Disciplina: Drept Civil

Efectele actului juridic civil

1
Cuprins

Cuprins.....................................................................................................................2
1. Definiţie...........................................................................................................3
2. Clasificarea actelor juridice civile...................................................................3
3. Efectele actului juridic civil...........................................................................5
3.1 Noţiune.........................................................................................................5
3.2 Principiul forţei obligatorii a actului juridic............................................6
3.3 Regula irevocabilităţii actului juridic........................................................7
3.4 Principiul relativitatii efectelor actului juridic.........................................8
3.5 Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi...............................................9
3.1 Simulaţia – exepţie de la opozabilitatea actului juridic faţă de terţi....10
4. Probarea actului juridic civil......................................................................10
5. Interpretarea................................................................................................11
6. Concluzie.......................................................................................................11
Bibliografie..........................................................................................................13

2
 Efectele actului juridic civil

1. Definiţie
Vom defini actul juridic civil ca fiind acea manifestare de voinţă destinată să producă
anumite efecte juridice (să creeze, să modifice sau să stingă un raport juridic civil) în limitele şi
condiţiile dreptului obiectiv. În terminologia juridică expresia “act juridic” este întrebuinţată în
două sensuri diferite (material şi formal): pe de o parte, în sensul de operaţie juridică (negotium),
iar pe de altă parte în sensul de înscris probator, pentru dovedirea operaţiei (instrumentum); în
drept negotium şi instrumentum formează un cuplu celebru. Astfel, când se vorbeşte despre un
contract de vânzare se poate desemna fie operaţiunea intelectuală însăşi (negotium), adică
vânzarea, fie înscrisul care constată această vânzare (instrumentum), adică înscrisul dresat după
formarea actului. Putem, aşadar, foarte bine vorbi despre act-negotium şi act-instrumentum; ne
interesează în acestă unitate de studiu actul juridic în înţelesul de operaţiune juridică.
Într-o altă definiţie, actul juridic este un “act de voinţă destinat să producă efecte
juridice” (in special să creeze un drept subiectiv), în mod conştient şi liber, efecte urmărite de
autorul sau autorii săi. El este numit juridic pentru ca produce efecte juridice; el este izvor de
drept”1.
Sub aspect subiectiv, atunci cand o persoană săvârşeşte un act juridic, ea işi concentrează
voinţa în domeniul dreptului. Actul juridic este un act voluntar pentru că persoana care îl
îndeplineşte urmăreşte o schimbare a situaţiei sale juridice.

2. Clasificarea actelor juridice civile

2.1 După numărul părţilor a căror voinţă juridică participă la formarea actului:
a) Acte juridice unilaterale – care pot fi atât patrimoniale cât şi nepatrimoniale
b) Acte juridice bilaterale – sunt cele încheiate prin realizarea acordului de voinţă a
două părţi difetite
c) Acte juridice multilaterale – sunt cele la a căror încheiere concur voinţa mai
multor părţi
2.2 După scopul urmărit de către părţi:
a) Acte juridice cu titlu oneros – orin acest act, partea care procură celeilalte părţi
un anumit folos urmăreşte ca, în schimb, să obţină un alt folos patrimonial mai
mult sau mai puţin echivalent.

1
G. Cornu op. cit., p. 61

3
 b) Acte juridice cu titlu gratuit – prin aceste acte juridice, o parte procură celeilalte
părţi un folos patrimonial fără a urmări să primească nimic în schimb.
2.3 După criteriul timpului când urmează să-şi producă efectele:
a) Acte juridice între vii – sunt cele destinate prin esenţa lor să producă efecte încă
din timpul vieţii părţilor
b) Acte juridice pentru cauză de moarte – destinate prin esenţa lor să producă efecte
juridice doar la moartea părţii
2.4 După felul şi natura efectelor pe care le produc:
a) Acte juridice constitutive de drepturi – prin aceste acte se crează între părţi
raporturi juridice având în conţinut drepturi şi obligaţii corelative, care iau astfel
naştere, neexistând anterior;
b) Acte translative de drepturi – acte prin care anumite drepturi se transmit din
patrimonial uneia dintre părţi în patrimonial celeilalte;
c) Acte declarative – acte juridice prin care părţie îşi recunosc sau îşi confirma sau
îşi definitivează ori îşi consolidează anumite drepturi care au existat anterior
momentului încheierii actului
2.5 După importanţa sau gravitatea pe care unele acte juridice o prezintă în raport
cu patrimonial persoanei care le încheie:
a) Acte de conservare – prin care se urmăreşte păstrarea unor drepturi în patrimonial
persoanei, consolidarea şi preîntâmpinarea pierderii lor
b) Acte administrate – prin care se tinde la punerea în valoare, la normala folosire şi
exploatare a unui bun sau a unui patrimoniu, fără pierderea sau înstrăinarea lui
c) Acte de dispoziţie – au ca rezultat ieşirea unui bun din patrimonial părţii care
încheie actul fără intenţia de a-l înlocui sau grevarea lui cu sarcini reale;
2.6 În funcţie de criteriul cerinţelor de formare valabilă a actului juridic:
a) Acte juridice consensuale – sunt acele acte care se pot încheia valabil prin simpla
manifestare a părţilor, indifferent de forma ei de exprimare;
b) Acte juridice solemne – a căror valabilitate este condiţionată de exprimarea
consimţământului părţilor într-o anumită formă solemnă cerută de lege;
c) Acte juridice reale
2.7 După rolul jucat de voinţa părţilor:
a) Acte juridice subiective – în aceste acte părţile stabilesc între ele, în mod liber,
conţinutul raportului juridic care le leagă, determinând drepturile şi obligaţiile lor
reciproce
b) Acte juridice condiţie – prin aceste acte, părţile îşi manifestă voinţa de a încheia
actul şi de a se supune astfel regulilor juridice care formează o anumită instituţie
juridică, fără a putea modifica aceste reguli sau droga de la ele.

4
 2.8 În funcţie de dependenţa lor strictă sau dimpotrivă:
a) Acte juridice cauzale – valabilitatea acestor acte implică neapărat valabilitatea
scopului lor
b) Acte juridice abstracte – valabilitatea acestora este detaşată de valabilitatea
cauzei, apreciindu-se numai în funcţie de celelalte elemente structurale
2.9 După criteriul corelaţiilor existente între ele, în raport cu importanţa lor
relativă:
a) Acte juridice principale – sunt cele care au o existenţă juridică de sine stătătoare,
soarta lor nedepinzând de un alt act juridic;
b) Acte juridice accesorii – sunt cele care nu au o existenţă de sine stătătoare, ci
depend de un alt act juridic principal;

3. Efectele actului juridic civil.

Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective civile şi obligaţiile civile
cărora actul juridic le dă naştere, le modifică sau le stinge. Aşadar, ceea ce pentru raportul juridic
civil reprezintă conţinutul acestuia, în acelaşi timp, constituie efectele actului juridic civil care
generează acel raport juridic civil. În esenţă, a cunoaşte efectele actului juridic înseamnă a-i
cunoaşte conţinutul,adică clauzele care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, prin
efecte ale actului juridic putem înţelege normele private pe care acesta le generează întotdeauna.
Dar, când normele private au un conţinut specific, concretizat în raporturi juridice de un anumit
fel (creanţe, drepturi reale, drepturi extrapatrimoniale sau instituţii civile), efec tele actului civil
pot fi uneori prezentate secvenţial, doar prin înfăţişarea acestor raporturi juridice specifice. Apoi,
când la rândul lor aceste raporturi juridice specifice au în conţinut drepturi civile concrete (de
creanţă, reale etc.), frecvent efectele actului juridic sunt exprimate doar prin înfăţişarea acestor
drepturi subiective. În fine, în funcţie de rolul concret al actului civil, acesta poate genera,
modifica sau stinge raporturi juridice specifice, dar întotdeauna el va genera norme private.

3.1 Noţiune

Efectele actului juridic civil constau, după caz, în crearea, modificarea,transmiterea sau
stingerea unor raporturi juridice civile şi, implicit, al drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc
conţinutul acestor raporturi.
Există în mod tradiţional trei mari principii care guvernează efectele actului juridic civil,
şi anume: principiul forţei obligatorii a actului juridic, principiul irevocabilităţii actului juridic, şi
principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Astfel, actul juridic civil se carcaterizează
prin: obligativitate, irevocabilitate şi relativitate.

5
 Prin determinarea efectelor actului juridic civil se înţelege stabilirea sau fixarea
drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative generate, modificate sau stinse de un
asemenea act. O astfel de operaţiune juridică este necesară deoarece nu întotdeauna conţinutul
actului juridic civil este clar, ci, uneori, cel puţin la prima vedere, el este neclar, datorită unor
cauze precum:
a.    neconsemnarea manifestării de voinţă într-un înscris,
b.    greşita exprimare a părţilor la încheierea actului juridic,
c.    folosirea unor cuvinte nepotrivite,
d.    conciziunea excesivă a expresiilor sau cuvintelor utilizate, etc.

3.2 Principiul forţei obligatorii a actului juridic

Acest principiu este stabilit prin dispoziţia articolului 1270 alin. (1) din Codul Civil,
potrivit căruia “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părtile contractante”.
Potrivit acestui text, actul juridic civil se impune respectului părţilor, întocmai cum li se
impune legea, în condiţiile în care actul juridic întruneşte condiţiile de valabilitate prevăzute de
lege şi nu încalcă ordinea publică, dispoziţiile imperative ale legii sau bunele moravuri. Actul
juridic se impune chiar şi instanţei de judecată, care, în caz de litigiu între părti, trebuie să
respecte actul juridic şi să impună părţilor respectarea lui.
Acest principiu este fundamental, deoarece fară el viaţa juridică ar fi imposibilă. Acesta
reprezită nu doar un principiu de drept, ci şi un principiu de morală. În adevăr, el consacră
respectarea cuvântului dat.
Unele împrejurări sunt de natură a afecta acest principiu, antrenând fie restrângerea fie
extindrea forţei obligatorii a actului juridic, în alte cuvinte, efectele contractului sunt modificate.
Astfel, în ceea ce priveşte restrângerea forţei obligatorii, încetarea efectelor actului juridic se
produce indiferent de voinţa părţilor atunci când dispare unul din elementele constitutive ale
actului. Pe de altă parte, lărgirea sau extinderea forţei obligatorii a actului juridic poate avea loc
în următoarele situatii:
- Prorogarea sau prelungirea prin lege a unor contracte face să se extindă efectele
actului dincolo de limita în timp stabilită de părâţi. Prorogarea operează pentru 5 ani.
- Suspendarea efectelor unui act juridic cu executare succesivă se produce datorită
intervenţiei unui caz fortuit sau de forţă majoră
- Modificarea unor efecte ale actului juridic s-ar putea impune părţilor prin hotărâre
judecătorească, prin aplicarea teoriei impreviziunii, potrivit căreia actele juridice se
consideră a fi încheiate sub condiţia implicită a menţinerii situaţiei generale existente
la data încheierii lor. Astfel, dacă situaţia generală se modifică imprevizibil, stricând
echilibrul firesc al valorii prestaţiilor reciproce ale părţilor, ele ar fi îndreptăţite să
ceară instanţei restabilirea acestui echilibru.
Atunci cand părtile nu ajung la o renegociere, judecătorul va putea dispune o adaptare a
contractului sau chiar rezilierea sau rezoluţionarea sa. În favoarea acestei teze îmbraţişate de
6
legiuitor, pledează noţiunile de echitate şi justiţie comutativă, care cer ca un contract, odata
încheiat, în timp să nu devină un mijloc de injustiţie la îndemâna uneia dintre părţi.
Alineatul (2) al articolului 1271 din Codul Civil stabileşte că dacă executarea contractului
a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face
vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună fie adaptarea
contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din
schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului la momentul şi în conditiile pe care le
stabileşte.
Dispoziţiile noului Cod Civil de la art. 1271 alin. (3) precizează că dispunerea adaptării
sau încetării contractului de către instanţă poate avea loc numai dacă se îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) Schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) Schimbarea împrejurărilor precum şi întinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi
avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil în momentul încheierii
contractului;
c) Debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod
rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
d) Debitorul a încercat într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării
rezonabile şi echitabile a contractului.

3.3 Regula irevocabilităţii actului juridic

Această regulă este consacrată de alin. (2) art. 1270 din Codul Civil, care, referindu-se la
contracte, dispune că ele “se modifică ori încetează numai cu acordul părţilor ori din cauze
autorizate de lege” de unde rezultă că actul juridic nu poate fi revocat sau modificat prin voinţa
unilaterală a uneia dintre părţile care l-a încheiat; irevocabilitatea este aplicabilă şi actelor
unilaterale cu excepţiile stabilite de lege. Irevocabilitatea actului juridic firesc decurge ca o
consecinţă, din principiul forţei obligatorii a actului juridic, aşadar el nu este un principiu
veritabil.
Câteva dintre excepţiile de la regula irevocabilităţii prevăzute expres de lege sunt
următoarele:
a) În cazul contractelor şi a celorlalte acte bilaterale:
- Donaţiile între soţi sunt revocabile numai în timpul caăsătoriei (art.1031 Cod Civil)
- Contractele de locaţiune încheiate pe durată nedeterminată pot fi revocate prin voinţa
unilaterală a oricareia dintre părţi; (art. 1816 Cod Civil)
- Contractul de mandat poate fi oricând revocat de oricare dintre părţi (dar cu efecte
numai pentru viitor) (art. 2031Cod Civil)
- Contractul de depozit poate fi revocat oricând de catre deponent (cu efecete numai
pentru viitor) etc.

7
 În cazul în care părţile includ în contractul pe care îl încheie o clauză care să permită
revocarea unilaterală a contractului, în cazurile şi condiţiile stabilite de ele, în acest caz nu este
vorba de o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului deoarece revocarea are loc în
baza acordului de voinţă al părţilor. Art. 1270 alin. (2) din Codul Civil stabileşte posibilitatea
revocării contractului prin acordul părţilor, evocând astfel principiul simetriei: ceea ce se încheie
tot la fel se poate desface (Art. 1270 alin. (2) din Codul Civil).
De regulă, revocarea actului juridic bilateral operează ca o rezoluţie, desfiinţând
contractul cu un efect retroactiv; în cazul contractelor cu executare succesivă în timp, revocarea
operează numai pentru viitor.
Mai este de reţinut că denunţarea unilaterală poate opera în cazul contractelor cu
executare dintr-odată numai dacă acestea nu au fost puse în executare. În cazul contractelor cu
executare succesivă sau continuă, denunţarea unilaterală poate interveni doar cu respectarea unui
drept de preaviz şi fără a afecta prestaţiile deja executate sau în curs de executare (- art. 1276 din
Codul Civil)

b) În cazul actelor juridice unilaterale acestea pot fi revocate de către partea prin a cărei
voinţă s-au încheiat, numai în cazurile expres prevăzute de lege şi anume:
- Testamentul este un act unilateral de voinţă esenţialmente revocabil printr-un alt
testament (art. 1051 din Codul Civil) sau prin distrugerea testamentului olograf (art.
1052 din Codul Civil)
- Actul unilateral de voinţă prin care un succesibil renunţă la moştenire poate fi revocat
numai înăuntrul termenului de acceptare şi numai dacă între timp moştenirea nu a fost
acceptată de un alt erede (art. 1123 din Codul Civil)
- Promisiunea publică de recompense poate fi revocată doar înainte de executarea
prestaţiei (- art. 1329 din Codul Civil)
- Promisiunea de donaţie se revocă de drept în cazul deteriorării situaţiei materiale a
donatorului astfel încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă (art.
1022 alin. (2) din Codul Civil)
- Oferirea sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior
ori concomitent cu oferta sau, dupa caz, cu acceptarea (art. 1199 din CodulCivil)

3.4 Principiul relativitatii efectelor actului juridic

Acest principiu este consacrat de textul articolului 1280 din Codul Civil astfel:
“Contractul produce efecte numai între parţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.”
Principiul relativităţii este aplicabil oricăror acte juridice şi înseamnă că dintr-un act
juridic nu se pot naşte drepturi şi obligaţii decât în favoarea, şi respectiv, sarcina părţilor care au
încheiat actul, deoarece nimeni nu poate fi obligat decât prin voinţa sa; actul juridic nu produce
efecte faţă de terţele persoane, actul juridic unilateral obligându-l doar pe autorul său. Ca situaţie

8
juridică obiectivă, actul juridic este opozabil şi terţilor, acest lucru dând expresie pricipiului
opozabilităţii actului juridic.
Efectele de naştere, modificare sau stingere a unor drepturi şi obligaţii au loc doar în
patrimoniile părţilor actului juridic, şi nu în patrimoniile terţilor care însă sunt obligaţi să le
respecte. De aici s-a distins între noţiunea de opozabilitate în sens restrâns care se referă numai la
părţile care trebuie să execute obiectul contractului, şi cea de opozabilitate în sens larg, care ne
evocă sfera persoanelor care trebuie să respecte situaţia juridică creată în urma încheierii unui act
juridic civil (adică efectele externe ale actului).
Notiunile de părţi, terţi, avânzi-cauză, denumesc cele trei categorii in care pot fi impărţiţi
subiecţii de drept în raport cu un anumit act juridic. Determinarea lor este necesară atât pentru a
circumscrie persoanele implicate în relativitatea efectelor contractului, cât şi pentru pătrunderea
înţelesului opozabilităţii sau inopozabilităţii faţă de terţi. Astfel:
- Sunt părţi persoanele care au încheiat actul juridic. Prin parte vom întelege doar
părţile actului juridic bilateral sau plurilateral, nu şi autorul actului juridic unilateral.
- Sunt terţi persoanele străine de actul juridic, care nu au participat nici personal, nici
prin representant la încheierea lui. Terţii nu au calitate nici de avânzi-cauză, ei fiind
cu totul străini de actul juridic
- Sunt avânzi-cauză toţi cei care nu au participat la încheierea actului juridic, dar totuşi
datorita unor legături juridice pe care le au cu părţile, dobândesc drepturi de la o
persoană; ei dobândesc drepturi şi obligaţii de la autorul lor, dar, după caz, ei sunt
obligaţi să suporte efectele actului.
Autorul este persoana care transmite un drept altei persoane care este successor. Astfel, în
teoria clasică sunt avânzi-cauză:
a) Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal – sunt persoanele care
dobândesc de la autorul lor întreg patrimoniul
b) Succesorii cu titlu particular – sunt cei care dobândesc de la autorul lor numai
anumite drepturi sau bunuri determinate.
c) Creditorii chirografari – sunt acei creditori ale căror creanţe nu sunt garantate cu o
garanţie reală; patrimoniul debitorului lor le este acestora garanţia comună.

3.5Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi

Opozabilitatea reprezintă calitatea unui act juridic de a produce efecte faţă de părţile
raportului juridic respectiv, precum şi de a impune respectului terţelor persoane situaţia juridică
născută din actul juridic respectiv.
Orice act juridic este opozabil între părţile faţă de care produce efecte juridice în cererea
cărora a fost încheiat sau efectele prevăzute de lege. Actul juridic nu produce efecte însă faţă de
terţele persoane dar situaţia juridică căreia actul juridic i-a dat naştere este opozabilă terţilor, în
sensul că ea se impune respectului terţelor persoane; ele nu pot să ignore sau să conteste efectele
ce decurg din act.

9
 Opozabilitatea este condiţionată uneori prin lege de îndeplinirea anumitor formaităţi de
publicitate pentru ca terţii să poată lua cunoştiinţă de situaţia juridică creată prin actul juridic;
numai dacă s-au îndeplinit aceste formalităţi o parte ar putea invoca actul juridic contra terţului
care ar invoca, de pildă, un drept asupra bunului imobil cumpărat, terţul neputând fi ţinut să
respecte o situaţie juridică despre care nu avea cum să aibă cunoştinţă. Deci condiţia sine qua
non a opozabilităţii actului faţă de terţi este cunoaşterea de către aceştia a obiectului
opozabilităţii2.
În concluzie, principiul relativităţii efectelor actului juridic civil delimitează sfera
persoanelor care sunt ţinute de conţinutul obligaţional al contractului, iar opozabilitatea operează
în sfera terţilor guvernând consecinţele actului juridic faţă de ei.

A) Simulaţia – exepţie de la opozabilitatea actului juridic faţă de terţi

Simulaţia este operaţiunea juridică ce constă în încheierea unui act juridic aparent şi
încheierea concomitentă sau anterioară a unui alt act juridic secret care precizează adevăratele
raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate.
Simulaţia poate îmbrăca una dintre următoarele forme:
 Fictivitatea – când se încheie un act aparent a cărui existenţă este total negată de
actul secret
 Deghizarea – când se încheie un act aparent a cărui natură sau ale cărui clauze
sunt diferite de natură sau de conţinutul actului secret şi real dorit de părţi;
 Interpunerea de persoane – când se încheie actul aparent cu o anumită persoană,
stabilindu-se prin actul secret că în realitate o altă persoană este parte în act;
Efectele simulaţiei se produc între părţi şi faţă de terţi astfel:
- Între părţi işi produce efectele actul secret
- Faţă de terţi efectul simulaţiei este inopozabilitatea actului secret
Astfel, simulaţia este o excepţie de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a efectelor
actului juridic, şi nu de la principiul relativităţii actului juridic.

4. Probarea actului juridic civil

Probarea actului juridic civil reprezintă faza prealabilă, dar obligatorie, pentru stabilirea
efectelor actului juridic civil. Dovada actului juridic se face cu mijloacele admise de probă în
condiţiile stabilite de lege. În cazul în care nu putem determina sau dovedi existenţa actului
stabilirea efectelor este lipsită de obiect,deoarece actul nu există. Dacă nu se dovedeşte existenţa
actului juridic civil, atunci nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale. Atunci cand există
mijloace de probă suficiente şi concludente, o dată cu dovedirea actului juridic civil se stabilesc
şi efectele sale, în măsura în care acestea sunt clar exprimate. Pot exista însă şi cazuri în care,
2
- I. Deleanu, Opozabilitatea, consideratii generale, in Dreptul nr 7/2001, p. 93)

10
deşi existenţa actului juridic civil este neîndoielnică, efectele sale nu apar cu destulă claritate,
menţinîndu-se unele îndoieli cu privire la conţinutul actului respectiv. În asemenea cazuri, se
impune o a doua fază a determinării efectelor actului juridic civil, care constă în interpretarea
clauzelor actului.

5. Interpretarea

Interpretarea poate avea ca scop fie calificarea juridică a actului, fie stabilirea înţelesului
unei sau unor clauze, în funcţie de care vor fi stabilite drepturile subiective şi obligaţiile civile ce
revin părţilor, fie atât calificarea juridică a actului, cât şi stabilirea înţelesului unei sau unor
clauze ale acestuia.

Aşadar, un prim rezultat al interpretării actului juridic civil este calificarea acestuia, adică
încadrarea actului juridic civil concret într-un anumit tip de acte juridice. Corecta calificare
juridică a actului prezintă o importanţă de necontestat, deoarece, dacă se ajunge la concluzia că
în speţă este vorba despre un act juridic civil tipic (numit), atunci vor fi incidente regulile
stabilite în mod expres de lege pentru acel tip de act juridic, iar dacă se ajunge la concluzia că în
speţă este v5.orba de un act juridic civil atipic (nenumit), atunci se vor aplica regulile generale în
materie de acte juridice, iar dacă acestea nu sunt suficiente, regulile speciale privitoare la
contractul cu care se aseamănă cel mai mult (art. 1168 C.civ.).

În frecvente cazuri, operaţiunea de interpretare nu se opreşte la calificarea actului juridic

civil, întrucât încadrarea actului într-o anumită categorie atrage după sine efectele proprii acelei
categorii de acte juridice, iar aceste efecte pot constitui şi ele obiect de interpretare în măsura în
care neclarităţile persistă, fiind deci necesară lămurirea înţelesului exact al unor clauze, prin
cercetarea manifestării de voinţă a părţii sau a părţilor în strînsă corelaţie cu voinţa internă.

6. Concluzie
Actul juridic civil este un act voluntar pentru că persoana care-l îndeplineşte urmăreşte o
schimbare a situaţiei ei juridice. Sub acest aspect actul juridic se diferenţiază net de alte acţiuni
umane. Actul juridic civil este compus dintr-un coplex de împrejurări relevante juridic şi cel
puţin o voinţă exteriorizată. În terminologia juridică expresia „act juridic” este întrebuinţată în
sensul de operaţie juridică (negotium) şi în sensul de înscris probator (instrumentum). Actul ju-
ridic civil se clasifică în funcţie de diverse criterii. Această clasificare a actelor juridice civile are
o importanţă practică covârşitoare, califi-carea corectă a unui act juridic având o relevanţă
practică deosebită.
Crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile reprezintă
efectele actului juridic civil. Aceste efecte sunt guvernate de trei mari principii şi anume:
principiul forţei obligatorii a actului juridic; principiul relativității actului juridic; principiul
opozabilității actului juridic civil. De la toate aceste trei principii există unele excepţii care

11
constau, în general, în împrejurări străine de voinţa părţilor dar care afectează aceste principii.
Pentru înţelegerea principiilor şi excepţiilor de la aceste principii este obligatoriu să se înţeleagă
unele noţiuni conexe precum: părţi, terţi, avânzi-cauză, creditori chirografari, simulaţia, stipulaţia
pentru altul, reprezentarea, etc.

Bibliografie
12
 Codul Civil
 O. Ungureanu, C. Munteanu - Drept civil. Partea generală – ediţia a II-a –,
ed. Universul Juridic Bucureşti
 I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu - Introducere în dreptul civil – ed
Hamangiu
 G. Boroi, Drept civil. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2012.
 C.A. Diaconu - Principiul inipozabilităţii contractelor faţă de terţi.
Noţiunea de terţ. – ed. Lumina Lex
 Conf. univ. dr. Cornelia Munteanu – Drept civil. Partea generală. – Suport
de curs

13