UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

Fundamentele mass-media

Cadru didactic
Lect.univ.dr. Cornel Dărvășan
Student
 Interviu cu bunica

În prezentul interviu o să adresez câteva întrebări cel puțin interesante bunicii mele.
Menționez că întrebările au survenit în urma povestirilor ei, pe parcursul copilăriei și
adolescenței mele. Chiar dacă tema sugera intervievarea unei persoane care are ceva de spus,
consider că aspectele ce urmează să le relatez, vor fi haioase și poate, pe alocuri, fantasmagorice.
Ioniță Aurelia, născută la data de 01 noiembrie 1943, în comuna Bezdead, județul
Dâmbovița, o comună situată într-o depresiune perfect închisă, dominată de dealurile din jur,
altitudinea zonei construite fiind între 450 m și 700 m și unde predomină animale precum ursul,
lupul, vulpea etc.
Înainte ca ea să fie angajată într-o fabrică de produse chimice, a întreprins activități specifice
acelor timpuri și mai ales acelor zone (mersul cu animalele la păscut și ,,camparea’’ chiar și
pentru câteva zile pe diferite pășuni).
- Ai întâlnit în decursul anilor animale sălbatice?
,,Da! Și nu de puține ori. În decursul anilor, cât m-am ocupat de crescutul animalelor și
mersul cu ele la pășune, am întâlnit de la dihor și vulpe, până la urs și lup. Sunt
impresionant de frumoase mai ales în mediul lor natural. Felul în care își procură hrana și
se feresc de prădători, este diferit față de ceea ce putem observa într-o grădină
zoologică.’’
- Ai fost pusă vreodată în situația de a fii atacată de vreunul din aceștia?
,,Da! Și nu au fost deloc de neglijat momentele în care m-am simțit în primejdie, dar am
scăpat de fiecare dată, uneori pur și simplu, alteori cu reacția de moment și de câteva ori
simțind ,,sălbăticia’’ lor pe propria piele.
Am întâlnit dihori ce m-au urmărit și am scăpat trecând pe malul opus al râului, urs care a
stat la baza copacului în care m-am urcat, aproape o oră, iar după ce a plecat, încercând
să cobor s-a rupt ramura pe care stăteam și mi-am fisurat clavicula.’’
- Ce sfaturi ai despre cum am putea să ne ferim de apariția ursului când ne aflăm în
sălbăticie?
,,În primul rând, nu trebuie sa ți mâncarea lângă tine. Ea trebuie depozitată la câțiva zeci
de metrii și pe cât posibil la înălțime, agățată într-un pom. Ursul nu vine pentru tine, el
vine pentru mâncare. La fel de important este focul, pe cât posibil, îl menținem aprins
toată noaptea.
În al doilea rând, când te aflii în deplasare este foarte important să faci zgomot, orice
animal sălbatic o să fugă când te simte.’’
Știu că străbunicul a luat parte la cel deal doilea război mondial.
1
- Ai discutat vreodata cu el despre război? Se presimțea venirea lui?
‚,Da! Străbunicul tău a fost încorporat la Câmpulung Muscel, la Unitatea de Vânători de
Munte, ulterior a fost luat la București, mai exact la Apărătorii Patriei unde făcea
instrucție, apoi pe Ghencea, nu știu ce și dacă mai este ceva pe tancodromul acela, dar o
perioadă lungă de timp și-a desfășurat activitatea acolo. Mai mult decât atât, el mai avea
doi frați care au fost chemați și ei, atunci nu exista democrația de acum, veneai indiferent
că voiai sau nu. Îmi povestea mama că, de toată munca câmpului a trebuit să se ocupe ea,
crescutul animalelor etc.’’
Bănuiesc că pe timpul acela și mai ales pe câmp, la instrucție, marșuri, nu existat
sursă de apă.
- De unde își procurau apa?
,,În sacul de merinde pe care îl aveau, fiecare primea câte o cană. Acum sigur că te întrebi
la ce foloseau ei cana. În spatele formației care mărșăluia pe câmp, exista un cărător de
apă . Când setea devenea insuportabilă, se opreau din marș, îi adunau într-o linie câte
unul, și le punea câte o jumătate de cană de apă caldă, care era extrem de puțină.’’
Și în fond, cum se descurcau de nu mureau de sete?
,,Din spusele străbunicului tău, zilele ploioase erau unele cu noroc pentru că apa se
strangea în urmele lăsate de animale iar ei beau apă de acolo.’’
O ultimă întrebare.
- Ce înseamnă fericirea la vârsta ta?
,,Hmm, hai să îți dau un răspuns simplu, dar care are multă încărcătură emoțională, cred
eu. La vârsta mea fericirea se materializează atât prin voi, copii/nepoți, cât și puțin prin
nostalgie. Cum?! Simplu! Mă uit în spate și văd câte am realizat într-o societate
comunistă. Mi-am întemeiat o familie, mi-am construit o casă, am fost prima din sat care
a fost racordată la rețeaua națională de energie electrică. Am reușit să le ofer părinților
voștri posibilitatea înscrierii la o facultate, ceea ce era costisitor și destul de solicitant pe
vremea aceea, faptul că ei au absolvit-o, se datorează doar lor. Am trecut de la munca la
câmp și mersul cu animalele la pășune, la a coordona o echipa de 150 de persoane în
cadrul unei fabrici de produse chimice, ceea ce nu este ușor. Să lucrezi cu omul și să îi
împaci pe toți este extrem de dificil.
Uitându-mă la toate acestea și implicit la voi, sunt fericită.’’
Mulțumesc!