Perioada fetala

Perioada fetala reprezinta evolutia embrionului dupa saptamana a 9-a si pana la nastere
in care tesuturile si primordiile aparute in perioada embrionara realizeaza initierea integrarii
cu formarea de organe, care incep sa functioneze.

Aceste organe alcatuiesc sisteme, iar sistemele se vor integra intr-un organism unitar
care va determina evolutia fatului ce devine apt pentru a veni in contact cu mediul extern.

In principal, dupa saptamana a 9-a fatul realizeaza o crestere atat in dimensiuni, cat si
in greutate, dar sufera si modificari prin incetinirea cresterii regiunii cefalice cu o crestere
considerabila a trunchiului si regresia totala a cozii.

Inca din saptamana a 9-a incepe sa se contureze gatul, fata care isi contureaza profilul
uman. Ochii care initial ocupau partea laterala a capului, treptat ajung in pozitie ventrala si de
asemenea se contureaza clar pleoapele.

Urechile, initial implantate in partea infero-laterala a capului ajung in pozitie normala.

Se contureaza buzele si apare reflexul suptului la atingerea buzelor. Mugurii dentitiei
definitive sunt ingropati in gingii, langa mugurii dentitiei primare care apar la sfarsitul
saptamanii a 6-a.

In saptamana a 10-a cele mai importante evenimente sunt reprezentate de hernia

fiziologica din celomul extraembrionar prin cordonul ombilical, aparuta la sfarsitul saptamanii
a 7-a, reintra in cavitatea abdominala ocupand pozitia definitive, atat pentru intestinul subtire,
cat si pentru intestinul gros.

Membrele se dezvolta ajungand la o lungime normala, mai ales pentru membrele

superioare, cele inferioare dezvoltandu-se cu o intarziere de cateva zile, in comparatie cu
restul corpului, unghiile de la maini sunt deja conturate, iar lungimea capului reprezinta
aproximativ jumatate din distanta vertex – coccis. Membrele inferioare capata lungimea
normala aproximativ incepand cu saptamana a 13-a.

In saptamana a 12-a fatul realizeaza contractii musculare slabe foarte utile pentru
dezvoltarea retelei neuronale care este implicata in inervatia musculaturii somatice (absenta
acestor miscari se traduce prin insuficienta dezvolatare a musculaturii), ulterior miscarile
fetale reflecta emotiile mamei.

Se schiteaza organele genitale externe, astfel incat inca din saptamana a 13-a se poate
recunoaste sexul fatului dupa aspectul lor.

Intre saptamana a 13-a si saptamana a 16-a, odata cu alungirea membrelor inferioare

progreseaza si osificarea scheletului datorita aportului de calciu si fosfor provenit din sangele
matern. De asemenea are loc o crestere in lungime si a corpului, iar pana la sfarsitul
saptamanii a 16-a se observa pe corpul fetal aparitia unui par fin numit “lanugo” (provine de

1
la latinescul “lana” care inseamna “lana fina”) si care se remarca mai ales la nivelul capului,
sprancenelor, in regiunea axilara si regiunea pubiana.

Tot in aceasta perioada mama incepe sa perceapa miscarile fatului, fatul are o greutate
de aproximativ 500 grame si o lungime de aproximativ 15 cm vertex – coccis, adica
aproximativ jumatate din lungimea totatala a nou nascutului (lungimea vertex – coccis).

Piele de pe intreaga suprafata a corpului fetal, este delicata si protejata de o substanta

grasa cu aspect branzos numita “vernix caseosa”, scaldata permanent de lichidul amniotic.

In regiunea gatului, retrosternal si in jurul rinichilor incepe sa se formeze si depoziteze

o “grasime bruna” cu rol de a furniza caldura corpului prin oxidarea acizilor grasi pe care ii
contine, grasime care dupa nastere favorizeaza mentinerea constanta a temperaturii corpului.

Dupa a doua jumatate a perioadei de viata intrauterina, fatul creste considerabil mai
ales in ultimele 2-3 luni cand fatul castiga aproximativ 50% din greutatea pe care o are la
termen (de aproximativ 3200 grame).

Intre saptamana a 20-a si saptamana 22 corpul devine tot mai bine proportionat, apar si
unghiile de la picioare, dar nasterea la aceasta varsta nu este compatibila cu viata din cauza
insuficientei dezvoltari a plamanilor.

Tegumentele fetale prezinta o culoare rosietica, un aspect cutat prin absenta tesutului
conjuctiv subcutanat, multe organe sunt functionale mai putin sistemul respitaor si sistemul
nervos.

Lungimea corpului ajunge la aproximativ 23 cm (vertex – coccis), iar greutatea ajunge

la aproximativ 800 grame.

Dupa aceasta varsta (intervalul 25-28 saptamani) are loc maturarea histologica si
functionala a centrilor nervosi care vor putea controla miscarile ritmice respiratorii ce
pregatesc respiratia care se instaleaza la nastere. De altfel, se pot percepe la fat, inainte de
nastere, slabe miscari respiratorii care pentru acest moment favorizeaza patrunderea in
plamani a lichidului amniotic. Lungimea vertex-coccis ajunge la aproximativ 27 cm, iar
greutatea ajunge la aproximativ 1300 grame, nou-nascutul avand 90% sanse de supravietuire
in conditiile unei nasteri premature.

Inima fatului este puternica, se simt bataile cordului, acestea fiind de doua ori mai
rapide decat cele ale inimii materne (BCF). Sangele venos se amesteca cu cel arterial in
corpul fetal datorita comunicarii dintre atriul drept si atriul stang (orificiul oval Botallo) care
persista pana la nastere.

Dupa saptamana a 29-a, cutia craniana prezinta numerosi centri de osificare care se
vor suda si dupa nastere. Portiunile dintre oaselor cutiei craniene sunt zone fibroase denumite
fontanele. Sunt descrise 6 fontanele: fontanela anterioara este cea mai mare, este usor de
palpat sub pielea capului in crestet si care se osifica pana la 1 an si jumatate – 2 ani
(inchiderea acestor fontanele mai devreme denota o serie de anomalii la nivelul capului).

2
 Inca din saptamana a 24-a cresterea rapida a creierului creeaza aparitia
circumvolutiunilor, iar unele manifestari emotionale ale mamei determina reactii ale fatului
inclusiv la zgomote puternice din afara. Se realizeaza mielinizarea nervilor si a fibrelor din
substanta alba subcorticala.

Intre saptamana a 26-a si saptamana a 27-a, lanugo va fi inlocuit cu un par fin numit
“velus” care continua sa apara pana la 7-8 luni dupa nastere.

Pe parcursul ultimelor doua luni de viata intrauterina, toate segmentele corpului fetal
apar rotunjite prin depunerea de tesut adipos subcutanat, iar la finele perioadei de viata
intrauterina tegumentul este acoperit cu o substanta albicioasa de natura lipidica.

Cutia toracica este proeminenta, iar circumferinta cutiei craniene este mai mare in
raport cu celelalte parti ale corpului.

La fatul de sex masculin testiculele care coboara din cavitatea abdominala incepand cu
saptamana 28 vor ajunge pana la nastere in scrot.

In apropierea nasterii, greutatea fetala normala se apropie de aproximativ 3500 grame

cu o lungime vertex – coccis in jur de 36 cm (sau o lungime vertex-calcai de aproximativ 50
cm).

Data nasterii probabila se poate calcula la 266 zile (38 saptamani) de la fecundatie sau
280 zile calculate de la prima zi a ultimei menstruatii. Cu toate aceste calcule data nasterii are
o variatie normala de 10-15 zile in plus sau minus. Daca se naste mai devreme de aceasta
data, fatul se va numi fat prematur, iar daca se realizeaza mai tarziu este considerat fat
postmatur.

Uneori trebuie determinata varsta fatului prin combinarea informatiilor legate de

debutul ultimei perioade menstruale cu lungimea si greutatea fatului. O investigatie utila in
acest sens este ecografia care poate stabili cu o acuratete de 1-2 zile varsta fetala.

Anexele embrionare
Dezvoltarea embrio-fetala are la baza prezenta anexelor care sa asigure necesitatile
nutritionale care devin din ce in ce mai mari si care modifica aspectul membranelor fetale si
mai ales a placentei care trebuie sa asigure o suprafata din ce in ce mai mare pentru schimbul
sangvin materno-fetal.

Anexele embrionare sunt: - Placenta

- Vezicula amniotica
- Vezicula vitelina (vezicula ombilicala)
- Alantoida
- Cordonul ombilical.

3
 Placenta

Placenta este un organ care din punct de vedere functional indeplineste

schimbul de substante intre mama si fat. Ea se formeaza inca din ziua a 11-a – ziua a
12-a dupa fecundatie cand se termina procesul de implantare si cand oul prezinta la
suprafata citotrofoblastul acoperit de sincitiotrofoblastul lacunar.

Enzimele secretate de trofoblast sunt enzime proteolitice de tipul coriotripsinei

care faciliteaza patrunderea oului in zona compacta, apoi in zona spongioasa a stratului
functional al endometrului.

Faza lacunara se deruleaza pana in ziua a 13-a numita faza previloasa, dupa
care trofoblastul intra in faza viloasa, care corespunde formarii placentei. In lacunele
care s-au dezvoltat in faza previloasa patrund elemente figurate sangvine materne,
limfa, produse de secretie ale glandelor uterine de tipul glicogenului, mucina sau
picaturi de grasime, precum si produsi rezultati din liza celulelor sub actiunea
coriotripsinei.

Lacunele incep sa fuzioneze, formeaza spatii tot mai largi separate de sincitiu
care are dispozitie radiara.

Citotrofoblastul prolifereaza, patrunde in benzile de sincitiu sau in trabeculele

care separa lacunele formand vilozitatile primare, iar lacunele devin spatii interviloase.

Capilarele sinusoide din endometru sunt erodate de trofoblast si sangele

patrunde in lacune, ceea ce constituie inceperea fazei hemotrofe, in care substantele
nutritive trec din sangele matern in cel embrionar.

In ziua a 15-a in axul vilozitatilor primare patrunde mezoderm extraembrionar

transformand vilozitatile primare in vilozitati secundare.

4
 Mezodermul se dispune pe fata profunda a trofoblastului si il transforma in
corion.

In saptamana a 3-a se formeaza tubul cardiac si vasele primitive. In ziua a 21-a

in axul mezodermal al vilozitatii secundare se formeaza capilare, iar in pediculul de
fixare apar numeroase vase de sange.

La nivelul fiecarei vilozitati se diferentiaza o venula si o arteriola care se

capilarizeaza in aproapierea citotrofoblastului si astfel vilozitatile coriale devin
vilozitati tertiare.

Celulele citotrofoblastului vilozitatilor tertiare prolifereaza, trec prin

sincitiotrofoblast in endometru unde se unesc cu celulele trofoblastice ale vilozitatilor
invecinate.

In stroma endometriala se formeaza un depozit de fibrinoid alcatuit dintr-un

complex de mucopreteine si mucopolizaharide.

5
 In tesutul conjunctiv din vilozitati se disting fibroblasti, fibre colagene si celule
fagocitare. Vasele vilozitare intra in conexiune cu vasele de la nivelul placii coriale si
cu vasele din pediculul de fixatie care vor face legatura cu vasele primitive ale
corpului embrionar.

Pe masura ce embrionul creste partea de endometru care acopera embrionul

proemina in cavitatea uterina formand decidua capsulara, iar partea de endometru care
vine in raport cu corionul vilos se va numi decidua bazala.

Restul endometrului care se gaseste in afara locului de implantare reprezinta

decidua parietala.

Vilozitatile, initial se gasesc pe toata suprafata corionului pana la sfarsitul lunii

a doua, dar cele care sunt orientate spre decidua capsulara degenereaza si dispar,
realizand un corion neted (fara violozitati), iar vilozitatile aflate la nivelul deciduei
bazale cresc si se ramifica formand un corion vilos.

Spre sfarsitul lunii a 3-a decidua capsulara ajunge in contact cu decidua

parietala, iar cavitatea uterina dispare, decidua capsulara degenereaza si dispare pana
in luna a 5-a, iar corionul neted impreuna cu amniosul si decidua parietala formeaza
paraplacenta.

La sfarsitul lunii a 4-a placenta este alcatuita dintr-o parte fetala

corespunzatoare corionului vilos si o parte materna corespunzatoare deciduei bazale.

Intre aceste doua placi se afla spatiile interviloase care sunt captusite de
sincitiotrofoblast. De la nivelul placii coriale pleaca spatiile interviloase (trunchiuri

6
viloase sau vilozitati crampon sau de ancorare). Fiecare trunchi vilozitar da ramuri
care se ramifica formand vilozitati libere unde se fac schimburile de substante.

Partea dinspre fat a placii coriale este acoperita de amnios, amniosul se reflecta
peste pediculul de fixatie care va deveni cordon ombilical. De la locul de insertie al
acestui cordon vasele ombilicale se ramifica si iradiaza pana la baza trunchiurilor
viloase, apoi se ramifica in vilozitati.

In partea fetala a placentei, se delimiteaza placa corionica care acopera in

intregime aceasta fata, iar vasele (artere si vene) se numesc vase corionice care
converg catre cordonul ombilical.

In partea materna a placentei din placa bazala pleaca septuri placentare

acoperite la suprafata de sincitiotrofoblast.

Septutile interviloase nu inchid complet spatiile, astfel incat spatiile

interviloase comunica intre ele, iar septurile placentare corespund unor santuri vizibile
pe fata materna. In spatiile interviloase se deschid arteriole spirale din peretele uterin
si trimit jeturi de sange matern care scalda vilozitatile. De asemenea, in spatiile
interviloase se deschid numeroase vene de la nivelul endometrului care dreneaza
sangele.

Cotiledoanele sunt irigate cu sange provenit din cele 80-100 artere spiralate
care strabat placa deciduala, patrund in spatiile interviloase, iar presiunea sangelui din
aceste artere face ca sangele sa patrunda in profunzimea spatiilor interviloase cu
mentinerea unui grad adecvat de oxigenare.

7
 Intre sangele din spatiile interviloase si sangele din vasele vilozitare se afla membrana
placentara numita si bariera placentara formata din:

- Endoteliul vascular al capilarului vilozitar al vaselor

fetale
- Tesut conjunctiv situat in axul vilozitatilor
- Citotrofoblastul cu membrana bazala subepiteliala
- Stratul sincitial al trofoblastului.

Dupa luna a 4-a, citotrofoblastul va disparea, membrana placentara se subtiaza si

ramane formata din endoteliul capilar si sincitiotrofoblast separate printr-o membrana bazala.
Aceasta reducere a numarului de straturi mareste rata schimburilor tot mai crescute ale fatului.

Separarea sangelui fetal de sangele matern din spatiile interviloase printr-o structura
care deriva din corion face ca placenta umana sa fie considerata de tip hemocorial.

Circulatia placentara: - cuprinde o dubla circulatie maternala si fetala.

Circulatia materna: in spatiile interviloase se deschid numeorase arteriole spiralate

apartinand mucoasei uterine avand orificii de deschidere mai mici decat lumenul arteriolar,
ceea ce face ca sangele sa intre in spatiile interviloase sub forma de jeturi puternice la o

8
presiune de 60-80 mm Hg, pe cand presiunea sangelui din spatiile interviloase este de 15 mm
Hg.

Din spatiile interviloase sangele este drenat in venule care sunt tributare venelor
uterine si ovariene materne. Se estimeaza ca prin spatiile interviloase trec aproximativ 500 ml
sange/minut, acest fapt fiind posibil prin presiunea scazuta la nivelul patului vascular venos,
presiune care este apreciata la o valoare de 5 mm Hg.

Circulatia fetala: sangele fetal ajunge in partea fetala a placentei prin doua artere
ombilicale. Aceste artere ajung la placa coriala prin cordonul ombilical. In placa coriala
arterele se ramifica radiar in ramuri care patrund in trunchiurile viloase unde formeaza
arteriolele vilozitare care se capilarizeaza dupa care se continua cu venulele vilozitare.

Venulele vilozitare se unesc formand vene care patrund in placa coriala. Aceste vene
se unesc formand doua vene ombilicale care conduc sangele prin cordonul ombilical la fat, iar
din luna a 2-a in cordonul ombilical ramane o singura vena ombilicala si doua artere
ombilicale.

Cresterea placentei: are o faza maxima de crestere la sfarsitul primei jumatati din
perioada de gestatie. In a doua jumatate are loc o crestere in suprafata a diametrului sau care
ajunge la aproximativ de 20 cm, grosimea ramanand aproximativ de 3 cm.

Pana in saptamana 14-16 se definitiveaza forma sa discoidala. La 10 saptamani

cantareste aproape 20 g, la 20 saptamani are 170 g, la 30 saptamani are 430 g, iar la termen
are intre 500-650 g.

Ca volum variaza intre 450 si 500 ml valoarea variind functie de numarul vilozitatilor
in contact cu sangele matern.

Suparafata cu vilozitati este estimata ca ajunge intre 11 si 14 m patrati.

Dupa nastere, fata materna a placentei prezinta o serie de proeminente (aproximativ

15-20 de arii) numite cotiledoane acoperite de un strat subtire de decidua bazala, iar santurile
care separa cotiledoanele corespund septurilor deciduale.

Dupa nastere, placenta se elimina la aproximativ o jumatate de ora de la expulzia

fatului.

Functiile placentei
1. Functia de transport si metabolism
Placenta asigura transportul de oxigen si substante nutritive din sangele matern,
transferul de dioxid de carbon, uree, diferite substante rezultate din catabolism catre
organismul matern.
Transportul se face prin 5 mecanisme: difuziune simpla, difuziune facilitata, transport
activ, pinocitoza si ruptura.

9
 Difuziunea simpla:este mecanismul prin care gazele si substantele cu molecula mica
strabat placenta in ambele sensuri si depinde de gradientul de concentratie al substantelor in
sangele matern si sangele fetal. Astfel trec oxigenul, dioxidul de carbon, apa, majoritatea
electrolitilor (Na, K, Mg, Cl, etc).
Aproximativ jumatate din cantitatea de oxigen extrasa din sangele matern este utilizata
de placenta si de miometru, iar cealalta este utilizata de fat pentru metabolizarea glucozei,
catabolismul aminoacizilor si catabolismul lactatului. Apa trece prin placenta in cantitate
mare estimata la aproximativ 3,5 l/ora, trecerea facandu-se repede in ambele sensuri.
Dintre susbtantele cu formula moleculara mica sub 1000 g/mol, ca de exemplu
tiroxina, tiamina, majoritatea medicamentelor, alcoolul sau morfina trec prin difuziune.
Dintre produsii de excretie fetala trec in sangele matern ureea, acidul uric, creatinina,
creatina sau bilirubina neconjugata.

Difuziunea facilitata: este un transport care se bazeaza pe gradientul chimic si acest tip
de transport este utilizat pentru glucoza (sursa cea mai importanta pentru energia necesara
fatului). Concentratia glucozei in plasma fetala este cu 2/3 mai mica decat in sangele matern
ceea ce explica gradul rapid de utilizare la nivelul organismului fetal. O parte din glucoza de
la nivelul placentei este transformata in glicogen si in fructoza ceea ce realizeaza functia
metabolica.
Prin difuziune facilitata unele substante sunt in concentratie mare in sangele fetal decat
in cel matern cum este de exemplu calciul, fosforul, fierul (in concentratie de 2-3 ori > in
sangele fetal).
Transportul activ: se realizeaza cu consum de energie si este insotit si de reactii
enzimatice.
Aminoacizii esentiali si vitaminale hidrosolubile se gasesc in concentratie mai mare in
sangele fetal decat in sagele matern si deci transportul se face impotriva gradientului de
concentratie, deci activ.
Polipetidele cu molecula mica, precum si unii anticorpi si antigene sunt transportate
activ.
Componenta imunologica incepe sa se dezvolte spre sfarsitul primului trimestru de
sarcina. Imunoglobulinele sunt reprezentate aproape in intregime de imunoglobulinele
materne de tip IgG care incep sa fie transferate de la mama la fat in jurul saptamanii a 14-a,
astfel incat fatul este imunizat pasiv impotriva unor boli infectioase. Nou-nascutii incep sa
produca proprii anticorpi, dar nivelul normal este atins de abia in jurul varstei de 3 ani.
Pinocitoza: este un fenom care s-a observat la microscopul electronic la nivelul
sincitiotrofoblastului unde sunt incluse cantitati mici de plasma materna si care ajung apoi in
circulatia fetala. Transportul se face atat de la fat, cat si catre fat, iar prin pinocitoza trec
proteine complexe, cantitati mici de grasime, anticorpi, virusuri (virusul rubeolei, virusul
gripal, virusul variolei, al varicelei, al rujeolei sau poliomielitei).

Lacunele sau rupturile placentare

In membrana placentara pot apare rupturi de dimensiuni mari care sa permita trecerea
unor celule in ambele sensuri cum sunt globulele rosii sau leucocite.

10
 Aceste rupturi apar mai des in timpul nasterii intrucat s-au depistat hematii fetale in
circulatia materna. Hematiile fetale Rh+ induc formarea de anticorpi anti Rh in organismul
matern, anticorpi care daca trec in circulatia fetala determina hemoliza si icterul hemolitic al
nou nascutului.
Tot prin rupturi pot trece de la mama la fat agenti infectiosi ca de exemplu Treponema
pallidum care produce sifilisul sau infectii parazitare ca toxoplasma care determina
toxoplasmoza.

2. Functia secretorie a placentei: secretie hormonala

Functia secretorie se refera la formarea si eliberarea de hormoni si enzime. Hormonii

secretati de placenta pot echilibra organismul matern, dar pot produce si dezechilibre
hormonale. Placenta secreta hormoni polipeptidici si steroizi reprezentati de gonadotropina
corionica, progesteron, estrogeni si hormonul lactogen placentar.

Gonadotropina umana corionica este o glicopolipeptida formata din doua subunitati

alfa si beta, fiind secretata la nivelul sincitiotrofoblastului.
Subunitatea alfa este aproape identica cu hormonul luteinizant hipofizar (LH), cat si
hormonul stimulator tiroidian (TSH), respectiv hormonul foliculinostimulator (FSH).
Subunitatea beta este responsabila de o activitate biologica care actioneaza impreuna
cu LH-ul, avand 97 aminoacizi din cei 145 pe care ii poseda LH-ul.
Gonadotropina corionica este secretata in primul trimestru de sarcina, se afla in serul matern,
iar sangele ombilical contine 1/800 din valoarea cantitatii de sange matern.
Gonadotropina corionica mentine corpul galben de sarcina si stimuleaza secretia de
progesteron si estrogeni. Dupa primul trimestru de sarcina gonadotropina scade, iar corpul
galben involueaza.
Hormonul lactogen placentar numit si somatomamotropina corionica este similar
structural, imunologic si biologic cu hormonul de crestere si cu prolactina. Este un hormon
sintetizat de sincitiotrofoblast, se gaseste in fluidul amniotic, in serul matern si in urina avand
rol reglator, in ultima perioada de sarcina, pe metabolismul acizilor grasi si carbohidratilor.
Valorile scazute ale hormonului lactogen placentar determina o serie de complicatii ale
sarcinii traduse prin hipertensiune sau intarziere in cresterea fetala. Valorile crescute
determina diabet, sarcina gemelara sau izoimunizare.
Acest hormon lactogen confera fatului capacitatea de a prelua cu prioritate glucoza
din sangele matern, inducand la mama un grad oarecare de diabet.
De asemenea, acest hormon favorizeaza dezvoltarea glandelor mamare avand rol si in
declansarea productiei materne de lapte.

Secretia enzimatica a placentei: se traduce prin prezenta de fosfataze alcaline,

cristinaminopeptidaze (ocitocinaza) si diaminoxidaza, nivelul lor constituind indicatori ai
functiei placentare pe parcursul sarcinii.

11
 Vezicula amniotica
Este o anexa embrionara care apare timpuriu, ca o cavitatea intre masa de celule ce
alcatuieste embrioblastul si citotrofoblastul.

La inceputul saptamanii a 2-a de dezvoltare in aceasta cavitate incepe sa se acumuleze

lichid amniotic crescand in dimensiuni.

Planseul veziculei amniotice este format de ectodermul embrionar, in timp ce restul

peretilor sunt formati din celule apartinand trofoblastului si care ulterior devin cuboidale si in
final se aplatizeaza devenind amnioblaste.

Linia ovala care delimiteaza amniosul de ectodermul embrionar poarta numele de

jonctiune amnioectodermica care reprezinta inelul ombilical primitiv.

In saptamana a 5-a de dezvoltare prin inel trec:

- Pediculul de conexiune care contine alantoida, doua artere

ombilicale si o vena
- Pediculul vitelin (ductul vitelin) insotit de vasele viteline
- Canalul care realizeaza legatura dintre cavitatea intraembrionara
si cavitatea extraembrionara.

Sacul vitelin propriu-zis este situat in cavitatea corionica, adica in spatiul dintre
amnios si placa corionica.

Rolul in secretia lichiului amniotic il au amnioblastele si celulele ectodermale.

In saptamana a 3-a prin formarea canalului notocordal care devine canal neurenteric,
vezicula amniotica va comunica pentru scurt timp cu vezicula ombilicala secundara.

Acumularea de lichid impiedica aderenta foitei amniotice la corpul embrionar. Pana la

sfarsitul lunii a 2-a lichidul amniotic ajunge la aproximativ 10 ml, iar in luna a 3-a ajunge la
aproximativ 30 ml.

Amniosul prin crestere acopera pediculul de conexiune si pediculul vitelin pe care le

apropie si in final rezulta cordonul ombilical primitiv.

Foita amniotica este acoperita la exterior de mezodermul extraembrionar

somatopleural. In luna a 5-a fetala decidua capsulara dispare, amniosul ajunge in contact cu
decidua parietala si astfel amniosul, corionul neted si decidua parietala formeaza membranele
fetale.

Amniosul, initial este format dintr-un singur strat de celule cuboidale care se turtesc,
se reflecta la nivelul corionului vilos avand rol in reglarea cantitatii de lichid amniotic (atat rol
secretor, cat si rolul de absorbtie).

12
 Lichidul amniotic scalda tesuturile delicate de la suprafata corpului embrionar, asigura
o presiune si o temperatura constanta care participa la mentinerea unei circulatii sangvine mai
redusa la nivelul pielii fatului.

Lichidul amniotic permite miscarile fatului care apar la sfarsitul lunii a 3-a sau
inceputul lunii a 4-a, are un rol protector amortizand socurile din afara.

In lichidul amniotic se gasesc proteine, gluicide, saruri anorganice, uree, lipide,

hormoni, enzime, vitamine si anticorpi.

In stadiile timpurii de dezvoltare are o compozitie asemanatoare cu a plasmei

sangvine, dar ulterior in a doua jumatate a sarcinii devine diluat prin adaugarea urinei fetale
(estimata la aproximativ 600 ml urina/24 ore).

Membrana amniotica este foarte permeabila, apa trecand repede in ambele sensuri, apa
din lichidul amniotic schimbandu-se in intregime o data la 3 ore.

In saptamana a 20-a fundul uterin ajunge la ombilic, iar in saptamanile 20-30 ajunge
pana in regiunea epigastrica. In saptamana 38 ajunge la procesul xifoid, iar la 40 saptamani
coboara cativa centimetri prevestind nasterea.

In luna a 5-a aproximativ jumatate din lichidul amniotic intra zilnic in cavitatea bucala
a fatului, o parte intra in trahee si plamani (deosebit de util pentru initierea miscarilor
respiratorii) si o parte din lichidul amniotic ajunge in tractul digestiv.

Din plaman si intestine este absorbit ajungand in rinichiul fetal de unde apoi este
dirijat pe cale vasculara catre placenta unde intra in circulatia materna.

Aproape de nastere lichidul amniotic incepe sa se tulbere din cauza unor resturi
celulare descuamate, grasime de pe pielea fatului, peri, urina si cantitati mici din continutul
intestinal.

In mod normal la nastere cantitatea de lichid este de aproximativ 1 litru. Ce creste

peste 1300 mL si pana la 3000 mL realizeaza polihidramniosul (poate prevesti prezenta de
atrezii pe traiectul intestinului sau anencefalie). O cantitate de sub 1000 mL de lichid amniotic
(poate ajunge pana la 400 mL) indica un oligohidramnios, care preveste malformatii la nivelul
cailor urinare.

Totodata tensiunea creata de vezicula amniotica in apropierea nasterii contribuie la

dilatarea colului uterin ajutand la expulzia fatului. Cand membrana amniotica se rupe, lichidul
amniotic este eliminat si se declanseaza travaliul adica inceputul nasterii.

Vezicula vitelina este o anexa embrionara care contine substante nutritive.

La inceputul dezvoltarii odata cu formarea discului embrionar se formeaza vezicula
vitelina primitiva care in scurt timp este inlocuita de vezicula vitelina secundara (vezicula
ombilicala sau sac vitelin - in saptamana a 2-a). Peretele acestei vezicule este format de celule
endodermale si la suprafata este acoperita de mezodermul extraembrionar splanhnopleural.

13
 Vezicula ombilicala (sac vitelin sau vezicula omfalica) este o parte inclusa in corpul
embrionar odata cu formarea intestinului primitiv.

Concomitent cu formarea veziculei ombilicale se mai formeaza un diverticul numit

diverticul alantoidian, iar pe suprafata veziculei viteline apar celule germinale primordial
(viitoare celule sexuale), care vor migra in corpul embrionar, unde urmeaza sa participle la
dezvoltarea gonadelor.

Tot pe suprafata veziculei ombilicale apar mici insule de celule mezodermale numite
celule angiogene din care se dezvolta primele vase sangvine. Din celulele mezodermale ale
acestor insule vor lua nastere elementele figurate sangvine.

La inceputul dezvoltarii embrionare, vezicula vitelina este relativ mare comparativ cu

corpul embrionar, dar pe parcurs vezicula ombilicala ramane tot mai mica din cauza
dezvoltarii rapide a corpului embrionar (aproximativ la inceputul lunii a 3-a).

Cand vezicula vitelina ramane foarte mica ea este ratatinata, ajunge intr-o margine a
placentei si este eliminate odata cu placenta.

Alantoida se mai numeste diverticul alanto-enteric.

Alantoida apare in saptamana a 3-a de viata embrionara ca un mic diverticul pe
peretele postero-inferior al veziculei viteline si care patrunde incet incet in mezodermul
pediculului de fixare.

Treptat acest diverticul se va deschide in portiunea terminala a intestinului care poarta

numele de cloaca. De-a lungul canalului alantoidian se formeaza vase alantoidiene (2 artere si
2 vene) care sunt in legatura cu vasele primitive ale corpului embrionar. Aceste vase
alantoidiene vor fi cuprinse in pediculul de fixare si vor deveni vase ombilicale, iar cordonul
in care se gasesc va deveni cordon omblical.

Pe parcursul dezvoltarii, alantoida se va deschide in partea anterioara a cloacei, care

dupa procesul de segmentare a cloacei va deveni vezica urinara.

14
 Restul alantoidei, care este cuprins intre portiunea intraembrionara se va transforma
intr-un cordon fibros dispus de la ombilic pana la varful vezicii urinare numit uraca (ligament
ombilical median). In cordonul ombilical, canalul alantoidian se astupa si dispare in
intregime.

Cordonul omblical
Cordonul ombilical este dispus de la peretele ventral al embrionului pana la fata fetala
a placentei aproximativ in zona centrala a acesteia.

In stadiile timpurii intre portiunea caudala a discului embrionar si corion se formeaza

in celomul extraembrionar o condensare celulara din care rezulta un pedicul scurt de
mezoderm extraembrionar numit pedicul de fixatie.

Ulterior aceasta masa mezodermala va cuprinde muguri vasculari care se diferentiaza

in artere si vene si care vor insoti canalul alantoidian 2 artere si 2 vene alantoidiene.

Pediculul de fixatie face legatura intre vezicula vitelina si intestinul primitiv si este
insotit de 2 artere si de 2 vene viteline numite si vase omfalomezenterice care schiteaza
cordonul ombilical.

In cordonul ombilical unde exista o parte din celomul extraembrionar se produce

hernia fiziologica tranzitorie a intestinului in saptamanile 7-10.

Pe masura ce corpul embrionar se curbeaza pediculul de fixatie ajunge din pozitie

caudala in pozitie ventrala.

15
 Mezodermul pediculului de fixare se transforma intr-un tesut mucoid numit gelatina
Wharton peste care se reflecta foita amniotica alcatuita din celule epiteliale, care acum
formeaza peretele cordonului ombilical.

Dupa reintrarea ansei intestinale in cavitatea abdominala dispare si celomul

extraembrionar, vasele alantoidiene persista devenind vase ombilicale.

In cursul lunii a 2-a cele doua vene ombilicale fuzioneaza si deci in cordonul ombilical
raman pana la nastere o vena ombilicala si doua artere ombilicale.

Cresterea cordonului ombilical in lungime se face progresiv paralel cu cresterea in

lungime a fatului.

In luna a 3-a lungimea cordonului este ~60 mm, iar la nastere are o lungime de 54 cm
cu un diametru de 1-2 cm.

Sunt situatii in care cordonul are o lungime de ~18 cm caz in care avem de-a face cu
un cordon scurt si pot determina dificultati in timpul nasterii, dupa cum putem gasi si cordon
cu o lungime 122-125 cm – este cordonul lung care se poate infasura in jurul gatului fatului.
Prin miscarile fatului cordonul ombilical lung se poate rasuci o data sau de mai multe ori care
pun viata in pericol a fatului in momentul nasterii.

Drogurile, medicamentele, nicotina pot perturba concentratia de oxigen sau dioxid de

carbon modificand aciditatea sangelui fetal.

Comportamenul membranelor fetale in sarcinile gemelare

Dispunerea membranelor fetale variaza considerabil functie de tipul de gemeni si de
momentul separarii fiind gemeni dizigoti (bivitelini) sau gemeni monozigoti (univitelini).

Gemenii dizigoti (bivitelini)

Doua treimi din sarcinile gemelare sunt cu gemeni dizigoti numiti si fraternali,
incidenta fiind de 7-10 la 1000 de nasteri. Gemenii dizigoti se formeaza prin expulzia a doua
ovocite care sunt fecundate de doi spermatozoizi diferiti, gradul de asemanare fiind similar cu
cel intalnit in frati si surori proveniti din sarcini cu un singur fat.

16
 Cei doi feti pot avea acelasi sex sau sex diferit si fiecare va dezvolta propriile structuri
specifice, adica propria placenta, propria cavitate amniotica si sac corionic.

In situatiile in care cele doua placente sunt apropiate intre ele, ele fuzioneaza, peretii
cavitatilor corionice fiind in contact strans fuzionand. Fiecare gemen dizigot are in sangele
fetal doua tipuri de eritrocite (mozaic eritrocitar) care denota fuziunea placentara cu schimburi
eritrocitare.

17
 Gemenii monozigoti (univitelini)

Acest tip de gemeni se dezvolta pornind de la un singur ovul fecundat si din aceasta
cauza se mai numesc si gemeni identici avand o incidenta cuprinsa intre 3-4 la 1000 de
sarcini.

Aceste sarcini apar in urma scindarii zigotului, cel mai devreme realizandu-se in
stadiul de doua celule cu formarea a doi zigoti care se dezvolta separat.

Fiecare blastocist se implanteaza separat si fiecare embrion formeaza o placenta si o

cavitate corionica proprie, fetii sunt identificati ca apartinand unei perechi monozigote avand
un grad mare de asemanare in ceea ce priveste grupa sangvina, amprentele digitale, sexul,
culoarea ochilor sau a parului.

Scindarea zigotului, se produce de obicei in stadiul de blastocist, astfel incat masa

celulara interna se scindeaza in doua grupuri separate de celule care sunt continute in aceeasi
cavitate blastocistica. Embrionii au o placenta si o cavitate corionica comuna, dar pot avea
propria cavitate amniotica.

Separarea, in stadiul de disc germinativ bilaminar, inainte de aparitia liniei primitive,

duce la formarea a doi gemeni care utilizeaza aceeasi placenta, aceeasi cavitate corionica si
acelasi sac amniotic.

Sarcinile cu tripleti sunt rare, se estimeaza un caz la 7600 de sarcini, iar sarcinile cu
cvadrupleti sau cvintupleti sunt si mai rare, ele fiind datorate tratamentelor medicamentoase
ce cresc fertilitatea sau tratamentelor medicamentoase anticonceptionale pe termen mai lung,
caz in care la intreruperea tratamentului anticonceptional se elibereaza mai multe ovocite.

Sarcinile gemelare au o incidenta a mortalitatii crescuta, precum si o incidenta crescuta

a nasterilor premature. Gemenii se nasc cu greutate mai mica si multi gemeni mor inainte de
declansarea nasterii: 29-30% din femeile cu sarcini gemelare dau nastere la 2 copii.

Sunt situatii in care unul dintre gemeni nu se dezvolta aparand asa-numitul “sindrom
de disparitie a geamanului” sau in cazul in care unul moare termenul utilizat in clinica este
acela de “geaman estompat”. Disparitia se realizeaza de regula in primul trimestru sau la
inceputul celui de-al doilea trimestru de sarcina cand unul dintre gemeni dispare prin resorbite
sau formeaza un fat aplatizat mumificat (fatus papyraceus).

O alta malformatie care poate determina decesul la gemeni este reprezentata de

“sindromul de transfuzie” care apare mai ales in sarcinile monozigote, monocorionice, astfel
incat unul dintre gemeni primeste cea mai mare parte a fluxului de sange, iar celalalt geaman
este compromis in evolutie, evolutia poate fi nefavorabila determinand in unele cazuri decesul
ambilor gemeni.

18
 In situatiile in care scindarea se realizeaza dupa aparitia nodului primitiv si liniei
primitive apar gemenii uniti si siamezi sau conjugati, unirea fiind realizata fie la nivelul
toracelui (toracopagus), la nivelul regiunii pelvine fesiere (pigopagus) sau la nivelul craniului
(craniopagus).

In cazul siamezilor, cu unirea care se poate face la nivel toraco-abdominal cu organe

proprii fuzionate sau gemeni cu doua capete, cu un singur torace lat, cu doua coloane
vertebrale, cu doua inimi fuzionate partial sau cu plamani si un intestin duplicat pana la
nivelul ileonului.

Siamezii craniopagus prezinta si multiple deformari la nivelul membrelor.

19
 Nasterea (parturitia)

Nasterea incepe cu 2-4 saptamani inainte de declansarea travaliului prin modificari

care apar local ce determina ingrosarea miometrului, in regiunea superioara a uterului,
scaderea consistentei si grosimii peretelui in partea inferioara a uterului, precum si la nivelul
colului uterin.

Travaliul se desfasoara in 3 stadii:

- stergerea si dilatarea cervixului: care presupune subtierea

si scurtarea acestuia prin contractii uterine care imping
cavitatea amniotica spre canalul cervical, cresc presiunea
hidrostatica avand ca rezultat ruperea membranelor,
urmata de presiunea exercitata de fat cu segmentul care
este in prezentatie (craniana sau pelvina);
- expulzia fatului se realizeaza prin contractii uterine cu o
forta care sa asigure cresterea presiunii, asociata si cu
contractia musculaturii abdominale. Pe masura ce uterul
se contracta partea superioara a acestuia sufera un proces
de retractie, in timp ce partea inferioara sufera un proces
de distensie care favorizeaza propulsia fatului.
Contractiile apar la interval de 10 minute, apoi pe
intervale tot mai mici de 1 minut cu o durata cuprinsa
intre 30 si 90 secunde. Aceasta ritmicitate este esentiala
pentru supravietuirea fatului la trecerea prin “culoarul
nasterii”.
- expulzia placentei si a membranelor fetale : se realizeaza
la aproximativ 30 minute dupa expulzia fatului.

20
 Dezvoltarea membrelor
La sfarsitul saptamanii a 4-a de dezvoltare apar primordiile membrelor vizibile sub
forma unor proeminente rotunjite localizate in partea antero-laterala a trunchiului.

Aceste proeminente prezinta in portiunea centrala mezenchim derivat din mezodermul

placii laterale, acoperit la suprafata de un strat de celule ectodermale cuboidale.

La nivelul marginii distale a membrelor (partea libera) ectodermul se ingroasa

formand o creasta numita creasta ectodermala apicala.

Aceasta creasta are o influenta inductiva asupra mezenchimului de vecinatate

determinand o proliferare rapida cu formarea unei zone de progresie.

Pe masura ce membrele cresc, celulele localizate la distanta de creasta ectodermala

apicala incep sa se diferentieze in celule cartilaginoase si celule musculare, iar dezoltarea
membrelor se realizeaza in sens proximo-distal.

La embrionul de 6 saptamani, partea libera a proeminentei (partea distala) se

aplatizeaza asemanator unei palete care prefigureaza formarea mainii sau labei piciorului. In
scurt timp, intre aceasta zona de aplatizare si partea proximala apare o constrictie circulara, in
care se formeaza mana sau piciorul, urmata apoi de a doua constrictie circulara care imparte
segmentul proximal in doua segmente ce prefigureaza bratul si antebratul in partea craniala,
respectiv coapsa si gamba in partea inferioara.

In portiunea aplatizata, la nivelul crestei ectodermale apicale apar patru zone de

apoptoza celulara care vor duce la formarea ulterioara a degetelor.

In aceste zone de apoptoza, raman initial structuri membranare interdigitale, care

ulterior dispar.

Dezvoltarea membrelor superioare este identica cu cea a membrelor inferioare, dar

intre ele este o diferenta de aparitie de 1-2 zile.

In saptamana a 7-a membrele se deplaseaza in directii opuse:

- membrele superioare se rotesc cu 90 grade spre lateral,

astfel incat muschii extensori sunt dispusi pe fata laterala
si posterioara, iar cele doua police se orienteaza spre
lateral.
- membrele inferioare se rotesc cu 90 grade spre medial,
muschii extensori se dispun pe fata anterioara, iar cele
doua haluce se plaseaza in pozitie mediala.

La nivelul mezenchimului in saptamana a 6-a incep sa se condenseze celule care se

diferentiaza in condrocite. Aceste condrocite formeaza modele cartilaginoase alcatuite din
cartilaj hialin, care vor duce la formarea oaselor extremitatilor.

21
 Articulatiile se formeaza in zonele de condensare cartilaginoasa acolo unde
condrogeneza este intrerupta si la acest nivel apare interzona articulara. Cavitatea articulara se
formeaza prin apoptoza celulara, iar celulele inconjuratoare se diferentiaza formand capsula
articulara si ligamentele.

In perioada embrionara debuteaza osificarea encondrala, astfel: in saptamana a 12-a la

nivelul modelului cartilaginos hialin apar centrii de osificare primara in portiunea mijlocie
(viitoarea diafiza). Osificarea encondrala progreseaza catre extremitatile modelului
cartilaginos (care raman in mare parte cartilaginoase pana la nastere), insa in scurt timp la
nivelul extremitatilor (epifizelor) apar centrii de osificare secundara, care progreseaza treptat,
iar intre centrii de osificare diafizara si centrii de osificare epifizara persista temporar o banda
de tesut cartilaginos numit disc epifizar sau cartilaj de crestere, cu rol deosebit in cresterea
ulterioara in lungimea oaselor. Osificarea encondrala avanseaza de ambele parti ale discului
epifizar, iar cand osul a atins lungimea definitiva, discul epifizar dispare, iar epifizele se unesc
cu diafiza osului.

La nivelul oaselor mici, discul epifizar este prezent numai la una dintre extremitati, iar
in cazul oaselor cu forma neregulata (vertebre) sunt prezenti unul sau mai multi centri de
osificare si cativa centri secundari.

22