CAPITOLUL 1.

CRIMINALITATEA ŞI TRAFICUL DE PERSOANE

1.1.Traficul de persoane şi crima organizată- aspecte teoretice şi conceptual
Traficul de persoane este o industrie de miliarde de dolari pe plan internațional și a doua
din punct de vedere al câştigurilor obţinute după traficul de droguri. Dar, spre deosebire de
traficul de droguri,"produsul" poate fi refolosit.
Fenomenul traficului de persoane nu este un fenomen izolat, specific țării noastre, ci unul
internațional, făcând parte din ceea ce specialiştii numesc ,,Criminalitate Organizată”.
Pentru început este bine să arătăm ce reprezintă termenii de ,, crimă” şi ,,criminalitate”.
,,În sens larg, prin <<criminalitate>> se înţelege un ansamblu de manifestări anti-
sociale care încalcă prevederile normei de drept şi atrag intervenţia forţei coercitive a
statului, în timp ce <<crima>> este definită în dreptul penal ca fiind orice violare a legii
penale.”1
În dictionarul juridic criminalitatea înseamnă ,,totalitatea infracţiunilor descoperite şi
instrumentate. Infracţiunile rămase nedescoperite din diferite motive (sunt ascunse sub
aparenţa unor fapte obişnuite, descoperirea lor depăşeşte posibilitatea organelor judiciare,
sunt trecute sub tăcere de victime etc.) formează cifra neagră a criminalităţii.”2
Crima ,,include devianţa (abaterile de la direcţia unui comportament normal) şi
delincvenţa care, la rândul ei, include totalitatea delictelor săvârşite la un moment dat.” 3 Iar în
sens social prin devianţă întelegându-se ,, orice act, conduită sau manifestare care violează
normele scrise sau nescrise ale societăţii sau ale unui grup social particular.”4
Cei care comit infracţiunile pot acţiona pe cont propriu sau organizaţi în reţele
naţionale sau internaţionale de crimă organizată. Ea este greu de evaluat deoarece nu poate
fi asociată cu o formă exactă de criminalitate, majoritatea statelor membre ale Uniunii
Europene neavând legi specifice care să definească şi să pedepsească criminalitatea
organizată. (Gavriş, A., 2015)
,,Mai mult decât atât, se poate vorbi şi de o inconsecvenţă terminologică în literatura
juridică internaţională, concretizată în utilizarea deopotrivă a următoarelor sintagme:
<<criminalitate organizată>>,<<crimă organizată>>, <<grup infracţional organizat>>,
<<criminalitate transfrontalieră>>, <<criminalitate organizată transnaţională>>. 5

1
https://www.juridice.ro/504857/criminalitatea-organizata-abordari-doctrinare-si-instrumente-juridice-
internationale.html#_ftn2, [Accesat în data de 02.03.2020];
2
https://legeaz.net/dictionar-juridic/criminalitate; [Accesat în data de 02.03.2020];

3
Krausz, S.,Stegar,I., (2015). Mimetismul: de la obiceiuri la crima organizată.,București,Matrix Rom, pag.121;
4
Zamfir, C., Vlăsceanu, l., (1998), Dicţionar de politici sociale, Editura Babel, Bucureşti, pag 165:
 Deşi Convenţia Naţiunilor Unite de la Palermo , adoptată în anul 2000, conţine în titlul
său expresia „criminalitate organizată transfrontalieră” şi este principalul instrument juridic
internaţional care are ca scop combaterea şi prevenirea criminalităţii organizate
transfrontaliere, nu prevede o definiţie a acestui fenomen. Acest lucru se explică prin nevoia
de a se asigura o aplicarea generală a prevederilor Convenţiei în contextul încare în lume
apar noi şi noi infracţiuni.
Conform site-ului juridice.ro , criminalitatea organizată este definită ,,ca o
întreprindere non-ideologică în care sunt implicate mai multe persoane, organizată pe bază
ierarhică cu cel puţin trei niveluri, constituită cu scopul de a obţine profit şi putere, cu
implicarea în special în activităţi ilegale, dar şi legale.”6
În contextul globalizării s-au dezvoltat reţele transnaţionale, căci concomitent cu
exportul de persoane s-a realizat şi un export de infractori, persoane care în momentul
stabilirii în tările care le-au primit, au creat adevărate grupuri criminale organizate. Alături
de toate acestea, dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţionale, prin intermediul
căruia circula rapid datele, au creat noi posibilităţi de îmbogăţire a traficanţilor şi noi forme
infracţionale, care au dus la o creştere de amplaore şi intensificarea activităţii organizaţiilor
criminale. ( Raport ONU, aprilie 1993, apud. Gavriş, A., 2015, pag 123)
De aceea, se constată din ce în ce mai mult că fenomenul criminalității organizate
reprezintă o amenințare la adresa securității statelor, încalcă drepturile fundamentale ale
omului și subminează dezvoltarea economică, socială, culturală și politică a societății,
deoarece relațiile dintre rețelele de crimă organizată au devenit din ce în ce mai strâns
legate între ele la nivel internaţional şi, din rapoartele întocmite la nivel naţional şi
internaţional constatăm că grupările criminale îşi modifică în mod continu modul de a opera
ca răspuns la măsurile impotriva traficului de persoane. (ANITP,2018)
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a încercat să încadreze şi traficul
de persoane în categoria crimă organizată, pe lângă traficul de droguri, traficul de arme de
foc, criminalitatea cibernetică, de auhovehicole furate, traficul de migranţi, criminalitatea
economico - financiară, criminalitatea informatică.

5
https://www.juridice.ro/504857/criminalitatea-organizata-abordari-doctrinare-si-instrumente-juridice-
internationale.html#_ftn2, [ Accesat în data de 03.03.2020];
6
https://www.juridice.ro/504857/criminalitatea-organizata-abordari-doctrinare-si-instrumente-juridice-
internationale.html#_ftn2, [ Accesat în data de 03.03.2020];
 Pe lângă studierea fenomenului şi a modului de operare folosit de reţelele de trafic,
este importantă şi cunoaşterea unui element deosebit de important în lupta antitrafic:
definirea infracţiunii de trafic de persoane, aşa cum apare ea în diferitele acorduri
internaţionale.
Conceptul de trafic a fost utilizat pentru prima dată în sexolul XVI şi avea sensul de
vânzare a mărfurilor, fără să se refere la ceva negativ.
Mai târziu, prin acest termen a început să se înţeleagă vânzarea ilegală a mărfurilor
şi apoi comerțul cu ființe umane, care erau vândute ca sclave.
Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie ( O.M.I.), traficul de ființe
umane este o formă de criminalitate transfrontalieră, prin care recrutori, călăuze, gazde și
traficanți organizați în rețele, se fac vinovați de încălcarea legii și de încălcarea drepturilor
omului prin impunerea unei forme de sclavie modernă.
În articolul 3 al Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului
de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, traficul de persoane se defineşte astfel: ,,
recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de
recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă,
înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau
acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având
autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea
prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau
serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de
organe.”7
Parlamentul European, conform Rezoluţiei privind traficul de fiinţe umane, adoptată
la 18 ianuarie 1996, consideră traficul de persoane ca o infracţiune gravă, săvârşită adesea
în contextul criminalităţii organizate şi ea reprezintă o încălcare gravă a drepturilor
fundamentale ale victimelor.
Traficul de persoane reprezintă ,,o formă particulară devianţei de cea mai mare
periculozitate socială pentru că atentează la cele mai importante valori sociale şi încalcă
flagrant regulile juridicece orientează comportamentele de tip social.” 8(Banciu, D.,
Rădulescu, S, (1999), apud Gavriş, A., pag 94).

7
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38603, [ Accesat în data de 05.03.2020];
8
Gavriş, A.E.,,, (2015),, Aspecte psiho-sociale şi juridice privind traficul de fiinţe umane”, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, pag 94;
 Alianţa Globală Împotriva Traficului de Femei (GAATW), împreună cu alte organizaţii
au elaborat o definiţie a traficului de persoane ca fiind: “Orice acţiune sau tentativă de
recrutare, transportare, înăuntrul sau în afara unor frontiere, cumpărare, vânzare, transfer,
primire sau adăpostire a unei persoane prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii
(inclusiv prin utilizarea ameninţărilor sau abuzului de autoritate) sau a constrîngerii cauzate
de datorii, în scopul aducerii sau menţinerii acestei persoane, cu sau fără plată, într-o formă
de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducere), într-o formă de
muncă forţată sau constrînsă de datorii sau în condiţii asemănătoare sclaviei, exploatarea ei
petrecîndu-se în altă comunitate decît cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în
eroare, constrîngerii prin forţă sau constrîngerii cauzate de datorii.”9
Şi în România a existat şi există permanent o preocupare pentru lupta împotriva
acestui flagel, dovadă stând Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate în cadrul căreia printre infracţiunile incriminate se regăseşte şi
traficul de persoane. Acestă lege se aplică grupurilor infracţionale organizate care „există
pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor
infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau material.”10
La noi în ţară, traficul de persoane, conform articolului 12 din Legea 678/2001 cu
privire la prevenirea şi combaterea traficului de persoane, se defineşte în felul următor:
“Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin
ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune,
abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în
scopul exploatării acestei persoane.”11
Exploatarea unei persoane ,,include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane
sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciul forțat, inclusiv cerșitul, sclavia sau
practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea
de organe. “12

9
La Strada (2005), Asistenţa socială victimelor traficului de persoane, în special femei. Îndrumar practic pentru
asistenţi sociali și psihologi, Ediţia a II-a, [f.e], Chişinău;
10
https://lege5.ro/Gratuit/geydsnrxgm/art-2-dispozitii-generale-lege-39-2003?dp=gizdqmztga4ti, accesat în data
de
11
http://www.dreptonline.ro/dictionar_juridic/termen_juridic.php?cuvant=Trafic%20de%20persoane , [Accesat
în data de 01.03.2020];
12
ANITP, RAPORT național privind evoluţia traficului de persoane, în anul 2018, pag. 12;
 Exploatarea copilului constă în expunerea, obligarea, forţarea copilului la munci şi
activităţi interzise de lege de a fi prestate de copiii sub 14, 16 ani. În schimbul exploatării
economice, ca şi trimisul la cerşit, furt, delincvenţă juvenilă părintele sau întreţinătorul legal
va primi foloasele băneşti necuvenite şi legale obţinute. (Roth-Szamoscozi, 2005; Giddens,
1988/2010; Banciu, 2005; apud Bonea, 2017, pag 17).
Victima traficului de persoane este ,,persoana care a fost recrutată, transportată sau
transferată, prin mijloace specifice de coerciție, înșelăciune, abuz de putere sau al stării de
vulnerabilitate, în scopul exploatării sale, pe teritoriul statului de origine/reședință sau
transnațional, indiferent dacă exploatarea a survenit sau nu. Orice persoană fizică despre
care există informații că a suferit o vătămare fizică sau psihică, o suferință emoțională, o
pierdere economică sau o vătămare gravă a drepturilor sale fundamentale, prin acțiuni sau
inacțiuni care încalcă legislația penală în materia prevenirii și combaterii traficului de
persoane.”13
Putem vorbi aici despre două tipuri de victime: victimă identificată a traficului de
persoane, conform unui mecanism internațional de identificare şi victimă potenţială , care a
fost găsită în trafic, dar nu a fost exploatată . (ANITP, 2018, pag.13)
Traficantul este ,,acea persoana care comite infracţiunea de trafic de persoane. aceasta
poate fi condamnată în funcţie de împrejurările şi consecinţele faptei cu închisoare de la 5 la
25 ani şi interzicerea unor drepturi (conform Codului Penal al României).”14
Convenţia Europol, insistând pe latura sexuală a exploatării victimelor, defineşte
traficul de persoane astfel: ,, <<Traficul cu fiinţe umane>> se referă la supunerea unei
persoane puterii reale şi ilegale a unor alte persoane, prin recurgerea la violenţă sau
ameninţări sau prin abuz de autoritate sau uneltire în vederea exploatării activităţilor de
prostituţie, a formelor de exploatare sexuală şi abuz de persoane minore sau comerţ cu copii
abandonaţi.” 15
Pe site-ului www.arq.ro, găsim opinia judecătorului Kevin Bells, președinte al
Tribunalului Administrativ și Civil din Victoria, Australia, distins cu premii internaționale
pentru serviciile aduse legii, justiției, drepturilor omului și comunității umane, care spune că:
„traficul de persoane nu este doar un eveniment, ci este o acțiune stategică planificată cu
minuțiozitate și implementată cu brutalitate. Traficul de persoane este un proces, o crimă

13
ANITP, RAPORT național privind evoluţia traficului de persoane, în anul 2018, pag. 13;
14
Asociația Alternative Sociale, (2006), Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire,
combatere, asistența victimelor, Iași, Pag 20;
15
ANEXA prevăzută în art. 2 a Convenţiei privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie, în temeiul art. K.3
din Tratatul privind Uniunea Europeană (Convenţia Europol)
organizată pe scară mondială în care totul este legat sau antrenat de lăcomia de a obține câți
mai mulți bani de pe urma unei persoane. Indiferent dacă traficul de persoane are de a face
cu exploatările fizice sau cele prin muncă, traficanții îi tratează pe victime ca pe o marfă,
<<oameni de unică folosință>>” 16.
Traficul de persoane este confundat foarte des cu traficul de migranţi şi cu prostituţia
din cauza unor asemănări, cum ar fi reţelele infracţionale. În timp ce prostituţia presupune
acordul persoanei de a întreţine, de bună voie şi conştient, raporturi sexuale cu diverse
persoaneavând drept scop procura mijloacele de existenţă, în cazul traficului de persoane nu
putem vorbi despre acordul persoanei, ci despre exploatarea ei de către alte persoane în
diverse scopuri, folosind şantajul, ameninţarea, violul, lipsirea de libertate.
De asemenea, există o diferență între conceptele de trafic de persoane și trafic de
migranți. Prin traficul de migranți se înţelege ajutarea unei persoane de către o călăuză să
treacă în mod ilegal într-un stat, acea persoană neavând nici cetăţenie şi nici domiciliul pe
teritoriul acelui stat. Călăuza are ca scop să obţină, direct sau indirect, un folos financiar sau
material. După trecerea frontierei relaţia dintre cei doi se încheie şi nu implică exploatarea
migrantului. În cazul traficului de persoane putem vorbi sau nu despre trecerea frontierei.
(http://anitp.mai.gov.ro/legislatie/ Accesat în data de 02.05.2020)
Conform Codului Penal, traficul de migranți reprezintă o infracțiune contra intereselor
publice, prostituţia, o infracţiune contra bunelor moravuri, în timp ce traficul de persoane
este o infracţiune împotriva libertăţii persoanei, inclusiv libertatea sexuală, finanaciară, de
mişcare, de comunicare, de exprimare şi, în cazurile cele mai grave, se încalcă dreptul la
viaţă.
1.2. Etapele traficului de persoane
O dată cu deschiderea graniţelor ţării noastre, s-au intensificat şi cazurile de trafic de
persoane, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, cu factori multipli
care o încurajează şi cu o multitudine de consecinţe negative asupra individului şi a întregii
societăţi.
Fiind un proces complex, drumul pe care îl parcurge traficul de fiinţe umane
presupune mai multe etape. Conform Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de persoane
acestea sunt: recrutarea victimei , transportul către locul de vânzare şi exploatare, vânzarea,
sechestrarea şi exploatarea, revânzarea, evadarea, repatrierea.

16
https://www.arq.ro/vulnerabilitatea-sau-despre-traficul-de-persoane-workshop-educativ-informativ-desfasurat-
la-colegiul-tehnologic-de-industrie-alimentara-din-arad/27038 ;[Accesat în data de 21.04.2020]
 Recrutarea victimei reprezintă prima etapă şi în cele mai multe cazuri recrutorul este
o persoană cunoscută persoanei care urmează a fi traficată (soţ, părinte, prieten apropiat,
vecin, o persoană importantă din comunitate). Recrutorii au experienţă de viaţă, sunt foarte
sociabile. Ei se bazează pe naivitatea și lipsa de informare a victimelor, le inspiră încredere,
pozează în persoane prospere şi le ademenesc cu slujbe uşoare bine plătite peste hotare, care
nu presupun o anumită pregătire ( muncitor necalificat, agricol, bonă, menajeră, etc) . Astfel
victimele capătă încredere şi îşi dau consinţământul să părăsescă ţara.
 Recrutorii mai folosesc şi alte metode ca răpirea de pe stradă sau din spațiile publice
( folosită mai rar deoarece presupune nişte riscuri mari din partea traficantului ) şi anunţuri
la mica publicitate iar una dintre metodele din ce în ce mai des utilizate este
metoda ,,loverboy”. Profitând de vulnerabilitatea victimei, în tinere, recrutorul încearcă să
intre în contact cu ea prin intermediul cercului de cunoştinţe sau în mod direct, îi câştigă
încrederea, stabilește o relație amoroasă cu victima făcându-o să creadă că este îndrăgostit
și că dorește să întemeieze o familie cu ea. Profită apoi de sentimentele ei şi o manipulează
emoţional până ajunge să o controleze cu totul. Îi propune apoi victimei fie să meargă la
muncă în străinătate pentru a se realiza din punct de vedere material, fie să meargă împreună
să se relaxeze într-o croazieră. Victima, nemaiţinând cont de sfaturile familiei, ale
prietenilor îşi dă acordul să plece. Ajunsă peste hotare, victima ajunge în mâinile unui alt
traficant, cel care o va exploata. ( Alexandru, M., 2013, pag 33).
Rețelele de socializare pot reprezenta un mijloc cu ajutorul căruia se recrutează uşor
victimele. O perioadă de timp fetele comunică prin intermediul acestor rețele cu traficantul
cetăţean străin sau chiar român cu domicilul în străinătate, care având o inteligenţă
emoţională foarte ridicată, le speculează nevoile şi temerile, fără ca ele să bănuiască ceva.
Când ajunge să-i câștige pe deplin încrederea tinerei, recrutorul îi propune să meargă în țara
de unde este el pentru a se cunoaște mai bine sau a se căsători. Ajunsă acolo ea este
preluată de presupusul prieten şi dusă în locul unde va fi traficată, de cele mai multe ori în
mediul rural, pentru a se îngreuna accesul. ( Alexandru, M., 2013, pag. 34 ).
Uneori chiar părinţii sunt implicaţi în traficarea propriilor copii,dându-şi acordul
scris pentru părăsirea ţării chiar dacă ştiu ce va urma. Ei văd în aceasta o cale prin care se
asigură supraviețuirea familiei, scăparea de datorii sau chiar oferirea a unui trai mai bun
copilului. Victimele sunt vândute în schimbul unor foloase materiale din partea traficanţilor,
pe care le obţin un timp mai îndelungat, ceea ce îi determină pe recrutori să coopteze în
afacerea lor mai multe familii şi astfel se măreşte cercul familiilor recrutoare care îşi vând
copiii.
 De cele mai multe ori recrutorii nu acordă timp de gândire , toate pregătirile pentru
plecare durând 2-3 zile, în acest mod nu permit victimelor să se gândească prea mult sau să
discute despre asta cu alte persoane.
Recrutorii pot fi persoane individuale sau diverse agenţii matrimoniale virtuale, de
turism, agenţii private de plasare a forţei de muncă, de modă şi impresariat artistic, au-pair,
agenţii care care pot lucra legal , semilegal sau în mod ilegal. Au fost identificate chiar şi
familii întregi în care atât soţul, soţia, cât şi copiii aveau ca ocupaţie recrutarea şi vânzarea
victimelor. ( I.L.O, 2005, apud Alexandru, M., 2013, pag )
Transportul constituie a doua etapă de traficare. El este organizat în cele mai multe
cazuri de recrutor care stabileşte traseul din ţara de origine spre ţara de destinaţie, fie cu
mijloace de transport tereste, acvatice sau aeriene, publice sau private. Pentru ca victima să
nu revină asupra deciziei de a pleca, transportul se realizează în scurt timp după recrutare.
De obicei granița este trecută în mod legal de către români, mai ales că în zilele noastre
graniţele ţărilor membre ale Uniunii Europene sunt deschise şi cetăţenii lor pot călatori cu
uşurinţă, însă, uneori, în cazul minorilor, care au nevoie de mai multe acte decât persoanele
majore, granița este trecută de către ei cu acte de identitate false sau sunt preluaţi de o altă
persoană , ghidul, care ştie să evite punctele de control ale poliţiei de frontieră. Persoanele
care trec ilegal graniţa reprezintă, în majoritatea cazurilor, cetăţeni străini sau români care
au comis infracţiuni sau au interdicţie de părăsire a ţării.
În cele mai multe cazuri, pe parcursul transportului, victimele sunt tratate civilizat, li
se oferă cazare şi masă, pot lua legătura cu familia, nu li se confiscă actele de identitate, dar
dacă victima începe să aibă bănuieli şi să conştientizeze ce urmează să i se întâmple, vor fi
folosite în cazul ei violenţa sau administrarea de droguri.
Acestă etapă poate fi realizată şi în interiorul graniţelor ţării, nefiind obligatoriu ca
persoanele traficate să parăsescă ţara de origine. (Alexandru, M.,2013, pag 37-38)
Vânzarea este a treia etapa traficului. Ea reprezintă esenţa traficului de persoane şi
are loc în ţările de destinatie (în cazul vânzărilor repetate, pot fi doar ţări de tranzit), fără
ştirea victimelor care devin “proprietatea” unor patroni. Victimele , transformate în marfă,
devin obiecte de vânzare-cumpărare. Aspectul fizic şi vârsta, gradul de handicap în cazul
exploatării prin cerşetorie, numărul de vânzări, destinţia de exploatare, sunt cele care fixează
preţul de vânzare. În acestă etapă victimele care înţeleg că au fost sechestrate încep să
conștientizeze scopul pentru care au fost aduse acolo. ( www.antitrafic.ro, apud Alexandru,
M., 2013, pag 38)
 Sechestrarea și exploatarea este etapa în care persoanei traficate i se cere să
muncească, iar supunerea la diverse munci este combinată cu pedeapsa, violenţa,
exploatarea prin muncă, sexuală, sclavie şi alte forme de abuz. În cele mai multe cazuri
victimele realizează că au fost vândute de abia în momentul în care sunt sechestrate şi
exploatate. Ele sunt abuzate verbal şi fizic, sunt izolate un timp mai îndelungat, sunt
înfometate, lipsite de apă, violate pentru a le exploata sexual prin obligarea practicării
prostituţiei, sunt drogate, le sunt luate telefoanele mobile, li se confiscă actele de identitate
pentru ca persoana traficată să devină dependentă de traficant, să i se supune în totalitate, să
nu incerce să evadeze sau pentru a nu apela la poliţie. Se poate ajunge chiar şi la omor.
În cazul fetelor exploatate sexual sunt folosite filmele şi fotografiile compromiţătoare
făcute în secret, apoi sunt şantajate cu faptul că vor fi folosite aceste materiale ca să le
trimită familiilor sau cunoştinţelor dacă nu se vor supune în totalitate, dacă vor încerca să
evadeze sau să contacteze autorităţile. De teama ruşinii ele fac tot ceea ce le cer
traficanţii.De asemenea, ele sunt ameninţate cu răzbunarea împotriva familiilor lor, ceea ce
reprezintă unul dintre punctele cele mai vulnerabile ale victimelor.Exploatarea sexuală poate
fi realizată în stradă, în cluburi, saloane de masaj, locuințe particulare, iar exploatarea prin
muncă forţată se face la ferme, în locuri izolate sau unde se construiește, departe de locuri
accesibile, de unde persoanele traficate nu pot fugi. (Alexandru, M., 2013, pag 38).
Revânzarea are loc după o perioadă în care au fost exploatate, din cauza faptului că
traficanții nu doresc ca victimele să se obișnuiească cu limba țării respective, cu locul sau cu
clienții. Traficanțiile promit că vor fi eliberate cu condiţia ca ele să muncească mai mult
pentru a-şi plăti datoriile foarte mari care provin din transport, chirie, vânzarea victimei,
întreţinerea ei şi chiar cheltuieli legate de reclama serviciilor prestate, datorii care presupun
sume imense de bani. După ce victima reuşeşte să-şi achite datoria, în multe dintre
cazuri,are loc o revânzare către un alt „patron” care, la rândul lui, doreşte să-şi recupereze
suma plătită. (Alexandru, M., 2013, pag 39).
Evadarea reprezintă eliberarea victimelor din ,,ghearele” traficanţilor şi se realizeză
în conjuncturi favorabile prin razii ale poliției, fugă sau cu ajutorul unui client care merge la
poliție. De regulă, victimele se adresează ambasadelor sau consulatelor României din ţara
respectivă, dar unele dintre ele din cauză că se tem nu cer ajutorul acestor instituţii.
(Alexandru, M., 2013, pag 39)
Repatrierea este ultima etapă a procesului de trafic. Se realizează cu sprijinul
Organizației Internaționale pentru Migraţie (O.I.M.) și cu al ambasadelor sau consulatelor
României, care se ocupă de formalitățile de repatriere. Victimelor li se eliberează pașaport
consular și documente necesare pentru călătorie. Primirea în țară se face de câtre echipa de
asistență a O.I.M, reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane sau
ai unor O.N.G-uri care pun la dispoziţie servicii de asistență victimelor traficului de persoane
şi ele sunt integrate imediat în programe de asistență și consiliere. Dacă în ţara din care
provin victimele nu există legislaţie adecvată în domeniul traficului de persoane, instituţii şi
politici sociale corespunzătoare pentru recuperarea şi reintegrarea lor, cu toate că victimele
au reuşit să scape din reţeaua de traficare, există posibilitatea ca acestea sa o ia de la capăt
în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane. (Alexandru M, 2019, pag. 40)
1.3. Tipuri de trafic de persoane
Atât la nivel naţional, cât şi internaţional, traficanţii de fiinţe umane au un singur
scop, exploatarea victimei pentru a câştiga cât mai mulţi bani din munca altei persoane.
Principalele tipuri de trafic ţinând cont de anumite criterii sunt:
În funcţie de vârsta persoanei traficate:
1) Trafic de persoane adulte;
2) Trafic de minori;
În funcţie de sexul persoanei traficate:
1) Trafic de femei;
2) Trafic de bărbaţi;
În funcţie de faptul că traficarea presupune sau nu traficarea victimelor în afara
frontierelor:
1) Trafic de persoane între graniţele ţării de origine;
2) Trafic de persoane în afara graniţelor ţării de origine;
În funcţie de consimţământul victimei (se referă la consimţământul victimei la
trecerea frontierei şi la nu exploatare):
1) Trafic de persoane fără consimţământul victimei;
2) Trafic de persoane cu consimţământul victimei;
În funcţie de scopul traficului de persoane:
1) Trafic de persoane în scopul exploatării victimei prin muncă;
2) Trafic de persoane în scopul exploatării sexuale;
3) Trafic de persoane în scopul obligării victimelor la practicarea cerşetoriei;
4) Trafic de persoane în scopul prelevării de organe;
5) Trafic de persoane în scopul obligării victimei la comiterea de furturi sau alte infracțiuni.
(Zaharia, 2012, apud Alexandru, M., paginile 46-47):
Din perspectiva organizării traficanţilor, traficul îmbracă următoarele forme:
− traficul ocazional, când se raportează doar la transportare internă/internaţională a
victimelor
– Traficul în bande sau grupări mici, când traficanţii sunt bine organizaţi şi specializaţi în
traficarea cetăţenilor în afara graniţelor, folosind aceleaşi rute;
– Traficul internaţional, cel mai laborios organizat, derulat de reţele periculoase şi greu de
combătut.
Din perspectiva victimelor- copii traficaţi, traficul poate fi clasificat în funcţie de
natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor şi care vizează:
− aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru
împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa
accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool şi droguri, avort forţat,
malnutriţie, forţarea victimei să-şi recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);
− aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea şi utilizarea de acte false,
ameninţările cu predarea la poliţie);
− aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reţinerea unor plăţi nejustificate).
( Alexandru, M., 2013)
Victima exploatată sexual
Potrivit Raportului Uniunii Europene din anul 2018 privind situaţia crimei
organizate ,, Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale continuă să fie forma cea mai
raportată. În perioada 2015-2016, au existat 9 759 de victime înregistrate ale exploatării
sexuale, și anume mai mult de jumătate (56 %) din victimele înregistrate în cazul cărora s-a
înregistrat o formă de exploatare, în special femei și fete (95 % din victimele înregistrate ale
exploatării sexuale). S-a constatat o creștere drastică a numărului de femei și fete traficate
prin ruta central-mediteraneană în scopul exploatării sexuale în U.E mai mult de jumătate
(56 %) din traficul de persoane a avut drept scop exploatarea sexuală, iar aceasta rămâne
forma cea mai răspândită.”17 , ceea ce denotă faptul că acest tip de exploatare este cel mai
răspândit la nivel european şi că femeile, tinerele fete sunt cele mai vulnerabile, deci acest
tip de exploatare se bazează cel mai mult pe cererea din partea bărbăţilor.
Atât femeile, bărbaţii cât și copiii pot fi supuşi traficării prin exploatare sexuală. Ea
constă în obţinerea unui profit material în mod abuziv de către traficant și presupune
obligarea victimei de a practica prostituţia sau alte activităţi care au legătură cu serviciile
sexuale. Victimele cele mai des întâlnite, sunt fetele tinere care, visând la un trai mai bun,

17
Al doilea raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de
persoane (2018), pag 2-3;
cad pradă traficanţilor. Ei le promit victimelor slujbe false precum: menajeră, chelneriţă,
babysitter, dansatoare.( Alexandru, M. ,2013,pag 52).
Urmărind statisticile ANITP (2018) cu privire la evoluţia traficului de persoane din
punct de vedere al exploatării sexual se remarcă o scădere a numărului de victime faţă de
anul 2017 , de la 68,8%, la 67,4% în anul 2018. De asemenea în anul 2018, se poate constata
că exploatarea sexuală se află pe primul loc (431 dosare penale, peste 80% din dosarele
înregistrate în anul 2018), femeile și fetele reprezintă 94% din victimele identificate la nivel
mondial, traficul intern se menține la aproximativ 50% din totalul cauzelor de trafic
investigate de către Poliția Română şi că din ce în ce mai multe victime exploatate sexual
sunt minori ( din 335 de victime, 158 sunt minori, cu vârste cuprinse între 14-17 ani). Au
existat, de asemenea 17 dosare penale care au vizat și articolul 374 din Codul Penal -
pornografie infantilă.
Potrivit aceluiaşi raport menţionat mai sus, Europol observă că în reclamele on-line
a serviciilor sexuale se regăseşte un fenomen des întâlnit în cazurile de exploatare sexuală:
copiii sunt prezentați ca adulți, internetul fiind un instrument foarte de utilizat de traficanţi
pentru a le face publicitate victimelor.(ANITP,2018, pag. 24 ). Deci dacă nu ar exista cerere,
nu ar exista nici ofertă.
Obligarea la practicarea prostituţiei reprezintă cea mai des întâlnită formă de
exploatare şi înseamnă obligarea victimelor să întreţină raporturi sexuale cu alte persoane
cu scopul de a obţine foloase materiale pentru traficant.
,,În Codul Penal, sub aspectul incriminării și sancționării, noțiunii de exploatare
sexuală îi corespunde infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213, alineatul 1, sub
următoarea formă: determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de
foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”18
Trebuie făcută clar diferenţa dintre prostitiţie şi trafic de persoane ( prima presupune
alegerea în mod voit a prestării de servicii sexuale altor persoane cu scopul obţinerii de
foloase materiale, în timp ce traficul de persoane prin forţarea victimei să se prostitueze
recrutarea, vânzarea şi obligarea să presteze activităţi de natură sexuală), iar victimele
(femei, bărbaţi sau copii) sunt transformate în obiecte sexuale, ce se află la discreţia
traficanţilor şi care prin diferite forme de constrângere le depersonalizează şi le umilesc, prin
folosirea de şantaj, viol, perversiuni, ameninţări.( Alexandru, M. 2013, pag 53-54)

18
http://revistaprolege.ro/exploatarea-unei-persoane-contextul-actualelor-dispozitii-ale-codului-penal/#_ftn1,
[Accesat în data de 20.03.2020];
 O altă formă de exploatare sexuală este obligarea la reprezentări pornografice care
constă în obligarea victimei să participe la realizarea de materiale pornografice. Ele
presupun desfăşurarea unui comportament sexual. Există multe cazuri de victime obligate să
participe la aceste acţiuni ce au un conţinut pornografic, ele fiind selectate de consumatorii
de pornografie pe baza unor fotografii ce apar în materialele utilizate de traficanţi pentru a-
şi atrage clienţii” (Asociaţia Magistraţilor Iaşi, Asociaţia Alternative Sociale Iaşi, 2005, apud
Alexandru, M., p. 52-53).
Exploatare prin căsătorie forţată are loc de cele mai multe ori în răndul minorilor care
sunt obligați să se căsătorească cu o persoană aleasă de părinți sau cunoștinţe cu scopul
obţinerii unor foloase material, fapt care le va afecta victimelor întreaga viaţă. Această
practică încă există în anumite culture (romii, musulmanii) și este posibilă fie pentru că se
transmite din generaţie în generaţie, fie pentru că este singura soluţie de a ieși din sărăcie.
(https://www.eliberare.com/2014/08/alte-forme-de-exploatare/, accesat la data de 04.05.2020)
Pe linia de raportare a conţinutului on-line ilegal,Esc_ABUZ, în România,
coordonată de Organizaţia Internaţională Salvaţi Copiii, s-au înregistrat 800 de sesizări
care făceau eferire la conţinut pornografic infantil, dintre acestea 500 făceau referire la
copii între unu şi zece ani. (https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/combaterea-
traficului-de-copii)
Potrivit raportului ANITP pe 2018, mai ales în domeniul traficului de persoane în
scopul exploatării sexuale (deși legislația statelor europene este aceeași) interpretarea
legilor diferă în funcţie de condițiile exploatării vicimei. În multe situații, persoanele care se
prostituează de bună voie, în țări unde acest lucru este legalizat, permis ori tolerat, sunt
considerate de autoritățile din statul de exploatare victime ale traficului de persoane. Apare,
în acest fel, riscul ca instituțiile de aplicare a legii să își îndrepte atenţia către cazuri în care
nu se regăsesc victime ale traficului de persoane. Pentru ca traficanţii să nu fie sancţionaţi
legal, ei încheie căsătorii de convenienţă cu victimele. (ANITP, 2018, pag. 32)
Exploatarea prin muncă forţată
În conformitate cu articolul 2 al Convenţiei numărul 29 (1930) a I.L.O.( International
Labour Organization) cu privire la muncă forţată ,,termenul muncă forţată sau obligatorie va
însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse
oarecare, şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie.”19

19
Convenţia nr. 29/1930 privind munca forţată sau obligatorie, disponibilă pe
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Relatii%20bilaterale-organizatii/Conventii-
OIM/29.pdf; [ Accesat la data de 5.05.2020];
 Victima traficului exploatată prin muncă forţată o reprezintă, în general, bărbaţii apţi
de muncă cu vârsta cuprinsă între 25-30 ani. Recrutorul este, de obicei, o firmă privată care
se ocupă cu plasarea forței de muncă în străinătate. Specifice în acest tip de exploatare sunt
modalităţile de operare ale traficanţilor: recrutează victimele cu promiţându-le locuri de
muncă ce nu necesită o pregătire specială şi care sunt bine plătite în străinătate, transportul
și obligarea la muncă forțată mai ales în agricultură sau construcții, fără să li se plătească
salariul promis inițial, traficantul spunându-le că au de achitat datorii generate de
transport, cazare, masă. Exploatarea victimei prin muncă ilegală presupune folosirea
acesteia în activităţi din domeniul fraudulos (încorporarea forţată a bărbaţilor în armată
pentru participarea în conflicte armate, activităţi pornografice sau servicii sexuale, crearea
de produse ilegale cum ar fi drogurile, armele, băuturile alcoolice nelicenţiate şi exploatarea
abilităţilor intelectuale. Trecerea graniţei se face legal, mijlocul de transport cel mai des
folosit pe teritoriul ţării fiind autocarul. ( Alexandru, M., 2013, pag 48)
De asemenea, victimele sunt exploatate pentru munca în construcții, agricultură și
silvicultură, în industria prelucrătoare, a serviciilor de catering, de îngrijire, de curățenie și al
muncii casnice, al divertismentului, al pescuitului, în industria ospitalieră, în sectorul vânzării
cu amănuntul și în cel al transporturilor. ( Al doilea raport al Comisiei Europene privind
progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane ,2018, pag.4)
În ceea ce privește minorii traficați în scopul muncii forțate, se observă că în
majoritatea cazurilor ei sunt exploatați în agricultură, domeniul hotelier și mai nou în
construcții, munci casnice, vânzarea diferitelor produse pe stradă, intersecții semaforizate,
spații publice şi spălarea parbrizelor. Prin amenințări, violență, şantaj și alte forme de
constrângere minorii sunt forțați să muncească.
De cele mai multe ori, exploatarea copilului prin muncă este făcută chiar de către
familie. Din cauza traiului de viată scăzut, părinții îl obligă pe copil să muncească alături de
ei cu scopul câştigării mijloacelor de trai ale familiei. Mai ales în mediul rural mulţi părinți
își învață copiii că le este mai de folos să aleagă munca în gospodărie și nu numai, în loc să
se ducă la şcoală. Astfel, mulți copii ajung încă de la nivelul școlii primare la abandon
şcolar, acest lucru ducând la analfabetism, lipsa unei orientări profesionale şi condiţii de trai
scăzute. De asemenea, putem vorbi în acest caz de efecte grave asupra dezvoltării din punct
de vedere bio-psihic a copilului din cauza condiţiilor de muncă riscante. ( Alexandru, M.,
2019, Note de curs )
În anul 2018, potrivit raportului ANITP au fost înregistrate 498 de dosare penale care
cercetau infracţiunea de trafic de persoane, dintre care 40 de exploatare prin muncă forţată,
din 100 de victime 9 erau minore. S-a constatat însă că numărul victimelor exploatate prin
obligarea la comiterea de furturi a scăzut de la de la 43, în 2017, la 8, în anul 2018.
Victima exploatată prin obligarea la cerşetorie prezintă de obicei un handicap de
natură fizică sau psihică, ceea ce face să stârnească mila trecătorilor.
,,Obligarea la practicarea cerșetoriei, ca modalitate de exploatare a victimelor
traficului de persoane, își păstrează particularitățile și întinderea, pe fondul resurselor
financiare şi materiale foarte limitate ale persoanelor vulnerabile, în special din mediul rural.
Pentru anumite persoane sau familii, cerșetoria, chiar dacă în interiorul infracțiunii de trafic de
persoane, a devenit un mod de viață obișnuit și o sursă de venit perpetuă. .. În schimbul
practicării cerşetoriei, traficanţii promit victimelor o sumă modică lunar, iar sumele de bani
obținute de victime sunt considerate rambursări, în contul unor datorii generate de serviciile
de transport, cazare și hrană. ”20
Modul de racolare cel mai des folosit este cel al promisiunilor false iar recrutarea se
face prin intermediul unei cunoştinţe sau al unui prieten. Abuzurile suferite pe perioada
traficului constau în privarea de apă, hrană, mijloace de igienă şi recuperare, dar şi
îndatorarea/penalizarea financiară.
O categorie specială de victime ale traficului de persoane exploatate prin obligarea la
cerșetorie o reprezintă copiii. Fără haine şi încălţăminte adecvate, subnutriţi, abuzaţi
de ,,patron”, de alţi cerşetori, de poliţie şi trecători, aceşti copiii sunt vulnerabili din toate
punctele de vedere. Indiferent de vreme sau de starea de sănătate a copiilor, aceștia sunt
forțați să cerșească până strâng suma de bani impusă de adulții care îi exploatează. Locurile
cele mai frecvente folosite pentru exploatarea copiilor prin cerșetorie sunt intersecțiile,
supermarketurile, parcurile, bisericile, sau alte locuri publice aglomerate (intrarea în sălile
de cinema, spectacole, teatre etc.). În cele mai multe cazuri, familiile victimelor sunt de acord
cu exploatarea minorilor prin obligarea la cerşetorie, în speranța că vor avea de câștigat de
pe urma lor. Este cazul familiilor foarte sărace, din mediul rural. Recrutarea copiilor, care
sunt foarte mici şi nu pot reacţiona, fie au dizabilităţi grave, un factor esenţial pentru a
obţine profituri mari, se face prin abordarea directă a familiilor sau pentru ca părinţii
copiilor să capete încredere, traficanţii se folosesc de cunoştinţele acestora (prietenii sau
colegii). În unele cazuri, persoanele care exploatează copiii prin obligarea la cerșetorie sunt
chiar părinții acestora sau rudele. (Alexandru, M.,2019, Notiţe de curs)
Potrivit Studiului privind exploatarea prin cerşetorie în relaţie cu traficul de persoane
(2013), cel mai important caz de trafic de persoane în scopul obligării la practicarea
20
Raport ANITP, 2018, pag 31;
cerşetoriei cu care s-au confruntat autorităţile române a fost cel al reţelelor din localitatea
Ţăndărei, grupate în jurul unor familii sau persoane cu influenţă în comunităţile de romi, care
au acţionat în perioada 2002 -2006. Erau racolaţi minorii din familiile sărace, mai ales cei din
familiile de romi, duşi pe teritoriul Angliei, în special, dar şi în Spania, Franţa şi Italia şi apoi
obligaţi să cerşească şi să comită infracţiuni. (Studiu privind exploatarea prin cerşetorie în
relaţie cu traficul de persoane, 2013, pagina 67, disponibil pe www.anitp.mai.gov.ro accesat
în data de 02.05.2020)
Au fost înregistrate 21 de dosare penale privind exploatarea prin cerșetorie, din 26 de
victime 9 erau minore. ( ANITP, 2018, pag. 39)
Victima exploatată prin obligarea la comiterea de infracțiuni
Obligarea la comiterea de infracțiuni a minorilor este o formă de exploatare folosită
mai ales în traficul internațional, dar și în traficul intern. Traficanții profită de faptul că în
unele țări minorii nu răspund în fața legii pentru faptele lor sau primesc pedepse mici și
atunci se folosesc de ei pentru a comite infracțiuni. În România, minorul nu răspunde penal
până la împlinirea vârstei de 14 ani, între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă este
dovedit că a acționat cu discernământ, iar după vârsta de 16 ani răspunde penal. Cele mai
dese cazuri de astfel de infracţiuni sunt furturile din magazine, buzunare, locuinţe.
( Alexandru, M.,2013, pag 58)
Au fost înregistrate 6 dosare penale care făceau referire la obligarea la comiterea
de infracțiuni/îndeplinirea de servicii/aservire, din totalul de 35 de victime supuse exploatării
prin obligarea la comiterea de infractiuni, 18 fiind minori.(ANITP,2018)
Exploatarea pentru prelevare de organe. lucru care nu însemnă că acest fenomen nu
este sancţionat din punct de vedere Penal ( Codul Penal din 2009, publicat în M.Of. al
României, în vigoare de la 01 februarie 2014, articolul 182 lit. e) ). Traficanții profită de
listele interminabile de așteptare pentru diferite organe și de nevoia de bani a altor oameni.
Aceștia aranjează prelevarea organelor în condiții inumane și pun în pericol viața
pacienților, aceștia putând suferi complicații sau chiar muri în urma intervenției chirurgicale
Toate normele juridice aplicabile în cazul acestui tip de exploatare nu se regăsesc în
actualele dispoziții ale Codului penal, ci în cadrul unei legi special, Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, act normativ care consacră Agenția Națională de
Transplant drept autoritate națională cu atribuții exclusive în materia operațiunilor cu
organe sau celule umane. În acest sens, art. 158 alin. (1) din lege prevede că „Introducerea
sau scoaterea din țară de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația
specială emisă de Agenția Națională de Transplant constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”.21
În articolele din Legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998, art. 1, alin 3 prelevarea și transportul
de țesuturi și organe umane este definită ca fiind „acea activitate medicală complexă care, în
scop terapeutic, înlocuieşte ţesuturi şi/sau organe umane compromise, morfologic şi
funcţional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind
sănătoase”. Potrivit articolului 2 din aceeași lege, prelevarea transportului de organe și
țesuturi umane nu pot constitui obiceiul vreunei tranzacții. Constrângerea de natură morală
sau fizică asupra unei ființe umane în ceea ce privește transportul sau prelevarea de organe
și țesuturi umane sunt interzise.
,,Pentru a convinge victimele să ajungă în țara de destinație și să le determine să-ți
doneze anumite organe, traficantul va recurge la diverse metode. De obicei, traficanții le
propun acestora oferte avantajoase de muncă, cu o remunerație considerabilă. În vederea
câștigării încrederii, traficanții le plătesc victimelor cheltuielile de drum, obținerea de vize,
deoarece majoritatea plecărilor se fac ilegal. Traficanții oferă susținere victimelor, le ajută în
orice problemă, astfel încât acestea să nu bănuiască ce se ascunde exact în spatele acestor
oferte. În speranța unui trai mai bun, victimele acceptă fără a fi dornice să afle condițiile și
termenii pentru angajarea și prestarea muncii în străinătate. Abia când ajung în străinătate
victimele află scopul adevărat pentru care sunt recrutate. După ce au ajuns la destinație,
victimelor le este comunicat că trebuie să renunțe la un organ, de obicei la rinichi, ficat în
caz contrar ei vor fi lăsați fără documente, în stradă, fără bani, cu riscul de a fi prinși de
poliție. Aceștia văzându-se într-o asemenea situație, necunoscând locul, limba, iar presiunea
exercitată asupra lor este foarte mare, în cele din urmă cedează și își dau acordul în vederea
donării unor organe. “22
Din statisticile înregistrate de ANITP în anul 2018, aflăm că în România nu s-a
înregistrat niciun caz oficial de exploatare pentru prelevare de organe.
Libia este foarte des menţionată ca ţară unde există numeroase pieţe speciale în care
contrabandiştii vând oameni. În anul 2017 au avut loc mai multe licitaţii în cadrul cărora
zeci de refugiaţi africani care sperau să ajungă în Europa, au fost vânduţi unui stăpân,
fiecare pentru 400 de dolari iar potrivit unui raport publicat de ONU în lume există în acest
moment peste 40 de milioane de sclavi, victime ale exploatării prin muncă forţată, exploatării
sexuale sau ale căsătoriilor forţate. ( 400 de dolari, preţul unui sclav în Libia, articol
21
http://www.lexmed.ro/doc/Legea_95_2006.pdf, [Accesat în data de 28.04.2020];
22
Asociația Magistraților Iași, Asociația Alternative Sociale Iași , 2005, p. 42, apud Alexandru, M., 2013, pag
58-59
disponibil pe https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/400-de-dolari-pretul-unui-sclav-
in-libia-828917, accesat la data de 07.05.2020)