Neuronul

Fiziologia neuronului si a sinapsei

Ţesutul nervos este alcătuit din două componente, neuronii şi celulele gliale.
Neuronii sunt celule diferenţiate, care au obţinut funcţii specifice. Ei transmit,
generează şi recepţionează impulsul nervos. Spre deosebire de alte celule, ei
nu se divid.
Acest fapt înseamnă că tumorile ţesutului nervos sunt date numai de celulele
gliale. Celulele gliale sunt celule-satelit ale neuronului, cu rol trofic, de susţinere
şi de protecţie.
Alcătuirea neuronilor

Neuronii sunt alcătuiţi din corp celular, dendrite şi axon.

Corpul celular se mai numeşte somă. De obicei, corpul celular este direct
proporţional cu mărimea neuronului, astfel încât dacă axonul este lung, iar
dendritele mult ramificate şi corpul celular este mai mare. Astfel, soma are
dimensiuni variate (între 7 şi 120 microni diametru).
Corpul celular este alcătuit din aceleaşi elemente ca o celulă normală:
membrană, citoplasmă, nucleu.
Membrana se numeşte neuronală şi delimitează la periferie citoplasma, fiind
specializată în recepţionarea, transmiterea şi generarea impulsului nervos.
Citoplasma conţine organite comune şi, în plus, câteva organite specifice
(care se găsesc doar în neuron): corpusculii Nissl (corpii tigroizi) şi
neurofibrilele.
Nucleul neuronului este sferic, cu dimensiuni ce variază între 3-18 microni.
Dendritele sunt prelungirile scurte ale neuronului, care preiau impulsul nervos
şi îl transmit către corpul celular, realizând astfel conducerea celulipetă.
Dendritele sunt mai groase lângă corpul celular şi scad în diametru pe măsură
ce se îndepărtează de acesta.
Cele mai subţiri dendrite au la capătul lor prelungiri numite spini sau gemule,
care au rolul de a mări suprafaţa de contact şi numărul de sinapse. Fiecare
regiune a sistemului nervos are un număr specific de dendrite.
Axonul
Axonul, prelungire unică şi obligatorie, conduce impulsurile nervoase la alţi
neuroni, la glande sau la muşchi (centrifug).

Axonul începe cu conul axonal, iar la partea sa terminală, axonul se ramifică,

ramificaţiile terminându-se prin butoni terminali, care conţin vezicule în care
este stocată o substanţă (mediator chimic).
Fibra axonică este delimitată de axolemă şi este învelită în mai multe teci:
– teaca de mielină este produsă de celulele Schwann şi este despusă sub
formă de lamele lipoproteice concentrice, de culoare albă. În nevrax, mielina
este produsă de un alt tip de celule gliale, celulele Schwann lipsind. Este
prezentă la majoritatea axonilor (axoni mielinici)
– teaca Schwann este alcătuită din celule gliale răsucite în jurul axonilor.
Între două celule Schwann se află o strangulaţie Ranvier (regiune nodală), pe
unde ies ramificaţiile colaterale ale axonilor (când sunt prezente)

– teaca Henle este continuă şi acoperă fibra nervoasă la exterior. Este

de natură conjunctivă, având rol nutritiv şi de protecţie. Lipseşte în
sistemul nervos central.
În funcţie de forma corpului celular, neuronii pot fi:
• stelaţi
• piramidali
• fuziformi
• sferici

Mai pot fii clasificaţi în funcţie de numărul prelungirilor astfel: • unipolari

(neuronul are numai axon, dendritele fiind doar mici spini pe suprafaţa
corpului celular)
• pseudounipolari (ramificaţia unică se divide sub formă de T, braţul central
fiind axonul, iar cel periferic dendrita)
• bipolari (neuronul are câte o prelungire la fiecare pol)
• multipolari (neuronul are un axon şi mai multe dendrite)
TRANSMITEREA SINAPTICA
Sinapsa este contactul functional intre doi neuroni, de la neuronii aferenti la
cei eferenti
Stimulul sinaptic poate fi excitator sau inhibitor
 Stimulul este transmis de la neuronul presinaptic la cel postsinaptic prin
butonii sinaptici prin care se termina axonii primului pe dendritele si suprafata
neuronala a somei celui de-al doilea neuron.
Butonul sinaptic contine : mitocondrii, vezicule cu neuromediatori ce vor fi
eliminati in urma stimularii, prin exocitoza in spatiul sinaptic
Suprafata de contact se numeste suprafata ( fanta) sinaptica , (sinaptic cleft)
O sinapsa tipica este cea de la nivelul motoneuronului din cornele anterioare
ale maduvei.
Sinapsele electrice constau în trecera bidirecţională sau unidirecţională
directă a curentului electric între două celule vecine, prin legăturile speciale
dintre ele(tip "gap").
Transmiterea prin aceste sinapse este foarte rapidă. Ele sunt localizate la adult
în creier, în regiunile care răspund de anumite mişcări stereotipe cum ar fi
clipirea pleoapelor la globul ocular. În timpul dezvoltării, majoritatea sinapselor
electrice se transformă în sinapse chimice. În ţesutul nervos embrionar, în
special la inimă, sunt foarte abundente.
Sinapsa chimica se bazează pe eliberarea şi captarea mediatorului chimic
(neurotransmiţător), cuprinzând o porţiune presinaptică, o porţiune
postsinaptică şi spaţiul dintre ele numit fantă sinaptică. Sensul de transmitere a
impulsului este unidirecţional.