SUBIECTE EXAMEN FINAL

1. Cum pot fi clasificate proiectele în raport cu obiectivele acestora?

În raport de obiectivele de specialitate propuse, proiectele pot fi clasificate
astfel: proiecte de investiţii, proiecte de cercetare dezvoltare, proiecte de organizare.
Proiectele de investiţii pot fi:
− construcţia unei clădiri noi;
− restaurarea unui monument istoric;
− retehnologizarea unei bănci.
Proiectele de cercetare-dezvoltare se materializează în:
− dezvoltarea unui sistem expert pentru firmele mici şi mijlocii;
− dezvoltarea unui produs nou, a unei noi tehnologii;
− elaborarea unui software.
Proiectele de organizare vizează:
− introducerea unei noi forme de organizare, orientată spre piaţă;
− introducerea unui nou concept de marketing;
− introducerea managementului proiectelor ca formă alternativă de
conducere;
− dezvoltarea sau reducerea paletei de produse;
− lărgirea segmentului de piaţă;
− introducerea unui nou sistem de distribuţie;
− outsourcing-ul unei anumite activităţi.

2. Care sunt principalele caracteristici ale unui proiect?

- durată limitată – are un început şi un sfârşit bine definit;
- programare – implică o varietate de activităţi, evenimente şi sarcini; se
bazează pe un program de execuţie;
− -varietate de resurse – este bazat pe un buget, presupune efortul unor
oameni;
− -autonomie – reprezintă o întreprindere unică; un proiect diferă de altul
printr-un aspect sau altul; are un grad mai mic sau mai mare de
autonomie faţă de activităţile zilnice ale organizaţiei;
− -rezultate – are ca scop o schimbare percepută ca durabilă de iniţiatorii
săi (proiectele creează active, sisteme, scheme de organizare sau
instituţii care continuă să funcţioneze şi să aducă beneficii după
terminarea sa); are anumite obiective specifice care trebuie atinse;
- într-un proiect se aplică metode de măsurare a calităţii

3. Ce este ciclul de viață al unui proiect și ce elemente caracteristice principale are

acesta?
Ciclul de viaţă al unui proiect cuprinde următoarele elemente caracteristice:
a. Identificare, Analiză, Formulare – cuprinde următoarele activităţi:
֎ stabilirea obiectivelor generale;
֎ analiza situaţiei existente;
֎ identificarea necesităţilor;
֎ analiza necesităţilor;
֎ stabilirea priorităţii acestor necesităţi;
 ֎ decizia dacă un proiect este oportun;
֎ definirea idei proiectului;
֎ consultarea cu potenţialii beneficiari.
b. Pregătire, Estimare (funcţie de criteriile stabilite), Asumare – cuprinde
următoarele activităţi:
֎ specificarea obiectivelor şi rezultatelor;
֎ identificarea resurselor disponibile pentru proiect;
֎ identificarea resurselor necesare pentru proiect;
֎ distribuţia proiectului pe activităţi;
֎ conceperea formei finale şi planificarea proiectului.
c. Implementare, Monitorizare, Raportare – cuprinde următoarele activităţi:
֎ mobilizarea resurselor pentru fiecare sarcină şi obiectiv;
֎ marketingul proiectului – comunicarea continuă cu comitetul
decizional şi potenţiali beneficiari (membrii echipei proiectului);
֎ monitorizare permanentă şi forme de raportare (oferă informaţia
necesară unui management corespunzător);
֎ identificarea problemelor;
֎ identificarea eşecurilor şi soluţiilor care să conducă la eliminarea
acestora (prin negociere, înlocuirea persoanelor responsabile, o
evaluare independentă sau în cazuri extreme prin oprirea proiectului);
֎ modificarea rezultatelor planificate şi obiectivelor proiectului cu unele
posibil de realizat.
d. Evaluare finală – cuprinde următoarele activităţi:
֎ evaluarea îndeplinirii integrale de către contractor a sarcinilor
încredinţate (se face, de obicei, de către o structură de evaluare
independentă de contractor sau autoritatea contractantă);
֎ identificarea celor mai bune soluţii pentru proiecte viitoare pe baza
experienţei câştigate;
֎ identificarea resurselor necesare pentru viitor (se are în vedere
corectarea aprecierii acestora funcţie de suficienţa sau insuficienţa
acestora în proiectul desfăşurat);
֎ identificarea necesităţilor pentru proiecte viitoare.

4. Care sunt principalele domenii ce trebuie luate în considerare atunci când se

abordează managementul de proiect?
- managementul scopului proiectului;
- managementul timpului;
- managementul resurselor umane;
- managementul altor resurse;
- managementul riscului;
- managementul informational;
- managementul calităţii.
5. Ce este riscul și care sunt etapele unui proces de analiză a riscului în cadrul unui
proiect?
Managementul riscului
 Riscul reprezintă orice eveniment ce are şansa să producă şi să afecteze
negativ proiectul (fie graficul de timp, fie performanţele tehnice, costurile, sau
satisfacia clientului, calitatea, siguranţa, etc.).
Procesul de analiză a riscului constă în etapele:
a) identificarea riscului, cu exprimare în termeni financiari;
b) analiza riscului – identificarea de cauze, efecte;
c) cuantificarea riscului – stabilirea probabilităţii (P) şi severităţii riscului
(S);
d) identificarea mijloacelor de reducere sau eliminare a riscurilor;
e) re-evaluarea proiectului.
Posibila abordare propusă pentru managementul riscului unui proiect
urmăreşte fazele:
 ▪ se stabileşte procesul de management al riscului şi se asigură
implicarea echipei;
 ▪ se creează registrul riscului proiectului;
 ▪ se prioritizează riscurile identificate;
 ▪ se identifică măsuri de eliminare şi reducere şi se creează planul de
eliminare şi de reduceri ale riscurilor;
 ▪ se identifică proprietarii riscurilor (pentru că nu toate riscurile
aparţin proiectului; există riscuri ce ţin de client);
 ▪ se numesc managerii de risc prin nominalizarea persoanelor din
echipa de proiect ce răspund de fiecare risc;
 ▪ se organizează şedinţe de revizuire a riscurilor pentru a avea
asigurarea că riscurile sunt bine gestionate în acord cu planul.

6. Care sunt problemele tipice care apar în definirea obiectivelor unui proiect?
Problemele tipice care apar în definirea obiectivelor sunt:
− obiectivele nu convin tuturor părţilor implicate;
− obiectivele proiectului sunt prea rigide şi nu se pot adapta priorităţilor în
schimbare;
− nu există suficient timp pentru a defini clar, în totalitate, obiectivele;
− obiectivele nu sunt cuantificate corespunzător;
− obiectivele nu sunt suficient de bine documentate;
− eforturile clientului şi personalului de proiect nu sunt coordonate;
− costul cu personalul este ridicat.

7. Prezentați principalele avantaje și dezavantaje ale finanțării nerambursabile.

Avantaje:
 finanţarea unor activităţi fără consum de resurse proprii sau credite;
 menţinerea independenţei şi autonomiei financiare a organizaţiei.
Dezavantaje:
o acces dificil (fondurile se acordă periodic, de regulă pe baza unor
licitaţii);
 control strict al modului de utilizare a fondurilor de către finanţatori, inclusiv prin
colaborare cu alte instituţii de specialitate – Curtea de Conturi.
8. Care sunt principalele domenii spre care se îndreaptă finanţările nerambursabile?
În mod tradiţional, sectoarele spre care se îndreaptă finanţările nerambursabile
sunt cele care se ocupă de categoriile defavorizate:
-persoanele cu venituri scăzute,
- bolnavii,
- copiii orfani,
- şomerii,
- diferitele etnii,
- bătrânii,
- femeile.
Ca urmare, sănătatea, asistenţa socială, învăţământul primesc fonduri pentru
derularea unor programe specifice.
Un alt domeniu îl reprezintă cel al sectoarelor economice care sunt considerate
cu potenţial,
- turismul,
- agricultura,
- mica industrie, în special prin dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Un al 3-lea domeniu general îl reprezintă cel al ridicării calităţii vieţii:
- protejarea mediului ambiant,
- infrastructura,
- informaţiile.

9. Care sunt etapele de „viaţă” ale derulării programelor de finanţare nerambursabilă?

Etapele de „viaţă” ale unui program de finanţare nerambursabilă:
• Într-o primă etapă, finanţatorul stabileşte – inclusiv prin colaborare cu autorităţi
ale statului – care va beneficia de respectivele finanţări (în cazul unor programe
masive de finanţare, de exemplu cele ale Uniunii Europene sau cele ale Băncii
Mondiale) – domeniul sau domeniile vizate şi obiectivele pe care intenţionează
să le realizeze, activităţile şi beneficiarii potenţiali pe care este dispus să-i
finanţeze din resursele sale.
• Etapa a doua este reprezentată de licitaţia de proiecte. Finanţatorul lansează în
mod public programul de finanţare respectiv, oferind tuturor celor interesaţi un
pachet informativ care conţine un ghid al programului (explicând mai detaliat ce
intenţionează să realizeze programul şi ce condiţii trebuie să îndeplinească cei
care vor să încerce să obţină resurse financiare din această sursă, în particular,
data limită până la care pot fi depuse proiecte în vederea participării la licitaţie,
limitele minime şi maxime ale sumelor care pot fi solicitate printr-un singur
proiect, intervalul de timp pentru care se asigură finanţarea pentru proiectele
câştigătoare – de exemplu, durata activităţii trebuie să nu depăşească 6, 12, sau
18 luni sau/şi activităţile pot fi finanţate numai până la o anumită dată
calendaristică) şi o cerere de finanţare (de regulă, sub forma unui formular
standardizat); în cazul anumitor programe de finanţare, pachetul informativ
include şi alte documente (modelul de plan de afaceri acceptat de finanţator,
niveluri maxime acceptate pentru cheltuielile de natura diurnelor etc.).
 • După expirarea perioadei de timp în care pot fi depuse proiectele, acestea sunt
evaluate de către comisia de evaluare constituită în etapa întâi, fiecărui proiect
fiindu-i acordat un anumit punctaj, funcţie de lista de criterii utilizată de.
• Cea de-a patra etapă este reprezentată de perioada de implementare a proiectelor
pentru care a fost obţinută finanţarea nerambursabilă.
• Ultima etapă este cea de evaluare.

10. Ce este ghidul solicitantului?

Ghidul solicitantului este un pachet informativ, pus la dispoziţia solicitanţilor
unei finanţări. Acesta conţine toate informaţiile privind o licitaţie deschisă.

11. .Principalele sarcini și instrumente ale managerului de proiect

a. Motivarea
implică a întreprinde ceva, a depune eforturi în sensul acţiunii. Pentru a obţine
efectul scontat al activităţii oamenilor, trebuie să aflăm mai întâi ce îi determină pe
oameni să facă lucrurile pe care le fac şi cum poate fi gestionată o astfel de energie.
b. Delegarea
este un instrument managerial modern şi în acelaşi timp o acţiune foarte
dificilă. Poate cea mai grea sarcină a unui manager este de a afla echilibrul potrivit
între delegarea prea multă sau prea puţină, între supra şi sub avizare/ control. Când un
manager trasează cuiva o sarcină trebuie să fie sigur că sarcina respectivă este dusă la
bun sfârşit – fără a irosi timpul managerului sau timpul său, fără a eșua.
c. Lucru in echipa
Grupurile şi echipele sunt caracteristici comune ale unei organizaţii. Grupurile
posedă atribute clar diferite de cele ale indivizilor care îl alcătuiesc şi trăsăturile sale
sunt unice. Termenii “grup” şi “echipă” au fost folosiți pe scară destul de largă,
adeseori fără a se face vreo încercare de a defini aceşti termeni.
Din literatura de specialitate, rezultă evident că teoreticienii acestei
problematici au pus accentul pe aspecte diferite atunci când au gândit definiţia
grupului. Unii evidenţiază motivaţia individului pentru formarea unui grup, alţii
definesc grupul prin prisma membrilor componenţi, şi există şi cei care consideră că
formarea şi dezvoltarea rolurilor şi normelor în cadrul unui grup ca o consecinţă a
proceselor care au loc în interiorul acestuia și are o mare importanţă. Alţii cred că
trăsăturile definitorii ale unui grup ţin de interacţiunile şi interdependenţa membrilor
săi.

12. Principalele elemente ale proiectelor cu finanțare externă

1. Informaţii de bază;
2. Obiective;
3. Descriere proiect;
4. Cadru instituţional;
5. Buget;
6. Aranjamente de implementare;
7. Program de implementare;
8. Şanse egale;
9. Condiţionalitate/ secvenţialitate;
 10. Anexe.

13. Care sunt principiile de acordare a unui grant ?

− evaluarea colectivă a cererii de finanţare;
− evitarea finanţării multiple a aceleiaşi operaţii;
− publicitate ex-post: publicarea listei de finanţări acordate

14. Ce date conține de obicei apelul pentru propuneri de proiecte lansat în cadrul unui
anumit program?
− subiectul apelului lansat;
− bugetul total disponibil pentru program, suma minimă/ maximă a
finanţării şi numărul estimat de beneficiari;
− procentul minim obligatoriu de co-finanţare
− regulile de eligibilitate pentru promotori şi ceilalţi participanţi la
proiect;
− activităţile eligibile;
− costurile eligibile şi cele neeligibile;
− criteriile de evaluare, monitorizare şi control - tehnice şi financiare;
− termenele limită;
− condiţiile generale de transmitere a cererilor de finanţare.

15. Ce informații oferă liniile directoare pentru solicitanţii unui grant?

Liniile directoare pentru solicitanţi (ce includ un formular de cerere şi alte
anexe) explică scopul apelului pentru propuneri, regulile referitoare la eligibilitatea
solicitanţilor şi partenerilor, tipurile de operaţiuni, costurile eligibile pentru finanţare
şi criteriile de evaluare. Oferă, de asemenea, instrucţiuni privind modul în care
trebuie completat formularul de cerere, ce trebuie anexat acestuia şi ce proceduri
trebuie urmate în vederea depunerii cererii. De asemenea, oferă informaţii
referitoare la procesul de evaluare care va urma (incluzând un orar elocvent) şi
condiţiile contractuale care se vor aplica solicitanţilor selectaţi.
Liniile directoare trebuie să prezinte extrem de clar şi detaliat obiectivele şi
priorităţile apelului pentru propuneri, acordându-se o atenţie deosebită criteriilor de
eligibilitate. Informaţiile publicate în legătură cu acestea vor deveni ulterior
obligatorii pentru comitetul de evaluare. Grila de evaluare trebuie inclusă în liniile
directoare şi nu poate fi schimbată.

16. La ce aspecte se referă criteriile de eligibilitate? Dar criteriile de evaluare a

propunerilor?
Criteriile de eligibilitate se referă la trei aspecte diferite
• Eligibilitatea solicitantului
• Eligibilitatea operaţiunii
• Eligibilitatea costurilor
Criteriile de evaluare reprezintă criterii de selectare şi atribuire, toate fiind definite în
grila de evaluare:
 • Criteriile de selectare publicate au rolul de a evalua capacitatea operaţională şi
financiară a solicitantului de a efectua operaţiunea propusă: solicitantul trebuie
să aibă surse de finanţare adecvate şi stabile pentru a-şi menţine activitatea pe
perioada în care operaţiunea se desfăşoară şi să contribuie, atunci când situaţia o
impune, la finanţarea acesteia. Solicitanţii şi partenerii acestora trebuie să aibă
calităţile şi calificările profesionale necesare efectuării operaţiunii propuse.
• Criteriile de atribuire publicate se utilizează pentru a se evalua calitatea
propunerilor în funcţie de setul de obiective şi priorităţi, astfel ca finanţările
nerambursabile să fie acordate operaţiunilor care sporesc la maxim eficienţa
totală a apelului pentru propuneri. Aceste criterii trebuie să permită autorităţii
contractante să selecteze propunerile în privinţa cărora are certitudinea că vor fi
în conformitate cu obiectivele şi priorităţile sale, şi că garantează transparenţa
finanţării de către Comunitate.

17. Care sunt etapele procesului de acordare a granturilor?

Granturile trebuie acordate după publicarea apelului pentru propuneri: apel
internaţional sau local pentru propuneri; apeluri deschise; apeluri limitate.
• Primirea şi înregistrarea propunerilor.
• Deschiderea propunerilor
• Evaluarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii.
o Conformitatea administrative
o Eligibilitatea
• Evaluarea calităţii tehnice şi financiare.
• Concluziile comitetului de evaluare.

18. Ce proceduri pentru atribuirea contractelor de lucrări, furnizări sau

servicii cunoașteți? Descrieți-le pe scurt.
1. Procedură deschisă
Procedura deschisă implică o invitaţie deschisă de a lua parte la o licitaţie
competitivă. Contractului i se face publicitate maximă prin intermediul publicării unui
anunţ în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, în monitoarele oficiale ale Statelor,
pe Internet şi în orice mijloace media adecvate.
În cadrul procedurii deschise, orice persoană fizică sau juridică ce doreşte să
oferteze, poate obţine sau primi la cerere, dosarul de licitaţie în conformitate cu
procedurile descrise în anunţul de contract. Atunci când ofertele primite sunt
examinate, contractul este acordat prin dirijarea procedurii de selecţie (şi anume,
verificarea eligibilităţii şi a situaţiei financiare, economice, tehnice şi profesionale a
ofertanților) şi dirijarea procedurii de atribuire (şi anume, compararea ofertelor). Nu
este permisă nici un fel de negociere.
2. Procedura restrictivă
În cadrul procedurii restrictive, autoritatea contractantă invită să
oferteze, un număr limitat de candidaţi. Înainte de lansarea procedurii de
ofertare, va întocmi o listă scurtă a candidaţilor selectaţi pe baza
calificărilor lor. Procedura de selecţie, prin care lista lungă (toţi candidaţii
care au răspuns la anunţul publicat), este redusă la o listă scurtă, implică
examinarea răspunsurilor, în cele mai multe din cazuri, primite la anunţul
 de contract publicat în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, pe Internet,
în monitoarele oficiale ale Statelor şi în orice alt mijloc media.
În cea de-a doua etapă a procedurii, autoritatea contractantă invită
ofertanţii de pe lista scurtă, trimiţându-le un dosar de licitaţie. Ofertantul
câştigător este ales prin procedura de atribuire, odată ce ofertele au fost
studiate şi comparate. Nu este permisă nici un fel de negociere.

3. Procedura simplificată
În cadrul procedurii simplificate, autoritatea contractantă invită
ofertanţi din rândul candidaţilor, la alegerea sa. La sfârşitul procedurii,
autoritatea contractantă selectează oferta care are cel mai bun preţ.

4. Contractele cadru
În cazul întocmirii contractelor cadru, Comisia a lansat o procedură
internaţională restrictivă de licitaţie, a selectat candidaţii, a analizat
propunerile cadru făcute şi a întocmit o lista cu potenţiali contractori, cărora le
poate solicita să furnizeze experţi pentru sarcini specifice în domeniile de
specialitate descrise în ofertă. Pentru fiecare sarcină, autoritatea contractantă
invită contractorii cuprinşi în listă să prezinte o ofertă în limitele contractului
cadru. Apoi selectează cea mai bună valoare a preţului.

5. Procedura de negociere
Este utilizată în cazuri excepţionale.

6. Ajutor de urgenţă
Implementarea contractelor pentru asistenţa umanitară şi de urgenţă,
trebuie să reflecte urgenţa situaţiei (operaţiuni de asistenţă umanitară şi de
urgenţă). Oricare ar fi procedura utilizată, autoritatea contractantă trebuie să se
asigure că condiŢiile sunt de aşa natură încât să permită o competiţie corectă.

19. Ce structuri organizatorice ale proiectelor cunoașteți? Prezentați principalele avantaje

și dezavantaje ale acestora.
1. Organizarea matriceală
Acest tip de organizare face ca specialiştii să răspundă în faţa a doi şefi:
managerul structurii primare şi unul sau mai mulţi manageri de proiect; acest tip de
organizare a fost folosit cu succes deoarece pare a fi cea mai bună cale de a folosi
aptitudinile profesionale ale angajaţilor la mai multe proiecte.
Avantajele acestei structuri sunt:
− atât managerul de proiect, cât şi echipa de proiect sunt responsabili
pentru rezultatul proiectului;
− responsabilitatea proiectului revine managerului de proiect, iar
personalul echipei de proiect poate fi folosit în mod flexibil;
 − coordonarea în raport de obiectivele urmărite este mai simplă;
− abordarea sistemică este mai uşor de realizat.
Dezavantajele organizării matriceale se pot materializa în:
− apar conflicte de competenţe şi de resurse între managerul de proiect şi
şefii departamentelor din organizaţia primară;
− fenomenul dublei subordonări conduce la dezorientarea membrilor
echipei de proiect;
− apariţia unor conflicte între organizaţia primară şi echipa de proiect.
Această formă de organizare este cea mai larg răspândită, dar şi cea mai avantajoasă.

2. Organizarea independentă
În cadrul acestei structuri sunt incluşi atât managerul de proiect, cât şi echipa
de proiect, iar organizaţia primară nu intervine decât la cerere pentru rezolvarea
unor aspecte de strictă specialitate; toate răspunderile şi competenţele sunt
localizate la nivelul organizaţiei secundare.
Se foloseşte, de regulă, la derularea unor proiecte mai mari, ca şi în cadrul
unor organizaţii mari ce pot să-şi creeze astfel de structuri independente.
Avantajele acestui tip de organizare sunt:
− managerul de proiect are competenţe şi răspunderi depline;
− este o formă eficientă de organizare pentru proiecte mari;
− permite reacţii rapide la schimbări şi la perturbaţii;
− se realizează o identificare mare a membrilor echipei de proiect cu
proiectele respective;
− nu apar conflicte de competenţă;
− durata derulării proiectelor este mai scurtă.
Dezavantajele structurii respective se pot evidenţia ca fiind:
− costurile de implementare a proiectului sunt mai mari;
− structura creată trebuie rodată şi apoi eficientizată munca acesteia;
− flexibilitate redusă a echipei de proiect;
− specialiştii folosiţi temporar sunt recrutaţi din organizaţia primară;
− integrarea membrilor echipei de proiect poate deveni mai dificilă
datorită perspectivelor de carieră reduse în cadrul proiectelor;
− implementarea rezultatelor proiectului poate întâmpina rezistenţă din
partea organizaţiei primare.

3. Structura multiproiect
Structura multiproiect reprezintă o formă de organizare complexă de derulare
a mai multor proiecte concomitent, precum şi pentru derularea proiectelor în
colaborare cu partenerii externi.
Avantajele acestei structuri sunt:
− managerul de proiect este desemnat din cadrul organizaţiei primare;
− atât managerul de proiect, cât şi echipa de proiect sunt responsabili
pentru rezultatul proiectului;
− responsabilitatea proiectului revine managerului de proiect, iar
personalul echipei de proiect poate fi folosit în mod flexibil;
− coordonarea în raport de obiectivele urmărite este mai simplă;
 − abordarea sistemică este mai uşor de realizat.
Dezavantajele structurii se constituie în:
− resursele sunt limitate;
− alocarea resurselor se resimte ca fiind insuficientă;
− necesitatea planificării proiectelor la nivelul organizaţiei primare.
Mediul intern al proiectului este compus din următoarele categorii de persoane
implicate în derularea acestuia: managerul de proiect; clientul; executantul
proiectului; sponsorul; promotorul; afectaţii; cei care fac lobby proiectului; agenţii
guvernamentale; mass-media; cetăţenii.

20. Ce categorii de riscuri în proiecte se pot întâlni?

a. Riscuri naturale (hazarde naturale):
o cutremure şi erupţii vulcanice;
o riscuri geomorfologice (alunecări de teren, tasări etc.);
− riscuri climatice (furtuni, secetă, inundaţii etc.);
− riscuri cosmice (asteroizi, comete etc.);
− riscuri biologice (invazii de lăcuste, epidemii etc.).
b. Riscuri de securitate fizică:
− furt;
− sabotaj şi incendiere;
− şantaj, extorcare.
c. Riscuri politice:
− naţionalizarea şi exproprierea;
− modificarea legislaţiei;
− conflicte militare etc.
d. Riscuri financiare şi economice:
− cursul valutar;
− inflaţia;
− fraude financiare, escrocare;
− întârzieri la plată etc.
− −
− e. Riscuri informatice:
− viruşi, viermi, troieni;
− intruziune neautorizată;
− furt de date etc.
− g.Riscuri tehnologice şi industriale:
− explozii;
− radiaţii;
− scăpări de substanţe toxice;
− accidente de muncă etc.