Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Drept

Protecția mediului în timpul războaielor

Cum pot fi trase la răspundere statele?

Coordonator Studenți - Grupa 117

Prof. Păcuraru Cantemir Tripon Alexia
Turtureanu Andrada
Ungureanu Mihai
Tomoiagă Daniel

Cluj-Napoca
 Introducere

Lucrarea de față abordează un subiect de actualitate privind relația dintre mediul înconjurător,
dreptul generațiilor viitoare de a beneficia de un mediu curat, prosper, neafectat de războaie,
precum și dreptul omului de a trăi într-o lume lipsită de teroare și conflicte armate. Mediul
trebuie protejat atât în raport cu dreptul la dezvoltare al popoarelor și statelor, dar, totodată, și
în raport cu existența conflictelor militare care implică tehnologii destructive la adresa sa.
Omenirea fiind aflată într-o situație de acest gen la momentul actual, această lucrare
elaborează consecințele pe care un stat le are de suferit în urma folosirii armelor și cum acesta
ar putea fi tras la răspundere, bazat pe istorie și în temeiul legii.
În opinia noastră, conflictele armate duc prea des la degradarea sau distrugerea mediului, cu
efecte de lungă durată care contribuie la creșterea vulnerabilității populațiilor afectate. În timp
ce unele norme de drept internațional oferă protecție mediului natural și încearcă să limiteze
daunele cauzate de acesta, conflictele armate rămân o cauză importantă a daunelor mediului,
ducând la insecuritatea alimentară și a apei, la pierderea mijloacelor de trai și la pierderea
biodiversității. Un stat care acționează contrar acestor norme care protejează mediul trebuie
sancționat în cel mai scurt timp posibil, pentru a diminua un posibil dezastru iremediabil.
Totodată, conceptul de securitate a mediului include o varietate de probleme care implică
rolul pe care mediul și resursele naturale îl pot juca în pace și securitate. Considerăm că
recunoașterea modului în care mediul și securitatea sunt conectate oferă perspective asupra
modului în care tensiunile sociale asupra resurselor naturale pot duce de fapt la o reducere a
conflictelor. De asemenea, arată cum civilii ar putea fi mai bine protejați în timpul conflictelor
și cum poate fi atinsă și susținută pacea.

Metodologia
Lucrarea de față este structurată pe capitole și subcapitole, fiecare abordând un subiect
relevant pentru tema aleasă. Protecția mediului în timpul conflictelor armate reprezintă un
topic de mare anvergură, istoria fiind de o importanță majoră pentru înțelegerea acestuia.
Așadar, proiectul debutează cu un scurt istoric, în care sunt prezentate începuturile în ceea ce
privește mediul, raportat la diferite evenimente ce au avut loc pe parcursul a 3 decenii. în
continuare, sunt prezentate rapoartele comisiei de drept internațional și propunerile de
principii dezvoltate de-a lungul anilor. de asemenea, Capitolul următor aduce în prim plan
protecția instalațiilor ce conțin forțe periculoase, protocoale din domeniu, cât și expunerea a
două cazuri dezastruoase. În final, este expus un studiu de caz asupra centralei Zaporojie, din
Ucraina, implicată în conflictul actual.
 I. Începuturi
Dreptul generațiilor viitoare la un mediu sănătos, la o înaltă calitate a vieții începe deja să
devină un drept fundamental al omului, dar și al umanității (alt concept juridic aflat în atenția
juriștilor secolului XXI). Astăzi, putem spune că asistăm, din nou, la o cursă a înarmărilor,
datorită unui mod specific de a privi lumea internațională, la un salt tehnologic în materia
tipurilor de armamente, dublat atât de ineficacitatea reglementărilor de dezarmare a statelor,
cât și de practica recentă a retragerii statelor importante din acorduri internaționale.1
Dezvoltarea U.E. în ceea ce privește politica mediului poate fi împărțită în 5 faze. Prima fază
o reprezintă apariția CEE prin Summit-ul de la Paris, din 1972 prin care Comunitățile
Europene adoptă legi destinate protecției mediului și introduc noțiunea de „poluatorul
plătește”. Iau naștere numeroase ONG-uri de mediu.2 A doua fază se constituie din perioada
de după Summit-ul de la Paris din 1972 și până la intrarea în vigoare a Actului Unic European
din 1987. Actul, care intră în vigoare la 1 iulie 1987, conferă, de asemenea, mai multă putere
Parlamentului European și consolidează competențele Comunităților Europene în domeniul
protecției mediului.3 A treia perioadă datează de la intrarea în vigoare a Actului Unic
European și intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, care intră în vigoare în 1993.
„Uniunea Europeană” este creată oficial prin acest tratat. A patra etapă concluzionează cu
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona din 2009, iar cea de a cincea urmează noua
politică impusă de Tratatul de la Lisabona. Acesta este conceput pentru a face ca Uniunea
Europeană să devină mai democratică, mai eficientă și mai transparentă și astfel mai capabilă
să rezolve provocări globale precum schimbările climatice, securitatea și dezvoltarea
durabilă.4
TFUE
„Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde
între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului
transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni.” 5 Articolul 1 al TUE ne amintește încă
odată că toate măsurile luate de UE sunt în interesul cetățeanului și implicit a umanității.
1

1
1 Mădălina Virginia ANTONESCU, Protecția Mediului În Cazul Conflictelor Armat, p.180
2 https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/1970-79_ro
3 https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/1980-89_ro
4 https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/2000-09_ro
5 articolul 1 TUE
Politica de mediu a UE, bazată pe articolul 191 al Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene, vizează conservarea, protejarea și îmbunătățirea calității mediului și ocrotirea
sănătății persoanelor. De asemenea, politica vizează utilizarea prudentă și rațională a
resurselor naturale și contribuie la promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să
contracareze problemele de mediu la scară regională sau globală, precum schimbările
climatice și pierderea biodiversității. Politica se bazează pe principiul precauției, al acțiunii
preventive, al remedierii la sursă și pe principiul „poluatorul plătește”.
Articolul 192 privind funcționarea Uniunii Europene, prevede următoarele: (al.1) Parlamentul
European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după
consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, decid cu privire la
acțiunile pe care Uniunea urmează să le întreprindă în vederea realizării obiectivelor
menționate la articolul 1912. (al.2) Prin derogare de la procedura de decizie prevăzută la
alineatul (1) și fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în
conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European, a
Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, adoptă:
(a) dispoziții în special de natură fiscală;
(b) măsuri privind:
— amenajarea teritoriului;
— administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă
cu disponibilitatea resurselor menționate;
— exploatarea solurilor, cu excepția managementului deșeurilor;
(c) măsurile care aduc atingere în mod semnificativ opțiunii unui stat membru între
diferite surse de energie și structura generală a alimentării sale cu energie.
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului
European, a Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, poate face ca
procedura legislativă ordinară să fie aplicabilă domeniilor menționate la primul paragraf.1

II. Rezumate ale lucrărilor Comisiei de Drept Internațional

Protecția mediului în raport cu conflictele armate

La a 65-a sesiune, în 2013, Comisia de Drept Internațional a decis să includă tema „Protecția
mediului în raport cu conflictele armate” în programul său de lucru, pe baza recomandării

2
111 articolul 191 TFUE
grupului de lucru. Comisia a decis să o numească pe doamna Marie G. Jacobsson în calitate
de raportoare specială pentru acest subiect.
La cea de-a 66-a sesiune, din 2014, Comisia a examinat raportul preliminar, care a oferit o
imagine de ansamblu introductivă a fazei I a subiectului, și anume regulile și principiile de
mediu aplicabile unui potențial conflict armat („obligații pe timp de pace”).
La cea de-a 67-a sesiune, din 2015, Comisia a avut în fața sa cel de-al doilea raport, care,
printre altele, a identificat și examinat regulile existente ale conflictelor armate direct
relevante pentru protecția mediului în legătură cu conflictele armate. Raportul conținea cinci
propuneri de principii și trei modele de preambul. Comisia a decis să trimită Comitetului de
Redactare modelul de preambul și propunerea de principii, astfel cum figurează în raport,
înțelegând că prevederea privind utilizarea termenilor a fost transmisă în scopul facilitării
discuțiilor și urma să fie lăsat în așteptare de către Comitetul de Redactare. Ulterior, Comisia
a luat act de proiectul de dispoziții introductive și de proiectele de principii I-(x) până la II-5,
adoptate provizoriu de Comitetul de Redactare.
La a 68-a sesiune, în 2016, Comisia a avut în fața sa cel de-al treilea raport, care s-a
concentrat pe identificarea regulilor cu o relevanță deosebită pentru situațiile post-conflict,
abordând totodată și unele aspecte preventive care trebuiau întreprinse în perioada anterioară -
faza de conflict. Raportul conținea o propunere de trei propuneri de principii privind măsurile
preventive, cinci proiecte de principii privind faza post-conflict și un proiect de principiu
privind drepturile popoarelor indigene. Comisia s-a adresat Comitetului de Redactare în
legătură cu proiectele de principii din timpul sesiunii precedente pentru a aborda unele
probleme tehnice. La primirea rapoartelor Comitetului de redactare, Comisia a luat act de
proiectele de principii 4, 6, 7, 8, 14, 15, 16, 17 și 18, care fuseseră adoptate provizoriu de
Comitetul de Redactare și a adoptat provizoriu proiectul de principii de care a luat act la a
șaizeci și șaptea sesiune, împreună cu comentariile la acestea.
3

4
La a 69-a sesiune, Comisia a înființat un Grup de lucru pe această temă, prezidat de domnul
Marcelo Vázquez-Bermúdez. Grupul de lucru a avut în fața sa proiectele de comentarii
întocmite de raportorul special, cu privire la propunerile de principii 4, 6, 8, 14 și 18, care au
5
fost adoptate provizoriu de Comitetul de Redactare la a șaizeci și opta sesiune a Comisiei și
31
https://legal.un.org/ilc/summaries/8_7.shtml

41
ibidem
5
luate la cunoștință de către Comisie în aceeași sesiune. În urma examinării raportului oral al
președintelui grupului de lucru, Comisia a decis să o numească pe doamna Marja Lehto ca
raportoare specială.
În cea de-a 70-a sesiune, Comisia a adoptat proiectele de principii 4, 6, 7, 8, 14, 15, 16, 17 și
18, care au fost luate la cunoștință în cea de-a șaizeci și opta sesiune (2016). Comisia a avut în
fața sa și primul raport al Raportorului Special, doamna Marja Lehto, care, printre altele, a
luat în considerare protecția mediului în conformitate cu legea ocupației; protecția
mediului în situații de ocupare prin dreptul internațional al drepturilor omului; și rolul
dreptului internațional al mediului în situațiile de ocupație și a inclus propuneri de
proiecte de principii 6 (2), 15-18.
La a 71-a sesiune, în 2019, Comisia a adoptat provizoriu proiectele de principii 19, 20 și 21,
care fuseseră adoptate provizoriu de Comitetul de redactare în cea de-a șaptezecea sesiune.
Comisia a avut în fața sa al doilea raport al raportorului special, care a abordat anumite
chestiuni legate de protecția mediului în conflictele armate neinternaționale, cu accent pe
modul în care regulile și practicile internaționale privind resursele naturale pot spori protecția
mediul în timpul și după astfel de conflicte. Al doilea raport a abordat, de asemenea,
responsabilitatea și răspunderea statelor și a actorilor nestatali. Au fost propuse șapte
propuneri de principii, toate acestea fiind transmise Comitetului de Redactare. Pe baza
raportului Comitetului de Redactare, Comisia a adoptat provizoriu, în primă lectură, întregul
set de propuneri de principii privind protecția mediului în legătură cu conflictele armate.
Comisia a decis, în conformitate cu articolele 16 până la 21 din statutul său, să transmită
proiectul de principii privind protecția mediului în legătură cu conflictele armate, prin
intermediul secretarului general, guvernelor, organizațiilor internaționale și a Națiunilor
Unite. Programul de mediu și alții, inclusiv Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Institutul
de Drept al Mediului, pentru comentarii și observații, cu solicitarea ca astfel de comentarii și
observații să fie transmise Secretarului General până la 1 decembrie 2020.
Lucrările Comisiei pe tema descrisă mai sus au decurs în conformitate cu rezoluțiile succesive
adoptate de Adunarea Generală în cadrul punctului referitor la raportul Comisiei de Drept
Internațional.6

Rapoartele Comitetului de Redactare

61
https://legal.un.org/ilc/documentation/english/statements/2018_dc_chairman_statement_peac.pdf
2
https://documents-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/LTD/G19/153/11/PDF/G1915311.pdf?OpenElement
Declarația președintelui Comitetului de Redactare
A 71-a sesiune a Comisiei de Drept Internațional 2019
„Alineatul 1 prevede: „[o] faptă internațională ilicită a unui stat, în legătură cu un
conflict armat, care provoacă daune mediului, atrage responsabilitatea internațională a
acelui stat, care are obligația de a repara integral acest prejudiciu. , inclusiv daune
aduse mediului în sine.”
Acest proiect de principiu prevede acum că „în conformitate cu obligațiile lor
internaționale, statele nu se vor angaja în utilizarea militară sau în orice altă utilizare
ostilă a tehnicilor de modificare a mediului care au efecte pe scară largă, de lungă
durată sau grave ca mijloc de distrugere, deteriorare sau vătămare. oricărui alt stat.”
Scopul acestei propuneri de principiu este acela de a avea o prevedere specifică privind
interzicerea manipulării deliberate a mediului în vederea utilizării acestuia ca armă.

Textul propunerii de principii privind protecția mediului în legătură cu conflictele

armate, adoptat de Comisie în prima lectură2
Extras din textul propunerii de principii adoptat de Comisie la prima lectură este reprodus mai
jos.
Protecția mediului în raport cu conflictele armate

Partea a doua
Principii de aplicare generală

Principiul 3 [4]
Măsuri pentru sporirea protecției mediului
(1) Statele vor lua, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului
internațional, măsuri legislative, administrative, judiciare și de altă natură eficace pentru a
spori protecția mediului în legătură cu conflictele armate.
2. În plus, statele ar trebui să ia măsuri suplimentare, după caz, pentru a spori protecția
mediului în legătură cu conflictele armate.
Principiul 5 [6]
Protecția mediului înconjurător al popoarelor indigene
1. Statele ar trebui să ia măsurile adecvate, în cazul unui conflict armat, pentru a proteja
mediul înconjurător al teritoriilor pe care le locuiesc popoarele indigene.
2. După un conflict armat care a afectat negativ mediul teritoriilor pe care le locuiesc
popoarele indigene, statele ar trebui să întreprindă consultări și cooperare efectivă cu
popoarele indigene în cauză, prin proceduri adecvate și în special prin instituțiile lor
reprezentative, în scopul de a lua măsuri de remediere.
Principiul 6 [7]
Acorduri privind prezența forțelor militare în legătură cu conflictele armate
Statele și organizațiile internaționale ar trebui, după caz, să includă prevederi privind protecția
mediului în acordurile privind prezența forțelor militare în legătură cu conflictele armate.
Astfel de prevederi pot include măsuri preventive, evaluări de impact, măsuri de restaurare și
de curățare.
Principiul 7 [8] Operațiuni de pace
Statele și organizațiile internaționale implicate în operațiuni de pace în legătură cu conflictele
armate vor lua în considerare impactul acestor operațiuni asupra mediului și vor lua măsurile
adecvate pentru a preveni, a atenua și a remedia consecințele negative ale acestora asupra
mediului.
Principiul 9
Responsabilitatea statului
1. O faptă ilicită internațională a unui stat, în legătură cu un conflict armat, care cauzează
daune mediului atrage răspunderea internațională a acelui stat, care are obligația de a repara
integral astfel de daune, inclusiv daunele aduse mediului în și de la sine.
2. Prezentul proiect de principii nu aduce atingere regulilor privind responsabilitatea statelor
pentru fapte ilicite la nivel internațional.
7

Partea a treia
Principii aplicabile în timpul conflictelor armate

Principiul 13 [II-1, 9]
Protecția generală a mediului natural în timpul conflictelor armate
(1) Mediul natural este respectat și protejat în conformitate cu dreptul internațional aplicabil
și, în special, cu dreptul conflictelor armate.
(2) Se va avea grijă să se protejeze mediul natural împotriva daunelor larg răspândite, pe
termen lung și grave.
3. Nicio parte a mediului natural nu poate fi atacată, decât dacă a devenit un obiectiv militar.

71
ibidem
Principiul 14 [II-2, 10]
Aplicarea dreptului conflictelor armate la mediul natural
Dreptul conflictelor armate, inclusiv principiile și regulile privind distincția,
proporționalitatea, necesitatea militară și precauțiile în atac, se aplică mediului natural, în
vederea protejării acestuia.
Principiul 17 [II-5, 13] Zone protejate
O zonă de importanță ecologică și culturală majoră desemnată prin acord ca zonă protejată va
fi protejată împotriva oricărui atac, atâta timp cât nu conține un obiectiv militar.

Partea a patra
Principii aplicabile în situațiile de ocupație
Principiul 20 [19]
Obligațiile generale ale unei puteri ocupante
1. O putere ocupantă respectă și protejează mediul din teritoriul ocupat în conformitate cu
dreptul internațional aplicabil și ține seama de considerentele de mediu în administrarea
acestui teritoriu.
2. O putere ocupantă va lua măsurile adecvate pentru a preveni daune semnificative aduse
mediului din teritoriul ocupat, care ar putea prejudicia sănătatea și bunăstarea populației din
teritoriul ocupat.
3. Puterea ocupantă respectă legea și instituțiile teritoriului ocupat privind protecția mediului
și nu poate introduce modificări decât în limitele prevăzute de legea conflictelor armate.
8

Partea a cincea
Principii aplicabile după conflictul armat

Principiul 23 [14] Procese de pace

1. Părțile la un conflict armat ar trebui, ca parte a procesului de pace, inclusiv, dacă este cazul,
în acordurile de pace, să abordeze chestiuni legate de restabilirea și protecția mediului afectat
de conflict.
2. Organizațiile internaționale relevante ar trebui, după caz, să joace un rol de facilitare în
acest sens.
Principiul 25 [15]
Principiul 26

81
ibidem
Alinare și asistență
Atunci când, în legătură cu un conflict armat, sursa daunelor mediului nu este identificată sau
reparația nu este disponibilă, statele sunt încurajate să ia măsurile adecvate pentru ca daunele
să nu rămână nereparate sau necompensate și pot lua în considerare crearea unor fonduri
speciale de compensare sau furnizarea altor forme de ajutor sau ajutor.

III. Dreptul mediului în dreptul umanitar

Conceptul de drept umanitar este o noțiune relativ nouă, ce are scopul de a cuprinde toate
reglementările destinate tratamentelor aplicate civililor, militarilor și a răniților dintr-un
conflict armat. Acesta vizează și mijloacele și metodele de guvernare a teritoriilor ocupate, ce
sunt prevăzute în convenții anterioare, cum ar fi Convenția de la Haga din 1907. Dreptul
umanitar are rolul de a limita utilizarea forței împotriva adversarului, interzicând folosirea
anumitor arme, cum ar fi gazele otrăvitoare, dar și anumite metode de luptă, insistând foarte
tare pe diferențierea obiectivelor militare de cele civile și pe evitarea victimelor provenite din
rândul populației. Scopul principal urmărit este de a reduce sau chiar de a elimina pierderile
civile din cadrul unui conflict armat, dar și de a reglementa clar și strict posibilitatea
beligeranților de a decurge la metode inumane sau neadecvate care ar putea avea urmări grave
și îndelungate asupra persoanelor sau mediului înconjurător. Obiectivul dreptului umanitar nu
este doar protejarea persoanelor implicate într-un conflict armat. Limitările privind utilizarea
anumitor arme nu au ca unic scop limitarea pierderilor de vieți omenești, acestea vizând în
aceeași măsură și protejarea mediului 91. Dreptul umanitar poate fi definit și ca ,, o ramură
specială a dreptului internațional care cuprinde (...) obligații internaționale bazate pe
considerente umanitare fundamentale, cadrul în care sunt gestionate crizele umanitare, norme
care instituie responsabilitatea individuală pentru crimele de împotriva umanității, dreptul sau,
după unii, obligația de ingerință umanitară, cadrul juridic în care își desfășoară activitățile
jurisdicțiile penale care judecă violări ale dreptului umanitar”110. Principalul principiu în
materia protecției mediului în cazul unui conflict armat este obligația statelor de a respecta
mediu în general. Acesta este regăsit în Carta Mondială a Naturii din 28 octombrie 1982 care,
în articolul 5, prevede că „natura va fi apărată de degradările cauzate de război sau de alte
acte de ostilitate”, iar in articolul 20 prevede că „activitățile militare care pot aduce prejudicii
naturii vor fi evitate”.211

91
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 1. I, pag. 11-13
101
Valentin Constantin - ,,Drept Internațional” – XIII, 13.5.pag 442
112
http://revista.universuljuridic.ro/dreptul-umanitar-al-mediului/2/
O altă convenție ce evidențiază protecția mediului în contextul unui conflict armat este
Convenția privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a
tehnicilor de modificare a mediului înconjurător (ENMOD)312, adoptată în anul 1977,
menționează în articolul 1. al1 că ,,Fiecare stat parte la prezenta convenție își asuma obligația
de a nu se angaja în utilizarea în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de
modificare a mediului înconjurător cu efecte larg răspândite, de lungă durata sau grave, ca
mijloace care provoacă distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte”. De asemenea, în
articolul 2 definește noțiunea de ,,tehnici de modificare a mediului” ca reprezentând ,,orice
tehnica menita sa schimbe - prin manipularea deliberata a proceselor naturale - dinamica sau
structura pământului, inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera şi atmosfera sau spațiul
extraatmosferic”.

Limitarea acțiunilor militare

Principiile de bază ale limitării mijloacelor și metodelor folosite în cadrul unui conflict armat
sunt prevăzute în Convenția de la Haga din 1907 privind legile și cutumele războiului pe
uscat4 13,în Protocolul adițional 1 al Convenției de la Geneva din 1949 și în Convenția privind
interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de
modificare a mediului înconjurător (ENMOD). În acest sens, articolul 35 al Protocolului
adițional de la Geneva interzice ,,să se întrebuințeze arme, proiectile şi materiale, ca şi metode
de luptă de natură să provoace suferințe inutile” și ,,să se utilizeze metode şi mijloace de luptă
care sunt concepute pentru a cauza, sau de la care se poate aștepta că vor cauza pagube
excesive, de durată şi grave mediului natural” iar în articolul 55 este prevăzut că ,, Războiul
va fi purtat veghind la protejarea mediului înconjurător natural împotriva daunelor întinse, de
durată şi grave” . Tot în acest protocol, articolul 51 interzice atacurile făcute fără discriminare,
înțelegând prin aceasta acele atacuri care ,,nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar
determinat”, ,,care folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi îndreptate împotriva
unui obiectiv militar determinat” sau ,,care folosesc metode sau mijloace de luptă ale căror
efecte nu pot fi limitate”. Aceste principii reprezintă bazele oricărui reglementări legate de
conflictele armate și au la bază ideea necesității militare. Ele se bazează pe ,,principiile
umanității și pe conștiința publică114”.
Acest concept de ,,conflict limitat”, care predomină dreptul modern al războiului, încearcă să
găsească un echilibru între necesitatea acțiunilor militare și protejarea obiectivelor civile sau a
123
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/30974
134
https://ihl-databases.icrc.org/ihl/INTRO/195
141
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 4. I, pag.. 126
vieților omenești. Un alt important principiu al acestui nou concept este proporționalitatea
distrugerilor provocate față de avantajul militar obținut. Singurul moment în care cel din urmă
poate justifica distrugerile provocate este când acestea au fost absolut necesare obținerii unui
avantaj militar.
Titlul IV al Protocolului adițional 1 al Convenției de la Geneva din 1949 stabilește ,,regula
fundamentală” în materia diferențierii între obiectivele militare și cele civile. Astfel, Articolul
48 prevede că ,,În vederea asigurării respectării şi protecției populației civile şi a bunurilor cu
caracter civil, părțile la conflict trebuie întotdeauna să facă o diferențiere între populaţia civilă
şi combatanţi, ca şi între bunurile cu caracter civil şi obiectivele militare şi, în consecință, să
dirijeze operațiunile lor numai împotriva obiectivelor militare”. Coroborată cu celelalte
articole enunțate pe parcurs, reiese că desfășurarea activităților în cadrul unui conflict armat
trebuie făcută în limita necesității obținerii avantajului militar, evitându-se totodată, pe cât
posibil, distrugerea mediului înconjurător sau a pierderii vieților omenești.
La o primă vedere, aceste reglementări par destul de stricte și precise pentru a limita
distrugerile colaterale din cadrul conflictelor armate. În realitate însă, observând războaiele ce
au avut loc în ultimele decenii, putem observa că de cele mai multe ori aceste convenții nu
sunt respectate. Acest lucru se datorează faptului că acest domeniu al protecției dreptului
mediului este încă la început, nefiind încă întru totul apt să sancționeze încălcările
prevederilor sale. Însă, această ramură a dreptului internațional se află în continuă dezvoltare,
un bun exemplu în acest sens reprezentându-l Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului și
Dezvoltării de la Rio de Janeiro din 1992. În cadrul acestei conferințe, în Principiul 24 sunt
recunoscute efectele devastatoare asupra mediului ale războaielor sau a conflictelor armate de
orice fel, și este enunțată obligația statelor de a respecta prevederile internaționale privitoare
la protecția mediului în contextul mai sus menționat.

IV. Protecția instalațiilor ce conțin forțe periculoase

Deși articolele prezentate mai sus limitează și restrâng posibilitățile atacării anumitor
obiective și interzic acțiunile ce ar putea avea ,,efecte ce nu pot fi limitate”, există o serie de
instalații ce au făcut necesară o reglementare specială, datorită efectelor devastatoare pe care
le-ar avea distrugerea lor. Astfel, Protocolul adițional 1 al Convenției de la Geneva din
1949115 creează o nouă categorie a ,,instalațiilor ce conțin forțe periculoase”. În articolul 56
alineatul 1 al Protocolului adițional 1 se menționează că ,,instalațiile conținând forte
periculoase, și anume barajele, digurile şi centralele nucleare de producere a energiei

151
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Protocolul-Aditional-I.pdf
electrice, nu vor face obiectul atacurilor, chiar dacă ele constituie obiective militare, atunci
când astfel de atacuri pot provoca eliberarea acestor forţe şi, în consecinţă, pot cauza pierderi
importante populaţiei civile”. Reglementarea distinctă a centralelor nucleare făcută de
protocolului adițional 1 are scopul de a evidenția pericolul deteriorării acestor instalații
datorită forțelor incontrolabile care pot fi eliberate. Deși un astfel de pericol este evident, până
la apariția protocolului 1, nu exista o prevedere care să interzică în mod expres atacul asupra
unei de instalații periculoase. În continuare, tot articolul 56 alineatul 1, datorită distrugerilor
uriașe provocate de eventuala deteriorare a unor astfel de obiective, prevede că ,, Celelalte
obiective militare situate pe aceste lucrări sau instalaţii sau în apropierea lor nu trebuie să facă
obiectul atacurilor, atunci când astfel de atacuri pot provoca eliberarea de forţe periculoase şi,
în consecinţă, pot cauza pierderi considerabile populaţiei civile”.
Însă, alineatul 2 al Articolului 56 prevede că regimul special al centralelor nucleare poate fi
ignorată în cazul in care ,, ele furnizează curent electric pentru sprijinul regulat, important şi
direct al operaţiunilor militare şi dacă astfel de atacuri reprezintă singurul mijloc practic de a
face să înceteze acest sprijin”. Din prevederile articolului 56, reiese ideea că simpla clasificare
a unei centrale nucleare ca ,,obiectiv militar” nu justifică atacul asupra ei. O primă
caracteristică necesară pentru validarea unui eventual atac asupra unei astfel de instalații este
funcționarea acesteia în scopuri militare, distincte de utilitatea sa normală. Un alt criteriu
pentru ridicarea protecției conferite de paragraful 1 al Articolului 56 este necesitatea pe care o
impune atacarea unei centrale nucleare pentru obținerea unui avantaj militar. Însă, deoarece
funcționarea în condiții normale a unei centrale nucleare -generarea de energie electrică
pentru orașe, instituții, printre care și baze militare- o poate face să constituie un ,,obiectiv
militar”, distrugerea acesteia se va justifica doar în condițiile în care nu există o altă metodă
de a îi opri funcționarea16.

Energia nucleară și implicații

„Tehnologia nucleară a fost prima dată dezvoltată la începutul anilor 40. Urmând producția
bombelor nucleare din timpul celui de-al doilea război mondial, atenția generală s-a reorientat
spre uzul pașnic al energiei nucleare în anii 50, în special pentru generarea energiei. Azi,
există peste 430 de reactoare nucleare comerciale funcționale, în peste 31 de țări, inclusiv în
Japonia și în 15 țări europene, care asigură peste 11% din electricitatea mondială.
Aproximativ 70 de alte reactoare se află sub construcție în alte 16 țări.
16

1
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 4. III.3, pag. 223
2
Yumiko Nakanishi, Contemporary Issues in Environmental Law The EU and Japan, Ed. © Springer Japan
2016, p.200
În cursul istoriei sale, au avut loc mai multe accidente și incidente, cooperarea internațională
fiind promovată pentru a atinge un nivel mai ridicat de securitate nucleară. Convenția privind
notificarea timpurie a unui accident nuclear și convenția privind Asistența în Cazul de
Accident Nuclear sau Urgență Radiologică au fost încheiate după accidentul de la Cernobîl
din 1986.”1

Legislația internațională în materie nucleară în timpul accidentului din

Cernobîl și Fukushima

Accidentul Cernobîl din 26 Aprilie 1986, de la centrala nucleară de pe teritoriul fostei URSS,
lângă actualele granițe cu Belarus și Rusia, a fost catalogat ca „cel mai devastator accident din
istoria puterii nucleare”. Două decenii mai târziu, consecințele în ceea ce privește sănătatea,
dar și impactul la nivel socio-economic încă se simt.

În plus, dintr-o perspectivă legală, accidentul a scos la suprafață câteva deficiențe

semnificative din perspectiva legilor și normelor internaționale, inițiate pentru folosința sigură
și pașnică a energie nucleare. În același timp, s-a evidențiat „nevoia pentru o atenție
internațională colectivă concentrată pe siguranța nucleară”. 2Accidentul nuclear a însemnat un
adevărat apel de trezire pentru „comunitatea nucleară internațională” și a condus la o nouă eră

în cooperarea internațională.
Dizolvarea Uniunii Republicile Socialiste Sovietice (URSS) în 1991 a generat îngrijorări
serioase în ceea ce privește materialele nucleare și radiologice, instalațiile și expertiza URSS
precum și reactoarele de tip URSS utilizate. Convenția privind siguranța nucleară (CNS) a
intrat în vigoare la 24 octombrie 1996 ca primul tratat internațional obligatoriu din punct de
vedere juridic care abordează siguranța nucleară. Se urmărește să se asigure că astfel de
instalații sunt operate într-un mediu sigur, bine reglementat și mod ecologic. Chiar și înainte
de Convenție, diverse standarde de siguranță au fost emise (AIEA) ca să reprezinte un
consens internațional cu privire la cele mai bune practici pentru realizarea unui nivel ridicat
de siguranță. Fiecare țară a adoptat în mod oficial Standardele ca reguli obligatorii, utilizându-
le direct pentru a stabili reglementări naționale, sau referindu-se la ele pentru revizuirea
propriilor reglementări și standarde naționale. Securitatea nucleară rămâne în sfera
suveranității naționale. Împreuna cu aceste convenții și standarde internaționale, cu toate
acestea, un regim de securitate nucleară are au fost dezvoltate și elaborate nu numai la nivel
național, ci și regional și internațional.
Marele cutremur din Japonia de Est din 11 martie 2011 cu magnitudinea 9,0 și tsunami-ul
următor au fost catastrofale pentru regiune și au afectat masiv Centrala nucleara Fukushima
Daiichi. Ca răspuns, Consiliul European din 24/25 martie 2011 a solicitat ca siguranța tuturor
centralelor nucleare din UE să fie revizuită pe baza evaluării cuprinzătoare și transparentă a
riscurilor și siguranței („Teste de stres”). Obiectivul testelor de stres a fost de a verifica dacă
standardele de siguranță utilizate pentru acordarea licențelor de funcționare unor centrale
nucleare specifice au fost suficiente pentru acoperirea evenimentelor extreme neașteptate. Mai
exact, testele de stres au măsurat capacitatea instalațiilor nucleare de a rezista daunelor
cauzate de pericole precum cutremure, inundații, atacuri teroriste sau coliziuni cu avioane. La
4 octombrie 2012, raportul privind rezultatele testelor de stres din UE a fost adoptat și
prezentat Consiliului European și Parlamentului European. S-a remarcat că standardele de
siguranță ale centralelor nucleare din Europa au fost în general ridicate, cu toate acestea, au
fost recomandate îmbunătățiri suplimentare. În consecință, autoritățile statelor membre UE au
elaborat planuri naționale de acțiune, care, de asemenea au fost revizuite de către experți din
țările UE și de către Comisia Europeană. Implementarea recomandărilor și a planurilor de
acțiune pentru testele de stres se află pe deplin în responsabilitatea națională.17

171
ibidem
 V. Centralele nucleare, cum sunt acestea influențate de un conflict
armat si cum este influențat mediul înconjurător

Mediul înconjurător este influențat de mulți factori negativi, de aceea protejarea acestuia este un
subiect relevant și mereu de actualitate datorită evenimentelor constante care se petrec în lume.
“Mediul trebuie protejat nu doar în raport cu dreptul la dezvoltare al popoarelor și statelor, ci și
în raport cu existența conflictelor militare și a crizelor de orice tip ce implică tehnologii
distructive la adresa sa.”
Securitatea mediului este, în secolul XXI, partea securității naționale. Mediul înconjurător are o
importanță mare în cultura juridică și politică a societăților din cauza mai multor factori cum ar
fi: schimbările climatice, intensificarea gradului de industrializare, poluarea aerului, poluarea
apelor.
Gradul crescut de tehnologizare și de inteligență artificială, în natura armamentelor militare și
modul de a concepe și de a purta războaie trebuie să plece de la premisa obligatorie a protecției
mediului înconjurător. Astăzi asistăm, datorită unui mod specific de a privi lumea internațională,
la un salt tehnologic în materia tipurilor de armamente118.
Protejarea mediului înconjurător în contextul războiului s-a stabilit în Rezoluția 687 a Consiliului
de Securitate în raport cu războiul din Golf din 1990-1991.
În ceea ce privește Irakul, deși Consiliul de Securitate este un organ politic, iar decizia luată la 3
Aprilie 1991 se adresează exclusiv lui, acesta ar putea influența prin descurajarea celorlalte state,
potențialelor implicări in războaie, prin distrugerea mediului. Este general acceptat faptul că
poziția Irakului față de Rezoluția 687 este ad bellum. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că, în
principiu, legile războiului sunt obligatorii în mod egal pentru toți beligeranții, indiferent dacă un
beligerant are sau nu dreptul să conducă războiul sau să folosească forța în temeiul dreptului
internațional public.
Consiliul de Securitate a etichetat una dintre părți drept „agresor” sau în cazul acțiunii colective a
forțelor Națiunilor Unite în baza unei decizii a Consiliul de Securitate. Această concluzie a fost
repetată în dictul 2E, care a fost adoptat numai cu votul decisiv al Președintelui. Dacă hotărârea
Curții trebuie să fie înțeleasă ca implicând că orice utilizare a forței, inclusiv utilizarea armelor
nucleare, trebuie să respecte ambele ius ad bellum și in bello pentru a fi legală în temeiul
dreptului internațional public, atunci declarația sa este doar cuprinzătoare și în conformitate cu
pre-doctrina existentă.

181
Mădălina Virginia ANTONESCU, Protecția Mediului În Cazul Conflictelor Armate, p.180
Asemănarea Rezoluției 687 cu Tratatul de la Versailles este izbitoare, nu numai în ceea ce
privește domeniul de aplicare a răspunderii Germaniei și Irakului, dar şi cu privire la stingerea
răspunderii acestora printr-o comisie internațională. Ius ad bellum și ius in bello sunt totuși strâns
legate. Greenwood a concluzionat în 1983 că ambele categorii de reguli sunt „mai apropiate
astăzi decât au fost de peste două secole” și în timp ce au funcționat „la diferite etape” în trecut,
„acum se aplică simultan”.
Ambele seturi de reguli par să opereze într-adevăr la niveluri diferite și în diferite moduri
diferite. Ius in bello reglementează în primul rând desfășurarea ostilităților şi protecția victimelor
conflictelor armate. Ius ad bellum, pe de altă parte, reglementează întreținerea și restaurarea
internațională, pacea și securitatea, are scopul în primul rând de a reglementa comportamentul
statelor și, prin urmare, pare să opereze mai mult la nivel macro. Deși ambele seturi de reguli par
să opereze la niveluri diferite, ele nu funcționează complet independent unul de celălalt și este
posibil, prin urmare, responsabilitățile din ambele seturi de reguli să se suprapună. Această
aplicabilitatea simultană atât a ius ad bellum, cât și a ius in bello trebuie sa se distingă de
aplicarea paralelă și simultană a diferitelor seturi de norme din dreptul intern.
Deși s-a susținut în vremuri anterioare că războiul este un fenomen sociologic care se încadrează
în afara domeniului dreptului, acest punct de vedere nu a fost niciodată acceptat ca premisă
legală și practica internațională.
Relația dintre legea drepturilor omului și in bello, sau inter-dreptul național umanitar, nu este
ușor de evaluat; are scopul de a proteja individul, dar face acest lucru în circumstanțe diferite,
Deși impactul dreptului internațional general în rândul beligeranților nu pare a fi considerabil,
impactul său asupra relației dintre beligeranții și nebeligeranții pare a fi substanțial. Precum a
fost observat mai sus, raportul juridic dintre beligeranți și non-beligeranții vor fi afectați doar de
legea neutralității, adică că, în principiu, atât beligeranții cât și nebeligeranții vor trebui să
respecte obligațiile lor internaționale în temeiul ius pacis.
Un stat beligerant nu putea scăpa de responsabilitatea internațională decât sub dreptul
internațional general al mediului, dacă își poate suspenda temporar obligații față de alte părți
contractante în temeiul unui tratat la care este o parte, în conformitate cu legea tratatelor, sau
dacă poate demonstra existența așa-numitelor „împrejurări care exclud nelegalitatea” conform
legii răspunderii statului.119

191
Erik Koppe, The Use of Nuclear Weapons and the Protection of the Enviroment during International Armed
Conflict,pp.309-359
Centralele din Ucraina
Scurt istoric
Dezvoltarea energiei nucleare în Ucraina este destul de recentă, prin reactor de la Cernobîl este
de fapt din 1970 ca construcție și din 1978 ca intrare în producția comercială.
Dezastrul de la Cernobîl a fost cel mai grav accident nuclear din istorie, nivelul 7 pe scara INES
a AIEA. A avut loc pe 26 aprilie 1986, în cadrul unui test definit ca „siguranță”. Toate acele
reguli de siguranță care s-a vrut a fi respectate, au fost din contra încălcate, ducând la o creștere
bruscă și necontrolată a puterii și a temperaturii a miezului reactorului 4 al centralei.
Un nor de materiale radioactive s-a scurs din reactor și a căzut pe suprafețe mari din jurul
centralei care erau puternic contaminate. Radiațiile au ajuns în Europa de Est, Finlanda și
Scandinavia, dar și în Italia, Franța, Germania, Elveția, Austria și Balcani.
Industria nucleară Ucraineană a rămas strâns asociată cu Rusia mulți ani după prăbușirea Uniunii
Sovietice. În urma accidentului, centrala a fost oprită treptat, cu reactorul 3 oprita în 2000, pentru
a permite reactoarelor noi să intre în funcțiune.
Ca urmare a crizei economice care a rezultat din prăbușirea Uniunii Sovietice, reactoarele 5 și 6
din Cernobîl au fost întrerupte, la fel si centralele din Odessa și Crimeea.
La sfârșitul anului 1995, unitatea 6 din Zaporojie a fost conectată la rețea, făcând din aceasta
prima fabrică din Europa cu o capacitate netă de 5.700 Mwe. În 2004 au fost finalizate
reactoarele Chmel’nyc’kyj 2 și Rivne 4. În Ucraina există 15 unități în patru centrale electrice
administrate de Energoatom.
În raport cu protecția mediului, Ucraina nu are o strategie cuprinzătoare de gestionare a
deșeurilor radioactive. Combustibilul utilizat este depozitat în mare parte la fața locului.
Începând din 2011, deșeurile ucrainene de nivel înalt provenite din reprocesarea combustibilului
vor fi returnate din Rusia în Ucraina și vor fi direcționate către depozitul central120.

Centrala de la Zaporojie
Cea mai mare centrală nucleară din Europa și printre primele 10 cele mai mari din lume este
centrala de la Zaporojie. Centrala este situată în sud-estul Ucrainei. Are 6 reactoare nucleare,
primele cinci reactoare au fost pornite succesiv între 1985 și 1989, iar al șaselea a fost adăugat in
1995.

201
https://koaha.org/wiki/Energia_nucleare_in_Ucraina
În mai 2014, 40 de membri înarmați care au pretins că sunt reprezentanți ai partidului Sectorul de
dreapta ar fi încercat să intre în zona centralei electrice. Aceștia au fost opriți de poliția
ucraineană înainte de a intra în Enerhodar.
La 3 decembrie 2014, prim-ministrul Arseni Iațeniuk a anunțat un incident care a avut loc cu
câteva zile înainte la centrala nucleară de la Zaporojie. Cauza incidentului a fost raportată ca un
scurtcircuit în sistemul de prize și nu a fost legată de producția centralei. Unul dintre cele șase
reactoare ale centralei a fost închis de doua ori în decembrie 2014.
La 25 februarie 2022, reactoarele 1 până la 4 au rămas operaționale, în timp ce unitățile 5 și 6 au
fost închise.
La 28 februarie 2022, Rusia a susținut că a capturat centrala și a ocupat orașul Enerhodar.
Primarul din Enerhodar, Dimitri Orlov, a negat ulterior această afirmație. Agenția Internaționala
pentru Energie Atomică (AIEA) a primit pe 1 martie 2022 confirmarea că centrala se află în
administrarea Ucrainei și filmările din oraș au arătat scutul uman prin care localnicii apărau
accesul la centrală.
La 4 martie 2022, armata rusă a bombardat puternic zona, provocând un incendiu la o clădire de
cinci etaje aflată lângă centrală, existând pericolul unei contaminări nucleare în toată lumea.
Milițiile cecene ale lui Ramzan Ahmativici Kadîrov au ucis câțiva angajați și au ocupat centrala.
Există temeri că pot șantaja chiar si Rusia, pentru a oferi independență Ceceniei121.
Cu șase reactoare VVER-1000 de concepție sovietică, centrala, dispune de o capacitate totală de
aproape 6000 de megawați. Într-o perioadă normala, uzina produce o cincime din electricitatea
Ucrainei.
Rusia a trimis la Zoporojie 11 ingineri de la centralele ruse de la Balakovo, de pe Volga, și
Rostov pe Don, a precizat Energoatom222.

211
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Centrala_nuclear%C4%83_Zaporije
2
https://www.google.ro/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/ucraina-centrala-nucleara-de-la-zaporojie-e-
considerata-teritoriu-rus-a-fost-plasata-sub-controlul-rosatom-autoritatea-nucleara-rusa-1869749
22
Concluzie

În concluzie, legislația internațională cuprinde un set bine structurat de reguli ce privesc

protejarea mediului în timpul unor evenimente precum conflictele armate sau chiar accidentele
ce pot surveni în exploatarea energie nucleare și care trebuie luate în considerare de către statele
implicate. Cu toate acestea, aplicarea normelor nu este întotdeauna realizată într-un mod ideal,
existând lacune în ceea ce privește sancționarea unor încălcări ale acestora, fiind simțită nevoia
unor „pedepse” mai aspre pentru astfel de situații. Protejarea mediului este crucială pentru
dreptul generațiilor viitoare de a beneficia de un mediu curat, sănătos și de o planetă sigură,
neafectată de războaie, precum și dreptul omului și al generațiilor viitoare de a trăi într-o lume
eliberată de teroare în care conflictele armate să nu mai reprezinte un pericol existent. Societatea
contemporană se confruntă cu aceste evenimente în mod regulat, iar, pentru acest motiv,
considerăm că abordarea temei prezentate în lucrare are scopul de a stârni interesul, atât pentru a
descuraja orice formă de război, cât și pentru a aduce la cunoștință importanța protecției
mediului natural care a imprimat rezultatele acțiunilor de luptă și a conflictelor sociale.
În general, războiul poate fi considerat o modalitate de rezolvare a unei situații strategice, însă nu
se rezumă doar la acest aspect, întrucât intervin și elemente ce se întind pe mai multe coordonate
e.g. (politică, filozofie, sociologie, geografie , drept).  Istoria ne arată consecințele dezastruoase
pe care un război le aduce asupra mediului e.g. ( provocarea unor fenomene: uragane, furtuni,
cutremure, poluarea apei, a aerului și a stratului de ozon, inundații, etc.) Întreaga relație dintre
om si mediu a suferit profunde transformări datorită faptului că din neglijența si ignoranța –
uneori chiar din rea-credință – omul a ajuns să devină autorul crizei cu care se confruntă mediul
înconjurător. Așadar înțelegerea la un nivel profund a evenimentelor din trecut pentru a evita
repetarea acestora pe cât de mult posibil devine vitală pentru supraviețuirea planetei noastre,
deoarece se poate observa că, atâta vreme cât vor exista războaie, vor exista și situații în care
necesitățile militare vor fi mai pregnante decât preocupările ecologice; nu vom putea proteja
niciodată mediul in totalitate de riscurile si amenințările de natură militară. Tot ceea ce se poate
face, se rezumă la a atenua efectele distructive ale războiului.

„
 Bibliografie

Mădălina Virginia ANTONESCU, Protecția Mediului În Cazul Conflictelor Armate

Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts”

Valentin Constantin - ,,Drept Internațional”

Yumiko Nakanishi, Contemporary Issues in Environmental Law The EU and Japan, Ed. © Springer Japan 2016

Erik Koppe, The Use of Nuclear Weapons and the Protection of the Enviroment during International Armed
Conflict

Articole din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene

https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/1970-79_ro

https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/1980-89_ro

https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/2000-09_ro

https://legal.un.org/ilc/summaries/8_7.shtml

http://revista.universuljuridic.ro/dreptul-umanitar-al-mediului/2/

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/30974

https://ihl-databases.icrc.org/ihl/INTRO/195

https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Protocolul-Aditional-I.pdf

https://koaha.org/wiki/Energia_nucleare_in_Ucraina

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Centrala_nuclear%C4%83_Zaporije

https://www.google.ro/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/ucraina-centrala-nucleara-de-la-zaporojie-e-
considerata-teritoriu-rus-a-fost-plasata-sub-controlul-rosatom-autoritatea-nucleara-rusa-1869749