Sunteți pe pagina 1din 5

Ioan de Hunedoara 

(latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko


Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de
Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a
fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-
1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-
1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Origini[modificare | modificare sursă]
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite
deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1],
sau cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc
Hunedoara", iar bunicul se numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet
Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine greacă și chiar
înrudită cu basileii Bizanțului.[6]
În favoarea originii etnice românești a voievodului există mai multe argumente. De exemplu, până în
anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la
originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de
Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său, când i
se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.[7][8]

Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de
la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de
arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi
fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate
tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[9]
Domnia și luptele duse de Ioan de
Hunedoara[modificare | modificare sursă]

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy

Ioan de Hunedoara a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la
Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și
regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări
în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care
familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil,
viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își
vor subordona puterea de stat.

Ioan de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Ioan a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea


mică și mijlocie, în frunte cu Ioan de Hunedoara, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu
episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările
dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea
Jagello, rege al Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al
Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba
Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului
Ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de
Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată
în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică
predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493)
și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

Ioan de Hunedoara

La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în


Transilvania prin Țara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de
Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul
Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective
întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt
asediului otoman al cetății. În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul
Mezid omorât. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus
pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată
numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa.
Confruntarea de forțe s-a concretizat în 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomița, încununată cu
victoria lui Ioan de Hunedoara.[10]
În plan intern în vara anului 1443 a încheiat un armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg,
tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul. După
moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este
numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.
Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi,
și astfel în „Campania cea Lungă” sau Cruciada de la Varna (1443-1444) produce importante
pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10
ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o
nouă cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna a însemnat un dezastru pentru creștini, regele
Ungariei pierzându-și acolo viața.

Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan
de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca
urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni
Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune ca
regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-
l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat
chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un
armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.
După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova și îl înscăunează pe vărul său Bogdan al
II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).

Castelul Hunedoarei.

În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea și a


continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo Polje din
octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la
tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite
din Albania și conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat
prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo,
de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din
Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit
să accepte condiții de pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic
al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi
l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan
intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la
începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistrița-Năsăud și
căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.

Asediul Belgradului. Moartea[modificare | modificare sursă]


Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie
împotriva lor la Kruševac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai
mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o
cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și
sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și
recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată
a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de
oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția
nobililor și a orășenilor.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota
cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea
orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23
iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă
pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de
până atunci a creștinătății împotriva turcilor.
Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai
fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase
la amiază ca o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății
Belgradului. Acest obicei există și astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres
victoriei obținute de Iancu împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creștinismului. În urma victoriei
în bătălia de la Belgrad împotriva oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea,
cuceritorul Constantinopolului, papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic
al lui Cristos”.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după
victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a
regatului maghiar.
Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă
înscris „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că
a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un
asemenea om.”

S-ar putea să vă placă și