FISA DE DOCUMENTARE

Abordari conceptuale privind cheltuielile; analiza dinamica si

structurala a cheltuielilor

Caracterizarea starii de performanta a intreprinderii presupune analiza a doua categorii de

baza de indicatori: cheltuieli si venituri. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente direct
legate de măsurarea profitului.

Delimitări şi structuri privind cheltuielile şi costurile

În teoria şi practica economică, evidenţierea consumului de resurse al unei întreprinderi

se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori, bazat pe conceptele de „cheltuieli” şi „cost”.
Pentru definirea şi delimitarea corectă a cheltuielilor se impune urmărirea a trei paşi
importanţi.
Primul pas în definirea cheltuielilor constă în acceptarea faptului că orice activitate
desfăşurată de către o întreprindere este consumatoare de resurse. În condiţiile în care
consumurile de resurse sunt evaluate şi exprimate în unităţi monetare, acestea capătă expresia
generică de „cheltuieli”.
În urma definirii cheltuielilor prin prisma consumurilor se apreciază că, pentru a dobândi
sau fabrica un anumit bun material sau serviciu, o întreprindere trebuie să accepte un
„sacrificiu”, tradus printr-o utilizare de resurse.
Aşadar, cheltuielile sunt reprezentarea în expresie bănească a utilizării de
resurse/bogăţie în scopul obţinerii unui bun material sau serviciu.
Un al doilea pas ce trebuie făcut în sensul definirii şi delimitării cheltuielilor este
circumscrierea la nivelul întreprinderii. Pentru a putea produce, întreprinderea are nevoie de
diverse resurse economice pe care le achiziţionează de pe piaţă, efectuând plăţi concretizate în
cheltuieli corespunzătoare. Pe măsura consumului acestor resurse în vederea obţinerii de produse
şi servicii, se poate face o delimitare a cheltuielilor respective, delimitare ce corespunde noţiunii
de „cost”.
Al treilea pas necesar mai ales în delimitarea cheltuielilor este stabilirea perioadei de
referinţă.
Definiţiile şi delimitările de mai sus creează premisele pentru definirea şi înţelegerea
noţiunii de „cost”.
Literatura de specialitate sugerează frecvent faptul că orice cheltuială devine cost în cazul
în care este asociată următoarelor elemente: resurse consumate, perioadă de timp, loc de consum,
activitate, produs sau serviciu.
Prin urmare, „totalitatea cheltuielilor de producţie efectuate de o întreprindere pentru
producerea şi desfacerea producţiei într-o anumită perioadă de timp, reprezintă costul
producţiei”1. Dacă ne referim, însă la costul pe produs acesta poate fi expresia tuturor
consumurilor de resurse delimitate în timp şi spaţiu şi ocazionate de realizarea unui
bun/serviciu sau poate reprezenta „totalitatea consumurilor de resurse pe care le efectuează
întreprinderea pentru realizarea unei unităţi de produs sau serviciu, în expresie monetară”2.

1
O.Călin – Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001, p.12
2
Gh.Vâlceanu, V.Robu, N.Georgescu – Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004,
p. 176
 FISA DE DOCUMENTARE
CLASUIFICAREA CHELTUIELILOR, COSTURILOR

În teoria şi practica economică se utilizează mai multe categorii de cheltuieli sau

costuri grupate după diferite criterii, cele mai importante fiind următoarele:

A. În funcţie de modul de repartizare pe purtători cheltuielile se împart în:

 cheltuieli directe – pot fi individualizate şi atribuite în mod direct unui produs sau unei
activităţi consumatoare de resurse;
 cheltuieli indirecte – sunt delimitate pe produs sau activitate în mod indirect, printr-un
procedeu de repartizare.

B. După dependenţa lor faţă de volumul producţiei cheltuielile se grupează în:

 cheltuieli variabile – variază în raport cu volumul producţiei sau al activităţii;

 cheltuieli fixe – sunt relativ constante faţă de nivelul producţiei sau al activităţii;

C. După rolul lor în procesul decizional costurile se împart în:

 costuri pertinente sau relevante – sunt costuri viitoare evaluate, folosite în luarea
deciziilor şi asupra cărora se poate acţiona în raport cu un plan stabilit;
 costuri indiferente – sunt costuri istorice ce nu mai pot influenţa deciziile viitoare şi
asupra cărora nu se mai poate acţiona;
 costuri de oportunitate – sunt costuri determinate de oportunităţile pierdute sau
sacrificate ca rezultat al unei decizii;
 costuri marginale sau incrementale – sunt costuri suplimentare generate de adoptarea
deciziei privind fabricarea unor produse suplimentare.

D.După apartenenţa la cele trei stadii generale ale activităţii de producţie, se disting
următoarele tipuri de costuri:

 costuri de achiziţie – cuprind toate cheltuielile specifice stadiului de aprovizionare;

 costuri de producţie – cuprind acele cheltuieli ocazionate strict de stadiul producţie;
 costuri de desfacere/distribuţie – cuprind cheltuielile specifice desfacerii/distribuţiei
producţiei obţinute.

Deşi reprezintă numai o parte din posibilităţile de grupare a costurilor, acestea pot oferi
informaţii relevante pentru utilizatori, permiţând o altă viziune de calculaţie şi analiză a
costurilor, adecvată noilor tendinţe ale mediului economic.