Sunteți pe pagina 1din 2

L 328/66 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 22.12.

2022

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/2526 AL COMISIEI


din 23 septembrie 2022
de modificare a Regulamentului (UE) 2017/852 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce
privește depozitarea temporară a deșeurilor de mercur în formă lichidă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind
mercurul și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1102/2008 (1), în special articolul 13 alineatul (2),

întrucât:

(1) Articolul 11 din Regulamentul (UE) 2017/852 prevede că mercurul și compușii de mercur, în formă pură sau în
amestecuri, provenind din patru surse mari menționate la articolul respectiv, trebuie considerați deșeuri în sensul
Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), care sunt destinate eliminării finale.

(2) Articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/852 prevede că deșeurile de mercur, inclusiv deșeurile
provenind din cele patru surse mari în cauză, trebuie să fie supuse, înainte de eliminarea finală, unor operațiuni
specifice de tratare, și anume transformarea și, în cazul în care se intenționează eliminarea permanentă în instalații
supraterane, transformarea și solidificarea.

(3) Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/852 permite, prin derogare de la articolul 5 alineatul (3) litera
(a) din Directiva 1999/31/CE a Consiliului (3), ca deșeurile de mercur în formă lichidă care urmează să fie supuse
conversiei și solidificării să fie depozitate temporar în depozite de deșeuri specializate și echipate corespunzător
până la 31 decembrie 2022, în conformitate cu cerințele privind protecția mediului și a sănătății umane prevăzute
în Directiva 1999/31/CE.

(4) Informațiile raportate de statele membre în mai 2022 au indicat că peste 2 000 de tone de deșeuri de mercur în
formă lichidă se aflau în continuare în depozitare temporară în Uniune și că transformarea și solidificarea deșeurilor
respective necesita mai mult timp. Se consideră că este necesară prelungirea perioadei permise pentru o astfel de
depozitare până la 31 decembrie 2025 pentru a se asigura că depozitarea temporară în depozite de deșeuri
continuă să aibă loc în conformitate cu cerințele aplicabile prevăzute în Directiva 1999/31/CE.

(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/852 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/852, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Derogarea prevăzută la primul paragraf încetează să se aplice de la 1 ianuarie 2026.”

(1) JO L 137, 24.5.2017, p. 1.


(2) Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor
directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).
(3) Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO L 182, 16.7.1999, p. 1).
22.12.2022 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 328/67

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele
membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 septembrie 2022.

Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN

S-ar putea să vă placă și