Sunteți pe pagina 1din 1

RASA POLARĂ

Doar în memoria Naturii, în Registrele Akashice, putem găsim toată istoria vie a primei Rase
(Polară sau Protoplasmatică). Dacă vă dezvoltaţi EPIFIZA şi HIPOFIZA, cu această pereche de
mici glande, concentraţi corect, veţi putea verifica prin voi înşivă. Resturile fosile ale fiinţelor
umane găsite în cavernele subterane ale Pământului nu au nimic comun cu Rasa Protoplasmatică.
Aceste resturi sunt ale triburilor degenerate descendente din scufundata Atlantida.

Tradiţia spune că eschimoşii, din Groenlanda şi Alaska, provin din îndepărtata Thule. Se spune că
eschimoşii s-au amestecat cu invadatorii din Polinezia, Tunguses şi Dene. În realitate, eschimoşii
din nord sunt și ei resturi ale degenerării Atlante, de aceea păstrează câteva tradiţii foarte
interesante.

Religia, Știinţa și Filosofia erau total unite în cultura Rasei Polare. Locuitorii îndepărtatei Thule
erau Boddhisattvaşii Maeştrilor din alte Mahamvantare. Vorbeau VERBUL DE AUR, care ”curge
ca un fluviu prin pădurea deasă a Soarelui”. O limbă universală și cosmică ale cărei combinaţii de
sunete produceau fenomene cosmice de tot felul. În această limbă, Taţii Zeilor îi învățau pe
aceştia, cântând, legile cosmice ale Naturii.

Ritualurile Cosmice ale acestor epoci erau foarte interesante. Luminile templului nu erau
fixe. Pe cât de repede ocupa un V.M. un tron, pe atât de repede îl abandona după aceea.
Uneori P.V. ocupa un tron şi apoi îl abandona pentru a-l schimba cu cel al lui S.V. Înalții
domnitori levitau pentru a-şi schimba jilţurile între ei. În veşminte se combinau culorile alb
şi negru pentru a reprezenta lupta dintre Spirit şi materie.

Construcţia templului era perfectă. Simbolurile şi uneltele de muncă se utilizau inversate,


pentru a reprezenta Drama care se proiectează de-a lungul secolelor: coborârea Spiritului
către materie. Astfel putem să contemplăm cu uimire sceptrele inversate, cupele etc., toate
inversate. Viaţa era pe atunci îndreptată înspre materie şi trebuia să i se dea o expresie
simbolică.

Procesiunile sacre erau grandioase. Ele permiteau ca Marile Mistere să fie înţelese și la fel şi
această supremă coborâre a Spiritului către materie. Era un eveniment grandios, care se
aştepta pe parcursul secoletor. Se aştepta cu atâta nerăbdare, cu cu câtă este aşteptată azi
întoarcerea omului spre Lumile Superioare.

În acele timpuri, trăia pe Pământ Îngerul URIEL care avea un corp fizic uman. Atunci,
Uriel, Mare Maestru, venit de pe Venus, i-a învăţat Artele şi Știinţa. Uriel a lăsat o carte,
scrisă cu RUNELE, carte pe care o studiau oamenii epocii POLARE. Uriel a îndeplinit o
foarte frumoasă misiune, învăţând umanitatea acelei epoci.

Pentru acest motiv este uşor de înţeles că Runele au fost scrierile Primei Rase. În acea epocă,
Ritualurile Templului Polar erau în întregime runice. Mişcările oficianţilor erau toate
runice. Aceasta este scrierea divină. Să ne amintim că Svastica este o Rună. Literele ebraice
nu sunt altceva decât modificări ale Runelor.

S-ar putea să vă placă și