Dumitru GÎRBĂCEA

Anul 3, IF

Psihologia resursei umane

Studiu de caz
Managementul și Motivarea

Există două activităţi fundamentale care formează un suport al existenţei organizaţiilor:

comunicarea şi motivarea. Fără acestea organizaţia s-ar autodistruge.
Pentru a înţelege motivarea, managerii trebuie întâi să înţeleagă motivele pentru care indivizii se
comportă într-un anume fel şi pentru care au anumite reacţii în situaţii ameninţătoare sau prin care
se încearcă influenţarea. Motivarea este un proces intern, nu unul imperativ care poate fi impus din
exterior.
Managerii sunt în permanenţă preocupaţi de modul în care îşi pot motiva (influenţa) oamenii să
lucreze mai bine, plecându-se de la ideea că un manager poate lua măsuri care vor avea un efect
asupra cantităţii şi calităţii performanţelor angajaţilor. De exemplu, un manager poate fi preocupat
de cum să îşi determine angajaţii să producă mai mult, poate fi interesat să determine o creştere a
calităţii muncii lor, sau să îi convingă să petreacă mai puţin timp recreându-se şi mai mult timp
gândindu-se la munca şi la carierele lor.
Pentru a funcţiona şi a fi viabile într-o lume competitivă, organizaţiile trebuie să îşi motiveze
oamenii să facă următoarele lucruri:
1.       Să se alăture organizaţiei şi să rămână în ea.
2.       Să îndeplinească sarcinile pentru care au fost angajaţi.
3.       Să adopte un comportament creativ, spontan şi inovativ.
Dacă toate organizaţiile dintr-un domeniu au tehnologii similare, beneficiază de un avantaj
organizaţia care rezolvă cel mai bine problema motivării. Dacă angajaţii de pe toate nivelele sunt
motivaţi să rămână în cadrul organizaţiei, să îşi facă treaba la cel mai înalt nivel de eficacitate
posibil şi să încerce să facă lucrurile mai bine, organizaţia respectivă este eficace într-o mai mare
măsură decât cele în care performanţele sunt sub standard şi în care nimeni nu încearcă să inoveze
sau să găsească modalităţi de creştere a nivelului de performanţe.

În cele ce urmează, am ales să testez 30 de persoane cu rol de manageri în companie, pentru a afla
care sunt abilitaţile managerior în cadrul companiei, şi mai exact cum aceştia reusesc să mentină un
climat bun de muncă ş i prin ce metode reusesc sa-i motiveze pe angajaţi.
Întrebările testării au avut ca scop identificare în detaliu a principalelor abilități, precum și modul
cum sunt folosite în activitatea managerială.
În urma interpretării răspunsurilor primite se poate comcluziona că în companiile unde activează
managerii chestionați exista o bună înţelegere internă sinceră, atentă şi bilaterală.
Comunicarea manageriala îşi atinge scopul, acela al unei informari corecte, eficiente si eficace, atat
pe verticală cât şi pe orizontală. Scopul este acela de a realiza în conditii optime, solicitarile interne
şi externe în concordanta cu obiectivele manageriale şi organizationale stabilite.
Conducerea raspunde nevoilor salariaţilor şi managerul este la curent cu orice nemulţumire a
subalternilor săi. Insă ei trebuie să înveţe să se adapteze la orice situaţie cu care se confruntă şi de
asemenea, trebuie să înregistreze performanţe ridicate în condiţiile unor schimbări
multidimensionale.
Managerii fac parte din aceea categorie de manageri care păstrează ușa deschisă la birou, sunt
disponibili pentru urgenţe, se consultă deschis cu membrii echipei, implică angajatul în procesul
luării deciziilor, sunt transparenti în luarea deciziilor, comunică si îndeamnă la comunicare, deci se
pune accentul pe folosirea intensă a conexiunii inverse.
Managerii deschiși, pe de altă parte, se confrunta cu provocări specifice. Am întrebat unul dintre
acesti manageri, care sunt problemele cu care se confruntă în echipa sa, şi am observat o
imposibilitate a listării, pentru că managerul deschis îşi iubește echipa. Ii este dificil să vorbească de
problemele pe care le are cu echipa sa pentru simplul motiv că nu le-a identificat ca fiind probleme
soluționabile. L-am intrebat atunci altfel : câte ore pierde datorită întreruperilor, cât îl consuma
sprijinul şi grija pentru angajații săi si ce sentimente are atunci când volumul său de munca creşte,
pentru a întâlni așteptările de performanța pe care le are managementul de top, la rândul său, de la
dânsul. Câte telefoane dă la birou atunci când este în concediu, câte probleme rezolvă “de la
distanță” și nu în ultimul rând, câte fire de păr alb noi are. Răspunsurile pe care eu le-am primit in
mini-cercetarea asupra managerilor m-au direcționat în a scrie despre primul pas al demersului de
soluționare: conștientizarea. Primul pas este să recunoasca că au anumite provocări, ca manager
deschis.

În acest context am identificat mai multe provocări. Prima provocare este separarea
profesionalului de personal. Mulți manageri care practică stilul deschis (conform statisticii in
special cei tineri), nu rezistă tentației de a deveni “prietenii, amicii sau confidenții” angajaților.
Postura în care intra este una parentală, de tipul părinte-copil, în care el, managerul este părintele.
Angajatul îşi confesează problemele, în special atunci când este întrebat de greșeli, întârzieri,
absențe, etc. O asemenea postură este seducătoare pentru manager, însa la fel de damnatoare pe
termen lung. Solutia ar ar fi să discutați cu angajatul şi să îl responsabilizați pentru propriile
probleme.
A doua provocare a managerilor deschiși este managementul propriului timp. Prioritizarea se
dovedește o provocare reală atunci când “ușa deschisă” încurajează pătrunderea problemelor de
“ultima oră”, a aprobărilor, revizuirilor sau discuțiilor ad-hoc cu angajații.
O a treia provocare este motivarea angajaților. Veți spune extraordinar, dar această provocare o au
toți managerii, indiferent de stilul în care îşi conduc echipa. Adevărat, gradul de presiune însă
diferă. De la un manager deschis echipa sa are anumite așteptări, direct proporționale cu nivelul de
performanta pe care îl au. Managerul deschis va avea presiunea de a-si cunoaște si aprecia obiectiv
oamenii. Pe cei mediocrii să îi dezvolte, pe cei buni să îi specializeze si pentru toți, să obțină bugete
de dezvoltare şi motivare.
Concluzionând putem afirma cî managerii respectă funcțiile comunicării manageriale, iar stilul
practicat în companiile chestionate este stilul denumit ‚’’zona deschisa’’ sau ‚’arena’, ceea ce
înseamnă ca atât managerii cat şi subordonații cunosc toate informațiile din cadrul companiei.