CAPITOLUL XVI

Pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare

1. Sarcinile şi importanţa pregătirii pricinii pentru dezbateri. Actele

judecătorului în acest scop

Pentru atingerea scopului de restabilirea dreptului lezat sau interesului contestat printr-
o hotărâre legitimă şi întemeiată a instanţei de judecată litigiul urmează a fi examinat într-un
proces civil, constituit din mai multe etape. Fiecare etapă a procesului însumează o totalitate
de acte procedurale în vederea atingerii unui anumit scop concret care să contribuie la justa
soluţionare a cauzei civile în întregime.
Evidențiind importanța fazei pregătitoare trebuie să menționăm că ea constituie
fundamentul dezbaterilor judiciare. De multe ori tergiversările admise la examinarea cauzelor
civile sunt determinate de pregătirea incompletă a pricinilor pentru dezbateri judiciare. De
calitatea pregătirii depinde și rezultatul final al dezbaterilor – adoptarea unei hotărâri legale și
întemeiate.
Ponderea fazei pregătitoare este determinată de sarcinile care urmează a fi realizate de
către judecător în colaborare cu participanții la proces.
Sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în asigurarea unei
judecăţi juste şi în termen rezonabil a cauzei. În acest scop se întreprind următoarele măsuri:
a) concretizarea împrejurărilor importante pentru judecarea pricinii.
Circumstanțele care au importanță pentru judecarea justă a pricinii sunt determinate
definitiv de instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor
participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procesual ce urmează a fi
aplicate.
b) determinarea relaţiilor de drept material între părţi şi a legii ce urmează a fi
aplicată;
c) prezentarea tuturor probelor ce urmează a fi examinate la etapa dezbaterilor.
Judecătorul este în drept să propună părților și altor participanți la proces, după caz, să
prezinte probe suplimentare și să dovedească faptele ce constituie obiectul probațiunii pentru
a se convinge de veridicitatea lor.
d) stabilirea cercului de participanţi la proces şi implicarea în proces a altor persoane;
e) evaluarea oportunităţilor pentru mediere;
f) soluţionarea cererilor de efectuare a expertizei, reclamare a probelor, asigurare a
acţiunii;
g) fixează termene pentru efectuarea actelor de procedură;
h) stabileşte locul, data şi ora şedinţei;
i) stabileşte ordinea pentru audierea martorilor, experţilor şi altor persoane.
Pregătirea cauzei pentru dezbateri prezintă o importanţă elocventă în activitatea de
înfăptuire a justiţiei pe cauzele civile, fiind destinată sa asigure contradictorialitatea
procesuală, soluţionarea justă şi în termen rezonabil a cauzei, precum şi emiterea unei hotărâri
legale şi întemeiate.
Pregătirea cauzei pentru dezbateri include în sine acţiuni intelectuale, procesuale şi
procedurale (sau de secretariat) ale judecătorului:
1) activitatea intelectuală presupune că judecătorul ia cunoștință de materialul
prezentat, îl califică juridic și chibzuiește perspectiva de desfășurare a procesului;
2) activitatea procesuală constă în faptul că atât instanța de judecată, cât și
participanții la proces îndeplinesc diverse acte procedurale prevăzute de legislație;
 3) activitatea de secretariat include în sine actele instanței privind înaintarea
demersurilor, trimiterea citațiilor.
Astfel, pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare reprezintă o totalitate de acţiuni
procesuale săvârşite de judecător personal îndreptate spre judecarea justă şi promptă a cauzei
într-o singură şedinţă de judecată, preîntâmpinând tergiversarea sau soluţionarea incorectă a
cauzei civile. De regulă, aceste acte se referă la obținerea informației probatorii ori la
reclamarea probelor.
Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se emite fără drept de
atac, de către judecător în termen de 5 zile de la data la care s-a dat curs cererii cu enumerarea
actelor ce urmează a fi efectuate pentru pregătirea pricinii și cu indicarea termenelor
îndeplinirii lor. În acest scop, judecătorul va întreprinde următoarele acţiuni:
1) soluţionează problema intervenirii în proces a coparticipanţilor şi intervenienţilor.
Judecătorul, soluționând problema intervenirii în proces a coparticipanților, contribuie
la concentrarea în cadrul aceluiași proces a întregului material probant, fapt ce exclude
emiterea de hotărâri contradictorii în cazul examinării ulterioare a unor pricini identice după
obiect și temei. Coreclamanții sunt înștiințați despre intentarea procesului și se clarifică
posibilitatea intervenirii lor în proces. Dacă instanța, stabilind temeiurile coparticipării
procesuale obligatorii, nu va atrage în proces coreclamanții sau copârâții, atunci hotărârea
judecătorească va fi casată prin intermediul căilor de atac.
În conformitate cu principiul disponibilității, instanța anunță, dar nu atrage în proces
intervenienții principali, însă din oficiu poate atrage în proces intervenienții accesorii.
În cazurile în care legea prevede posibilitatea sau obligativitatea participării la proces a
autorităților publice pentru a depune concluzii, judecătorul va soluționa problema dată la
această etapă.
2) expediază pârâtului și, după caz, intervenientului copiile de pe cererea de
chemare în judecată și de pe înscrisurile anexate la ea și stabilește data până la care pârâtul și,
după caz, intervenientul urmează să prezinte o referință scrisă privind acțiunea reclamantului
și toate probele necesare;
3) remite reclamantului și, după caz, intervenientului copiile de pe referință și de pe
înscrisurile anexate la ea și stabilește data până la care urmează să fie prezentate toate probele
suplimentare.
4) remite pîrîtului şi, după caz, intervenientului principal copiile de pe înscrisurile
prezentate suplimentar de către reclamant sau intervenientul principal după primirea
referinţei.
În orice moment al pregătirii pricinii, în funcție de argumentele și probele prezentate,
judecătorul trebuie să-și formeze o viziune clară asupra normelor de drept material care
reglementează raportul dintre părți. Calificarea corectă a raportului material este necesară și
pentru constatarea circumstanțelor pricinii și pentru adunarea probelor.
Sarcina de constatare a circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea justă a
pricinii presupune exercitarea unei activități raportate la determinarea obiectului probației. În
acest scop judecătorul propune reclamantului să prezinte probe suplimentare, iar pârâtului –
referința și eventual, cererea reconvențională, inclusiv și probele în susținerea lor.
Așadar, circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt
determinate definitiv de instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților,
precum și de la normele de drept ce urmează a fi aplicate.
5) ia măsuri pentru concilierea părţilor prin mediere şi le explică dreptul de a
recurge la judecata arbitrală şi efectele unui astfel de act, însă nu este în drept să se pronunțe
asupra soluției ce s-ar da în lipsa tranzacției. Tranzacția părților este posibilă și în afara
medierii judiciare;
 6) soluţionează problema citării martorilor sau îi audiază la locul lor de aflare prin
videoconferinţă;
7) la cererea participanţilor la proces reclamă de la organizaţii şi persoane fizice
probele necesare pentru soluţionarea pricinii.
Deși legea prevede realizarea sarcinii probațiunii exclusiv de către părți și alți
participanți la proces, în realitate judecătorul explică ce probe și cine dintre părți urmează a le
prezenta, iar în cazurile necesare, contribuie, la solicitarea părților, la acumularea probelor.
Astfel, putem susține că la etapa pregătirii cauzei pentru dezbateri sarcina probațiunii
revine nu doar participanților, ci și judecătorului.
8) la solicitarea părţilor sau, în cazurile prevăzute de lege, din oficiu dispune
efectuarea expertizei, desemnînd expertul, stabilind definitiv chestiunile asupra cărora trebuie
prezentat raportul, soluţionînd cererile de recuzare a expertului;
9) rezolvă problema introducerii în proces, la cererea părților sau din oficiu, a
specialistului, interpretului;
10) la cererea părţilor, în cazurile de urgenţă cercetează la faţa locului înscrisurile şi
probele materiale, cu înştiinţarea participanţilor la proces;
11) soluţionează problema asigurării acţiunii;
12) trimite delegaţii judecătoreşti;
13) la cerere sau din oficiusoluţionează problema strămutării cauzei la altă instanţă;
14) soluţionează excepţia de tardivitate a pretenţiilor, explicînd consecinţele
încălcării termenelor de procedură;
15) efectuează alte acte procedurale.
În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii
pentru dezbateri, judecătorul poate decide convocarea părților în ședință de pregătire.
După ce judecătorul constată că pricina este pregătită suficient pentru dezbaterile
judiciare adoptă o încheiere prin care fixează termenul de judecată, notificând părților și altor
participanți la proces locul, data și ora ședinței.
Termenul de judecată se stabileşte astfel încât, de la primirea citaţiei, pârâtul să aibă la
dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5
zile. Dacă părțile declară că sunt pregătite pentru examinarea pricinii în fond, instanța poate
dispune examinarea ei în prima zi de prezentare. Pentru zilele de odihnă şi de sărbătoare,
şedinţele de judecată se stabilesc numai în cazuri de urgenţă, cu încuviinţarea preşedintelui
instanţei judecătoreşti.
Termenul de judecată poate fi schimbat numai în cazul imposibilităţii părţii de a se
prezenta în şedinţă de judecată la data fixată din motive ce nu depind de voinţa sa sau la
cererea ambelor părţi de a amâna şedinţa pentru a decide asupra încheierii unei tranzacţii,
inclusiv prin mediere.
Problema fixării unei noi date pentru şedinţa de judecată se examinează de completul
de judecată în a cărui procedură se află pricina fără dezbateri judiciare, la prezentarea probelor
convingătoare.
Încheierea privind amânarea şedinţei de judecată trebuie să fie motivată şi poate fi
atacată odată cu atacarea fondului cauzei.

În raport cu cererile de chemare în judecată examinate în ordinea cererilor cu valoare

redusă, pregătire pricinii presupune o serie de distincții esențiale.
1. Se explică părților că examinarea cauzei civile în procedura cu privire la cererile cu
valoare redusă se va realiza fără petrecerea ședinței de judecată, însă judecătorul poate
 dispune citarea participanţilor la proces dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă
admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina cererea în şedinţă publică.
2. Se expediază pârâtului copia acțiunii depuse cu anexa și actele anexate.
3. Se explică părților în proces că:
- în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor
anexate, se propune pârâtului să prezinte instanţei judecătoreşti şi reclamantului referința
la cererea depusă și toate probele pe care își întemeiază obiecțiile din referință, prin
intermediul cancelariei instanței de judecată.
- pîrîtul poate depune o cerere reconvenţională în condiţiile art.172 şi 173 doar dacă
valoarea acţiunii reconvenţionale nu depăşeşte valoarea admisibilă şi condiţiile legale de
exercitare a cererii iniţiale cu valoare redusă;
- în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul în
conformitate cu art.60, art.61, art.118, art.186 CPC, este obligat să prezinte referinţa şi
documentele, care certifică circumstanţele pe care îşi întemeiază obiecţiile, în cazul în
care nu recunoaște cererea de chemare în judecată, cât și, după caz, a cererii
reconvenționale;
- neprezentarea referinței, cât și, după caz, a cererii reconvenționale, de către pârât în
termen și a probelor, va da dreptul instanței să examineze cauza civilă doar în baza
materialelor depuse la dosar;
- reclamantul este obligat, în cazul primirii copiei de pe referință și anexă, să prezinte toate
probele suplimentare, cât și, după caz, cererii de modificare a cererii de chemare în
judecată în condițiile art.60 alin.(2/1) şi (3) CPC, în termen de 15 de zile de la
comunicarea referinței, prin intermediul cancelariei Judecătoriei Bălți, sediul Central:
mun.Bălți, str.Hotinului 43, bir.21;
- instanţa soluţionează cauza şi adoptă dispozitivul hotărîrii într-un termen de cel mult 6
luni de la data depunerii cererii.
4. Se explică participanților la proces consecințele încălcării termenelor de efectuare a
actelor de procedură stabilite prin încheierea respectivă, anume: dreptul de a efectua actul
de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de
instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a
efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel (art.113 CPC).
5. Se explică participanților la proces prevederile art.60 alin.(2) CPC: reclamantul este în
drept să renunţe la acţiune, pîrîtul este în drept să recunoască acţiunea, iar părţile pot
înceta procesul prin tranzacţie de împăcare.
 2. Medierea judiciară

Medierea judiciară este o modalitate obligatorie de soluționare amiabilă a pretențiilor

adresate instanței judecătorești, cu ajutorul și sub conducerea acesteia în litigiile privind
protecția consumatorilor, litigiile de familie, de muncă, succesorale, cele care rezultă din
răspunderea delictuală, precum și litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între
persoane fizice și/sau juridice de drept privat și alte litigii cu valoarea sub 200 000 lei. La
solicitarea părților medierea poate avea loc și în alte cazuri.
În termen de 5 zile de la intentarea procesului, judecătorul fixează pentru părți data
ședinței de soluționare amiabilă a litigiului. Termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de
zile de la data la care a fost fixată prima ședință de soluționare amiabilă a litigiului.
Instanța judecătorească informează părțile despre legea aplicabilă litigiului, durata
procedurilor, posibilele cheltuieli de judecată, posibila soluție asupra cazului și efectele ei
pentru părțile la proces. Scopul medierii este să ajute părțile să comunice, să negocieze, să
identifice interesele lor, să evalueze pozițiile lor și să găsească soluțiile reciproc
satisfăcătoare. În acest scop instanța poate cere prezentarea personală a părților, chiar dacă ele
sunt reprezentate în proces și le acordă un termen de conciliere care nu va depăși 15 zile.
Toate discuțiile și actele întocmite în cadrul medierii sunt confidențiale. Instanța nu poate
divulga informațiile de care a luat cunoștință și fără acordul părții vizate nu le poate discuta cu
partea opusă. În cazul în care părțile sunt de acord să soluționeze litigiul pe cale amiabilă
încheie o tranzacție, iar instanța judecătorească explică părților efectele acestui act și în
termen de 3 zile, pronunță o încheiere prin care încuviințează tranzacția părților și dispune
încetarea procesului. Instanța nu va încuviința tranzacția părților dacă aceasta contravine legii,
ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, ale statului ori ale
societății.
Dacă una sau ambele părți refuză soluționarea litigiului pe cale amiabilă, litigiul se
examinează și se soluționează în continuare de același complet de judecată. Dacă părțile nu au
ajuns la un consens sau dacă a expirat termenul de 45 de zile pentru mediere,instanța de
judecată în termen de 3 zile emite o încheiere de încetare a procedurii de mediere judiciară și
transmite dosarul pentru repartizare aliatorie unui alt complet de judecată. Judecătorul care a
primit cererea de chemare în judecată ia măsuri pentru pregătirea dosarului către dezbaterile
judiciare.

3. Actele părților la pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare.

Referinţa la cererea de chemare în judecată

Pentru a-și formula, argumenta și dovedi poziția în proces, legea oferă părților
posibilități egale, suficiente și adecvate de alegere și utilizare a tuturor modalităților și
mijloacelor procedurale pentru susținerea poziției asupra circumstanțelor de fapt și de drept,
astfel încât nici una dintre ele să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.
Legea nu prevede expres obligația părților de a-și transmite reciproc probele care
demonstrează pretențiile și obiecțiile lor. Comunicarea se face prin intermediul instanței.
Părțile sunt în drept să ceară instanței un demers de reclamare a probelor deținute de
organizații și persoane fizice, să solicite asigurarea acțiunii. De asemenea, până la finalizarea
examinării pricinii în fond, pârâtul este în drept să intenteze împotriva reclamantului o acțiune
reconvențională pentru a fi judecată simultan cu acțiunea inițială.
Pentru asigurarea echilibrului procesual dintre părţi şi informarea exactă a instanţei cu
privire la ceea ce va avea de soluţionat judecătorul, în cadrul pregătirii pricinii pentru
dezbaterile judiciare, stabilește data până la care pârâtul urmează să prezinte în judecată
referința și toate probele necesare. În cazul mai multor pârâţi se poate depune o singură
referinţă ori atâtea referinţe câţi pârâţi sunt sau câte grupuri de pârâţi există. Depunerea
referinței este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanță, pricina este
examinată în baza materialelor anexate la dosar.
Aşadar, referinţa este actul procesual prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orală
a procesului, îşi poate formula obiecţiile şi apărările sale faţă de cererea reclamantului,
arătând totodată mijloacele şi dovezile pe care se sprijină.
Referinţa va cuprinde:
1) denumirea instanţei la care se depune;
2) numele/denumirea, domiciliul ori sediul reclamantului;
3) numele/denumirea pîrîtului, domiciliul ori sediul lui, datele bancare, IDNO sau
IDNP, nr. de telefon, adresa electronică şi alte date de contact;
4) circumstanţele de fapt şi de drept, excepţiile de procedură sau obiecţiile şi dovezile
cu care se apără împotriva fiecărei pretenţii din cerere;
5) cererile şi demersurile pârâtului;
6) alte date importante pentru soluţionarea cauzei.
La referință se anexează atâtea copii de pe ea câți reclamanți și intervenienți sunt, plus
numărul de copii certificate de pe înscrisurile anexate la ea pentru instanță.
Judecătorul explică pârâtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu
împiedică soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.
Legiuitorul a urmărit prin instituirea cerinţei obligativității depunerii referinței să
realizeze o mai bună apărare a pârâtului şi o sistematizare a susţinerilor făcute de el în
cuprinsul referinţei.
Este incontestabil că depunerea referinţei rămâne deosebit de utilă întrucât face
posibilă cunoaşterea reciprocă a poziţiei părţilor încă din faza pregătitoare a judecăţii.