ISTORIA ROMEI ANTICE

I. Popoare

 Italia este mărginită de trei mări: Mediterană (sud), Tireniană (vest), Adriatică (est);
 Triburile italice (de origine indo-europeană):
 Latinii – s-au aşezat pe cursul inferior al Tibrului, în Latium (sec.al X-lea î. Hr.),
 Sabinii – în centrul Italiei
 Samniţii,
 Volscii,
 Umbrii,
 Veneţii,
 Osci etc.
 Etruscii – popor de origine incertă, s-au aşezat în Etruria înainte de anul 1000 î. Hr.. Au creat
prima civilizaţie importantă din peninsulă. Ulterior, ei au ocupat regiunea de astăzi a Toscanei,
apoi, în cursul secolelor VII şi VI î. Hr., s-au extins teritorial spre sud, în Latium şi în Campania
şi spre nord în Câmpia Padului, unde au întemeiat oraşele Falsena (actualul Bologna) şi
Maelpum (actualul Milano). Oraşele etrusce s-au organizat separat şi astfel vor rămâne până la
cucerirea lor de către romani: Arretium, Volsinii şi Veii. Au influenţat civilizaţia romană în
arhitectură, în metalurgia bronzului, tehnica bijuteriilor etc. Lupoaica este, la origine, un simbol
etrusc, dar a fost preluat de romani pentru a ilustra legenda privind întemeierea Romei.
 Grecii – aşezaţi în cursul marii migraţii în Grecia Magna. I-au influenţat pe romani în urbanism,
arhitectură şi administraţie.

II. Întemeierea Romei. Regalitatea (753-509 î. Hr.)

 21 aprilie 753 î. Hr.: tradiţia spune că Romulus, după uciderea fratelui său Remus, a întemeiat,
între cele şapte coline, pe malul fluviului Tibru, o nouă cetate, Roma. Principalii autori care
vorbesc despre această legendă sunt Vergilius, Eneida şi Titus Livius, Ab urbe condita („ De la
fundarea Romei”)
 Cercetările arheologice au demonstrat că, pe la jumătatea secolului al VIII-lea î.Hr., au existat
urme de locuire în zona colinei Palatin, ceea ce arată că legenda despre întemeierea Romei are un
sâmbure de adevăr.
 Până în 509 î. Hr. au condus Roma şapte regi, dintre care ultimii trei de origine etruscă (cărora
le este atribuită construirea primelor fortificaţii la Roma şi iniţierea primelor lucrări edilitare
de interes public: marele canal colector al oraşului, primul For roman de la poalele colinei
Palatin şi templul de pe colina Capitoliu):
 Primul împărat- Romulus,
 Ultimul împărat- Tarquinus Superbus, a fost alungat, în urma unei răscoale a
populaţiei, şi s-a proclamat Republica.
 Instituţiile:
 Regele (Rex): avea atribuţii limitate (era judecător şi mare preot),
 Senatul (Senatus), alcătuit numai din patricieni (100 de membri), elabora
legile,confirma alegerea regelui şi-i controla activitatea,
 Adunarea poporului (Comitia curiata);
 Societatea:
 Patricienii (patres): singurii care puteau ocupa funcţii politice,
 Plebea (plebs): oamenii de rând (ţărani, meşteşugari şi negustori);

1
 III. Roma republicană (509-27 î. Hr.)

 Se impune un nou regim politic bazat pe “res publica” (treburile publice).

 Principalii beneficiari au fost patricienii (patres). Roma va cunoaşte, pentru următoarele două
secole şi jumătate, o dublă confruntare:
• plebea împotriva patriciatului (494 – 287 î. Hr.). Într-o primă fază au ales ca formă de luptă
secesiunea pe colina Aventin (494 - 493 î. Hr.) şi au obţinut dreptul de a avea doi tribuni
(apoi 5, în final numărul lor ajungând la 10) care să le apere interesele în Senat, apoi, prin
„Legea celor 12 table” (451 î. Hr.), drepturi egale cu ale patriciatului:
- interdicţia căsătoriilor dintre patricieni şi plebei,
- unul dintre consuli va fi desemnat de plebe,
- plebeii bogaţi împreună cu patricienii vor forma noua nobilime (nobilitas)
• lupta pentru supremaţie în Italia;
 Esenţa acestei forme de guvernare a fost exprimată prin expresia „Senatul şi poporul roman”
(Senatus populusque romanus)
 Statul funcţionează datorită colaborării dintre Senat, magistraturi şi Comiţii (adunările
poporului).
1. Senatul (principala instituţie politică): era format din conducătorii clanurilor: patricieni (patres) şi
foşti consuli (consulares). Rolul acestuia era de:
 a-i sfătui pe magistraţi,
 de a administra finanţele statului,
 de a conduce politica externă,
 de a autoriza deciziile populare (ale Adunărilor poporului);

2. Magistraturile (succedate într-o ordine bine stabilită: cursus honorum – „scara onorurilor”).

 După caracterul lor sunt:

• Ordinare:
- Consulatul,
- Pretura,
- Cenzura,
- Edilitatea,
- Qvestura,

• Extraordinare:
- Dictatura,
- Comandantul cavaleriei.

 După natura organismelor de vot:

• Superioare: (Comitia centuriata),
• Inferioare: (Comitia tributa).
 În funcţie de competenţele magistratului:
• Magistraturi cu imperium (dreptul de comandă militară): dictatura, consulatul,
pretura;
• Magistraturi cu potestas (putere): cenzura, edilitatea, qvestura.

 Consulatul: doi membri (propuşi anual de către Senat) care îşi începeau activitatea la începutul
fiecărui an calendaristic (1 martie apoi 1 ianuarie, din sec. II î. Hr.). Aveau rolul de:

2
  a convoca adunările;
 a lua auspiciile;
 a conduce în politica internă şi externă;
 iniţiativă legislativă;
 conducători supremi ai armatei.

 Pretura: doi pretori cu atribuţii judiciare;

 Cenzura: doi cenzori care alcătuiesc listele pentru Senat, pe baza censului, fac
recensământul populaţiei şi stabilesc regimul fiscal;
 Qvestura: mai mulţi qvestori (20) cu atribuţii financiare;
 Edilii: se ocupau de problemele cotidiene ale cetăţii;
 Dictatura: în caz de mare primejdie pentru Roma unul dintre consuli era investit, pe o perioadă
de 6 luni cu puteri nelimitate. Toate celelalte magistraturi, cu excepţia tribunului plebei, erau
suspendate
 Comandantul cavaleriei (magister equitum): cu rol de control al activităţii dictatorului.

“În caz de război greu sau de tulburări interne,- dacă Senatul va hotărî -, un sigur magistrat să
aibă aceleaşi drepturi ca şi consulii, dar nu mai mult de 6 luni […]. După ce la Roma a fost creat pentru
prima oară un dictator, plebea s-a simţit cuprinsă de o mare spaimă, văzând lictorii care purtau securi, şi
a devenit mult mai zeloasă în a asculta ordinele primite ”
(Titus Livius)

 Tribunatul plebei: era alcătuit, iniţial, din doi magistraţi:

 aveau funcţia de a-i proteja pe cetăţeni (îndeosebi plebea) de acţiunile arbitrare ale
celorlalte instituţii de conducere;
 aveau drept de veto faţă de orice măsură a unui magistrat sau a Senatului;
 persoanele lor erau sacrosante.

“[…] au început consfătuirile între patricieni şi popor, în scopul înfăptuirii armoniei şi

solidarităţii dintre cele două clase, hotărându-se condiţiile înţelegerii: poporul să-şi aibă dregătorii săi
proprii, de care să nu se atingă nimeni, şi care să aibă dreptul de a se împotrivii consulilor prin veto;
nici unul dintre patricieni să n-aibă dreptul de a face parte din rândurile acestor magistraţi.”
(Titus Livius)

3. Adunările poporului (comitia):

 Comitia curiata (organizată pe curia): au un rol minor:

 adopţiuni,
 testamente,
 probleme religioase;

 Comitia centuriata (organizată pe centuria): se desfăşura pe Câmpul lui Marte şi

 hotărau în problemele războiului şi păcii;
 alegea consulii, pretorii şi cenzorii;
 Comitia tributa (organizată pe triburi): îşi avea originea în adunările plebeiene, convocate de
triburi încă din secolul al V-lea î. Hr.:
 alegeau tribunii plebei (aleşi apoi de Concilium plebis), edilii şi qvestorii,
 luau hotărâri obligatorii pentru plebe.
IV. Transformarea Romei într-un imperiu mediteranean

3
  Sec. V-III î.Hr. – Roma cucereşte Italia (luptele cu galii, latinii, etruscii, samniţii şi grecii):
până în secolul I. î. Hr. a fost organizată ca o federaţie de cetăţi care îşi păstrau autonomia
internă, dar se obligau să respecte autoritatea Romei. Roma s-a transformat într-o putere
mediteraneană, drept pentru care a intrat în conflict cu Cartagina, cea mai mare putere maritimă şi
comercială a vremii;
 264-146 î. Hr. – războaiele punice (cu Cartagina pentru controlul Mării Mediterane);
 168 î. Hr. – cucerirea Macedoniei;
 146 î. Hr. – cucerirea Greciei (devenită provincia Ahaia);
 63 î. Hr. – Roma anexează în întregime Asia Mică şi Siria, în urma războaielor cu Mitridate,
regele Pontului;
 Hispannia a fost moştenită de la cartaginezi, iar Gallia va fi cucerită de Caesar.
 30 î. Hr. – Egiptul devine provincie romană.

 Roma îşi va asigura dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane care va deveni un
„lac roman”, numită de romani Mare Nostrum. Una dintre consecinţele importante ale acestei
opere de cucerire a fost influenţa elenismului european şi al celui din statele orientale, ceea ce a
dus la dispariţia celebrei virtuţi romane (virtus romana).

V. Consecinţele cuceririlor teritoriale. Criza Republicii.

 Pe plan social, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi săraci. Alături de patricieni şi plebei
apare o categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi). Societatea romană se va împărţi în
senatori, cavaleri şi plebei, alături de care vor exista o mare masă de sclavi. Au loc o serie de
răscoale ale sclavilor şi tentativa mai multor persoane politice de a împărţi pământ persoanelor
sărace din ager publicus („ogorul public”, teritoriile cucerite trecute în proprietatea statului).

 Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două partide: (optimates) optimaţii (senatorii) şi
(populares) popularii (plebea şi cavalerii). Acestea vor transforma lupta de idei în războaie civile;

 Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra militarii, drept consecinţă se formează
armatele de mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.

 Singura soluţie pentru ieşirea din criză era reforma instituţională care va duce, inevitabil, la
schimbarea sistemului politic.

 Încercări de reformă :
• Tiberius Gracchus, tribun al poporului în anul 133 î.Hr. Iniţiază o lege care viza
refacerea proprietăţii statului şi împărţirea acesteia oamenilor săraci. Este asasinat de
opozanţii lui după terminarea stagiului;

• Caius Gracchus, tribun al poporului în anul 123 şi 122 î.Hr.:

- pune în vânzare grâu la preţ redus;
- acordă drept de judecată cavalerilor alături de senatori;
- propune acordarea cetăţeniei romane populaţiei libere din Italia (socii);
- vrea să creeze o colonie pe teritoriul Cartaginei ai cărei locuitori să aibă drept de
cetăţenie romană.

Este şi el asasinat după terminarea stagiului.

4
 • Caius Marius: face o reformă militară în anul 107 î. Hr. care va transforma vechile legiuni
romane într-o armată permanentă, de profesie. Generalii vor avea posibilitatea de a-şi
remunera soldaţii. Consecinţa a fost: apariţia armatelor personale şi declanşarea războaielor
civile.
 Efectele crizei:
 Consulatele repetate ale lui Marius;
 Dictatura pe viaţă a lui Sylla şi Caesar;
 Războaiele civile dintre Sylla şi Marius, Caesar şi Pompeius, Octavianus şi Antonius.
 Triumviratele: colegii formate din trei bărbaţi care-şi împart puterea în Imperiul Roman:
1. Caesar – Pompeius – Crassus;
2. Octavianus – Antonius – Lepidus.

 Caesar (asasinat pe 15 martie 44 î. Hr.)şi Octavian vor transforma Republica romană într-o noua
formă monarhică: Principatul (27 î Hr.).

VI. Principatul

1. Pârghiile puterii imperiale:

 Tribunicia potestas (puterea tribuniciară): era exercitată prin intermediul

magistraturii de Tribun al plebei.

 Imperium maius –deţinerea comenzii militare excepţionale (comanda armatei şi a

provinciilor pe care aceasta era cantonată) este exercitată prin intermediul demnităţii de
imperator.

 Cosulatul – împăratul deţine puterea politică în calitate de consul.

 Cenzura – alcătuieşte listele pentru intrarea în Senat (pe baza censului) în calitate de
cenzor.

 Pontifex Maximus (Mare Preot) – conducătorul întregii vieţi religioase a imperiului.

Augustus o va deţine după moartea lui Lepidus (12 î.H.). În acelaşi timp era şi un protector al
culturii.

2. Titlurile purtate de împărat care-i consfinţeau autoritatea:

 Augustus (din anul 27 î.H.)mărit, sacru. Ulterior se va numi Imperator Caesar Augustus,
formând astfel ginta Caesarilor.

 Princeps senatus – primul dintre senatori, preşedintele Senatului.

 Pater Patriae (din anul 2 î.H.)- părinte al patriei.

5
  Este menţinut Senatul (limitat la 600 membri), ca organ
legislativ şi judecătoresc suprem, al cărui princeps avea dreptul să-l convoace şi să-i prezideze
şedinţele, să conducă politica externă, să declare război şi să încheie pace.
 Principatul era o „monarhie sub o umbrelă republicană”,
adică sunt păstrate instituţiile republicane dar sunt golite de conţinut sau deţinute de împărat.
 Moştenitorii tronului imperial purtau supranumele de
Caesar, spre deosebire de împărat, care se numea Augustus.
 Prin practica adopţiilor, Principatul va cunoaşte patru
dinastii:
 Iulia – Claudia:
• Tiberius;
• Caligula;
• Nero

 Flaviilor:
• Vespasianus;
• Domitianus.
 Antoninilor:
• Traianus;
• Hadrianus;
• Marcus Aurelius
 Severilor:
• Septimius Severus;
• Sever Alexander.

VII. Criza secolului al III-lea

Este o triplă criză:

1) Politică: conflicte violente între mai mulţi împăraţi proclamaţi de armată, având domnii
efemere şi lipsite de autoritate (anarhia militară);
2) Militară: comandanţii militari acaparau puterea cu ajutorul soldaţilor care s-au transformat în
mercenari;
3) Economico-socială: decăderea economiei şi adâncirea clivajului social.

VIII. Dominatul

 Iniţiator: Diocletianus (284-305);

 Pune capăt crizei prin transformarea sistemului politic;
 Se proclamă Dominus et deus „stăpân absolut şi zeu”;
 Recurge la ceremonialul de tip oriental ceea ce va duce la dispariţia ultimelor aparenţe
republicane;
 Monarhia devine de drept divin;
 Instituie tetrarhia („guvernarea în patru”): doi auguşti (împăraţi de rang superior) şi
doi caesari (împăraţi de rang inferior). Diocletian păstrându-şi conducerea supremă;
 Administrativ, imperiul a fost împărţit în 101 de provincii şi 12 dioceze;
 Reorganizează armata;
 Reorganizează finanţele;
 Stopează inflaţia.
 Constantin cel Mare (306-337):

6
  Inaugurează noua capitală a imperiului la Constantinopol (330), deplasându-se astfel
centrul de greutate în răsăritul imperiului;
 Legalizează creştinismul (Edictul de la Mediolanum - 313);
 Prezidează primul conciliu (sinod) ecumenic de la Niceea care stabileşte ortodoxia
(dreapta credinţă)
 Teodosius I (379 - 395):
 Face din creştinism religia oficială a Imperiului roman (391);
 Împarte imperiul, definitiv, între fiii săi Arcadius şi Honorius, în Imperiul Roman de
Apus şi Imperiul Roman de Răsărit.
 Sub loviturile popoarelor migratoare, în anul 476, Imperiul Roman de Apus este desfiinţat,
ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, este detronat de barbarul Odoacru care se
proclamă rege al Italiei şi trimite însemnele imperiale împăratului Zenon de la
Constantinopol.