Conceptul de Justiție Socială În Sfânta Scriptură

Capitolul 1
DEFINIREA ȘI PRINCIPALELE REPERE BIBLICE ALE CONCEPTULUI DE

DREPTATE SOCIALĂ
1.1. Conceptul de dreptate socială
Prin conceptul de dreptate socială se înțelege practicarea cu responsabilitate a ceea
ce este drept, nu doar în baza unui anumit cod de legi, 1 ci și prin ceea ce poate contribui la
punerea în practică a unor relații în armonie, juste.2
Dreptatea socială este legată în mod intrisec de natura lui Dumnezeu. Unul dintre
cel mai remarcabil atribut al lui Dumnezeu descris și citat în Scripturi este dreptatea. Într-
un mod repetat Dumnezeu este zugrăvit ca vestitor al dreptății (Is. 28:6; 51:4-5; Ier. 9:24;
21:12); (Deut. 32:4; Neem. 9:13, 33; Is. 58:2; 2 Tes. 1:6). În mult paseje biblice
identificăm realitatea potrivit căreia dreptatea lui Dumnezeu este asociată cu mânia sau cu
pedeapsa (Is. 1:27; Is. 51:4-5; Ier. 30:11). În Scrierile profetului Ezechiel (Exec. 33:13-20;
34:16) întâlnim justiția lui Dumnezeu asociată cu mântuirea și cu răscumpărarea făgăduită,
asigurând eliberarea captivilor și libertate celor oprimați. 3 Conform învățăturilor biblice,
justiția sau dreptatea exprimă conformarea în toate aspectele vieții la voia lui Dumnezeu.
Oamenii sunt considerați drepți sau juști în momentul în care ei aderă în totalitate la voia
lui Dumnezeu.4
În perioada patriarhilor, dreptatea era exercitată de către capii de familie (Gen.
38:24). Ietro socrul lui Moise l-a sfătuit pe acesta să așeze peste popor căpetenii care să fie
în stare să realizeze judecata, însă doar cazurile extrem de grave ajungeau să fie judecate
de Moise. Cei care erau în pozițiile de judecător era instruiți potrivit legislației care era în
vigoare și totodată trebuia să fie vrășmași cu nedreptatea. Un judecător putea să-și exercite
slujba peste 10 persoane, un altul peste 50 de persoane, un altul peste 100 de persoane, iar
un altul peste 1000 de persoane. În urma morții lui Iosua a urmat o perioadă de
aproximativ 300 de unde poporul a fost condus de lideri lui, lideri cu responsabilitatea de
judecător.5
1
Cei care se ocupă cu studierea legilor antice, disting două tipuri de legi: legi apodictice și legi cauzistice.
Legile apodictice sunt formate din porunci absolute, omițându-se pedeapsa în urma încălcării acestora; pe
când legile cauzistice sunt formate din porunci absolute, aplicându-se pedeapsa în urma încălcării acestora.
Barry J. Beitzel, Biblica, Atlasul Bibliei: O prezentare socială, istorică și culturală, trad. Grall Soft,
București, Editura Litera, 2011, p. 156.
2
Dicționar Biblic, vol. 1 A-H, trad. Constantin Moisa, București, Editura Sthphanus, 1995, p. 381-382.
3
Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman lll, Dicționar de imagini și simboluri biblice, Oradea,
Editura Casa Cărții, 2011, p. 268-269.
4
Daniel G. Reid, Dicționarul Noului Testament: Un compediu de învățătură biblică contemporană într-un
singur volum, trad. Lucian Ciupe și Timotei Manta, Oradea, Editura Casa Cărții, 2008, p. 307.
5
Dicționar Biblic, vol. 1 A-H, trad. Constantin Moisa, București, Editura Sthphanus, 1995, p. 383.
În Vechiul Testament conceptul de dreptate este strâns legatm atât de dreptatea lui
Dumnezeu, cât și lege. Legătura inseparabilă cu Legea lui Dumnezeu este reflexia externă
a voii Lui, lege ce implică supunere față de Dumnezeu, iubire față de aproape însă și grijă
pentru întreaga creație. Nerespectarea legilor legământului este o nerespectare a dreptății
sau o dezonoare a sfințeniei lui Dumnezeu. Fiecare încălcare aduce cu sine pedeapsa, însî
trebuie înțeles faptul că această pedeapsă cuprinde atât sensul de retribuție cât și cel de
restaurare.6 Reușitele militare dobândite de copiii lui Israel în fața cananiților în războiul
sfânt pe care aceștia le-au purtat a fost nominalizate ca fapte de dreptate ale lui Dumnezeu.7
În literatura ebraică găsim două concepte diferite predominante în raport cu
dreptatea. În primul sens identifică dreptatea Lui Dumnezeu cu sensul de sfințenie, unde
Dumnezeu este drept iar poporul Său trebuie să manifeste dreptate în toată purtarea (Is.
45:21; Ps. 22:31; Osea 10:12). În al doilea sens dreptatea atribuită poporului lui Dumnezeu
are în atenție comportamentul moral potrivit voii lui Dumnezeu (Gen. 18:19; Lev. 19:36;
Deut. 6:25).8
În concluzie putem afirma că în Vechiului Testament, dreptatea socială
nu presupunea egalitate pe plan social sau economic, și nici nu avea în vedere eliminarea
sărăciei, ci avea mai degrabă în vedere protejarea celor lipsiți de resurse și de apărare.
În Noul Testament termenii care fac referire la justiție și dreptate, sunt utilizați de
regulă în vederea traducerii familiei de cuvinte care prezintă în comun lexemul dik (gr.). În
Scrierile Vechiului Testament familia lexicală țedek exprimă comportamentul potrivit
cerințelor unei anumite relții, cu toate că prin Legământ se pretinde angajament atât lui
Dumnezeu și celor ce formează poporul Său cât și rânduielii care a fost hotărâtă de
Dumnezeu și în consens cu care omenirea trebuie să trăiască. În anumite situații familia
lexicală reprezentată de țedek, este transpusă în LXX și cu alte denumiri grecești decât
denumirile obișnuite cum ar fi eleemasyne (milostenie) și krisis (judecată).9
În Noul Testament conceptul de dreptate este luat în raport cu neprihănirea, prin
prezența termenului dikaiosyne și alte cuvinte înrudite cu acestea. Dreptatea este acțiunea
prin intermeiul căreia Dumnezeu judecă păcatul și reabilitează pe cei care au săvârșit păcat,
6
Walter A. Elwell, Dicționar Evanghelic de Teologie, trad. Livius Percy, Oradea, Editura Cartea Creștină,
2012, p. 668.
7
Dicționar enciclopedic al Bibliei, trad. Dan Slușanschi, București, Editura Humanitas, 1998, p. 177.
8
singur volum, p. 308.
9
singur volum, p. 307-308.
prin Însăși viața lui Isus, cu condiția ca aceștia să poarte numele lui Dumnezeu, copii ai
Lui.10 Ca atare:
Conceptul creștin despre dreptate are la bază caracterul și voia lui Dumnezeu așa
cum sunt ele revelate în Scriptură. Prin urmare dreptatea are un caracter
transcendent; dar în același timp este ancorată în urzeala vieții de zi cu zi, întru-
cât reflectă imanența unui Dumnezeu imanent în problemele omenirii. Așadar o
perspectivă creștină biblică, asupra dreptății presupune să recunoști și să menți în
echilibru paradoxurile ce însoțesc adesea întâlnirea transcendentului cu
imanentul. Deoarece semnificația dreptății își are rădăcinile în caracterul și în
acțiunile revelate ale lui Dumnezeu, a vorbi despre dreptate într-un sens biblic
înseamnă a spune mai multe lucruri în același timp.11
Paradoxul dreptăți este punctul în care transcendentul și imanentul se întâlnesc,

locul în care sfințenia lui Dumnezeu intră în conflict cu caracterul căzut al creației. 12
Dreptatea este caracterizată prin efortul de a trata persoanele implicate în mod egal, fără a
ține cont de orice lucru care ar putea influența celui care o manifestă. În cadrul structurilor
societății contemporane (politice, economice și sociale), problematica dreptății este
influențată de aportul individului la sistem, perpetuând puterea celor avuți în detrimentul
celor lipsiți, promovând astfel inegalitatea, prin urmare nedreptatea. 13 Dimensiunea
imanentă și dimensiunea transcendentă a dreptății a fost unificată în persoana Domnului
Isus Hristos pentru totdeauna. Biserica lui Hristos trebuie să mărturisească realitatea
potrivit căreia, ultimul cuvânt în rândul dreptății este Dumnezeu, dreptul judecător.
Însumarea eforturilor realizate de creștini în raport cu fiecare dimensiune a vieții în
vederea stabilirii și manifestării a dreptății, sunt mărturii a loialității față de legământ, în
nădejdea că Dumnezeu Însuși Își va restaura toată creația.14
În cadrul fiecărei structuri sociale, atât legile cât și judecătorii trebuie să acționeze
într-un mod indiscriminatoriu, nealterând dreptatea. Augustin vedea dreptatea ca fiind
principiul de bază care unește societățile. Problema acestei perspective gravitează în jurul
valorii transcendente a dreptății, deoarece nu toți legiuitorii cunosc valoarea transcendentă
a dreptății, astfel acționând potrivit legii, care în speță este rezultatul produs de forțele
societății. Așadar nu este dreptate dacă nu este prezentă valoarea inerentă a individului,
individ creat după asemănarea lui Dumnezeu15
10
Walter A. Elwell, Dicționar Evanghelic de Teologie, p. 668.
11
Walter A. Elwell, Dicționar Evanghelic de Teologie, trad. Livius Percy, Oradea, Editura Cartea Creștină,
2012, p. 667-668.
12
13
14
15
Dreptatea nu cunoaște bariere, invadând până și viața privată a creștinului pentru a-
l întreba dacă banii pe care-i face sunt cu dreptate? Și dacă da, cum alegem să-i cheltuim,
găsim altruism în alegerea aceasta?16
1.2. Legislația vechitestamentară cu privire la dreptatea socială

1.2.1. Legi privitoare la protejarea celor vulnerabili social
La scurt timp după trecerea Mării Roșii, Ietro, socrul lui Moise i-a dat un sfat
acestuia în vederea eficientizării slujbei pe care o avea. Sfatul lui Ietro avea în atenție
numirea de judecători care să fie în măsură să judece problemele poporului, din cauză
purtării poverilor prea mari.17 Capacitățile, virtuțile, caracteristicile resprectiv instructajul
și tot ce ziva această responsabilitate sunt specificat detaliat în Exod 18.
În Cartea Deuteronomului 1:16 este specificat într-un mod suficient de concludent
porunca dată judecătorilor vizând responsabilitățile acestora, mai ales responsabilitatea
judecătorilor în raport cu cei străini. Judecarea poporului trebuia să fie realizată după
dreptate, potrivit scrierii în Lege în raport cu cauza prezentată. După Legea decretată de
Dumnezeu lui Moise privind responsabilitățile celui ce judeca, judecarea trebuia realizată
cu dreptate atât băștinașului cât și străinului rezident. Chiar dacă străinul rezident nu avea
acelaș statut cu evreul băștinaș, sub lege, străinul trebuia să fie tratat ca și evreul.18
Legile sunt decrete aplicative pe baza unei legi prescritive anterioare, legi ce au
stabilit principile de bază pe un anume domeniu. Dumnezeu în Suveranitatea Sa Și-a făcut
decunoscut Legile Sale prin robii Lui, într-un mod cu totul special prin Moise.19
În Mesopotamia cu sute de ani înainte de primirea revelației de la Sinai erau în
vigoare Coduri de legi. Cel mai reprezentativ dintre aceste scrieri este Codul lui Hamurapi
(aprox. 1728-1686 î.d.Cr.). Codul lui Hamurabi cuprinde 282 de legi, legi ce reglementau
numeroase aspecte sociale: comerțul, infracțiunile, căsătoria, proprietatea, sclavia și altele.
Un alt Cod de legi, mai vechi chiar și de Codul lui Hamurapi este Codul Lipit-Ishtar, sau
Legile lui Eshnunna.20
Consecințele fidelității sau a infidelității față de Iahve erau prezente atât în dreptul
unui individ cât și în dreptul întregului popor (Deut. 28:1-68). În urma intrării poporului în
16
17
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol. l, Capitolele 1-18, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura
Făclia, 2002, p. 370-375.
18
Peter C. Craigie, Deuteronomul, Comentarile exegetice Logos la Veciul Testament, (CEXEL), trad. Daniela
Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 113.
19
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol ll, Capitolele 19-40, trad. Dorin Pantea, Oradea,
Editura Făclia, 2003, p. 61.
20
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol ll, Capitolele 19-40, p. 61-62.
Canaan, leviții trebuiau să rostească blestemele scrise în Lege iar poporul trebuie să
răspundă afirmativ prin expresia „ amin ”. Aminul rostit de către popor presupunea
înțelegerea, respectiv acordul poporului în raport cu blestemul sau binecuvântarea rostită.
În situația în care existau anumite delicte care, prin natora lor nu puteau fi descoperite, nu
erau aduse la judecată. Chiar dacă un act ilegal nu era descoperit vreodată, actul respectiv
era un delict împotriva lui Dumnezeu așadar, merita blestemul lui Dumnezeu.21
T. R. Hobbs, afirmă despre sărăcie faptul că sărăcia nu era o problemă de natură
morală în Israel, ci numai o parte a modului cum stu lucrurile. Pentru cei din comunitatea
evreiască sărăcia era un accident, și avea de-a face cu pierderea statutului social, ceea ce
era o rușine.22
Din scrierile Vechiului Testament identificăm faptul că din cauza diferitelor
motive, peste o comunitate, o familie sau un individ, sărăcia putea fi întâlnită. Primul
motiv al prezenței sărăciei era produs de cauze naturale. Dintre aceste cauze putem aminti
mana în rândul culturilor sau anumite invazii a lăcustelor, cauze ce au condus la slăbirea
economiei în cadrul comunității. În anumite situații prezența acestor cauze erau atribuite
judecății divine (Ioel), iar în alte situații nu putem identifica nici o explicație suplimentară,
ci pur și simplu au avut loc (foametea prezentă în Canaan în timpul patriarhului Iacov ce a
determinat plecarea acestuia în Egipt). 23
Al doilea motiv al prezenței sărăciei era cauzat de lenevie. Autorii cărții
Proverbelor susțin sub o formă generalizată a faptului că, după cum în urma muncii,
individul, familia sau comunitatea deveneau prosperi, sub același mecanism, absența
muncii reprezentată prin lenevie aduce sărăcie (Prov. 12:1; 14:23; 20:13; 21:17).24
Al treilea motiv al prezenței sărăciei era cauzat de oprimarea bogaților asupra
săracilor. Majoritatea oamenilor aflați în sărăcie reprezintă rezultatul acțiunilor celor
bogați, care prin exploatarea săracilor își împlineau intereselor lor proprii și egoiste.25
Vechiul Testament prezintă mai multe forme de exploatare aplicate. Prima formă a
exploatării a fost în cadrul celor vulnerabili din punct de vedere social. În categoria aceasta
se regăseau oamenii vulnerabili din pricina statutului lor, oameni care și-au pierdut
proprietate, familia sau pe ambele (Naomi și Ruth). A doua formă a exploatării a fost în
21
22
Christopher J. H. Wright, Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, trad. Silviu Tatu, Oradea
Editura Casa Cărții, 2019, p. 170.
23
Christopher J. H. Wright, Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, p. 171.
24
Christopher J. H. Wright, Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, p. 171.
25
Christopher J. H. Wright, Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, p. 171-172.
cadrul celor vulnerabili din punct de vedere economic. O consecință a creșterii datoriilor
era pierderea proprietății, ceea ce conducea la sărăcie. Taxele regale, recrutarea și
confiscarea bunurilor au fost și ele forme de opresare a săracilor (1 Sam. 8:10-15).
Mecanismele prin care se putea realiza datoria, utilizate în scop abuziv, sau amânarea
împrumuturilor având ca motiv iertarea datoriilor foarte aproape ca dată (Deut. 15:7-9).
Angajatorii prin neachitarea plății la finalul zilei în rândul zilierilor reprezentau o altă
formă de exploatare (Deut. 24:14-15). A treia formă a exploatării a fost în cadrul celor
vulnerabili din punct de vedere etnic. La baza istoriei naționale a Israelului era prezentă
vulnerabilitatea etnică suportată de aceștia în țara Egiptului. Unul dintre motivele care stau
la baza protejării celor vulnerabili din punct de vedere etnic, chema comunitatea evreiască
să își aducă aminte de faptul că odinioară au fost exploatați și ei (Ex. 22:21; Lev. 19:33). A
treia formă a exploatării a fost excesele coroanei, corupția și abuzul de putere. Scrierile
Vechiului Testament includ anumite critici la adresa corupției fiindcă aceasta ducea atât la
violență cât și la beneficii câștigate pe nedrept. În a doua parte a domniei lui Solomon,
când acesta a exploatat semințiile din nord pentru realizarea gloriei și splendorii de care a
avut parte, atrăgând prin aceasta segregarea israelului în două regate, rezultând o formă a
abuzului (1 Regi 11:11-12). Un alt exemplu reprezentativ de exploatare este reprezentat în
lăcomia lui Ahab de a deține și via lui Nabot din Izreel (1 Regi 21). În fine corupția
sistemului de justiție și falsele acuzații sunt o ultimă formă a exploatării prezentate de
Vechiul Testament. În dreptul lui Nabot, singura cauză nu a fost doar lăcomia, ci a fost și
manipularea sistemului legal al statului Israel realizată de către Izabela, subscriind la
aceasta regele Ahab (1 Regi 21-17). Profetul Amos este unul dintre profeții care
evidențiază nedreptatea corupților întâlnite în cadrul tribunalelor, situații în care nu s-a
realizat dreptate în rândul celor vulnerabili social (Amos 5:7, 11-12). Posibilitatea liderilor
lui Israel care puteau legifera anumite legi în detrimintul celor vulnerabili social (Isa. 10:1-
2).26
Responsabilitatea socială față de străini și nevoiași

Străinul, văduva, orfanul, datornicul și săracul reprezintă categoria celor extrem de
vulnerabil. Poruncile privind raportarea față de aceste categorii sociale sunt decretate de
Însuși Dumnezeu, anunțând totodadă și consecințele nerespectării (Ex. 22:21-28).27
26
Christopher J. H. Wright, Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, trad. Silviu Tatu, Oradea
Editura Casa Cărții, 2019, p. 173.
27
Beniamin Fărăgău, Exodul, ediția a ll-a, Logos, Cluj-Napoca, 2001, p. 159.
Străinii rezidenți, sunt persoane care locuiesc într-o comunitate diferită de
comunitatea cea de baștină, îi întâlnim, în majoritatea situațiilor, enumerați alături de
văduve și orfani în nominalizarea categoriilor vulnerabile și expuse la sărăcie, asigurându-
se astfel protecție.28 Enunțarea acestei porunci își are fundamentul în statutul lor de străini
și amintirea Exodului, pe care copiii lui Israel l-au avut înaintea moștenirii țării Canaan. 29
În egală măsură grija lui Dumnezeu față de un individ sau față de un popor cu statut de
străin, îl prezintă pe Acesta ca ultim protector al lor.30
Asuprirea și chinuirea unui străin de către un evreu nu era permisă acestuia,
doarece Dumnezeu Însuși îngrijește de nevoile acestora decretând copiilor lui Israel în
favoarea protejării lor (Ex. 22:21; 23:9; Zah. 7:10). Forma în care erau maltratați sau
oprimați cei care aveau statutul de străin nu este specificată, însă porunca clară privitoare
la această categorie socială era ca ei, evrei, să nu manifeste același comportament care îl
aveau egipteni față de evrei pe vremea când erau străini în Egipt.31
Împietrirea inimii și absența mărinimei în raport cu un frate aflat în sărăcie
presupunea un păcat la adresa lui Dumnezeu (Deut. 15:7-11). 32 Atitudinea israeliților față
de fratele lor aflat în sărăcie, trebuia să fie una potrivită nevoii săracului, adică, o atitudine
plină de compasiune, dovedind altruism și inimă. 33 Un potențial creditor s-ar putea să nu
asigure un împrumut celui sărac, și aceasta din cauza faptului că momentul în care va
primii banii sau produsele împrumutate să fie amânate datorită anului sabatic. Potențialul
creditor trebuia să se uite mai întâi nu la recuperarea lucrului împrumutat ci la nevoia
săracului deoarece, raportarea cu generozitate față de cel aflat în nevoi va fi răsplătită de
Însuși Dumnezeu.34 Regele David însuflat de Duhul lui Dumnezeu îl fericește pe cel ce are
milă de sărac, pe cel care are grijă de nevoile celui sărac (Ps. 41:1). 35Autorul îi sfătuiește pe
ascultători că este înspre binele lor purtarea grijii față de cel sărac, deoarece Dumnezeu
28
Raymond E. Brown, S.S., Joseph A. Fitzmyer, S.J., Roland E Murphy, O. Carm., Introducere și
comentariu la Sfânta Scriptură - Vol. II - Pentateuhul, trad Dumitru Groșan, Galaxia Gutenberg, Târgu-
Lăpuș, 2007, p. 249.
29
John H. Walton, Victor H. Mattheaws, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
Testament, trad. Silviu Tatu, Luca Crețan și Romana Cuculea, Oradea, Editura Casa Cărții, 2014, p. 107.
30
John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
Testament, p. 107.
31
Peter Enns, The NIV Aplication Commentary. Exodus, Grand Rapids, Michigan, Zondervan Publishing
House, 2000, p. 452.
32
Walter C. Kaiser, jr, Spre etica Vechiului Testament, trad. Daniel Suciu, Oradea, Editura Făclia, 2018, p.
197.
33
34
Peter C. Craigie, Deuteronomul, Comentarile exegetice Logos la Veciul Testament, (CEXEL), p. 269.
35
Gianfranco Ravasi, Psalmii, Comentariu exegetic și actualizare, vol l, trad. Robert Balan, Iași, Editura
Sapientia, 2020, p. 855.
Însuși va răsplăti pe cel ce va dovedi compasiune față de cel în nevoi. Răsplata Domnului
este specifică și cuprinde cel puțin patru dimensiuni: Dumnezeu îl va ține în viață,
Dumnezeu îi va binecuvânta țara, Dumnezeu nu-l va lăsa în mâna dușmanului lui,
Dumnezeu îl va vindeca dacă va deveni bolnav.36 Cine își permite să-l insulte pe cel sărac,
în mod direct acesta îl va batjocorii pe Însuși Dumnezeu, pe când cel care dovedește
compasiune față de cel sărac în mod direct îl cinstește pe Însuși Dumnezeu, așadar purtarea
de grijă a omului sărac îl onorează pe Dumnezeu iar în schimb blamarea la adresa Lui,
poate fi realizată și prin indiferența față de cei nevoiași (Prov. 14:31).37
În conținutul Vechiului Testament cuvântul „sărac” îl întâlnim în aproximativ trei
sute de situații.38 Conținutul Vechiului Testament exprimă suficient de explicit
responsabilitatea socială care o avea comunitatea față de cel sărac. Leviticul 25:35 ne
vorbește despre responsabilitatea potrivit căreia cel aflat în nevoi trebuia ajutat. Fie că este
un străin rezident, fie că este fratele tău, sfatul era unul cât se poate de direct, cel care
sărăcește trebuie ajutat. Din cauza asigurării unei reputații bune, unii evrei aleheau să se
răzbune pe membrii familiei care ajungeau să fie săraci, nerăscumpărându-i, și aceasta din
cauza faptului că făcuse de rușine familia. Generozitatea, compasiunea și alte virtuți care
contribuie în vederea ajutorării celui care a ajuns într-o astfel de situație trebuia să fie
prezentă în rândul copiilor lui Israel.39 Prov. 19:17:„ Cine are milă de sărac împrumută pe
Domnul, și El îi v răsplăti binefacerea.‟ Prezența acestui proverb are drept scop educarea
copilului. În vederea formării unei gândirii echilibrate, unei gândiri sănătoase, unei gândiri
în urma căreia șă dovedescă copilul să-l considere pe cel sărac drept neputincios iar mai
apoi fiind vrednic de favoarea celor din jur, identificând nevoia unui act de caritate, și
răspunzând în sens pozitiv acestui act. Sub raport figurativ, cel care este generos îl
împrumută pe Dumnezeu, deoarece Creator celor săraci este Dumnezeu (Prov. 14:31), care
s-a angajat în mod direct că va avea milă de ei, dar celor prin care va fi manifestată mila Sa
Dumnezeu Însușu îi va răsplăti.40
Legea specifica ca extremitățile holdei și ceea ce rămânea pe ogoare după trecerea
culegătorilor, ceea ce rămânea în vii și livezi în urma culegătorilor să fie a străinului și a
săracului (Lev. 19:9-10; Deut. 24:19-22; Jud. 8:2; Rut 2:6; Isa. 17:5-6; Ier. 49:9; Mica 7:1).
36
Ellen T. Charry, Brazos Theological Commentary on the Bible, Psalms 1-50, BrazosPress, Michigan, 2015,
p. 217.
37
Bruce K. Waltke, The Book of Proberbs Chapters 1-15, The International Commentary on the Old
Testament (NICOT), 2004, p. 607.
38
Walter C. Kaiser, jr. Îl citează pe Botterweck, 29, p.198. Este potrivită notarea aceasta?
39
Gordon J. Wenham, Leveticul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2004, p. 339-340/
40
Bruce K. Waltke, The Book of Proverbs, Chapters 15-31, The New Intermational Commentary on the Old
Testament, NICOT, Grand Rapids, Michigan, 2005, p. 111.
În anul sabatic câmpurile, livezile și viile nu trebuiau cultivate, iar ceea ce ieșea din ele
trebuiau lăsate celui nevoiași (Ex. 23:10-11; Lev. 25:2-7).41
Imparțialitatea lui Dumnezeu este dovedită în dragostea lui pentru străini, oameni din comunitate,
care nu aveau drepturi civile și religioase depline, ca israeliții. Dumnezeu dădea hrană și haine pentru străin
în tocmai cum făcuse pentru poporul Său (Deut. 8:3-4). Existau deci două motive pentru care israeliâii
trebuia să-i iubească pe străinii care locuiau în mijlocul lor. mai întâi, dragostea lui Dumnezeu se extindea nu
numai asupra lor, ci și asupra străinilor; deci ei trebuiau să-i iubească pe cei pe care îi iubea Dumnezeu. În al
doilea rând, trebuiau să-și aducă aminte că și ei fuseseră străini în Egipt, iar acolo, în ultimii ani, nu fuseseră
tratați cu dragoste și cu respect.după ce experimentaseră dragostea și grija lui Dumnezeu în timpul cât ei
înșiși fuseseră străini, ei trebuiau să manifeste o dragoste și o grijă asemănătoare față de străinii care locuia în
mijlocul lor.42
Deseori în narațiunile Vechiului Testament, în mod special în Cărțile profeților,
identifică mustrarea Domnului pe baza nedreptății și diferitelor acțiuni prin care în mod
nedrept se profita de cei săraci. În 2 Samuel 12:5-6 ni se relatează un exemplu grăitor în
care bogatul (David), în mod arbitrar îl asuprește pe sărac (Urie hititul) luându-i mielușa
sa. 43
Un alt exemplu în care ne este prezentată abuzarea săracului în întâlnim la Regele
Ahab, cel care într-un mod abuziv luase via acestuia. (1 Regi 21:1-21). Ahab regele lui
Israel cere lui Nabot din Izreel via acestuia situată lângă palatul său din Izreel. Ahab oferă
lui Nabot o altă vie mai bună în schimbul viei lui sau îi plătește acestuia prețul viei în
arginți. Răspunsul proprietarului viei din Izreel a fost categoric nu. Refuzul înstrăinării viei
de către Nabot a fost influențat atât de sentimentul tradițional potrivit căreia via este o
moștenire a familiei cât și de adevărul potrivită căreia moștenitorul de drept al țării este
Însuși Dumnezeu, care a distribuit pe seminții, clanuri și chiar familii moșiilețara.44
În urma răspunsului primit de către Nabot, Ahab a ajuns foarte mâhnit de nereușita
achiziționării proprietății lui Nabot. Izabela, nevasta acestuia pusese la cale un proces
legal, proces în urma căruia Nabot și fiii săi sunt asasinați, iar Ahab devine proprietarul
acestei vii.45 Crima și jaful comis de Ahab împotriva lui Nabot din Izreel a atras asupra
casei lui Ahah consecințe grave, precum moartea lui și a familiei lui, inclusiv și a Izabelei.
În urma auzirii sentinței prevestite prin Ilie privitor casa lui Ahab, regele dovedește
41
198.
42
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 235.
43
Walter C. Kaiser, jr, Spre etica Vechiului Testament, p. 198.
44
John Walton, H., Victor H. Mattheaws, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
45
J. D. Douglas, M. A., B. D., S. T. M., Ph. D., Dicționar Biblic, trad. Livius T. Percy, John Tipei, ed. a 5-a
rev., Oradea, Editura Cartea Creștină, 2015, p. 1031.
smerenie față de Dumnezeu, în consecință damnarea întâmplându-se doar după moartea
acestuia.46
Odată la șapte ani trebuia să se țină anul sabatic în cinstea Domnul, un an în care
pământurile trebuiau să se odihneasă așadar, lucrarea pământului odată la șapte ani era un
păcat (Lev. 25: 1-7). Ceea ce va ieși din pământ în anul sabatic trebuia să fie al
proprietarului terenului și casei lui, a sclavului, celui tocmit cu ziua, respectiv a străinul
(Lev. 25:6). Străinul alături de celelalte categori enumerate trebuie să aibe o parte din
aceste binecuvântări.47
Profeții care au scris cuvântările venite din inspirație divină, erau cei care au redat
cele mai aspre mustrări găsite în Scripturi în raport cu tema celor săraci.
Amos a adunat fără milă mustrare peste mustrare și enunță dojană după dojană, mai ales cu referire
la atitudinea arogantă a femeilor bogate, descriindu-le astfel: „care asupriți pe cei sărmani, zdrobiți pe cei
lipsiți și ziceți bărbaților voștri: <Dați-ne să bem!>‟ (Amos 4:1). În loc să dea dovadă de gererozitate, ele au
călcat în picioare „la poarta cetății dreptul săracilor‟ (Amos 5:12; cf. Isa. 10:1-2). Plin de lăcomie Israel a
„mâncat via! Prada luată de la cel sărac este în casele voastre!‟ (Isa. 3:14). Domnul a întrebat: „Cu ce drept
călcați voi în picioare pe poporul Meu și apăsați pe sărac?‟ (Isa. 3:15).48
În situația în care poporul chiar dorea să se apropie de Dumnezeu, și mai ales cu
post, aceștia trebuia doar să asculte sfaturile primite prin profet (Isa, 58:7). Profetul
îndemna poporul să dovedească altruism și generozitate față de semenul său. Împărțirea
pâinii cu cel flămând, invitarea în casă a celui lipsit de adăpost, asigurarea vestimentației
celui ce ducea lipsă de îmbrăcăminte și receptivitatea față de semen, erau lucrurile cerute
de către Dumnezeu în vederea primirii postului. Cei care practică actul generozității
niciodată nu vor închide ochii spre cei aflați în nevoi.49
Modelul potrivit de evlavie și sfințenie în raport cu cei săraci și nevoiși prezentat de
Scripturi, îl găsim în cartea Iov. Din răspudurile date celor trei prieteni ai lui (Elifaz din
Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naama) în vederea apărării asupra acuzaților rostite
de ei, acuzații potrivit cărora Iov își merită soarta, adică se justifică toate nenorocirile din
viața acestuia, am despris doar câteva răspunsuri care îl prezintă pe acesta, un model dem
de urmat în raportarea și acțiunea față de cei vulnerabili social (Iov 29:12-16; 31:16-22).
Reputația lui Iov a fost datorată în primul rând comportamentului exemplar care a fost
46
William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului, Vechiu Testament, trad. Doru Motz, Oradea,
Editura Lampadarul de Aur, 2002, p. 344.
47
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol. ll, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2003, p.
99.
48
49
John N. Oswalt, The Book of Isaiah, Chapters 40-66, The New International Commentary on the Old
Testament, NICOT, Grand Rapids, Michigan/Cambridge, 1998, p. 504.
manifestat de acesta. Cine a auzit despre Iov, îl binecuvânta, cei care l-au văzut îl lăudau.
Motivul pentru care a avut un astfel de statul în societate a fost datorat de căutarea lui
zeloasă în a face dreptate. A dovedit milă față de cei aflați în conflict, le-a venit în ajutor
săracilor și orfanilor, a umplut de bucurie inima văduvei asigurând cele necesar
esupraviețuirii lor. Un indicator care ateastă că Iov a fost drept și a căutat dreptatea este
marcar prin sensibilitatea acestuia față de cei care strigau către Dumnezeu invocând mila
Sa, față de cei vulnerabili social. În urma actelor de caritate prezente în viața lui Iov cei
care beneficea de aportul acestuia îl binecuvânta, îl cinsteau în cântecele lor.
Îmbrăcămintea acestuia era o îmbrăcăminte specifică, în sensul că ea vorbea despre un
comportament prezent în dretul lui Iov, un om neprihănit (Iov 1:1; 1:8; 2:3). Dimensiunea
neprihării prezente în dreptul lui Iov s-a văzut și în fapte de milă în raport cu cei
handicapați și nefericiți, era picior pentru șciop și ochii pentru nevăzător, călăuză și sprijin
pentru cel străin.50 În Iov 31:16-23 ni se relatează setul de argumente potrivit căruia Iov
este un neprihănit, subinând aportul față de mumbrii lipsiți de drepturi ai societății. Ori de
câte ori striga cineva după ajutor, Iov a fost omul potrivit la locul potrivit și cu acțiunea
potrivită.51
În consecință, oamenilor nu le era permis astuparea urechilor în raport cu strigătele
celui sărac (Prov. 21:13), ci aceștia, trebuiau să înțeleagă nevoia acestora (Prov. 29:7),
asigurândule pâinea (Prov. 22:9), ca în urmă să devină fericiți (Prov. 14:21).52
Responsabilitatea socială față de văduve și orfani
În vederea protejării și chiar a îngrijirii celor care fac parte din aceste categori
sociale: străin, sărac, datornic, orfan și văduv, categorii extrem de sensibile, Dumnezeu a
ales să vorbească poporului Israel deșteptându-le conștiința socială (Ex. 22:21-28).53
Cele trei categorii neajutorate erau formate din orfani, străini și văduvi, categorii în
dreptul cărora Dumnezeu Însuși a manifestat o grijă cu totul aparte, și aceasta din cauza
vulnerabilității lor fundamentale, nepermițând oprimarea lor (Ex. 22:22-24). Oprimarea
celor care fac parte din această categorie extrem de vulnerabilă atrăgea blestemul de a
deveni chiar ei orfani. Cauzele majore care influențau numărul de orfani erau războiul,
50
John E. Hartley, The Book of Job, The New International Commentary on the Old Testament, NICOT, Grand
Rapids, Michigan, 1988, p. 390 – 392.
51
John E. Hartley, The Book of Job, The New International Commentary on the Old Testament, NICOT, p.
416-417.
52
Walter C. Kaiser, jr., Spre etica Vechiului Testament, trad. Daniel Suciu, Oradea, Editura Făclia, 2018, p.
200.
53
Walter C Kaiser, jr.,Spre Etica Vechiului Testament, , p. 135.
foametea și molima. Societatea era responsabilă ca aceștia să fie ajutați în vederea
moștenirii unei proprietăți sau a învățării unei meserii.54
Psalmul 146:9 „Dumnul octrotește pe cel străin, sprijină pe orfan și pe văduvă, dar
răstoarnă calea celor răi‟. În Pentateuh regăsim grjia pe care Dumnezeu o avea față de
străin, orfan și văduvă (Ex. 22:21; 23:9). Cuvântul văduvă și orfan de tată erau uneori
folosiți în vederea desemnării celor care sunt neputincioși. Dumnezeu este gată să-i ajute
pe cei care nu au nici un apărător, nici un protector, declarând adevărul potrivit căruia, El
Însuși îl octrotește pe cel străin, sărijină pe orfan și văduvă. 55 Purtarea de grijă a Domnului
față de văduvă merge până acolo încât, El veghează asupra granițelor hotarelor ei. Din
cauza faptului că nu avea un protector, văduvelor
„Văduva‟era o femeie care a ajuns să fie lipsită de cel care o proteja (soț, fii, frați),
dar și de sursa ei financiară. În urma morții soțului ei nevoile văduvei se împărțeau în două
cateorii: ajutor în vreme de nenorocire și protecție împotriva exploatării. Societatea trebuia
să protejeze o astfel de femeie de creditorii soțului decedat sau de cei care căutau să-i pună
mâna pe averea ei sau pe o comoară de-a ei (Isa. 10:2).56 În situația fiecărui proces civil,
văduva trebuia să trag[ folos de prezumția de nevinovăție (Ex. 22:21; Deut. 10:18; 27:19;
Isa. 1:17. 23: Ier. 7:6; 22:3; Zah. 7:10: Mal. 3:5). Odată la trei ani, a zecea parte din recoltă
era dată orfanului, văduvei, levitului ți imigrantului (Deut. 14:28-29; 26:12-13). Atât
văduvele cât și cei săraci, erau cei care trebui chemați să ia parte la diferite mese festive,
mese cu ocazia Sărbătorii Corturilor (Deut. 16:14) și Sărbătoarea săptămânilor (Deut
16:11).57
Legea mozaică a arătat o compasiune deosebită pentru străin, orfan și văduvă, prescriind ca
secerătorii să lase în mod deliberat boabele în colțurile câmpurilor pentru aceste clase economice vulnerabile
și să nu se întoarcă să strângă spice de cereale pe care le-ar fi putut scăpa (Lev. 19:9, 10; 23:22; Deut.
24:19).58
Realizarea dreptății în rândul orfanului și văduvei, iubirea celui care este străin
rezident respectiv asigurarea hranei și îmbrăcămintei celui străini, ilustrează o dimensiune
54
Testament, p. 107.
55
William S. Plumer, Psalms, A critical and expository Commentary with Doctrinal and Practical Remarks,
The Geneva series of Commentaries, Carlisle, Pennsylvania, 1975, p. 1194.
56
201.
57
58
Daniel I. Block, The New American Commentary, An Exegetical and Teological Exposition of Holy Scripture,
New International Version, vol. 6, Judges, Ruth, Broadman and Holman Publishers, Nashville, Tenessee,
1999, p. 652.
a caracterului lui Dumnezeu, respectiv implicațile directe ale lui Dumnezeu în rândul celor
puternic afectați din punct de vedere social, economic, etnic și religios (Deut. 10:18-19).59
Zeciuiala este a zecea parte din ceea ce dădea pământul (Lev. 27:30; Deut. 14:22).
Potrivit cărții Deuteronomului 14:22-29, zeciuiala trebuia adusă numai din prodosele
agricole. Zeciuiala trebuia adusă la Templu (Deut. 12:5), și trebuia consumată în Templu
(Deut. 14:23). Zeciuiala putea fi convertită din produse în bani (argint), din bani în
produse, doar în cazul celor care aveau de parcus mult drum (Deut. 14:26-26). 60 Zeciuiala
din anul al treilea nu se ducea la Templu, ci era pusă deoparte pentru clasa oamenilor mai
puțini privilegiați. Zeciuiala din anul al treilea trebuia depozitată în cetățile fiecăruia și
distribuită potrivit nevoilor celor neajutorați, celor vulnerabili social, levit, străin, orfan și
văduv (Deut. 14:28-29).61
Să nu te atingi de dreptul străinului și a orfanului și să nu iei zălog haina văduvei
(Deut. 24:17). Să nu pervertiți dreptatea în raport cu cei vulnerabil social: văduva, orfanul,
străinul și săracul. Cel care se făcea vinovat de pervertirea dreptății intra sub blestemul lui
Dumnezeu (Deut. 27:19).62 Imperativul privind respectarea legilor privitoare la cei
defavorizați social îl identificăm și în Cartea profetului Zaharia. Cuvântul Domnului a
vorbit lui Zaharia în raport cu injustiția prezentă în mijlocul copiilor lui Israel, chemându-i
pe aceștia la aplicarea anumitor virtuți casnice: Nu asupriți pe văduvă și orfan, nici pe
străin și pe sărac, și nici unul să nu se gândească rău în inima lui împotriva fratelui său
(Zah. 7:10). Profetul sublinează explicit importanța actului justicției, specificând ca acesta
să fie realizat cu deplină imparțialitate, lipsit de considerente subiective. 63 Arătați-vă mila
și compasiunea, dovediți prin faptele voastre că doriți să-I slujiți Domnului cu post. 64 Lista
interdicților adresate copiii lui Israel continuă prin amintirea legilor privind raportarea față
de categorile sociale puternic afectate, caz în care sunt enumerate în două clase ,,văduva și
orfanul’’ și ,,străinul și săracul’’. Acțiunea în urma căreia cineva este prigonit, oprimat,
chinuit, nedreptățit, mai ales în rândul categoriilor amintite, este interzisă vehement de
către Dumnezeu mai mult, în situația în care aceștia strigă spre Dumnezeu, EL îi vor
asculta și mânia Lui va fi manifestată asupra caselor lor, rămânând în urmă nevestele lor
59
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 234-
235.
60
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, p. 264-265.
61
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, p. 265.
62
Peter C. Craige, The book of Deuteronomy. The New International Commentary on the Old Testament,
NICOT, 1976, p. 247.
63
H. C. Leupold, Exposition of Zechariah, Baker book house, The Wartburg Press, U. S. A., 1956, p. 137.
64
Barry Webb, The Message of Zechariah, The Bible Speak Today, British Library, ,2003, p. 118-119.
văduve iar copiii orfani.65 Profetul este un exponent al adevăratei moralei ce măsoară
faptele potrivit motivelor inimii, subliniind imortanța unei inimii curate prin faptul că
nimânui nu îi este permis să gândeasă de rău aproapelui său.66
Din cauza incapacității de autoprotejare, văduvelor li se oferea un statut aparte în
baza căruia ele erau protejate prin decret divin. Un bun exemplu în ceea ce privește
protejarea văduvelor îl găsim descris în cartea Rut. Povestea lui Rut este datată în perioada
judecătorilor Iefta și Samson, dacă genealogia nu prezintă lacune în ea. Aproximativ în cea
de-a două jumătate a secolului XII, a fost prezentă o foamete foarte mare în Israel, ceea ce
a dus ca în rândul familiei efratitului Elimelec să părăsească țara, mutându-se în Moab.67
La scurt timp după așezare familiei lui Elimelec în Moab, acesta moare, iar Naomi
rămânând astfel văduvă, și în decursul a zece ani mor și cei doi fi ai săi, Chilion și
Mahlon, tineri care au avut de neveste pe Rut, respectiv pe Orpa (Rut 1:3-5). 68 În urma
deceselor prezente în casa lui Elimelec, Naomi își sfătuiește nurorile să se întoarcă în casa
părinților lor. Orpa a ascultat sfatul soacrei și o părăsește pe acesta însă Rut este dispusă să
o urmeze oriunde va merge, nici chiar moartea nu o va putea despărți. În urma acestui
anganjament hotărâtor din partea lui Rut, văduvele se pornesc spre Betleem. Prezența
văduvelor în Betleem a pus cetatea în mișcare, și aceasta datorită reputației în dreptul
Naomei (Rut 1:8-17).69
În vederea autoîntreținerii Rut îi cere permisiune soacrei sale pentru a strânge spice
rămase în urma secerătorilor. De remarcat este faptul că rolurile se inversează în sensul că
Rut ia responsabilitatea intreținerii casei.70 Ogorul spre care se îndrepta-se Rut era ogorul
rudeniei socrului său Elimelec. Acordul primit în legătură cu strângerea spicelor rămase în
urma secerătorilor de către cel ce răspundea de averile lui Boaz, i-au asigurat văduvelor
hrana pentru multe zile. concluzia
1.2.2. Legi cu privire la drepturile lucrătorilor
65
Mia Oglice, Femeile Bibliei, Un studiu biblic despre femeile fără nume, 1999, p. 257.
66
H. C. Leupold, Exposition of Zechariah, Baker book house, The Wartburg Press, U. S. A., 1956, p. 137-
138.
67
Testament, p. 298.
68
H. L. Heijkoop, Cartea Rut, lipsește traducătorul, Dillenburg 2, Germania, Gute botschaft verlag, 1992, p.
28.
69
Frederic Bush, Word Biblical Commentary, vol. 9, Ruth, Esther, Word Books, Publister, Dallas, Texas, 1996,
p. 83.
70
Daniel I. Block, The New American Commentary, An Exegetical and Teological Exposition of Holy Scripture,
New International Version, vol. 6, Judges, Ruth, Broadman and Holman Publishers, Nashville, Tenessee,
1999, p. 652.
Drepturile angajaților: condiții de muncă (Exod 21:1-6, 20-21, 26-27; Lev. 25:39-
40, 43).
Din cauza mediului natural instabil, fermierii și micii deținători de terenuri adesea
erau în datorii, aproape peste tot întâlnit în zona Orietului apropiat antic. Intensificare
problemelor era în creștere dacă perioada cu secetă se prelungea, iar recolta scădea anual,
fiind nevoiți să-și valorifice terenurile, gospodăriile și chiar pe ei înșiși. În legea mozaică
era specificat circumstnțe asemănătoare, stabilind o perioadă corespunzătoare de prestare a
muncii pentru creditor, astfel limitând perioada sclaviei, pentru sclavul din datorie.
Perioada sclaviei nu era mai lungă de șase ani și la finalul acestei perioade datorul era iertat
de datorie însă nu și de terenuri.71
Reglementările date în Exod 21:1-11 presupun existența sclavilor și, prin urmare, tolerează practica.
Acest lucru nu poate fi explicat. Ni se amintește încă odată de deficiența fundamentală a teologiei eliberării.
Exodul nu este despre eliberarea sclavilor asupriți, astfel încât aceștia să poată fi „liberi”. Dacă ar fi fost
cazul, sclavia ar fi fost eliminată complect. Mai mult este de asemena, o reamintire a creștinismului
tradițional că citirea Vechiului Testament înseamnă mai mult decât pur și simplu însușirea învățăturii sale de
suprafață cu privire la orice problemă.72
Pericopa (Ex. 21:1-11) cuprinde mai mulți termeni judiciari. Primul termen judiciar
din legislația scrisă în acest pasaj este reprezentat prin verbul „a cumpăra‟, adică a obține
ca proprietate personală robi și roabe. Al doilea și al treile termen judiciar întălnit sunt
reprezentați prin verbele „a veni‟ și „a pleca‟. Al patrulea termen judiciar este reprezentat
prin „dragoste‟, dragoste față de stăpân.73
Cumpărarea unui rob evreu era posibilă însă potrivit Legii decretate în rândul
angajaților (Ex. 21:1-6). În vremea Israelului antic era permisă sclavia, în sensul că un
evreu putea cumpăra ca rob chiar pe un conațional, permițându-se acestuia doar șase ani
să-l folosească ca sclav sau pe baza consimțământului dat de către rob, acesta putea rămâne
pentru totdeauna în slujba acestuia. Mariajul influența în mod direct viața sclavului în
sensul că, dacă sclavul nu era căsătorit și lua de nevastă pe cea dată de stăpân, robul în anul
al șaptelelea trebuia să lase atât nevasta cât și copiii. În siutuația când acesta s-a vândut ca
sclav și avea nevastă, în anul al șaptele toți membri familiei aveau dreptul să părăsească
stăpânul fără nici o obligație. Excepția prezentă în Lege în raport cu sclavia permitea
sclavului posibilitatea rămânerii în slujba stăpânului pentru totdeauna. Perforarea urechii
71
Testament, trad. Silviu Tatu, Luca Crețan, Ramona Cuculea, Oradea, Editura Casa Cărții, 2014, 103.
72
Peter Enns, The NIV Aplication Commentary. Exodus, Grand Rapids, Michigan, Zondervan Publishing
House, 2000, p. 443.
73
Walter C. Kaiser, jr, Spre etica Vechiului Testament, p. 124-125.
cu sula de către stăpân trebuia realizată la ușorii ușii stăpânului său și acesta era semnul
potrivit căruia sclavul își dădu-se consimțământul rămâneri pentru totdeaua în slujba acelui
stăpân.74 În Codul lui Hamurapi legea privitoare sclaviei (Legea nr. 117) stabilea durata
sclaviei de trei ani iar în anul al patrulea, cel care se vindea ca sclav sau cel care vindea un
mebru al familiei era liber.75
Dacă o fată era vândută de către tatăl ei în vederea căsătoriei ci nu în vederea
sclaviei, acesteia i se desemna o robă (Ex. 21:7-11). Cel care cumpăra această fată trebuia
să-i asigure un stat asemănător unei fice născute în casă.76 În situația când nu erau
respectați termenii căsătoriei, fata dată spre măritat putea fi răscumpărată, iar în urma
ruperii contractului încheiat între tatăl fetei și cel care a luat-o de soție, soțul ei de drept
trebuia să achite clauzele pierderii.77
Decesul cauzat de stăpân asupra unuia dintre robii lui era reglementat în sensul că,
în urma incidentului sclavul moare, stăpânul era pedepsit, iar dacă acesta mai trăia cel
puțin o zi, stăpânul nu trebuia pedepsit (Ex. 21:20-21).
Pierderea vederii unui rob cauzată de stăpân, era motivul potrivit căruia robul
devenea liber, fără nici o obligație față de stăpân. Acelaș principiu era aplicat și în cazut
pierderii unui dinte cauzat de stăpân robului său (Ex. 21:26-27).
Evreul care dorea să se vândă ca rob din cauza statutului social precar, avea
posibilitatea câștigării pâinii prin munca cu ziua, nu ca rob (Lev. 25:39-40) și aceasta până
la anul de veselie. Datorită statutului realizat de către Dumnezeu de a fi oameni liberi în
urma ieșirii din țara Egiptului, fratele nu putea fi cumpărat ca sclav, el era slujitorul
Domnului (Lev. 25:42) așadar, cumpărarea sclavilor era permisă doar între un evreu și
neevreu (Lev. 25:45).
Drepturile angajaților: plata (Lev. 19:13; Deut. 24:14-15),

Achitarea plății în urma unei zile de muncă era indiscutabilă. Cei care prestau
diferite servicii în cursul unei zile, fie că erau străini rezidenți sau evrei, plata trebuia
asigurată înainte de apusul soarelui, nu săptămânal sau mai rar, deoarece săracul era
74
Testament, p. 104.
75
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol ll, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2003, p.
63.
76
Responsabilitatea celui care cumpăra o astfel de fată era ca acesta să-i asigure „hrană, îmbrăcăminte și
respectarea drepturilor conjugale‟.
77
Walter C. Kaiser, jr, Spre etica Vechiului Testament, trad. Daniel Suciu, Oradea, Editura Făclia, 2018,
p.125.
dependent venitul respectiv (Deut. 24:14-15). A nu-i achita la timp plata celui tocmit cu
ziua atrăgea asupra celui în cauză un păcat. În urma strigătului îndreptat către Dumnezeu
din partea celui sărac și nevoiaș, Dumnezeu intervenea și-i dădea izbăvire (Deut. 24:15b).78
Asuprirea aproapelui prin nealocare la timp a plății era stric interzisă, fiindcă ar fi o
ofensă la adresa Numelui Lui Dumnezeu, și tot odată acțiunea reținerii plății respective
cauza mari greutăți omului sărac (Lev. 19:13).79
Să nu nedreptățești pe simbriașul sărac și nevoiaș, chiar dacă este un străin sau un
evreu ..., Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui ... (Deut. 24:14-15).
În urma unei zile de mucă cel care luase oameni să lucreze pentru el, era obligat
prin lege ca, îninte de apunerea soarelui plata celor ce prestase servicii, ele să fie achitate.
De regulă cei care lucrau cu ziua erau săracii și străinii, membri ai societății dependenți de
venitul aferent zilei de lucru. A reține plata cuiva, a nu te achita de detoria aceasta, era o
formă de asuprire manifestată față de cei nevoiași. Nu se are în vedere națioalitate privind
responsabilitatea achitării în urma unei zile de lucru, atât evreaul sărac, cât și străinul
trebuia să fie achitat până la asfinâitul soarelui. A trata cu indiferență legea discutată mai
sus, atrăgea asupra celui în cauză un păcat (Deut. 24:15b). Dumnezeu este cel care aude
glasul Celui sărac și nenorocit și le vine în ajutor.80
Drepturile angajaților: odihna (Exod 20:11; Deut. 5:15; 16:11, 14).
Pentru prima dată în Scripturi cuvântul Sabat îl găsim în relatările despre creație
(Gen. 2:1-3). Etimologia cuvântului shabbat nu a fost identificată, este incertă.
Semnificația cuvântului Sabat gravitează în jurul verbelor: a se opri, o se odihni, a
înceta.81
A patra poruncă din Decalog impunde două obligați: obligația sfințirii zilei de
Sabat, respectiv obligația de a munci doar șase zile (Ex. 20:11; Deut. 5:15). În ziua
Sabatului munca era interzisă. Nimeni nu trebuia să muncească, nici chiar clavul nu avea
voie să muncească.82
În relatările din Exod 20:11 respectiv Deuteronom 5:15 identificăm două motive
diferite, complementare, motive potrivit cărora, ziau de Sabat trebuia cinstită. În Exod
20:11 argumentul cade pe momentul Creație, iar în Deuteronom argumentul cade pe
78
79
Gordon J. Wenham, Leviticul, CELEX, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2004, p. 281
80
Peter Craigie, C., Deuteronomul, CEXEL , p. 349-350.
81
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol. ll, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2003,
p.41.
82
izbăvirea miraculoasă din țara Egiptului.83 Exod 23:12 respectiv Leviticul redau alte două
motive ale prezenței Sabatului. Motivul major identificat în Exod 23:12 este legat de
odihna prezenteă în rândul întregii creații. Principalul motiv prezentat în Exod 31:12-17
ilustrează semnul legământului dintre Dumnezeu și popor.84
Concluzia
1.2.3. Legi cu privire la drepturile celor intrați în faliment
Răscumpărarea (Lev. 25:)
Am scris în secțiunea 1.2.7. Legi cu privire la drepturile cumpărătorului.
Trebuie să scriu și aici o frază despre chestiunea răscumpărării?
Împrumutul fără dobândă (Lev. 25:36-37)

Să nu iei de la el (sărac) nici dobândă și nici camătă (Lev. 25:36-37). Practica
împrumutului este des întălnită în contextul financiar antic. Singurul stat care interzice
luarea dobânzii în urma unui împrumut solicitat de către cel sărac este statul Israel.
Motivul potrivit căruia nu se impunea dobânzi celor vulnerabili social are la bază Legea
mozaică, iar în raport cu cestunea discutată, a nu lua dobândă presupune, a dovedi un act
de caritate. Scopul unui împrumut avea menirea să-l ajute pe cel sărac să achiziționeze
sămânța necesară pentru anul în curs, ceea ce-i asigura acestuia sursa de existență. 85
Scopul împrumutării unui sărac era acela de al ajuta să depășească acel moment critic
prezent în viața lui, ci nu ridicarea de dobânzi aferente lucrului împrumutat. 86 Rata
dobânzii ridicate în urma unui împrumut în Egipt se ridica până la 20%.87
În Deuteronom 23:19-20 ne este specificat cui se poate realiza un împrumut cu
dobândă. Asemenea săracului, nici conaționalului nu îi era permisă luarea unei dobânzi sau
luarea camătei în urma unui împrumut. Posibilitatea asigurării unui împrumut cu dobândă
și camătă se putea realiza doar străinului. 88 O situație extrem de nedorită și totuși prezentă
în rândul copiilor lui Israel, era întâlnită la oamenii care luau cu împrumut un oarecare
lucru. Se permitea asigurarea unui împrumut atât celui sărac sau unui conațional, cât și
83
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 179/
84
John D. Currid, Comentariu asupra cărții Exodul, vol. ll, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2003, p.
41.
85
Gordon J. Wenham, Leviticul, CELEX, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2004, p. 340
86
Raymond E. Brown, S.S., Joseph A. Fitzmyer, S.J., Roland E Murphy, O. Carm., Introducere și
comentariu la Sfânta Scriptură - Vol. II - Pentateuhul, trad Dumitru Groșan, Galaxia Gutenberg, Târgu-
Lăpuș, 2007, p. 249.
87
Septuaginta Vol 1: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul: Cristian Bădiliță, Francisca
Băltăceanu și Monica Broșteanu și Dan Slușanschi, Septuaginta: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii,
Deuteronomul, Colegiul Noua Europă, Polirom, București, 2004, 248.
88
celui ce nu făcea parte din poporul ales, însă pentru conațional și sărac nu se permitea
dobândă ci doar străinului.89
Regimul zălogului (Exod 22:26-27)
În situația în care se realizează un împrumut, ca siguranță, o garanțiea creditorului i
se permitea impunerea unui animit zălog, o garanție care să poată echivala lucrul
împrumutat, dar această garanție trebuia restituită până la asfințitul soarelui (Ex. 22:26-27).
Un alt obicei prezent în Israelul antic privind împrumutarea unui anumit bun,
implica reținerea haianei celui care beneficea de împrumut ca o garanție. Practicarea hainei
ca garanție este prezentă și în rândul zilierilor, când acestora li se cerea haina drept garanție
suplimentară, sumă ce echivala o zi de muncă. Reținerea haine peste noapte lăsate drept
garanție era interzisă, deoarece haina aceasta era singura lui învelitoare, cu excepția pânzei
de la brâu. Legea privitoare la acest aspect important, impunea restituirea hainei la sfârșitul
zilei deoarece, această haină a celui în cauză era singura lui învelitoare peste frigul nopții.
Statutul celui rămas fără haină în timpul nopții era asemănat cu statutul unui sclav. 90 În
zona Orientului Apropiat antic, chestiunea afacerilor ce impunea un oarecare, în situația în
care se dorea acest lucru, se realiza împrumutul dar trebuia asigurat un zălog în schimbul
lucrului împrumutat, și acesta până la restituirea lucrului împrumutat sau până la un alt gen
de angajament financiar. Atât Codul lui Hammurabi cât și legile hitite stipulau furnizarea
unuor ogoare sau terenuri semănate ca zălog. Diferența dintre Legea deuteronomică și
versiunile amintete mai sus, este semnalată prin atenția care o are Dumnezeu față de
debitor, accentuând protejarea dreptului umanitar și onoarea personală a debitorului.
Așadar, creditorului îi era interzis luarea unui anumit obiect drept zălog.91
Să nu iei zălog cele două pietre de râșniță, nici chiar piatra de râșniță de deasupra
(Deut. 24:6). Din cauza sărăciei omul era nevoit să se împrumute fratelui său. În schimbul
împrumutului creditorul impunea un anumit zălog pentru ceea ce a dat cu împrumut. În
situația în care debitorul nu reușa să restituie la timp lucru împrumutat, creditorului îi
rămânea lucru dat ca zolog de către debitor. În contextul Israelului antic fiecare gospodină
făcea pâine, iar pentru mârunțirea grâului gospodina se folosea de o râșniță (o mașină care
macină grâul). Râjnița era compusă din două pietre de moară, una deasupra iar cealaltă jos,
iar între ele se măcina grâul. Luarea uneia dintre aceste pietre sau a ambelor pietre de
89
Walter C Kaiser, Spre etica Vechiului Testament, trad. Daniel Suciu, Oradea, Editura Făclia,, 2018, p.136-
137.
90
91
Testament, p. 215.
moară semnifica un pericol vizând asigurarea hranei acelei famiei. Un astfel de gest ar
dovedi din partea creditorului un au abuz la adresa familiei debitorului, un gest lipsit de
generozitate.92
Dacă ai o datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucru pus zălog
(Deut. 24:10-11). Asemănător contextului prezentat în Deuteronom 24:6, context în care
creditorul a realizat un împrumut iar pentru acel împrumut se cerea un anumit zălog până
la momentul restituirii lucrului împrumutat. Creditorul trebuia să devedească ascultare în
raport debitorul fiindcă nu-i era permisă încălcarea intimității familiei debitorului, nici
chiar de către creditor ci acesta trebuia să aștepte afară la ușa casei. În situația în care
debitorul era foarte sărac, acesta îi dădea drept garanție haina acestuia, haină cre trebuia
restituită debitorului până la asfințitul soarelui.93
1.2.4. Legi cu privire la drepturile celor dependenți social:
Plata la timp (Deut. 24:14-15)
Cel sărac, cel nevoiaș, fie că era un israelit fie că era un străin era dependent de
plata care i se cuvenea după o zi de muncă (Deut. 24:14-15). Situația extrem de
nefavorabilă l-a împins pe cel nevoiaș până într-acolo încât, acesta a fost nevoit să lucreze
cu ziua în vederea câștigării pâinii pentru familia lui, așadar accentul este pus pe
demnitatea umană. A-i vedea pe cei nevoiaș ca fiind inferiori și ca victime ușor de
manipulat presupune a-i calomnia, ceea ce atrăgea asupra ta un păcat. Strigătul celor săraci
este auzit de către Dumnezeu (Deut. 24:15), ceea ce trebuia să-i responsabilizeze mai mult
pe angajatori.94
În Biblie, pedeapsa capitală era un verdict dat pentru apostazie (Lev. 20:2), lasfemie (Lev. 24:24),
vrăjitorie (Lev. 20:27), încălcarea zilei de odihnă (Num. 15: 35-36), însușirea de bunuri din prada de război
declarată (Ios. 7:25), cazuri grave de neascultare de părinți (Deut. 21:21), adulter (Deut. 22:21), incest (Lev.
20:14) și crimă cu premeditare (Num. 35:9). Deși laidarea era cea mai obijnuită pedeapsă capitală,
penalizarea unor delicte presupunea executarea prin ardere sau cu sabia. În orice caz, scopul execuției era
acela de a elimina sursele de contaminare ale societății și, astfel, de a o curăța de răul care putea să-i atragă
înspre călcarea Legământului.95
Protecția de cerințe imposibile (Deut. 24:16-18)
Principiul legii capitale adeverea faptul că fiecare este vinovat de delictul lui
personal. Nu trebuia să plătească părintele pentru copil și nici invers (Deut. 24:16-18). În
92
93
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, p. 349.
94
Eugene H. Merrill, The New American Commentary, An Exegetical Theological Exposition of Holy Scripture
NIV Text, Deuteronomy, vol. IV, Broadman-Holman Publishers, 1994, p. 322.
95
situația în care tatăl, în urma unei fapte trebuia să i se aplice pedepsirea cu moartea, nu
trebuia aplicat și în dreptul copilului aceași pedeapsă. Omul trebuia tratat ca individ vizând
responsabilitatea lui penală. Pedeapsa capitală aplicată tatălui nu se transmitea și copilului,
adică acesta să fie și el condamnat la moarte însă, întraga familie era afectată de pierderea
tatălui (Deut. 5:9).96
Asemenea celor nevinovați care trebuia protejați de abaterile justiției (Deut. 24: 14-
15), străinului, orfanului și văduvei, copiii lui Israel trebuie să manifeste respect. (Deut.
24:17-18). Străinul, ar avea tendința să fie exclus de la multe din privilegiile comunității
evreești din cauza statutului său. Dacă acestuia i se aplica circumcizia și alte ritualuri
specifice aderării la comunitatea evrească (Ex. 12:48-49; Lev. 19:8-16; Num. 15:14-16),
în urma realizării celor impuse, acesta devena membrul al comunității israelite. Find străin
și totul circumscris, asemenea orfanului și văduvei, el era lipsit de protect, ceea ce i se
asigura prin lege anumite beneficii sociale. Felul de raportare decretat de Dumnezeu în
Legea mozaică, exclusiv categoriilor cu un grad ridicat de vulnerabilitate, reflectă mila pe
care Dumnezeu o are față de cel vulnerabil.97
1.2.5. Legi cu privire la drepturile acuzatului:
Mărturia mincinoasă aspru sancționată (Deut. 19:14-21),
Potrivit istoriei tradiției, secțiunea de text (Deut. 19:14-21) este mai degrabă
eterogenă. Legile apodictice „Să nu muți hotarul aproapelui” respectiv„Un singur martor
nu va fi deajuns împotriva unui om” (Deut 19:14-15) fac parte din cele mai vechi
componente ale Legii. Interdicția de a muta hotarul aproapelui o regăsim deaseminea și în
Deuteronom 27:17, loc în care ni se prezintă consecințele în urma mutării hătarului.
Cel puțin doi martori (Deut. 17:6; 19:15)
Fiindcă procedura legală din vremea israelului timpuriu punea sarcini probei
bărbatului acuzat, influența martorilor ar influența într-un sens negativ verdictul. În
vederea identificării adevărului asupra, într-un mod preventiv, împotriva acuzatului se vor
accepta doar probe pe baza a cel puțin două persoane. Martorul mincinos va suferi el
pedeapsa care ar fi rostită împotriva acuzatorului. În Exod 21:23-25 respectiv Levitic
24:17-22 ne este prezentat cum ar trebui să se aplice Legea celui care o încalcă (viață
pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,
96
Peter C. Craigie, Deuteronomul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 350
97
Eugene H. Merrill, The New American Commentary, An Exegetical Theological Exposition of Holy Scripture
NIV Text, Deuteronomy, vol. IV, Broadman-Holman Publishers, 1994, p. 323.
arsură pentru arsurăvânătaie pentru vânătaie). Scopul legilor discutate mai sus au fost
destinate pentru menținerea echilibrului în societate. 98
În vederea aplicării legi capitale era nevoie de validarea a doi martori (Deut. 17:6).
Argumentul unui sigur martor nu era admis la judecată, fiind considerat mai slab decât în
situația în care sunt doi susțin un argument. Din scrierile Noului Testament identificăm
păstrarea acestei legi privitoare la obligația mărturiei a doi martori (Mat. 18:16; 2 Cor.
13:1; 1 Tim. 5:19).99
1.2.6. Legi cu privire la drepturile proprietarilor:
Respectarea proprietății (Deut. 19:14; 27:17)
Situarea versetului la prima vedere pare că nu se potrivește cu tema secțiunii, care
prezintă certitudinea unui proces de justiție valid. Piatra de hotar era un martor mut, dar
găitor al drepturilor de proprietate a întregii comunități. A realiza o astfel de acțiune
presupune a da la oparte întreaga mărturie adunată a generaților anterioare vizând locația
exactă a moștenirii tuturor famililor ce compunea țara făgăduită.100
Alături de sărac, străin și orfan se încadrează și cel căruia i-a fost mutată piatra de
hotar, și aceasta din cauza lăcomiei personale prezentă în rândul celor ce nu aplică
dreptatea (Deut. 27:17-19). Omul care l-a făcut pe orb să rătăcească intra sub blestemul
poporului. Cel nedreptățit în rândul căruia i s-a mutat piatra de hotar, străinul, orbul,
văduva și orfanul meritau toată asistența comunității, nu desconsiderarea ei. Chiar dacă
neglijența sau violeța ar fi putut rămâne neobservate de alții, Dumnezeu este cel care știe
inimile oamenilor și este capabil să administreze termenii legământului. 101
1.2.7. Legi cu privire la drepturile cumpărătorului
Să vândă la un preț corect (Lev. 25:15-17)
Vânzarea proprietatii a trebuit ajustata in functie de numarul de ani de la ultimul Jubileu pentru a se
determina cuantumul produse care ar fi fost adunate (Lev. 25:15-17). Numărul mai mare de ani care au rămas
până la Jubileu a garantat un preț mai mare, în timp ce achiziția mai aproape de timpul Jubileului ar scădea
proporțional prețul. Israeliții nu trebuiau să profite de compatrioții lor, ci trebuiau să cumpere și să vândă pe
baza numărului de ani până la următorul Jubileu (Lev. 25:14-15). 102
98
Gerhard von Rad, Deuteronomy A Commentary, trad. Dorothea Bartondin Germană, Ediția a 7-a, Marea
Britanie, Redwood Burn Limited, Trowbride, Wiltshire, 1988, p. 129.
99
Peter C. Craigie, The book of Deuteronomy, The International Commentary on the Old Testament, trebuie
editura, orașul și țara, 1976, p. 250.
100
Max Anders și Doug Mclntosh, Holman Old Testament Commentary, Deuteronomy, Broadman and
Holman Publishers, 2002, Nashville Tennessee, p. 234.
101
Max Anders și Doug Mclntosh, Holman Old Testament Commentary, Deuteronomy, , p. 312.
102
Mark F. Rooker, The New American Commentary, vol. lllA, Leviticus, An Exegetical and Teological
Exposition of Holy Scripture, 2000, Broadman and Holman Publishers, USA, p. 304.
1.3. Sărbătoarile ca mijloc de restabilire a echilibrului social
1.3.1. Anul sabatic
Odihna sabatică pentru țară
Grupajul de legi din Levetcul 25: 2-7 impune lucrarea pământului doar șase ani, iar
anul al șaptelea pământul trebuia să se odihnească (Exod 23:10-11). Tot la șapte ani trebuia
să existe un an de repaus, un an de odihnă, un an în care nu se permitea de către proprietar
semănarea pământului, tăierea livezilor și viței de vie, și nici un fel de recoltare. Tot ce
producea pământul în timpul anului sabatic trebuia să fie alt tău, al robilor, locuitorilor
temporali, lucrătorilor angajați, săracilor și animalelor sălbatic, în acest sens proprietarul
trebuia să asigure accesul tuturora în ogorul lui (Lev. 25:4-7).103
Consecințele respectării anului sabatic în rândul copiilor lui Israel erau resimțite la
nivelul terenurilor agricole prin întârzierea procesului de salinizare a solului, și aceasta în
urma irigării culturilor, se ajungea ca terenurile să conțină un procent ridicat de sare. În
Mesopotamia existau zone foarte mari de teren agricol abandonate tocmai din cauza
epuizării solului și a conținutului excesiv de ridicat de sare.104
Levitic 25 reglementează respectarea anului sabatic (al șaptelea) și a anului Jubileu. Anul sabatic
este atestat istoric în perioada Hașmoneilor (1 Mac. 6:49.53; Josephus, Antichități iudaice 13.7-13.8.1), dar și
în timpul revoltei lui Bar Kohba, în cele două documente din Wadi Murabat (Mur. 18 și 24) (Grabbe 1991.
60-63; 1997,97). Acesta arată că anul sabatic a fost într-adevăr respectat în perioada celui de-al doilea
Templu.105 Citat
În vederea asigurării unui echilibru în natură, societate, și în dreptul fiecărui
individ, Dumnezeu, cel care este proprietar de drept al Țării (Lev. 25:23), iar copiii Lui
Israel sunt robii Lui (Lev. 25:55), a decretat ziua de odihnă. Odihna sau repausul era
prezent săptămânal prin ziua de sabat, odată la șapte ani printr-un an întreg, anul sabatic
respectiv anul jubiliar ce avea loc odată la cinzeci de ani.106
1.3.2. Anul jubiliar.

Scopul de bază al legilor privitoare la jubileu avea în atenție prevenirea degradării
totale a datornicilor. În perioada Vechiului Testament cine se îndatora cuiva și nu reușa
103
Philip H. Eveson, Frumusețea sfințeniei. Comentariu asupra Cărții Levitivul, trad. Daniel Suciu, Oradea,
Editura Făclia, 2008, p. 277.
104
105
Silviu Tatu, Introducere în studiul Vechiului Testament. Pentateuhul și cărțile istorice, Cluj-Napoca –
Oradea, Editura Risoprint – Casa Cărții, 2016, p. 189.
106
Lucian Drăgan, Pentateuh – Comentariu devoțional, Reghin, Editura Corpus Reformatorum, 2021, p. 213.
achitarea la timp, era silit să recurgă la valorificarea terenurilor sau chair să-și vândă
libertatea personală, devenind astfel sclav (Lev. 25:39-40). Procesul de divizare a societății
între clasa celor bogați și clasa celor săraci a fost prezent chiar și în dreptul copiilor lui
Israel. Pe fondul unei astfel de societăți cu diferențe semnificative de clasă, Dumnezeu
decretă jubileu. Costul închirierii unui teren era achitată în avans, un fel de vânzare, și era
calculat din momentul cumpărării până la anul sabatic, deoarece în anul jubileului
pământul închiriat revenea proprietarului inițial, și sclavului i se asigură libertate (Lev.
25:27-28; 51-52).107
Tot pământul ocupat de israeliți era proprietatea lui Iahve (Lev. 25:23; Ps. 24:1). Acesta le era
acordat în calitate de chiriași, motiv pentru care nu putea fi înstrăinat definitiv nimănui. În anul jubiliar, tot
pământul care a fost încredințat ca plată pentru datorii trebuia să se întoarcă la proprietarii de drept. Dacă un
bărbat murea, era de datoria rudelor sale să răscumpere pământul lui astfel încât să rămână în familie (Lev.
25:24-26; Ier. 32:6-15).108
Asemănător conceptului prezentat mai sus identificăm și în Egiptul antic, unde
faraon „divinul‟ era stăpân peste tot pământul, iar pentru o vreme îl dădea în slujba
supușilor lui. În Mesopotamia identificăm faptul că proprietari asupra pământurilor erai,
cetățenii, regele și cei care în a lor custodie erau tmplele diferiților zei. Din Codul lui
Hamurabi identifică legi potrivit cărora, pământul îi revenea vasalului după moartea
regelui.109
Datorită faptului că Iahve a oferit israelițilot pământ Acesta este proprietarul de
drept al acestuia (Lev. 25:23). Israeliții sunt doar chiriați ai pământurilor primite, ceea ce
nu permitea înstrăinarea pentru totdeauna a pământului, ci doar ipotecarea lui, în urma
acitării anumitor datori realizate. Pământurile au fost repartizate pe seminți, clanuri și
familii, iar înstrăinarea nu putea avea loc, așadar, în situația în care a fost vândut o anumită
suprafață de pământ, era de datoria celei mai apropiate rude să răscumpere proprietatea,
achitând prețul ipotecii.110
În cazul în care s-ar fi respectat jubileul, cel puțin odată în viață datornicii putea
începe viața fără datorii, astfel că jubileul aducea o oarecare egalitate. Din păcate anul
jubiliar a rămas însă un ideal pentru cei mai mulți, practicat foarte rar sau chiar niciodată
practicat. Unele mărturii din Mesopotamia dovedesc faptul că în periada Babilonului vechi
107
Gordon J. Wenham, Leviticul, CELEX, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2004, p. 335.
108
109
Testament, p. 150.
110
Testament, p. 150.
(sec. XIX-XVII î.Hr.) anumiți regi au emis decrete administrative, decrete asemănătoare
legilor jubiliare.111
Un exemplu grăitor în vederea răscumpărări pământului îl găsim la Ieremia (Ier.
23:6-15).
Legislația asupra imobilelor aflate într-o cetate cu ziduri și a imobilelor aflate în afara
zidurilor era diferită (Lev. 25:29-31). În cetățile cu ziduri dacă se valorifica o casa, aceasta putea fi
răscumpărată doar în decursul unui an, dacă nu se realiza în perioada acesta, casa rămânea definitiv
noului proprietar. În situația când casa se afla în afara cetăților cu ziduri, în urma valorificării casei,
în anul jubilear casa trebuia resttuită celui care a vândut-o sau familiei lui. 112
Nu sunt surse externe istorice care pot dovedi practicarea anului jubileu, ceea ce e
un argument în plus pentru unii blibliști care consideră că nu a fost respectat niciodată.113
Capitolul 2
DREPTATEA SOCIALĂ ÎN SCRIERILE PROFEȚILOR
Izvorul gândiri despre dreptatea socială la profeți

Teme ale dreptății sociale la profeți – persepctivă generală
Exploatarea sărmanilor:
executarea silită a datornicilor,
plata nedreaptă,
întârzierea plăților,
vânzarea ca sclavi (Amos 8),
tratarea ca sclavi a evreilor (fără eliberare la termen),
mărirea și diversificarea taxelor,
desconsiderarea nevoilor și lipsei de oportunități a celor săraci,
confiscarea sau vânzarea constrânsă a averilor (Amos 3:10).
Nedreptățirea la târguială:
111
Gordon J. Wenham, Leviticul, CELEX, p. 335-336.
112
Testament, trad. Silviu Tatu, Luca Crețan și Romana Cuculea, Oradea, Editura Casa Cărții, 2014, p. 150-151.
113
Silviu Tatu, Introducere în studiul Vechiului Testament. Pentateuhul și cărțile istorice, p. 189.
vânzarea unor produse inferioare la prețul celor superioare,
folosirea de măsuri false,
vânzarea la suprapreț a bunurilor de larg consum (cerealele),
păstrarea bunurilor de larg consum (cerealele),
renunțarea la moștenirea familială în favoarea unuia inferior (1Regi 21).
Nedreptățirea la tribunal:
mituirea judecătorilor pentru favorizarea infractorului,
pentru o pronunțare favorabilă.
Manevre: disprețuirea celor drepți (Amos 5:10, 13, 15).
Ultimul bocet prezentat în carea lui Amos, al treilea ca număr, prezită situația
economică-socială a culpabilității lui Israel. Problemele de natură socială sunt
asemănătoare celor prezentate în capitolele anterioare, situații în care sunt prezentate
acuzații ce vizează nedreptățirea celor sărmani. Amos 6:1-14 prezintă raportarea
prezentă în rândul claselor superioare, situații în care aceștia se complăceau bogăția lor,
tăgăduind dreptul sărmanilor pentru un trai decent și just în fața Legii.114
Imagini care descriu nedreptatea socială

Jupuirea pielii (Mica 3:1-4; Ezec. 11; Țef. 3:3-4)
Jupuirea pielii (Mica 3:1-4)

Expresia: „Și am spus” leagă partea a doua cu prima, cap. 1 și 2 erau adresate tuturor
națiunilor (cap. 1:2); iată o compilație de profeții adresate în special „capetelor”, termenul
general pentru funcționarii din biserică și stat, și „prinți”, judecători și alți magistrați (cp.
Iosua 10:24; Isaia 1:10; 3: 6, 7) a lui Iacov și Israel (vezi Cap. 1:5). Este treaba și datoria
lor specială să cunoască legea constituțională (vezi Ex. 18:13-27; Numeri 11:16-30; Deut.
17:1-20; 33:8-10 etc.). În loc să facă din Legea lui Dumnezeu norma judecății lor (Matei
22:36-40), ei urau ceea ce era bun, plăcut lui Dumnezeu și benefic comunității și iubeau
ceea ce era rău,. Singurul lor scop era să-și satisfacă dorințele propriei cărni păcătoase și
depravate, să obțină și să se bucure de bogăție, lux, putere. Stăpânirea lor tiranică era
îndreptată în special împotriva „poporului Meu”, a israeliților temători de Dumnezeu, pe
care îi urăsc pentru însăși dreptatea lor. 115
114
Silviu Tatu, Când leul rage, Comentariu la cartea profetului Amos, Seria Comentarii Biblice, Oradea,
Metanoia, 2010, p.235-236.
115
Theodore Laetsch, Minor Prophets. Concordia Classic Commentary Series, Saint Louis, Missouri,
Concordia Publishing House, 1987, p. 259.
În vederea menținerii dreptății în comunitatea evrească liderii, cei care reprezentau
autoritatea politică și juridică erau responsabil să aplice dreptate, în raport cu fiecare
circumstanță (Mica 3:1). Responsabilitatea acestor lideri este asemănătoare cu
responsabilitatea unuor păstori cărora li s-ar fi încredințat o oarecare turmă. Realitatea
tristă în care se complăcea liderii din vremea scrierii profetului Mica, era marcată prin
trădarea încrederii față de popor, astfel realizând doar scopurile lor. 116 Cruzimea fără
inimă prezentă în rândul acestor lideri care au tratat carnea și sângele asemenea unor
fiare aduse la măcel. În urma dezbrăcării, i-au jupuit, le-au rupt oasele fiind gata să se
ospăteze chiar cu însăși carnea fraților lor.117
Natura lăcomiei atât a liderilor cât și a judecătorilor din regatul lui Iuda este pusă în
comparație cu un ospăț canibalistic, un ospăț în care poporul este victima hăcuirii
economice și lăcomiei oficialităților corupte (Mica 3:2-3). Acțiunii precum pregătirea
cărnii și sfârămării oaselor până la măduvă, pot fi cauzate necesității supraviețuirii în
timpul foametei sau a asediului militar. În urma faptelor realizate de acești lideri
infideli se arată judecata lui Iahve, care va veni negreșit. Liderii infideli lui Iahve nu
vor avea deloc sprijin din partea lui Iahve deoarece, prin acțiunile lor Îl trădase.
Prezența feței lui Dumnezeu peste cineva însemna din partea Acestuia milă, dragoste,
compasiune, ceea ce pentru ei lipsea, și aceasta din cauza infidelității (Deut. 31:16-
17).118
Jupuirea pielii (Țef. 3:3-4)
Atât conducătorii civici cât și cei spirituali din Iuda excelaseră în răutate. „Părinții”,
oficialii civili sunt comparați cu niște lei care răcnesc, poftind fără nesaț victime noi.
„Judecătorii”, sunt comparați cu niște lupi de seară care ies la pândă, și îndată ce prind
hrana o înghit cu lăcomie, zdrumcinând os după os nerămânând nimic din ele. Profeții
sunt totul iresponsabili, ușor de manipulat, cu totul nepotriviți pentru conducere (Mica
2:11; 3:5; Ier. 6:13), amăgind poporul (Ier. 28:1-17; 29:21-23). Cei care au profanat
Sanctuarul sunt preoții (1 Sam. 2:12-36). Una dintre responsabilitățile preotului era ca
acesta să-i învețe pe copiii lui Israel Legea și cum S-o păzească (Lev. 10:11; Deut.
116
Linda B. Hinton, Micah, Nagum, Habakkuk, Zephaniah, Haggai, Zechariah and Malachi, vol 16, Basic Bible
Commentary (BBC), Nashville, Tennessee, Abingdon Press, 1994, p. 30.
117
118
John H., Walton, Victor H. Mattheaws, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
31:9; Mal. 2:7). Realitatea era una cruntă, pângăreau lucrurile sfinte și călcau Legea în
picioare (Țef. 3:4).119
Jupuirea pielii (Exch. 11)
Cuptorul fumegând (Osea 7:4-7)
Cuptorul fumegând (Osea 7:4-7)

Toți comit adulter (Osea 7:4). Nu este suficient de limpede de ce regele era
mulțumit de răul lor, iar administrația regală era considerată mincinoasă. Utilizarea
profetului Osea a jocurilor de cuvinte și a simbolurilor, sugerează un sarcasm sau/și
subterfugiu din partea celor ce făceau răul, iar regele era luat de comploturi viclene.
Prezentarea minciuni respectiv prezentarea trădării ca adulter era una dintre metaforele
des folosite de către Osea. Comploturile prezentate în Osea 7:4 sunt în mod comun
adulteri, sunt descriși ca un cuptor aprins. Accentul cade pe ceea ce se petrece în
cuptor, prin arderea materiei prime se degajă căldură, iar cei găsiți în acest complot
(toți) manifestă energie și entuziasm.120
În perioada anilor 740-730 î.H., în contextul secnei politice din Israel, metaforele
coptului erau potrivite. Construcția cuptorului prezentat aici era de o formă cilindrică,
având ca materie primă lutul. Datarea unor astfel de cuptoare a fost descoperită de
arheologi la Meghido și Taanah. Cumptoarele puteau fi îngropate în pământ sau
așezate pe pământ. Forma acoperișului era asemănătoare unui dom ce avea o gaură
largă în zona ușii, loc prin care brutarul alimenta cu combustibil (lemn, gunoi uscat, fân
sau turte rezultate din resturi de măsline). Flocările produse în urma arderii
combustibilului ieșau pe gura cuptorului până în momentul realizării unui strat de jar.
În vedere păstrării căldurii din cuptor, ușa se închidea pentru multe ore, aproximativ
acelaș timp necesar frământării, respectiv dospirii aluatului. În urma acestui timp,
brutarii punea pâinea pe pe cărbunii aprinși sau pe păreții interiori din cuptor. Regele
Pecah a realizat afaceri politice murdare, până acolo încât a distrus regimul lui Pecahia
(735 î.H.). Resentimentele prezente în urma acestei acțiuni, au ars înăbușite în cuptor
ce își conserva căldura aștepând pe cei responsabili să-i ardă. În anul 732 î.H., Osea a
119
Concordia Publishing House, 1987, p. 374-375.
120
Andrew J. Dearman, The book of Hosea, The New International Commentary on the Old Testament,
(NICOT), Grand Rapids, Michigan, Eerdmans Publishing Company, 2010, p. 201-202.
ucis pe Pecah, inversând astfel alianțele politice ale lui Israel (2 Împ. 15:30),
îndreptându-se spre Asiria în vederea primirii unui ajutor, prin aceasta căutând o
alianță cu Egiptul (Osea 7:11). Politica Israelului prezentată mai sus ilustrează faptul că
Israelul a fost pe jumătate copt, asemenea unei bucăți de pâine lăsată pe un părete al
cuptorului fără a fi întoarsă, arsă pe una din părții și nefăcută pe cealaltă.121
Perioada din momentul frământării aluatului până la finalizarea dospiri reflectă o
comparație. Identitatea brutarului nu este cunoscută însă accentul cade pe verbele care
ne sunt prezentate (înceta/stârnește). Utilizarea verbului are menirea trezirii din somn.
Cine a fost brutarul și care a fost motivația acestuia de a încetini procesul de încălzire a
cuptorului? Probabil cuvântul „brutar‟ este menționat ca o simplă figură componentă a
procesului de coacere, și nu are menirea să reprezinte o anumită figură. Totuși, dacă
„brutarul‟ ar reprezenta pe cineva, acțiunea lui de „încetare” a focului are menirea de a
menține la un anumit nivel intensitatea căldurii, aceasta chiar înainte ca pâine să fie
introdusă în cuptor.122
Expresia „în ziua împăratului nostru” (Osea 7:5) face apel la celebrarea unei zeități
sau la niversarea unui rege sau de ce nu investirea lui în funcția de rege. În ziua
respectivă părinții s-au îmbolnăvit, probabil părinții se referă la cei ce întețesc cuptorul.
Căldura vinului descrie efectele consumului excesiv de vin, fenomen prezent în
preajma sărbătorilor. Posibil ca termenii aleși au fost meniți pentru a decrie „căldura” și
„boala”. Motivul pentru care regele întinde mâna prezentat la sfârșitul versetului este
ambigu.123
Nefinalizat
Prostituția (Osea 5:4; Ezec. 16; 23) sunt făcute poze !!!
Prostituția (Osea 5:4;

Osea 5:4;
Israelul prin acțiunile lui a creat o (pană - discrepanță) între ei și Dumnezeu, eea ce
nu permit o întoarcere din partea lor, ci doar Dumnezeu poate realiza întoarcea
poporului cu față spre El, dar numai în baza pocăinței. În cartea profetului Osea
121
Walton, John H., Victor H. Mattheaws, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-istoric al Vechiului
Testament, trad. Silviu Tatu, Luca Crețan și Romana Cuculea, Oradea, Editura Casa Cărții, 2014, p. 811-812.
122
E p. 202-203.
123
(NICOT), Grand Rapids, Michigan, Eerdmans Publishing Company, 2010, p. 204-205.
desfrânarea este prezentată ca o metaforă ce reflectă necredința poporului față de Iahve,
este o mentalitate ce produce și alimentează astfel de acțiuni. Prezența unei astfel de
mentalități este în dezacord totul cu caracterul lui Iahve, ceea ce denotă o lipsă a
cunoașterii lui Iahve. Strigătul poporului prezentat în Osea 8:2 descrie ipocrizia potrivit
căreia Israelul pretinde că îl cunoaște pe Iahve. Ca zeitate națională mulți din Israel ar
putea pretinde că Îl cunosc și Îl slujesc pe Iahve, însă pentru profetul Osea, o asemenea
cunoaștere este clară și eficientă numai prin adeziune la etosul legământului. Insuccesul
lui Israel nu este o abatere inocentă, ci acesta provine dintr-o mentalitate în urma căreia
este indus în eroare fundamentală. 124
Prin urmare, ei nu pot să-l cunoască pe Iahve în mod adecvat, deoarece această
cunoaștere este atât relațională, cât și bazată pe ascultarea de voința exprimată a lui
Iahve.125
Banditismul (Osea 7:1) am făcut poze !!!
Banditismul (Osea 6:11b-7:2)

Descoperirea din Osea 7:1a se axplică prin analogie cu tâlharii și hoții în Osea 7:1b.
În Osea 4:2 identificăm din nou acuzația Israelului potrivit căreia furtul era practic la el
acasă. În Osea 6:9 profetul etichetează ceata preoților ca fiind o ceată de tâlhari.
Înaintea lui Iahve, furtul și tâlhăria sunt considerate drept crime la adresa poporului
Său. În Osea 7:2 ne este prezentată o concluzie sumbră, o concluzie înfricoșătoare, în
sensul că Israel nu luase în atenția lor consecințele nelegiuirii lor chiar dacă Dumnezeu
Își adusese aminte de toate faptele lor. Israelul într-un mod tragic nu a luat la inimă
faptul că Dumnezeu și-a adus aminte de faptele lor. Problema în care se afla Israel era
una de fapte și consecințe. Faptele poporului sunt în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu este
pregătit să aplice judecata și să supravegheze consecințele. Faptele rele ale poporului
produc semințele pe măsură, răul naște răul. Prin aceasta se afirmă faptul că nelegiuirea
lui Israel îi va înconjura, ceea ce dă de înțeles că judecata lui Iahve va avea loc
negreșit.
Îmburuienarea ogorului (Osea 10:4)
124
(NICOT), p. 174-175.
125
(NICOT), p. 175.
Îmburuienarea ogorului (Osea 10:4)
Din cauza infideșității față de Iahve Domnul va trimite pedepse peste poporul Său,
peste cei care odinioară erau plăcuți Domnului (Osea 10:4). În răutatea lor copiii lui
Israel rosteau cuvinte de nimic, aduc mărturi mincinoase, desfășoară afaceri politice,
juridice, private sub masca legii. Rostesc jurăminte pe care nu intenționează să le țină,
astfel dreptate nu mai locuiește în mijlocul lor. În urma faptelor lor, judecata Domnului
se deslănțuie asupra. Profetul Osea compară acțiunea pedepsirii poporului cu o
buruiană otrăvitoare.126
Expresia: „buruiană otrăvitoare”, poate reprezenta în contextul acesta (Hyoscyamus
reticulatus) măsălarița reticulată. Acest tip de buruiană este întâlnit în terenurile lucrate
preferând zona de stepă sau deșert. Creșterea plantei poate atinge 60 cm, frunza
prezintă pubeșcență pe suprafața ei, iar floare este de culoare gălbuie, cu mici reticuli
rozalii. Ar fi posibil să existe o altă specie de plantă amintită în textul sacru din Osea
10:4, (Chephlaria syringa), al cărei semințe sunt otrăvitoare.127
Mai trebuie colplectat !!!
Alergarea după vânt (Osea 12:1)
Alergarea după vânt (Osea 12:1)
Conduita lui Israel față de Dumnezeu a fost una mincinoasă. Israel a mafinestat
infidelitate față de Iahve fiindcă s-au atașat de idoli și au căutat ajutor la popoarele
păgâne, ci nu la Dumnezeu.128
În urma asasinării lui Pecah de către Osea în vederea luării tronului, Osea a trebuit
să plătească tribut în aur și argint, respectv 10 talanți de ur și 1000 talanți de argin.
După scurtă vreme ce acceptase poziția de rege vasal al marelui imperiu Asirian, Osea,
regele lui Israel își schimbase loialitatea față de Tiglat-Pilesar al lll-lea, trimițând
Egiptului o cantitate considerabilă de ulei de măsline. Pentru egipteni uleiul de măsline
era foarte valoros fiindcă pe terenurile lor nu se cultivau măslini. Jocul lui Osea cu cele
două puteri a deranjat conducerea asiriană, ceea ce a condus la invadarea teritorului lui
Israel de către Samsaleser al V-lea.129
Prădarea turmei (Țef. 3:3; Ier. 23)
126
127
128
John Peter Lange, Acommentary on the Holy Scriptures Minor Prophets, Critical, Doctrinal and
Homiletical, Grand Rapids, Michigan, 1874, p. 89-90.
129
Testament, 814-815.
Prădarea turmei (Țef. 3:3; Ier. 23)
Reprezentanți nețiunii lui Israel manifestă un comportament brutal, în urma căruia
cel sărac este devorat de acesta. Responsabilitatea acestor lideri este ca ei să hrănească
turma, s-o păstorească potrivit, însă realitatea prezentă demonstrează contrariul,
demonstrează faptul că ei, liderii, se hrăneau de pe spatele celor pe care-i guvernau.130
Judecătorii sunt cei care au responsabilitatea susținerii Legii Domnului cu
imparțialitate. Profetul Țefania compară comportamentul judecătorilor cu niște lupi
care pornesc după pradă noapte. Furia de care dau dovadă acești lupi, fac din aceștia ca
din prada prinsă să nu lase până la ziuă nimic de ros.131
Expresia „oficialii ca lei” este folosită de către profetul Țefania, unde acesta îi
asemenănă pe liderii lui Iuda cu leii nesățioși (Țef. 3:3). Imaginea leilor este prezentată
și în Psalmul 22:12-21, unde suverindul era amenințat de lei.132
În textele asiriene, cei care încălcau juruințele erau puși în cuști cu animale sălatice amplasate în
piața cetății, pentru a fi deovorați în public. În literatura asiriană din secolul al VII, groapa cu lei apare ca
metaforă pentru curtenii corupți, potrivnicii regelui. Într-un text din literatura babiloniană sapiențială,
Marduk închide metaforic (pune botnița) gura leului (asupritorului) pentru a pune capăt tacticilor sale
devoratoare.133
Colivia cu păsări (Ier. 5:27)

Colivia cu păsări (Ier. 5:27)
Legarea ușuratică a rănii (Ier. 6:14)
Legarea ușuratică a rănii (Ier. 6:14)
Calul care aleargă neobosit (Ier. 8:6; 14:10; Osea 4:16)
130
Palmer O. Robertson, Naum, Habacuc, Țefania: Comentarile exegetice LOGOS la Vechiul Testament
(CEXEL), trad. Daniela Rusu și Dniel Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2011, p. 372.
131
Palmer O. Robertson, Naum, Habacuc, Țefania: Comentarile exegetice LOGOS la Vechiul Testament
(CEXEL), p. 372.
132
Testamen, p. 855.
133
Testamen, p. 562.
Calul care aleargă neobosit (Ier. 8:6; 14:10; Osea 4:16)
Israelul este asemănat cu o vacă recalcitrantă sau încăpățânată (Osea 4:16). Din
punct de vedere gramatical este schimbat genul substantivului „Israel‟ unde este
comparat cu o juncă. O critică similară a statului Israel o identificăm în Psalmul 78:8,
descriindu-i ca o generație încăpățânată și răzvrătită. Răspunsul întrebării retorice de la
sfârșitul versetului este unul negativ, și aceasta nu din cauza faptului că Dumnezeu nu
dorește binele poporului Său și nici a faptului că nu poate realiza acest lucru, ci bine lor
era cauzat de faptele care le săvârșise.
Limba ca un arc sau săgeată otrăvită (Ier. 9:3-8)
Limba ca un arc sau săgeată otrăvită (Ier. 9:3-8)
Limba este asociată cu o sabie care taie (Ps. 57:4), sau o saăgeată (Ier, 9:8,) rareori
o întâlnim fiind asemănată cu un arc (Ier. 9:3, Ps. 11:2).134 Dumnezeu dezvăluise
durerea care o avea față de suferința care va fi prezentă în rândul oamenilor ce
înfăptuiau răul. Datorită atitudinilor și acțiunilor oamenilor, hotărârea lui Dumnezeu a
fost de a se îndepărta de ei (Mal. 2:17). Motivul invocat de către Dumnezeu atribuit
oamenilor este oboseala, ca rezultat al acțiunilor lor. Răutatea poporului a fost atât de
mare încât unul nu se putea încede în înaltul, fiecare trebuia să se păzească de fratele
lui. Oricare frate era un „înșelător”, așa cum a fost patriarhul Iacob. Minciuna a atins
cote înalte în rândul poporului evreu. Ultima parte a versetului 3 vorbește despre
adevărul potrivit căruia poporul nu Îl cunoaște pe Dumnul, însî versetul 6 vorbește
despre faptul că poporul nu a dorit să-L cunoAască pe Dumnul.135
Ieremia, profetul lacrimilor își asumă responsabilitatea transmiterii unui mesaj

extrem de dur, un mesaj ce reflectă realitatea în care poporul trăia. Din cauza
înșelăciunilor, vorbelor lipsite de adevăr, perversiunilor, lipsei de încredere, trădării,
fățărniciei, ajungând atât de adânci înrădăcinați în păcatele lor încât erau incapabili de
pocăință, culminând cu apostazia. În urma tuturor acțiunilor, atitudinilor, vorbelor, și a
felului nepotrivit de raportare, unul față de altul, Dumnezeu alege să-i îndrepte pe cei
din regatul lui Iuda prin suferință, mai precis prin invazia Babilonienilor.136
134
Andrew W. Blackwood, Jr., Commentary on Jeremiah. The Word, the Words and the Word, Waco, Texas,
Word Books Publisher 1977, p. 105.
135
F. B. Huey, Jr., An Exegetical and Teological Exposition of Holy Scripture: Jeremiah – Lamentations, vol 16
(NAC), Nashville, Tennessee, Broadman Press, 1993, p. 117-118.
136
J. A. Thompson, The Book of Jeremiah (NICOT), Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans Publishing
Company, 1980, p. 309-310.
[14:45, 31.05.2022] Florea Teodor: Vv. 1, 2. Israel, Efraim, Samaria. Israel, biruitorul peste Dumnezeu;
Efraim, cel roditor; Samaria, cetatea inexpugnabilă! Cu toate acestea, Israel era bolnav, avea nevoie de
vindecare. Și după cum amploarea pagubelor cauzate de cancer apare atunci când chirurgul face o incizie
exploratorie, așa când Domnul era pe cale să vindece pe Israel, poporul pe care îi chemase cu acest nume
nobil, El a descoperit că păcatul i-a biruit. Atunci a devenit evident că Efraim a rodit numai în păcat și
vinovăție; că Samaria, fortăreața de necucerit, era dominată de nenumărate răutăți (plural). Ei comit
înșelăciune, întreaga lor viață a fost o minciună, dându-se drept poporul Domnului, în timp ce se închinau
vițeilor și lui Baal și își urmau propriile pofte și patimi. Hoții sparg în case, iar gangsterii jefuiesc și jefuiesc
pe străzi și drumuri. (Vezi Gr. N.) Și nu le vine nici o dată gândul că Domnul observă și stochează în
amintirea Sa toată răutatea lor, fiecare lucru (v. 2; Ps. 14:2-4; 50:21 f). .). Și totuși este imposibil să nu le vezi
răutatea, așa că faptele lor îi înconjoară complet. Ele sunt înaintea ochilor Mei, păcate deschise, crime
flagrante! Vv. 3-7. Acești gangsteri, în loc să fie suprimați de autorități, sunt folosiți de regi și prinți pentru a-
și duce la îndeplinire planurile rele, pentru a teroriza sau epura adversarii nedoriți ai regimului lor; servesc ca
informatori, spioni, conspiratori, martori mincinoși etc. „Adul 62
[14:46, 31.05.2022] Florea Teodor: terers” (v. 4), termenul desemnează pe cel care este necredincios soțului
său; apoi, cel care este necredincios lui Dumnezeu și rânduielilor și instituțiilor Sale; aici, instituției divine a
guvernării. Dreptatea și neprihănirea, virtuțile esențiale cerute conducătorilor (Exod. 23:6-9; Lev. 19:15; Ier.
22:3-5, 15-17), au fost prostituate de regi și conducători, în timp ce poporului le lipsea această onoare și
respect față de guvernarea cerută de Domnul (Exod. 22:28; Eclesiastul 10:20) Toți necredincioși, toți ca niște
adulteri! Deoarece Dumnezeu nu mai stăpânește în inimile lor, loialitatea față de rege era mai degrabă o
chestiune de politică decât datoria, de interes propriu mai degrabă decât de bunăstare publică. Conspirațiile și
revoluțiile erau la ordinea zilei. Osea compară uneltirile revoluționarilor de a executa o lovitură de stat cu un
brutar care își frământă aluatul, aprinde focul astfel încât aluatul nu va fi răcit în timpul nopții răcoroase, apoi
se duce la culcare.A doua zi dimineața aluatul a crescut suficient pentru copt;se amestecă s focul până la
căldură arzătoare, își coace pâinea și își îndeplinește scopul. Așa că o bandă de conspiratori răi, obosiți de
vechiul regim, plănuiesc să-și „coce pâinea”, să-și omoare regele. Ei fac toate pregătirile necesare, stârnesc
nemulțumiri etc. Inima lor arde de patimă aprigă ca un cuptor, „încălzit de brutar”, ținut la căldură febrilă de
dorința lor nerăbdătoare de a-l asasina pe rege. Vine momentul oportun, „ziua împăratului nostru” (v. 5).
Dorește Osea să atragă atenția poporului său asupra atrocității uciderii conducătorului „nostru”, al poporului?
Sau vrea el să-și imagineze ipocrizia rea a conspiratorilor în a-i face onoare pe buze, numindu-l „regele
nostru” și ei înșiși prietenii și susținătorii săi loiali? O oportunitate se prezintă în sfârșit pentru a-și duce la
bun sfârșit planurile bine puse. Ziua regelui, ziua de naștere sau aniversarea lui, sau o zi selectată de ei pentru
a-l onora. „A întins mâna” (Gr. N.). „Le-au pregătit inima” (v. 6, Gr. N.). Împreună cu batjocoritorii, care
batjocoresc legile lui Dumnezeu și ale omului (Ps. 1, 1), el stă la masa de ospăț unde ei se satură cu mâncare
și băutură, până când „căpeteniile l-au îmbolnăvit de sticle de vin, „mai degrabă, până s-au îmbolnăvit de
căldura vinului, care le-a răpit de ultimele lor frici, de ultimele lor nelinişti de conştiinţă. Sărbătoarea regală
se transformă în măcelărie sângeroasă. Sângele regal se amestecă cu vinul care se revarsă din paharele
răsturnate (v.7). Citiți înregistrarea regilor uciși de conspiratori, gangsteri, în ultimii ani ai Regatului de Nord.
Patru dintre ultimii șase regi au fost uciși. Într-adevăr, poporul și-a devorat judecătorii, regii ca administratori
ai dreptății; toți regii lor au căzut: Menahem, vasal al 7:1-7 e d y ot ed e 63
[14:46, 31.05.2022] Florea Teodor: asirieni (2 Regi 15:19), Osea întemnițat (cap. 17:4). Politica lor internă a
fost un eșec total pentru că l-au lăsat pe Dumnezeu și Cuvântul Său din considerație. Și din același motiv,
politica lor externă a fost sortită eșecului
[14:50, 31.05.2022] Florea Teodor: Osea 10:4
[14:50, 31.05.2022] Florea Teodor: V. 4. Inima lor trădătoare se manifestă prin acte perfide. Ei rostesc
cuvinte, își desfășoară afacerile, afacerile private, juridice, politice, sub masca legii și ordinii. Cu toate
acestea, ei comit mărturie mincinoasă, jură jurământ pe care nu au intenția să le țină; fă promisiuni solemne,
pacte inviolabile, legăminte sacrosfinte, pe care, după cum le convine, le consideră simple bucăți de hârtie.
Deci judecata, legea și ordinea (Gr. N.), încetează să mai aibă dreptate, răsare ca buruienile otrăvitoare,
crescând luxuriant în brazdele unui câmp. S-ar putea să fie corect. Puterea și bogăția sunt legea pământului.
Sub protecția legii se comit cele mai mari infracțiuni. Statul, biserica (Israelul era o biserică-stat, un stat-
biserică), care neglijează pe Dumnezeu și Cuvântul Său, este sortită pieirii, p. 81
[14:51, 31.05.2022] Florea Teodor: Vv. 1-3 (A. V., 11:12-12:2). Dumnezeul sfânt și credincios își va pedepsi
poporul înșelător și nestăpânit. - Efraim îl înconjoară pe Dumnezeu, nu în modul descris în Ps. 26:6-8; Jer.
31:22 b, dar cu minciună și înșelăciune. Ca o soție infidelă, ea încă cere protecția și sprijinul Domnului, în
timp ce fiecare profesie de iubire este o minciună, fiecare acțiune, înșelăciune. Iuda nu este mai bun,
„stăpânește” (Gr. N.), aleargă slobod, neînfrânat; urmează doar dictatele propriei ei dezgustări neîngrădite.
Israelul uită că Domnul, al cărui legământ îl încalcă, este Cel totdeauna Sfânt (Lev. 19:2; 21:8; Isaia 6:3) și
Cel Credincios (Numeri 23:19; 1 Sam. 15:29). ). Loial legământului Său, El își va împlini amenințările,
precum și promisiunile Sale. Efraim „se hrăn…
[14:53, 31.05.2022] Florea Teodor: din deșert, flancat de ambele părți de vânt-Egiptul, notoriu ca vântul,
deșertăciunea, făcând promisiuni doar pentru a le încălca (2 Regi 18:21; Is. 30:7), ademenindu-i spre
distrugere prin angajamentele lor de sprijin. Cu Asiria, Israel face legăminte, în timp ce, în același timp, duce
petrol în Egipt. Uleiul de măsline a fost unul dintre produsele principale ale Palestinei (Deut. 8:8; 1 Regi
5:11; Ezechiel 16:19; 27:17), în timp ce Egiptul a trebuit să-l importe. Pentru a-și menține alianțele cu acești
doi rivali înverșunați pentru supremația mondială, ei au recurs zilnic la o politică de minciună și înșelăciune
care nu putea decât să se termine cu distrugerea și pustiirea lor. Căci duplicitatea lor nu a fost doar o trădare
disprețuitoare a aliaților lor, supărați și pedepsiți rapid de puternica Asiria (2 Regi 17:4-6). A fost, de
asemenea, răzvrătire deschisă împotriva Legii lui Dumnezeu, împotriva Primei Porunci, care cerea încredere
în Dumnezeu mai presus de toate, și a Poruncii a opta, interzicând minciunile și înșelăciunea. Sfântul,
credinciosul Dumnezeu inițiază proceduri legale cu scopul de a pedepsi (Gr. N.) „Iacob”, toate triburile lui
Israel, care nu mai sunt demne să fie numite cu numele lor onorabil (cg. Gen. 27:36; Os. 10:11, vezi p. 84).
El îi va răsplăti conform politicilor lor rele și faptelor înșelătoare (A. V., 2). Pag 96 aceasi carte
Soluții de îndreptare
Pocăința:
Osea 14:1-2;
Ioel 2:32
Mesia: Mica 5:1-9;
Amos 9:11-12;
Ultimul oracol prezentat în Amos este un oracol de mântuire. Argumentul prezent
la finalul cărții este prezent și la începutul cărții: forma potrivit căreia Dumnezeu este
preocupat de Israel este comparată.
Isaia 11
Profetul Ezechiel dezvlotă Legea retribuției (Deut. 24:16), potrivit căreia părintelui
nu trebuia aplicată pedeapsa capitală pentru faptele fiului său, și nici copilului nu trebuia
aplicată pedeapsa capitală pentru faptele tatălui, ci fiecare trebuia să răspundă într-un mod
personal pentru fapta lui, în privința responsabilității penale omul era tratat ca individ, nu
putea fi permis transferul pedepsei penale în cadrul familiei.137
Noul Testament
Un Exemplu în care Legea este/nu este aplicată Marcu 12:41-44 – Luca 21:1-4
Domnul Isus condamnă ferm comportamentul cărturarilor vizând raportarea acestora
față de Mesianitatea lui Isus, față de poporul care-l slujieasc exclusiv față de văduve. Pe
lângă ambițile nepotrivite prezente în rândul cărturari în vederea formării unei faime,
mândria și în mod special lăcomia a fost puternic combătută de Isus deoarece, cărturarii
căutau să ia moștenirea văduvelor.138 Din cauza vulnerabilității și naivității lor văduvele
erau uimite de forma evlavioasă a cărturarilor ajungând astfel să le încredințeze chiar
administrarea imobilelor lor, act condamnat de Isus.139
Pericopele cu văduva săracă prezentată de Evangheliștii Marcu și Luca (Mc.12:41-44;
Lc.21:1-4) prezintă slujirea, motivația și atitudinea prezentă în rândul celor două categorii
sociale bogații, respectivi săracii.140 În incinta Templului, în curtea femeilor erau așezate
treisprezece lăzi sau cufere sub formă de trompete în care se strângea dărnicia adusă la
Templu.141 Accesul la templu nu era condiționat de statutul social luând parte atât bogatul
137
Peter Craigie, C., Deuteronomul, CEXEL, trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007, p. 350.
138
Sicar B. Ferguson, Să studien Marcu, trad. Dorin Pantea, Editura Făclia, Oradea, 2000, p. 200-202.
139
Cristian Bădiliță, Noul Testament. Evanghelia după Marcu, Ed. a ll-a, București, Editura Vremea, 2015, p.
387.
140
Robert H. Stein, The New American Commentary, vol. 24, Luke, Nashville, Tennessee, Editura Broadman
Press, 1992, p. 508-509.
141
Gergard Maier, Evanghelia după Luca, vol.3/4, Korntal, Germania, Editura Lumina lumii, 1999, p. 853.
cât și săracul. Întruna din zile Isus s-a oprit la o anumită distanță de aceste obiecte unde se
aducea dărnicia. Din obersvația Învățătorului identificăm cel puțin două categori de
slujitori, slujitori care jertfesc tot, care sunt reprezentați prin văduvă, respectiv slujitor care
jertfesc puțin care sunt reprezentați prin cei bogați. Contribuția văduvei sărace reprezenta a
șaizeci și patru parte dintr-un dinar, iar un dinar reprezenta plata pentru o zi de muncă
întreagă. 142
Bogații dădeau din prisos la Templu, pe când văduva săracă a dat tot bănuțul
ei143, În pofida faptului că văduva a fost săracă și a dat puțin ca sumă, pe când bogații au
dat mult ca sumă, Isus demonstrează din nou adevărul potrivit căruia dărnicia trebuie
realizată în acord cu voia lui Dumnezeu, și aceasta fiind realizată cu dăruire, din toată
inima.144 Omul judecă după faptă, pe când Dumnezeu judecă după intenția inimii.145
Gestionarea responsabilității în raport cu femeile văduve în cadrul Bisericii
primare fapte 6:1-7
De regulă oamenii care făceau parte din structurile de influență a societății, reprimau
grupările minoritare ce căutau să-și exprime nemulțumirea privind modul de raportare
părtinitor. Nu știm cât este de potrivit sau nu a spune că prima despărțire în cadrul Bisericii
a fost cea semnalată în Fapte 6:1, unde întâlnim evreii elenizați în opoziție cu evreii din
Ierusalim pe marginea distribuirii resurselor femeilor văduve. 146
Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament identificăm pasaje de text în care
Dumnezeu a decretat poporului Său legi privitoare la categoriile defavorizate social,
categorii ce trebuiau ajutate. Liderii Bisericii primare reprezentați de către cei doisprezece
apostoli, inclusiv și Matia, au luat în serios chestiunea răspândirii Evangheliei, iar odată cu
adăugarea de noi mebri în cadrul comunității, responsabilitățile din cadrul Bisericii s-au
înmulțit.147.
Comunitatea Bisericii primare a fost formată din două grupări atât evreii băștinași,
evrei vorbitori de limbă aramaică cât și evrei elenizați, evrei vorbitori de limbă greacă.
Între aceste două grupări s-a iscat o oarecare ceartă în raport cu distribuirea nevoilor care
trebuia repartizate femeilor văduve.148
142
Robert H. Stein, Mark. Baker ExegetiCAL Commentaru on the New Testament, USA., Library of Congress
Cataloging în Publcation Data, 2008, p. 579.
143
Cristian Bădiliță, Noul Testament. Evanghelia după Luca, București, Editura Vremea, 2016, p. 596-597.
144
Sicar B. Ferguson, Să studien Marcu, trad. Dorin Pantea, Editura Făclia, Oradea, 2000, p.204-207.
145
Nicolae Moldoveanu, Hristos Mântuitorul, Meditații duhovnicești la Evanghelia după Luca, vol. Lll,
Capitolele 18-24, Deva, Editura Comorile Harului 2700, 1996, p. 136.
146
Cristian Bădiliță, Noul Testament. Faptele Apostolilor, București, Editura Vremea, 2017, p. 239-241.
147
Maryn Lloyd Jones, Creștinism autentic vol. 3. Predici din Cartea Faptele Apostolilor, trad. Dorin Pantea,
Oradea, Editura Făclia, 2008, p. 304-306.
148
F. F. Bruce, Commentary on The book of the Acts. , Rev. Ed., 1998, p. 120.
Evreii imigrați alegeau ca ultimi ani din viață să îi găsească pe pământul sfânt
deoarece, în opinia lor, a fi îngropat în Țara Făgăduinței era considerat o virtute. Una dintre
consecințele repatrierii imigramților era marcată prin prezența unui număr disproporționat
de văduve.149 Chestiunea amintită s-a resimțit și în cadrul Bisericii primare, unde diaconii
trebuiau să asigure resursele necesare văduvelor în cazul în care familia nu dispunea de
ele.150
Prezența acestui conflict a fost cauzat din lipsa de slujitori, în sensul că cei doisprezece
apostoli erau consacrați exclusiv rugăciunii și mărturisirii învățăturii lui Isus, ajungând
astfel să nu realizeze toate sarcinile Bisericii, în consecință, soluționarea a venit prin
alegerea celor șapte diaconi. Prezența investirii celor șapte diaconi în slujbă în cadrul
Bisericii primare a influențat într-un mod semnificativ bunul mers al Bisericii, și mai ales
responsabilitatea slujirii femeilor văduve. 151
Raportarea Domnului Isus față de liderii religioși – Matei 23:14
Potrivit relatărilor evanghelistului Matei lucrarea Domnului Isus începe prin
rostirea fericirilor de pe munte (Mt. 5:3-12) și finalizează cu prelegerea în care ne sunt
prezentate „vai-urile” rostite de cătri Domnul Isus (Mt. 23:13-32). 152 Cărturarii și fariseii
sunt liderii religioși din perioada Domnului Isus, sunt grupări care pretindeau direcționarea
oamenilor spre Împărăția cerurile și aceasta atât în calitate de dascăli cât și în calitate de
învățător. Anunțarea consencințelor de către Domnul Isus în raport cu acești lideri religioși
reflectă o încălcare flagrantă a tot ceea ce ei propovăduia, Legea. 153 Vai-urile ilustrează
motivul jurisdiției divine care vine, însă Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor (Mt. 24-25)
ne descrie sub ce formă va fi manifestată judecata.154
Văduvele potrivit învățăturii pauline – 1 Timotei 5: 3-27
Biserica primară încă de la începuturile ei a avut în atenție nevoile văduvele (Fapte
6:1; 9:39). Îndemnul Sfântului apostol Pavel adresat lui Timotei privitor femeilor care
149
Craig S. Kenner, Comentariu cultural-Istoric al Noului Testament, trad. Silviu Tatu, Raluca Miruță, Teofil
Stanciu, Luca Crețan, Dorin Axente, Timeia Pop, Oradea, Editura Casa Cărții, 2018, p. 402.
150
I. Howard Marshall, Faptele Apostolilor. Comentariile Tyndale la Noul Testament, trad. Lăcrimioara
Novac, Oradea, Editura Scriptum, 2009, p. 133-135.
151
Stanley M. Horton, Faptele Apostolilor. Un Comentariu Logion Press, trad. Nelu Tamaș, Oradea, Editura
Life, 2009, p. 136-137.
152
Beniamin Fărăgău, Evanghelia după Matei capitolele 11-23. Istoria binecuvântării, Anul IV de studiu,
Cluj-Napoca, Editura Logos, 1998, p. 240.
153
Gerhard Maier, Evanghelia după Matei, Comentariu la Noul Testament vol. 1/2, Korntal, Germania,
Editura Lumina Lumii, 2000, p. 788-789.
154
Grant R. Osorne, Zondervan Matei. Comentariu Exegetic al Noului Testament, trad. Verlan Octavian,
Timișoara, Editura Noua Speranță, 2019, p. 896.
făceau parte din categoria celor văduve, îl înștința pe acesta atât la prudență cât și la
acțiune în vederea ajutorării, cu înțelepciune și discernământ spiritual.155
În vederea unei slujiri eficiente în rândul văduvelor, Sfântul Apostol inspirat de
Duhul Lui Dumnezeu trasează câteva repere de care trebuie ținut cont.
În primul rând responsabilitatea ajutorării văduvelor cade pe umerii copiilor sau a
nepoțiilor celei în cauză. De altfel, porunca a V-a din Decalog ne responsabilizează privind
raportarea care trebuie să fie prezentă față de nevoile părinților noștri. Așadar din partea
copiilor sau a nepoților asigurarea resurselor necesare trebuie asigurată de către ei în
situația în care acești își permiteau. Învățătura Scripturilor privind ajutorarea văduvelor în
situația în care îți permiți aceasta și nu o faci ești plasat mai jos decât un necredincios,
practic te-ai lepădat de credință.156
Văduvele care sunt indulgente cu sine accentuând inaginea de sine, cele care își
exprimă nemulțumirile și frustrările sau judecă, și nu trăiesc o viață ireproșabilă cu evlavie
și dăruire pentru lucrarea lui Hristos, nu trebuie ajutate. 157 O altă condiție cerută în vederea
ajutorării unei văduve se impunea ca ea să nu fie mai tânără de 60 de ani, deoarece
începând doar de la această vârstă se considera a intra în etapa bătrâneții. 158 Dreptul la
sprijin din partea comunității era posibil văduvelor și în situația în care acestea erau soția
unui singur bărbat, dacă nu manifesta credincioșie față de acesta cât timp îi trăia soțul, nu
intra în dreptul văduvelor cari beneficiază de ajutor.159 Femeile văduve care la rândul lor nu
a grijit de nevoile copiilor ei sau de nevoile copiilor orfani, nu se încadrează în rândul
văduvelor care pot beneficia de ajutorul comunității. Ospitalitatea este încă un factor
determinant în vederea asigurării de resurse din partea comunității creștine. Dacă nu se
îndeletnicea cu primirea de oaspeți sau cu practicarea spălării picioarelor, femeia văduvă
nu întra în rândul femeilor văduvelor cărora li se acorda sprijin din partea comunității.160
În urma războielor, bolilor, ciumelor, călătoriilor sau altor peripeții o bună parte din
femei rămâneau văduve. Mai sus am dezbătut ceea ce trebuia, cui trebuia și cum trebuia
comunitatea creștină să ajute pe cele în cauză. Vârsta de 60 de ani în rândul femeile văduve
le-a separat în două: cele cu adevărat văduve și cele care trebuie să se recăsătorească dacă
nu doresc să rămână în slujba Domnului. Dat fiind faptul că erau singure, aceste femei erau
155
Warren W. Wiersbe, The Wiersbe Bible Commentary: New Testament, Ediția a doua, Colorado Springs,
USA, 2007, p. 762-763.
156
Warren W. Wiersbe, The Wiersbe Bible Commentary: New Testament, p. 763.
157
158
Craig S. Kenner, Comentariu cultural-Istoric al Noului Testament, trad. Silviu Tatu, Raluca Miruță, Teofil
Stanciu, Luca Crețan, Dorin Axente, Timeia Pop, Oradea, Editura Casa Cărții, 2018, p. 731.
159
John MacArthur 1 Timotei 5:9.
160
mult mai predispuse la bârfă, lenevie, trândăvie și spre alte pofte, în consecință, îndemnul
Sfântuluii Apostol era ca ele fie să se recăsătorească și să primească copiii și sa devină
bune gospodie, fie dacă nu să rămână în slujba Domnului pentru totdeauna.161
În vederea realizării unei bune slujbe de caritate față de văduve, Sfântul apostol
Pavel îl îndeamnă pe Timotei ca să lucreze potrivit sfaturilor primite. Cine se încadrează în
lista femeilor cu adevărat văduve să fie ajutate potrivit nevoii, iar cine nu se încadrează în
lista celor cu adevărat văduve să nu fie ajutate, ci mai degrabă îndrumate pentru a fi de
folos comunității și lucrării lui Hristos.
Orfanii și văduvele potrivit epistolelor pastorale – Iacov1:27
Echivalentul cuvântului religie este reprezentat de practica exterioară care trebuie să fie
prezentă în rândul credinciosului.162 Sfântul Apostol Iacov pune în antiteză religia
adevărată, ce prevedea protejarea celor vulnerabili din punct de vedere social și înlăturarea
lumescului cu religia recalcitrantă și violentă a evreilor revoluționari.
Sfântul apostol Iacov înspirat de Duhul lui Dumnezeu scrie celor doisprezece seminții
care sunt împrăștiate cum ar trebui să ne raportăm față de aceste categorii vulnerabile
(văduve și orfani), sublinind faptul că a fi religios presupune a avea grijă de aceste categori
și a te păstra neântinat de lume.163 Dacă cineva se consideră a fi religios, potrivit Iacov 1:27
presupune din partea acestuia în raport cu categoriile defavorizate, o implicare directă și
regulată.164 Adevărata religie este identificată atât prin grija care trebuie să o avem față de
cei nevoiași, cât și printr-o viață exemplară.165
Rob – sclav Filimon
Datorită influenței pe care Sfântul Apostol Pavel o avea în urma propovăduirii
Cuvântului Lui Dumnezeu, acesta ar fi putut să-i poruncească lui Filimon în vederea
reprimirii lui Onisim ca rob în slujba lui însă, a înțeles că este potrivit al ajuta pe Filimon
să acționeze din dragoste și nu din obligație în cazul unei posibile reangajări a lui Filimon.
Motivul în baza căruia Sfântul Apostol a girat pentru Onisim a avut ca fundament
convertirea acestuia la Hristos. Dacă până în momentul întâlnirii cu Hristos Onisim nu se
ridica la nivelul așteptării lui Filimon, fapt marcat inclusiv de fuga acestuia, în urma
161
162
Warren W. Wiersbe, Fii Matur, cum să crești în Cristos: Comentariu la Noul Testament, Epistola lui
Iacov, trad. Tatu Silviu, Oradea, Editura Cartea Creștină, 2012, p. 64.
163
Edit. John F. Walvoord și Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament: O expunere a Scripturilor
făcută de profesorii de la seminarul teologic Dallas, trad. Octavian Verlan și Gelu Leontiuc, Cluj-Napoca,
Editura Fundației E.B.E., 2005, p. 814.
164
Warren W. Wiersbe, Comentariul lui Warren Wiersbe pe Noul Testament, trad.Florica Sărăcuț și Radu
Mariș, Oradea, Editura Metanoia sau Societatea Biblică din România, 2009, p. 737.
165
Manual Biblic, trad. Bodnari Estera Iulia, Oradea, Editura Casa Cărții, 2012, p. 750.
convertirii la Hristos Onisim este dispus să lucreze din nou pentru Filimon. Sfântul Apostol
îi cere lui Filimon să nu aibe aceași atitudine față de Onisim, cea de rob, ci chair dacă alege
de bună voie să-l reangajeze, acesta să-l trateze cu dragoste, nu ca pe unul dintre sclavi ci
ca pe un frate.166
Prin prezența mesajului Sfântului Apostol Pavel adresat lui Filimon vizând reangajarea
lui Onisim, nu este atacată instituția sclaviei, ci el sublinează idea potrivit căreia Onisim, în
urma convertirii la Hristos a ajuns într-o relație cu totul nouă cu stăpânul său, cu Filimon,
cel de la care fugise. 167
Bibliografie:
1. Anders, Max și Doug Mclntosh, Holman Old Testament Commentary,
Deuteronomy, Broadman and Holman Publishers, 2002, Nashville Tennessee;
166
D. A. Carson și Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament, trad. Dinu Moga, Oradea, Editura Făclia,
2007, p. 677-678.
167
D. A. Carson și Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament, p. 684.
2. Bădiliță, Cristian, Noul Testament. Evanghelia după Luca, București, Editura
Vremea, 2016;
3. Bădiliță, Cristian, Noul Testament. Evanghelia după Marcu , Ed. a ll-a, București,
Editura Vremea, 2015;
4. Bădiliță, Cristian, Noul Testament. Faptele Apostolilor, București, Editura Vremea,
2017;
5. Beitzel, Barry J., Biblica. Atlasul Bibliei: O prezentare socială, istorică și
culturală, trad. Grall Soft, București, Editura Litera, 2011;
6. Andrew W. Blackwood, Jr., Commentary on Jeremiah. The Word, the Words and
the Word, Waco, Texas, Word Books Publisher 1977;
7. Block, Daniel I., The New American Commentary, An Exegetical and Teological
Exposition of Holy Scripture, New International Version, vol. 6, Judges, Ruth,
Broadman and Holman Publishers, Nashville, Tenessee, 1999;
8. Brown, Raymond E., S.S., Joseph A. Fitzmyer, S.J., Roland E Murphy, O. Carm.,
Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură Vol. II Pentateuhul , trad Dumitru
Groșan, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007;
9. Bush, Frederic, Word Biblical Commentary, vol. 9, Ruth, Esther, Word Books, Publister,
Dallas, Texas, 1996;
10. Carson, D. A. și Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament, trad. Dinu Moga,
Oradea, Editura Făclia, 2007;
11. Charry, Ellen T., Brazos Theological Commentary on the Bible, Psalms 1-50,
BrazosPress, Michigan, 2015;
12. Craigie, Peter C., Deuteronomu: Comentarile exegetice LOGOS la Vechiul
Testament (CEXEL), trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2007;
13. Craigie, Peter C., The book of Deuteronomy, The International Commentary on the
Old Testament, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans Publishing
Company, 1976;
14. Currid, John D., Comentariu asupra cărții Exodul, vol. l, Capitolele 1-18, trad.
Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2002;
15. Currid, John D., Comentariu asupra cărții Exodul, vol. ll, Capitolele 19-40, trad.
Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2003;
16. Dearman, Andrew J., The book of Hosea, The New International Commentary on
the Old Testament, (NICOT), Grand Rapids, Michigan, Eerdmans Publishing
Company, 2010;
17. Dicționar Biblic, vol. 1 A-H, trad. Constantin Moisa, București, Editura Sthphanus,
1995;
18. Dicționar enciclopedic al Bibliei, trad. Dan Slușanschi, București, Humanitas,
1998;
19. D. J. Douglas, M. A., B. D., S. T. M., Ph. D., Dicționar Biblic, trad. Livius T.
Percy, John Tipei, ed. a 5-a rev., Oradea, Editura Cartea Creștină, 2015;
20. Elwell, Walter A., Dicționar Evanghelic de Teologie, trad. Livius Percy, Oradea,
Cartea Creștină, 2012;
21. Enns, Peter, The NIV Aplication Commentary. Exodus, Grand Rapids, Michigan,
Zondervan Publishing House, 2000;
22. Fărăgău, Beniamin, Exodul, ediția a ll-a, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2001;
23. Fărăgău, Beniamin, Evanghelia după Matei capitolele 11-23. Istoria
binecuvântării, Anul IV de studiu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 1998;
24. Ferguson, Sicar B., Să studien Marcu, trad. Dorin Pantea, Editura Făclia, Oradea,
2000;
25. Hartley, John E., The Book of Job, The New International Commentary on the Old
Testament, NICOT, Grand Rapids, Michigan, 1988;
26. Heijkoop, H. L., Cartea Rut, nu este specificat traducătorul, Dillenburg 2,
Germania, Gute botschaft verlag
27. Hinton, Linda B., Micah, Nagum, Habakkuk, Zephaniah, Haggai, Zechariah and
Malachi, vol 16, Basic Bible Commentary (BBC), Nashville, Tennessee, Abingdon
Press, 1994;
28. Horton, Stanley M., Faptele Apostolilor. Un Comentariu Logion Press , trad. Nelu
Tamaș, Oradea, Editura Life, 2009;
29. Huey, F. B., Jr., An Exegetical and Teological Exposition of Holy Scripture:
Jeremiah – Lamentations, vol 16 (NAC), Nashville, Tennessee, Broadman Press,
1993,
30. Kaiser, Walter C., jr, Spre etica Vechiului Testament, trad. Daniel Suciu, Oradea,
Editura Făclia, 2018;
31. Kenner, Craig S., Comentariu cultural-Istoric al Noului Testament, trad. Silviu
Tatu, Raluca Miruță, Teofil Stanciu, Luca Crețan, Dorin Axente, Timeia Pop,
Oradea, Editura Casa Cărții, 2018;
32. Laetsch, Theodore, Minor Prophets. Concordia Classic Commentary Series, Saint
Louis, Missouri, Concordia Publishing House, 1987;
33. Lange, John Peter, Acommentary on the Holy Scriptures Minor Prophets, Critical,
Doctrinal and Homiletical, Grand Rapids, Michigan, 1874;
34. Lloyd Jones, Maryn, Creștinism autentic vol. 3. Predici din Cartea Faptele
Apostolilor, trad. Dorin Pantea, Oradea, Editura Făclia, 2008;
35. MacDonald, William, Comentariul biblic al credinciosului, Vechiu Testament, trad.
Doru Motz, Oradea, Editura Lampadarul de Aur, 2002;
36. Maier, Gerhard, Evanghelia după Matei, Comentariu la Noul Testament vol. 1/2 ,
Korntal, Germania, Editura Lumina lumii, 2000;
37. Maier, Gergard, Evanghelia după Luca, Comentariu la Noul Testament, vol.3/4,
Korntal, Germania, Editura Lumina lumii, 1999;
38. Manual Biblic, trad. Bodnari Estera Iulia, Oradea, Editura Casa Cărții, 2012;
39. Marshall, I. Howard, Faptele Apostolilor. Comentariile Tyndale la Noul Testament ,
trad. Lăcrimioara Novac, Oradea, Editura Scriptum, 2009;
40. Merrill, Eugene H., An Exegetical Theological Exposition of Holy Scripture NIV
Text, Deuteronomy, vol. IV, The New American Commentary, Nashville,
Tennessee, Broadman-Holman Publishers, 1994;
41. Moldoveanu, Nicolae, Hristos Mântuitorul, Meditații duhovnicești la Evanghelia
după Luca, vol. lll, Capitolele 18-24, Deva, Editura Comorile Harului, 1996;
42. NIV, P. 452; preluat din NIV.
43. Osorne, Grant R., Zondervan Matei. Comentariu Exegetic al Noului Testament,
trad. Verlan Octavian, Timișoara, Editura Noua Speranță, 2019, p. 896.Drăgan,
Lucian, Pentateuh – Comentariu devoțional, Reghin, Editura Corpus
Reformatorum, 2021;
44. Oswalt, John N., The Book of Isaiah, Chapters 40-66, The New Internationa
Commentaru on the Old Testament, (NICOT) , Grand Rapids, Michigan/Cambridge,
William B. Eerdmans Publishing Company, 1998;
45. Plumer, William S., Psalms, A critical and expository Commentary with Doctrinal
and Practical Remarks, The Geneva series of Commentaries, Carlisle,
Pennsylvania, The Banner of Truth Trust, 1975;
46. Ravasi, Gianfranco, Psalmii, Comentariu exegetic și actualizare, vol l, trad. Robert
Balan, Iași, Editura Sapientia, 2020
47. Reid, Daniel G., Dicționarul Noului Testament: Un compediu de învățătură biblică
contemporană într-un singur volum, trad. Lucian Ciupe și Timotei Manta, Oradea,
Editura Casa Cărții, 2008;
48. Robertson, Palmer O., Naum, Habacuc, Țefania: Comentarile exegetice LOGOS la
Vechiul Testament (CEXEL), trad. Daniela Rusu și Dniel Rusu, Cluj-Napoca,
Editura Logos, 2011.
49. Rooker, Mark F., The New American Commentary, vol. lll, Leviticus, An Exegetical
and Teological Exposition of Holy Scripture, 2000, Broadman and Holman
Publishers, USA;
50. Ryken, Leland, James C. Wilhoit și Tremper Longman lll, Dicționar de imagini și
simboluri biblice, trad. lipsește, Oradea, Casa Cărții, 2011;
51. Robert H. Stein, The New American Commentary, vol. 24, Luke, Nashville,
Tennessee, Editura Broadman Press, 1992;
52. Septuaginta Vol 1: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul: Cristian
Bădiliță, Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu și Dan Slușanschi,
Septuaginta: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Colegiul Noua
Europă, Polirom, București, 2004;
53. Stein, Robert H., Mark. Baker Exegetical Commentaru on the New Testament,
USA., Library of Congress Cataloging în Publcation Data, 2008, p. 579;
54. von Rad, Gerhard, Deuteronomy A Commentary, trad. Dorothea Bartondin Germană,
Ediția a 7-a, Marea Britanie, Redwood Burn Limited, Trowbride, Wiltshire, 1988
55. Tatu, Silviu , Când leul rage, Comentariu la cartea profetului Amos, Seria
Comentarii Biblice, Oradea, Metanoia, 2010,
56. Thompson, J. A., The Book of Jeremiah (NICOT), Grand Rapids, Michigan,
William B. Eerdmans Publishing Company, 1980;
57. Waltke, Bruce K., The Book of Proberbs Chapters 1-15, The International
Commentary on the Old Testament (NICOT), Grand Rapids, Michigan, Cambridge,
William B. Eerdmans Publishind Company, 2004;
58. Waltke, Bruce K., The Book of Proverbs, Chapters 15-31, The New Intermational
Commentary on the Old Testament, (NICOT), Grand Rapids, Michigan,
Cambridge, William B. Eerdmans Publishind Company, 2005;
59. Walton, John H., Victor H. Mattheaws, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural-
istoric al Vechiului Testament, trad. Silviu Tatu, Luca Crețan și Romana Cuculea,
Oradea, Editura Casa Cărții, 2014;
60. Walvoord, John F., și Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament: O expunere a
Scripturilor făcută de profesorii de la seminarul teologic Dallas, trad. Octavian
Verlan și Gelu Leontiuc, Cluj-Napoca, Editura Fundației E.B.E., 2005;
61. Wenham, Gordon J., Leviticul: Comentarile exegetice LOGOS la Vechiul
Testament (CEXEL), trad. Daniela Rusu, Cluj-Napoca, Editura Logos, 2004;
62. Wiersbe, Warren W., Fi matur: Cum să crești în Hristos, trad. Silviu Tatu, Oradea,
Editura Cartea Creștină, 2012;
63. Wiersbe, Warren W., The Wiersbe Bible Commentary: New Testament, Ediția a
doua, Colorado Springs, USA, 2007;
64. Wiersbe, Warren W., Comentariul lui Warren Wiersbe pe Noul Testament, trad.
Florica Sărăcuț și Radu Mariș, Oradea, Editura Metanoia sau Societatea Biblică din
România, 2009;
65. Wright, Christopher J. H., Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină ,
trad. Silviu Tatu, Oradea Editura Casa Cărții, 2019;

Conceptul de Justiție Socială În Sfânta Scriptură

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conceptul de Justiție Socială În Sfânta Scriptură

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1

DEFINIREA ȘI PRINCIPALELE REPERE BIBLICE ALE CONCEPTULUI DE

Paradoxul dreptăți este punctul în care transcendentul și imanentul se întâlnesc,

1.2. Legislația vechitestamentară cu privire la dreptatea socială

Responsabilitatea socială față de străini și nevoiași

Drepturile angajaților: plata (Lev. 19:13; Deut. 24:14-15),

Împrumutul fără dobândă (Lev. 25:36-37)

1.3.2. Anul jubiliar.

Izvorul gândiri despre dreptatea socială la profeți

Imagini care descriu nedreptatea socială

Jupuirea pielii (Mica 3:1-4)

Cuptorul fumegând (Osea 7:4-7)

Cuptorul fumegând (Osea 7:4-7)

Prostituția (Osea 5:4;

Banditismul (Osea 7:1) am făcut poze !!!

Banditismul (Osea 6:11b-7:2)

Îmburuienarea ogorului (Osea 10:4)

Colivia cu păsări (Ier. 5:27)

Legarea ușuratică a rănii (Ier. 6:14)

Legarea ușuratică a rănii (Ier. 6:14)

Calul care aleargă neobosit (Ier. 8:6; 14:10; Osea 4:16)

Ieremia, profetul lacrimilor își asumă responsabilitatea transmiterii unui mesaj

[14:50, 31.05.2022] Florea Teodor: Osea 10:4

S-ar putea să vă placă și