PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE

Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei

publice locale

Principiile fundamentale ce stau la baza statului de drept presupun un anume

cadru normativ, prin care se realizează organizarea şi funcţionarea administraţiei publice
şi prin care se stabileşte în primul rând sistemul principial-juridic ce guvernează întreaga
administraţie publică.
Principiile, ca abstractizări sintetice prin care se redau trăsăturile comune,
generale, proprii unui fenomen sau grupări de fenomene reprezintă un important element
de cunoaşterea dimensiunilor şi caracterelor administraţiei publice.
Administraţia publică, acţionând în vederea realizării funcţiilor sale, trebuie să
prevadă şi să programeze, să organizeze procesul de execuţie, să decidă, dar să şi
pregătească variante de decizii pentru decidentul politic, să coordoneze procesele de
execuţie şi, în sfârşit, să controleze întreaga activitate de realizare a valorilor politice
transpuse în norme juridice; toate acestea constituie un proces administrativ unic, între
acţiunile administraţiei existând o riguroasă succesiune şi interacţiune, stabilite prin
norme juridice.
Rezultă astfel că, în întreaga sa activitate, administraţia publică se subordonează
normelor juridice, raţiunea existenţei sale fiind organizarea executării şi asigurarea
înfăptuirii acestora.

Conceptul de autonomie locală

Acest principiu reglementează organizarea, funcționarea, competențele și atrtibuțiile,
precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului.
Conform art. 4 alin. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 autonomia
locală reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a
rezolva și gestiona, potrivit legii, în nume propriu și sub responsabilitatea lor o parte importantă
a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.
Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților
administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în
interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.
 Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber,
secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive și deliberative care răspund
în fața lor. Această dispoziție nu aduce atingere, în nici un fel, posibilității de a recurge la adunări
cetățenești, referendum sau orice altă formă de participare directă a cetățenilor, acolo unde
aceasta este permisă de lege.

Întinderea autonomiei locale

Competențele de bază ale autorităților administrației publice locale sunt prevăzute de
Constituție sau de lege.Totuși această dispoziție nu împiedică atribuirea unor competențe
autorităților administrației publice locale, în scopuri specifice și în conformitate cu legea.
Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea
deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor
lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități.
Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de manieră generală, să revină, de
preferință, acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei
responsabilități către o altă autoritate trebuie să se țină seama de amploarea și de natura sarcinii,
precum și de cerințele de eficiență și economie.
Competențele atribuite autorităților administrației publice locale trebuie să fie, în mod
normal, depline și exclusive. Ele nu pot fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate
centrală sau regională, decât în cazurile prevăzute de lege.
În cazul delegării competențelor de către o autoritate centrală sau regională, autoritățile
administrației publice locale trebuie să beneficieze, pe cât posibil, de libertatea de a adapta
acțiunea lor la condițiile locale.
Autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil, în timp
util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate
chestiunile care le privesc în mod direct.
Pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivitățile locale în cauză trebuie
să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea permite.
. Fără a aduce atingere dispozițiilor generale prevăzute de lege, autoritățile administrației
publice locale trebuie să poată stabili, ele însele, structurile lor administrative interne, în vederea
adaptării acestora la nevoile lor specifice și asigurării unei gestiuni eficiente.
Statutul personalului autorităților administrației publice locale trebuie să permită o
recrutare de calitate, fondată pe principii de merit și de competență; vor fi prevăzute, în
acestscop, condiții adecvate privind pregătirea, remunerarea și afirmarea profesională.
Statutul aleșilor locali trebuie să asigure liberul exercițiu al mandatului lor. Acesta trebuie
să permită o compensație financiară adecvată pentru cheltuielile efectuate în legătură cu
exercitarea mandatului lor, precum și, dacă este cazul, o compensație adecvată pentru câștigul
pierdut sau remunerații pentru munca depusă și o asigurare socială aferentă.Funcțiile și
activitățile incompatibile cu mandatul de ales local nu pot fi stabilite decât prin lege sau pe baza
principiilor juridice fundamentale.
 Orice control administrativ asupra activității autorităților administrației publice locale nu
poate fi exercitat decât în formele și în cazurile prevăzute de Constituție sau de lege. Orice
control administrativ asupra activității autorităților administrației publice locale nu trebuie să
privească, în mod normal, decât asigurarea respectării legalității și a principiilor constituționale.
Controlul administrativ poate totuși să includă un control de oportunitate, exercitat de
către autoritățile ierarhic superioare, în ceea ce privește sarcinile a căror executare este delegată
administrației publice locale.
Controlul administrativ asupra activității autorităților administrației publice locale trebuie
exercitat cu respectarea unei proporționalități între amploarea intervenției autorității de control și
importanța intereselor pe care aceasta înțelege să le protejeze.
În cadrul politicii economice naționale, autoritățile administrației publice locale au
dreptul la resurse proprii, suficiente, de care pot dispune în mod liber în exercitarea atribuțiilor
lor.Resursele financiare ale autorităților administrației publice locale trebuie să fie proporționale
cu competențele prevăzute de constituție sau de lege. Cel puțin o parte dintre resursele financiare
ale autorităților administrației publice locale trebuie să provină din taxele și impozitele locale, al
căror nivel acestea au competența să îl stabilească în limitele legale.
Funcţional, autonomia locală presupune consacrarea principiului plenitudinii de
competenţă în soluţionarea problemelor de interes local, fară intervenţia altor autorităţi.
Din punct de vedere gestionar, autonomia locală vizează competenţa autorităţilor locale
ce decurge din calitatea de persoane juridice a unităţilor administrativ-teritoriale care gestionează
patrimoniul local.
Potrivit Cartei europeane a autonomiei locale autonomia locală reprezintă “dreptul şi
capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de agestiona,
în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantăa treburilor
publice. Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membrialeşi prin vot liber,
secret, egal, direct şi universal, care pot dispune de organe executive şi deliberative care răspund
în faţa lor. Această dispoziţie nu aduce atingere, în nici un fel, posibilităţii de a recurge la adunări
cetăţeneşti, referendum sau orice altă formă de participare directă a cetăţenilor, acolo unde
aceasta este permisă de lege”.
Carta europeană a autonomiei locale reglementează în art. 10 dreptul de asociere a
colectivităţilor teritoriale locale, prevăzând dreptul acestora de a se asocia, în condiţiile legii,
între ele pentru realizarea sarcinilor de interes comun. De asemenea, dreptul lor de a adera la o
asociaţie pentru protecţia şi promovarea intereselor comune trebuie să fie recunoscut de Stat.
În ţara noastră, legea nu interzice cooperarea dintre colectivităţile locale. Consiliul
general al municipiului Bucureşti şi Consiliile locale pot aproba colaborarea sau asocierea pentru
relizarea unor lucrări şi servicii de interes local. Colaborarea sau asocierea se realizează pe bază
de convenţii sau contracte de asociere, în care se prevăd şi resursele financiare privind
contribuţia fiecărei administraţii publice locale implicate.
Aceste convenţii se încheie de ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor
aprobate de fiecare consiliu local şi judeţean implicat în colaborare sau asociere.Fondurile
necesare se asigură din bugetele locale.
Autonomia locală este concepută în contextul european ca un element component al
principiilor democratice comune tuturor statelor-membre ale Consiliului Europei, care prin
reglementarea sa legală şi aplicarea concretă face posibilă descentralizarea puterii.
Conceptul de autonomie locală a fost definit prin intermediul Cartei europene
pentru autonomie locală, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985 şi redactată din iniţiativa
Conferinţei permanente a autorităţilor locale şi regionale din Europa.
Art. 3 al Cartei europene a autonomiei locale defineşte în felul următor conceptul de
autonomie locală:
,,1. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile
locale de a soluţiona şi de a administra, în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în interesul
populaţiilor lor, o parte importantă a treburilor publice”.
,,2. Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membrii aleşi prin vot
liber, secret, egal, direct şi universal, care pot dispune de organe executive care răspund în faţa
lor. Această dispoziţie nu prejudiciază recurgerea la adunări cetăţeneşti, referendum sau orice
altă formă de participare directă a cetăţenilor, acolo unde aceasta este permisă de lege”.
Se poate observa că aceste forme de cooperare între colectivităţile teritoriale sunt
contractuale, legea nestabilind o formă de cooperare instituţionalizată.

În legătură cu principiul autonomiei locale, Constituția României face câteva precizări:

• nominalizează autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează
autonomia locală în comune şi oraşe [5, p. 109];
• precizează natura juridică autorităţilor (consilii comunale, orăşeneşti, municipale şi ale
primarilor), menţionînd că ele dispun de autonomie funcţională în soluţionarea problemelor de
interes local;
• stabileşte natura juridică a consiliului judeţean – de autoritate a administraţiei publice
pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în scopul realizării serviciilor
publice de interes judeţean;
• stabileşte caracterul eligibil al consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale, ale celor
judeţene, precum şi ale primarilor;
• reglementează regimul juridic al numirii, atribuţiile principale şi dreptul de control al
legalităţii exercitat de prefect asupra actelor administraţiei publice locale.
Dimensiunea externă, transfrontalieră a autonomiei locale a evoluat alături de
dimensiunea tradiţională a ei şi are în vedere capacitatea colectivităţilor locale, reprezentate prin
autorităţile administrative proprii, de a stabili raporturi juridice cu subiecte de drept public care
se situează în afara graniţelor ţării căreia îi aparţin. În principiu, monopolul relaţiilor cu
societăţile politice exterioare îl deţine Statul. Colectivităţile locale, în calitate de societăţi politice
infrastatale, nu pot participa la clasicele relaţii internaţionale.
Problema relaţiilor suprafrontaliere ale colectivităţilor locale este relativ recentă. La
început (după cel de-al Doilea Război Mondial), relaţiile suprafrontaliere priveau înfrăţirea dintre
localităţi. Sub influenţa a numeroşi factori însă, cum ar fi condiţiile geografice, schimburile
economice, culturale, colectivităţile locale încep să stabilească relaţii directe cu omologii lor
străini şi cu organizaţii internaţionale.
Convenţia-cadru europeană asupra cooperării transfrontaliere a colectivităţilor locale sau
autorităţilor teritoriale încearcă să stabilească, pe baza experienţei anterioare, condiţiile generale
de dezvoltare a cooperării internaţionale. Această convenţie defineşte cei doi termeni a căror
materializare reprezintă scopul acordului internaţional: “cooperarea transfrontalieră” şi
“colectivităţile sau autorităţile teritoriale”. Astfel, cooperarea transfrontalieră include “orice
concentrare care vizează întărirea şi dezvoltarea raporturilor de vecinătate între colectivităţile sau
autorităţile teritoriale care depind de două sau mai multe părţi contractante, precum şi de
încheierea de acorduri şi de aranjamente utile în acest scop”.
 În ceea ce priveşte definiţia autorităţilor sau colectivităţilor locale, aceasta priveşte
“colectivităţi, autorităţi sau organisme care exercită funcţii locale şi regionale şi sînt considerate
ca atare de dreptul intern al fiecărui stat”.
Convenţia-cadru lasă la latitudinea statelor definirea cadrului, formelor şi limitelor
cooperării, precum şi a colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale desemnate să le pună în
practică.
Singura limitare pe care o resimt formele de colaborare privește competenţele în materie
de relaţii internaţionale şi de orientare politică prevăzute de dreptul intern şi regulile de control
sau de tutelă la care sînt supuse colectivităţile sau autorităţile teritoriale.
Convenţia-cadru este completată de un Protocol adiţional, ce reglementează condiţiile şi
limitele în care se încadrează dreptul care aparţine colectivităţilor sau autorităţilor locale de a
încheia între ele acorduri ce se înscriu în materia cooperării transfrontaliere.
Aceste condiţii sunt următoarele:
• acordurile se încheie în domeniul competenţelor naţionale ale colectivităţilor sau
autorităţilor locale semnatare;
• acordurile se încheie conform procedurilor prevăzute de către statele cărora le aparţin
colectivităţile sau autorităţile locale;
• acordurile se încheie respectându-se angajamentele internaţionale ale statelor cărora le
aparţin colectivităţile sau autorităţile locale;
• acordurile se încheie respectându-se, dacă este cazul, legislaţiile naţionale în legătură cu
statutul organismelor de cooperare transfrontalieră.
Descentralizarea administrativă în baza principiului autonomiei locale se face în legătură
cu existenţa unei colectivităţi sociale locale, constituite în cadrul unor localităţi urbane sau rurale
şi în cadrul unor unităţi teritorial-administrative care grupează mai multe astfel de unităţi
teritorial-administrative de bază, cum sînt la noi judeţele.
De multe ori, sarcinile colectivităţilor locale pentru satisfacerea intereselor publice locale
sînt greu de realizat izolat, de fiecare colectivitate teritorială locală în parte. Cauzele pot fi
diverse: de la puterea economică şi cea financiară reduse ale unor colectivităţi locale, pînă la
nevoile obiective de colaborare între un oraş mare şi localităţile limitrofe, în care locuiesc mulţi
dintre cei care lucrează la oraş.
Conform altei opinii din perioada interbelică, se menţionează că ,,la baza regimului de
drept, care reglementează organizarea administrativă a judeţelor şi a comunelor, stă principiul
fundamental al autonomiei, adică dreptul acestor unităţi teritoriale de a-şi satisface interesele
proprii aşa cum cred ele de cuviinţă, fără amestecul puterii centrale. Ideea de autonomie locală
atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea -
un sistem care implică autonomia”
Autonomia locală este cel mai important principiu, cel din care decurg toate celelalte, una
dintre definiţiile sale fiind cea din Carta europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985 şi ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, potrivit căreia prin
autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice
locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le
reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. (definiţie care, după se poate observa, a fost
preluată și de Codul administrativ, astfel precum s-a întâmplat și cu Legea nr. 215/2001 a
administrației publice locale, abrogată prin intrarea în vigoare a CA).
Bibliografie:

 https://projurista.ro/administratia-publica-locala-principii/
 https://rm.coe.int/european-charter-of-local-self-government-ron-a6/16808d7afd
 http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/
cursuri_biblioteca_virtuala/drept/
drept_administrativ_si_administratie_publica.pdf
 Constituția României din 1991, revizuită și republicată în 2003
 http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2012/3-md/10.pdf
 http://aap.gov.md/files/publicatii/revista/articole/102/ro/Chiper.pdf