2.10. Învăţarea.

O bună predare nu este suficientă pentru asigurarea reuşitei, ea trebuie corelată cu efortul
individual al elevului de a-şi însuşi cele predate (printr-o participare conştientă la actul predării).
Aşadar, învăţarea reprezintă activitatea elevului şi reflectă aspectul psihologic al procesului de
învăţământ. Învaţarea presupune schimbarea a ceea ce este în ceea ce trebuie să existe, ca efect al
predării.

2.10.1. Definirea conceptului. Definiţii.

În sens larg.
 Învăţarea este un proces prin care:
 se produce o modificare de comportament sau
 se achiziţionează un comportament nou, în vederea unei adaptări mai
adecvate la mediu. (modificarea de comportament sau noutatea acestuia trebuie să fie de durată)
 Învăţarea este orice achiziţie nouă de comportament, ca rezultat al exersării, menită să
satisfacă adaptarea la mediu (P. Golu)
 Învăţarea: tot ce nu este înnăscut este învăţat ( deci, toate achiziţiile realizate de individ,
de la naşterea sa) (A. Cosmovici)
 Învăţarea este “procesul care determină o schimbare în cunoaştere sau comportament”
 Învăţarea este considerată „un proces care determină o schimbare de durată a
comportamentului celui care învaţă, a modului de a gândi,, simţi, acţiona al acestuia. La sfârşitul
unei activităţi de învăţare, subiectul cunoscător va dispune de cunoştinţe, priceperi, deprinderi,
capacităţi, competenţe, atitudini, convingeri etc., pe care nu le avea înaite de învăţăre sau le avea
la un nivel de performanţă mai scăzut.” (Jinga, I., Istrate, E., (2006), p.209).
 Învăţarea este un proces care presupune o modificare stabilă în comportamentul
individual, schimbare datorată experienţelor trăite de individ, ca răspuns la influenţele mediului.
Schimbările cu caracter permanent şi orientate spre o anumită direcţie (finalitate) pot fi
considerate ca manifestări ale învăţării, ca acte învăţate.
Nu pot fi considerate ca acte învăţate schimbările cu caracter temporar, determinate de instincte,
de maturizare, de oboseală, de droguri etc.
În sens restrâns.
În sens restrâns, învăţarea este sinonimă cu învăţarea şcolară, fiind o formă tipică,
specifică de învăţare umană, desfăşurată într-un cadru instituţionalizat (mediul şcolar) unde
modificările produse în compoprtamentul elevului sunt o urmare/o consecinţă a organizării
pedagogice (şcolare) a experienţelor de cunoaştere, afectiv – emoţionale şi de acţiune practică
trăite de aceştia (copii, elevi, studenţi).
Învăţarea şcolară. Învăţarea şcolară este activitatea proiectată de către cadrul didactic
pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalităţii preşcolarului, elevului,
studentului, prin valorificarea capacităţii acestora de dobândire a cunoşţintelor, a deprinderilor, a
strategiilor şi a atitudinilor cognitive.(Sorin Cristea)

2.10.2. Caracteristicile învăţării şcolare.

1
 • se realizează într-un cadru instituţionalizat;
• este un proces dirijat de către un personal calificat, devenind treptat un proces autodirijat;
• este un proces parţial controlat (prin evaluare);
• demers conştient, ce presupune stabilirea anticipată a finalităţilor (scopuri, obiective);
• are caracter secvenţial (stadiu de neinstruire la stadiu de instruire, prin compararea
nivelului atins cu cel optim admisibil ;
• are un caracter gradual (de la simplu la complex, de la senzorio¬motor la logic-abstract);
• este un proces activ, se realizează prin efort voluntar din partea elevului;
• este un proces relaţional, bazat pe comunicarea profesor-elev, pe interacţiune;
• are un caracter formativ - informativ – educativ.
Formativ- dezvoltarea proceselor mentale superioare (gândirea divergentă,
imaginaţia creatoare) ;
Informativ – ansamblul de cunoştinţe pe care elevul şi le însuşeşte/ le
interiorizează ;
Educativ – schimbări de natură afectivă, calităţi morale, trăsături pozitive de
caracter, (la nivel psihocomportamental, atitudinal).

• învăţarea stă la baza cunoaşterii umane.

Cunoaşterea umană se realizează la două nivele : cunoaşterea senzorială şi cunoaşterea

raţională.

A. Cunoaşterea senzorială se realizează prin senzaţii, percepţii şi reprezentări.

• Senzaţiile sunt procese psihice cognitive senzoriale elementare de cunoaştere a
însuşirilor concrete, luate separat, ale obiectelor şi fenomenelor, când acestea stimulează
receptorul unui singur analizator sau organ de simţ. Senzaţiile realizează legătura informaţională
cea mai simplă dintre om şi mediul înconjurător.
Pentru realizarea cunoaşterii, senzaţiile (care exprimă doar însuşiri separate ale
obiectelor) vor fi integrate în procesele perceptive.
• Percepţiile sunt procese psihice cognitive senzoriale prin care se realizează cunoaşterea
obiectului, în totalitatea însuşirilor concrete, când acesta acţionează asupra organelor de simţ.
Practic, copilul / elevul îşi formează o imagine perceptivă sub acţiunea nemijlocită a stimulilor
asupra simţurilor. Percepţia se desfăşoară „aici şi acum”, deci în prezenţa obiectului.(interacţiune
între stimul şi organele de simţ).
Percepţia presupune mai multe faze desfăşurate pe o anumită durată temporală:
- Orientarea spre stimul (direcţionarea privirii spre stimul)
- Detecţia stimulului (reacţia „Aha!”ilustrează descoperirea stimulului)
- Discriminarea stimulului ( diferenţierea obiectului de alte obiecte de fond, astfel încât el
să devină o dominantă în câmpul senzorial al conştiiţei)
- Identificarea obiectului:categorială (este vorba despre un animal) şi individuală
( adăugarea de informaţii despre particularităţile obiectului prezentat – este o pisică)
Exemplu: 1. uşa clasei se deschide (orientarea privirilor spre uşă)
2. se vede capul unei persoane. ( descoperirea stimulului şi localizarea lui)

2
 3. discriminarea stimulului (obiectul sursă a stimulilor este delimitat în raport cu
celelalte obiecte din câmp- persoana carea deschis uşa)
4. identificarea obiectului (persoana care a deschis uşa este directorul şcolii)
În procesul educaţional, operaţia intelectuală a percepţiei este baza metodelor didactice intuitive,
care asigură elevilor contactul direct cu obiectele de învăţat.
• Reprezentările. Reprezentarea este procesul psihic cognitiv senzorial de reflectare
mijlocită, selectivă şi schematică a obiectelor şi fenomenelor date în experienţa perceptivă
anterioară a subiectului. (adică, subiectul are imaginea obiectului – care nu există în faţa lui – dar
pe care l-a perceput anterior. Reprezentarea se produce în absenţa obiectului, de aceea este mai
schematică şi nu reproduce fidel datele perceptive. Evoluează spre abstractizare (adică păstrează
doar trăsăturile definitorii, nu şi pe cele de detaliu). Reprezentările se situează la mijlocul
distanţei între cunoaşterea senzorială şi cunoaşterea raţională.
B. Cunoaşterea raţională se realizează prin gândire, memorie şi imaginaţie şi este
susţinută de activităţi psihice reglatorii: atenţie, afectivitate, motivaţie şi voinţă.
În procesul învăţării, gândirea are rol instrumental, fiind implicată în întelegere, în formarea
conceptelor şi operaţiilor, în rezolvarea problemelor (Tomşa, G., (coord.), 2005, p.93).
Memoria este procesul psihic cognitiv superior care constituie baza activităţii de învăţare.
Aceasta face posibilă întipărirea, stocarea şi reactualizarea (prin recunoaştere şi reproducere)
informaţiilor.
Imaginaţia este procesul cognitiv superior de construcţie a unor imagini sau idei noi, prin
combinarea experienţei anterioare. Imaginaţia are rol deosebit în elaborarea de imagini noi,
originale prin reorganizarea cunoştinţelor, combinarea şi recombinarea lor, disocierea şi
fuzionarea în forme noi, metaforizarea, schematizarea etc.
Un rol stimulativ şi reglator în realizarea învăţării îl au afectivitatea şi motivaţia. Relaţia dintre
elev şi conţinuturile de învăţat trebuie să fie una pozitivă, să creeze stări afective stenice, emoţii
superioare, trăiri afective puternice, satisfacţia realizării cu succes a sarcinilor de învăţare etc.
Învăţarea necesită mobilizarea de eforturi susţinute din partea elevului, de aceea el îşi va
mobiliza atât atenţia cât şi voinţa, în vederea realizării cu succes a învăţării.

2.10.3. Perspective de abordare a învăţării.

Învăţarea şcolară poate fi analizată din trei ipostaze, şi anume:
A. Învăţarea ca proces;
B. Învăţarea ca produs;
C. Învăţarea condiţionată de diverşi factori (condiţii).
A. ÎNVĂŢAREA CA PROCES. Învăţarea, înţeleasă sub aspect procesual, se desfăşoară în
mai multe etape:

 Perceperea /receptarea materialului - obiecte şi/sau fenomene ale realităţii - sub formă
obiectuală (obiecte, fenomene concrete), iconică (imagini ale acestora) sau simbolică (noţiuni).
Prin intermediul simţurilor şi a capacităţii raţionale, elevii îşi formează o imagine globală asupra
realităţii prezentate, sub formă de percepţii şi reprezentări în plan mental. Acesta etapă
presupune:

3
  inducerea unei stări de atenţie din partea elevilor (captarea atenţiei);
 organizarea observării şi explorării dirijate a materialului sub îndrumarea educatoarei,
învăţătorului, profesorului, pentru realizarea percepţiei obiectului de studiat;
 folosirea limbajului concomitent cu prezentarea materialului.(etapa cunoaşterii
senzoriale)
 Înţelegerea materialului, abstractizarea şi generalizarea. Se asigură acesibilizarea
conţinuturilor ce trebuie învăţăte de elevi în timpul predării.

În această etapă, elevul:

 va realiza o prelucrare activă a informatiilor, în vederea aprofundării lor;

 va desprinde elementele relevante ale materialului de învăţat;
 va integra informaţiile noi în cadrul cunoştinţelor anterioare, pe baza relaţiilor
existente între ele;
 apoi, „Pe baza comparaţiei, analizei şi sintezei, se scot (abstrag) mental
elementele esenţiale, generale ale realităţii studiate, realizându-se înţelegerea,
abstractizarea şi generalizarea acestora sub formă de noţiuni, concepte, idei, teze,
principii, legi, ipoteze etc.” (Bontaş, I., 2001, pp. 103-104).
 Fixarea (stocarea) cunoştinţelor. Este activitatea prin care:
 se realizează înregistrarea şi fixarea (stocarea) mentală a cunoştinţelor prin
diferite modalităţi: exerciţii, orale şi/sau scrise, întrebări şi răspunsuri, rezolvări de
problem, repetiţii ale materialulu şi reluarea lui în diverse forme, diferite de prezentarea
iniţială;
 se asigură memorarea logică a acestora, activitate ce stă la baza formării fondului
aperceptiv al elevului, necesar pentru o nouă învăţare.
 Actualizarea cunoştinţelor se relizează sub forma:
 recunoaşterii;
 reproducerii cunoştinţelor;
 transferului în condiţii/contexte identice sau diferite de cele de la lecţie.
 Aplicarea cunoştinţelor prin :
  operarea cu acestea ;
  punerea lor în practică
  formarea priceperilor şi deprinderilor( intelectuale şi/sau practice

Este etapa care exprimă eficienţa atât a procesului de predare cât şi a procesului de învăţare.

Învăţarea, înţeleasă ca proces, necesită/implică deplina angajare a elevului în actul

învăţării. Educatoarea, învăţătorul, profesorul au obligaţia de a determina o participre conştientă
şi activă a copilului / elevului printr-o mai bună orgaizare a experienţelor noi de învăţare oferite
acestora. De aici derivă importanţa acordată principiului participării conştiente şi active (pricipiul
activizării) şi a metodelor activ-participative la activităţile de predare-învăţare.

4
Perspective de abordare a procesualităţii şi dinamicii învăţării şcolare (apud R. Gagné,
1973) – FACULTATIV

Perspective de abordare a procesualităţii şi dinamicii învăţării şcolare (apud R. Gagné, 1975)

R. Gagné pune în evidenţă patru faze ale unui proces de învăţare (1975):
 faza de receptare / înregistrare a stimulului (informaţiilor), este o fază compusă din:
- starea de atenţie a elevului;
- perceptarea / înţelegerea stimulului;
- codificarea stimulului pentru uşurinţa folosirii lui.
 faza de înţelegere / însuşire, care constă în obţinerea unei performante specifice,
condiţia funcţionării acestei faze fiind esenţializarea cunoştinţelor;
 faza de stocare/memorare, compusă dintr-o reţinere, printr-o memorare de lungă durată
(reţinerea persistând un timp îndelungat).
Condiţiile esenţiale ale acestei faze sunt:
- organizarea repetiţiei (prin formarea scopurilor ei sub forma unor sarcini speciale de
învăţare);
- precizarea timpului necesar;
- dozarea optimă a numărului de repetiţii, pentru a contracara fenomenul de „saturaţie în
învăţare" sau „iluzie a cunoaşterii".
 faza de actualizare, alcătuită din procese de recunoaştere şi reproducere a informaţiilor
verbale şi transferul (lateral sau vertical) de învăţare (actualizarea deprinderilor
intelectuale).
B. ÎNVĂŢAREA CA PRODUS.
Învăţarea, înţeleasă ca produs, reprezintă efectele activităţii de învăţare realizată de elevi,
efecte concretizate în schimbări cantitative şi calitative, relativ permanente şi stabile, la nivelul
comportamentului. Aceste schimbări sunt de natură cognitivă, afectivă, acţională sau
psihomotorie .
Rezultatele activităţii de învăţare se constituie în ansamblul achiziţiilor realizate de elevi
în urma învăţării: cunoştinţe, noţiuni, idei, norme, priceperi, deprinderi, competenţe, modalităţi
de gândire, de expresie, de acţiune, atitudini şi comportamente etc.
C. ÎNVATAREA CA ACTIVITATE DEPENDENTA DE DIVERSI FACTORI.
Reuşita învățării școlare depinde de două categorii de factori:
 factori interni care acţionează din interiorul celui care învaţă şi
 factori externi care intervin din exterior şi sunt independenţi de cel care învaţă.
FACTORII INTERNI AI INVATARII .
Factorii interni care influenţează învăţarea sunt factori de natură biologică şi factori psihologici.
a) Factori de natură biologică sunt : ereditatea biologică, vârsta, sexul, dezvoltarea fizică
(dezvoltarea structurală şi funcţională a sistemului nervos, a organelor de simţ etc.), starea de
sănătate etc.
b) Factori psihologici ai învăţării sunt :
a) potenţial genetic intelectual,
b) nivelul dezvoltării intelectuale,

5
 c) stadiul dezvoltării :
 proceselor psihice cognitive (senzaţii, percepţii, reprezentări, gândire, limbaj, memorie,
imaginaţie, deprinderi intelectuale);
 proceselor şi fenomenelor psihice afective (afecte, emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni -
toate acestea asigură susţinerea energetică a activităţii de învăţare);
 procesele şi fenomenelor psihice reglatorii (motivaţia, voinţa, atenţia)
Voinţa - capacitatea de efort voluntar, capacitatea de a-şi propune obiective educationale,
de a lua decizii privind propria activitate de învăţare; trăsăturile voinţei - puterea voinţei,
stăpânirea de sine, perseverenţa, consecvenţa; capacitatea de autodeterminare, autocontrol şi
autoreglare.
Atenţia - valorificarea tuturor formelor de atenţie (involuntară, voluntară, postvoluntară);
însuşirile atenţiei (stabilitatea, volumul, flexibilitatea, mobilitatea, distributivitatea atentiei).
Motivaţia - se defineşte ca totalitatea mobilurilor care susţin energetic, activează şi
direcţionează desfăşurarea activităţilor de învăţare .
Pentru ca învăţarea să aibă loc, trebuie creat acel optim motivaţional care „reprezintă o
zonă situată între nivelul de activare minim şi cel maxim, zonă căreia îi corespunde un nivel
mediu de activare cerebrală” (Bucoş, M., Jucan, D., 2007, p.38).
Relaţia cauzală dintre motivaţie şi învăţare este una reciprocă. Motivaţia energizează învăţarea,
învăţarea soldată cu succes intensifică motivaţia.
Surse de tensiune motivaţională în învăţare :
• Motivaţie intrinsecă- se află în subiectul uman, în interesele şi trebuinţele lui personale-
curiozitatea epistemică, interesele cognitive, aspiraţia spre competenţă.
• Motivaţia extrinsecă - se află în afara subiectului uman, fiindu-i sugerată sau impusă de
altă persoană: elevul învaţă pentru a face pe plac familiei care îl laudă, îl recompensează; elevul
nutreşte dorinţa de a corespunde aşteptărilor profesorului; doreşte să fie împreună cu copiii de
aceeaşi vârstă etc.) obişnuinţa de a se supune la norme, la obligaţii); ambiţia; teama de eşec, de
pedeapsă ; sentimentul datoriei, al responsabilităţii în raport cu sarcinile de învăţare; trebuinta de
statut ridicat.
d) trăsături de personalitate:
- temperamentul (latura dinamico-energetică a personalităţii);
- aptitudinile - aptitudinile generale, inteligenţa, aptitudinile specifice - toate
permit obţinerea unor performanţe deosebite la un obiect de învăţământ sau altul şi în
activitatea de învăţare în general ;
e) caracterul (latura relaţional- valorică a personalităţii):
dezvoltarea atitudinilor pozitive faţă de învăţare,
trăsături caracteriale care influenţează eficienţa învăţării (perseverenţa, hărnicia, calmul,
răbdarea, independenţa etc.)
f) nivelul de cultură generală;
g) deprinderea cu unele tehnici de muncă intelectuală.
FACTORII EXTERNI AI ÎNVĂŢĂRII.
Factorii externi se află în interacţiune cu elevul, cu cel care învaţă. Aceşti factori pot fi grupaţi
astfel :
6
1.Factori ce ţin de personalitatea profesorului :
• calităţile profesorului ca didactician sau aptitudinea didactică:
- pregătirea temeinică în domeniul specialităţii, în domeniul psihologiei, pedagogiei şi didacticii;
- fluiditate şi nuanţare în exprimare;
- priceperea de a doza cunoştintele predate în funcţie de puterea de asimilare a
elevilor/studenţilor (accesibilitatea);
- capacitatea de sistematizare şi sintetizare a cunoştinţelor.
• calităţile profesorului ca educator: empatie; tact pedagogic; simţul măsurii; simţul
umorului etc.
2. Factori pedagogici - ce ţin de organizarea şcolară.
Mediul şcolar este constituit din ansamblul factorilor naturali şi sociali angajaţi în
activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii. Aceşti factori pot acţiona direct sau indirect
asupra individului. Factorii ce ţin de organizarea şcolară sunt următorii:
formele de organizare a învăţământului; sistemul de cerinţe instructiv-educative; metodele de
predare; conţinuturile instruirii ; climatul relaţional din clasa de elevi sau din grupul de muncă;
relaţia profesor-elevi.
3. Factori cultural- educaţionali şi socio-economici.
 familia - ca şi structură, relaţii intrafamiliale, compoziţie multi¬-generaţională;
 nivelul de educaţie al părinţilor - dacă e înalt, atitudinea faţă de educaţia copiilor
va fi mai intens pozitivă;
 mediul socio-cultural de provenienţă;
 nivelul socio-economic al părinţilor - efectele acestui factor asupra educaţiei
copiilor sunt discutabile şi variabile de la o familie la alta;
 nivelul de dezvoltare socio-economică al societăţii;
 contextul istoric etc.
4. Factori ergonomici şi de igienă a învăţării.
 ergonomici:
- spaţiul şi condiţiile ambientale legate de temperatură, ventilaţie, iluminat, cromatică,
sonorizare;
- asigurarea unui mobilier corespunzător, dispunerea şi calitatea acestuia;
- reducerea perturbărilor de natură fonică sau a oricăror alte noxe;
- amenajarea sălii din punct de vedere estetic şi funcţional.
 igienici - asigură condiţiile fizice şi psihice optime pentru realizarea actului
educaţional.

7
Sarcini de reflecţie şi exerciţii aplicative (Procesul de învăţământ)
1. Realizaţi o definiţie proprie a procesul de învăţământ.
2. Explicaţi raporturile dintre informativ şi formativ în procesul de învăţământ.
3. Explicaţi interdependenţă dintre cele trei funcţii/activităţi didactice de bază ale procesului
de învăţământ.
4. Analizaţi următorul citat: „Predarea capătă o structură funcţională şi eficientă în contextul
celorlalte activităţi didactice, dacă, şi numai dacă, induce un proces real de învăţare, dacă-i
motivează pe elevi să se implice în activităţi care necesită efort, înţelegere, asimilare de valori
(cunoştinţe, priceperi, deprinderi, atitudini), să realizeze transferuri şi aplicări creatoare”(Neacşu,
Ioan, 1990, Instruire şi învăţare, Editura ştiinţifică, Bucureşti, p.109-110)
5. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele activităţii de învăţare (învăţarea ca proces).
6. Comentaţi şi argumentaţi următoarele aserţiuni:
a.„Învăţarea este orientată de scopuri”.
b. „Învăţarea înseamnă legarea noilor cunoştinţe de cunoştinţele anterioare”
7. Analizaţi procesul de învăţământ din perspectiva componentelor sale principale.