SISTEMUL NERVOS

Totalitatea organelor formate din structure specializate în receptarea şi prelucrarea stimulilor

din mediul extern sau intern formează sistemul nervos. Rolul fiziologic al sistemului nervos
este de a legătura între mediul extern şi organism , dar şi de a regla activitatea organelor.
Aceste funcţii complexe se realizează prin acte reflexe care au ca suport anatomic arcurile
reflexe. Un arc reflex este alcătuit dintr-un receptor , o cale aferentă , centrii nervoşi de
integrare , o cale eferentă şi un efector.

1.Receptorii sunt formaţiuni sau organe specializate în recepţionarea modificărilor fizice /

chimice din mediul extern şi intern pe care le transformă în influx nervos. Receptorii care
recepţioneaza informaţiile din mediul extern se numesc exteroreceptori şi se găsesc la
nivelul pielii , mucoasa linguală , urechea internă, mucoasa nazală, retina. Receptorii care
recepţionează stimuli din mediul intern se numesc interoreceptori.şi îi găsim la nivelul
oaselor, tendoane, muşchi şi se numesc proprioreceptori. O parte dintre aceşti receptori sunt
localizaţi la nivelul organelor interne şi ne numesc visceroreceptori.

2. Calea aferentă- poate fi alcătuită din unul sau mai mulţi neuroni care transmit impulsul
nervos la centrii nervoşi de integrare.

3. Centrii nervoşi de integrare sunt reprezentaţi de grupe de neuroni situate în substanţa

cenuşie a sistemului nervos central, care prelucrează informaţiile şi elaborează răspunsurile
adecvate.

4.Calea eferentă este reprezentată de unul sau mai mulţi neuroni care transmit sub formă de
impuls nervos comenzile centrilor nervoşi către organelle efectoare- muşchi , glande, viscere.

Arcurile reflexe pot fi simple sau complexe: arcurile simple sunt formate dintr-un neuron
semzitic, un neuron motor şi un organ efector, arcul complex este format din mai mulţi
neuroni senzitivişi motori şi interesează mai multe segmente ale SNC. Producerea acestor
legături se realizează prin sinapsă. O sinapsă se poate fi formată din terminaţia unui axon şi o
parte din membrane corpului cellular sau terminaţia din terminaţia axonului şi şi o parte din
dendritele neuronului următor . Tot o sinapsă este şi placa motorie terminal din muşchi.

Sinapsa este o formaţiune microscopică alcătuită din trei componente: o membrană

presinaptică,spaţiu sinaptic şi membrana postsinaptică.

Membrana presinaptică este o paret a butonului terminal al axonului La nivelul ei se

eliberează mediatorul chimic mediatorul chimic conţinut în butonul terminal.
1
Spaţiul sinaptic care separă membrana presinaptică şi cea postsinaptică. În acest spaţiu se
descaecă mediatorul chimic.

Membrana postsinaptică este o parte a membranei corpului cellular sau a dendritei

neuronului următor. Are proprietatea de a fi inexcitabilă electric ci doar chimic.

Potenţialul de acţiune determină spargerea veziculelor butonului terminal cu eliberarea

mediatorului chimic care difuzează în spaţiul sinaptic excitând membrana postsinaptică.
Aceste potenţiale de acţiune se propagă în prelungirile neuronului până la sinapsa
următoare.Principalii mediatori chimici sunt sunt acetilcolina pentru sistemul nervos
vegetativ parasimpatic şi noradrenalina pentru sistemul nervos vegetative simpatic.

În afara sinapselor interneuronale există şi sinapse dintre neuron şi fibra musculară sau
glanda endocrină. Neuronii presinaptici pot face sinapsă cu mai mulţi neuroni postsinaptici ,
iar fiecare neuron postsinaptic poate primi influx nervos de la mai mulţi neuroni.

2
Din punct de vedere structural sistemul nervos poate fi împărţit în:

-sistem nervos al vieţii de relaţie- SNC- măduva spinării, trunchi cerebral,cerebel, diencefal,
emisfere cerebrale, nervi spinali, nervi cranieni.

-sistem nervos al vieţii vegetative- sistemul nervos simpatico şi parasimpatic

SISTEMUL NERVOS AL VIEŢII DE RELAŢIE/

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

MĂDUVA SPINĂRII

Este adăpostită în canalul cploanei vertebrale. Are forma unui cilindru turtit anteroposterior,
care se întinde de la orificiul occipital C1 până la a două vertebră lombară de unde se continuă
cu o formaţiune foarte subţire numită filum terminale . Pe traiectul ei măduva spinării
prezintă două umflături:

-umflătura cercicală ce reprezintă originea nervilor plexului branhial

-umflătura lombară reprezintă locul de origine a nervilor plexului lombar

Pe toată lungimea măduvei spinării, atât pe faţa anterioară cât şi pe faţa posterioară se află
câte un şanţ: fisura mediană anterioară, fisura mediană posterioară

Structura măduvei spinării

Pe secţiune transversală, măduva prezintă următoarele elemente:

1 Subsatanţa cenuşie situată în interior şi prezintă forma literei H sau fluture şi prezintă
următoarele structuri:

-două coarne posterioare lungi şi subţiri

-două coarne anterioare scurte şi rotunjite

-două coarne laterale situate între coarnele anterioare şi cele posterioare. Sunt mai pronunţate
în regiunea toracică şi lombară

-comisura cenuşie străbăbtută de canalul ependimar

În coarnele posterioare se găsesc neuronii somatosenzitivi şi intercalari / de asociaţie, iar în

coarnele posterioare se găsesc neuroni somatomototri care formează rădăcina anterioară a

3
nervilor spinali. Coarnele laterale ale măduvei spinării conţin neuroni vegetativi iar în partea
posterioară a coarnelor laterale se află neuroni viscerosenzitivi.

2 Substanţa albă

Se află la exteriorul măduvei şi înconjoară substanţa cenuşie.Este formată din trei perechi de
cordoane: posterioare, anterioare, laterale. Fibrele nervoase se grupează în tracturi :

-unele scurte –fac legătura între diferite segmente medulare

-altele lungi ascendente –senzitive, descendente- motorii.

3 Substanţa reticulată este organizată în insule de celule nervoase dispuse în reţea. Se află
în substanţa albă , în vecinătatea substanţei cenuşii.

4
Nervii spinali sunt nervi miscşti , dispuşi metameric corespunzător segmentelor medulare. Un
nerv spinal este alcătuit din următoarele elemente:

-rădăcina posterioară este senzitivă şi prezintă pe traiectul ei un ganglion spinal în care se

găsesc neuroni somatosenzitivi şi viscerosenzititvi

-rădăcina anterioară este motorie , alcătuită din mănunchiuri de fibre nervoase care sunt
neuroni visceromotori din coarnele laterale

- trunchiul nervului spinal rezultă din unirea celor două rădăcini şi iese din canalul vertebral
prin orificiile intervertebrale şi se ramifică în:

5
 -ramuri dorsale – conţin fibre senzitive şi motorii pentru muşchii spatelui, cefei şi

tegument

-ramuri ventrale – conţine fibre senzitive şi motorii distribuite muşchilor regiunii

anterolaterale a trunchiului

-ramura comunicantă albă conţine fibre preganglionare simpatice mielinice, fibre

viscerosenzitive

-ramura meningiană inervează meningele spinal

Afecţiunile produse prin lezarea rădăcinilor nervilor spinali poartă numele de radiculite şi sunt
însoţite de tulburări motorii şi de sensibilitate. Sunt produse de factori inflamatori,compresivi,
traumaticiO formă deosebită de suferinţă radiculară este "sindromul cozii de cal" caracteri-

Zată prin paralizia membrelor inferioare, tulburări de sensibilitate, tulburări sfincteriene,

genitale.

Funcţiile măduvei spinării

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii fundamentale : funcţia reflexă şi funcţia de

conducere.

Funcţia reflexă

În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află centrii unor reflexe importante. Aceste reflexe
sunt somatice şi vegetative.

Reflexele somatice au rol important în mişcare , controlul echilibrului, controlul tonusului

muscular . După numărul sinapselor reflexele sunt de două feluri:
-reflexe monosinaptice - au rol în menţinerea posturii. Pentru explorarea reflexului
monosinaptic se face percuţia tendonului muşchiului relaxat- reflex rotulian, reflex ahilian.

-reflexe polisinaptice - arcul lor reflex include un număr variabil de neuroni- reflexul de
flexie prin înţepare, obiect fierbinte

Reflexele vegetative sunt reflexe involuntare care controlează funcţia secretorie , motorie,
metabolică. Cele mai importante sunt:

-reflexe cardioacceleratoare, pupilodilatatoare – coarnele laterale ale măduvei cervicodorsale

-reflexe vasoconstrictoare- măduva dorsolombară

6
-reflexe sudorale,pilomotorii, motilitatea tubului digestiv- măduva dorsolombară

-reflexe de micţiune , defecaţie, sexuale- măduva lombosacrată

Funcţia de conducere

Se realizează prin substanţa albă, care este organizată în cordoane, şi fascicule formate din
fibre nervoase. Unele fascicule au traiect lung şi sunt ascendente şi descendente, altele au
traiect scurt şi sunt fascicule de asociaţie care fac legătura între diferite segmente medulare.

Căile ascendente sunt proprii fiecărei sensibilităţi şi sunt constituite din 3 neuroni:

1.Sensibilitatea exteroceptivă primul neuron se află în ganglionul spinal pe rădăcina

posterioară a nervului spinal, de aici urmează următoarele căi:

-sensibilitate termică şi dureroasă- protoneuronul face sinapsă cu deutoneuronul în cornul

posterior al măduvei , trecând în cordonul lateral pe partea opusă formând fasciculul
spinotalamic lateral şi în talamus face legătura cu al trei-lea neuron, apoi ajunde aîn aria
senzitivă primară a emisferelor cerebrale.

-sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică)- face sinapsă cu deutoneuronul căii în cornul

posterior al măduvei, acesta trecând în cordonul anterior opus şi formează fasciculul spinota-

lamic anterior. În talamus se face legătura cu al 3-lea neuron şi se proiectează în aria

senzitivă primară a emisferelor cerebrale .

-sensibilitatea tactilă fină – protoneuronul intră direct în cordonul posterior formănd fasciculul
spino-bulbar Goll-Burdach şi face legătura cu deutoneuronul în bulb şi legătura cu al 3-lea
neuron în talamus cu proiecţie în cortex

2. Sensibilitatea proprioceptivă este de 2 feluri conştientă şi inconştientă, au primul neuron

al căii în ganglionul spinal, ajung în măduvă unde se împart în 2 fascicule :

-sensibilitatea proprioceptivă conştientă- intră în cordonul posterior în fasciculul spinobulbar

Goll-Burdach, în bulb face legătură cu deutoneuronul şi în talamus cu al 3-lea neuron, cu
proiecţie în aria senzitivă primară a emisferelor cerebrale

-sensibilitatea proprioceptivă inconştientă – face sinapsă în cornul posterior al măduvei cu

deutoneuronul. Dacă axonul deutoneuronului este scurt trece în cordonul lateral formând
fasciculul spinocerebelos direct Flechsig . Dacă axonul este lung se încrucişează şi trece în
cordonul lateral de parte opusă şi formează fasciculul spinocerebelos încucişat Gowers .

7
Ambele fascicule au traseu ascendent, urcă în bulb apoi în cerebel şi scoarţa paleocerebelului.

3.Sensibilitatea interoceptivă(visceroceptivă) Receptorii viscerali sunt terminaţii nervoase

libere situate în pereţii viscerelor şi a vaselor de sânge . De la măduvă, sensibilitatea
interoceptivă urmează calea fasciculului spinotalamic anterior şi lateral. Din acest fascicul se
desprind colaterale spre substanţa reticulată, spre hipotalamus şi se proiectează ulterior în
ariile somestezice I şi II.

8
Căile descendente (ale motilităţii)

Motilitatea corpului este de 2 feluri:

-voluntară contracţia musculară este declanşată de centrii motori corticali

-involuntară- contracţia musculară este declanşată de centrii motori subcorticali şi

extrapiramidali

Căile motolităţii voluntare pornesc din centrii motori ai scoarţei cerebrale din lobul frontal,
girusul precentral, au traiect descendent prin trunchiul cerebral spre măduvă.Acestea sunt:

-fasciculul piramidal direct-ajunge în cordonul medular anterior

-fasciculul piramidal încrucişat – se încrucişează în bulb şi ajunge în cordonul lateral al

măduvei

Căile motilităţii involuntare au originea în diferite regiuni ale scoarţei cerebrale . Axonii lor
fac sinapsă în nucleii bazali , ale căror fibre formează o parte a sistemului motor
extrapiramidal. Majoritatea fibrelor au originea în diferiţi nuclei subcorticali din trunchiul
cerebral formând:

-fascicul tectospinal originea în coliculii cvadrigemeni din mezencefal , se încrucişează şi

coboară prin cordonul anterior

-fasciculul rubrospinal-originea în nucleul roşu din mezencefal, se încrucuşează şi coboară în

cordonul lateral

-fascicul reticulospinal-originea în nucleul reticular din trunchiul cerebral.Fibrele lor se

încucişează la nivelul măduvei spinării

-fasciculul fasciculul vestibulospinal-originea în nucleii vestibulari şi ajung în cordonul lateral

-fasciculul olivospinal- originea în olivele bulbare, nu se încrucişează

9
10
11
 TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral continuă măduva spinării. De jos în sus este format din următoarele etaje:
bulbul rahidian, puntea lui Varolio, mezencefal .

BULBUL RAHIDIAN

Are forma unui trunchi de con, turtit anteroposterior cu baza mică în jos, spre măduva
spinării. La nivelul ei se continuă următoarele formaţiuni medulare:

Pe faţa anterioară se află următoarele elemente:

-şanţul/ fisura- median anterior

-cordoanele anterioare de substanţă albă, formând la nivelul bulbului piramidele bulbare ,

situate de-o parte şi alta a şanţului median anterior

-cordoanele laterale, situate în bulb, lateral de piramidele bulbare. În partea superioară a

fiecărui cordon lateral bulbar se află câte o olivă bulbară. Oliva este separată de piramida
bulbară prin şanţul preolivar, în care are originea aparentă nervul cranian XII-hipoglos.
Înapoia olivei bulbare se află şanţul retroolivar, unde îşi are originea aparentă perechile de
nervi IX-glosofaringian, X- vag, XI-accesor . În şanţul bulbopontin se află originea aparentă
nervul VI-abducens, VII-facial,VIII-vestibulo-cohlear.

Pe faţa posterioară a bulbului se regăsesc următoarele structuri:

-şanţul median posterior care este mărginit de o parte şi alta de fasciculul Goll, separat printr-
un şanţ lateral de fasciculul Burdach.

-în jumătatea superioară, şanţul median posterior formează un spaţiu rombic, numit fosa
romboidă a ventriculului IV.

Structura bulbului rahidian

La periferie se află subsatanţa albă iar în interior se află substanţa cenuşie. Subsatanţa cenuşie
este fragmentată în nuclei de 4 categorii: motori, senzitivi, vegetativi,proprii.

-nucleii motori- sunt formaţi din neuroni motori unde au originea reală nervii XII-hipoglos,
IX-glosofaringian,X-vag,XI-accesor.

-nuclei senzitivi-fac sinapsă fibrele senzitive ale nervilor IX-glosofaringian, X-vag, V-

trigemen, VII-facial, VIII-vestibulo-cohlear

12
-nuclei vegetativi- salivar inferior şi dorsal al vagului care, împreuna cu nucleii din substanţa
reticulată, sunt centrii unor reflexe viscerale controlate de n. vag şi glosofaringian.

-nuclei proprii- sunt mai răspândiţi în substanţa reticulată : nucleii Goll şi Burdach care conţin
deutoneuronul pentru fibele sensibilităţii tactile fină şi proprioceptivă conştientă, nucleii
olivari ce conţin neuroni senzitivi şi motori.

Fiziologia bulbului rahidian

Bulbul îndeplineşte funcţia de centru nervos şi de conducere. Funcţia de centru nervos este
asigurată de centrii nervoşi care au o particularitatea de automatism sau capacitatea de
autoexcitare în urma modificărilor chimice ale sângelui care ajunge aici. Cei mai importanţi
centrii sunt :

-centrii unor funcţii vitale- respiratori, cardiaci,vasomotori

-centrii unor funcţii digestive- salivator, deglutiţiei, suptului

13
-centrii unor reflexe de apărare- strănut, tuse,clipit, vomei, tonusul muscular

Funcţia de conducere a bulbului – bulbul este locul de trecere a căilor senzitive şi motorii

-căi ascendente- fasciculul spinitalamic anterior şi lateral

-fasciculul spinobulbar direct Goll-Burdach

-fasciculul spinocerebelos direct Flechsig- are traiect ascendent până în bulb

apoi intră în cerebel

-fascicul spinocerebelos încucişat –are traiect ascendent spre bulb-punte-

mezencefal

- fasciculul pentru sensibilitatea interoceptivă

-căi descendente- fasciculul piramidal direct

-fasciculul piramidal încrucişat se încrucişează la nivelul bulbului formând

decusaţia piramidală apoi ajunge în măduvă în cornul anterior

-fasciculele extrapiramidale cu originea în cortex-mezencefal-punte şi stăbat

bulbul în traseul spre măduvă

-fasciculele extrapiramidale cu originea în nucleii bulbari- fasciculul

vestibulospinal, olivospinal

-căile de asociaţie –leagă nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral şi pe aceştia cu alţi
nuclei din alte structuri ale sistemului nervos. :

- fasciculul longitudinal medial(FLM) –fibrele provin din nucleii vestibulari din bulb
şi se termină în nucleii oculomotorii(III,IV,VI). Are rol în reflexele de orientare vizuală şi
auditivă

- tractul central al tegmentului(TCT) – fibrele descendente au originea în nucleul

roşu şi se termină în nucleii olivari din bulb.De aici impulsurile ajung în cerebel prin fibrele
olivocerebeloase

PUNTEA LUI VAROLIO

Este segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, dispus între bulbul rahidian şi pedunculii
cerebrali, în dreptul cerebelului , participănd la delimitarea ventriculului IV.

14
Puntea este o bandă de substanţă nervoasă care întretaie în sens transversal trunchiul
cerebral.Inferior este delimitată de bulb prin şanţul bulbopontin, iar superior se delimitează de
pedunculii cerebrali prin şanţul pontopeduncular. Pe linia mediană a feţei anterioare se află un
şanţ longitudinal larg, numit şanţ bazilar.De o parte şi de alta a acestuia se află două proemi-
nenţe longitudinale numite piramide pontine. Lateral de piramidele pontine se află originea
aparentă a nervului V- trigemen, care marchează limita dintre punte şi pedunculii cerebeloşi
mijlocii.Fţa posterioară a punţii prezintă pe linia mediană fisura mediană posterioară. Lateral
de această fisură se află coloanele longitudinale.

Structura punţii

Subsatanţa nervoasă se dispune la exterior substanţa albă,iar la interior substanţa cenuşie ,

fragmentată în nuclei. Aceţtia sunt:

-nuclei motori- sunt nucleii nervilor VII-facial,VI-abducens,V-trigemen

-nuclei senzitivi-cohleari şi nucleul superior al trigemenului

-nuclei vegetativi- nucleul salivatorsuperior, nucleul lacrimonazal

-nuclei proprii- nucleii substanţei reticulateşi nuclei proprii care primesc aferenţe de la cortex
prin fasciculul corticopontocerebelos

Fiziologia punţii

Funcţia de centru nervos este îndeplinită de nucleii punţii. Prin aceştia puntea contribuie la
reglarea unor procese principale ale organismului-secreţia lacrimală, salivaţia, masticaţia,
reflexul corneean, secreţie sudorală, secreţie sebacee, contracţia muşchilor feţei, mişcarea de
lateralitate a globilor oculari , tonusul muscular, reflexul mişcărilor respiratorii în unele
condiţii.

Funcţia de conducere este îndeplinită prin substanţa albă. Căile ascendente le continuă pe
cele bulbare. În sens descendent, puntea este străbătută de căile piramidale şi de cele
extrapiramidale.

MEZENCEFALUL

Este delimitat inferior de şanţul pontopeduncular care îl separă de punte, iar superior se
continuă cuc diencefalul. Nu există o delimitare precisă între mezencefal şi diencefal.

15
Faţa anterioară este alcătuită din doi pedunculi cerebrali şi este situată ventral de apeductul
Sylvius .În spaţiul interpeduncular se află originea aparentă a nervului III-oculomotor.
Pedunculii cerebrali au forma a două cordoane scurte de substanţă albă. Pe faţa posterioară se
găsesc patru coliculi , doi superiori-optic, doi inferiori-acustici, separaţi printr-un şanţ în
formă de cruce. Sub coliculii inferiori se află originea aparentă a nervului IV- trohlear.

Structura mezencefalului

Prezintă la exterior substanţa albă şi în interior substanţa cenuşie, fragmentată în nuclei:

-nuclei motori-ai nervului IV-trohlear, nervului III-oculomotor

-nucleu senzitiv- al tractului mezencefalic al nervului V-trigemen

-nucleii vegetativi-nucleul accesor al oculomotorului

-nucleii proprii reprezentaţi de:

-substanţa neagră coordonează mişcările asociate ale membrelor superioare în timpul

mersului, modifică musculatura mimicii în timpul vorbirii, dar mai ales intervine, împreună cu
substanţa cerebrală şi hipotalamus în mecanismul somn-veghe.

-nucleul roşu- controlează tonusul muşchilor –efect de stimulare a m. flexori şi de inhibare a

m. extensori.

Funcţiile mezencefalului

Funcţia de centru nervos realizează distribuţia normală a tonusului muscular,în reflexele de

redresare şi în reflexele de orientare.Prin reflex de redresare se înţelege readucerea corpului
din poziţia culcat în poziţia verticală. Reflexe de orientare apar şi la producerea bruscă a unui
sunet puternic prin întoarcerea capului în direcţia sunetului.

Funcţia de conducere-prin mezencefal trec căi ascendente şi descendente:

-fasciculul tectospinal-care se încrucişează în mezencefal

-fasciculul rubrospinal care se încucişează în mezencefal şi cocboară în cordonul lateral al

măduvei

16
 CEREBELUL

Cerebelulul este localizat în partea posterioară şi inferioară a cutiei craniene, sub lobii
occipitali ai emisferelor cerebrale.

Configuraţia externă

Este format din două emisfere cerebeloase unite printr-o porţiune mediană numită vermis.
Participă la formarea tavanului ventriculului IV. Suprafaţa lui este brăzdată de şanţuri paralele
cu diferite adâncimi. Şanţurile profunde delimitează lobii: anterior, posterior, şi floculono-

Dular.Filogenetic şi funcţional, cerebelul cuprinde 3 porţiuni: arhicerebelul, paleocerebelul,

neocerebelul.

17
Arhicerebelul , este reprezentat de lobul floculonodular şi reglează echilibrul static şi
dinamic. Paleocerebelul este reprezentat de lobul anterior şi reglează tonusul muscular.Neoce-

rebelul este reprezentat de lobul posterior şi controlează execuţia mişcărilor fine, comandate
de scoarţa cerebrală. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin cele trei perechi de
pedunculi cerebeloşi- inferiori, mijlocii, posteriori.

Structura cerebelului

Asemănător celorlalte componente ale SNC, cerebelul este alcătuit din substanţa cenuşie şi
substanţa albă. Substanţa cenuşie este dispusă la exterior formând scoarţa cerebeloasă , iar
substanţa albă în interior. Limita de separaţie a celor două substanţe are pe secţiune un aspect
caracteristic , care a fost asemănat cu coroana unui arbore , numită "arborele vieţii". Scoarţa
cerebeloasă este formată din trei straturi celulare:

-stratul molecular – format din neuroni stelaţi, mici şi mari,

-stratul celulelor Purkinje- format din celule mari, piriforme

-stratul granular format din neuroni de dimensiuni mici, purtând numele de celule granulare şi
de neuroni mari Golgi.

Scoarţa cerebeloasă cuprinde şi numeroase nevroglii.Substanţa albă este formată din fibre
mielinice care se grupează în:

-fibre de asociaţie prin care se face legătura între diferite regiuni ale scoarţei cerebeloase din
cadrul aceleiaşi emisfere sau care unesc scoarţa cerebeloasă cu nucleii cerebeloşi din aceeaşi
emisferă cerebrală

-fibre comisurale care leagă ariile corticale dintr-o emisferă cerebeloasă cu cele din emisfera
cerebeloasă opusă

-fibre de proiecţie –leagă scoarţa cerebeloasă şi nucleii cerebeloşi cu alte segmente ale
nevraxului

Nucleii cerebeloşi

Sunt alcătuiţi din mase de substanţă cenuşie şi sunt formaţiuni perechi:

-nuclei fastigiali – situaţi în vermis de-o parte şi de alta a liniei mediane în acoperişul
ventriculului IV

18
-nucleii globuloşi- situaţi în emisferele cerebeloase

-nucleii emboliformi – situaţi înapoia celor globuloşi

-nucleii dinţaţi – sunt situaţi lateral de nucleii globuloşi şi emboliformi

Legăturile cerebelului

-căi aferente- tractul spinocerebelos direct Flechsig vine de la măduva spinării prin bulb până
la cerebel

-tractul spinocerebelos încrucişat Gowers ajunge în vermis şi împreună cu tractul

spinocerebelos direct conduce sensibilitatea proprioceptivă inconştientă

- tractul vestibulo-cerebelos are originea în nucleii vestibulari din bulb

-tractul olivo-cerebelos leagă oliva bulbară de cortexul cerebelului

-tractul cortico-ponto-cerebelos leagă scoarţa cerebrală de punte şi cortexul

cerebelos

-căi eferente – fibre care pornesc din cerebel spre măduva spinării

-căi intracerebeloase fac legătura între cortexul cerebelos şi nucleii cerebelului

Fiziologia cerebelului

Arhicerebelul/ lobul floculonodular are rol în reglarea echilibrului.Afectarea lui duce la

tulburări de echilibru cu dificultate în menţinerea poziţiei verticale, chiar dacă baza de
susţinere este largă.

Paleocerebelul/ lobul anterior are rol de coordonare a musculaturii. Afectarea acestei zone
produce tulburări ale contracţiei musculaturii memebrelor inferioare şi apare ataxia-mersul
nesigur

Neocerebelul primeşte informaţii de la arii întinse ale scoarţei cerebrale,receptorii

vizuali,auditivi. Este legat în dublu sens de cortexul cerebral ptin circuitul neuronal ce
funcţionează prin mecanism de feed-back dento-talamo-ponto-cerebelos. Afectarea
neocerebelului duce la hipotonie şi executarea mişcărilor rapide opuse –supinaţie-pronaţie
care se descompune în mai multe etape. Apar şi tulburări în execuţia mişcărilor fine

Afectarea nucleilor dinţaţi determină tremor şi dificultate în în executarea mişcărilor voluntare

(luarea unui pahar cu apă).

19
 DIENCEFALUL

Numit şi creier intermediar, este situat în prelungirea trunchiului cerebral, iar posterior este
acoperit de emisferele cerebrale.În interiorul său se află ventriculul III care este continuarea
canalului ependimar, care se lărgeşte la nivelul diencefalului , luând formă de pâlnie. În partea
inferioară comunică cu ventriculul IV prin apeductul Sylvius , iar în partea superioară ptin
orificiile Monro cu ventriculele laterale I şi II. Ventriculul III este căptuşit cu o cu o pânză
coroidiană, provenită din piamater cu rol în secreţia lichidului cefalorahidian.

Diencefalul este format din: talamus, metatalamus, epitalamus, subtalamus, hipotalamus.

Talamusul este format din două mase ovoide de substanţă nervoasă situate pe părţile laterale
ale ventriculului III, separate de corpii striaţi prin capsula albă internă. Substanţa cenuşie a
talamusului este subîmpărţită de o lamă de substanţă albă în patru mase nucleare principale:

20
nucleii anteriori,posteriori,, laterali, mediali. Leziunile talamusului produc grave tulburări de
sensibilitate –anestezii, hemipareze, durere vie pe partea bolnavă.

Metatalamusul este reprezentat prin corpii geniculaţi laterali şi mediali.Corpul geniculat

lateral constituie o staţie de releu pentru impuşsurile optice.Corpul geniculat medial constitue
o staţie pe traseul căii acustice.

Subtalamusul este format din două mase de substanţă cenuşie : nucleul subtalamic,zona
inertă.Prezintă de asemenea şi două fascicule de substanţă albă-câmpul Forel. Rolul
subtalamusului este de a stabiliza activitatea motorie iniţiată de ariile corticale extrapirami-

dale.

Epitalamusul este situat pe faţa superioară a diencefalului şi este alcătuit din:

-glanda epifiză/ glanda pineală care atinge dezvoltarea maximă în copilărie şi involuează spre
pubertate

-trigonul habenular- la acest nivel se închide reflexul olfactivo-somatic adică orientarea

corpului spre sa de la sursa odorantă

Hipotalamusul este delimitat la exterior de chiasma optică, lateral de tracturile optice , iar
inferior de pedunculii cerebrali. Din punct de vedere anatomic este format din mai mulţi
nuclei de substanţă cenuşie, concentraţi în jurul ventriculului III. Nucleii anteriori conţin
neuroni care secretă hormoni ce sunt transportaţi către lobul posterior al hipofizei. Nucleii
mijlocii conţin celule neurosecretoare , cu rol endocrin care secretă neurohormoni care ajung
în lobul anterior al hipofizei. Nucleii posteriori au rol de integrare simpatică. Conexiunile
hipotalamusului sunt:

-conexiuni internucleare- fibre care leagă diferiţi nuclei hipotalamici

-conexiuni aferente fibre ce aduc excitaţii de la mezencefal, de la nucleul dorsal al vagului, de

la calea optică

-conexiuni eferente reprezemtate de fibre care se îndreaptă spre mezencefal şi talamus, spre
hipofiză, scorţa frontală, nucleul dorsal al vagului, făcând legătura dintre nucleii vegetativi din
hipotalamus şi cei din bulb şi fibre care trec prin tractul optic ajung la retină.

21
Fiziologia diencefalului

Talamusul este centrul de integrare a întregii sensibilităţi a organismului. La nucleii talamici

ajung impulsurile sensibilităţii specifice tactilă, gustativă, vizuală, acustică. În leziunile
talamusului apare pierderea sensibilităţii tactile-cald, rece, paralizii, tulburarea somnului,
scăderea gustului, abolirea reflexului cornean.

Hipotalamusul – controlează următoarele funcţii:

-reglarea stării somn-veghe

-termoreglarea –menţine constantă temperatura corpului prin modificarea metabolismului, a

circulaţiei, a musculaturii, endocrine. Controlul se realizează prin centrul termogenezei şi
termolizei.

-comportamentul afectivo-emoţional- stările emoţionale sunt formate din 2 componente:

trăirile subiective şi elementele obiective ce însoţesc aceste trăiri- transpiraţie, modificarea
pupilei

-funcţia sexuală prin intermediul hipofizei reglează gonadele- prin FSH, LH

EMISFERELE CEREBRALE / TELENCEFALUL

Prin diferenţierea emisferelor cerebrale, telencefalul dă naştere la doi ganglioni bazali. Aceştia
sunt situaţi la baza emisferelor cerebrale şi sunt alcătuiţi din substanţă cenuşie. Ganglionii
bazali sunt reprezentaţi prin corpul striat.Corpul striat este format din doi nuclei: nucleul
lenticular şi nucleul caudat.

-nucleul caudat – are formă de virgulă şi-i deosebim un cap, corp, coadă care se termină în în
nucleul amigdalian în lobul temporal

-nucleul lenticular – este situat lateral de talamus, de aceea se mai numeşte şi nucleul lateral
sau extraventricular. Este separat de nucleul caudat printr-o bandă de substanţă albă numită
capsula internă.

Corpii striaţi se găsesc dispuşi pe traiectul căilor motorii extrapiramidale. Contribuie la

realizarea unor mişcări stereotipe automate, de exemplu a gestului care însoţeşte activităţi
voluntare-limbaj, mimică, gesturi profesionale.Afectarea corpilor striaţi produce tulburări în
mişcările auxiliare-mimica feţei în timpul vorbirii, tremor.

22
Emisferele cerebrale sunt în număr de două , separate prin fisura interemisferică. În partea
bazală se leagă prin formaţiuni de substanţă albă – corpul calos, trigonul cerebral, comisuri
albe. Între emisferele cerebrale şi pedunculii cerebrali se găseşte un spaţiu în forma de
potcoavă numit fanta Bichat. Aceasta prezintă:

-o porţiune mediană- cuprinsă între extremitatea posterioară a corpului calos şi tuberculii

quadrigemeni

-două porţiuni laterale- care continuă anterior pe cea mediană

Fiecare emisferă cerebrală prezintă trei feţe :

-faţa laterală-în raport cu bolta craniană

-faţă medială priveşte spre fisura interemisferică

-faţa bazală- în raport cu baza craniului

23
Feţele emisferelor cerebrale sunt brăzdate de şanţuri de adâncimi diferite. Unele şanţuri sunt
mai adânci şi delimitează lobii emisferelor cerebrale: frontal, parietal, temporal,occipital.
Aceste şanţuri se mai numesc scizuri şi cele mai importante sunt: şanţul central Rolando,
şanţul lateral Sylvius, şanţul perpendicular/ scizura parietooccipitală . Şanţurile superficiale
delimitează girusuri sau circumvoluţiuni: girusul precentral, girusul postcentral, girusul
hipocampic.

Structura emisferelor cerebrale

La exterior este dispusă substanţa cenuşie, care formează scoarţa cerebrală , în interior se află
substanţa albă, care separă ganglionii bazali şi formează o masă compactă ce înconjoară
ventriculii I, II. Pe baza dezvoltării filogenetice şi a organizării structurale scoarţa cerebrală
prezintă: paleocortexul şi neocortexul.

PALEOCORTEXUL / SISTEMUL LIMBIC

Are conexiuni cu sistemul olfactiv, mezencefalul, hipotalamusul, epitalamusul şi anumiţi

nuclei talamici.

24
Funcţiile paleocortexului se împart în olfactive şi neolfactive.

-funcţia olfactivă este realizată de către lobii olfactivi care sunt formaţiuni nervoase aşezate
în lungul şanţurilor olfactive.Un lob olfactiv este alcătuit din următoarele elemente:

-bulbul olfactiv – format din mai multe straturi celulare, cel mai important fiind stratul
celulelor mitrale , deoarece axonii acestor celule formează nervul olfactiv,nervul I cranian.

- tractusul olfactiv – porneşte de la bulbul olfactiv,trece prin şanţulolfactiv şi se termină

printr-o porţiune îngroşată numită trigonul olfactiv.

-trigonul olfactiv are formă triunghiulară şi reprezintă partea terminală a tractusului

olfactiv

Impulsurile olfactive se proiectează în ariile olfactive din paleocortex şi ajung apoi la

neocortex , unde se declanşează reacţii emoţionale.

-funcţii neolfactive – acestea sunt:

-relizează unele reglări posturale-poziţia capului, membrelor, a corpului

-reglează mişcări legate de alimentaţie-masticaţie, deglutitţie, supt, lins dar şi în aportul

alimentar prin centrii hipotalamici ai foamei şi saţietăţii

-reglarea activităţii sexuale

-menţinerea atenţiei dirijând atenţia spre obiecte, subiecte care ne interesează

-coordonarea funcţiilor emoţionale şi a comportărilor instinctuale-frică, furie

Realizează reflexe condiţionate simple ex. apărarea la un stimul dureros

-împreună cu alte componente ale sistemului nervos , intervine în controlul naturii afective a
senzaţiilor plăcuteşi neplăcute.Importanţa recompensei şi a pedepsei pentru comportament
constă în elaborarea motivaţiilor interne care orientează activităţiile umane.

NEOCORTEXUL

Este format din şase straturi de celule, de la exterior spre interior sunt următoarele: stratul
molecular, stratul granular extern,stratul piramidal extern, stratul granular intern, stratul
piramidal intern, stratul fuziform. Între paleocortex şi neocortex există o strânsă legătură , în
sensul că neocortexul se dezvoltă din paleocortex prin adăugare de noi straturi celulare.

25
Substanţa albă a emisferelor cerebrale este alcătuită din trei feluri de fibre nervoase:

-fibre de proiecţie- fibre care ajung la scoarţa cerebrală sau pleacă de la scoarţa cerebrală

-fibre comisurale- fibre care leagă între ele cele două emisfere – corpul calos, trigonul
cerebral, comisura albă anterioară şi posterioară

-fibre de asociaţie- pleacăcdin diferite regiuni ale aceleiaşi emisfere cerebrale

Neocortexul se clasifică în neocortex receptor , motor, de asociaţie.

Neocortexul receptor este reprezentat de zona de proiecţie corticală a diferitelor sensibilităţi.

Fiecare zonă a corpului are o proiecţie corticală , această reprezentare a primit numele de
homunculus senzitiv. În girusul postcentral se află aria somestezică I sau aria senzitivă
primară, care este conectată cu aria motorie învecinată. De aceea stimularea acestei arii
senzitive produce răspunsuri motorii iar stimularea ariei motorii este urmată de reacţii
senzitive. În peretele superior al şanţului lateral Sylviusse află aria somestezică II.
Sensibilităţile speciale sunt proiectate în diferite arii senzoriale: sensibilitatea vizuală se
proiectează în lobul occipital, sensibilitatea auditivă se află în lobul temporal, aria olfactivă pe
faţa mediană a emisferelor cerebrale.

Neocortexul motor cuprinde aria motorie principală situată în peretele anterior al şanţului
central Rolandoşi o partea girusului precentral. Coordonează motilitatea voluntară rapidă
precisă a musculaturii de parte opusă. Reprezentarea corticală este asemănătoare celei
senzitive realizând un homunculus motor. Oleziune la nivelul ariei motorii produce paralizia
muşchiilor de parte opusă.

26
27
Neocortexul de asociaţie este alcătuit din trei zone de asociaţie: zona prefrontală, zona
temporală,zona parietooccipitală. Acestea arii conectează între ele ariile senzoriale şi leagă
ariile senzoriale de cele motorii. Zona prefrontală determină personalitatea, de aceea lezarea
acestei zone duce la tulburări de personalitate. Zona temporală are rol în înţelegerea vorbirii,
dar şi funcţii vizuale în recunoaşterea fizionomiei persoanelor cunoscute.. Zona
parietooccipitală procesează informaţiile senzitive pe care le transmite ariilor motorii
declanşând un răsouns motor dar prin conexiunea cu sistemul limbic le asociază cu stările
emoţionale.

FIZIOLOGIA EMISFERELOR CEREBRALE

Scoarţa cerebrală constituie substratul anatomic al vieţii psihice . Viaţa psihică umană este
considerată rezultatul a trei compartimente legate între ele:

-cunoaşterea- gândirea,atenţia, orientarea,învăţarea, memoria

-afectivitatea- trăirile emoţiile sentimentele care apar pe parcursul vieţii

-voinţa- hotărârile, deciziile luate

La baza activităţii sistemului nervos stă reflexul.Reflexele sunt de două categorii:

-reflexe înnăscute/ necondiţionate – sunt înnăscute,au căi preformate, reflexul lor se închide
la nivele inferioare ale axului cerebrospinal.Ele sunt:

-simple-clipit,tuse, strănut, vomă

-complexe- insticte de apărare, alimentaţie, reproducere

-reflexe condiţionate – sunt dobândite pe parcursul vieţii, nu ai căi preformate, arcul lor
reflex se închide în scoarţa cerebrală, sunt temporare. Instalarea unui reflex condiţionat
trebuie să îndeplinească căteva condiţii:

-precedenţa-stimulul condiţionat să fie precedat de cel necondiţionat

-coincidenţa-cei doi stimuli trebuie să acţioneze împreună

-repetiţia

-scoarţa cerebrală trebuie să fie de orice activitate dominantă

28
Reflexele condiţionate elaborate direct pe baza reflexelor necondiţionate se numesc reflexe de
ordinul I. Dacă reflexul condiţionat stă la baza altui reflex condiţionat se numeşte reflex de
ordinul II.

Somnul este o stare fiziologică , periodică, reversibilă caracterizată prin abolirea temporară a
conştienţei.Există două tipuri de somn:

-somn lent- tonusul muscular şi respiraţia sunt puţin modificate

-somnul profund/ paradoxal se instalează brusc pe fondul unui somn lent

Excitaţia şi inhibiţia

Excitaţia este starea de activitate a neuronilor care se transmite la organele efectoare şi

accelerează activitatea acestuia.Inhibiţia este diminuarea sau încetarea activităţii organului
efector.Inhibiţia are două forme:

-inhibiţia condiţionată:

-inhibiţia de stingere – se repetă acţiunea unui excitant condiţionat fără a fi întărit de

excitantul necondiţionat

-inhibiţia de diferenţiere- când există necesitatea diferenţierii între excitanţi

-inhibiţia necondiţionată

-inhibiţia de protecţie apre când intensitatea stimulului este prea mare sau excitaţia acţionează
timp îndelungatdepăşind capacitatea funcţională a celulei nervoase

-inhibiţia externă un excitant puternic necunoscut acţionează în timpul desfăşurării unui reflex
condiţionat

Excitaţia şi inhibiţia sunt într-o continuă mişcare numită dinamica corticală care se desfăşoară
după două legi:

-legea iradierii- apariţia pe scoarţă a unui focar de excitaţie sau inhibiţie are tendinţa săs
iradieze către arii învecinate.

-legea inducţiei reciproce- în jurul unui focar de excitaţie apare o zonă de inhibiţie

29
Învăţarea şi memoria

Învăţarea este în strânsă dependenţă cu alte procese cerebrale , mai ales cu atenţia, şi starea de
activitate corticală , care fac scoarţa capabilă să primească şi să prelucre informaţiile.La om
învăţarea poate avea loc şi fără un stimul extern , evocând mintal evenimente şi stabilind
raporturi logice între noţiuni.Pentru învăţare este obligatorie memorarea,stocarea
informaţiilor. Mecanismele învăţării:

-condiţionarea clasică pavloviană- are la bază elaborarea unor reflexe condiţionate

-condiţionarea operantă- se obţine o recompensă sau se evită o pedeapsă

Memoria este capacitatea sistemului nervos de fixare , conservare, recunoaştere şi evocare .

Se pot diferenţia trei tipuri de memorie:

-memorie instantanee-inregistrarea şi reproducerea imediată a evenimentelor

-memoria de datelor recente-reproducerea evenimentelor petrecute cu aproximativ un sfert de

oră înainte.

-memoria datelor îndepărtate-capacitatea de evocare a evenimentelor care au avut loc cu mult

timp înainte

În procesul de inmagazinare al datelor rolulmajor îl au conexiunile interemisferice prin corpul

calos

30
31