Sunteți pe pagina 1din 35

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia Facultatea de Istorie şi Filologie

TEZĂ DE DOCTORAT (Rezumat)

APLICAŢII ALE TOPOGRAFIEI ARHEOLOGICE ŞI A SISTEMELOR INFORMATICE GEOGRAFICE (GIS) PENTRU CERCETAREA ŞI PROTECŢIA PATRIMONIULUI IMOBIL DIN SITUL ALBA IULIA

Conducător ştiinţific:

Prof.univ.dr. Florin Stănescu

Alba Iulia 2009

Doctorand:

Marius Breazu

Cuprins:

Introducere. Obiectivele cercetării, necesitate, oportunuitate

Capitolul I. Noţiuni de bază privind topografia digitală şi sistemele informatice

4

geografice (GIS)

6-95

I.1. Noţiuni de geodezie şi topografie

6-15

I.1.1. Forma şi dimensiunile pământului. Suprafeţe de

referinţă 6 I.1.2. Coordonate şi sisteme de referinţă 9 I.1.3. Datumul geodezic 12

I.1.4. Reţelele geodezice şi geotopografice

13

I.2. Noţiuni de cartografie

16-52

I.2.1. Scurt istoric al cartografiei 16

I.2.2. Istoricul măsurătorilor terestre în România şi unităţile de măsură folosite 41 I.2.3. Proiecţiile cartografice 47

48

I.2.3.2. Proiecţia Universal Transversal Mercator (UTM) 50

I.2.3.1. Proiecţia Stereografică 1970

I.3. Instrumente şi sisteme geo-topografice. Tehnici si metodologie 53-93 I.3.1. Staţii totale 55-64 I.3.1.1. Prezentare generală 55 I.3.1.2. Componente 56

I.3.1.3. Auxiliare şi anexe

I.3.1.4. Staţia totală Leica TC 302 59 I.3.1.5 Tipuri de măsurători şi programe de lucru 63

I.3.1.6. Aplicaţii în arheologie

59

64

I.3.2. Sisteme de poziţionare globală (GPS) 66-78 I.3.2.1. Tipuri. Generalităţi 66

I.3.2.2.

Structura sistemului GPS

67

I.3.2.3.

Principiul de funcţionare a sistemului GPS

68

I.3.2.4.

Sistemul GPS Leica 500

70

I.3.2.5.

Metode de poziţionare GPS

72

I.3.2.6. Prelucrarea datelor GPS 73

I.3.2.7. Surse de erori în măsurătorile GPS

74

I.3.2.8. Aplicaţii în arheologie 78

I.3.3. Sistemul Informatic Geografic (GIS) 79-95

I.3.3.1. Prezentare generală

79

I.3.3.2. Definiţii şi terminologie

79

I.3.3.3. Scurt istoric al evoluţiei GIS 80 I.3.3.4. Domenii de aplicabilitate GIS 84 I.3.3.5. Subsistemul si componentele unui GIS 85 I.3.3.6. Modele de date GIS 86 I.3.3.7. Geocodificarea. Baza de date atribut 90 I.3.3.8. Topologia 91 I.3.3.9. Aplicaţii în arheologie 92 Capitolul II. Repertoriul arheologic al oraşului Alba Iulia construit pe platformă GIS 94-201 II.1. Repere istorico-geografice şi spaţiale ale sitului Alba Iulia 94-115 II.1.1. Istoricul cercetărilor şi problematica repertoriului arheologic digital 94

2

II.1. 2. Scurt istoric al locuirilor în situl de la Alba Iulia 99 II.1.3. Repere Cronologice din trecutul oraşului Alba Iulia 105 II.1.4.Localizarea geografică şi spaţială a sitului Alba Iulia 107 II.1.5. Geomorfologia Zonei 111

II.2. Cadrul legislativ şi terminologie: sit, sit arheologic

116-133

II.2.1. Terminologie: Sit, Sit arheologic 116 II.2.2. Legislaţie, standarde şi proceduri în arheologie 118

II.3. Modele de date. Realizarea bazei de date spaţiale 134-138 II.3.1. Prelucrarea şi integrarea datelor vectoriale 134 II.3.2. Realizarea hărţii de bază a oraşului în sistem de proiecţie naţional Stereografic'70 138 II.4. Realizarea structuri bazei de date spaţiale în sistem de proiecţie Stereografic 1970 pentru cercetările arheologice 146

II.5.Realizarea bazei de date atribut

II.5.1. Structurarea câmpurilor din baza de date 150 II.6. Modelul Numeric Altimetric al Terenului (MNAT) – Reprezentarea 3D a suprafeţei topografice 152-162 II.6.1. MNAT – aspecte generale 152 II.6.2. Metode de obţinere a MNAT 154 II.6.3. Formate de stocare a MNAT 158 II.6.4. Surse de MNAT 160 II.7. Realizare MNAT pentru zona sitului Alba Iulia 163-171 II.7.1. Selectarea datelor şi structurarea acestora în straturi logice 163 II.7.2. Crearea reţelei de triunghiuri dinamice pentru reprezentarea suprafeţei topografice 164 II.7.3.Model 3D – Reconstituirea Platoului Romanilor înainte de construirea cetặţii Vaubaun 168 II.8. Efectuarea analizei spaţiale intra şi intersit. Delimitarea sitului de la Alba Iulia 172-202 II.8.1. Analiza spaţial. Concept şi elemente generale 172 II.8.2. Analiza spaţiala datelor. Delimitarea sitului Alba Iulia 173 Capitolul III. Reconstrucţie 3D a evoluţiei Oraşului Alba Iulia în perioada celor 3 fortificaţii 203-207 III.1. Propunere de modele 3D a evolutiei sitului de la Alba Iulia în perioada celor trei fortificaţii 203 Castrul Roman; Cetatea MedievalCetatea Modern

147

Capitolul IV. Concluzii

208-214

Anexe

215

Referiri Bibliografice

216-224

3

Introducere.Obiectivele cercetării, necesitate, oportunuitate.

Introducere.Obiectivele cercetării, necesitate, oportunuitate.

La început de mileniu trei, principiul interdisciplinarităţii îşi pune amprenta tot mai impetuos în cadrul activităţii ştiinţifice de cercetare. Acest fapt este sesizabil tot mai frecvent şi în cadrul activităţii arheologice de cercetare, demersul acesteia îmbinând o serie de aplicaţii ale aparatelor, tehnicilor şi metodelor unor discipline şi ştiinţe din diferite domenii. În domeniul general al inventarierii patrimoniului cultural naţional imobil există în ultimii ani o preocupare constantă a administraţiei centrale. În domeniul inventarierii siturilor arheologice sau al zonelor cu potenţial arheologic, începând de la OG nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic (cu modificările aduse prin L. 378/2001 şi L. 462/2003), continuând cu alte norme juridice şi metodologii publicate (OMCC nr. 2458/2004 privind instituirea Regulamentului Repertoriului Arheologic Naţional, OMCC nr. 2392/2004 privind instituirea de Standarde şi proceduri arheologice), apare din ce în ce mai necesară importanţa colectării informaţiilor referitoare la siturile arheologice, standardizarea şi diseminarea acestora. În domeniul inventarierii monumentelor istorice, principala reglementare juridică o constituie Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Aceasta conţine un întreg capitol (Titlul II, CAPITOLUL II: Evidenţa şi clasarea monumentelor istorice) cu prevederi privind inventarierea şi procedurile de clasare şi declasare a monumentelor istorice. Aceste prevederi au fost mai apoi detaliate în norme juridice care reglementează aspecte specifice inventarierii şi clasării, prin OMCC nr. 2682/24.06.2003, 2314/16.07.2004 şi 2260/18.04.2008. Însă, demersurile metodologice de inventariere şi delimitare spaţială prin coordonate reale ale siturilor arheologice nu s-au făcut vizibile. O scurtă consultare a Listei Monumentelor Istorice publicată în 2004 ne prezintă o situaţie dureroasă – pentru judeţul Alba doar 4 situri sunt delimitate în sistem de coordonate Stereografic70. Într-o perioadă de maximă expansiune a dezvoltării urbane, protecţia patrimoniului imobil este un deziderat tot mai greu de atins pentru zonele urbane. Nu de puţine ori ne-am întrebat unde este zona ce urmează a fi cercetată şi nu de puţine ori specialistul arheolog este nevoit sa lucreze cu hărţi analogice, la scări mari şi aproximând distanţele şi locaţia zonei ce urmează a fi cercetată. Prin caracterul său ireversibil, fiecare săpătură arheologică, în special cele de dimensiuni mari şi de salvare, necesită o planificare meticuloasă. În cadrul arheologiei occidentale aceasta este determinată în special de teri factori: stabilirea ştiinţifică a scopului, finaţarea şi datele topografice ale locului în care se va săpa 1 . Topografia este utilizată în diverse domeniii ale activităţii umane. Fiecare din domeniile pe care le deserveşte topografia au caracteristici specifice care conduc la diversificarea operaţiilor topografice. Prin complexitatea sa, topografia beneficiază de multiple posibilităţi de automodelare în funcţie de solicitările domeniilor pe care le deserveşte, de gradul de precizie solicitat, precum şi de parametrii luaţi în consideraţie. Rolul topografiei în arheologie, aşa cum s-a consacrat, nu se rezumă numai la întocmirea unor planuri topografice ale siturilor arheologice. Planul topografic reprezintă şi un instrument de lucru nu doar un scop în sine. Scopul este reprezentarea în ansamblu a unui sit arheologic, în toată complexitatea lui, deziderat imposibil de realizat dacă se ignoră factorul principal în care s-a dezvoltat situl respectiv. Pe lângă suprafaţa şi natura reliefului, în investigaţiile de topografie arheologică se pune accent şi pe separarea microformelor de relief antropogen de cele naturale, pe extinderea şi grosimea stratului de cultură, reconstituirea paleomediului şi a aşezărilor etc.

1 Gerbasch 1998, 5;

4

Prin aplicarea sistematică a noilor aparate de măsurători geodezice şi topografice, a tehnologiilor computerizate şi a Sistemelor Informatice Geografice (GIS), tehnica arheologică de săpătură a cunoscut în ultimul timp transformări profunde, remarcându-se în ultimii ani progrese deschizătoare de drumuri spre realizarea unei documentaţii de săpătură bazate pe înregistrarea

electronică a datelor şi prelucrarea informatizată a acestora. Astfel se poate realiza captarea (introducerea), stocarea, integrarea, manipularea, analiza şi vizualizarea datelor care au referinţă spaţială, precum şi reconstituiri virtuale ale siturilor arheologice în toată complexitatea lor. Obiectivele demersului nostru au fost multiple:

1. încercarea de prezentare cât mai succint şi sintetic, în termeni uzuali, a metodelor şi tehnicilor utilizate în topografia arheologică;

2. familiarizarea arheologului şi înlesnirea cunoaşterii avantajelor pe care le are utilizarea topografiei arheologice şi a tehnicilor computerizate în cercetare;

3. realizarea unui studiu cartografic cât mai complex pentru zona sitului Alba Iulia;

4. reconstituirea mediului geografic a zonei sitului prin tehnici computerizate;

5. realizarea de hărţi a zonelor înscrise în LMI, hărţi care să cuprindă atât informaţii arheologice cât şi topo-cadastrale în vederea înlesnirii orientării în spaţiu;

6. prezentarea de soluţii free pentru realizarea de hărţi digitale;

7. prezentarea metodelor 3DGIS pentru reconstituirea arealului şi a fortificaţiilor sitului Alba Iulia în cele trei perioade: epoca romană, epoca medievală şi epoca Modernă, care este o modalitate net superioară în valorificarea şi prezentarea rezultatelor;

8. prezentarea rezultatelor în 3D, tehnologie care cunoaşte în ultimul timp o dezvoltare tot mai largă, găsindu-şi utilitate in domenii tot mai diverse.

9. încercarea de a prezenta, pe lângă mulţi alţi cercetători, avantajele folosirii cercetării

pluridisciplinare în arheologie. Deşi am folosit ca şi studiu de caz siturile arheologice însrise în LMI 2004, metodele pot fi aplicate oricărui tip de obiectiv arheologice, indiferent de tipul său. Demersul nostru nu este de a lansa interpretări de natură istorică. Deşi un este un studiu exhaustiv şi complet, principalul scop al lucrării noastre este acela de a prezenta metode şi tehnici

moderne de lucru interdisciplinare care pot să completeze sau să uşureze cercetarea arheologică şi istorică prin folosirea topografiei arheologice, cartografiei, tehnicile computerizte şi sistemele informatice geografice.

5

Capitolul I. Noţiuni de bază privind topografia digitală şi sistemele informatice geografice (GIS)

I.1. Noţiuni de geodezie şi topografie

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au folosit măsurătorile terestre odată cu necesitatea de a cunoaşte dimensiunile şi poziţia unor obiecte şi suprafeţe de teren în scopul organizării şi executării diferitelor lucrări de construcţie, a lucrărilor militare, a lucrărilor agricole sau în navigare etc. În literatura de specialitate există păreri diferite în ceea ce priveşte încadrarea topografiei ca ştiinţă. Unii consideră ca ştiinţa măsurătorilor terestre se împarte în două ramuri principale:

geodezia şi topografia (Deaconescu şi colab 1979, 11), iar alţii încadrează topografia ca o ramură a ştiinţei geodezice (Dragomir şi colab 1970, 11). Geodezia se ocupă cu studiul formei şi dimensiunilor Pământului şi a metodelor precise de determinare şi reprezentare cartografică sau numerică a suprafeţei lui pe porţiuni bine definite, ţinânduse seama de curbura pământului. Rolul geodeziei în cadrul măsurătorilor terestre nu este de a alcătui în mod direct planuri şi hărţi, ci de a determina coordonatele unui număr suficient de puncte, numite puncte geodezice. Aceste puncte pot fi în coordonate geografice sau rectangulare. Punctele determinate servesc ca puncte de sprijin pentru ridicările topografice. Topografia (din grecescul „topo” care înseamnă loc şi „graphein” descriere) este o ştiinţă distinctă, dar în acelaşi timp un exponent al geodeziei, care se ocupă cu tehnica măsurătorilor pe suprafeţe mici de teren, precum şi cu întocmirea hărţilor şi a planurilor topografice într-o proiecţie dată. Lucrările de topografie, indiferent de natura lor, se sprijină pe puncte geodezice, uşurând astfel controlul măsurării unghiurilor şi distanţelor, precum şi localizarea eventualelor greşeli. Atât topografia cât şi geodezia au un dublu scop: un scop utilitar , pentru nevoile practice, impuse de anumite tipuri de lucrări şi un scop ştiinţific, pentru determinarea formei şi dimensiunilor Pământului (Deaconescu şi colab. 1979, 12; Grama şi colab. 1964, 13; Dima şi colab. 1996, 7). Pentru localizarea şi orientarea planurilor topografice se foloseşte o reţea de puncte cunoscută sub denumirea de „osatura topografică” sau „canevasul topografic”. Această reţea este legată de reţeaua geodezică. În operaţiile topografice se execută măsurători de unghiuri şi distanţe asupra detaliilor din teren, urmărindu-se amplasarea grafică a punctului în plan şi analitic pe verticală, deci tridimensional. Pentru aceasta sunt necesare măsurători planimetrice şi de nivelment, ele constituind principalele grupe de operaţii topografice. Măsurătorile topografice constau din transmiterea de coordonate de la punctele reţelelor geodezice sau topografice către anumite puncte de detaliu din teren în vederea întocmirii planurilor topografice – problema directă - sau invers, amplasarea sau poziţionarea în teren a unor elemente dintr-un plan topografic existent sau dintr-un proiect de execuţie – problema inversă.

I.2. Noţiuni de cartografie

Cartografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul hărţilor din punct de vedere al conţinutului, prelucrarea, întocmirea şi utilizarea acestora (Palamariu, Pădure 2002, 5), precum şi cu reproducerea lor în tiraj (Dragomir şi colab 1970,73).

6

În principiu, cartografia are trei ramuri principale:

- cartografia matematică – se ocupă cu studiul proiecţiilor cartografice în vedera reprezentării suprafeţei curbe a pământului pe suprafaţa plană a hărţii. Pentru realizarea acestui scop sunt folosite relaţii matematice de legătură. Astfel se stabilesc relaţiile funcţionale între coordonatele punctelor de pe suprafaţa terestră şi coordonatele punctelor corespunzătoare din plan.

Redactarea şi întocmirea hărţilor – este reprezentată de acea ramură a cartografiei prin care sunt studiate metodele şi tehnicile de construire a originalului hărţilor. Editarea hărţilor – este reprezentată de aceea ramură a cartografiei care are ca obiect studierea metodelor şi proceselor tehnologice de reproducere şi multiplicare a hărţilor Cartografierea este o îmbinare între artă şi ştiinţă şi a fost dezvoltată de-a lungul secolelor până astăzi. Hărţile, produsul final al cartografiei, sunt utilizate zilnic în toate sectoarele de activitate în toate ţările pentru scopuri multiple. Astfel întilnim hărţi care acoperă părţi mici de teren cu detalii fine în timp ce altele reprezintă ţări sau continente. Producerea hărţilor este un proces complex ce presupune colectarea, potrivirea şi selectarea datelor din surse multiple, design-ul şi machetarea reprezentărilor pe hartă, verificarea, actualizarea şi pregătirea pentru formatul final fiind paşi şi tehnici care îmbină armonios arta şi ştiinţa în realizarea hărţii . .Pentru citirea unei hărţi vechi este nevoie de cunoaştere anumitor informaţii cuprivire la sistemele de proicţie cartografice folosite in România, de aceea am prezentat un scurt istoric al măsurătorilor în ţara noastră şi principalele unutăţi de măsură folosite pe hărţi care reprezintă ţara noastră. În acelaşi timp am prezentat şi elemente generale despre proiecţiile cartografice, o atenţie deosebită fiind acordată proiecţiilor Stereografică 1970 şi Universal Transversal Mercator (UTM).

I.3. Instrumente si sisteme geo-topografice. Tehnici si metodologie Măsurătorile topografice au fost utilizate din cele mai vechi timpuri ele prezentând o importanţă deosebită în domenii de activitate variate a lucrărilor geodezo - topografice efectuate în scopul redactării planurilor şi hărţilor topo, dar şi în proiectarea, trasarea şi materializarea în teren a obiectivelor industriale, civile, militare şi de infrastructură. În scopul realizării acestor lucrări au fost folosite diferite aparate şi sisteme care au evoluat în timp atât în ceea ce priveşte forma cât şi precizia, ca o necesitate eminentă a cerinţelor privitoare la rapiditate, confort şi operativitate. Privite în ansamblu, instrumentele topografice şi geodezice folosite în măsurătorile terestre pot fi clasificate în două categorii mari (Boş, Iacobescu 2007, 120):

- aparate şi sisteme moderne – electronice ce marchează o etapă distinctivă în

evoluţia ideilor constructive. Acestea se remarcă prin gradul de automatism, atât în ceea

ce priveşte culegerea datelor, cât şi înregistrarea lor, precum şi prin uşurinţa şi

rapiditatea de prelucrare, uneori direct în teren. Aceste caracteristici au făcut ca aparatura modernă să ştige teren rapid în fata instrumentelor clasice, deşi preţurile nu sunt tocmai accesibile.

- instrumente clasice – dar nu neaparat vechi, sunt greoaie în exploatare, deşi unele

dintre ele sunt comparabile ca şi precizie de măsurare cu instrumentele electronice moderne, precizia măsurării depinzând foarte mult de experienţa şi atenţia operatorului. Calitatea lucrărilor geodezotopografice privind conţinutul şi precizia, cât şi modul de prezentare depind în mod hotărâtor de o cât mai bună cunoaştere a instrumentelor folosite şi de aplicarea celor mai adecvate metode pentru atingerea scopului propus. O bună cunoaştere a modului de utilizare şi intreţinere a instrumentelor prelungeşte durata de folosire a acestora.

7

Pe lângă aceste informaţii generale am rezentat Staţia totală Leica TCR302, în care am

încercat familiarizarea arheologului cu acest tip de aparat. Prin aplicarea sistematică a noilor aparate de măsurătoare topografică şi geodezică şi a tehnologiilor computerizate, tehnologia arheologică de săpătură cunoaşte, în ultimii ani, transformări profunde. Încă de la început trebuie specificat faptul că modul de abordare, din punct de vedere topografic, a unei cercetări arheologice de salvare/preventivă, şi cea sistematică diferă, datorită în primul rând timpului.

Ca aplicaţii ale staţiei totale în arheologie menţionăm următoarele operaţii:

a. Realizarea reţelei de ridicare

Un rol important în realizarea ridicărilor topografice, precum şi a celor ulterioare specifice

tehnicii de cercetare arheologică, îl are reţeaua 2 de ridicare. Reţeaua de ridicare reprezintă infrastructura pe care se sprijină şi în care trebuie încadrate toate lucrările de ridicare în plan. Punctele componente reţelei constituie baza de plecare şi elementele de control, de închidere, în desfăşurarea măsurătorilor geo-topo-fotogrammetrice.

b. Ridicarea detaliilor planimetrice şi altimetrice a terenului şi a obiectivelor şi artefactelor

arheologice 3 Operaţiunea de bază pentru realizarea unei cercetări topografice rămâne aceiaşi, indiferent de tipul sau de mărimea sitului şi anume înregistrarea unui număr suficient de puncte care să permită o simulare completă pe calculator a suprafeţei terenului. În atingerea acestui scop cel mai important lucru nu-l constituie numărul de puncte cules, ci calitatea locaţiei punctelor şi rolul acestora în definirea morfologiei suprafeţei terenului (Shaw 2000, 3). De exemplu, pentru cercetarea arheologică, o incintă cu diametrul de 40m poate fi reprezentată în întregime prin 80 de puncte-date, în timp ce un tumul cu diametrul de 10x10m poate conţine în jur de 400 de puncte-date, datorită nivelului înalt de detaliu şi de scara ce se cere la rezultatele finale (Shaw 2000, 3). Pentru o cercetarea în 3D aceste puncte trebuie să definească modificările din morfologia suprafeţei. O săpătură preventivă şi/sau de salvare cere o atenţie şi mai mare datorită caracterului ireversibil al săpăturii, a timpului scurt de desfăşurare. De aceea se cere o culegere a detaliilor

altimetrice ridicată, în funcţie de caracterul şi morfologia terenului. O ridicare în detaliu a unei zone de terasa poate pune în evidenţă modificări antropice sau naturale a configuraţiei terenului.

O altă operaţiune ce se poate efectua este culegerea detaliilor pentru obiectivele

arheologice şi artefactele arheologice. Densitatea punctelor depinde de experienţa arheologului şi a operatorului PC, mai ales în cazul reconstituirii 3D a descoperirilor.

c. Proiectare, trasare şi materializare în teren a obiectivelor După realizarea planului topocadastral se trece la realizarea proiectului de cercetare pe calculator – dispunerea unităţilor de cercetare arheogeofizică şi, a celor arheologice de sondare.

2 La baza realizării hărţilor şi a planurilor stă reţeaua geodezică. La noi în ţară aceasta a fost concepută după cel de-al doilea război mondial, începând cu anul 1951. A fost realizată ca reţea compactă, de suprafaţă şi s-a realizat în două etape, corespunzătoare situaţiei politice cu elemente de bază diferite în esenţa lor (Boş 2003, 74). Între anii 1951-1975 în sistemul de proiecţie Gauss-Krüger, pe elipsoidul Krasowski (1940), iar pentru cotă s-a considerat zero fundamental Marea Baltică. Aceste caracteristici au fost impuse tuturor ţărilor din Estul Europei. Din 1975, s-a trecut la sistemul de proiecţie „Stereografic 70”, iar referinţă pentru cote este „Marea Neagră –1975”.

3 Ridicarea detaliilor altimetrice şi planimetrice se realizează înainte de începerea săpăturii efective, atât în cazul cercetărilor în situri cunoscute, cât şi în cazul abordărilor preventive.

8

Folosirea unui astfel de sistem permite vizualizarea înainte de începerea cercetării a dispunerii unităţilor de cercetare şi dezvoltarea în reţea a cercetării în cazul în care apar obiective de interes arheologic. Având în vedere cantitatea foarte mare de date apărute în urma unei cercetări arheologice multidisciplinare, a caracterului ireversibil a unei cercetări arheologice, precum şi a posibilităţilor actuale de modelare şi gestionare digitală a datelor, rezultă necesitatea gestionării şi modelării digitale a acestora în vederea obţinerii de baze de date, hărţi, analize şi rapoarte. La toate aceste cerinţe poate să răspundă, prin complexitatea lor, aparatele moderne de efectuare a măsurătorilor şi sistemele digitale. I.3.2. Sisteme de poziţionare globală

I.3.2.1. Tipuri. Generalităţi

Un sistem de poziţionare globală GPS (Global Position System) permite determinarea poziţiei exacte (coordonate în domeniul milimetric) a unui punct de pe suprafaţa Pământului, într- un sistem tridimensional de referinţă, prin trilateraţia spaţială (H. Dana 2000; Boş 2003, 52; Leica 2000, 4). Procedeul presupune măsurarea la un moment dat, a distanţelor până la cel puţin patru sateliţi şi cunoaşterea poziţiei acestora în sistemul de referinţă adoptat (Fig. 2). Aceste elemente trebuie determinate cu precizie maximă luâdu-se în considerare o serie de erori şi corecţii corespunzătoare. Prin calcule ulterioare (post procesarea datelor) se vor determina coordonatele ce dau poziţia în spaţiu a punctului în raport cu un sistem de referinţă.

ţ iu a punctului în raport cu un sistem de referin ţă . Figura. 2. Principiul

Figura. 2. Principiul sistemului GPS (după H. Dana 2000,2)

Orice arheolog care ajunge să foloseasca un sitem GPS trebuie să cunoască avantajele şi dezavantajele folosirii sistemului GPS. De aceea am prezentat modul de funcţionare, componente (am prezentat sistemul GPS Leica 510), precum şi programele de lucru.

Datorită flexibilităţii sale şi a performanţelor deosebite la care s-a ajuns în ultima vreme privind precizia măsurătorilor, sistemul GPS de multe ori înlocuieşte staţia totală în avantajele folosirii sale în cercetările arheologice. Însă, aşa cum am mai spus, este limitat in anumite cazuri.

Aplicaţiile sale în arheologie sunt în mare cele care le-am prezentat şi la staţia totală cu câteva mici excepţii, condiţionat de tipul de aparat şi de precizia lucrărilor. Totuşi, costul mare a

9

unui sistem format dintr-o staţie de referinţă şi un rover în comparaţie cu costul unei statii totale limitează folosirea sistemului în arheologie. Avantajul mare pe care-l oferă sistemul GPS este posibilitatea încărcării de hărţi în format vectorial şi raster, astfel oferind posibilitatea vizualizării pozitiei în teren în vederea culegerii sau găsirii unui punct de interes. În timp, şi pentru ţara noastră, utilizarea sistemelor GPS, şi mai ales a navigatoarelor, v-a

fi la o scară mult mai largă.

Astfel, principalele operaţii şi lucrări care pot fi executate cu un sitem GPS sunt:

- transmiterea de coordonate la punctele de reţea de la distanţe foarte mari;

- trasarea unităţilor de cercetare şi a caroiajului arheologic;

- culegerea de puncte de interes arheologic;

- efectuarea de măsurători topografice;

- găsirea unui punct după coordonatele sale reale.

I.3.3. Sisteme Informatice Geografice (GIS/SIG)

Necesitatea şi obţinerea instrumentelor necesare pentru efectuarea de analize detaliate şi complexe într-un timp cât mai scurt face parte din specificul activităţii umane. Posibilitatea luării unor decizii optime, pe baza unor analize în 3+1 dimensiuni (3 dimensiuni datorită caracterului spaţial al informaţiilor grafice şi geografice, iar cea de-a patra dimensiune este cea dată de parametrii specifici fiecărei entităţi de informaţie) depinde de cantitatea de informaţie accesibilă la un moment dat şi de exactitatea acesteia. Importanţa spaţialităţii este un motiv destul de întemeiat pentru ca arheologia să pună accent pe GIS, acest lucru întâmplânduse încă din 1987 când Guvernului Marii Britanii publică o lucrare cu privire la utilizarea informaţiilor grafice în care se afirmă că, de la inventarea hărţii în coace, GIS este cel mai mare pas înainte în utilizarea informaţiilor geografice (Lock 2003, 165). Dată fiind legătura evidentă dintre hărţi şi arheologie, este de înţeles de ce arheologii pun tot mai mult accent pe utilizarea GIS. Toate descoperirile arheologice: artefacte, construcţii, peisaje, etc. au o componentă spaţială, iar între ele există legături spaţiale. Arheologii au încercat să descifreze aceste date folosind diferite metode şi tehnici tradiţionale bazate pe hărţi, planuri, precum şi pe multe tipuri de analiză spaţială. Indiferent de metoda folosită, reprezentarea grafică

a datelor spaţiale a constituit tot timpul o preocupare majoră a arheologiei Tipurile de date de bază reflectă datele tradiţionale regăsite pe o hartă. În cosecinţă, tehnologia GIS utilizează două tipuri de date de bază. Acestea sunt:

date spaţiale – acestea descriu situarea absolută şi relativă a particularităţilor geografice;

date atribut – acestea descriu caracteristicile particularităţilor spaţiale; aceste trăsături pot fi atât cantitative, cât şi calitative; datele atribut sunt adesea considerate drept date tabelare. Localizarea pe coordonate a unui sit constituie date spaţiale, în timp ce caracteristicile acelui sit arheologic, de exemplu suprafaţa, tipul, localizarea administrativă, etc, constituie date atribut. Alte tipuri de date, în special date imagine şi date multimedia devin din ce în ce mai dominante odată cu transformările tehnologice. Având în vedere cantitatea foarte mare de date apărute în urma unei cercetări arheologice multidisciplinare, a caracterului distructiv a unei cercetări arheologice, precum şi a posibilităţilor actuale de modelare şi gestionare digitală a datelor, rezultă necesitatea gestionării şi modelării digitale a acestora în vederea obţinerii de baze de date, hărţi, analize şi rapoarte. La toate aceste cerinţe poate să răspundă, prin complexitatea lor, sistemele digitale. Pentru arheologie, fiecare proiect GIS reprezintă un caz unic, în funcţie de scopul cercetării, metodele şi tehnicile folosite, caracterul şi complexitatea sitului, a cerinţelor

10

arheologului etc. De aceea, modalitatea de lucru şi modul de exploatare a unui sistem GIS în arheologie nu poate fi standardizată, însă pot fi realizate proiecte pe diferite teme. Tipuri de analize ce se pot efectua în cadrul unui proiect GIS, pot fi enumerate următoarele:

o

Luarea de decizii privind arheologia preventivă. În cazul prezentării unei cereri de eliberare de autorizaţie de construcţie, se poate decide dacă viitoarea construcţie este poziţionată în cadrul unui sit arheologic, în care zonă a sa şi care ar fi

complexitatea lucrărilor de eliberare de sarcină istorică;

o

Distribuţie spaţială a unui tip de obiect descoperit, precum şi corelaţii între obiecte găsite pe diferite nivele de călcare;

o

Analize procentuale privind prezenţa unui obiect sau a complexelor de un anumit tip pe staturi, pe nivele sau pe areale întinse ( în cadrul mai multor staţiuni arheologice din acceaşi perioadă);

o

Analize de proximitate din care să rezulte zonele de provenienţă a materialelor;

Pe lângă facilităţile de stocare, managment şi obţinere de informaţii, proiectele un soft

GIS prezintă facilităţi net superioare şi în prezentarea datelor.

Cap. II. Repertoriul arheologic al oraşului Alba Iulia construit pe platformă GIS

Pentru cercetarea arheologică la nivel înalt ştiinţific nu putem vorbi dacă nu are şi un proiect GIS pentru analiza datelor. Însă, din experienţa obţinută până în prezent pentru România, nu putem vorbi despre o utilizare coerentă a tehnologiei şi a conceptului de GIS. Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) digital este un subiect prezent şi viu discutat,

pentru că în România este încă o problemă de actualitate. RAN a fost iniţiat şi pus în practică în anul 1999 de către Serviciul de Arheologie, Direcţia Arheologie (2000-2001) din cadrul

Ministerului Culturii şi Cultelor (Angelescu 2005,43). Aşa cum a fost prezentat ” … Început ca

o iniţiativă la nivel naţional RAN s-a distins de la bun început de celelalte baze de date prin înglobarea de informaţie geografică pentru fiecare dintre obiectele conţinute….(Angelescu 2005, 75)”la lansare, acest program apărea ca o mare bază de date GIS, adică pe lângă informaţiile de ordin atribut a siturilor trebuia să aiba şi informaţia geografică (coordinate x,y,z) pentru localizarea în spaţiu, informaţie care nu există în totalitate nici în momentul actual

În încercarea noastră de prezentare a unui scurt istoric al locuirilor în situl de la Alba Iulia am realizat o trecere succintă a principalelor evenimente legate de dezvoltarea spaţială a locuirilor umane în zonă şi a dezvoltării urbane a oraşului. Prin aceasta încercăm să răspundem celor două întrebări de bază a organizării cercetării şi a bazei de date spaţiale sub platformă GIS:

ce căutam? şi unde căutăm?. Situl arheologic Alba Iulia cunoaşte o locuire bogată şi continuă din cele mai vechi timpuri până în prezent. Descoperirile arheologice se eşalonează aproape fără întrerupere, începând cu perioada preistorică până în epoca modernă.

O atenţie deossebita am acordat descrierii geografice a zonei şi o prezentare

geomorfologică. Geomorfologia face parte din grupa ştiinţelor despre pământ. Noţiunea de geomorfologie a fost introdusă pentru prima dată în anul 1854 de către germanul K. FR. Neumann prin asamblarea a trei cuvinte greceşti (gi – pământ, morphi – formă, logos – studiu) (Posea et alii. 1976, 5) Geomorfologia este ştiinţa care studiază îndoesebi formele de relief pornind de la cele mai mari (globul pământesc, continentele şi oceanele ) şi până la cela mai mici (ogaşe torenţiale, crovuri, lapiezuri).

11

Strâns legată de dezvoltarea oraşului este geomorfologia zonei Culoarului Mureşului în zona Alba Iulia. De aceea am considerat necesare prezentarea în detaliu a câtorva observaţii geomorfolofice pentru zona sitului. Culoarul Mureşului la Alba Iulia, desfăşurat între confluenţa cu Galda, la nord, în dreptul localităţii Sântimbru şi confluenţa cu Sebeşul, la sud, între localitatăţile Oarda de Jos şi Pâclişa, are o lungime de circa 16 km şi o lăţime medie de 6 km. El cuprinde formele de relief create de Mureş, respectiv şapte nivele de terase şi luncă, etajate succesiv între 216 şi 365 m (altitudine absolută) (Buza 1986, 42). Culoarul este încadrat la est şi la nord-vest de culmile nivelate ale Podişului Secaşelor şi Dealului Bilag, aflate la altitudinea de 400 - 550 m. La sud- vest este delimitat de culmile piemontane, cu înălţimi de 400-550 m, de la periferia estică a Munţilor Vinţului (numiţi şi Munţii Ampoiului de T. Morariu, 1979 şi de Gr. Posea /dupa Buza 1986,41) Între societatea umană şi mediul geografic au existat şi există legături profunde, relaţii de interdependenţă şi de influenţe reciproce. Aceste influenţe ale mediului înconjurător au fost diferite atât în timp cât şi în spaţiul de desfăşurare (Bărbuţă 1999). În timp, pe lângă modificările

ireversibile, ecosistemele au fost supuse şi unor modificări ciclice şi reversibile, pe durate de timp variate, ajungându-se la o succesiune cronologică a lor în aceleaşi areale. În cadrul acestor corelaţii, relaţiile dintre om şi mediu au fost şi sunt într-o continuă interdependenţă, dar şi într-o permanentă modificare. O realitate de necontestat este că omul trăieşte în comuniune cu mediul şi îl înfluenţează iar mediul influenţează pe om. Unele din componentele mediului au suferit modificări antropice, prin umanizarea peisajului în raport cu creşterea numerică a populaţiei dar şi cu dezvoltarea tehnici. Pe de altă parte, comunităţile umane au depins în mod diferit de condiţiile oferite de natură în funcţie de gradul ei de dezvoltare tehnică, economică şi cultural-ştiinţifică. Fenomene legate de vegetaţie, meteorologie, climatologie alături de cele pedologice, geologice şi geomorfologice au influenţat puternic societatea din cele mai vechi timpuri, cu mult înainte ca omul să devină conştient de aceasta. Îdentificarea şi observarea legăturilor dintre om şi mediu este un deziderat pe care orice studiu arheologic ar trebui să-l cuprindă, deoarece omul a trăit întotdeauna în comuniune cu natura şi a depins de resursele sale, condiţiile meteorologice şi nu în ultimul rând de poziţia strategică şi avantajele pe care i le-a oferit terenul în alegerea locului pentru aşezare sau fortificaţie. De aceea colaborarea dintre arheolog şi geograf în cercetarea aşezărtilor umane ar trebui să fie obligatorie, iar studiile să nu se rezume doar la prezentarea generală geografică. De-a lungul timpului şi în România au fost realizate studii interdisciplinare, complexe (Mac 1987- 1988, Mac, Ursuţiu 1984, Fodorean 2003. Micle 2008 etc În ceea ce privaste Monumentele Istorice, categorie în care sunt incluse şi siturile arheologice declarate Monumente Istorice de interes Naţional, cele mai importante prevederi din punct de vedere legislativ sunt:

1. Lege nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate. Pentru oraşul Alba Iulia găsim următoarele specificaţii:

2. Lista Monumentelor Istorice 2004

3. OMCC 2260 din 18.04.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi

inventariere a monumentelor istorice, în care sunt prevăzute normativele metodologice de completare a Fişei Analitice de inventariere a siturilor arheologice, prezentate la anexa 2b şi 3 Din studiul Ordinului şi a anexelor, care specificăm că a apărut la 5 ani de la instituirea OMCC privind realizarea Repertoriului Arheologic Naţional şi 3 ani de la instituirea OMCC privind realizarea Repertoriului Arheologic Naţional prin propgramul e-GISpat, se observă în

12

continuare lipsa cu desăvârşire a unor elemente de importanţă majoră în evaluarea situaţiei reale a sitului şi instituirea unor norme de protecţie şi a unei strategii de protejare sau valorificare. Aceste elemente la care ne referim, din punctual nostru de vedere, unele impuse prin lege: limita zonei protejate delimitată prin coordonate x,y,z, zona de protecţie a zonei protejate Aceste elemente considerăm că ar trebui sa fie incluse în cadrul acestei fişe analitice. Pentru realizarea Repertoriului Arheologic pentru situl Alba Iulia care să poată fi folosit pentru managementul, protecţia şi valorificarea patrimoniului, prin folosirea informaţiilor şi datelor spaţiale şi atribut în activitatea decizională la nivel local şi naţional este nevoie de următoarele informaţii de ordin spaţial:

1. Harta de bază a oraşului - Planul Cadastral de Detaliu, în sistem de proiecţie naţional

Stereografic'70

2. Raportarea în plan a perimetrul cercetările arheologice sitematice, supravegherile arheologice, cercetările preventive şi de salvare, periegheze şi a datelor de orice natură care pot sa delimiteze areale cu descoperiri arheologice în sistem de proiecţie

Stereografic'70

3. Delimitarea Siturilor Arheologice - în sistem de proiecţie naţional Stereografic'70 şi stabilirea zonelor de protecţie; Pentru realizarea repertoriului Arheologic pentru situl Alba Iulia am ales platforma ArcGIS Desktop 9.2, produs de ESRI. Pentru cercetările arheologice situaţia s-a dovedit a fi mai complicată datorită documentaţiilor puţine care conţineau informaţii spaţiale reale, obţinute prin măsurători topografice. Acest fapt se datorează colaborării în cazuri puţine a arheologului cu topograful şi nu în ultimul rând datorită sistemului politic existent în perioada comunistă, datoritsecretizării informaţiilor de ordin topografic. Pentru cercetrile efectuate în perioada 2000-2008 situaţia este îmbuntặţit, considerm noi şi datoritimplementrii standardelor şi procedurilor în arheologie. Sursele de obţinere a acestor informaţii le-am împărţit în mai multe categorii, în urma studierii bibliografiei şi a dosarelor de cercetare la care am avut acces, după cum urmează:

1. Descrieri ale cercetărilor, folosindu-se repere geografice şi localizri urbanistice;

2. Cercetări arheologice marcate pe planuri topografice care însă nu au coordonate în sistem de proiecţie Stereografic'70;

3. Schiţe ale cercetărilor arheologice fără scară şi sistem de proiecţie;

În anul 2004 se instituie Standardele şi Procedurile în Arheologie care impun folosirea măsurătorilor topografice în efectuarea cercetărilor arheologice. Acesta a dus la o înmulţire a

referinţelor topografice pentru cercetările arheologice, în urma studierii a aproximativ 320 de dosare 4 de cercetare arheologică de supraveghere arheologică, preventivă şi de salvare precum şi a documentaţiei cercetărilor sistematice vechi am întâlnit 5 situaţii diferite:

a. Dosare de cercetare fără coordonatele unităţilor de cercetare, existând doar plan de încadrare în zonă şi adresa beneficiarului; Pentru raportarea în plan a acestor cercetri am folosit doutehnici:

1.

Identificarea pe harta generala oraşului a locaţiei cercetrilor;

2.

În cazul în care nu am putut realiza identificarea acestora pe orthofotoplan am realizat deplasare în teren pentru ridicarea punctelor topografice cu un navigator GPS;

b.

Dosare de cercetare arheologică fără coordonatele unităţilor de cercetare, însă cu plan de situaţie în format analog cu coordonatele caroiajului;

4 Multumesc şi pe aceastcale domnilor Matei Drâmbrean şi Gabriel Rustoiu pentruamabilitatea şi sprijinul acordat. Specific faptul co seama de perimetre au fost realizate pentru proiectul RAN, şi mulţmesc pe aceastcale domnişoarei Florela Vasilescu pentru sprijin;

13

În unele cazuri, planurile topografice aveau coordonatele caroiajului. Astfel am georeferenţiat planul topografic, dupcare am vectorizat perimetrul imobilului propus pentru descrcare de sarcinarheologic.

c. Dosare de cercetare fără coordonatele unităţilor de cercetare, dar cu coordonatele perimetrului propus pentru descărcare arheologică; În cadrul rapoartelor de cercetare au fost ataşate doar inventarul de coordonate pentru perimetrului propus pentru descrcare şi nu şi a unitặţilor de cercetare. În acest caz am introdus coordonatele într-un fişier xcl. Raportarea în plan a fost realizatcu softul ArcMAP.

d. Dosare cu coordonate atât pentru unităţile de cercetare, cât şi pentru perimetrul propus pentru descărcare de sarcină arheologică.

e. Dosare cu Plan de situaţie şi Plan de Cercetare în format digital (marea majoritate în format dxf şi unele in format shp 5 . Pentru datele în format dxf a fost realizatconversia lor în format shp.

Pentru întocmirea bazei de date spaţiale, în vederea executării de analize spaţiale, de proximitate şi cantitative am decis organizarea bazei de date după cum urmează:

1. Perimetre_Cercetate - shp de tip polygon;

2. X_Y Perimetre Cercetare - shp de tip pct;

Un rol important în cercetarea arheologică îl reprezintă terenul Analizarea lui din punct de vedere spaţial şi geomorphologic, coroborat cu informaţii cartografice şi arheologice pot să ofere informaţii despre zona de delimitare. În delimitarea siturilor arheoilogice, un rol important îl joacă analiza spaţială. Analiza Spaţială se poate defini ca fiind o disciplină geomatică de studiu şi de prelucrare cantitativă şi calitativă a informaţiilor spaţiale, reprezentate cartografic şi informatic prin date şi entităţi georeferenţiate şi geocodificate, în scopul descifrării distribuţiei acestora în spaţiu şi al identificării de noi informaţii pentru diverse utilităţi practice (Taylor 1977, passim; Haidu & Haidu 1998, 224/dupMicle 2008, 139). De aceea este deseori întâlnită, în lucrările de specialitete, sub denumirea de analiza distribuţiei spaţiale. Prin analiza spaţialse urmresc urmtoarele deziderate în cercetarea arheologic:

- care este distribuţia spaţiala unui tip de obiect în cadrul unui sit; - care este relaţia între entitặţile arheologice; - estimarea variabilitặţii caracteristicilor siturilor în vederea identificriii prin metode pluridisciplinare; La baza analizei spaţiale stcartografia şi statistica. O analizspaţialnu se poate realiza fra avea o hart. În analiza arheologică a unei aşezări în raport cu spaţiul geografic, distribuţia spaţială a vestigiilor materiale nu este întâmplătoare (Micle 2008, 140). Vestigiile arheologice formează structuri care pot fi evidenţiate cu ajutorul tehnicilor statistice. În vederea delimitrii spaţiale a locuirilor în situl de la Alba Iulia şi a zonelor arheologice

am folosit o abordare pluridisciplinar, corelând datele arheologice cu cele cartografice,topografice şi geomorfologice. Pentru obţinerea perimetrelor zonelor arheologice ce constituie situl de la Alba Iulia, vom folosi doumetode de analizspaţial:

- analiza arheologica geomorfologiei zonei din informaţiile cartografice şi

topografice

5 O parte din aceste ridicări topografice au fost realizate de către subsemnatul, Borşan Tudor şi lonuţ Maican, în perioada în care eram angajat al Institutului de Arheologie Sistemică din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

14

- analiza distribuţiei spaţiale a descoperirilor arheologice prin editarea planului

topografic Aşa cum am specificat în partea introductivă, atenţia noastră v-a fi axată către siturile înscrise în Lista Monumentelor Istorice, în vederea evidenţierii avantajelor şi a aportului pe care o cercetare arheologică pluridisciplinară prin folosirea metodelor topografice, cartografice, geografice. geomorfologice şi tehnica computerizată în delimitarea zonelor arheologice şi protecţia patrimoniului imobil. În final, a fost întocmita pentru fiecare sit o fişă analitică de sit.

Fişa analitic

Aşezarea Neoliticde la Lumea Nou

Nume Cîmp

Valori şi explicaţii

 

CodRAN

1026.05

Cod LMI

AB-I-m-A-00005

Nume SIT

Aşezarea Neoliticdin Alba Iulia „Lumea Nou

Localitate

Alba Iulia

Unitate Administrativă Superioară

Judeţ

Alba

Toponimic

Lumea Nou

CodSIRUTA

1026

Mediu

Urban

Regiunea

Transilvamia

Date spaţiale

Lat/Long(DD-MM-SS)

45-00-07.92; 25-08-14.35

 

X/Ystr70

510637.451592;389168.68482;236

 

Zona protejata (X,Y)

Y

X

 

389408.542200

510946.488600

389415.257964

510778.991312

389376.395315

510777.519942

389345.463515

510594.867170

389360.095945

510548.053020

389445.439311

510514.319698

389466.482127

510485.728038

389466.996697

510451.526769

389446.507787

510194.231035

389259.793700

510207.634966

389251.353974

510351.110324

389159.560900

510362.115000

388935.477900

510439.738600

388827.097800

510975.780500

Zonă de protecie

Se reglementează prin PUZ/PUG

 

FoiPlan

L-34-42-C-a-4-III.

Plan General

1:5000

Plan Detaliu

1:1

MetCartDet

Staţie totala/vectorizare de pe foaia de plan 1:5000

Date Arheologice

Clasificare

Pluristratificat

Categorie Sit

Aşezare

15

 

Tip sit

Asezare deschis

 

Datare

-

 

Perioada

Preistorie

 

Epoca

Neolitic/Eneolitic

 

Etapa Epoca

Neolitic Timpuriu, Neolitic Tirziu, Eneolitic

 

Cultura

Vica, Lumea Nou, Foeni,Petreşti

 

Faza Culturala

 

Localizare Geografic

 
 

Descriere localizare

Situat în zona de N-V a oraşului, pe terasa a II-a a Mureşului, delimitat la V de Albia Ampoiului

 

Reper hidrografic

Albia veche a Ampoiului, actualmente cursul Ampoiului la o distanţặ de aprox. 400m

 

Regim juridic

Mixt/instituţional şi privat

 

Formă de relief

Terasa

 

Suprafaţă

34,31ha

 

Suprafata ocupata

128mp

 

Observaţii

Situl este afectat de ctre lucrrile agricole; Zonurbande construcţii

Cartoteca sitului –Schita topografică 1947, Plan topografic scara 1:1000, 1987, Plan topografic digital 2002-2003 Fotografii – da Stratigrafii,Grunduri

Bibliografie –

 

Berciu, Berciu 1949 – D. Berciu, I. Berciu, Spturi si cercetri arheologice în anii 1944-1947, în Apulum, III, (1946-1948), 1949, Berciu 1961 - D. Berciu, Contributii la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetari, Bucuresti, Editura Academiei R.P.R., 1961 -Berciu 1968 – I. Berciu, Importanta complexului neolitic „Lumea Noua” în lumina noilor sapaturi (1961-1963), în Apulum, VII/1, 1968, p. 55-58. - Gligor 2006 - M. Gligor, Înmormântări multiple în aşezarea preistorică de la Alba Iulia-Lumea Nouă, în Revista Română de Medicină Legală, 14, (1), 2006, 16-21

-

Gligor 2007 - M. Gligor, Consideraţii privitoare la neoliticul târziu/eneoliticul

timpuriu din S-V Transilvaniei. Materiale ceramice de la Alba Iulia-Lumea Nouă, în Apulum, XLIII/1, 2006, 9-34 RepAlba 1995 - ***, Repertoriul arheologic al Judeţului Alba, Alba Iulia, 1995.

A se vedea şi rapoartele de cercetare din CCA

16

Delimitarea a ş ez ă rii neolitice de la Alba Iulia Lumea Nou ă .

Delimitarea aşezării neolitice de la Alba Iulia Lumea Nouă. Plan Topografic

17

III. Reconstrucţie 3D a evoluţiei Oraşului Alba Iulia în perioada celor 3 fortificaţii

În ultimii ani, modelarea şi reconstrucţia 3D în arheologie este tot mai des folositîn valorificarea şi prezentarea rezultatelor cercetrilor arheologice. De la reconstrucţii de habitat pânla reconstrucţii de obiecte, modelarea 3 D este o „unealt” care ar trebui sa fieidispensabilîn cercetarea arheologic. Avantajele folosirii tehniologiei 3D este net superioarcelei 2D, înscere resurse multiple şi costuri destul de mari. Tehnicile computerizate actuale ne permit vizualizarea obiectelor la dimensiuni reale în 3 dimensiuni, randarea şi texturarea obiectelor cu aspectul real al obiectului, nu doar în culori şi nu în ultimul rând vizualizarea terenului. Pentru situl de la Alba Iulia am încercat o reconstrucţie a celor trei fortificaţii dupdimensiunile reale. Astfel, am folosit informaţiile arheologice pentru construirea modelelor celor 3 fortificaţii. Pentru realizarea terenului şi reprezentarea lui în 3D am pornit de la MNAt-ul de bazactual, construit din curbele de nivel vectorizate, aşa cum am prezentat în capitolul II.6. Studiul cartogarfic comparativ între hrţile vechi avute la dispoziţie şi situaţia actual, aratmodificri majore în reţeaua hidrograficặ şi geomorfologia zonei. Intervenţia antropica lsat semne. Pentru vizualizarea datelor am suprapus cldirile actuale şi limita aşezrilor pentru a se putea observa dezvoltarea 3 D a aşezrilor în cele 3 perioade.

putea observa dezvoltarea 3 D a a ş ez ặ rilor în cele 3 perioade. Cetatea

Cetatea Vauban. Propunere de reconstrucţie 3D

18

Concluzii În vederea îmbunătăţirii metodologiei de lucru pentru deservirea activităţii de cercetare arheologică (atât de teren cât şi de cabinet), topografia, prin tehnicile şi metodele prezentate, şi nu numai, se constituie ca o metodă complexă de cercetare interdisciplinară în arheologie – topografia arheologică. Topografia arheologică nu se rezumă numai la întocmirea unui plan topografic, prin raportarea unităţilor de cercetare arheologică şi a descoperirilor.Planul topografic este doar un instrument de lucru şi nu un scop; scopul topografiei arheologice fiind, pe lângă reprezentarea suprafeţei reliefului, acela de a pune accent şi pe separarea microformelor de relief antropogen de cele naturale (modelele 3D), culegerea de date în vederea realizării unei baze de date tridimensională etc în vederea reprezentării unui sit arheologic în toată complexitatea sa. În acest sens, pe lângă noţiunile matematice cu care operează, topografia arheologică apelează la o serie de discipline conexe, cu predilecţie ramuri ale ştiinţelor naturii în special ale celor legate de geografia fizică şi geologie Încă de la începuturile ei, societatea umană a fost antrenată şi în acelaşi timp condiţionată în dezvoltarea ei de desfăşurarea fenomenelor naturale în condiţii de interacţiune, de reciprocitate, ele constituind în permanenţă un tot unitar, un întreg inseparabil. Complexitatea factorilor care au determinat dezvoltarea diferită a grupurilor sociale impune o metodologie complexă de cercetare, adecvată scopului urmărit, o analiză interdisciplinară a tuturor fenomenelor, de natură să ofere explicaţii plauzibile, bine argumentate, asupra modului de viaţă al vechilor civilizaţii, asupra fenemonelor studiate în ansamblul lor. Însuşirea unor noţiuni sumare de astronomie, geodezie şi cartografie, facilitează o înţelegere mai profundă a unor perioade în care s-au produs schimbări importante în peisajul social, iar cele de geologie, geomorfologie, pedologie, vegetaţie, meteorologie şi vegetaţie îşi aduc contribuţia lor în încercarea de reconstituire a paleohabitatului uman, a condiţiilor paleoecologice cărora a trebuit să le facă faţă omul, sau care i-au înlesnit existenţa, dezvoltarea şi evoluţia sa de-a lungul timpului. Prin conţinutul lucrării şi prin cele prezentate mai sus se impune necesitatea abordării interdisciplinare a cercetărilor arheologice şi accentuarea rolului pe care-l poate avea o cercetare topografică în cadrul lucrărilor complexe, interdisciplinare, arheologice. Pentru atingerea acestui deziderat, topografia trebuie să-şi perfecţioneze tot timpul metodele de investigare, stocare şi valorificare a rezultatelor, în scopul de a măsura, înregistra şi consemna un număr cât mai mare de date, în toată profunzimea lor, pentru a putea contribui la desluşirea acelei complexităţi de factori care au condus în decursul timpului la dinamica dezvoltării societăţii umane şi la evoluţia formelor ei de organizare. Pe lângă toate acestea, prin activitatea tehnică auxiliară pe care o desfăşoară (analize de laborator, foraje, măsurători, prospecţii, prelucrarea, gestionarea şi interogarea informatizată a datelor), topografia arheologică poate contribui la realizarea unor reconstituiri virtuale a siturilor arheologice, oferind vizitarea, popularizarea acestora prin internet, elaborarea unor norme de protecţie a siturilor arheologice în vederea conservării in situ, care poate avea ca şi rezultat dezvoltarea turismului. Situaţia topografiei arheologice în România este exprimatcel mai bine de ctre regretabilul profesor Radu Florescu într-un studiu recent aprut în culegerea de studii Cercetarea arheologică pluridisciplinară în România. Trecut, prezent, perspective” (Florescu 2004-2005, 9). În studiul Consideraţii teoretice privind arheologia ca ştiinţă , legat de studiile de

topografie arheologicremarc

Astfel, nu există încă o preocupare constantă şi sistematică

pentru topografia arheologică, ba chiar, nici pentru asigurarea bazei topografice – adică plan de situaţie şi sistem de referinţă topografic – pentru săpăturile în curs din fiecare an, ca să nu mai vorbim de lipsa unei asistenţe topografice permanente, prin specialist integrat instituţiei, sau printr-un cadru permanent de colaborare cu instituţii de specialitate (d.e. oficiile de cadastru

19

judeţene). Cu atât mai puţin sunt cunoscute şi folosite procedurile şi tehnicile moderne în topografia arheologică – teledetecţie, aerofotogrametrie, prospecţie geofizică, geo-radar Şi în România au existat şi existpreocupri în domeniul Topografiei Arheologice. Îns

nu la un nivel larg. Amintim aici studiile domnului Dorin Ursuţ, care a manifestat preocupări constante, începând din anul 1977, legate de drumurile romane, şi a realizat ridicări topografice la numeroase situri arheologice în ţară 6 şi cele ale domnului profesor Valerian Brbuţặ care a realizat

o seamde ridicri topografice în judeţul Alba şi a realizat o seamde cercetri geomorfologice

pentru siturile arheologice. Nu în ultimul rând amintim şi preocuprile dânsului pentru fotografia aerian, prin realizarea unui zmeu pe care a ataşat un aparat fotografic Smena cu dispozitiv de

fotografiere la intervale repetate. În ultimii ani au aprut o seamde studii pe tema topografiei arheologice sau a aplicaţiilor topografiei în arheologie. Amintim aici contribuţiile specialiştilor Alexandru Morintz, Cristian Schuster, Florin Stănescu, Dorin Micle, Florin Fodorean şi nu în ultimul ând subsemnatul împreuncu Tudor Borşan şi Ionuţ Maican. La nivel înstituţional amintim prezenţa a doulaboratoare de topografie în cadrul universitặţii din Iaşi şi din Alba Iulia. Ne aliem punctului de vedere al profesorului Radu Florescu, chiar dacîn ultimii ani s-au înmulţit ridicrile topografice pentru cercetrile arheologice de salvare. Îns, trebuie sspecificm cexisto diferenţặ între Topografia Arheologic- aşa cum am prezentat-o mai sus

- şi Suportul Topografic pentru cercetrile arheologice – a msura secţiunile arheologice şi a

le raporta pe un plan.

Pe întreg teritoriul sitului Alba Iulia sunt semnalate descoperiri arheologice ce atestă o locuire aproape continuă, încă din neolitic. În ultimii ani, dezvoltarea urbană şi industrială a

cunoscut un avânt ascendent, protecţia patrimoniului arheologic, arhitectural şi natural devenind

o problemă tot mai viu discutată la nivel naţional şi local. Pentru a putea proteja aceste valori

patrimoniale, ele trebuie incluse în Lista Monumentelor Istorice cu o delimitare spaţială reală, în coordonate absolute, cu zone protejate şi zonele de protecţie aferente. Astfel instituite, autorităţile pot prelua în actele normative de dezvoltare urbană şi regională: PUG, PUZ, coordonatele zonelor protejate în vederea stabilirii zonelor de protecţie. După cum am prezentat în cadrul lucrării, la nivel legislativ există mici disconcordanţe în ceea ce priveşte siturile arheologice din situl Alba Iulia. Ne referim aici la legea 5/2000 şi LMI 2004. Înscriere şi delimitarea unui sit arheologic trebuie privită global şi nu local/individual, din punct de vedere al dezvoltării spaţiale şi administrative. Un ansamblu arheologic, luînd în discuţie cazul Situl de la Alba Iulia, epoca romană, aşa cum apare în LMI, ar trebui sa fie tratat pornind de la conceptul de aşezare, cu toate componentele sale pentru nivelul de dezvoltare administrativă a epocii. Însă, după cum putem observa din punct de vedere al codului LMI, necropola de la Podei şi aşezarea antică (vatra oraşului reprezentată de către canabele legiunii a XIII-a Gemina) sunt tratate individual şi nu în ansamblul aşezării. Ceea ce se poate observa din dispunerea spaţiala a acestor situri LMI2004, Aşezarea civilă sec II-IV suprapune Aşezarea Antică – epoca Romană, dezvoltată în jurul castrului roman (Fig. IV). Cu alte cuvinte, avem o zonă protejată suprapusă de o zonă protejată, care o înglobează, aşezarea antică fiind vatra peste care se dezvoltă în următoarele secole oraşul Apulum II. De aceea nici nu am delimitat aşezarea Antică ca şi entitate individuală.

6 Între contribuţiile dânsului amintim: Colaborarea dintre topograf şi arheolog în diferite etape ale lucrărilor de ridicare de topografie arheologică, în Potaissa, II, 1980, p. 307-311; Pentru o mai mare precizie a ridicărilor expeditive de topografie arheologică, în ActaMN, 16, 1979, p. 785-789 – ambele studii scrise în colaborare cu Paul Petrică)

20