Floare Albastra – Eseu

Poezia ,,Floare albastra,, de Mihai Eminescu (1850-1889), a fost publicata in

revista ,,Convorbiri literare,, la 1 aprilie 1873. Poetul fundamenteaza motivul
poetic al ,,florii albastre,, , intalnit la romanticii europeni pentru a ilustra
sentimentul de dragoste sau chipul iubitei, precum si tendinta de proiectare a
iubirii in infinit. Poezia romantica ,,Floare albastra,, face parte din tema iubirii si a
naturii, dar spre deosebire de alte poezii erotice, aceasta creatie este innobilata
cu profunde idei filozofice, care vor ajunge la desavarsire in poemul ,,Luceafarul,,.
Imaginarul poetic transfigureaza realitatea completa intr-o viziune artistica si
sensibila a iubirii, stare emotionala proprie potentialului cuplu de indragostiti,
care se profileaza intr-un viitor nedefinit, prin functia expresiva si estetica a
cuvintelor si fenomenelor eminesciene.
Poezia ,,Floare albastra,, este alcatuita din patru secvente lirice, doua ilustrand
monologul liric al iubitei, iar celelalte doua, monologul Lirico-filozofic al poetului,
imbinand lirismul subiectiv cu cel obiectiv.
Incipitul este o interogatie retorica a iubitei, adresata barbatului visator, ,,
cufundat in stele,, si in ,, ceruri-nalte ,,.
In romantismul eminescian, motivul ,,florii albastre,, semnifica aspiratia spre
iubirea ideala, posibila, proiectata in viitor, dar si in posibilitatea implinirii
cuplului, idee imbogatita de poet cu accente filozofice.
Tema romantica reflecta aspiratia poetului spre iubirea ideala, un proiect erotic
esuat, din cauza ca sinele liric nu se lasa amagit de sentimentul uman, firesc,
citind despre perfectiune. O iubire proiectata in absolut nu se poate implini si-i
induce eului poetic un scepticism amar, exprimat in ultimul vers al poeziei ,, Totusi
este trist in lume,,.
Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea omului de geniu, privind esecul de
a atinge absolutul in iubire si amaraciunea ca nu se poate implini cuplul erotic.
 Prima secventa poetica (primele trei strofe) exprima reprosul iubitei sub
forma unui monolog, apoi, printr-o provocare seducatoare, il avertizeaza
asupra pericolului instrainarii.
 Secventa a doua, (strofa a patra) ilustreaza monologul liric al eului poetic, in
care se accentueaza superioritatea preocuparilor si a gandirii sale abstracte,
prevestind finalul poeziei. Lirismul este subiectiv, reprezentat de marci lexico-
gramaticale ale verbelor si pronumelor de persoana I.
 Urmatoarea secventa ilustreaza monologul liric al fetei ce incepe printr-o
chemare a iubitului in mijlocul naturii. Natura umanizata vibreaza afectiv
impreuna cu cei doi tineri. Jocul dragostei este o provocare inocenta,
chemarile iubirii avand chiar o nota de veselie.
 A patra secventa constituie monologul sinelui poetic ce este incarcat de
profunde idei filozofice. Punctele de suspensie aflate inaintea ultimei strofe
indeamna la meditatie privind iubirea irealizabila.
Moartea iubirii sugereaza neputinta cuplului intrucat cei doi indragostiti
apartin unor lumi diferite.
Ultimul vers ,, Totusi este trist in lume ,, , este specific simtirii poetice
eminesciene fiind melancolic si sceptic, lasand o raza de speranta pentru
viitor.
Expresivitatea poeziei este sustinuta de verbe la timpul prezent ce confera
permanentizarea inaltarii spirituale a geniului.
Registrul stilistic este popular ( vom sede, mi-I spune, oi desface ) care
plaseaza povestea de iubire intr-un viitor imaginar.
Figurile semantice representative sunt epitetele cromatice ( albastra dulce
floare ), comparatia ( dulci ca florile ascunse ) si metaforele.
Ritmul poeziei este trohaic, masura de 7-8 silabe iar rima imbratisata.
Lirismul subiectiv se imbina cu cel obiectiv, prezent in detasarea
contemplativa a eului liric.
Inscrisa in romantism, ,,Floare albastra,, este nu numai o poezie de
dragoste, ci si o meditatie cu ecouri asupra aspiratiei catre absolut in iubire,
intrucat Eminescu suprapune peste tema erotica tema timpului care este
motivul fundamental al intregii creatii romantice.