ȚESUTUL CONJUNCTIV

Țesutul conjunctiv foarte variat sub aspect morfologic și funcțional are rolul de
a asigura și menține integritatea organismului.
Țesutul conjunctiv are rolul de a uni elementele constitutive ale altor țesuturi, de
a solidariza între ele diversele țesuturi și de a stabili legături între unele organe dar nu
vin niciodată în direct cu suprafețele pe care le delimitează de mediul extern.
Țesutul conjunctiv constituie componenta de susținere a organismului,
participă la alcătuirea organelor stucturând capsulele (ficat, splină, limfonod etc.).
septele şi trabeculele care compartimentează perenchimul unor organe. Țesutul
conjunctiv intră în structura peretelui digestiv, a tractusului respirator, genito-urinar etc.
Participă activ la procesele de regenerare, de apărare şi de imunitate a
organismului. Diferite tipuri de țesuturi conjunctive au rolul de a asigura și menține
forma corpului .
Din punct de vedere structural, țesutul conjunctiv este alcătuit din următoarele
componente: celule, fibre (componenta fibroasă) și substanță fundamentală
(componenta amorfă).
Constituentul major al țesutului conjunctiv este matricea extracelulară în
alcătuirea căreia intră fibrele de natură proteică și substanța fundamentală.

2.1. Histogeneza țesuturilor conjunctive

Histogeneza țesuturilor conjunctive se efectuează din foiţa embrionară mijlocie,

din mezoderm care structurează mezenchimul.
Mezenchimul reprezintă ţesutul conjunctiv embrionar din care se vor diferenţia
toate tipurile de ţesuturi conjunctive
Mezenchimul este constituit din celule mezenchimale nemodificate, cu o
citoplasmă slab bazofilă, cu puţine organite celulare. Nucleul este mare, veziculos cu
aspect sferoidal și conține 2 - 4 nucleoli.
Celulele mezenchimale au forma stelată și emit numeroase prelungiri ramificate
care realizează o reţea. În ochiurile formate se află matricea extracelulară bogată.
Celulele mezenchimale asigură dezvoltarea liniei mezenchimale şi participă la
creşterea ţesuturilor conjunctive embrionare. Celula mezenchimală se diferenţiază și
dă naştere la embrion şi făt, precum și la celelalte tipuri de celule conjunctive. Celulele
mezenchimale se transformă în celule reticulare. Celulele reticulare prezintă
citoplasmă bazofilă, puţin abundentă, cu ribozomi şi mitocondrii abundente.
Prelungirile sunt lungi, formează o pseudoreţea, care stabilește contacte cu celulele
învecinate. Nucleul este sferic, situat central, cu nucleoli vizibili. Numărul celulelor
reticulare scade spre sfârşitul gestaţiei, după parturiţie şi la adult, unde se găsesc
numai în organele hemato- şi limfopoietice, formând stroma de susţinere. Celulele
reticulare se diferenţiază în alte tipuri de celule conjunctive adulte, iar altele intervin în
fagocitoză, cu rol în procesele imunitate.

2.2 Celulele conjunctive

În țesuturile conjunctive se întâlnesc o mare varietate de tipuri celulare cu origini

și funcții diferite. Aceste celule pot fi încadrate în două mari grupe distincte: celule
autohtone și celule migrate.
Din grupa celulelor autohtone fac parte: fibroblastele, mastocitele, adipocitele,
celulele pigmentare.
 Din grupa celulelor migrate fac parte celulele de origine sanguină cum sunt:
macrofagele, plasmocitele și leucocitele.

2.2.1 Fibroblastelele

Fibroblastelele sunt cele mai numeroase celule ale țesutului conjunctiv și află în
toate varietățile de țesut conjunctiv. Fibroblastele sintetizează și eliberează în
matricea intercelulară elementele care intră în componența fibrelor conjunctive
(reprezentate de molecule de tropocolagen și tropoelastină), ale substanței
fundamentale (proteoglicani, glicoproteine) precum și diferite colagenaze care
degradează colagenul.
Din punct de vedere embriologic, fibroblastul derivă din celula mezenchimală.
Fibroblastele se găsesc sub forma a două stări funcționale: activă și latentă. Sub
aspect structural, fibroblastele sunt celule mari (20-25 µm) de formă alungită, cu nucleu
ovalar, eucromatic și 1-2 nucleoli vizibili.

Fig. 2.1 Fibroblaste în cultură, ob.40x;

Nucleul este înconjurat de citoplasma bazofilă, în care sunt organite de

sinteză și secreție, RER, complex Golgi dezvoltat, multe mitocondrii iar citoscheletul
este format din microtubuli și microfilamente.
În citoplasmă sunt prezente picături de lipide, lizozomi primari şi secundari,
centrul celular, microtubuli cu rol în transportul veziculelor de secreţie, microfilamente
de actină ce determină mobilitatea celulei.
Microfilamentele sunt bine dezvoltate la fibroblastele din jurul plăgilor pe cale
de vindecare, care sunt denumite miofibroblaste. Miofibroblastele mai sunt prezente în
axul vilozităţilor intestinale şi au rol în refacere plăgilor.
Miofibroblastele se găsesc în țesutul conjunctiv de granulație (de neoformație)
proces care apare în prepararea de substanță organică. În condiții normale fibroblastul
modulează în alte celule (celule conjunctive ale mucoasei uterine). Fibroblastul
prezintă proprietăți de modulație și nonechivalență în sensul că fibroblastul se poate
modula în miofibroblast (are caracter de celulă musculo-conjunctivă). Proprietățile de
nonechivalență se manifestă în perioada de organogeneză.
Fibroblastele din derm (prin factorii inductori) determină o diferențiere regională
a epidermului; fibroblastul de la nivelul pulpei dentare induce formarea coroanei.
Fibrocitele sunt fibroblastele aflate în repaus funcţional. Au dimensiuni mai
mici, aspect alungit, cu capetele efilate, bifurcate sau trifurcate.
Nucleul este heterocromatic, iar citoplasma prezintă organite celulare reduse.
Compartimentul lizozomal este bine reprezentat prin autofagolizozomii care intervin în
digestia organitelor de sinteză, devenite inutile fibroblastului aflat în repaus funcţional.
În anumite condiții, când este necesară producerea de matrice intercelulară, fibrocitele
se transformă în fibroblaste.
Funcțiile fibroblastelor:
➢ sinteza fibrelor conjunctive și formarea substanței fundamentale a țesutului
conjunctiv;
➢ fibroblastul este o celulă conjunctivă matură care secretă precursorii
colagenului din structura fibrelor conjunctive;
➢ secretă elastina fibrelor elastice, glicozaminoglicanilor și proteinelor din
alcătuirea substanței fundamentale;
➢ produc factori de creștere care influențează creșterea și diferențierea celulară ;
➢ fibroblastele secretă interferonul cu acțiuni antivirale și antitumorale.

2.2.2 Mastocitele

Mastocitele sunt celule conjunctive rotunde sau ovalare cu diametrul de 15-20

µm. Se întâlnesc în toate tipurile de țesuturi conjunctive fiind dispuse cel mai adesea
în apropierea vaselor de sânge. Se află în lamina proprie a mucoasei aparatului
digestiv, aparatului respirator, aparatului genital (la primate), în derm etc.
Mastocitul provine din celula mezenchimală, are viață lungă, capacitatea de a
prolifera în țesuturi și nu se divide. În maduva osoasă, mastocitul este reprezentat de
o celulă rotund-ovalară, cu diametrul de 20-30 µm, nucleul mic, heterocromatic, situat
central uneori excentric. Citoplasma este slab acidofilă încarcată cu granule ce se
evidențiază prin colorații speciale.
Infrastrucural, în citoplasma mastocitului organitele sunt slab dezvoltate, dar
apar multe granulații delimitate de endomembrane ce conțin un disc lamelar. Din punct
de vedere biochimic, granulațiile conțin heparina, element raspunzător de
metacromazie iar mastocitul ia denumirea de heparinocit. Granulațiile mastocitului mai
coțin histamină, iar la unele specii serotonină.
Mastocitul are proprietatea de granulare care survine specific și nespecific în
apărarea imunologică; degranulare poate sa apară nespecific în urma factorilor
mecanici și poate fi specifică în stările alergice, hiperimune mediate, în stările de șoc
anafilactic etc.
În procesul de degranulare specific, șocul anafilactic apare în urma vaccinarii
cu ser antitoxină tetanică;
Prezența complexelor imune constituie un stimul ce declanșează procesul de
degranulare.
În țesuturile conjunctive există cel puțin două populații mastocitare și anume:
mastocitele de la nivelul tegumentului și cavității peritoneale denumite mastocitele
țesutului conjunctiv și a doua categorie care se află la nivelul țesutului conjunctiv din
mucoasa intestinală și mucoasa pulmonară denumite mastocite mucoase. Aceste
celule sunt de dimensiuni mai mici decât mastocitele țesutului conjunctiv (5-10 µm
diametru).

2.2.3 Adipocitele

Adipocitele se observă mai rar ca celule izolate de obicei apar asociate și

organizate alcătuind țesutul adipos.
Adipocitul are formă sferică sau ovalară, cu nucleul aplatizat, semilunar situat
la periferie. În preparatele obținute în urma secționării la parafină picătura lipidică este
dizolvată în urma colorațiilor histologice.
Citoplasma este redusă cantitativ și este împinsă la periferia celulei împreună
cu nucleul. Se realizează astfel o imagine specifică de ,,inel cu pecete’’.
Citoplasma perinucleară conține organite celulare slab reprezentate de
mitocondrii, complex Golgi, cisterne rare ale reticulului endoplasmic rugos, cisterne ale
reticulului endoplasmic neted, vezicule de pinocitoză și poliribozomi liberi.
Celulele adipoase nu se mai divid, acestea fiind celule înalt diferențiate.

Fig. 2.2 Celule adipoase, ob.40x;

2.2.4 Celulele pigmentare sau melanocitele

Celula pigmentară se întâlnește în coroidă, iris, stratul pigmentar al retinei,

stratul bazal al epidermului, derm și pia mater.
Celula are formă stelată cu numeroase prelungiri. În citoplasmă și în
prelungirile celulare sunt prezente numeroase granule de pigment melanic de culoare
negru, brun.
De asemenea, în citoplasmă sunt prezente organite celulare reprezentate de
reticul endoplasmic rugos, complex Golgi dezvoltat și numeroase mitocondrii. Aceasta
arată că celula prezintă o bogată activitate de sinteză, elaborându-și singură
pigmentul. Nucleul este sferic, situat central iar în citoplasmă sunt prezente granule
încărcate cu pigment (melanozomi).
Pigmentul pe care îl conțin melanozomii se numește melanină iar aceasta are
rol în absorția razelor de lumină.
Numărul celulelor pigmentare este mai mare la animalele cu pielea pigmentată.

Fig. 2.3 Celula pigmentară, ob.40x.

2.2.5 Plasmocitele

Plasmocitul este o celulă a țesutului conjunctiv care provine din limfocitul B

și are rolul de a sintetiza anticorpi.

Fig. 2.4 Plasmocitul-săgeată ( limfonod) ob.40x;

 Plasmocitul are nucleul excentric, heterocromatic cu heterocromatina ordonată
dând imaginea spițelor de roată; în jurul nucleului excentric apare o zonă de citoplasmă
clară numită halou perinuclear.
Ultrastructural, în haloul perinuclear, plasmocitul prezintă complex Golgi
dezvoltat și centrioli. În citoplasma bazofilă, reticulul endoplasmic rugos este organizat
sub formă de lamele concentrice realizând ergastoplasma. În cisternele reticulul
endoplasmic rugos se pot acumula cantități mari de produși de secreție colorați
acidofil, care apar sub forma unor corpusculi intercelulari, denumiți ,,corpusculii
RUSSEL” (se găsesc numai în plasmocitele implicate activ în secreție). Plasmocitele
apar în viața intrauterină la nivelul plăcilor Peyer unde sub acțiunea unei cantități
minime de antigeni, are loc activarea limfocitului B la imunoblaste și proplasmocite
(etape premergătoare maturării plasmocitului).

2.2.6 Macrofagele

Macrofagele reprezintă o varietate de celule extrem de heterogenă. Sunt

prezente în toate tipurile de țesut conjunctiv în apropierea contactului cu mediul
extern (în jurul vaselor de sânge, la nivelul dermului etc ). Au origine comună (provin
din monocit) și sunt grupate în sistemul fagocitic mononuclear. Sistemul fagocitic
mononuclear cuprinde macrofagele dar și celulele derivate care formează celulele
sistemului imunitar. Sistemul fagocitic mononuclear are trei componente: componenta
medulară, componenta sanguină și componenta tisulară.
Componenta medulară este reprezentată de celule precursorii medulare care
dau naștere la monocit.
Componenta sanguină este reprezentată de monocitul din sângele periferic.
Componenta tisulară cuprinde ansamblul de macrofage din organe și din
țesutul conjunctiv.
Macrofagele tisulare pot apărea ca: macrofage fixe și macrofage mobile.
Macrofagele fixe sunt acele macrofage care intră fie în alcătuirea pereților
sinusurilor limfatice, fie în structura pereților sinusurilor vasculare splenice (celulele
reticulare) sau în structura sinusoidelor hepatice (celulele Kupffer).
Macrofagele mobile sunt dotate cu o mare mobilitate și se numesc
histiomacrofage (osteoclastul, microglia).
Din punct de vedere structural, macrofagul mobil, histiomacrofagul, este o
celulă cu diametrul de 30-50 µm, nucleul mic, heterocromatic, înconjurat de citoplasmă
abundentă. Din citoplasmă se emit prelungiri numite filipode cu ajutorul cărora se
deplasează prin mișcări ample. Citoplasma conține numeroase organite: reticul
endoplasmic rugos, granule de secreție, complex Golgi, lizozomi secundari.
Citoscheletul este dezvoltat fiind reprezentat de microtubuli și microfilamente.
Proprietățile macrofagului: mobilitatea, fagocitoza și secreția. Macrofagele se
deplasează în țesuturi cu ajutorul vălurilor și expansiunilor citoplasmatice care
formează pseudopode. Capacitatea de fagocitoză prin înglobare de particule,
proprietate realizată prin receptori de suprafață. Fagocitoza este facilitată de receptori.
Există două tipuri de receptori: receptori nespecifici sunt receptorii ce recunosc și
fixează glicoproteinele structurale și receptori specifici sunt receptorii ce recunosc
particule pe care urmează să le înglobeze, proces numit ,,recunoaștere fagocitară”.
Macrofagele armate se întâlnesc în procesele tumorale și au o acțiune antitumorală
(celule killer tumorale). Secreția se realizează prin sinteza și stocarea produsului de
secreție. Macrofagul secretă: citokine, interferonul (antibioticul natural); lizozom-
enzima ce distruge peretele bacterian; exoenzime care devin active după eliminarea
în afara celulei; enzime proteolitice care sunt stocate ca precursori de colagenaze,
elastaze, catepsinele.
Leucocitele sau globulele albe sunt celulele care tranzitează țesutul conjunctiv
traversând pereții capilarelor și venulelor postcapilare prin procesul de diapedeză.
Intensitatea acestui proces crește în prezența procesului inflamator.
După ce părasesc țesutul conjunctiv, leucocitele nu revin în circulația sangvină,
cu excepția limfocitelor care tranzitează continuu sângele, țesutul conjunctiv, organele
limfoide etc.

2.3 Matricea conjunctivă

Matricea conjunctivă este alcătuită din două componente: fibrilară reprezentată

de fibrele conjunctive și afibrilară din punct de vedere morfologic reprezentând
substratul fundamental.
Componentele matricei sunt produsul de sinteză sau secreție al celulelor
conjunctive. Odată sintetizate și secretate componentele sunt într-o dinamică
permanentă, nu mai sunt statice. Ele îmbătrânesc într-un ritm caracteristic vârstei
țesutului conjunctiv.

2.3.1 Fibrele conjunctive

Din punct de vedere morfologic fibrele conjunctive sunt: fibre de colagen, fibre
de reticulină și fibre elastice.
Fibrele de colagen sunt frecvent întalnite în țesutul conjunctiv, numite și fibre
albe. Sunt anizotrope, birefringente în lumina polarizată și se evidențiază cu culoranții
acizi la microscopul optic. La microscopul electronic, fibrele de colagen sunt alcătuite
din microfibrile. Microfibrilele sunt structuri cu diametrul de 40-200 nm, apar sub forma
unor structuri fibrilare prevăzute cu bandări transversale.
În funcție de varietățile de țesut, fibrele de colagen se întâlnesc izolate sau se
pot asambla în fascicule ce pot avea traiect ondulat. În tendoane și ligamente, fibrele
sunt groase și lungi aranjate în mănunchiuri determinând rezistență la tensiune și
tracțiune. La nivelul vaselor de sânge și în intestin fibrele de colagen apar răsucite.
Fibrele de reticulină sau fibrele reticulare se colorează prin impregnații
argentice și prin metode histochimice.
Fig. 2.5 Fibrele de reticulină (rinichi), ob.40x;

Fibra de reticulină este monofibrilară, cu diametrul de 0,2-0,5µm. Fibrele se

ramifică și realizează rețele, în ochiurile căreia se află celule.
Ultrastructural, fibrele de reticulină sunt alcătuite din microfibrile ce apar mai
groase și mai compacte, sintetizate de celula reticulară cu care formează țesutul
conjunctiv reticular, cu funcții speciale la nivelul organelor limfopoetice sau intră în
alcătuirea membranei bazale.

Fibrele elastice

Fibrele elastice se întâlnesc în proporție mai redusă decât fibrele de colagen

au diametrul redus, 1µm iar în țesuturile dense au diametrul de 4µm. Fibrele elastice
se află în componența cartilajului elastic, a unor ligamente, a epiplonului, mezenterului
etc., fiind responsabile de elasticitatea acestora.
La microscopul optic apar ca structuri monofibrilare ondulate, capul lor terminal
formând cârlige care se ramifică și se anastomozează. La colorația cu orceină, în
aortă, fibrele elastice apar maro-roșcat iar la colorația cu rezorcin-fuxină se colorează
cu roșu.
Fig. 2.6 Fibre elastice din aortă; imagine microscopică, ob.10x;

La microscopul electronic, fibrele elastice prezintă două componente:

componenta periferică, formată din microfibrile lipsite de periodicitate, care înconjoară
central elastina; componenta centrală care conține elastina și este alcătuită din glicină
și prolină. Fibra elastică se formează în fibroblaste și în celulele musculare netede din
pereții vaselor. Degradarea fibrei elastice este realizată de elastază, secretată de
macrofag. O varietate de fibre elastice sunt fibrele oxitalanice care intră în alcătuirea
ligamentelor dentare. Au proprietatea de extensibilitate iar molecula se alungește o
dată și jumătate față de lungimea ei. În stare de relaxare moleculele de tropoelastină
se agregă în rețele, iar când acționează se alungesc.

2.3.2 Substanța fundamentală

Substanța fundamentală este astructurată, iar la microscopul electronic apare

sub formă de vezicule matriciale.
Din punct de vedere biochimic, substanța fundamentală este alcătuită din:
glicozaminoglicani, proteoglicani, lichid interstițial și glicoproteine.
Glicozaminoglicanii (GAG) sunt molecule ramificate, formate din unități
dizaharidice. Glicozaminoglicanii sunt cunoscuți ca mucopolizaharide acide ce sunt
evidențiate la microscopul optic prin metode histochimice.
Proteoglicanii (mucoproteinele) sunt combinații de glicozaminoglicani (90%)
și proteine. Se pot lega de acidul hialuronic formând agregate. Datorită hidrofiliei, au
rol în permeabilizarea și mobilizarea apei în substanța fundamentală. Prezintă
vâscozitate care nu permite difuzarea proceselor infecțioase (rol de apărare).
Glicoproteinele structurale sunt formate dintr-un miez proteic şi din glucide,
fiind reprezentate de fibronectine, condronectine și laminine. Fibronectinele se află în
matricea tuturor ţesuturilor conjunctive, condronectinele sunt prezente în matricea
cartilaginoasă iar lamininele se află în componența membranelor bazale. Substanţa
fundamentală este considerată a fi un mare rezervor de apă și cuprinde 1/3 din
cantitatea de lichid a organismului. Substanţa fundamentală participă la fenomenele
de apărare ale organismului prin proteinele plasmatice care acţionează ca anticorpi şi
antigeni endogeni. Substanţa fundamentală intervine în funcţionarea normală a
organismului, în metabolismul tuturor ţesuturilor şi organelor.

2.4 Tipuri de țesuturi conjunctive

Țesutul conjunctiv este foarte variat sub aspect morfologic și funcțional având
rolul de a asigura și menține integritatea organismului.
Țesutul conjunctiv are rolul de a uni elementele constitutive ale altor țesuturi, de
a solidariza între ele diversele țesuturi și de a stabili legături între unele organe, dar nu
intră niciodată în direct cu suprafețele pe care le delimitează de mediul extern.
Țesuturile conjunctive constituie componenta de susținere a organismului,
participă la alcătuirea organelor stucturând capsulele la ficat, splină, limfonod septele
şi trabeculele care compartimentează perenchimul unor organe.
Intră în structura peretelui digestiv, a tractusului respirator, genito-urinar etc.
Participă activ la procesele de regenerare, de apărare şi de imunitate a organismului.
Țesuturile conjunctive pot fi clasificate astfel:
• țesuturi conjunctive propriu-zise: țesutul conjunctiv lax, țesutul conjunctiv dens.
• țesuturi conjunctive cu funcții speciale: țesutul conjunctiv reticular, țesutul
conjunctiv adipos alb, țesutul conjunctiv adipos brun, țesutul conjunctiv elastic.
• tesuturi conjunctive cu rol de susținere: țesutul cartilaginos și țesutul osos.
În raport cu substanța fundamentală, țesuturile conjunctive pot fi: moi, dure și
semidure.

2.4.1 Ţesuturi conjunctive propriu-zise

Ţesuturile conjunctive propriu-zise sunt reprezentate de:

• ţesutul conjunctiv lax ;
• ţesutul conjunctiv dens.

2.4.1.1 Țesutul conjunctiv lax

Țesutul conjunctiv lax formează corionul mucoaselor digestivă, respiratorie,

genitală etc, constituind stroma din interiorul majorității organelor.
Se întâlnește de-a lungul vaselor și nervilor, leagă fibrele musculare între ele și
ocupă toate spațiile libere dintre organe. În structura acestuia se întâlnesc fibre de
colagen, fibre elastice și de reticulină iar dintre celulele conjunctive cele mai
numeroase sunt fibroblastele și macrofagele.
Fig. 2.7 Țesut conjunctiv lax, ob.40x;
1-fibre de colagen; 2-fibre elastice; 3-celule conjunctive.

Țesutul conjunctiv lax nu are o formă proprie și se află dispus în straturi sau
lamele între ţesuturi şi organe. Țesutul conjunctiv lax este mai abundent în stratul
papilar al dermului, în hipoderm, în corionul mucoaselor, în jurul organelor mobile sau
mobilizabile, în seroase (peritoneu, pleură), în stroma organelor parenchimatoase etc.
Fibrele de reticulină se găsesc în proporţie mai redusă decât fibrele de colagen şi
fibrele elastice iar matricea celulară este bine reprezentată. Este bogat vascularizat,
are un grad mare de permeabilitate și difuzibilitate. Ţesutul conjunctiv lax are
următoarele roluri: termoizolator datorită grăsimii din componența sa ; de amortizare
datorită fibrelor elastice; de susţinere şi legare a celulelor şi ţesuturilor; plastic, de
vindecare a plăgilor; metabolic, cu rol de filtru prin sistemul lacunar; endocrin, prin
produsele mastocitelor; imunitar, prin producerea de anticorpi de către macrofage;
metaplazic, transformându-se în ţesut cartilaginos sau osos.

2.4.1.2 Țesuturi conjunctive dense

În componența țesutului conjunctiv dens predomină fibrele de colagen, care se

pot grupa în mănunchiuri iar fibrele elastice și cele de reticulină sunt răspândite printre
acestea.
Fig. 2.8 Țesutul conjunctiv dens din derm, ob.40x.

Țesutul conjunctiv dens asigură rezistență și protecție. Este mai puțin flexibil și
mai rezistent la solicitările mecanice decât țesutul conjunctiv lax.
Țesuturile conjunctive dense pot fi:
1) țesuturi conjunctive dense lamelare în care fibrele de colagen se dispun
sub formă de lamele, care se întretaie în unghi drept și intră în alcătuirea sclerei,
fasciilor și capsulelor organelor.
2) țesuturi conjunctive dense fibrilare, în care fibrele au aspect de cordoane
și ordonarea este dependentă de forțele care se exercită asupra lor.
În funcţie de modalitatea de dispunere a fasciculelor de colagen, ţesutul
conjunctiv dens poate fi:
• ţesut conjunctiv dens neorientat, nemodelat sau semimodelat;
• ţesut conjunctiv dens orientat, modelat sau ordonat ;
• ţesuturi conjunctive de alunecare.
Ţesuturile conjunctive dense neorientate, nemodelate sau semimodelate
se caracterizează prin aspectul fibrelor de colagen care nu prezintă o dispunere prea
ordonată.
Se întâlnesc în componenţa membranelor seroase : peritoneu, pleură, pericard,
mezenter sau în componenţa membranelor fibroase : dermul pielii, capsulele
organelor, submucoasa organelor tractului digestiv etc.
Membranele seroase delimitează cavităţi închise din organism, prezentând o
foiţă parietală şi o foiţă viscerală.
În structura lor intră mai multe straturi:
a) mezoteliul, epiteliu simplu pavimentos, format din celule conjunctive şi o membrană
bazală;
b) ţesutul conjunctiv semimodelat, cu fibrele de colagen fără o dispoziţie prea ordonată,
fibroblaste, macrofage, mastocite şi adipocite;
c) subseroasa, formată din ţesut conjunctiv lax.
Mezenterul este o membrană seroasă formată dintr-un mezoteliu ce acoperă
pe ambele feţe un ţesut conjunctiv semimodelat.
 Ţesuturile conjunctive dense orientate, ordonate sau modelate prezintă o
orientare precisă a fibrelor de colagen, determinând o foarte mare rezistenţă faţă de
forţele de tracţiune.
Din această categorie fac parte:
1) ţesuturile conjunctive cu predominanţa fibrelor de colagen reprezentate de
aponevroză, tendon, fascii;
2) ţesuturile conjunctive lamelare din structura corneei, tunica medie a arterelor ;
3) ţesuturile conjunctive de alunecare din componența capsulelor articulare.
Ţesuturile conjunctive cu predominanţa fibrelor de colagen sunt
reprezentate de : tendon, aponevroză şi fascii.
Între fibrele de colagen se observă fibrocitele care au aspecte variate
(aponevroza, țesutul lamelar al corneei, tendonul).
Aponevroza simplă este un ţesut conjunctiv cu predominenţa fibrelor
conjunctive ce se dispun în două sau mai multe planuri suprapuse perpendiculare
unele pe altele. Celulele conjunctive se remarcă între planurile suprapuse, de aceea
forma lor se aseamănă cu literele T, Z, Y, I, L.

Fig. 2.9 Aponevroza simplă, ob.40x, imagine microscopică.

Tendonul se prezintă ca o structură cilindrică albicioasă, ce permite inserția

mușchiului pe oase. Este un ţesut conjunctiv cu predominenţa fibrelor dispuse ordonat
în fascicule paralele, printre care se remarcă celulele conjunctive, fibroblaste
modificate sau tenocite. Fibrele elastice sunt rare și se află o cantitate redusă de
substanţă fundamentală.
Un tendon primar este alcătuit dintr-un ansamblu de fibre de colagen. Celulele
conjunctive, numite tenocite au citoplasma redusă, acidofilă și nucleul heterocromatic.
Tenocitele trimit prelungiri care fac corp comun cu fibra de colagen adiacentă
(celule aliforme).
Tendonul are fibrele tendinoase paralele, iar printre fibre sunt dispuse tenocitele
(celule tendinoase). Tenocitele apar aşezate în şiruri și sunt identificate după nucleii
bazofili, aplatizați. În urma diviziunii, tenocitele rezultate rămân apropiate și grupate în
perechi cu nucleii aplatizați cunoscuți sub denumirea de ”nuclei bigeminați”.

Fig. 2.10 Tendonul secționat longitudinal, ob.40x.

1-fibre de colagen; 2-tenocite.

Tendonul primar este constituit din mai multe fascicule de fibre colagene,
împreună cu tenocitele și matricea extracelulară. Este învelit de țesut conjunctiv lax,
redus care se numește endotenoniu.
Mai multe tendoane primare se solidarizează împreună și formează tendonul
secundar, acoperit de țesut conjunctiv vasculo-nervos care se numește peritenoniu
intern. Tendoanele compuse, alcătuite din tendoane secundare, sunt acoperite de
țesut conjunctiv vasculo-nervos, numit epitenoniu.
Tendonul prezintă joncțiunea miotendinoasă ca o zonă ultraspecializată ce
cuprinde toate structurile conjunctive ale mușchiului striat: țesutul conjunctiv de la
periferie numit epimisium se va continua cu epitenoniul, iar țesutul conjunctiv numit
perimisium la nivelul lui se continuă cu peritenoniul.
În afara acestei continuități, la nivelul joncțiunii apar glicoproteine structurale
adezive (multă fibronectină și laminină), de asemenea se descrie prezența unui
antigen ce poate declanșa apariția de anticorpi, care determină crearea de complexe
imune la acest nivel.
Fig. 2.11 Tendon secționat transversal, ob.40x;
1-epitenoniu; 2-peritenoniu; 3-endotenoniu; 4-celule aliforme.
La nivelul zonei de inserție pe os apar unele modificări. Dacă zonele de inserție
au un grad mare de alunecare pe os, atunci epitenoniul este dublat de o capsulă
sinovială cu numeroase celule conjunctive numite sinoblaste care vor secreta o mare
cantitate de acid hialuronic.

2.4.2 Țesuturile conjunctive speciale

Țesutul conjunctiv mucoid este țesutul conjunctiv caracterizat prin

predominanța substanței fundamentale ce are o consistență moale și vâscoasă cu
aspect gelatinos. Fibrele de reticulină și celulele, reduse numeric sunt de tip fibroblastic
iar ocazional apar macrofage și limfocite.
Țesutul conjunctiv mucoid se găsește în cordonul ombilical formând ,,gelatina
Wharton” și la nivelul pulpei dentare.

Țesutul conjunctiv reticular intră în alcătuirea stromei organelor

hematopoetice și limfopoetice. Este format din celule reticulare și fibre de reticulină.
Celula reticulară este celula conjunctivă adultă, care prezintă un nucleu mare
ovalar, eurocromatic cu unul sau doi nucleoli. Citoplasma bazofilă este redusă și trimite
prelungiri ce stabilesc joncțiuni de tip GAP cu alte celule adiacente, realizând o
adevărată rețea celulară. Bazofilia celulei este asociată cu prezența mitocondriilor,
complexului Golgi și a RER. Celula este implicată în sinteza colagenului III ce
polimerizează sub formă de reticulină.
Fig. 2.12 Țesutul conjunctiv reticular ( limfonod), ob.40x;

Țesutul adipos este țesutul conjunctiv predominant bogat în celule adipoase

sau adipocite.
În funcție de tipul de adipocite se deosebesc:
1) țesut adipos alb, univacuolar de culoare alb-gălbuie datorată solubilizării
carotenilor în lipide;
2) țesut adipos brun, multivacuolar de culoare cenușie datorată prezenței
citocromilor la nivelul mitocondriilor.
Histogenetic țesutul adipos alb și țesutul adipos brun provin din celula
mezenchimală care trece într-un stadiu intermediar de proadipoblast, adipoblast,
adipocit univacuolar și multivacuolar.
Țesutul adipos alb este dispus de-a lungul vaselor sangvine formând lobi
sau paniculi adipoşi, separaţi între ei prin septe conjunctive. Este foarte bine
reprezentat în hipoderm formând un strat izolator prin reducerea pierderilor de căldură
la nivelul tegumentului, în jurul suprarenalelor, perniţelor palmare şi plantare.
Fig. 2.13 Țesutul adipos alb, ob. 40x, imagine microscopică.

Funcţia principală a ţesutului adipos este de depozit şi metabolizare a

trigliceridele la nivelul celulelor adipoase.
Numărul de adipocite cu care se naște fiecare individ rămâne constant
(adipocitele nu cresc ca număr ci cresc în volum, se hipertrofiază, de aceea în
obezitate are loc hipertrofia celulelor adipoase (obezitate hipertrofică).
Adipocitele albe, sunt celule mari, cu nucleul ovalar, aplatizat, situat la periferie.
Celulele adipoase albe nu formează lobuli, au vascularizație puternică cu
numeroase capilare .
Țesutul adipos alb are rol metabolic prin depozitarea și metabolizarea lipidelor;
rol mecanic intervenind în procesul de termoreglare (diminuarea pierderilor de
căldură).
Țesutul adipos brun se găsește la embrion și la noul născut localizat
subcutanat în proporții variabile în regiunea cefei și retropubian; la adult se află în loja
perirenală.
Țesutul adipos brun multivacuolar este alcătuit din adipocite de talie mică,
poligonale ce stabilesc contacte între ele. Nucleul este heterocromatic, citoplasma are
aspect spongios datorită numeroaselor vacuole ce conțin incluziuni de lipide. Celulele
adipoase brune sunt delimitate în lobuli de țesutul conjunctivo-vasculo-nervos.
Ultrastructural, citoplasma este bogată în REN și mitocondrii cu criste septale
(lamelare).
Țesutul adipos brun joacă rol în termoreglare, de aceea este dezvoltat la animalele
care hibernează.