UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

CURS VIII

LIBERTATEA ECONOMICĂ

Merciu Cristina
e mail: cristina.merciu@geo.unibuc.ro

Libertatea economică este definită ca absenţa constrângerii guvernului asupra

producerii, distribuirii sau consumului de bunuri şi servicii (Jora, 2003), fapt ce reflectă
gradul de libertate din economia unei ţări (Braghină, 2006).
Totodată, libertatea economică, ca drept fundamental, este constituită de accesul liber
al individului la o activitate economică (Ţurcan, Băeşu, 2016), respectiv de a iniţia şi
desfăşura o activitate cu scop lucrativ, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera
iniţiativă, precum şi exercitarea acesteia (Muraru, Tănăsescu citaţi de Ţurcan, Băeşu, 2016, p.
66). Într-o societate liberă din punct de vedere economic, indivizii au libertatea de a lucra,
produce, consuma şi investi în orice mod în scopul realizării obiectivelor economice pe care şi
le-au propus (Fundaţia Heritage citat de Matei, Matei, Săvulescu, 2010, p. 31).
Analiza libertăţii economice în strânsă legătură cu gradul de implicare a guvernului
rezultă din suportul acordat de instituţiile statului pentru dezvoltarea activităţilor economice,
prin regulile stabilite privind producţia şi schimbul de bunuri (Jora, 2003). Guvernele sunt
implicate activ în economie, schimbând politicile, ajustând legile şi regulamentele în mod
constant (Boloş, Boloş, 2015), în funcţie de evoluţia economică recentă care a fost puternic
influenţată de consecinţele generate de crizele economice.
Astfel, implicarea statului se poate manifesta prin constrângeri mai mici sau mai mari.
Se consideră necesară o implicare minimă a statului în măsura în care este utilă cetăţenilor
unui stat menită să promoveze evoluţia societăţii civile (Jora, 2003, p. 201): ex. furnizarea de
către guvern a unui set limitat de bunuri publice: apărarea naţională, sănătate şi educaţie
publică, cultură (Gwartney et al., 2020). Intervenţia minimală a statului pentru asigurarea
bunurilor publice se realizează prin colectarea taxelor ca pondere din salariile cetăţenilor
pentru a susţine cheltuieli legate de îngrijirea sănătăţii, educaţie, etc.
Deosebit de importantă în analiza gradului de libertate economică a ţărilor este
performanţa guvernării. Fie la nivel central sau local, performanţa guvernării, considerată ca
finalitate a unui proces complex de management public, presupune acţiuni precum decizie
publică, reforme manageriale orientate spre îmbunătăţirea performanţelor, optimizare,
transparenţă, responsabilitate, politici, proceduri etc., care conferă posibilitatea evaluării
nivelului performanţei guvernării (Matei, Matei, Săvulescu, 2010). Totodată, specificitatea
performanţei guvernării reprezintă rezultatul interacţiunii între sistemele economiei publice şi
sistemul managementului public. Calitatea performanţei guvernării este conferită şi de
pregătirea resursei umane care lucrează în sectorul administraţiei publice (Raport ONU, 2005
citat de Matei, Matei, Săvulescu, 2010). Totodată, complexitatea proceselor de elaborare a
politicilor publice şi a strategiilor publice sunt relaţionate performanţei guvernării. Aceste
aspecte fac dificilă pentru multe state aplicarea obiectivelor şi strategiilor naţionale pentru
îmbunătăţirea performanţei guvernării prin reducerea sărăciei şi a corupţiei, promovarea
dezvoltării umane (Matei, Matei, Săvulescu, 2010). Există o legătură cauzală între corupţie şi
performanţa economică: nivelul înalt al corupţiei limitează investiţiile şi creşterea economică
1
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

şi conduce la ineficienţa guvernării (Rose-Ackerman, 2005 citat de Matei, Matei, Săvulescu,

2010, p. 27). Pentru ţările aflate în curs de dezvoltare, precum şi pentru cele în tranziţie de la
socialism la democraţie şi economia de piaţă, de regulă, rata corupţiei este mai mare (Rose-
Ackerman, 2005 citat de Matei, Matei, Săvulescu, 2010).
Este general acceptat faptul că o libertate economică ridicată generează un nivel de
dezvoltare mai mare (Jora, 2003), însă într-un context dinamic s-a observat că economiile
statelor pot înregistra evoluţii diferite (Boloş, Boloş, 2015), mai ales că doar anumite libertăţi
economice generează creştere economică (Granger, Heckelman, Vega-Gordillo, Alvarez-
Arce, 2004, citaţi de Boloş, Boloş, 2015). De exemplu, comerţul liber este un factor care
facilitează creșterea economică (Jora, 2003) și totodată susţine îmbunătățirea infrastructurii
unei țări, stimulează creşterea exporturilor (Hayashikawa, 2009; Thelle et al., 2015). Nivelul
de reglementare a drepturilor de proprietate intelectuală defineşte atractivitatea unei ţări de a
atrage investiţii străine directe (Horobeţ, Popovici, 2017; Primo Braga, Fink, 1998).
Pentru a măsura indicele libertăţii economice, s-a ţinut cont de o gamă largă de factori:
politica comercială, taxele fiscale impuse de guvern, intervenţia guvernului în economie,
politica monetară, politica în domeniul investiţiilor străine, activitatea bancară şi financiară,
regimul salariilor şi al preţurilor, drepturile de proprietate, gradul de reglementare (sistemul
de reguli) din domeniul afacerilor şi economia informală (subterană); corupţie (Braghină,
2006; Jora, 2003; Matei, Matei, Săvulescu, 2010; Boloş, Boloş, 2015; Gwartney et al., 2020).
Pentru fiecare factor au fost calculaţi mai mulţi indicatori. Cu cât valoarea acestui
indice este mai mică cu atât libertatea economică este mai mare. Astfel, scorul de libertate
economică se calculează pe baza mediei între factorii menţionaţi care se apreciază de la 1 (cel
mai bun) la 5 (cel mai slab). Se diferenţiază 4 categorii de ţări din acest punct de vedere:
libere (cu un scor de 1,95 sau mai puţin), aproape libere (de la 2,00 la 2,95), mai puţin
libere (de la 3,00 la 3,95), reprimate (scor peste 4,00).
Politica comercială este un factor cheie în măsurarea libertăţii economice. Gradul cu
care guvernul împiedică desfăşurarea liberă a comerţului exterior poate influenţa în mod
direct abilitatea individului de a-şi urmări obiectivele economice pe care şi le-a propus.
Variabilele care se iau în analiză pentru calcularea punctajului sunt: media tarifelor vamale,
absenţa barierelor netarifare, situaţia corupţiei în serviciile vamale (Jora, 2003).
Barierele netarifare sau corupţia personalului vamal sunt consideraţi factori
perturbatori ai comerţului exterior al unui stat. Existenţa unor astfel de practici, determină ca
punctajului obţinut prin medierea nivelului impunerii vamale să i se adauge un punct
suplimentar ceea ce se traduce printr-un vot nefavorabil la adresa practicilor comerciale.
Scorul cel mai bun (1) este obţinut de ţările care au o medie a taxelor vamale cel mult egală cu
4% considerată foarte scăzută; un nivel scăzut al taxelor vamale este considerat ca fiind
încadrat între 4 şi 9% (scor 2); un nivel moderat al taxelor vamale este cuprins între 9 şi 14%
(scor 3), valori ridicate sunt considerate a fi între 14 şi 19% (scor 4): cel mai mare scor (5)
este atribuit ţărilor care au valori foarte ridicate ale taxelor vamale: peste 19% (Jora, 2003, p.
203).
Politica fiscală este un alt factor important în măsurarea libertăţii economice (Jora,
2003, Braghină, 2006, Gwartney, Lawson, Hall, 2012). Taxele fiscale impuse de guvern
cetăţenilor sunt analizate prin rata de evoluţie a acestora şi nivelul cheltuielilor realizate de
guvern. Volumul cheltuielilor generate de un guvern afectează atât libertatea economică, cât
şi dezvoltarea acesteia. Scorul pentru acest factor a fost calculat de asemenea pe baza ratei
taxelor şi a cheltuielilor efectuate de guvern. Astfel, pentru ţările în care taxele pe profit sunt
limitate sau chiar lipsesc şi cheltuielile guvernamentale sunt mai mici de 15% din PIB, scorul

2
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

este foarte bun (1), iar dacă procentajele sunt mai mari de 45%, scorul este de 5 (Braghină,
2006).
Intervenţia guvernului în economie se referă la: ponderea proprietăţii de stat în
economie, situaţia privatizării (Gwartney et al., 2012). Măsurarea acestui indicator include atât
consumul, care constă în cumpărarea de servicii, plata angajaţilor din administraţia publică,
investiţii în infrastructură etc., cât şi producţia sectorului de stat. Scala de intervenţie a statului
în economie este gradată astfel: pentru ponderea sectorului de stat sub 10% se obţine scorul 1,
între 10 şi 25% - scorul 2, pentru valorile cuprinse între 25 – 35% se acordă 3 puncte, de la 35
la 45% scorul obţinut este 4, iar peste 45% este atribuit scorul 5 (Braghină, 2006).
Politica monetară este analizată ţinând cont de mai mulţi indicatori: rata inflaţiei
calculată pe o anumită perioadă de timp, libertatea de a deţine conturi bancare în valută.
Valoarea monedei unei ţări depinde în mod deosebit de politica monetară a ţării respective
(Gwartney, Lawson, Hall, 2012). Când politica monetară facilitează preţurile pieţei, indivizii
se bucură de libertate economică. Punctajele se acordă în funcţie de rata inflaţiei, calculată ca
medie pentru ultimii 10 ani: scorul cel mai mic (1) se acordă pentru o medie a inflaţie de sub
3%, iar pentru o medie a inflaţiei de peste 20% se acordă un scor de 5 (Braghină, 2006).
Investiţiile străine sunt considerate ca un instrument al dezvoltării oricărei economii.
În opinia economiştilor, lipsa restricţiilor sau foarte puţine restricţii impuse de stat privind
investiţiile străine favorizează libertatea economică şi implicit dezvoltarea capitalului (Jora,
2003). Cu cât o ţară impune mai multe restricţii investiţiilor străine, cu atât libertatea sa
economică va fi mai mică. Variabilele relaţionate investiţiilor străine sunt relaţionate
politicilor naţionale în materie de investiţii cu scopul de a determina calitatea climatului
investiţional: legislaţia în domeniul investiţiilor străine, egalitate de tratament în faţa legii
pentru companiile străine şi autohtone; restricţii la accesul la schimburile valutare; se
analizează dacă industria specifică ţării este apropiată de cerinţele investiţiilor străine
(Braghină, 2006); restricţii la deţinerea de afaceri de către capital străin; restricţii şi standarde
de performanţă impuse companiilor străine; deţinerea de proprietăţi funciare de către străini;
restricţii la repatrierea profiturilor (Jora, 2003).
Activităţile bancare şi finanţele sunt analizate din perspectiva capacităţii de a
asigura variate servicii financiare necesare pentru creşterea economiei: asigurarea de
împrumuturi pentru deschiderea afacerilor, securizarea creditelor pentru a oferi
consumatorilor bunuri şi pentru a le furniza locuri sigure unde să-şi depoziteze câştigurile
(Păun, 2010). Cu cât guvernul controlează mai mult activitatea băncilor, cu atât libertatea
economică este mai mică. De asemenea, este important de precizat că toate ţările au un sistem
de verificare şi supervizare a băncilor, cu scopul de a asigura securitatea sistemului financiar.
Acest factor măsoară deschiderea sistemului financiar şi bancar al unei ţări şi se determină în
funcţie de cât de capabile sunt băncile de a lucra cât mai liber, cât de greu este să se deschidă
bănci autohtone, cât de stabil este sistemul financiar etc. (Gwartney, Lawson, Hall, 2012).
Salariile şi preţurile reprezintă un factor care se măsoară în funcţie de cât permite un
guvern pieţei să stabilească preţuri şi salarii. Într-o economie de piaţă preţurile sunt alocate
resurselor la gradul cel mai mare de utilizare. O firmă care are nevoie de angajaţi semnalează
acest lucru pe piaţă prin oferirea de salarii mai mari. De asemenea, preţurile au rolul de a
semnala producătorilor şi consumatorilor informaţii despre anumite produse. De exemplu,
dacă cerinţa pentru un anumit produs creşte, acest lucru va fi reflectat în preţul acelui produs.
Când preţurile sunt determinate în mod liber, resursele vor fi folosite în modul cel mai
productiv pentru a satisface consumatorii (Gwartney, Lawson, Hall, 2012).
Drepturile de proprietate reprezintă un factor prin care este examinată măsura în
care guvernul protejează proprietatea particulară (Gwartney, Lawson, Hall, 2012). Abilitatea
3
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

de a acumula proprietăţi private este factorul cel mai important în economia de piaţă. Cu cât
această protecţie este mai mică, cu atât gradul de libertate economică este mai mic (Jora,
2003).
Gradul de reglementare din domeniul afacerilor include sistemul de reguli şi de
restricţii stabilite de guverne. Restricţiile fac dificilă pentru antreprenori crearea de noi
afaceri. O dată ce o afacere este iniţiată, regulile impuse de guvern nu se micşorează
întotdeauna, ci în unele cazuri pot creşte. Acest factor măsoară cât de uşor sau de dificil este
să deschizi o afacere. Cu cât există mai multe reguli şi restricţii impuse, cu atât este mai greu
să se poată deschide o afacere. De asemenea, acest factor măsoară gradul de corupţie din
guvern şi dacă sistemul de reguli este aplicat în aceeaşi măsură tuturor afacerilor (Matei,
Săvulescu, 2010).
Economia informală sau subterană este rezultatul direct al implicării guvernului în
funcţionarea pieţei. Un număr mare de taxe impuse de guvern generează formarea economiei
subterane. Cu cât într-o ţară există mai multe astfel de pieţe, cu atât scade gradul de libertate
economică (Baciu, Corbu, 2016; Jora, 2003; Matei, Săvulescu, 2010).
Pentru calcularea indicelui libertăţii economice se consideră că toţi factorii au aceeaşi
importanţă în evaluarea nivelului libertăţii economice, astfel încât pentru determinarea
scorului total al unei ţări factorii sus-menţionaţi sunt ponderaţi egal. Se consideră că o ţară
pentru a avea o creştere economică pe termen lung trebuie să înregistreze scoruri relativ bune
pentru fiecare categorie de factori (Jora, 2003).
Calcularea indicelui de libertate economică a fost realizată începând cu anul 1995 de
către specialiştii de la Institutul Fraser din Vancouver (Canada) pentru mai mult de 150 de
state.
Analiza indicelui de libertate economică pentru anul 2000 pune în evidenţă următoarea
repartiţie pe cele 4 grupe de ţări: 14 state au economii considerate libere: Hong Kong,
Singapore care ocupă primele locuri. Sunt de remarcat ascensiunea Noii Zeelande şi
Australiei, cât şi poziţia constantă pe care se menţin SUA, Luxemburg sau Marea Britanie; 56
de naţiuni sunt înregistrate ca având o economie aproape liberă: ţări dezvoltate precum
Canada, Germania, precum şi ţări care au înregistrat un progres considerabil precum Ungaria,
Cehia; totodată surprind ţări precum Franţa şi Japonia care înregistrează o reducere a libertăţii
economice. În grupa economiilor mai puţin libere au fost incluse 72 de state printre care şi
România, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova etc, iar economiile considerate reprimate
sunt în număr de 13 (Irak, R.P.D. Coreeană, Libia, Laos, Cuba etc.).
În cazul României, un nivel scăzut de libertate economică este determinat pe de o
parte de procesul de tranziţie prelungită de la economica centralizată la cea de piaţă, la care se
adaugă procesul de privatizare (predominant a unităţilor industriale de stat neprofitabile) aflat
încă în derulare în anul 2000, regimul retrocedării proprietăţilor funciare în curs de
îmbunătăţire; birocraţia excesivă. Se remarcă constituirea în martie 2002 a Agenţiei Române
pentru Investiţii Străine (Jora, 2003).
La nivelul anului 2010 topul clasamentului se schimbă faţă de momentul 2000
prezentând următoarea structură: Hong Kong ocupă locul 1, urmat de Singapore, Noua
Zeelandă, Elveţia; Australia, Canada, Bahrain, Mauritius, Finlanda, Chile. Regatul Unit ocupă
poziţia 12.
Se remarcă scăderea punctajului unor ţări dezvoltate precum Statele Unite ale
Americii care ocupă poziţia 18, acestea cunoscând o scădere substanţială a indicelui după
2000 din cauza unei eficienţe reduse a politicii fiscale ca urmare a unor deficite fiscale mari,
creşterea cheltuielilor guvernamentale legate de salvarea companiilor producătoare de
automobile, cheltuieli alocate pentru combaterea terorismului, creşterea investiţiilor
4
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

guvernamentale şi a subvenţiilor, în timp ce investiţiile străine au înregistrat o scădere uşoară

etc. (Gwartney, Lawson, Hall, 2012).
Chile se află în prima parte a clasamentului datorită în calităţii ridicate a instituţiilor
publice şi a celor economice. Chile se numără printre puţinele ţări din America Latină care
este caracterizată prin restricții modeste asupra libertății economice, datorită unui sistem
juridic care protejează în general drepturile de proprietate și un sistem politic bazat pe
principii democratice. Caracteristici similare prezintă un număr limitat de ţări din America
Latină (Peru, Panama, Uruguay, Costa Rica, Trinidad și Tobago). Alte ţări din America
Latină prezintă un sistem juridic puternic influenţat de clasa politică și un sistem politic care
este autoritar (ex. Venezuela, Haiti, Bolivia, Ecuador, Honduras, Guyana) (Gwartney,
Lawson, Hall, 2012).
Japonia ocupă poziţia 20, urmată de Germania (poziţia 31), Franţa (poziţia 47), Italia
(poziţia 83); Rusia (poziţia 95); (Brazilia poziţia 105); China (poziţia 107); India (poziţia
111) (Gwartney, Lawson, Hall, 2012).
În 2010, România înregistrează o poziţie superioară în clasament (36) ca urmare a
măsurilor aplicate în domeniul economic pentru a putea avea o economie de piaţă funcţională,
o condiţie necesară pentru aderarea la Uniunea Europeană; de asemenea, se remarcă
deschiderea economiei spre investiţiile străine.
Ţările cu scorurile cele mai mici ale indicelui libertăţii economice sunt: Venezuela,
Myanmar, Zimbabwe, Republica Congo, Angola, Republica democratică Congo, Guinea-
Bissau, Algeria, Ciad, Mozambic şi Burundi.
În anul 2019, ţările cu o libertate economică ridicată se menţin ca poziţie în clasament:
Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Georgia, S.U.A., Irlanda, Lituania, Australia
şi Danemarca. În acest an, România a ocupat o poziţie superioară (26) (Gwartney, Lawson,
Hall, 2021).
Japonia urcă pe poziţia 18, iar alte ţări dezvoltate înregistrează un progres
semnificativ ocupând poziţii superioare comparativ cu anul 2010: Germania (22), Italia (47).
Alte ţări dezvoltate înregistrează o scădere a indicelui libertăţii economice comparativ cu anul
2010: Franţa (poziţia 53), Rusia (100), China (116). Unele ţări în curs de dezvoltare
înregistrează o uşoară creştere a indicelui libertăţii economice: ex. India (108) (Gwartney,
Lawson, Hall, 2021).
Ţările cu ratele cele mai mici ale indicelui libertăţii economice în 2019 sunt
predominant din grupa statelor mai puţin dezvoltate ca urmare a nerespectării drepturilor de
proprietate sau a unui scor scăzut pentru statul de drept: Republica Central Africană,
Republica Democratică Congo, Siria, Republica Congo, Iran, Zimbabwe, Algeria, Libia,
Sudan şi Venezuela.

Clasament 2020
Hong Kong și Singapore, ca de obicei, ocupă primele două poziții. Următoarele țări
cu cel mai mare punctaj sunt: Elveția, Noua Zeelandă, Danemarca, Australia, Statele Unite,
Estonia, Mauritius și Irlanda. Alte țări care au coruri bune sau moderate ale indicelui libertăţii
economice sunt: Japonia (12), Germania (25), Italia (44), Franța (54), Mexic (64), India (89),
Rusia (94), Brazilia (114) și China (116) (Gwartney, Lawson, Hall, 2022).
Cele 10 țări cu cele mai slabe scoruri ale indicelui libertăţii economice sunt:
Republica Democratică Congo, Algeria, Republica Congo, Iran, Libia, Argentina, Siria,
Zimbabwe, Sudan și Venezuela (Gwartney, Lawson, Hall, 2022).
Măsurile implementate de guverne pentru a estompa pandemia de coronavirus, au
generat creșteri masive ale cheltuielilor guvernamentale, împrumuturi guvernamentale
5
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

excesive, restricțiile de călătorie, mandate de reglementare pentru afaceri (inclusiv pentru

producţia de măști). Aceste măsuri au determinat scăderea indicelui libertății economice
pentru majoritatea ţărilor. Diferite componente și subcomponente au înregistrat scăderi:
expansiunea politicii fiscale, restricţiile globale privind călătoriile internaţionale, reglementări
privind programul de muncă (Gwartney, Lawson, Hall, 2022). Evaluarea indicelui libertăţii
economice a fost dificil de realizat pentru anul 2020 ca urmare a măsurilor necesare a fi
implementate în plan economic şi social în contextul pandemic pentru a salva vieţi.
La nivelul anului 2020, ţările în curs de dezvoltare prezintă cheltuieli relativ mici
generate de guvern, dar scoruri mai reduse pentru alte componente (drepturile de proprietate,
politica monetară, deschiderea comercială), care au determinat o scădere mai mare a indicelui
de libertate economică.

Bibliografie

Baciu C.S., Corbu Luminiţa-Claudia, 2016, Economic freedom – a vector of transition

from the informal to the formal economy, CES Working Papers, vol. 8, nr. 1, pp. 20-32.
Boloş Mihaela Daciana, Boloş Brăduţ-Vasile, 2015, O analiză empirică a relaţiei dintre
libertatea economică şi creşterea economică, Studia Universitatis Petru Maior, Series Oeconomica,
Fasciculus 1, anul IX, pp. 39-54.
Braghină C., 2006, Geografie economică mondială, Editura Credis, Bucureşti.
Crisp Alice M., Gwartney J., 2012, Institutions and Economic, Political, and Civil Liberty in
Latin America. În Gwartney J., Lawson R., Hall J., Economic (ed.), "Freedom of the World: Annual
Report", Fraser Institute, pp. 173–200.
Gwartney J., Lawson R., Hall J. (coord.), 2012, Economic Freedom of the World,
Annual Report, Fraser Institute, publicat în cooperare cu Economic Freedom Network,
Canada, 242 p., disponibil la: <www.fraserinstitute.org/economic-freedom/dataset>.
Gwartney J., Lawson R., Hall J., Murphy R. (coord.), 2021, Economic Freedom of the
World, Annual Report, Fraser Institute, publicat în cooperare cu Economic Freedom Network,
Canada, 282 p., disponibil la: https://www.fraserinstitute.org/sites/default/files/economic-
freedom-of-the-world-2021.pdf.
Gwartney J., Lawson R., Hall J., Murphy R. (coord.), 2022, Economic Freedom of the
World, Annual Report, Fraser Institute, publicat în cooperare cu Economic Freedom Network,
Canada, 282 p., disponibil la: https://www.fraserinstitute.org/sites/default/files/economic-
freedom-of-the-world-2022.pdf
Horobeț Alexandra, Popovici Oana, 2017, Investițiile străine directe: evoluția și
importanța lor în România, Studiu realizat în parteneriat de Academia de Studii Economice
București și Consiliul Investitorilor Străini, 89 p.
Jora O., 2003, Libertatea economică şi deschidere internaţională. Experienţe
româneşti, Jurnalul Economic, Anul VI, nr. 11-12, pp. 194-208.
Hayashikawa M., 2009, Trading out of poverty – how aid for trade can help, Journal
of Development - Revista Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),
vol. 10, nr. 1, pp. 1-38.
Matei Ani, Matei Lucica, Săvulescu Carmen, 2010, Integritate publică, libertate
economică şi performanţa guvernării. Un studiu comparativ pentru statele membre sau în
curs de aderare la UE, Economie Teoretică şi Aplicată, vol. XVII, nr. 11 (552), pp. 19-50.

6
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE GEOGRAFIE

CURS DE GEOGRAFIE ECONOMICĂ

Păun C., 2010, Banii, băncile centrale, politica monetară şi reglementarea sistemului
bancar modern, Oeconomia, vol. 2, pp. 1-23.
Primo Braga C. A., Fink C., 1998, The relationship between intellectual property
rights and foreign investment, Duke Journal of Comparative & International Law, vol. 9, pp.
163-187.
Thelle M. H., Jeppensen T., Gjødesen-Lund C., Van Biesebroeck J., 2015, Export
Performance and Poverty Reduction, volum II: Assessment of economic benefits generated by
the EU Trade Regimes towards developing countries, Raport al Comisiei Europene,
Directorate-General for International Cooperation and Development, EU Development Policy
and International Cooperation, Policy and Coherence, Economic Analysis Team, disponibil
la: https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2015/july/tradoc_153596.pdf
Ţurcan S., Băeşu V., Libertatea economică ca drept fundamental al omului, Revista
Studii Juridice Universitare, 2016, nr. 3-4, pp. 65-76.