Temă și viziune asupra lumii în creația lui Ion Barbu prof.

Beatrice Anisoiu

Definirea Modernismul este curentul literar, manifestat în perioada interbelică, ale cărui
curentului literar trăsături au fost teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate prin intermediul
revistei și cenaclului „Sburătorul”. Orientarea artistică promovează înnoirea
literaturii prin desprinderea de trecut și prin crearea unei modalități
inovatoare de exprimare a crezului artistic.
În lirica interbelică sunt formulate deziderate precum: crearea unui lirism
subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea totală a obiectivității,
ambiguitatea și expresivitatea limbajului, cât și încălcarea convențiilor și a
regulilor impuse, inclusiv la nivel prozodic.
Încadrarea în epoca Opera lui Ion Barbu (pseudonim al matematicianului Dan Barbilian) apare în
literară perioada interbelică, alături de creațiile lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga, acesta
înscriindu-se în modernismul de tip ermetic. Ermetismul, curentul literar în care
se încadrează poezia lui Ion Barbu, solicită dimensiunea rațională a condiției
umane, inhibând-o pe cea sentimentală.
Mai mult de atât, imaginarul poetic barbian pornește de la premisa că poezia este
un semn al minții, ea interferând cu matematica, după cum însuși declara: „Pentru
mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit
niciodată domeniul divin al geometriei.”
Trăsăturile ale Opera barbiană este o lirică pură, intelectualizată cu un limbaj dens cu termini
liricii neobișnuiți, mulți dintre ei neologici sau foarte rari, care oferă poeziei sale
caracterul de poezie ermetică, încifrată, dedicată lectorului avizat, inițiat, capabil
să descifreze exprimarea criptică, în care artistul folosește simboluri, dislocări
topice, elipse și metafore inedite.
Contextul apariției Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua etapă de creație a
operei în epocă și poetului, așa cum afirma criticul Tudor Vianu în studiul consacrat acestuia în 1935 „Introducere
încadrarea creației în opera lui Ion Barbu”, etapa baladic-orientală și este o poezie modernistă, integrată
într-o tipologie în ciclul Uvedenrode și publicată în volumul „Joc secund” în anul 1935. (volum care
aparține etapei a treia, numită etapa ermetică)

Subintitulată baladă cultă, „Riga Crypto și lapona Enigel” pare o stranie poveste
de dragoste, cu un început de cântec bătrânesc de nuntă, dar care se realizează în
viziunea modernă, ca un amplu poem epic al cunoașterii și ca un poem alegoric,
al unei povești de iubire din lumea vegetală.
Autorul păstrează din specia tradițională schema epică și personajele antagonice,
însă evenimentele narate sunt de natură fantastică și alegorică. Mai mult de atât,
structura narativă implică interferența dintre genuri: caracterul dramatic al
dialogului dintre personaje se întrepătrunde cu lirica măștilor, presărată cu
metafore surprinzătoare ce conferă ambiguitate limbajului poetic accesorizat cu
numeroase cuvinte cu sonorități neobișnuite, dar și cu înnoiri prozodice.
Teme și motive Tema baladei este iubirea, prezentată ca o cale de cunoaștere, eșuată, căci cei doi
literare protagoniști aparțin unor planuri diferite. Însă, universul poetic este construit cu
ajutorul motivelor poetice care încifrează textul, precum: transhumanța, atracția
pentru Soare (simbol al absolutului), tentația Sudului, motivul nunții, al visului,

1
Temă și viziune asupra lumii în creația lui Ion Barbu prof. Beatrice Anisoiu

motivul fântânii, al trecerii timpului, toate conlucrând la dezvăluirea celor două

tipuri umane: al geniului (Enigel), care aspiră spre absolut și care dorește
depășirea condiției proprii, și al omului de rând (transpus alegoric sub chipul
regelui Crypto), ființă instinctuală care își continuă viața alături de cei din mediul
său limitat.
Titlul Titlul operei alcătuit din numele protagoniștilor trimite cu gândul la marile povești
de dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, sau din
perspectiva temei iubirii imposibile, interzise, ne îndreaptă cu gândul la povestea
de dragoste dintre micuța sirenă și o ființă pământeană, personajele lui H.Christien
Andersen, ori la drama personajelor eminesciene din Luceafărul care aspirau spre
lumi diferite.
Astfel, cele două ființe ale creației barbiene fac parte din lumi diferite: numele lui
Crypto, regele ciupercilor, are dublă proveniență: din termenul criptogamă (grup
de plante inferioare, fără flori și care se înmulțesc prin spori) și din adjectivul
criptic (ascuns); numele Enigel are ș el o posibilă etimologie în substantivul
regăsit în limbile germanice în diversele variante ale latinescului angelus (engel,
enigel, angel), ea reprezentând finețe, lumină.
Personajele alcătuiesc imaginea cuplului neîmplinit: el întruchipează geniul
vegetal, stadiu steril de increat, intelectul pur, iar ea aparține umanului, caracterizat
prin aspirația spre absolut reprezentat de Soare.
Elemente de Compozițional, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând
compoziție/ câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeleilate nunți, povestită, în
comentarea a două care are loc nuntirea nu dintre Crypto și Enigel, protoganiștii baladei, ci dintre
idei poetice Crypto și măsălarița. Tehnica compozițională folosită este cea a povetirii în ramă
sau a povestirii în poveste.
Incipitul este reprezentat de formula de adresare folosită de nuntașul care
încearcă să convingă menestrelul (trubadurul-poet-cântăreț din sec XII-XIII care au insaturat în cultura
europeană un cod de comportament erotic, de tip curetenesc: divinizarea femeii iubite și supunerea voluntară a
să cânte povestea tristă,
îndrăgostitului unor reguli stricte de a o sluji, arătânduși dragostea și devotamentul)
neîmplinită a regelui Crypto și a laponei Enigel: „Menestrel trist, mai aburit/Ca
vinul vechi ciocnit la nuntă,/ De cruscul mare dăruit (…)Un cântec larg tot mai
încearcă,/Zi-mi de lapona Enigel/Și Crypto, regale-ciupearcă.”
Întoarcerea poetului modernist ermetic la poezia medieval nu este deloc
întâmplătoare: cântărețul este un inițiat, posesor al unei taine și legi dincolo de fire,
cântecul său „larg” conține înțelesuri ascunse despre tainele inimii, nerelevate
oricăui. Acest cântec este spus ca un ritual, la sfârșitul nunții reale și va reprezenta
rama celei de a doua nunți povestite.
Partea a doua, nunta evocată, este realizată pe mai multe secvențe poetice:
portretul și împărăția lui Crypto, portertul și locurile natale ale lui Enigel, oprirea
din drum a laponei, visul și întâlnirea celor doi, cele trei chemări ale rigăi și
refuzurile fetei, relevarea relației dintre simbolul Soarelui și condiția eroilor,

2
Temă și viziune asupra lumii în creația lui Ion Barbu prof. Beatrice Anisoiu

încheierea întâlnirii și pedepsirea rigăi în finalul baladei, care se va nunti cu

măsălarița, devenit între timp creat, supus trecerii timpului, prin anularea vrăjii
care îl făcea nemuritor.
Imaginarul poetic este reprezentat de spațiul definitoriu al existenței celor doi
protagoniști: Crypto, „inimă ascunsă” este stăpânul lumii vegetale, împărățește
peste tărâmul umed și răcoare al pădurii, însă trăiește condiția lui tragică de a a fi
bârfit și ocărât de supuși, pentru că e „sterp și nărăvaș” și „nu înflorește”, năzuind,
însă, la împlinirea unei iubirii aparte, prin nuntirea cu „lapona mică, liniștită,”
Enigel, păstorița care își duce turmele de reni către Sud, în căutarea Soarelui,
simbol al cunoașterii absolute către tinde eroina, întruchipare a lumii superioare,
echilibrate către care tinde ființa rațională, liniștita Enigel.
Povestea dintre cei doi este fantastică și se desfășoară în visul fetei; riga rostește de
trei ori un descântec de dragoste, prin care caută să o atragă pe micuța laponă, în
lumea lui, însă, tot de atâtea ori este refuzat: mai întâi, craiul Crypto o îmbie pe
fată cu „fragi, ție dragi”, ceva material, specific lumii lui, a doua oară, se oferă pe
sine sacrificiu: „Enigel, Enigel,/Scade noaptea, ies lumine,/Dacă pleci să
culegi,/Începi, rogu-te, cu mine?”; refuzat a doua oară, mai are o tentativă
disperată de a o convinge pe laponă, vorbindu-i de valorile supreme ale lumii lui:
„somnul fraged” și „uitarea”, care vindecă ființa rațională însetată de absolut, de
zbuciumul permanentei căutări a Soarelui.
Tentația este copleșitoare pentru fată și Enigel și-reneagă cu greu, ea însăși
mărturisind că se află într-o situație dilematică – de a-și urma visul până la capăt,
de a ajunge pe tărâmul luminii și al căldurii, lumeaocrotită de Soare: „Rigă Crypto,
rigă Crypto,/Ca o lama de bluestem/Vorba-n inimă-ai înfipt-o!//Eu de umbra mult
mă tem”. Fata mărturisește că este o ființă dependentă de împlinirea destinului său:
„Mă-nchin la soarele-nțelept,/Că sufletu-i fântână-n piept”,căci urgisită în tărâmul
de gheață, de zăpezi, idealul ei este de a se închina astrului suprem al zilei: pentru
ființa umană, umbra este principala cauză a morții spiritului, în schimb, lumina
soarelui reprezintă bucuria absolută a spiritului, simbol al eternității spirituale.
Finalul baladei este trist: surprins de razele Soarelui, căci trecerea timpului este
inevitabiă, Crypto lipsit de apărare, departe de umbra și răcoarea în care viețuiește,
supus căldurii razelor, duce la împlinirea blestemului: „Și sucul dulce
înăcrește!/Ascunsa inimă-i plesnește”, sărmanul rege devenind ciupercă
otrăvitoare, asemenea tuturor bureților peste care împărățea, devenind din increate-
creat. După această experiență inițiatică a iubirii eșuate, „nebunul rigă Crypto” se
va nunti cu o planta inferioară din regnul său: „Laurul-Balaurul” și „măsălarița
mireasă”, făpturi neevoluate ca și el.
Simboluri poetice Simbolul dominant în text este nunta, o probă a inițeirii în tainele lumii: nunta
umană este împlinită, membrii cuplului aparțințnd aceleași trepte aevoluției, pe
când nunta povestită este una imposibilă, din cauza incompatibilității dintre cei doi
eroi care fac parte din regnuri diferite –vegetal-uman-. Idealul laponei este soarele,
ultima treaptă a inițierii sale, simbol al purității absolute, de factură apolinică,

3
Temă și viziune asupra lumii în creația lui Ion Barbu prof. Beatrice Anisoiu

rațională, pe când rigă aspire pentru împlinire de factură dionisiacă, instinctuală.

Un alt motiv literar, cu valoare simbolică este oginda, obiect al reflectării, care îl
metamorfează pe Crypto, coborându-l și mai mult în inferioritate.
Personajele reprezintă și ele simboluri, poemul remarcându-se printr-un lirism
obiectiv, evidențiat prin lirica măștilor: fiecare dintre ei reprezintă o ipostază a
poetului. Balada lui Ion Barbu a fost comparată cu „Luceafărul ”eminescian, fiind
numită un „Luceafăr întors”. Dacă a Mihai Eminescu, muritorul aparținând
planului terestru aspira către o stea, simbol al geniului dintr-o sferă superioară, din
planul cosmic, în poemul barbian, Crypto, personajul masculin de această data,
aparținând regnului vegetal, inferior, își dorește împlinirea erotică alături de o
ființă umană, evoluată, ființă superioară, Enigel. Ambele drumuri către cunoaștere
prin iubire se vor finaliza cu un eșec, deoarece toți protagoniștii aparțin unor lumi
incompatibile.
Elemente de Creația barbiană, extrem de elaborate, este expresia unui proiect riguros și al unor
prozodie reguli autoimpuse de cpătre scriitorul modernist, Ion Barbu, menite să-l
individualizeze în categoria poeților „puri și spontani” (Ion Pop), cum erau
Arghezi și Blaga, în epocă.
Poetul modernist optează pentru creația epică, exploatându-i resursele muzicale ale
vechii specii, adăugându-i numeroase elemnte de modernitate: alcătuirea strofică
apare destul de riguros gândită inițial: catrenele de la începutul poemului nu sunt
respectate însă, până la finalului poemului, măsura versurilor, predominant de 8-9
silabe și rima încrucișată, sunt modificate pe parcursul operei, derivând o prozodie
modern cu măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe, rimă savant-o îmbinare de rimă
încrucișată, îmbrățișată și monorimă- și strofe inegale, având între patru și șapte
versuri.
Stilistic și formal impresionează sintaxa contorsionată, cu inversiuni inedite,
epitetele metaforice, cuvintele simbol, limbajul oral, familiar care se îmbină cu cel
narativ, descriptive.
Încheiere Balada „Riga Crypto și lapona Enigel”, este una dintre cele mai frumoase și inedite
texte pe care le-a ivit gruparea modernistă. Imaginația și stilul scrierii lui Ion
Barbu fac din creația sa o scriere particulară care relevă cititorului o altă viziune
asupra temei iubirii eșuate ca treaptă de cunoaștere, de împlinire spirituală.
Incompatibilitatea lumii laponei cu cea a lui Crypto, transpune o lege universală –
atracția și respingerea dintre două principii care aparțin unor planuri diferite.între
instinctual și rational, între dionisiac și apolinic.
În fapt, balada prezintă natura duală a ființei umane, într-o manieră alegorică, iar
măștile lirice reliefează oscilația permanent