Introducere în Asistență Socială.

Bazele asistenței sociale

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

INTRODUCERE ÎN ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

Bazele Asistenței Sociale
Anul I, Semestrul I

Lector dr. Luminița IOSIF

2022
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Modulul intitulat Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale se studiază în

anul I şi vizează dobândirea de cunoștințe și competenţe în domeniul Asistenței Sociale.
După ce vei parcurge acest curs, vei dobândi competenţe generale, utile în pregătirea
profesională.

Competenţele specifice acumulate

Cunoasterea concepelor de baza în domeniul Asistenței Sociale.
* să cunoască specificul muncii de asistenţă socială şi rolurile asistentului social în
comunitatea profesională, obiectivele şi funcţiile asistenţei sociale
· să cunoască fundamentarea teoretică a asistenţei sociale
· să cunoască caracteristicile relaţiei de asistenţă socială
Competenţe profesionale

· să cunoască valorile şi deontologia profesiei de asistent social

· formarea deprinderilor de bază în munca cu clienţii: capacitatea de a identifica nevoi şi
resurse, capacitatea de a interacţiona cu un beneficiar în vederea construirii realţiei de
asistenţă socială, capacitatea de identifica dileme etice şi de a soluţiona astfel de situaţii
· capacitatea studenţilor de a se raporta conştient şi responsabil la domeniul asistenţei sociale
şi ceea ce această profesie incumbă
· conştientizarea de către studenţi a valorilor şi principiilor etice fundamentale ale asistenţei
sociale şi a modului corect de raportare la posibile situaţii conflictuale, cu respect şi atitudine
nediscriminativă față de beneficiari.
Abordarea obiectivă şi argumentată atât teoretic, cât şi practic, a unor situaţii - problemă în
Competenţe transversale

vederea soluţionării eficiente a acestora cu respectarea valorilor şi principiilor specifice

asistenţei sociale
• Capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea şi autonomia în realizarea sarcinilor
• Capacitatea de a utiliza eficient resursele de timp şi tehnicile de învăţare pentru dezvoltarea
personală şi profesională
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Obiectivele disciplinei
Obiectivul general al Cursul urmăreşte să familiarizeze studenţii cu domeniul asistenţei sociale,
disciplinei respectiv rolul acesteia în societate, obiectivele, formele, profesionalizarea
muncii de asistenţă socială, valorile şi deontologia profesională. Studenţii
vor dobândi cunoştinţe generale care să le permită să înţeleagă
fundamentarea interdisciplinară a asistenţei sociale, dar şi specificul
acestui domeniu, aspecte privind sfera competenţelor profesionale ale
asistentului social.
Obiectivele specifice Prin absolvirea disciplinei, studentul va fi capabil:
- să utilizeze în mod adecvat noţiunea de asistenţă socială şi să aibă
capacitatea de a operaţionaliza corect conceptele subsumate acesteia:
obiective, domeniile asistenţei sociale, clienţi, nivele de intervenţie,
resurse, valori, etc.
- să explice fundamentarea interdisciplinără a asistenţei sociale şi să poată
exemplifica aplicarea principiilor generale ale altor discipline în asistenţa
socială
- să se raporteze conştient şi responsabil la domeniul asistenţei sociale
- să cunoască valorilor şi principiilor fundamentale ale asistenţei sociale şi
modul corect de raportare la posibilele situaţii conflictuale
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Asistenţa socială şi societatea

Buzducea (2009) considera că sistemul de protecţie socială se face referire, în general,

la ansamblul beneficiilor sociale (p. 81) acordate de către stat, cetăţenilor săi. Beneficiile se
referă atât la reţeaua de instituţii şi servicii sociale cât şi la acţiunea socială, menită să creeze
condiţii normale de viaţă pentru toţi membrii societăţii (Bocancea, 1999, p. 67).
Scopul asistenței sociale este acela de a promova sau a reface o interacțiune reciproc
benefică între indivizi și societate, în vederea ridicării calității vieții sociale, atât la nivel
individual, cât și la nivel de grup sau societate. Asistența socială este o profesie care,
conform definiției convenite internațional, „are sarcina de a îmbunătăți sensul schimbărilor
sociale și de a susține și elibera omul, pentru a îmbunătăți starea sa de bine” (Federația
Internațională a Asistenților Sociali – IFSW). Ca disciplină și practică profesională este
orientată asupra realizării dreptății sociale și drepturilor omului
În cadrul sistemului de protecţie socială, statul are drept parteneri şi alţi furnizori ai
bunăstării sociale şi anume:
• piaţa muncii (veniturile provenite din munca prestată)
• veniturile private (venituri provenite din economii proprii, vânzări, proprietăţi,
asigurări private)
• reţelele de voluntariat
• instituţii sociale (nunta, botezul, familia, rudele, prietenii, Biserica)
• ONG-urile (Buzducea, 2009, p. 84).
Obiectivul principal al sistemului de protecţie socială este asigurarea nevoilor de bază ale
tuturor indivizilor.
Buzducea (2009, p. 84), arată că, în structura sistemului de protecţie socială, sunt cuprinse:
• Sistemul beneficiilor sociale universaliste sau non-contributorii – ce se acordă de la
bugetul de stat, tuturor persoanelor, indiferent de situaţia acestora, pe baza statutului de
cetăţean (educaţie gratuită, servicii medicale de urgenţă, alocaţia de stat pentru copii).
• Sistemul de securitate socială – ce se adresează persoanelor aflate în situaţie de
dificultate. Acest sistem cuprinde:
- Subsistemul asigurărilor sociale – se referă la beneficiile sociale acordate pe baza
contribuţiilor anterioare obligatorii ale beneficiarilor. Scopul lor este susţinerea financiară a
persoanelor ce nu realizează venituri dintr-o activitate proprie datorită pierderii definitive sau
temporare a locului de muncă sau a capacităţii de muncă. Asigurările sociale se deosebesc de
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

cele private prin modalitatea de calcul, de plată şi de cotizare , dar şi prin sursele de finanţare.
- Subsistemul de asistenţă socială – cuprinde beneficii sociale non-contributorii, acordate de
la bugetul de stat, pe baza evaluării mijloacelor de trai, tuturor persoanelor aflate în situaţii de
risc, sau care nu au resurse proprii.
Dezavantajul sistemului de protecţie socială este creşterea imensă a cheltuielilor sociale, ceea
ce a dus, în condiţii de criză economică, la imposibilitatea acoperirii tuturor cheltuielilor. Din
acest motiv, se pune problema unei reevaluări a strategiilor asistenţiale, a eliminării
dependenţei de serviciile sociale şi a promovării unor strategii de autoajutorare şi
responsabilizare a beneficiarilor (Bocancea, 1999, p. 66).

***
„Asigurările sociale diferă de cele private, deşi operează în aceeaşi sferă
problematică. Diferenţa este dată de faptul că, în cazul asigurării private, cotizantul primeşte
o despăgubire pentru daunele suferite, în timp ce asigurarea socială oferă compensaţii
beneficiarului pentru pierderile de venit. Dacă în contractele de asigurări private, cotizaţiile şi
despăguirile se stabilesc în funcţie de probabilitatea de risc, în asigurările sociale, calculele de
tip actuarial se fac doar pentru sistem în ansamblu şi nu pentru situaţii individuale. În fine,
dacă finanţarea asigurărilor private se realizează doar din cotizaţiile clienţilor, asigurările
sociale sunt finanţate prin contribuţia salariaţilor, a patronatului şi a statului. Logica
asigurărilor stă la baza securităţii sociale” (Bocancea, Neamţu, 1999, p. 68).
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Ce este asistenţa socială?

„Asistenţa socială se referă la totalitatea programelor sociale, a formelor şi
activităţilor structurate de suport-sprijin desfăşurate de factori specializaţi, din instituţii
publice sau private, ONG-uri, pentru asigurarea condiţiilor elementare, minime, de viaţă
indivizilor, grupurilor aflate în situaţii de risc crescut, pentru o integrare normală/demnă a lor
în comunitate” (Zamfir, E., Dezvoltarea sistemelor de asistenţă socială: un proces istoric
dificil, în Zamfir, C.; Stoica, L., (coord.), O nouă provocare: dezvoltarea socială, Polirom,
Iaşi, 2006, p. 10)
Buzducea (2009, p. 45) analizează trei perspective ale asistenţei sociale:
• Asistenţa socială ca sistem
Sistemul de asistenţă socială funcţionează în interdependenţă cu alte sisteme sociale cum ar fi
educaţia, sănătatea, administraţia publică, dar fără să-şi piardă identitatea proprie (Buzducea,
2009, p. 50).
Sistemul de asistenţă socială presupune:
 un caracter dinamic, necesitând o permanentă adaptare la nou
 existenţa unui contract social care stabileşte responsabilităţile fiecărei părţi
 funcţionează într-un context social, economic, politic, istoric şi cultural dat
 existenţa unor state cu tradiţie în asistenţa socială , precum şi a unor ţări în care acest
sistem lipseşte
 sistemele politice, ideologice, administrative, gradul de dezvoltare al unei ţări, pot
determina evoluţia asistenţei sociale
 este o necesitate pentru dezvoltarea comunitară, aşa cum sunt sănătatea şi
învăţământul
 mutarea accentului de pe acordarea de servicii de specialitate pe prevenţia situaţiilor
de risc.
 partener activ al politicilor publice în lupta cu inegalitatea socială şi cu cele mai mari
flageluri ale societăţii umane
 are ca obiectiv realizarea schimbării sociale şi a dezvoltării, a progresului social
(Buzducea, 2009, pp. 50 - 51).
• Asistenţa socială ca profesie
 profesie modernă, dar care are o istorie de într-ajutorare foarte îndelungată, de câteva
secole
 participă la schimbarea socială și contribuie la dezvoltarea socială
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

 contribuie la reconfigurarea structurilor sociale ale sec. XXI

 necesită cunoştinţe despre persoana umană (dezvoltare, comportament), dar şi despre
societatea în care acesta trăieşte (context social, economic şi cultural).

Caracteristici ale profesiei de asistenţă socială

 Are un caracter multidisciplinar, ca răspuns la complexitatea problemelor sociale
 Pune accent pe promovarea schimbării sociale, ca model de intervenţie
 Misiunea profesiei este de a capacita persoanele pentru a funţiona la parametri optimi.
 Fundamentul profesiei este respectarea drepturilor individuale
 Are la bază natura duală a bunăstării sociale: cea psihologică şi cea socială
 Serviciile şi avantajele asistenţei sociale asigură îndeplinirea nevoilor umane şi
dezvoltarea potenţialului uman
 Motivaţia intervenţiei asistenţilor sociali este respectarea drepturilor omului şi
asigurarea justiţiei sociale
 La baza practicii asistenţiale există un set de valori şi o serie de teorii
 Utilizează o serie de modele şi tehnici de intervenţie, de planificare şi dezvoltarea
politicilor sociale.

Definiţii ale asistenţei sociale ca profesie

 Definiţia acceptată de marea majoritate a comunităţilor internaţionale de asistenţă socială,
elaborată de Federaţia Internaţională a asistenţilor sociali:
 „...profesia de asistent social promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor din
cadrul relaţiilor umane, precum şi abilitarea şi participarea persoanelor în vederea
obţinerii bunăstării sociale. Utilizând teorii despre comportamentul uman şi sistemele
sociale, asistenţa socială intervine în punctele în care persoanele interacţionează cu
mediul. Principiile drepturilor omului şi justiţiei sociale sunt fundamentale pentru
asistenţa socială.” (2000)
 „Asistenţa socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activităţi
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor
cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, din cauza unor motive de natură
economică, socioculturală, biologică, sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin
mijloace şi eforturi proprii un mod normal, decent de viaţă” (Zamfir, 1999)
 „Știinţa aplicativă de sprijinire a indivizilor pentru a realiza o funcţionare eficientă la
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

nivel psihosocial” (Barker, 1995)

 „profesia de asistent social, atât din perspectiva definirii tradiţionale, cât şi practice, este
profesia care dezvoltă cunoştinţe formale de bază, concepte teoretice, deprinderi
funcţionale specifice şi valori esenţiale necesare implementării serviciilor de asistenţă
socială într-un mod eficient şi constructiv” (NASW, 1981)
 „asistentul social este acel profesionist care îi asistă pe cei ce se confruntă cu subzistenţa
pentru a deveni independenţi la un nivel cât mai înalt posibil” (Crouch, 1979).
Asistent social este un profesionist calificat, absolvent de studii universitare de specialitate de
nivel de licență, masterat sau doctorat1. Profesia de asistent social promovează schimbarea și
dezvoltarea socială coeziunea socială și abilitatea/împuternicirea și eliberarea oamenilor. În
centrul asistenței sociale sunt principiile de justiție socială, drepturile omului, responsabilitate
colectivă și respect pentru diversitate. Asistența socială implică oameni și structuri pentru a
adresa provocări ale vieții și a întări bunăstarea socială. Scopul profesiei de asistent social
poate fi formulat sintetic ca fiind acela de a oferi răspunsurile culturale adecvate pentru
satisfacerea nevoilor de bază ale ființelor umane. În același timp, consilierea este vazută ca
modalitatea de intervenție în asistență, dar și ca un cumul de abilități, tehnici și activități pe
care asistentul le valorizează în practică.2
Perspectiva dominantă, unificatoare, în asistența socială a fost și este să înțeleagă persoana-în
situație sau persoana-în-mediul său de viață. Componenta pragmatică este foarte importantă
pentru asistenții sociali. Totuși, în societatea contemporană, sistemul de asistență socială, ca
parte operativă a politicilor sociale, „se confruntă cu o criză profundă în toată lumea” 3
(Zamfir, 2012, p. 128).

1
Neamțu, George, Enciclopedia asistenței sociale, Editura Polirom, Iași, 2016, p.119.
2
Șoitu, Daniela, Formarea viitorilor asistenți sociali pentru activitatea de consiliere, în Hanibal Dumitrașcu
(cood). Consilierea în asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 44.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Asistenţa socială ca ştiinţă

Asistenţa socială ca profesie este întemeiată pe cunoaşterea ştiinţifică a ansamblului social şi
a subsistemelor sale componente
 Este o adevărată „ştiinţă a ajutorării”
 Are un caracter multidisciplinar
 Sociologia îi oferă reperele în analiza structurilor, instituţiilor şi grupurilor sociale, a
sistemelor de putere şi a mecanismelor de integrare, de schimbare socială şi de
adaptare; clarifică relaţiile şi comportamentele pe care le dezvoltă diverşi actori
sociali.
Sociologia studiază legile fenomenelor şi structurilor sociale, interrelaţiile lor şi influenţele
lor asupra vieţii oamenilor. Sociologia, spre deosebire de orientările terapeutice desprinse din
psihologie, nu oferă modalităţi de tratament privind îmbunătăţirea societăţii. Explicaţia
sociologica, "imaginaţia sociologica" (termen folosit de sociologul american C. Wright Mills,
1959) oferă modalităti de stabilire de legături şi de inferenţe între diferitele nivele ale
societăţii, de la cele mai impersonale politici şi organizaţii, la cele mai intime trăsături şi
atitudini umane. Contribuţia sociologiei la dezvoltarea asistenţei sociale se referă în primul
rând la următoarele:
1. In mediul social, indivizii trăiesc în structuri sociale organizate ierarhic, ei diferenţiindu-se
în funcţie de poziţia ocupată în ierarhia socială.
2. Stratificarea socială este rezultatul diferenţelor dintre grupurile sociale în funcţie de
bogăţie, de putere, de poziţia de clasa, rasă, etnie, sex. Tendinţa socială dominantă este că
poziţia de clasă este legată de venit iar grupurile minoritare sunt în general pe poziţii joase
ale ierarhiei puterii. Femeile, aproximativ jumătate din populaţie, au şi ele în medie, venituri
mai scăzute decât bărbaţii, mai ales în cazul când trăiesc singure, sau cu copii.
3. Există o anumită mobilitate între elementele diferitelor straturi şi structuri sociale. Un
important factor al mobilităţii indivizilor îl constituie educaţia.
 Antropologia clarifică ansamblul valorilor şi normelor ce caracterizează o comunitate
oarecare, delimitând normalitatea şi devianţa, funcţionalul şi disfuncţionalul.
Asistenţa socială a preluat din antropologie un vast bagaj valoric şi de cunoştinţe privind
diferenţele culturale şi etnice (tendinţa mult accentuată în ultima decadă). Ca urmare, practica
respectării tradiţiilor culturale, acceptarea diferenţelor de obiceiuri, concepţii şi modalităţi de
exprimare a devenit un specific al asistenţei sociale.
1. Indivizii şi familiile din grupurile minoritare se deosebesc adesea prin comportamentul lor
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

de cel al persoanelor din cultura dominantă. Aceasta nu înseamnă, însă, că diferenţele

culturale pot explica, prin ele însele, diferenţele de nivel economic şi educaţional între etniile
minoritare şi majoritare.
2. Cultura în sine nu creează acele mari diferente în privinţa statutului socio-economic şi a
nivelului educaţional, pe care o găsim adesea între o etnie majoritară şi una minoritară (spre
exemplu, la etnia romilor în majoritatea ţărilor est europene sau la populaţia de culoare din
America). Datorita diferitelor determinări istorice, membrii unor grupuri minoritare se
regăsesc în mod prioritar în clase sociale inferioare. Intelegera relaţiilor dintre etnicitate, rasa
şi apartenenţa la o anumită clasă socială este, de asemenea, un principiu esenţial al formării în
domeniul asistentei sociale.
 Psihologia personalităţii şi psihologia socială oferă achiziţiile teoretice şi
metodologice pentru a construi o bună relaţie de ajutorare, o bună comunicare şi a
realiza o intervenţie individualizată faţă de solicitanţi.
Lucrătorii din domeniul asistenţei sociale utilizează o serie de cunoştinţe din diferite teorii
psihologice. Viaţa psihica este înţeleasă ca fiind complexă, având o componentă interioară,
dar şi un comportament exteriorizat. Fiecare individ, independent de condiţionările sale
sociale, are memorie, gândire, sentimente, capacitate de planificare, şi o mulţime de nevoi, iar
legităţile tuturor acestor procese şi fenomene psihice au caracteristici şi o procesualitate care
se mişcă între anumite limite generale.
Contribuţiile fundamentale ale psihologiei la dezvoltarea asistenţei sociale le putem formula
sub forma unor principii de baza:
1. Recunoaşterea complexităţii personalităţii umane, care este o fiinţa biologică, cognitivă,
emoţională, voliţională.
2. Recunoaşterea necesităţii pentru fiecare fiinţa umană a unui climat care să ofere
posibilitatea acumulării de experienţe necesare dezvoltării (Watson, Skinner).
3. Personalitatea umană are posibilitatea şi capacitatea de a se dezvolta emoţional, cognitiv şi
pe plan acţional pe tot parcursul vieţii, în ciuda unor bariere şi dificultăţi (Erikson, Piaget).
4. Experienţele sunt unice pentru fiecare personalitate, ele nu pot fi trăite sau reproduse
identic de către diferite persoane, indiferent de similarităţile mediului de viaţă.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

 Știinţa juridică oferă limbajul şi metodele de operare cu legislaţia.

 Știinţele economice oferă explicaţiile pentru identificarea cauzelor de natură
economică ce au dus la vulnerabilitatea unei persoane, precum şi posibilitatea de a
prevedea şi anticipa situaţiile de criză economică şi consecinţele acestora, dând
posibilitatea unei strategii de prevenire a situaţiilor dificile.
 Știinţele politice ajută la înţelegerea politicilor sociale duse de guvern şi la realizarea
unor strategii de influenţare a grupurilor politice, în activitatea de îmbunătăţire a
cadrului legislativ.
 Statistica oferă metode şi teorii ce au în vedere măsurarea şi analiza informaţiilor
 Informatica oferă posibilitatea realizării unor suporturi electronice de înregistrare a
informaţiilor, ducând la eficientizarea procesului asistenţial.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

ASISTENŢA SOCIALĂ – CADRUL GENERAL

Conceptele de nevoie umană şi problemă socială

Prin nevoia umană înţelegem „ceea ce este necesar pentru fiecare persoană sau sistem social ca
să funcţioneze în limita unor aşteptări rezonabile într-o anumită situaţie” (Louise C. Johnson,
apud Bocancea, 1999, p. 37).
Nevoile sociale sunt: „ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea
condiţiilor de viaţă în vederea integrării sociale” (Legea nr. 705/2001, art. 4, alin. 1).
Nevoia presupune patru aspecte:
- o latură obiectivă: necesitatea, ceea ce este necesar pentru ca individul să poată supravieţui
- o latură subiectivă: dorinţa, ceea ce îşi doreşte individul
- plasticitatea: nevoia se modelează după condiţii individuale, de mediu, conjuctură socială şi
politică
- organizarea: nevoile umane se organizează în diferite structuri ierarhice (Bocancea, 1999, p.
35).
Nesatisfacerea nevoilor umane duce la apariţia problemelor sociale datorită factorilor de mediu,
genetici şi ai socializării (Bocancea, 1999, p. 38).
Abraham Maslow, exponent al psihologiei umaniste a oferit o tipologie a nevoilor umane
si o ierarhizare a lor in functie de prioritatea lor in motivarea comportamentului uman. Piramida
trebuintelor elaborata de Maslow cuprinde cinci categorii de necesitati umane.
Potrivit lui Maslow actiunile umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuinte.
Satisfacerea se produce potrivit unei ordini de prioritati sau urgente, luandu-se in considerare mai
intai nevoile primare, pentru ca apoi sa fie luate in calcul cele de ordin superior. Astfel, nevoile
se structureaza piramidal, astfel:
a) La baza piramidei se afla nevoile alimentare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, de
apa, de hrană, de îmbracaminte, nevoi de ordin sexual, senzorial, etc.). Satisfacerea lor asigură
buna funcționare biologică a organismului uman.
b) Nevoia de securitate individuala in mediul natural si social se refera la protejarea
fața de fortele exterioare ostile si fata de diferiti factori de risc. Asigurarea unei astfel de protectii
se realizează prin stabilitatea unui loc de munca, prin asigurarea casei, polite de asigurare etc.
c) Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptării și apartenentei (fiecare
subiect uman simte nevoia de a fi acceptat intr-un grup, simte nevoia de a apartine afectiv cuiva).
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata, dar aceasta nevoie
instinctiva la inceput, devine treptat din ce in ce mai ,,rationala”. Satisfacerea acestei nevoi
conduce la intarirea sentimentului de siguranta si de securitate.
d) Nevoia de stimă derivă din dorința individului de a-i fi recunoscut statutul pe care îl are,
sa-i fie apreciate competențele, abilitățile, calitățile, performantele etc. Satisfacerea acestei nevoi
de stimă ajută și la dobandirea încrederii în sine si produce sentimente de forta, de utilitate etc.
Daca aceasta nevoie nu este satisfacuta poate produce sentimente de neputinta, de inferioritate, ori
de slabiciune.
e) Nevoia de autorealizare, priveste construirea unei imagini de sine favorabile, dar și
capacitatea de autocontrol. Aceasta nevoie este satisfacută atunci cand actorul social se auto-
apreciaza ca fiind ,,cineva”, atunci cand el are posibilitatea de a lua decizii asupra scopurilor și
mijloacelor de împlinire socială.

,,Cele cinci tipuri de nevoi sunt proiectate prin o structura piramidala a carei baza este
reprezentata de nevoile fiziologice. Trebuie satisfacute mai întâi nevoile de la baza piramidei
(nevoi fiziologice), apoi daca acestea sunt satisfacute pot fi satisfacute și nevoile de la nivelurile
superioare (apartenență, stimă, recunoașterea socială). Pentru a se putea mentine o stare de
echilibru fiziologic si psihologic de homeostazie (fiziologica si psiho-sociala) a individului, este
necesar sa se realizeze o satisfacere in ansamblu a nevoilor sale”.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Aceasta ierarhizare realizata de Masslow, are meritul de a fi luat în considerare nu numai

latura biologica a omului ci si pe cea umană, reprezentată prin prisma ideilor despre om ca
având capacitatea de creștere și autoactualizare.
Maslow sustine ca o trebuinta de pe o treapta superioara poate motiva comportamentul,
dar asta numai daca trebuintele de pe treptele inferioare au fost macar partial satisfacute. Maslow
considera că, fără satisfacerea nevoilor de la baza piramidei (nevoile fiziologice) oamenii nu pot
accede catre implinirea de sine si nu isi pot valorifica intregul potential ceea ce reprezinta o
pierdere atat pentru iondivid cat si pentru societate.

Nevoi umane Localizarea resurselor sociale care trebuie să

satisfacă nevoile
1. Imaginea de sine pozitivă (clarificarea  satisfăcute dacă se asigură acceptarea din partea
identităţii proprii, respectul de sine, societăţii, dacă individul primeşte dragoste,
încrederea în forţele proprii) îngrijire, dacă există un feed-back pozitiv din
partea anturajului

2. Realizarea personală (nevoia de  se satisfac prin educaţie, organizarea timpului

educaţie, odihnă, distracţie, de a se simţi liber, prin diverse instituţii sociale, loc de muncă,
realizat, satisfacţii estetice, etc.) etc.

3. Nevoi fizice (hrană, îmbrăcăminte,  prin instituţii de ocrotire, îngrijire, legislaţie,

îngrijirea sănătăţii, siguranţă, protecţie) familie, sistemul de redistribuţie, etc.

4. Nevoi afective (trăiri emoţionale care  prin părinţi, parteneri maritali, fraţi, prieteni,
se constituie în relaţie cu alte persoane, grupuri de referinţă culturală, reţeaua de relaţii
prietenie, apartenenţă la grup, etc.) sociale, etc.

Nu toate nevoile umane sunt de natură exclusiv socială!

Nevoile nu sunt identice între indivizi! Chiar şi nevoile fizice sunt diferite!
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Aplicatii practice
Citiţi cu atenţie următoarele cazuri. Răspundeţi la întrebări ţinând cont de
importanţa utilizării resurselor ca principiu fundamental al profesiei de asistent
social.
 Cazul 1

În cursul unei vizite la o familie de oameni săraci observi un copil deosebit de

talentat la desen. La remarca ta, mama se plânge că deseori copilul îşi pierde
timpul inutil, desenând. Copilul este supărat la dojana mamei şi fericit la
complimentele asistentului social.

Reperaţi nevoia ori nevoile pentru persoanele menţionate în caz.

Cum va proceda asistentul social în acest caz?

Catre ce tip de instituție socială/ de sprijin îndrumati familia?

 Cazul 2

Sunteţi asistent social la o organizaţie neguvernamentală care se ocupă cu

distribuirea gratuită a unor materiale tehnice de tip proteze auditive, orteze, cadre
metalice, ochelari, etc. Vine şi vă solicită o pereche de ochelari o persoană cu
afecţiuni psihice. La ancheta socială pe care o realizaţi, aflaţi de la vecini că
solicitantul şi-a spart ochelarii în timpul unei beţii.

Care este atitudinea corectă şi rolul asistentului social în acest caz? Argumentaţi
răspunsul.

 Cazul 3

Sunteţi asistent social într-un serviciu public care acordă asistenţă socială
persoanelor vârstnice. O familie de pensionari, aflată de mult în evidenţa dvs.,
vine şi vă solicită bani pentru repararea acoperişului casei în care locuiesc. Au
mai fost alocaţi bani acestei familii pentru mici reparaţii ale casei, dar acoperişul
nu a fost reparat. Este posibil ca familia să obţină suma de bani necesară
reparaţiei dacă obţin acordul unor factori de decizie aflaţi la nivelul altor instituţii
(primărie, etc.).

Identificaţi nevoia de intervenţie a asistentului social.

Cum procedaţi în acest caz?

Care este rolul asistentului social ?

 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

***
Conceptul de problemă socială se referă la „o situaţie considerată de către un număr mare
de indivizi a fi o deviaţie de la normele pe care le respectă” (Buzducea, 2005, p. 72).
Cătălin Zamfir vede problema socială ca pe o situaţie despre care societatea crede că ar trebui
schimbata (Zamfir, 1977).
În concepţia lui Teodorescu, problema socială e „o caracteristică, situaţie apărută în dinamica
unui sistem social, care afectează negativ funcţionarea sa şi necesită intervenţia pentru corectarea
(modificarea), eliminarea sa” (Teodorescu, 1999, p. 453). În concluzie, „orice situaţie care
perturbă sistemul social poate fi definită ca problemă socială” (Buzducea, 2005, p. 72). Apariţia
uneia sau a mai multor probleme sociale pune în pericol buna funcţionare a întregului sistem
social, una din consecinţe fiind creşterea numărului de persoane care apelează la serviciile de
asistenţă socială.
Conform Dicţionarului Blackwell de Sociologie, o problemă devine socială dacă implică
sisteme sociale sau o participare a oamenilor la ele, în această categorie intrând „problemele
generate de condiţii sociale subiacente sau care produc consecinţe ce afectează anumite sisteme
sociale” (Johnson, 2007, p. 264).
Conform definiţiei lui Marris, „problemele sociale reprezintă patternuri generale ale
comportamentului uman sau situaţii sociale ce sunt percepute ca ameninţări la adresa societăţii
sau cel puţin la adresa unui număr important de indivizi, la adresa grupurilor de putere sau a
liderilor societali şi care pot fi rezolvate sau remediate” (Maris, 1988, p. 6)
Pentru ca o situaţie problematică să se transforme într-o problemă socială trebuie să
îndeplinească câteva condiţii:
• cunoaşterea cauzelor care au dus la apariţia şi propagarea ei,
• amploarea problemei şi consecinţele ei,
• recunoaşterea problemei de către liderii comunitari şi de către mass-media,
• resursele ce sunt implicate în remedierea sa (Buzducea, 2005, p. 73).
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Persoane defavorizate = persoane care prin statutul lor social, datorat stării
sănătăţii sau a celei familiale, nu se pot bucura de drepturile şi beneficiile pe care
societatea le asigură majorităţii membrilor săi.
Persoane marginalizate = persoane care în urma discriminării sociale sau a lipsei
de solidaritate a majorităţii nu sunt integrate în fluxul social al producerii şi
repartizării veniturilor, bunurilor şi serviciilor.
Cele două concepte au un conţinut similar, referindu-se la relaţia dintre societate
şi persoanele care din motive diverse, de natură subiectivă sau obiectivă, nu pot
să se bucure de drepturile şi beneficiile asigurate de societate membrilor ei, sunt
excluse din anumite puncte de vedere de la punerea în practică a drepturilor
cetăţeneşti.

Tabel 1. Lista localităţilor rurale cu zone marginalizate, din Judeţul Brăila.4

4
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Minister/F6_Atlas_Rural_RO_23Mar2016.pdf
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Harta 1. Localităţi rurale cu zone marginalizate din Judeţul Brăila

 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Tabel 2. Lista localităţilor rurale cu zone marginalizate, din Judeţul Galaţi5

5
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Minister/F6_Atlas_Rural_RO_23Mar2016.pdf, accesat la data
de 23.09.2019. Estimările Băncii Mondiale, pe baza Recensământului populaţiei şi al locuinţelor, 2011.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Harta 2. Localităţi rurale cu zone marginalizate din Judeţul Galaţi.

 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

***
Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate,
marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentru obţinerea
condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi
competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Pentru a explica rolul şi locul
asistenţei sociale în societate, B. Jordan (1997) reia o idee clasică, după care asistenţa socială
este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se proteje pe sine însăşi de
membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele
negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo
şi atunci, unde comunităţile încep să-şi conştientizeze nevoile celor marginali şi consecinţele
individuale şi sociale ale marginalităţii şi marginalizării.

Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt:

a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva
propriile probleme. Asistenţa socială poate acţiona la nivelul indivizilor prin ajutorul oferit
oamenilor pentru a-şi vedea problemele dintr-o nouă perspectivă; pentru a lua în considerare
diferite alternative, pentru a-şi mobiliza resursele latente proprii, a-şi mări capacitatea de
autocunoaştere.
b. Asistenţa socială are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale
necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent, facilitând accesul spre serviciile
sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării. Asigurarea nevoilor
primare ale oamenilor este şi va fi şi în viitor unul din raţiunile de a exista ale asistenţei
sociale. Pentru a-şi putea îndeplini această menire, asistenţa socială trebuie să întreţină
servicii precum cantinele sociale, locuinţe sociale, ajutoare materiale, fonduri pentru alimente
şi îmbrăcăminte, adăposturi pentru cei fără adăpost sau pentru victimele violenţei sau a
dezastrelor naturale de orice fel.
c. Asistenţa socială stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii
adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor. Este menirea
asistenţei sociale să sensibilizeze diferitele organizaţii şi servicii la nevoile celor mai puţin
integraţi în comunitate. Sensibilizarea serviciilor şi a organizaţiilor la nevoile oamenilor va
trebui să cuprindă şi conştientizarea acestora faţă de nevoile culturale, lingvistice ale
populaţiei (minoritare) care recurge la ajutor.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

d. Dacă asistentul social îşi fixează drept scop să acorde ajutor unui individ, unei familii sau
unui grup, el va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor acestuia (acestora) cu
celelalte subsisteme şi sisteme de care depinde integrarea sa (lor) socială. Facilitarea
interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul din care face parte
individul va contribui la o mai bună adaptare a indivizilor la cerinţele mediului social şi va
spori şansele dezvoltării autonomiei clienţilor.
e. Un alt obiectiv al asistenţei sociale este influenţarea relaţiilor dintre diferitele instituţii
şi organizaţii implicate în activităţi de asistare, în sensul unei mai bune colaborări dintre ele
în favoarea clienţilor. Ne referim aici la un rol important al asistenţei sociale, anume la rolul
de coordonare şi mediere a activităţilor de ajutor care ajung la clienţi şi la familiile lor de la
diferitele paliere. In lipsa unei astfel de coordonări se pot risipi eforturi care ar putea fi
utilizate mai eficient sau clientul se poate găsi în imposibilitatea de a se folosi simultan de
diferitele resurse.
f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să
conducă la un mai mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună
a vieţii categoriilor defavorizate de populaţie. Asistenţii sociali sunt adesea implicaţi în
activităţi de militare pentru o legislaţie care să acopere lipsurile constatate în domeniul
politicilor sociale. De exemplu, în perioada de tranziţie de la dictatura comunistă la
democraţie, profesioniştii din organizaţiile neguvernamentale şi serviciile sociale publice au
militat pentru măsuri legislative în vederea protejării victimelor violenţei domestice6 şi a
copiilor supuşi unor rele tratamente.

Funcţiile asistenţei sociale

Pentru a răspunde misiunii ei de a contribui la integrarea persoanelor defavorizate în
circuitul societal normal, pentru a putea să ia parte la diviziunea muncii şi a veniturilor,
precum şi de a profita de pe urma drepturilor şi beneficiilor sociale, asistenţei sociale îi revin
numeroase funcţii (E. Zamfir, C. Zamfir, 1995):
a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor, care poate face
obiectul activităţii de asistenţă socială; spre exemplu, este importantă
identificarea femeilor victime ale violenţei domestice, pentru a se organiza
servicii adecvate lor, ca adăposturi de urgenţă, consiliere, asistenţă juridică etc.

6
Lege nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate şi cele care au nevoie de

activităţi şi servicii de asistenţă socială; de exemplu, persoanele victime ale
violenţei trebuie menţinute în evidenţă, pentru ca în procesul de asistare a lor
profesioniştii să poată continua munca începută la o dată anterioară, să poată
asigura continuitatea unei asemenea activităţi.
c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane cu care persoanele vulnerabile
sau grupurile cu risc se confruntă într-o anume perioadă de timp şi în condiţiile
socio-economice şi culturale date; de exemplu, în comunităţile sărace, trebuie
evaluate atât cele mai acute nevoi ale populaţiei, cât şi resursele de ajutor
existente în acea comunitate.
d. Identificarea unor surse de finanţare a serviciilor şi a programelor de sprijin
pentru categoriile de persoane dezavantajate social. Resursele financiare provin,
în general, fie de la stat, care – conform legislaţiilor internaţionale şi naţionale din
această epocă – are responsabilitatea asigurării nevoilor de bază ale cetăţenilor ei,
fiind un finanţator important al multor programe şi servicii sociale, fie de la
finanţatori privaţi. La rândul lor, serviciile sunt fie guvernamentale, adică
organizate de către autorităţile statului, fie neguvernamentale, conduse de către
organizaţii private, profesionale sau caritabile, finanţate de obicei prin fonduri
rezultate din diferite tipuri de donaţii. Activitatea specifică de asistenţă socială
poate fi îndeplinită fie de profesionişti, fie de voluntari. Amploarea organizaţiilor
private de asistenţă socială şi a mişcărilor de voluntari exprimă importanţa pe care
societatea civilă o acordă problemelor sociale, felul în care este înţeleasă
solidaritatea societăţii faţă de persoanele aflate la periferia ei.
e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale, pentru a aduna informaţii privind
eficienţa activităţilor de asistenţă socială. Aceste informaţii privind succesul
programelor pe care le desfăşoară sunt necesare profesioniştilor atât pentru
îmbunătăţirea metodelor şi a stilului lor de lucru, cât şi pentru asigurarea
continuităţii în finanţării acestei activităţi.
f. Atragerea atenţiei societăţii, a forurilor politice, dar şi a celor civice asupra
problemelor celor aflaţi în situaţii de risc. Prin acest rol, asistenţii sociali
contribuie la conştientizarea problemelor sociale. De exemplu, organizaţiile
active în România în ultimii 10-12 ani în domeniul protecţiei copiilor au atras
atenţia membrilor societăţii şi a guvernanţilor asupra abuzurilor comise împotriva
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

drepturilor copiilor şi necesitatea luării unor măsuri active pentru apărarea

acestora. Acelaşi lucru se poate spune şi despre organizaţiile active în interesul
persoanelor cu handicap, precum şi a celor în vârstă.
g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea
asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi
asistare (spre exemplu, însoţirea persoanelor adulte sau a copiilor victime ale
violenţei domestice în faţa tribunalului şi susţinerea cauzei lor prin expertize
profesionale, plitici de incluziune socială a persoanelor de etnie romă).
h. Oferirea de sprijin, de consiliere, prin modalităţi de intervenţie individuală, de
familie sau de grup, în vederea refacerii capacităţilor de integrare socio-culturală
şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile.
i. Dezvoltarea unui program de cercetări ştiinţifice la nivel naţional şi local
privind amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste
probleme sunt percepute în societate.

Niveluri de intervenţie ale asistenţei sociale

Asistenţa socială îşi abordează problemele la patru niveluri:
a. Nivelul individual, al unor persoane de diferite vârste, cum ar fi şomerii, tinerii
sau adulţii delincvenţi şi cei dependenţi de droguri, copiii care au abandonat
şcoala, cei neglijaţi sau supuşi unor abuzuri, cei rămaşi orfani, daţi în plasament
familial sau adoptaţi, persoane cu handicap senzorial, motor sau psihic, persoane
în vârstă, persoane care suferă de boli cronice sau acute grave, toţi cei care au
dificultăţi de adaptare la cerinţele sociale sau au nevoie de diferite forme de
protecţie socială.
b. Nivelul familial, la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei
familii, nu individual. De exemplu, anumite forme de ajutor financiar pentru
familii sărace se acordă acelora care au un venit mediu pe cap de familie sub o
anumită limită (şi nu în funcţie de criterii individuale cum ar fi starea de sănătate
a părintelui sau a copilului). Alte forme de ajutor familial tind la restructurarea
comunicării dintre membrii familiei, la formarea unor deprinderi de rezolvare
nonviolentă a problemelor din familie etc.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

c. Nivelul interpersonal sau de grup se referă la munca cu grupuri de persoane

având caracteristici şi scopuri comune, fie persoane defavorizate, fie aflate în
situaţii de risc din punctul de vedere al marginalizării, al abuzului de substanţe, al
rămânerii în afara câmpului muncii, al menţinerii sănătăţii etc.
d. Nivelul comunitar abordează problemele sociale cum ar fi lipsa locurilor de
muncă, lipsa resurselor culturale, problemele igienico-sanitare, conflictele etnice
şi altele prin mobilizarea resurselor şi a energiilor persoanelor din comunitate în
jurul unui scop comun.
Munca socială cu indivizii, cea în cadrul sistemului familial, cea cu grupurile şi cea cu
comunităţile îşi are – fiecare – specificul ei teoretic şi propria sa metodologie.

Scopul asistenţei sociale este de a promova şi a reface o interacţiune reciproc benefică

între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual, cât
şi la nivel de grup şi/sau comunitate.

Domenii ale asistenţei sociale

În funcţie de nivelul la care apare necesitatea intervenţie asistenţei sociale şi de tipul
de probleme exista o serie de domenii dintre care amintim:
- Asistenţa socială acordată individului (suport acordat unei persoane aflată în dificultate-
elev cu rezultate şcolare slabe, adolescentă însărcinată, persoană aflată în detenţie, etc.)
- Asistenta socială şi munca cu familiile (consiliere în caz de conflict marital, situaţii de
conflict părinţi-copii, etc.)
- Asistenţa socială şi protecţia copilului (asistenţa socială a copilului în dificultate -
prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor, asistenţa socială în situaţii de abuz
asupra copilului, etc.)
- Asistenţa socială şi vârsta a treia (organizarea activităţilor destinate vârstnicilor
instituţionalizaţi, prevenirea instituţionalizării vârstnicilor, etc.)
- Munca cu diferitele grupuri etnice (programe destinate creşterii ratei de alfabetizare în
comunităţile de romi, etc.)
- Asistenţa socială acordată şomerilor (facilitarea accesului la prestaţiile sociale cuvenite
legal, integrarea şomerilor în programe de conversie profesională, etc.)
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

- Asistenţa socială şi săracii (facilitarea accesului la prestaţiile sociale cuvenite legal- venit
minim garantat, ajutor pentru încălzire, etc., facilitarea accesului spre instituţii care oferă
suport persoanelor sărace- biserică, organizaţii neguvernamentale, etc.)
- Asistenţa sociala în şcoli (prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar)
- Asistenţa socială în sistemul de sănătate (suport acordat bolnavilor care suferă de
afecţiuni terminale- asistenţa socială paleativă, consilierea persoanelor care necesită
asistenţă medicală şi nu cunosc organizarea actualului sistem de asigurări de sănătate,
etc.)

Forme ale asistenţei sociale

Sintetic, se pot descrie trei forme ale asistenţei sociale: asistenţa socială preventivă,
asistenţa socială de recuperare şi promovarea echităţii sociale.
Asistenţa socială preventivă este acea formă care vizează prevederea unor fenomene
sociale care s-ar putea produce în lipsa intervenţiei. Prin urmare, intervenţia în această formă
are loc înainte de a se constata apariţia unor disfuncţii sociale. Se acţionează de regulă asupra
grupurilor vulnerabile. Este cea mai eficientă şi ieftină formă a asistenţei sociale. Exemple:
prevenirea abandonului şcolar, prevenirea abandonării copiilor, planning-ul
familial, consilierea maritală, consilierea pre-pensionare, etc.

Asistenţa socială recuperatorie presupune acţiunea de remediere, ameliorare sau

eliminare a variatelor disfuncţii sociale dintre individ şi societate. Altfel spus, vizează
"vindecarea" problemei sociale cu care se confruntă clienţii la un moment dat. Exemple:
reintegrarea copilului în familia naturală, plasamentul familial, asistenţa socială paleativă,
asistenţa socială a bolnavului psihic, asistenţa socială destinată familiilor sărace, etc.

Promovarea echităţii sociale este forma asistenţei sociale care se referă la capacitatea
acesteia de a influenţa politicile sociale în sensul facilitării accesului şi repartizării adecvate a
resurselor materiale diferiţilor clienţi. Exemplu:
restrângerea criteriilor de eligibilitate în acordarea unor prestaţii sociale celor aflaţi în nevoie
(şomeri, familii sărace, persoane cu handicap, etc.)
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Recapitulare
Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt:
1. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva propriile
probleme.
2. Ajută oamenii să obţină resurse materiale, facilitând accesul spre servicii sociale adecvate,
în cadrul legal oferit de politicile sociale.
3. Stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea de servicii adecvate nevoilor indivizilor,
familiilor, grupurilor care recurg la ajutor.
4. Facilitează interacţiunile dintre indivizi si celelalte persoane care trăiesc în mediul din care
face parte individul.
5. Influenţează relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii în sensul colaborării dintre ele
(activitate de mediere şi coordonare în favoarea clienţilor).
6. Influenţează politicile sociale pentru a favoriza apariţia acelor legi sau măsuri, care să
conducă la un mai mare grad de echitate socială şi să asigure o calitate mai bună a vieţii
categoriilor populaţionale defavorizate.

Aplicaţii practice
Scop: exerciţiile vor permite familiarizarea studenţilor cu domeniul asistenţei sociale ca şi
activitate profesională, la diferite paliere de intervenţie.
 Menţionaţi cinci domenii ale asistenţei sociale şi precizaţi nivelul de abordare al
problemelor pentru fiecare nivel.
 Exemplificaţi funcţionarea obiectivelor asistenţei sociale pentru un domeniu al
asistenţei sociale la alegere.
 Exemplificaţi asistenţa socială preventivă şi promovarea echităţii sociale.
 Menţionaţi diferenţele dintre cele trei forme de asistenţă socială prezentate.

Bibliografie selectivă
Bocancea, Cristian, Elemente de asistență socială, Polirom, Iași, 1999.
Bocancea Cristian, Dimensiunea contextuală a asistenței sociale, în Neamțu, George
(coord.), Tratat de asistență socială, Polirom, Iași, 2003.
 Introducere în Asistență Socială. Bazele asistenței sociale

Bulgaru, Maria Asistența Socială în contextul globalizării, în Revista Științifică a

Universității de Stat din Moldova, nr. 8(58), 2012, p. 8.
Buzducea, Doru, Aspecte contemporane în asistența socială, Polirom, Iași, 2005.
Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asistenţă socială. Tendințe globale și practici locale,
Polirom, Iași, 2009.
Neamțu, George (coord.), Tratat de asistență socială, Polirom, Iași, 2003.
Teodorescu, A. Problemă socială, în Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.), Dicționar de
sociologie, Editura Babel, București, 1999.
Zamfir, C., Strategii ale dezvoltării sociale, Editura Politică, București, 1977.
Zamfir, Elena, Asistența socială față în față cu societatea riscurilor, din perspectiva politicilor
sociale europene”, Revista calitatea vieții, XXIII, nr. 2, 2012, p. 128.
Teșliuc, Emil, Grigoraș, Vlad, Stănculescu, Manuela Sofia (2016) Atlasul Zonelor Rurale
Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România, disponibil online:
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Minister/F6_Atlas_Rural_RO_23Mar2016.p
df.