2)Istoria psihologiei- ca știință experimentală începe cu anul

1879, cînd a fost creat primul laborator de psihologie

experimentală în lume, la Leipzig, Germania, de către
psihologul german Wilghelm Wendt. Psihologia s-a constituit ca
știință independentă de filosofie abia în sec.al 19-lea, odată cu
extinderea metodelor experimentale în studiul fenomenelor
psihice. Calea de dezvoltare și confirmare a psihologiei și
psihologiei medicale ca știință a fost destul de complicată și
îndelungată. Ca domeniu clinic, aplicativ/ practic, psihologia
medicală își are originea în SUA, I. Witmer, care în 1890 a
înființat o clinică de psihologie medicală, fiind considerat
fondatorul psihologiei clinice. În anii 20 a sec. 19 o mare
influență în dezvoltarea psihologiei au avut ideile lui Creamer.
In fond el și a devenit unul din fondatorii direcției noi în
psihologie- psihologia medicală. În Moldova primul curs de
psihologie medicală a apărut în cadrul Catedrei de psihiatrie în
anii 80, sec. Trecut și a fost elaborat de către savantul V. Mihlin.
3) Psihologia generală studiază procesele psihice, sistemele și
însușirile psihice ale personalității.
Psihologia pedagogică cercetează modalitățile de organizare
eficientă a procesului educațional. Include psihologia instruirii,
psihologia educației și psihologia pedagogului. Ea unifică,
informația completă legată de instruire și educație.
Psihologia vîrstelor studiază vîrstele și schimbările,
transformările, care au loc în cadrul trecerii de la o vîrstă la alta.
Psihologia socială studiază interelațiile umane, fenomenele,
apărute în procesul comunicării și acțiunii reciproce ale
oamenilor între ei în diverse grupe, în special în familie, școală,
în colectivile de instruire și pedagogice.
Psihologia juridică cercetează însușirea de către persoane a
normelor de drept și regulilor de comportare, de asemenea este
utilă pentru educație.
Psihologia militară investighează psihicul și conduita persoanei
în timpul serviciului militar și în situație de luptă.
Pshilogia sportului bazele psihologiei ale pregătirii sportivilor,
legităților de formare a calităților morale și volitive necesare
pentru obținerea succesului în competițiile sportive.
Psihologia medicală studiază personalitatea bolnavului la
diferite etape ale evoluției bolii, relația medic-pacient în scopul
eficientizării ei.
8) Conștiința este o astfel de reflectare a realității, datorită căreia
omul își dă seama de obiectele, fenomenele din jur, de relațiile
lui cu lumea înconjurătoare. Conștiința este specifică doar
omului. În caz de îmbolnăvire psihică pot fi dereglate
caracteristicile psihologice ale conștiinței, anumite tulburări de
conștiință ( nu gîndește critic,nu-și propune scopuri, nu-și
mobilizează voința).Inconștiința este o astfel de reflectare a
realității cînd omul nu-și dă seama de obiectele, fenomenele din
jur, de acțiunile sale și ale altor oameni, de starea în care se află.
Datorită ei are loc debarasarea de anumite stări stresante,
neplăcute, dramatice, descărcarea memoriei de o anumită
informație și acțiuni ce nu necesită să mai fie controlate sau nu
mai e nevoie. Între ele 2 este o legătură strînsă, ele formînd o
unitate funcțională- integritatea funcțională a psihicului uman.
9)Metoda observației constă în acumularea și înregistrarea
exactă, sistematică a informației necesare despre individ sau
grup în condiții naturale.
Metoda convorbirii permite, prin utilizarea unor întrebări,
clasificarea imediată a unor detalii, motive, aspirații, trăiri
afective, interese.
Metoda experimentului este cea mai importantă metodă de
cercetare în psihologie, ea oferă date precise, veridice și
obiective.Experimentul permite provocarea unui fenomen psihic
supus cercetării cu scop de a găsi sau a verifica o ipoteză.
Metoda testelor psihologice – această grupă de tehnici vizează
probe specializate verbale și nonverbale care permit obținerea
unor informații cantitative și calitative despre subiect.
Metoda biografică este numită și anamneză. Această metodă
implică o analiză a datelor privind trecutul unei persoane și a
modului prezent de existență a ei.
Metoda analizei produselor activității- analiza produselor
activității permite obținerea datelor utile privind diferite trăsături
de personalitate, priceperi și deprinderi, reprezentări și
atitudinea față de muncă a subiectului.
Metoda modelării și simulării – este o metodă relativ nouă ce a
apărut ca urmare a dezvoltării ciberneticii și inteligenței
artificiale.Metoda constă în realizarea unor scheme logice ale
organizărilor și desfășurării unor funcții psihice – percepție,
gîndire, memorie, stimularea lor pe computer și realizarea unor
programe care să le reproducă.
11) Senzația este forma simplă, primară de captare și prelucrare
a informațiilor la structurarea unor modalități de răspuns ale
organismului la interacțiunea lui cu obiectul.
Senzații interioreceptive:
1.În legătură cu trebuințele: foame, sete
2. Provocate de boli, durere
3. În legătură cu fincționarea organelor interne: bătăile inimii,
respirația
4. Provocate de excese: greutate în stomac, greață
Senzații proprioreceptive:
1. Somatoetezia: poziția membrelor
2. Chinestezia: mișcarea membrelor
3. Senzații statice: poziția corpului în spațiu
Senzații exterioreceptive:
1. Olfactive – reflectarea mirosului
2. Vizuale – reflectarea culorilor, a luminii
3. Tactile – reflectarea temperaturii, presiunii, durerii
4. Auditive – reflectarea sunetelor
5. Gustative- reflectarea gusturilor
Legile:
Legea intensității – presupune că un excitant produce o senzație
numai dacă are o anumită intensitate, dacă depășește un anumit
prag.Cantitatea minimă de intensitate a stimulului capabilă să
provoace o senzație- prag absolut minim. Cantitatea maximă de
intensitate a stimulului la care încă mai apare senzația de același
fel se numește – prag absolut maxim.
Legea adaptării – adaptarea este acomodarea sensibilității la un
excitant ce funcționează permanent. Acomodarea se manifestă
prin micșorarea sau mărirea pragurilor absolute.
Legea sensibilizării se exprimă prin modificarea sensibilității
unui sistem de analizatori sub influența unor fenomene de
interacțiune.
Legea semnificației constă în aceea că semnificația mare a unui
stimul cu intensitate mică face să crească sensibilitatea față de
el, să fie mai repede separat
Legea compensării – unele senzații, care din anumite cauze nu
se pot dezvolta, pot fi compensate prin altele.
12)Imaginația este procesul psihic de obținere a
imaginilor,situațiilor, împrejurărilor noi prin combinarea și
recombinarea celor din experiența anterioară. Formele:
- Visul din timpul somnului presupune o mulțime de imagini,
emoții, reflecții, care apar în starea de somn și față de care
subiectul este mai mult specatator, neputîndu-le dirija și nici
înțelege imediat.
- Riveria este un fel de experiment mintal privind îndeplinirea
derințelor și tendințelor și poate reprezenta într-o anumită
măsură, un fel de satisfacere fictivă a acestora, reducînd, astfel,
tensiunea internă psihică, generată de ele.
- Visul de perspectivă este o formă activă și voluntară a
imaginației, constînd în proiectarea mentală a drumului propriu
de dezvoltare în acord cu posibilitățile personale și cu cindițiile
și cerințele sociale. El are o funcție importantă în motivarea
activităților curente, a opțiunilor profesionale, a acțiunilor de
autoformare și autoeducare.
- Halucinațiile sunt imagini extrem de vii pe care bolnavii le
consideră reale.Ei văd persoane, ființe, evenimente ce nu există
în preajmă. Halucinațiile pot fi provocate de anumite boli
psihice, stări sau prin administrarea unor substanțe chimice sau
medicamente.
13)Percepția este un proces psihic cognitiv senzorial care
reflectă obiectele și fenomenele în integritatea proprietăților lor
în urma acțiunii acestora asupra organelor de simț. Percepția are
la bază 2 operații:
- Analiza- care constă în dezmembrarea obiectului în părți
componente.
 - Sinteza- care constă în îmbinarea părților dezmembrate într-un
tot întreg. Acțiunile perceptive asigură căutarea și evidențierea
obiectului din fundal, analiza lui minuțioasă. Fără acțiunile
perceptive nu poate exista activitatea perceptivă.
Clasificarea:
1. După activitatea analizatorului:
- Externe – de distanță( vizuală, auditivă, olfactivă)
De contact ( tactile, gustative)
- Chinestezice – de echilibru, de mișcare
2. După prezența sau absența scopului și a efortului pozitiv:
- Voluntară – care mai este numită observație, avînd un
caracter dirijat, conștient planificat și prin rezultatul
obținut
- Involuntară
3. După formele de existență a materiei:
- Percepția timpului: obiectivă, subiectivă. ( sistemul fizic,
biologic, socio-cultural)
14) Reprezentarea – procese cognitive senzoriale de semnalizare
în forma unor imagini unitare dar schematice, apărute în creier
în absența influenței obiectelor și fenomenelor asupra
analizatorilor.
Clasificare:
- După analizatorul predominant: vizuale ( imaginea unui
obiect, peisaj), auditive ( melodii, sunete),
olfactive(miros de flori, parfum), gustative(lămăie,
miere, ciocolată), kinestezice – reprezentarea mișcărilor
(dans, mers).
- După gradul de generalitate: reprezentări individuale,
generale
- După tipul de activitate în care sunt implicate: literare,
artistice, muzicale, sportive
- După obiectul reflectat: Spațiale( imagini geometrice.
Geografice), de timp ( anotimpuri, perioade a zilei)
- După prezența sau absența efortului voluntar: voluntare
și involuntare.
19)Structura activității. Activitatea umană, ca realitate
psihică complexă, conține o serie de elemente structurale,
organizate ierarhic, a căror funcționalitate (structurare,
subordonare, integrare) va permite satisfacerea unor
necesități. Practic este vorba de un sistem funcțional
ierarhic, complex. În structura activității se includ
următoarele componente: Scopul este imaginea rezultatului
scontat, deci acelui rezultat, ce urmează să fie obținut în
urma activității. Motivul este ceea de ce omul acționează.
Motivul este un sistem de acțiuni interne ( idei, gînduri,
reprezentări), ce servesc în calitate de stimul pentru
realizarea activității. Mijlocul reprezintă tot ceea ce trebuie
de făcut, întreprins și tot ceea ce trebuie folosit în calitate
de instrument sau unealtă pentru rezolvarea sarcinilor și
realizarea scopurilor. Mijlocul apare ca ceva intermediar
între motiv și scop, și structural, cuprinde 2 categorii de
elemente: interne, subiective și externe, obiective.
20) Structurarea și funcționarea diferitelor elemente ale
activității fac ca ea să apară în forme diverse, ce pot fi
clasificate după mai multe criterii:
1. După natura produsului, activitatea poate fi:
- predominant materială
- predominant spirituală
2. După procesul psihic implicat în realizarea ei, poate fi:
 - cognitivă
- afectivă
- volitivă
3.După locul ocupat în sistemul relațiilor individului, poate
fi:
- principală( dominantă)
- secundară ( subordonată)
4. După evoluția sa ontogenetică, poate fi clasificată,în:
- joc
- învățare didactică
- muncă productivă
- creație
5. După gradul de conștientizare a compinentelor, poate fi:
- în întregime conștientă
- cu componente automatizate
21) Emoțiile sunt procese afective complexe specifice omului și
animalelor. Însă omul spre deosebire de animale este capabil să-
și regleze emoțiile, chiar și cele negative. Emoțiile reprezintă
reacția de intensitate variabilă și de scurtă durată a organismului
la o anumită situație, însoțită de o trăire afectivă de satisfacție
sau insatisfacție.
Inteligența emoțională este cea care te face să știi cum să-ți
gestionezi emoțiile și cum să comunici eficient cu ceilalți, în așa
fel încît să-ți realizezi scopurile. Evident, este important și să fii
inteligent ca să ai succes, asta te va ajuta să-ți identifici aceste
scopuri.Inteligența emoțională este formată din 4 elemente:
 - Înțelegerea propriilor emoții
- Gestionarea eficientă a propriilor emoții
- Înțelegerea emoțiilor celorlalți
- Crearea de relații mai bune la toate nivelele cu cei din jur
și creșterea productivității și a imaginii personale.
22) Motivația este o structură cognitiv-dinamică, care dirijează
acțiunea spre scopuri concrete, aspectul dinamic în relația
subiectului cu lumea, orientarea activă și preferențială a acestuia
spre o categorie de situații și obiecte.
Funcțiile motivației sunt:
- Funcția de activare internă difuză și de semnalizare a
unui dezechilibru fiziologic sau psihologic, ( trebuințele)
- Funcția de mobil sau de factor declanșator al acțiunilor
efective.Acesta este motivul, definit de psihologul
francez H. Pieron drept ^mobilul, ce alege dintre
deprinderile existente pe cea, care va fi actualizată^. A
identifica un motiv înseamnă a răspunde la întrebarea: de
ce? Această funcție constă în centrarea
comportamentului și activității pe un obiect anume –
satisfacerea stării de necesitate individualizate de către
motiv.
- Funcția de autoreglare a conduitei, prin care se imprimă
conduitei un caracter activ și selectiv. Eficiența
reglatorie a motivației este dependentă în egală măsură
de energizare/direcționare. Esențial pentru motivație este
faptul că ea instigă, impulsionează, declanșează acțiunea,
iar acțiunea, prin intermediul conexiunii inverse,
influențează însăși baza motivațională și dinamica ei.
23)Trebuințele sunt structuri motivaționale bazale și
fundamentale ale personalității, forțele ei motrice cele mai
puternice, reflectînd cel mai pregnant echilibru biopsihosocial al
omului în condițiile silicitărilor mediului extern. Trebuințele
trezesc la om activismul, sunt sursa principală a acțiunii.
Trebuințele influențează emoțiile, gîndirea și vojnța omului.
Maslow a elaborat clasificarea sa, pornind de la aprecierea
locului și importanța conținutului motivului în structura
personalității: trebuința de autorealizare, trebuințe estetice,
trebuințe cognitive, trebuințe de stimă de sine, trebuințe de
iubire și afiliere, trebuințe de securitate și trebuințe fiziologice.
Interesele sunt formațiuni motivaționale mai complexe decît
trebuințele și motivele, deoarece implică organizare, constanță și
eficiență. În structura lor psihică intră elemente cognitive,
afective și volitive. Orientarea spre o activitate presupune
prezența unor cunoștințe, intrarea în funcțiune a activismului
mintal, trăirea ei ca o stare agreabilă, care produce plăcere, dar
care, totodată, împinge spre acțiune, spre control, spre punerea
în disponibilitate a unor calități ale voinței. Există interese
generale și personale, pozitive și negative, profesionale și
extraprofesionale.
26)Temperamentul constituie una din însușirile individual –
tipologice prin care oamenii se deosebesc între ei după cantitatea
de energie de care disăun, după modul cum își organizează
conduita. Unii sunt hiperactivi, veseli, dispun de o inepuizabilă
energie, rezistă la solicitări maxime. Alții sunt hipoactivi,
conduita lor se caracterizează printr-un nivel energetic inferior,
se indispun ușor.Temperamentul se reflectă la dimensiunea
energetico – dinamică a personalutății și se manifestă mai
pregnant în comportamentul exterior, în activitatea intelectuală
și afectivitate. Tipologia temperamentului. Pentru prima dată
cercetările asupra temperamentului au fost realizate de renumiții
medici din antichitate Hipocrat și Galen. Ei considerau că în
organism există 4 *umori*: sînge, flegmă, bilă neagră, bilă
galbenă. În funcție de predominarea uneia din ele, se determină
tipul de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic și
coleric.Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de
cultura, arealul geografic, perioada istorică. Cele mai cunoscute
clasificări ale temperamentelor sunt clasificarea greacă sau
chineză; în Europa este răspîndită clasificarea greacă a lui
Hipocrat, care are 4 grupe mari umorale: sanguis, chole, melan,
flegma. De aici provin cele 4 temperamente: sanguin
( temperament comparat cu aerul, primăvara, sîngele, dopamina,
tinerețea), coleric( temperament comparat cu focul, vara, bila
galbenă, testosteronul, seceta, războinicul),
melancolic( temperament comparat cu pămîntul, toamna, bila
neagră, serotonina, seara, poetul), flegmatic( temperament
comparat cu apa, iarna, flehma, estrogenul, noaptea, regele).
28)Caracterul se manifestă în conduită, comunicare și în
activitate. El își găsește exprimare și în vorbire, mimică, gesturi.
Caracterul reprezintă un ansamblu al trăsăturilor specifice de
personalitate, care se exprimă în conduita omului în mod stabil
și permanent. Caracterul reprezintă o unitate exstrem de
complexă. Pentru înțelegerea lui este necesar să distingem
componentele lui:
- Trăsături volitive de caracter – spiritul hotărît, insistența,
curajul, fermitatea, stăpînirea de sine, spiritul de independență
- Trăsături derivate din emoții – impulsivitatea, sensibilitatea,
bunăvoința, voioșia, tristețea, răutatea
- Trăsături intelectuale – profunzime, flexibilitatea, mobilitatea
gîmdirii, curiozitatea
- Trăsături derivate din atitudini:
* față de societate și de alții
* față de activitate
* față de sine însuși
30) Influența societății asupra individului este colosală.
Personalitatea este considerată drept produs social. Literatura
sociologică și antropologică distinge, în formarea personalității,
2 garnituri de variabile: cultura și societatea. Termenul de
cultură vizează obiectele care exprimă valorile, credințele și
concepțiile depre lume, cunoștințele, legile, obiceiurile, arta și
limba. Termenul de societate se referă la instutiții, la relațiile
sociale. Este greu de despărțit cultura de coietate, deoarece ele
acționează împreună asupra individului.
Prin integrarea în grupul social, persoana suportă consecințele
apartenenței sociale, realizate în forma unor relații socioafective.
Procesul integrativ contribuie la identificarea persoanei, care se
desfășoară în cîteva etape succesive: pentru început are loc
autodeterminarea individului, fenomen care necesită o
comparare cu alți subiecți umani.Raportarea la ambianța socială,
proiectarea către alții duc la acceptarea și încorporarea de
norme, valori, etaloane, pe care individul le transformă în reguli
de comportament personal și care înlesnesc nu numai
înțelegerea de sine, ci și cunoașterea de alții și comunicarea cu
ei. Dacă pentru început are loc o identificare în cadrul grupului
de apartenență, mai apoi, prin intermediul contactelor directe și
indirecte cu alte comunități persoana nu numai că se
autocunoaște și se autoactualizează, ce se separă pe sine și pe
grupul său de alte entități sociale. Autoidentificarea ca fenomen
psihosocial include, la rîndul lui 2 procese: identificarea
personală și socială. Primul se referă la autodeterminarea
însușirilor psihosomatice, morale, comportamentale. Al doilea
se prezintă în noțiuni care exprimă apartenența socială: rasială,
etnică, sexuală, de vîrstă. Identificarea socială și cea personală
se succid în conștiința individului, precum are loc trecerea de la
formele de interacțiune interpersonală la cele dictate de
apartenența la o categorie. Ambele fenomene sunt parte a
procesului de autodeterminare și autocunoaștere. Prin socializare
individul își ajustează comportamentele le cerințele comunității,
iar societatea realizează o uniformizare, un control al membrilor
ei.
31)Psihologia vîrstelor se ocupă de schimbările
comportamentale care apar de-a lungul vieții individului.
Prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la
inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou
printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentînd
o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată cu un
specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă la alta implică
atît acumulări cantitative, cît și salturi calitative, acestea aflîndu-
se într-o condiționare dealectică.Dezvoltarea personalității se
manifestă prin încorporarea și constituirea de noi conduite și
atitudini care permit adaptarea activă la cerințele mediului
natural și sociocultural. Dezvoltarea permite și facilitează
contituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai subtile
ale copilului cu mediul în care permit adaptarea activă la
cerințele mediului natural și sociocultural.În cadrul dezvoltării
psihice a ființei umane, caracteristicile individuale,
particularitățile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă
specifică dezvoltării, un ritm propriu de creștere și transformare,
diferit de la un individ la altul, cu specific personal ce își află
originea în potențialul său biopsihic, precum și în condițiile de
mediu în care trăiește.
32)Jean Piaget s-a preocupat cu studiul dezvoltării inteligenței la
copil. Inteligența înseamnă în primul rînd, adaptare, respectiv un
echilibru între organism și mediu, care este rezultatul
interdependeței a 2 procese complementare: asimilarea și
acomodare.Asimilarea este un proces de integrare prin care un
individ încorporează noi informații în schemele operatorii și în
experiența cognitivă de care dispune deja. Acomodarea
presupune modificarea schemelor existente în funcție de
caracteristicile noii situații.Trecerea de la un stadiu la altul va fi
marcată prin stări de dezechilibru care, prin jocul noilor
asimilări și acomodări, antrenează o nouă stare de echilibru,
adică un nou stadiu în dezvoltarea inteligenței.
-Stadiul senzoriomotor(0-18/24 luni): copilul cunoște prin
intermediul activităților fizice pe care le îndeplinește.
- Stadiul preoperațional(2-5/7 ani): este caracteristic copilului de
vîrstă preșcolară, luptînd pentru a-și achiziționa gîndirea logică
- Stadiul operațiilor concrete(6-11/12 ani): copilul poate gîndi
logic probleme *concrete*, *acum și aici*
- Stadiul operațiilor formale(12/13 ani): sunt adolescenții
capabili să opereze mental asupra unor probleme abstracte,
ipotetice.
Lev Semeonovici Vîgotski a descris felul în care cultura
influențează dezvoltarea individului. În viziunea sa, limbajul are
rolul predominant de a vehicula cultura, înmagazinările sociale
ale experiențelor colective, fiinf în același timp un instrument al
gîndirii.Vîgotski a creat conceptil de zona proximă de
dezvoltare. Zona proximă de dezvoltare reprezintă diferența
dintre ceea ce copilul e pregătit să realizeze singur, în procesul
rezolvării problemelor și al adaptării, și ceea ce poate
achiziționa doar cu ajutorul adulților sau al altor colegi,
deoarece îi depășește potențialul activ în momentul dat.El a
susținut că, atunci cînd copilul își dezvoltă cunoștințele ghidat
de adult, el ajunge la soluții mai sifosticate decît ar face-o doar
prin posibilitățile de care dispune.
 - Între 0 și 2 ani; stadiul de afiliere: comunicarea
emoțională este acum de maximă importanță
- Între 2 și 7 ani; stadiul de joc: activitatea cea mai
importantă este, la început, manipularea obiectelor, apoi
jocurile simbolice și jocurile de rol
- Între 7 si 12 ani; stadiul învățărio: este vărsta frecventării
școlii
- Între 12 și 19 ani; stadiul prieteniilor: adolescentul
combină relațiile persoanle cu cele profesionale
- Între 19 și 55 ani; stadiul muncii
- Între 55 și 70 de ani; stadiul teoretizării

34)În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani se pot

diferenția 2 stadii marcante și anume:
Stadiul pubertății( de la 10 la 14 ani) dominat de o intensă
creștere. De accentuarea dimorfismului sexual cu o largă gamă
de rezonanțe în dezvoltarea psihică și de dezvoltarea mare a
sociabilității
Stadiul adolescenței ( de la 14 la 18/20 ani) dominat de
adaptarea la starea adultă, de procesul de cîștigare a identității,
de intelectualizarea pregnantă a conduitei urmat de stadiul
adolescenței prelungite ( de la 18/20 la 24/25 ani) dominat de
integrarea psihologică primară la cerințele unei profesii, la
condiția de independență și de opțiune maritală.