SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

1. Aspecte ale realismului magic in romanul ‘’Un veac de singuratate

Termenul de realism presupune o atitudine in creatie si teoria literara avand ca

principiu de baza reflectarea realitatii in datele ei esentiale, veridice, fiind opus fanteziei
romantice si idealizarii specifice acestui curent.
Realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez apare ca un permanent dialog
între lumea occidentală şi cea americană, fiecare având mituri şi tradiţii proprii, chiar
dacă unele dintre ele se suprapun într-o anumită măsură. „Realismul magic al autorului
columbian apare, de asemenea ca o chestiune de perspectivă, a relaţiei autor-personaj-
cititor, precum şi de stil, de retorică a discursului. Se poate vorbi de o delimitare, o
distanţare a autorului de personaj şi o identificare a lui cu cititorul cult occidental, spre
deosebire de „Hombrez de maiz” al lui Miguel Angel Asturias unde avem de-a face cu o
identificare între narator (autor) şi personaj.” 1 Uimirea, mirarea, stupefierea sunt reacţii
psihologice definibile pentru acest tip de realism magic, ele fiind caracteristice atât
pentru personaj, cât şi pentru citior, ȋnsă la nivele diferite.
Realismul magic, aşa cum apare în opera „Un veac de singurătate”, poate fi
considerat ca o problemă de perspectivă, prin confruntarea a două puncte de vedere
opuse, cea proprie primitivismului locuitorilor din Macondo şi cea proprie lumii civilizate.
Obiectele şi fenomenele lumii civilizate apar magice, ireale, stranii din perspectiva lumii
macondiene, provocând diverse reacţii emotive, cea dominantă fiind uimirea.
Realitatea fantastică în care trăiesc personajele şi imaginaţia lor delirantă nu sunt
stări excepţionale, ci constituie climatul obişnuit al universului creat de Gabriel Garcia
Marquez şi de aceea intamplările cu caracter fantastic incetează a mai fi fantastice. Ele
se petrec cu un aer firesc şi devin fapte reale, cotidiene, ceea ce produce senzaţia de
libertate deplină.
„Cu tribulaţiile fantastice ale clanului Buendia am vrut să mă distrez. Un roman
nu trebuie să fie plicticos nicio clipa. Peripeţiile trebuie să înnoiască fara încetare,
amestecând realul cu irealul, posibilul cu imposibilul.” 2 Aşadar, romanul ideal ȋntrezărit
de el, ar fi un roman capabil să-l nelinistească şi să-l stimuleze pe cititor nu numai prin

1
Viorel, Ruja, Lumea ca proiectie mentala, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004
2
Garcia Gabriel, Marquez, A trăi pentru a-ti povest viata, Editura Corint, Bucuresti, 1998

pg. 1
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

continutul său politic şi social, dar şi prin capacitatea de a-i arăta cealaltă parte a
realităţii.
Realismul magic a fost văzut ca o amortizare a ficţiunii în faţă realităţii care încă
progresează. Dar unii critici au specificat că termenul de „realism magic’, aşa cum este
el folosit, a suferit anumite simplificări. De fapt, există o altă parte a realismului magic, la
fel cum există şi o altă parte a magiei. Deşi criticii nu s-au grăbit să scrie despre asta,
Gabriel Garcia Marquez a simtit această „parte intunecată” a realismului magic.
Încă din primele pagini ale romanului „Un veac de singurătate” are loc un eveniment
straniu, care se va repeta mereu, la fel ca numele şi incestul, singur ătatea şi nostalgia,
mania şi revoluţiile eşuate care bântuie în jurul casei Buendia: apariţia ţiganilor în
Macondo. Pentru o bună bucată de vreme, vor veni în fiecare an cu invenţii noi până
când războiul va face călătoria lor prea periculoasă pentru a veni, iar locuitorii din
Macondo îşi pierd din interes faţă de lucrurile pe care ţiganii le aduceau. Prima lor
apariţie este cea mai marcantă: apar într-un trecut ȋndepărtat, când lumea era prea
recentă, încât multe lucruri nu aveau încă nume.
In concluzie, in romanul „Un veac de singurătate”, Gabriel Garcia Marquez
crează o lume în care realul şi ficţiunea sunt la fel de stranii. Macondo este un tărâm
unde realitatea şi supranaturalul trăiesc împreună; încă de la început orasul s-a născut
ca un paradox. Mult mai important este faptul că întreaga balanţă a satului Macondo şi
a locuitorilor săi – în special cei din familia Buendia – atârnă de destinul magic şi de
relaţia cu realismul. Realismul magic este mai mult decât un mod de viaţă pentru cei din
Macondo, este însuşi viaţa ȋntregului sat.

2. Figurile puterii si imaginea istoriei in romanul politic latino-american

După tentativele pasagere ale lui Miguel Ángel Asturias, în interviurile cu Günter
W. Lorenz, ori ale lui Jean Franco, cel care analizează influenţa suprarealismului
asupra operei lui Asturias şi Carpentier, primul critic care fundamentează teoretic
demersul de a identifica realismul magic cu primitivismul este Fernando Alegría, în
studiile sale din anii 1960 şi 1971, ideile lui fiind aplicabile mai ales la nivelul operei lui

pg. 2
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

Alejo Carpentier, demers urmat şi de Erik Camayd-Freixas în cartea sa din 1998,

întemeiată exact pe această perspectivă a primitivismului aflat în directă relaţie cu
estetica şi cu ideologia realismului magic.
Fernando Alegría definea acest roman ca pe un „document uman care rămâne,
în ciuda anumitor deficienţe literare, una dintre cele mai solide creaţii narative şi un
exemplu major de onestitate artistică din întreaga literatură a Americii Centrale.” 3
Conceptul de putere este implicat de la bun început în discuţia referitoare la orice
dictatură, iar acest lucru este subliniat din primele pagini ale cărţii lui Asturias:
„Președintele republicii îl primi în picioare, cu capul sus,cu un braţ lăsat, firește, în jos și
cu altul la spate. Fără să-I dea timp să-l salute, îi strigă. [...] Am crezut c-o să
mălovească. Dacă l-aţi fi văzut, bâigui medicul, ștergându-și sudoarea care îi curgea pe
faţă. Dacă l-aţi fi văzut!...”
De-a lungul romanului Domnul Președinte ,societatea e prezentată ca stratificată
și având mai multe niveluri-categorii. Mai întâi și situându-se cel mai sus e Președintele
împreună cu acoliţii săi, apoi sunt proprietarii de magazine, aristocraţii trăind în
lux,membrii armatei, prostituatele și sărăcimea – iar printer toţi aceștia, indienii,
încercând să-și găsească un rost și să supravieţuiască pe străzile capitalei, înţesate de
agenţiai serviciilor secrete. 
În plus, convins că istoria nu este o simplă panorama retrospectivă, ci o
permanentă și neobosită meditaţie asupra fiecărui eveniment petrecut și a consecinţelor
sale asupra fiinţei umane, Asturias realizează, prin Domnul Președinte, un roman
remarcabil care nu abordează exclusiv tema dictaturii, ci pune în faţa cititorului
imaginea unei întregi societăţi. Privită din numeroase perspective, marea istorie devine,
așadar, un uriaș labirint al oglinzilor (nu neapărat asemenea celor imaginate de Jorge
Luis Borges), în care, contemplându-se iar și iarăși, omul poate spera să găsească nu
doar realitatea din spatele aparenţelor, ci adevărul fără de care nu va fi niciodată liber.4

3
Fernando Alegría, Nueva historia de la novela hispanoamericana, Hanover, NH, Ediciones del Norte, 1986, p.
223.
4
Jorge Luis Borges, „Arta narativă şi magia”, în Antologia eseului hispano-american, Bucureşti, Editura Univers,
1975, p. 280.

pg. 3
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

Domnul Președinte e, de fapt, o „mașinărie” 5ce provoacă spaima celorlalţi prin

intermediul unor detalii cromatice și expresii ale chipului care, însă, sunt doar
caracteristicile unei măști lipsite de suflet, iar nu ale unui conducător de ţară. Decăderea
sa evidentă în plan fizic e cu atât mai vizibilă cu cât dictatorul e comparat implicit cu
favoritul său, Miguel Chip-de-Înger, cel care va ajungesă se revolte împotriva tiranului
datorită iubirii pentru Camila, fiica Generalului Canales, dar care va avea parte de o
cruntă pedeapsă. Frumuseţea fizică a lui Miguel evidenţiază de fiecare dată diferenţa
faţă de Președinte și reprezintă un contrapunct faţă de imaginea terifiantă a dictatorului:
„O să-l recunoști imediat pentru că-i un om foarte frumos. Înalt, bine făcut, cu ochi negri,
faţă palidă, părul mătăsos, mișcări elegante.”
Figura dictatorului – care nu va mai apărea ca prezenţă fizică în ultima parte a
romanului – se transformă complet în imagine a răului, gata să distrugă orice ar încerca
să scape de sub regimul său.
Oarecum ironic, dar deloc inexplicabil într-un asemenea roman, Preşedintele
resimte şi el efectele spaimei pe care o provoacă oamenilor din ţară. Personificând
spaima, ajunge să fie chiar el afectat de ea şi chiar „să nu o mai poată controla.” (11)
De aceea, el nu apare niciodată în plină lumină a zilei, trebuind să se ascundă de
populaţia pe care o simte ameninţătoare, în ciuda iubirii şi admiraţiei propovăduite de
aparatul de propagandă. Numai că, dacă temerile oamenilor au un obiect clar,
Preşedintele, acesta suferă mai tare decât ei, temându-se de tot şi de toate, de
necunoscut; şi, desigur, de el însuşi. La nivelul documentelor istorice ale vremii, există o
serie de dovezi pe care Asturias le-a cunoscut, care demonstrează că, în ultimii ani,
Estrada Cabrera ieşea rar în public şi se retrăgea în fiecare seară pentru a se odihni în
mai multe reşedinţe secrete, tocmai pentru ca, astfel, dictatorul să se simtă la adăpost
de orice posibilă ameninţare.
Domnul Preşedinte se încheie aşa cum şi începuse, structura circulară domină
textul ca semn al unui univers închis din care nu există nici măcar posibilitatea unei
scăpări.E timpul circular al dictaturii, noapte mitică dominate de un coşmar care nu
poate fi spulberat, spaţiu al eternei damnări.

5
Miguel Ángel Asturias, „ El Señor Presidente como mito”( Apendice), în Edición crítica de las obras
completas. Vol. IV, Paris& Mexico, Klincksieck – Fondo de Cultura Económica, 1981

pg. 4
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

3. Realism magic si elemente ale fantasticului in proza latino-americana

După părerea multor odată cu apariţia, în 1946, a romanului Domnul Preşedinte

al lui Asturias, se poate vorbi despre începuturile realismului magic sud-american, ca
formulă literară şi ca viziune estetică. În egală măsură, „boom”-ul latino-american al
anilor ‘60-‘70 reprezentat de autori aparţinând generaţiei următoare, precum Gabriel
García Márquez, Mario Vargas Llosa, Carlos Fuentes sau José Donoso are, în Asturias,
cel mai de seamă precursor.
Termenul de realism presupune o atitudine in creatie si teoria literara avand ca
principiu de baza reflectarea realitatii in datele ei esentiale, veridice, fiind opus fanteziei
romantice si idealizarii specifice acestui curent. După cum consideră criticul Gerald
Martin, Oameni de porumb este „unul dintre cele mai accentuat antropologice romane
scrise vreodată” (20)
Rolul jucat de Asturias în dezvoltarea realismului magic este hotărâtor şi foarte
complex, deoarece o parte a criticii consideră că el se lansează pe acest drum chiar
înaintea lui Alejo Carpentier şi că, de fapt, este cel care influenţează, prin intermediul
Legendelor din Guatemala şi al romanului Domnul Preşedinte „sensibilitatea estetică
americanistă a cubanezului” (26), cu cinci ani mai tânăr şi mare admirator al său încă
din epoca pariziană (şi apropiată de suprarealism) a celor doi.
In Oameni de Porumb, pentru a obţine efectul specific tipului de scriitură realist
magică pe care-l practică, scriitorul distruge cronologia şi nu mai organizează faptele în
ordinea desfăşurării, ci în aceea a importanţei lor din punctul de vedere al simbolurilor
pe care le exprimă.
Realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez apare ca un permanent dialog
între lumea occidentală şi cea americană, fiecare având mituri şi tradiţii proprii, chiar
dacă unele dintre ele se suprapun într-o anumită măsură. „Realismul magic al autorului
columbian apare, de asemenea ca o chestiune de perspectivă, a relaţiei autor-personaj-
cititor, precum şi de stil, de retorică a discursului. Se poate vorbi de o delimitare, o
distanţare a autorului de personaj şi o identificare a lui cu cititorul cult occidental, spre
deosebire de „Hombrez de maiz” al lui Miguel Angel Asturias unde avem de-a face cu o

pg. 5
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

identificare între narator (autor) şi personaj.” 6 Uimirea, mirarea, stupefierea sunt reacţii
psihologice definibile pentru acest tip de realism magic, ele fiind caracteristice atât
pentru personaj, cât şi pentru citior, ȋnsă la nivele diferite.
Realismul magic, aşa cum apare în opera „Un veac de singurătate”, poate fi
considerat ca o problemă de perspectivă, prin confruntarea a două puncte de vedere
opuse, cea proprie primitivismului locuitorilor din Macondo şi cea proprie lumii civilizate.
Obiectele şi fenomenele lumii civilizate apar magice, ireale, stranii din perspectiva lumii
macondiene, provocând diverse reacţii emotive, cea dominantă fiind uimirea.
Realitatea fantastică în care trăiesc personajele şi imaginaţia lor delirantă nu sunt
stări excepţionale, ci constituie climatul obişnuit al universului creat de Gabriel Garcia
Marquez şi de aceea intamplările cu caracter fantastic incetează a mai fi fantastice. Ele
se petrec cu un aer firesc şi devin fapte reale, cotidiene, ceea ce produce senzaţia de
libertate deplină.
„Cu tribulaţiile fantastice ale clanului Buendia am vrut să mă distrez. Un roman
nu trebuie să fie plicticos nicio clipa. Peripeţiile trebuie să înnoiască fara încetare,
amestecând realul cu irealul, posibilul cu imposibilul.” 7 Aşadar, romanul ideal ȋntrezărit
de el, ar fi un roman capabil să-l nelinistească şi să-l stimuleze pe cititor nu numai prin
continutul său politic şi social, dar şi prin capacitatea de a-i arăta cealaltă parte a
realităţii.
Realismul magic a fost văzut ca o amortizare a ficţiunii în faţă realităţii care încă
progresează. Dar unii critici au specificat că termenul de „realism magic’, aşa cum este
el folosit, a suferit anumite simplificări. De fapt, există o altă parte a realismului magic, la
fel cum există şi o altă parte a magiei. Deşi criticii nu s-au grăbit să scrie despre asta,
Gabriel Garcia Marquez a simtit această „parte intunecată” a realismului magic.
Încă din primele pagini ale romanului „Un veac de singurătate” are loc un eveniment
straniu, care se va repeta mereu, la fel ca numele şi incestul, singur ătatea şi nostalgia,
mania şi revoluţiile eşuate care bântuie în jurul casei Buendia: apariţia ţiganilor în
Macondo. Pentru o bună bucată de vreme, vor veni în fiecare an cu invenţii noi până
când războiul va face călătoria lor prea periculoasă pentru a veni, iar locuitorii din
Macondo îşi pierd din interes faţă de lucrurile pe care ţiganii le aduceau. Prima lor
6
Viorel, Ruja, Lumea ca proiectie mentala, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004
7
Garcia Gabriel, Marquez, A trăi pentru a-ti povest viata, Editura Corint, Bucuresti, 1998

pg. 6
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

apariţie este cea mai marcantă: apar într-un trecut ȋndepărtat, când lumea era prea
recentă, încât multe lucruri nu aveau încă nume.
Asturias a considerat că „poarta de intrare a realismului magic în istoria culturii
universale a fost suprarealismul”, prin tehnicile specifice de a da formă frumuseţii, de a
privilegia umorul, de a elimina raţionalul în favoarea unei funcţionări exclusive a
principiilor universului oniric, şi de a susţine o libertate absolută a cuvântului care
dobândea, în acest context, puteri întemeietoare, fiind echivalat, la nivel simbolic, cu
Logosul primordial. Aceste convingeri determină definitivarea şi publicarea de către
Asturias a Legendelor din Guatemala, definite de Valéry drept „o serie de istorii-vise-
poeme”.
Modelul real şi istoric pentru preşedintele lui Asturias, Manuel Estrada Cabrera,
era o figură demonică, de o cruzime legendară, după cum a fost caracterizat atât de
către istorici, cât şi de către contemporani. Educat la iezuiţi şi ajuns de timpuriu deputat,
acesta se afirmă în mandatul preşedintelui José María Reyna Barrios (1892-1898),
îndeplinind succesiv funcţiile de ministru al Instrucţiunii Publice, al Justiţiei şi al
Afacerilor Interne. După ce preşedintele în exerciţiu este asasinat, Cabrera este
desemnat preşedinte interimar, iar ulterior e ales preşedinte cu drepturi depline, în urma
unui plebiscit. Va rămâne la putere mai bine de două decenii, alegerile pe care regimul
său le va organiza fiind, de fiecare dată, măsluite.
Conceptul de „singurătate a puterii”, intuit încă de Asturias, dar fără să fi fost dus,
în Domnul Preşedinte, la ultimele consecinţe estetice, este elementul care structurează
universul ficţional din romanul Toamna patriarhului

pg. 7
 SANDU MIHAELA ANDREEA-CURS OPTIONAL DE LITERATURA

Bibliografie

1. Fernando Alegría, Nueva historia de la novela hispanoamericana, Hanover, NH,

Ediciones del Norte, 1986, p. 223.
2. Garcia Gabriel, Marquez, A trăi pentru a-ti povest viata, Editura Corint, Bucuresti,
1998
3. Miguel Ángel Asturias, „ El Señor Presidente como mito”( Apendice), în Edición
crítica de las obras completas. Vol. IV, Paris& Mexico, Klincksieck – Fondo de
Cultura Económica, 1981
4. Garcia Gabriel, Marquez, A trăi pentru a-ti povest viata, Editura Corint, Bucuresti,
1998
5. Viorel, Ruja, Lumea ca proiectie mentala, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004

pg. 8