Evaluarea finală la cursul ,, Psihologie generală,,

28 Octombrie 2022

Evaluator Frunze O, dr.,conf.univ

Formator: Ermurachi Olesea

1. Denumiţi și caracterizaţi nivelurile psihicului uman 3

puncte

Nivelurile activitãtii psihice Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice
senzoriale, cognitive si reglatorii ce se aflã în interactiune, activeazã simultan si sunt dispuse la 3
niveluri: conștient, subconștient și inconștient.

a) Nivelul conștient reprezintã forma supremã de organizare psihicã prin care se realizeazã

integrarea subiectiv-activã a tuturor fenomenelor psihice si care face posibilã raportarea continuã a
individului la mediu. La acest nivel se realizeazã o reflectare cu stiința, adicã o reflectare în care
individul dispune de informatii pe care le poate utiliza, sau își dã seama în încercãrile de a înțelege,
a descifra, interpreta. Este evidențiatã astfel funcția informational-cognitivã a conșțiinței, prin
vehicularea imaginilor, ideilor, impresiilor. Nivelul conștient îndeplinește functii finaliste si
anticipativ-proiective prin stabilirea și îndeplinirea scopurilor. De asemenea, caracterul planificat al
activitãtii constiente evidentiazã functia reglatoare iar cel creator se exprimã în functia creativã,
urmãrind modificarea, schimbarea realitãtii reflectate si adaptarea la necesitãtile proprii si sociale.

b) Nivelul subconștient. Se situeazã sub nivelul conștient; este sediul actiunilor automatizate si al
unor stocuri de cunoștinte acumulate dar care au scãpat controlului conștient. La acest nivel
participã: memoria potentialã, ansamblul deprinderilor și operațiilor de care dispune subiectul,
montajele perceptive sau intelectuale stereotipizate, care cândva au fost conștiente, dar care în
prezent se desfãsoarã în afara controlului constient.El este o rezervã si o bazã pentru activitatea
conștientã.. M.Zlate sustine cã subconștientul nu este doar un rezervor, un pãstrãtor al faptelor de
constiintã, ci are propriile lui mecanisme cu ajutorul cãrora prelucreazã, restructureazã. Trecerea
timpului, emotiile, distragerea de la activitatea respectivã, aceastã veritabilã anestezie psihicã, dupã
Walon fac ca amintirile, obișnuintele reactivate sã nu mai fie identice cu cele care cândva au intrat
în subconstient.

c) Nivelul inconștient. Se aflã la polul opus nivelului conștient,. În timp ce conștiinta se orienteazã
predominant asupra realitãții obiective, inconștientul se concentreazã asupra propriei ființe, pe care
o exprimã direct în ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuințe, stãri afective, gânduri
ascunse, fantasme profunde. Psihologia contemporanã definește inconștientul ca fiind o formatiune
psihicã ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale
personalitãtii. Activitatea inconștientã se realizeazã prin:· activitãti automatizate, algoritmice,
prezentate de toti indivizii umani;· activitãti haotice, impulsive care scapã controlului. Inconștientul
îndeplinește urmãtoarele roluri: rol de energizare și dinamizare a întregii vieți psihice a individului;·
rol de facilitare a procesului creator, sprijinindu-l prin procedeele de combinare și recombinare de
tip spontan ,rol de asigurare a unitãții eului, prin aceea cã este principalul depozitar al unor categorii
de informații și al tensiunilor motivaționale.

2. Descrieţi procesele psihice cognitive elementare: 5 puncte

a) Senzaţiile. Percepţiile. Reprezentările

Senzaţiile – sunt procesele psihice elementare prin care se semnalizează, separat, în forma
imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, în condiţiile acţiunii
directe a stimulilor asupra organelor de simţ. Senzaţia presupune nu doar un organ senzorial, ci un
întreg aparat (analizator). Analizatorul este alcătuit din următoarele elemente:

Receptorul transformă stimularea în impuls nervos.

Calea de conducere transferă impulsul nervos de la receptor la veriga centrală și realizează un prim
filtraj senzorial astfel încît la veriga centrală nu ajung decît stimulările cu rol adaptativ pentru om.

Veriga centrală se găseste pe scoarţa cerebrală și are rolul de a transforma impulsul nervos în
senzaţie.

Conexiunea inversă este calea de la veriga centrală spre receptor ce are rolul de a regla adaptarea
pentru stimulul respectiv.

CLASIFICAREA SENZAȚIILOR în funcție de analizatori:

- Olfactivi- senzaţiile legate de hrănire

- Auditivi – senzații legate de sunete

- Gustativi - senzaţiile legate de hrănire

- Vizuali – senzații legate de imagini

- Tactili – senzații legate de atingere

Dezvoltarea senzaţiilor se începe imediat după ce omul se naște. Din momentul ce omul se naște, cele
mai dezvoltate senzaţii se dovedesc a fi senzaţiile cutanate.

CLASIFICAREA SENZAȚIILOR în funcţie de situarea receptorilor pe suprafaţa corpului:

– exteroreceptive – senzaţii ce furnizează informaţii cu privire la obiectele din exterior.

– interoreceptive – senzaţii ce transmit informaţie despre modificările stării interne a corpului (senz.
de frig, foame, sete, căldură)

– proprioreceptive – senzaţii referitoare la poziţia şi mişcarea corpului nostru (senz. de mişcare, de

echilibru)

b) Percepţiile

• Percepția este procesul psihic senzorial prin care cunoaștem obiectul, în totalitatea însușirilor
concrete, când acestea acționează asupra organelor de simț.. Percepţia – este un proces psihic
cognitiv ( de cunoaştere), care constă în reflectarea obiectelor şi fenomenelor în integritatea
calităţilor lor în momentul acţiunii asupra organelor de simţ. Fără percepţie prealabilă nu va fi
posibil de a învăţa, vorbi, memoriza, comunica . Percepţia permite de a lua cunoştinţă de mediu şi
de interacţiune cu el sau de a acţiona asupra lui. „ Percepţia este punctul de plecare al oricărei
activităţi umane, inclusiv al construcţiei unei civilizaţii.”

Există mai multe criterii de clasificare a percepţiilor. In dependenţă de tipul de analizator au fost
distinse:

percepţie vizuală - se referă la informațiile care sunt percepute prin intermediul ochilor. La copiii
preșcolari, acest tip de percepție este încă în dezvoltare, și el va continua să se dezvolte pe parcursul
școlii primare.

percepţie auditivă - se referă la capacitatea creierului de a interpreta și crea o „imagine” clară asupra
sunetelor.

percepţie gustativă - simțul gustativ este bazat, ca si cel olfactiv, pe stimuli chimici

percepţie olfactivă - un simt olfactiv sanatos ne ajută să distingem diferențele de gust și miros intre
vin, cafea sau ceai, aromele subtile ale florilor, mirosul natural al pielii etc

percepţie tactilă –recunoaștem un anumit obiect cu pielea noastră

Clasificarea percepțiilor după formele de existenţă a materiei

1. Percepția timpului. În percepția timpului, omul foloseşte 3 sisteme de referinţă: sistemul fizic
reprezentat de repetarea fenomenelor naturale ( zi, noapte, anotimp) sistemul biologic, funcţiilor
organismului (starea de veghe şi somn) sistemul socio-cultural activitatea umană amplasată în
istorie

2. Percepția spațiului: include - forma, mărimea, distanţa, direcţia, relieful.

c) Reprezentările - procese psihice senzoriale congnitive care reflectă însușiri concrete și

caracteristice ale obiectelor și fenomenelor realității , sub forma imaginilor unitare dar schematice,
în condițiile absenței acțiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor. Capacitatea de a avea
reprezentări este diferită la oameni: unii văd imaginea în conștiinţă clar, viu, alţii cu greu o pot trezi în
conștiinţă. Reprezentările sunt treapta de trecere de la senzaţie la gîndire.

Reprezentările sunt imagini senzoriale și sunt clasificate după analizatori: reprezentările vizuale, auditive,
olfactive, tactile și motorii

3.Caracterizaţi procesele psihice cognitive superioare 6 puncte

a) Memoria

Memoria este procesul psihic, care reflectă lumea și relațiile omului cu lumea prin: întipărirea,
păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Memoria: reține și organizează datele oferite de
simțuri; le sistematizează cu ajutorul gândirii, prin eforturi de voință și în funcție de anumite
interese.

Procesele și formele memoriei

Memoria – este un proces ce cuprinde mai multe etape:

− întipărirea (fixarea) materialului;

− păstrarea lui;

− reactualizarea informațiilor;

− uitarea.

După prezența sau absența intenției de a memora deosebim:

• Memorare involuntară – înregistrează tot ceea ce ni se întâmplă, dar nu ne mai putem reaminti
totul. Se fixează mult mai bine ceea ce ne interesează în mod deosebit.

• Memorarea voluntară – intervine, atunci când trebuie să asimilăm cunoștințe dificile,

neinteresante. În dependență de prezența sau absența efortului de înțelegere, distingem:

• Memorarea mecanică – este voluntară, bazânduse pe simpla repetare a materialului; astfel se

ajunge la o învățare formală – memorând cuvinte, fraze fără a sesiza pe deplin conținutul logic al
cuvintelor.

• Memorarea logică – la baza ei stă înțelegerea; constă în stabilirea de asemănări și deosebiri,

descifrarea unor raporturi cauzale etc.

Păstrarea (conservarea) informațiilor Reținerea a ceea ce a fost memorat poate dura un timp scurt
(15-18 sec.) sau pentru o perioadă mult mai îndelungată (pentru toată viața). Materialul inteligibil se
păstrează mai bine decât cel fără sens; dar și cel cu sens se reține pentru mai mult timp dacă este
învățat și prelucrat logic. Reactualizarea informațiilor Se realizează prin recunoașterea unor
persoane, obiecte sau a unui text, prin posibilitatea de a reda ceea ce a fost perceput sau de a
reproduce textul învățat.

Reproducerea – consolidează păstrarea informațiilor și are loc în absența obiectelor, fenomenelor

etc.

Recunoașterea – are loc în prezența obiectului, situației etc.

Uitarea - este încă un proces al memoriei.

Uitarea – pierderea capacităţii de a reproduce, iar cîteodată și de a recunoaște ceea ce a fost memorat
anterior .Uitarea poate fi parţială (reproducerea incompletă sau eronată) sau totală (imposibilitatea de
a reproduce sau a recunoaște –amnezie).

Memoria poate fi de lungă și de scurtă durată. Memoria de scurtă durată reţine informaţia numai un
interval de timp între 5 secunde și 8-10 minute. După acest interval informaţia ori este uitată, ori este
trecută în memoria de lunga durată.

Memoria de lungă durată este "depozitul" evenimentelor cotidiene din viaţa individului. Ea poate fi
egală cu ore, zile, luni, ani sau durata vieţii.

b) Imaginația

Omul, in memoria sa de lunga durata, pastreaza imaginile, ideile, sentimentele traite anterior.
Aceste imagini si idei, in timpul pastrarii sau reactualizarii sunt prelucrate, combinate, sistematizate
si uneori se ajunge mai mult sau mai putin intentionat la imagini sau idei noi, deosebite de cele
pastrate in memorie. Acest proces, prin care se ajunge la imagini sau idei noi este imaginatia.
Elaborarea imaginilor si ideilor noi se realizeaza cu ajutorul operatiilor de analiza si sinteza. Prin
analiza imaginile, ideile, cunostintele de care dispunem sunt descompuse, iar prin sinteza sunt
reorganizate in alte structuri. In functie de elementele sintetizate si de modul in care se realizeaza
sinteza vorbim despre diferite procedee ale imaginatiei. Vom prezenta cateva dintre ele.

Aglutinarea: cateva obiecte sau fiinte sunt descompuse pe plan mintal, iar elementele obtinute sunt
recombinate intr-o forma noua, fara ca elementele sa se modifice.
Astfel a fost creata imaginea sfinxului sau a sirenelor, prin unirea pe plan mintal a unui corp de leu /
peste cu un cap de om; tot in acest fel a fost imaginat radiocasetofonul.
Modificarea dimensiunilor, amplificarea sau diminuarea unor insusiri duce la obtinerea unor
produse noi, deosebite de cele da la care s-a pornit.
Prin acest procedeu au fost imaginati piticii, uriasii sau personaje ca Setila sau Flamanzila.
Multiplicarea acelorasi elemente uneori creeaza efecte deosebite.
Adaptarea constă în modificarea unui obiect in așa fel încît să corespundă anumitor situaţii,
cerinţe (de ex., hidroavionul, automobilele amfibii, materialele hidro- și termoizolante).

Substituţia presupune schimbarea unui element structural dintr-un ansamblu, cu altul care
funcţionează pe baza unui alt principiu funcţional (de ex., trenul cu perna magnetică,
hidroglisorul).
Modificarea formei, volumului sau culorii unor obiecte pentru a corespunde unor noi cerinţe
(de ex., botaniștii obţin forme noi prin modificarea structurii genetice a diferitelor specii de
plante (laleaua neagră).
c) Gândirea
Gîndirea - reflectarea mijlocită și generalizat-abstractă sub forma noţiunilor a însușirilor
esenţiale și necesare ale obiectelor și fenomenelor, a legăturilor logice, cauzale dintre ele.
Procesul de gîndire constă dintr-o serie de transformări mintale (operaţii), care sunt:
Analiza - împărţirea mintală a obiectelor și fenomenelor în părţi, pentru a evidenţia
unele semne specifice și pentru a le cunoaște mai bine.
Sinteza - unificarea mintală a elementelor izolate, a părţilor componente a obiectelor
și fenomenelor într-un tot întreg.
Analiza și sinteza sunt operaţiile principale ale activităţii de gîndire, deoarece prin intermediul
lor este posibilă cunoașterea pe deplin a realităţii înconjurătoare.
Comparaţia - procesul mintal de evidenţiere a asemănărilor și deosebirilor între obiecte
și fenomene. Se compară noţiunea nouă cu noţiunile deja cunoscute.
Abstractizarea - evidenţierea mintală a însușirilor esenţiale a obiectelor și
fenomenelor neluîndu-se în consideraţie însușirile neesenţiale .
Generalizarea - procesul mintal de grupare a obiectelor și fenomenelor în grupe,
evidenţiind o calitate specifică a lor (de ex., mese, scaune, flori, fructe, legume etc.) .
Clasificarea - procesul mintal de structurare, de separare a obiectelor și fenomenelor în clase
conform unor semne caracteristice (de ex., la biologie - clasa reptilelor, clasa amfibiilor etc.)
Sistematizarea - procesul mintal de selectare a grupelor, a claselor de obiecte. Toate
aceste operaţii nu se pot manifesta izolat, fără legatură reciprocă între ele.

d) Limbajul
este o formă specială de comunicare între oameni. Comunicînd prin limbaj, oamenii transmit
unul altuia idei, influenţîndu-se reciproc. Comunicarea prin limbaj se realizează cu ajutorul
limbii. Limba este un mijloc de comunicare între oameni. Analiza limbajului în contextul
activităţii generale de comunicare interumană a dus la delimitarea principalelor forme particulare
în care se manifestă: limbajul extern şi limbajul intern. Limbajul extern este adresat cu precădere
unor destinatari din afară. El se realizează în două forme: limbajul oral şi limbajul scris. Limbajul
oral rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-gramaticale, a sunetelor
articulate, produse de aparatul fonator la comanda centrilor corticali verbo-motorii.

4. Cum se raportează noţiunile de om, individ, individualitate și personalitate? 5 puncte

Individul reprezinta totalitatea însusirilor biologice (ereditare si dobandite) care asigură

adaptarea la mediul natural.El desemnează caracterul indivizibil al organismului. De aici rezultă o
serie de caracteristici ale individului: este un produs în întregime determinat biologic, este un
reprezentant al speciei, indiferent dacă aceasta este umană, animală sau vegetală.

Individualitatea este expresia individului diferențiat în plan biologic și psihologic. Calitatea

de individualitate este dată de acele caracteristici fizice, psihice si psihofiziologice unice,
irepetabile, care particularizează individul concret, pe fondul unor mecanisme și forme proprii de
adaptare și manifestare comportamentală. Dacș individul nu reprezintă decat unitatea biologica a
speciei, individualitatea se constituie deja ca subiect al acțiunii sociale, diferențierea sa realizandu-
se preponderent în plan psihosocial.
 Omul ca individ are așa numite proprietăţi primare și secundare . La cele secundare se
referă particularităţile de vîrstă, apartenenţa unui anumit sex, caracteristicile individual-tipice,
inlusiv cele constituţionale, caracteristicile neirodinamice ale creierului și particularităţile
geometriei funcţionale ale semisferelor creierului. Ansamblul proprietăţilor primare determină
proprietăţile secundare: dinamica funcţiilor psihofiziologice și structura necesităţilor organice.
La rîndul său, integrarea tuturor acestor proprietăţi determină particularităţile temperamentului și
predipsoziţiile omului.
Personalitatea, într-o accepție curentă desemnează persoana maximal valorizată social,
recunoscuța ca atare prin performanta, tinuta morala sau profesionala exemplara,
rolul deosebit jucat în anumite situații importante pentru comunitate etc. In acest sens,
personalitatea este persoana, respectiv personajul devenit etalon valoric pentru anumite domenii
de activitate sau pentru viața socială în general. Astfel, vom deosebi personalități ale vieții
politice, economice, științifice, artistice, religioase, educaționale , militare s.a.

Raporturile dintre persoana, personaj, personalitate. Din perspectiva psihologiei sociale,

persoana îndeplinește funcția de concept central, în jurul sau polarizandu-se seria de noțiuni conexe
prezentate mai sus. Analiza relatiilor dintre acestea v-a evidenția implicit și mecanismele
psihosociale care fundamentează interacțiune dintre individual și social. Diferența dintre noțiunea
de individ și cea de individualitate semnifică trecerea de la ființa generică, înteleasă ca unitate
indivizibilă a speciei, la ființa unică și irepetabilă, percepută conștient ca atare, într-un context
sociocultural dat. Diferențierile specifice individualității tin atât de anumite caracteristici biofizice
determinate de variații genetice aleatorii, cât mai ales de acele particularități psihosociale care
rezultă în urma influențelor unice ale mediului natural și social asupra proceselor ontogenetice de
formare a structurilor cognitive, afective, motivationale, relationale sau aptitudinale ale subiectului.
Elementul central al oricarei individualități îl reprezintă modul de organizare și ierarhizare
funcțională a acestor însușiri unice de natură bio-psihosocială, adica ceea ce – in termeni psihologici
– se numeste personalitate.

5. Determinaţi aspectele stării psihice. 6 puncte

Din mulţimea stărilor psihice ale omului este primit de a desprinde 3 grupuri mari: stări tipice
pozitive, stări tipice negative și stări specifice.

stări tipice pozitive - La această categorie se referă bucuria, fericirea, dragostea etc., adică
stările care au o nuanţă expresivă pozitivă. În procesul învăţării și activităţii profesionale se
manifestă asemenea emoţii tipice pozitive ca cointeresarea (faţă de obiectul învăţării sau activităţii
profesionale), inspiraţia, fermitatea.

La stările tipice negative se referă atît stările opuse celor tipice pozitive (tristeţe, ură,
nefermitate), cît și stările specifice. Ultimele sunt stresul, frustrarea și starea de încordare.

Stările psihice în situaţii de criză

În ultima perioada trăim o situație de criză atât din punct de vedere medical, cât și din punct de
vedere psihologic. Situațiile de criză au un impact major asupra funcționării normale, fiind afectața
viața de zi cu zi a fiecarui individ.Toată aceasta necunoscută, situație impredictibilă și periculoasă
ne declanșează diferite stări emoționale mai puțin plăcute (de la anxietate și stres, la furie sau
disperare, izolarea de societate, consumul drogurilor sau alcoolului etc). Astfel se dezvoltă
dezadaptarea socială.Dezadaptarea socială poate să se manifeste în 3 forme:

Starea de negativism – prevalarea la om a reacţiilor negative, pierderea

contactelor sociale pozitive.

Opoziţia situaţională – aprecierea negativă a anumitor oameni, a

comportamentului și activităţii lor, agresivitatea faţă de ei.

Izolarea socială – autoizolarea individului în urma interacţiunilor conflictuale cu

societatea.
Încărcăturile îndelungate și grele, conflictele invincibile provoacă la om starea de depresie -
este o tulburare afectiva marcata de cel putin doua saptamani la rand cu o dispozitie redusa fata de
majoritatea situatiilor care afecteaza viata profesionala sau personala. Frecvent, poate fi insotita de
o stima de sine scazuta, energie redusa, pierderea interesului pentru activitati care erau placute
anterior.

6. Ce legităţi stau la baza dezvoltării sferei motivaţionale? 6 puncte

- Dezvoltarea limbajului și comunicării cu cei din împrejur și lărgirea cercului de interese și
acţiuni.
- Etapa preșcolară se caracterizează prin apariţia interesului faţă de joc. Jocul este activitatea
principală a copilului pe parcursul acestei perioade.
- Vîrsta școlară se caracterizează prin apariţia intereselor noi – intereselor de învăţare. Școlarul
începător este atras de toate formele de activităţi școlare.
- În adolescenţă esenţial se lărgesc interesele de plan social-politic. Copilul începe să se
intereseze nu doar de evenimentele actuale, dar manifestă interes și faţă de viitorul său.
- Vîrsta tinereţii se caracterizează prin dezvoltarea ulterioară a intereselor și, în primul rind, a celor
de cunoaștere. Tinerii tind să-și aprofunde și sistematizeze cunoștinţele.

7. Dezvăluiţi esenţa atitudinii sociale, stereotipurilor și prejudecăţilor. 8

puncte
Stereotipurile și prejudecățile ne influențează viața de zi cu zi, iar în anumite împrejurări
operăm cu ele, în ciuda faptului că ne credem lipsiți de prejudecăti.  Nu de puține ori ele pot
deveni bariere în comunicarea, cunoașterea și acceptarea celor din jurul nostru;  din acest
punct de vedere trebuie să avem disponibilitatea de a lupta cu propriile noastre prejudecăți,
astfel încât să nu ajungem în situații de discriminare, marginalizare, respingere sau
excludere a unor semeni pe motive subiective, influențate de stereotipuri și reprezentări
eronate despre alții (adesea observăm că atitudinea și conduita noastră față de un străin este
influențată de felul cum arată sau cum este îmbracată persoana respectivă).

Stereotipurile reprezintă idei fixe, deformate, gânduri superficiale, mituri camuflate sau

păreri comune, în general greșite, pe care oamenii le au în legătură cu diverse persoane,
situații, lucruri, fenomene, prin care creierul nostru încearcă să simplifice realitatea
complexă, astfel încât mintea și corpul să dezvolte răspunsuri automate la stimuli similari;
ele fac parte din moștenirea noastră culturală și se transmit în timp la fel ca și normele
sociale, obiceiurile, tradițiile (sunt studii care arată prezența stereotipurilor chiar la vârste
mici, de 6-7 ani). Prin urmare, noi sutem contaminați încă din copilarie cu anumite idei,
mesaje, informații care ne conturează stereotipurile și în baza cărora ne activăm
prejudecățile (spre exemplu, pisica neagră și numărul 13 aduc ghinion,  bărbații nu au voie
să plângă, sarea vărsată aduce ceartă în familie,  nu te întoarce din drum pentru că o să ai
ghinion toată ziua etc). Pe masură ce creștem stereotipurile tind să ne amorţească simţurile
şi gândirea, ne încorsetează existența și odată internalizate, în propriul sistem de gândire, ele
ne transformă în adevăraţi roboței care pun în aplicare tot felul de clișee și „soft-uri” primite
de la familie, prieteni, mass-media etc., ulterior ele fiind îmbogăţite prin propria noastră
contribuţie. Și uite așa începem să credem că băieţii sunt superiori fetelor, că idealul de
frumuseţe feminin se traduce prin dimensiunile 90-60-90, că este suficient să ai bani pentru
a deveni cineva etc.

Prejudecățile se referă mai degrabă la o anumită opinie preconcepută, raționament

eronat, recție emoțională, poziție, atitudine sau tendință globală, pro sau contra, favorabilă
sau defavorabilă, față de una sau mai multe persoane, în baza apartenenței lor un anumit
grup sau la o anumită etnie, cultură, religie, clasă socială sau influențate de alte
caracteristici personale. Atât stereotipurile cât și prejudecățile pot fi înțelese ca niște filtre
de protecție dezvoltate de om împotriva afluxului de informații pe baza cărora judecăm
evenimente, situații, oameni, fără o cunoaștere directă, personală sau doar după o cunoaștere
superficială; ele ne limitează înțelegerea corectă și obiectivă a unei realități și construiesc
bariere, adesea foarte rigide la influențe raționale și în comunicarea sau interacțiunea cu cei
din jurul nostru.

Construirea propriei personalităţi ar trebui să reprezinte un proces prin care să ne

afirmăm propria voce şi să evităm şablonările care ne îngustează perspectivele. Din punctul
meu de vedere cred că este mai puțin important să arătăm celorlalți cât de lipsiți de
prejudecăți suntem; mai important ar fi să arătăm cât de mult luptăm împotriva propriilor
prejudecăți și cât de mult reușim să învingem în această luptă. Nu-l poți înțelege și respecta
pe cel de lângă tine până când nu accepți să lupți cu propriile prejudecăți. Omul care are
prea multe prejudecăți nu se va putea bucura de propria sa libertate și va găsi mult mai greu
calea spre adevăr.

BAREM DE NOTARE

Nota Punctaj

10 39

9 35

8 30

7 25

6 20

5 15