Enigma Otiliei (George Călinescu)

Opera literară ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu a apărut în anul 1938 și este
considerat un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, aparținând prozei
interbelice. De asemenea, poate fi considerat un roman social și citadin.
Opera ,,Enigma Otiliei” este un roman realist prin temă, structura închisă, specificul
secvențelor descriptive, realizarea personajelor, dar depășește modelul realismului clasic,
balzacian, prin spiritul critic și polemic și prin elemente ale modernității (este inspirat din
viața citadină, prezența tipului intelectualului ca personaj).
Titlul inițial al romanului ,,Părinții Otiliei”, reflecta ideea balzaciană a paternității,
pentru că fiecare personaj determină într-un fel soarta orfanei Otilia, ca niște ,,părinți”.
Autorul schimbă titlul din motive editoriale, acesta devenind ,,Enigma Otiliei” și deplasează
accentul de la un aspect realist la tehnica modernă a reflectării poliedrice, prin care este
realizat personajul, un personaj de o feminitate enigmatică, ce rămâne surprinzător prin
amestecul de un farmec juvenil cu o profundă maturitate. Această ,,enigmă” se naște mai
ales în mintea lui Felix, care nu-și poate explica felul de a se comporta al fetei, iar Pascalopol
o admiră, o înțelege , dar nici el nu o poate descifra în întregime, spunându-i lui Felix în
finalul romanului : ,,A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”
Tema romanului este ilustrarea vieții burgheziei bucureștene de la începutul secolului
al XX-lea, societate degradată de puterea banului, întreaga acțiune a romanului construindu-
se în jurul averii lui Costache Giurgiuveanu. De asemenea, ,,Enigma Otiliei” este un roman de
inițiere, prezentând formarea unui tânăr care, înainte de a avea o carieră, trăiește experiența
unei iubiri și a relațiilor de familie.
O secvență semnificativă pentru tema operei, este replica lui Stănică Rațiu, care
ilustrează mentalitatea epocii în ceea ce privește moștenirea: ,,dacă familia mea nu s-ar fi
prăsit atâta, vă spun pe onoarea mea, azi aș fi milionar[…] Am unchi și mătuși foarte bogate
[…]. Însă toți au copii si nepoți, încât până să-mi vină rândul, mai bine mă lipsesc.”
O altă secvență semnificativă pentru operă este cea din incipitul romanului, când
Felix ajunge in București, pe strada Antim, iar când bate la ușa casei lui moș Costache,
acesta, un bătrânel ,,subțire și puțin încovoiat”, îi spune tânărului: ,,Nu-nu-nu știu…nu stă
nimeni aici, nu cunosc…”
Există două planuri narative principale: un plan ce urmărește lupta clanului Tulea de a
pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu; un alt plan prezintă destinul lui Felix Sima
care, rămas orfan, vine la București pentru a studia medicina, Costache Giurgiuveanu fiindu-i
tutore. Celelalte planuri, secundare, susțin imaginea amplă a societății citadine a vremii.
Perspectiva narativă este una obiectivă, realizată prin narațiunea la persoana a III-a,
un narator obiectiv, detașat. Naratorul omniscient știe mai multe decât personajele sale și,
fiind omniprezent, le controlează ca un regizor.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal , ,,într-o seară de la
începutul lui ulie 1909”, și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș
Costache, a interioarelor), prezintă personajele principale și sugerează conflictul.
 Finalul este unul închis, prin rezolvarea conflictului (Olimpia este părăsită de Stănică,
Aurica nu-și poate face o situație, Felix o pierde pe Otilia) și este urmat de un epilog .
Simetria incipit – final se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din
perspectiva lui Felix, care este un intrus în familie, în momente diferite ale existenței sale: în
adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, ,,după război”.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite. Familia lui
Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Mărculescu , fiica celei de-a doua soții,
decedate. Există doi intruși, Felix Sima, orfan, al cărui tutore este Costache Giurgiuveanu și
Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului. A doua familie este cea a surorii lui Costache
Giurgiuveanu, Aglae Tulea, alcătuit din soțul Simion Tulea și cei trei copii: Olipia, Aurica, Titi.
Conflictul principal are în centru averea lui moș Costache. Conflictul erotic, secundar,
privește rivalitatea dintre adolescentul Felix și maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei.
,,Enigma Otiliei” este un roman realist, balzacian prin prezentarea critică a unor
aspect ale societății bucureștene de la începutul secolului XX, motivul paternității și al
moștenirii, specificul secvențelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitate, utilizarea
narațiunii la persoana a III-a. Modelul realist este însă depășit prin spiritul critic si polemic,
prin elemenete ale modernității (ambiguitatea personajelor, interesul pentru procese psihice
deviante, tehnici moderne de caracterizare).