ORGANE LIMFATICE CENTRALE SAU PRIMARE

TIMUSUL
Timusul este un organ :
- limfo-epitelial şi endocrin
- de tranziţie,
- situat în mediastinul anterior etajul superior.
- Se dezvoltă în viaţa intrauterină (săptămâna a 6-a),
- creşte după naştere, la adult cu maturarea sexuală involuează,
- nu dispare complect niciodată, persistând în decursul întregii vieţi.
Este format structural din două ţesuturi şi anume:
a. ţesutul reticuloepitelial,
- de origine endodermală,
- cu funcţie endocrină,
b. ţesutul limfoid
- de origine mezenchimatoasă,
- cu funcţie imunologică.
Capsula:
- fibro-conjunctivă
- delimitează prin septe interlobulare, uneori parţiale,
- lobii în lobuli
Lobulii:
- de formă aproximativ rectangulară, poligonală
- au un diametru între 0,5-2 mm,
o zonă corticală
o medulară.
Sunt formate din:
- stromă
- parenchim,
diferenţa dintre zone este dată de raportul dintre aceste două componente tisulare.
Stroma:
- ţesut reticulo-epitelial (limfo-epitelial)
- de origine endodermală.

Fig. nr. 90. Timusul de pisică.

 C-capsulă; Sc-zonă corticală; Sm-zonă medulară; CH-corpuscul Hassall; si-
septe interlobulare; LT-lobul timic

Epiteliocitele sau celulele reticulo-epiteliale sunt :

- mari,
- stelate cu prelungiri
- legate între ele prin desmozomi,
- realizează un citoschelet în formă de reţea,
- fără prezenţa fibrelor de reticulină.
- înconjoară timocite în curs de maturare.
- Unele denumite thymic nurse cells (celule doică),
o înglobează fiecare timocit în cutele de suprafaţă sau în profunzimea
citoplasmei.
o elimină limfocitele T mature, ce recunosc antigenele proprii
o au proprietăţi antigenice diferite.
o Se disting patru tipuri celulare:
 epiteliocitele corticale subcapsulare,
 epiteliocitele corticale interne,
 epiteliocitele medulare
 celulele corpusculilor Hassall.
Dispoziţia epiteliocitelor variază:
- subcapsular,
o formează un strat continuu care se invaginează profund în timus
- În cortex realizează :
o o structură spongioasă,
o reţea extinsă de spaţii,
o colonizate de limfocitele T (timocite).
- În medulară :
o lame de epiteliocite converg şi formează o structură mai grosieră şi
compactă,
o cu mici interstiţii ce conţin mai puţine limfocite T.
- În medulara profundă epiteliocitele formează cordoane groase şi spiralate ce
conţin structuri lamelare concentrice: corpusculii Hassall.
ME
- prezintă numeroşi desmozomi,
- tonofilamente,
- citokeratine
- granule de secreţie ce conţin hormoni timici,
Parenchimul  :
- timocite,
- limfocite T,
- care au antigen de membrană specific celulelor T.
- în corticală numărul lor este mai mare,
o fapt care explică colorabilitatea mai intensă a acestei zone.
o Aici are loc procesul de limfopoieză,
 antigen independentă
 multiclonală a limfocitelor T (timocitelor).
 Fig. nr. 91. Fragment dintr-un lobul timic.
C-capsulă fibroasă; Co-zonă corticală;
Me-zonă medulară; si-sept conjunctivo-
vascular interlobular; T-timocite; cle-
celule limfo-epiteliale; CH-corpuscul
Hassall

MO, coloraţia cu HE,

- o periferie de culoare violacee (închisă),
o foarte densă în celule limfoide:
 zona corticală
- un centru mai clar,
o paucicelular:
 zona medulară
Corticala,
- elementele stromale,
- timocite
o în curs de maturare,
o care achiziţionează receptori specifici.
- Aici are loc procesul de limfopoieză :
o antigen independentă, multiclonală.
o se desfăşoară dinspre capsulă spre medulară.
- Sub capsulă se găsesc :
o macrofage
o limfocitele T mari (limfoblaste), în curs de diferenţiere;
- în zona mijlocie a corticalei,
o prolimfocite,
- în vecinătatea zonei medulare
o limfocite mici.
- Limfocitele T sau timocitele sunt celule mature, dar « virgine », deoarece nu
au venit în contact cu antigenele.
- Limfopoieza este stimulată de substanţele secretate de celulele stromale,
- Limfocitele T, părăsesc timusul prin venulele postcapilare (perimedulare),
pentru a migra în organele limfoide periferice.
Medulara :
- este zona centrală şi palidă a lobulilor,
- cu limfocite timice mature,
o mai rare
o lax dispuse
- macrofage,
o interpuse între timocite şi celulele stromale.
o funcţie de fagocitoză
o funcţie secretoare (monokine),
 factori care stimulează mitozele şi diferenţierea limfocitelor T.
o celule dendritice interdigitate,
 prezentatoare de antigene.
- În medulară se găsesc nişte formaţiuni caracteristice timusului: corpusculii lui
Hassall.
Corpusculii Hassall
- sunt formaţiuni rotunde sau ovalare,
- heterogene
- policromatice,
- Æ 20-100 de mm
- celule epiteliale aplatizate,
- aşezate în mai multe straturi concentrice,
- bulb de ceapă.
- Central există o masă omogenă puternic eozinofilă,
o uneori cu aspect chistic,
o sau calcificată, necrotică, cu conţinut de resturi nucleare.
- Corpusculii Hassall cresc numeric paralel cu vârsta.
- reprezintă locul de degenerescenţă a celulelor reticulo-epiteliale,
- Funcţia lor nu este pe deplin precizată, dar se descriu prezenţa unor activităţi
enzimatice variate.

Vascularizaţia.
Arterele timice provin :
- arterele tiroidiene inferioare
- mamarele interne
- care străbat capsula fibroasă,
- pătrund în lobul de-a lungul traveelor conjunctive interlobulare.
- La limita corticalo-medulară formează un plex circular arterial,
o Capilare puţine şi fenestrate spre medulară,
o spre corticală,
 anse capilare,
 mai numeroase cu perete continuu.
Bariera sânge-timus :
- Între capilarele corticalei şi limfocite se interpune o lamă bazală continuă,
o macrofage,
o fibroblaste,
o fibre conjunctive
o prelungiri ale celulelor reticulo-epiteliale.
o endoteliul continuu,
o membrana bazală a capilarului,
 o ţesutul conjunctiv pericapilar
Această barieră interpusă între sânge şi parenchim are drept scop de a izola
limfocitele timice de antigenele circulante.
Capilarele cortico-medulară, se adună în venule postcapilare ce realizează
două plexuri :
- unul centrolobular
- extralobular,
- anastomoze între ele.
- Venulele postcapilare :
o endoteliu cubic,
o au semnificaţie funcţională importantă.

INVOLUŢIA TIMUSULUI. MODIFICĂRI LEGATE DE VÂRSTĂ.

MODIFICĂRI REACTIVE

- La naştere 10 -15 grame

- La 2 ani - 25 grame.
- la pubertate - 30-40 grame
- începe involuţia organului, dar fără dispariţia sa complectă.
- La adult :
o invadarea de ţesut grăsos şi scleros
o atrofia interesează corticala
o Corpusculii timici Hassall :
 cresc ca mărime
o Lobulii se atrofiază,
o septele conjunctive interlobulare devin mai evidente.
- Involuţia timusului poate fi indusă şi accidental de :
o stress,
o steroizi,
o accidente traumatice.
Histofiziologia:
a. organ endocrin
- controlul, producerea, diferenţierea şi maturarea limfocitelor T
o timozina,
o Timopoietina
o Thymina
b. Organ imunolimfopoietic,
- este primul organ care la embrion prezintă o activitate limfopoietică.

ORGANELE LIMFATICE PERIFERICE SAU SECUNDARE

GANGLIONUL LIMFATIC
- organe limfoide, de filtrare, plasaţi pe traiectul căilor limfatice.
Localizaţi  :
- pe traiectul vaselor limfatice
- solitari sau grupuri ganglionare.
Au mărimea  :
- unui bob de piper
 - formă reniformă sau turtită,
- prezintă o margine convexă, (pe unde pătrund vasele limfatice aferente),
- hil cu două vase limfatice eferente, arteră, venă şi nervi.
Dimensiunea ganglionilor :
- variază în funcţie de localizare
- starea de stimulare imunologică,
- de la câţiva milimetrii la centimetrii.
La MO ganglionul limfatic este înconjurat de o capsulă, prezintă o stromă şi
parenchim.
Capsula  :
- acoperă în întregime organul
- ţesut conjunctiv dens,
o cu fibre colagene,
o puţine fibre elastice
o rare fibre musculare netede.
- Pe faţa convexă,
o este perforată de orificiile de intrare a limfaticelor aferente
o În apropierea hilului capsula se îngroaşă pentru a forma un con fibro-
adipos
- De pe faţa internă pornesc septe conjunctive incomplete, înspre hil,
o împărţind doar zona corticală în loji larg deschise spre zona medulară,
 septe interfoliculare

Fig. nr. 92. Ganglion limfatic de om.

C-capsulă conjunctivă; P-sept conjunctiv; Sc-sinus cortical subcapsular; F-foliculi
limfatici; Cg-centru germinativ; Pc-paracorticala; Cm-cordoane medulare; Sm-
sinus medular; Ca-celule adipoase (hil); V-vase; H-hilul organului.

- Din hil porneşte o reţea de travee,

o ramificate şi anastomozate,
o travee intercoordonale
o compartimentează regiunea medulară.
Stroma :
- ţesut conjunctiv reticulat,
o reţea de fibre de reticulină
o celule reticulare
 o “Reţeaua” prezintă ochiuri :
 mai mari “laxă”,
 mai mici “densă
Parenchimul  :
- ţesut limfoid organizat
- noduli limfoizi,
- infiltraţii limfoide adaptate
- sinusoide limfatice
În secţiune histologică,
- zonă corticală dispusă la periferie
- zonă medulară dispusă în vecinătatea hilului
- zona paracorticală sau corticala profundă între ele.
Corticala,
- tesut limfoid dens,
- organizat în foliculi (noduli),
- limfocitele sunt dispuse sub formă de aglomerări nodulare
- ţesut limfoid lax (sinusuri limfatice).
- Subcapsular se găseşte sinusul marginal sau subcapsular,
o se deschid limfaticele aferente
Corticala este constituită din noduli sau foliculi limfatici:
- foliculi primari, areactivi
- foliculi secundari, reactivi.
a. Foliculii primari
- aglomerare uniformă de limfocite mici ( în repaus).
b. Foliculii secundari,
- sunt predominanţi în viaţa postnatală,
- zonă centrală,
o mai clară,
o palidă la col. HE,
o centrul germinativ sau centrul clar,
o conţine limfocite B activate,
o celule tinere limfoide (limfoblaste sau imunoblaste).
o macrofage
o celule dendritice foliculare
- Toate aceste celule sunt :
o mari,
o citoplasmă bogată,
o mai palid colorată
o nuclei eucromi,
- Periferia centrului germinativ
o coroana limfocitară.
o Formată din limfocite b mici
o celule dendritice foliculare
Foliculii secundari se dezvoltă ca răspuns :
- la un stimul antigenic prelungit,
- asigurând formarea şi proliferarea limfocitelor B imunocompetente,
- Formarea plasmocitelor este iniţiată în centrii germinativi,
- după care părăsesc aceşti centrii
- se deplasează înspre zona medulară unde sunt prezente în număr mare.
Între foliculi se află corticala interfoliculară,
- sinusuri perifoliculare,
- continuarea sinusurilor subcapsulare,
- limfa care va prelua limfocitele mature, limfocitele mici, aflate la periferia
nodulului limfatic.

I.

Fig. nr. 93. Schemă de organizare a ganglionului limfatic.

la-limfatice aferente; le-limfatice eferente; H-hilul ganglionului; Fp-foliculi
limfatici primari; Fs-foliculi limfatici secundari; Ss-sinus subcapsular; Sp-sinus
perifolicular; cm-cordoane medulare; Sm-sinusuri medulare; I-scheletul
conjunctiv; II-reţeaua reticulară şi sinusurile limfatice; III-distribuţia
vascularizaţiei venoase şi venele postcapilare din paracorticală; IV-ţesut
limfoid dens organizat ca foliculi în corticală şi cordoane limfoide în medulară

Paracorticala,
- o structură celulară mai densă (ţesut limfoid difuz),
- formată predominant din limfocite T,
- uneori stimulate (imunoblaste);
- celule interdigitate prezentatoare de antigene
- macrofage
- venulele postcapilare ale lui Schultze,
o endoteliul cubic sau cilindric
o absenţa stratului muscular.
o Endoteliul acestor venule, prezintă:
 receptori speciali de ghidaj.
Medulara,
- dispusă între cortex şi hil,
- ţesut limfoid dens,
- organizat în cordoane medulare,
- se ramifică şi se anastomozează
 - ţesut limfoid lax,
- organizat sub formă de sinusuri medulare
- dispuse printre cordoane
a. Sinusurile medulare
- sunt o continuare a celor din corticală
- sunt însoţite de celule dendritice şi macrofage
- cu prelungiri ce pătrund în lumen
b. Cordoanele medulare
- conţin limfocite T şi B,
- numeroase plasmocite mature şi active
o secretă imunoglobuline
o devin complect mature numai în cordoanele medulare
- macrofage, câteva granulocite, hematii şi trombocite.
Histofiziologia:
1.Ganglionul limfatic este un organ limfoid periferic,
- în care are loc limfopoieza
- secundar plasmocitogeneza.
2. Funcţia de filtru în circulaţia limfatică.
3. Funcţia de apărare prin fagocitoză şi elaborare de anticorpi;
4. Funcţia metabolică: ca rezervor de proteine;

SPLINA

- Splina este un organ limfoid situat pe traiectul vaselor sanguine,

- locul de întâlnire între sângele circulant şi ţesutul limfoid,
- fiind deci un organ hemo-limfatic.
- Splina are o formă ovalară,
- aplatizată,
- culoare roşie închisă
- greutate medie la om de 200 de grame.
Histologic, splina este formată din:
- capsulă,
- stromă
- parenchim.
Capsula,
- relativ groasă,
- dispusă la exterior se invaginează în profunzime formând trabecule,
- ce împarte organul în compartimente incomplete.
- În fiecare compartiment
o stroma
o elementele parenchimului.
- Capsula şi trabeculele :
o sunt de natură conjunctivă,
o constituite în principal din fibre colagene,
o mai puţin fibre elastice
o fibre musculare netede,
 partea profundă a capsulei şi în trabecule.
 o Capsula şi ansamblul de trabecule anastomozate, formează un fel de
burete cu ochiuri largi ce formează scheletul conjunctiv al splinei.

Fig. nr. 94. Splină de om. (secţiune).

C-capsulă; Pr-cordoane splenice; Sv-sinus venos;CM-corpuscul Malpighi; p-sept
conjunctivo-muscular; a-arteră ce străbate corpusculul Malpighi; A-arteră şi
teaca limfoidă.

Stroma :
- ţesut conjunctiv reticulat,
- o reţea reticulinică fibrilară
- celule reticulare
Celulele reticulare
- mari,
- stelate,
- cu prelungiri foarte lungi ce se etalează pe fibrele de reticulină.
Fibrele de reticulină
- colagen de tip III
Parenchimul  :
- pulpa albă,
- pulpa roşie
a. Pulpa albă,
- reprezintă între 5-20% din parenchimul splenic
- ţesut limfoid dens (limfopoietic),
- structuralizat periarterial sub formă de teci limfoide,
- zone timo-dependente ale splinei.
- nodulii sau corpusculii lui Malpighi,
o ce conţin limfocite B
o constituie zonele burso-dependente.
b. Pulpa roşie,
- ţesutul limfatic lax-lacunar,
- constituie patul de filtrare a sângelui,
 - îi conferă culoarea roşie caracteristică.
- organizată în jurul unor structuri vaste de tip special denumite sinusuri
venoase splenice.
Arhitectura şi histofiziologia splinei sunt determinate de vascularizaţie.
- pulpa albă se găseşte pe traiectul arterelor,
- pulpa roşie e găseşte pe capilare şi vene.

Vascularizaţia.
A. Vascularizaţia arterială,
- artera splenică
- în hil se ramifică în ramuri pentru capsulă,
o artere capsulare
o artere trabeculare

Arterele trabeculare,
- lipsite de adventiţie proprie,
- se ramifică în ramuri din ce în ce mai mici,
- pătrund în parenchim,
o denumite artere “goale” (lipsite de adventiţie).
o sunt înconjurate de un manşon de ţesut limfoid dens,
 tecile periarteriale, - se numesc artere “centrale” ale pulpei
albe.
 dau naştere la capilare ce asigură vascularizaţia tecilor limfoide
 la nivelul lor de bifurcaţie, - noduli limfoizi primari sau
secundari, denumiţi corpusculii lui Malpighi.
Artera centrală la periferia corpusculului se ramifică
- arteriole “penicilate”.
- în porţiunea lor terminală
o prezintă o îngroşare a peretelui în formă elipsoidală,
o denumită teaca lui Schweiger-Seidel.
 o formată dintr-o aglomerare de celule macrofagice,
o cu mare capacitate de fagocitoză,
o ce vin în contact direct cu membrana bazală şi endoteliu
o Arteriolele penicilate, înconjurate de o manta subţire limfocitară, zonă
marginală.
o Arterele penicilate se continuă cu capilarele postarteriale sau
postelipsoidale, capilare de tip comun.
Capilare postelipsoidale se pot termina:
1. capilarele se continuă nemijlocit cu sinusurile venoase
- realizând o circulaţie sanguină “închisă”;
2. capilarele se deschid în spaţiile interstiţiale dintre sinusurile splenice,
- realizând o circulaţie “deschisă”;
3. circulaţia sanguină este “mixtă”,
- fapt determinat de starea de distensie sau de contracţie a splinei,
- circulaţie “închisă-deschisă”, după caz.

b.Vascularizaţia venoasă
- sinusurile venoase
- venele propriu zise (venele pulpare)
- venele trabeculare
- o venă splenică.
Sinusurile venoase :
- sunt structuri dinamice,
- dilatate şi pline cu sânge,
- în formă de tuburi (butoiaşe) ciuruite,
- grilaj fibrilo-celular.
- formate din :
o celule endoteliale
o fibre de reticulină
Celulele :
- alungite (ca doagele unui butoi),
- paralele cu axul lung,
- distanţate unele de altele
- dispuse pe o membrană bazală discontinuă
Fibrele de reticulină :
- formează la exteriorul celulelor ture spiralate
- ca cercurile unui butoi.
Deci sinusurile venoase :
- sunt structuri vasculare anfractuoase
- cu peretele discontinuu,
- sângele circulă cu o viteză foarte redusă
- pătrunde fie :
o direct în capilarele sinusoide (circulaţie închisă),
o în interstiţiu, după o prealabilă filtrare biologică (circulaţie deschisă).
 Fig nr. 96. Structura sinusului venos splenic.
Svt-sinus venos în secţiune transversală; Svl-sinus venos în secţiune
longitudinală; CD-circulaţie deschisă; CI-circulaţie închisă; cB-cordonane
Bilroth; cr-celule reticulare

c.Circulaţia limfatică
- începe în pulpa albă, în zona marginală,
- se continuă la nivelul trabeculelor şi a capsulei
- acompaniază sistemul venos.
Pulpa albă
a. Teaca limfoidă periarterială
- rol de recepţionare şi fixare a limfocitelor T,
- manşon cilindric continuu în jurul arterei centrale,
- format din :
o limfocite T,
o macrofage
o celule interdigitate.
b. Corpusculul lui Malpighi
- plasat din loc în loc,
- în teaca limfoidă,
- mai frecvent la bifurcarea arterei centrale.
- formă ovoidă sau sferică,
- reprezintă foliculi primari sau secundari (reactivi).
- Prezintă :
o un centru clar (germinativ),
o coroana limfocitară,
o în exterior o zonă marginală.
Corpusculul lui Malpighi prezintă :
- limfocite B,
- macrofage
- celule foliculare dendritice.
Zona marginală - spaţiul de interpătrundere dintre pulpa albă şi pulpa roşie.
- o reţea de fibre de reticulină îmbinată cu cordoanele pulpei roşii.
- canale vasculare fine, anastomozate,
- limfocite,
- macrofage
- celule dendritice.
 - Este zona majoră de primire
- Antigenele aduse de sânge vor interacţiona aici, cu celulele prezentatoare de
antigene şi limfocitele imunocompetente.
Pulpa roşie,
- cordoane de hematii,
- depozitate sub forma fişicurilor de monede,
- dispuse printre capilarele sinusoide anastomozate ale parenchimului splenic.
Capilare sinusoide
- lumen anfractuos,
- tapetat din celule endoteliale aplatizate,
- aşezate pe o membrană bazală discontinuă
- dublată în exterior de fibre de reticulină dispuse în grilaj.
În realitate cordoanele lui Billroth :
- sunt cavităţi spongioase
- o reţea de fibre de reticulină şi de celule reticulare anastomozate
- spaţii largi comunicante,
- pline cu sânge
- bogate în macrofage, celule dendritice şi limfocite.
- Macrofagele pot conţine în citoplasmă pigment galben sau brun de
hemosiderină, uneori chiar hematii întregi.
- În labirintul reticular al pulpei roşii mai sunt depozitate din sângele circulant,
trombocite, plasmocite şi granulocite.
Histofiziologia.
1. Splina este un filtru biologic plasat în calea circulaţiei sanguine.
2. Splina este un rezervor sanguin ce participă la reglarea circulaţiei sanguine.
3. Splina participă la funcţia de apărare a organismului, ce se realizează prin
capacitatea de fagocitoză şi de producere a anticorpilor.
4. Funcţia endocrină, mai puţin cunoscută şi incomplect clarificată.
5. Funcţia hemolitică (cimitirul hematiilor)
6. Funcţia marţială este legată de metabolismul fierului

HEMOGANGLIONII (GANGLIONII HEMOLIMFATICI)

- sunt structuralizaţi ca şi splina, de-a lungul circulaţiei sanguine.
- se găsesc dispuşi mai ales în jurul capului pancreasului.
Structural,
- sunt similari cu ganglionii limfatici,
- că sinusurile lor sunt pline cu sânge (hematii) în loc de limfă.

FORMAŢIUNI LIMFOIDE ASOCIATE MUCOASELOR

- situat în peretele :
o tubului digestiv,
o căile respiratorii
o urogenitale.
Formaţiuni limfoide asociate mucoaselor,
- infiltraţii limfoide difuze
noduli limfoizi bine individualizaţi
Formaţiunile limfoide asociate tubului digestiv pot fi :
 - nepermanente sau tranzitorii,
o reprezentate fie de infiltraţii limfoide difuze,
o fie de noduli limfoizi solitari sau grupaţi,
- formaţiuni permanente
o amigdale,
o plăcile Payer
- apendice vermiform.

AMIGDALELE
Inelul limfatic amigdalian a lui Waldeyer :
- amigdala palatină,
- amigdala tubară,
- amigdala faringiană
- amigdala linguală
Sunt organe limfoide periferice,
- formate din foliculi limfoizi :
o areactivi
o reactivi,
- localizaţi în grosimea mucoasei cavităţii bucale
- tapetaţi de un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat.
- În jurul lor se află infiltraţii limfoide, reprezentate prin limfocite T.
- se găsesc şi plasmocite secretoare de anticorpi - în principal IgA (imunoglobulina
A).

Amigdala palatină
- cea mai mare formaţiune limfoidă din cavitatea bucală

- conglomerat de noduli limfoizi,

- grosimea corionului mucoasei palatine
- acoperită de un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat,
- iar în profunzime este delimitată printr-o capsulă conjunctivă slab organizată.
- Mucoasa prezintă numerose repliuri (invaginaţii),
o denumite cripte,
o profunde,
o unele ramificate,
o tapetate de epiteliul de suprafaţă.
 o Ce conţin o magmă, formată din :
 limfocite vii sau alterate,
 celule epiteliale descuamate,
 macrofage,
 microbi
Corionul este
- neted,
- lipsit de papile,
- bogat în foliculi limfoizi secundari,
- cu centru clar, germinativ,
- dispuşi în jurul criptelor.
- sunt similar structuralizaţi ca şi foliculii limfoizi din ganglionii limfatici,
o formaţi din limfocite B,
 zone burso-dependente.
o bogat infiltrat limfoid difuz, bogat în limfocite T,
 zone timus-dependente.
În epiteliul de acoperire :
- se află celule stelate, celule Langerhans,
- cu prelungiri ce se întind de la suprafaţa epiteliului
- constituind celulele prezentatoare de antigene.
- sunt mobile,
- pot migra în ţesutul conjunctiv subiacent pentru a transporta antigenele
captate.

Amigdala linguală
- situată la baza limbii.
- acoperită de un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat (bucal),
- corionul mucoasei,
o se dispun foliculi limfatici
o ţesut limfoid difuz.
- Are o singură criptă,
o la baza căreia se deschid glande salivare mici,
o situate în submucoasa subiacentă,
o ce spală lumenul
o Ţesutul conjunctiv din profunzimea corionului se organizează într-o
capsulă conjunctivă rudimentară
 Fig. nr. 98. Amigdala linguală.
ml-mucoasa linguală; cr-criptă; ce-canal excretor glandular; gsm-glande
salivare mucoase; il-infiltraţie limfocitară; fl-folicul limfoid; ţlr-ţesut
limforeticular

Amigdala faringiană
- structură limfoidă singulară,
- localizată în mucoasa din porţiunea supero-posterioară a faringelui.
- Mucoasa prezintă un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat,
- corion,
o ţesut limfoid difuz
o foliculi limfatici.
- Amigdala nu prezintă cripte,
- capsula conjunctivă din profunzime este foarte subţire.

Amigdala tubară
- în vecinătatea orificiului faringian al trompei lui Eustache.
- Epiteliul este de tip simplu prismatic,
- corion
o infiltrat limfoid difuz
o foliculi, mai bine organizaţi, mai ales la copii.
- sunt slab dezvoltate la naştere,
- se hipertrofiază în copilărie
- involuează după pubertate.
- La bătrâni amigdalele devin mici şi sclero-atrofice.

ŢESUTUL LIMFOID INTESTINAL

- plăcile lui Peyer, (terminală a ileonului)
- structurile limfoide apendiculare.
- există foliculi limfoizi solitari.

PLĂCILE PEYER

Plăcile Peyer,
- sunt mase ovalare de ţesut limfoid,
- câţiva centimetri lungime,
- localizaţi în peretele ileonului,
- opus inserţiei mezenterice.
- Sunt aproximativ în jur de 200-250
o conţine în jur de 20-40 de foliculi limfoizi,
o localizaţi în corion şi submucoasa ileonului,
o proeminând la suprafaţa lumenului intestinal (“en dome”)
 - vilozităţile intestinale lipsesc sau sunt foarte scunde.
- Epiteliul de suprafaţă este mai puţin înalt,
o cubic,
o sărac în celule caliciforme
o numeroase celule “M”, celule prezentatoare de antigene.
Celulele M
- sunt celule prismatice
- prezintă la polul apical microvili
- cu receptori pentru IgA,
- ce pot fixa moleculele antigenice cu care vin în contact.
- Complexul antigen-anticorp este transmis celulelor interdigitate din zonele
timus-dependente din ţesutul limfoid.
- Plăcile lui Peyer
o secretoare semnificative de IgA,
o transportate spre lumen de către plasmocite şi limfocite B şi fixate de
celulele M.
o Ele realizează un continuu rezervor de imunoglobuline cu rol protector,
o Secreţia de IgA, denumit IgA secretor, este stimulată de celulele M.

APENDICELE ILEO-CECAL
- prezintă în corionul mucoasei,
o foliculi limfatici reactivi, formaţi din limfocite B,
o infiltraţii limfoide masive, alcătuite din limfocite T
 Fig. nr. 100. Apendicele
ileocecal.
M-mezenter; GL-glanda
Lieberkühn;
F-folicul limfatic; SM-submucoasă;
MI-stratul muscular intern;
ME-stratul muscular extern;
S-seroasa peritoneală.

- dispuse în inel în jurul lumenului apendicelui,

- îngroaşă mucoasa,
- disociază musculara mucoasei
- invadează şi submucoasa.
Datorită abundenţei în structuri limfoide, apendicele a fost denumit, de vechii
anatomişti “amigdala intestinală” sau “amigdala cecală”.

SISTEMUL MACROFAGIC MONONUCLEAR

Descris iniţial ca sistem:
- reticulo-histiocitar
reticulo-endotelial
“Sistem macrofagic-mononuclear”, denumire care corespunde :
- funcţiei
- suportului celular,
- reprezentat prin macrofag.
Macrofagele reprezintă
- forma tisulară a monocitelor,
o origine celulele stem din măduva roşie-hematogenă,
- maturarea macrofagelor are loc în ţesuturi.
- Monocitele în circulaţie rămân aproximativ 4 zile,
- trec în ţesuturi,
- suferă un proces de postmaturare,
- devenind funcţionale.
- Durata de viaţă este de luni - ani.
Monocitele se formează în măduva roşie hematogenă,
- celula stem
o monoblast,
o promonocit
o monocit.
Monoblastul
- celulă mare,
- nucleu
o mare,
o rotund sau ovalar,
o cromatină fină
o 1-5 nucleoli.
- Citoplasma
o abundentă,
o bazofilă,
o bogată în ribozomi liberi şi câteva formaţiuni granulare mici, ce
reprezintă precursorii granulelor azurofile.
Promonocitul
- mai mică,
- nucleu
o eucrom
o cu nucleoli încă vizibili.
- Citoplasma
o mai săracă în ribozomi liberi,
o conţine perinuclear granulaţiuni azurofile.

MONOCITUL
- în sângele periferic 4-8%
- cea mai mare celulă din frotiul sanguin (Æ 20-30 mm),
MO
- celulă rotundă,
- nucleu
o mare,
o reniform,
o excentric,
o cu unul sau mai mulţi nucleoli vizibili.
o Cromatina este laxă,
 dispusă în striuri paralele
 “nucleu pieptănat”,
 mult mai palid colorată decât nucleul limfocitelor.
- Citoplasma
o abundentă,
o bazofilă
o se colorează cu MGG în albastru cenuşiu,
o organite, dar mai puţin dezvoltate:
 ribozomi,
 aparat Golgi,
  mitocondrii,
 RER

Fig. nr. 102.Monocit (aspect ME).

vp-vezicule de pinocitoză; N-nucleu;
l-lizozomi; mv-microvili

- Mai bine reprezentate sunt vacuolele

- granulele azurofile,
- sunt lizozomi plasaţi mai ales în incizura nucleului,
- numeroşi microtubuli şi microfilamente.
Suprafaţa celulară
- neregulată,
- microvilozităţi
- vezicule de pinocitoză.
- emite pseudopode
- receptori pentru IgG şi pentru C3.

MACROFAGUL
Unii autori împart populaţia celulară din sistemul mononuclear-macrofagic în două
grupe:
a) Macrofage neprofesionale (neprofesionale)
- capacitate fagocitară este ocazională,
o nu este mediată prin receptori de suprafaţă,
- celulele reticulare,
- celulele fibrocitare
- celulele endoteliale.
b) Macrofage profesionale (profesioniste),
- care derivă din celulele stem,
- au activitate fagocitară mediată prin receptori
- prezintă la suprafaţă receptori pentru imunoglobuline (IgG, IgM, C3b),
- diferite expansiuni celulare (pseudopode, microvili, ondulaţii),
- sunt bogat încărcate cu lizozomi şi obligator aderă la suprafaţa sticlei.
Sunt localizate în diferite ţesuturi şi organe, răspândite ubicuitar şi organizate în trei
compartimente:
Compartimentul central sau medular,
- măduva roşie hematogenă
Compartimentul circulant sau sanguin,
- monocit
Compartimentul tisular
Macrofagele pot fi:
a) Macrofage libere - diseminate în organism,
- histiocitul
- macrofagele din seroase
- macrofagele alveolare
- macrofagele libere din organele hemato şi limfopoietice
- microglia din ţesutul nervos
- osteoclastul.
b) Macrofage fixe, - imobilizate în unele organe
- celulele Kupffer
- macrofagele din pulpa roşie a splinei,
- macrofagele din centrul insulelor eritroblastice,
- macrofagele din sinusurile ganglionului limfatic,
- macrofagele din stroma timusului,
- celula Langerhans din epiderm
- sinoviocitul A.
Indiferent dacă sunt libere sau fixe,
- au aceeaşi structură microscopică şi ultrastructură,
- sunt activate de diferiţi stimuli,
- joacă un rol în procesele de apărare.

ŢESUTUL MUSCULAR
- structuri histologice formate din elemente din elemente contractile,
o “celule musculare”,
- şi atmosferă conjunctivo-vasculo-nervoasă cu rol de:
o nutriţie,
o apărare
o mecanic (susţinere şi solidarizare)
Celulele musculare sunt structuri
- alungite,
- similare unor fibre (fibre musculare),
- formă necesară realizării funcţiei contractile;
- conţin miofibrile,
o organite specifice constituite din miofilamente (actină, miozină).
După particularităţile şi funcţionale se deosebesc 3 tipuri de ţesuturi musculare.
Ţesutul muscular striat scheletal,
- derivă din miotoame,
- asociat scheletului,
- prezintă striaţiuni transversale,
- o inervaţie legată de sistemul cerebro-spinal şi contracţia voluntară.
Ţesutul muscular cardiac,
- provine din mezenchim,
- formează miocardul,
- prezintă miofibrile cu striaţiuni transversale,
 - comandă autonomă cu contracţii ritmice involuntare.
Ţesutul muscular neted,
- origine mezenchimatoasă
- localizat în pereţii viscerelor şi vaselor,
- contracţie este dependetă de sistemul nervos vegetativ, involuntară şi mai
lentă.

ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT SCHELETAL

- reprezintă 40% din greutatea corporală.
- format din elemente cilindrice,
- puternic diferenţiate,
- alungite,
- multinucleate,
- denumite “fibre” sau celule musculare striate.
Fibra musculară striată
- origine plasmodială
o diviziunea nucleului, fără diviziunea citoplasmatică,
- origine sinciţială
o fuziunea mioblastelor embrionare, mononucleare.
Forma
- cordon cilindric,
- lungimi variabile,
- capetele rotunjite sau ascuţite, mai rar bifurcate (limbă).
Lungimea
- de la câţiva milimetri la 20-30 cm.
- cea mai lungă fibră se află în muşchiul sartorius.
- nu este întotdeauna egală cu a muşchiului de la origine la inserţie,
- de obicei este mai mică,
- terminându-se cu unul sau ambele extremităţi în masa musculară.
Grosimea
- variază între 25 - 100 µm,
- în raport cu
o tipul de muşchi,
o cu tipul de fibre albe, roşii,
o vârsta
o factori hromonali
o exerciţiu fizic
o Inactivitatea prin imobilizare după fracturi le atrofiază.
MO,
- celulă înalt diferenţiată,
- organizată pentru funcţia de contracţie
- Prezintă
o înveliş celular (sarcolemă),
o citoplasmă (sarcoplasmă)
 organite comune,
 organite specifice, numite miofibrile
 incluziuni.
o numeroşi nuclei localizaţi la periferie,
Prezintă o dublă striaţiune:
 - longitudinală
o dată de dispoziţia miofibrilelor în fascicule paralele cu axul fibrei;
- transversală
o structura heterogenă a miofibrilelor

Fig. nr. 1. Fibre musculare striate sche- Fig. nr. 2. Fibre musculare
letale (secţiune longitudinală); striate scheletale (secţiune
transversală);
st-striaţiuni transversale (discuri clare şi întunecate); cL-colonelete lui Leydig; n-
nucleu fm-fibră secţionată transversal; cs-capilar; cC-câmpuri Cohneheim.

Sarcolema, este învelişul celulei musculare,

- plasmalenă
- glicocalix,
- teacă conjunctivă, impropriu numită şi membrană bazală
Plasmalema
- prin invaginare formează
o structuri tubulare transversale
o caveole.
Sistemul tubular transversal,
- tubii “T”
- invaginaţii tubulare ale plasmalemei,
- străbat transversal fibra,
- în dreptul joncţiunii dintre banda I şi A.
- Se ramifică şi se anastomozează în plan orizontal,
o o reţea intrafibrilară ce comunică prin lumenul ei cu spaţiul
extracelular.
Caveolele,
- invaginaţia plasmalemei,
- forma unor buzunăraşe sau vezicule (rotunde, ovalare),
- izolate sau aliniate,
- dispuse în şiruri
- comunică cu spaţiul extracelular.

Celule satelite.
 - Localizate la suprafaţa fibrelor musculare
- 1-2 pe un mm
- situate într-o depresiune a plasmalemei,
- incluse în membrana bazală.
- Fusiforme
- 25 / 4 m,
- paralel cu axul fibrei
- prezintă
o nucleu
 hipercrom,
o citoplasmă
 puţină
 câteva organite: mitocondrii, o zonă Golgi, RE slab reprezentat,
puţini lizozomi, dar fără miofibrile.
Nucleii
- localizaţi periferic, sub sarcolemă
- formă ovalară,
- orientaţi paralel cu axul fibrei,
- dispoziţie alternantă de o parte şi de alta a fibrei
- 20-40 nuclei / 1 cm lungime.
- Nucleii conţin cromatină mai grosolană şi 1-3 nucleoli.
Sarcoplasma,
- acidofilă,
- abundentă şi mai densă la periferie
- redusă şi fluidă în zona centrală a fibrei;
- Organitele sunt cele comune şi specifice (miofibrilele).
Organitele comune:
Mitocondrii
- numeroase,
- bogate în criste,
- sunt furnizori de ATP
Aparatul Golgi
- dispus în vecinătatea nucleilor
Lizozomii
- dispuşi juxtanuclear
RER
- foarte redus
Ribozomii lipsesc.
Reticulul endoplasmic neted (sarcoplasmic),
- modificat,
- foarte dezvoltat
- reprezintă o specializare funcţională (organit “specific” al fibrei musculare)
ME, RE neted
- reţele de canale,
- repartizate în sarcoplasmă,
- în jurul fiecărei miofibrile,
- ca tuburile într-o orgă.
Reticulul este format din două porţiuni distincte:
- tubi cu orientare longitudinală,
o în jurul fasciculelor de miofibrile,
 o legate prin canale de anastomoză oblice şi transversale,
- reprezintă reticulul liber.
- cisterne terminale ale tubilor longitudinali,
- formează reticulul sarcoplamic “joncţional”,
- localizate la capetele structurilor tubulare ale reticulului sarcoplasmic liber,
- în vecinătatea unui tub transversal “T”

Fig. nr. 3. Ultrastructura fibrei musculare striate;

DC-disc clar; DI-disc întunecat; Z-membrana A; m-membrana M; H-stria Hensen;
s-sarcomer; ma-miofilament de actină; mm-miofilament de miozină; mf-miofibrilă;
sl-salcolemă; tr-triade; tt-tubul T; tl-tubul L; rs-reticul sarcoplasmic; m-mitocondrie;
ct-cisternă terminală.

- Reticulul sarcoplasmic liber şi joncţionalformează sistemul tubular

longitudinal
o sistemul “L”,
o cu rol de a stoca ionii de calciu
Dispoziţia sistemelor tubulare adaptată funcţional (contracţie / relaxare) :
- este organizat sub forma “triadei”,
o un tub T central,
o flacat de câte o cisternă a sistemului L.
Incluziunile
- granule de glicogen,
o abundente printre miofibrile,
o mai ales la nivelul benzilor I
- picături de lipide
o dispuse printre miofibrile.
- În celulele uzate - granule de pigment (galben-brun).
- Mioglobina
o cromoproteină solubilă,
o culoare roşie,
o similară hemoglobinei,
 ce leagă oxigenul necesar sistemului de fosforilare oxidativă
din mitocondrii.
Miofibrilele
- organite specifice,
- rol contractil,
- ocupă aproximativ 80 % din volumul fibrei.
MO
 - formă cilindrică,
- grosime de 0,2-2 µm,
- aşezate în zona centrală
- se întind pe toată lungimea fibrei,
- dispuse sub formă de coloane sau fascicule paralele între ele şi paralele cu
axul fibrei, “coloanele lui Leydig”.
- pe secţiune transversală apar ca puncte eozinofile, grupate în câmpuri
poligonale, “câmpurile lui Cohnheim”

Miofibrila
- are un aspect heterogen,
- formată dintr-o alternanţă regulată de benzi/discuri /strii clare şi întunecate
- aşezate în registru
- aspect striat transversal
Sunt două tipuri de benzi:
a. Banda I, (discul clar),
- mai slab colorat cu eozină,
- de 0,8 µm lungime.
- divizată în două segmente egale,
- membrană transversală întunecată (bazofilă), numită membrana Z sau stria lui
Amici.
b. Banda A, (discul întunecat),
- mai intens colorat cu eozină
- de 1,5 µm lungime.
- este divizată în două segmente printr-o zonă clară,
- numită banda sau striaţiunea lui Hensen (“H”),
o este străbătută în zona centrală de o linie subţire, întunecată, numită
membrana M
Unitatea morfofuncţională contractilă
- sarcomerul sau căsuţa lui Krause,
- cuprins între 2 membrane Z succesive
- lungime de 2,5-3 µm
- format
o disc întunecat (banda A),
o flancat de o jumătate de disc clar (banda I).
ME,
a. miofilamente de actină,
- 5-7 nm grosime şi 2 µm lungime,
- filamente subţiri şi netede,
- un capăt se inseră pe membrana Z,
- străbat în lung hemidiscul clar
- pătrund în periferia discului întunecat, până aproape de stria H.
- au o orientare paralelă între ele şi paralel cu axul sarcomerului.
b. miofilamente de miozină,
- de 15 nm grosime şi 1,5 µm lungime,
- filamente mai groase,
- cu capetele ascuţite,
- îngroşate la mijloc
- cu suprafaţă neregulată,
o prezintă expansiuni laterale radiare,
 o lungi de 13 nm,
o punţi de unire,
o dispuse helicoidal,
o la 42,9 nm
o localizate numai în discul întunecat

Fig. nr. 4 Structura spaţială a miofilamentelor de actină şi miozină;

A-secţiune longitudinală; B-secţiune transversală;
ma-miofilament de actină; mm-miofilament de miozină; aG-actina G.

Organizarea spaţială
La nivelul periferic al bandei A,
- un filament de miozină este înconjurat de şase filamente de actină,
- la distanţe egale,
- realizând un model hexagonal.
- Distanţa între filamentele de actină şi miozină este de 25 nm.
La nivelul striei H,
- filamente de miozină,
- distanţate egal,
- în formă de triunghi.
La nivelul membranei M,
- miofilamentelor de miozină aşezate în triunghi,
- unite prin filamente fine,
- orientate transversal (punţi),
- care formează membrana M.
În banda I,
- filamente subţiri de actină organizate în hexagoane

Configuraţia moleculară a miofibrilelor.

a. Proteine contractile
- actină
- miozină
b. proteine contractile reglatoare,
- intervin în interacţiunea dintre actină şi miozină,
- tropomiozină şi troponină.
c. Alte proteine miofibrilare “de structură”,
- rol în organizarea supramoleculară a sarcomerului.

1. Actina
- formează filamentele subţiri împreună cu :
o tropomiozina
 o troponina
- este o structură fibroasă, “actina F”,
- constituită din două lanţuri elicoidale,
o spiralate,
o răsucite una în jurul celeilalte,
o formând un superhelix
o cu perioadă repetitivă de aproximativ 35 nm.
Fiecare lanţ este format din monomeri,
- molecule globulare,
- “actina G”.
- de formă sferică
- ce prezintă un loc de cuplare cu miozina

Fig. nr. 5. Structura moleculară a miofilamentului de actină (reprezentare

schematică).

2. Miozina,
- proteină cu greutate moleculară mare,
- constituie componenta cea mai importantă din sarcomer.
Miofilamentele groase sunt constituite din molecule de miozină.
- 300 de molecule de miozină.
- aspect de bastonaş cu cârje sau crosă de hochei.
o Tija lungă şi subţire
o proeminenţă globulară excentrică
- formate biochimic din fragmente numite meromiozine:
o meromiozina uşoară numită “L” (light);
o meromiozina grea, numită “H” (heavy)
 Fig. nr. 6. Structura moleculară a miofilamentului de miozină (reprezentare
schematică).

L meromiozina, (uşoară), are forma unui bastonaş (drept), lung de 80 nm, gros
de 2 nm, nu are activitate ATP-azică, nu se combină cu actina.
3. Tropomiozina
- participă la alcătuirea miofilamentelor de actină
- formă de bastonaş,
- aşezat de-a lungul axului de actină F,
- în jgheabul format de cele două lanţuri spiralate ale actinei F
- este formată din două lanţuri de polipeptide răsucite,
o ce se extind pe distanţa a 7 monomeri de actină G
o împiedicând formarea complexelor actomiozinice în repaus
o prin blocarea locurilor de cuplare a actinei G cu miozina
4. Troponina,
- participă la formarea filamentului de actină,
- formată din proteine globulare, repartizate la intervale regulate de 40 nm, de-a
lungul actinei F,
- pentru extremitatea fiecărei molecule de tropomiozină

1. Membrana Z
- prezentă la mijlocul discului clar (banda I),
- linie întunecată,
- cu rol de “tendon” al sarcomerului,
- fixează şi menţin filamentele de actină în poziţie corectă.
ME
- reţea tridimensională de filamente
- “filamente de legătură”,
- care solidarizează filamentele actinice
Citochimic,
- alfa-actinina,
 - proteina Z,
- filamina

Fig. nr. 7. Reprezentarea

tridimensională a membranei Z

2. Citoscheletul exosarcomeric
- reţea de filamente intermediare
- printre miofibrile
- orientate în două direcţii:
a. longitudinal,
- în jurul şi de-a lungul sarcomerelor,
- între două membrane Z succesive;
- chimic - desmină;
b. transversal,
- între miofibrile,
- ce leagă benzile Z dintre două miofibrile adiacente,
- formate din desmină (principal)
- se termină sub sarcolemă,
o pe “costamere”
 vinculină, (pe versantul intern al sarcolemei).
3. Citoscheletul endosarcomeric
- filamente de tip special
- în interiorul sarcomerului,
- printre miofilamente.
- paralele cu miofilamentele
o filamentele S, care leagă capetele filamentelor de actină;
o filamentele C, care leagă capetele filamentelor de miozină;
o filamentele Z-Z sau T, care leagă benzile Z între ele trecând prin banda
M;
o filamentele G, care leagă capetele miozinei de ale actinei.
Formate din conectină,
- transversală (liniile N)
o leagă filamentele Z-Z între ele,
- formate din nebulină.
4.Membrana M,
- la discului întunecat (banda A),
- filamentele groase de miozină
o fără braţe transversale
o cu “punţi” fine între filamentele de miozină
 transversal,
 desene hexagonale
 - filamente M
o orientate paralel cu axul miofilamentelor
o solidarizează punţile M.
Biochimic :
- proteine M,
- miomesina
- creatin-kinaza
au rolul de a stabiliza filamentele miozinice

Fig.nr.8. Organizarea ultrasructurală a benzii M;

A-secţiune transversală; B-reprezentare tridimensională; fm-filament gros de
miozină;
fM-filament M; pM-punţi M.

Rolul proteinelor de structură:

- structural,
- mecanic,
- reglator,
- metabolic,
- în histogeneză,

TIPURI DE FIBRE MUSCULARE STRIATE SCHELETALE

Pe baza criteriilor morfologice, ultrastructurale citochimice, fiziologice,
a. fibre roşii;
b. fibre albe;
c. fibre intermediare sau roz.
a. Fibrele roşii,
- sărace în miofibrile,
- mai mici,
 - bogate în sarcoplasmă şi mioglobină,
- responsabilă de culoarea roşie închisă,
- bogat vascularizate.
- Membrana Z
o mai groasă,
o configuraţia RS din zona bandei H este mai complicată.
- enzime oxidative mai numeroase,
o cu activitate ATP-azică mai scăzută.
Funcţional
- viteza de contracţie a fibrelor roşii este lentă dar susţinută,
- obosesc mai greu.

b. Fibrele albe,
- sunt bogate în miofibrile,
- au diametru mai mare,
- mioglobină mai redusă,
- mitocondrii mai puţine
- vascularizaţie mai redusă.
- Prezintă un sistem “T” şi reticul sarcoplasmic bine dezvoltat,
- activitate ATP-azică crescută.
- Funcţional
o fibrele albe realizează contracţii rapide dar de scurtă durată,
o obosesc uşor.
c. Fibrele intermediare,
- au caracteristici morfologice şi funcţionale “intermediare”
- sunt mai apropiate fibrelor roşii.

Regenerarea.
Fibrea musculară striată este incapabilă de diviziune.
Sursa regenerării
- celulele satelite,
- mioblaste inactive
- proliferează şi fuzionează într-o fibră musculară nouă.
- hipertrofia fibrei,
o celula satelită fuzionează cu fibra musculară striată.
- asigură repararea leziunilor mici ale fibrei.
- În cazul unor distrugeri mai extinse,
o ţesutul muscular lezat este înlocuit prin ţesut cicatricial fibros.

ORGANIZAREA MUŞCHIULUI SCHELETIC CA ORGAN

- componentă musculară abundentă (90 %)
- componentă conjunctivală mai redusă (10 %).
- Capsula conjunctivă, care înveleşte întregul muşchi, izolându-l ca organ
anatomic, poartă numele de epimisium.
- De pe faţa internă se detaşează travee conjunctivo-elastice,
o perimisium
o compartimentează muşchiul în fascicule
  primare
 secundare,
 terţiare.
- Traveele asigură şi ramificaţia vasculară şi nervoasă în masa musculară.
- Din perimisium se desprind
o teci conjunctive: de reticulină, colagen, fibroblaste, macrofage, bogat
capilarizate şi inervate,
o înconjură individual fiecare fibră musculară alcătuind
o endomisium.

Joncţiunea musculo-tendinoasă
- fibrele musculare se termină brusc,
- structurile conjunctive (endo- şi epiimisium) se continuă
o cu tunicile conjunctive ale tendonului: endo-, peri-, şi epitenonium.
- fibra musculară se subţiază treptat,
- sarcolema prezintă numeroase invaginaţii,
o în deget de mănuşă,
o măresc suprafaţa de contact
o asigură o mai bună ancorare.
o Sarcomerul terminal
 este mai scurt,
 mai bogat în mitocondrii,
 dar cu un reticul endoplasmic longitudinal mai redus.

ŢESUTUL MUSCULAR NETED

- format din fibre musculare netede „miocite”  
- ţesut conjunctiv bine vascularizat şi inervat.
Localizare.
organizate în fascicule constituie tunicile contractile ale organelor cavitare din:
tubul digestiv,
arborele respirator,
conductele aparatului uro-genital,
tunica medie a arterelor, venelor şi limfaticelor mari.
Se mai găsesc în
muşchii erectori ai firului de păr,
muşchii irisului şi ai corpului ciliar.
Fibre musculare netede, mai mult sau mai puţin izolate,
ţesutul subcutanat al scrotului,
penisului,
perinelului,
mamelonului,
capsula şi trabeculele splinei,
capsula glandei suprarenale şi a ganglionului limfatic.
Dimensiunea
15-20 µm lungime
3-8 µm grosime.
pot atinge 400-500 µm / 20-25 µm până la 1 mm.
 Fig. nr. 11. Ţesut muscular neted;
f-fibră musculară netedă dispusă în fascicule; c-capilar sangvin; nt-nucleu secţionat
transversal; nl-nucleu secţionat longitudinal.

MO,
înveliş celular,
citoplasmă
organite comune şi specifice,
incluziuni
un singur nucleu
Miocitele
celule alungite fuziforme,
partea centrală mai îngroşată
extremităţile ascuţite (sau ramificate – media arterelor elastice).

Fig. nr. 12. Fibră şi ţesut muscular neted (aspect MO);

sl-sarcolemă; n-nucleu; s-sarcoplasmă; fr-fibre de reticulină; f-fibră musculară.
ME,
învelişul celular
plasmalemă - sarcolemă,
nu prezintă invaginaţii - forma tubilor “T”,
glicocalix
teaca conjunctivă (lama bazală este mai subţire),
Prezintă zone de specializare morfofuncţională:
Caveolele,
sunt microvezicule
invaginarea plasmalemei
formă de buzunăraşe
comunică cu suprafaţa,
bogate în Ca2+, Na, K, Mg,
aproximativ 7000-150.000 / celulă.
dispuse în benzi paralele cu axul longitudinal al fibrei,
separate prin ariile dense
asociate cu cisternele RE şi mitocondrii.
Rolul:
echivalente ale tubilor T;
stocarea calciului
transmisia impulsului nervos.
Striile dense
pe versantul intern al plasmalemei
interpuse printre caveole.
Sunt locusuri de ataşare pentru filamentele intermediare
mai numeroase în porţiunile efilate ale fibrei.
Joncţiunile intercelulare,
Nexus-urile (gap)
reprezintă zone strânse de contact
realizează cuplarea electrică şi metabolică,
reprezintă substratul morfologic implicat în conductibilitate.
Joncţiunile intermediare,
sunt structuri cu rol mecanic de solidarizare intercelulară de tip adherens.
Apoziţiile prin proiecţii digitiforme
sunt expansiuni citoplasmatice intricate cu a celulelor învecinate,
stabilind un angrenaj intercelular de tipul roţii dinţate.
Sarcoplasma
acidofilă
una centrală
cuprinde nucleul
organitele
periferică
aparatul contractil (miofilamnetele şi corpii denşi).
Nucleul
unic,
situat central,
de formă elipsoidală sau de bastonaş,
cu extremităţi rotunjite sau ascuţite,
dispus în axul lung al fibrei şi paralel cu acesta.
1-3 µm / 15-20 µm
eucromatic (granule fine),
cu 1-2 nucleoli.
În fibra contractată, nucleul se scurtează şi devine spiralat ca un tirbuşon.

Fig. nr. 13. Ultrastructura fibrei musculare netede;

cd-corpi denşi; aG-aparat Golgi; ad-arii dense; c-caveole; n-nucleu; ma-miofilamente
de actină; nl-nucleol; nx-nexus; mm-miofilamente de miozină; m-mitocondrii; lb-lamă
bazală (glicocalix).
Organitele comune
cantonate la cei doi poli ai nucleului,
mitocondrii,
aparat Golgi,
RER slab dezvoltat,
puţini lizozomi
ribozomi.
reticul endoplasmatic neted rudimentar
incluziuni
glicogen
picături de lipide
Aparatul contractil
proteine contractile
miofilamentele de actină şi miozină
cu o organizare ultrastructurală, alta decât în fibra striată.
Fasciculele de miofilamente traversează în toate direcţiile celula
formând o reţea în grilaj.
În miocit lipsesc miofibrilele, discurile şi sarcomerul şi ca atare sarcoplasma este
omogenă.
ME,
miofilamentele subţiri de actină
miofilamente groase de miozină
filamentele intermediare de ancorare
Miofilamentele de actină,
dispuse cu o extremitate fixată în corpii denşi.
Ultrastructural şi molecular
Aproape identice cu cele descrise la fibra musculară striată:
actina G,
actina F,
tropomiozina.
Lipseşte troponina, înlocuită cu caldesmonă, (acelaşi rol).
în repaos blochează interacţiunea actină-miozină
devenind activă leagă Ca şi permite interacţiunea actinei cu miozina.
Miofilamentele de miozină
sunt asemănătoare cu cele din fibra musculară striată:
H-meromiozină,
L-meromiozină,
activitatea ATP-azică şi afinitatea pentru ATP este mai mică
sunt dispuse în sarcoplasmă, cu ambele capete libere

Corpii denşi,
leiozomi
structuri dense alungite
relativ dezordonat dispuse printre miofilamente printre caveole
Sunt aglomerare de filamente subţiri de actină
Corpii denşi şi ariile dense au relaţii strânse cu filamentele intermediare
le leagă şi apar ca elemente ale citoscheletului.
Rolul
ancorare a filamentelor subţiri de actină şi a filamentelor intermediare.
citoschelet
nu sunt echivalentul striei Z din fibra musculară striată.
Filamentele intermediare,
reţea fibrilară care se întinde între ariile dense şi leiozomi
cu care stabilesc contacte,
fără să pătrundă însă în interiorul lor.

Fig.nr.14. Dispoziţia corpilor denşi şi a fibrelor intermediare în celula musculară

netedă în repaus A şi în contracţie B;
 fi-filamente intermediare; ad-arii dense; n-nucleu; cd-corpi denşi.

VARIETĂŢI DE FIBRE MUSCULARE NETEDE

1. Fibre lungi şi largi, dispuse în pături la nivelul tunicilor musculare ale tubului
digestiv;
2. Fibre rămoase, dispuse în tunicile arterelor de tip elastic;
3. Fibre lungi (panglici) de 500 mm, dispuse în uterul gravid şi peretele intestinal;
4. Celule nodale, relativ puţin diferenţiate, dispuse în straturile musculare ale
intestinului, uterului şi ureterului.

ORGANIZAREA FIBRELOR MUSCULARE NETEDE

Organizare histologică a fibrelor musculare netede se face în
- fascicule
- straturi (pături).
În cadrul fasciculul
fibrele sunt dispuse ordonat,
în raporturi constante:
corpul unei celule se află în raport cu extremităţile (vârfurile) fibrelor
învecinate.
Fibrele musculare sunt solidarizate prin
- fibre conjunctive (colageno-reticulino-elastice),
- faciculele şi starturile sunt legate între ele tot prin ţesut conjunctiv.

ŢESUTUL MUSCULAR CARDIAC

fibre musculare striate numite cardiace sau miocardiace,
constituie “miocard comun”,
formează masa miocardului atrial şi ventricular.
celule miocardice numite şi “lucrătoare”
funcţie : contracţia.
elemente musculare de tip embrionar,
constituie “miocardul specific” sau “ţesutul nodal”
reprezintă substratul morfologic al sistemului excito-conductor al inimii.

MIOCARDUL COMUN
Fibra sau celula cardiacă “lucrătoare”
tip particular de fibră musculară striată:
miofibrilele sunt heterogene
dublă striaţie,
nucleul
unic
aşezat central.
În cadrul miocardului
celule se dispun sub formă de fascicule,
cu aspect de reţele plexiforme
puţin ţesut conjunctiv (20%),
echivalentul endomisium-ului.
Dimensiunea:
MO,
formă aproximativ cilindrică,
 50-100 µm / 15 µm.
extremităţile ramificate (bi- sau trifurcate)
nu realizează un sinciţiu,
sunt aşezate în coloane,
fascicule paralele,
prin extremităţile lor distale unite cap la cap,
complexe joncţionale numite discuri intercalare sau striaţiuni scalariforme
ale lui Eberth

Fig. nr. 15. Celula cardiacă lucrătoare (MO)
N-nucleu; s-sarcoplasmă; sE-striaţiununile
scalariforme Eberth; n-nucleu; dI-disc clar; da-
disc întunecat
Fig. nr. 16. Ţesut muscular cardiac. Secţiune
longitudinală
st-striaţiunilongitudinale şi transversale; n-
nuclei; sE-striuri intercalare Eberth; c-capilar
sanguin; fm-fibră musculară cardiacă

Învelişul celular
plasmalemă (sarcolemă),
glicocalix
reţeaua conjunctivo-reticulară
fibre colagene şi reticulină
În interstiţiul dintre fibrele miocardice se găseşte endomisium-ul, care conţine
capilare sanguine şi limfatice, precum şi terminaţii nervoase.
Plasmalema
invaginări sub formă de caveole
în dreptul membranelor Z ia parte la formarea costamerelor (zone de ancorare)
şi a tubilor transversali (“T”).
Tubii “T”
pătrund în interiorul celulei,
înconjoară miofibrilele
stabilesc contacte strânse cu tubii longitudinali (“L”).
 Fig. nr. 17 Ultrastructura fibrei musculare striate cardiace (lucrătoare)
m-mitocondrie; r-ribozom; mm-miofilament de miozină; sE-striaţiunea scalariformă
Eberth; s-sarcoplasmă; mZ-membrana Z; S-sarcomer; ma-miofilament de actină

Striile scalariforme ale lui Eberth

joncţiuni intercelulare specializate,
prezente la extremităţile terminale a două celule
cu rol de a asigura adeziunea intercelulară
cuplarea funcţională (electrică şi ionică),
rezultă un sinciţiu funcţional.
Discurile scalariforme
sunt dispuse perpendicular, în raport cu axul fibrei,
exact pe locul unei membrane Z.
Prezintă două porţiuni:
una longitudinală şi alta transversală,
conferindu-i un aspect în “zig-zag” sau în scară.
Porţiunea longitudinală
rol de transmisie electrică
Porţiunea transversală
Rol de solidarizare a fibrelor
 Fig. nr. 18 Schema de organizare a unei striaţiuni scalariforme
ma-miofilament de actină; nx-nexus; mm-miofilamente de miozină; za-zonula
adherens;
d-desmozom; mM-membrana M; mZ-membrana Z; fc-fibra cardiacă lucrătoare;
m-mitocondrii

Fig. nr. 19. Ultrastructura stiaţiunii scalariforme Eberth

id-interdigitaţiuni; si-spaţiu intercelular; sE-disc intercalar Eberth; mZ-membrana Z;
m-mitocondrie

ME,
Porţiunea transversală
apropiere a membranelor plasmatice
persistă un spaţiu intercelular redus
Traiectul ondulat,
realizează interdigitaţii
 două tipuri de jocţiuni:
zonula aderens
macula aderens.
Porţiunea longitudinală
prezintă joncţiuni comunicante de tip nexus (gap).

Nucleul.
au un singur nucleu
situat central,
formă patrulateră
cu capetele drepte.
cromatina este grosolană
nucleolul este clar vizibil.
Sarcoplasma
acidofilă
organite comune,
organite specifice
incluziuni.
Nucleul
unic rareori doi,
plasat central,
formă de bastonaş,
cu capetele drepte
axul mare orientat în lungul celulei.
nucleolul este clar, bine vizibil.
Organitele comune.
Mitocondrii
numeroase,
mai multe ca în fibra scheletală,
23% din volumul celulei,
ceea ce reflectă extrema dependenţă a fibrei cardiace de metabolismul aerob.
Lipsesc enzimele glicolizei anaerobe,
ATP se produc exclusiv prin fosforilare oxidativă aerobă
sursă mai ales acizii graşi, glucoza şi cetone.
Reticulul endoplasmatic rugos
este rudimentar,
plasat în zona centrală a fibrei.
Aparatul Golgi
redus,
dispus în regiunea juxtanucleară.
Lizozomii
rari,
granulele de lipofuscină (corpi reziduali)
complexului Golgi,
granule delimitate de citomembrane
precursor al hormonului denumit factorul natriuretic atrial,
determinând natriureza şi diureza, opusă ca acţiune hormonului antidiuretic
Reticulul sarcoplasmic
mai slab dezvoltat,
format din reţele tubulare ce înconjoară membranele M şi Z
 şi tuburi longitudinale, care leagă reţeaua M cu cisternele terminale ale
sistemului tubular L,
Cisternele sistemului tubular L, împreună cu sistemul T, formează “diade”
un tub T şi o singură cisternă a sistemului L
Incluziuni.
picături de lipide
granule de glicogen,
granule de lipofuscină.
Miofibrilele,
100 / celulă,
dispuse în fascicule paralele,
înconjurate de septe evidente de sarcoplasmă,
constituind colonetele lui Leydig,
câmpurile lui Cohnheim
Microscopic şi ultrastructural,
prezintă aceeaşi structură periodică,
alternanţa discurilor clare şi întunecate (banda I şi A).
Proteinele contractile au structura şi proprietăţile similare cu cele din fibrele striate
scheletale.
Miofibrilele
diametru de 3 µm,
dispoziţie mai puţin ordonată,
fascicule de miofilamente pot trece dintr-o miofibrilă în alta (adiacentă).
Componentele citoscheletului
sunt prezente
citoscheletului exosarcomeric,
(identic cu cel din celula musculară scheletală).

SISTEMUL EXCITOCONDUCTOR AL INIMII

ţesut nodal alcătuit din:
nodulul sino-atrial,
nodulul atrio-ventricular,
fasciculele internodale atriale
trei tracturi, anterior, mijlociu şi posterior,
fasciculul atrio-ventricular His
două braţe (drept şi stâng)
reţeaua lui Purkinje (Fig. nr. 20, 21).
 Fig. nr. 20 Ţesut nodal (dispoziţie);
nsa-nodul sino-atrial; tri-tracturi
internodale; nav-nodul atrio-ventricular;
secţ.
fH-fascicul Hiss; rP-reţeaua Purkinje;
ccl-celulă cardiacă lucrătoare; p-celulă
pace-maker; ct-celulă nodală intermediară;
.
cP-celulă Purkinje.
Fig. nr. 21 Ţesut nodal. Celulă
Purkinje; e-endoteliu; ţs-ţesut sub-
endocardic;cPt-celulă Purkinje
transvers.; cPl-celulă Purkinje secţ.
long.; c-capilar; cml-fibră miocardică
(secţ.long.); cmt-fibră miocardică (secţ
transv.)

trei tipuri de celule:

1. celulele P (palide),
2. celulele intermediare (de tranziţie)
3. celulele lui Purkinje.
a. Celulele P,
sunt mai mici
similare cu cele embrionare
formă rotundă sau ovalară
Sarcolema
prezintă invaginări,
lipsesc sistemele “T”,
discurile intercalare sunt mai simple,
cu desmozomi numeroşi
rare joncţiuni comunicante (nexus).
citoplasmă
clară,
cantitate redusă de glicogen
nucleu
mare,
situat central.
Aparatul Golgi şi RER sunt bine dezvoltaţi,
mitocondriile sunt mici şi rare,
iar sistemul tubular L este bine organizat.
Miofibrilele sunt puţine, cu o orientare dezordonată.
cuiburi celulare în centrul formaţiunilor nodulare:
nodulul sinusal Keith-Flack
nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara.
b. Celulele de tranziţie (T) sau intermediare,
sunt mai mici ca celulele Purkinje,
subţiri
alungite
structură intermediară, între celulele P şi celulele miocardului comun
lipsite de sistemul tubular T,
lipsite de discuri intercalare,
prezintă câteva nexus-uri,
conţin mai multe miofibrile şi mitocondrii.

dispuse la periferia structurilor nodulare.

stabilesc contacte, cu celulele P, cu celulele Purkinje şi cu fibrele miocardului comun.

c. Celulele Purkinje,
sunt mai mari ca ale miocardului ventricular,
scurte şi groase
Prezintă discuri intercalare cu joncţiuni de tip gap
o bandă Z neregulată.
Citoplasma
clară,
bogată în glicogen,
câteva miofibrile situate la periferie şi orientate paralel cu axul lung al celulei.
Lipsesc sistemele tubulare “T”
formează
componenta principală a fasciculelor internodale şi His,
ramurile fasciculului His
ramificaţiile sale terminale (reţeaua Purkinje subendocardică).