SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA

ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII
SEC. XIV-XVI
• Relaţiile internaţionale – între secolele XIV-XVIII – marcate de creşterea şi descreşterea puterii unor state; nu au o evoluţieconstantă.
• Neînţelegerile dintre state – cauzate de considerente politice şi religioase (răspândirea religiei islamice sau misiunea apostolică arăspândirii
catolicismului).
• Statutul internaţional al Ţărilor Române – influenţat de politica externă a marilor puteri.

A. Context european B. Situaţia internaţională a Ţărilor Române în secolele

• Mijlocul secolului al XIV-lea – Imperiul Otoman: politică agresivă • Obiectivele politicii externe româneşti: menţinerea independenţei,
şi rapidă de expansiune teritorială în Europa.
• Statele din Peninsula Balcanică şi sud-estul Europei se aflau în
calea expansiunii otomane.
• Scopul Imperiului Otoman: înaintarea de-a lungul Dunării pentru
cucerirea Vienei („inima Europei”).
• Politica de expansiune teritorială a Imperiului Otoman a fost
favorizată de:
- declinul Imperiului Bizantin;
- mobilitatea şi flexibilitatea armatei otomane.
• Ţările europene, catolice şi ortodoxe:
- se opun expansiunii otomane prin conflict militar direct –
cruciadele târzii;
-întreprind acţiuni diplomatice – încheie tratate de pace numite
„capitulaţii”.
• Din secolul al XVI-lea – degradarea situaţiei din Europa centrală:
- 1526 – bătălia de la Mohàcs; Paşalâcul de la Buda (1541);
- Polonia – perioadă de declin.
XIV-XVI
apărarea teritoriului românesc.
• Scopul Imperiului Otoman: impunerea suzeranităţii în statele
româneşti şi încheierea de capitulaţii.
• În relaţiile cu statele vecine, domnitorii au adoptat variate strategii de
politică externă: soluţia diplomatică şi soluţia militară.
SOLUŢIA DIPLOMATICĂ
• Scopul diplomaţiei: atragerea cât mai multor state creştine în lupta
antiotomană.
a. Contacte diplomatice: scrisori, trimiterea unor soli – de obicei, după mari
victorii militare
recunoaşterea internaţională a diplomaţiei ţărilor române;
b. Tratate cu caracter politico-militar sau economic: tratate de alianţă sau
acordarea de privilegii
comerciale;
c. Plurivasalitatea: acceptarea suzeranităţii altor state: Ungariei, Poloniei
şi/ sau Imperiului Otoman.
• Vasalitatea dublă sau triplă avea ca şi consecinţă punerea în contradicţie a
intereselor suzeranilor, asigurând
independenţa Ţărilor Române.
• Ţara Românească – orientată în politica externă spre Ungaria.
• Moldova – orientată în politica externă spre Polonia.
• În relaţia cu Imperiul Otoman, Ţările Române au evitat transformarea lor
în paşalâcuri.
• Statele româneşti –îşi răscumpără pacea prin tribut regim tributar cu
caracter provizoriu, care alterna cu regimul vasalic.
• Forme de control otoman în teritoriul românesc:
- Dobrogea cucerită(1417);
- Chilia, Cetatea Albă cucerite (1484);
- Marea Neagră – „lac otoman”;
- Turnu, Giurgiu şi Brăila – raiale;
- Timişoara şi Oradea – paşalăcuri (secolul al XVI-lea).
SOLUŢIA MILITARĂ
a. „Conflictul asimetric”
• Cauzele soluţiei militare:
-refuzul de a plăti tribut;
- nesupunere în politica externă;
- competiţia pentru controlul drumurilor comerciale şi punctelor strategice.
• Strategia militară – defensivă:
- foloseau avantajele terenului şi elemente naturale (Posada);
- locuri mlăştinoase (Rovine);
- atac în zile cu ceaţă (Vaslui);
- atacuri surpriză (atacul de noapte de la Târgovişte);RELAŢII
- retragerea populaţiei, părjolirea pământului şi otrăvirea fântânilor.
• Scopul: împiedicarea armatei otomane de a valorifica superioritatea în
efective militare şi de armament.
b. Cruciade creştine
• Desfăşurate în afara teritoriului ţării.
• Scop: alungarea turcilor din Europa.
• Caracter: ofensiv.
• Participanţi: state creştine europene catolice şi ortodoxe.
• Statele româneşti: „poartă a creştinătăţii europene”.
 II. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN SECOLELE XVI-XVII
A. Context european B. Situaţia internaţională a Ţărilor Române în
secolele XIV-XVI
• În secolele XVI-XVII, politica de cruciadă este abandonată, marile • Statele româneşti adoptă soluţii diplomatice şi militare, dar încep să
state acceptă situaţia prezenţei în fie căutate tot mai mult soluţiile
Europa a otomanilor şi aleg soluţia acţiunilor de natură diplomatică. diplomatice.
• Cauzele: • Secolul al XVI-lea aduce accentuarea regimului de vasalitate în raport
- Imperiul Otoman – „secolul de aur” – secolul al XVI-lea – extindere cu Imperiul Otoman:
teritorială (cucereşte în 1521 „poarta Caracteristici:
de intrare în Europa” – Belgrad, 1529 primul asediu, nereuşit, asupra -dublarea dominaţiei politice cu cea economică:
Vienei); -haraciul – sumă de bani,
- 1529 – Franţa încheie un tratat de alianţă cu Imperiul Otoman; -peşcheşurile –daruri oficiale pentru sultan şi marii dregători,
- Regatul Poloniei, în 1533, încheie aşa-numita „pace perpetuă” cu - mucarerul – sumă de bani pentru confirmarea domniei,
turcii otomani; -obligaţii de aprovizionare – vânzări la preţuri preferenţiale către
- Regatul Ungariei devine, din 1541, Paşalâcul de la Buda. Poartă,
• Imperiul Habsburgic se opune prin forţă Imperiului Otoman. -obligaţii în muncă şi de transport;
• În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, puterea Imperiului Otoman - autonomia internă – respectată, dar politica externă devine
scade. subordonată Porţii;
• Statele europene adoptă o nouă strategie, cea a încercării de a restânge - domnii – aleşi de ţară, dar trebuie confirmaţi de sultan; din ce în ce
teritoriile Imperiului Otoman din mai des, sultanul îi numeşte
Europa. direct, fără a mai consulta boierimea;
• Se afirmă Imperiul Habsburgic în centrul Europei şi Imperiul Rus (în - durata domniilor se scurtează;
plină afirmare, cu o politică de mare - opoziţia militară faţă de Poartă, încercările de modificare a regimului
putere) din estul Europei dominaţiei otomane
îşi pierd din intensitate.

• Sfârşitul secolului al XVI-lea – „Liga Sfântă”(alianță creștină condusă

de împăratul Austriei Rudolf al II-
lea) şi-a propus alungarea otomanilor din Europa.
• Ţările române vor constitui adevărate teatre de luptă în cadrul
conflictelor austro-ruso-otomane
 III. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN SECOLUL XVII – ÎNCEPUTUL SECOLULUI al XVIII-lea
A. Context european B. Situaţia internaţională a Ţărilor Române în
secolele XIV-XVI
• Debutul „crizei orientale”. • 1683 – după asediul Vienei, clasa politică românească încearcă
• Imperiul Habsburgic – politică expansionistă. modificarea statutului internaţional al principatelor prin mijloace
• 1683 – turcii otomani atacă pentru ultima dată în istorie Viena; atac aproape exclusiv diplomatice.
eşuat. • Scopul: înlăturarea suzeranităţii otomane, evitarea pretenţiilor pe care
• 1699 – Pacea de la Karlowitz: Transilvania este cedată oficial de marile puteri creştine vecine le puteau avea asupra Ţărilor Române.
otomani habsburgilor. Principalele personalităţi ale vremii:
• 1718 – Pacea de la Passarowitz: Banatul şi Oltenia sunt cedate - Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti (1678-1688)
habsburgilor; Oltenia revine Ţării - Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714)
Româneşti în 1739. - Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710-1711)
• 1775 – Bucovina („Ţara de Sus a Moldovei”) este cedată habsburgilor.
• Imperiul Rus:
- scop: de a-şi impune influenţa politică sau de a se extinde teritorial;
- pretext: protejarea creştinătăţii ortodoxe din Balcani
• 1774 – Tratatul de la Kuciuk-Kainargi; Imperiul Rus obţine, neoficial,
dreptul de stat protector în Moldova şi Ţara Românească.
• Ţările române – zone de conflict între cele trei imperii.
• Imperiul Otoman accentuează regimul dominaţiei în Moldova şi Ţara
Românească;
1711, 1716 – impune regimul fanariot:
- impunerea domnitorilor străini (cartierul Fanar al Constantinopolului)
- monopol comercial otoman;
- înăsprirea obligaţiilor economice;
- desfiinţarea armatei Ţărilor Române.

D. Acţiuni conflictuale în secolele XVII – începutul C. Acţiuni diplomatice în secolul XVII - începutul
secolului al XVIII-lea secolului al XVIII-lea
• Asediul Vienei (1683) • Activitatea diplomatică a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714)
- domnitorul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino participă la asediul domn al Ţării Româneşti
Vienei la cererea otomanilor; - stabileşte contacte cu Polonia împotriva turcilor;
- pe ascuns, i-a încurajat pe asediaţi şi le-a transmis mişcările trupelor - cu Moldova – relaţiile încordate;
otomane; - acordă o mare atenţie relaţiilor cu Poarta (1699, otomanii îl recunosc
• Bătălia de la Stănileşti, pe Prut (1711) ca domn pe viaţă);
- 1711 – între armatele ruse şi otomane; - trimite la Curtea Imperiului Rus un emisar diplomatic – stabilirea unei
- participă şi domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir ca aliat al Rusiei; alianţe antiotomane;
- Dimitrie Cantemir pierde tronul Moldovei şi se refugiază în Rusia; - 1714 – Constantin Brâncoveanu a fost mazilit (înlăturat din domnie),
- a fost ultima domnie pământeană din secolul al XVIII-lea. fiind executat în acelaşi an.
• Tratatul de la Luţk (1711)
- încheiat între Petru cel Mare, ţarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir,
domnitorul Moldovei;
- scopul: lupta comună antiotomană.

DOMNITORI ROMÂNI
Mircea cel Bătrân, domn al Ţării
Româneşti (1386-1418)
Sec. XIV
SEC. XIV-XVI
ACȚIUNI MILITARE
• Bătălia de la Kosovopolje (1389)
- sultanul Murad I – expediţie militară la
Kosovo, în sudul Dunării – atacă posesiunile
lui Lazăr, cneazul sârbilor;
- coaliţie de forţe creştine – Mircea cel Bătrân
susţine oastea creştină.
• Bătălia de la Rovine (1394?)
- Imperiul Otoman întreprinde o campanie
militară de pedepsire, la nordul Dunării,
împotriva domnitorului Ţării Româneşti,
Mircea cel Bătrân; armata otomană- condusă
de Baiazid
- bătălia principală s-a dat la Rovine;
- victoria lui Mircea – grele pierderi pentru
turci.
• Cruciada de la Nicopole (1396)
- armatele creștine conduse de Sigismund de
Luxemburg sunt învinse de armata otomană
condusă de Baiazid
- a participat şi Mircea cel Bătrân;
- armatele creştine înfrânte;
- otomanii continuă expansiunea în Europa
ACȚIUNI DIPLOMATICE
• Tratatul cu Polonia semnat de Mircea cel
Bătrân (1390)
- în scopul luptei antiotomane şi pentru
înlăturarea influenţei politice a Ungariei asupra
Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân încheie, în
ianuarie 1390, un tratat de alianţă cu regele
Poloniei, Vladislav Jagiello.
• Tratatul de la Braşov (1395)
- contextul: pericolul otoman iminent, urmare a
victoriei lui Mircea cel Bătrân la Rovine;
tratat antiotoman semnat la 7 martie 1395, la
Braşov, cu regele Ungariei, Sigismund de
Luxemburg;
- consecinţa: lupta comună antiotomană –
Cruciada de la Nicopole.
• Tratatul de la Lublau (1412)
- regele Poloniei, Vladislav Jagiello, încheie cu
regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg,
Tratatul de la Lublau;
- tratatul conţine şi prevederi referitoare la
împărţirea Moldovei şi alungarea lui Alexandru
cel Bun dacă acesta nu şi-ar fi respectat
obligaţia de vasal de a participa la lupta

Iancu de Hunedoara, voievod al
Transilvaniei (1441-1456)
Sec. XV
Vlad Ţepeş, domn al Ţării
Româneşti (1456-1462)
Sec. XV
împotriva otomanilor;
- prevederile tratatului nu au fost puse în
practică.
• Campania cea Lungă (1443-1444)
- scopul: alungarea turcilor din Europa;
- Iancu de Hunedoara, voievod al
Transilvaniei şi guvernator al Regatului
Maghiar a organizat ofensiva antiotomană la
sud de Dunăre (operaţiunea militară
„Campania cea Lungă”);
- 1444 – pace semnată de regele Ungariei
(învingător) la Seghedin, cu Imperiul Otoman
(învins);
- 1444 – ruperea păcii de către Ungaria – nouă
ofensivă antiotomană;
- principala bătălie s-a dat la Varna, în 1444
- armata creştină înfrântă;
- otomanii continuă expansiunea în Europa.
• Bătalia de la Belgrad (1456)
- sultanul Mehmet al II-lea întreprinde
ofensiva asupra Europei Centrale;
- obiectiv: cucerirea Belgradului, „cheia de
intrare în Europa”;
- 1456 – Iancu de Hunedoara organizează
apărarea cetăţii Belgrad și obține victoria
creştinilor;
- Europa este salvată pentru moment de
expansiunea otomană.
• Atacul de noapte de la Târgovişte (1462)
- 1462 – sultanul Mehmet al II-lea organizează
o campanie militară împotriva Ţării Româneşti
a domnitorului Vlad Ţepeş (refuzase plata
tributului);
-- la 16/ 17 iunie 1462 – Vlad Ţepeş – atacul
de noapte Târgovişte;
- campania otomană – eşec;
 - Ţara Românească îşi păstrează autonomia,
chiar dacă Poarta intervine în politica internă
prin susţinerea domnitorilor la tron.
Ştefan cel Mare, domn al Moldovei • Bătălia de la Baia (1467)
- 1467 – campania regelui Ungariei, Matia
(1457-1504) Corvin, împotriva Moldovei lui Ştefan cel
Mare;
- bătălia câştigată de Ştefan cel Mare;
- relaţii încordate cu Regatul Maghiar.
• Bătălia de la Vaslui (1475)
- 1475 – sultanul Mehmet al II-lea – expediţie
militară în Moldova lui Ştefan cel Mare;
- otomanii au fost înfrânţi, suferind pierderi
grele;
- Moldova îşi păstrează autonomia şi se afirmă
ca „poartă a creştinătăţii”.
Sec. XV • Bătălia de la Războieni (1476)
- 1476 – sultanul Mehmet al II-lea – campanie
militară împotriva Moldovei lui Ştefan cel
Mare;
- armata otomană părăseşte Moldova fără a
reuşi să cucerească vreo cetate.
• Bătălia de la Codrii Cosminului (1497)
- s-au confruntat armata Moldovei condusă de
Ştefan cel Mare şi cea a Poloniei în fruntea
căreia se afla regele Ioan Albert;
- regele polon – expediţie militară – pretextul:
eliberarea Chiliei şi Cetăţii Albe de sub
control otoman;
- în realitate, Ioan Albert intenţiona să îl
schimbe de la domnie pe Ştefan cel Mare;
relaţii moldo-polone încordate.
• Tratatul de la Overchelăuţi (1459)
- regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, încheie
tratatul de la Overchelăuţi (pe Nistru) cu Ştefan
cel Mare;
- regele polon recunoaşte domnia lui Ştefan cel
Mare în Moldova;
- obligaţia celor două părţi: de a se sprijini
militar în caz de nevoie;
- consecinţa: asigurarea stabilităţii domniei
lui Ştefan şi câştigarea unui aliat
• Scrisoarea adresată de Ştefan cel Mare
principilor europeni (25 ianuarie 1475)
- Ştefan cel Mare trimite curţilor europene o
scrisoare prin care solicită sprijin militar
antiotoman;
- scrisoarea a rămas fără ecou în rândul statelor
europene, dar marchează un moment de
afirmare diplomatică;
- singurul care răspunde la apelul lui Ştefan
este regele Ungariei, Matia Corvin.
• Tratatul dintre Ştefan cel Mare şi Matia
Corvin (1475)
- semnat între Matia Corvin, regele Ungariei şi
Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei;
- prevede sprijin militar reciproc împotriva
turcilor;
- îndepărtarea oricărui pretendent de la tronul
Moldovei sau Regatului Maghiar;
- consecinţa: acordarea sprijinului militar
(Războieni).
• Tratatul de la Colomeea (1485)
- cauză: pierderea de către Ştefan a Chiliei şi
Cetăţii Albe, în 1484, în favoarea Imperiului

Mihai Viteazul, domn al Ţării
Româneşti (1593-1601)
Sec. XVI-XVII
• Bătălia de la Călugăreni (1595)
- oastea otomană, condusă de Sinan-paşa,
organizează o campanie de pedepsire a Ţării
Româneşti, condusă de Mihai Viteazul;
- bătălia de la Călugăreni; victoria aparţine lui
Mihai Viteazul, dar turcii rămân pe teritoriul
Ţării Româneşti;
- Mihai se retrage spre munţi, aşteptând ajutor;
- în octombrie 1595 – ajutor militar al lui
Sigismund Bathory şi a fostului domnitor al
Moldovei, Ştefan Răzvan;
- atac comun împotriva otomanilor, care sunt
înfrânţi la Giurgiu (octombrie), alungaţi peste
Dunăre;
- consecinţa: Ţara Românească – spaţiu activ
în lupta antiotomană în cadrul Ligii Sfinte.
INTERNONALE
• Bătălia de la Şelimbăr (1599)
- Mihai Viteazul – acţiuni de forţă pentru a
readuce Transilvania şi Moldova în frontul
antiotoman;
- octombrie 1599 – lupta de la Şelimbăr, între
Otoman;
Ştefan cel Mare depune jurământ de vasalitate
regelui polon, Cazimir al IV-lea, de la care
spera să obţină sprijin antiotoman;
- consecinţa: vasalitatea faţă de Polonia, în
contextul nevoii de aliaţi antiotomani; nu
obţine sprijinul polonez.
• Tratatul de la Hârlău (1499)
- între Ştefan cel Mare şi Ioan Albert, regele
Poloniei;
- cei doi îşi făgăduiau ajutor reciproc în caz de
război;
- consecinţa: refacerea apropierii dintre
Moldova şi Polonia.
• Aderarea Ţării Româneşti la Liga Sfântă
- Liga Sfântă – alianţă antiotomană constituită
la iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care,
iniţial, făceau parte Statul Papal, Spania,
Austria, Ferrara, Mantua şi Toscana;
- aderă Transilvania, Moldova şi Ţara
Românească condusă de Mihai Viteazul;
- 20 mai 1595 – delegaţie de 12 boieri din Ţara
Românească, încheie la Alba Iulia, în numele
lui Mihai, un tratat cu Sigismund Bathory,
principele Transilvaniei;
- consecinţa: spaţiul românesc creează un
front comun antiotoman.
• Tratatul de la Târgovişte (1598)
- tratat de alianţă dintre Imperiul Habsburgic şi
domnul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul;
- Mihai Viteazul, căruia Imperiul Habsburgic îi
recunoaşte domnia ereditară, devine vasal al
acestuia şi continuă lupta antiotomană.
oastea Ţării Româneşti condusă de Mihai
Viteazul şi oastea Transilvaniei condusă de
Andrei Bathory. Bătălia a fost câştigată de
Mihai Viteazul;
- consecinţa: readucerea Transilvaniei în
frontul românesc antiotoman.
• Bătălia de la Mirăslău (septembrie 1600)
- revolta nobilimii din Transilvania faţă de
politica lui Mihai Viteazul;
- Mihai Viteazul – înfrânt la Mirăslău; pierde
Transilvania.
• Bătălia de la Guruslău (august 1601)
- obiectivul luptei – înlăturarea lui Sigismund
Bathory de la conducerea Transilvaniei;
reintegrarea principatului în frontul
antiotoman iniţiat de împăratul Rudolf al II-
lea;
- Mihai Viteazul şi generalul Giorgio Basta
(general habsburgic) luptă cu Sigismund
Bathory;
- Mihai Viteazul – ucis de Giorgio Basta.
 Concluzii
• Statele medievale româneşti – înconjurate de mari puteri creştine şi de Imperiul Otoman, care manifestă
tendinţe de hegemonie asupra spaţiului românesc.
• Domnii români opun o puternică rezistenţă în faţa otomanilor.
• Începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române utilizează mai mult soluţia diplomatică.
• Secolul al XVI-lea – modificări ale raporturilor Ţărilor Române cu Imperiul Otoman (preferă varianta
dependenţei economice faţă de o dependenţă politică).
• Secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea – confruntarea intereselor a trei mari puteri:
Imperiul Habsburgic, Rus şi Otoman.
• Consecinţa: integrări teritoriale (Transilvania, Banatul, Oltenia, Bucovina) în Imperiul Habsburgic şi
introducerea domniilor fanariote în Moldova şi Ţara Românească.
• Situaţie de instabilitate – Ţările Române reuşesc să reziste ca state pe harta Europei.