DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA

Sistemul digestiv este alcătuit din organe care realizează:

- digestia alimentelor
- transformarea alimentelor în produși absorbabili
- eliminarea resturilor neabsorbite
Sistemul digestiv este alcătuit din:
- Tubul digestiv: cavitatea bucală, faringe (nazo-, oro-, laringo-faringe, esofag, stomac,
intestin subțire, intestin gros
- Glande anexe: glande salivare, ficat, pancreas

În peretele tubului digestiv, pe toată lungimea sa, se deosebesc 4 tunici:

1. Mucoasa: – căptușește tubul digestiv
- epiteliu pavimentos pluristratificat nekeratinizat în cavitatea bucală, faringe, esofag
- epiteliu cilindris simplu în stomac și intestine
2. Submucoasa: - țesut conjunctiv lax bogat în fibre nervoase vegetative ce formează plexul
Meissner, vase de sânge și vase limfatice
3. Musculara:
- țesut muscular striat în faringe și treimea superioară a esofagului
- țesut muscular neted în celelalte segmente, dispus în 2 straturi, longitudinal la exterior și
circular la interior
- în grosimea acestui strat se află plexul nervos vegetativ Auerbach
- la nivelul stomacului, țesutul muscular este dispus în 3 straturi – longitudinal, circular și oblic
- la nivelul cecumului și al colonului, stratul extern longitudinal formează 2-3 benzi numite tenii
- între segmentele tubului digestiv, mușchii circulari formează prin concentrare sfinctere
4. Adventicea: – tunica externă
- formată din țesut conjunctiv dens și lax la faringe, esofag și porțiunea terminală a rectului
- în restul tubului digestiv este înlocuită de o seroasă de natură epitelială acoperită de peritoneu

Tubul digestiv asigură aportul de apă, electroliți și substanțe nutritive prin:

- deplasarea alimentelor
- secreția sucurilor digestive
- digestia alimentelor
- absorbția produșilor de digestie și a electroliților

Alimentele sunt transformate prin:

1. transformări mecanice: mărunțire, amestecare
2. transformări fizice: înmuiere, dizolvare, emulsionarea grăsimilor
3. transformări chimice: au loc sub acțiunea enzimelor din sucurile digestive, care au funcție
de catalizatori
După natura substratului asupra căruia acționează, enzimele se împart în 3 categorii:
a. enzime glicolitice – descompun glucidele (amidon, glicogen, maltoză, zaharoză etc
până la monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză)
b. enzime proteolitice – descompun proteinele și peptidele până la aminoacizi
 c. enzime lipolitice – descompun lipidele (trigliceride) până la acizi grași și glicerol
(glicerină)
Reacțiile catalizate de enzimele digestive sunt reacții de hidroliză.

DIGESTIA BUCALĂ

Cavitatea bucală prezintă: - anterior – orificiul bucal mărginit de cele 2 buze

- lateral – obrajii
- superior – bolta palatină (palatul dur și palatul moale)
- inferior – arcadele dentare și limba
Între obraji și arcadele dentare există vestibulul bucal.
Pe arcadele dentare sunt așezați dinții în alveole dentare.
La om se disting 2 tipuri de dentiție – dentiția de lapte (6 luni – 7 ani) – 20 dinți
- dentiția definitivă (7-20 ani) – 32 dinți diferențiați în 4
categorii – incisivi, canini, premolari, molari
Formula dentară la adult: I=2/2, C=1/1, PM=2/2, M=3/3
Structura unui dinte:

Dinții sunt inervați de nervii trigemeni.

Limba este un organ musculos cu rol în: - sensibilitatea gustativă

- sensibilitatea tactilă, termică, dureroasă
- masticație
- deglutiție
- vorbire
Limba - prezintă inferior frenul lingual
- este inervată senzitiv de nervii V, VII, IX, X și motor de nervul XII.

Digestia bucală
1. Activitatea motorie a cavității bucale constă în masticație și timpul bucal al deglutiției.
Masticația: - este un act reflex involuntar care se poate desfășura și sub control voluntar.
- reflexul masticator este coordonat de centrii nervoși din trunchiul cerebral (nucleul
motor al trigemenului din punte)
Rolurile masticației: - fragmentarea alimentelor, ceea ce facilitează deglutiția și creșterea
suprafeței de contact dintre alimente și enzimele digestive.
- formarea, lubrifierea și înmuierea bolului alimentar
- asigurarea contactului cu receptorii gustativi și eliberarea substanțelor
odorante care vor stimula reeptorii olfactivi. Inițiind secreția gastrică.
2. Activitatea secretorie a cavității bucale se datorează glandelor salivare.
Cele 3 perechi de glande salivare mari (sublinguale, submandibulare și parotide) sunt situate în
apropierea cavității bucale și secretă saliva, care se varsă prin canale în cavitatea bucală.
Glandele salivare sunt glande exocrine acinoase.
Compoziția salivei:
- apă 99.5%
- reziduu uscat 0,5%: - substanțe anorganice 0,2% - substanțele minerale din salivă (electroliți) –
Na, K, HCO3, HPO3, Mg, Ca, care au o concentrație mai mică decât în plasma sanguină, cu
excepția K+.
- substanțe organice 0,3% - mucină, lizozim (bactericid), enzima
glicolitică amilaza salivară (ptialină)
Saliva este secretată într-un volum de 800-1500 ml/zi.
Funcțiile salivei:
1. protecția mucoasei bucale prin: - răcirea alimentelor fierbinți
- diluarea HCl sau a bilei care ar ajunge în cavitatea
bucală prin regurgitare
- îndepărtarea unor bacterii
2. rol digestiv: - alfa amilaza salivară hidrolizează amidonul preparat până la maltoză
- amilaza salivară va fi inactivată de pH-ul puternic acid din stomac
3. favorizează masticația, lubrifiază alimentele, ușurând deglutiția
4. favorizează vorbirea
5. rol în excreția unor substanțe: - endogene – uree, creatinină, acid uric
- exogene – agenți patogeni, metale grele
6. rol bactericid prin lizozim
7. elaborarea senzației gustative prin dizolvarea substanțelor din alimente
8. rol important în menținerea echilibrului hidroelectrolitic
În urma transformărilor din cavitatea bucală se formează bolul alimentar.

Deglutiția cuprinde totalitatea activităților motorii care asigură transportul bolului alimentar din
cavitatea bucală prin fraringe și esofag până în stomac.

Faringele: - este un organ musculo-fibros în care are loc încrucișarea căii digestive cu cea
respiratorie.
- comunică superior cu cavitatea bucală, fosele nazale, trompa lui eustachio
- comunică inferior cu laringele și esofagul
în timpul deglutiției, calea alimentelor spre laringe este blocată de epiglotă.

Esofagul: - este un tub musculo-membranos cu lungimea de 25 cm care străbate diafragmul și se

deschide în stomac prin orificiul cardia.
Deglutiția este un act reflex care se desfășoară în 3 timpi:
1. timpul bucal: – voluntar, se declanșează în momentul în care alimentele sunt gata
pentru a fi înghițite.
- constă în împingerea bolului alimentar în faringe de către limbă. De
acum încolo deglutiția devine aproape în întregime un act automat care în mod obișnuit nu mai
poate fi oprit.
2. timpul faringian: - automat, involuntar, declanțat de stimularea ariilor receptoare din
jurul intrării în faringe. Pe baza impulsurilor de la receptori, trunchiul cerebral inițiază contracția
mușchilor faringelui, care vor determina acoperirea orificiului glotei de către epiglotă
- durează 1-2 s și este controlat automat de centrul deglutiției din
bulb. Centrul deglutiției inhibă specific centrul respirator bulbar pe durata deglutiției, oprind
respirația în orice punct al ciclului respirator.
3. timpul esofagian: - automat, involuntar
- constă în contracții peristaltice (de împingere) ale mușchilor
esofagului, care vor propulsa bolul alimentar în stomac
Esofagul prezintă 2 tipuri de mișcări peristaltice:
a. peristaltismul primar – declanșat de deglutiție
- începe când alimentele trec din faringe în esofag
- este coordonat de nervul vag
b. peristaltismul secundar – determinat de prezența bolului alimentar în esofag și continuă
până când acesta ajunge în stomac
- este coordonat de sistemul nervos enteric al esofagului
Pe măsură ce unda peristaltică se deplasează spre stomac, o undă de relaxare precede
contracția. Unda de relaxare e transmisă prin neuroni mienterici inhibitori. Când unda de relaxare
ajunge la nivelul esofagului inferior, întreg stomacul și, în măsură mai mică, și duodenul se
relaxează pregătind primirea alimentelor.
La capătul terminal al esofagului, pe o porțiune de 2-3 cm deasupra joncțiunii cu
stomacul, musculatura circulară a esofagului este îngroșată formând sfincterul cardia. Acest
sfincter prezintă contracție tonică și este destins prin relaxarea receptivă. Contracția sfincterului
cardia previne reflexul gastro-esofagian.

DIGESTIA GASTRICĂ

- este rezultatul activităților motorii și secretorii ale stomacului prin care bolurile alimentare sunt
transformate într-o pastă omogenă lăptoasă numită chim gastric.
Stomacul prezintă mai multe regiuni:
- regiunea cardia – din jurul orificiului cu același nume
- regiunea fundică – verticală, aflată în continuarea regiunii cardia
- corpul gastric – regiune verticală
- antrul și canalul piloric – regiuni orizontale care se continuă cu duodenul. La nivelul orificiului
piloric (prin care canalul piloric comunică cu duodenul) există sfincterul piloric.
1. Activitatea motorie (motilitatea gastrică) realizează:
a. stocarea alimentelor ca urmare a relaxării receptive
b. amestecul alimentelor cu secrețiile gastrice
c. evacuarea conținutului în duoden
Contracțiile musculaturii gastrice sunt: - contracții tonice de umplere
- contracții peristaltice de împingere
- contracții de retropulsie de amestecare
Contacțiile peristaltice: - sunt inițiate la granița dintre fundul și corpul gastric și se deplasează
caudal, determinând propulsia alimentelor spre pilor.
- sunt inhibate de deglutiție, ceea e permite lărgirea cavității pentru a
depozita alimentele
- forța contracțiilor este controlată de acetilcolină (PS) și de gastrină
(hormon local secretat de mucoasa duodenului)
- sunt inhibate de secretină
Contracțiile de retropulsie: - sunt mișcări de ”du-te vino” ale chimului, determinate de propulsia
puternică a conținutului gastric către sfincterul piloric închis.
- au rol în amestecul alimentelor cu secrețiile digestive

2. Activitatea secretorie – se referă la secreția sucului gastric