Ajută-mă să fac singur!

"Când unui copil i se oferă puțina libertate de acțiune el va spune imediat, Vreau eu să fac
asta! Dar, în școlile noastre, unde mediul este adaptat nevoilor copiilor, ei spun Ajută-mă să fac
asta singur. Iar aceste cuvinte le dezvăluie nevoile interioare."- Maria Montessori

Afirmația anterioară, aparținând Mariei Montessori, pune accent pe dezvoltarea

independenței copiilor prin adaptarea mediului la nevoile fiecăruia.

Metoda Montessori se bazează pe activitatea independentă a copilului, acesta nefiind

forțat să facă ceva ce nu îi place, dar și pe conceptul de „minte absorbantă” care definește faptul
că mintea unui copil de până în 6 ani integrează mediul si cunoștințele într-o manieră
subconștientă . În funcție de curiozitățile pe care le are, este încurajat să experimenteze prin
folosirea diverselor materiale educaționale, în acest fel copilul devine mult mai interesat și caută
singur răspunsuri la întrebări. Această modalitate îi oferă libertate deplină de acțiune celui mic și
nu îi dă senzația că este obligat să învețe sau să facă un anumit lucru, în felul acesta copilul
manifestându-se natural. În timp ce educabilii își aleg de pe rafturi un anume material, profesorii
îi observă, le explică și li se alătură în activitatea desfășurată. Ei le devin ghizi și parteneri de
dialog, îndrumându-i și oferindu-le indicații.

O clasă Montessori este amenajată atent, astfel încât elevii să aibă acces la toate
materialele create special pentru ei. Spre deosebire de învățământul tradițional unde elevii sunt
așezați pe rânduri de bănci, în Montessori elevii pot alege unde doresc să stea, atât pe scăunele,
pe podea sau chiar în picioare, deplasându-se pentru a-și alege materiale de câte ori consideră că
este necesar. Mesele și scaunele sunt special create, având dimensiuni diferite în funcție de
grupele de vârstă.

Încă de la grădiniță, cei mici învață să fie responsabili și își dezvoltă independența prin
diferite activități precum: aranjarea și servirea mesei, spălatul vaselor, îngrijirea plantelor, legarea
șireturilor. În privința dezvoltării senzoriale există materiale senzoriale special concepute pentru
a-i ajuta să-și perfecționeze auzul (set cu clopoței), mirosul și gustul (sticluțe pentru mirosit,
sticluțe pentru gustat). Pentru fiecare tip de activitate există materiale suport cu ajutorul cărora cei
mici pot experimenta și învăța în mod practic diferite lucruri. Le sunt introduse anumite materiale
folosite la școală precum: literele cu șmirghel, alfabetul mobil, barele din mărgele, cercurile
metalice pentru fracții, turnul roz, barele roșii și multe alte materiale pentru adunare, scădere,
înmulțire și împărțire, pentru a se familiariza cu acestea încă din primii ani.

Foarte interesant este faptul că, încă de mici, copiii învață să fie organizați, să păstreze
curățenia, fiind îndrumați să aranjeze materialele și să le pună la locul lor după ce le-au folosit.
Mai mult decât atât, cadrele didactice îi responsabilizează pe elevi prin anumite atribuții pe care
aceștia au grijă să le realizeze și prin reguli clar stabilite. Se formează câteva grupuri de elevi, iar
cadrul didactic le împarte mai multe sarcini precum: aranjarea materialelor pe categorii în funcție
de disciplina de învățământ din care fac parte, udatul plantelor, spălarea și curățarea obiectelor și
așa mai departe. Fiecare are grijă să-și îndeplinească sarcinile, acestea fiind reorganizate în
fiecare săptămână/lună pentru a evita plictiseala și monotonia, dar și pentru a implica elevii în
mai multe tipuri de atribuții.

În clasele primare, elevii din învățământul Montesori își deduc anumite formule de calcul
precum cea pentru perimetru, arie, dar și diferite teoreme (Teorema lui Pitagora) cu ajutorul
materialelor Montessori, spre deosebire de copiii din învățământul tradițional care învață aceste
formule pe de rost, de cele mai multe ori fără să înțeleagă metoda de calcul. Copiii sunt încurajați
să pună întrebări și sunt îndrumați de cadrele didactice să caute răspunsuri. În această alternativă,
cadrele didactice preferă să îndrume copiii în căutarea răspunsului, nu să îl ofere, deoarece în
acest fel le stimulează curiozitatea și învață mult mai bine dacă cercetează singuri. Este încurajată
greșeala fiind privită ca un mod de a îmbuătăți, învățând din ea, pentru a evolua și a se dezvolta
armonios. Thomas Eddison spunea că nu a eșuat de 1000 de ori până să inventeze becul, ci că a
găsit 1000 de moduri care nu funcționau.

În concluzie, un mediu adaptat la nevoile fiecărui copil, libertatea de acțiune,

responsabilizarea și stabilirea unor reguli și sarcini clare, vor ajuta la dezvoltarea independenței și
la stimularea interesului/curiozității educabilului.