga dupa bani. Omul este condus de ban, acesta ii strica moravurile, ii perverteste viata
sociala si ii determina optiunile politice30.

25
Ibidem, p. 182.
26
Sfantul Grigorie Palama, Cuvant despre Duhul Sfant, 2, 78, Ed. Hristou, vol I, Tesalonic, 1962, p. 149.
27
Mantzaridis, Georgios, op. cit. p. 183.
28
Pr. Bizau, Ioan, Viata in Hristos si maladia secularizarii, ed. Patmos, Cluj-napoca, 2002, p. 79.
29
Ibidem, p. 79.
30
Mantzaridis, Georgios, Globalizare si universalitate: himera si adevar, trad. Preot prof. dr. Raduca Vasile, ed.
Bizantina, Bucuresti, p. 178.

8
 Sfanta Scriptura si Parintii Bisericii leaga nemijlocit libertatea si recunoasterea valorii
omului de independenta sa fata de bani si de largirea constiintei lui, incat sa incapa intreaga
lume. Evanghelia consemneaza dimensiunea metafizica pe care le capata banul, devenind
Mamona31. Apostolul Pavel caracterizeaza iubirea de bani drept o idolatrie32, iar Parintii
Bisericii o condamna ca pe o crima.

Omul are o valoare nelimitata.Persoana sa este locul de manifestare a intregii fiinte

teandrice. Aceasta invata antropologia crestina, care a fost uitata in spatiul crestin mai larg, dar
sa pastrat in teologia ortodoxa. Se pune insa deja intrebarea daca si in ce masura Bisericile
Ortodoxe cultiva si pune in evidenta astazi acest adevar in membrii sai, in relatiile dintre acestia
si in relatiile lor cu lumea intreaga.33

Iubirea – pasiune si erosul

O cautare uneori curajoasa, insa adesea grabita, conduce astazi la o omniprezenta a

sexualitatii. Mass-media, publicitatea, patosul “revolutionar”, toate difuzeaza un freudism
vulgarizat , in care sensul mortii, pe care maiestrul vienez il regasise disperat in reveriile
paradisiace ale freudo-marxismului. Frica “refularii’, exicitatia difuza a simturilor, a nervurilor,
a imaginatiei, sunt legate, se pare, de un intreg ansamblu de deceptii.

Mai intai deceptia de munca, care este prea mecanica, repetitiva, golita de sens, o munca
care prin evolutia tehnologiei acuza mai putina oboseala profunda si mai multa tensiune
nervoasa. In civiliztia actuala tehnicizata, pentru un mare numar de oameni, singura lealitate a
naturii care exista este trulul celuilalt.34

Experiena erotica este in acest caz singura apropiere a sacrului, ultima intalnire cu a
celuilalt. Tinerilor revolutionari deceptionati de insesizabila utopie, le ramane lesnicioasa
revolutie sexuala. Betia “libertatii”, intoarcerea, luata ca si inventiva, la foarte vechile extaze
ale orgiei. Indivizii care traiesc in promiscuitate sexuala exprima o patetica si naiva nevoie de

31
Luca 16, 9-13.
32
Col. 3, 5.
33
Mantzaridis, Georgios, op. cit. p. 179.
34
Clement, Olivier, Intrebari asupra omului, trad. rom. Ierom. Iosif Pop si Pr. Ciprian Spam, ed. Episcopia Ortodoxa
Romana, Alba-Iulia, 1997, p. 88.

9
contopire, pentru a scapa singuratatii si mortii, singuratatii mortii. N-ar trebui sa vorbim numai
despre erotism.35 Daca ii lasam pe intelectuali in practicile lor , obesrvam, la cei simpli , o cu
totul alta preocupare: cea a iubirii-pasiune, a “marii iubiri”, visarea si cautarea unei iubiri
patimase de tip mitic, gen Tristan si Izolda, aceasta iubire pasiune bazata pe afirmatia crestina a
persoanei si dorinta incapatanata , in lumea crestina, a unei conceptii pure si staruinta
incapatanata, in lumea crestina, a unei conceptii pur funcionale, a casatoriei. Inca pana nu de
mult casatoria s-a facut fara a lua in considerare dragostea, doar pentru a asigura continuitatea
neamului. Insa persoana, trezita deja la existentul alegerii libere, a cautat dragoste in afara
casatoriei: pasiunea trubadurului sau a cavalerului pentru o doamna sa .

In pasiune, dragostea este dublata de neliniste, aceasta scorbura a absolutului. Asteptarea

este umpluta pentru o clipa de o fiinta pe care o speram a fi revelarea absolutului. Apoi vine
deceptia ineluctabila, fatala: totul e construit, iar cand celalat se reveleaza sarac el insusi, ne
trezim indiferenti, reci.36 E bine de stiut ca iubirea – pasiune creste si moare ca o maladie. Si
cand moare te intrebi ce s-a intamplat, si nu stii.37

Adevarata iubire nu este erotismul impersonal, nici pasiune absolutizata. Ea pune patusul in
slujba tandretii , ea stie ca celalat are o asemenea nevoie sa fie mantuit, dar ca, prin dragostea
noastra , vom putea sa ne mantuim impreuna . Hristos a restaurat noptialitatea originilor, El a
reluat termenii insasi a Cuvantului creator din Facere, despre omul si femeia care vor fi “un
singur trup”. Adevarata casatorie, care nu este o institutie sociala, ci o taina a devenit de atunci
posibila. Din acest moment noptialitatea barbatului si a femeii este ceruta prin iertare, prin viata
mai tare decat moarte. Pe langa vocatia nuptiala, in relatia profunda cu ea , vocatia monastica
realizeaza de asemenea implinirea erosului.38

Crestinismul, mai ales in expresia sa patristica, ii dezvaluie omului intreaga semnificatie a

erosului: dorinta (erosul) este dimensiunea pe care Dumnezeu il insufla creatiei Sale, pentru ca
aceasta sa se avante catre El. Nu prin cine stie ce ierarhie platonica, ci prin Hristos, Care este

35
Ibidem, p. 89.
36
Ibidem, p. 90.
37
Ibidem, p. 91.
38
Ibidem, p. 91.

10
Dumnezeu si se avanta catre noi ca Tatal ce iese in intampinarea fiului risipitor. Erosul este in
asteptarea lui agape.39

Mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru realizarea acestui proces ce tinde sa integreze
fortele haotice din noi intr-o intalnire personala, in care erosul sa se intalneasca cu agape in
Hristos, sunt numeroase. Din acest punct de vedere “metanoia” sau “post”, prima avant mai
mult rolul sa adune omul in sine, sa depaseasca dezarticularea interioara provocata de fortele
haotice, in timp ce postul apare mai mult ca mijloc de eliberare a dorintei erosului, care vine din
adancul fiinteiumane pentru a se deschide comuniunii. Se recomanda apoi practice ascetic care
sa duca la sincronizarea rugaciunii cu respiratia, capabila sa favorizeze coborarea mintii in
inima, sau se face apel la tehnici orientale, care pot relax ape om in existent sa trupeasca sis a-l
armonizeze cu cu viata cosmica, desi se atrage atentia ca poti sa cazi intr-un proces de dizolvare
personala, crezand ca te universalizezi.40

In vreme ce placerea inchide pe om in el insusi in mod egois, facand imposibila orice

comuniune. Doar dorinta de bucurie duhovniceasca il elibereaza pe om de egoism si-l inalta spre
adevarata comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.41

Concluzie

In societatea crestina, perisata de indoieli si liberalism, isi face loc o noua gandire, un nou
curent, chiar o moda noua, “secularismul”. Occidentul marcat de indoieli privind Teosul, naste
opozitia Lui, o gandire noua, libertina cu care omul incearca sa inlocuiasca Biserica, in care se
simnte constrans si limitat, vrea sa incerce, sa experimenteze pozitia Teosului, a Providentei,
jucandu-se de-a Dumnezeul, si chiar naste noi erezii, deviatiuni de la credinta mama, dar care
duc pe cai gresite comunitati intregi din turma lui Hristos.

Curentul nascut in perioada Renasterii, avanseaza usor, astfel in perioada Iluminista capata
proportii vaste incat in secolul industrializarii devine o problema dominanta care ataca spatiul

39
Preot. Prof. dr. Dumitru Popescu, Hristos, Biserica, Societate, ed. Institului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1998, p. 132.
40
Ibidem, p.132.
41
Ibidem, p. 142.

11
privat si duhovnicesc al omului. Biserica cunoaste o intarire in randul enoriasilor, poate una mult
mai puternica decat in vremurile apuse si incercate; dar si pierderi majore in randul lor, care aleg
dulceata lumii secularizate, care se afla intr-o criza majora de induhovnicire; insa cei ramasi in
sanul Ei sunt putini dar colaboratori ai lui Hristos si care nu ostenesc sa cheme oile pierdute in
sanul acesteea. Etica morala sa degradat treptat, castiga doar cel care se lasa condus de etica
banului, scopul scuze mijloacele, iar pozitia intre clase, desi direct nu se vorbeste decat de o
egalitate inter - rasiala si sociala, indirect ea exista, si inca foarte puternic pronuntata; putini
incearca sa restabileasca conditia ei si sa intoarca bisericii dreptul de a o exercita si a o impartasi
membrilor ei. Involuntar am devenit participanti si chiar membrii a unei erezii in care idolul de
inchinare a devenit banul, un nou Mamona a modernitatii, si pretul platit este scump, uitand de
valorile morale si spirituale, neatentia ne-a condus sa ne invartim in jurul acestuia, si sa nu ne
vedem viata de zi cu zi decat depinzand de el, uitande-se de providenta Divina si grija Sa fata de
propria creatia. Iubirea, dragostea atinge cote mari mai mult erotice decat de desavarsire
spirituala. Dorinta de a descoperi iubirea adevarata si visata, promisa poate; a capatat o pofta
majora de a afla, si de a pune pe tava totul numai ca sa ajunga la acea masura inalta a erosului,
uitandu-se de iubirea devarata care izvoraste de la Tatal si care numai comunicand cu El putem
dobandi acea masura inalta la cre dorim sa ajungem.

Secularizarea si-a intins radacinile in toate domeniile sociale a omului, instrumentandu-l si

individualizandu-l de Teos, cu toate acestea omul tinde si aiba nevoie de Divinitate, nu in zadar
apar in ultile decenii asa numitii prooroci, prorocind zile si momente apocaliptice; deci omul cere
si cauta o intoarcere, asteptand o adoua venire a lui Hristos (involuntar vorbind), spre a se
mantua, omul prin fiinta sa vrea sa se intoarca la starea sa primordiala.

12
 Bibliografie

Biblia sau Sfanta Scriptura, ed. Institului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti, 1991.

1. Cf. Gutu, G., Dictionar latin-roman, ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983.
2. Clement, Olivier, Adevar si libertate. Ortodoxia in contemporaneitate. Convorbiri cu
patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, trad. rom. Mihai Maci, ed. Deisis, Sibiu, 1997.
3. Iloaie, Stefan, Morala crestina si etica popstmoderna , o intalnire necesara, ed. Presa
Universitatii Clujene, Cluj-Napoca, 2009.
4. Pr. Popescu, Dumitru, Transfigurarea si secularizarea. Misiunea Bisericii intr-o lume
secularizata, Studii Teologice 46, 1994.
5. Leb, Ioan Vasile, Biserica si multiculturalitatea in Europa Sfarsitului de mileniu, ed.
Presa Universitatii Clujene, Cluj-Napoca, 2001.
6. Pr. Bizau, Ioan, Viata in Hristos si maladia secularizarii, ed. Patmos, Cluj-napoca, 2002.
7. Mantzaridis, Georgios, Globalizare si universalitate: himera si adevar, trad. Preot prof.
dr. Raduca Vasile, ed. Bizantina, Bucuresti.
8. Sfantul Grigorie Palama, Cuvant despre Duhul Sfant, 2, 78, Ed. Hristou, vol I, Tesalonic,
1962.
9. Clement, Olivier, Intrebari asupra omului, trad. rom. Ierom. Iosif Pop si Pr. Ciprian
Spam, ed. Episcopia Ortodoxa Romana, Alba-Iulia, 1997.
10. Preot. Prof. dr. Dumitru Popescu, Hristos, Biserica, Societate, ed. Institului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1998.

13