CONTRACTELE CIVILE

SUPORT DE CURS

IRINA APETREI
2019
 UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

FIŞA DISCIPLINEI

1. Date despre program

1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea “Petre Andrei “ din Iasi

1.2 Facultatea Facultatea de Drept

1.3 Departamentul Drept

1.4 Domeniul de studii Drept

1.5 Ciclul de studii Licenta

1.6 Programul de studii / Calificarea Licenta

2. Date despre disciplină

2.1 Denumirea disciplinei Drept civil.Contracte

2.2 Titularul activităţilor de curs Lect. univ. dr. Irina Apetrei

2.3 Titularul activităţilor de seminar

2.4 An de 2.7 Regimul

III 2.5 Semestru 5 2.6 Tip de evaluare Examen * OB.
studiu discipinei

* OB – Obligatoriu / OP – Opţional

3. Timpul total estimat (ore pe semestru şi activităţi didactice)

3.1 Număr de ore pe săptămână 4 din care: 3.2 curs 2 3.3 seminar/laborator 2

3.4 Total ore din planul de învăţământ 56 din care: 3.5 curs 28 3.6 seminar/laborator 28

Distribuţia fondului de timp

Studiu după manual, suport de curs, bibliografie şi altele 40

Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate şi pe teren 22

Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 28

Tutoriat 2

Examinări 2

1
 Alte activităţi ...................................

3.7 Total ore studiu individual 94

3.8 Total ore pe semestru 150

3.9 Număr de credite 6

4. Precondiţii (dacă este cazul)

Drept civil.Teoria generala

4.1 De curriculum Drept civil.Persoanele

Teoria generală a obligaţiilor

4.2 De competenţe

5. Condiţii (dacă este cazul)

5.1 De desfăşurare a cursului

5.2 De desfăşurare a seminarului/

laboratorului

6. Competenţe specifice acumulate

C.3. Aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi a celorlalte instrumente juridice

Competenţe profesionale

internationale

CUNOȘTINȚE

C3.1. Identificarea normelor juridice ale sistemului de drept românesc, european şi a altor norme
juridice internaţionale relevante în materia contractelor civile- 1 credit;

C3.2. Explicarea şi interpretarea normelor juridice naţionale specifice dreptului contractelor civile prin
utilizarea cunoştinţelor însuşite;

2
ABILITĂȚI

C3.3. Identificarea prevederilor legale din legislaţia românească, aplicabile într-un context
determinat;

C3.4. Realizarea studiului juridic şi distingerea între prevederile relevante faţă de cele irelevante care
au incidenţă în rezolvarea unor situaţii specifice ;

C4. Interpretarea corelarea și compararea instituțiilor juridice din dreptul național și din dreptul altor
state;

CUNOȘTINȚE

C4.1. Definirea conceptelor și analiza acestora, precum și a metodelor și teoriilor utilizate în

interpretarea și compararea instituțiilor specifice contractelor civile din dreptul național și din dreptul
altor state;

C4.2. Interpretarea raportului dintre instituțiile dreptului român al contractelor civile și cele ale
dreptului contractelor din alte state, prin utilizarea metodelor comparative și interpretative.

ABILITĂȚI

C4.3. Realizarea de corelaţii şi comparaţii între instituţii ale dreptului national al contractelor civile si
cele din dreptul altor altor state, într-un context determinat, cu utilizarea metodelor şi tehnicilor
specifice– 1credit;

C4.4. Interpretarea şi evaluarea metodelor specifice ce pot fi utilizate pentru determinarea raportului
dintre instituţiile dreptului naţional al contractelor civile şi cele ale dreptului contractelor din alte state;

C4.5.Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea metodelor de comparare a legislaţiei naţionale

şi a legislaţiei altor state in aceasta materie;

C5. Aplicarea cunostintelor necesare in culegerea datelor si informatiilor referitoare la o problema de

drept concreta

CUNOȘTINȚE

C5.1. Identificarea surselor de informare in domeniul dreptului contractelor civile ( legislatie, doctrina

3
si jurisprudenta) aplicabile la o problema concreta de drept in aceasta materie, incluziv utilizarea
bazelor de date juridice – 1 credit;

C5.2. Explicarea si interpretarea legislatiei, doctrinei si jurisprudentei referitoare la o problema

concreta de drept din domeniul contractelor civile;

ABILITĂȚI

C5.3. Selectarea informatiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei spete in domeniul contractelor
civile– 1 credit;

C5.5. Elaborarea de proiecte profesionale utilizand legislatia, doctrina si jurisprudenta in materia

contractelor civile;

C6. Utilizarea legislației în vigoare în analiza situațiilor juridice, în încadrarea lor corectă din punct de
vedere juridic și în soluționarea lor.

CUNOȘTINȚE

C6.1. Identificarea corectă a reglementărilor în vigoare şi utilizarea raţionamentelor juridice, cu

valorificarea acestora în comunicarea profesională;

C6.1 Explicarea şi interpretarea modului în care fenomenul juridic se intersectează cu situaţiile de

fapt (modul în care o situaţie de fapt dobândeşte semnificaţii în plan juridic)– 1 credit;.

ABILITĂȚI

C6.3. Soluţionarea problemei de drept pe care o ridică o situaţie de fapt, prin utilizarea
raţionamentelor juridice;

C6.4.Realizarea selecţiei corecte şi argumentate între mai multe soluţii care pot fi date unei situaţii
de fapt )– 1 credit;

C6.5. Elaborarea unui studiu sau a unui proiect profesional pornind de la incadrarea juridica a unei
situatii de fapt

4
Competenţe transversale

CT1. Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil, cu respectarea regulilor

deontologice specifice domeniului ;

CT2. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate), cu

respectarea palierelor ierarhice ;

CT3. Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare și a surselor de informare și de formare

profesională asistată, atât în limba română, cât si într-o limbă de circulaţie străină internaţională.

7. Obiectivele disciplinei (din grila competenţelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general

Cursul îşi propune trecerea in revista a principalelor contracte civile, intr-un demers comparativ
intre actuala si anterioara reglementare a Codului civil, cu evidentierea elementelor de perenitate si a
celor de noutate, adoptate de legiutorul român incepand cu anul 2011.

Finalizand cu succes materia contractelor civile, studentii vor putea proba :

- asimilarea si inţelegerea principalelor contracte civile în lumina actualului Cod civil român ;
7.2 Obiectivele specifice

- capacitatea de a interpreta corect reglementarile actuale in materia contractelor civile;

- relevarea constantelor preluate de actualul Cod civil din reglementarea anterioara a acestui
domeniu ;
- relevarea elementelor noi consacrate de actualul Cod civil, in materia contractelor civile;
- folosirea adecvata a terminologiei specifice acestei materii in construirea unui discurs coerent,
argumentat si convingator;
- capacitatea de exprimare a opiniilor personale în legătură cu problemele abordate;
- capacitatea de a rezolva spete de practică judiciară in materia contractelor civile;
- manifestarea unei atitudini responsabile fata de pregatirea continua,cunoasterea, interpretarea si
aplicarea noilor reglementari in materia dreptului civil.

8. Conţinut

Observaţii
8.1 Curs Metode de predare (ore şi referinţe
bibliografice)

5
 1. Contractul de vânzare-cumpărare:
noţiune; domeniul de aplicare; condiţiile de
validitate: consimţământul părţilor; capacitatea
părţilor; obiectul contractului; caractere juridice;
pactul de opţiune privind contractul de vânzare şi
promisiunea de vânzare; obligaţiile vânzătorului;
Cap. I obligaţiile cumpărătorului; reguli speciale prelegerea, explicația, 4 ore
aplicabile vânzării imobilelor; vânzarea conversația euristică
moştenirii; alte varietăţi de vânzare

2.Contractul de schimb : noţiune; domeniul de prelegerea, explicația,

Cap.2 aplicare; caractere juridice; asemănări şi conversația euristică
. deosebiri între contractul de schimb şi contractul o ora
de vânzare-cumpărare; efectele contractului

3. Contractul de donaţie:noţiunea şi condiţiile de

validitate ale contractului de donaţie; donaţiile
Cap.3 simulate, indirecte şi darurile manuale; efectele 2 ore
. contractului de donaţie între părţi şi prelegerea, explicația,
opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţi; conversația euristică
cauzele legale de revocare a donaţiilor

4. Contractul de locaţiune în sistemul dreptului

civil:noţiunea şi caracterele juridice ale
Cap.4 contractului de locaţiune; efectele contractului de
locaţiune: obligaţiile locatorului şi obligaţiile 2 ore
locatarului; contractul de sublocaţiune şi de
cesiune a contractului; încetarea locaţiunii; prelegerea, explicația,
natura juridică a drepturilor locatarului conversația euristică

5. Contractul de închiriere a suprafeţelor locative

:incheierea contractului de închiriere ca temei al
folosinţei locuinţei; părţile contractante; forma
contractului; obiectul contractului; termenul prelegerea, explicația,
închirierii, dreptul la reînnoirea contractului şi conversația euristică
dreptul de preemţiune al chiriaşului; efectele
contractului de închiriere: obligaţiile locatorului;
Cap.5 2 ore
obligaţiile locatarului; contractul de subînchiriere;
schimbul de locuinţe; încetarea contractului;
soluţionarea litigiilor locative; reguli derogatorii
privind închirierea unor locuinţe cu destinaţie
specială: locuinţa socială; locuinţa de serviciu;
locuinţa de intervenţie; locuinţa de necesitate;
locuinţa de protocol

6
 prelegerea, explicația,
Cap.6 conversația euristică o ora
6. Contractul de arendare: noţiune; condiţii de
validitate; reguli particulare în materia arendării

7. Contractul de mandat:noţiune; condiţii de

validitate; efectele contractului de mandat între
Cap.7 părţi şi faţă de terţi; încetarea contractului); prelegerea, explicația, 2 ore
mandatul fără reprezentare, contractul de conversația euristică
interpunere

8. Împrumutul de folosinţă – comodatul:

noţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de
validitate ale contractului de folosinţă; efectele prelegerea, explicația,
Cap.8 2 ore
contractului: obligaţiile comodatarului; obligaţiile conversația euristică
comodantului; stingerea efectelor

9.Împrumutul de consumaţie propriu-zis:

noţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de
validitate ale împrumutului de consumaţie; prelegerea, explicația,
Cap.9
efectele împrumutului de consumaţie; conversația euristică o ora
împrumutul cu dobândă; stingerea împrumutului
de consumaţie

10. Contractul de depozit: noţiunea, caracterele

juridice şi felurile contractului de depozit;
depozitul obişnuit – voluntar : condiţii de
Cap. validitate; dovada şi natura juridică a contractului
2 ore
10 de depozit obişnuit; efectele contractului de
depozit obişnuit; depozitul neregulat: depozitul prelegerea, explicația,
neregulat de drept comun; depozitul de sume de conversația euristică
bani la bănci

11. Contractul de societate civilă: noţiunea şi

caracterele juridice ale contractului de societate,
domeniul de aplicare; încheierea contractului de
Cap.
societate; efectele contractului de societate:
11 2 ore
drepturile şi obligaţiile asociaţilor între ei;
administrarea societăţii; obligaţiile asociaţilor faţă prelegerea, explicația,
de terţi; încetarea contractului de societate conversația euristică

12. Contractul de rentă viageră: noţiunea,

caracterizarea generală şi enumerarea
Cap. contractelor aleatorii; noţiunea, caracterele prelegerea, explicația,
juridice şi condiţiile de validitate ale contractului conversația euristică 2 ore
12
de rentă viageră; efectele contractului de rentă
viageră

13. Contractul de întreţinere: noţiunea, prelegerea, explicația,

Cap. caracterele juridice şi delimitarea contractului de conversația euristică
întreţinere de alte contracte civile; condiţiile de 2 ore
13
validitate ale contractului de întreţinere; efectele
contractului; efectele contractului pentru

7
 neexecutare şi efectele sale

14. Contractul de asigurare :definiţie şi caractere

juridice; natura juridică; înţelesul unor termeni;
Cap. clasificarea asigurărilor; asigurările facultative; prelegerea, explicația,
asigurarea obligatorie; asigurări de bunuri, de conversația euristică 2 ore
14
persoane şi de răspundere civilă; asigurări
directe, coasigurări, reasigurări

Cap. 15.Contractul de tranzacţie – tranzacţia:noţiunea prelegerea, explicația,

şi caracterele juridice ale contractului de conversația euristică o ora
15 tranzacţie; efcetele contractului de tranzacţie

Bibliografie

Referinţe principale:

1. Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil, Comentariu pe articole, Ed.

C.H. Beck, București, 2012;

2. Dan Chirică, Dan,Tratat de drept civil. Contracte speciale. Volumul I. Vânzarea și schimbul, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2017;

3. Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol.I. Vanzarea.
Schimbul. Ediţia a V-a, actualizată si completata, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2017;
4.Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol.II. Locatiunea.
Inchirierea locuintei. Arendarea. Antrepriza. Mandatul, Ediţia a V-a, actualizată si completata, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2019;
5. Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol.III. Depozitul.
Imprumutul de folosinta. Imprumutul de consumatie. Tranzactia. Donatia,. Ediţia a V-a, actualizată si completata,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018;
6. Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol.IV. Contractul de
asigurare. Contractul de renta viagera. Contractul de renta viagera. Contractul de joc si pariu, Ediţia a V-a,
actualizată si completata, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019;
7. Florin Motiu, Contractele speciale in noul Cod civil, Editia a VII-a , revazuta si adaugita, Editura Universul
Juridic, Bucuresti, 2017;
8. Liviu Stanciulescu, Dreptul contractelor civile. Doctrina si jurisprudenta, Editia a3-a revazuta si adaugita, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2017;
9.Marilena Uliescu (coordonator), Noul Cod civil. Comentarii, Vol. III, Partea a II-a, Universul Juridic, Bucuresti,
2010.

Referinţe suplimentare:

1. Stanciu Carpenaru, Contracte civile si comerciale cu modificarile aduse de Codul civil din 2009, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2009;
2. Aneta Luca, Petre-Răzvan Luca, Drept civil român. Itinerar terminologic, Editura Fundaţiei Axix, Iaşi, 2006;
3. Liviu Stanciulescu, Vasile Nemes, Dreptul contractelor civile si comerciale, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013.

Observaţii
8.2 Seminar / Laborator Metode de predare
(ore şi referinţe

8
 bibliografice)

1. Contractul de vânzare-cumpărare
expunerea, explicația, 4 ore
conversația euristică,
problematizarea

2. Contractul de schimb
expunerea, explicația, o ora
conversația euristică,
problematizarea

expunerea, explicația,
conversația euristică, 2 ore
3. Contractul de donaţie problematizarea

expunerea, explicația,
4. Contractul de locaţiune în sistemul dreptului civil conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
5. Contractul de închiriere a suprafeţelor locative conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
6. Contractul de arendare conversația euristică, o ora
problematizarea

expunerea, explicația,
7. Contractul de mandat conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
8. Împrumutul de folosinţă – comodatul conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
9. Împrumutul de consumaţie - propriu-zis conversația euristică, o ora
problematizarea

expunerea, explicația,
10. Contractul de depozit conversația euristică, 2 ore
problematizarea

9
 expunerea, explicația,
11. Contractul de societate civilă conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
12. Contractul de rentă viageră conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
13. Contractul de întreţinere conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
14. Contractul de asigurare conversația euristică, 2 ore
problematizarea

expunerea, explicația,
15. Contractul de tranzacţie – tranzacţia conversația euristică, o ora
problematizarea

Bibliografie:

1. Viorel Mihai Ciobanu, Mihail Udroiu, Rodica Constantinovici (coord.), Teste grilă, Editura Solomon,

București, 2017;

2. Gabriela Răducan ș.a., Teste grilă pentru concursuri și examene, Ediția a 7‐a, Editura Hamangiu,

București, 2016;

3. Marilena Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Studii şi comentarii, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

4. Viorel Voineag, Teste grilă pentru magistratură, avocatură și examenul de licență, ed. A IV‐a, Ed. Juritest,

București, 2012.

Legislatie:

Noul Cod civil republicat

9. Coroborarea conţinutului disciplinei cu aşteptările reprezentanţilor comunităţii, asociaţiilor

profesionale şi angajatorilor reprezentativi din domeniul aferent programului

10
 Continutul cursului corespunde aşteptărilor reprezentanţilor comunităţii, asociaţiilor profesionale, dar si
exigentelor angajatorilor din domeniul stiintelor juridice, in ceea ce priveste competentele profesionale si
transversale dobandite de catre absolventii facultatilor de drept. Este imperios necesar ca orice profesionist
in acest domeniu(fie el magistrat, procuror, avocat, jurisconsult, etc.) sa posede cunostinte solide in materia
principalelor contracte civile.

10. Evaluare

10.3 Pondere
10.2 Metode de
Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare în nota finală
evaluare
(%)

10.4 Curs Cunoasterea noțiunilor teoretice Examen semestrial 70%

Activitatea desfăşurată la
seminar: participarea la discuţii,
rezolvarea de spete din practica Evaluare pe parcurs, in
10.5 Seminar/ Laborator 30%
judiciara civila,întocmirea şi forma orală şi scrisă
prezentarea de referate,
participarea la teste scrise, etc.

10.6 Standard minim de performanţă:

- utilizarea adecvată a limbajului juridic de specialitate în cadrul unei dezbateri cu temă data.

Data completării: Titular de curs: Lector univ. dr. Irina Titular de seminar: Lector univ. dr.
Apetrei Irina Apetrei
1.10 2019

Data avizării în departament Director de departament

11
 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Codul civil defineşte contractul în articolul 1166, ca fiind acordul de voinţă dintre
două sau mai multe persoane cu intenţia de constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Înainte de fiecare dintre contractele civile care fac obiectul de studiu al cursului nostru, vom
face câteva generale în materie. In materia contractelor, având în vedere principiul autonomiei
de voinţă, părţile pot să stabilească condiţiile de încheiere, de executare sau de stingere a fiecărui
contract, normele care reglementează în principiu fiecare contract fiind subînţelese.
Totodată, atunci când părţile nu înţeleg să stipuleze anumite aspecte juridice, legiuitorul a
înţeles să suplinească aceste lacune, dispensând părţile de a prevedea toate detaliile convenţiei
pe care au încheiat-o.
Pe de alta parte, în cadrul teoriei generale a obligaţiilor dumneavoastră aţi studiat regulile
generale aplicabile contractelor civile, în acest an urmând să analizăm regulile speciale, care,
potivit principiului specialia generalibus derogant, se vor aplica cu prioritate. Numai dacă nu
există reguli speciale, vom aplica regulile generale din teoria generală a obligaţiilor; aceeaşi
regulă se aplica şi în cazul contractelor nenumite (dacă părţile nu au stabilit reguli speciale, se
vor aplica regulile din teoria generală obligaţiilor).
In cazul contractelor complexe (care cuprind reguli de la două sau mai multe contracte
numite) dacă nu există în materie o reglementare specială, vom aplica regulile aplicabile
contractelor ce compun un contract complex.
În ceea ce priveşte aplicarea legii civile în timp, potrivit principiului aplicării legii civile noi,
prevederile actualului Cod civil devin aplicabile tuturor faptelor şi actelor încheiate ori produse
sau săvârşite după intrarea sa în vigoare, şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în
vigoare.
Actele şi faptele juridice anterioare intrării vigoare a Codului nou produc efectele prevazute
de legea în vigoare la data încheierii, producerii sau săvârşirii lor.
Actele juridice nule sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil
anterior sau de alte acte normative sunt supuse prevederilor Codului civil vechi (nu vor fi
considerate valabile potrivit noului Cod).
Contractelor li se vor aplica regulile în vigoare la data încheierii (în ceea ce priveşte
încheierea, interpretarea, efectele si încetarea lor); dacă contractele se vor modifica în timp,
modificarea va fi supusa normelor din legea în vigoare la data modificării, elementele
nemodificate urmand a fi guvernate de legea în vigoare la data încheierii contractului.
Odată cu evoluţia societăţii ,ca şi în alte domenii ale vieţii sociale, contractele civile sunt tot
mai numeroase şi mai diverse încât in prezent se se poate întreba daca dreptul contractelor mai
are caracterul unui drept special sau daca nu reprezintă mai degrabă un drept comun în materia
contractelor.
Juriştii francezi (Ph.Malaurie) au afirmat că în prezent dreptul contractelor este supus atât
specializării cât şi complicării progresive.
Ca o noutate a actualei reglementări, dacă în vechiul cod civil erau reglementate strict
contracte civile, în noul cod sunt reglementate şi contractele considerate până atunci apanajul
exclusiv al comercianţilor (contractul de comision, de consignaţie, de agenţie, de intermediere,

12
de cont curent, de report, de furnizare). Contractul de societate este dreptul comun atât pentru
contractul de societate civila, cât şi pentru cel de societate comerciala.
Trecând de la nivelul national la cel european, există de ceva timp preocupări de unificare a
regulilor din statele membre în ceea ce priveşte contractele.
Încă din 2003, Comisia UE a adoptat planul “Pentru un drept european al contractelor mai
coerent,, , având ca scop ameliorarea acquis-ului comunitar existent în materia contractelor şi
care să constituie bază pentru un instrument naţional viitor în domeniu.
Potrivit acestui plan, într-o primă etapă se urmăreşte stabilirea unor principii comune şi o
terminologie comună în materia dreptului european al contractelor (termenii de contract,
prejudiciu, daune-interese, etc.) iar ulterior norme care să constituie reguli uniforme (referitoare
la încheierea, validitatea, interpretarea contractelor ş.a) însoţite de comentarii.
Acest cadru comun de referinţă are ca sursă diferitele drepturi naţionale din statele membre
UE, în domeniul contractelor.
Un rol important in acest sens îl analiza jurisprudenţei în domeniul contractelor, în special a
deciziilor instanţelor supreme din statele UE cu precădere pentru sistemul de common law, dar şi
pentru celelalte state. La fel de importantă este şi experienţa avocaţilor şi a camerelor de comerţ,
în special în ceea ce priveşte contractele standardizate.
A doua etapă constă în utilizarea propriu-zisă a acestui cadru comun de referinţă, ceea ce va
presupune ca şi Parlamentul UE să facă amendamentele la propunerile făcute de Comisia
Europeană.
Planul de acţiune vizează apoi un ansamblu de reguli, care să reprezinte dreptul aplicabil
contractului; acesta ar putea fi aplicat prin voinţa părţilor unui contract, dacă ar corespunde mai
bine necesităţilor economice şi juridice decât dreptul stabilit prin regulile dreptului internaţional
privat.
S-a pus întrebarea dacă acest instrument opţional ar trebui să privească contractele în general
sau doar anumite contracte specifice. Răspunsul dat a fost că ar trebui reţinute contractele
specifice doar dacă ar facilita tranzacţiile pe piaţa internă a UE, cum sunt contractele
transfrontaliere de importanţă economică considerabilă: contractele de vânzare, de servicii, de
asigurare, de distribuţie transfrontalieră de produse sau servicii.
Acest instrument va putea constitui baza pentru adoptarea în viitor a unui Cod european al
contractelor dar, până atunci, va contribui la construirea şi consolidarea pieţei unice la nivelul
UE.
Astfel la 1 iulie 2010, Comisia UE a elaborat Cartea Verde privind opţiunile de politică în
perspectiva unui drept european al contractelor (pentru consumatori şi întreprinderi).
Un drept european al contractelor ar putea sprijini UE să-şi îndeplinească obiectivele
economice şi să se redreseze în urma crizei economice.
Formele lui ar putea fi diverse, de la un instrument neobligatoriu având ca scop îmbunătăţirea
calităţii şi coerenţei legislaţiei UE, la unul obligatoriu, care ar constitui o alternativă la
multitudinea de regimuri juridice existente în materia contractelor, oferind un singur summum de
reguli în materie, disponibil în toate limbile oficiale, şi care ar aduce beneficii tuturor părţilor
implicate: de la părţi (care negociază condiţiile contractului) si pana la legiuitor (care are nevoie
de îndrumare).

13
 CAPITOLUL I. CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE (art.1650-1762)

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

Este cel mai răspândit contract civil cu peste o sută de articole (1650-1762) dar şi varietăţi de
vânzare în acte normative speciale.
La începuturile omenirii a existat trocul (schimbul), neexistând o monedă de schimb, astfel
încât pentru a-şi satisface necesităţile, oamenii îşi schimbau produsele între ei.
Ulterior, producţia s-a dezvoltat, a devenit mai diversă, schimburile au crescut şi a apărut
banul ca obiect unic de măsură a valorii.
Putem spune că odată cu banul a apărut şi vânzarea, ca fiind schimbul unui obiect contra unei
sume de bani (preţ).
Definiţie - art.1650 C.civ: Contractul prin care vânzătorul transmite sau se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ, pe care
cumpărătorul se obligă să-l plătească.
Prin vânzare poate fi transmis şi un dezmembrământ al dreptului de proprietate (uzufructul,
superficia, etc.) sau orice alt drept.
Potrivit Codului civil, dispoziţiile privind obligaţiile vânzatorului reprezinta dreptul comun în
ceea ce priveşte obligaţiile înstrăinătorului din orice alt contract care are drept efect transmiterea
unui drept, dacă din prevederile contractului respectiv sau din cele referitoare la obligaţii, în
general, nu rezultă altfel.
Pot fi vândute nu doar bunuri, ci şi drepturi de autor, inventator şi o universalitate (de
exemplu, o moştenire, ce include atît drepturi cât şi obligaţii).
În concluzie, vânzarea este contractul civil prin care vânzatorul transmite dreptul de
proprietate sau alt drept real sau de creanţă către cumpărător, care are obligaţia de a plăti
vânzătorului un preţ.
Nu pot forma obiect al dreptului contractului de vânzare- cumpărare drepturile personale
nepatrimoniale (dreptul la nume, etc.) sau drepturile patrimoniale cu un caracter strict personal
(dreptul la intreţinere sau dreptul la pensie).

Caractere juridice

1. Contract sinalgmatic - dă naştere la obligaţii reciproce între părţi: vânzatorul are obligaţia
de a transmite dreptul de proprietate, de a preda bunul, să-l garanteze pe cumpărator pentru
evicţiune şi vicii ascunse; cumpărătorul are obligaţia de preluare a bunului, de plată a preţului, şi
de suportare a cheltuielilor vânzării, in lipsa unei stipulaţii contrare.
2. Contract cu titlu oneros - fiecare parte urmăreşte să primească un echivalent in schimbul
prestaţiilor sale. Astfel, vânzătorul, ca echivalent al prestaţiei sale urmăreşte să primească un
preţ, cumpărătorul să primească un bun in schimbul preţului.
3. Contract comutativ - existenţa şi întinderea obligaţiilor părţilor sunt cunoscute din
momentul încheierii contractului şi nu depind de un eveniment incert.

14
 4. Contract consensual - se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, nu e un contract
solemn (nu presupune o anumită formă si nici validitate) de asemenea nu este necesar ca pentru
incheierea contractului să fie predat bunul.
În ceea ce priveşte forma, pentru proba contractului este necesară incheierea lui în formă
scrisă, înscrisul putând fi sub semnătură privată sau autentic.
Ca excepţie de la regula consensualităţii, Codul civil (art.1244): trebuie încheiate în formă
autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care transmit sau constituie drepturi reale
ce urmează a fi inscrise in cartea funciara (imobile, terenuri, parcele de teren alăturate, cu sau
fără construcţii, a se vedea si art.876 alin.3).
De asemenea, în cazurile prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terţilor decât după
îndeplinirea formalităţilor de publicitate (art.1675).
Forma autentică nu este o condiţie de validitate pentru vânzarea autoturismelor respectiv
radierea şi înmatricularea acestora potrivit Ordinului Guvernului nr.78/2000, modificat prin O.G
35/2005 şi Lg.289/2009. Aceste contracte se încheie pe baza unui contract tip de vânzare-
cumpărare încheiat la poliţie şi nu la notar.
5. Contract translativ de proprietate - transmiterea proprietăţii (chiar dacă bunul nu a fost
predat ori preţul nu a fost plătit) are loc în urma realizării acordului de voinţă, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege sau dacă părţile au stabilit contrariul.
Fructele bunului aparţin dobânditorului din momentul dobândirii dreptului de proprietate.
Faţă de regula anterioară, riscul contractului (pieirea fortuită a bunului ) cât timp bunul nu e
predat, este suportat de debitorul obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată
către dobânditor. In acest caz, vânzătorul pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o
este obligat să o restituie. Se aplică regula res perit debitori şi nu regula res perit domino (riscul
este suportat de proprietar).
Regula nu se aplică dacă există o convenţie contrară a părţilor sau cumpărătorul este pus în
întârziere.
Dacă o persoană a transmis în mod succesiv către mai multe persoane dreptul de proprietate
asupra unui bun mobil, va fi titularul dreptului de proprietate cel ce a dobândit cu bună credinţă
posesia efectivă a bunului, chiar dacă titularul său are dată ulterioară.
Dacă nici unul dintre dobânditori nu a obţinut posesia efectivă, va avea întâietate cel a cărui
titlu are data certă anterioară.
Pentru ca transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător să aibă loc in
momentul încheierii contractului trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Contractul să fie valabil încheiat, de pildă dacă se cere o formă anume pentru încheierea
contractului el trebuie să imbrace forma respectivă.
2. Vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut (cu excepţia vânzării bunului altuia)
conform principiului: nimeni nu poate transmite ceea ce nu are in patrimoniul sau.
3. Bunul trebuie să existe în momentul încheierii contractului. Dacă nu există, transmiterea
dreptului de proprietate are loc in momentul executării, sau al individualizării bunului (în cazul
bunurilor viitoare).
4. Să fie vorba de bunuri individual-determinate. Dacă bunurile sunt de gen, transmiterea
proprietăţii are loc in momentul individualizării bunului prin numărare, cântărire, măsurare.

15
 Dacă este vorba de o obligaţie alternativă, trebuie avut în vedere dacă bunul este individual
determinat sau de gen. Dacă cumpărătorul trebuie să aleagă între mai multe bunuri certe, dreptul
de proprietate se va transmite în momentul alegerii pentru că atunci bunul a fost individualizat.
5. Transmiterea dreptului de proprietate să nu fi fost amânată de părţi printr-o clauză specială.
De exemplu, părţile pot stabili un termen sau o condiţie suspensivă pentru transmiterea
proprietăţii.
Deosebirea dintre termen şi condiţie suspensivă: condiţia suspensivă amână prin ea însăşi
transmiterea proprietăţii până la momentul îndeplinirii condiţiei în timp ce termenul afectează
transmiterea dreptului de proprietate numai dacă părţile au stipulat expres acest lucru, altfel
termenul suspensiv va afecta doar executarea obligaţiilor, nu şi transmiterea dreptului de
proprietate.

Sectiunea a II-a Condiţiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare

Aşa cum prevede art.1179 C.civ., pentru validitatea oricărui contract civil trebuie îndeplinite
următoarele condiţii esenţiale:
I. Capacitatea de a contracta;
II. Consimţământul;
III. Un obiect determinat şi licit;
IV. O cauză licită şi morală.
Dacă legea prevede o formă anume, atunci trebuie respectată, în caz contrar se va aplica o
sancţiune prevăzută de lege, de la caz la caz.
I. Consimţământul este hotărârea exteriorizată de a încheia un act juridic civil.
Aşa cum clasicii dreptului civil menţionau (N.Rosetti -Bălănescu şi Al.Baicoianu), părţile
trebuie să-şi exprime în mod reciproc consimţământul, în principiu vânzarea fiind un contract
consensual, acordul de voinţă fiind necesar şi suficient pentru încheierea valabilă a actului.
Actualul C.civ. (art.1240): voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal, sau în scris, dar şi
printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor stabilite între ele sau
uzanţelor, nu lasă dubii asupra intenţiei de a produce anumite efecte juridice.
Condiţii generale de valabilitate ale consimţământului:
-să provină de la o persoană cu discernământ;
-să fie serios;
-să fie liber (neviciat);
-să fie exprimat în cunoştiinţă de cauză.
II. Capacitatea civilă este aptitudinea de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile
prin încheierea de acte juridice.
Capacitatea de a contracta este acea parte a capacităţii civile, constând în aptitudinea
persoanei fizice sau a persoanei juridice de a încheia contracte civile (personal sau prin
reprezentare).
C.civ.(art.1652): pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege. Regula este
capacitatea iar excepţia este incapacitatea.
Vânzarea fiind un act juridic de dispoziţie, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul trebuie să aibă
capacitate de exerciţiu deplină.

16
 Cei lipsiţi de capacitatea de exerciţiu pot încheia asemenea acte prin ocrotitorii lor legali, iar
minorii cu capacitate restrânsă pot încheia actele personal dar cu încuviinţarea ocrotitorilor legali
şi în cazurile prevăzute de lege şi cu autorizarea instanţei de tutelă.
Actualul C.civ. oferă, separat de căsătorie posibilitatea de a dobândi capacitatea de exerciţiu
anticipată, pentru motive temeinice, minorul de 16 ani poate dobândi această capacitate cu
încuviinţarea instanţei de tutelă.
Dacă contractul de vânzare este folosit pentru efectuarea de acte de conservare sau
administrare, părţile trebuie să aibă doar capacitatea de a incheia acte de conservare ori
administrare.
Dacă nu respectă regulile prevăzute de capacitatea de exerciţiu, actul este lovit de nulitate
relativă, chiar în lipsa unui prejudiciu.
Simpla declaraţie a persoanei incapabile cum că poate contracta nu înlătură sancţiunea
nulităţii. Dacă cel în cauză s-a folosit de un dol, instanţa la cererea părţii induse în eroare, poate
menţine contractul dacă se consideră că aceasta ar fi o sancţiune adecvată .
Inclusiv incapabilul poate invoca în apărare nulitatea actului pentru incapacitatea sa, dar
persoanele capabile nu pot opune minorului sau interzisului incapacitatea lor.
Ca urmare a anulării actului, cei lipsiţi de capacitate sunt obligaţi la restituire doar în limita
folosului realizat (apreciat la data cererii de restituire, sarcina probei fiind a celui care solicită
restituirea).
Persoana devenită majoră poate confirma actul făcut în timpul minorităţii, când el trebuie să
fie asistat sau reprezentat, de asemenea poate, după descărcarea tutorelui, confirma actul făcut de
tutore fără respectarea formalităţilor avute pentru încheierea sa valabilă.
În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă, legea prevede incapacităţi speciale de a vinde sau
de a cumpăra, cu scopul de a proteja anumite persoane sau terţi, ori chiar interese publice.
Dacă nu sunt respectate aceste condiţii, atunci avem de-a face cu nulitate absolută sau relativă
în funcţie de interesul nesocotit.

A. Incapacităţi speciale de a cumpăra

1.Judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici

şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, nici direct, nici prin persoane interpuse,
drepturi litigioase de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară
activitatea, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Interdicţia are ca scop apărarea prestigiului justiţiei şi a profesioniştilor din domeniu care nu
trebuie să poată influenţa soluţionarea litigiilor.
Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa şi
întinderea sa.
Fac insă excepţie:
- Cumpărarea de drepturi succesorale ori a cotelor părţi din drepturi de proprietate de la
comoştenitori sau coproprietari;
- Cumpărarea unui drept litigios pentru a îndestula o creanţă născută anterior;
- Cumpărarea făcută cu scopul apărării altor drepturi ale persoanelor ce stapânesc bunul în
legătură cu care există un drept litigios.

17
 2. Nu pot cumpăra nici personal, nici prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie,
conform art 1654 (1), mandatarii, pentru bunurile pe care sunt împuterniciţi a le vinde
(excepţie art.1304), părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru
bunurile celor reprezentaţi. Nerespectarea acestor dispoziţii are drept consecinţa nulitatea
relativă.
De asemenea, nu pot cumpăra funcţionarii publici, judecătorii sindici, lichidatorii,
administratorii judiciari, executorii şi alte persoane care ar pute influenţa condiţiile
vânzării facute prin intermediul lor sau care au ca obiect bunuri pe care le administrează
ori a căror administrare o supraveghează. Incălcarea acestor dispoziţii atrage nulitatea
absolută.
În ceea ce priveşte terenurile, regimul lor juridic a suportat in ultimii 30 de ani o serie de
modificari importante. Astfel, în legea 54/1998 privind circulaţa juridică a terenurilor (in prezent
abrogata) se prevedea că străinii şi apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor (art.3 alin.1) iar persoanele juridice străine nu pouteau dobândi terenuri în România
între vii sau pentru cauza de moarte (art.3 alin.3).
Prin legea de revizuire a Constituţiei nr.429/2003 s-a prevăzut expres dreptul cetăţenilor
străini şi a apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor prin
moştenire legală.
In ceea ce priveşte dobândirea de către străini a terenurilor prin acte intre vii, art 44 (2) din
Constituţie prevede această posibilitate, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României
la U.E şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate şi în
condiţiile prevăzute de legea organică. Sancţiunea pentru nerespectarea acestor interdicţii este
nulitatea absolută. Nulitatea nu poate fi acoperită nici prin vânzarea terenului către un cetăţean
român.
Noul C.civ. in art.27 prevede că străinii şi apatrizii sunt asimilaţi cu cetăţenii români in ceea
ce priveşte drepturile şi libertăţile; la fel persoanele juridice străine.
Legea specială nr.312/2005, privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi şi de persoanele juridice străine, prevede că
cetăţenii UE sau apatrizii cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică
constituită conform legislaţiei unui stat membru UE, pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor agricole şi terenurilor forestiere, la şapte ani de la aderarea României la UE.
Ca excepţie, pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor respective, chiar de la
aderarea României la UE, fermierii care desfăşoară activităţi independente, cetăţeni ai statelor
membre sau apatrizi cu domiciliul într-un stat membru UE şi reşedinţă în România sau apatrizii
domiciliaţi in România.
Cetăţenii statelor membre UE, apatrizii şi persoanele juridice pot dobândi dreptul de
proprietate asupra terenurilor, altele decât cele de mai sus, în aceleaşi condiţii ca şi persoanele
fizice sau juridice române.
Cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice din statele membre UE, pot dobândi dreptul
de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate prin tratatele internaţionale, pe bază
de reciprocitate.

18
 B. Incapacităţi de a vinde

a.Persoanele prevăzute la art.1654 (1) nu pot vinde bunurile proprii pentru un preţ ce
constă intr-o sumă de bani provenită din vânzarea sau exploatarea bunului sau
patrimoniului pe care il administrează sau a cărui administrare o supraveghează.
Formularea ,deşi greoaie, are ca scop oprirea vânzării între una din categoriile de persoane
prevăzute de art.1654 ca vânzător pe de o parte, şi persoana pe care aceasta o reprezintă, ca şi
cumpărător pe de altă parte.Vânzarea respectivă ar fi un fel de contract cu sine însuşi.
Scopul incapacităţii îl reprezintă prevenirea deturnării puterii de reprezentare de către cel
incapabil în dauna celor ale căror interese trebuie protejate.
Sancţiunea nu este expres stabilită, dar, având în vedere interesul lezat, actul va fi lovit de
nulitate relativă dacă este vorba de mandatar, tutore sau curator si de nulitate absolută in cazul
funcţionarilor publici, etc..
b.Sunt de asemenea interzise contractele în care, în schimbul unei prestaţii promise de
persoanele prevăzute la art.1651 (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.
Operaţiunea în sine nu este o vânzare, deci locul ei nu este aici.
Asa cum bine s-a propus în doctrină, ar trebui sancţionată practica prin care cel însărcinat cu
vânzarea unui lucru, îl facilitează pe un terţ să cumpere la un preţ avantajos, primind in schimb
un comision.
De asemenea, faţă de vechea reglementare, actualul Cod permite vânzarea între soţi (art.317
alin.1), dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate încheia acte juridice cu celalalt soţ
ori cu terţe persoane.
În acelaşi timp, donaţiile între soţi rămân în continuare revocabile. Insă art.1033 prevede că
este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret pentru a eluda
revocabilitatea donaţiilor între soţi. Este persoana interpusă, până la proba contrară orice rudă a
donatarului la care acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria
cu donatorul. Dacă vânzarea între soţi deghizează o donaţie atunci va fi nulă.
Aplicând principiul conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în faţa instanţei,
art.1656 C.civ.prevede că: cei care nu pot vinde sau cumpăra nu pot cere anularea vânzării, nici
personal şi nici în numele persoanei ocrotite.

III. Obiectul contractului

Actualul C.civ. face diferenţa între obiectul contractului şi obiectul obligaţiei. Obiectul
contractului îl constituie operaţiuni juridice ca vânzarea, împrumutul, etc., aşa cum ea rezultă din
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale. Obiectul obligaţiei îl constituie prestaţia la care
se angajează debitorul.
Aşa cum am precizat, vânzarea–cumpărarea este un contract sinalagmatic (bilateral), adică
naşte obligaţii reciproce între părţi.
Diferenţa de obiect juridic al oricărui contract este, obiectul material, astfel că obiectul
material al obligaţiei vânzătorului este bunul vândut iar obiectul material al obligaţiei
cumpărătorului este preţul.

19
 A.Bunul vandut
Bunurile sunt definite de C.civ., ca lucruri corporale sau incorporale ce constituie
obiectul unui drept patrimonial (art.535). Exemplu de bun incorporal: poate fi vândut un drept
de uzufruct sau un drept intelectual, prin urmare, în sens larg, orice drept este un bun. În practică,
atunci când avem in vedere vânzarea ne gândim la un drept corporal; pentru transmiterea unei
creanţe sau a unui drept intelectual folosim termenul de cesiune.
Bunul pentru a fi obiect material al prestaţiei vânzătorului, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
1. Să fie în circuitul civil
Noul Cod menţine principiul liberei circulaţii a bunurilor (art.1657): Orice bun poate fi
vândut în mod liber dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori
testament.
Potrivit art. 1229 C.civ.: numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei
prestaţii contractuale. Din textul anterior rezultă că poate face obiectul contractului de vânzare-
cumpărare orice bun aflat in circuitul civil, aceasta fiind regula. Excepţia fiind bunurile scoase
din circuitul civil prin: lege, convenţia părţilor sau testament.
Nu sunt în circuitul civil (res nullius): apa mării, aerul, razele soarelui. Acestea mai sunt
denumite si res communis.
Alte bunuri deşi pot fi apropiate, sunt declarate inalienabile de Constituţia României în
art.135 (3) dar pot face obiectul altor acte, netranslative de proprietate (pot fi închiriate,
concesionate, sau date în folosinţă gratuită). Este vorba de bunurile proprietate publică.
Proprietatea publică (art.858) este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz
sau de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege.
Fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice: bogaţiile de interes public ale subsolului, spaţiul
aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite
de legea organică art.135 alin.3 din Constituţie.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, dar şi impresriptibile (dreptul de proprietate nu
se pierde prin neuz şi nici nu poate fi dobândit prin uzucapiune) şi insesizabile.
Aplicând prevederile Constituţionale şi Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, ce prevede in
art.5 alin.1 referitor la terenuri că aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate
construcţii de interes public, pieţe, cai de comunicaţie, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi
aeroporturi, terenuri cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de
interes public, fundul apelor marine interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre
inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naţionale şi parcuri naţionale, monumentele,
ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile
apărării, sau alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public, ori care, prin natura lor,
sunt de uz sau interes public.
Potrivit C.civ. (art.554), bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care sunt de
uz sau de interes public fac obiectul proprietăţii publice, numai dacă au fost legal dobândite.

20
 Pot fi înstrăinate însă liber, bunuri din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-
teritoriale, dacă legea specială nu dispune altfel (se aplică normele generale in materia vânzării,
dacă prin legea specială nu se prevăd anumite formalităţi de vânzăre).
Când nu mai sunt destinate uzului public, bunurile din domeniul public pot fi trecute în
domeniul privat.
Există bunuri cu o circulaţie restricţionată , cele care constituie monopol de stat (statul
stabileşte regimul de acces al agenţilor economici la activităţi ce constituie monopol de stat ) pot
fi cumpărate sau vândute doar de persoane fizice sau persoane juridice autorizate. Este vorba de:
fabricarea şi comercializarea armamentului; fabricarea şi comercializarea stupefiantelor;
extracţia, producţia şi prelucrarea de metale şi pietre preţioase; producerea şi emisiunea de mărci
poştale şi timbre fiscale; fabricarea şi importul alcoolului în vederea comercializării; fabricarea şi
importul produselor de tutun în vederea comercializării; organizarea şi exploatarea sistemelor de
joc cu miză, directe sau disimulate, organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
De asemenea, bunurile din patrimoniul cultural naţional sunt în circuitul civil, dar scoaterea
lor din ţara, temporar sau definitiv, se poate face doar in baza unui certificat de export eliberat de
oficiile pentru patrimoniul cultural naţional. Bunurile culturale mobile clasate în tezaur pot fi
vândute public numai cu respectarea dreptului de preemţiune al statului, prin Ministerul Culturii
şi Cultelor.
De asemenea, art.1657 C.civ., vânzarea poate fi limitată şi prin convenţie sau testament.
O clauză de inalienabilitate convenită este valabilă numai dacă este justificată de: un interes
serios şi legitim; are un caracter temporar (cel mult 49 de ani ). În caz contrar clauza este nulă,
iar daca este o cauză determinantă a încheierii contractului, atunci contractul este integral anulat.
Totuşi, instanţa poate autoriza pe dobânditor să dispună de bun dacă a disparut interesul care
justifica clauza respectivă sau dacă un interes superior o impune.
Interesul este serios şi legitim când are o importantă atât de mare ce justifică
indisponibilizarea temporară, de cele mai multe ori interesul este de natură patrimonială, fie să-l
protejeze pe dobânditor, fie să garanteze solvabilitatea lui, când acesta râmane dator celui care a
înstrăinat bunul.
Un drept de proprietate afectat de o astfel de clauză poate fi transmis şi pentru cauza de
moarte (legea nu prevede expres, ce se va intampla ulterior cu clauza), dar deducem că această
clauză se va menţine ca timp şi condiţii, deoarece prin moştenire, se preiau şi drepturi şi
obligaţii.
Pentru a fi opozabilă dobânditorilor bunului sau creditorilor proprietarului clauza trebuie să
indeplinească formele de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.
Chiar dacă patrimoniul proprietarului este executat silit, clauza işi produce efectele in
continuare deci bunul devine şi insesizabil.
Dacă se incalcă clauza de inalienabilitate, cel care a stipulat clauza poate opta intre:
a) rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor;
b) acordarea de daune-interese de proprietarul care nu a respectat clauza;
c) anularea actului de înstrăinare subsecvent, ce poate fi cerută de primul înstrăinător, dar şi
de terţ dacă clauza s-a stipulat în favoarea lui.
Legat de clauza de inalienabilitate, în materia liberalităţilor C.civ. (art.993, 996) interzice
subtituţiile fideicomisare graduale sau veşnice. Precizam ca o liberalitate poate fi grevata de o

21
sarcina ce consta in obligatia donatorului sau a legatarului, adica a instituitului dea administra
bunurile ce fac obiectul donatiei sau legatului si de a le transmite la decesul sau unei persoane
stabilite de donator (testator), numita substituit. Actualul Cod civil interzice astfel de substitutii
prin care testatorul ar dispune si pentru cazul decesului beneficiarilor succesivi ai bunului, ceea
ce inseamna ca intr-o atare situatie bunul este inalienabil. In mod concret, testatorul nu poate
dispune ca la decesul legatarului bunurile sa fie transmise copiilor lui, in cazul decesului lor,
aceste bunuri sa fie transmise copiilor lor, etc.).
2.Bunul trebuie sa existe in prezent sau sa poata exista in mod cert in viitor, conditie
prevazuta de art. 1659 C.civ.: „ daca in momentul vanzarii unui bun individual determinat acesta
pierise in intregime, contractul nu roduce nici un efect. Daca bunul pierise numai in parte,
cumparatorul care cunostea acest fapt in momentul vanzarii, poate cere fie anularea vanzarii, fie
reducerea corespunzatoare a pretului.
Asa cum am precizat anterior, lucrurile viitoare, cu exceptia mostenirilor nedeschise, pot
forma obiect al contractului de vanzare-cumparare. In cazul bunurilor viitoare, proprietatea se
dobandeste in momentul realizarii lor, iar in cazul bunurilor imobile, proprietatea se dobandeste
in momentul inscrierii in cartea funciara. Daca bun a existat in trecut dar era pierit in totalitate in
momentul vanzarii , sau nici macar nu a existat, contractul nu produce nici un efect( pentru ca
liseste obiectul obligatiei vanzatorului si, in acelasi timp, lipseste cauza obligatiei
cumparatorului). Daca nerealizarea bunului se datoreaza culpei vanzatorului, acesta va putea fi
obligat sa plateasca daune interese.
Daca bunul se realizeaza doar partial, cumparatorul are de ales intre a solicita desfiintarea
vanzarii sau reducerea corespunzatoare a pretului. Cumparatorul nu poate face o alegere abuziva,
adica sa renunte la contract, desi pierirea partiala a bun este nesemnificativa. In genere,
cumparatorul poate renunta la contract in cazul in care executarea partiala nu ar duce la
realizarea scopului penru care a cumparat. Daca bunul se realizeaza doar partial din culpa
vanzatorului, acesta poate fi obligat la daune interese.
Daca cumparatorul si-a asumat riscul nerealizarii bunului, el va fi obligat la plata pretului.
Potriv C. civ. (art.1658), bunul este considerat realizat la data la care devine apt pentru a fi
folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul.
3.Bunul trebuie sa fie determinat sau determinabil
Daca bun este cert, el se determina prin natura bunului (apartament, masina, tableta, etc.,
),situarea bunului imobil in spatiu(ce vecinatati are ), daca este masina (ce numar, ce marca,
etc.); daca este un bun de gen, trebuie precizata specia si cantitatea (de exemplu100 kg de
struguri), tocmai pentru a le putea individualiza in vederea predarii si transmiterii dreptului de
proprietate. Deasemenea, trebuie precizata calitatea, iar daca se omite a se specifica, se va lua in
considerare o calitate medie.
Daca obiectul este nedeterminat ( de pilda se vind niste terenuri), vanzarea este nula pentru
lipsa obiectului.
4.Bunul trebuie sa fie posibil, avand in vedere principiul ca nimeni nu poate fi obligat la
imposibil. De exemplu, X se ofera sa faca transport de persoane prin teleportare sau o
universitate specializata pe stiinte umane se obliga ca, la terminarea studiilor sa ofere diplome
studentilor de absolvire a politehnicii. Pentru ca obiectul sa fie considerat imposibil , este necesar

22
ca imposibilitatea sa fie absoluta, adica nimeni sa nu poata indeplini prestatia respectiva. Daca
ea este relativa (vizeaza doar o anumita persoana ),contractul va fi considerat valabil incheiat.
Imposibilitatea poate fi de natura materiala, ca in exemplul dat anterior, sau juridica (juridic
operatiunea sa fie imposibila), de exemplu ipoteza in care o persoana ar dobandi un teren
proprietate publica prin uzucapiune.
Mai trebuie avuta in vedere si evolutia societatii (ce astazi este imposibil. maine poate fi
posibil).
5.Bunul trebuie sa fie licit, adica conduita partilor trebuie sa fie conforma cu legea, ordinea
publica si morala, caz in care contractul de vanzare este nul absolut(in practica s-a statuat ca,
daca obiectul este ilicit deoarece provine din contrabanda iar cumparatorul cunoaste provenienta
bunului, in situatia confiscarii bunului vandut, el nu poate cere restituirea pretului,care ,
deasemenea, se confisca.
6. Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul bunului vandut
Conditia se deduce din caracterul translativ de proprietate al contractului de vanzare-
cumparare, deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are.
Noul cod(art.1227) prevede posibilitatea vanzarii bunurilor unui tert, debitorul fiind obligat sa
le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. Daca nu isi
executa obligatia, debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate. Deasemenea, conform art.
1683, daca la data incheierii contraactului asupra unui bun cert bunul ae afla in proprietatea unui
tert, contractul este valabil, vanzatorul fiind obligat sa transmita dreptul de proprietate de la
titular catre cumparator.
Asadar, vanzatorul isi poate executa obligatia prin:
-dobandirea bunului;
-ratificarea vanzarii de catre proprietar;
-orice alt mijloc direct sau indirect ce procura proprietatea asupra bunului. Daca legea sau vointa
partilor nu prevad contrariul, proprietatea se transmite de drept cumparatorului din momentul in
care vanzatorul a dobandit bunul sau din momentul ratificarii contractului de catre proprietar.
Daca vanzatorul nu-si respecta obligatia, cumparatorul poate cere rezolutiunea contractului,
restituirea pretului si, daca este cazul, daune- interese.
Daca un coproprietar vinde integral bunul fara a-l informa pe cumparator ca bun este indiviz,
este o situtie de vanzare a bunului altuia. (in acest sens, in practica anterioara s-a decis ca
vanzarea unui bun indiviz de catre un coindivizar fara acordul celorlalti este valabila, sub
conditie rezolutorie).
Noul C.civ. prevede ca, atunci cand un coproprietar a vandut bunul proprietate comuna si
ulterior nu asigura transmiterea intregii proprietati, cumparatorul poate cere, pe langa daune -
interese, la alegerea sa, fie reducerea pretului proportional cu cota parte pe care n-a dobandit-o,
fie rezolutiunea contractului, daca nu ar fi cumparat daca ar fi stiut ca nu va dobandi bunul
integral(daunele interese se stabilesc potriv art. 1702- 1703C.civ.).
B.Pretul
Pretul este obiectul obligatiei cumparatorului si consta in suma de bani datorata de
cumparator ca echivalent al bunului vandut (corespunde valorii bunului vandut).
Conditii de valabilitate ale pretului:
-1.sa fie stabilit in bani;

23
-2.sa fie determinat sau determinabil;
-3.sa fie sincer;
-4.sa fie serios.
1. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani. Aceasta conditie este de esenta vanzarii. Altfel, daca
instrainarea nu se face pentru bani, operatiunea poate fi un schimb, o dare in plata sau, poate ,un
contract nenumit. De exemplu, daca se plateste drept contraechivalent o prestatie periodica in
bani, pana la decesul creditorului, va fi o renta viagera, sau daac in schimbul unui lucru se ofera
intretinere pe viata, care este o obligatie de a face si nu un pret, contractul va fi unul de
intretinere(asadar, pretul nu este doar un element de validitate al vanzarii, ci si unul de calificare
al contractului.)
Pentru a stabili natura juridica a contractului , in lipsa altor criterii, prestatia in bani va fi
raportata la valoarea in bani a bunului, si nu la intretinere, care este aleatorie. S-a apreciat de
catre o parte a doctrinei (F.Motiu) si de practica judiciara ca va fi cazul unei vanzari daca
prestatia in bani va fi de cel putin ½ din valoarea bunului, altfel ne vom afla in situatia unui
contract de intretinere. Daca se instraineaza doar o cota- parte a unui imobil contra unui pret, iar
cealalta parte, se instraineaza in schimbul intretinerii, exista doua contracte diferite intr-un sigur
act juridic, urmand ca fiecare sa fie guvernat de propriile reguli).
Daca initial pretul este stabilit in bani iar ulterior cumparatorul da in locul pretului un bun,
contractul va fi tot de vanzare si nu de schimb, natura sa juridica fiind calificata in functie de
momentul incheierii lui.
2. Pretul sa fie determinat sau determinabil.
Se considera ca pretul este deerminat dac partile au convenit asupra lui in momentul incheierii
contractului. Daca nu este determinat, poate fi determinat (este determinabil) daca partile
stipuleaza elemente cu ajutorul carora va fi determinat ulterior, cel mai tarziu la data cand
obligatia de plata a pretului este exigibila.
Pretul poate fi stabilit si de catre o alta persoana sau catre alte persoane stabilite de parti. Daca
persoana respectiva nu determina pretul in termenul stabilit de parti sau , in lipsa, in termen de 6
luni de la incheierea contractului, la cererea partii interesate, presedetintele judecatoriei de la
locul incheierii contractului va stabili de urgenta (in camera de consiliu) un expert pentru
determinarea pretului(remunerarea lui urmand a fi suportata in mod egal de parti).
Daca pret nu a fost determinat timp de un an de la incheierea contractului, vanzarea este nula,
mai putin in situatia in care partile au determinat un alt mod de determinare a pretului.
Determinarea pretului nu poate ramane la aprecierea ulterioara a partilor sau sa depinda exclusiv
de vointa uneia din parti.( de exemplu ,vanzatorul sa vanda la pretul pe care cumparatorul va dori
sa-l plateasca).
Exista si preturi legale obligatorii, ca in cazul locuintelor construite din fondurile stat, partile
neavand dreptul sa negocieze in acest sens. Daca partile au stabilit un alt pret decat cel legal,
contractul se considera modificat de drept, pretul convenit de parti urmand a fi inlocuit cu pretul
legal.
In caz bunurilor al caror pret este stabilit pe piete organizate, vanzarea se considera incheiata
pentru pretul mediu aplicat in ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de locul
incheierii contractului (daca acea zi este una nelucratoare, se va avea in vedere ultima zi
lucratoare, potrivit art. 664 C.civ), in lipsa unei stipulatii contrare.

24
 Daca pretul a fost stabilit de parti la data incheierii contractului, ca un pret serios si determinat,
, vanzatorul nu poare cere ulterior diferente de pret, indiferent de motivele pe care le-ar putea
invoca.
Daca nu s-a convenit altfel, cumparatorul este obligat la plata dobanzilor de la data predarii
bunului sau de la data scadentei, daca scadenta este ulterioara predarii bunului.
Daca in contract nu s-au stabilit elemente care sa determine sau sa poata determina pretul,
contractul este nul absolut pentru lipsa pretului (situatia este aceeasi, daca se da un acont doar).
3.Pretul trebuie sa fie sincer(real) si nu fictiv.
A fi un pret sincer presupune a fi stabilit cu intentia de a fi platit; pretul este fictiv(simulat)
daca in contractul public este stabilit un pret, iar in actul secret partile stipuleaza ca pretul
respectiv nu este datorat. In acest caz, actul va fi nul relativ,pentru lipsa pretului, dar se poate
converti intr- un contract de donatie deghizata, daca indeplineste conditiile de valabilitate pentru
acest contract).
Daca partile simuleaza o deghizare partiala a pretului(mentionand in actul public un pret
inferior celui real), contractul secret va produce efecte doar intre parti. Daca actul vatama
drepturile tertilor, acestia pot invoca contractul secret impotriva partilor.
4. Pretul trebuie sa fie serios si nu simbolic, derizoriu sau infim
Codul civil prevede ca, daca pretul este atat de disproportionat fata de valoarea bunului incat
este evident ca partile nu au consimtit la o vanzare, vanzarea este anulata, daca prin lege nu se
prevede altfel. A fi un pret serios sau derizoriu este o chestiune de fapt, lasata la libera apreciere
a instantei, in functie de conditiile concrete ale cauzei.
Fosta instanta suprema a precizat ca, prin pret serios trebuie inteles un pret ce reprezinta o
echivalenta valorica sau o proportie intre pretul stabilit de parti si valoarea reala a bunului. Fiind
vorba despre aprecieri subiective ale partilor, un pret mai mic decat valoarea bunului nu duce la
anul contractului, actul fiind valabil si in cazul unei disproportii de valoare, fiind exclusa o
dispropotie prea mare, care, in mod firesc este nejustificata. Daca disproportia este prea mare,
atunci pretul este lezionar, ceea ce deja reprezinta o alta situatie decat pretul serios.
Leziunea, asa cum se cunoaste, este un viciu de consimtamant. Aceasta exista atunci cand
una din parti, profitand de starea de nevoie, lipsa de experienta ori de cunostinte a celeilalte parti
, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare,
la data inchierii contractului decat valoarea propriei prestatii. Actiunea in anulare va fi admisibila
daca leziunea depaseste ½ din valoarea pe care o avea , la momentul incheierii contractului,
prestatia promisa sau executata de partea lezata. Instanta poate mentine contractul daca cealalta
parte ofera in mod echitabil o reducere a propriei creante sau o majorare a propriei obligatii.

IV.Cauza
Orice contract civil,ca specie de act juridic civil, are doua cauze : causa proxima(scopul
imediat), comuna tuturor contractelor din aceeasi categorie - aceea de a obtine contraprestatia
celeilalte parti si causa remota (scopul mediat),care este motivul determinant al incheierii
contractului si este variabil de la un contract la altul.
Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala. Potrivit C.civ., cauza este
ilicita si atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative (de exemplu, partile au incheiat fictiv o vanzare cu scopul de a sustrage din dreptul de

25
gaj general al creditorilor un bun urmaribil, creand astfel o stare de insolvabilitate pentru debitor
sau agravand-o). Legat de imoralitatea cauzei, intr-o speta s-a stabilit ca o cauza ar fi imorala
atunci cand una din parti a fost determinata astfel sa stabileasca o relatie de concubinaj cu
cealalta parte sau sa o mentina.
Lipsa cauzei conduce la nulitatea relativa a contractului, mai putin atunci cand contractul a fost
calificat gresit ca vanzare-cumparare si poate produce alte efecte juridice.
Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului, daca este comuna ambelor
parti, sau daca cealalta parte a cunoscut-o sau trebuia sa o cunoasca. Contractul este valabil si
daca scopul nu este expres prevazut.
Pana la proba contrara, se prezuma ca un contract are o cauza licita si morala.

Sectiunea a III- a.Efectele contractului de vanzare-cumparare

Efectele contractului de vanzare-cumparare constau in drepturile civle subiective si

obligatiile civile generate de conventia partilor, adica tocmai continutul acestui contract.
In ceea ce priveste efectele acestui contract, sunt aplicabile principiile generale in materie,
repectiv:
-principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanda)= contractul valabil incheiat are putere de
lege intre partile contractante (art.1270 alin.1 C.civ.;
-principiul irevocabilitatii, consacrat in art.1270 alin.2, potrivit caruia unui contract de vanzare-
cumparare legal incheiat nu i se poate pune capat prin vointa uneia din parti, deci revocarea
unilaterala nu este posibila;
-principiul relativitatii (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest)=
contractul produce efecte numai fata de parti, nu si fata de terti, daca prin lege nu se prevede
altfel (art.1280C.civ.).
Avand in vedere principiul libertatii contractuale, C.civ. nu reglementeaza expres toate
drepturile si obligatiile partilor, partile fiind libere sa stabileasca clauzele contractului, dar si
drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste interpretarea clauzelor contractului, exista o regula speciala prevazuta de
art.1671C.civ, potriv careia, clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea cumparatorului, cu
exceptia regulilor din contractele incheiate cu consumatorii si a contractelor de adeziune.
Obligatiile vanzatorului sunt stabilite de art. 1672 C.civ.,:
- sa transmita proprietatea bunului sau, dupa caz, dreptul vandut;
- sa predea bunul;
- sa il garanteze pe cumparator contra evictiunii si a viciilor bunului.
Obligatiile cumparatorului sunt stabilite de art.1719 C.civ.:
- sa preia bun vandut;
- sa plateasca pretul.
A.Obligatiile vanzatorului
Deoarece normele contractelor de vânzare-cumpărare sunt supletive, părţile pot modifica
obligaţia de a face, fie în sens de a agrava sau de a exonera de răspundere, dar nu pot renunţa la
obligaţia de a da (transmiterea proprietăţii lucrului) sau la cea de plată a preţului, obligaţii care

26
sunt de esenţa oricărui contract de vânzare-cumpărare. În lipsa vreuneia dintre aceste obligaţii,
contractul este nul absolut
1.Transmiterea proprietăţii asupra bunului este una din obligaţiile principale ale
vânzătorului în noul C.civ., neprevăzându-se însă cum anume se execută această obligaţie, de
altfel distinctă de cea de predare a bunului.
Pe de altă parte, vânzarea fiind prin esenţa ei un contract translativ de proprietate, transferul
proprietăţii se face de drept prin încheierea contractului, instantaneu, fără vreo altă formalitate.
Singura ipoteza în care transmiterea proprietăţii este diferită ca moment de încheierea
contractului este cea de vânzare a bunurilor imobile, efectul translativ operând odată cu
înscrierea dreptului în cartea funciară.
De asemenea, la vânzarea bunului altuia, vânzătorul trebuie doar să procure bunul sau să
obţină consimţământul proprietarului la vânzare, dar şi în acest caz, transmiterea proprietăţii se
produce de drept, deci ceea ce i se solicită vânzătorului este nu să transfere proprietatea, ci de a
crea premizele pentru ca aceasta să se transfere, deci obligaţia vânzătorului de a transmite
proprietarului bunul, nu-şi prea găseşte o utilitate concretă în noua reglementare.
Despre riscul peirii fortuite a bunului am precizat, el cade în sarcina debitorului.
Codul civil (art.1684) mai adauga ca stipulatia prin care vânzătorul îşi rezervă proprietatea
bunului până la plata intergrală a preţului este valabilă, chiar dacă bunul a fost predat.
2. Obligaţia de predare este reglementată prin norme supletive, ce se vor aplica dacă părţile nu
stabilesc reguli derogatorii. De reţinut că trebuie predat bunul plus accesoriile sale şi tot ce este
destinat pentru folosinţa sa perpetuă; de asemenea, împreună cu bunul, vânzătorul este obligat să
predea titlurile şi documentele referitoare la proprietatea sau folosinţa lui; bunul trebuie predat în
starea în care se afla la momentul plăti, mai puţin dacă deteriorarea lui e datorată vânzătorului.
Prin predarea bunului se transmite detenţia bunului, nu şi a proprietăţii.
Cum se face predarea?
Fie că vânzătorul lasă bunul la dispoziţia cumpărătorului, dacă bunul se află în detenţia
cumpărătorului (atitudine pasivă); prin efectuarea de acte şi fapte necesare pentru ca
cumpărătorul să între în stăpânirea efectivă a bunului.
In cazul bunurilor imobile, predarea se face prin punerea imobilului la dispoziţia
cumpărătorului, liber de orice bunuri.
Pentru bunurile mobile este necesară predarea materială, efectivă sau prin remiterea titlului
ori a altui document care să permită preluarea bunului de către cumpator.
In cazul bunurilor incorporale predarea se face fie prin înmânarea titlurilor care conţin astfel
de bunuri în cazul titlurilor de valoare, fie prin transmiterea proprietăţii,atunci când cumpărătorul
avea doar un drept de folosinţă (de exemplu, transmiterea de către autor a dreptului de publicare
către editor).
Dacă bunurile sunt producătoare de fructe, atunci acestea se cuvin cumpărătorului din ziua
dobândirii proprietăţii, dacă părţile nu au convenit altfel.
In ceea ce priveste locul predării (art.1689), dacă bunul este cert atunci locul predării este
acela unde se află bunul în momentul încheierii contractului, dacă din convenţia părţilor ori din
uzante nu rezultă altfel; pentru bunurile de gen, obligaţia de predare este cherabilă şi nu
portabilă. Aceasta se va face la domiciliul vânzătorului (debitorul obligaţiei de predare), în lipsa
unei stipulatii contrare.

27
 Cheltuielile de predare a bunului (cântărirea, numărarea sau măsurarea) sunt suportate de
vânzător, cele de ridicare (transport, etc.) sunt suportate de cumpărător, dacă părţile nu au
convenit altfel (art.1693).
Ca moment de predare a bunului, acesta se face la termenul stipulat; dacă nu există un
termen, cumpărătorul poate cere predarea imediat după plata preţului. Cumpărătorul nu poate
cere predarea bunului de către vânzător, dacă el nu a plătit integral preţul.
Dacă vânzătorul nu a stipulat un termen pentru plata preţului, el poate refuza predarea
bunului până la momentul plăţii preţului, in virtutea dreptului de retenţie, care se exercită prin
excepţia de neexecutare a contractului. De asemenea, dacă cumpărătorul a devenit insolvabil
până la termenul acordat de vânzător pentru plata preţului, vânzătorul are drept de retenţie,
pentru că altfel ar pierde preţul (mai puţin în situaţia în care cumparatorul depune o cauţiune sau
prezintă o garanţie că la termen va achita preţul integral). Dacă la încheierea contractului
vânzătorul ştia de starea de insolvabilitate a cumpărătorului, iar aceasta se agravează substanţial,
vânzătorul îşi va asuma riscul insolvabilităţii cumpărătorului (art.1694 alin.2).
Faţă de reglementarea anterioară, în prezent exista o procedura mai elaborată de predare-
primire a bunului: cumpărătorul este obligat să verifice starea bunului imediat după preluare;
dacă constată existenţa unor vicii, vânzătorul trebuie informat fără întârziere, în caz contrar se
consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia de predare conform stării bunului din momentul
încheierii contractului (pentru viciile ascunse rămân aplicabile prevederile legale privind garanţia
pentru vicii). Dacă cumpărătorul contesta calitatea bunului, preşedintele judecătoriei de la locul
prevăzut pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va stabili un
expert pentru a constata situaţia juridică (bunul poate fi sechestrat, depozitat sau chiar vândut pe
cheltuiala proprietarului, dacă ar presupune cheltuieli ridicate păstrarea lui).
Noul Cod mai prevede reguli speciale referitoare la vânzarea bunurilor imobile:
a) vânzarea imobilelor fără indicarea suprafeţei (art.1741): dacă la vânzarea unui bun imobil
determinat nu se indică suprafaţa, nici cumpărătorul şi nici vânzătorul nu pot cere rezolutiunea
sau modificarea preţului, pe motiv că suprafaţa este mai mare sau mai mică decât au crezut.
b) vânzarea unei suprafeţe dintr-un teren mai mare ( a se vedea art.1742).
c) vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură (a
se vedea art.1743).
d) vânzarea a două fonduri, cu precizarea întinderii fiecăruia, pentru un sigur preţ (a se vedea
art.1745).
În ceea ce priveşte obligaţia de conservare a bunului până la predare, această obligaţie are un
caracter accesoriu şi revine vânzătorului atunci când bunul nu se preda la încheierea
contractului;în acest sens vânzătorul trebuie: a) să îl păstreze cu grijă; b) să îl menţină în starea în
care se află; c) să evite pierderea, deteriorarea ori alterarea lui de la încheierea contractului şi
până la predarea efectivă, doar dacă bunul individual determinat nu este predat la încheierea
contractului.
Dacă nu îşi îndeplineşte obligaţia de conservare, vânzătorul va răspunde asemenea unui
depozitar cu titlu oneros, pentru orice culpă, oricât de mică (culpa levissima). Culpa este
prezumată, de aceea vânzătorul este exonerat doar dacă dovedeşte că totul s-a întâmplat
independent de voinţa sa (de pilda a fost un caz de forţă majoră). Exemplu: dacă cumpărătorul
este pus în întârziere, somat să preia bunul, el nu va putea pretinde despăgubiri vânzătorului,

28
pentru că prejudiciul s-a produs din cauza că a întârziat să preia bunul. Dacă proprietatea nu s-a
transmis la încheierea contractului, cumpărătorul este obligat să suporte cheltuielile legate de
păstrarea bunului, dacă părţile n-au prevăzut altfel.
Revenind la obligaţia de predare, dacă vânzătorul nu preda bunul la termenul stabilit şi
întârzierea este din culpa sa, cumpărătorul, la alegerea părţilor, poate solicita, la alegerea sa,
punerea în posesie (executarea în natură ) sau rezolutiunea vânzării.
Dacă din cauza predării cu întârziere îi este provocat un prejudiciu cumpărătorului,
vânzătorul va putea fi obligat la daune-interese, dar numai de la data punerii sale în întârziere.
3) Obligaţia de garanţie
A. Obligaţia de garanţie contra evictiunii este definită în doctrină ca pierderea totală
sau parţială a dreptului de proprietate asupra lucrului ori tulburarea cumpărătorului în
exercitarea dreptului său de proprietate, ca urmare a valorificării de către vânzător sau de
un terţ a unui drept asupra acelui lucru.
Obligaţia există atât faţă de cumpărător, dar şi faţă de orice dobânditor ulterior, indiferent că
este cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Este cazul de succesorilor universali, cu titlu universal şi
cu titlu particular ai bunului, chiar dacă cumpărătorul, la rândul lui, nu va răspunde de evictiune
faţă de subdobanditor; acest lucru se justifică prin faptul că subdobanditorul primeşte şi bunul şi
accesoriile lui, adică şi acţiunile privind transmisiunea bunului.
Obligaţia de garanţie se transmite şi mortis cauza la succesorul vanzatorului universal sau cu
titlu universal.
S-a apreciat că această obligaţie este o prelungire în timp a obligaţiei vânzătorului de a
transmite proprietatea asupra lucrului şi de a-l pune la dispoziţia cumpărătorului.
Scopul este să îl protejeze pe cumpărător de a fi tulburat în folosinţa lucrului de către
vânzător sau de către alte persoane.
Ca regulă, evictiunea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească, care stabileşte pentru altcineva
un drept real sau accesoriu asupra lucrului, dar existand insa si cazuri în care nu există o
hotărâre judecătorească care să consacre evictiunea, respectiv:
a) dacă dreptul invocat de terţ este atât de evident încât cumpărătorul renunţă la lucru fără
judecată;
b) dacă cumpărătorul (in cazul unui bun imobil urmărit de un creditor ipotecar) plăteşte
creditorului creanţa, pentru a putea degreva bunul imobil şi a-l păstra;
c) dacă cumpărătorul nu poate obţine predarea, deoarece bunul este deţinut de un terţ, care
dovedeşte că este adevăratul proprietar.
În cazul respectiv cumpărătorul se bucură de o protecţie limitată. Astfel, potrivit art.1705,
cumpărătorul care, fără a există o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul terţului, pierde
dreptul de garanţie, cu excepţia cazului în care dovedeşte că există motive suficiente pentru a
împiedica evictiunea.
Dacă un contract de vânzare-cumpărare se încheie printr-un intermediar (un mandatar, de
exemplu) vânzătorul va răspunde de evictiune şi nu mandatarul;insa dacă mandatarul se
înfăţişează ca proprietar al unui bun (fiind cazul unei simulatii prin interpunere de persoane), toţi
ceilalţi fiind într-o eroare comună şi invincibilă, indiferent de buna sau reaua sa credinţă, va
răspunde de evictiune faţă de cumpărător.

29
 Cumpărătorul poate fi evins din:
a) fapta imputabilă a vânzătorului;
b) pretenţiile unui terţ.
a) Sa luam ipoteza evictiunii ce provine de la vânzător, mai exact aşa cum prevede C.civ.,
„din fapte imputate vânzătorului”, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Faptele imputabile vânzătorului sunt orice fapte sau acte anterioara vânzării, dar ascunse
cumpărătorului, sau ulterioara vânzării, dar neprevăzute în contract, săvârşite de vânzător sau de
succesorii săi universali ori cu titlu universal, de natură a-l tulbura pe cumpărător în liniştita
folosinţă a bunului ( de exemplu, inainte de vanzare, vanzatorul a inchiriat imobilul, contractul
de inchiriere fiind opozabil cumparatorului).
În cazul evictiunii cumpărătorul se poate apara prin excepţia de garanţie, bazată pe
principiul: ,,acela care trebuie să garanteze pentru evictiune nu poate să evingă” (art.1696).
Vânzătorul nu-l poate evinge pe cumpărător nici direct şi nici dacă ulterior dobândeşte o
calitate pe care nu o avea în momentul vânzării (de pildă, vinde bunul altuia, apoi devine
moştenitorul proprietarului; el nu-l va putea evinge pe cumpărător chiar dacă bunul a devenit
proprietatea sa).
De asemenea, vânzătorul răspunde şi de evictiunea indirectă. De exemplu, se vinde un bun
mobil de două ori la două persoane diferite, iar dacă cumpărătorul al doilea a intrat cu bună
credinţă în posesia bunului mobil anterior primului cumpărător, vânzătorul va răspunde de
evictiune faţă de primul cumpărător, fiind o cauza ulterioară vânzării şi care provine din faptul
personal al vânzătorului.
Dacă sunt mai mulţi transmiţători sau vânzătorul este unul singur, dar a decedat şi au
rezultat mai mulţi succesori universali, obligaţia de garanţie este indivizibilă între debitori
(art.1679).
Excepţia nu poate fi opusă succesorilor cu titlu particular ai vânzătorului.
Orice convenţie contrară a părţilor prin care vânzătorul este exonerat de răspundere pentru
evictiunea ce ar rezulta din faptul său personal, este nulă.
Faptul personal al vânzătorului poate consta într-o tulburare de fapt, cum ar fi deposedarea
cumpărătorului de o parte a imobilului vândut sau de drept (constituirea unei servituţi).
2.Dacă evictiunea provine din fapta unui terţ, atunci obligaţia de garanţie există,
,,numai dacă, pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării
şi care nu a fost adus la cunoştiinţă cumpărătorului până la acea dată’’ (art.1695 alin.2);
indiferent de buna sau reaua credinţă a vânzătorului, acesta va răspunde (indiferent dacă
vânzătorul cunoştea sau nu dreptul terţului).
Pentru existenţa acestei obligaţii de garanţie trebuie îndeplinite 3 condiţii cumulative:
a.Să fie vorba de o tulburare de drept şi nu de fapt (dacă este de fapt, cumpărătorul are
la dispoziţie fie o acţiune posesorie, fie una în revendicare imobiliară). Dreptul pe care terţul îl
invocă poate fi un drept real (un drept de proprietate, un uzufruct), sau de creanţă (o locaţiune
incheiata anterior de vânzator, necomunicată cumpărătorului).
Singura ameninţare a terţului că va revendica bunurile de la cumpărător nu este suficientă,
tulburarea cumpărătorului trebuie sa fie actuală, efectivă sau cel puţin iminentă.
b.Cauza evictiunii trebuie să fie anterioară vânzării, dacă este ulterioară, cumpărătorul
este proprietar şi suportă riscurile bunului.

30
 Ca excepţie, dacă este o cauza ulterioară vânzării, dar imputabilă vânzătorului, acesta va
răspunde (dacă se vinde succesiv un bun la două persoane, vânzătorul va răspunde faţă de primul
cumpărător, dacă al doilea a intrat în posesia bunului cu bună-credinţă).
Dacă însă un terţ începe o uzucapiune anterior vânzării şi care firesc, se împlineşte după
vânzare, vânzătorul nu este culpabil şi nu va răspunde, deoarece cumpărătorul, odată ce a devenit
proprietar putea să nu lase prescripţia achizitivă să se împlinească, mai puţin în situaţia în care la
foarte scurt timp de la vânzare s-a împlinit timpul de uzucapiune, încât cumpărătorul nu a
cunoscut-o şi nu a avut timp să o întrerupă.
În schimb, vânzătorul va răspunde în cazul exproprierii pentru cauza de utilitate publică,
fiind vorba de o cauza anterioară vânzării; dacă exproprierea este ulterioară încheierii
contractului, vânzătorul nu va răspunde pentru că este o cauza ulterioară şi neimputabila
vânzătorului.
c.Cumpărătorul să nu fi cunoscut cauza evictiunii la momentul încheierii contractului,
alminteri, dacă a cunoscut-o rezultă că şi-a asumat riscul, contractul având caracter aleatoriu.
Sarcina de a proba cunoasterea cauzei evictiunii va reveni vânzătorului.
Obligaţia de garanţie pentru evictiune produce efecte diferite, in funcţie de momentul în care
ea intervine.
Anterior evictiunii, vânzătorul are obligaţia de a nu face nimic de natură a tulbura folosinţa
liniştită a bunului de către cumpărător .Ca natură juridică aceasta este o obligaţie de a nu face.
În timpul procesului de evictiune vânzătorul are obligaţia de a face tot ceea ce este necesar
pentru a-l apara pe cumpărător împotriva terţului, mijlocul procesual ar fi, intervenţia voluntară
accesorie în proces în interesul apărării cumpărătorului; dacă vânzătorul nu intervine voluntar,
cumpărătorul poate promova, la rândul sau, o cerere de chemare în garanţie pe cale incidenta a
vânzătorului.
Dacă cumpărătorul este chemat în judecată de un terţ care pretinde drepturi asupra bunului
vândut, el va trebui să îl cheme în cauza pe vânzător. Dacă nu l-a chemat şi instanţa a pronunţat o
hotărâre împotriva cumpărătorului, acea hotărâre are putere de lucru judecat. Cumpărătorul
pierde dreptul de garanţie, dacă vânzătorul dovedeşte că existau motive suficiente pentru
respingerea cererii.
De asemenea, cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească a recunoscut
dreptului terţului, pierde dreptul de garanţie, mai puţin în cazul în care dovedeşte că nu există
motive suficiente pentru a împiedică evictiunea.
Obligaţia de garanţie poate fi extinsă sau restrânsă prin convenţia părţilor, acestea putand
chiar să convină asupra exonerării vânzătorului de orice garanţie contra evictiunii; restrângerea
sau înlăturarea obligaţiei de garanţie nu îl exonerează pe vânzător de obligaţia de restituire a
preţului, cu excepţia cazului în care cumpărătorul şi-a asumat riscul producerii sale; chiar dacă s-
a convenit că vânzătorul nu datorează nici o garanţie, el va răspunde de evictiunea ulterioară
vânzării cauzată de el sau de cauze cunoscute, ascunse de cumpărător. Orice stipulatie contrară
este considerată nescrisă.
Dacă cumpărătorul este evins de bunul cumpărat în întregime el poate solicita rezolutiunea
contractului de vânzare şi, odată cu ea, restituirea preţului şi repararea prejudiciului suferit.,
Vânzătorul este obligat la restituirea integrală a preţului chiar dacă, la data evictiunii,
valoarea bunului a scăzut sau bunul a suferit deteriorări importante, fie din neglijenţa

31
cumpărătorului sau prin forţă majoră. Dacă bunul are la data evictiunii o valoare mai mare,
vânzătorul este obligat să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, şi sporul de valoare
acumulat până la evictiune, indiferent dacă vânzătorul este de bună sau rea credinţă şi indiferent
de cauza care a produs excedentul de valoare.
Termenul de prescripţie a acţiunii în garanţie contra evictiunii este de trei ani şi începe să
curgă de la data producerii evictiunii.
Daunele-interese datorate de vânzător includ:
a. valoarea fructelor pe care cumpărătorul este obligat să le restituie celui care l-a evins (este
vorba despre fructele percepute de cumpărător după ce a cunoscut că terţul are drepturi asupra
bunului, deci de când a fost de rea - credinţă, deoarece posesorul de bună credinţă dobândeşte
fructele bunului posedat); însă, faţă de vânzător, cumpărătorul rămâne de bună-credinţă, deci va
avea dreptul la valoarea fructelor restituite terţului.
b. cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel care l-a evins şi în
procesul de chemare în garanţie a vânzătorului.
c. cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător (taxe de înstrăinare şi
autentificare, de radiere, onorariu de avocat, de notar, taxe de intabulare);
d. vânzătorul va trebui să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de terţul
evingător toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătura cu bunul vândut, fie lucrări
autonome sau adăugate, acestea din urmă numai dacă sunt necesare sau utile;
e. toate celelalte pierderi, suferite ori câştiguri nerealizate de cumpărător din cauza
evictiunii.
Vânzătorul de bună-credinţă este obligat să restituie cumpărătorului cheltuielile necesare şi
utile.
Vânzătorul de rea-credinţă (cel care a cunoscut cauza evictiunii la încheierea contractului)
este dator cumpărătorului şi pentru cheltuielile voluptuare (făcute în scop de lux sau de plăcere).
Evictiunea parţială este pierderea doar în parte a proprietăţii bunului de către cumpărător
sau restrângerea dreptului de proprietate asupra bunului (se pierde o parte din bun sau un atribut
al dreptului de proprietate).
În caz de evictiune parţială, cumpărătorul poate opta între:
- a cere rezolutiunea contractului;
- să menţină contractul, cu obligaţia vânzătorului la despăgubiri.
El poate cere rezolutiunea dacă a fost evins de o parte a bunului suficient de însemnată,
încât, dacă ar fi cunoscut evictiunea, n-ar mai fi încheiat contractul, această fiind o chestiune de
fapt, ramanand la aprecierea instanţei, în funcţie de probele administrate în cauza.
Dacă acţiunea în rezolutiune se admite:
- cumpărătorul va restitui bunul în starea în care se află după evictiunea parţială;
- vânzătorul va restitui preţul integral şi îl va despăgubi pe cumpărător ca şi în cazul
evictiunii totale.
Dacă cumpărătorul nu obţine sau nu solicită rezolutiunea contractului, el are dreptul să
primească (art.1703):
- o parte din preţ, proporţional cu valoarea părţii de care a fost evins;
- daune-interese, dacă este cazul.

32
 Ca noutate, C.civ. oferă posibilitatea pentru cumpărător de a înlătura el însuşi evictiunea,
fie plătind o suma de bani, fie transferand proprietatea asupra altui bun în beneficiul terţului
evingător (art.1704). Cumpărătorul se poate îndrepta apoi împotriva vânzătorului care, în primul
caz, se poate libera de garanţie restituind cumpărătorului suma plătită, cu dobânda legală,
calculată de la dată plăţii, sau, în al doilea caz, prin plata valorii bunului datorat şi a tuturor
cheltuielilor aferente, în ambele cazuri.
B.Obligatia de garantie contra viciilor ascunse
Viciile ascunse sunt cunoscute si sub denumirea de redhibitorii, deoarece in dreptul roman se
considera ca viciul mai insemnat al unui lucru il obliga pe vanzator sa-l ia inapoi printr-o actiune
redhibitorie, de la verbul latin redhibere, care inseamna a lua inapoi, a restitui; regulile privind
raspunderea vanzatorului pentru vicii se aplica tuturor vanzarilor, cu exceptia vanzarilor silite.
Daca anterior am analizat raspunderea vanzatorului pentru linistita posesiune a lucrului
vandut, adica obligatia de garantie contra evictiunii, in continuare ne vom ocupa de obligatia de
garantie contra viciilor ascunse, deci de raspunderea vanzatorului pentru utila posesiune a
lucrului.
In doctrina clasica a dreptului contractelor civile (D. Chirica), viciile ascunse au fost apreciate
ca deficiente ce afecteaza utilitatea lucrului, facand-o sa scada. In definitia propusa de actualul
cod, “este ascuns acel viciu care, la data predarii, nu putea fi descoperit fara asistenta de
specialitate, de catre un cumparator prudent si diligent, adica cele care fac bunul impropriu
intrebuintarii la care este destinat sau care ii micsoreaza in asemenea masura intrebuintarea sau
valoarea, incat, daca le-ar fi cunoscut, cumparatorul nu ar fi cumparat sau ar fi dat un pret mai
mic.
Desi aparent viciile ascunse ne duc cu gandul la viciile de consimtamant, deoarece in ambele
situatii ne aflam in fata unei necunoasteri exacte a realitatii, ipotezele de lucru sunt diferite.
De pilda, daca in cazul vanzarii unui tablou autentic se vinde un fals, este cazul unei erori
asupra substantei (fiind vorba despre o calitate esentiala a lucrului), asadar o forma a erorii
esentiale (in prezent), dar daca eroarea priveste calitati ale lucrului, care lipsind, il fac impropriu
a fi folosit conform destinatiei sale (defectiuni ale unui autoturism, un acoperis subred al unei
case, starea defectuoasa a materialelor din care e construit un imobil, etc.), atunci cumparatorul
are o actiune in garantie contra vanzatorului.
Literatura si practica judiciara diferentiaza limpede o eroare asupra substantei de viciile
ascunse, in sensul ca in cazul actiunii in anulare pentru eroare, aceasta poate fi exercitata chiar de
vanzator , atunci cand priveste substanta propriei prestatii, in timp ce viciile ascunse permit doar
cumparatorului sa opteze intre:
- actiunea in rezolutiunea contractului, numita actiune redhibitorie;
- actiunea in micsorarea pretului.
Nu trebuie facuta confuzia intre cele doua, deoarece ca au un regim juridic diferit , in sensul
de conditii de intentare diferite, efecte diferite, termene de prescriptie diferite.
Nu orice vicii antreneaza raspunderea vanzatorului, ele trebuie sa indeplineasca cumulativ
urmatoarele conditii:
- sa fie ascunse;
- grave;
- sa existe in momentul incheierii contractului.

33
a. Viciile trebuie sa fie ascunse. Daca nu exista o clauza de agravare a obligatiei de garantie,
vanzatorul raspunde numai pentru vicii ascunse; fata de reglementarea anterioara, actualul cod
face referire la vicii ascunse ca fiind cele care, la data predarii, nu pot fi descoperite de un
cumparator prudent si diligent, fara a fi nevoie de asistenta de specialitate, adica de un model
abstract de persoana prudenta si diligenta, neinteresand daca in concret cumparatorul depaseste
sau nu in exigenta sau cunostinte acest standard; asadar, noutatea consta in clarificarea exigentei
dupa care se apreciaza posibilitatea cumparatorului de a descoperi viciile. Doctrina clasica
(D.Alexandrescu, Fr.Deak) s-a pronuntat in sensul ca viciile ascunse sunt cele care nu pot fi
descoperite de cumparator in urma unei atente si normale verificari a bunului,nefiindu-i
comunicate nici de vanzator. De aceea, faptul ca un cumparator nu este suficient informat, nu are
experienta, sau este nepriceput nu presupune neaparat ca viciile pe care nu le-a constatat sa aiba
caracter ascuns, posibilitatea cumparatorului de a lua cunostinta de viciu apreciindu-se in
abstracto, avand drept reper un cumparator prudent si diligent, s-a aprec in practica (F. Motiu,
p.78), astfel ca s-a considerat ca a fi un viciu ascuns presupune o perceptie obiectiva si nu una
subiectiva, adicauna care ar depinde de calitatile personale ale cumparatorului. Daca, dimpotriva,
s-ar aprecia ca viciile ascunse ar fi cele care au scapat cumparatorului la orice verificare, s-ar
desfiinta usor orice vanzare, astfel ca aceasta problema (daca un viciu este ascuns sau nu) este
una de fapt, care se apreciaza in concreto de instanta de judecata.
In opozitie cu viciile ascunse,viciile aparente sunt doar cele despre care cumparatorul
singur s-a putut convinge, solicitand , la nevoie, ajutorul unui specialist, cumparatorul neputand
invoca lipsa cunostintelor sau a experientei in materie. Daca descopera vicii aparente,
cumparatorul trebuie sa-l informeze imediat pe vanzator, altminteri se apreciaza ca vanzatorul si-
a executat obligatia de a preda bunul in starea in care se afla in momentul incheierii contractului.
Daca cumparatorul accepta aceste vicii aparente, opereaza prezumtia acceptarii tacite a lucrului.
In doctrina s-a dat ca exemplu de viciu aparent, o igrasie care afecteaza o constructie,
deoarece se observa la prima vedere, dar daca aceasta ar fi mascata de un perete fals, viciul ar fi
unul ascuns si nu aparent.
b. Viciile trebuie sa fie grave, adica sa faca bunul impropriu intrebuintarii lui conform naturii
pe care o are sau sa ii micsoreze valoarea de intrebuintare in asa fel incat cumparatorul, daca le-
ar fi cunoscut nu ar fi cumparat sau ar fi cumparat la un pret mai mic. In acest sens, in practica s-
a decis ca, daca pentru intrebuintarea in continuare a unui autoturism folosit este necesara
inlocuirea unor piese aflate intr-o stare avansata de uzura, aceasta nu antreneaza obligatia de
garantie pentru vicii ascunse, cu atat mai mult cu cat vanzarea s-a facut la un pret mai mic fata de
cel al unui autoturism nou, demonstrandu-se ca macar o parte din piese sunt in stare de uzura.
In cazul vanzarii silite nu exista o de garantie pentru vicii.
Cumparatorul care a descoperit viciile ascunse este obligat sa le aduca la cunostinta
cumparatorului intr-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu imprejurarile, sub sanctiunea
decaderii din dreptul de a cere rezolutiunea vanzarii; daca cumparatorul este profesionist, iar
bunul este un mobil corporal, termenul este de 2 zile lucratoare.
c. Viciile trebuie sa existe in momentul incheierii contractului; daca apar ulterior, vanzatorul
nu mai raspunde, deoarece odata cu predarea bunului trec si riscurile asupra cumparatorului.
Dovada viciilor ascunse, fiind vorba de un fapt juridic, se face prin orice mijloace de proba.

34
 In ceea ce priveste efectele obligatiei de garantie pentru vicii ascunse, cumparatorul poate
obtine de la vanzator, dupa caz (in sensul ca poate opta intre):
- inlaturarea viciilor de vanzator sau pe cheltuiala lui;
- inlocuirea bunului vandut cu un bun de acelasi fel, dar lipsit de vicii, ambele variante
recunoscute de literatura si practica judiciara, atunci cand aceste posibilitati nu contravin
cu interesele cumparatorului;
- reducerea corespunzatoare a pretului (actiunea estimatorie);
- rezolutiunea vanzarii (actiunea redhibitorie); la cererea vanzatorului insa, instanta,
tinand cont de gravitatea viciilor si de scopul incheierii contractului, poate dispune o alta
masura dintre cele mentionate mai sus, decat cea solicitata de cumparator.
Mai mult, potrivit art. 1712 C.civ., daca la incheierea contractului vanzatorul cunostea viciile,
pe langa una din masurile de mai sus, vanzatorul este obligat la plata de daune interese, pentru
repararea intregului prejudiciu cauzat, daca este cazul (numai vanzatorul de rea-credinta poate fi
obligat la daune- interese, pentru ca in acest caz exista si un dol din partea sa); daca vanzatorul
nu cunostea viciile,el este obligat sa restituie cumparatorului doar pretul si cheltuielile facute cu
ocazia vanzarii, deci vanzatorul va raspunde indiferent daca a cunoscut sau nu viciile ascunse.
Deasemenea, C.civ. in art.1708 alin 2 prevede : “clauza care inlatura sau limiteaza raspunderea
pentru vicii este nula in privinta viciilor pe care vanzatorul le-a cunoscut ori trebuia sa le
cunoasca la data incheierii contractului.”
Daca la incheierea contractului cumparatorul cunostea viciile si a consimtit la incheierea
acestuia, el isi asuma riscurile, vorbindu-se in acest caz despre o prezumtie de acceptare a
viciilor; daca insusi vanzatorul l-a informat pe cumparator, putem spune ca viciile ascunse devin
vicii aparente, iar C.civ.in cuprinsul art. 1707 alin. 4 prevede ca vanzatorul nu datoreaza garantie
contra viciilor pe care cumparatorul le cunostea la incheierea contractului.
In concluzie, vanzatorul nu va raspunde pentru viciile ascunse in urmatoarele situatii:
- in cazul viciilor aparente, pe care cumparatorul le-a putut constata;
- in cazul viciilor ascunse, pe care cumparatorul le-a putut cunoaste, de pilda i-au fost
aduse la cunostinta de vanzator;
- in cazul viciilor ascunse, in cazul in care partile au convenit ca vanzatorul sa fie exonerat
de raspundere.
Ca si in cazul obligatiei de garantie contra evictiunii, vanzatorul este obligat sa garanteze
contra viciilor si fata de succesorii cumparatorului.
Desi asa cum am precizat, cumparatorul poate opta intre variantele de mai sus, potrivit
noului cod, instanta, avand in vedere gravitatea viciilor si scopul incheierii contractului, poate
dispune o alta masura decat cea solicitata de cumparator, adica cea mai adecvata.
Daca se admite actiunea, instanta va dispune rezolutiunea vanzarii, vanzatorul va primi
inapoi bunul vandut si va restitui cumparatorului pretul si cheltuielile vanzarii, suportate de
cumparator.
Daca, din cauza viciilor, bunul a pierit, vanzatorul, desi nu va mai primi bunul, va fi
obligat la restituirea integrala a pretului, deoarece se face vinovat de pieirea bunului.
Daca este vorba despre un bun principal care are si un accesoriu, rezolutiunea contractului
in ceea ce priveste bunul principal atrage rezolutiunea lui si in ceea ce priveste bunul accesoriu.

35
 Daca cumparatorul nu doreste rezolutiunea contractului, el poate cere o reducere de pret
proportional cu reducerea valorii bunului vandut, din cauza viciului. Actiunea se numeste
estimatorie, deoarece valoarea deprecierii bunului este estimata prin expertiza.
Termenul de prescriptie a dreptului de valorificare a garantiei contra viciilor este de 3 ani ,
termen care, potrivit art. 2531 C.civ., va incepe sa curga :
- in cazul unui bun vandut, altul decat o constructie, de la implinirea unui an de la data predarii,
afara de cazul in care viciul a fost descoperit mai inainte, cand prescriptia incepe sa curga de la
data descoperirii;
- in cazul unei constructii, de la implinirea a 3 ani de la data predarii, afara de cazul in care viciul
a fost descoperit mai inainte, cand prescriptia incepe sa curga de la data descoperirii.
Prevederile referitoare la obligatia de garantie pentru vicii ascunse sunt supletive, partile
putand inlatura, limita sau agrava aceasta obligatie a vanzatorului; o pot agrava, adica vanzatorul
sa raspunda si pentru vicii aparente sau ulterioare vanzarii, iar in ceea ce priveste clauzele de
limitare sau de inlaturare, acestea sunt posibile numai daca vanzatorul a fost de buna- credinta, in
sensul ca nu a cunoscut viciile. Astfel, Codul civil prevede ca este nula clauza care limiteaza sau
inlatura raspunderea pentru viciile cunoscute de vanzator, sau pentru cele pe care vanzatorul
trebuia sa le cunoasca la data incheierii contractului(cunoscandu-le si nedeclarandu-le el se face
vinovat de dol prin omisiune, de aceea nu poate fi exonerat de raspundere).
Separat de garantia contra viciilor ascunse, exista in cadrul actualului cod si obligatia de
garantie pentru buna functionare a bunului. Astfel, vanzatorul care a garantat pentrut un timp
determinat buna functionare a bunului, este obligat, in cazul oricarei defectiuni ivite in termenul
de garantie, sa repare bunul pe cheltuiala sa. Daca repararea este imposibila sau de lunga
durata, adica depaseste termenul stabilit de parti sau, in lipsa, de Codul civil, vanzatorul trebuie
sa inlocuiasca bunul vandut; daca bunul nu este inlocuit intr-un termen rezonabil,
cumparatorul poate obtine restituirea pretului. Posibilitatile respective nu sunt alternative,
deci cumparatorul nu poate alege sau determina alegerea unei modalitati din cele trei.
Garantia nu va fi datorata daca vanzatorul va dovedi ca defectiunea este pricinuita de
cumparator,care nu a folosit sau pastrat in mod corespunzator bunul si avand in vedere
instructiunile scrise care i-au fost comunicate de vanzator.
Cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea inainte de implinirea termenului de garantie
sau intr-un timp rezonabil de la implinirea termenului, daca exista motive temeinice.
In concuzie, pentru a putea beneficia de aceasta garantie, cumparatorul are doua indatoriri.:
- sa foloseasca bunul in conformitate cu instructiunile producatorului;
- sa invoce garantia in termenul stabilit de lege.
B.Obligatiile cumparatorului
Principalele obligatii ale cumparatorului sunt prevazute de 1719 C.civ. :
- sa preia bun vandut;
- sa plateasca preutul vanzarii
Alaturi de acestea, cumparatorul are obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii,daca nu s-a
prevazut altfel in contract.

36
 1. Obligatia de plata a pretului
Obligaţia de plată a preţului este principala obligaţie a cumpărătorului, in lipsa căreia
contractul este nul absolut.
Potrivit art.1720 C.civ., in lipsa unei convenţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească
pretul la locul in care bunul se afla in momentul incheierii contractului şi de indată ce
proprietatea e transmisă. Regula este cea a plăţii la locul şi momentul in care vânzătorul
transmite proprietatea.
Dacă nu se poate stabili locul plăţii potrivit naturii prestaţiei sau in baza contractului, el va fi
la domiciliul sau sediul creditorului la data plăţii, plata fiind cherabilă şi nu portabilă.
Dacă nu s-a convenit altfel, cumpărătorul datorează dobânzi la preţul de la data predării
bunului, iar dacă scadenţa preţului e ulterioară predării bunului, atunci de la indeplinirea acestei
scadenţe.
Concret, cumpărătorul e obligat să plătească şi dobanda până la plata integrală şi efectivă a
preţului in 3 cazuri:
- dacă in contract există o stipulaţie expresă;
- dacă bunul este frugifer (fructe naturale sau civile), cumpărătorul trebuie să plătească
dobânda din ziua dobândirii proprietăţii;
- dacă cumpărătorul a fost pus in intârziere şi nu s-a conformat.
Dobânda este cea convenită, iar dacă parţile nu au convenit expres cuantumul ei, atunci
instanţele vor acorda dobânda legală.
In principiu, plata se face vânzătorului dar se poate face şi unui terţ indicat de vânzător, prin
convenţia părţilor; dacă se face unui terţ nedesemnat, cumpărătorul nu se poate considera obligat
de plata preţului (excepţie, dacă plata e ratificată de creditor, dacă cel ce a primit-o devine
ulterior titularul creanţei; dacă a fost făcută in baza unei chitanţe liberatorii, semnată de creditor)
De regulă, preţul este stabilit printr-o suma globală plătită, plătită odată, vânzătorul poate
refuza o plată parţială.
E posibil ca părţile să stabilească şi o plata in rate, insă termenii fiind şi in favoarea
cumpărătorului el poate plăti anticipat ratele sau preţul integral, caz in care dobânda stipulată va
fi calculată pâăa la termenul prevăzut in contract, dacă vânzătorul nu consimte la recalcularea ei
funcţie de data plăţii sau dacă prin lege nu se prevede altfel.
In ce priveşte data plăţii, in dreptul comun, in lipsa de termeni, plata se face imediat, iar la
vânzare numai in momentul predării bunului vândut, incât in lipsa unei stipulaţii contrare,
termenul prevăzut pentru predarea bunului profita şi cumpărătorului. In schimb, termenul
prevăzut pentru plata preţului, nu afectează obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut.
Daca s-a stabilit un termen pentru plata preţului (vanzare pe credit), la scadenţa cumpărătorul
trebuie sa plăteasca integral datoria cu excepţia cazului in care părţile s-au inţeles ca preţul să fie
plătit fracţionat, prin prestaţii succesive (vânzare pe credit cu termene eşalonate de plată a
ratelor).
Dacă nu se plăteşte preţul, total sau parţial, vânzătorul poate cere:
a)Obligarea cumpărătorului la executarea silită a obligaţiei de plată, ce e intotdeauna posibilă
dacă debitorul e solvabil pentru că are ca obiect o sumă de bani; acţiunea in plata preţului e o
acţiune personală, prescriptibilă in termenul general de 3 ani. Ea se poate face prin executare
silită mobiliară sau imobiliară, poprire, etc.

37
 Ca noutate, art.1726 C.civ.: executarea silită directă in cazul bunurilor mobile dacă
cumpărătorul nu-şi execută obligaţia, vânzătorul poate depune bunul mobil in depozit la
dispoziţia şi pe cheltuiala sa, sau să il valorifice.
Vânzătorul la licitaţie publică sau pe preţul curent (dacă există un preţ legal), la bursă sau in
târg, de către persoane autorizate de lege pentru asemenea activităţi (pentru a se evita fraudarea
intereselor cumpărătorului). Cumpărătorul va fi inştiinţat, iar vânzătorul are dreptul de a primi
diferenţa dintre preţul pe care ar fi trebuit să-l obţină şi cel realizat prin a doua vânzare, precum
şi daune-interese.
b) Dacă nu cere executarea silită, vânzătorul poate să invoce excepţia de neexecutare, in
sensul de a refuza să predea bunul până când cumpărătorul nu plăteşte preţul. Astfel, potrivit
art.1693 C.civ.: in lipsa unui termen cumpărătorul poate cere predarea bunului de indată ce preţul
e plătit; per a contrario, vânzătorul are dreptul de retenţie asupra bunului până la plata preţului,
dacă nu a acordat cumpărătorului un termen de plată.
Dacă vânzătorul a acordat un termen pentru plata preţului, se apreciază că a renunţat la
excepţia de neexecutare şi nu mai poate refuza predarea decât dacă cumpărătorul intre timp
devine insolvabil ori garanţiile acordate vânzătorului sau diminuat insă numai dacă cumpărătorul
nu acordă garanţii indestulătoare că va plăti preţul la termenul stabilit.
Dacă la data incheierii contractului vânzătorul cunoştea insolvabilitatea cumpărătorului,
acestă păstrează beneficiul termenului, dacă starea de insolvabilitate nu s-a agravat substanţial.
c) A treia şi cea mai importantă posibilitate legală a vânzătorului este acţiunea in rezoluţiunea
contractului (art.1724).
Pentru a o putea solicita, având in vedere caracterul sinalagmatic al contractului, trebuie că
insuşi vânzătorul să-şi indeplinească propriile obligaţii sau să fie gata să le indeplinească.
Rezoluţiunea poate fi cerută dacă cumpărătorul nu a plătit deloc preţul sau dacă a plătit
parţial, cât şi când nu s-au plătit dobânzile.
La bunurile mobile intervine rezoluţiunea de drept a contractului in cazul neexecutării
obligaţiilor, cumpărătorul fiind de drept in intârziere cu privirea la indeplinirea obligatţilor sale
dacă, la scadenţa nici nu a plătit preţul şi nici nu a preluat bunul.
In cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau schimbărilor dese de valoare,
cumpărătorul este de drept in intârziere cu privire la preluarea lor, când nu le-a preluat in
termenul cuvenit, chiar dacă preţul a fost plătit sau când a solicitat predarea fară să fi primit
preţul.
Ca o situaţie specială de rezoluţiune in cazul bunurilor mobile, art.1727 C.civ. prevede că
vânzătorul neplătit care a predat bunul poate in cel mult 15 zile de la data predării să declare
rezoluţiunea fără punerea in intarziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cat timp bunul
e incă in posesie cumpărătorului (e un privilegiu mobiliar care se menţine până la instrăinarea,
transformarea sau peirea bunului).
La bunurile imobile, art.1728 C.civ.: dacă există stipulat că in cazul neplătii preţului la
termenul convenit, cumpărătorul este de drept in intârziere, el poate plăti şi după expirarea
termenului atât timp cât nu a primit declaraţia de rezoluţiune din partea vânzătorului.
Acţiunea vânzătorului in rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului e o acţiune reală şi nu
personală pentru că urmăreşte lucrul vândut şi nu persoana cumpărătorului.

38
 O astfel de acţiune nu va produce efecte impotriva autorităţii publice, ori impotriva
administratorului judecătoresc de la o vânzare silită.
Acţiunea poate fi intentată de vânzător (personal sau prin reprezentant), de moştenitorii săi de
cesionarul preţului, de legătarul particular şi de creditorii vânzătorului (prin acţiune oblică).

2. Obligaţia de preluare a bunului vândut

Este o obligaţie corelativă a vânzătorului de a preda, de fapt, cumpărătorul are dreptul de a
prelua bunul, dar şi obligaţia de a-l prelua la locul şi data prevăzute in contract. De asemenea,
cumpărătorul va suporta cheltuielile de ridicare şi transport de la locul predării.
Dacă cumpărătorul nu-şi indeplineşte obligaţia de preluare a bunului mobil, ca şi in cazul
neplăţii preţului, vânzătorul poate să depună bunul intr-un depozit la dispoziţia şi pe cheltuiala
cumpărătorului, ori de a-l vinde dacă bunul are un pret, la bursă sau la târg ori stabilind altel, de
o persoană autorizată prin licitaţie publică sau pe preţul curent (art. 1726).
Privind executarea coactivă şi vânzătorul are dreptul la plata diferenţei dintre preţul oferit la
prima vânzare şi cel efectiv obţinut plus daune-interese.
De asemenea, vânzătorul poate solicita prin intermediul instanţei, fie executarea silită a
obligaţiei de preluare, fie rezoluţiunea vânzării şi daune-interese, in ambele situaţii, dacă e cazul.
Dacă vânzarea are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preţ curent, iar contractul nu a fost
executat din culpa vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a cumpara bunuri de acelaşi gen pe
cheltuiala vânzătorului, printr-o persoană autorizată; cumpărătorul are dreptul de a pretinde
diferenţa dintre suma ce reprezintă cheltuielile de achiziţie a bunului şi preţul convenit cu
vânzătorul, plus daune-interese, dacă e cazul.
Vânzătorul sau cumpărătorul care va incheia o vânzare-cumpărare are obligaţia de a aduce
acest lucru la cunostiinţa celeilalte părţi.

3.Obligaţia cumpărătorului de a suporta cheltuielile vânzării

E vorba de cheltuielile pentru incheierea contractului de vânzare-cumpărare şi anume:taxe de
timbru, taxe de autentificare, onorariul notar, onorariul avocat, cheltuieli de inscriere in cartea
funciară; acestea sunt considerate un accesoriu al preţului şi de aceea sunt suportate de
cumpărător, in lipsa unei convenţii contrare.
Dacă cheltuielile respective sunt plătite de vânzător, acesta va avea o acţiune in regres
impotriva cumpărătorului, dovedind doar că a plătit cheltuielile respective, dacă cumpărătorul
pretinde că vânzătorul s-a obligat să plătească o parte din cheltuieli, deşi in actul de vânzare-
cumpărare nu s-a stipulat nimic, va trebui să probeze această intelegere.
In ceea ce priveşte rezoluţiunea contractului de vânzare, pentru neexecutarea obligaţiilor
oricărei părţi poate fi dispusă de instanţa, la cerere, sau poate fi declarată unilateral, de cel in
drept.
De asemenea, când legea prevede sau părtile au convenit, rezoluţiunea poate opoza de plin
drept.
Declaraţia de rezoluţiune trebuie făcută in termenul prescripţiei prevăzute pentru acţiunea in
rezoluţiune pentru a putea fi opozabilă terţilor; ea trebuie inscrisă in cartea funciară sau alte
registre de publicitate.

39
 De asemenea, când părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate fi făcută prin notificarea
scrisă a debitorului; sau când debitorul este de drept in intârziere ori nu şi-a executat-o in timpul
fixat pentru punerea in intârziere.
Odată făcută, declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la comunicarea ei către debitor sau
de la expirarea termenului prevăzut prin punerea in intârziere.
Părţile pot incheia şi un pact comisoriu ce va produce efecte dacă prevede expres obligaţiile a
căror neexecutare atrage rezoluţiunea contractului. Cu excepţia cazului in care părţile au
convenit ca rezoluţiunea va rezulta din simplu fapt al neexecutării, in cazul pactului comisoriu,
rezoluţiunea presupune mai intâi punerea in intârziere.
Dacă contractul se desfiinţează, se apreciază că nu a fost niciodată incheiat restituindu-se
prestaţiile de fiecare parte.
Dacă bunul este instrăinat către terţ, acţiunea se poate face şi impotriva terţului; cu rezerva
regulilor de carte funciară sau a efectelor dobândirii cu bună credinţă a bunurilor mobile, ori sub
rezerva uzucapiunii: de asemenea, dacă au fost constituite asupra bunului respectiv drepturi reale
acestea trebuie respectate.
Dacă restituirea nu se poate face in natură se va face prin echivalent.
Persoana fără capacitate deplină de exerciţiu este obligată la restituire doar in limita folosului
realizat (sarcina probei revine celui ce solicită restituirea).
De asemenea, debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat din culpă sau cu intenţie,
culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplu fapt al neexecutării.

40
CAPITOLUL II.CONTRACTUL DE SCHIMB (art. 1763C.civ.)

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

,,Este contractul prin care fiecare din părti numite copermutanţi transmite sau se obligă să
transmită un bun pentru a dobândi un altul’’ (art.1763).
Asa cum am mai spus, schimbul, cronologic a precedat vânzarea, sub forma trocului; odată cu
apariţia banilor schimbul a fost trecut intr-un plan secundar.
Noul Cod prevede că dispoziţiile de la vânzare se vor aplica şi contractului de schimb fiecare
din părţi fiind considerată vânzător, in ce priveşte bunul instrăinat şi cumpărător in ce priveşte
bunul dobândit.
Astfel, ce am analizat la vânzare-cumpărare referitor la condiţii de valabilitate, efecte, etc.
este valabil in principiu şi la contractul de schimb.
O singură prevedere specială există in C.civ. pentru schimb: in lispa unei convenţii contrare,
părţile suportă in mod egal cheltuielile pentru incheierea contractului, faţă de vânzare, unde
cheltuielile sunt suportate de cumpărător.

Caractere juridice:

a) Contract consensual;
Pentru a fi probat, de regulă ia forma unui inscris.
Dacă e vorba de bunuri imobile sau dacă legea cere pentru valabilitatea unui sau ambelor
obiecte ale schimbului forma autentică aceasta trebuie respectată sub sancţiunea nulităţii
absolute, iar dacă dreptul este unu tabular trebuie inscris şi in cartea funciară.
In cazul contractelor electronice trebuie să fie respectate condiţiile de forma prevăzute de
legea specială (art.1245).
b) Contract sinalagmatic;
c) Contract cu tilu oneros;
Fiecare din părti urmăreşte obţinerea unui contraechivalent.
Dacă cele două bunuri ce fac obiectul schimbului nu sunt echivalente ca valoare, caz in care
diferenţa e suplinită printr-o sumă numită sultă, funcţie de marimea căreia contractul poate fi
calificat la un moment dat drept contract de vânzare.
Dacă ambele prestaţii constau in bani; (de exemplu nu avem bani de păatit taxiul şi incepem
să schimbăm o bancnota de 100 de lei cu 10 de 10 lei) atunci contractul va fi considerat tot unul
de schimb.
d) Contract comutativ;
e) Contract translativ de proprietate;
Se transmite proprietatea integrală asupra unui bun sau doar o cotă-parte dintr-un bun (dacă
sunt mai mulţi coproprietari).
Dar obiect al contractului de schimb, poate fi şi alt drept real şi chiar un drept de creanţă.
Dacă una din prestaţii este in bani atunci va fi un contract de vânzare-cumpărare; dacă ambele
sunt in bani va fi un contract de schimb; schimbul presupune juridic vorbind, aceeaşi natură a

41
prestaţiilor. Dacă o prestaţie se referă la un bun iar alta la o obligaţie de a face poate fi un
contract de intreţinere sau un contract nenumit.
Ca particularitate a contractului de schimb, dacă unul din copermutanţi probează că bunul
primit este proprietatea unui terţ, el poate refuza predarea bunului sau promis in schimb şi poate
fi obligat doar la restituirea bunului primit (către adevaratul proprietar). Chiar dacă a fost de
bună-credinţă (nu a ştiut ca bunul primit este al unui terţ, şi chiar dacă el ar fi predat bunul sau
celuilalt copermutant, iar aceasta nu-i l-a restituit, potrivit unei speţe din practică).
De asemenea, copermutanţii sunt obligaţi de a se garanta reciproc pentru evicţiune (dacă una
din părţi este evinsă, poate opta intre a solicita daune-interese sau a cere rezoluţiunea
contractului).
Dacă evicţiunea este doar parţială, copermutantul are dreptul doar la contravaloarea părţii din
bunul evins, nu şi la restituirea bunului (adică la rezoluţiune).
De asemenea, există şi obligaţia de garanţie contra viciilor ascunse cu condiţia să fie grave şi
să fi existat la momentul transmiterii bunului.
In ce priveşte schimbul de imobile, acesta poate avea loc pentru bunurile aflate in circuitul
civil; există aceleaşi interdicţii de instrăinare sau de dobândire a bunurilor imobile, ca şi la
contractul de vânzare-cumpărare.

42
 CAPITOLUL III. CONTRACTUL DE DONAŢIE

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

Este definit de art.985 C.civ. ca acel contract prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte
numită donator dispune in mod irevocabil de un bun in favoarea celeilalte părţi, numită
donatar.
Specific contractului de donaţie este aşadar faptul că transmiterea dreptului asupra bunului
donat se face cu intenţia de a gratifica (animus donandi), fără a primi ceva in schimb.
Alături de testament, donaţia este o liberalitate , adică acel act prin care o persoană dispune cu
titlu gratuit de bunurile sale, in tot sau in parte.
Prin donaţie se pot transmite atât drepturi reale cât şi de creanţa.
Donaţia presupune intotdeauna micşorarea patrimoniului donatorului şi imbogăţirea, mărirea
patrimoniului donatarului, dar, faţa de imbogăţirea fără just temei, cauza contractului de donaţie
o constituie dorinţa de a gratifica (animus donandi), acceptat de donatar.
De asemenea, fatşă de alte acte cu titlu gratuit, reprezentate de actele dezinteresate (mandatul
gratuit, imprumutul de folosinţă) are drept efect micşorarea patrimoniului, pe când actele
dezinteresate nu au acest efect;obligaţia din aceste contracte sunt de a face şi nu de a da, de aceea
au alte condiţii de fond şi de formă.

Caractere juridice

a) Contract unilateral, dar act juridic bilateral: presupune acordul de voinţa a doua părţi,
dar obligaţii doar in sarcina donatorului.
Excepţie: donaţia cu sarcina (obligaţii şi pentru donatar)
b) Contract cu titlu gratuit, adică se procură un folos patrimonial altei persoane, fără a se
urmări obţinerea unui alt folos patrimonial in schimb.
Excepţie: poate fi şi cu titlu oneros, dacă există o donaţie cu sarcină.
c) Contract solemn, se incheie prin inscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute
(art.1011 alin.1); forma autentică e o condiţie de valabilitate a donaţiei; atât oferta de
donaţie cât şi acceptarea trebuie să fie in formă solemnă.
Astfel, in practică s-a apreciat că inzestrarea unui copil in vederea căsătoriei, având caracterul
unei donaţii se face doar prin act autentic; deci nu se poate aprecia ca e vorba de o obligaţie
naturală a părinţilor de a-şi inzestra copii care să se transforme, prin executare voluntară, in
obligaţie civilă, astfel că, faptul că părinţii dau in folosinţă o locuinţă, fără a face şi forma
autentică a unei donaţii, nu poate fi decât o simplă ingăduinţă, ce poate fi revocată.
Raţiunea formei solemne este protecţia donatorului impotriva captaţiunii la care el este expus.
Excepţie: fac donaţiile indirecte,deghizate şi darurile manuale.
Drepturile mobile trebuie enumerate şi evaluate printr-un inscris, sub semnatură privată sub
sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.
Bunurile mobile corporale cu o valoare mai mică de 25.000 lei pot face obiectul unui dar
manual, cu excepţia prevăzută de lege. Un astfel de dar manual se face prin acordul de voinţă al
părţilor, insoţit de tradiţiunea bunului; contractul aici este unul real şi nu solemn.

43
 d) Contract translativ de proprietate
Fiind act solmen, transmiterea proprietăţii are loc in momentul realizării acordului de voinţa
in formă autentică, iar intre absenţi in momentul in care donatorul primeşte acceptarea
donatarului, ambele in formă autentică.
Predarea bunului poate avea loc şi ulterior incheierii contractului şi deci a transmiterii
dreptului de proprietate.
La darul manual, predarea bunului şi acordul de voinţa sunt o condiţie de incheiere a
contractului; transmiterea proprietăţii are loc concomitent cu predarea bunului.
Dacă bunul este imobil, dobândirea şi pierderea dreptului de proprietate de donatar se face
doar cu respectarea regulilor in materie de carte funciară.
In toate cazurile donatorul trebuie să fie proprietarul bunului donat.
e) Contract irevocabil in pricipiu, altfel donatarul ar fi intr-o permanentă incertitudine.
Aşadar, după incheierea contractului donatorul nu-şi mai poate retrage oferta.
Este de asemenea nulă orice donaţie cu condiţii a căror indeplinire atârnă doar de voinţa
donatorului.
Ca excepţie, donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea culpabilă a
sarcinilor la care s-a obligat donatarul. (art.1020)
Intre soţi, donaţia este revocabilă in timpul căsătoriei.

Sectiunea aII-a Condiţii de validitate

1.Capacitatea
In principiu orice persoană poate fi parte intr-un contract de donaţie (orice persoană e
capabilă de a da şi a primi prin liberalităti cu respectarea regulilor privind capacitatea-art.987
C.civ.).
Capacitatea de a dispune, ca şi cea de a primi trebuie să existe la data la care fiecare din părti
işi exprimă acordul de a incheia actul respectiv.
Dacă e un contract intre absenţi, donatorul trebuie să fie capabil atât in momentul ofertei cât şi
in cel al acceptării care este momentul incheierii contractului. Regula in materie e capacitatea.
Incapacitatea este excepţia, de aceea ele trebuie expres prevăzute de lege şi sunt de strictă
interpretare.
A.Incapacitati de a dona
Având in vedere importanţa actului de donaţie ca act de dispozitie, legea pentru ocrotirea
intereselor anumitor persoane a prevăzut următoarele incapacităti de a dispune:
a) Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate
dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; dacă se
incalcă aceste prevederi sancţiunea este nulitatea relativă.
b) Mai mult, nici după ce dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu persoana nu poate
dispune de liberalităţi in folosul celui ce a avut calitatea de reprezentant sau ocrotitor legal,
inainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcarea de gestiune. Excepţie: când
reprezentantul este ascendentul dispunătorului.
De asemenea,potrivit art.146 (3), minorul nu poate face donaţii, altele decât darurile obişnuite
potrivit stării lui materiale, nici să garanteze obligaţia altuia; dacă se incalcă aceste prevederi
actele sunt anulabile.

44
 De asemenea, nici tutorele nu poate, in numele minorului, să facă donaţii şi nici să garanteze
obligaţia altuia. Excepţie: darurile obişnuite potrivit cu starea materială a minorului; actele sunt
anulabile, anularea putând fiind solicitată de tutore, consiliul de familie (sau orice membru al lui)
şi de procuror, din oficiu sau la sesizarea instanţei de tutelă.
In ceea ce il priveşte pe interzisul judecătoresc, din bunurile acestuia descendenţii lui pot fi
gratificaţi de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanşei de tutelă
(fără a se da scutire de raport).
O persoană ce nu există la data donaţiei poate beneficia de donaţie dacă aceasta e facută in
favoarea unei persoane capabile, cu sarcina acesteia de a transmite beneficiarului obiectul
liberalităţii imediat ce va fi posibil.
Sunt valabile donaţiile făcute sub forma unor daruri manuale (cadouri) la aniversări.
B.Incapacităţi de a primi.
Pot fi absolute (cele ce impiedica o persoana sa primeasca de la oricine) si relative (ce
impiedica o persoana sa primeasca de la anumite persoane).
a) Incapacităţi absolute de a primi.
Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile fără personalitate juridică nu au
capacitate de folosinţa deci nu pot primi cu titlu gratuit, pentru că nu există ca subiecte de
drept.
In schimb, copilul conceput poate primi cu titlu gratuit cu condiţia de a se naşte viu. (copilul
mort e considerat că nu există).
De asemenea, entităţile care nu au dobândit entitate juridică vor putea primi donaţii in cursul
constituirii, dar numai dacă acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă in mod
valabil. (de pildă, la fundaţii, fondatorii fac liberalităţi inainte de constituirea ei, tocmai pentru a
putea crea patrimoniul fundaţiei).
De asemenea, potrivit legii speciale demnitarii, judecătorii, procurorii nu pot primi cu titlu
gratuit sub sancţiunea nulităţii absolute.
b) Incapacităţi relative de a primi
Medicii, farmaciştii sau alte persoane care, direct sau indirect, acorda ingrijiri de
specialitate dispunătorului pentru boala care este cauza decesului persoanei respective.
Excepţie: liberalităţile făcute soţului, rudelor in linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi (fraţi
şi surori) sau altor rude până la gradul 4 inclusiv, dacă la momentul respectiv dispunătorul nu are
soţ şi nici rude in linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
Aceeaşi interdicţie şi in ceea ce priveşte preoţii sau alte persoane ce acorda asistenţă
religioasă in timpul bolii care e cauza decesului.
Ambele interdicţii au ca motiv prezumţia de captaţie şi sugestie asupra bolnavului din partea
medicului, farmacistului sau preotului.
Dacă dispunătorul a decedat, timpul de prescripţie a acţiunii in anulare va curge de la data la
care moştenitorii au luat la cunoştiinţa de existenţa liberalităţii.
Dacă dispunătorul s-a restabilit, acţiunea in anulare a donaţiei poate fi introdusă in 3 ani de la
data la care dispunătorul s-a restabilit.
Pentru a funcţiona aceste incapacităţi trebuie ca donaţia să fie făcută in timpul bolii din cauza
careia bolnavul a decedat iar donatarul să-l fi tratat sau asistat religios pe bolnav.

45
 Incapacitaţile sunt valabile şi in cazul donaţiilor deghizate sub forma unui act cu titlu oneros
sau făcute unei persoane interpuse.

2.Consimtământul părţilor

Pentru a fi valabil trebuie să respecte condiţiile generale de valabilitate:

a) Să provină de la o persoană cu discernământ;
b) Să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice(serios);
c) Să fie exteriorizat;
d) Să fie neviciat.
Forma de exteriorizare este cea a inscrisului.
In ceea ce priveşte viciile de consimtământ la donaţie poate exista o eroare asupra persoanei
in ceea ce priveşte identitatea donatarului, dar şi când se au in vedere calităţile lui esenţiale
pentru incheierea donaţiei.
Cele mai frecvente vicii de consimtământ sunt dolul sub forma sugestiei şi captaţiei,
manopere savârşite de donatar sau de un terţ pentru a-l determina pe donator să facă liberalităţi;
in practică există o delimitare netă intre sugestie şi captaţie, ele sunt folosite impreună (captaţia
presupune procedeul psihologic ce trezeşte vanitatea, orgoliul donatorului, iar sugestia presupune
sădirea in mintea acestuia a ideii de a incheia donaţia in favoarea donatarului).
Violenţa poate proveni de la donatar, dar şi de la un terţ şi adesea este invocata de persoane
care au fost constrânse să doneze in favoarea statului, anterior anului 1989.
De pildă, o persoană a fost constrânsă prin anii `80 să doneze statului un apartament, iar in
anul 2002 a formulat o acţiune in anularea donaţiei pentru violenţă, acţiunea i-a fost insă respinsă
ca prescrisă, deoarece acţiunea putea fi promovată odată cu incetarea constrângerii, adică din
decembrie `89, moment din care a inceput să curgă termenul de prescripţie, astfel că in anul 2002
acţiunea era deja prescrisă.
Leziunea, ca viciul de consimtământ, nu poate fi concepută in cazul donaţiei, deoarece e un
contract unilateral in care doar donatorul işi asumă o obligaţie deci nu se pune problema unui
prejudiciu ce ar rezulta din disproporţia de valoare dintre contraprestaţi.
In ce priveşte obiectul, pot forma obiect al donaţiei bunurile mobile sau imobile sau aflate in
circuitul civil sau dreptul privind aceste bunuri, un obiect determinat sau determinabil, posibil,
licit, existent sau ce poate exista in viitor.
Nu pot constitui obiect al donaţiei succesiunile nedeschise.
De asemenea, o donaţie sub forma darului manual privind un bun viitor nu e posibilă,
deoarece darul manual presupune predarea bunului concomitent cu incheiere valabilă.
Donatorul trebuie să fie proprietarul bunului, fiind nulă absolut donaţia bunului altuia.

3.Cauza
Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.
Scopul imediat şi comun tuturor contractelor de donaţie este intenţia de a-l gratifica pe
donatar.

46
 Scopul mediat este adevaratul motiv al incheierii actului şi variază de la un contract de
donaţie la altul, putând fiind vorba de o recunoştiinţa, recompensă, afecţiune.
Dacă scopul este ilicit sau imoral donaţia este nulă, in schimb, in practică s-a apreciat ca o
donaţie făcută intre concubini in scopul incheierii căsătoriei e valabilă. (concret s-a incheiat intre
concubini un contract de vânzare-cumpărare ce ascundea de fapt o donaţie, insă dacă s-a dovedit
că intre părţi este o relaţie de afecţiune, că donatara l-a ingrijit efectiv pe concubinul bolnav de o
boală cronică şi ca la o lună după incheierea contractului de vânzare-cumpărare părţile s-au
căsătorit, actul nu poate fi declarat nul ca fiind fondat pe o cauză ilicită).
De asemenea, ceea ce se intamplă in prezent, in sensul că o persoană care cunoaşte ca e
iminenta inceperea unei urmării penale impotriva sa pentru o infracţiune cauzată de prejudiciul,
săvârşit anterior şi care face o donaţie celor din familie cu scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală, aceasta va fi nulă, fiind bazată pe o cauză ilicită: fraudarea prin săvârşirea de infracţiuni a
intereselor anumitor persoane.
Legea prezumă existenţa şi valabilitatea cauzei până la proba contrarie, astfel incât proba
unei cauze nevalabile revine persoanei care o invocă.
In ce priveşte forma, forma autentică nu e cerută doar pentru proba donaţiei, ci pentru insăşi
valabilitatea actului; nerespectarea acestor condiţii duce la nulitatea absolută.
Dacă e nulă pentru nerespectarea formei donaţia nu poate fi confirmată ulterior de donator, ci
trebuie refăcută in intregime, cu respectarea formei autentice.
Bunurile mobile ce formează obiectul donaţiei trebuie enumerate fiind evaluate intr-un
inscris, chiar sub semnatură privată, in sens contrar donaţia este nulă absolut (actul estimativ nu e
cerut in cazul darurilor manuale şi al donaţiilor indirecte).
Dacă se face o promisiune de donaţie trebuie făcută in formă autentică, sub sancţiunea
nulităţii absolute; dacă promisiunea nu se execută de promitent, beneficiarul primeşte doar
daune-interese echivalente cu cheltuielile făcute şi avantajele acordate terţilor in considerarea
promisiunii.

Sectiunea a III-a. Efectele contractului de donaţie

Principalul efect este cel translativ: dreptul ce face obiectul contractului se transmite cu titlu
gratuit din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului, transferul operând de bun drept
odată cu incheierea contractului (ca şi la vânzare-cumpărare).
Dacă donaţia are ca obiect un drept de creanţa va reprezenta o cesiune de creanţă cu titlu
gratuit, şi va fi guvernată de regulile de la cesiunea de creanţă, in regula in materie prin donaţie
se transmite un drept real cel mai adesea cel de proprietate, drept ce se va transmite in momentul
realizării acordului de voinţa in formă autentică, ca regulă.
Fiind un contract unic, donaţia crează obligaţii doar pentru donator in pricipal donatarul
neavând nici o obligaţie.

47
 A.Obligaţiile donatorului
1.Principala obligaţie este de a preda bunul donat, obligaţie care se poate executa chiar in
momentul incheierii contractului, concomitent cu transmiterea dreptului real sau ulterior, dacă
aşa a fost stipulat in contract.
Dacă e un dar manual, există obligaţia de predare a bunului ca atare, deoarece predarea
bunului dăruit este o conditie sine qua non de incheiere a contractului (care va fi unul real).
De asemenea, donatorul are obligaţia de conservare a bunului, dacă acesta nu se preda imediat
după incheierea contractului.
2.Faţă de contractul de vânzare-cumpărare, donaţia fiind un act cu titlu gratuit, donatorul
nu va putea răspunde nici pentru evicţiune şi nici pentru vicii ascunse.
Totuşi, va răspunde pentru evicţiune dacă a promis expres acest lucru, sau dacă evicţiunea
provine din faptul său personal sau dacă a săvârsit un dol (evicţiunea decurge dintr-o imprejurare
cunoscută şi necomunicată donatarului la incheierea contractului).
De asemenea, va raspunde pentru pagubele ce rezultă din viciile ascunse cunoscute de
donator şi necomunicate donatarului la incheierea contractului, vicii ce au cauzat prejudicii
donatarului, aici ne mai fiind vorba de o raspundere contractuală, ci de una delictuală, intrucât
donatorul a săvârsit astfel un delict civil.
De asemenea, dacă donaţia este cu sarcina, donatorul va răspunde ca şi vânzătorul şi pentru
evicţiune şi pentru vicii, dar numai in limita valorii sarcinilor.
In ceea ce priveşte suportatea riscului contractului, faţă de vechea reglementare, noul
C.civ.consacra regula bunul piere pentru debitor (res perit debitori) in cazul contractului
translativ de proprietate, când riscul se transmite odată cu predarea efectivă a bunului şi nu in
momentul transmiterii dreptului de proprietate (res perit domino), al vechiului cod.
Având in vedere caracterul gratuit al contractului de donaţie, suportatea riscului prezintă
unele particularităţi: dacă e o donaţie obişnuită, riscul e suportat şi inainte şi după predare de
donator, dacă e o donaţie cu sarcină contractul devine unul sinalagmatic astfel că riscul va fi
suportat de dobânditor din momentul predării, incât sarcina va trebuie executată de donatar, dacă
riscul intervine după predarea bunului; insă, dacă bunul nu a fost predat, debitorul obligaţiei de
predare (donatorul va suporta riscul şi nu mai poate pretinde executarea sarcinii de donatar).

B.Obligaţiile donatarului
Dacă vorbim de o donaţie obişnuita, donatarul nu are obligaţii juridice faţă de donator, ci
doar obligaţii morale, de recunoştiinţă, care dacă nu e respectată atrage in cazurile pe care le vom
analiza, revocarea donaţiei pentru ingratitudine.
Dacă vorbim de o donaţie cu sarcină, donatarul are obligaţia de a executa sarcinile, iar dacă
nu-şi indeplineşte aceste obligaţii, donatorul poate solicita:executarea siliăa a sarcinii sau
revocarea donaţiei.
C.civ. (art.1006) oferă şi posibilitatea revizuirii sarcinilor sau condiţiilor, dacă, din cauza unor
situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite ulterior acceptării liberalităţii,
indeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor ce afectează liberalitatea a devenit extrem de
dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar.
Astfel, instanţa, respectând dorinţa dispunătorului, poate dispune modificări cantitative sau
calitative ale condiţiilor sau ale sarcinilor care afectează liberalitatea.

48
 Instanţa poate autoriza instrăinarea parţială sau totală a obiectului liberalităţii, stabilind ca
preţul să fie folosit in scopuri conforme voinţei dispunătorului, dar şi alte măsuri care să menţină
destinaţia pe care a urmărit-o acesta.
Dacă nu mai există motivele care au determinat revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor,
persoana interesată poate solicita instanţei inlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii.
De asemenea, C.civ. (art.1009) spune că e considerată nescrisă clauza prin care beneficiarul e
obligat să nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea
sarcinilor ori condiţiilor, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii obiectului acestuia.
Pentru ca donaţia să fie opozabilă terţilor, se vor aplica regulile generale cunoscute in materia
publicitaţii imobiliare (inscrierea in cartea funciară a dreptului cu privire la bunul imobil
dobândit cu titlu gratuit, precum şi condiţia ca terţul dobânditor de bună-credinţă să nu invoce
excepţia care spune că până la proba contrară, posesor e considerat proprietar, cu excepţia
imobilelor inscrise in cartea funciară, dar şi notificarea sau acceptarea cesiunii de creanţă de
debitor), dacă obligaţia donaţiei e o creanţă.

C.Principiul irevocabilităţii donaţiilor

Specific şi de esenţa contractului de donaţie este irevocabilitatea ei (art.1015 C.civ.) şi in
acelaşi timp, deosebirea de forţă obligatorie a contractului (art.1270 C.civ) care există şi in
privinţa donaţiei. (aceasta priveşte efectele contractului in timp ce irevocabilitatea priveşte esenţa
contractului, e o condiţie de validitate pentru formarea lui)
Termenii art.1015 C.civ.stabilesc că donaţia nu e valabiăa când cuprinde clauze ce permit
donatorului să o revoce prin voinţa sa, mai putin in cazul in care donaţia este divizibilă şi clauza
o afectează doar partial, pentru restu se menţin efectele contractului.
Este nulă absolut:
- donaţia afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa
donatorului(potestativă pură); ca o situaţie distinctă dar asemanatoare, C.civ. prevede că sunt
caduce donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia sub condiţia incheierii căsătoriei, dacă acea
căsătorie nu se incheie (e o condiţie potestativă simplă ce depinde aici de voinţa donatarului şi a
unui terţ, eventualul soţ).
- donaţia care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor,
dacă valoarea maximă a lor nu e determinată in contractul de donaţie;
- donaţia care permite donatorului să denunţe contractul in mod unilateral;
- donaţia care impune donatorului să dispună in viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul
moare fără să fi dispus de acel bun; dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile
donate, va fi nulă doar acea parte a donaţiei.
Sunt incompatibile cu principiul irevocabilităţii:
- condiţiile pur potestative;
- plata unor datorii viitoare nedeterminate;
- dreptul de a dispune de bunul donat;
- dreptul de a denunţa in mod unilateral contractul de donaţie;
Sunt insă permise cu titlu de excepţie urmatoarele clauze, in principiu, clauze ce nu contravin
cu irevocabilitatea donaţiei:

49
 - donaţiile cu termen, deoarece termenul nu afectează valabilitatea dreptului, ci doar exerciţiul
dreptului respectiv;
- donaţiile care au condiţii cazuale şi mixte (cazuale sunt cele care depind de hazard, mixte
sunt cele care depind de voinţa uneia din părţi şi de voinţa altei persoane determinate); donaţia e
posibilă pentru ca această condiţie nu depinde doar de voinţa donatorului, in acest sens, in
practica e valabilă o donaţie făcută soţilor sub condiţia rezolutorie a divorţului: dacă părţile vor
divorţa atunci donaţia va fi revocată.
- donaţiile in care sunt specificate plata datoriilor prezumate sau viitoare;
- clauza de reintoarcere a bunului donat in ipoteza in care donatarul decedează anterior
donatorului, chiar dacă are descendenţi sau dacă moare atât donatarul cât şi descendenţii lui;
- donaţia cu rezerva uzufructului sau a dreptului de abitaţie in favoarea donatorului sau a unui
terţ, ceea ce se donează in această situaţie fiind nudă proprietate.
De asemenea, donaţia poate fi grevată de o sarcină ce constă in obligaţia instituitului, de a
conserva bunurile ce constituie obiectul liberalităţii şi de a le transmite la decesul sau
substituitului desemnat de dispunator (e ceea ce se numeşte o substituţie fideicomisara, ceea ce
in C.civ.de la 1864 era interzisă sub sancţiunea nulităţii absolute).
Reamintesc, cu câteva explicaii suplimentare, că donaţiile intre soţi sunt exceptate de la
principiul irevocabilităţii donaţiilor. In timpul căsătoriei soţul donator poate revoca oricând
donaţia; in schimb, după incetarea sau desfacerea căsătoriei, şi chiar impotriva moştenitorului,
soţul donatar, după decesul acestuia, donaţia devine in principiu irevocabilă.
In mod exceptional, moştenitorii donatorului pot solicita revocarea donaţiei doar:
a) Pentru neexecutarea sarcinilor;
b) Pentru ingratitudine.
De asemenea, nulitatea căsătoriei conduce la nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea
credintă (care a cunoscut cauza de nulitate, de pildă stia că s-a casatorit cu ăarul său şi că legea
nu permite acest lucru).
Revocabilitatea donaţiei intre soţi poate fi făcută printr-o simplă cerere adresată soţului
donatar sau printr-o cerere in justiţie, sau poate rezulta in mod tacit dintr-un act de dispoziţie
ulterior donaţiei, cum ar fi vânzarea bunului donat unei terţe persoane.
E lovită de nulitate orice simulaţie in care donaţia este contractul secret in scopul eludării
revocabilităţii donaţiilor intre soţi.
Este prezumată relativ a fi persoana interpusă orice rudş a donatarului la a cărei moştenire
acesta ar avea vocaţie in momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.

D. Cauze legale de revocabilitate a donaţiilor

In afara situaţiei in care parţile contractului de donaţie au stipulat clauze care permit
revocarea donaţiei, exista clauze legale ce permit revocarea donaţiei, ca excepţie de la principiul
irevocabilităţii donaţiei.
Acestea sunt prevazute de art.1020 C.civ. şi sunt două la număr:
- revocarea pentru neexecutarea culpabilă a sarcinilor la care s-a obligat donatarul;
- revocarea pentru ingratitudine.
Ele nu pot opera de drept, ci doar pe calea unei acţiuni in faţa instanţei de judecată.

50
 Promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă anterior executării sale apare unu din cazurile
de revocabilitate; de asemenea, se revocă de drept când situaţia materială a promitentului s-a
deteriorat intr-o asemenea situaţie incât executarea promisă a devenit excesiv de oneroasă pentru
acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

1. Revocarea pentru ingratitudine

Fiind un act cu titlu gratuit, respectiv o liberalitate, donaţia nu incumbă obligaţia juridică
stabilită donatarului, ci doar o obligaţie morală, de a se abţine de la săvârşirea unor fapte
necorespunzatoare faţă de donator. In caz contrar, donatorul revocă pentru ingratitudine,
indiferent dacă vorbim de donaţia clasică sau dacă e vorba de un dar manual.
Cazurile de revocare a donaţiei pentru ingratitudine sunt prevăzute limitativ de art.1203 C.civ.
a) Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau nu
l-a inştiinţat pe donator, având cunoştiinţa de faptul că alte persoane intenţionau să
atenteze la viaţa donatorului. E vorba aşadar de o tentativa de a suprima fizic pe
donator sau o persoană apropiată lui; Termenul de atentat are semnificaţia intenţiei
donatarului de a-l ucide pe donator. Este suficient a se stabili acea intenţie de a ucide,
neinteresând dacă a fost săvârşită doar o tentativă sau dacă fapta chiar s-a consumat,
nefiind necesară nici o condamnare penală in acest sens.
In a doua ipoteză, când donatarul ştiind că alţii intenţionau să atenteze, nu l-a inştiinţat pe
donator este vorba de o faptă săvârşita prin omisiune.
Nu vom fi in faţa acestui caz de revocare dacă donatarul a săvârşit fapta din culpă şi nici in
cazul in care nu a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei.
b) Dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave.
Expresia fapte penale semnifică infracţiunile prevăzute de Codul penal.
Termenul de cruzimi semnific acte de lovire, vătămari fizice şi care cauza suferinţe fizice ale
acestuia.
Termenul de injurii semnifică insulte, ofense, jigniri, fie la adresa persoanei donatorului fie la
adresa onoarei, demnităţii sau reputatţiei donatorului.
In practica s-a precizat ca simple certuri intre părti sau faptul că donatarul l-a ameninţat pe
soţul donatorului nu pot duce la revocarea donaţiei pentru ingratitudine; trebuie să fie vorba de
fapte săvârsite cu intenţie ţi care să afecteze grav integritatea fizică sau sănătatea donatorului ori
să lezeze onoarea ori demnitatea lui.
c)Dacă donatarul refuză in mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns in
nevoie; donatarul nu poate avea aceste obligaţii dacă donatorul avea rude sau alte persoane
apropiate care aveau posibilitatea de a-l ajuta pe donator.
Ca şi cuantum, alimentele nu trebuie să depăşească valoarea actuală a bunului donat, ţinându-
se insă seama de starea in care bunul se afla la momentul donaţiei, iar dacă bunul piere fortuit
donatarul poate refuza acordarea ajutorului alimentar.
Dreptul la acţiune prin care se solicita revocarea pentru ingratitudine se prescrie in termen de
un an din ziua in care donatorul a ştiut că donatarul a săvârsit fapta de ingratitudine.
Acţiunea in revocare pentru ingratitudine are importanţa doar pentru donator nu şi pentru
moştenitorii săi, dar dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, ea poate fi continuată
impotriva moştenitorilor.

51
 Revocarea pentru ingratitudine se face pe calea unei acţiuni in revocare, acţiune ce are
caracter personal, deci poate fi introdusă doar de donator, putând insă fiind continuată de
moştenitori dacă donatorul a decedat in timpul procesului.
In mod excepţional, poate fi intentată de moştenitori dacă donatorul a decedat inaintea
termenului de un an in care acţiunea putea fi intentată şi fără să-l fi iertat pe donatar; de
asemenea, dacă donatorul a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare a donaţiei, moştenitorii
lui pot introduce acţiunea in termen de un an de la deces.
De asemenea, donatorul care cunoaşte fapta respectivă il poate ierta pe donatar, iertare care
trebuie sa fie expresă , dacă procesul este pe rol.
In caz de revocare, dacă bunul nu poate fi restituit in natură, donatarul poate fi obligat la plata
valorii bunului de la data soluţionarii cauzei.
De asemenea, donatarul este obligat să restituie fructele culese incepând cu data săvârşirii
faptei de ingratitudine.
Revocarea nu produce efecte in ceea ce priveşte drepturile reale asupra bunului dobândit cu
titlu oneros de la donatar de terţii de bună-credinţă şi nici asupra garanţiilor constituite in
favoarea lor; dacă e un bun supus formelor de publicitate, dreptul terţului trebuie să fi fost inscris
in registrele de publicitate anterior inregistrării cererii.
Dacă termenul de prescripţie a expirat, şi donatorul n-a promovat o acţiune in revocare se
prezumă (prezumţie absolută) că in mod tacit donatorul l-a iertat pe donatar.
2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii
In cazul unei donaţii cu sarcină, contractul nu va mai fi un act cu titlu gratuit, ci unu cu titlu
oneros, astfel că neindeplinirea sarcinii poate duce la revocarea donaţiei.
Revocarea pentru neexecutarea sarcinii poate avea loc nu doar in cazul donaţiilor clasice ci şi
in cazul darurilor manuale, donaţilor indirecte sau donaţiilor deghizate.
Dacă donatarul nu indeplineşte sarcina, donatorul sau succesorii săi indreptăţiţi pot cere
executarea sarcinii sau revocarea donaţiei; dacă donaţia este in favoarea unui terţ, aceasta poate
cere doar executarea sarcinii.
Faţă de revocarea pentru ingratitudine, revocarea pentru neexecutarea sarcinii nu mai are
caracter personal, astfel că acţiunea poate fi promovată nu doar de donator, ci şi de succesorii lui,
de mandatarul său, şi chiar de creditorul donatorului prin acţiune oblică sau de cesionarul
acţiunii, in calitate de pârât vor fi donatarul sau moştenitorii lui.
Dreptul la acţiune prin care se solicita executarea sarcinii sau revocarea donaţiei se prescrie in
termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.
Donatarul este obligat de a executa sarcina nu mai in limita valorii bunului donat, raportată la
data la care sarcina trebuia executată.
Dacă sarcina este doar parţial indeplinită, instanţa va aprecia dacă se justifică sau nu
revocarea donaţiei.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii se poate face doar prin acţiune in justiţie,
efectul fiind reintrarea bunului in patrimoniul donatorului, sub rezerva regulilor referitoare la
cartea funciară sau a dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile sau a uzucapiunii.
O liberalitate, deci inclusiv donaţia poate include o dispoziţie numită substituţie
fideicomisară, adică o sarcină ce constă in obligaţia donatarului numit şi insituit, de a conserva

52
bunurile ce formează donaţia şi de a le transmite la decesul său, substituitului desemnat de
donator. Oferta de donaţie, poate fi acceptată de substituit şi de după decesul donatorului.
In cazul in care substituitul predecedează instituitului, sau renunţă la donaţie, bunul donat
revine instituitului, cu excepţia cazului in care sa prevăzut că bunul va reveni moştenitorilor
substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit (art.1000 C.civ.).
Dacă liberalitatea priveşte drepturi supuse formelor de publicitate şi sarcina trebuie să
respecte aceleaşi condiţii de formă.

E.Tipuri de donaţii
Ceea ce am analizat până acum este contractul de donaţie obişnuit, clasic, dacă ne putem
exprima astfel. Pe lângă donaţia obişnuită, mai pot exista donaţii simulate prin deghizare sau prin
interpunere de persoane, donaţii indirecte, o persoană o gratifică pe alta printr-un alt act juridic
decât o donaţie (ex:remiterea de datorie, renunţarea la un drept, s.a.). De asemenea mai există
daruri manuale, ca o altă formă de donaţie, după cum forme specifice sunt reprezentate de
donaţia cu sarcină şi donaţia intre soţi.
1.O primă formă de donaţie simulată o reprezintă donaţia deghizată, ca fiind acea
donaţie ascunsă sub forma unui contract cu titlu oneros. Există aşadar două acte, unul aparent,
simulat, cu titlu oneros şi care este actul public, cunoscut de terţi, dar incheiat pentru a ascunde
cel de al doilea act, actul real incheiat de părţi secret şi cu titlu gratuit (donaţia). Actul aparent
poate fi de exemplu, un contract de vânzare-cumpărare.
Donaţia deghizată e in principiu valabilă deoarece in genere simulaţia nu este sancţionată cu
nulitate. Pentru a fi valabilă donaţia deghizată trebuie să indeplinească condiţiile generale de
valabilitate a contractelor, dar şi condiţiile de fond pentru valabilitatea contractelor de donaţie,
fiind valabilă dacă nu se dovedeşte ca a avut drept scop fraudarea legii.
In ce priveşte forma contractului de donaţie, ne raliem celor care sunt de părere că pentru
valaditatea acestor donaţii nu trebuie respectată forma autentică (atât timp cât actele simulate
sunt recunoscute ca valabile in dreptul roman), ci doar forma cerută de lege pentru contractul
aparent, opinie de altfel preluată şi in actualul C.civ. (art.1011 alin.2).
Acţiunea in justiţie prin care se validează actul juridic incheiat ca donaţie deghizată se
numeşte acţiune in simulaţie; proba simulaţiei se face de părti prin prezentarea inscrisului ce
consemnează actul secret, in timp ce terţii o pot proba prin orice mijloc de probă (art.1292 C.civ.:
şi părţile pot proba simulaţia cu orice mijloc de probă, dacă pretind că aceasta are caracter ilicit).
2.Donaţia prin interpunere de persoane este un act juridic simulat de această dată in ceea
ce priveşte adevaratul donatar.
Se foloseşte când adevaratul donatar este incapabil de a primi liberalităţi de la donator sau
familia donatorului ori opinia publică nu ar agrea incheierea donaţiei in favoarea persoanei
respective.
In acest caz se incheie un act aparent intre donator şi o persoană interpusă ce apare ca donatar
şi un act secret in care se stabileşte adevaratul donatar, care va trebui să primească donaţia de la
persoana interpusă.
Actul public va trebuie să indeplinească toate condiţiile de fond şi de formă ale donaţiei, iar
actul secret trebuie să indeplinească toate condiţiile pentru acea categorie de acte.

53
 Deoarece o donaţie prin interpunere de persoane e mai greu de probat, art. 992 C.civ.
stabileşte cu titlu de prezumţie ca fiind persoane interpuse:ascendenţii, descendenţii şi soţul
persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum ascendenţii şi descendenţii soţului persoanei
respective.
Prezumţia e relativa, astfel incât donatarul poate s-o răstoarne prin proba contrară, adică să
dovedească că el este adevaratul beneficiar al donaţiei.
3.Donaţiile indirecte sunt acte juridice incheiate cu intenţia de a gratifica, dar infăptuite pe
calea altor acte juridice decât donaţia.
Specificul lor este să se gratifice o persoană dar nu in modul direct ci indirect.
In cazul lor trebuie respectate condiţiile de fond pentru valabilitatea donaţiei, dar nu şi forma
autentica; de asemenea actul prin care se incheie in mod indirect donaţia trebuie să respecte
condiţiile de fond şi forma pentru actul juridic respectiv.
Astfel de donaţii indirecte se pot realiza prin renunţarea la un drept remiterea de datorie sau
stipulaţia pentru altul (o rentă viagera in favoarea unui terţ, sau contract de asigurare pe viaţă).
4.Darul manual
Reglementat de art.1011: ,,bunurile mobile cu o valoare de până la 25.000 de lei pot face
obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. El se incheie prin acordul de
voinţă al părţilor insotiţ de tradiţiunea bunului’’.
Darul manual e o varietate specială de contract, ce nu trebuie incheiat in formă autentică in
schimb trebuie să:
- aibă ca obiect bunuri mobile corporale de până la 25.000 de lei;
- să existe acordul de voinţă a părţilor;
- acordul să fie insoţit de tradiăiunea bunului, rezultă că bunurile imobile si bunurile mobile
incorporale nu pot forma obiectul unui dar manual, deoarece nu pot fi efectiv predate şi primite.
Fac excepţie: titlurile la purtător şi biletele de bancă, ce sunt asimilate bunurilor mobile
corporale.
Bunurile viitoare nu pot forma obiectul unui dar manual, ce presupune o existenţă la
momentul incheierii donaţiei.
De esenţa contractului de donaţie sub forma darului manual este tradiţiunea bunului rezultă
deci că avem de a face cu un contract real.
Tradiţiunea se poate face efectiv (tradition longa manu) sau prin predarea cheilor unui
autoturism sau depunerea de bani la bancă pe numele unei persoane dar şi in situaţia in care
bunurile dăruite se află in detenţia donatarului (traditio brevi manu).
De asemenea o aplicaţie specială a darului manual o reprezintă darurile de nuntă ce sunt
bunuri comune, chiar dacă sunt făcute de parinţii unuia dintre soţi; cele făcute anterior nunţii sunt
considerate bunuri proprii ale soţului in favoarea căruia sunt făcute şi numai dacă donatorul
precizează fără echivoc că a inţeles să ii gratifice pe ambii, bunul va fi comun.
Potrivit C.civ. (art.919), donatarul posesor este prezumat a fi proprietar; dacă donatorul sau
moştenitorii lui nu recunosc validitatea darului manual, le revine sarcina de a proba că bunul a
fost furat de donatar sau că acesta a ajuns in posesia frauduloasă ori precară a donatarului.

54
 F.Raportul donaţiilor
Este o instituţie menită a asigura egalitatea intre descendenţii unei persoane, precum şi intre ei
şi soţul supravieţuitor.
De pildă, dacă o persoană face o donaţie unui viitor moştenitor (un descendent sau soţul
supravieţuitor) se prezumă că aceasta nu intenţiona să-l favorizeze pe acestă in detrimentul
celorlalţi moştenitori (din aceeaşi categorie, de pildă faţă de un alt copil) ci doar doreste să
transmită anticipat niste drepturi, urmând ca donaţia să fie imputabilă asupra părţii din moştenire
ce-i va reveni persoanei gratificate odată cu deschiderea moştenirii.
Concret, raportul donaţiilor constă in obligaţia pe care o au soţul supravieţuitor şi
descendenţii defunctului care vin efectiv şi impreuna la moştenirea legală de a readuce la
moştenire bunurile donate de defunct (fără scutire de raport), prevăzute de art.1146 C.civ.
O astfel de obligaţie a celor mentionaţi există doar dacă ei au acceptat succesiunea; dacă au
renunţat la ea nu mai au această obligaţie decât dacă există o stipulaţie expresă in contractul de
donaţie prin care donatorul i-a obligat la raport, chiar dacă acestia renunţa la moştenire.
Raportul se face prin echivalent (e nescrisă clauza prin care donatorul ar avea obligaţia la
raport in natură).
Donatorul il poate scuti pe donatar de raport in mod expres sau tacit (caz in care voinţa
donatorului trebuie să fie neindoielnică), cum ar fi de exemplu deghizarea donaţiei intr-un act cu
titlu oneros.
Sunt supuse raportului donaţiilor, donaţiile autentice dar şi darurile manuale (cu excepţia
darurilor obişnuite) şi donaţiile indirecte.
Dimpotrivă, nu sunt supuse raportului:
- donaţiile incheiate de defunct cu scutire de raport;
- donaţiile deghizate sub forma unor instrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane
interpuse, cu excepţia cazului in care se doveşte că defunctul a urmărit un alt scop decât scutirea
de raport;
- darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi (dacă nu sunt excesive), sumele cheltuite pentru
intreţinerea sau pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului,
cheltuielile de nuntă (dacă defunctul nu a dispus altfel);
- fructele culese până la deschiderea moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate
de donatar asupra bunului donat;
- bunul donat pierit fără culpa donatarului.
Raportul trebuie să fie prin invoiala părţilor, fie printr-o acţiune in realizare exercitată pe cale
principală sau ca un capăt de cerere in acţiunea de ieşire din indiviziune (acţiunea e personală, nu
reală şi poate fi promovată doar impotriva moştenitorului donatarului obligat la raport, nu şi
impotriva terţului subdobânditor.
Termenul de prescripţie este de 3 ani de la data când cel indreptăţit să solicite raportul a
cunoscut donaţia, dar nu mai devreme de data deschiderii succesiunii.
De reţinut şi că donatarul nu se poate apăra impotriva acestei acţiuni invocând uzucapiunea.

55
 G. Reducţiunea donaţiilor
In principiu, nimeni nu poate opri o persoană ca in timpul vieţii (deci prin acte inter vivos) să-
şi instrăineze toată averea, intrucât nimeni nu are obligaţia de a lăsa o moştenire.
Totuşi libertatea unei persoane nu poate fi nelimitată, astfel că, dreptul persoanei fizice de a
dispune de bunurile sale prin liberalităţi a fost ingrădit prin reglementări de legiuitor (art.1086-
1090 C.civ.) in ce priveşte rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă. Astfel, chiar impotriva
voinţei defunctului legea dă dreptul la succesiune moştenitorilor rezervatari (descendenţi,
ascendenţi privilegiaţi ).
Astfel că orice moştenire cuprinde o rezervă succesorală care este acea parte a moştenirii pe
care legea o atribuie moştenitorilor rezervatari (apropiaţi ai defunctului) chiar impotriva voinţei
dispunătorului manifestată prin liberalităţi sau dezmoşteniri. Cu alte cuvinte, dacă există
moştenitori rezervatari, o persoană nu poate dispune decât de o parte din moştenire numită
cotitate disponibilă (art.1089) ; partea din bunul succesoral care nu e rezervată prin lege şi de
care defunctul poate dispune neingrădit prin liberalităşi; ea se obţine scăzând rezerva din masa
succesorală.
Când există moştenitori rezervatari iar defunctul a incheiat liberalităţi (donaţii, testamente),
masa succesorală se imparte in două: rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă.
Reducţiunea succesorală este acea sancţiune civilă ce constă in reducţiunea liberalităţilor
excesive (donaţii sau legate) făcute de defunct peste limitele cotităţii disponibile.
Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută doar de moştenitorii rezervatari, succesorii
lor şi de creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.
Reducţiunea are termen de prescripţie de 3 ani, de la data deschiderii succesiunii sau după
caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunului ce formează obiectul
liberalităţii, fie printr-o acţiune principală in reducţiune, fie ca un capăt de cerere al acţiunii in
partaj ori pe calea excepţiei in reducţiune.
Acţiunea este personală şi divizibilă (fiecare comoştenitor in parte o poate promova sau nu);
dacă acţiunea se admite atunci donaţia va fi desfiinţata total sau parţial, cu efect retroactiv.
Rezerva se reintregeşte in natura, sau prin echivalent la valoarea bunului de la momentul
deschiderii succesiunii dacă bunul a fost instrăinat anterior deschiderii succesiunii sau bunul este
unul consumptibil.
Dacă există mai multe donaţii, reducţiunea va incepe cu cea mai recentă şi nu cu cea mai
veche; dacă donaţiile au aceeaşi dată vor fi toate reduse, proporţional.
Dacă există şi donaţii şi legate, legatele se vor reduce anterior donaţiilor.

56
 CAPITOLUL IV.CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

Sectiunea I Notiune si caractere juridice

Art.1777 C.civ. : Contractul prin care o parte numită locator se obligă să asigure
celelilalte părţi numită locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, in schimbul
unui preţ, numit chirie.
Dacă obiectul locaţiunii il formează bunurile mobile şi imobile, locaţiunea se numeşte
inchiriere, iar dacă obiectul locaţiunii il formează un bun agricol, locaţiunea se numeşte arendare.
Prevederile contractului de locaţiune sunt aplicabile şi inchirierii locuinţelor şi arendării, dacă
sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru aceste contracte.Contractul de locaţiune
este dreptul comun pentru contractul de arendare şi pentru contractul de inchiriere a suprafeţelor
locative.
Comparativ cu uzufructul, ce creează uzufructuarului un drept real de folosinţă, ca
dezmembrământ al unui drept de proprietate, locaţiunea creează pentru locatar un drept de
creanţă la folosinţa lucrului.
Părţile acestui contract sunt:
- locatorul este persoana ce se obliga să asigure folosinţa bunului dat in locaţiune;
- locatarul (chiriaşul) este persoana ce se obligă să platească, in schimbul folosinţei unui bun
o sumă de bani numită chirie.
Contractul este util atât pentru proprietar deoarece ii permite să obţină o chirie (un folos
material) de pe urma propriilor bunuri, cât şi pentru neproprietar, căruia ii acorda dreptul de a se
folosi de bunul altuia.
Deşi textul art.1777 vorbeşte de perioada determinată pe care se poate incheia locaţiunea, alte
prevederi duc la concluzia că aceste contracte se incheie şi pe o durată nedeterminată.
Cât priveşte locaţiunea pe durată determinată, art.1785 C.civ. : dacă in contract părţile nu au
arătat durata locaţiunii, fără să-şi fi dorit să contracteze pe o durată nedeterminată, in lipsa
uzanţelor, locaţiunea se consideră incheiată:
- pentru un an, in cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea activităţii unui
profesionist;
- pe durata pentru care s-a calculat chiria, in cazul bunurilor mobile ori in cel al camerelor sau
apartamentelor mobilate;
- pe durata locaţiunii imobilului, in cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului
pentru folosinţa unui imobil.
Maxim, potrivit art.1783 C.civ., locaţiunea nu se poate incheia pentru o perioadă mai mare de
49 de ani, dacă s-a stipulat un termen mai lung el se va reduce de drept la 49 de ani, in nici un
caz pe durată perpetuă (veşnică) locaţiunile ereditare imobiliare, cunoscute in vechiul drept şi
sub denumirea de emfiteuze (embatic) sau besman, fiind implicit prohibite de lege.
In doctrina locaţiunea a fost denumită vânzare a folosinţei, dar e diferită de contractul de
vânzare-cumpărare prin faptul că locaţiunea transmite exclusiv dreptul de folosinţa a bunului pe
o durată limită sub forma unui drept de creanţa şi nu sub forma dreptului de proprietate.
Practic există mai multe varietăţi de locaţiuni, cu denumiri specifice şi reguli proprii:
- inchirierea este o locaţiune a bunurilor mobile şi imobile;

57
 - arendarea este o locaţiune a bunurilor agricole;
- locaţiunea spaţiilor destinate exercitării unei profesii sau intreprinderi, varietate din care
vom analiza: contractul de inchiriere şi contractul de arendare.

Caractere juridice

1.Contract sinalagmatic (bilateral), locatorul are obligaţia principală de a asigura folosinţa

temporară a bunului dat in locaţiune, locatarul are obligaţia de a plăti preţul locaţiunii.
2.Contract cu titlu oneros, deosebindu-se astfel de comodat (imprumutul de folosinţa) care
este cu titlu gratuit.
3.Contract comutativ, fiecare parte cunoaşte din momentul incheierii contractului care sunt
obligaţiile lor şi care e intiderea lor.
4.Contract consensual, legea nu cere o formă anume pentru validitatea lui, ( art.1781:
contractul se consideră incheiat indată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului) in
schimb forma scrisă este necesară ad probationem, dacă apar litigii in ceea ce priveşte incheierea
sau executarea contractului.
Dacă bunul este imobil, forma scrisă este necesară pentru obligativitatea inscrierii sale in
cartea funciară, indiferent de durata contractului.
Deşi actualul Cod păstrează caracterul consensual al contractului, art.1798 C.civ.: contractele
de locaţiune incheiate in formă autentică şi cele incheiate sub forma unui inscris sub semnatură
privată şi inregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata chiriei.
Legiuitorul a simplificat formalităţile necesare pentru a uşura punerea in executare a acestor
contracte, recunoscând caracterul de titluri executorii ale acestor contracte in ceea ce priveşte
chiria datorată.
De asemenea, există obligaţia de a inregistra contractul de locaţiune la organele fiscale pentru
a se impozita venitul obţinut din chirie (dacă nu se indeplineşte aceastăă obligaţie atunci
sancţiunile vor fi contravenţionale sau penale); dacă nu se indeplinesc, nu este afectată
valabilitatea locaţiunii.
5.Contract cu executare succesivă, deoarece presupune executarea prin mai multe prestaţii
eşalonate in timp.
6.Contract translativ de folosinţa, şi nu de proprietate, prin acest contract se transmite
dreptul de folosinţa temporară a bunului inchiriat (locatorul nu trebuie să fie neaparat
proprietarul bunului, ci şi o altă persoană şi că riscul contractului (al pieirii fortuite a bunului ) se
suportă de locator.
In consecinţa, e un contract creator de raporturi obligaţionale şi nu unul translativ sau
constitutiv de drepturi reale (ca cel prin care se creează un drept de uz sau uzufruct de exemplu).
Dreptul de folosinţa al locatarului e un drept de creanţa şi nu un drept real de folosinţa cum este
un uzufruct.

58
 Sectiunea aII-a.Condiţii de validitate
1.Capacitatea
In principiu, locaţiunea este un act de administrare deci ambele părţi ale contractului trebuie
să aibă capacitatea de a incheia acte de administrare.
Dacă e vorba de un minor de peste 14 ani, va putea incheia contracte cu acordul prealabil al
ocrotitorului legal, dar dacă l-a incheiat singur este valabil dacă nu i-a cauzat prejudiciu.
In ceea ce-i priveşte pe soţi, actualul cod permite (art.345 alin.2) ca oricare din soţi poate
incheia singur acte de conservare, administrare şi dispoziţie asupra bunurilor comune (mergându-
se pe prezumţia că există consimtământul tacit al celuilalt soţ, insă alt text al C.civ. (322 alin.1):
fără consimtământul scris al celuilat nici unul din soţi, chiar dacă e proprietar exclusiv, nu poate
dispune de dreptul asupra locuinţei familiei şi nici incheia acte prin care ar fi afectată folosinţa
acesteia. Deci o protecţie deosebită pentru imobilul care constituie locuinţa familiei.
Dacă locaţiunea e mai mare de 5 ani şi priveşte un bun imobil, va fi un act juridic de
dispoziţie, caz in care locatorul are nevoie de capacitate deplină de exerciţiu, altfel contractele
vor fi valabil incheiate numai pentru termenul prevăzut de lege (5 ani).
In ceea ce-l priveşte pe locatar, apreciem că pentru acesta nu trebuie indeplinite condiţiile de a
putea incheia acte de dispoziţie, ci doar de administrare, deoarece pentru locatar inchirierea e
intotdeauna un act de admnistrare, indiferent de durată.
Având in vedere că prin contract nu se transmite proprietatatea, ci doar folosinţa, locatorul
poate fi atât proprietar, dar şi uzufructuarul, abitatorul sau chiar locatarul principal, caz in care e
vorba de o sublocaţiune.
Poate exista şi situaţia paradoxala când nudul proprietar să fie locatarul propriului său bun,
când de exemplu, uzufructuarul incheie un contract de locaţiune cu nudul proprietar.
Un bun aflat in coproprietate poate fi obiectul unui contract de locaţiune dacă există acordul
in unanimitate al proprietarilor (dacă nu se poate stabili existenta unui mandat tacit sau a
gestiunii de afaceri).
Incapacităţi de a vinde şi de a cumpara, inclusiv incapacităţile de a cumpara drepturi litigioase
de la contractul de vânzare-cumpărare sunt valabile şi in cazul contractului de locaţiune.
2.In ce priveşte consimtământul, nu avem reguli derogatorii de la dreptul comun in materia
actului juridic civil deci vom aplica regulile generale de valabilitate a consimtământului.
3.Obiectul contractului este dublu:bunul inchiriat şi chiria (preţul locaţiunii).
Pot face obiectul locaţiunii atât bunurile mobile cât şi imobile, dacă dintr-o prevedere legală
sau din natura lor nu rezultă contrariul.
De asemenea, bunul poate fi corporal sau incorporal, individual determinat, neconsumptibil,
existent la momentul incheierii contractului sau in viitor.
Nu pot forma obiectul locaţiunii succesiunile nedeschise.
Pot fi insă inchiriate un condiţiile legii bunurile din domeniul public al statului sau al
unităţilor administrativ-teritoriale (conform art.135 şi art.111 lit.a din Constitutia României şi
Legii nr.213/1998, deci inchirierea lor se aproba prin hotarare a Guvernului, a consiliilor
judeţene, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliilor locale).
Un astfel de contract se poate incheia cu orice persoană fizică sau juridică, română sau
străină, de titularul dreptului de proprietate sau de administrare.

59
 Potrivit Legii nr.213/98, concesionarea şi inchirierea bunurilor proprietate publică se face prin
licitaţie publică, in condiţiile legii(art.14, 15 din L213/98).
O idee interesanta din doctrina (L.Stanciulescu) : nu se poate inchiria o persoană (dacă se
inchiriaza un restaurant pentru o petrecere, vorbim de un contract mixt: locaţiune in ce priveşte
spaţiul respectiv şi prestări de servicii in ce priveşte personalul).
Chiria reprezintă preţul plătit de locatar pentru folosinţa bunului inchiriat; ea se stabileşte prin
acordul părţilor, de regulă in bani, dar fată de vânzare-cumpărare preţul locaţiunii poate fi plătit
şi in orice alte bunuri sau prestaţii.
Prevederile referitoare la stabilirea preţului, de la contractul de vânzare-cumpărare sunt
aplicabile şi chiriei, prin analogie.
Ea va fi platită la termenul stabilit in contract fie printr-o sumă globală, fie pe unitate de timp
(pe zi, lună, an).
Chiria se stabileşte la momentul incheierii contractului şi este determinată, dar poate fi şi
determinabilă (funcţie de veniturile locatarului obtinuţe din activitatea desfaşurată in spaţiul
inchiriat) ; mai rar este lăsată la aprecierea unui terţ.
Ca şi preă, trebuie să fie reală (nu fictivă), sinceră şi serioasă.
Dacă e derizorie ori fictivă atunci contractul va fi de comodat, contract valabil dacă bunul este
predat, in schimb, ca şi locaţiune contractul va fi nul.
4.Cauza va fi supusă regulilor generale in materie, C.civ. neprevăzând reguli specifice in
ceea ce priveşte scopul contractului de locaţiune. Astfel, cauza trebuie să existe, să fie licită şi
morală.
5.Forma contractului se consideră incheiată indată ce părţile au convenit asupra
bunului şi asupra preţului (art.1781 C.civ.).
Deşi este un contract consensual, ad probationem trebuie incheiat in forma scrisă, iar forma
autentică, ca şi incheierea in scris a contractului şi inregistrarea la organele fiscale, oferă
posibilitatea de a fi folosit ca titlu executoriu pentru plata chiriei la termenele şi in modalităţile
stabilite in contract.
Dacă există mai multe locaţiuni succesive ale căror perioade se suprapun, conflictul intre
locatari se rezolvă astfel (art.1798):
- pentru imobilele înscrise în cartea funciară, în favoarea locatarului care şi-a notat dreptul în
cartea funciară;
- pentru bunurile mobile supuse publicităţii, în favoarea locatarului care a îndeplinit primul
aceste formalităţi;
- pentru celelalte bunuri, în favoarea locatarului care a intrat primul în folosinţa bunului.
Deoarece locaţiunea este un contract cu executare succesivă, durata este un element
indispensabil contractului de locaţiune.
Dacă bunul dat in locaţiune este instrăinat, dreptul locatarului e opozabil dobânditorului dacă
locaţiunea a fost notată în registrele de publicitate.
De astfel, C.civ. prevede că locaţiunea sunt opozabile terţilor exclusiv prin notare (dacă nu se
dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, mai putin când din lege rezultă că simpla cunoaştere
a lor nu este suficientă pentru a suplini lipsa publicităţii).
De asemenea, contractul de concesiune a terenului de orice fel trebuie înregistrat în cartea
funciară (art.71 din O.U.G 54/2006).

60
 În cazul locaţiunii de imobile incheiata de uzufructuar, a se vedea prevederile specifice
(art.715 alin.2, 3 C.civ.).

Sectiunea aIII-a Efectele contractului de locaţiune

Dacă e valabil încheiat, contractul de locaţiune are două efecte principale:

- transmiterea dreptului de folosinţă de la locator la locatar, prin acordul de voinţă al părţilor,
care nu presupune neaparat şi transmiterea concomitentă a bunului inchiriat;
- obligaţiile locatorului şi locatarului.
A.Obligaţiile locatorului
De esenţa contractului de locaţiune este asigurarea de către locator a folosinţei bunului pe
toată durata locaţiunii (o obligaţie de a face).
Pentru a o îndeplini locatorul are trei obligaţii principale (art.1786 C.civ.):
- să predea bunul;
- să menţină bunul în starea corespunzatoare de folosinţă pe toată durata contractului;
- obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse.
1.Obligaţia de a preda bunul la termenul stipulat, la locul unde bunul se află în
momentul încheierii contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare.
Lucrul trebuie predat în stare corespunzătoare utilizării sale, împreună cu toate accesoriile
sale.
Cheltuielile de predare cad în sarcina locatorului.
Dacă locatorul nu îsi indeplineşte obligaţiile, locatarul poate opta intre:
- fie predarea silită;
- fie rezilierea pentru neexecutare, cu daune-interese.
Dacă predarea bunului are loc cu întârziere, locatarul poate solicita micşorarea chiriei,
proporţional cu perioada în care a fost lipsit de folosinţa bunului.
Dacă locatorul solicită chiria fără să predea bunul, locatarul poate invoca excepţia de
neexecutare.
2.Obligaţia de a menţine bunul în stare corespunzătoare de folosinţa (art.1788 C.civ.):
locatorul e obligat să efectueze toate reparaţiile care sunt necesare pentru a menţine bunul în
stare corespunzătoare de întrebuinţare pe toată durata locaţiunii.
Micile reparaţii (numite ,,locative’’) sunt în sarcina locatarului din momentul predării.
Dacă după încheierea contractului trebuie efectuate reparaţii de către locator iar acestă, deşi în
cunostiinţat, nu le face, reparaţiile pot fi făcute de locatar, caz în care locatorul trebuie să
restituie, pe lângă sumele plătite de locatar, dobânzi de la data efectuării cheltuielilor respective;
în situaţii urgente locatarul îl poate înştiinţa pe locator şi după începerea reparaţiilor, caz în care
dobânzile vor curge de la data înştiinţării.
Dacă bunul e distrus integral sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei sale, locaţiunea
înceteaza de drept, neexistând pentru locator obligaţia de a reconstrui bunul.
Dacă locatorul nu-şi îndeplineşte aceste obligaţii, locatarul poate solicita, prin intermediul
instanţei:
- obligarea locatorului la executarea obligaţiei respective, sub sancţiunea plăţii de daune
cominatorii;

61
 - autorizarea ca locatarul să le efectueze în contul locatorului, urmând ca aceste cheltuieli să
fie scăzute din chirie;
- rezilierea contractului.
3.Obligaţia de garanţie (art.1789 C.civ.): ,,locatorul e obligat să întreprindă tot ce e necesar
pentru a asigura constant locatarului folosinţa linistită şi utilă a bunului, fiind dator să se abţina
de la orice fapt care ar impiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţa’’.
E asemanatoare cu obligaţia de garanţie a vânzătorului, cu diferenţa că la vânzare se
garantează dreptul de proprietate, iar în cazul locaţiunii se garantează folosinţa bunului.
Această obligaţie are trei componente principale:
a)Obligaţia de a raspunde pentru tulburările provenite din fapta proprie a locatorului (tulburări
de fapt sau de drept).
Dacă bunul inchiriat necesită reparaţii urgente, ce nu pot fi amânate până la terminarea
contractului, locatorul nu va raspunde, chiar dacă astfel se restrânge folosinţa locatarului.
Dacă reparaţiile durează mai mult de 10 zile, chiria va scădea proporţional cu timpul şi cu
partea din bun de care locatarul a fost lipsit, iar dacă reparaţiile sunt de aşa natură încât bunul nu
mai poate fi folosit conform destinaţiei sale, locatarul poate solicita rezilierea contractului.
În practică, nu reprezintă o încălcare a acestei obligaţii situaţia în care proprietarul vine să
viziteze imobilul dat în locaţiune împreună cu posibili cumpărători, dacă vizita este anunţată din
timp şi are loc în prezenţa locatarului.
În acest sens art.1804 C.civ. prevede expres obligaţia locatarului de a permite locatorului
examinarea bunului la intervale de timp rezonabile în raport cu natura şi destinaţia bunului,
precum şi de cei care doresc să-l cumpere sau să îl ia în locaţiune la incetarea contractului, fără
ca în acest mod să se cauzeze o stânjenire nejustificată a folosinţei bunului.
b)Obligaţia de a-l garanta pe locatar pentru tulburări provenite prin faptele terţilor.
Tulburările respective pot fi de fapt sau de drept, locatorul fiind răspunzător doar pentru
tulburările de drept, pentru cele de fapt locatarul se poate apara singur, prin acţiuni posesorii.
Dacă un terţ pretinde un drept asupra bunului, locatorul are dreptul de a-l apăra pe locatar,
chiar fără să existe o tulburare de fapt.
Dacă locatarul e lipsit în tot sau în parte de folosinţa bunului, locatorul trebuie să-l
despăgubească pentru toate prejudiciile cauzate.
Concret, locatarul are următoarele posibilităţi:
- să solicite o scădere proporţională a chiriei, dacă a comunicat tulburarea locatorului, iar
acesta nu a înlăturat-o;
- să solicite rezilierea contractului, dacă tulburarea e atât de gravă încat, dacă ar fi cunoscut-o,
locatarul nu ar fi încheiat contractul;
- locatarul de bună-credinţă ce nu cunoştea cauza evicţiunii are dreptul şi la daune-interese.
Dacă locatarul este chemat în judecată de un terţ ce pretinde un drept asupra bunului închiriat,
existând riscul pierderii în tot sau în parte a folosinţei bunului, el are dreptul să solicite
introducerea în cauză a locatorului, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Pe de altă parte, dacă locatarul nu-l înştiinţează pe locator de tulburările din partea terţilor, va
trebui să-l despăgubească pe locator de toate prejudiciile suferite din cauza necomunicării. El nu
va fi însă obligat la despăgubiri dacă probează că locatorul nu ar fi avut câstig de cauza sau că,
având cunoştiinţă de tulburare, nu a acţionat.

62
 3.Obligaţia de garanţie pentru viciile ascunse ale bunului închiriat
C.civ. (art.1790 alin.1) : locatorul garantează contra tuturor viciilor lucrului care împiedică
sau micşorează folosinţa lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului (a fost de
bună-credinţă), fără a face vreo deosebire după cum existau dinainte sau au apărut în timpul
locaţiunii.
Deci, şi locatorul de bună-credinţă şi cu atât mai mult cel de rea-credinţă răspund pentru vicii
ascunse.
Diferenţa faţă de vânzător este că răspunderea intervine nu doar pentru viciile ce există la
încheierea contractului ci şi pentru cele apărute ulterior, deoarece obligaţia locatorului este
succesivă şi continuă în timp, până la încetarea contracului.
Însă, ca şi vânzătorul locatorul nu va răspunde pentru viciile aparente adică cele pe care
locatarul le-a cunoscut sau putea să le cunoască în momentul încheierii contractului.
Este suficient că întrebuinţarea bunului să fie micşoarată (încât locatarul n-ar mai fi încheiat
contractul sau ar fi plătit o chirie mai redusă nu va raspunde însă pentru viciile care fac incomoda
folosinţa) ca locatorul să răspundă, nefiind necesar ca bunul să devină impropriu folosinţei
lui.Instanţa va fi cea care va aprecia gravitatea viciilor.
Potrivit C.civ. în mod excepţional locatorul poate fi obligat la despăgubiri pentru prejudiciile
pe care viciile aparente le cauzează vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a locatarului.
Dacă locatorul nu înlatură viciile în cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scădere
proporţională a chiriei; dacă viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi cunoscut nu ar fi
încheiat contractul, el poate cere rezilierea contractului.
De asemenea, dacă viciile aduc un prejudiciu locatarului, locatorul poate fi obligat şi la
daune-interese, mai puţin în cazul în care probează că nu le-a cunoscut şi, potrivit imprejurărilor,
nu era obligat să le cunoască, adică a fost de bună-credinţă.
De asemenea C.civ. (art.1792) reglementează şi garanţia pentru lipsa calităţilor convenite,
prevăzând că dispoziţiile referitoare la garanţia pentru vicii ascunse se aplică şi când bunul dat în
locaţiune nu corespunde calităţilor convenite de părţi.
Obligaţia de garanţie a locatorului poate fi agravată, limitata sau chiar înlăturată prin
convenţia părţilor, nefiind însă posibilă o clauza de limitare sau de exonerare de răspundere
pentru faptul personal al locatorului.
O clauza de limitare sau de exonerare de răspundere poate privi doar daunele-interese,
neputându-l împiedica pe locatar să ceară rezilierea totală a contractului, care e unul cu executare
succesivă, încât plata chiriei trebuie justificată de asigurarea folosinţei utile a bunului închiriat.

B. Obligaţiile locatarului
Art.1796 C.civ. stabileşte în sarcina locatarului următoarele obligaţii principale:
1.Să ia în primire bunul dat în locaţiune;
2.Să plătească chiria în cuantumul şi la termenul stabilite prin contract;
3.Să folosească bunul cu prudenţa şi diligenţa;
4.Să restituie bunul la încetarea, din orice cauză a contractului de locaţiune.
1.Obligaţia de a lua în primire bunul este corelativă obligaţiei locatorului de a preda bunul;
ea trebuie executată la termenul prevăzut în contract, la locul unde bunul se află în momentul
încheierii contractului rezultă deci că ridicarea bunului e portabilă şi nu cherabilă.

63
 La luarea în primire trebuie întocmit un proces verbal cu descrierea bunului şi accesoriilor
sale, după verificarea stării sale de funcţionare, conform destinaţiei bunului stabilite în contract
sau prezumată după natura bunului, destinaţia sa anterioară sau cea potrivit căreia locatarul îl
foloseşte.
Dacă bunul nu e preluat sau e preluat cu întârziere, locatorul poate cere rezilierea contractului
şi/sau daune-interese.
2.Obligaţia de plată a chiriei este de esenţa contractului, deoarece dacă nu se plăteşte nimic
în schimbul folosinţei, contractul nu va mai fi o locaţiune ci un comodat (împrumut de folosinţă).
Chiria trebuie plătită la termenul prevăzut în contract sau, în lipsă, conform uzanţilor; dacă nu
există uzanţe şi în lipsa unei stipulaţii contrare, chiria se va plăti astfel:
- în avans pentru toată durata contractului, dacă contractul nu depăşesşe o lună;
- în prima zi lucrătoare a fiecărei luni dacă durata locaţiunii este mai mare de o lună şi mai
mică de 1 an;
- în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă locaţiunea este de cel puţin un an.
Dacă nu s-a stabilit altfel, plata se face la domiciliul creditorului (locator) plata e portabilă şi
nu cherabilă iar dacă sunt mai mulţi locatari, plata este divizibilă dacă nu s-a prevăzut altfel în
contract.
Dacă nu se plateşte chiria, locatorul poate solicita:
- fie plata chiriei (executarea obligaţiei);
- fie rezilierea contractului.
Părţile pot include în contract şi un pact comisoriu expres, pe baza căruia, dacă nu se achită
chiria, contractul este reziliat de drept, fără notificare şi fără acţiune în justiţie.
Dacă chiria trebuie plătită anticipat locatorul poate invoca excepţia de neexecutare şi să refuze
predarea bunului.
Dreptul de creanţă al locatorului este un drept privilegiat asupra tuturor bunurilor mobile ale
locatarului aflate în casă, în masura în care poate exercita un drept de retenţie asupra bunurilor
respective.
Dovada de plată a chiriei se face prin chitanţa eliberată de locator chitanţă opozabilă şi
terţilor, chiar dacă nu are dată certă. Astfel, dacă între timp proprietarul a vândut bunul şi nu îl
înştiinţează pe locatar despre vânzare, chiria achitată fostului proprietar rămâne valabilă: îl
descarcă de obligaţia de plată a chiriei către noul proprietar.
Având în vedere că în practica juridică de după 1989 s-a pus problema posibilei modificări a
chiriei pe parcursul executării contractului fără a exista o clauză contractuală în acest sens. (Ca
urmare a liberalizării preţurilor şi creşterii ratei inflaţiei), noul C.civ.,a consacrat expres (teoria
impreviziunii): părţile trebuie să-şi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai
oneroasă (efectul principiului forţei obligatorii).
În acest caz, părţile sunt obligate să negocieze în vederea adaptării contractului sau a încetării
lui, dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă pentru una din părţi din cauza unei schimbări
excepţionale a împrejurărilor:
- care a survenit după încheierea contractului;
- care nu a fost şi nici nu putea fi avută în vedere de debitor în mod rezonabil la încheierea
contractului;

64
 - debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil
considerat că şi-a asumat acest risc;
- debitorul a încercat într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă negocierea adaptării
rezonabile şi echitabile a contractului
Dacă părţile nu ajung la un acord în această privinţă, într-un termen rezonabil, instanta poate
dispune:
- adaptarea contractului, pentru a distribui echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce
rezultă din schimbarea împrejurărilor;
- încetarea contractului în momentul şi în condiţiile pe care instanţa le stabileşte.
3.Obligaţia de a folosi bunul cu prudenţă şi diligenţă.
C.civ. art.1799 prevede că locatarul este obligat să folosească bunul dat în locaţiune cu
prudenţă şi diligenţă, potrivit destinaţiei stabilite în contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate
după împrejurări cum ar fi natura bunului, destinaţia sa anterioară ori cea potrivit căreia locatarul
îl foloseşte.
Şi în acest caz culpa se stabileşte în funcţie de un tip abstract de om prudent şi diligent, ,,ca
un bonus pater familias (ca un bun proprietar).
Dacă locatarul schimbă destinaţia bunului sau îl întrebuinţează astfel încât aduce prejudicii,
locatorul poate solicita daune-interese şi după caz rezilierea contractului.
Înafară de reparaţiile locative (de întreţinere curentă) care sunt în sarcina locatarului, acesta
poate face lucrări de mică însemnatate, care nu schimbă destinaţia bunului (să îşi instaleze
telefon, să îşi instaleze cablu de telefon, să introducă energia electrică, apa sau gazul); pentru
toate aceste lucrări locatorul, la inceputul locaţiunii are dreptul de a solicita repunerea bunului în
starea iniţială iar daca nu o face, locatarul are dreptul la despăgubiri pentru îmbunătăţile aduse.
Dacă bunul s-a degradat din culpa locatarului acesta va trebuie să facă reparaţii pe chetuaiala
sa, inclusiv degradări cauzate de incendiere, dacă nu probează că aceasta a survenit în mod
fortuit.
De asemenea, locatarul va răspunde şi pentru degradarea cauzată de membrii săi de familie,
de sublocatari sau de alte persoane cărora le-a îngăduit în orice mod folosirea, deţinerea sau
accesul la bunul respectiv.
Proprietarul va fi cel care va suporta reparaţiile pentru părţile comune, folosite de mai mulţi
locatari, dacă nu au fost pricinuite din vina lor.
Dacă locatarul nu face reparaţiile locative (nu zugrăveşte de ex.), va suporta această
inconvenienţă, locatorul putând solicita în acest sens daune-interese, dar numai la încetarea
locaţiunii.
Dacă reparaţiile făcute de locatar sunt de natură a provoca distrugerea sau pieirea bunului,
locatorul poate cere oricând efectuarea reparaţiilor necesare sau chiar rezilierea contractului.
Dacă reparaţiile sunt de aşa natură încât, în timpul executării bunul devine impropriu pentru
întrebuinţarea convenită, locatarul poate rezilia contractul.
Dacă între părţi nu se incheie un contract de locaţiune, proprietarul imobilului nu poate
pretinde plata chiriei, dar poate solicita echivalentul lipsei de folosinţa,în baza principiului
îmbogăţirii fără just temei.

65
 4.Obligaţia de restituire a bunului
C.civ.(art.1821): La încetarea locaţiunii, locatarul este obligat să restituie bunul în starea în
care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii. Până la proba
contrară, locatarul e prezumat că a primit bunul în stare corespunzătoare de întrebuinţare potrivit
destinaţiei stabilite.
Restituirea bunurilor mobile se face la locul în care au fost predate.
Locatarul răspunde pentru degradarea bunului închiriat în timpul folosinţei sale, inclusiv cea
cauzată de incendiere, dacă nu dovedeşte că a survenit fortuit.
Locatarul va răspunde şi pentru degradarea cauzată de membrii familiei sale, de sublocatar, şi
de fapta altor persoane cărora le-a îngăduit în orice mod folosirea, deţinerea sau accesul la bunul
dat în locaţiune.
Dacă locatarul a făcut îmbunătăţiri, locatorul are dreptul de a păstra lucrările, neputând fi
obligat la despăgubiri decât dacă locatarul a făcut lucrările respective cu acordul prealabil al
locatorului.
Dacă lucrările au fost făcute fără acest acord, locatorul poate solicita locatarului aducerea
bunului în starea iniţială şi despăgubiri pentru orice pagubă cauzată bunului de locatar; dacă nu a
avut acordul prealabil al locatorului, locatarul nu poate invoca un drept de retenţie.
Dacă locatarul nu-şi îndeplineşte obligaţia de restituire a bunului închiriat, locatorul are
dreptul la două acţiuni:
- o acţiune personală, ce decurge din contractul de locaţiune (cu avantajul că poate fi probată
uşor obligaţia de restituire prin înscrisul ce consemnează încheierea contractului), dar cu
dezavantajul că e prescriptibilă şi nu poate fi intentat împotriva terţilor;
- o acţiune în revendicare, bazată pe dreptul de proprietate al locatorului, care e
imprescriptibilă şi poate fi intentată şi împotriva terţilor deţinători, dar care presupune
dificultatea probării calităţii de proprietar a locatorului.

Sectiunea a IV-a.Sublocaţiunea şi cesiunea locaţiunii (art.1805-1808 C.civ.)

Având în vedere că locaţiunea nu e un contract intuitu personae şi nici nu are caracter viager,
drepturile şi obligaţiile părţilor pot fi transmise şi altor subiecte de drept, prin două modalităţi:
sublocaţiunea şi cesiunea locaţiunii, care fac parte din categoria subcontractelor, deoarece sunt
fundamentate pe un contract de locaţiune principal.
În acest sens, art.1806 C.civ.: interdicţia de a încheia o sublocaţiune o include şi pe cea de a
ceda locaţiunea. Interdicţia de a ceda locaţiunea nu o include şi pe cea de a încheia o
sublocaţiune; art.1805 C.civ: locatarul poate să încheie o sublocaţiune, totală sau parţială ori
chiar să cedeze locaţiunea, în tot sau în parte unei altei persoane, dacă această facultate nu i-a
fost interzisă în mod expres.
Sublocaţiunea este contractul de locaţiune încheiat de locatarul principal (în calitate de
locator) şi terţul sublocatar (în calitate de locatar).
Dacă dreptul de folosinţă al locatarului se transmite integral atunci sublocaţiunea este totală.
Dacă dreptul de folosinţă al locatarului se transmite parţial atunci sublocaţiunea este parţială.
Pentru a fi valabilă, sublocaţiunea trebuie să îndeplinească două condiţii:
a) Transmiterea folosinţei să nu fie interzisă prin contractul principal;

66
 b) Sublocţiunea să nu fie convenită în condiţii care să contravină condiţiilor din contractul
principal.
a) Referitor la prima condiţie, interdicţia respectivă trebuie să fie expresă, în tot sau parte
astfel contractul de locaţiune va fi unul intuitu personae .
În cazul bunurilor mobile C.civ. (art.1805 alin.2) legea prevede condiţia acordului scris al
locatorului pentru încheierea sublocaţiunii.
b) Cea de a-2-a condiţie este subînteleasă, fiind necesar a se menţine destinaţia bunului
închiriat (de ex.spaţiul închiriat al unei universităţi nu poate fi subînchiriat unei televiziuni, o
casa închiriată nu poate fi subînchiriată unui club).
Dacă cele două condiţii ale sublocaţiunii nu sunt respectate de locatar, locatorul poate solicita:
- executarea silită a obligaţiei din contractul principal,ce poate avea ca efect evacuarea
sublocatarului;
- rezilierea contractului principal prin neexecutarea obligaţiilor, cu daune-interese.
Dacă locatarul nu plăteşte chiria, locatorul poate urmări pe sublocatar până la concurenţa
chiriei pe care acesta din urmă o datoarează locatarului principal;de asemenea el se poate
îndrepta direct împotriva sublocatarului pentru a-l constrânge să execute şi celelalte obligaţii
asumate prin contractul de sublocaţiune.
Distinct de sublocaţiune, C.civ. in art.1808 reglementează cesiunea contractului de
locaţiune de către locatar prevăzând ca prin cesiunea contractului cesionarul dobândeşte
drepturi şi este ţinut de obligaţiile locatarului, izvorâte din contractul de locaţiune.
Prevederile referitoare la cesiunea contractului se aplică în mod corespunzător.
Deosebirea între sublocaţiune şi cesiune: în timp ce sublocaţiunea este un nou contract de
locaţiune, cesiunea este (o vânzare, un schimb, o donaţie,etc) a dreptului de folosinţa (o cesiune
de creanţa cu titlu oneros).
În ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate ale cesiunii, legea nefăcând distincţie, cele două
condiţii ce trebuie respectate în cazul sublocaţiunii sunt valabile şi în cazul cesiunii.
Cesiunea locaţiunii poate fi totală sau parţială (locatarul îşi păstrează o parte din drepturile şi
obligaţiile contractuale cu locatorul şi le transfera cesionarului pe celelalte) rezultă deci o
locaţiune modificată cu un locator şi doi locatari.
În cazul cesiunii locaţiunii există două raporturi juridice distincte:
- un raport de locaţiune;
- un raport de cesiune a drepturilor şi obligaţiilor locatarului în favoarea unui terţ cesionar
(cesiune ce poate fi o vânzare, o donaţie, un schimb, etc.).
Aşadar, există un cedent (locatarul, cel ce transmite dreptul din contractul de locaţiune),
cesionarul (terţa persoană care se subrogă în drepturile şi obligaţiile locatarului) şi cedatul
(locatorul ce va intra în raporturi juridice directe cu cesionarul, ca urmare a inlocuirii locatarului.
Şi pentru încheierea cesiunii e nevoie de acordul expres sau tacit al locatorului.
Locatarul cedent va garanta cesionarului doar dreptul de folosinţă asupra bunului închiriat în
condiţiile din momentul încheierii cesiunii.

Sectinea a V-a Încetarea contractului de locaţiune

Odată ce contractul de locaţiune şi-a produs efectele, va înceta, odată cu expirarea termenului.

67
 Ca şi cauze generale de încetare a contractului, C.civ. prevede in art.1321:
a) executarea;
b) acordul de voinţa al părţilor (mutus consensus);
c) denunţare unilaterală;
d) expirarea termenului;
e) îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei;
f) imposibilitatea fortuită de executare.
Ne vom ocupa de câteva particularităţi ale contractului de locaţiune în ce priveşte unele cauze
comune de încetare a contractului, precum şi de cauze specifice pentru contractul de locaţiune
(desfiinţarea ori desfacerea titlului locator).
Deoarece contractul de locaţiune nu este un contract intuituu personae, în principal, moartea
uneia din părţi nu duce la încetarea contractului,drepturile şi obligaţiile părţilor fiind transmise
către moştenitori.
1.Denunţarea unilaterală (art.1276 C.civ.) prevede aplicabilitatea, dacă nu există o
convenţie contrară.
Este un mod de încetare a contractului de locaţiune, atunci când e încheiat pe o durată
nedeterminată.
Oricare din părţi poate denunţa unilateral contractul, cu respectarea unui termen de preaviz
care este intervalul de timp scurs între data manifestării voinţei de a desface contractul şi data la
care locaţiunea urmează să înceteze.
Timpul de preaviz poate fi stabilit de lege sau prin convenţia părţilor, iar în lipsa, de uzante; el
este necesar pentru ca locatorul să găsească un al locatar (dacă el a dat termen de preaviz) sau un
bun similar pe care să-l ia în locatâţie (dacă preavizul a fost dat de locatar).
Denunţarea unilaterală produce efecte chiar dacă nu a fost acceptată de cealaltă parte.
Legea nu prevede o anumită formă pentru denunţarea unilaterală, în practică se foloseşte un
înscris, iar dacă cealaltă parte refuză să dea o dovadă de primire, prin notificare, prin intermediul
executorilor judecătoreşti (de pildă, în practică: dacă unei părţi i-a fost notificată denunţarea
contractului sau a fost introdusa o acţiune în justiţie pentru evacuare, contractul va înceta prin
denunţare unilaterală).
C.civ. (art.1276) prevede că în cazul contractelor de executare succesivă (ceea ce este şi cazul
contractului de locaţiune), denunţarea unilaterală nu produce efecte în privinţa prestaţiilor
executate sau care se află în curs de executare; dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul
denunţării, aceasta produce efecte numai când prestaţia este executată.
Odată împlinit termenul de preaviz, contractul de locaţiune încetează şi obligaţia de restituire
a bunului dat în locaţiune devine exigibilă.
Nimic nu împiedică părţile, ca ulterior să incheie un nou contract de locaţiune prin acordul lor
de voinţă şi cu îndeplinirea condiţiilor de valabilitate ale acestui contract.
2.Expirarea termenului locaţiunii
Potrivit art.1809 C.civ., contractul de locaţiune încetează de drept la expirarea termenului
convenit de părţi, sau după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înştiinţare prealabilă.
În ce priveşte obligaţia de restituire a bunului dat în locaţiune, contractul încheiat pe durată
determinată şi constatat prin înscris autentic reprezintă titlu executoriu la expirarea termenului;

68
aceeaşi soluţie şi pentru contractul de locaţiune incheiat pe durată determinată sub forma unui
înscris sub semnatură privată şi înregistrat la organul fiscal competent.
Dacă, după expirarea termenului prevăzut în contract, locatarul foloseşte în continuare bunul
şi este lăsat în posesie de locator, locaţiunea se consideră reînnoită prin tacita relocaţiune.
Din expresia locaţiunea se consideră reînnoită rezultă că se încheie un nou contract de
locaţiune şi nu că se prelungeşte vechiul contract.
Noul contract va avea aceleaşi clauze a contractului vechi, dar faţă de contractul de locaţiune
anterior, va fi pe o perioadă nedeterminată, ceea ce conferă posibilitatea oricărei părţi de a
denunţa unilateral noul contract.
Locatorul poate evita tacita relocaţiune prin denunţarea contractului înainte de expirarea
termenul, prin notificarea făcută locatarului, sau părţile pot include în cuprinsul contractului de
locaţiune o clauză care să împiedice o tacită relocaţiune.
3.Rezilierea contractului de locaţiune
Ştiind deja faptul că locaţiunea este un contract sinalagmatic cu executare succesivă, dacă una
din părţi nu-şi execută obligaţiile, cealaltă are dreptul să rezilieze locaţiunea, cu daune-interese,
dacă e cazul (art.1817 C.civ.).
Neexecutarea trebuie să privească obligaţiile principale ale părţilor: neplata chiriei,
descoperirea de vicii ascunse, etc. , şi nu a unei obligaţii mai puţin importante.
Excepţie: art.1551 al C.civ. în cazul contractului cu executare succesivă, creditorul are
dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mica însemnatate, dar are caracter repetat.
Rezilierea ţine de instanţă, dar şi de drept, dacă părţile au stipulat un pact comisoriu expres în
acest sens.
Rezilierea poate fi şi unilaterală de una din părţi, dacă părţile, prin notificare scrisă dacă
părţile au stabilit astfel, dacă debitorul este de drept în întarziere sau când acesta nu a executat-o
în termenul stabilit prin punerea în întârziere; în acest caz, declaraţia de reziliere se face în
termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea în justiţie corespunzătoare.
4.Distrugerea (pieirea) bunului
Art. 1818 alin 1 C.civ: dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit conform
destinaţiilor stabilite, locaţiunea încetează de drept (deoarece locatorul nu mai poate asigura
locatarului folosinţa bunului).
Pieirea este distrugerea materială a bunului, dar şi orice imposibilitate de folosire a bunului
dacă este expropriat sau confiscat.
Nu interesează dacă pieirea bunului este fortuită sau culpabilă, dacă e vorba de culpă, partea
vinovată va trebui să plăteasca daune-interese.
Dacă bunul piere doar parţial, rezilierea se face pe cale judiciară, locatarul putând opta pentru
a cere o scădere de preţ (corespunzătoare pieirii bunului) sau rezilierea, dacă partea din bun care
a pierit este atât de importantă încât fără acea parte locatarul n-ar fi încheiat contractul; şi în acest
caz, partea vinovată poate fi obligată la daune-interese.
Dacă bunul este doar deteriorat, locaţiunea continuă, locatarul este obligat să facă toate
reparaţiile necesare pentru a menţine bunul în stare de folosinţă corespunzătoare.
În toate situaţiile în care este vorba de o imposibilitate fortuită (totală sau parţială) de
folosinţă a bunului, locatarul nu are dreptul de a solicita daune-interese.

69
 5.Desfiinţarea (desfacerea) titlului locatorului
Uneori se poate întampla ca titlul locatorului să poată fi desfiinţat prin anulare, rezoluţiune, ca
urmare a săvârşirii unei evicţiuni din partea unui terţ, etc.
În baza principiului cunoscut resolute jure dantis rezorbitur jus ascipientis, desfiinţarea
titlului locatorului atrage şi încetarea contractului de locaţiune pentru simplu motiv că locatorul
nu mai poate asigura folosinţa bunului închiriat de către locatar.
Art.1819 C.civ. ,,desfiinţarea dreptului care permitea locatorului să asigure folosinţa bunului
închiriat determină încetarea de drept a contractului de locaţiune’’.
Ca excepţie de la această regulă, locaţiunea va produce efecte şi după desfiinţarea titlului
locatorului pe durata stipulată de părţi, fără a se depăşi un an de la desfiinţarea titlului
locatorului, însa numai dacă locatarul a fost de bună-credinţă la încheierea locaţiunii (având în
vedere principiul apărării bunei-credinţe în raportul juridic civil).
6.Înstrăinarea bunului dat în locaţiune
Conform principiului cunoscut că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, sau
ceva ce nu are în patrimoniu, persoana care cumpără un bun mobil sau imobil asupra căruia
anterior s-a încheiat o locaţiune, va trebui să respecte contractul de locaţiune, dacă acesta este
opozabil, (art.1811 C.civ.)
În acelaşi timp, un alt text de lege, art.1812 alin.1: ,,dacă părţile convin astfel, locaţiunea
încetează în cazul înstrăinării bunului dat în locaţiune’’, caz în care cumpărătorul trebuie să
aducă la cunostiinţa locatarului vânzarea care a intervenit, locaţiunea urmând a înceta la
expirarea unui termen de 2 ori mai mare decât termenul de preaviz, prevăzut la denunţarea
unilaterală.
Atunci când există o clauză de încetare a locaţiunii în caz de înstrăinare, locatarul îşi asumă
riscul ca locaţiunea să înceteze, înainte de termenul convenit, astfel că locatarul într-o asemenea
situaţie nu are dreptul la despăgubiri nici împotriva locatorului şi nici împotriva dobânditorului
(art.1812 alin.3 C.civ.).
Dacă formele de publicitate prevăzute de lege pentru locaţiune nu au fost îndeplinite faţă de
dobânditorul bunului înstrăinat, de pildă locaţiunea nu a fost notată în cartea funciară, locaţiunea
va înceta ca efect al înstrăinării bunului dat în locaţiune.
8.Moartea locatorului
Regula în materie: locaţiunea nu încetează nici prin moartea locatorului sau a locatarului,
deoarece locaţiunea nu este un act juridic intuitu presonae.
Excepţie: (art.1820 alin.2) în cazul în care există o locaţiune cu durată determinată
moştenitorii locatarului pot denunţa contractul în termen de 60 de zile de la data la care au luat
cunoştiinţa de moartea locatarului şi existenţa locaţiunii (deci chiar dacă locaţiunea este încheiată
pe durată nedeterminată, moştenitorii locatarului pot denunţa unilateral contractul).

70
CAPITOLUL V.CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE A LOCUINŢEI (art.1824-1835 C.civ.)

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

Este o varietate a contractului de locaţiune, deci se vor aplica şi respecta regulile în materie şi
legea locuinţei art.114/1996, prevederi care se completează cu cele ale C.civ. privitoare la
contractul de locaţiune, prevederi ce reprezintă dreptul comun în materie.
Definiţie: contractul prin care locatorul se obligă să asigurare locatarului sau
chiriaşului, folosinţa temporară a unui locuinţe în schimbul unei sume de bani (chirie).
Legea nr.114 /1996 defineşte locuinţa ca fiind o construcţie alcătuită din una sau mai multe
camere de locuit cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare pentru a satisface cerinţele de
locuit ale unei persoane sau familii.
Legea locuinţei: locuinţele pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte; între vii inchirierea e în
formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. Dovada dreptului de proprietate şi a altor
drepturi reale se face doar pe baza actelor de proprietate şi a extrasului de carte funciară.
Are aceleaşi caractere ca şi contractul de locaţiune.

Sectiunea a II-a.Conditii de validitate

În ce priveşte părţile contractante, locatorul poate fi o persoana fizica sau juridică, de stat
sau privată; în cazul locuinţei proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale,
contractul este încheiat de persoana juridică ce are în administrare imobilul sau de organe
prevăzute de lege (consiliul local, primar, etc.).
Distinct de soţi, C.civ. (art.1832) prevede ca, în lipsa unui interdicţii stipulate în acest sens, şi
alte persoane pot locui împreuna cu chiriaşul, caz în care vor fi ţinute în solidar cu acesta.
Chiriaş poate fi doar persoana fizică, pentru că ,,numai ele pot locui”.
C.civ. (art.1838) reglementează dreptul de preferinţă al chiriaşului precizând că, la încheierea
unui nou contract de închiriere, chiriaşul are, la condiţiile egale, un drept de preferinţa (dar nu îl
are dacă nu şi-a executat obligaţiile născute în baza închirierii anterioare.
În ce priveşte obiectul contractului de închiriere acesta este format din :
- locuinţă;
- chiria lunară: trebuie dezbătută de părţi,regulile de modificare şi modul de plată, deci dacă
locuinţa este proprietate privată, chiria trebuie plătită prin liberul acord al părţilor, în condiţiile
pieţei.
Pentru locuinţa din domeniul public sau privat al statului, locuinţa de serviciu şi caminele
pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companii şi societăţi naţionale şi regii autonome,
chiria se calculează conform prevederilor O.U.G nr.40/1999 (art.26), pornind de la un tarif de
bază lunar: dacă contractul de închiriere se face pe o perioadă mai mare de un an, proprietarul
poate cere modificarea chiriei, în acord cu practica judiciară în materie.
Dacă chiriaşul nu îşi dă acordul scris la cererea de majorare a chiriei în timp de 60 de zile de
la notificarea cererii de majorare, proprietarul poate intenta o acţiune în justiţie, fiind interzisă
rezilierea contractului sau evacuarea chiriaşului pentru că acesta nu este de acord cu majorarea
chiriei.

71
 Referitor la termenul închirierii acesta este de esenţa contractului , trebuie să cuprindă
data intrării în vigoare a contractului şi durata. Termenul care este la aprecierea părţilor, legea
114/1996 nu impune nici o limită, nici minimă, nici maximă, dar nu poate fi perpetuă (veşnică).
În vederea protejării chiriaşilor în condiţiile crizei de locuinţe, legiuitorul roman a prelungit
astfel durata şi efectele unor contracte de închiriere.
În practică, chiriaşul poate renunţa la acest beneficiu stabilit în favoarea sa şi să încheie
contracte pe un termen mai scurt.

Sectiunea aIII-a.Efectele contractului de închiriere

A.Obligaţiile specifice locatorului sunt următoarele:

1. să predea locuinţa chiriaşului în stare normală de folosinţă;
2. să repare şi să menţină în stare de siguranţă în exploatare şi funcţionalitate clădirea
pe toată durata închirierii locuinţei;
3. să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele
de contrucţie exterioară, curţile şi grădinile şi spaţiile comune din interiorul clădirii;
4. să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune propriei clădirii (casa scării, holuri,
ascensor, etc.)
În situaţia clădirilor cu mai multe locuinţe, cheltuielile pentru întreţinere şi reparaţii la părţile
de construcţie şi instalaţii aflate în folosinţă comună se repartizează proprietarilor cu cote părţi
ce revin fiecărui apartament din proprietatea comună şi se suportă de fiecare proprietar.
5. să răspundă pentru viciile care ameninţă sănătatea ori integritatea corporală; dacă
imobilul prin structura pe care o are sau prin starea sa reprezintă o primejdie pentru sănătatea
celor ce lucrează sau locuiesc în el, chiriaşul are dreptul de a rezilia contractul, chiar dacă a
renunţat la acest drept, inclusiv la daune-interese, dacă nu a cunoscut viciile la începutul
contractului.
Obligaţia locatorului sunt stabilite prin norme imperative în materie locativă, orice clauză prin
care proprietarul este exonerat de obligaţii devine nulă.
B.Obligaţiile chiriaşului:
1. să folosească locuinţa cu prudenţă şi diligenţă (nu o poate folosi pentru sediul unui
partid politic sau pentru exercitarea comerţului); dacă în contract se menţionează profesia
locatarului, se poate prezuma acordul tacit al locatorului pentru execitarea profesiei respective
(de pildă avocat sau medic), pentru schimbarea destinaţiei locuinţei trebuie acordul expres al
proprietarului sau al asociaţiei de proprietari;
2. să plătească chiria;
3. să contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, încălzirea, curăţarea pereţilor şi
instalaţiilor de folosinţa comună;
4. să întreţină locuinţa în bune condiţii, pentru a putea fi predată în stare de folosinţa şi
curăţenie.
C.civ. reglementează şi obligaţiile pe care chiriaşul nu şi le poate asuma (dacă există astfel de
clauze este sunt considerate nescrise):
- să încheie o asigurare cu un asigurator impus de locator;

72
 - să prevadă răspunderea solidară sau indivizibilă a chiriaşilor din apartamente diferite din
acelaşi imobil, în cazul degradării elementelor de construcţie sau a altor părţi comune din imobil.
- să plătească în avans cu titlu de reparaţii locative sume stabilite pe baza estimărilor făcute
de locator;
- diminuarea sau suprimarea prestaţiilor locatorului, fără contraprestaţie din partea locatarului.
Subînchirierea este posibilă, doar în condiţiile prevăzute de C.civ (art.1833):
- cu acordul prealabil scris al proprietarului;
- în condiţiile stabilite de proprietar în sensul că prin acordul dat, locatorul poate impune
condiţii în care este permisă subînchirierea.
Sublocatarul nu poate beneficia de o eventuală prorogare legală a contractelor de închiriere;
ele nu se află în raport juridic cu proprietarul, de aceea nu poate invoca nici un drept vis-a-vis de
el, odată cu încetarea drepturilor chiriaşului principal încetând şi dreptul sau locativ (aplicându-
se principiul accesoriu urmează soarta actului juridic principal).
Cu toate acestea, în scop de protecţie a locatarului, C.civ. (art 1833): în lipsa unei stipulaţii
contrare, sublocatarul răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă de locator.
E posibil de asemenea o cesiunea a contractului de închiriere, în aceleaşi condiţii ca şi
cesiunea contractului de locaţiune.
Ca şi în cazul subţnchirierii, cesionarul răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile
asumate faţa de locator prin contractul de închiriere.
Referitor la încetarea contractului de închiriere, cauzele sunt prevăzute expres de Legea
locuinţei nr.114/96:
1.Expirarea termenului;
2.Denunţarea unilaterală a contractului;
3.Rezilierea contractului;
4.Decesul chiriaşului.
1.Cât priveşte expirarea termenului, părţile pot conveni asupra reînnoirii contractului, în
condiţiile şi termenul stabilit prin convenţia lor, ce poate fi expresă dar şi tacită (potrivit regulilor
dreptului comun privind relocaţiunea tacită).
Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea se face în baza unei hotărâri judecătoreşti.
2.În ceea ce priveşte denunţarea unilaterală, chiriaşul poate denunţa contractul prin
notificare, cu respectarea unui termen de preaviz, că nu poate fi mai mic decat ¼ din intevaul
pentru care s-a stabilit plata chiriei.
Locatorul poate denunţa şi el contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz
care nu poate fi mai mic de:
- 60 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei e de o luna sau mai
mare;
- 15 zile dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
Dacă închirierea se face pe durată determinată, locatorul poate denunţa contractul unilateral
prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel putin 60 zile, orice cauză contrară se
consideră nescrisă.
3.Cel de-al treilea mod de încetare a contractului, rezilierea pentru neexecutarea
obligaţiilor sau comportamentul culpabil al chiriaşului, există două cazuri specifice de reziliere a
contractului înainte de termen:

73
 a) chiriaşul, membrii săi de familie sau alte persoare cărora chiriaşul le-a ingăduit folosirea,
deţinerea sau accesul în locuinţă, au un comportament ce face imposibilă convieţuirea cu
celelalte persoane ce locuiesc în acelaşi imobil sau în imobilile aflate în vecinătate; în acest sens
trebuie ca purtarea locatarului să facă imposibilă convietuţirea, să fie vorba de fapte repetate de
comportament sicanatoriu.
b) chiriaşul şi persoanele mentionaţe deja, împiedică folosirea normală a locuinţei sau a
părţilor comune.
4.Cât priveşte ultimul mod de încetare, contractul de închiriere va înceta în termen de
30 zile de la înregistrarea decesului chiriaşului.
Contractul nu va înceta, dacă există persoane îndreptăţite să invoce beneficiul contractului,
respectiv:
- soţul sau soţia;
- descendenţii chiriaşului sau ascendenţii lui, dacă sunt menţionaţi în contractul de închiere şi
au locuit împreună cu acesta.

74
 CAPITOLUL VI.CONTRACTUL DE ARENDARE

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

A fost reglementat şi de C.civ.anterior, ca varietate a contracului de locaţiune, ca instrument

juridic specific de închiriere a fondurilor rurale.
Ca definiţie, e contractul încheiat între proprietar, uzufructuar şi alt deţinător legal de
bunuri agricole, numit arendator şi arendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe
o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
Caractere juridice:
- contract sinalagmatic: în schimbul folosinţei bunurilor agricole se va plăti un preţ numit
arendă;
- contract cu titlu oneros;
- contract comutativ;
- contract cu executare succesivă, deoarece obligaţiile părţilor se execută în timp, pe durată
stabilită în contract;
- contract translativ de folosinţă;
- contract solemn (art.1838): încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute deci
forma scrisă cerută este ad validitatem şi nu ad probationem.
Pentru a facilita executarea silită în cazul neplătţi arendei, C.civ.(1845) a prevăzut caracterul
executoriu al contractului de arendare încheiat în formă autentică şi a celor înregistrate la
consiliul local.

Sectiunea aII-a. Condiţiile de validitate ale contractului de arendare

În ceea ce priveşte condiţiile de validitate ale contractului de arendare, în privinţa

consimtământului, nu există reguli speciale.
Referitor la capacitate, persoana care îl încheie trebuie să aibă capacitatea de a contracta.
Arendator este proprietarul, uzufructuarul sau alt deţinător legal al bunurilor agricole
ce fac obiectul contractului. Poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.
Comparativ cu locaţiunea, arendaşul nu poate subarenda bunurile agricole, chiar dacă
arendatorul ar fi de acord, fiind interzisă şi intermedierea între arendatori şi arendaţi.
Arendaşul nu e obligat să execute personal toate lucrările agricole, putând angaja şi persoane
prestatoarea de servicii în agricultură, dar şi salariaţi permanenţi sau sezonieri cu contract de
muncă.
Cu acordul scris al arendatorului, contractul de arendare poate fi cesionat de arendaş în
favoarea soţului, coparticipant la exploatarea bunurilor agricole sau descendenţilor săi care au
împlinit 18 ani.
Arendaş poate fi oricare persoană fizică sau juridică, inclusiv cetăţeni străini şi persoane
juridice străine din statele membre UE.
Ca şi locaţiunea, şi arendarea are un dublu obiect:
- bunurile arendate;
- arenda.

75
 Referitor la bunurile agricole, pot fi arendate, cu titlu exemplificativ:
- terenurile cu destinaţie agricolă (teren arabil, vii, livezi, arbori fructiferi, etc.);
- animale, construcţii de orice fel, maşini, utilaje şi alte asemenea bunuri destinate explorării
agricole.
Pentru a califica contractul ca fiind de arendare, scopul arendării este cel de a fi destinat
explorării agricole, dacă folosinţa este în alte scopuri, poate fi vorba de un contract de
locaţiune, şi nu de arendare.
Arenda (ca preţ dat în schimbul bunurilor arendate) poate fi într-o sumă de bani sau
sub forma unei cantităti determinate sau determinabile de produse agricole (fructe, generic
vorbind), sau într-o cotă de fructe.
Dacă arenda se plăteşte în fructe, C.civ. prevede că arendaşul este de drept în întarziere
pentru predarea fructelor de la data culegerii lor, iar arendatorul este de drept în întârziere pentru
recepţie de la data notificării în scris de către arendaş.
Cauza ca şi la regulile generale (să existe, să fie licită şi morală).
Forma trebuie să fie scrisă, ad validitatem , în caz contrar sancţiunea este nulitatea
absolută.
De asemenea, legea mai impune şi depunerea unui exemplar al contractului la consiliul local
în a cărui rază se află bunurile arendate, sub sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de
judecată pentru fiecare zi de întarziere.

Sectiunea aIII-a. Efectele contractului de arendare

A.Obligaţiile arendatorului sunt:

1. să predea bunul la termenul şi în condiţiile stabilite de contractul de arendare;
2. să-l garanteze pe arendaş de evicţiunea totală sau parţială şi de viciile ascunse ale
bunurilor arendate;
3. să menţină bunurile arendate în stare corespunzătoare de folosinţa pe toată durata
arendării.
B.Obligaţiile arendaşului:
1. să ia în primire bunurile arendate;
2. să plătească arenda în cuantumul şi la termenul stabilit prin contract.
Dacă întreaga recoltă a unui an sau cel puţin jumătate din ea piere fortuit, arendaşul poate
cere reducerea proporţională a arendei, dacă acesta este stabilită într- o cantitate determinată de
produse agricole, într-o sumă de bani determinată sau determinabilă în funcţie de valoarea unei
cantităţi determinată de produse agricole.
Dacă recolta a pierit după ce a fost culeasă sau când cauza pagubei nu e cunoscută la data
încheierii contractului, arenda nu mai poate fi redusă.
Când arenda este în fructe (o cotă determinată sau o sumă de bani funcţie de valoarea unei
astfel de cote) pieirea fructelor e suportată proporţional, nedând dreptul nici unei părţi la o
acţiune în despăgubiri împotriva celeilalte.
Dacă pieirea are loc după culegerea fructelor şi o parte întârzie în mod culpabil predarea sau
recepţia lor, cota părţii respective se reduce cu fructele pierdute, pentru cealaltă parte nu se

76
consideră că ar exista vreo pierdere, cu excepţia situaţiei în care fructele ar fi pierit chiar dacă
predarea şi recepţia se făceau la timp.
Ca şi în cazul închirierii, contractul de arendare încheiat în formă autentică şi cele înregistrate
la consiuliul local sunt titluri executorii pentru plata arendei la termenul şi modalităţile prevăzute
în contract.
3. să folosească bunurile arendate cu prudenţă şi diligenţă;
4. să asigure bunurile luate în arendă pentru repararea daunelor produse de calamităţi
naturale; dacă nu se încheie o asigurare, arendaşul răspunde faţă de arendator pentru prejudiciile
constatate.
5. să restituie bunurile arendate la încetarea contractului de arendare în starea în care
le-a primit;
6. să suporte toate cheltuielile legate de închirierea, înregistrarea şi publicitatea
contractului de arendare.
În ce priveşte încetarea contractului de arendare, pe lângă cauzele generale de încetare a
locaţiunii, există şi următoarele cazuri speciale de încetare:
- decesul;
-incapacitatea sau falimentul arendaşului (art.1850), consacrându-se caracterul intuitu
personae al contractului.
În principiu, la expirarea termenului convenit, contractul încetează.
Contractul se reînnoieşte de drept pentru aceeaşi durată dacă nici una din părţi nu a comunicat
cocontractantului în scris refuzul sau cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului, iar în
cazul terenurilor cu destinaţie agricolă cu cel puţin 1 an.
Dacă bunul dat în arendă este înstrăinat, arendarea va fi opozabilă dobânditorului, dacă în
contract nu s-a prevăzut o clauză de încetare a contracului în cazul înstrăinării bunurilor arendate
şi au fost îndeplinite condiţiile de opozabilitate faţă de dobânditor.
În cazul înstrăinării bunurilor arendate, arendaşul are dreptul de preemţiune în privinţa
bunurilor agricole.

77
 CAPITOLUL VII.CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

Este definit de art.1851 C.civ., ca fiind ,,contractul prin care antreprenorul se obligă ca,
pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală sau să presteze un
anumit serviciu pentru beneficiar în schimbul unui preţ’’.
Preţul este elementul esenţial al acestui contract, în lipsa lui, contractul e cu titlu gratuit.
Pe baza unui astfel de contract se execută construcţii de clădiri, instalaţii şi reparaţii diverse,
prestări de servicii.
De asemenea, regulile respective se aplică şi pentru meditaţii, consultaţii profesionale,
expertize.
Contractul de antrepriză trebuie delimitat de alte contracte cu care se aseamană.
1.Astfel, faţă de contractul de muncă, în cadrul căruia salariatul este subordonat faţă de
patron şi obligat să respecte regulile stabilite de acesta, în schimb, antreprenorul nu e
subordonat beneficiarului, el fiind independent juridic în executarea lucrării şi o face pe
riscul său.
Tocmai pentru faptul că în contractul de antrepriză nu se stabileşte un raport de subordonare,
clientul nu răspunde pentru pagubele pe care antreprenorul le cauzează terţilor, comparativ cu
patronul care, stabileşte un raport de prepusenie, răspunde ca şi comitent faţă de terţi pentru
faptele angajatului său.
2.În al doilea rând, antrepriza se poate asemăna cu un contract de mandat, atunci când ,
pe lângă lucrări, antreprenorul se obligă să efectueze şi acte juridice (dacă sunt doar acte
juridice atunci e un contract de mandat).
Se deosebeşte prin faptul că în raport cu terţii antreprenorul lucrează în nume propriu.
3.Antrepriza se poate asemăna cu vânzarea unui lucru viitor, în cazul în care
antreprenorul se obligă să procure pe lângă munca sa şi materialul necesar pentru
confecţionarea obiectului contractului.
Diferenţa între cele două o face chiar C.civ. prin art.1855: ,,contractul e de vânzare atunci
când, potrivit intenţiei părţilor, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului,
avându-se în vedere şi valoarea bunurilor furnizate” rezultă că contractul va fi de vânzare sau de
antrepriză, în funcţie de scopul urmărit de părţi, în sensul că dacă procurarea materialului de
antreprenor e doar un mijloc pentru executarea lucrării’’.
4.În sfârsit, faţă de contractul de locaţiune, ce presupune transmiterea folosinţei unui
lucru în schimbul unui preţ, antrepriza presupune confecţionarea unui lucru în schimbul
unui preţ.
Ca şi caractere juridice, este:
1.contract consensual, ca regulă, excepţia fiind antrepriza de lucrări publice, ce se pot
contracta doar pe baza unei licitaţii publice, în acest caz antrepriza având un caracter solemn;
2.contract sinalagmatic (bilateral);
3.contract cu titlu oneros;
4.contract comutativ;

78
 5.contract cu executare succesivă, timpul este de esenţa acestui contract, de exemplu, în
cazul construcţiilor de amploare, lucrarea trebuie executată în mai multe zile, luni sau ani;
6.contract intuitu personae, neinteresând, de regulă persoana antreprenorului, cu excepţia
cazului în care antrepriza e încheiată în considerarea unei anumite persoane, avându-se în vedere
calităţile şi aptitudinile antreprenorului (dacă e vorba de consulţatii profesionale sau meditaţii).

Sectiunea a II-a. Conditii de validitate

Referitor la consimţământul părţilor, antreprenorul trebuie să aibă capacitate deplină de

exerciţiu, în timp ce beneficiarul, capacitate deplină numai dacă contractul este un act juridic de
dispoziţie (dacă se face o construcţie) sau de administrare (când e vorba doar de lucrări de
reparaţii).
În ce priveşte materialele pentru executarea lucrării, dacă la persoana antreprenorului, acestea
vor fi proprietatea lui până la terminarea lucrării, răspunde de calitatea lor conform prevederilor
de la contractul de vânzare; iar dacă materialele sunt încredinţate de beneficiar, antreprenorul se
obligă să le păstreze şi să le întreţină conform destinaţiei lor, să justifice modul de întrebuinţare
şi să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrării.
Când materialele sunt procurate de client, vor fi proprietatea clientului, nu pot fi urmărite de
creditorii antreprenorului, iar antreprenorul are obligaţia de a le păstra ca depozitar.
În ce priveşte suportarea riscului, din definiţia dată rezultă că riscul aparţine antreprenorului.
Astfel, dacă anterior recepţiei lucrarea piere sau se deteriorează din cauze neimputabile
beneficiarului antreprenorul ce a procurat materialul este obligat să o refacă pe cheltuiala sa.
Când materialul e procurat de beneficiar atunci va fi ţinut să suporte cheltuielile de refacere a
lucrării numai dacă pieirea se datorează unui viciu al materialelor; în celelalte cazuri,
beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materiale, dacă pieirea sau deteriorarea nu e
imputabilă antreprenorului; prevederile nu sunt aplicabile când pieirea sau deteriorarea are loc
după recepţia lucrării, caz în care antreprenorul este răspunzător în baza garanţiei contra viciilor
şi pentru calităţile convenite.
Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepţiei provizorii la terminarea lucrării;dacă
însă lucrarea este de natură să ameninţe sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor,
antreprenorul este obligat să ceară rezilierea contractlui, sub sancţiunea de a prelua riscul şi de a
răspunde pentru prejudiciile cauzate tertiţor.
La rândul său, antreprenorul are dreptul să încheie un contract de subantrepriză pentru
executarea unor părţi din lucrare, cu unul sau mai mulţi subantreprenori, cu excepţia situaţiei în
care antrepriza a fost intuitu personae.
Antreprenorul este cel ce va răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria
sa faptă.
Legat de contractul de antrepriză, C.civ. prevede o acţiune directă a lucrătorilor care au
încheiat un contract cu antreprenorul, desfăşurând o activitate de prestări de servicii sau executări
de lucrări, împotriva beneficiarului până la concurenţa sumei pe care acesta o datorează
antreprenorului la momentul introducerii acţiunii.
Fiind vorba de o acţiune directă împotriva clientului, dacă antreprenoul este în insolvabilitate,
aceasta nu se va răsfrânge asupra creanţelor lucrătorilor.

79
 Sectiunea a III-a Efectele contractului de antrepriză
A.Obligaţiile antreprenorului
Pentru prima dată C.civ. reglementează obligaţia de informare a beneficiarului,
reglementare şi acquis-ul comunitar, în cazul în care beneficiarul este mai puţin informat în
materie şi care se realizează prin birourile de consiliere tehnică, juridică şi financiară.
Antreprenorul are această obligaţie de a-l informa fără întârziere pe beneficiar dacă
executarea lucrării, trăinicia ei sau folosinţa acesteia potrivit destinaţiei ei ar fi în primejdie fie
din cauza materialelor procurate, a instrucţiunilor necorespunzătoare ale beneficiarului, a unor
împrejurări pentru care antreprenorului nu e ţinut să răspundă (art.1858 C.civ.)
În această situaţie, dacă beneficiarul nu ia măsuri într-un termen potrivit cu împrejurările,
antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea pe riscul beneficiarului.
De asemenea, tot ca obligaţii accesorii, includem obligaţia de securitate a antreprenorului şi
anume cea datorată clientului când lucrarea presupune prezenţa antreprenorului (în timpul
activităţii desfăşurate într-o clinică medicală, a unui club, etc.)
Obligaţia de prudenţa a antreprenorului presupune executarea corectă a lucrării şi păstrarea
unor bunuri ce aparţin clientului (pacientul internat într-o clinică, aceasta este o obligaţie de
păstrare a bunurilor de valoare).
Ca obligaţii principale ale antreprenorului distingem:
1.Obligaţia de a executa lucrarea sau serviciul la termen cu materialele sale (în lipsa unor
clauze contrare); antreprenorul răspunde pentru calitatea materialelor (prin asemanare cu
răspunderea pentru vicii ascunse a vânzătorului).
Dacă beneficiarul procură materialele, antreprenorul are obligaţia să le pastreze şi să le
întreţină conform destinaţiei lor, să justifice întrebuinţarea şi să restituie ce nu s-a folosit.
Corelativ acestei obligaţii, beneficiarul are dreptul să controleze lucrarea în cursul executării
ei, fără să-l stânjenească pe antreprenor şi să-i comunice antreprenorului observaţiile sale.
Dacă antreprenorul nu-şi execută obligaţiile, clientul poate cere instanţei executarea silită.
2.Obligaţia de a preda lucrarea executată la locul în care se face recepţia; dacă nu se
execută, beneficiarul are dreptul fie la o acţiune de predare a lucrării cu daune-interese
(moratorii) fie să ceară rezilierea contractului.
De asemenea, dacă nu se predă lucrarea, beneficiarul poate invoca excepţia de neexecutare şi
refuza plata preţului.
Dacă există o imposibilitate de predare – problema suportării riscurilor, aşa cum am discutat.
3.Obligaţia de garanţie contra viciilor ascunse şi pentru calităţile convenite ale lucrării,
urmand a răspunde şi pentru persoanele întrebuinţate de el subantreprenori, lucrători, etc.
Dacă descoperă vicii ascunse, beneficiarul are obligaţia de a le aduce la cunostiinţă
antreprenorului; dacă nu se îndeplineşte procedura prealabilă obligatorie sancţiunea este
decăderea din dreptul de a cere resoluţiunea contractului.
Dreptul la acţiunea în garanţie pentru vicii ascunse se prescrie în timpul general de
preascripţie (3 ani).
B.Clientul, la rândul său, are urmatoarele obligaţii principale:

80
 1.Obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a înlătura deficienţele semnalate de
antreprenor, ce primejduiesc normala executare a lucrării, trainicia sau folosinţa ei
conform destinaţiei sale.
Dacă beneficiarul înştiinţat de antreprenor nu ia măsurile necesare într-un termen potrivit cu
împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea pe riscul
beneficiarului.
Dacă lucrarea este de natură de a ameninţa sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor,
antreprenorul are obligaţia să ceară reziliera contractului sub sancţiunea preluării riscului şi de a
răspunde pentru prejudiciile cauzate terţilor.
2.Obligaţia de a recepţiona şi prelua lucrarea, sens în care, după comunicarea
antreprenorului privind finalizarea lucrării, beneficiarul are obligaţia ca într-un termen rezonabil
(potrivit naturii lucrării şi uzanţelor în materie):
- să verifice lucrarea;
- să o recepţioneze (dacă corespunde clauzelor contractuale);
- să ridice lucrarea.
Dacă beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică antreprenorului rezultatul verificării, fără
motive temeinice, lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve, caz în care beneficiarul nu mai
are dreptul să invoce viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite.
C.civ. reglementează şi vânzarea bunurilor neridicate în termen de 6 luni din ziua convenită
pentru recepţia sau de la finalizare (dacă lucrarea este finalizată târziu), antreprenorul are dreptul
de a vinde bunul cu diligenţa unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului, îşi va reţine preţul
lucrării şi a cheltuielilor de vânzare, iar diferenţa este pusă la dispoziţia beneficiarului.
3.Obligaţia de plată a preţului- la data şi locul recepţiei întregii lucrări, dacă prin lege
sau contract nu se prevede altfel.
Până la plata preţului, antreprenorul are un drept de retenţie asupra lucrării iau pentru
garantarea plaţii preţului, antreprenorul beneficiază de o ipoteca legală asupra lucrării.
Preţul se plăteşte în bani sau în oricare alte bunuri sau prestaţii.
Dacă în contract nu e prevăzut preţul, beneficiarul plăteşte preţul prevăzut de lege sau calculat
potrivit legii sau cel stabilit în raport cu munca depusă şi prestarea serviciului.
În ceea ce priveşte încetarea contractului de antrepriză, aplicabil este dreptul comun în
materie (prin executarea contractului, prin acordul părţilor, etc); ca şi situaţia particulară:
1.Rezilierea sau rezoluţiunea din culpa antreprenorului, ce poate fi cerută de beneficiar
în următoarele cazuri:
- respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
- lucrarea nu se execută în modul convenit şi în termenul stabilit de beneficiar potrivit
cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate şi nu schimbă pentru
viitor modul de executare a lucrării;
-nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în baza
contractului.
De asemenea, antreprenorul poate cere rezoluţiunea sau rezilierea contractului cu daune-
interese, dacă, fără justificare, beneficiarul nu-şi îndeplineşte propriile obligaţii, cauza din care
antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului.

81
 2.Decesul antreprenorului sau incapacitatea lui de a finaliza lucrarea, ambele duc la
încetarea contractului, dacă el este încheiat în consideratia aptitudinii personale ale
antreprenorului.
În cazul incapacităţii de finalizare a lucrării, beneficiarul este ţinut să recepţioneze partea deja
executată (dacă o poate folosi), să plătească valoarea lucrărilor efectuate, numai dacă lucrările
respective ii sunt de folos; de asemenea, antreprenorul are dreptul să solicite predarea
materialelor şi a planurilor pe cale de a fi puse în executare, cu condiţia de a plăti o indemnizare
adecvată.
Referitor la moartea beneficiarului, aceasta nu va determina încetarea contractului decât dacă
face imposibilă sau inutilă executarea sa.

82
 CAPITOLUL VIII.CONTRACTUL DE MANDAT

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

De regulă, o persoană care încheie un act juridic o face pentru ea însăşi şi nu pe seama altei
persoane.
În mod excepţional, o persoană poate contracta şi pe seama alteia, contractul creând efecte
destinate unei persoane absente.
Când am discutat despre reprezetare în anul I, am văzut că acesta poate fi legală (pentru
minori sau interzişi judecătoreşti) şi convenţională, sub forma contracului de mandat (civil sau
judiciar).
Vorbim despre mandat în dreptul procesual - mandat de aducere, în dreptul constituţional -
mandat de deputat, toate presupun o reprezentare.
C.civ. îl defineşte în art.2009: contractul prin care o parte numită mandatar, se obligă să
încheie una sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.
Poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit, în schimb cel pentru acte
de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.

Caractere juridice

1.Contract consensual- prin simpla manifestare de vointa a părţilor.

Poate fi încheiat în scris sau verbal; acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea
contractului de către mandatar.
Excepţie, dacă mandatul este dat pentru încheierea unui act juridic supus unei anumite forme
şi mandatul trebuie să respecte acea formă (conform principiului simetriei).
2.Poate fi gratuit sau oneros
Când e oneros şi în contract nu e determinată remuneraţia mandatarului, ea se va stabili
potrivit legii, uzanţelor sau după valoarea serviciilor prestate.
3.Unilateral - când este cu titlu gratuit , creând obligaţii doar în sarcina uneia din părţi (a
mandatarului).
Dacă e cu titlu oneros, devine bilateral.
4.Contract intuitu personae, pentru că se încheie în considerarea unei anumite persoane,
încrederea pe care o are mandantul în mandatar are o importanţă esenţială la încheierea
contractului.
Se aseamăna cu contractul de antrepriză şi contractul de muncă, deosebirea esenţială:
obligaţia contractului de mandat este încheierea de acte juridice de mandatar pe seama şi în
numele mandantului.
De asemenea, în contractul de munca şi antrepriză, atât antreprenorul cât şi salariatul nu sunt
reprezentaţi (angajatul nu e reprezentantul angajatorului şi nici nu poate fi reprezentat).
În mod excepţional, salariatul poate fi împuternicit în aces sens (să încheie acte, în numele
patronului), dar obligaţiile lor principale rezultă din contractul de muncă.

83
 De exemplu: avocatul stabileşte cu clientul un mandat de reprezentare; dacă oferă doar
consultanţă juridică rezultă contractul de antrepriză.
E diferit şi de contractul de vânzare, vânzătorul e proprietarul bunului vândut, în timp ce
mandatarul vinde pentru mandant, iar preţul se va remite mandantului; în al doilea rând,
cumpărătorul devine proprietarul bunului vândut, în timp ce mandantul este reprezentat de
mandatar.
Referitor la dovada mandatului, dăcă e expres, dovada se face după regulile dreptului comun,
în principal prin înscris autentic sau sub semnatură privată; dacă e tacit, dovada se face prin orice
mijloc de probă; terţii prin orice mijloc de probă (pentru ei nu e decât un fapt juridic).
Terţul poate cere întotdeauna mandatarului să dovedească puterile încredinţării şi dacă
reprezentarea e cuprinsă într-un inscris, să remită o copie a înscrisului; în practică, dovada
mandatarului apare sub forma unui înscris numit procură (împuternicire).
În cazul avocaţilor avem termenul de delegaţie (adică împuternicire avocaţială).
Dacă încheierea contractului de mandat nu poate fi dovedită, raporturile dintre părţi pot
ajunge a se supune regulilor de la gestiunea de afaceri sau îmbogăţirea fără just temei.

Sectiunea II. Condiţii de validitate

1.Capacitatea este supusă regulilor dreptului comun, cu următoarele precizări, având în

vedere specificul acestui contract.
Astfel, atât reprezentatul cât şi reprezentantul au capacitatea de a încheia actul juridic
respectiv (cu referire la mandant, acesta trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actul
respectiv, deoarece efectele se produc în persoana lui; mandatarul la fel, trebuie să aibă
capacitatea de a încheia acel act, deoarece în actele în care le încheie trebuie să exprime un
consimţământ valabil.
2.În materia consimţământului sunt aplicabile condiţiile generale.
O prevedere specială în materia viciilor de consimţământ, contractul este anulabil când
consimţământul manadatarului este viciat; dacă viciul priveşte elemente stabilite de mandant,
contractul este anulabil numai dacă voinţa celui din urmă este viciată.
Dacă între părţi există un conflict de interese, reprezentatul poate cere anularea dacă
conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului;
acţiunea poate avea câştig de cauză numai dacă terţul este de rea credinţă (a cunoscut sau trebuia
să fi cunoscut dacă există un conflict de interese).
În materia consimţământului câteva precizări legate de actul cu sine însuşi (ca manifestare a
mandatului): mandatul încheiat între mandatar, ca reprezentant al mandatantului şi persoana sa în
nume propriu.
Dubla reprezentare (autocontractul); actul încheiat între mandatar ca reprezentant al
mandantului cu el însuşi, ca reprezentant al terţului.
Autocontractul pune în pericol interesele mandantului, mai puţin în situaţia în care a fost în
cunoştiinţa de cauză. Anterior adoptării noului C.civ., existau două opinii diferite:
- mandantul poate cere anularea actului pentru dol prin reticenţă când interesele lui sunt
lezate;

84
 - intr-o alta opinie, autocontractul este în principal valabil deoarece dolul nu se presupune, ci
trebuie dovedit.
Noul C.civ. rezolvă controversa astfel: contractul încheiat de reprezantant cu sine însuşi, în
nume propriu este anulabil doar la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care
reprezentantul este împuternicit expres în acest sens sau cuprinsul contractului este determinat în
asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese, rezultă că se consacră
prima opinie exprimată anterior intrării în vigoare a C.civ. şi contractul va fi nul relativ.
Autocontractul nu trebuie confundat cu mandatul în interes comun (mandatarul contractează
cu un terţ pe care nu îl reprezintă, dar este şi el interesat, alături de mandant să încheie actul
juridic).
Exemplu: două persoane deţin un imobil cu două apartamente şi unul din coproprietari dă
mandat celuilalt să-i vândă partea sa, şi, în acelaşi timp, şi mandatarul doreşte să-şi vândă propria
sa parte rezultă că va acţiona şi în numele mandantului şi în interes propriu.
3.Obiectul contractului este supus condiţiilor generale: sa fie determinat sau
determinabil, licit şi moral.
Pot face obiectul contractului de mandat doar actele juridice, nu şi faptele materiale.
Nu pot face obiectul mandatului actele cu caracter strict personal: testamentul, căsătoria,
răspunsul la interogatoriu, etc.
Ca termen: poate fi de durată determinată sau nedeterminată, iar dacă nu s-a prevăzut un
termen, contractul va înceta în 3 ani de la încheierea contractului.
Ca întindere, mandatul poate fi general sau special.
Mandatul este special când este dat pentru o singură operaţiune juridică sau pentru anumite
operaţii determinate şi general: atunci când mandatarul este împuternicit să execute toate
treburile mandantului, dar potrivit C.civ. pot fi incheiate doar acte de conservare şi administrare.
Reezultă de aici ca pentru acte de dispoziţie mandatarul trebuie împuternicit în mod expres
(trebuie incheiat un mandat special).
În practică: renunţarea la judecată este un act de dispoziţie şi trebuie făcută prin mandatar cu
procură specială, de asemenea recunoaşterea, tranzacţia, înscrierea în fals, se fac prin procură
specială.
Aşadar, indiferent de tipul de mandat, mandatarul nu poate depăşi limitele puterilor conferite,
în caz contrar va răspunde personal pentru prejudiciile cauzate mandantului şi terţului cu care a
contractat.
În acelaşi timp, mandantul poate rectifica contractul încheiat în numele sau cu depăşirea
puterii de reprezentare, situaţie în care terţul contractant poate da un termen pentru notificare,
după a cărui împlinire contractul nu poate fi rectificat.

Sectiunea aIII-a.Efectele contractului de mandat

Contractul de mandat este unul specific, în cadrul căruia există trei subiecte de drept civil:
mandantul, mandatarul şi terţul cu care mandatarul încheie contractul, motiv pentru care efectele
vor fi analizate atât între părţi, cât şi faţă de terţi.
A. Astfel, între părţi, contractul de mandat presupune următoarele obligaţii din partea
mandatarului:

85
 1.Principala obligaţie a mandatarului este aceea de a executa mandantul, (să incheie sau
să depună toate diligenţele pentru a încheia actul juridic respectiv), neputând depăşi limitele
stabilite prin mandat.
Totuşi, el se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă nu-l poate înştiinşa în prealabil pe
mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat acea abatere; în situaţia dată mandatarul are
obligaţia să-l înştiinţeze imediat pe mandant cu privire la schimbările aduse.
Îndeplinirea mandatului este o obligaţie de mijloace, mandatul fiind îndeplinit dacă
mandatarul a depus toate diligenţele pentru încheierea actului juridic cu care a fost xxxx
Dacă actul nu se realizează din culpa mandatarului, acesta este ţinut să răspundă; culpa se
apreciază diferit, în funcţie de faptul dacă mandatul este cu titlu oneros sau gratuit: dacă e cu titlu
oneros, mandatarul trebuie să execute mandatul ca un bun proprietar (se ia în considerare tipul
abstract de om prudent şi diligent).
Dacă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligenţa
manifestată în propriile afaceri (culpa se va aprecia în raport de situaţia concretă), fiind atenuată.
Dacă bunul deţinut în baza mandatului piere fortuit, mandatarul nu va răspunde.
Părţile pot modifica, atenua sau agrava răspunderea mandatarului.
Dacă într-un contract sunt împuternicite mai multe persoane, ei nu vor fi obligati în solidar
:fiecare işi executa îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi doar exepţional mandatarii răspund
solidar faţă de mandant, dacă s-au obligat să lucreze împreună.
De asemenea, mandatorul are obligaţia de a-l înştiinţa pe mandant despre împrejurările
apărute ulterior închierii mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea mandatului.
Mandatarul nu va răspunde dacă terţul nu îşi execută obligaţiile, cu excepţia cazului în care se
face vinovat de alegerea terţului contractant.
2.Obligaţia de a da socoteală - orice mandatar trebuie ţinut sa dea socoteală despre
gestiunea sa şi să înapoieze toate actele sau bunurile primite de la mandant pentru
îndeplinirea obligaţiilor sale, indiferent că mandatul este gratuit sau oneros.
De asemenea, are obligaţia de a conserva bunurile primite de la mandant.
Mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul sau din ziua
întrebuinţării, iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua punerii în întârziere.
Dacă mandatarul refuză să predea sumele de bani primite, mandantul are o acţiune personală,
prescriptibilă în termenul general de prescripţie, prescripţia urmând a incepe să curgă de la data
încetării contractului.
Potrivit C.civ., mandatarul care şi-a îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de mandant cu
privire la executarea obligaţiilor asumate de persoana cu care a contractat, cu excepţie în cazul în
care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii
contractului cu persoana respectivă.
3.Obligaţia de a răspunde în cazul în care a substituit o altă persoană pentru executarea
obligaţiilor sale.
De regulă, contractul de mandat trebuie executat personal de mandatar (este contract intuitu
personae), cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat expres să-şi substituie o altă
persoană în executarea mandatului în tot sau în parte.

86
 Fiind un contract intuitu personae, mandatul trebuie executat personal de mandatar, cu
excepţia cazului în care l-a autorizat expres să-şi substituie o altă persoană în executarea în tot
sau în parte a mandatului.
De asemenea, chiar dacă nu există o autorizare expresă, mandatarul îşi poate substitui un terţ
dacă:
- împrejurările neprevăzute îl impiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
- ii este imposibil a-l înştiinţa în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări.
Se poate prezuma că mandantarul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările
ce o justifică.
În toate aceste situaţii, mandatarul are obligaţia să-l înştiinţeze imediat pe mandant cu privire
la substituire.
Dacă mandantul nu a autorizat substituirea, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe
care şi-a substituit-o ca şi cum el însuşi le-ar fi îndeplinit.
În cazul substituirii mandatarului, se stabilesc două raporturi juridice:
-între mandant şi mandatar;
-între mandatar şi substituit;de aceea, mandantul şi substituitul nestabilind direct un raport
juridic, nu au acţiuni directe şi nu se pot acţiona reciproc decât printr-o acţiune oblică.
Legea a dat dreptul doar mandantului să îl acţioneze direct pe substituit, dacă acesta are
datorii faţă de mandatar, în schimb, substituitul nu are o acţiune directă asupra mandantului.
B.Mandantul, la rândul lui, are următoarele obligaţii:
1.Să-l despăgubească pe mandatar pentru cheltuilile făcute în executarea contractului
de mandat.
În acest sens, mandantul are obligaţia să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare
pentru executarea mandatului.
El va trebuie să restituie mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă
pentru pentru executarea mandatului.
De asemenea, mandantul are obligaţia de a-l despăgubi pe mandatar pentru prejudiciul suferit
în executarea mandatarului, dacă prejudiciul nu provine din culpa mandatarului.
În sfârşit, mandantantul va trebui să plătească dobânzi la sumele cheltuite de mandatar, chiar
din momentul efectuării acestor sume, fără a fi necesară o punere în întârziere.
2.Obligaţia de a plăti remuneraţia (dacă mandatul este cu titlu oneros), chiar şi cazul în
care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat.
Dacă mandatarul este culpabil, mandantul poate fi scutit parţial sau total de plata
remuneraţiei.
Când există mai mulţi mandanţi şi un singur mandatar, fiecare dintre mandanţi va răspunde
solidar faţă de mandatar pentru toate obligaţiile.
Pentru a garanta toate creanţele sale împotriva mandantului, mandatarul are un drept de
retenţie cu privire la bunurile primite cu ocazia executării mandatului.
Faţă de terţi, mandatul va produce urmaăoarele efecte:
Mai întâi între mandant şi terţi:
C.civ. (art.1296) :contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele
reprezentatului, produce efecte directe între reprezentat şi cealaltă parte, iar alt text (art 2017)
:mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat, rezultă din cele două texte că

87
mandatarul are doar rol de intermediar, considerându-se că actul este încheiat între mandant şi
terţ.
Deci, ca urmare a actelor juridice încheiate de mandatar cu terţul, între mandant şi terţ există
rapoarte juridice directe, încât mandantul va suporta efectele actului încheiat de mandatar cu
terţul; dacă, de pildă, mandatarul vinde un bun al mandantului, proprietatea se transmite din
patrimoniul mandantului în cel al terţului.
Dacă mandatarul îşi depăseşte limitele împuternicirii sale, actele încheiate de mandatar nu îl
vor obliga pe mandant decât dacă mandantul le-a ratificat.
Actele juridice încheiate peste limitele împuternicirii şi neratificate, îl vor obliga pe mandant
faţă de mandatar în cadrul unor obligaţii extracontractuale (gestiunea de afaceri şi îmbogăţirea
fără just temei).
Între mandatar şi terţi nu se stabilesc raporturi juridice, deoarece mandatarul contractează în
numele şi pe seama mandantului.
Dacă mandatarul încheie acte juridice ce depăşesc limita mandatului, va răspunde direct, mai
puţin în cazul în care terţii au putut lua cunoştiinţă de puterile mandatarului, presupunându-se că
terţii şi-au asumat riscurile contractului.

Sectiunea a III-a.Încetarea contractului de mandat

Poate înceta din cauze generale cum ar fi: odată cu executarea obligaţiilor, la expirarea
termenului, pieirea bunului, etc.
Ca şi cauze speciale:
1.Revocarea mandatului de către mandant poate fi făcută oricând, expres sau tacit,
indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat
irevocabil.
Revocarea expresă nu trebuie să îmbrace o anumită formă, însă trebuie să fie neîndoielnică:
de pildă, în practică s-a apreciat că mandatul dat pentru vânzarea unui imobil în indiviziune s-a
considerat revocat în mod expres prin introducerea unui acţiuni de partaj de către mandant.
Ca o noutate, C.civ.(art 2033): dacă procura este dată în formă autentică, notarul public care
trebuie să autentifice revocarea unei astfel de procuri este obligat să transmită revocarea către
registrul national notarial (ţinut în formă electronică) ; notarul care autentifică actul pentru
încheierea căruia este dată procura, are obligaţia de a verifica la registrul national notarial dacă
procura a fost revocată.
Revocarea tacită poate fi dedusă, de exemplu, din numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi
afacere (va produce efecte de la data notificării primului mandatar) .
Revocarea produce efecte doar pentru viitor, actele săvârsite anterior rămân valabile.
Referitor la efectele revocării, C.civ. (art.2032) : mandantul care revocă mandatul trebuie să-
şi îndeplinească obligaţiile faţă de mandatar; mandantul are obligaţia să repare prejudiciile
suferite de mandatar şi cauza revocării nejustificate ori intempestive.
Până la momentul notificării revocării, mandantul va răspunde faţă de terţii de bună-credinţă,
având ulterior un drept de regres împotriva mandatarului incorect.
Dacă sunt mai mulţi mandanţi, revocarea se face cu acordul tututor, în schimb, mandatul dat
mai multor mandatari încetează chiar dacă cauza încetării îl priveşte doar pe unul dintre ei.

88
 Dacă mandatul este declarat irevocabil prin acordul părţilor, revocarea se consideră
nejustificată dacă nu e determinată de culpa mandatarului, de un caz fortuit sau de forţă majoră.
Revocarea poate fi totală sau parţială (de exemplu, în cazul unui mandatar general
desemnarea unui mandatar special presupune revocarea parţială a mandatarului general) .
2.Renunţarea mandatarului se poate face oricând, prin notificarea mandantului.
Dacă deja mandatarul a încheiat acte juridice, mandatarul poate pretinde remuneraţii pentru
actele deja încheiate.
Mandatarul are obligaţia de a-l despăgubi pe mandant pentru prejudiciile cauzate prin
renunţare, mai puţin în cazul în care continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat însuşi
mandarului o pagubă însemnată, ce nu putea fi prevăzută la momentul acceptării mandatului.
Având în vedere că renunţarea mandatarului este reglementată printr-o norma imperativă,
părţile nu pot include în cuprinsul contractului o clauză contrară.
Ca formă, renunţarea mandatarului este doar expresă.
Dacă vorbim de un mandat judiciar, renunţarea la mandat nu poate fi opusă celeilalte părţi
decât de la comunicare, cu excepţia cazului în care este făcută în şedinţa de judecată.
Dacă mandatarul renunţa la împuternicire are obligaţia de a înştiinţa atât pe mandant cât şi
instanţa cu cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat urmîtor; acest lucru nu e posibil în cursul
termenelor pentru exercitarea căilor de atac.
3.Moartea uneia dintre părţi
În acest caz, dar şi în caz de incapacitate sau faliment a uneia din părţi, moştenitorii sau
reprezentanţii ei au obligaţia de a informa imediat cealaltă parte; ei au obligaţia de a continua
executarea mandatului dacă întarzierea lui riscă a pune în pericol interesele manadantului ori ale
moştenitorilor săi.
În cazul mandatului juridiciar, daca avocatul moare, mandatul este preluat de colaboratorii săi
(dacp erau mai mulţi pe delegaţie) ori Baroul va asigura continuarea procesului de alt avocat, iar
dacă clientul nu e de acord este liber să încheie contract cu un alt avocat.
Toată discuţia făcută până acum este referitoare la mandatul cu reprezentare, în continuare
vorbim despre mandatul fără reprezentare (contractul de interpunere) .
Este pentru prima dată reglementat, deşi literatura şi practica juridică a acceptat existenţa lui,
cunoscut în doctrina franceză ca fiind contractul de prete-nom şi în dreptul comun sub formă de
contract de comision, consignaşie sau expediţie.
Vorbim de situaţia în care mandatarul încheie un act juridic în nume propriu, deci nu se
prezintă ca reprezentat al altei persoane, deşi, în esenţa, el lucrează în interesul mandantului.
E definit de art.2039 C.civ. ca fiind contractul în care mandatarul încheie acte juridice în
nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi numită mandant şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile
care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunosţiinte despre mandat.
Se apelează la un astfel de mandat când o persoană doreşte să încheie un act juridic fără a fi
cunoscută de terţi; se mai numeşte şi contract de interpunere şi e de fapt un mandat simulat prin
interpunere de persoane.
Convenţia este valabila, nu are nimic ilicit, decât în situaţia în care a fost încheiata pentru
eludarea legii, caz în care ambele acte vor fi nule, pentru că e vorba de două acte:
-actul public încheiat între ,,mandatarul ocult’’ şi terţul cocontractant;
-convenţia încheiata între mandant şi ,,mandatarul ocult’’ (actul secret) .

89
 În materia acestui tip de mandat C.civ. prevede că dispoziţiile din materia mandatului fără
reprezentare se completează în mod corespunzător cu regulile aplicabile mandatului cu
reprezentare.
Ca prevederi legale specifice, C.civ. (Art.2040) prevede că terţii nu stabilesc nici un raport
juridic cu mandantul, ei se pot acţiona doar pe calea unei acţiuni oblice.
Ca excepţie mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanţă
născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile obligaţii faţă de mandatar (asta
pentru că mandatarul acţionează în nume propriu, dar pe seama mandatului, fiind vorba de o
reprezentare imperfectă sau indirectă) ; operaţiune încheiată de mandatar va produce efecte direct
în patrimoniul mandantului, deoarece mandatarul exercită prerogativele mandantului în interesul
acestuia.
De asemenea, C.civ. mai prevede că mandantul poate revendica bunurile mobile dobândite pe
seama sa de mandatar care a acţionat în nume propriu, cu excepţia bunurilor dobândite de terţi
prin posesia de bună-credinţă.
Dacă bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta e obligat să le transmită
mandantului, iar în caz de refuz, mandantul poate solicita instanţei de judecată pronunţarea unei
hotărâri care sa ţină loc de act de transmitere a bunurilor dobândite.
Dacă până acum am analizat o serie de contracte consensuale: vânzarea, locaţiunea, mandatul,
unele solemne contractul de donaţie, din cadrul contractele reale vom trata contractul de
împrumut (pentru încheierea lor valabilă este necesar acordul de voinţă şi tradiţiunea bunului).
Contractul de împrumut este reglementat în art.2144-2170 C.civ., se prezintă sub două forme:
împrumutul de folosinţă (comodatul) şi împrumutul de consumaţie (împrumutul propriu zis,
simplu sau mutuum).

90
 CAPITOLUL IX.ÎMPRUMUTUL DE FOLOSINŢĂ

Sectiunea I.Notiune si caractere juridice

În doctrină (F.Motiu) este definit ca: acel contract prin care o persoană numită
comodant remite spre folosinţă temporară şi gratuită unei altei persoane numită
comodatar, un lucru nefungibil şi neconsumptibil, cu obligaţia pentru acesta de a-l restitui
la termen în natură, în individualitatea sa.
C.civ., art.2146: contractele cu titlu gratuit prin care o parte numită comodant remite un bun
mobil sau imobil celeilalte părţi, numită comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia
de a-l restitui după un anumit timp. De aici rezultă că cele doua părţi ale acestui contract sunt:
-comodantul este cel care remite un bun mobil sau imobil;
-comodatarul este cel care are obligaţia de a-l restitui după un anumit termen.
Se poate încheia atât între persoane fizice cât şi juridice.
Caractere juridice:
1.Contract real: pe lângă acordul de voinţă al părţilor, suficient în cazul contractului
consensual, este necesară şi predarea bunului ce formează obiectul contractului.
Când deja bunul se află în posesia comodatarului, indiferent de titlu, contractul se va încheia
prin acordul de voinţă al părţilor (a nu se întelege că lasarea unui bun la o persoană fără acordul
proprietarului ar presupune un comodat) .
Este posibilă şi o promisiune sinalagmatică de imprumut (ca şi în cazul altor contracte), iar
dacă promitentul refuză să încheie contractul, instanţa, la cererea părţii adverse, poate pronunţa o
hotărâre judecătoarească care să ţină loc de contract; promisiunea de comodat este un
antecontract consensual, şi nu real (cum e comodatul) .
2.Contract unilateral, deoarece creează obligaţii numai pentru comodatar chiar dacă ulterior
închierii actului se nasc obligaţii în sarcina comodantului, contractul rămâne unilateral.
3.Contract cu titlu gratuit (rezultă şi din definiţia dată de C.civ.)
Dacă în schimbul folosinţei bunului împrumutat s-ar stipula un preţ, contractul va fi o
locaţiune şi nu comodat; dacî ulterior încheierii contractului comodatarul plăteşte o remuneraţie,
contractul va rămâne tot cu titlu gratuit.
4.Contract translativ de folosinţa, nu şi de proprietate, comodatarul are doar dreptul de a-l
folosi, având ulterior obligaţia de a-l restitui proprietarului; în ceea ce priveşte suportarea
riscurilor contractului, se aplică regulile res perit domino, astfel că riscul este suportat de
comodant care râmăne proprietarul lucrului.
5.Contract intuitu personae, tocmai pentru că e gratuit şi de aceea presupune a avea
încredere în persoana comodatarului, căruia i se încredinţează un bun, cu atât mai mult dacă e
vorba de un bun de valoare (dacă se împrumută maşina, de ex.).

Sectiunea a II-a.Condiţii de validitate

Art.1179 C.civ. stabileşte următoarele condiţii de validitate:

-capacitatea părţilor;
-consimţământul comodantului şi comodatarului;

91
 -o cauză licită şi morală;
-un obiect determinat şi licit.
1.Capacitatea părţilor
Deoarece comodatul este un act juridic de administrare, ambele părţi au capacitatea de a
încheia acte de administrare.
Comodantul nu trebuie să fie neaparat şi proprietar, pentru că acest contract transmite doar
folosinţa rezultă că şi uzufructuarul poate da un bun în comodat; dacă prin contractul de
constituire a uzufructului acest lucru nu îi este interzis.
De regulă, comodatarul nu poate împrumuta bunul unei altei persoane, ca excepţie,
comodatarul, cu aprobarea prealabilă a comodantului, poate permite unui terţ să folosească
bunul.
2.Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile generale cunoscute; poate fi viciat
doar prin eroare, dol sau violenţă ,leziunea nu poate exista, deoarece este vorba de un contract
unilateral.
3.Referitor la obiect, pot forma obiectul contractului atât bunurile mobile cât şi imobile,
cu condiţia de a fi nefungibile (să fie restituite în individualitatea lor) şi neconsumptibile (e
necesar ca bunul să nu se consume la prima sa întrebuinşare, pentru a putea fi restituit).
Ca excludere de la această regulă, părţile pot împrumuta şi bunuri de gen , consumctibile prin
natură, dar care nu vor fi folosite potrivit destinaţiei lor normale (se împrumută nişte legume nu
pentru consum ci pentru a decora un aranjament de toamnă, ulterior urmând a fi restituite).
Pentru închierea contractului trebuie ca în totalitate bunul să fie în circuit civil.
În ce priveşte bunurile proprietatea publică, declarate inalienabile pot fi date în folosinţă
gratuită, pe termen limitat (instituţiilor de utilitate publică), aşa cum prevede Constitutia art.136
alin.4.
Astfel, se pot împrumuta cărţi dintr-o bibliotecă publică sau obiecte de muzeu , pentru o
expoziţie, etc.
4.Cauza trebuie sa indeplineasca condiţiile dreptului comun; atunci când există dubii
asupra naturii unui contract, acesta se va putea determina funcţie de cauza contractului.
Dovada contractului de comodat se face prin înscris sub semnatură privată sau în formă
autentică, redactat într-un singur exemplar, pus la dispoziţia comodantului.
Predarea poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

Sectiunea aIII-a.Efectele contractului de comodat

Efectul principal: transmiterea dreptului de folosinţă de la comodant la comodatar.

A. Obligaţiile comodatarului:
1.Obligaţia de a conserva bunul împrumutat cu prudenţa şi diligenta unui bun
proprietar. Chiar mai mult, comodatarul este obligat să conserve bunul chiar cu mai multă grijă
decât lucrurile sale.
C.civ. stabileşte ca obligaţia de diligenţă este mai mare decât cea a unui bonus pater familias,
comodatarul este obligat chiar să întrebuinţeze un bun propriu pentru salvarea bunului
împrumutat.

92
 Riscul pieirii în caz de fortă majoră este suportat de comodant, dar poate fi si al
comodatarului, dacă în contract el şi-a asumat acest risc.
De asemenea, comodatarul va răspunde dacă pieirea sau deteriorarea bunului îi e culpabilă.
Dacă sunt mai mulţi comodatari, vor răspunde solidar faţă de comodant, fiind o excepţie de la
principiul divizibilităţii creanţei, cu scopul de a acorda o garanţie comodantului.
Comodatarul nu va răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bunului ce rezultă doar din
folosirea lui.
2.Obligaţia de a folosi bunul împrumutat conform destinaţiei sale determinată prin
contract ori, în lipsă, dupa natura bunului, sub sancţiunea de a plăti daune-interese.
Dacă comodatarul foloseşte bunul cu o altă destinaţie decât cea pentru care i-a fost
împrumutat sau prelungeşte folosinţă după scadenţă, va răspunde de pieirea bunului; chiar dacă
acesta se datorează unui forţe majore, cu excepţia în cazul în care dovedeşte că bunul ar fi pierit
oricum din cauza acelei forţe majore.
Neîndeplinirea acestei obligaţii dă dreptul comodantului de a cere rezilierea şi daune-interese.
Ca excepţie, dacă în contract intra şi bunuri consumptibile (bani, băuturi, etc.), comodatarul
are dreptul să dispună de ele, cu obligaţia de a restitui bunul de aceeaşi cantitate, calitate şi
valoare sau, la alegerea proprietarului contravaloarea lor la data stingerii uzufructului
(cvaziufruct).
3.Obligaţia de a suporta cheltuielile de folosinţă (de întreţinere) a bunului dat în
comodat, acesta fiind considerat un accesoriu al folosinţei bunului.
Cu toate acestea, comodatarul are dreptul să-i fie rambursate cheltuielile pentru lucrările
necesare asupra bunului ce nu putea fi prevăzut la încheierea contractului, atunci când
comodantul, înştiinţat în prealabil, nu s-a opus efectelor, ori când, din cauza urgenţei lucrărilor,
acesta nu a putut fi înştiinţat în timp.
În nici un caz, comodatarul nu poate invoca dreptul de retenţie pentru obligaţiile ce s-ar naşte
în sarcina comodantului.
3.Obligaţia de restituire a bunului este principala obligaţie a comodatarului.
Bunul trebuie restituit în natura sa specifică la scadenţă.
Ca excepţie, comodatarul va putea dispune de bunul care, fără a fi consumctibil, se
deteriorează rapid prin utilizare, caz în care la încetarea contractului, comodatarul va restitui
valoarea pe care ar fi avut-o bunul la aceasta din urmă dată.
Alături de bun, comodatarul trebuie să restituie şi fructele.
Dacă nu s-a stabilit cu termen şi contractul nu prevede întrebuinţarea pentru care s-a
împrumutat bunul sau întrebuinţarea are caracter permanent, comodatarul are obligaţia să
înapoieze bunul la cererea comodatantului.
De asemenea, având în vedere caracterul gratuit al contractului, comodantul poate cere înainte
de termen restituirea când el însuşi are o nevoie urgentă de bun, când comodatarul decedează sau
îşi încalcă obligaţiile.
În nici un caz comodatarul nu poate invoca un drept de retenţie pentru obligaţia ce s-ar naşte
în sarcina comodantului.
Dacă bunul este deteriorat din culpa comodatarului, el e obligat să îl repare şi să îl restituie în
natură.

93
 Dacă comodatarul refuză nejustificat restituirea bunului împrumutat, comodantul are dreptul
de a opta între:
-o acţiune reală, în revendicarea bunului, ce derivă din dreptul de proprietate, acţiune ce este
imprescriptibilă şi poate fi intentată şi împotriva terţilor şi presupune dovada dreptului de
proprietate, uneori mai dificil de făcut;
-o acţiune personală, ce derivă din contract, ce presupune doar dovada contractului (nu şi a
dreptului de proprietate), supusă prescripţiei extinctive în termenul general de prescripţie, şi care
nu poate fi intentată împotriva terţilor; termenul va începe să curgă de la expirarea termenului
convenit în contract sau de la data la care comodantul a solicitat înapoierea bunului (dacă părţile
nu au stabilit un termen).
Ca şi în cazul altor contracte, noul C.civ.: comodatul încheiat în formă autentică sau prin
înscris sub semnatură privată cu dată certă constituie titlu executoriu în cazul încetării
contractului prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.

B.Obligaţiile comodantului
Aşa cum am văzut, contractul de comodat este în esenţă un contract unilateral, de aceea nu
creează obligaţii în sarcina comodantului.
E posibil însă ca pe durata executării comodatului să ia naştere obligaţii extracontractuale şi
în sarcina comodantului.
1.Obligaţia de a restitui cheltuielile pentru lucrările necesare făcute de comodatar
asupra bunului, ce nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, când comodantul,
înştiinţat în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenţei lucrărilor,
acesta nu a putut fi înştiinţat în timp util.
Obligaţia este justificată fie prin gestiunea de afaceri, fie prin îmbogăţirea fără just temei.
2.Obligaţia de a-l despăgubi pe comodatar pentru pagubele cauzate de viciile ascunse ale
bunului pe care nu le-a adus la cunoştiinţa comodatarului, deşi le cunoştea la data
încheierii contractului.
Obligaţia rezultă din dol sau culpă gravă, deci este de natură delictuală.
Nici în acest caz nu se poate invoca dreptul de retenţie pentru obligaţiile ce s-ar naşte în
sarcina comodantului.
Faţă de vânzător sau locator, comodantul nu răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului pe
care nu le cunoştea la data încheierii contractului.
3.Obligaţia de a nu-l stânjeni sau împiedica pe comodatar să folosească bunul până la
termenul convenit; în schimb, nu are obligaţia de garanţie pentru evicţiune din fapta terţului,
mai puţin în cazul în care o putea prevedea la încheierea contractului şi nu a prevăzut-o din culpa
sa.

Sectiunea a IV-a. Încetarea comodatului

Ca regulă generală, contractul de comodat înceteaza prin acordul părţilor (înainte de

producerea efectelor), sau la epuizarea efectelor sale.

94
 1.Câteva aspecte particulare prezintă, în primul rând, încetarea comodatului prin restituirea
lucrului la termenul stipulat în contract sau după ce s-a folosit de bun potrivit convenţiei sau la
termenul stabilit de instanţă.
Deoarece actul are caracter gratuit, comodatarul îl poate restitui şi înainte de scadenţă, dar
restituirea anticipată este şi când comodantul are o nevoie urgentă de bun.
2.Încetarea prin rezilierea contractului, în cazul nerespectării obligaţiilor de către
comodatar (de pildă, folosirea bunului pentru o altă destinaţie decât cea convenită).
E posibilă şi o reziliere de drept, dacă părţile au stipulat un pact comisoriu expres în acest
sens.
3.Contractul încetează prin moartea comodatarului, deoarece el a fost încheiat intuitu
personae, caz în care moştenitorii sunt obligaţi la restituirea bunurilor, indiferent de termenul
stabilit în contract; în caz contrar, obligaţiile trec asupra succesorilor.

95
 CAPITOLUL X.ÎMPRUMUTUL DE CONSUMAŢIE (MUTUUM)

Sectiunea I. Notiune si caractere juridice

Este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau
alte asemenea bunuri fungibile şi consumctibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă
să restituie după o anumită perioadă de timp, aceeaşi sumă de bani sau cantitatea de
bunuri de aceeaşi natură şi calitate (art.2158 C.civ.).
Părţile se numesc împrumutător şi imprumutat, pot fi şi persoane fizice sau juridice; dacă
împrumutătorul este profesionist, prevederile din C.civ. se vor completa cu prevederile din legea
specifică privind instituţiile de credit şi instituţiile financiar-bancare.
Astfel, obişnuit să încheie contracte de credit bancar, prin care de regulă o bancă (agent
economic) numită împrumutător împrumută unei alte persoane fizice sau juridice numită
împrumutat o sumă de bani (creditul) pe o perioadă determinată de timp stabilită de părţi în
schimbul unei dobânzi legale adăugate la valoarea împrumutului.

Caractere juridice:

1.Contract unilateral, deoarece creează obligaţii doar pentru împrumutat şi chiar dacă e cu
titlu oneros, obligaţia de a plăti dobânzile aparţine tot împrumutatului.
Împrumutătorul nu are obligaţii, predarea bunului făcând parte din momentul încheierii
contractului.
2.Contract real, încheierea lui valabilă presupune atât acordul de voinţă al părţilor cât şi
predarea bunului, ca şi în cazul împrumutului de folosinţă.
Daca se încheie un înscris constatator al convenţiei (chiar autentic) este doar un antecontract,
dacă nu e însoţit de remiterea materială a bunului împrumutat.
3.Contract de regulă cu titlu gratuit, dar poate fi şi oneros, dacă se stabileşte o
contraprestaţie, cum este o dobandă, care are semnificaţia preţului plătit de împrumutat.
Caracterul oneros al contractului trebuie să fie expres din contract, nu poate fi prezumat, mai
puţin în cazul împrumutului în bani.
4.Contract translativ de proprietate, ca şi vânzarea, schimbul, donaţia; ulterior încheierii
contractului împrumutatul devine proprietarul bunului împrumutat şi suportă riscurile pieirii
fortuite, dupa regula res perit domino.

Sectiunea a II-a.Condiţii de validitate

În afară de condiţiile generale de validitate ale contractelor civile, reglementate de art.1179

C.civ., există câteva particularităţi ale contractului in materia capacităţii, consimţământului şi
obiectului.

96
 1.Capacitatea
Având în vedere că prin acest contract se transmite proprietatea asupra bunului împrumutat,
trebuie ca ambele părţi să aibă capacitatea de a încheia acte de dispoziţie, deci capacitate
deplină de exerciţiu.
De asemenea împrumutătorul trebuie să fie proprietarul bunului.
2.Consimţământul, ca regulă generală, trebuie să fie liber şi neviciat.
Cel mai des viciu este dolul; toate viciile duc la anulabilitatea contractului; dacă există un dol
împrumutatul are obligaţia de a restitui sumele primite, chiar dacă nu sunt scadente.
Leziunea nu e posibilă deoarece e un contract unilateral (ca şi comodatul).
3.Obiectul îl constituie bunuri de gen, fungibile şi consumptibile potrivit naturii lor şi
destinaţiei date de părţi, ce urmează a fi consumate (daca bunul e fungibil şi consumptibil dar
părţile, prin voinţa lor la utilizare le-au stabilit ca fiind nefungibile şi neconsumptibile) va fi
vorba de un contract de comodat.
Curent, obligaţiile contractuale constau în sume de bani, caz în care la scadentă va trebui
restituită suma împrumutată, conform principiului nominalismului monetar, indiferent de
creşterea sau scaderea valorii banilor, mai puţin atunci când prin acte normative specifice se
dispune altfel sau parţile au convenit în alt mod.
4.Cauza trebuie să existe, să fie licit şi morală.
Daca scopul lui este imoral sau constă în săvârşirea unei infracţiuni va fi nul absolut.
Dovada contractului: se face după regula generală, putându-se face doar prin înscris autentic
sau sub semnătură privată.
Dovada predării bunului, fiind un fapt material, se poate face prin orice mijloc de proba.

Sectiunea a III-a.Efectele contractului de împrumut de consumaţie

Principalul efect este transferul dreptului de proprietate, de aceea împumutatorul este

proprietarul bunurilor, nefiind posibil împrumutul bunurilor altuia.
În acest sens, adevăratul proprietar poate revendica bunul, neluând în considerare contractul
de împrumut, însă împumutatul de bună-credinţă poate invoca prevederile art.919 alin.3 C.civ.:
până la proba contrara, posesorul e considerat proprietar, cu excepţie imobilele înscrise în cartea
funciară.
Împrumutul ce are ca obiect proprietatea altuia este nul relativ, sancţiune pe care numai
împrumutatul o poate invoca.
Odată cu încheierea valabilă a contractului împrumutatul devine proprietarul bunului şi
suportă riscul pieirii acestuia.

A.Obligaţiile împrumutatului
Cea mai importantă obligaţie a împrumutatului este aceea de a restitui la scadentă
bunurile de acelasi gen, în aceeaşi cantitate şi calitate, oricare ar fi creşterea sau scăderea
preţului acestora.
Părţile pot include în cuprinsul contractului clauze de indexare sau de revizuire prin care să
prevină prejudiciul provocat de schimbările economic existente la momentul încheierii
contractului.

97
 Dacă restituirea nu e posibilă în natură, împumutatul are obligaţia să platească valoarea lor la
data şi locul unde restituirea trebuie să fie facută.
Restituirea se face la termenul stabilit de părţi, nefiind posibil ca împrumutătorul să solicite
restituirea înainte de termen.
Termenul se prezumă a fi in favoarea ambelor parţi, iar daca e titlu gratuit, doar în favoarea
împrumutatului.
Dacă părţile nu au convenit un termen, instanta îl va stabili funcţie de scopul împrumutului,
natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, situaţia părţilor şi orice împrejurare relevantă.
Ca şi în cazul comodatului, împrumutul de consumaţie se încheie în formă autentică sau prin
înscris sub semnatură privată cu dată certă şi constituie titlu executoriu, dacă contractul încetează
prin decesul împrumutatului sau prin expirarea termenului.
Dacă nu se respectă obligaţia de restituire a împrumutului, împrumutătorul are o acţiune
personală, dreptul la acţiune începând din momentul împlinirii termenului de restituire, dacă nu
s-a stipulat un termen, prescripţia dreptului la acţiune al împrumutătorului începe la data
încheierii contractului şi nu la data stabilită de instanţă ca termen de restituire.
Odata cu obligarea împrumutatului la restituire, împrumutătorul are şi dreptul la plata de
daune-interese pentru întârziere (dobanzi moratorii), de la data introducerii cererii de chemare în
judecată.
Cu privire la locul restituirii, dacă acesta nu a fost stabilit în contract şi în lipsa unei stipulaţii
contrare ori daca locul nu se poate stabili potrivit naturii prestatiei sau în baza contractelor ori a
uzanţelor.
Restituirea împrumutului în bani sau alte bunuri de gen se face la domiciliu sau sediul
creditorului la data plăţii, plata fiind portabilă.
Restituirea împrumutului ce are ca obiect alte bunuri se face la domiciliul sau sediu
debitorului de la data incheierii contractului, plata fiind cherabilă.

B.Obligaţiile împrumutătorului
Având în vedere caracterul unilateral al contractului de împrumutare, în principiu,
împrumutătorul nu are nici o obligaţie.
Obligaţia de conservare a bunului revine împrumutatului, deoarece acesta devine proprietarul
bunului.
Ca şi comodantul, împrumutătorul este ţinut să repare prejudiciile create de viciile
ascunse ale bunului împrumutat pe care, deşi le ştia, nu le-a adus la cunoştinţa
comodatarului.
Dacă împrumutul este cu titlu oneros, împrumutătorul este raspunzator de prejudiciile
suferite de împrumutat din cauza viciilor, aplicându-se corespunzator regulile referitoare
la garanţia vânzătorului.
În practică, textul privind răspunderea pentru daune cauzate de viciile lucrului, nu are
importantă practică, deoarece bunurile fungibile si consumptibile doar exceptional pot cauza
daune.

98
 Sectiunea a IV-a Incetarea contractului

De regulă contractul de împrumut de consumaţie încetează prin restituirea bunurilor la

termen şi a dobânzilor (prin plată).
Având în vedere că, de regulă, termenul este stabilit în favoarea debitorului, plata se face şi
înainte de termen (dacă termenul este în favoarea ambelor părţi, plata se va putea face înainte de
termen doar cu acordul împrumutătorului).
Moartea oricăreia din părţi nu duce la încetarea contractului, dreptul la restituire va
trece către moştenitorii părţilor, cu exceptia cazului în care contractul este încheiat intuitu
personae (când moartea împrumutatului atrage încetarea contractului).
Mai poate înceta în condiţiile din dreptul comun: prin acordul părţilor, remiterea de
datorie, confuziune, dare în plată, compensaţie, rezilierea contractului înainte de scadenţă
pentru încălcarea culpabilă a obligaţiilor de către împrumutat.

Sectiunea V.Împrumutul cu dobândă

Regula: împrumutul are un caracter gratuit; excepţia: împrumutul de consumaţie poate fi

oneros, C.civ. prezumând că împrumutul ce are ca obiect o suma de bani are caracter oneros
(împrumutatul are, pe lângă obligaţia de restituire a sumei împrumutate şi pe cea a restituirii
dobânzilor).
E definit de art. 2167 C.civ. ca fiind împrumutul de consumaţie cu tilul oneros în care
împrumutatul, în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra unei catimi de
bunuri, pe lângă obligaţia principală de a restitui bunul la scadenţă, mai datorează şi o
remuneraţie numită dobândă.
Dobânda e prestaţia pe care împrumutătorul o primeşte în plus faţă de bunurile efective
împrumutate, prestaţia este stabilită de regulă în bani (poate fi şi în alte bunuri de gen).
Particularităţile acestui contract - obiectul său dublu (dobânda şi capitalul) deşi contractul e
unilateral (deoarece şi restituirea bunului împrumutat şi a dobânzii asumate de împrumutat).
Reglementarea în domeniu este Ordonanta Guvernului nr.13/2001 privind dobânda legală
remunerativă şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.
Potrivit art.1 din ordonantă, termenul de dobândă priveşte atât dobânda remuneratorie cât şi
pe cea penalizatoare.
Dobânda renumeratorie este cea datorata de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani
la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei
(preţul folosinţei bunului împrumutat).
Dobânda penalizatoare este cea datorată de debitorul obligaţiei baneşti pentru
neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la scadenţă (despagubiri pentru întârziere la
executatea obligaţiilor).
Suma de bani împrumutată e purtatoare de dobândă din ziua în care a fost remisă
împrumutatului. Plata anticipată a dobânzii nu se poate face decat cel mult pe 6 luni.
De regulă, cuantumul dobânzii se stabileşte de părţi (însă în raporturile generale ce nu decurg
din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, dobânda convenită nu va putea depaşi
dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, orice clauză contrară este nulă de drept).

99
 Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR.
(care e rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie a
BNR).
Rata dobaânzii penalizatoare se stabileşte la nivelul dobânzii de referintă a BNR plus patru
puncte procentuale .
Pentru a fi datorată dobânda, e necesar să existe clauza expresă, deci trebuie stabilită prin act
scris, în lipsă se datorează dobanda legală.
Dovada de plată a dobânzii se face în condiţiile dreptului comun, C.civ. stabileşte şi o
prezumţie de plată a dobânzii, apreciind că, atunci când împrumutătorul eliberează
împrumutatului o chitanţă din care rezultă restituirea împrumutului, fară a se face vreo referire la
dobânzi, se presupune că acestea sunt achitate, prezumţia de plată a dobânzii e relativă.
Dobânzile percepute sau plătite de BNR, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare
nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice şi modul lor de calcul este stabilit prin
reglementările specifice.
Dobânda se calculează doar asupra cuantumului sumei împrumutate, cu toate acestea,
dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi.
Dacă împrumutatul nu restituie împrumutul şi dobânzile la scadenţă, împumutătorul poate
introduce acţiune în restituire în temeiul dreptului său de creanţă la restituirea sumei
împrumutate şi a dobânzilor.
Termenul de prescripţie este de 3 ani, calculat de la scadenţă sau când nu se prevede un
termen pentru restituire, de la data încheierii contractului.
Pentru dobânzi va curge un drept la acţiune separat pentru fiecare dintre prestaţii, care se va
stinge printr-o prescripţie deosebită, termenul calculându-se de la data la care fiecare rată a
devenit exigibilă.
Deoarece dobânda este un accesoriu al creanţei principale, dacă se prescrie dreptul de la
acţiune în restituirea împrumutului se va stinge şi drepul la acţiune pentru plata dobânzilor, fiind
cunoscut faptul că accesoriul urmează soarta dreptului principal.

100