O

revenire

Adolescența este o zeitate care își găsește locul în milioane de corpuri

e înșelătoare și îți arată viața așa cum ar trebui să fie și nu cum va fi cu adevărat
impregnează sufletele cu vise
în rucsacul ei zac idealurile înalte
foamea ei de absolut copleșește părînții care se văd într-o oglindă de mult
acoperită
de pînza rușinii

Adolescența are întotdeauna dreptate

cunoașterea ei nu poate fi sufocată cu un așa trebuie sau un așa este

Adolescența este o pasăre care înnebunește copiii de ieri cu aripi uriașe

nu există unitate de măsură
doar zbatere și cuvinte care se reinventează în fiecare secundă
multiplicîndu-se
la un infinit insuportabil.

Adolescența nu are timp

pe ieri nu-l mai găsește nicăieri
mîine este un dragon neîmblînzit
despre care se știe sigur doar că va devora
un azi care nu se mai termină

Adolescența e lacomă și se hrănește doar cu cuvinte mari

praf de stele
dragoste
poezie
și alte penibilități care o fac instabilă emoțional și din punct de vedere științific
trecătoare
Adolescența este o incantație sacră prin care omenirea
își invocă speranța cu fiecare nu ai voie să
tocmai pentru că luptă împotriva stării de fapt/e
căruia adulții
comozi
și culți/i
se ingăduie
și /o/ tolerează
într-o negociere soră cu
vînzarea de suflet/e

Adolescența își găsește forma pe cîmpul de luptă,

orice formă de luptă pentru umanitate
și lucruri mărunte
îi este necesară și suficientă
ca să respire
nefericire

Eroismul adolescenței stă în grija pentru

mărunțișuri
de care nimanui nu-i pasă
pentru că nu aduc
nimic bun

Aerul viciat al întrebărilor

își găsește loc în miliarde de plămîni care
daca ar respira în același timp
ar spulbera praful din mințile noastre
obosite de compromisuri si egoism

Adolescența nu are dușmani

ca păsările din Australia care nu au întîlnit pisici
atît de dulce
atît de perfectă
în fragilitatea ei
în dispariția ei logică
și abruptă

Nici măcar nu-ți spune la revedere

pentru că nu are de ce
nu o să o mai revezi nici măcar în proprii copii
Nici măcar un arbitrar și pozitiv adio

Nu se știe ce, cînd, cum...

dar in fiecare primavară
cam cînd înflorește lumea
te simți pustiit și te încearcă o amintire
parcă
a ceva ce ai fost tu cîndva -
un zeu plimbîndu-se în noapte
cu nările dilatate de aroma concretă a încrederii
de mînă cu o eternitate
prieten fie și pentru o seară
cu tot universul