DISCIPLINAREA POZITIVĂ vs PEDEAPSA

Prof. Burulean Luminita

Cuvântul „disciplină” are conotaţii negative diferite forme de pedepse fizice, cum ar fi plesnitul.
Defapt, cuvântul „disciplină”, vine de la cuvântul latinesc „disciple”, care înseamnă „a învăţa (pe
cineva)”. Disciplina pozitivă nu are legătură cu asprimea, se referă la modalităţile de stabilire a limitelor
într-un mod ferm, dar plin de dragoste.
Disciplina pozitivă încurajează respectul pentru copil, pentru individualitatea fiecărui copil.
Presupune înţelegerea nevoilor, a temperamentului şi a obiceiurilor copilului, fără a încerca să-l schimbi
excesiv.
Cum se foloseşte disciplina pozitivă la copii:
- Stabileşte clar regulile ca să ştie copilul ce îl aşteaptă.
- Prezintă-i consecinţele comportamentului nepotrivit cât mai calm. Consecinţele negative se
referă la retragerea anumitor beneficii.
- Pedepsele scurte sunt cele mai potrivite.
- Niciodată nu pedepsi accidentele (inclusiv cele legate de oliţă).
- După ce suportă consecinţele negative, arată-i copilului afecţiune, în ciuda comportamentului
său.
- Vorbeşte-i cu respect. Nu-i spune „taci din gură“ şi nu folosi cuvinte care să-l insulte: „prostule”
sau „ameţitule”.
- Evită ţipătul.
- Opreşte-te, gândeşte şi disciplinează cu dragoste, nu cu furie. Poţi aplica strategia de disciplină
„time-out” sau „time-in”.
- Gândeşte ca un copil. Este posibil ca pentru anumite comportamente nepotrivite să nu fi stabilit
reguli şi de aceea, copilului îi este greu să anticipeze un comportament anume care să nu te
supere.
- Observă şi încurajează comportamentul pozitiv al copilului. Poate diminua încrederea în sine
dacă de 200 de ori pe zi face lucrurile bine şi de 5 ori greşeşte, dar aude doar de comportamentul
„rău”.

1
 - Fii un bun model pentru elevul tău. Cere-i iertare când ai un comportament nepotrivit sau ai făcut
o greşeală.
- Ajută-l să înveţe din greaşeală la momentul incidentului.
Disciplina pozitivă recompensează comportamentul corect şi pedepseşte (oferă consecinţe negative)
pentru comportamentul greşit. Nu poţi întotdeauna disciplina perfect, dar schimbările deveni curând
evidente aplicând câteva dintre aceste principii simple.
Educatoarea trebuie să traseze foarte clar, nu numai limitele a ceea ce îi este permis copilului în
grădiniţă dar, mai ales, să fie consecventă faţă de ele, altfel îşi compromite definitiv autoritatea.
Trebuie să avem mare grijă deoarece, dacă pedepsim copilul permanent, pentru orice mică greşeală,
sau chiar pe nedrept, nu numai că nu-i vom îndrepta comportamentul, ci îl vom porni împotriva noastră.
Copilul va deveni violent cu cei din jur, îi va „taxa” de fiecare dată când greşesc şi chiar se va obişnui cu
pedepsele, care nu vor mai avea nici o eficienţă în cazul lui.
În fine, după consumarea pedepsei, pacea trebuie restabilită între cele două părţi, nefiind
recomandată continuarea unei atitudini revanşarde.
Pedepsele induc frica, creează atitudini pline de mânie şi aduc şi mai mult conflict. Copiii se vor
retrage, se vor răzvrăti şi se vor scufunda în interiorul lor, plini de ură. Nu vor uita prea repede pedeapsa
aplicată, uneori amintindu-şi de ea toată viaţa. Aşa se face că, discutând peste ani despre perioada
grădiniţei, cei mai mulţi îşi amintesc cu uşurinţă că au fost pedepsiţi (când, de ce, cum şi mai ales de către
cine).
FOLOSESC PEDEPSE LA GRUPA CU CARE LUCREZ atunci când comportamentul unui copil
pune în pericol integritatea corporală a lui sau a unui coleg sau atunci când prin comportamentul său îi
deranjează pe ceilalţi.
Sunt situaţii în care comportamentul copilului nu pare să-i deranjeze pe colegi (răspunde fără să se
anunţe, se bagă sub masă în timpul povestirii etc.), dar îngreunează demersul educativ al educatoarei.
PRIN APLICAREA PEDEPSEI URMĂRESC: schimbarea comportamentului nedorit, înnăbuşirea
comportamentului perturbator.
REGULI PENTRU APLICAREA PEDEPSEI:
1.Aplicarea promptă – pedeapsa eficientă se aplică imediat;
2.Înţelegerea pedepsei – care este comportamentul greşit;
3.Prevenirea sustragerii de la pedeapsă – copilul să înţeleagă că nu este pedepsit pe viaţă;
4.Reamintirea comportamentului dorit – „Este bine să te porţi .....”
5.Avertizarea – „Dacă mai faci aşa ceva o să ....”

2
 6.Consecvenţa educatoarei – atitudinea faţă de acelaşi comportament;
EXEMPLE DE PEDEPSE UTILIZATE LA GRUPA MEA:
1.Contactul din priviri – „Ce se întâmplă?”
2.O privire – o privire pe fruntea copilului şi educatoarea devine oficială, mai rece;
3.Răsucirea capului, dezabrobator – „Nu face asta!”
4.Balansul degetului arătător stânga-dreapta – „Nu!”
5.Balansul degetului arătător înainte-înapoi – „Atenţie!”
6.”Fermoarul” – se imită gestul tragerii unui fermoar în dreptul gurii – „Linişte.”
7.Reamintirea regulii – „Cum ne purtăm la spălător?”
8.Stabilirea limitelor – „Acum ieşi de sub măsuţă şi aşează-te pe scăunel”
9.Mustrarea între patru ochi – „Dacă îţi pictezi bluza o să fi ca Maricica din poveste, o murdărică.”
10.Mustrarea în faţa grupei – „Dacă eşti atent la ce spun o să realizezi corect tema!”
11.Remedierea – să adune resturile date pe jos, să şteargă masa „decorată” cu cerate, etc.
12.Suportarea faptelor comise – să înlocuiască o carioca stricată colegului cu una din trusa sa etc.
13.Privarea – de activităţi agreabile: jocul cu o anumită jucarie, un rol preferat în dramatizări, etc.
14.Izolarea – pe un scăunel, cu faţa la colegi, într-o zonă liniştită – „Ionel, nu o să mă cert cu tine.
Nu e bine să-ţi loveşti colegul şi vreau să iei o pauză acum. Va trebui să stai pe scaunul de acolo:”
15.Ignorarea – când încearcă să-mi atragă atenţia iritându-mă;
16.Sesizarea părinţilor – la sfârşitul programului, numai copilul şi familia;

CUM EVIT PEDEPSELE

- Plictiseala îi face pe copii aroganţi. Nu-i las să se plictisească! Dacă se poartă arogant, înseamnă
că au nevoie de o nouă provocare şi de noi orizonturi. Folosindu-le creierul şi ţinându-i ocupaţi
obţin cel mai bun mod de a îi opri să facă trăznăi.
- Îi ofer copilului posibilitatea de a alege şi îi arăt care sunt consecinţele. Disciplina îi îndrumă pe
copii, oferind consecinţe logice şi realiste. Ea le arată ce nu au făcut bine, îi face stăpâni pe
situaţie, le oferă moduri de a rezolva problema pe care au creat-o şi le lasă demnitatea întreagă.
Experimentarea consecinţelor logice şi realiste îl învaţă pe copil că el deţine un control pozitiv
asupra propriei lui vieţi, că poate lua decizii şi că îşi poate rezolva propriile lui probleme.
- Fixez şi păstez limite clare şi totuşi suficient de flexibile ca să poată fi modificate şi ajustate când
creşterea şi evoluţia copiilor o cer. Este necesar să fim ferme, dar corecte.

3
 - Toţi copiii au nevoie de atenţie, timp, încurajare şi îndrumare. Încerc ca tonul discuţiilor să fie
plin de grijă, mângâietor, stimulator şi limpede din punct de vedere intelectual. Mesajele trimise
trebuie să fie plăcute şi să aducă iubire nu ură. Evit să emit ordine.
- Previn neînţelegerile potenţiale, dând explicaţii simple.
- Mă ţin de cuvânt.
Fiind un act care ţine de sfera relaţiilor interpersonale, actul educativ din grădiniţă, eficienţa sa, se
decide pe terenul raporturilor concrete zilnice, dintre educatoare şi copil. În problema relaţiei educatoare-
copil, pe lângă o bogată experienţă pozitivă ce s-a acumulat în decursul anilor, se constată că încă mai
predomină practici învechite şi prejudecăţi pe care o atitudine conservatoare le menţine. Relaţiile dintre o
educatoare şi grupa ei se polarizează în general în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau,
dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Educatoarea trebuie să ţină seama de legea
esenţială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia simpatia şi bunăvoinţa naşte simpatie şi
bunăvoinţă, antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de aceeaşi calitate, trebuie să conducă şi să dirijeze
aceste relaţii spre o bună colaborare.
Practicarea unui sistem de recompense şi pedepse suplu, corect şi diversificat demonstrează faptul că
educatoarea nu confundă educaţia cu dresajul.