Creştini Contra Creştini: Europa Sub Ameninţarea Hegemoniei Religioase

RADU TEODORESCU
CREŞTINI CONTRA CREŞTINI: EUROPA SUB

AMENINŢAREA HEGEMONIEI RELIGIOASE
Cugir 2023
1
CUPRINS
Introducere
1. Şi totuşi echilibrul Europei este frânt
2. Cauzele schismei: Europa de est şi Europa de vest sau religie de est şi religie de vest
3. Agresivitatea hegemonică a confesionalismului creştin european
4. Lupta hegemonică a orgoliilor naţionale în Europa şi influenţa ei asupra creştinismului
5. Tendinţele de unificare ale Europei sunt respectabile dar totuşi insuficiente
6. Deşi europenii sunt creştini lupta hegemonică de dominare teritorială se manifestă religios
Concluzii
2
INTRODUCERE
Cartea noastră este una care vrea să abordeze o temă cunoscută dar pe care mai toţi europenii o evită:
hegemonia religioasă ce există de mai multă vreme pe „bătrânul continent” după cum mai este denumită
Europa. Ceea ce voim să arătăm este că deşi Europa a fost fondată şi se bazează pe mai multe valori şi axiologii
- morale,
- filosofice,
- ştiinţifice
- şi culturale
evident că sunt mai mult care nu au nici un fel de scrupule şi sunt europeni numai cu numele.1
De-a lungul timpului Europa primit mai multe denumiri:
- leagăn al civilizaţiei,
- bătrânul continent,
- pământ al culturii
- sau patrie a tuturor posibilităţilor.
Totuşi ceea ce se poate vedea este că începând din antichitate cu războiul dintre Atena şi Sparta în
Grecia, continuând cu războiul de expansiune al Imperiului Roman şi eventul sfârşind cu cele două războaie
mondiale din secolul XX, Europa a devenit de mai multe ori un câmp de bătălie dintre proprii locuitori.
Prin urmare ceea ce voim să arătăm în paginile acestei cărţi este că se poate constata că Europa are mai
mulţi duşmani interni decât externi. Ceea ce este şi mai trist este că Iisus Hristos în loc să fie un factor de unitate
şi înţelegere în Europa, a devenit de fapt un lucru care ne divide şi ne separă de noi pe europeni.
Se spune că la baza Europei stau 3 lucruri mari:
- filosofia greacă
- dreptul roman
- şi creştinismul.2
Ei bine ceea ce vom insista mai mult în paginile acestei cărţi este că de fapt există un lucru anormal şi
anomalic în construcţia actuală a Europei: Iisus în loc să ne unească cum este şi firesc a ajuns să ne dividă şi se
ne separe.
Această carte se bazează în special pe două alte cărţi scrise în spaţiul românesc despre Europa. Este
vorba de
1. Dialogul religiilor în Europa unită3
2. Şi Europa Christiana şi spiritualitatea ortodoxă a mileniului trei.4
Prin urmare este bine să ştim că mai ales în ultimii ani s-au scris mai multe lucruri bune, frumoase şi
ziditoare despre Europa. Totuşi ceea ce am putut remarca este că mai toate scrierile cu tema Europei evită să ia
în discuţie poate ceea mai mare anomalie care există pe continentul european: că Iisus în loc să unească a ajuns
să dividă.
Ceea ce trebuie să ştim este că se poate spune că creştinismul ortodox
- a apărut
- s-a dezvoltat
- şi a prosperat
în Europa sau mai bine spus mai ales în Europa de est.
La fel de bine ţinem să reamintim europenilor de azi că a crede că toată Europa poate devenii creştin
ortodoxă nu este deloc o imposibilitate. A existat un timp istoric în care toată Europa a fost creştin ortodoxă.
Care a fost acest timp? Se poate spune că acest timp a început în secolul al IV-lea cu edictul de la Milano (Italia)
când pentru prima dată în istorie creştinismul a fost recunoscut ca religie oficială a fostului Imperiu Roman. Ei
1 La ora la care scriem Europa este măcinată un război urât şi distrugător dintre multele războaie pe care le-a suferit „bătrânul
continent.” Este vorba de războiul pe care Rusia l-a declanşat pe data de 24 februarie 2022 împotriva Ucrainei. Acest război care face
conturul unui jihad rusesc ne aduce aminte cât de fragilă este pacea în Europa şi despre inutilul război al orgoliilor pe bătrânul continent.
La fel de bine războiul Rusiei din Ucraina ne spune că iubirea dintre europeni este o lacună destul de veche care tuturor europenilor ar
trebuii să ne ridice mai multe semne de întrebare.
2 Idee preluată din Teologie şi politică în Europa unită de azi (Cluj-Napoca, 2020). Teză de doctorat susţinută sub îndrumarea părintelui
profesor Vasile Leb.

3 A se vedea Iulia Badea Gueritee şi Alexandru Ojică, Dialogul religiilor în Europa unită (Bucureşti 20125).
4 Alexandru Constantin Chituţă, Europa Christiana şi spiritualitatea ortodoxă a mileniului trei. Contemporaneitate, tradiţie şi viaţă ecclesială (Sibiu,
2016).
3
bine această perioadă de libertăţii creştinismului ortodox a durat până în anul 1054 odată cu marea schismă
dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. De atunci se poate spune că Europa occidentală a suferit mai multe
frângeri dintre care cele mai semnificative sunt
- apariţia luteranismului în Germania,
- apariţia anglicanismului în Anglia
- şi apariţia calvinismului.5
Ceea ce trebuie să ştim este că Iisus Hristos cel răstignit şi înviat nu a venit să dividă lumea. De fapt Iisus
a venit să aducă:
- pace,
- înţelegere,
- armonie
- şi unitate.
Ei bine se pare că aceste lucruri au fost complet uitate în Europa în care din pricina religiei şi a
creştinismului s-au dus mai multe războaie şi s-au făcut mai multe victime omeneşti. Cum este posibil acest
lucru? Acest lucru este posibil fiindcă marea majoritate a europenilor de ieri şi de azi sunt creştini
- formali
- şi ocazionali.
Nu greşim dacă spunem că la nivel european încă se mai simte un fel de structură neo-păgână. Cum se
poate vorbii de neo-păgânism în Europa mileniului trei? Deşi din secolul IV şi până în secolul X (deci aproape
600 de ani) Europa a fost creştin ortodoxă, ei bine structura diviziunilor păgâne nu s-a şters deplin. Aceasta în
sensul că trebuie să ştim că păgânismul european a fost divizat şi haotic. Aceasta în sensul că mai toate poporale
europene păgâne îşi aveau setul lor de zei:
- grecii se închinau lui Zeus,
- dacii lui Zamolxe,
- italienii lui Jupiter,
- germanii lui Wotan
- şi vikingii lui Odin.6
Ei bine pe această structură a păgânismului european antic se poate vedea că în zilele noastre există
- un Iisus catolic,
- un Iisus luteran,
- un Iisus calvin
- şi un Iisus anglican.
Această diviziune a lui Iisus pe continentul european trebuie să ştim că este una care a dus la apariţia unei
hegemonii religioase fără precedent în istoria lumii. Ce este hegemonia credem că ştie mai toată lumea. Hegemonia
este „faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a
unui stat față de alte state.”7
Prin urmare nu trebuie să ne înşelăm: Iisus nu a venit în această lume să dividă şi să rupă unitatea
popoarelor însă se pore că pe continentul european acest lucru are loc din plin. Iată de ce am voit să prezentăm
faptul că o mare anomalie are loc în Europa de mai multe sute de ani şi sunt din ce în ce mai mulţi care pot să
constate acest lucru.
Cu privire la Europa gânditorul creştin ortodox Petre Ţuţea spunea cât se poate de inspirat: „Europa e
formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germane, a celor latine şi familia popoarelor slave. Părerea
mea e că dominantă e latina şi spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominanta
europeană.”8 Este evident prin urmare că în faţa acestei mari anomalii în care blândul şi paşnicul Iisus a ajuns să
ne separe şi să ne divizeze, ei bine nu putem să stăm cu mâinile în sân şi să nu facem nimic.
Această carte se vrea una care să vină cu o concepţie creştin ortodoxă a Europei în vremuri în care se
pare că
- materialismul
- şi hedonismul
fac ravagii în Europa.
5 Pentru o mai bună înţelegere a acestei problematici se poate consulta Robert McAfee Brown, The spirit of protestantism (Oxford, 1965).
6 Am enumerat aici care sunt principalii zei a principalelor popoare europene.
7 După Dicţionarul explicativ.
8 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).
4
În sine toţi europenii ştiu că Iisus nu a venit să ne dividă şi să ne fragmenteze. Este diavolul care ajunge
să ne dividă şi ne rupă unii de alţii. Am fi mult prea laşi dacă am credem că diviziunea de pe continentul
european este numai opera diavolului. Sunt mulţi care sunt europeni numai cu numele şi care în numele unor
interese meschine au divizat şi continuă să dividă Europa. Oamenii pot fi răi şi îşi pot găsii extrem de multe
pretexte prin care se scuză de relele şi diviziunile etnice, rasiale şi naţionale pe care le fac. Iată cum creştinii au
ajuns să fie unii contra celorlalţi. Acest lucru este străin de orice intenţie şi logică apostolică. Nici un apostol nu
a venit în Europa să predice
- diviziunea,
- scindarea
- ura
- şi hegemonia religioasă.
Totuşi de mai multe sute de ani aceste lucruri au loc. Am preferat că recurgem la doi sfinţi creştin
ortodocşi care au exprimat mai multe punct de vedere valide cu privire la Europa. Este vorba de
1. Sfântul Nicolae Velimirovici9
2. şi Sfântul Iustin Popovici.10
Ambii sfinţi au fost din Serbia şi au emis mai multe opinii de valoare cu privire la Europa şi la mersul ei.
La un profesor de istorie europeană a venit un student.
- Bună ziua domnule profesor.
- Bună ziua.
- Vă deranjez?
- Nu.
- Aş vrea să vă între ceva.
- Ce anume?
- Cum este cu războaiele din Europa?
- Adică?
- Domnule profesor am fost la cursurile dumneavoastră.
- Şi?
- Mi-au plăcut.
- Mă bucur.
- Dar ne-aţi spus de atât de multe războaie europene.
- V-am spus adevărul.
- Ştiu asta.
- Atunci?
- Dar cum este posibil aşa ceva?
- Războaiele europene?
- Da.
- Oamenii pot să devină răi.
- Oare?
- Da.
- Şi mai este ceva.
- Ce?
- Războaie nu existat numai în Europa.
- Ştiu asta.
- Atunci?
- Totuşi ambele războaie mondiale au început în Europa.
- Asta aşa este.
- Dar de ce?
9 Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 23 decembrie 1880 / 5
ianuarie 1881 - 5/18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută
lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 5 martie.
https://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_Velimirovici (accesat pe 02.01.2023).
10 Cuviosul Iustin din Ćelije (cunoscut și ca Iustin Popovici; în chirilica sârbă, Јустин Поповић) (1894-1979) a fost teolog, apologet,
scriitor, critic al vieții pragmatice bisericești, filozof și arhimandrit al mănăstirii Ćelije, aflată aproape de Valjevo. A fost proslăvit oficial
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe pe 2 mai 2010 și este pomenit în fiecare an pe 1 iunie.
https://ro.orthodoxwiki.org/Iustin_Popovici (accesat pe 02.01.2023).
5
- Uite tu ai auzit de regele Henric al VIII-lea al Angliei?
- Vag.
- Ei bine pe timpul lui relaţiile dintre Anglia şi Franţa erau foarte încordate.
- Înţeleg.
- Ce şi-a spus regele Henric al VIII-lea?
- Ce?
- Ce ar fi să trimit un episcop ca sol de pace la regele Francisc I al Franţei?
- Şi?
- Regele Henric la VIII-lea l-a chemat pe un episcop.
- M-aţi chemat maiestate?
- Da.
- Cu ce vă pot fi de folos.
- Vreau să mergi la regele Francisc I al Franţei.
- De ce?
- Să vorbeşti cu el de pace şi înţelegere.
- Nu ştiu ce să spun maiestate.
- De ce?
- Poate să fie periculos.
- Evident că poate fi periculos. Anglia şi Franţa sunt în relaţii extrem de încordate.
- Şi atunci?
- Îmi este frică maiestate.
- De ce?
- De viaţa mea.
- Să nu îţi fie frică.
- De ce?
- Uite ce este episcope: dacă francezii te vor ucide voi pune să fie decapitaţi toţi francezii din puterea
mea.
- Îmi este teamă că nu are nici un rost acest lucru.
- De ce?
- Îmi este teamă că nici unul dintre capetele lor nu se va potrivii pe umerii mei.
- Hahaha. Foarte bun răspunsul, a spus studentul.
- Aşa este.
- La ce să mai răzbuni pe un mort nu?
- Da, răzbunarea nu îi mai poate aduce viaţa înapoi.
- Să înţeleg că sunt mulţi care sunt europeni numai de formă?
- Da.
- Aşa este.
- Vezi tu Europa are mai multe principii pe care este fondată.
- Îmi dau seama.
- Aceste principii sunt valabile în toate timpurile şi epocile.
- Dar sunt mulţi care nu le respectă şi nici nu ţin cont de ele.
- Asta nu înseamnă că idea europeană este slabă şi trebuie să fie reformată.
- Oamenii trebuie să se reformeze, să se schimbe.
- Aşa este.
- Mă bucur că am avut acest dialog.
- Şi eu.
- Îmi dau seama că între adevăraţii europeni şi falşii europeni este un conflict.
- Aşa este. Nu este altul decât vechiul conflict dintre bine şi rău.
- Vă mulţumesc pentru explicaţii domnule profesor.
- Pentru nimic.
- La revedere.
- La revedere.
Studentul a plecat mulţumit de ceea ce a auzit de la profesorul său.11
11 http://mariannazat.ro/anecdote-cu-oameni-celebri/ (accesate pe 29.06.2022).

6
Este cumva de la sine înţeles că între popoare să existe mai multe disensiuni şi divergenţe de opinii. Acest
lucru a avut loc din cele mai vechi timpuri însă după cum am spus este o mare anomalie ca aceste disensiuni şi
divergenţe să apară şi pe fondul religios. Aşa se face că în Europa ceea ce este anormal a ajuns o adevărată
normalitate: religia a ajuns să ne dividă şi să ne învrăjbească pe unii contra altora. Deşi ca oamenii avem în
comun aceiaşi biologie trebuie să ştim că ideologic şi religios ca europeni sunt trăim cumva pe planete diferite.
Sunt în acest sens mulţi europeni care aplică regula struţului care atunci când un pericol se apropie îşi bagă capul
în nisip sperând să nu fie văzut. Iată de ce această carte se doreşte să fie una care
- să conştientizeze
- şi că actualizeze
nevoia de unitate şi unire la nivel european. Numai aşa vom ajunge să refacem cămaşa ruptă a lui Hristos de pe
spaţiul european. Aceasta fiindcă după cum spunea gânditorul Dragutin Minic Karlo: „suntem înconjuraţi de
Uniunea Europeană, dar nu ne predăm!”12
CAPITOLUL 1
ŞI TOTUŞI ECHILIBRUL EUROPEI ESTE FRÂNT
O veche stratagemă psihologică ne spune că dacă vom pune în pahar cu lichid pe jumătate plin în faţa
unui optimist şi a unui pesimist, optimistul va vedea partea plină, în timp pe pesimistul va vedea partea goală a
paharului. Ei bine se poate spune că la un anumit nivel acest lucru se aplică şi europenilor. Sunt unii care tot ceea
ce vor să vadă sunt lucrurile care:
- ne diferenţiază,
- ne separă,
- ne divid
- şi de dezbină.
La popul opus sunt europenii care vor să vadă
- ceea ce avem în comun,
- ceea ce este uneşte,
- ceea ce ne aduce împreună
- şi ceea ce moştenim cu toţii.
Cu toţii ca europeni avem lucruri pe care le moştenim:
- istoria,
- mentalitatea,
- tradiţiile
- sau cultura.
Cu privire la cultură gânditorul Paul Valery spunea destul de inspirat: „teritoriul comun al europenilor
este cultura.”13 Trebuie să ştim că sunt şi europeni de rea credinţă cum au fost Hitler, Mussolini, Stalin sau
Franco ce au voit răul Europei. Evident că nici un tiran sau dictator european nu recunoaşte că el vrea răul dar
din acţiunile lui ne vom da seama de acest lucru. A vedea numai ceea ce ne divide şi ne separă este cu adevărat
ceea ce duce în cele din urmă la frângerea echilibrului european. Ca orice alt continent Europa are nevoie de
echilibru. Trebuie să găsim acea modalitate de viaţă şi de convieţuire care să fie propice dezvoltării
- consensului,
- unităţii,
- iubirii creştine
- şi armoniei.
Ei bine ceea ce se poate vedea este că religia şi Iisus au ajuns să creeze mai multe războaie în Europa
lucru care nu este deloc natural şi firesc. „Războaiele religioase europene au fost o serie de conflicte militare
dintre Liga Catolică și Uniunea Protestantă, desfășurate de-a lungul secolelor XVI și XVII. Lupte după Reforma
protestantă începută în 1517, războaiele au perturbat ordinea religioasă și politică în țările catolice din Europa,
sau creștinătatea. Alte motive în timpul războaielor au implicat revoltă, ambiții teritoriale și conflicte ale Marii
Puteri. Până la sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani (1618–1648), Franța catolică se aliase cu forțele

7
protestante împotriva monarhiei catolice habsburgice. Războaiele s-au încheiat în mare măsură prin pacea din
Westfalia (1648), care a stabilit o nouă ordine politică care este acum cunoscută sub numele de suveranitatea
Westfaliană. Conflictele au început cu Revolta minoră a Cavalerilor (1522), urmată de Războiul țărănesc german
mai mare (1524–1525) în Sfântul Imperiu Roman. Războiul s-a intensificat după ce Biserica Catolică a început
Contrareforma în 1545 împotriva creșterii protestantismului. Conflictele au culminat cu Războiul de 30 de ani,
care a devastat Germania și a ucis o treime din populația sa, o rată a mortalității de două ori mai mare decât a
Primului Război Mondial. Pacea din Westfalia a rezolvat în linii mari conflictele prin recunoașterea a trei tradiții
creștine separate în Sfântul Imperiu Roman: romano-catolicismul, luteranismul și calvinismul.[5][6] Deși mulți
lideri europeni au fost îmbolnăviți de vărsarea de sânge din 1648[7], războaiele religioase mai mici au continuat
să fie purtate până în anii 1710, inclusiv războaiele celor Trei Regate (1639–1651) de pe Insulele Britanice,
războaiele Savoyard-Waldens (1655). –1690), și războiul Toggenburg (1712) din Alpii de Vest.”14
Este evident că în cazul acestor războaie se poate vedea că elementul religios a jucat un rol fundamental
şi definitiv. Este bine să ştim că cei care cred că există un echilibru european ce poate fi atins trebuie să fie:
- încurajaţi,
- susţinuţi
- şi promovaţi.
Echilibrul ştim că este la un anumit nivel un principiu universal. Aceasta fiindcă există
- un echilibru în viaţă,
- un echilibru în economie,
- un echilibru în ştiinţe,
- un echilibru în cultură,
- şi un echilibru în artă.
Toate aceste forme ale echilibrului sunt unele care trebuie să domine lumea din jurul nostru şi mai ales
Europa. În acest sens Iisus a venit mai mult pentru a ne face clar şi a ne încredinţa că există viaţă după moarte.
Iisus nu a venit să schimbe cursul lumesc la ţărilor şi continentelor. Totuşi în Europa au fost mai mulţi care din:
- fanatism,
- habotnicie,
- fundamentalism
- şi prostie
au făcut din Iisus o armă politică. Sunt mai multe partide politice în Europa care se cheamă pe sine creştine.
Aceasta nu fiindcă membrilor acestor partide le-ar păsa de Iisus ci mai mult fiindcă ştiu că a te denumii pe sine
creştin poate aduce şi câştiga mult capital politic.
Cu privire la orientarea distructivă a mai multor europeni Sfântul Nicolae Velimirovici spunea cât se
poate de bine: "Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii
europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează
pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii europeni răspândesc moartea
în întreaga lume. Revoluţionarii europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea.
Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte."15
Iisus a venit să ne spună cum vor sta lucrurile după moarte însă ceea ce ne-a asigurat el este că ceea ce
facem în această viaţă va ajunge într-un anume fel să ne influenţeze după moarte. Este greu de crezul că un
european care
- instigă la ură,
- cheamă la diviziune,
- creează război,
- promovează panica în jurul lui
- şi susţine ura rasială şi etnică
va ajunge să fie cu Iisus în viaţa de apoi. În acest sens cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici sunt cât se poate
de adevărate. Dacă nu lucrăm la binele Europei nu vom face decât să ne mergem pe calea morţii. Aceasta
fiindcă faptele din viaţa aceasta nu vor rămâne fără repercusiuni în viaţa de apoi.16
14 https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_religioase_europene (accesat pe 02.01.2023).

15
Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temniței, (Editura Predania, București, 2007, pp. 223-224).
16 A se vedea şi Hierotheos Vlachos, Viaţa după moarte (Galaţi, 2020).
8
Prin urmare ceea ce trebuie să fim conştienţi este că începând cu sfinţii apostoli care au ajuns să
propovăduiască în Europa17 şi până la sfinţii din zilele noastre trebuie să ştim că sensul religiei a fost unul care:
- ne-a făcut conştient de ce este dincolo de moarte
- şi ne-a făcut să trăim în iubire creştină unii cu alţii.
În Europa din zilele noastre – şi nu numai – am ajuns să nu mai ştim ce este acea iubire creştină ce a
existat între primii creştini. Această iubire era una care ajungea să îi facă să se simtă pe primii creştini ca fiind
fraţi ai unuia şi aceluiaşi Tată: Dumnezeu Tatăl din cer. Fără de această iubire agapică 18 şi creştină se poate vedea
că echilibrul Europei este frânt.
Dacă la temelia Europei moderne ar sta o înflăcărată iubire creştină ei bine lucrurile ar sta diferit. Numai
atunci am putea vedea că:
- interesele economice egoiste,
- supremaţia etnică,
- egoismul naţional
- şi hegemonia religioasă
ne fac rău şi ne duc spre pierdere şi depreciere.
Ei bine dacă în Antichitate şi în Evul Mediu am putut vedea că încă s-a putut vorbii de o Europă creştin
ortodoxă în zilele şi vremurile noastre lucrurile s-au schimbat. Sunt din ce în ce mai mulţi europeni – care mai
ales la nivel politic – au ajuns să fie pe faţă
- anti-creştini
- şi total nereligioşi.
Tot Sfântul Nicolae Velimirovici spunea în acest sens: "gadarenii l-au rugat pe Hristos să plece de la ei.
Europenii nu l-au rugat, ci l-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână: prin şcoli, prin presă, prin
politică, prin filme, prin ghicituri ştiinţifice şi prin toată trufia lor culturală; Îl izgonesc şi prin gânduri, prin
cuvinte şi prin fapte – fiecare în parte, în grup şi toţi laolaltă."19
Nu trebuie să credem că este destul să fim creştini şi toate problemele europene se vor rezolva de la sine.
Este nevoie de efortul nostru pentru a crea o Europă unită şi trainică. Însă ceea ce trebuie să ştim este că dacă ne
vom lua mai în serios creştinismul nostru
- perspectiva,
- viziunea
- şi înţelegerea
noastră asupra Europei se vor schimba considerabil. Aceasta fiindcă acolo unde este Hristos este şi ajutorul şi
harul Llui.
Este bine să ştim că de fapt disputele teologice înalte – cum a fost cea dintre Sfântul Grigorie Palama şi
latinul Varlaam în secolul al XIV-lea – nu sunt înţelese de europenii simplii care vor să vadă de la teologii şi
preoţii europeni
- iubire frăţească,
- bunătate,
- înţelegere,
- bunăvoinţă
- sau calm şi linişte.
Iată de ce trebuie să ştim că cei care se vor lideri europeni trebuie să ia în serios problema echilibrului
frânt al Europei. Spunem că există un echilibru frânt al Europei fiindcă până în zilele noastre sunt mai mulţi din
Europa de est şi Europa de vest care se comportă ca şi cum ar trăii pe două planete diferite. Poate aceasta este
cea mai mare frângere a
- echilibrului
- şi spiritului
european: ruptura dintre est şi vest.
17 Principalii apostoli ai lui Hristos care au predicat în Europa sunt: Sfânt Andrei, Sfântul Petru, Sfântul Filip şi Sfântul apostol Pavel.
Din nefericire nici această propovăduire nu a rămas fără mai multe controverse fiindcă ştim că papii de la Roma consideră că cel mai
mare dintre apostoli este Sfântul Petru. Să nu uităm că chiar romanii au fost cei care l-au răstignit cu capul în jos pe Sfântul Petru. Este
cumva ciudat că acum la 2000 de ani după ce acest eveniment a avut loc romanii şi catolicii îl revendică pe Sfântul Petru ca fiind cel mai
mare dintre apostoli. Să nu fie aceasta o ironie a sorţii? Fără doar şi poate că da. Pentru o mai extinsă cuprindere a subiectului a se
vedea Sfântul Nectarie din Eghina, Istoria schismei. De ce papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos (Bucureşti, 2011).
18 A se vedea în acest sens Radu Teodorescu, Iubirea agapică: între ontologic şi spiritual (Cugir, 2018).
19 Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007, pp. 75-76.
9
Este ca şi cum deşii marinarii dintr-un vapor sunt pe acelaşi vapor şi unii şi alţii se retrag pe cele două
părţi ale vaporului şi nu mai vor să ştie unii de alţii. Dacă aceşti marinari nu îşi vor depăşii orgoliile şi nu vor
începe să conlucreze în cele din urmă vaporul se va scufunda. În secolul XX deţinutul martir Valeriu Gafencu
avertiza în acest sens: "comunitățile trebuie să se dezvolte natural. E nevoie însă și de o conștiință a comunității
universale și de un mod de participare la ea, dar nu prin dirijare și planificare centralizată, căci astfel se ajunge la
tiranie."20
Doi prieteni europeni discutau într-o zi pe o bancă în parc.
- Frumoasă zi.
- Aşa este.
- Îmi place primăvara.
- Şi mie.
- Este vremea când totul renaşte.
- Aşa este.
- Şi ce mai faci?
- Eu?
- Da.
- Bine.
- Mă bucur.
- Tu ce mai faci?
- Sincer să fiu am o nouă preocupare.
- Care?
- Vrei să ştii?
- Da.
- Ce se poate face ca europenii să fie mai uniţi?
- Ooo.
- Ce este?
- Interesantă preocupare.
- Este.
- Şi ce îi poate face pe europeni să fie mai uniţi.
- Eu credeam că religia.
- Vrei să spui Iisus?
- Da.
- Şi?
- Se pare că Iisus mai mult îi dezbină pe europeni.
- Cum aşa?
- Cum.
- Tu nu vezi că ortodocşi, catolicii şi protestanţii nu se înţeleg unii cu alţii.
- Aşa este.
- Din asta spun că am o mare dilemă.
- De ce nu se iubesc europenii unii pe alţii?
- Da.
- Să ştii că nici eu nu ştiu.
- Este ciudat cum Iisus care a predicat tot timpul iubirea a ajuns să îi dezbine pe europeni.
- Bine zici tu.
- Dacă Iisus nu îi poate unii pe europeni mă întreb ce ne mai poate unii?
- Ştii ce?
- Ce?
- Eu cred că Iisus îi poate unii pe europeni.
- Da?
- Da.
- Cum?
- Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu şi poate orice.
- Da?
20 Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, (Ediția 2, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, p. 496).
10
- Da. Totuşi Iisus nu poate trece peste voia oamenilor.
- Adică?
- Dacă europenii cum a fost Hitler au ales să slujească răul, Iisus nu poate intervenii.
- Aşa este inima omului trebuie să se schimbe.
- Prin urmare europenii pot să facă ceva.
- Ce?
- Uite îţi voi spune o întâmplare.
- Te ascult.
- Se spune că un rege din vechime era foarte crud cu cei care greşeau.
- Cum?
- El avea 10 câini sălbatici şi când cineva greşea îl dădea acestor câini drept hrană.
- Crud nu am ce zice.
- Ei bine într-o zi un servitor de al regelui a făcut o mare greşeală.
- Vai nu se poate!
- Regele a dat ordin ca servitorul să fie aruncat la câinii sălbatici.
- Şi?
- Servitorul i-a spus:
- Maiestate un moment.
- Ce este netrebnicule?
- Nu sunt eu servitorul care ţi-a slujit de 10 ani?
- Ba da.
- Şi de ce eşti nedrept cu mine?
- Fiindcă ai făcut o mare greşeală.
- Aşa este.
- Vezi?
- Dar vreau să cer doar un lucru mic de la majestatea voastră.
- Ce?
- Mai daţi-mi zece zile înainte de a mă arunca la câini.
- Zece zile?
- Da.
- Regele a stat pe gânduri după care a spus:
- Bine, fie cum vrei.
- Şi ce a urmat?
- În aceste zece zile, servitorul s-a adresat paznicului care avea grijă de câini și i-a spus că ar vrea să se
ocupe el de câinii, pentru următoarele zece zile. Paznicul a fost nedumerit, dar a fost de acord, iar
servitorul s-a ocupat de hrănirea câinilor, curățenie, baie și tot felul de nevoi pentru ei.
- Şi?
- După zece zile servitorul a venit din nou în faţa regelui.
- Gata, cele 10 zile au trecut.
- Aşa este maiestate.
- Eşti gata să plăteşti pentru greşeala pe care ai făcut-o?
- Da.
- Aruncaţi-l la câini.
- Şi?
- Servitorul a fost aruncat la câini.
- Nu se poate.
- Dar să vezi.
- Ce?
- În loc să îl devoreze de viu câini au început să îl lingă.
- Fiindcă i-a îmblânzit în cele 10 zile?
- Da.
- Hahaha. Ce interesant.
- Este.
- Nu se poate! Ce au păţit câinii mei? a întrebat regele
11
- Eu am avut grijă de ei în cele 10 zile şi s-au făcut blânzi.
- Aha, înţeleg.
- Am servit câinii doar zece zile și nu au uitat de serviciile mele. Fără îndoială, te-am servit zece ani și
tu ai uitat totul la prima mea greşeala!
- Bine să fi iertat.
- Frumoasă povestea.
- Ea ne spune că trebuie să lucrăm cu mare înţelepciune atunci când avem de a face cu oameni răi.
- Cum sunt mulţi dintre europeni nu?
- Da. Europenii cei răi cu multă înţelepciune pot să fie aduşi la calea cea bună.
- Aşa este.21
Iată de ce am spus în introducerea acestei cărţi că filosofia greacă ne poate fi de mare folos nouă
europenilor. Este adevărat că şi de mai mare folos ne-ar fi Domnul Hristos dacă L-am lua în serios. Cea mai
mare tragedie este că pentru mai mulţi europeni Hristos este mai mult un fel de narcotic.22 El este bun numai de
Paşti şi eventual de Crăciun dar pentru restul anului şi al vieţii Hristos este pentru european un străin.
Prin urmare pe ce ne bazăm concret când spunem că echilibrul Europei este frânt? În special pe două
mari realităţi: pe faptul că Europa se dovedeşte a fi un continent al extremelor. Avem pe de o parte un apogeu al
bestialităţii şi ororilor pe continentul european:
- lagărele de exterminare naziste,
- arderile pe rug al Inchiziţiei catolice,
- aruncarea martirilor creştini la animale,
- gulagurile ruseşti,
- ghilotina franceză,
- sau cele două războaie mondiale din secolul XX.23
Am enumerat aici numai câteva dintre marile orori ale Europei.
Pe de cealaltă parte avem în Europa mai multe lucruri care sunt cu adevărat remarcabile:
- descoperirea tiparului (de către Gutenberg),
- descoperirea telefonului (de către scoţianul Alexander Graham Bell),24
- filosofia greacă,
- dreptul roman,
- fizica newtoniană,
- descoperirea medicinii de Hipocrate,
- sau descoperirea sistemului solar de Copernic.
Acestea sunt numai câteva dintre marile descoperiri europene care se poate spune că au propulsat
Europa înainte. Prin urmare este bine să ştim că toate aceste lucruri sunt unele care ne fac conturul unei Europe
ce nu are un echilibru şi care istoric a mers din extremă în extremă. Să ne aducem aminte că Europa a dat lumii
nume infame cum ar fi:
- Caligula,
- Nero,
- Hitler,
- Stalin
- Mussolini
- sau Ceauşescu,
la fel de bine Europa a dat mai mulţi mari sfinţi creştin ortodocşi cum ar fi:
- Sfântul Grigorie Palama,
- Sfântul Nicodim Aghioritul,
- Sfântul Ioan Casian
- sau Sfântul Ioan de la Rila.
Iată de ce după toate aceste lucruri bune care au alterat cu cele rele se poate spune că este nevoie ca
Europa să îşi găsească un fel de echilibru al său şi să evite extremele.
21 https://dininimapentrutine.com/2021/09/03/poveste-cu-talc/ (accesat pe 29.06.2022).
22 După expresia gânditorului italian Umberto Eco, Cimitirul din Praga apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa
(accesat pe 16.11.2022).
23 În acest sens a se consulta şi Norman Cohn, Inner demons: demonization of Christians in Medieval Christendom (Chicago, 1993).
24 https://www.agerpres.ro/sci-tech/2016/03/28/top-10-inventii-care-au-schimbat-istoria-omenirii-de-la-roata-la-internet-10-37-57
(accesat pe 03.01.2023).
12
Extremele nu sunt bune fiindcă ele sunt unele care ne fac să num ai avem o imagine obiectivă a realităţii.
Cu privire la acest lucru scriitorul Oscar Wilde spunea cât se poate de inspirat: „transmiteţi-le copiilor voştri
calendarul crimelor europene denumit istorie.”25 Extremele istorice şi sociale ale Europei sunt unele care evident
că ne arată că duşmanii interni ai Europei pot fi – şi de multe ori sunt – cei mai mari duşmani şi care pot duce la
distrugerea Europei. Trebuie să ştim acest fapt mai ales în zilele noaste când emanciparea ştiinţifică şi tehnică a
Europei îi face pe foarte mulţi să creadă că totul este posibil şi să Europa merge în direcţia cea bună.
Marele om de stat francez spunea la un moment dat că: „nici un om de stat european nu va uni Europa.
Europa va fi unită de către chinezi.”26 Aceasta fiindcă sunt mulţi europeni care sunt prinşi în propriile idei şi
„lumi imaginare” care nu vor să mai vadă ceea ce are loc în exteriorul Europei.
La fel de bine ceea ce trebuie să ne dăm seama este că mai ales în vestul Europei s-a ajuns să se creeze un
fel de cult al superiorităţii în care adevăraţii duşmani ai Europei nu sunt văzuţi care venind din exterior ci sunt
unii doar imaginari. China, lumea arabă şi America sunt cu toate unele care se poate sune că fac competiţie
Europei. Dacă aceştia vor simţii că echilibrul Europei este frânt, ei bine evident că vor profita de acest lucru.
Cei mai mulţi Europeni se fac că nu vor să ştie de marile culturi internaţionale. Aceasta fiindcă ei trăiesc
într-un fel de:
- suficienţă de sine,
- satisfacţie proprie,
- mulţumire de sine
- şi un sentiment de orgoliu propriu.
Totuşi lor le spunem că în Asia numai o ţară – care este China – are o populaţie aproape dublă decât
Europa:
- China are peste 1.300.000.000 de locutori
- în timp ce Europa are peste 700.000.000 de locuitori.
Pe acest fond al concurenţei economice a Chinei se poate vedea că apariţia Uniunii Europene ca piaţă
economică comună este cât se poate de justificată. Marele savant român Nicolae Iorga spunea în acest sens cât
se poate de inspirat: „cum, pe continent, când se va crea sinteza în care să intre disciplina franceză, adânca
analiză germană şi sentimentalismul slav, când vor colabora cele trei mari rase europene: latină, germană şi slavă,
Europa va avea o astfel de literatură cum n-a existat în lume, de la marile literaturi ale Greciei şi ale Romei.”27
Este evident că echilibrul Europei este frânt fiindcă cei din vest nu vor să ştie de cei din est şi cel din
nord nu vor să ştie de cei din sud. Acest lucru este probabil una dintre cele mai mari probleme ale Europei care
de la an la an se agravează. Dacă noi europenii nu vom învăţa să ne ajutăm unii pe alţii, în nici un fel nimeni nu
ne va ajuta din exterior. Aceasta fiindcă după cum ştie trăim într-o lume competitivă.
Echilibrul Europei este frânt mai ales din cauza atitudinii ostile pe care Occidentul o are faţă de Europa
de est. Occidentalii au un profund sentiment de superioritate faţă de europenii din est aceasta fiindcă ei vor să
domine Europa. Să nu uităm că înseşi numele de Europa este dat de răsăriteni. Europa este un nume grecesc
care se leagă de idea de frumuseţe: Europa (Ευροπις) înseamnă în greacă faţă frumoasă, faţă largă.28
Sunt mai mulţi care cred că originile numelui de Europa se leagă foarte mult de mitologie şi mai ales de
mitologia greacă. „În mitologia greacă, Europa era o prințesă feniciană pe care Zeus a răpit-o după ce a luat
forma unui uimitor taur alb. El a dus-o pe insula Creta, unde Europa a adus pe lume pe Minos, Radamant și
Sarpedon. Pentru Homer, Europa (în greaca veche: Εὐρώπη, Eurṓpē) a fost o regină mitologică a Cretei și nu o
denumire geografică. Mai târziu, termenul Europa a fost folosit pentru a se referi la nord-centrul Greciei și în
500 î.Hr., semnificația sa a fost extinsă la ținuturile din nord.”29

27 Nicolae Iorga, America și românii din America (București, 1930) apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe
16.11.2022).
28 Numele Europa este de etimologie incertă.[14] O teorie sugerează că termenul derivă din grecescul εὐρύς (eurús), „larg, vast” și ὤψ (ōps,
gen. ὠπός, ōpós) „ochi, față, chip”,,[16] prin urmare compozitul lor Eurṓpē ar însemna „larg-privind” sau „cu aspect vast” sau
„contemplație largă”. „Larg” a fost un epitet al Pământului însuși în religia proto-indo-europeană.
O altă teorie sugerează că Eurṓpē se bazează pe un cuvânt semitic pentru „apus”, acesta fiind fie akkadianul erebu care
înseamnă „a coborî, apune” (spus despre Soare), fie fenicianul ereb „seară, apus”,[20] care este la originea Maghrebului arab și a ebraicului
ma'arav. Filologul britanic M.L West afirmă însă că „fonologic, corespondența dintre numele Europei și orice formă a cuvântului
semitic este foarte slabă”,[21] în timp ce lingvistul neerlandez Robert S. P. Beekes consideră improbabilă o conexiune cu limbile
semitice.
29 https://ro.wikipedia.org/wiki/Europa (accesat pe 03.01.2023).
13
După cum se poate vedea opiniile în ceea ce priveşte sensul şi destinaţia Europei diferă şi sunt cât se
poate de contradictorii. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că unul dintre cel mai mari duşmani a Europei este
orgoliul. Este vorba de orgoliul european care a creat:
- războaie,
- crime,
- foamete,
- violenţă
- răzbunare
- şi atrocităţi.
Se poate vorbii de faptul că mai toate marile ţări ale Europei (Rusia, Anglia, Franţa, Germani sau Italia)
visează la o dominare totală a Europei. Aceasta bazaţi pe principiul stăpân şi sclav. Este greu de crezut dar
trebuie să ştim că la oare actuală sunt mai mulţi în Europa de vest care îi văd pe europenii din est ca potenţialii
lor sclavi de muncă. Acest lucru se poate vedea din modul în care sunt trataţi europenii din est când merg la
muncă în vest.
Această separaţie dintre estul şi vestul Europei – care în trecut s-a concretizat chiar prin facerea unui
mare zid, zidul Berlinului – este dovada cea mai mare că echilibrul Europei este frânt. Nu avem cum să avansăm
în istorie cu o astfel de mare problemă ca europeni. Se creează din ce în ce mai mult idea că de fapt în Europa
sunt două clase:
- prima clasă şi clasa superioară este formată din europenii occidentali
- şi a doua clasă şi clasa inferioară sunt europenii orientali.
Scriitorul şi gânditorul Eugenio D’Ors spunea în acest sens un lucru memorabil: „orice război între
europeni este un război civil.”30 Ar fi bine dacă europenii ar da dovadă de atât de multă solidaritate în care să
vadă războaiele din Europa care fiind unele care privesc pe toţi europenii. Ei bine ceea ce trebuie să ştim este
faptul că deşi la mai nici un european sănătos la minte nu îi place războiul, când un război apare în Europa cum
sunt cel din Ucraina sau cum a fost cel din fosta Iugoslavie – care sunt mai aproape istoric de noi – mai toţi
europenii nu vor să ştie de ce are loc şi cred că nu au nici un fel de implicaţie. De ce? Fiindcă echilibrul Europei
este frânt credem că alţii sunt responsabili şi noi nu avem nici un fel de implicaţie.
Ar fi bine dacă noi ca europeni am începe să vedem războaiele ce au loc în Europa ca fiind unele ce ne
privesc şi pe noi fiindcă şi noi locuim pe acest continent.
La fel de bine trebuie să ştim că este o dovadă de tiranie – mai ales în zilele noastre – să ajungem să
suprimăm sentimentul unităţii europene. Aceasta fiindcă o depăşire a echilibrului frânt la Europei poate venii numai
prin
- iubire frăţească,
- solidaritate,
- comuniune,
- dialog
- şi frăţietate.
Sunt mai mulţi aşa zişi mari lideri europeni care în loc să cultive şi să instige la aceste frumoase
sentimente de care Europa are nevoie aşa de mult ajung direct şi indirect să instige la:
- ură,
- egoism,
- a îl vedea pe semenul tău european ca un sclav,
- a detesta tot ceea ce ţine de unitatea Europei
- şi a promova individualismul naţional.
În acest sens Sfântul Nicolae Velimirovici spunea cât se poate de bine: „fără Hristos, Europa este cel mai
sărac cerşetor şi cel mai crud tâlhar al lumii acesteia.”31
Această afirmaţie după cum am putut vedea este cât se poate de adevărată şi la obiect fiindcă am putut
vedea cât de multe orori au avut loc în Europa, continentul care se vrea cel mai emancipat şi mai progresist din
lume.
Este evident că se poate vorbii cât se poate de clar de o mare hegemonie religioasă pe continentul
european în care sunt mai mulţi teologi care îl loc să îşi pună talentul teologic în slujba lui Hristos, îl pun în
slujba unor interese naţionale sau etnice. Acest lucru – în era creştină a Europei – a apărut pentru prima dată

31 Sfântul Nicolae Velimirovici http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).
14
odată cu pretenţiile papilor de la Roma de a fi cei mai mari în Biserica lui Hristos. Că papii de la Roma s-au
dovedit duplicitari ne-o spune pretenţia lor din Evul Mediu ca nici un monarh (rege sau împărat) din Europa să
nu fie numit fără de acordul lor. Papii au voit să se plaseze pe sine mai presus de orice putere politică din Europa
(cezaro-papism). Este grav când un cleric (slujitor al lui Hristos) ajunge să fie plin de ambiţii politice. Evident că
papii de la Roma au fost numai un început al unui lung proces de maceraţie – după terminologia teologului grec
Panaiotis Nellas32 – în care distincţia dintre politic şi religios sau dintre stat şi Biserică s-a erodat. Aceasta fiindcă
trebuie să ştim că atunci când politica ajunge să se amestece cu Biserica ei bine lucrurile degenerează şi se ajunge
la ceea ce am denumit ca frângerea echilibrului Europei.33
Un nepot discuta cu bunicul său mult mai înţelept.
- Şi ce mai faci tu bunicule?
- Bine.
- Mă bucur.
- Şi eu.
- Bunicule aş vrea să discut ceva cu tine.
- Ce?
- Ce este Europa?
- Este continentul în care locuim noi.
- Aha, înţeleg.
- De ce întrebi?
- Am auzit la şcoală de Europa.
- Şi nu ştiai ce este?
- Da.
- Europa este leagănul civilizaţiei şi culturii.
- Da?
- Da.
- Cum aşa?
- Fiindcă se poate spune că într-un anume fel civilizaţia şi cultura au înflorit cel mai mult în Europa.
- Parcă am auzit ceva de acest lucru la orele de istorie.
- Păi da.
- Şi bunicule câte ţări sunt în Europa?
- Asta este un lucru care a variat.
- Adică?
- Momentan sunt cam la 35 de ţări în Europa însă au fost mai multe ţări care au dispărut.
- Înţeleg.
- Mă bucur.
- Dar bunicule de ce europenii sunt aşa de divizaţi?
- Cum de ţi-ai dat seama de asta?
- Am făcut la istorie de o mulţime de războaie europene.
- Nepate să ştii că acest lucru numai Dumnezeu îl ştie.
- Da?
- Da.
- Cum aşa?
- Europenii sunt divizaţi fiindcă nu prea cred sincer în Dumnezeu.
- Dar eu cred în Dumnezeu.
- Foarte bine. Sunt mulţi care nu cred în El.
- De ce?
- Fiindcă sunt răi.
- Înţeleg.
- Foarte bine.
- Şi unde trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu?
- Bună întrebare.
- Adică?
32 A se vedea Panaiotis Nellas, Omul animal îndumnezeit (Sibiu, 2009).

33 A se vedea Ion Bria, Ortodoxia în Europa: locul spiritualităţii române (Iaşi, 1995).
15
- Uite ca să înţelegi îţi voi spune o întâmplare.
- Te ascult bunicule.
- Se spune că în vechime în Orient a existat un rege pe nume Ebrahim.
- Şi?
- Acest rege era un om sincer.
- Adică?
- Este profund preocupat de existenţa lui Dumnezeu.
- Adică Îl căuta pe Dumnezeu.
- Da.
- Şi L-a găsit?
- Da.
- Cum?
- Într-o seară regele Ebrahim s-a dus să se culce.
- Era obosit?
- Da.
- Şi?
- La un moment dat pe acoperiş au început să se aducă mai mulţi paşi.
- Cine este acolo?
- Sunt eu un beduin.
- Şi ce faci acolo?
- Îmi caut cămila.
- Îţi cauţi cămila?
- Da.
- Tu nu eşti în toate minţile?
- De ce?
- Cum să îţi cauţi cămila pe acoperiş?
- Înainte să îţi răspund lasă-mă să te întreb şi eu ceva.
- Ce?
- Cum se face că tu Îl cauţi pe Dumnezeu în lux şi stând într-un pat de aur?
- În acest moment regele Ebrahim s-a luminat.
- Adică?
- A înţeles că se află pe calea cea rea.
- De ce?
- Fiindcă a Îl căuta pe Dumnezeu înseamnă să renunţi la tine şi la plăcerile tale.
- Mulţi europeni nu fac acest lucru.
- Asta aşa este.
- Foarte interesantă povestea ta bunicule.
- Mă bucur că ţi-a plăcut.
- M-a făcut să înţeleg că Dumnezeu nu poate să fie căutat oricum.
- Evident.
- Dar de ce nu Îl caută europenii pe Dumnezeu?
- Sunt şi care Îl cauză dar puţini.
- De ce?
- Fiindcă după cum am spus a Îl căuta pe Dumnezeu presupune să renunţi la egoismul din tine.
- Aşa este.
- Vezi?
- Aşa vrea ca din ce în ce mai mulţi europeni să Îl găsească pe Dumnezeu.
- Nu este imposibili.
- Crezi?
- Da.
- Bine bunicule.
- Noapte bună.
- Noapte bună.34
34 Anthony Coniaris, The Philocalia: the Bible of Orthodox Spirituality (Minneapolis, 1998) p. 118.
16
Nu greşim dacă spunem că dacă europenii ar începe să Îl caute sincer pe Dumnezeu fără nici o îndoială
că echilibrul frânt al Europei va fi restaurat. Cele mai multe războaie şi crime în Europa au loc fiindcă oamenii
care ar fi trebuit să Îl caute pe Dumnezeu nu o fac. Să ne aducem aminte că omul care pentru prima dată a
anunţat moartea lui Dumnezeu, germanul Friederich Nietzsche, a fost european. Deşi au trecut mai bine de 200
de ani de la acest eveniment, se poate spune că fantoma nihilismului încă mai bântuie prin Europa şi mai ales
Europa de vest. Sfântul Iustin Popovici spunea în acest sens destul de inspirat: „o noapte apăsătoare a cuprins
Europa. Se prăbuşesc idolii Europei şi nu este departe ziua când nu va mai fi piatră pe piatră din civilizaţia
europeană, cea care a zidit cetăţi, dar care a făcut din sufletele oamenilor o ruină; cea care a idolatrizat creaturile
şi s-a lepădat de Creator.”35
CAPITOLUL 2
CAUZELE SCHISMEI: EUROPA DE EST ŞI EUROPA DE VEST SAU RELIGIE DE EST ŞI

RELIGIE DE VEST
Este clar că oamenii sunt diferiţi fiindcă la fel cum nu găsim două picături de apă identice nu vom găsii
doi oameni identici. Este un lucru care se poate spune că ajunge să fie pentru mai mulţi o piatră de poticnire. De
ce? Fiindcă acolo unde există diferenţe oamenii răi vor ajunge să le accentueze şi să considere că ele pur şi simplu
nu mai pot să fie depăşite. De la acest punct până la a începe
- războaie,
- crime
- violenţă
- şi persecuţie
nu mai este decât un pas.
Totuşi, deşi suntem diferiţi suntem şi asemănători. Avem mai multe lucruri prin care ne asemănăm.
Trăsăturile feţei, caracterul, hobby-urile, preocupările şi aspiraţiile sunt unele care ne de cele mai multe ori ne fac
să se asemănăm.
În acest sens modelul unităţii Europei nu poate fi altul decât diversitate în unitate.36 Ce vrea să spună
această sintagmă diversitate în unitate? Ne spune că atunci când trăim într-o comunitate – şi trebuie să ţinem cont
că Europa este o comunitate – ei bine avem două posibilităţi:
- şi căutăm numai diferenţele dintre noi şi restul în acest sens să ajungem să ne singularizăm
- sau din contră să căutăm ceea ce avem în comun şi ceea ce ne aseamănă şi în acest sens să ajungem la
unitate şi comuniune cu cei de lângă noi.
Ei bine pe continentul european se poate vedea că mai mulţi au ales prima cale în care diferenţele dintre
oameni şi semenii tăi sunt considerate ca fiind
- de netrecut,
- insurmontabile,
- imposibil de depăşit
- şi totale.
Acest lucru a ajuns să apară mai ales în Europa de vest în care se consideră că nu mai există nici un punct
comun şi de unire cu estul. Napoleon, Hitler sau imperiul englez cu toţii au voit să cucerească odată pentru
totdeauna Europa de est. Deşi originile şi începuturilor Europei de vest sunt în Europa de est ei bine în acest
moment s-a ajuns la concluzia că nu mai există nici un punct
- de unire
- şi de convergenţă
dintre cele două emisfere europene.37
Acest lucru este probabil unul dintre cele mai triste din istoria zbuciumată a Europei şi ştim că el a
culminat cu anul 1054 când a avut loc marea schismă. Atunci Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se poate
spune că au păşit pe drumuri diferite. Este clar că au existat mai multe evenimente care au dus la această schismă
care persistă şi în secolul XXI. Sunt unii care spun că de fapt diferenţele culturale dintre est şi vest au fost unele
care au făcut ca europenii occidentali să nu se mai poată înţelege cu europenii orientali.
35 Sfântul Iustin Popovici http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

36 A se vedea Radu Teodorescu, Diversitate şi unitate în pnevmatologia creştin ortodoxă (Cugir, 2015).
37 A se vedea în acest sens Christos Yannaras, Ortodoxie şi occident (Bucureşti, 1995).
17
Evident că nici un om de bună credinţă nu consideră că o Europă divizată este un lucru bun dar nu
acelaşi lucru îl consideră şi papi de la Roma care şi în zilele noastre ştim că continuă să susţină erorile şi greşelile
de acum 1000 de ani care au dus la marea schismă. „Principalele forțe conducătoare ale Constantinopolului și ale
Romei erau în conflict. Atât conducătorul Romei, Carol cel Mare numit în funcție începând cu anul 800, cât și
conducătorul Constantinopolului pretindeau că sunt succesorii vechilor împărați romani, cerând astfel
dreptul asupra teritoriului roman. În același timp, patriathii celor două mari centre religioase(Constantinopol
și Roma) pretindeau că sunt conducătorii întregii lumi, astfel ajungându-se la conflicte.
Și asta nu a fost tot, în secolele IX-X, cele două principale forțe creștine europene, cea de la vest și cea
de la est, s-au aflat într-o competiție de evanghelizare an lumii slave din Europa de Est și Sud-Est. Se pare că
această „competiție” a fost câștigată de Constantinopol, aceștia au reușit să adune cei mai mulți adepți din zona
Bulgariei, Serbiei și Rusiei, devenind mai numeroși și având un motiv în plus să respingă supremația Romei. Dar
acestea sunt doar principalele exemple de cauze politico-religioase care au dus la Marea Schismă,
problemele acestei ruperi au fost multiple și expuse din perspective diferite în funcție de biserica
simpatizată.”38
După cum am spus mai sus trebuie să ştim că Iisus nu a venit în această lume
- să dividă,
- să rupă,
- să separe
- şi să frângă unitatea creştinilor.
Totuşi se poate vedea că în Europa fiecare a ajuns să îşi creeze un Iisus propriu care să fie în concordanţă
cu mentalităţile şi aşteptările sale. Să fie aceasta o rezolvare la problemele Europei? Fără doar şi poate că nu. Nu
este în interesul Europei să avem o Biserică divizată care să îngreuieze unitatea economică, socială şi politică a
europenilor.
Ceea ce trebuie să ştim este că cei care nu sunt de acord cu marile principii europene de
- unitate,
- adevăr
- bine
- şi frumos
sunt liberi în orice moment să părăsească Europa.
Nu ai cum să locuieşti în Europa dacă nu împărtăşeşti
- convingerile
- şi idealurile fundamentale
ale Europei.
A fi european cu forţa în nici un fel nu trebuie să fie un lucru acceptat. Ceea ce trebuie să ştim este că şi
în Europa de est au apărut mai multe schisme. Se ştie de exemplu să Rusia se consideră pe sine centrul Europei
de est. Acest lucru a ajuns să fie pus în practică de sovietici care fără de nici o mustrare de conştiinţă au ajuns în
secolul XX să impună comunismul în toată Europa de est.
La fel de bine în lumea ortodoxă se vorbeşte din ce în ce mai des de pretenţiile patriarhiei Moscovei de a
supune toată lumea ortodoxă. Ştim că în cazul Ucrainei şi a Basarabiei acest lucru a fost parţial realizat. La fel de
bine mai trebuie să ştim că în secolul XX în 1924 Rusia a refuzat să adopte calendarul nou care aducea o mutaţie
de 13 zile în vechiul calendar. Ei bine se poate spune că pentru lumea ortodoxă a Europei de est 1924 a fost şi el
un an de schismă.39
Ceea ce trebuie să ştim este că schisma de la 1054 a fost doar produsul unei schisme mult mai vechi şi
mult mai ample din sufletul Europei. Este vorba de schisma politică. Ei bine astfel de schisme au existat cu mult
înainte de 1054 când de mai multe ori rivalitatea dintre estul şi vestul Europei s-a manifestat cât se poate de bine
şi de clar.
Oamenii politici din Evul Mediu nu trebuie să credem că au fost mai puri şi mai curaţi decât sunt cei de
azi. La fel de bine şi ei s-au lăsat purtaţi de ambiţii şi interese meschine care de mai multe ori au culminat în
război. Iată de ce nu trebuie să ne facem prea mari iluzii în ceea ce priveşte unitatea dintre estul şi vestul
38 https://a1.ro/news/social/16-iulie-marea-schisma-din-1054-cauzele-despartirii-celor-doua-biserici-id784578.html (accesat pe
03.01.2023).
39 A se vedea Radu Petre Mureşan, Stilismul în România (1924-2011) (Sibiu, 2012).
18
Europei. Gânditorul Herman von Rompuy spunea că: „Europa trebuie să îşi asigure graniţele şi să-i sprijine pe
cei din vecinătate, care împărtăşesc valorile europene.”40
Am spus că a crede că Iisus a venit să dividă şi să separe pe europeni este cea mai nare minciună şi
inepţie. Totuşi ceea ce trebuie să ştim este că Iisus a fost cât se poate de clar când a spus că El nu tolerează
jumătăţile de măsură, compromisul şi făţărnicia. Iată ce spunea la un moment dat Iisus: „să nu credeți că am
venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe
fiică de mama sa și pe noră de soacra sa. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui. Cine iubește pe
tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult
decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.
Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga” (Matei 10, 34-39).
Spusele lui Iisus dau impresia că de fapt El nu vrea unirea şi pacea între oameni. Aceasta dacă aceste
afirmaţii sunt scoase din context. Ceea ce trebuie să ştim este că ele se referă la faptul că Iisus nu este unul care
tolerează rău şi răutatea dintre oameni. Răului trebuie să i ne opunem chiar dacă uneori acest lucru implică
măsuri
- extreme,
- dificile,
- la limită
- şi grele.
Spusele lui Iisus sunt unele care pe noi pe europeni vin să ne scoată din zona de confort în care am căzut
mult prea uşor. Îmi este destul dacă mie îmi merge bine: de ce să mă gândesc şi dacă la fratele meu european îi
merge bine? Acest lucru se poate vedea cel mai bine în faptul că la ora actuală financiar Europa este divizată: în
vestul Europei salariile sunt mari în timp ce în est salarii sunt şi de 3 sau 4 ori mai mici. Deşi cu toţii suntem
europeni şi avem dreptul egale trăim ca şi cum aceste lucruri nu ar exista.
Ceea ce este mai trist este că non-europenii ne văd şi râd de noi când ne văd cât de
- nepăsători
- meschini
- şi haini suntem.
Cu privire la acest lucru filosoful ruso-francez Nicolai Berdeaev spunea cât se poate de bine:
„întreaga conştiinţă slavofilă n-a fost cuprinsă de vrajbă faţă de cultura europeană, ci faţă de civilizaţia
europeană. Teza conform căreia "Occidentul este în putrefacţie" însemna tocmai faptul că moare marea cultură
europeană şi triumfă civilizaţia europeană, fără suflet şi fără Dumnezeu. Homiakov, Dostoievski şi Konstantin
Leontiev se raportau cu entuziasm la trecutul măreţ al Europei, la această "ţară a miracolelor sacre", la sfintele ei
monumente, la pietrele ei vechi. Însă bătrâna Europă şi-a trădat trecutul, s-a lepădat de el. Civilizaţia burgheză
fără Dumnezeu a biruit vechea cultură sacră. Lupta Rusiei cu Europa, a Răsăritului cu Apusul, era reprezentată
ca luptă a spiritului cu uscăciunea sufletească, a culturii religioase cu civilizaţia nereligioasă.”41
Marii oameni politici sunt unii care de cele mai multe ori ajung să exploateze imaginarul nostru colectiv.
Ei ne vorbesc de un viitor măreţ al Europei în care:
- prosperitatea,
- bunăstarea,
- triumful
- şi trăinicia
ne sunt asigurate. Cum se face că de mai bine de 1000 de ani în Europa nimeni nu a reuşit să vindece schismele
religioase care sunt ca rănile deschise pe trupul Europei?
În astfel de condiţii mai putem să îi credem că marii oameni politici europeni? Ei ne vor spune ca Iisus că
trebuie să dăm ceea ce este al Cezarului Cezarului şi ceea ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Este vorba aici de numai o
retorică fadă şi vicleană care este menită să perpetueze şi să menţină starea de
- diviziune
- şi conflict
din Europa.
Când papii de la Roma au creat marea schismă de la 1054 trebuie să ştim că ei au fost pe deplin
încredinţaţi de victoria lor politică fiindcă în contextul istoric a fost vorba mai mult de o schismă politică în care

41 Nikolai Berdiaev în Sensul istoriei (1948) apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).
19
papii de la Roma nu au mai vrut să asculte de împăraţii de la Constantinopol. Evident că au fost mai multe alte
lucruri minore care au dus la această schismă cum a fost
- erezia Filioque care spune că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul spre deosebire de
ortodocşi care susţin că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl,
- celibatul obligatoriu al preoţilor catolici,
- împărtăşania cu azimă la catolici
- purgatoriul care este spaţiu între rai şi iad
- sau spovedania auriculară la catolici care este făcută fără ca preotul să vadă faţa penitentului.
Credem că toate aceste lucruri au fost de fapt numai pretexte de care papii s-au folosit pentru a ajunge să
se poată rupe şi să spere că vor putea domina Europe religios şi politic. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că papii
de la Roma nu sunt numai lideri religioşi ci şi oameni politici fiindcă Vaticanul este considerat un mic stat politic.
Iată prin urmare că avem aici ceea ce se poate spune ca adevăratele cauze ale schismei de la 1054. După cum am
spus această schismă a fost urmată – după cum era şi previzibil – de alte trei schisme:
- schisma luterană din Germania,
- schisma calvină din Elveţia
- şi schisma anglicană din Anglia.42
Doi filosofi europeni s-au întâlnit la o conferinţă de filozofie.
- Ce mă bucur să te văd.
- Şi eu.
- Ce mai faci?
- Ca tine am venit la conferinţă.
- Mă bucur.
- Şi eu.
- Şi ce te mai preocupă?
- Ce mă preocupă?
- Da.
- Îmi voi spune.
- Ce?
- Problema europeană.
- Ce mai exact din această problemă europeană?
- Cum poate Europa să fie mai unită.
- Bună întrebare.
- Nu este o întrebare.
- Ştiu dar poate fi.
- Aşa este.
- Şi la ce concluzie ai ajuns?
- Sincer?
- Da.
- Există multă răutate şi ură în Europa.
- Asta aşa este.
- Nu ştiu ce ar putea să fie făcut.
- Pentru ce?
- Pentru ca ura şi răutatea să fie scoase afară din Europa.
- Uite cum este: nimeni nu te poate ţine cu forţa în Europa.
- Asta aşa este.
- Dar sunt mulţi care stau în Europa şi întreţin un climat de ură de dezbinare.
- Există soluţii la această problemă.
- Da?
- Da.
- Care?
- Nu ştii?
- Nu.
- Îţi voi spune eu.
42 A se vedea Teodor Baconsky, Puterea schismei. Un portret al creştinismului european (Bucureşti, 2001).
20
- Te ascult.
- Este o întâmplare din viaţa filosofului Socrate.
- Sunt familiar.
- Despre Socrate se spune că s-a dus faima că este un mare înţelept.
- Chiar a fost.
- O mamă din Atena avea un fiu neascultător.
- Şi?
- Ce şi-a zis mama?
- Ce?
- Ce ar fi să merg la Socrate şi să îi cer sfatul?
- Bine gândit.
- Aşa este.
- Şi?
- L-a căutat pe Socrate şi în cele din urmă l-a găsit.
- Filosofule am nevoie a tine.
- De ce? A răspuns Socrate.
- Îl vezi pe acest fiul al meu?
- Da.
- Nu ştiu ce să mă mai fac cu el.
- De ce?
- Este neascultător.
- Înţeleg.
- Ce mă sfătuiesc să fac?
- Socrate a luat toiagul şi i-a ars câteva lovituri femeii.
- Omule dar ce ţi-a venit?
- Ai zis să îţi arăt ce trebuie să faci.
- Da, dar nu să mă loveşti.
- Asta ai tu de făcut cu fiul tău.
- Hahaha. Nu ştiam această întâmplare din viaţa lui Socrate.
- O ştii acum.
- Foarte interesantă.
- Este.
- Deci tu zici că oamenii răi din Europa trebuie să fie pedepsiţi?
- Da.
- Poate că aşa este.
- Nu că aşa este.
- Dar cum?
- Sigur aşa este.
- Da aşa este.
- Dacă nu tăiem răul de la rădăcină el va contamina toată Europa.
- Cred că ai dreptate.
- Vezi?
- Dar crezi că asta ar rezolva schima creştină din Europa?
- Ştii cum este?
- Cum?
- Oamenii sunt înzestraţi cu libertate de la Dumnezeu.
- Şi?
- Cei care vor să asculte cu adevărat de Iisus indiferent că sunt din Europa de est sau Europa de vest o
vor face.
- Crezi?
- Da.
- Evident.43
43
http://mariannazat.ro/anecdote-cu-oameni-celebri/ (accesate pe 29.06.2022).
21
Dialogul de mai sus este unul care ne spune că şi în materie de religie sunt mai mulţi răufăcători care
trebuie să fie prinşi şi pedepsiţi. Aceasta fiindcă dacă nu facem acest lucru ei vor ajunge să ne facă mult rău. Am
văzut că de-a lungul timpului şi al istoriei au fost mai mult
- tirani,
- despoţi
- şi dictatori
în Europa. Tindem că credem că ei există numai la nivel de politică şi de viaţă socială. Ei bine trecutul european
cu inchiziţia şi cruciadele ne spune că de fapt sunt mulţi care vor să facă din Biserică nimic mai mult decât o
armă politică, poate cea mai redutabilă armă politică din Europa.
Este cu adevărat un lucru drăcesc să ajungi să transformi Biserica lui Hristos într-un instrument politic de
subjugare şi subordonare a maselor largi de oameni. Ei bine în Europa acest lucru a avut loc de mai multe ori. El
ne mai spune cât de departe am ajuns să fim noi europenii de Hristos. Vorbele poetului român Ioan Alexandru
sunt în acest sens cât se poate de pilduitoare: „o Europă care nu va fi creştină va fi un nou Turn Babel; o nouă
babilonie de criminali şi de oameni nefericiţi strânşi laolaltă.”44
Totuşi trebuie să ştim că Europa a avut mai mulţi duşmani şi din exterior dintre care amintim numai doi:
- mongolii lui Gingis Han45
- şi turcii otomani.
Ştim la fel de bine că otomanii au fost musulmani şi dorinţa lor a fost de a trece toată Europa la religia
musulmană. Acest lucru a fost oprit de popoarele din sud+estul Europei. Iată ce spunea în acest sens gânditorul
Ferdinand Lot: „ceea ce interesează istoria europeană este rezistenţa faţă de turci a grecilor, a sârbilor, a
ungurilor, a valahilor, a moldovenilor şi în sfârşit, a ruşilor, din secolul al XIII-lea până în secolul al XVI-lea.
Graţie jertfelor "Balcanicilor" şi ale slavilor din răsărit, civilizaţia occidentală a putut să se continue în Europa
occidentală şi de acest fapt germanii, italienii, francezii etc., nu îşi dau destul seama.”46
Ceea ce trebuie să ne dăm seama este că Hristos nu se schimbă în funcţie de coordinatele geografice. El
este la fel şi trebuie să ştim că în nici un fel nu se poate vorbi de mai mulţi hristoşi în funcţie de
- mentalităţile,
- aşteptările
- şi aspiraţiile
continentului european.
Nu greşim când spunem că fiindcă Hristos este Fiul lui Dumnezeu ei bine la fel de bine europeanul
trebuie să ne modeleze după Hristos. Este Europa cea care are nevoie de Hristos şi nu invers.
Prin urmare este bine să ne dăm seama că idea că există o religie de est şi o religie de vest în Europa este
eronată. Ea este eronată fiindcă trebuie să ştim că în nici un fel nu pot să existe mai multe monoteisme. Iată de
ce noi ca europeni trebuie să ştim şi
- să gândim
- şi să analizăm
mai mult modul în care ne raportăm la Hristos.
Se ştie că în Europa au existat mai multe lupte de hegemonie politică. Ei bine iată că se poate vedea cum
această hegemonie ajunge să pătrundă şi în lumea religioasă şi să o modifice după un model străin de Hristos şi
predica lui. Gânditorul Robert Schuman spunea cât se poate de bine şi de inspirat: „drumul spre Europa unită va
trebui să pornească de la realizări concrete, care să creeze o solidaritate de fapt... Reunirea naţiunilor europene
cere eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania.”47
Am ajuns într-un punct în zilele noastre când trebuie să ştim că în nici un fel nu se poate să mai
continuăm în facerea europeană şi să mergem fiecare
- de capul nostru,
- izolat,
- pe cont propriu
- şi după egoismul propriu.

45 A se vedea Mircea Eliade, De la Zamolxe la Gingis Han (Bucureşti, 1995).
46 Ferdinand Lot http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).
22
Este bine că sunt din ce în ce mai mulţi europeni care devin conştienţi că ceva nu este în regulă cu modul
în care se manifestă Europa. Sunt din ce în ce mai mulţi cei care devin conştienţi că divizarea lui Hristos pe
continentul european nu este ceva natural şi firesc.
După cum ne spun mai mulţi sfinţi părinţi ceea ce trebuie să ştim este că este un mare păcat să ajungem
să Îl dividem pe Hristos după criterii politice şi care nu au nimic comun cu bunul simţ. Deşi europenii L-au
divizat de mai multe ori pe Hristos ceea ce trebuie să ştim este că în Sine Hristos nu poate să fie divizat. Aceasta
fiindcă trebuie să ştim că mai ales Asia nu va fi un pământ care nu va profita de pe urma diviziunilor europene.
Acest lucru a fost afirmat de Paul Valery: „Europa va deveni ceea ce este în realitate, un mic promontoriu al
continentului asiatic? Sau va rămâne, aşa cum arată, partea preţioasă a universului nostru, perla sferei, creierul
unui trup de mari proporţii?”48
Este adevărat că în lumea noastră există la nivel global o hegemone politică ce vrea să facă din mai multe
puncte ale globului centrul lumii. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că încă din antichitate asistăm la ceea ce se
poate spune ca un fel de luptă de supremaţie politică pe glob. Aceasta fiindcă este mai bine să domini decât să fi
dominat. La fel de bine fiindcă lumea în sine nu este creştină şi uită ceea ce ne spunea Hristos: „dar între voi nu
trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi,
să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul
răscumpărare pentru mulţi ” (Marcu 10, 43-45).
La mai bine de 2000 de ani se poate vedea că mai ales în Europa aceste vorbe sunt cât se poate de străine
şi de desconsiderate. Cine în Europa se gândeşte să fie slujitorul tuturor pentru ca să fie cu adevărat cel mai mare
dintre toţi? Adevărul este că mai nimeni. Aceasta fiindcă se poate vedea mult:
- orgoliu,
- animozitate
- şi ură
în Europa. Cel mai bine acest lucru poate să fie văzut în separaţia dintre estul şi vestul Europei.
În vremurile noastre sunt din ce în ce mai mulţi care vorbesc de o unificare a Europei şi parţial acest
lucru a fost realizat de Uniunea Europeană. Totuşi separaţia dintre est şi vest este încă vizibilă şi pregnantă.
Actorul român Nicu Constantin spunea în acest sens despre români şi popoarele din estul Europei: „noi nu
trebuie să cerem să intrăm în Europa: NOI SUNTEM ÎN EUROPA! Suntem un popor latin: e clar că suntem
copiii lui Eminescu, nepoţii lui Ştefan Cel Mare. Dacă n-am fi fost noi, Occidentul s-ar fi închinat la Coran.”49
La fel de bine ceea ce voim să facem conştienţi pe cât mai mulţi este că de fapt separaţia dintre estul şi
vestul Europei la fel de bine de costă şi muţi bani fiindcă
- nu se face comerţ,
- nu se fac proiecte de dezvoltare comune,
- nu se dezvoltă infrastructura europeană,
- şi nu se cooperează la nivel creştin pentru vinderea schismelor religioase dintre est şi vest.
Dacă voim să creăm o Europă trainică în primul rând trebuie să reunificăm estul cu vestul şi să ne dăm
seama că în nici un fel Hristos nu este vinovat de faptul că orgoliile noastre europene nu se pot înţelege unul cu
altul.
Se pare că sunt orgolii atât de mari în Europa că ele nu mai pot să fie depăşite şi trecute nici chiar de
Hristos şi Biserica Lui. Aceasta fiindcă după cum am putut vedea europenii au preferat să dividă Biserica lui
Hristos decât să ajungă să se unească unii cu alţii. Voim prin aceste rânduri să tragem un semnal de alarmă în
acest sens fiindcă lucrurile mai de vreme sau mai târziu vor trebuii să se schimbe şi să îşi revină la normal.
Gânditorul Paul Valery spunea foarte inspirat despre construcţia europeană: „în timpurile moderne, nici
o putere, nici un imperiu din Europa n-a putut să se menţină pe cele mai înalte culmi, n-a putut să comande
nestingherit celor din jur, şi n-a fost capabil nici măcar să-şi păstreze cuceririle mai mult de cincizeci de ani.”50
Din afirmaţia de mai sus se poate vedea că europenii sunt unii care fac mari investiţii în
- efemer,
- perisabil,
- trecător
48 Paul Valery, Criza spiritului apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

49 Actorul Nicu Constantin (2009) apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).
50
Paul Valery, Reflecții despre măreția și decadența Europei (1919) apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe
16.11.2022).
23
- şi nestatornic.
Unirea Europei se poate spune că a devenit în zilele noastre un lucru mitologic. De ce? Fiindcă toată
lumea ştie că este bine ca Europa să fie unită dar nimeni nu se simte responsabil să facă ceva în acest sens.
Este cu adevărat tragic când oamenii îşi ascund setea de diviziune şi de ură naţională sub masca religiei.
Acesta fiindcă în Europa există mai multe motivaţii ridicole cum ar fi
- nu pot face comerţ cu el fiindcă eu sunt catolic şi el este ortodox,
- nu pot coopera social cu el fiindcă el este luteran şi eu sunt anglican,
- nu pot dezvolta economie cu ei fiindcă eu sunt calvin şi ei sunt catolic etc.
Toate aceste lucruri sunt unele care pot să fie depăşite. Cel mai bine ne demonstrează acest lucru
America de Nord unde ştim că de la est la vest şi de la nord la sud există o singură naţiune şi un singur ideal
naţional. Cum se face că America de Nord poate să fie un singur continent unit în timp ce în Europa există atât
de multă:
- animozitate,
- neînţelegere,
- ură
- şi ranchiună?
Poate că a venit timpul să ne călcăm peste orgolii şi să ajungem să învăţăm de la americani. Scriitorul
francez Victor Hugo a profeţit într-un anume fel că va venii vremea în care va fi nevoie să se ridice un fel de
Uniune Europeană. Iată ce spunea Victor Hugo în secolul al XIX-lea: „va veni o zi în care voi, francezi, ruşi,
italieni, germani, voi toate naţiunile continentului, fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră
individualitate, veţi fonda o unitate superioară şi veţi construi fraternitatea europeană.”51
Credem că dacă mai ales orgoliile din vest vor fi abandonare se va putea vorbii de trecere peste
diviziunea religioasă dintre est şi vest. De ce avem nevoie de un astfel de lucru? Fiindcă unirea vine de la Hristos
în timp ce cei care divid sunt unii care în nici un fel nu îl slujesc pe Hristos. La fel de economia europeană ar
avea numai de câştigat de pe urma unirii estului cu vestul.
Devine evident că nu se poate vorbii în nici un fel de o
- religie de vest
- şi o religie de est.
Toată lumea îşi poate da seama de acest lucru fiindcă ştim că după cum există numai un Hristos poate să
există numai o Biserică a Sa. De sute de ani noi europenii credem că de fapt este
- bine,
- firesc
- şi natural
să ajungem să trăim cu mai multe Biserică pe continentul nostru. Ei bine acest lucru nu este deloc unul de dorit
şi în nici un fel nu trebuie să ne facem iluzia că face ceva pe placul lui Hristos. Europenii însă dau dovadă că pot
să fie uniţi când este vorba de:
- câştig imediat,
- de profit
- şi de îmbogăţire rapidă.
Când vine vorba de unirea lui Hristos se pare că cel mai mulţi europeni sunt reticenţi. 52 Gânditoarea
Elise Maillard spunea: „mândră de civilizația şi cultura sa, Europa parcă ar vrea parcă să se ferească de restul
lumii. Şi-ar datora originalitatea patrimoniului ei cultural comun: antichitatea greacă, Imperiul roman şi
creştinismul. Unitatea europeană se vrea modelul unei aristocrații culturale cu aspirații universale şi ecumenice.
Este Europa învățătorilor care predică lecția de istorie, mândri de Epoca Luminilor. Teritoriul comun al
europenilor este cultura, scria Paul Valery. Europa, în dorința ei de unitate se doreşte un loc de integrare,
favorizând conştientizarea unui destin comun.“53
Unirea şi unitatea Europei trebuie să ştim că nu este un lucru care se adresează
- elitelor,
- iniţiaţilor
- sau numai celor bogaţi.
51 Victor Hugo (1849) http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

52 A se vedea Fabian Seiche, Greco-catolicii. Uniţi cu papa dar dezbinaţi cu Hristos. Uniţi cu Roma dar dezbinaţi cu România (Făgăraş, 2010).
53 https://istorie.ucdc.ro/en/arhiva/16.%20Facultate.%209%20mai.%20Europa/Citate%20celebre.pdf (accesat pe 16.11.2022).
24
Trebuie să ştim că cu toţii trebuie să ajungem să ne unim unii cu alţii şi să fim unii care să lucrăm la
binele acestei unităţi. Aceasta fiindcă numai aşa vom sluji binele Europei. Se amăgesc cei care cred că dezbinarea
şi diviziunea religioasă şi economică sunt spre binele Europei. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene spune: „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea Europeană se bazează pe valorile
individuale şi universale ale demnității umane, ale libertății şi ale solidarității; are la bază principiul democrației şi
principiul statului de drept. Pune persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia Uniunii şi creând un spațiu
al libertății , securității şi justiției. Uniunea contribuie la apărarea şi dezvoltarea acestor valori comune în respectul
diversității culturilor şi al tradiției popoarelor Europei, ca şi al identității naționale a statelor membre şi al
organizării puterilor publice ale acestora la nivel național, regional şi local.”54
Doi prieteni din România discutau într-o zi.
- Şi ce mai faci dragul meu prieten?
- Sunt bine.
- Şi eu.
- Mă bucur.
- Ce te mai preocupă în ultima perioadă de timp.
- Europa.
- Europa?
- Da.
- Ce anume din Europa?
- De ce noi europenii nu ajungem să fim uniţi?
- Bună întrebare.
- Evident.
- Şi la ce concluzie ai ajuns?
- La o concluzie care îmi dă fiori.
- Cum aşa?
- Ştii că Europa se întâmplă o mare monstruozitate.
- Care?
- Hristos care a venit să aducă pace şi înţelegere între oameni a ajuns să fie o piatră de poticnire.
- Te referi la faptul că sunt mai multe Biserici în Europa?
- Da.
- Aşa este. Este trist.
- Dacă oamenii se divid din cauza lui Hristos care este pace şi înţelegere cum mai putem să vorbim de
o Europă unită?
- Aici să ştii că nu ştiu ce să spun.
- Eu cred că ştiu care este răspunsul.
- Care este?
- În Europa au fost şi încă sunt mulţi oameni răi.
- Cred că din punct de vedere istoric ai dreptate.
- Evident.
- Şi ce este de făcut?
- Să ştii că nu ştiu.
- Deci nu ai un răspuns?
- Caut încă.
- Dar sunt şi oameni de bine în Europa.
- Asta aşa este.
- Ei sunt o speranţă.
- Într-un fel.
- Eu cred că ştiu cum trebuie să ne purtăm cu cei care divid Europa.
- Cum?
- Îţi voi spune o întâmplare în acest sens.
- Te ascult.
54 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002 apud

https://istorie.ucdc.ro/en/arhiva/16.%20Facultate.%209%20mai.%20Europa/Citate%20celebre.pdf (accesat pe 16.11.2022).
25
- Pe vremea lui Horea, Cloşca şi Crişan, Horea a făcut o vizită la curtea împăratului de la Viena.
- Da ştiu de la istorie de ei.
- Şi acolo ce să vezi?
- Ce?
- Un conte l-a întrebat pe Horea:
- De unde vii?
- Din Ardeal.
- Din Ardeal zici?
- Da.
- Acolo unde oamenii mănâncă măgari? a continuat contele.
- Domnul conte a fost vreodată în Ardeal?
- Da cum să nu.
- Mă miră atunci când aţi scăpat nemâncat, răspuns Horea.
- Hahaha.
- Bun răspunsul lui Horea.
- Este.
- De unde ştii această poveste?
- Dintr-o carte de istorie.
- Şi care este morala ei?
- Că atunci când avem de a face cu europeni răi trebuie să ştim să ne apărăm de ei.
- Aşa este.
- Mă bucur să eşti de acord cu mine.
- Este evident că trebuie să ne dăm seama că europeni răi au fost din toate timpurile.
- Dacă ne gândim la Hitler şi Stalin aşa este.
- Deci europenii răi sunt un fapt ce nu poate fi ignorat.
- Şi?
- Trebuie să ne folosim inteligenţa şi să îi evităm.
- Nu ştiu ce să spun.
- De ce?
- Este greu să lucrezi împotriva celor răi.
- Dar nu imposibil.
- Crezi?
- Din toată inima.
- Deci dacă ne propunem ceva bun pentru Europa trebuie să luptăm pentru asta?
- Da, nu există altă cale.
- Fiindcă suntem europeni şi creştini trebuie să credem în victoria finală a binelui asupra răului.
- Asta este o credinţă fundamentală.
- Şi mai este ceva.
- Ce?
- Nu trebuie să uităm că cei mai mulţi europeni sunt numai formal creştini.
- Crezi că dacă am începe să fim creştini adevăraţi va fi mai bine?
- Da.
- Da acum îmi dau şi eu seama de formalismul religios european.
- Trebuie să crezi cu adevărat în Hristos.
- Ca să ajungi să faci bine Europei?
- Da.
- Sunt de acord.
- Cred că am avut o discuţie interesantă.
- Aşa este.
- Mă bucur că m-ai ascultat.
- Mă bucur că ai deschis cu mine subiectul.
- Nici o problemă.55
55 https://www.revistaromaniamare.ro/anecdote-cu-oameni-celebri-3 (accesat pe 29.06.2022).

26
Din cei peste 700 de milioane de europeni care se declară creştini cei mai mulţi sunt creştini numai
formal. Pentru ei creştinismul este mai mult o tradiţie învechită şi depăşită. Nu este de mirare prin urmare că
Europa este atât de divizată de cei care se denumesc pe sine creştini. Acesta fiindcă ei nu sunt unii care ajung să
fie serioşi cu privire la religia lor. Dacă europenii ar lua în serios pe Hristos şi-ar da seama că nu este voia lui
Hristos ca ei să fie divizaţi de ceea ce de fapt ar trebuii să îi unească şi să îi aducă la un numitor comun. Este
cumva nefiresc că noi europenii am ajuns să ne retragem fiecare în carapacea noastră religioasă şi nu mai vrem să
ştim unii de alţii şi de ceea ce are loc în lumea din jurul nostru. Aşa se face că în Evul Mediu creştinii au ajuns să
fie persecutori ai semenilor lor şi chiar au ucis în numele crucii.56
CAPITOLUL 3
AGRESIVITATEA HEGEMONICĂ A CONFESIONALISMULUI CREŞTIN EUROPEAN
Există 5 mari confesiuni creştine în Europa:

1. ortodocşii,
2. catolicii,
3. luteranii,
4. calvinii
5. şi anglicanii.
Ei bine ceea ce s-a putut vedea pe parcursul istoriei este că au fost mai mulţi aşa zişi creştini din interiorul
acestor confesiuni care de fapt nu au fost deloc interesaţi de a duce o viaţă creştină şi de a căuta mântuirea
sufletului ci mai mult ei au crezut că prin religie pot să domine şi să aibă putere politică.57
Unul dintre cele mai bune exemple ale hegemoniei inter-confesionale a fost ceea ce istoria denumeşte ca
Noaptea Sfântului Bartolomeu. „Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru comis asupra protestanților
din Franța. Masacrul a fost declanșat de puterea de stat în noaptea dintre 23 și 24 august 1572, zi în care în
calendarul romano-catolic este comemorat Sf. Bartolomeu. Masacrul a durat câteva zile la Paris, de unde s-a
extins în 20 de alte orașe, în care a durat câteva săptămâni. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de
hughenoți, fiind considerat de unii ”cel mai mare masacru religios al secolului.”58
Am dat aici numai un caz despre până unde a ajuns inter-confesionalismul. Au fost mai mulţi care –
paradoxal – au fost gata să ucidă în numele lui Hristos şi eventual sunt şi în zilele noastre mai mulţi care sunt
gata să o facă.
Hegemonia interconfesională din Europa este o realitate şi nu o iluzie. Sub masca iubirii de Hristos sunt
mai mulţi care pe parcursul istoriei au încercat să facă din:
- Roma,
- Berlin,
- Londra,
- Moscova
- sau Zurich
centrul politic şi economic al Europei. Am fi mult prea naivi dacă am crede că în spatele acestui inter-
confesionalism se ascunde numai
- dorinţa
- şi iubirea
de a slujii lui Hristos.
Ştim la fel de bine că după reforma protestantă catolicii au pierdut mai multe teritorii din estul Europei.
Atunci pentru a câştiga cât mai mult teritoriu pentru a domina şi a subjuga au venit cu idea unui aşa zise Biserici
Greco-Catolice care să menţină ritul şi tradiţiile creştin ortodoxe (chiar şi dreptul la căsătorie al clericilor) dar
care să fie canonic şi ecclesial supusă Romei (papei).
Se poate vedea şi aici că soluţia de compromis este una care denotă josnicia celor care o practică.
Nu se poate să nu remarcăm că la ora actuală în Europa se poate vorbii de un fel de război interconfesional
în care sunt urmărite şi criticare la sânge toate greşelile adversarului. Ei bine acest război interconfesional trebuie
să ştim că nu are nimic de a face cu Hristos şi este total anacronic şi depăşit.
56 A se vedea Giovanii Fileramo, Crucea şi puterea. Creştinii de la martiri la persecutori (Bucureşti, 2022).
57 A se vedea Ioan Petru Culianu, Religie şi putere (Iaşi, 2005).
58 https://ro.wikipedia.org/wiki/Noaptea_Sf%C3%A2ntului_Bartolomeu (accesat pe 04.01.2023).
27
Cu privire la falsele încercări de unire a Bisericii lui Hristos în Europa Sfântul Iustin Popovici spunea cât
se poate de bine: „“Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismul pseudo-bisericilor din
Europa Occidentală. Înlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei.
Tot acel pseudo-creştinism, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta.
Numele lor evanghelic comun este panerezie. De ce? Întrucât, de-a lungul istoriei, felurite erezii au
tăgăduit sau au deformat anumite însuşiri ale Dumnezeu-omului şi Domnului Iisus Hristos, aceste erezii
europene se îndepărtează cu totul de El, înlocuindu-L cu omul european. Nu există nici o diferenţă esenţială între
catolicism, protestantism, ecumenism şi alte erezii ale căror nume este “legiune”.59
Se poate spune că această mentalitate a confesionalismului european dublată de mai multe secte neo-
protestante este într-un anume fel un fel de politică religioasă în care ajungem să votăm pe cel care
- oferă cel mai mult,
- promite cel mai mult,
- şi ne este mai simpatic.
Fiindcă este Mântuitorul nostru trebuie să ştim că Hristos nu este pentru noi pur şi simplu simpatic.
Hristos nu este bărbatul blond şi cu ochii albaştrii pe care Îl simpatizăm din când în când, când de Paşti şi de Crăciun
ne mai aducem aminte să dăm pe la Biserică.
Este trist că în Europa interesele
- meschine,
- egoiste
- politice
- şi statele
au ajuns să dicteze inclusiv modul în care ne raportăm la Hristos. Că în Europa la nivel confesional există un
dialog al falsităţii ne-o spune tot Sfântul Iustin Popovici: „Să nu ne înşelăm. Există şi “un dialog al
falsităţii”, atunci când cei ce discută se mint unii pe alţii în mod conştient sau inconştient. Acest tip de
dialog este propriu “tatălui minciunii”, diavolul, “căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44).
Este, de asemenea, un lucru obişnuit pentru colaboratorii săi conştienţi ori inconştienţi să-şi atingă
“adevărul” lor cu ajutorul minciunilor atunci când ei vor să-şi împlinească binele lor prin rău. Nu poate
exista nici un “dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, acest dialog nu este adevărat şi
nu este firesc. Ca atare, porunca Apostolului cere ca “dragostea să fie nefăţarnică” (Rom. 12, 9).”60
Noi europenii suntem într-un anume sens cu toţii vinovaţi despre starea actuală a Europei şi despre
modul cum ajunge ea să se manifeste. Aceasta fiindcă am devenit
- lacşi,
- nepăsători,
- ignoranţi,
- delăsători
- şi făţarnici.
Iată de ce trebuie să ne dăm seama că deşi cu toţii locuim în Europa de multe ori ne comportăm unii cu
alţii de zici că de fapt locuim pe continente diferite. Poate cel care va citii aceste rânduri va spune că ele nu au
nici un sens şi nu rezolvă nimic. Totuşi ele sunt într-un anume fel o dovadă că ne-am făcut datoria şi a spus
adevărul chiar dacă el nu este acceptat de cei mai mulţi dintre europeni.
Sfântul Iustin Popovici avea dreptate când critica catolicismul: „dogmele ortodoxe, adică dogmele sfinte
ale Bisericii, sunt respinse şi înlocuite de către dogmele latine eretice ale primatului şi infailibilităţii papei, adică a
omului. Din această panerezie s-au născut ereziile şi continuă să se nască: Filioque, respingerea invocării
Duhului Sfânt, pâinea nedospită, introducerea harului creat, purgatoriul, meritele prisositoare ale sfinţilor,
învăţături standard cu privire la mântuire, iar de aici au izvorât învăţături standard despre viaţă, papalitate, “Sfânta”
Inchiziţie, indulgenţe, uciderea păcătoşilor din pricina păcatelor lor, iezuitismul, scolasticii, cazuiştii,
monarhianismul şi individualismul social de diferite feluri…”61
Mentalitatea care susţine că se poate negocia orice chiar şi religia este una eronată. Aceasta fiindcă religia
nu are cum să fie negociată fiindcă acest lucru implică cu sine să ajungem să Îl negociem chiar şi pe Dumnezeu
ori se ştie că acest lucru nu are cum să fie făcut. Trebuie să ne ştim limitele şi evident că sunt mulţi europeni
neortodocşi care cred că totul poate să fie modificat în materie de religie după bunul plac.
59 http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/ (accesat pe 16.11.2022).

60 Idem Sfântul Iustin Popovici.
61 Ibidem Sfântul Iustin Popovici.
28
Protestanţii au crezut că au dat lovitura când au ajuns să se separe de catolici dar – conştient sau
inconştient – ei au ajuns să creeze noi şi noi erezii. Sfântul Iustin Popovici spunea în acest sens:
„Protestantismul? Este copilul loial al papalităţii. A mers dintr-o erezie într-alta de-a lungul secolelor şi
se îneacă încontinuu în feluritele otrăvuri ale erorilor sale eretice. În plus, semeţia papală şi neghiobia
“infailibilă” domnesc în chip absolut înlăuntrul ei, ruinând sufletele credincioşilor săi. Mai presus de orice, fiecare
protestant este un papă independent atunci când se ajunge la probleme de credinţă. Acest lucru conduce
de la o moarte spirituală la alta; şi nu există nici un sfârşit al acestei stări “muribunde”, întrucât o persoană poate
suferi nenumărate morţi spirituale (pe parcursul unei vieţi). Întrucât aşa se prezintă lucrurile, nu există nici o
ieşire din acest impas pentru ecumenismul catolico-protestant dimpreună cu pseudo- Biserica sa şi pseudo-
creştinismul său fără o pocăinţă pornită din adâncul inimii făcută dinaintea Dumnezeu-omului Hristos
şi a Bisericii Sale Ortodoxe.”62
Ceea ce uită mai toţi creştinii din vestul Europei şi confesiunile de acolo este că în creştinismul ortodox
există o concepţie cât se poate de
- omogenă,
- unitară
- şi organizată
a Europei. Acesta fiindcă după cum am putut vedea mai bine de 500 de ani toată Europa a fost creştin ortodoxă.
În acest sens Sfântul Nicolae Velimirovici spunea cât se poate de bine: „Europa de azi nu este nici catolică şi
nici luterană. Ea se află deasupra şi în afara amândurora. Ea este cu totul pământească, fără a avea măcar dorinţa de
a urca la cer, fie cu paşaportul infailibilităţii papei, fie pe scara înţelepciunii protestante. Ea neagă cu totul călătoria din această
lume. Ea vrea să rămână aici. Ea vrea ca mormântul să-i fie leagăn. Ea nu are cunoştinţe despre cealaltă lume. Ea
nu simte mireasma cerească. Ea nu-i vede pe îngeri sau pe sfinţi în visurile sale. Nu vrea să audă de Prea Sfânta Născătoare de
Dumnezeu. Destrăbălarea o face să urască fecioria. Întreaga Europă este acum cufundată în întuneric.
Toate lumânările sunt stinse. Oh, ce întuneric cumplit!”63
Cadevărat cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici sunt cât se poate de clare când spune că Europa este
„cufundată în întuneric.” Este un întuneric spiritual evident care ne face să nu Îl mai vedem pe Iisus Hristos ca
fiul lui Dumnezeu şi să credem că tot ceea ce trebuie să facem este să ne proiectăm propriile idei pe lângă
dogmele creştin ortodoxe. Acest lucru are loc din plin în Europa când se consideră că cine are puterea politică
poate foarte uşor să ajungă să
- influenţeze,
- modifice
- şi chiar să corecteze
dogmele creştin ortodoxe.
Ceea ce voim să evidenţiem în aceste rânduri este faptul că Biserica Ortodoxă nu este împotriva Europei
ci pentru Europa. Calea viziunii unei Europe creştin ortodoxe însă este nepopulară. Aceasta fiindcă ea ne cere
după cum ne-a cerut Hristos să ne negăm pe noi înşine pentru ca în locul gol din urma acestei negaţii să încape
Hristos. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea cât se poate de concludent: „“Ce este Europa? Ea este pofta şi
dorinţa după putere, plăcere şi cunoaştere. Toate acestea sunt omeneşti: mai întâi dorinţa şi darul
omenesc şi în al doilea rând, cunoaşterea umană. Şi cele două sunt personificate de către papă şi Luther. Ce
este atunci Europa? Europa este papa şi Luther, dorinţa umană dusă la extrem şi cunoaşterea umană dusă la
extrem. Europeanul papă este dorinţa umană de autoritate. Europeanul Luther este hotărârea plină de
încăpăţânare a omului ca totul să fie explicat de către minte, raţiune; papa este conducătorul lumii iar omul de
ştiinţă este suveranul lumii. Aceasta este Europa în rezumat, din punct de vedere ontologic şi istoric.Una
înseamnă capitularea omenirii în foc, iar cealaltă înseamnă capitularea omenirii în apă. Iar amândouă înseamnă
despărţirea omului de Dumnezeu, fiindcă una înseamnă respingerea credinţei, iar cealaltă respingerea
Bisericii lui Hristos. Căci duhul răului lucrează în acest mod asupra trupului Europei de câteva secole. Şi cine
poate alunga acest duh rău din Europa? Nimeni, în afara Celui al Cărui nume a fost însemnat cu roşu în istoria
neamului omenesc ca fiind Singurul Care alungă demonii din oameni. Ştiţi deja despre Cine vorbesc. E vorba
despre Domnul Iisus Hristos, Mesia, Mântuitorul lumii, Cel Care S-a născut din Fecioară, Cel Ce a fost omorât
62Idem Sfântul Iustin Popovici.

63Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-
apostaziei/ (accesat pe 16.11.2022).
29
de evrei, Cel Ce a înviat din morţi ca un Dumnezeu, Cel adeverit de-a lungul secolelor, Cel îndreptăţit în ceruri,
Cel slăvit de către îngeri, Cel mărturisit de către sfinţi şi primit de către strămoşii noştri.”64
Toate aceste lucruri au loc fiindcă sunt mulţi europeni care cred că Îl pot cumpăra şi chiar schimba pe
Hristos după bunul loc plac. Hristos nu poate fi modificat şi nici schimbat fiindcă El este într-un anume fel cel
care proniază tot ceea ce are loc în Europa. Europa este divizată confesional fiindcă
- ambiţiile,
- interese
- şi voinţa de putere
sunt mult prea mari. Nu trebuie să subestimăm capacitatea Europei de a face şi a lucra răul fiindcă după cum am
spus pe acest continent au izbucnit două războaie mondiale. Să fi fost creştini adevăraţi cei care au iscat aceste
războaie mondiale? Fără doar şi poate că nu.65
Un francez catolic şi un englez anglican s-au întâlnit la un moment dat.
- Şi ce mai faci?
- Bine.
- Tu?
- Şi eu.
- Mă bucur.
- Uite că tot ne-am întâlnit.
- Da, ce este?
- De ce noi francezii şi englezii am avut relaţii atât de tulburi în istorie?
- Sincer să fiu nu ştiu.
- Mă tot gândeam la asta zilele astea.
- Cred că acesta este o problemă a întregii Europe?
- Da.
- De ce?
- Tu nu vezi câte biserici diferite sunt în Europa?
- Ba da.
- Şi ce îţi spune asta?
- Ce?
- Că nu numai noi englezii şi francezii avem relaţii tensionate.
- Bine dar acum nu mai este ca în trecut?
- Tu de Iugoslavia ai auzit?
- Da.
- În Iugoslavia mai multe conflicte au apărut din cauza religiei.
- Asta nu o ştiam.
- O ştii acum.
- Dar ca să revenim.
- Da.
- În zilele noastre parcă relaţiile dintre francezi şi englezi s-au normalizat.
- Numai aparent.
- De ce?
- Nu vezi că noi englezii am creat Brexitul?
- Ba da.
- Şi asta îţi spune că relaţiile dintre Franţa şi Anglia sunt normale?
- Nu, în nici un caz.
- Ce trist este.
- Este cu adevărat trist.
- Şi ce se poate face.
- Sunt mai multe lucruri care s-ar putea face.
- Cum ar fi?
- Dacă englezii şi francezii ar fi creştini adevăraţi lucrurile s-ar schimba.
- Crezi.
64 Idem Sfântul Nicolae Velimirovici.

65 A se vedea şi Daniel Barbu, Bizanţ contra Bizanţ (Bucureşti, 2001).
30
- Da.
- Uite ca să mă explic îţi voi spune o întâmplare din trecut.
- Te ascult.
- Tu de insulele Wright ai auzit?
- Nu.
- Sunt nişte insule engleze.
- Şi?
- În aceste insule în trecut au avut loc un război naval dintre Franţa ş Anglia.
- Parcă îmi aduc aminte ceva.
- Ei bine contele Montrand francezul care era secretarul lui Taleyrand a fost luat prizonier.
- De englezi?
- Da.
- Şi?
- A fost luat şi dus pe un vas englez.
- Şi ce a avut loc acolo?
- Căpitanul vasului l-a invitat pe la el în cabină pe contele Montrand.
- De ce m-ai adus aici? A întrebat contele.
- Conte ştiu că eşti un om fin şi rafinat.
- Şi?
- Am să îţi demonstrez că noi englezii suntem la fel.
- Da?
- Da.
- Adică?
- Te-am adus aici pentru un pahar cu şampanie.
- Interesant, a răspuns contele.
- Căpitanul a ridicat paharul cu şampanie şi a spus:
- În cinstea francezilor, care, toţi, sânt nişte zdrenţe. Nu fac nici o aluzie!
- În cinstea englezilor, care sânt toţi nişte gentlemani. Nu fac nici o aluzie,a răspuns contele.
- Hahaha. Bună replica.
- Aşa este.
- De unde ştii povestea.
- Din istorie.
- Frumos.
- Vezi tu, dacă în Europa ar exista mai multă iubire creştină lucrurile ar fi diferit.
- În Europa se vorbeşte de iubirea creştină numai teoretic.
- Aşa este.
- Avem nevoie să punem iubirea creştină în practică.
- Evident.
- Eu cred că acest lucru este posibil.
- Dacă nu total cel puţin parţial.
- Ar fi bine să fie total.
- Trebuie să avem răbdare.
- De ce?
- Uite Uniunea Europeană acum 200 de ani era imposibil de gândit.
- Şi acum este o realitate
- Da.
- Crezi că ajută răbdarea?
- Da.
- Poate aşa este.
- Mă bucur că am avut această conversaţie.
- Şi eu.66
31
Ceea ce s-a întâmplat în Europa este că mai mulţi au ajuns să Îl scoată pe Iisus din contextul istoric
(evreiesc) în care au trăit şi au ajuns să creadă că Hristos poate să fie adaptat la contextul etnic sau naţional în
care trăiesc ei. Aşa se face că mai toate confesionalismele Europei sunt grefate pe o anume structură etică sau
naţională. Evident că acest lucru este cât se poate de eronat. Nu putem spune că există un Hristos german, un
Hristos englez, un Hristos francez sau un Hristos grec. Cine a fost Hristos ştim foarte bine din paginile Noului
Testament. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea foarte inspirat: „atâta vreme cât Europa L-a urmat pe Hristos,
ca pe «soarele dreptăţii», şi pe sfinţii Săi apostoli, mucenici, sfinţi şi nenumăraţi drepţi, precum şi alţi oameni care au
bineplăcut Lui, Europa a fost ca o piaţă luminată de sute şi mii de lumânări, mari şi mici, arzând strălucitor.
Totuşi, atunci când dorinţa umană şi înţelepciunea omenească au bătut ca două vânturi puternice,
lumânările au fost stinse şi întunericul a pogorât pe pământ, precum întunericul din muşuroaiele din
pământ în care trăiesc cârtiţele. După dorinţa omenească, orice naţiune şi orice persoană caută
puterea, plăcerea şi slava, imitându-l pe papa de la Roma. După înţelepciunea omenească, orice naţiune şi
orice persoană crede că este mai înţeleaptă decât oricine altcineva şi că merită toate lucrurile pământeşti. Atunci
cum oare să nu există războaie între oameni şi naţiuni? Cum să nu existe nebunie şi sălbăticie în rândul
oamenilor?”67
Ceea ce este cel mai trist este că asemenea unor partide politice confesiunile şi sectele creştine din
Europa îşi dispută hegemonia religioasă şi creştină asupra marilor mase de oameni. Aceasta ca şi cum este cât se
poate de firesc să existe mai mulţi hristoşi şi mai multe Biserici.
Ceea ce voim să evidenţiem aici este că pe un asemenea continent mare cum este Europa este cumva
- firesc
- şi natural
să existe mai multe divergenţe de ordin politic şi economic. Nu este deloc firesc şi natural să se ajungă la atât de
multe divergenţe religioase şi mai ales creştine. Aceasta fiindcă religia nu are cu sine nici un fel de câştig
- financiar
- sau politic.
Orice om de bună credinţă îşi poate da seama de acest lucru. „Acesta este noul Turn al lui Babel,
aceasta este Europa. Dar în vremea noastră a apărut o nouă generaţie de europeni care a unit dorinţa
cu cunoaşterea prin ateism şi i-a respins atât pe papă, cât şi pe Luther. Acum nici dorinţa nu este ascunsă
şi nici înţelepciunea lăudată. Dorinţa şi înţelepciunea omenească sunt unite în vremurile noastre şi astfel s-a
născut o uniune care nu este nici Romano-catolică şi nici luterană, ci în mod evident şi declarat satanică… Toţi
îşi re-neagă fiii şi viceversa. Iar lupul este de departe un prieten mai credincios decât este omul. Oh, fraţii mei!
Oare nu vedeţi voi toate acestea? Nu aţi simţit întunericul şi necredinţa unei Europe necreştine asupra voastră?
Preferaţi Europa în locul lui Hristos, moartea în locul vieţii? Moise a pus înaintea poporului său aceste două
alternative. Iar noi vă punem dinainte aceleaşi două alternative. Trebuie să ştiţi că Europa este moarte iar Hristos
este viaţa. Alegeţi viaţa şi veţi trăi în veci.”68
Într-o ţară sau chiar într-un continent ceea ce trebuie să ştim şi ceea ce trebuie să ne dăm seama este că
religia este un factor pozitiv care:
- inspiră,
- uneşte,
- vindecă,
- apără
- şi ocroteşte.
Ei bine când religia devine un factor de separaţie şi chiar de scandal se poate spune că totul rămâne
suspendat în aer. Aceasta fiindcă lipsa religiei devine un lucru iraţional sau mai bine spus devine ceva de care
toată lumea are nevoie şi care nu mai poate să fie găsim şi folosit spre binele oamenilor din acea comunitate.
Fără religie se poate spune că Europa este în derivă şi este pe drumul nesiguranţei atunci când religia din
ea este fragmentată şi împărţită. Trebuie să ştim că în Europa de azi sunt din ce în ce mai mulţi care se laudă cu
confesiunile lor fără să se gândească la faptul că de fapt ei nu fac decât să contribuie şi mai mult la
- criza,
67 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

32
- problemele
- şi dificultăţile
europene. Iată că în loc să găsim soluţiile la divizarea Europei nu facem decât să ne afundăm şi mai mult în criză
şi în hazard. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea în acest sens: „dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi
lăudat cu Hristos şi nu cu civilizaţia ei. Iar marile, dar nebotezatele naţiuni ale Asiei şi Africii, care au
înclinaţie către spiritualitate, ar fi încântate să înţeleagă creştinismul şi să-l cinstească aşa cum se cuvine. Şi este
aşa fiindcă aceste naţiuni se fălesc cu credinţele lor, cu zeităţile lor, cu cărţile lor religioase: una cu Coranul, alta
cu Vedele şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, ei nu se fălesc cu lucrul mâinilor lor sau cu civilizaţiile lor, ci cu
ceva mai important pe care ei îl consideră mai măreţ decât aceste lucruri, cu ceva ce este de maximă importanţă
pentru poporul lor. Europenii, însă, nu se fălesc cu Hristos şi cu Sfintele Scripturi, ci cu maşinile lor
periculoase şi cu produsele ieftine ale mâinilor lor, cu alte cuvinte, ei se fălesc cu cultura şi civilizaţia
lor. Iar consecinţa acestei preamăriri a faimoasei lor «culturi» este ura tuturor naţiunilor necreştine faţă de
Hristos şi creştinism. Urându-i pe cei mici, ele îi urăsc şi pe cei mari. Urându-i pe europeni şi produsele lor,
aceste naţiuni Îl urăsc şi pe Dumnezeul european. Dar să-i fie ruşine Europei fiindcă acest lucru n-o supără
şi nici nu o îngrijorează. Din pricina altui lucru, ea a fost cea dintâi care şi-a urât şi respins propriul ei
Dumnezeu. Din cauza influenţei unei Biserici rătăcitoare, Europa a ajuns în această situaţie nedorită la
jumătatea secolului al XIX-lea. Dar ca să fim drepţi, europenii nu sunt răspunzători de acest lucru;
responsabilitatea se află în mâna conducătorilor săi spirituali. Nu turma este răspunzătoare pentru
această stare de lucruri, ci păstorii ei. Cel mai bun lucru pentru Europa ar fi să se fălească cu creştinismul ei,
cu marea sa valoare şi nepreţuita sa moştenire. Aceasta s-ar fi întâmplat aşa cum s-a întâmplat în primele secole
creştine dacă Europa s-ar fi identificat cu creştinismul. Preamărirea lui Hristos şi predicarea cuvântului Său era
misiunea dăruită Europei de către Dumnezeu. În afara lui Hristos, Europa nu are cu ce se făli. Fără de Hristos,
Europa este cea mai săracă dintre cerşetori şi cel mai neruşinat exploatator al acestei lumi.”69
Evident că ar fi unii care fiind mai ancoraţi în religia creştină vor spune că aceste diviziuni creştine din
Europa nu sunt de fapt lucrarea omului ci cu siguranţă există aici o lucrare demonică. Este adevărat că numele
diavolului în greacă înseamnă dezbinătorul însă nu trebuie să uităm că la fel de bine şi protopărinţii noştri Adam
şi Eva după ce au căzut în păcat în rai au dat vina pe diavol.
Se cuvine să ne ridicăm întrebarea: este diviziunea creştină din Europa lucrarea diavolului? Adevărul este
că diavolul nu are cum să îi stăpânească pe oameni dacă ei singuri sunt stăpâniţi de
- ambiţii lumeşti,
- sete de putere politică,
- dorinţă de stăpânire
- şi nepăsare faţă de cei din jur.
Cei care fac aceste lucruri trebuie să ştim că nu sunt persoane care sunt posedate de diavol. Este evident
că oamenii ajuns să facă această dezbinare religioasă şi hegemonică a Europei din proprie voinţă şi nu fiindcă
sunt posedaţi de demoni.70
În acest sens trebuie să ne dăm seama că nu putem să dăm vina pe demoni pentru toate relele pe care le
facem noi europenii.
Dacă este să facem un portret creştin ortodox al Europei trebuie să vedem Europa ca un mozaic. Într-
un mozaic sunt mai multe bucăţi de culori şi nuanţe diferite. Ei bine toate aceste bucăţi nu sunt unele care nu ar
nici o legătură care nu are nimic de a face una cu alta ci trebuie să ştim că aceste piese de mozaic sunt unele care
formează un tot
- frumos
- şi unitar.71
Este evident că trebuie să ne dăm seama de oamenii răi din Europa şi să ne unim forţele pentru a îi
neutraliza. Că sunt în Europa din ce în ce mai mulţi care nu mai vor să lupte cu răul fiindcă au ajuns să fie
- laşi,
- nepăsători,
- fără dorinţa de a fi activi
- şi fără vlagă creştină în ei.

70 A se vedea Demonii şi lucrările lor (Galaţi, 2007).
71 A se vedea Brendan Simms, Europa: lupta pentru supremaţie de la 1453 până în prezent (Iaşi, 2015).
33
Despre cauzele spirituale a mai multe războaie europene Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „s-a
ruşinat mai mult în ultimele două milenii de nimic altceva decât de Europa, acolo unde oamenii botezaţi sunt
mai orbi decât cei nebotezaţi! Din această pricină, marele Pavel i-ar spune aceleaşi lucruri Occidentului ateu de
azi, precum odinioară galatenilor botezaţi din vremea sa. Iată ce le scria acestora atunci: «O, galateni fără de
minte, cine v-a ademenit pe voi să nu vă încredeţi adevărului, pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit
Iisus Hristos răstignit…? Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în
trup?» (Gal. 3, 1-3). Europa a pornit şi ea cândva în duh, dar acum sfârşeşte în trup, cu alte cuvinte, cu vederi
trupeşti, cu raţiuni şi dorinţe trupeşti, de parcă cineva ar fi vrăjit-o! Întreaga sa viaţă se mişcă doar în plan
bidimensional în zilele noastre: în lungime şi în lăţime. Nu cunoaşte nimic despre adâncime şi
înălţime. Şi din această pricină se luptă pentru pământ, teritorii, pentru spaţiu, cât mai mult spaţiu.
Vedeţi cum se ajunge de la un război la altul, de la o teroare la alta, fiindcă Dumnezeu nu a creat omul doar ca pe
un simplu animal în spaţiu, ci pentru a pătrunde în adâncurile tainelor cu mintea sa şi pentru ca să urce cu inima
spre dumnezeieştile culmi. Războiul pentru pământ este împotriva adevărului. Războiul împotriva
adevărului este război împotriva firii dumnezeieşti şi a celei omeneşti. O, amărăciune mai amară decât
fierea! Cât de mult suferă oamenii, cât de mult se chinuiesc şi cât de mult jertfesc ei pentru această trecătoare şi
înşelătoare împărăţie pământească! Dacă ar fi suferit măcar a suta parte din aceste chinuri şi jertfe pentru
împărăţia cerurilor, războiul ar fi devenit atât de ridicol încât i-ar fi făcut să râdă până la lacrimi. Doar cu mare
greutate Îi oferă doi bănuţi lui Hristos, dar bisericii lui Moloh – satanei – ei îşi dăruiesc întreaga lor
avere şi pe toţi copiii lor!”72
După cum am putut vedea istoria Europei este una care are multe războaie şi acesta fiindcă de mult prea
multe ori europenii au devenit mult prea opaci şi mult prea nepăsători faţă de lumea spirituală. Trebuie să fim
europeni care să fim mult mai:
- spirituali,
- maturi,
- responsabili
- şi capabili de discernământ.
Toate aceste lucruri sunt unele care vor ajunge să facă Europa una care să meargă pe calea cea bună.
Aceasta fiindcă în cele din urmă ţine de noi să ajungem să mergem pe calea cea bună. Calea cea bună trebuie să
ştim că este alături de Hristos şi de Biserica Creştin Ortodoxă. Nu trebuie să uităm că în vremuri
- grele,
- de persecuţie,
- de teroare
- şi de restrişte
cei din Europa de est au ajuns să îşi găsească mângâiere şi speranţă în Biserica Creştin Ortodoxă.
Ceea ce trebuie să ştim este că prima ţară europeană care a existat a fost Grecia. Am şi spus că Grecia
este cea care a contribuit la facerea Europei prin filosofie în mod fundamental. Ei bine nu trebuie să trecem cu
vederea că Grecia se declară la ora actuală o ţară creştin ortodoxă. Cum se face atunci că ţările din vestul Europei
care nu sunt la fel de bătrâne ca Grecia nu mai vor să ştie nimic de ortodoxia grecească?73
Istoria de ansamblu a Europei ne spune că există un element iraţional în această lume pe care de mai
multe ori oamenii răi au ajuns să îl pună în acţiune şi în funcţiune. Trebuie să ne ferim de acest element iraţional
şi să ne dăm seama că atunci când iraţionalul ajunge să stăpânească Europa nu avem de a face decât cu:
- haosul,
- hazardul,
- lipsa de perspective,
- distrugerea
- şi nu în ultimul rând moartea.
Moartea ştim că este o putere iraţională din lumea noastră şi trebuie să ne dăm seama că numai prin
religie ajungem să ne biruim frica de moarte.
Aşa se face că se poate vedea de mai multe ori că istoria Europei a fost iraţională acesta fiindcă oamenii
care ar fi trebuie să lucreze la binele Europei au ajuns să nu mai ţină cont de ceea ce este
- bun

73 A se vedea Radu Teodorescu, Greece: tradition and present (Cugir, 2014).
34
- adevărat
- şi frumos.
În acest sens Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „cum să nu existe îmbolnăviri, epidemii şi boli
cumplite, secetă şi inundaţii, revoluţii şi războaie? Fiindcă la fel precum puroiul trebuie să se scurgă
dintr-o rană infectată şi duhoarea trebuie să iasă dintr-un loc plin de gunoi. Aceasta trebuie să se
întâmple. Papalitatea face uz de politică fiindcă aceasta este singura cale de a dobândi puterea. Luteranismul face
uz de filosofie şi ştiinţă fiindcă consideră că aceasta este singura cale de a dobândi înţelepciunea. Şi astfel dorinţa
i-a declarat război cunoaşterii, iar aceasta s-a declarat împotriva dorinţei.”74
Doi specialişti în istorie europeană discutau.
- Şi ce mai faci?
- Studiez.
- Ce?
- Despre caracterul sistemic al hegemoniei religioase europene.
- De ce spui hegemonie religioasă?
- Nu este evident?
- Nu.
- De ce?
- Eu zic că este mai mult o hegemonie creştină.
- Se poate spune şi aşa.
- Mie îmi place mai mult corectitudinea în exprimare.
- Ştiu.
- La asta mă gândesc şi eu.
- Şi nu ai venit cu nici o soluţie?
- Nu.
- De ce?
- Mă lovesc ca de nişte pereţi.
- Cum aşa?
- Păi uite: schisma dintre ortodocşi şi catolici ţine de 1000 de ani.
- Mult.
- Aşa este.
- Să fie Europa aşa de înrăită?
- Îmi vine greu să o spun.
- Spune-o
- În istorie Europa s-a înrăit mult.
- Dar cum este posibil aşa ceva?
- Nu trebuie să subestimăm capacitatea de a face rău a europenilor.
- Aşa este.
- Mă bucur că eşti de acord.
- Sunt cum să nu fiu.
- În Europa de cele mai multe ori suntem învăţaţi că este natural ca creştinismul să fie divizat.
- Şi nu este nu?
- În nici un caz.
- Şi cum se poate una ca asta?
- După cum am spus sunt mulţi oameni răi în Europa.
- Şi nu se poate negocia.
- Parţial.
- De ce?
- Este greu să negociezi cu un om rău.
- Aşa este.
- Totuşi se poate ajunge cel puţin la un consens extern.
- Cum ar fi?
74Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

35
- Uite tu de scriitorul și omul de stat francez Rene Chateaubriand care a trăit între 1768-1848 ai auzit?
- Nu.
- La un moment dat cineva discuta cu Chateaubriand despre concesii.
- Şi ce îmi poţi spune despre concesii dragă Chateaubriand?
- Sunt utile.
- Dar cum să ajungi la concesii?
- Eşti căsătorit?
- Da.
- Uite îţi spun ceva din familia mea.
- Te ascult.
- O ştii pe soţia mea?
- Da.
- Ei bine între mine şi ea sunt mai multe diferenţe.
- Îmi dau seama.
- Bine.
- Între toţi oamenii sunt diferenţe.
- Aşa este.
- Soţia mea poate cina numai pe la ora cinci.
- Şi tu?
- Numai pe la ora şapte.
- A apărut conflictul.
- Nu.
- Cum aşa?
- Într-o zi am chemat-o pe soţia mea şi i-am spus:
- Dragă vreau să discut ceva cu tine.
- Ce?
- Ştiu că tu cinezi pe la ora cinci.
- Aşa este.
- Mie îmi de obicei îmi este foame numai pe la ora 7.
- Ştiu.
- Îţi propun ceva.
- Ce?
- Ce ar fi dacă noi am ajunge să cinăm la ora 6?
- Adică să cedăm amândoi?
- Da.
- Este o idee bună.
- Nici o problemă dragul meu.
- Deci au făcut amândoi o concesie?
- Da.
- Pentru ca să îşi salveze căsnicia?
- Da.
- Interesant exemplul tău.
- Dacă o astfel de mentalitate ar exista în Europa lucrurile ar fi diferit.
- Crezi?
- Da.
- Ai dreptate.
- Noi europenii am uitat să facem concesii.
- Şi asta a dus la mai multe războaie şi conflicte.
- Evident.
- Ai pus lucrurile într-o lumină nouă.
- La revedere.
- La revedere.75
75 https://www.ganduriefemere.com/t1376-anecdote-cu-si-despre-oameni-celebri (accesat pe 29.06.2022).

36
Se poate spune că pentru creştinii adevăraţi divizarea creştinismului este o lovitură grea. Aceasta fiindcă
în acest mod creştinii europeni şi mai ales creştinii ortodocşi europeni sunt cumva cu reputaţia pătată. Aceasta
fiindcă cei răi din Europa vor spune: de ce să ascultăm de creştinii fervenţi din Europa fiindcă ei sunt unii care
nu se pot înţelege unii cu alţii? Ei bine trebuie să ne dăm seama că este nevoie să face o diferenţă dintre creştinii
adevăraţi şi cei falşi din Europa care la fel de bine sunt mulţi. În acest sens în Europa trebuie să ştim că sunt
mulţi
- făţarnici,
- farisei
- şi prefăcuţi.
Trebuie să ne dăm seama că pe acest fond al dezbinării creştinismului european au apărut două războaie
mondiale în Europa. Iată de ce am voit să aducem în actualitate problema hegemoniei interconfesionale din
Europa. Aceasta fiindcă ea este o rană deschisă pe trupul Europei.76
CAPITOLUL 4
LUPTA HEGEMONICĂ A ORGOLIILOR NAŢIONALE ÎN EUROPA ŞI INFLUENŢA EI

ASUPRA CREŞTINISMULUI
Orgoliul este una dintre cele mai mari probleme a umanităţii. Din cele mai vechi vremuri oamenii au
ajuns să aibă o părere bună despre ei şi în acest mod să se considere superiori celor din jur. Când te crezi
superior celor din jur – ceea ce în realitate nu eşti – şi ce din jur nu te recunosc ca fiind superior, apare:
- conflictul,
- schisma,
- războiul
- sau crima.
Deşi nu pare sunt mai mulţi chiar lideri religioşi care ne spun că orgoliul a fost o mare problemă pentru
ei. Se ştie de cazul lui Mohamed că la un moment dat a fost chemată să meargă la un munte. Mohamed a dat
acel răspuns memorabil:
- Mohamed trebuie să meargă la munte sau muntele trebuie să vină la Mohamed?
Ceea ce trebuie să ştim este că marii dictatori au Europei au fost cu toţii oameni ai orgoliului. Hitler iubea
să îşi vadă pozele şi statuile sale în toată Germania. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Stalin şi Ceauşescu.
Sfântul Iustin Popovici spunea că de fapt umanismul european nu este nimic mai mult decât un profund
al orgoliului: „relativismul în filozofia progresului umanist european nu avea cum să nu rezulte într-un relativism
și în etică; iar relativismul este părintele anarhiei și nihilismului. Drept aceea, toată etica practică a omului
umanist nu este altceva decât anarhie și nihilism; fiindcă anarhia și nihilismul sunt faza de neocolit, ultimă,
apocaliptică, a progresului umanist european. Anarhismul și nihilismul ideologic, descompunerea ideologică, nu
aveau cum să nu se vădească în anarhismul și nihilismul practic, adică în descompunerea practică a omenirii
umaniste europene și a progresului ei. Nu suntem, oare, martori oculari ai anarhismului și nihilismului ideologic
și practic care pustiesc continentul Europei? Factorii progresului european sunt de așa fel, că, oricum ar fi
însumați, rezultatul nu poate fi altul afară de anarhism și de nihilism. Dovada? Două războaie mondiale, de fapt
europene.”77
Umanismul şi nihilismul european sunt două filosofii – sau mai bine spus două pseudo-filosofii – care au
făcut mult rău şi care de fapt au multe lucruri în comun. Aceasta fiindcă după cum am spus trebuie să fim unii
care să ne dăm seama că sunt mai multe forme prin care
- mândria
- şi orgoliul
au ajuns să facă ravagii în zilele noastre.
76A se vedea Christine Chaillot, O scurtă istorie a Bisericii Ortodoxă din Europa occidentală în secolul XX (Cluj-Napoca, 2017).
77 Sfântul Iustin Popivici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, Fundația Justin Pârvu, 2012 apud
https://www.urcusspreinviere.ro/57/progresul-umanist-european/ (accesat pe 15.11.2022).
37
Ceea ce trebuie să ne dăm seama este că de fapt naţiunea de orgoliu nu o avem numai noi creştinii din
Europa ci la fel de bine şi păgânii din antichitate. Grecii antici au avut un cuvânt pe nume hubris ὕβρις care
însemna nimic mai mult decât
- mândrie,
- orgoliu,
- şi aroganţă.
Toate aceste lucruri fiindcă este bine să ştim că chiar şi păgânii şi-au dat seama cât de nocivă poate să fie
mândria. Totuşi ceea ce trebuie să ne dăm seama este că la grecii antici hubrisul este diferit de mândrie în sens
creştin. Au existat în vechime păgâni care se considerau pe sine mai buni decât zeii. Acest lucru sau de ce nu
apoteoză era considerat ca hubris. A existat în Grecia antică chiar şi o mitologie a hubrisului. Se ştie astfel de
ţesătorul Arachne că la un moment dat a ajuns să susţină în public că el este mai priceput în croitorie decât zeiţa
Atena. Atunci se spune că zeiţa Atena la prefăcut într-un păianjen.78
O simplă citire a istoriei Europei ne spune cât se poate de clar că orgoliul şi mândria au fost cauza la mai
multe războaie în trecut. Ceea ce este evident este că acest orgoliul care este cultivat sistematic în diferite părţi ale
Europei şi este unul care dacă nu este stopat la timp ca ajunge să creeze şi pe viitor mai multe conflicte şi
războaie.
Acest lucru ne spune că sunt din ce în ce mai mulţi europeni care nu vor să îşi tempereze mândria şi
orgoliul. Aceasta va duce în cele din urmă la mai multe deşertăciuni pe bătrânul continent.
„Este un lucru vădit pentru toți ochii sănătoși: cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în
om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l
pe Nietzsche: „Sunt trup și numai trup” – asta însemnând: „Sunt muritor și numai muritor”. Astfel, pe Europa
umanistă a pus stăpânire deviza: „Omul este o ființă muritoare”. Aceasta e formula omului umanist, aceasta este
esența progresului său. Mai întâi fără știință, apoi sistematic, cu știință și dinadins, s-a altoit în omul european –
prin știință, și prin filozofie, și prin cultură – conștiința că omul este muritor, muritor pe de-a-ntregul, și că nu-i
nimic nemuritor în el. Conștiința aceasta își află o rostire deplină în convingerea care glăsuiește: „moartea e o
necesitate”. Moartea – necesitate! Există o mai mare groază, și jignire, și batjocură? Cel mai mare vrăjmaș al
omului – să fie de nevoie omului! Spuneți-mi, există aici vreo urmă de logică, fie și cea mai mică, fie măcar una
pruncească, fie măcar o logică de insectă? Nu cumva omul european, înăbușit și măcinat în această moară a
morții care se cheamă Pământ, a pierdut și ultima fărâmă de rațiune și a început să aiureze? …”79
Omul european de mai multe ori a ajuns să îşi creeze pentru sine un piedestal pe care s-a aşezat şi pe care
a ajuns să se vadă pe sine:
- cel mai bun,
- cel mai superior,
- cel mai capabil
- şi cel mai destoinic.
În acest sens fie că vorbim de
- umanism,
- comunism,
- nazism,
- materialism
- sau hedonism
se poate spune că toate aceste curente de gândire europeană au fost unul care nu au făcut decât să gratifice
orgoliul european.
Ceea ce se poate vedea din istoria europeană este faptul că atunci când europenii au ajuns să se
îndepărteze de Dumnezeu ei au ajuns să fie din ce în ce mai mult preocupaţi de propria persoană. Acest lucru a
primit mai multe nume şi aşa se face că s-au născut mai multe filosofii străine de Hristos şi de creştinismul
ortodox. Cu cât omul se depărtează de Dumnezeu cu atât m ai mult el devine centrat pe propria persoană. Se
poate vedea aici un conflict cât se poate de clar între:
- teocentrism (hristocentrism)
78https://en.wikipedia.org/wiki/Hubris (accesat pe 05.01.2023).

79Sfântul Iustin Popivici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, Fundația Justin Pârvu, 2012 apud
38
- şi antropocentrist (umanism).
Tot Sfântul Iustin Popovici spunea în acest sens cât se poate de bine şi de clar: „pustiit este omul
umanist, înfricoșător de pustiit, fiindcă din el a fost alungată conștiința și simțirea nemuririi lui personale. Iar fără
aceasta, poate fi omul om deplin? O, mărginit e omul european, cumplit de mărginit, și de pigmeizat, și de
micșorat, și de restrâns la o frântură și bucată de om, fiindcă a îndepărtat din sufletul său orice simțire a
nemărginirii și nesfârșirii; iar fără aceasta, poate omul îndeobște să existe ca om? Și, dacă poate să existe, are rost
existența lui? Fără simțirea nesfârșirii, nu este el un lucru fără viață printre celelalte lucruri și un animal trecător
printre celelalte animale? Îngăduiți-mi un paradox: eu socotesc că unele dintre animale sunt mai nemărginite în
simțirile lor și mai nemuritoare în dorințele lor decât omul progresului european umanist.”80
Este evident că europeanul care este preocupat de sine nu mai are timp să fie preocupat de Dumnezeu şi
de Hristos. Aceştia devin unii care sunt în antagonie şi care nu mai vor să ştie unul de altul. Aşa se face că atunci
când europeanul renunţă la Hristos – şi acest lucru a fost făcut de mai multe ori în istorie – ei bine el ajunge de
îşi găseşte refugiul în lucruri strict lumeşti pe care chiar le îndumnezeieşte:
- cultura,
- ştiinţa,
- arta,
- politica
- sau economia
sunt numai câteva lucruri în care omul european se retrage atunci când a renunţat la Dumnezeu.
„S-a vorbit adesea de criza culturii de azi, manifestată prin haosul şi disperarea pe care le-a produs, dar,
căutându-se pricinile acolo unde nu se aflau, s-a încercat remedierea ei prin leacuri ineficace. Pornindu-se de la
un diagnostic greşit, s-au operat intervenţii în viaţa economică, aşa cum procedează cei care, în loc să atace direct
microbii unei boli, încearcă să-i vindece numai leziunile exteriore sau numai simptoamele. Şi astfel, cultura şi-a
purtat nestingherit paşii spre catastrofa finală, spre care o împingeau germenii distrugerii, pe care-i purta chiar în
sânul ei…Nu cultura veritabilă şi deplină duce la distrugerea vieţii, ci numai o pseudo-cultură sau o cultură
unilaterală. Astfel nu ne-am putea explica faptul că tocmai epoca în care s-au realizat cele mai multe invenţii şi
descoperiri a coincis cu cea mai acută criză a culturii.”81
Este evident că europeanul care nu îl mare are pe Hristos ajunge să se aibă numai pe sine şi tot ceea ce
ţie de propria lui persoană pur şi simplu este
- îndumnezeit
- şi adorat.
Iată ce spunea Sfântul Iustin Popovici despre acest om care trece pe mai multe curente de gândire în
speranţa că va ajunge să îşi găsească pacea sufletească: „existenţa, în decursul istoriei umanităţii, a căutării a ceea
ce este desăvârşit şi împlinit dă naştere în conştiinţa noastră la întrebarea: cine este acea fiinţă umană desăvârşită
şi împlinită? Nu cumva Platon? Dar el, cu adevărat, din pricina profundei cunoaşteri a propriilor sale neîmpliniri
şi slăbiciuni, nu a avut decât o sete neostoită faţă de lumile de sus, lumile ideilor şi idealurilor veşnice. Aceasta
înseamnă că el nu este un om desăvârşit şi împlinit.
Nu cumva Buddha este desăvârşit? Dar Buddha, fiind persecutat de cumplitele şi nemiloasele sentimente
ale nedesăvârşirii omeneşti, şi-a transferat toate dorinţele sale de desăvârşire ale fiinţei umane către lumea
transcendentă – către o lume a apatiei şi insensibilităţii, adică spre Nirvana. Deci, nici el nu este un om desăvârşit
şi împlinit.
Nu cumva Moise? Totuşi, chiar şi Moise, apăsat de teribilele nenorociri ale poporului său şi de propria sa
slăbiciune, a continuat să caute ajutor de la cer. Într-adevăr, amărăciunea din adâncul fiinţei sale este îndulcită de
viziuni profetice cu privire la venirea Mesiei şi Mântuitorului. Acest lucru înseamnă că nici el nu este om
desăvârşit şi împlinit.
Nu cumva Mahomed? Dar Mahomed, fiind torturat de iadul său însetat de sânge şi de paradisul său
senzorial, străbate această planetă împlinindu-şi prin foc şi sabie visele sale profetice, călcând în picioare cu un
entuziasm fanatic peste cadavrele „necredincioşilor”. Aşadar, nici el nu este omul desăvârşit şi împlinit.
Nu cumva Kant? Dar Kant, chinuit şi el de nedesăvârşirea şi neîmplinirea fiinţei umane, a transferat tot
ceea ce este uman din hotarele strâmte ale raţionalismului în abisul supraraţionalismului. „Das Ding an Sich”,
81 Constantin C. Pavel, Tragedia omului în cultura modernă (Anastasia: Bucureşti, 1997) p. 14-15.
39
lăsându-se pradă neprevăzutului, necunoscutului şi înfiorătorului. Deci („Lucrul în sine”) nu este un om
desăvârşit şi împlinit.
Nu cumva Shakespeare? El, în setea sa de nepotolit faţă de desăvârşire şi împlinire, a dus o viaţă cu totul
nedesăvârşită şi neîmplinită, de o covârşitoare tragedie. El l-a călăuzit pe om către lumile de sus şi totuşi l-a lăsat
în drum, uimit şi consternat. Prin urmare, nici el nu e un om desăvârşit şi împlinit. Nu cumva Goethe? Experiind
drama fiinţei umane în toată profunzimea ei, în care Mefistofel joacă rolul de căpetenie, Goethe, cu strigătul său
de muribund, „Lumină, mai multă lumină”, ne-a arătat limpede cât de nefericită i-a fost plecarea din această
lume către lumea cealaltă. Aşadar, nici el nu a fost un om desăvârşit şi împlinit.
Nu cumva Tolstoi? Totuşi, în permanenta şi neînduplecata sa luptă cu nedesăvârşirea şi neîmplinirea, el a
ajuns la o asemenea agitaţie spirituală, încât, cu puţin timp înaintea morţii sale, într-o stare de nesuportată agonie
a sufletului, el a fugit din casă, voind parcă să scape de sine, de trista nedesăvârşire şi de tragica neîmplinire a
propriei sale fiinţe. Deci, nici el nu este un om desăvârşit şi împlinit. Nu cumva Nietzsche? Dar din pricina
sentimentului vulcanic al tragicei nedesăvârşiri şi a insuportabilei neîmpliniri a fiinţei umane în toate dimensiunile
şi realităţile acestei lumi, precum şi din pricina nepotolitei sale doriri a unui om mai înalt şi mai desăvârşit,
Nietzsche a înnebunit! Prin urmare, nici Nietzsche nu este un om desăvârşit şi împlinit.”82
Un psiholog discuta cu un pacient de al său la un restaurant.
- Şi cum mai merge cu psihologia?
- Bine.
- Frumos.
- De ce?
- Păi dacă vă place.
- Sigur că îmi place.
- Dacă nu v-aţi fi ales meseria de psiholog.
- Aşa este.
- Că tot suntem aici la discuţii.
- Ce este?
- Cum este cu mândria în psihologie?
- De ce?
- Sunt curios să ştiu.
- Păi de ce?
- Am tot auzit la biserică faptul că mândria este un păcat.
- Aşa este.
- Dar psihologia ce crede?
- Nici psihologia nu are o părere bună.
- Nu?
- Nu.
- Cum aşa?
- Fiindcă mândria este o formă de egocentrism.
- Nu de egolatrie?
- Şi de asta.
- De unde ştim?
- Tu de dictatorul rus Stalin ai auzit?
- Da.
- Ştii ce a făcut Stalin la un moment dat?
- Ce?
- La Stalin a venit cineva la un moment dat şi i-a spus că în Rusia ar trebuii să fie puse mai multe statui
de-ale scriitorului Puşkin.
- Şi?
- Stalin a stat puţin pe gânduri după care a spus:
- Bine.
- Şi ce a urmat?
- La câteva zile în localitatea natală a lui Stalin a apărut o statuie cu Stalin şezând şi citind şi cu o carte
în mână pe care scria Puşkin.
82 Pr. Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, trad. de prof. Paul Bălan, (Ed. Bunavestire, Galați, 2003), p. 25-30.
40
- Hahaha.
- Nu este nimic de râs.
- Pare nostim.
- Este de plâns.
- Poate.
- Deci vezi ce poate face orgoliul din om?
- Văd.
- Când omul este orgolios el se înrăieşte.
- De ce?
- Fiindcă se vede numai pe sine.
- Aşa este.
- Şi cum trebuie să ne comportăm atunci?
- Îţi voi da un exemplu.
- Te ascult.
- Se spune că în antichitate la Roma filosoful şi omul de stat Cato cel Bătrân se plimba pe stradă.
- Şi?
- La un moment dat s-a întâlnit cu un susţinător al său.
- Bună Cato.
- Bună.
- Auzi că tot ne-am întâlnit.
- Da?
- Este inadmisibil şi revoltător că până în prezent, Cato, ţie nu ţi-au înălţat nici o statuie în Roma. Nu
crezi că ar trebui să ne ocupăm de asta?
- Nu.
- De ce?
- Eu prefer ca oamenii să se întrebe: "De ce Cato nu are o statuie?", decât să-şi pună întrebarea: "De ce
oare lui Cato i-au înălţat o statuie?".
- O ce răspuns bun.
- Aşa este.
- Deci alţii trebuie să te aprecieze?
- Da.
- Bun de ştiut.
- În Europa mai ales la oamenii de stat există un obicei de a te lăuda singur cu realizările tale.
- Am văzut asta.
- Omul de stat trebuie să fie un om discret.
- Evident.
- Dar după cum se poate vedea cei mai mulţi nu sunt.
- Asta este cu adevărat foarte trist.
- Ceea ce uită mai mulţi educatori şi profesori europeni este că îi înveţe pe copii să fie modeşti.
- Crezi că modestia trebuie să fie învăţată din copilărie?
- Da.
- Poate ai dreptate.
- Este greu să ajungi să deprinzi pe cineva cu modestia dacă din copilărie el nu a făcut-o.
- Nu ştiam asta.
- Ca orice virtute modestia trebuie să fie deprinsă?
- Da.
- Să ştiţi că discuţia cu tine domnule psiholog a fost extrem de bună.
- Mă bucur să aud asta.
- Voi psihologii aveţi un mare atu.
- Care?
- Ajungeţi să vedeţi lucruri în comportamentul uman pe care nimeni nu le vede.
- Vă salut.
41
- Şi eu te salut.83
Deşi au apărut mai târziu ţările din vestul Europei au ajuns să manifeste un orgoliu ieşit din comun.
Acest lucru să ajungă să se confrunte chiar între ele fiindcă orgoliul a ajuns să fie cultivat la scară naţională şi
când un mare orgoliu naţional se întâlneşte cu un alt mare orgoliu naţional în cele din urmă se ajunge la război şi
la conflict. Aşa se face că omul occidental s-a văzut pe sine lipsit de tradiţia creştin ortodoxă şi prin acesta el a
ajuns fără de Hristos. Sfântul Iustin Popovici spunea în acest sens: „îmbătrânit, atrofiat, mărginit la materie,
degenerat, omul umanismului a avut deplină dreptate atunci când a mărturisit, prin gura înțelepților săi, că se
trage din maimuță. Ajuns asemenea animalelor în ce privește obârșia, de ce să nu ajungă la fel cu ele și în privința
moralei? Ca unul care ține de animale, de fiare, în ce privește esența ființei sale, este asemenea lor și în privința
moralei. Păcatul și crima nu sunt socotite oare, din ce în ce mai mult, în jurisprudența contemporană de neocolit
pentru mediul social, ca necesitate a firii? Dacă nu există în om nimic nemuritor și veșnic, toată etica se
mărginește până la urmă la poftele firii: și omul umanist s-a identificat, în privința moralei, cu înaintașii săi,
maimuțele și fiarele, și în viața lui s-a înscăunat principiul: „Homo homini lupus” (omul e lup pentru om). Și
altminteri nici nu putea să fie, fiindcă doar pe simțământul nemuririi omenești se poate întemeia o morală mai
înaltă și mai bună decât aceea a animalelor. Dacă nu există nemurire și viață veșnică, nici în om, nici în jurul lui,
atunci pentru omul-animal morala animalelor este cu totul firească și logică; așadar, „să mâncăm și să bem, căci
mâine vom muri” (I Corinteni 15, 32).”84
Nu greşim când spunem că atâta vreme cât orgoliile persistă în Europa nu se va putea niciodată ajunge
la o:
- unitate,
- unire
- şi frăţietate
în Europa. Acest lucru a putut să fie văzut de mai multe ori.
La fel de bine se poate vedea că există un orgoliu foarte mare mai ales în Europa de vest în care cei de
acolo nu mai vor să îşi recunoască originile din Europa de est. Este cu adevărat tragic că are loc acest lucru dar
nu putem decât să prezentăm lucrurile aşa cum sunt. Mai trebuie să amintim că dilema ruperii Europei de vest de
Europa de est poate să fie depăşită numai prin cultivarea iubirii. Noi europenii am ajuns să nu mai simţim iubire
unii faţă de alţii. Dacă nu avem iubire faţă de Europa fără doar şi poate că acest continent este menit
blestemului.
Fără de credinţa în Hristos este adevărat că omul european este unul care este menit morţii şi distrugerii
după cum spunea Sfântul Iustin Popovici: „omul european e prost, grozav de prost, atunci când, necrezând în
Dumnezeu și în nemurirea sufletului, poate să creadă în progres, în rostul vieții, și să lucreze pentru el. Ce nevoie
am de progres, când în spatele lui mă așteaptă moartea? Ce nevoie am de toate lumile, de toate galaxiile, de toate
culturile, când în spatele lor mă pândește și apoi mă înhață moartea? Unde e moarte, acolo nu se poate afla
progres adevărat; iar dacă se află, el nu e decât un blestemat de progres în moara morții. De aceea trebuie distrus
cu desăvârșire, încât să nu rămână urmă.”85
Sunt din ce în ce mai mulţi europeni care au început să îşi dea seama că orgoliul european nu este un
lucru bun şi pe bună dreptate nu avem nimic de câştigat de pe urma orgoliilor. Trebuie să ne trezim la realitate
mai înainte de a fi prea târziu. Trebuie să fim modeşti şi să ne dăm seama că fiind europeni avem nevoie unii de
alţii. Acest lucru cel mai bine poate să fie văzut mai ales în lumea economică. Aceasta fiindcă se vorbeşte în zilele
noastre din ce în ce mai mult de nevoia unei economii europene comune.86
Este din ce în ce mai trist să vedem că europenii de azi nu mai vor să ştie unii de alţii şi au ajuns să îşi
pecetluiască acest dezinteres prin dogme religioase creştine din ce în ce mai absurde. De ce spunem absurde?
Fiindcă în nici un fel Hristos nu poate să fie o piatră de poticnire. Hristos a venit să ne mântuiască şi tot El ne-a
făcut să înţelegem că mântuirea în singularitate nu este posibilă.
A venit vremea ca europenii din est dar şi din vest să se trezească din această nocivă beţie a orgoliilor şi
să îşi dea seama că numai împreună îşi pot croii un viitor frumos şi luminos. Singuri nu vor ajunge să realizăm
mare lucru.
83 http://anecdote-istorice.blogspot.com/ (accesat pe 29.06.2022).
86 A se vedea Rachel M. McCleary, Robert J. Barro, Avuţia religiilor. Economia politică a credinţei şi apartenenţei religioase (Bucureşti, 2022).
42
Cu privire la care au fost consecinţele orgoliului în Europa de vest Sfântul Nicolae Velimirovici spunea:
“Occidentul a devenit ateu. Acesta a fost motivul căderii sale în dizgraţie şi în rătăcire. În vremurile creştine, pe
când Occidentul era ortodox, acesta era preocupat de cele duhovniceşti. Dar de îndată ce s-a îndepărtat de
adevărul şi virtuţile creştine, vederea sa duhovnicească s-a micşorat din ce în ce mai mult, aşa încât aceasta s-a
întunecat cu totul în secolul al XX-lea. Tot ceea ce i-a mai rămas acum sunt ochii fizici cu care vede doar
frumuseţea exterioară a lucrurilor. Şi-a înzestrat ochii aceştia exteriori cu numeroase aparaturi
perfecţionate aşa încât să poată vedea lumea perceptibilă mai bine şi mai precis, frumuseţea şi culoarea
lucrurilor şi a creaturilor, numărul, măsura şi mărimea lor. Ea priveşte minusculii viermi şi microbi cu
microscopul. Se uită prin telescop şi vede stelele de parcă acestea s-ar afla chiar deasupra acoperişului casei, aşa
cum nimeni n-a mai făcut-o înainte. Dar vederea ei se opreşte aici şi nu poate merge mai departe.
Preocupându-se doar de aspectele cunoaşterii intelectuale a lucrurilor şi a universului ce ne înconjoară,
o, fraţii mei, civilizaţia occidentală este astăzi mai oarbă decât Arabia musulmană, India brahmană,
Tibetul budist şi China taoistă.”87
Unirea Europei este un lucru de care avem nevoie cu toţii fiindcă numai aşa vom ajunge să ne realizăm
iubirea creştină pe care a propovăduit-o Hristos. Hristos a spus cât se poate de clar că trebuie să ne iubim
aproapele ca pe noi înşine. Sunt din ce în ce mai mulţi europeni care
- urăsc,
- detestă
- şi îşi invidiază
semenii. Cei mai mulţi însă se ascund sub masca naţionalismelor şi etniilor din Europa. Poate a venit vremea să
ne dăm seama cât de nocivă a fost ura şi ciuda în Europa care a dat naştere:
- nazismului,
- fascismului,
- comunismului,
- sau rasismului.
Aceasta ca să enumerăm numai câteva dintre cele mai nocive ideologii din Europa. Cu privire la cum
trebuie să fie Europa în faţa lui Dumnezeu Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „Europa ar trebui să se închine
şi să-L urmeze pe Hristos. Ea ar trebui să-şi amintească de Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de cei 12
mari apostoli şi solzii i-ar cădea de îndată de pe ochi. Şi ea va fi din nou la fel de frumoasă ca Europa Ortodoxă a
lui Hristos din timpul primului mileniu al creştinismului. Atunci ea va fi fericită şi noi vom fi fericiţi împreună cu
ea. Atunci toate popoarele suferinde ale Europei se vor bucura şi vor cânta împreună cu noi veşnica doxologie:
«Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta». Amin.”88
La fel de bine ceea ce trebuie să ştim că nu putem să cere ca religia să fie unitară în Europa dacă noi nu
ajungem să fim unii care să trecem peste orgoliilor noastre naţionale din Europa. Aceasta fiindcă după cum am
putut să vedem există destul de multă:
- animozitate,
- neînţelegere,
- conflict
- şi dezacord
în lumea creştină a Europei. Sfântul Iustin Popovici spunea: „despărţirea şi detaşarea eretico-
umanistă faţă de dragostea de adevăr este un semn al lipsei credinţei teandrice, precum şi a pierderii
echilibrului şi bunului simţ teandric. În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nici nu este calea urmată
de Sfinţii Părinţi. Ortodocşii sunt înrădăcinaţi şi întemeiaţi în adevăr numai “împreună cu toţi sfinţii” şi au proclamat această
dragoste teandrică şi mântuitoare pentru lume şi pentru întreaga creaţie a lui Dumnezeu din vremea Apostolilor şi până azi.
Pacifismul umanist, minimalist şi moralist al ecumeniştilor contemporani face doar un singur lucru:
aduce la lumină rădăcinile lor umaniste bolnave, cu alte cuvinte filosofia lor bolnavă şi plăpânda lor
moralitate “după predania omenească” (Col. 2, 8). Ei ne descoperă criza credinţei lor umaniste, precum
şi insensibilitatea lor prezumţioasă faţă de istoria Bisericii, adică faţă de continuitatea sa apostolică şi
sobornicească în adevăr şi în har. Iar sfânta, apostolica, patristica gândire îndreptată spre Dumnezeu, precum şi
cugetarea îndumnezeită sunt binevestite prin gura Sfântului Maxim Mărturisitorul care rosteşte acest adevăr:

88 Idem.
43
“fiindcă credinţa este temelia lucrurilor care-i urmează, adică nădejdea şi dragostea, care desigur că sprijină
adevărul” (PG 90 c, 1189 A).”89
Ceea ce se poate vedea în zilele noaste este că se vorbeşte din ce în ce mai mult de ecumenism ca unul
care eventual ar fi menit:
- să unească,
- să vindece
- şi să aducă
împreună pe creştini divizaţi din Europa. Ei bine ceea ce trebuie să fim cât se poate de conştienţi este că nu se va
putea ajunge la nici un fel de unire a creştinilor din Europa. Acesta fiindcă se poate vedea că orgoliul şi mândria
sunt la ele acasă în Europa. Din ce în ce mai multe ţări ajung să se şantajeze una pe alta în Europa. La fel de bine
ceea ce trebuie să mai spunem este că sunt relativ puţini europeni care trăiesc cu conştiinţa că sunt europeni. Cei
mai mulţi cred orbeşte în orgoliul naţional din care fac parte. Acest lucru ştim că a dus în istorie la mai multe
- războaie,
- conflicte
- şi neînţelegeri
în Europa pe care istoricii le studiază cu nesaţ.
Cu privire la identitatea creştină a Europei Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „dacă istoriei ultimelor
trei secole – al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea – ar fi să i se dea un nume corect, atunci nu ar exista
vreo denumire mai potrivită decât înregistrarea judecăţii dintre Europa şi Hristos. Şi aceasta întrucât
nimic nu a avut loc în Europa ultimilor 300 de ani care să nu fi avut legătură cu Hristos Domnul. În această
judecată dintre Hristos şi Europa se întâmplă următoarele: Hristos îi spune Europei că ea a fost botezată în
numele Său şi că aceasta ar trebui să-I rămână credincioasă Lui şi evangheliei Sale. La acestea,
Europa, cea care se apără, răspunde: toate religiile sunt la fel. Ni s-a spus acest lucru de către
enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu ne poate obliga să credem în ceva. Europa tolerează toate religiile ca
fiind superstiţii, din pricina intereselor sale imperialiste. Ea însăşi nu are nici o religie. Când, totuşi, îşi
împlineşte toate scopurile sale politice, atunci îşi aranjează conturile foarte rapid cu toate superstiţiile
oamenilor.”90
Este clar că prin faptul că am spus că europenii trebuie să se iubească unii cu alţii nu am voit să susţinem
că trebuie să dispară graniţele naţionale. În nici un caz. Europenii au dreptul la diversitate naţională şi etnică.
Ceea ce am voit să evidenţiem este că sub masca la aceste
- etnii
- şi naţionalisme
europene de mai multe ori se ascunde mândria care duce la fragmentarea şi ruperea Europei în mai multe bucăţi.
Cu privire la acest proces de rupere şi de scindare a Europei Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: “Ce
credeţi voi despre Europa? Africanii şi asiaticii îi numesc pe europeni «diavolii albi». Şi astfel, ei ar putea denumi
Europa «demonizarea albă», «albă» datorită culorii pielii ei.
«Demonizare», din pricina întunecimii sufletului ei, fiindcă Europa L-a respins pe singurul
Dumnezeu adevărat şi a ocupat tronul Cezarilor romani. Şi aceasta este întocmai ca în cazul Cezarilor
romani. Este întocmai ca în cazul cezarilor de dinainte de distrugerea Romei care au proclamat tuturor
popoarelor lumii faptul că oricine se putea închina la zeii lor după cum le era voia, fiindcă Europa avea să
tolereze acest lucru.
De altfel, este de datoria lor să venereze, de asemenea, Europa ca pe cea mai măreaţă dintre toate
zeităţile, fie în numele Europei înseşi, fie în numele civilizaţiei. Şi iată cum, fraţii mei, acest vampir, Roma cea
satanică, a fost reînviată în vremurile noastre, acea Romă care, înaintea lui Constantin cel Mare, i-a persecutat pe
creştini, trecându-i prin foc şi prin sabie, şi a încercat să împiedice venirea lui Hristos în Europa. Dar acum,
«demonizarea albă» a devenit o boală mai grea decât în Roma antică fiindcă, dacă Roma păgână era
chinuită doar de un demon, «demonizarea albă» e chinuită de şapte duhuri necurate, fiecare dintre ele
89 Sfântul Iustin Popovici Popovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/

(accesat pe 16.11.2022).
44
fiind mult mai puternic decât demonul Romei. Şi iată că astfel avem o nouă Romă idolatră şi o nouă
mucenicie a creştinismului.”91
Aceste cuvinte sunt mai dure dar trebuie să ne dăm seama că sunt cât se poate de adevărate şi exprimă
foarte bine ceea ce are loc în Europa. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi nu trebuie să ajungem să le
îndulcim şi astfel de ascundem adevărul. Nu trebuie să uităm că atâta vreme cât europenii vor slujii orgoliilor
naţionale ei bine Europa merge pe un drum nesigur şi incert. Avem datoria să facem acest lucru cunoscut şi să
ne dăm seama că numai prin sinceritate vom ajunge să ne depăşim aceste crize prin care trecem ca europeni.
„Diferențierea intre Europa Occidentala si Europa Răsăriteană Ortodoxa, este un adevăr istoric, dar însușirea in
exclusivitate a numelui de Europa de către partea occidentala a acesteia este o abatere științifică importanta. Și
totuși disputa pe marginea numelui nu ar avea nici o importanță, „daca sub ea nu s-ar ascunde o criză axiologica
și anume mândria ca această denumire - respectiv termenul de Europa - este simbol a ceea ce este bun şi poate fi
utilizat in mod justificat numai de către așa-zisa parte bună a Europei, cea occidentala.”92
Doi istorici europeni discutau într-o zi.
- Şi cu mai merge?
- Bine.
- Da?
- Da.
- Ce mai studiezi?
- Ca de obicei istoria Europei.
- Te fascinează?
- Da şi nu.
- Adică?
- Sunt mai multe lucruri cu adevărat reprobabile în istoria Europei.
- Asta toată lumea o ştie.
- Dar cei mai mulţi se facă că nu.
- Te referi la lagărele de exterminare?
- Da.
- Trist.
- Aşa este.
- Fiecare generaţie europeană trebuie să înveţe bine istoria Europei.
- Dar se face în şcoală nu?
- Da.
- Şi atunci?
- Numai dacă ştii bine istoria Europei vei ajunge să nu o mai repeţi.
- Aşa este.
- Cum să nu fiu.
- Ştiu şi tu eşti istoric.
- Vezi?
- Da.
- Ce voim să te întreb.
- Ce?
- Cu priveşti compromisul la europeni?
- S-au făcut mai multe compromisului în Europa.
- Da?
- Da.
- Şi nu este bine?
- Nu.
- De ce?

92 Preot prof. dr. Dumitru Radu https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ortodoxia-integrarea-europeana-91087.html (accesat pe
05.01.2023).
45
- Îţi voi spune o întâmplare din istoria Romei.
- Te ascult.
- În toamna anului 408, Alaric I, rege al vizigoților și (autoproclamat) prieten și aliat al poporului
roman, era ocupat să cucerească Roma (nu singur, vă dați seama, avea și armata cu el).
- Şi?
- Romanii şi-au dat seama că nu au nici o şansă împotriva lui Alaric.
- Înţeleg.
- Şi ce au făcut?
- Au trimis un sol la Alaric.
- Voi să ştim un lucru de la tine.
- Care? A răspuns Alaric.
- Care este preţul pe care trebuie să îl plătim pentru ca voi să placaţi în pace?
- Vreau toţi banii voştri.
- Dar bine, nouă ce ne mai rămâne?
- Vă rămân vieţile voastre, a continuat Alaric.
- V-a spus cererea mea.
- Bine le vom spune mai marilor noştri.
- Aşa să faci, a continuat Alaric.
- Şi ce a urmat?
- Romanii ştiau care este preţul păcii.
Care?
- Cu vreo 800 de ani înainte, Brenus regele galilor şi el a ameninţat Roma.
- Şi?
- Romanii s-au învoit să plătească 300 de kilograme de aur.
- Mult.
- Aşa este.
- Şi?
- Galii însă umblau cu vicleşuguri.
- Cum?
- Foloseau o balanță cu brațele inegale astfel încât cantitatea de aur pusă pe talger părea mai mică decât
era în realitate.
- Şi ce au făcut romanii?
- Au protestat.
- Şi?
- Atunci regele galilor Brenus şi-a aruncat sabia în talerul balanţei şi a spus.
- Ce a spus?
- : “Vae victis”
- Vai celor învinşi.
- Da.
- Ştiu şi eu ceva latină.
- Mă bucur.
- Interesantă povestea.
- Este.
- Deci compromisul politic este un lucru ce trebuie să evitat?
- Da.
- Totuşi în Europa au fost mai multe compromisuri.
- Aşa este.
- Nu era conştient de cât de nociv este compromisul.
- Este.
- Mă bucur de conversaţie.
- Şi eu.
- La revedere.
- La revedere.93
93 http://carul-cu-prosti.ro/tag/anecdote-istorice/ (accesat pe 29.06.2022).
46
De mult prea multe ori în istoria Europei s-au făcut compromisuri care trebuie să ştim că nu au fost de
folos nimănui. A iubii Europa trebuie să ştim că nu este o soluţie de compromis. Aceasta fiindcă sunt în zilele
noastre încurajate mai multe sentimente de iubire faţă de Europa. Unii chiar se întreabă pe cine să iubească mai
mult:
- ţara lor
- sau Europa?
A îţi iubii ţara de origine trebuie să ştim că înseamnă la un anumit nivel a iubii Europa fiindcă toate ţările
noastre fac parte din Europa. „Preluând niște concepții învechite, care au o oarecare explicație istorica, atunci
când se refera la un trecut, dar nici o legătură cu realitatea, când se referă la epoca contemporană, anumiți
politologi și sociologi din Occident și de peste ocean, dar și din spațiul țărilor din Răsăritul Europei, mai căldicei
în cele ale Ortodoxiei sau chiar ostili Ortodoxiei din motive confesionale, culturale și chiar social-economice, au
ca punct de plecare privind Biserica Ortodoxă și Europa contemporană, axioma: "Europa se sfârșește acolo
unde începe Ortodoxia ". Și anume o axiomă în sensul matematic al cuvântului de adevăr nedemonstrat, dar care
este acceptat pentru construirea unui silogism apodictic. Concluzia acestei propoziții axiomatice este că hotarele
continentului european ar fi determinate de zona teritoriala în care nu este mărturisită Ortodoxia. Este o teza de
mare originalitate, cum subliniază Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, dar care „logic, atrage după
sine ideea neacceptabila ca Europa va înceta să existe dacă popoarele acesteia ar deveni ortodoxe". Deci,
popoarele si statele ar putea intra în Europa numai dacă împărtășesc și mărturisesc una dintre cele două credințe,
credința romano-catolica sau credința protestanta.”94
CAPITOLUL 5
TENDINŢELE DE UNIFICARE A EUROPEI SUNT RESPECTABILE DAR TOTUŞI

INSUFICIENTE
Despre scriitorul francez Balzac se spune că era gurmand. Ei bine la un moment dat a fost invitat de o
văduvă bogată la masă. Masa a fost extrem de sărăcăcioasă pentru Balzac. Când masa s-a terminat Balzac şi-a dar
seama că este flămând. Văduva bogată i-a spus lui Balzac:
– Scumpe maestre, îţi mulţumesc pentru tovărăşie, te rog să mai pofteşti pe la noi, să iei masa.
– Cu deosebită plăcere, doamnă, chiar şi acum, răspunse Balzac.95
Deşi această poveste are un oarecare umor ceea ce trebuie să ne dăm seama este că sunt mai multe
organizaţii şi tendinţe de unificare a Europei (totuşi insuficiente) dintre care cea mai cunoscută este Uniunea
Europeană. După secole în care marile ţări ale Europei au fost în
- război,
- dispută,
- ceartă
- şi conflict
ei bine în secolul XX în Europa de vest – mai ales datorită expansiuni Statelor Unite ale Americii – a s-a fondat
Uniunea Europeană.
„Poate ca în trecut, când confruntarea dintre Europa Occidentala și cea Răsăriteană era în desfășurare,
însușirea denumirii de Europa de către partea ei occidentala era de înțeles și simpatizată această denumire, ca o
încercare de autojustificare în tot ceea ce făcea. „În prezent însă, când Europa se îndrepta spre finalul acestei
confruntări, într-un climat de respect fată de moștenirea culturala a tuturor popoarelor ei, răsăritene și
occidentale, respectarea unor astfel de puncte de vedere, constituie reînvierea unor devize părăsite și
vătămătoare, potrivnice principiului egalității și al respectului reciproc dintre popoarele Europei și, totodată, o
negare clară a aspirației fundamentale de unire a tuturor tarilor europene".
Astfel de puncte de vedere, că: adevărata Europă este partea occidentala a continentului, necesitatea
însușirii valorilor culturii occidentale, precum și a valorilor economice, social-politice; punerea în practică a
democrației apusene și chiar a spiritualității occidentale, considerate premise și condiții ale integrării europene -

05.01.2023).
47
nu sunt decât instrumente ale luptei politice ale Occidentului împotriva Europei răsăritene, instrumente fără baza
științifică și logică. Și de aici pretenția Occidentului că întreaga cultură, civilizația și spiritualitatea europeana se
fundamentează pe catolicism și protestantism. În cazul acesta Ortodoxia este pentru unii o piedică pe drumul
integrării europene.”96
Uniunea Europeană este o instituţie admirabilă şi care a apărut după sute de ani de lupte şi războaie
crâncene dintre europeni care au putut să îşi dea seama că
- dezbinarea,
- ura,
- rasismul
- şi disensiunea
aduc numai pierderi europenilor şi în nici un caz nici un câştig. Ortodoxia se pare că şi-a găsit şi ea locul în
această Uniunea Europeană ce nu vrea să ţină cont de diferenţele religioase ale Europei ci mai mult de nevoia
unei economii comune. „Chiar dacă marxismul impus prin forţă s-a prăbuşit, ateismul practic şi materialismul
sunt extrem de prezente în Europa de azi; fără a fi impuse, ele îl determină pe europeanul nostru de azi să
trăiască şi să se comporte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. În acelaşi timp, se constată o anume căutare de
experienţă religioasă, dar care nu are, de cele mai multe ori, nimic în comun cu Evanghelia. În consecinţă,
Europa de azi se află în faţa sfidării de „a face o nouă opţiune pentru Dumnezeu“, pentru a nu fi absorbită de
materialism, consumism şi nonsens. De altfel, ateismul zilelor noastre este un ateism în regim de pace, care nu
este „împotriva“ lui Dumnezeu, ci care „Îl ignoră“ pe Dumnezeu.”97
Totuşi este bine să nu ne facem mari iluzii cu privire la Uniunea Europeană. Ea este unul care se poate
spune că este făcută la suprafaţă fiindcă după cum am spus centrul Europei este frânt de mai multă vreme. Acest
centru al Europei după cum ştim este viaţa religioasă. Nu trebuie să credem că Uniunea Europeană va ajunge
- să vindece,
- să amelioreze
- şi să depăşească
diviziunile religioase de pe continentul european. Aceasta fiindcă după cum ne putem da seama pentru europeni
Hristos nu este acelaşi. Am văzut că europenii au fost cei care au rupt haina dintr-o singură bucată a lui Hristos.
Uniunea Europeană a fost posibilă mai ales datorită materialismului occidental. Aceasta fiindcă popoarele
occidentale fiind mai materialiste au găsit de cuviinţă să se unească pentru a avea beneficiile economice şi
materiale.98
Europa se vrea un pământ:
- al oportunităţii,
- al posibilităţilor
- şi al şanselor.
Cum se face că sunt din ce în ce mai puţini europeni care întrevăd o unire a Bisericii lui Hristos? Ne-am
unit economic noi europenii dar ne este imposibil să ne unim religios. Ungurul din Budapesta şi englezul din
Londra sunt două entităţi ce se pare că au doi dumnezei total diferiţi deşi ambii trăiesc pe acelaşi continent.
După cum am spus nu negăm că Uniunea Europeană este una dintre cele mai mari realizări europeni din
ultimele secole. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că s-au mai făcut mai multe încercări de unire dar toate acestea
sub numele lăcomiei imperiale.
„Este tot mai evident faptul că foarte multă lume azi este interesată preponderent de ceea ce poate
realiza aici şi acum. Există o goană hedonistă, uneori ciudată, după o tot mai mare bunăstare materială, după
confort, o preocupare obsesivă pentru frumuseţea fizică, o spaimă de îmbătrânire şi angoasa în faţa morţii. Viaţa
şi preocupările spirituale au fost înlocuite de obsesia de a câştiga tot mai mulţi bani, de apetitul aproape
incontrolabil după distracţii, de tirania modei ca mijloc de a te distinge de ceilalţi sau de a fi asemenea altora etc.
Maladia secularizării a modificat mentalităţile şi tradiţiile popoarelor europene, modul de a înţelege familia,
iubirea, sexualitatea, dar mai ales raportarea la moarte şi eternitate. De altfel, pentru mulţi europeni, patrimoniul
spiritual creştin nu mai reprezintă un punct de reper în viaţă, ci ceva desuet, fără vreo legătură cu noul profil al
05.01.2023).
97
Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe
05.01.2023).
98 A se vedea Radu Teodorescu, Construcţia consumeristă, superficială şi artificială a Europei postmoderne sau Un nou turn Babel
duhovnicesc https://www.nistea.com/eseuri/constructia-consumerista-superficiala-si-artificiala-a-europei-postmoderne-sau-un-nou-
turn-babel-duhovnicesc/28 (accesat pe 09.01.2023).
48
omului modern. Vidul afectiv şi intelectual ce se înfiripează într-o societate dominată tot mai mult de ideologia
unică a pieţei, a ratingului, generează o carenţă profundă de motivaţie şi o plictiseală cumplită, dublate de o
„cultură“ narcisistă, căreia îi cad victime tot mai mulţi oameni, care pur şi simplu se abandonează iluziei şi
fantasmagoriei.”99
Uniunea Europeană ne spune că se poate vorbii de o posibilitate de unire a europenilor însă după cum
am spus religios nu trebuie să credem prea mult cu privire la Uniunea Europeană. Acesta fiindcă se pare că
europenii sunt cât se poate de deschişi când vine vorba de:
- bani,
- câştig,
- profit,
- averi
- şi finanţe.
Este adevărat că se poate vorbii de un fel de unire a Europei şi la nivel cultural. Cu toţii avem nişte nume
din cultura europeană ce ne sunt comune. Fie că vorbim de Goethe, Cervantes, Shakespeare, Eminescu sau
Homer se poate vedea că la nivel cultural se poate vorbii de o unire sau mai bine spus de o unitate culturală
europeană.
Totuşi aceste lucruri nu sunt suficiente atâta vreme cât europenii trăiesc divizaţi în Hristos. „Şi în
cultură, poate că într-un mod cu totul special în cultură, spiritul european a anihilat, încă de timpuriu,
mentalităţile şi modalităţile de gândire medievală, orientate exclusiv „spre marea slavă a lui Dumnezeu“ (ad
maiorem Dei gloriam); a creat, în schimb, o mulţime de opere şi stiluri cărora le sunt suficiente criteriile estetice,
dar nu şi cele morale, încercând să-şi descopere sensul în ele însele. Desigur, dispreţul faţă de criteriile morale
conduce astăzi, în special în Europa, la un evident conflict între valori. De pildă, arta, care dintotdeauna a fost
chemată să-L preamărească pe Dumnezeu şi creaţia Sa, „nu a înflorit nicăieri mai variat decât în Europa şi
nicăieri ca aici arta nu s-a regăsit într-o poziţie mai profund îndepărtată de Dumnezeu, prin năzuinţa de a-şi fi
sieşi suficientă.“100
În acest moment se cuvine să ridicăm următoarea întrebare: dacă Europa a reuşit să se unească
- economic
- şi cultural
de ce Europa nu se poate unii şi religios? De ce să avem mai multe biserici independente una faţă de alta? De ce
să fie mai mulţi Hristoşi pe unul şi acelaşi continent Europa? De ce să avem fiecare confesiunea noastră dincolo
de care restul ne sunt duşmani şi vrăşmaşi?
Aceste întrebări – pertinente am spune – sunt pentru cei mai mulţi europeni puerile şi fără de sens. Ceea
ce avem noi nevoie mai mult sunt:
- bani,
- prosperitate,
- bunăstare materială,
- şi câştig la marile burse europene.
Hristos – după cum a stat divizat şi rupt în Sine mai multe sute de ani – poate să existe la fel de bine şi aşa în
continuare.
Europa de azi neagă că originile ei sunt creştin ortodoxe şi a ajuns să considere ortodoxia
- învechită,
- desuetă,
- fără sens
- şi fără viitor.
Ortodoxia şi creştinismul ortodox deşi au hrănit toată spiritualitatea europeană mai multe sute de ani
sunt pentru europeanul de azi nimic mai mult decât un capitol încheiat dintr-o carte de istorie.
Ce trist este că am ajuns să nu mai vedem originile creştin ortodoxe ale Europei şi ne-am afundat în
mlaştina confesionalismului creştin pe care toţi sunt conştienţi că este un eşec dar nimeni nu vrea să recunoască
oficial.
99 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

05.01.2023).
05.01.2023).
49
„Desigur, toate aceste consideraţii privind rolul şi rostul Ortodoxiei în Europa de azi şi de mâine
trebuie corelate cu experienţa celor două milenii de viaţă creştină, pentru a înţelege mai bine perspectivele
mileniului al III-lea. Primul mileniu de viaţă creştină ne-a arătat ce înseamnă o relaţie armonioasă între
Dumnezeu, om şi lume cu ajutorul marilor Părinţi greci şi latini ai Bisericii. Al doilea mileniu a abandonat această
bază sau a raportat-o unilateral la Dumnezeu în primele cinci veacuri, iar în ultimele cinci veacuri la „omul
independent“ de Dumnezeu cu impulsul oferit în special de perioada iluminismului. În fine, mileniul în care deja
am intrat ar trebui să aibă misiunea de a-l elibera pe om de cultul înrobitor al independenţei lui şi să-i deschidă o
nouă cale în relaţia sa cu Dumnezeu şi lumea. În acest context, Ortodoxia are nevoie să reînnoiască relaţia ei cu
Părinţii Bisericii, punându-l astfel din nou în legătură pe om cu Dumnezeu şi cu lumea. Doar astfel va lua sfârşit
drama apostazierii omului faţă de Dumnezeu, care a determinat implicit drama relaţiei cu lumea. Urmările acestei
apostazieri reprezintă o experienţă dintre cele mai dureroase ale omului contemporan, în sensul că se află într-o
permanentă căutare identitară, dar nu se mai regăseşte.”101
Doi oameni de stat din Europa discutau.
- Şi ce mai zici?
- Nu mare lucru.
- Cum aşa?
- Fiindcă nu prea am multe de spus.
- Înţeleg.
- Mă bucur.
- Da?
- Cum priveşti Europa?
- Mi-ar lua mai multe ore să îţi răspund.
- Spune în câteva cuvinte.
- Bine.
- Te ascult.
- Diviziune.
- Da?
- Da.
- Cum aşa?
- Europa este unul dintre cele mai divizate continente din lume.
- Crezi?
- Da.
- Cum aşa?
- Păi nu vezi că nu reuşim să ne înţelegem unii cu alţii?
- Asta aşa este.
- Să ne trezim la realitate.
- De ce?
- Până nu este prea târziu.
- Să crezi cum cred eu.
- Încerc.
- Trebuie să ajungem să protestăm împotriva diviziunii din Europa.
- Şi crezi că are vre-un rost?
- Da.
- Care?
- Nu ne va mai mustra conştiinţa.
- Adică?
- Vom trăii cu sentimentul că ne-am făcut datoria.
- Crezi
- Da.
- Poate aşa este.
101 Idem.
50
- Tu te dramaturgul englez Richard Sheridan ai auzit?
- Nu.
- Sheridan a scris o carte despre parlamentul englez.
- Cum s-a numit?
- Şcoala scandalului.
- Hahaha.
- Da aşa este.
- Adică a criticat parlamentul englez?
- Da.
- Fiindcă este o şcoală a scandalului?
- Da.
- Şi ce a urmat?
- Ei bine parlamentarii englezi au auzit despre această carte.
- Şi?
- S-au adunat şi au discutat.
- Acest infam şi mincinos Sheridan nu poate să rămână nepedepsit.
- Aşa este.
- Ştiţi ce trebuie să facem?
- Ce?
- Trebuie să îl aducem în parlament şi să îşi ceară scuze.
- Dar cum?
- Îl vom pune să stea în genunchi.
- Bine spus.
- Şi ce a urmat?
- Sheridan a fost adus în parlament, pus în genunchi şi şi-a cerut scuze pentru cartea pe care a scris-o.
- Interesant.
- Dar totuşi când s-a ridicat din genunchi şi-a scos batista şi a început să se dea cu ea.
- De ce?
- Sheridan a fost auzit spunând:
- Ce mizerie este aici.
- Hahahaha.
- Te-ai prins?
- Da. Tot a criticat parlamentul ca fiind unul care trăia în mizere.
- Aşa este.
- Deci tu spui că pentru a unii Europa trebuie să opunem rezistenţă?
- Da.
- Evident.
- De cele mai multe ori mă gândesc la Europa cu groază.
- Nu este bine.
- De ce?
- Trebuie să îţi păstrezi optimismul.
- Crezi?
- Da.
- Fă ceea ce ţine de tine.
- Da?
- Da.
- Cum?
- Fără să te gândeşti prea mult la cei răi din jurul tău.
- Te salut.
- Şi eu te salut.102
102
http://anecdote-istorice.blogspot.com/ (accesat pe 29.06.2022).
51
Sunt din ce în ce mai mulţi creştini ortodocşi care au ajuns să îşi dea seama că ortodoxia nu poate să
rămână necunoscută Europei. Aceasta fiindcă sunt mulţi europeni în ziua de azi care nici nu vor să ştie că există
creştinismul ortodox şi care este sensul şi rostul lui. Iată de ce noi creştinii ortodocşi trebuie să fie apologeţi ai
ortodoxiei. Al fel de bine trebuie să ştim că prin dialog putem să facem cunoscută la cât mai mulţi ortodoxia.
„Marile schimbări din Europa de azi şi din întreaga lume obligă Ortodoxia să apeleze mai mult la calea dialogului
în toate domeniile, fireşte fără a-şi trăda propria identitate. E un drum pe care polemica, apologia unilaterală şi
acuzaţiile reciproce ar putea lăsa treptat, cu siguranţă, locul unei mărturii creştine comune, într-o lume tot mai
secularizată, o lume care caută noi forme de „comuniune“, dar fără Hristos.”103
Prin urmare ceea ce am voit să evidenţiem este faptul că sunt din ce în ce mai mulţi care speră la o
Europa unită. Uniunea Europeană – din care Marea Britanie a ieşit din ea – trebuie să ştim că este o mare
realizare însă ea nu este o rezolvare la hegemonia religioasă care bântuie de mai multe secole Europa. Ce este de
făcut pentru noi creştinii ortodocşi care trăim în Europa?
După cum ştie mai toată lumea, Biserica Ortodoxă din estul Europei nu este o instituţie care nu este
deschisă la dialog. Ortodocşii dialoghează cu toţi creştinii însă în cele din urmă îşi păstrează propria lor tradiţie
religioasă: creştinismul ortodox. Ceea ce voim să arătăm cu aceste rânduri este că noi ortodocşii nu trebuie să ne
facem iluzii. O Europă dezbinată religios nu are cum să fie o Europă unită. Nu avem însă ce face şi trebuie să
mergem înainte în aceste condiţii.
„Ortodoxia s-a făcut mai bine cunoscută Occidentului în urma a două convulsii istorice majore din
secolul trecut: e vorba de Primul Război Mondial, urmat de migraţia rusă în Apus, dar mai ales în Franţa, iar apoi
de încheierea Războiului Rece, însoţit de conflictele din fosta Iugoslavie şi fosta URSS. În prima etapă amintită,
Ortodoxia a beneficiat de o imagine foarte pozitivă, mai ales datorită unor mari nume ale Teologiei ortodoxe din
exil, în frunte cu N. Berdiaev.
În schimb, în a doua etapă, Ortodoxia nu s-a mai bucurat de acelaşi prestigiu. Explicaţiile acestei stări de
fapt pot fi dintre cele mai diverse şi controversate, pericolul generalizării fiind prezent la tot pasul. Între altele, la
modul foarte general, pot fi amintite conflictele dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică recent
reînfiinţată, ca şi conflictul din Iugoslavia, care a declanşat tot felul de polemici pe marginea instrumentalizării
politice a Ortodoxiei. În acest context, au fost scoase din „rămăşiţele cufărului bizantin“ şi reciclate politic
concepte legate de faimoasa de acum „simfonie bizantină“ a relaţiei dintre împărat şi Biserică. Apoi, pentru
deliciul opiniei publice, între multe altele, în mod repetat au fost prezentate icoane suspendate pe tancuri sârbeşti
sau bătrâne ruse şi ucrainene călcând în picioare portretul papei, fără a prezenta imaginea „curţii din spate“ a
celorlalte părţi implicate în conflict.”104
Ceea ce este mai trist după cum am spus este că în zilele noastre mai toată lumea vorbeşte de egalitate de
şanse însă se poate vedea că cei din vestul Europei au mai multe şanse decât cei din est. Aceasta fiindcă
hegemonia religioasă este cât se poate de operativă. Trebuie să ne trezim la realitate noi creştinii ortodocşi şi să
ajungem să facem exerciţiul ignorării. Trebuie să ştim că ignorăm pe cei care sunt duşmanii ortodoxiei şi să
mergem pe calea pe care o avem de la sfinţii părinţi şi de la strămoşii noştri creştin ortodocşi.
Se poate vedea în acest sens că mai ales în Europa de vest se pune mare accent pe bani şi pe câştig. În
acest sens în Europa de est accentul cade mai mult pe:
- mistică,
- ascetică,
- şi viaţă spirituală.
Europenii de vest sunt mult mai centraţi pe această viaţă în timp ce în Europa de est accentul cade mai
mult pe căutarea vieţii de apoi. Care este cea mai bună alternativă? Ei bine adevărul trebuie să ştim că se găseşte
undeva la mijloc. Nu trebuie să negăm lumea de aici fiindcă trăim în ea dar la fel de bine nu trebuie să ne
comportăm ca şi cum tot ceea ce există este lumea de aici fiindcă Iisus ne-a asigurat că există viaţă după moarte.
După cum ştim sufletul omului continuă să trăiască şi după moarte.
„De-a lungul istoriei, creştinismul şi-a pus pecetea asupra continentului european. Cultura şi
spiritualitatea europeană au o origine creştină şi poartă încă, într-un fel sau altul, amprenta Bisericii. E adevărat
că acum lumea occidentală, în principal, este puternic secularizată şi plină de contradicţii. Pe de o parte este

05.01.2023).
05.01.2023).
52
marcată profund de ateism şi raţionalism, iar religia şi-a pierdut foarte mult din importanţa pe care a avut-o în
trecut în funcţionarea sistemului social; însă, pe de altă parte, în acelaşi spaţiu occidental, libertatea de conştiinţă
şi cea religioasă, într-un mod cu totul lăudabil, n-au fost niciodată până astăzi minimalizate sau respinse. Se poate
afirma că, în prezent, modelul de societate liberă, indus în Răsăritul Europei în urma extinderii democraţiei şi
economiei libere, începe să-şi arate tot mai mult roadele. Aceasta arată că în momentul în care religia se poate
manifesta în condiţii de libertate, ea poate deveni un element de stabilitate, promovând iubirea şi comuniunea
între oameni şi comunităţi.”105
Este evident că trebuie ca noi creştinii ortodocşi să sprijinim eforturile de unificare ale Europei însă la fel
de bine nu trebuie să ne uităm nici tradiţia noastră creştin ortodoxă. Este trist că Europa de vest a renunţat la
creştinismul ortodox însă ceea ce trebuie să ne dăm seama este că nu putem obliga pe nimeni să stea cu forţa în
creştinismul ortodox. Aceasta fiindcă în Europa încă există libertatea de opinie şi exprimare. Europenii sunt
liberi să opteze spre ce tradiţie religioasă vor cu condiţia să respecte opţiunile celor din jur.
Ceea ce voim să arătăm prin aceste rânduri este că Europa nu va putea să fie un continent cu adevărat
unit şi unitar atâta vreme când este dezbinat religios. Totuşi europenii de confesiuni diferite sunt obligaţi să
coopereze între ei în materie de:
- comerţ,
- industrie
- agricultură,
- artă,
- cultură
- sau ştiinţe.
Nu avem prin urmare ce face şi trebuie să ne deschidem unii către alţii. După cum am spus un Hristos
dezbinat şi nu poate să unească nimic. Sunt mai mulţi europeni care privesc la modelul Statelor Unite ale
Americii şi sunt invidioşi. De ce America poate să fie unită şi Europa nu? Este un merit al americanilor că au
ajuns să unească un continent întreg.
Totuşi trebuie să ştim că nu trebuie să confundăm modelul american cu modelul european care sunt
două lucruri diferite. Din ce în ce mai mulţi europeni vor să se unească însă nu vor să intre într-un dialog
- sincer,
- dezinteresat
- şi onest
cu fraţii lor europeni.
„În principiu, cultura ortodoxă nu este incompatibilă cu civilizaţia occidentală atâta vreme cât aceasta
din urmă nu-şi arogă pretenţia de a fi un scop în sine. În ciuda multelor speculaţii care s-au făcut şi probabil că se
vor mai face, pericolul unei frontiere între Europa Occidentală şi Ortodoxie poate proveni doar din faptul că
Occidentul începe să uite tot mai mult că are nevoie de un suflet şi că acest suflet nu poate fi rodul nici unei
realizări a civilizaţiei, al vreunei doctrine filosofice sau sociale, indiferent care ar fi ele, ci doar al unei autentice
vieţi în Hristos, ceea ce înseamnă implicit asumarea Evangheliei ca mod de a fi în lume. În fond şi la urma urmei,
aceasta este ceea ce începe să ne deosebească cel mai mult pe noi, creştinii Europei de astăzi, de credincioşii unor
alte mari religii: gândim ca şi creştini, avem un tezaur impresionant de idei şi concepte, dar începe să ne lipsească
tot mai mult experienţa, trăirea autentică creştină.”106
Totuşi care ar fi posibilităţile prin care Europa ar putea să se unească?
- Dialog,
- deschidere,
- iubire agapică,
- înţelegere
- şi acceptare a celor diferiţi.
Aceste lucruri ar putea să facă o diferenţă semnificativă pe continentul nostru bătrân şi atât de sfârtecat
de războaie şi conflicte.
Şanse ca Europa să se unifice religios sunt destul de mici fiindcă trebuie să ştim că acolo unde există
orgoliul orbeşte şi nu mai lasă cale de dialog.107
105 Idem.
106 Ibidem Preot Nicolae Achimescu.
107 A se vedea Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice şi culturale (Iaşi, 1995).
53
Deşi creştinismul ortodox a fost din cele mai vechi timpuri conştient se ereziile Europei de apus ei bine
ceea ce trebuie să ştim este că el nu a îndemnat la:
- ură,
- ostilitate,
- răzbunare,
- agresivitate
- şi violenţă.
Religia trebuie să fie acceptată din libertate fiindcă după cum ştim Dumnezeu l-a creat pe om liber.
Cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă creştinul ortodox faţă de cei care nu cred ca el din
Europa şi nu numai părintele Nicolae Achimescu spunea: „pe de altă parte, credinciosul ortodox de azi trebuie
să rămână deschis permanent faţă de dialogul cu oameni de diferite convingeri religioase sau filosofice, „ţinând
adevărul în iubire“ (Efeseni 4, 15). Aceasta, întrucât ethosul ortodox impune un respect sincer faţă de
particularitatea şi libertatea celuilalt, indiferent de ceea ce crede acesta sau dacă crede. Fanatismul, xenofobia,
transformarea ethosului ecclesial în construcţii ideologice n-au absolut nimic în comun cu spiritul de libertate al
Ortodoxiei.”108
Ca să înţelegem de ce Europa este atât de divizată religios (mai ales creştin) trebuie să înţelegem
problema libertăţii. Omul este creat liber de Dumnezeu şi chiar Dumnezeu îi respectă libertatea omului. Totuşi,
trebuit să ştim că libertatea omului este urmată de mai multe consecinţe. Aceste consecinţe trebuie să ştim că
ajung să se răsfrântă asupra celor din jur. Unele alegeri pot să fie de-a dreptul catastrofale pentru cei din jur mai
ales când nu mai voim să ţinem cont de ei. Iată de ce ca europeni avem datoria să fim:
- maturi
- şi responsabili.
Trebuie să facem alegeri religioasă nu numai strict în ceea ce
- ne priveşte
- şi ne interesează
pe noi ci la fel de bine şi în ceea ce îi vizează pe semenii noştri. Ei bine sunt din ce în ce mai puţini europeni care
gândesc aşa.
Începând încă din antichitate – când zeii unui popor erau negociabili – şi până în zilele noastre europenii
au ajuns să creadă că cel care are puterea politică poate să impună ce religie vrea. Destul de ciudat este faptul că
deşi în istoria Europei s-au succedat mai multe imperii totuşi mai toţi europenii au rămas creştini. Aceasta chiar
dacă creştinismul din Europa s-a depreciat şi continuă să se deprecieze.109
În ceea ce priveşte dezbinarea religioasă din Europa trebuie să ştim că au fost mai mulţi care la începutul
secolului XX şi-au pus mari speranţe în ecumenism. Ecumenismul este din ce în ce mai contestat în zilele
noastre ajungând să fie denumit de mai multe cercuri tradiţionale creştin ortodoxe ca fiind o pan-erezie (adică o
erezie care înglobează mai multe erezii în ea). Dacă este să privim istoric în Europa dar şi în afară de ea, ceea ce
trebuie să ne dăm seama este că ecumenismul este un eşec major. Aceasta fiindcă el nu a reuşit să unifice Biserica
lui Hristos. Totuşi un dialog inter-creştin trebuie să existe. Lucrurile au degenerat mult în Europa că creştinii din
vest nici nu mai ştiu că originea creştinismului lor este în estul Europei.
„În Europa de astăzi, legătura dintre Ortodoxie şi aceasta se realizează cel mai bine şi mai constant prin
intermediul comunităţilor ortodoxe tot mai multe şi mai consistente în ultimele decenii în Apus. Din perspectivă
teologică, prin acestea, Ortodoxia îşi redescoperă universalitatea, trecând tot mai mult peste egoismele naţionale
şi pericolele ce pot decurge din ele. Aşa cum afirmă mitropolitul Ioan Zizioulas, ortodocşii din Europa de Vest
sunt chemaţi să mijlocească între Ortodoxia istorică şi cultura occidentală dominantă în prezent, ajutând totodată
Biserica Ortodoxă să se facă mai bine cunoscută lumii occidentale şi chiar să ofere o cale de mântuire accesibilă
oricui doreşte să o urmeze. Inclusiv din punct de vedere cultural, aceste comunităţi reprezintă legături trainice
între ţara de origine şi ţările gazdă. Prezenţa ortodoxă în ţările vestice ale Europei a crescut foarte mult în
ultimele două decenii. Un singur exemplu: în număr de aproximativ 1,5 milioane, ortodocşii sunt astăzi a treia
mare confesiune a Germaniei.”110

05.01.2023).
109 A se vedea Patriciu Vlaicu, Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în ţările Uniunii Europene (Cluj Napoca, 1998).
110
Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe
05.01.2023).
54
Este prin urmare evident că trebuie să fim europeni care să nu fim creştini numai cu numele. Trebuie să
ne luăm
- religia
- şi credinţa
în serios. Aceasta fiindcă numai aşa vom ajunge să fim unii care să ne dăm seama că originile credinţei noastre
sunt la fel de importante. Trăim vremuri în care creştinii din vestul Europei nu vor să mai ştie nimic de creştinii
din estul Europei. Acest lucru a dus la un fel de opacizare a dialogului religios din estul şi vestul Europei. „S-a
dovedit, nu de puţine ori până acum, că refacerea unităţii politice şi economice a Europei nu este uşoară. Nu
sunt suficiente, de multe ori, directivele de la Bruxelles. Tot la fel, în plan bisericesc, nu sunt suficiente
declaraţiile Conferinţei Bisericilor Europene de la Geneva. Lipseşte ceva cu mult mai important, şi anume o
acţiune cu mult mai temeinică şi eficientă, începând de jos în sus, de la nivel local spre central. Bisericile nu pot
redefini decât împreună Europa ca pe un continent creştin, unul tolerant, dar nu mai puţin conştient şi
responsabil în ceea ce priveşte identitatea lui. Şi aceasta nu numai de dragul Europei, cât mai ales de dragul lui
Hristos.”111
Doi sociologi europeni discutau într-o zi.
- Şi ce mai faci?
- Bine.
- Mă bucur.
- Tu?
- Şi eu.
- Ce te mai preocupă?
- Sincer?
- Da.
- Sunt interesat de dinamica sociologică europeană.
- Sună complicat.
- Şi este?
- Da?
- Da.
- Cum aşa?
- Deci teritorial Europa este unul dintre cele mai mici continente viaţa socială este una dintre cele mai
problematice.
- Cum aşa?
- Sunt ţări vecine care nu vor să ştie una de alta.
- Asta aşa este.
- Vezi?
- Deci tu spui că europenii au de suferit fiindcă nu se interesează unii de alţii?
- Da.
- Dar mentalităţile sunt diferite.
- Sunt dar mai este ceva.
- Ce?
- Oricât de diferiţi am fi ca mentalitate este ceva care ne uneşte.
- Ce?
- Bunul simţ.
- Bunul simţ?
- Da.
- Cum ne uneşte?
- Fiindcă suntem europeni bunul simţ ne spune că trebuie să ne acceptăm unii pe alţii.
- Tu chiar crezi în bunul simţ?
- Da.
- Se aplică el chiar şi în sociologia Europei?
- Da.
- Nu ştiam.
- Europa poate să fie un pământ ciudat.
111 Idem.
55
- Cum?
- Uite tu ai auzit că în Evul Mediu mai toată lumea purta peruci în Europa?
- Da.
- De ce crezi că o făceau?
- Fiindcă era la modă?
- Nu.
- Dar de ce?
- Un număr impunător de tendinţe în modă şi în comportament provin din complexele sau frustrările
unor persoane sus-puse, de regulă regine sau regi, care, fiind stângaci, pleşuvi sau scunzi, inventau
diverse accesorii şi maniere pentru a-şi masca trăsăturile care îi deranjau.
- Adică?
- Regele Ludovic al XVIII-lea a rămas chel.
- Şi?
- Pentru a îşi ascunde defectul a început să poarte perucă.
- Şi?
- Imediat pentru a fi pe placul regelui mai mulţi curteni au început să poarte şi ei peruci.
- Hahaha.
- Da este de râs.
- Şi asta avea loc în secolul al XVII-lea şi al XVIIII-lea.
- Da.
- Numai Ludovic al XVII-lea a purtat perucă?
- La tron a urmat fiul lui Ludovic al XIII-lea.
- Ludovic al XIV-lea?
- Da.
- Şi?
- Acesta suferea de calviţie.
- Ce este calviţia?
- Căderea părului.
- Înţeleg.
- Pe timpul lui Ludovic al XIV-lea perucile au devenit populare în toată Europa.
- Şi când s-a terminat această modă?
- După revoluţia franceză?
- 1789?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă a purta perucă însemna să fi regalist.
- Înţeleg.
- Mă bucur.
- Nu ştiam care a fost originea acestui obicei.
- Se poate spune că totul a fost o slugărnicie.
- De ce?
- Supuşii au vrut să fie pe plac regelui.
- Care purta peruci?
- Da.
- Am aflat lucruri noi de la tine azi.
- Mă bucur.
- Nu ştiam de unde vine acest obicei al perucilor.
- Acum ştii.
- Îţi mulţumesc de discuţie.
- Pentru nimic.
- La revedere.
- La revedere.112
56
În tablourile istorice din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea cu toţii vedem că europenii purtau peruci. Ei
bine toţi credem că aşa era moda în acea vreme însă nu voim să ştim care sunt originile modei. Modele sunt
unele care vin şi trec în Europa însă se poate vedea că diviziunile religioase continuă în acest continent. Lumea
europeană era atât de diferită acum 200 sau 300 de ani dar am moştenit şi cei mai mulţi dintre noi păstrăm cu
scrupulozitate divergenţele de religie. Deşi ascultăm muzică diferită şi ne îmbrăcăm diferit faţă de cei de acum
400 de ani ei bine diferenţele religioase nu avem nici un motiv să le lepădăm. Aceasta este Europa şi pentru a
înţelege de ce Europa este astfel azi trebuie să mergem la sursele ei sau mai bine spus la originea ei.113
CAPITOLUL 6
DEŞI EUROPENII SUNT CREŞTINI LUPTA HEGEMONICĂ DE DOMINARE TERITORIALĂ

SE MANIFESTĂ RELIGIOS
Din istoria Europei se poate vedea că există 4 capitale care nu sunt numai simple capitale ci la fel de bine
un fel de „centre de gravitaţie” în jurul cărora creştinismul a ajuns să fie divizat şi să primească mai multe
atribute politice. Aceste 4 capitale sunt:
1. Moscova,
2. Roma,
3. Berlin
4. Şi Londra.
Toate aceste 4 capitale sunt parte din Europa însă se poate vedea că în jurul lor există nu numai un
nucleu politic puternic ci la fel de bine o puternică hegemonie religioasă.
Moscova se poate spune că s-a rupt de restul bisericilor ortodoxe când în 1924 nu a acceptat noul
calendar şi a preferat să rămână pe calendarul vechi. Ceea ce s-a putut vedea din trecut este că la Moscova sunt
mai mulţi ideologi „creştini” care vor să facă din Moscova centrul nu numai a întregii ortodoxii ci la fel de bine
centrul întregului creştinism. Aşa s-a născut la Moscova ideologia aşa numitei „a treia Romă” care susţine că
după trecerea la catolicism a Romei şi după căderea Constantinopolului, singurul garant al ortodoxiei şi a unui
creştinism ortodox autentic este numai Moscova.114
Ei bine ceea ce ne spune istoria este că pretenţia Moscovei de a fi a treia Romă nu este deloc legată de
păstrarea credinţei ortodoxe ci mai mult de ambiţiile politice ale Kremlinului care aparent este creştin ortodox.
Trebuie să ştim că după cum am spus în ultimii 150 de ani se poate vorbii de un fel de jihad rusesc – după cum am
spus deja – în care Rusia se foloseşte inclusiv de Biserica Creştin Ortodoxă ca de un instrument politic. În acest
sens prin Biserică de mai multe ori Rusia a încercat să îşi păstreze supremaţia religioasă. Acest lucru s-a putut
vedea din mai multe intervenţii ale Rusiei mai ales în
- Ucraina,
- Basarabia
- Şi Georgia.
Este clar că în cazul Moscovei se poate vorbii de o hegemonie creştin ortodoxă. Această hegemonie este
una care se pretinde
- garantul,
- susţinerea
- şi deţinătoarea
unei credinţe autentice creştin ortodoxe.
„În vremea ţarului Ivan al III-lea, puţin după ce turcii au cucerit Constantinopol (1453), azi Istanbul,
Rusiei i-a venit ideea că poate să fie „a treia Romă”. Imperiul Roman de Apus căzuse de multă vreme, ultimul
împărat al Imperiului de Apus a fost un nonroman. Dar Imperiul de Răsărit, a rezistat încă 1.000 de ani.
După căderea Constantinopolului, de la ţarina Ecaterina (care era de origine germană) până la ţarul Petru
(cel care l-a găzduit pe eruditul Dimitrie Cantemir, fost domn al Moldovei) şi mult apoi, până la perioada
bolşevică, Rusia a crezut că destinul ei este să fie „a treia Romă”. S-au luptat ruşii nu doar cu lumea musulmană,
ci şi cu lumea catolică. Şi noi, ca şi ruşii, suntem ortodocşi. E greu de explicat lumii de azi Trinitatea, e greu de
explicat Marea Schismă din 1054 care a rupt creştinismul şi l-a împărţit în catolici şi ortodocşi (chiar şi
etimologiile sunt greu de înţeles), e greu de explicat judecata Sf. Augustin care arată, în scrierile sale, cum este
113 A se vedea Radu Carp, Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european (Cluj Napoca, 2009).
114 A se vedea John Mazendorff, Rome, Constantinople, Moscow. Historical and theolocial studies (Crestwood, 1996).
57
posibil ca omul să fie, în aceeaşi vreme, sub imperiul „destinului”, dar să poată şi „alege”, chiar dacă destinul i-a
fost conceput de la începutul veacurilor.”115
Este evident că sunt mai multe ambiţii politice ale Moscovei care au fost ascunse sub masca religioasă.
Acest lucru a ajuns să fie cât se poate de bine văzut în 2022 când Rusia a atacat Ucraina ortodoxă. Iată de ce
trebuie să fim conştienţi că sunt mai mulţi în Europa care se folosesc chiar şi de religie pentru a îşi atinge
scopurile politice.
„Ţarii ruşi au visat să se încoroneze în catedrala Sfânta Sofia, acum moschee din Istanbul (fostul
Constantinopol) - sofia, în greacă, înseamnă „înţelepciune”.
E greu de judecat azi „înţelepciunea” Rusiei.
Din păcate pentru Rusia de azi, „a treia Romă” nu este Rusia, ci UE. Toţi oropsiţii lumii vor să fugă în
UE, nu în Rusia. Cel puţin una dintre fiicele dlui Putin trăieşte în Occident, nu în Rusia. Aici este drama Rusiei.
Drama nu este a Occidentului, ci a Rusiei. „A treia Romă” este Uniunea Europeană, nu Rusia. Pentru că toate
drumurile „duc” la Berlin, la Londra, la Paris, la Roma, nu la Moscova.
NATO, prin vocea şefului ei, spune că nu va accepta niciuna din cererile Rusiei – anume de a pleca din
est, adică şi din România. „A treia Romă”, cum s-a visat Rusia, este o poveste deşartă. Poate fi o poveste
sângeroasă, dar tot deşartă rămâne.”116
Roma din Italia este un oraş care aproape 300 de ani a persecutat sistematic creştinismul. În cele din
urmă în secolul IV l-a îmbrăţişat. Se credea că lucrurile au ajuns să intre pe făgaşul normal însă la Roma şi în
zilele noastre a rămas un fel de nostalgia după „gloria imperiului de altă dată.”
Ei bine începând mai ales cu Evul Mediu episcopii Romei s-au proclamat papi şi au pretins supremaţie în
Biserica Creştină. Aceasta fiindcă ei trăiau cu complexul că Roma a fost centrul unuia dintre cele mai
- mari,
- măreţe
- şi puternice
imperii din istoria lumii.
A fost Roma cea care în Evul Mediu a pretins ca toţi regii şi împăraţii Europei să fie numiţi cu acordul ei
(adică al papilor). Este clar că ambiţiile Romei şi a papilor ei au fost mult mai mari decât simple organizaţii
religioase.117
Pentru a ajunge să îşi susţină ambiţiile politice ştim că Roma a venit cu mai multe dogma şi adausuri noi
în credinţa creştin ortodoxă:
1. primarul papal în care papa era cel mai mare între episcopi,
2. infailibilitatea papei prin care se susţinea că papa nu poate greşii în probleme de dogmă şi credinţă
3. şi doctrina lui Vicarus Cristi prin care se spunea că papa este înlocuitorul lui Hristos pe pământ.
Ceea ce trebuie să ştim este că aceste doctrine sunt susţinute şi în zilele noastre de catolici.
La fel de bine ceea suntem conştienţi este că în catolicism papa nu este numai o personalitate religioasă ci
la fel de bine el este şi o personalitate politică fiindcă este preşedintele Vaticanului care are statutul de o republică
în republică.
Deşi despre papii de la Roma am mai vorbit în rândurile de mai sus am voit să readucem în discuţie
problema lor fiindcă sunt mai mulţi europeni care sunt catolici şi care privesc la Roma – locul unde au fost
martirizaţi sfinţii Petru şi Pavel – ca la un loc sfânt.
Se poate vedea şi în cazul Romei cum religia se amestecă cu ambiţiile politice şi evident că atunci lucrurile
nu pot decât să degenereze.
Deşi mulţi nu o cred ortodoxia a reuşit a demasca ambiţiile politice ale papilor de-a lungul timpului.
Aceasta fiindcă după cum am spus au fost şi în ortodoxia omeni luminaţi de harul lui Dumnezeu.
„Biserica Ortodoxă poate constitui o şansă pentru societatea europeană de azi, marcată profund de
individualism şi de marginalizarea instituţiilor religioase. Aceasta, în principal, pentru că memoria religioasă,
tradiţia creştină, atât de importantă în cazul Ortodoxiei, este parte integrantă a tradiţiei creştine colective
europene. Cu o singură condiţie: lucrul acesta nu depinde doar de Bisericile Ortodoxe, ci şi de atitudinea
Occidentului faţă de Ortodoxie. Există tot felul de prejudecăţi, stereotipuri culturale, prezente nu doar în diferite
media occidentale, dar şi în analize scrise de reputaţi sociologi ai religiilor. Toate acestea induc ideea că spaţiul
unde Ortodoxia este majoritară ar fi un spaţiu vecin, paralel, un spaţiu consacrat unei civilizaţii diferite de cea a
115 https://www.zf.ro/opinii/rusia-a-treia-roma-o-poveste-desarta-20487237 (accesat pe 10.01.2022).

116 Idem.
117 A se vedea John W. Robbins, Ecclesiastical megalomania (Trinity Fondatzion, 2006).
58
restului Europei. Cultivarea pe mai departe a ideii de diferenţă şi excluderea simbolică bazată pe criterii
confesionale ar putea avea consecinţe negative în viitor. Intuind această percepţie a unora dintre occidentali faţă
de ţările ortodoxe ale Europei, părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog ortodox al
secolului al XX-lea, spunea pe drept cuvânt: „Europa este o simfonie şi nu o cântare omofonă“. Din nefericire,
numărul europenilor care au răbdarea şi capacitatea de a asculta o simfonie în integralitatea ei, ca şi al acelora
care cunosc sensul omofoniei, este tot mai mic.”118
Berlinul se poate spune că a venit pe scena religioasă a Europei mai ales după anul 1517 când Martin
Luther şi-a exprimat convingerea că trebuie să se rupă de Roma şi să reformeze Biserica. Luther avea să dea
naştere Bisericii Luterane sau Bisericii Reformate cum mai este numită. Nu ştim cu exactitate dacă Luther a avut
ambiţii politice însă cei care au venit după el cu siguranţă că au voit să impună Berlinul pe harta religioasă a
Europei. Ştim că cei care au făcut reforma au avut mai multe dialoguri cu patriarhia ecumenică – pe timpul
patriarhului ecumenic Ieremia II119 – însă în nici un fel nu au mai voit să revină la ortodoxie.
Se poate spune că în spatele luteranismului a stat nemulţumirea cu abuzurile Romei dar la fel de bine se
pare că orgoliul german a voit să vină cu o înţelegere proprie a Bisericii lui Hristos. Reforma de la Berlin trebuie
să ştim că a venit cu încă o lovitură pentru creştinismul european a căror consecinţe le putem vedea şi acum
după mai bine de 500 de ani.
Londra la fel de bine se poate spune că este o altă capitală cu mai multe:
- orgolii,
- ambiţii,
- şi interese
politice camuflate în religie.
Deşi englezii sunt saxoni la origine – deci germani – ei au voit să vină cu o ideologie prin care să
acapareze toată Europa şi dacă se poate toată lumea. Toate aceste lucruri au avut apogeul sub regele Henric al
VIII-lea.
„Cea mai surprinzătoare acţiune a regelui Henric al VIII-lea, şi cea care a avut cele mai mari efecte pe
durată lungă, a fost ruperea legăturilor cu Roma. În anii 1530, el a anulat jurisdicţia papală şi s-a autodeclarat şef
suprem al Bisericii pe pământ. Desigur, în multe privinţe biserica Angliei era mai strâns legată de monarh decât
de papă – episcopii erau nominalizaţi de rege din rândul consilierilor şi diplomaţilor săi. Dar un act atât de
îndrăzneţ precum proclamarea supremaţiei regale în faţa Papei era nemaivăzut în toată Europa.
Fiica lui Henric, Maria, a revenit la legăturile cu Papalitatea în timpul scurtei sale domnii. Dar după
moartea ei, în 1558, Elisabeta a continuat politica de respingere a autorităţii papale. De atunci, biserica engleză a
rămas independentă, fapt ce a afectat atitudinea şi relaţiile Angliei cu ţările Europei continentale. Nici o altă
acţiune a vreunui monarh Tudor nu a influenţat atât de mult istoria ţării.
Henry nu s-a limitat la a rupe relaţiile cu Roma. Se vedea pe sine ca un rege profet asemenea celor din
Vechiul Testament, chemat de Dumnezeu să purifice biserica.”120
După cum ştim Londra este în zilele noastre unul dintre cele mai mari centre politice ale lumii şi ea este
una care a promovat limba engleză ca fiind una de circulaţie internaţională. Deşi se poate vedea că regele Henric
al VIII-lea a avut mai multe probleme cu Roma ceea ce trebuie să ştim este că de fapt Londra s-a voit pe sine un
fel de centru al lumii (capul mundis).
În acest sens din regatul medieval Anglia avea să devină un imperiu care cuprindea 2 continente
(Australia şi America) fără să mai includem aici şi India.
La fel de bine ceea ce se poate vedea este că în acest curs hegemonic religios al Europei un mare aport la
avut şi iluminismul. Iluminismul a fost cel care a pus ştiinţa mai presus de religie fiindcă după el omul nu se
iluminează prin religie ci mai mult prin ştiinţă.
Iluminismul a venit cu doctrina raţiunii pure după cum a denumit-o Immanuel Kant în care raţiunea este
mai presus de Dumnezeu.121

05.01.2023).
119 Mai multe pe tema acestui dialog dintre luterani şi ortodocşi au fost scrise de Preot George Florovsky, Creştinism şi cultură (Alba Iulia,
2019) în capitolul Ieremia II şi preoţimea luterană.

120 https://historia.ro/sectiune/portret/henric-al-viii-lea-intre-reformarea-bisericii-si-584647.html (accesat pe 10.01.2023).
121 Să nu uităm că la anul 1789 revoluţionarii francezi au luat o prostituată şi au dus-o pe altarul de la catedrala Notre Dame şi au
încununat-o ca zeiţă a raţiunii. Aceasta fiindcă în acea epocă iluminismul era în vogă şi se susţinea că raţiunea este mai presus de credinţa
în Dumnezeu. Sunt şi în zilele noastre ai mulţi savanţi şi oameni de ştiinţă în Europa care sunt iluminişti deşi nu sunt conştienţi de asta
fiindcă susţin că ştiinţa este mai presus de religie.
59
Este clar că în Europa creştină aceşti 4 poli (Moscova, Roma, Berlin şi Londra) au ajuns să facă din
Hristos un scop şi ideal politic de dominare şi de hegemonie creştină. Atâta vreme când aceşti 4 poli nu vor
renunţa la pretenţiile sale ei bine Europa va fi divizată şi fragmentată. Aceasta fiindcă deşi aceşti poli susţin că
sunt numai o problemă de nuanţă într-o Europă creştină, realitatea este cu totul alta. Dorinţa de putere politică şi
de dominaţie este foarte mare în aceşti 4 poli europeni. Nu trebuie să ne face iluzii şi trebuie să vedem lucrurile
aşa cum sunt şi mai ales să le prezentăm aşa cum sunt.122
Doi savanţi europeni discutau.
- Şi ce mai faci?
- Studiez.
- Ca de obicei?
- Da.
- Frumos.
- Este.
- Şi eu studiez.
- Ce?
- O temă foarte actuală.
- Care?
- Cum a devenit ştiinţa populară în Europa.
- Interesant.
- Este.
- Şi?
- Şi ce?
- Cum a devenit ştiinţa populară în Europa?
- Cu mari greutăţi.
- Da?
- Da.
- De ce?
- Nu ştii?
- Nu.
- Fiindcă în vechime oamenii nu erau interesaţi de ştiinţă.
- Oare?
- Da.
- De ce?
- Din mai multe motive.
- Ce motive?
- Superstiţie.
- Nu ştiam.
- Păi tu nu au auzit de Giordano Bruno şi Galielo Galilei?
- Ba da.
- Şi?
- Păi nu ştii cât au pătimit ei de pe urma ştiinţei?
- Ba ba.
- În vechime în Europa tot ceea ce era ştiinţă trebuie să fie din Biblie.
- Aşa este.
- Vezi?
- Bine dar acum nu mai este aşa.
- Aşa este.
- Cum de s-au schimbat oamenii?
- Acum au căzut în cealaltă extremă.
Care?
- Totul este ştiinţă.
- Ai dreptate.
- Totuşi trecerea la ştiinţă s-a făcut treptat în Europa.
122 A se vedea Ion Jinga, Uniunea europeană în căutarea viitorului (Bucureşti, 2008).
60
- Cum?
- O să îţi spun o poveste în acest sens.
- Care?
- De chimistul suedez Jöns Jakob Berzelius (1779-1848) ai auzit?
- Nu.
- Este unul dintre fondatorii chimiei moderne.
- Frumos.
- Şi?
- Ei bine la vremea lui chimia nu era pe înţelesul oamenilor de rând.
- Şi?
- La un moment dat nişte oameni au voit să afle mai multe despre Jöns Jakob Berzelius.
- Şi?
- S-au dus la bucătăreasa lui şi au întrebat-o:
- Cum este stăpânul tău?
- Cum este?
- Da.
- Este un om foarte ciudat.
- De ce?
- Fiindcă se ocupă cu chimia.
- Şi?
- Face tot felul de lucruri ciudate.
- Cum ar fi?
- L-am văzut cum lua o sticlă mare cu un lichid şi-l turna într-o sticlă mai mică.
- Şi?
- Apoi agită lichidul din acea sticlă mică şi-l toarnă într-o sticlă şi mai mică, iarăşi agită lichidul şi îl
toarnă într-o sticluţă mică de tot...
- Şi mai apoi?
- Aruncă totul în chiuvetă.
- Hahaha.
- De ce râzi?
- Este comică întâmplarea.
- Oare?
- Da.
- Aşa erau văzuţi în vechime oamenii de ştiinţă.
- Ca nişte ciudaţi?
- Da.
- Aşa este.
- Bine acum lucrurile nu mai stau aşa.
- Evident.
- Oricum noi oamenii de ştiinţă nu trebuie să ştim numai teorie.
- Dar mai ce?
- Trebuie să fim şi nişte exemple morale.
- De ce?
- Fiindcă oamenii simpli au să ne judece.
- Cum?
- Ei vor zice: la ce bun atâta teorie dacă este un om de nimic?
- Să ştii că ai dreptate.
- Cum să nu fiu.
- A fost o discuţie plăcută cu tine azi.
- La revedere.
- La revedere.123
61
Auzim din ce în ce mai multe voci progresiste în Europa – cum a fost cea a lui Charles Darwin – care ne
spun că de fapt religia este mai mult o născocire a menţii omeneşti fiindcă ea nu poate să fie dovedită ştiinţific.
Putem şi trebuie să credem numai ceea ce este dovedit ştiinţific. Aceasta fiindcă a venit timpul să ne eliberăm din
sclavia religiei şi să păşim liberi în domnia ştiinţei. Aceasta fiindcă religia nu poate să dovedească cele pe care le
susţine. Pentru ştiinţa de azi religia lui Hristos nu este nimic mai mult decât o metodă prin care preoţii şi pastorii
ai ajuns să îşi ţină sub control supuşii. Acest fel de mentalitate este destul de larg răspândit în Europa şi unii chiar
cred că Biserica Ortodoxă nu este nimic altceva decât un partid politic care vine din trecutul întunecat al Evului
Mediu.
Pentru omul european de azi trebuie să ştim că religia nu este nimic mai mult decât superstiţie. Tot ceea
ce contează este să fi bogat şi să ai cât mai multă influenţă. Religia şi ea caută de fapt aceste lucruri pentru omul
european. Aşa se face că pentru „mentalităţile emancipate” ale Europei ştiinţa este noua religie şi religia nu este
nimic mai mult decât un instrument de control al maselor.124
Pentru orice european de bună credinţă trebuie să ne dăm seama că
- unirea,
- unitatea,
- înţelegerea
- şi consensul
sunt nişte valori de care toţi europenii avem nevoie. Avem nevoie unii de alţii în Europa nu numai la nivel
economic şi social ci şi la nivel
- religios
- şi spiritual.
Ca europeni am ajuns fiecare să trăim în propria noastră enclavă aşa zis creştină în care nu ne mai
interesează decât ceea ce este în enclava noastră. De acest pericol ştim că avertiza şi Iisus în pilda samarineanului
milostiv. Un om cade între tâlhari care după ce îl jefuiesc îl lasă avea viu lângă drum. Un preot din vechiul
Testament trece pe acolo dar nu se opreşte şi îşi continuă drumul. Un levit – castă ce ajuta preoţii Vechiului
Testament – trece şi el pe acolo şi nu îi acordă nici un ajutor celui vătămat. În cele din urmă un samaritean trece
pe acolo – samaritenii erau o provincie din mijlocul Israelului care milita pentru independenţă faţă de Israel.
Samariteanului i se face milă şi îl ajută pe cel vătămat.
Dacă ne voim uita mai bine la cum este şi cum se manifestă Europa în zilele noastre vom vedea că ea are
nevoie de mulţi samariteni milostivi. Aceasta fiindcă noi europenii am uitat să fim milostivi. Fiindcă suntem
creştini am ajuns să credem că trebuie să fim
- milostivi,
- generoşi,
- binevoitori
- şi gata de ajutor
numai pentru cei de o confesiune cu noi. Realitatea este cu totul alta. Trebuie să fie milostivi şi gata de ajutor
pentru toţi creştinii.
„Istoria Bisericii Ortodoxe ne oferă un foarte bun exemplu pentru ceea ce se doreşte a fi Uniunea
Europeană, în sensul că Ortodoxia reprezintă Biserica una, care se manifestă în deplinătatea ei într-o mulţime de
biserici locale. Biserica locală cuprinde în identitatea ei elementele specifice naţiunii, culturii şi limbii poporului
respectiv. Revelaţia divină şi botezul creştin n-au fost date în vederea uniformizării creaţiei şi suprimării
diversităţii naturale şi istorice a omenirii. Rostul botezului este de a şterge doar păcatele celui botezat, ci nu şi
identitatea etnică a acestuia. De mai bine de două milenii de la îmbrăţişarea creştinismului, diferitele popoare
continuă să fie ceea ce au fost la început, respectiv comunităţi umane distincte, având o naţionalitate, limbă,
simţire, cultură şi tradiţie proprie.”125
Ceea ce se poate vedea în cazul Europei este că de cele mai multe ori Europa a căutat ca speranţa 126 să
vină de alţii sau mai bine spus din exterior. De ce să aşteptăm ca binele în Europa să vină din America de Nord,
America de Sud, China sau Australia? Trebuie să fim cât se poate de iubitori între noi europenii fiindcă în acest
mod vom ajunge să oferim
- o şansă,
124 A se vedea Jordan B. Peterson, Maps of meaning. The architecture of belief (Londra, 1999).
05.01.2023).
126 A se vedea Radu Teodorescu, Speranţa creştin ortodoxă pentru lumea de azi (Cugir, 2015).
62
- o speranţă
- şi o perspectivă
Europei în care trăim toţi creştinii din confesiuni diferite. Trebuie să fim ferm convinşi noi ca europeni că un
viitor mai bun pentru Europa nu va venii din exterior ci din interior fiindcă viitorul este unul pe care noi cu toţii
ni-l facem şi ni-l croim. Acest lucru ne spune că dacă am iubii cu adevărat Europa fără doar şi poate că am
ajunge să depăşim crizele religioase pe care tot noi i le-am provocat.127
„Până în prezent, Europa s-a întemeiat ţinând seama cu precădere de interese economico-financiare şi
politice. Prin urmare, a încercat să satisfacă mai ales nevoile primare ale omului, chiar dacă tensiunile, conflictele
şi crizele n-au dispărut. Aşa cum arată binecunoscuta „piramidă a lui Maslow“, însă, acesta este nivelul cel mai de
jos al nevoilor omului; el este important, dar incomplet şi insuficient. Urmează apoi al doilea nivel, cel
intelectual, pe care europenii l-au atins, chiar dacă nu în mod desăvârşit. Mai este, însă, nevoie de un al treilea,
care în prezent lipseşte în mare parte Europei, şi anume cel metafizic şi spiritual-duhovnicesc. Fără acesta,
Europa de azi îl ignoră pe Dumnezeu sau se comportă ca şi cum Dumnezeu n-ar exista.”128
Este foarte adevărat că cei mai mulţi europeni nu se gândesc la ceea ce vrea Dumnezeu cu Europa. Sunt
relativi puţini europeni care se gândesc că Dumnezeu are:
- un plan,
- o intenţie,
- o pronie
- şi o direcţie
pentru Europa. Aceasta fiindcă este bine să ştim că europenii deşi se declară creştini au demonstrat că pot să fie
extrem de egoişti când vine vorba de voia lui Dumnezeu raportat la voia lor. Cum altfel se explică atât de multe
războaie pe teritoriul european? Să fi voit Dumnezeu să existe atât de multe războaie în Europe? Fără doar şi
poate că nu. Totuşi europenii au preferat de cele mai multe ori să nu ţină cont de Dumnezeu şi să
- îşi facă,
- să îşi croiască
- şi să îşi realizeze
propriul lor destin.
Prin urmare ţinem să le aducem aminte europenilor că a fi european înseamnă să umbli în voia lui
Dumnezeu. Ei bine din ce în ce mai puţini europeni iau în calcul voia lui Dumnezeu. Aceasta fiindcă cei mai
mulţi europeni sunt creştini numai formali.
La un anumit nivel trebuie să ştim că principiile revoluţiei franceze de la 1789 sunt actuale şi în zilele
noastre. Toată Europa are nevoie de
- egalitate,
- fraternitate
- şi libertate.
Ele sunt pentru cei mai mulţi o frumoasă teorie franţuzească însă nu se aplică mai nimănui. Acest lucru
ne spune că mai toţi europenii ştiu care este teoria pentru a face o Europă
- mai frumoasă,
- mai bună
- şi mai trainică.
Totuşi sunt puţini europeni care sunt creştini autentici şi care i-au chemarea de a slujii Europei sinceri şi
dezinteresaţi.
Fiindcă este divizat creştinismul european este
- searbăd
- convenţional
- şi formal.
Ca să avem o Europă trainică şi sănătoasă trebuie să revenim la principiile creştine ale iubirii şi iertării.
Numai aşa Europa va intra pe făgaşul ei normal.
Cei mai mulţi europeni de azi gândesc succesul Europei în prosperitate şi mulţi bani. Este şi acest lucru
un fapt de care trebuie să ţinem cont însă trebuie să ştim că la bani şi prosperitate nu vom ajunge dacă nu avem
127A se vedea Laurenţiu Petrila, Criza valorilor europene în contextul globalizării. Perspective identitare asupra Europei (Cluj-Napoca, 2019).
05.01.2023).
63
un creştinism sănătos în Europa. Ori se poate vedea că în nici un caz creştinismul nu este sănătos în Europa
fiindcă este divizat. Ba mai mult, acest creştinism – care ar trebuii să ne unească pe toţi în Hristos – este cauza la
cea mai periculoasă şi mai mare diviziune din Europa: diviziunea religioasă.129
„În acest context, Biserica va trebui să dovedească cât mai convingător că este un spaţiu de coagulare a
oamenilor prin iubirea şi comuniunea în Hristos. Modelul unităţii creştine transpare din dorinţa şi scopul
Bisericii de a constitui comuniunea deplină, care nu înseamnă nici pe departe absorbire, ci comuniune în adevăr
şi iubire. Această cale nu are alternativă: este calea Bisericii lui Hristos. Această imagine a Bisericii care cuprinde
credincioşii din atâtea locuri, vremuri şi neamuri, uniţi prin credinţa în acelaşi Iisus Hristos, trebuie să devină
principalul reper şi argument pentru unitatea Europei şi popoarelor ei.
Dacă Ortodoxia rămâne fidelă vechii unităţi creştine din trecut, ea poate deveni de acum înainte deschisă
redobândirii unităţii viitoare. Eliberată de povara regimului comunist, existentă în cea mai mare parte a ţărilor
ortodoxe, Ortodoxia nu se va mai adresa exclusiv trecutului, ci şi viitorului.”130
Este evident că Hristos în Europa de mai multe ori a încercat să fie
- discreditat,
- îngropat,
- trecut cu vederea,
- ignorat
- şi desconsiderat.
La lecţiile de istorie sunt făcute aceste lucruri dar se pare că în Europa nu au nici un efect. De ce? Fiindcă
sunt din ce în ce mai mulţi care nu vor să ştie de Hristos la nivel serios.
Europa după cum ştim a trecut în istorie prin mari greutăţi:
- ciumă,
- holeră,
- epidemii,
- foamete,
- sărăcie
- sau crize economice
cu toată ar fi trebuit să îl aducă pe european mai aproape de Hristos şi de ce nu de ortodoxie. Ei bine se pare că
mai ales Europa de vest a devenit opacă. Ea îşi pune speranţele şi credinţele strict în această lume. Cu alte
cuvinte „să mâncăm şi să bem fiindcă mâine ne vom duce şi nu vom mai fi.”
Ceea ce mai puţini europeni remarcă este că Biserica Creştin Ortodoxă a rezistat în Europa de aproape
2000 de ani. Au fost suişuri şi coborâşuri în istoria ortodoxiei europene dar ea este şi acum şi se pare că dincolo
de toate
- negaţiile,
- contestaţiile,
- îndoielile
- şi frustrările,
ei bine, Europa are nevoie de creştinismul ortodox.
Au fost mai multe încercări în Europa de a extirpa şi a extermina creştinismul ortodox odată pentru
totdeauna însă ceea ce este demn de luat în considerare este că mai toate aceste încercări au eşuat sub o formă
sau alta.131
Ceea ce se poate vedea este că se poate trăi şi separaţi religios în Europa însă nu trebuie să uităm că
probabil am trăii mult mai bine dacă am fi uniţi religios şi dacă toţi europenii ne-am închina la acelaşi Hristos.
Este clar că în prezent pe pământul european sunt mai mulţi hristoşi. Ori ceea ce cu toţii ştim este că în istorie a
existat un singur Hristos.
Dincolo de toate truismele şi amăgirile atunci când un european Îl caută sincer pe Hristos, el de fapt
caută ortodoxia. Aceasta fiindcă – fără să ne mândrim – Biserica Ortodoxă este cea mai veche Biserică din
Europa. Dacă mergem la izvor şi voim să bem apă, de unde vom bea din josul izvorului unde apa este murdară
sau de la locul unde răsare izvorul unde apa este curată? Evident că vom bea apă de la sursă fiindcă acolo este
cea mai curată.
129 A se vedea Anca Manolescu, Andrei Pleşu, Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan (Iaşi, 2005).
05.01.2023).
131 A se vedea Nicolae Păun, Europa unită, Europa noastră (Cluj-Napoca, 2003).
64
„Biserica Ortodoxă a exercitat o mare influenţă în formarea identităţii civilizaţiei europene. Părinţii greci
ai primelor veacuri au reuşit o sinteză minunată, armonioasă a principiilor spiritului european, iar Biserica
Ortodoxă de astăzi promovează pe mai departe acest spirit al tradiţiei patristice. Ortodoxia a păstrat o legătură
directă, prin spiritul ei tradiţional sever, cu conţinutul primordial al fundamentelor spiritului european, după cum
acestea şi-au lăsat amprenta asupra tradiţiei patristice şi moştenirii spirituale a popoarelor creştine până în
timpurile moderne. Acest spirit se păstrează şi azi integru, chiar dacă regimul ateist i-a mai diminuat
strălucirea.”132
Se spune că doi bancheri europeni s-au întâlnit şi discutau.
- Şi cum merge cu banca ta?
- Ca de obicei.
- Deci bine?
- Da.
- Mă bucur.
- Dar cu banca ta?
- Şi cu a mea.
- Foarte bine.
- Ce?
- Tu ai remarcat când de mult accent pun europenii pe bani în ultimul timp?
- Da.
- Este ca şi cum tot ceea ce contează sunt banii.
- Asta nu este de acum.
- Dar de când?
- De când este lumea.
- Crezi?
- Da.
- Banii sunt importanţi dar au o funcţie limitată.
- Care este acea?
- De a ne ţine în viaţă.
- Numai atât?
- Nu banii sunt sensul vieţii.
- Dar cine?
- Nu ştii?
- Nu.
- Se poate aşa ceva?
- Sunt sincer.
- Sensul vieţii este Dumnezeu.
- Ai dreptate.
- Totuşi banii sunt pentru mulţi europeni sensul vieţii.
- Şi ce se poate face în acest sens?
- Nu multe.
- De ce?
- Omul are libertatea de la Dumnezeu să îşi aleagă ce sens al vieţii vrea.
- Asta aşa este.
- Din nefericire după cum am spus cei mai mulţi fac din bani sensul vieţii.
- Trebuie să fiu de acord.
- Mă bucur.
- Şi cum să îi învăţăm pe europeni să revină cu picioarele pe pământ?
- Ar fi o soluţie.
- Care?

05.01.2023).
65
- Tu de regele Filip al VI-lea al Franţei ai auzit?
- Nu.
- Acest rege a făcut o dată un calcul cu privire la visteria statului.
- Şi?
- A putut vedea că veniturile din impozite au scăzut considerabil.
- Înţeleg.
- Ce şi-a spus regele Filip al VI-lea?
- Ce?
- Ce ar fi să merg şi să vorbesc cu curtenii (sfetnicii) mei?
- Şi a mers?
- Da.
- V-am adunat aici fiindcă avem o problemă.
- Ce problemă maiestate?
- Zilele astea am verificat visteria statului.
- Şi?
- Sunt din ce în ce mai puţini bani.
- Între curteni s-a făcut linişte.
- Care este cauza? A întrebat regele.
- Vă spun eu maiestate, s-a auzit o voce.
- Cine era?
- Era bufonul de la curte.
- Bufonul?
- Da.
- Şi ce a făcut el?
- Bufonul a luat o bucată de gheaţă şi i-a dat-o unui curtean.
- Acum daţi-o din mână în mână.
- Şi?
- Curtenii au dat gheaţa din mână în mână.
- Şi gheaţa s-a topit nu?
- Da.
- Când să ajungă la regele gheaţa era topită.
- Iată care-i cauza!, adăugă maliţios bufonul.
- Hahaha bună lecţie a dat bufonul.
- Aşa este.
- Ştiu că bufonii erau meniţi să spună care este adevărul.
- Da.
- Ştiu că banii sunt făcuţi să circule.
- Ştii vechea întâmplare: banii nu aduc fericirea dar o întreţin.
- Este adevărată?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă nu are cum să te facă fericit o bucată de hârtie.
- Aşa este.
- Totuşi nu trebuie să ignorăm banii.
- De ce?
- Fiindcă avem nevoie de ei.
- Ştiu că există un demon al banilor.
- Mamona?
- Da.
- Dacă suntem creştini autentici şi mergem la biserică Mamona nu ne poate face nimic.
- Aşa este.
- Evident.133
66
Dacă este să ne uităm la cum merge Europa în zilele noastre ne putem da seama că a ajuns să fie un
pământ condus de bani. Pentru mai mulţi europeni Mamona a ajuns să fie mai important decât Hristos. Trebuie
să ne dăm seama că numai dacă vom ajunge să fim unii care să ne centrăm pe Hristos vom aduce acel echilibru
despre care am vorbit şi care este atât de necesar Europei.
După cum am spus trebuie să fim conştienţi că în Europa deşi sunt mai mulţi care se numesc pe sine
creştini ei bine ei sunt creştini numai formali. Nu greşim dacă spunem că în Europa sunt şi mulţi farisei care cred
că dacă pozează în mari creştini restul europenilor îi vor aprecia şi adula. Mai ales în lumea politică europeană se
poate vedea acest lucru. Nu trebuie să întregime că între a fi creştin şi a fi european este cumva o identitate ci
ceea ce trebuie să fim conştienţi este că dacă voim să avem o Europă unită vom reuşii să facem acest lucru prin a
avea un singur Hristos la care să ne închinăm. Atâta vreme cât în Europa vor fi mai mulţi hristoşi acest pământ
binecuvântat de la Dumnezeu pe nume Europa nu va putea să fie unit cu adevărat.134
CONCLUZII
Cartea aceasta este un produs al iubirii pentru Europa. Ama ajuns la concluzia că sunt din ce în ce mai
puţini cei care iubesc Europa. Sunt mulţi care tot ceea ce vor să facă este să profite de pe urma Europei şi de ce
să nu spunem că pe parcursul timpului au fost mai mulţi cei care au râvnit la bogăţiile Europei. Europa nu este
numai moneda euro de circulaţie europeană. Europa înseamnă mai multe lucruri:
- tradiţie,
- cultură,
- istorie,
- ştiinţă
- artă
- sau economie.
În secolul al XXI-lea poate a venit timpul ca noi europenii să ajungem să ne dăm seama că nu mai putem
merge pe drumuri separate şi individuale. Au fost făcute mult prea multe
- crime,
- războaie,
- conflicte
- şi ucideri
în numele unor orgolii care nu valorează nimic.
La fel de bine trebuie să ştim că în Europa au fost mai mulţi cei care au visat la moartea totală a
creştinismului. Fie că a fost Nietzsche – care chiar a anunţat moartea lui Dumnezeu – sau Hitler – care a
declanşat un război mondial – ceea ce trebuie să ştim este că vremea dezbinării şi a hegemoniilor religioase ar
trebuii să se încheie. Câte victime şi câţi morţi mai trebuie să plătească Europa orgoliilor imperiale şi
hegemonice?
„Începând cu ultimele decenii ale secolului trecut, numărul creştinilor practicanţi se află în scădere, din
ce în ce mai multă lume manifestând interes faţă de unele religii, venite majoritatea prin intermediul migranţilor
în Europa. Tot mai puţină lume se identifică astăzi cu valorile creştine tradiţionale, aceste valori, dar și principiile
sănătoase de viaţă din punct de vedere moral fiind contestate de tot mai multe organizaţii, atât americane, cât şi
europene, care sub masca apărării drepturilor omului şi în virtutea corectitudinii politice promovează tot soiul de
practici dubioase, prezentându-le tinerei generaţii ca pe ceva cât se poate de normal şi chiar la modă.
De aceea, Biserica este pusă în situaţia de a face faţă unor astfel de atitudini şi tendinţe care nu au nimic
comun cu ceea ce creştinii numesc viaţa în Hristos, sau viaţa în Biserica lui Hristos. Aşadar, cum poate ajunge
mesajul Evangheliei la generaţiile tinere care, bombardate fiind cu mesaje ideologice agresive prin intermediul
televiziunilor şi al internetului, de la vârste foarte fragede, îşi schimbă modul de a relaţiona şi de a percepe
realităţile spirituale ale lumii? Iezuitul francez Michel de Certeau vorbea despre dezinstituţionalizarea
Creştinismului, fenomen care se vede mai ales din felul cum este citită, folosită şi interpretată Sfânta Scriptură, de
multe ori, textul scripturistic fiind interpretat nu în duhul Părinţilor Bisericii, ci prin prisma diferitelor patimi ale
celui care încearcă să dea o anumită semnificaţie textului respectiv.”135
134 A se vedea Tony Judt, Europa iluziilor (Iaşi, 2000).

135 Preot Ștefan Sfarghie https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/multiculturalismul-si-pluralismul-religios-astazi-176761.html
(accesat 05.01.2023).
67
Este trist să vedem – dar totuşi este o realitate – că în Europa încă mai funcţionează legea junglei care
spune că cel care are mai multă putere politică în cele din urmă impune legea (sau mai bine spus conduce). În
această carte am vorbit cât se poate de mult despre această problemă şi am evidenţiat că acest conflict dintre
estul şi vestul Europei nu ajută cu nimeni şi cu nimic. Faptul că această carte a noastră militează pentru
- unirea,
- unitatea
- şi unificarea
Europei nu înseamnă că trebuie să credem într-un fel de anulare a graniţelor Europei aşa cum le ştim azi. Ceea
ce vom să spunem este că poate a venit vremea să învăţăm din lecţiile trecutului (a istoriei) şi să ne aducem
aminte câte victime a făcut dezbinarea din Europa. Nu putem să lăsăm ca lucrurile şi decurgă la fel şi să ne
comportăm ca şi cum nu există ură naţională şi etnică în Europa. Aceasta fiindcă pe bună dreptate această ură
există şi dacă nu este combătută la timp ea va face multe alte victime.136
Am voit în această carte să evidenţiem că noi europenii nu ne mai putem minţii la nesfârşit cum că există
mai mulţi hristoşi la care ne închinăm în mod
- separat
- şi privat.
Există un singur Hristos şi o singură Biserică şi nu trebuie să credem că Hristos se divide şi se separă în
Sine.
După cum am spus sunt mai mulţi care deşi trăiesc în Europa se comportă faţă de semenii lor ca şi cum
ar fi de pe alte planete. În cele din urmă suntem cu toţii europeni şi binele nostru comun este condiţionat de:
- cooperare,
- împreună lucrare,
- sinergie
- şi capacitatea de a coopta cu cei care sunt diferiţi.
Am voit să prezentăm în această carte că una dintre cele mai mari ameninţări cu care ne confruntăm noi
europenii este divizarea religioasă care se manifestă printr-o hegemoniei religioasă la nivel european care durează
de mai multe secole.
Sunt mulţi europeni care trebuie să ştim că sunt unii care când vine vorba de semenii lor europeni se
comportă la fel ca struţul care când pericolul vine spre el îşi bagă capul în nisip pentru ca în acest fel pericolul să
nu îl vadă.
- Comunism,
- rasism,
- fascism,
- nazism,
- şovinism
- sau fundamentalism
au fost cu toate ideologii care au făcut ravagii în Europa. Se spune că cei care nu vor să înveţe din istorie riscă să
o repete. Ei bine şi noi cei de azi ca europeni riscăm să repetăm istoria şi să facem mult rău Europei.
Deşi nimeni nu o recunoaşte sunt mulţi care prin atitudinea şi ideologiile lor fac mult rău Europei.
„Multiculturalismul a rămas totuşi în Europa o realitate a vieţii, o realitate a grupurilor diverse ce convieţuiesc în
cadrul aceluiaşi spaţiu geo-politic şi care se raportează diferit la ceea ce numim astăzi valori europene. Ruptă de
Creştinism, identitatea europeană poate fi contestată astăzi, pentru că este pusă la îndoială însăşi capacitatea
construcţiei europene de a promova conştiinţa apartenenţei europenilor la Uniunea Europeană, căci, după cum
am văzut, domeniul economic şi cel politic nu sunt de ajuns. Fără o identitate colectivă care să depăşească
graniţele naţionale, şi aici mă refer la Creştinism, şi fără un cadru comun pentru implementarea proiectelor,
europenizarea nu prea pare să fie posibilă.”137
Hegemonia religioasă a Europei este o rană adâncă ce generaţie după generaţie este hrănită şi menţinută
deschisă. Europenii se ascund în spatele ideologiilor naţionale pentru a îşi ascunde răutatea şi nepăsarea faţă de
continentul pe care trăiesc. De ce să nu spunem că acest conflict dintre estul şi vestul Europei nu are nimic
creştin în el şi este cel mai mult o dovadă de barbarie şi de grosierism? Este oare o Europă grosieră cea pe care
136A se vedea Preot Dăscălescu Vasile Cristian, Relaţia Biserică-Stat în Uniunea Europeană (Iaşi, 2018) teză de doctorat.
137 Preot Ștefan Sfarghie https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/multiculturalismul-si-pluralismul-religios-astazi-176761.html
(accesat 05.01.2023).
68
ne-o dorim să o locuim şi să o populăm? Fără doar şi poate că nu. Prin urmare nu greşim dacă spunem că
hegemonia religioasă europeană este una dintre cele mai mari barbarii din toate timpurile. Ea este o ascunzătoare
în care cei mai mulţi europeni îşi ascund ura şi răutatea şi mai ales dispreţul faţă de Hristos şi Biserica Lui.138
O privire de ansamblu la istoria Europei – după cum am spus în paginile acestei cărţi – este o istorie a
extremelor. În Europa am avut mari sfinţi după cum au fost:
- Sfântul Grigorie Palama,
- Sfântul Dionisie Areopagitul,
- Sfântul Nicodim Aghioritul,
- Sfântul Cosma Etolianul,
- Sfântul Ioan Casian,
- Sfântul Ioan de Rila
- Sfântul Daniil Sihastru,
- Sfântul Atanasie Atonitul
şi mulţi alţii.
Pe de cealaltă parte Europa a dat unele dintre cele mai infame nume din istorie:
- Hitler,
- Nero,
- Mussolini,
- Caligula,
- Ceauşescu,
- Nietzsche,
- Cioran,
- Marchizul de Sade
- Sau Jack Spintecătorul.
În această Europă a extremelor este bine să ştim că trebuie să păstrăm un echilibru sau mai bine spus o
linie de mijloc. „Istoria Europei este evocată ca o suită de războaie şi de alianţe ale popoarelor europene dintre
ele. Ideea de o Europă una ca o entitate juridică, politică şi economică, fondată pe un anume număr de principii
etice denumite “Drepturile Omului” a văzut lumina zilei după cel de al doilea Război Mondial, în partea
occidentală a continentului european. Printre principale victime ale celor două războaie mondiale traumatizate de
invazia barbariei naziste, popoarele din Europa Occidentală aspirau la o organizaţie care să permită evitarea
repetării unor astfel de catastrofe. “Să nu se mai întâmple niciodată”, aceasta este deviza oricărei generaţii. Astfel,
în acest context şi în acest climat, o mare mişcare politică şi filosofică ajunge la fondarea pe o parte, în 1949 a
Consiliului Europei pe de alta, nouă ani mai târziu, a Comunităţii sau a Uniunii Europene.”139
Sunt din ce în ce mai mulţi europeni care îşi spun mari speranţe în Uniunea Europeană. Aceasta fiindcă
după statisticile la zi se pare că până şi britanicii care au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană au ajuns să
regrete acest lucru.
Uniunea Europeană însă trebuie să ştim că nu ne va rezolva marea problemă a hegemoniei religioase.
Aceasta fiindcă Uniunea Europeană este mai mult o uniunea care este făcută:
- economic
- şi politic.
Este de amintit aici că nevoile economice ale europenilor i-au făcut să treacă peste diferenţele naţionale şi
să creeze Uniunea Europeană. Cum se face că europenii se comportă ca şi cum nu ar avea nici o nevoie
sufletească şi spirituală?
Se poate vedea aici ironia sorţii şi iată de ce noi creştinii ortodocşi nu trebuie să batem în retragere în faţa
europenilor de azi. Aceasta fiindcă noi ca europeni avem atât de multe lucruri
- de descoperit,
- de inventat,
- de studiat
- şi de învăţat.140
„Aşa cum ne îndeamnă simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan pe care noi îl recunoaştem în
cursul fiecărei liturghii, eu cred că Biserica Ortodoxă în realitatea sa profundă, esenţială transcede toate limitările
138 A se vedea George Colang, Barbarul. Portretul omului modern (Editura Minerva, 2011).
139 Elisabeth Behr Sigel https://www.nistea.com/teologie/locul-bisericii-ortodoxe-in-constructia-europeana/576 (accesat pe 05.2023).
140 A se vedea Iordan Gheorghe Bărbulescu, Noua Europă. O istorie politică a (re)unificării europene (Iaşi, 2022).
69
etnice şi culturale din care o amintim şi pe cea Orient- Occident. Ea se recunoaşte ca fiind, împreună cu celelalte,
după har, după vocaţia sa divină - dincolo de păcat şi de slăbiciunile umane ale membrilor săi - Trupul lui Hristos
şi templu Duhului Sfânt, o comunitate chemată şi capabilă - tot după har să reunească toţi oamenii şi totul din
om, de a aduna în unitatea catolică şi dinamică toate valorile umanităţii pentru ale oferi, în Hristos, prin Duhul
Sfânt, binecuvântării Tatălui care este izvorul, Arche, a tot ce este bun.” Ale tale dintru ale Tale, Ţie Ţi-aducem
de toate şi pentru toate” astfel sună la euharistie rugăciunea Bisericii Ortodoxe care culminează în epicleză prin
invocarea Duhului Sfânt – Catolică , adică universală, Biserica Ortodoxă urează în acelaşi timp ca fiecare din
Bisericile surori care o compun să trăiască din viaţa sa proprie, cu limba şi tradiţia sa: unitatea şi diversitate în
lumina Treimii Celei Una. Această viziune inspirată nu putea oare să o aducă Biserica Ortodoxă Europei ce se
construieşte, polifoniei complexe europene.”141
Doi ziarişti europeni discutau într-o zi.
- Mă bucur să te văd.
- Şi eu.
- Cum mai eşti?
- Ei cum sunt?
- Cum?
- Cam dezgustat.
- Da?
- Da.
- De ce?
- De ceea ce are loc în Europa.
- Adică?
- Cum se încheie un război cum începe altul.
- Mai precis?
- S-a încheiat primul război mondial şi a început al doilea război mondial.
- Da, ambele au început în Europa.
- S-a încheiat al doilea război mondial şi a început Războiul Rece.
- Aşa este.
- S-a încheiat Războiul Rece şi a început războiul de destrămare al Iugoslaviei.
- Trist.
- S-a încheiat războiul din Iugoslavia şi a început războiul din Ucraina.
- Şi de ce au avut loc toate aceste războaie în Europa?
- Din două motive.
- Care?
- Primul este răutatea.
- Şi al doilea?
- Mândria, orgoliul.
- Cum să nu.
- La asta încerc să mă gândesc acum.
- Nu putem să stăm cu mâinile în sân.
- De acord.
- Dar ce putem să facem?
- Avem nevoie de multă înţelepciune.
- Înţelepciune?
- Da.
- Pentru ce?
- Pentru ca să evităm aceste războaie prosteşti.
- Ştii la ce mă gândeam zilele astea?
- La ce?
141 Elisabeth Behr Sigel https://www.nistea.com/teologie/locul-bisericii-ortodoxe-in-constructia-europeana/576 (accesat pe 05.2023).
70
- Tu de înţeleptul Solon ai auzit?
- Nu.
- A fost un înţelept din antichitate.
- De unde?
- Din Grecia.
- Şi ce este cu el?
- La un moment dat Solon a fost la curtea regelui Cresus.
- Şi?
- Cresus era un rege foarte orgolios.
- Cum sunt mai toţi oamenii de stat de azi nu?
- Da.
- Oamenii s-au schimbat dat năravurile nu.
- Aşa este.
- Şi?
- Ei bine într-o zi regele Cresus s-a îmbrăcat cu toate podoabele regale şi s-a suit pe tron.
- Înţeleg.
- A dat ordin să fie adus Solon.
- Hei Solon! I-a spus regele.
- Ce este?
- Ai mai văzut aşa ceva?
- Ce?
- Un spectacol mai frumos decât acesta?
- Care?
- Hai nu te face că nu ştii.
- Nu ştiu.
- Nu este o viziune splendidă să mă vezi pe mine pe tron cu toate aceste straie şi podoabe minunate?
- Nu.
- Cum aşa?
- Uite aşa.
- Unde ai mai văzut tu ceva mai frumos decât ce vezi acum?
- La cocoşi, fazani şi păuni.
- Cum?
- Îţi spun şi de ce rege.
- De ce?
- La cocoşi, fazani şi păuni frumuseţea este naturală.
- Şi la mine nu?
- Nu.
- De ce?
- Ei strălucesc în culori naturale, care sunt de mii de ori mai frumoase.
- Regele a rămas fără de nici o replică.
- Hahaha.
- Bună povestea nu?
- Da.
- Se potriveşte la mai mulţi oameni de stat europeni nu?
- Da.
- Deci vezi trebuie multă înţelepciune în Europa.
- Pentru a ajunge să o aduci pe calea ce bună?
- Da.
- Acum sunt total de acord cu tine.
- Mă bucur.
- Trebuie să ştii ce să spui şi când să spui.
La revedere
- La revedere.142
142 https://paginarium.ro/expresii-celebre-bogatiile-lui-cresus/ (accesat e 11.01.2023).

71
Faptul că în Europa există cu adevărat o ameninţare a hegemoniei religioase se datorează mai ales
orgoliilor şi mândriei care de mai multe secole bântuie continentul nostru. Poate venit vremea să mai renunţăm
la orgolii şi să Îl căutăm sincer şi dezinteresat pe Hristos. Acest lucru cu siguranţă dar da o cu totul altă dinamică
Europei şi modului în care se manifestă ea în prezent.143
Cartea noastră este despre Europa dar nu orişicum despre Europa ci mai mult despre o ameninţare care
bântuie Europa de sute de ani. Ceea ce este mai trist este că această ameninţare a hegemoniei religioase din
Europa a făcut mai multe victime şi dacă nu este oprită va continua să facă şi pe viitor. Trebuie să ştim că o
Europă dezbinată religios este o Europă mai săracă şi mai neputincioasă. Sunt însă destui de mulţi oameni răi
care vor să facă rău Europei şi să o arunce în disperare. În loc să fim liniştiţi şi împăcaţi în Europa de mai multe
ori am ajuns să gustăm din fructul amar al disperării. Ei bine cartea noastră se vrea o soluţie la această mare
problemă hegemoniei religioase europene. La fel de bine cartea noastră se vrea o lectură plăcută pentru toţi
europenii de bine.
143 A se vedea Cum să biruim mândria. Lecţii de vindecare a mândriei din sfaturile sfinţilor părinţi (Bucureşti, 2011).
72

Creştini Contra Creştini: Europa Sub Ameninţarea Hegemoniei Religioase

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Creştini Contra Creştini: Europa Sub Ameninţarea Hegemoniei Religioase

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RADU TEODORESCU

CREŞTINI CONTRA CREŞTINI: EUROPA SUB

profesor Vasile Leb.

11 http://mariannazat.ro/anecdote-cu-oameni-celebri/ (accesate pe 29.06.2022).

ŞI TOTUŞI ECHILIBRUL EUROPEI ESTE FRÂNT

12 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

14 https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_religioase_europene (accesat pe 02.01.2023).

25 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

30 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

32 A se vedea Panaiotis Nellas, Omul animal îndumnezeit (Sibiu, 2009).

CAUZELE SCHISMEI: EUROPA DE EST ŞI EUROPA DE VEST SAU RELIGIE DE EST ŞI

35 Sfântul Iustin Popovici http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

40 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

44 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

48 Paul Valery, Criza spiritului apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

51 Victor Hugo (1849) http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Europa (accesat pe 16.11.2022).

54 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002 apud

55 https://www.revistaromaniamare.ro/anecdote-cu-oameni-celebri-3 (accesat pe 29.06.2022).

AGRESIVITATEA HEGEMONICĂ A CONFESIONALISMULUI CREŞTIN EUROPEAN

Există 5 mari confesiuni creştine în Europa:

59 http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/ (accesat pe 16.11.2022).

62Idem Sfântul Iustin Popovici.

64 Idem Sfântul Nicolae Velimirovici.

66 https://www.revistaromaniamare.ro/anecdote-cu-oameni-celebri-3 (accesat pe 29.06.2022).

67 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

apostaziei/ (accesat pe 16.11.2022).

69 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

72 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

74Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

75 https://www.ganduriefemere.com/t1376-anecdote-cu-si-despre-oameni-celebri (accesat pe 29.06.2022).

LUPTA HEGEMONICĂ A ORGOLIILOR NAŢIONALE ÎN EUROPA ŞI INFLUENŢA EI

78https://en.wikipedia.org/wiki/Hubris (accesat pe 05.01.2023).

87 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

89 Sfântul Iustin Popovici Popovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/

apostaziei/ (accesat pe 16.11.2022).

91 Sfântul Nicolae Velimirovici http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-cultura-europeana-ca-o-cultura-a-

TENDINŢELE DE UNIFICARE A EUROPEI SUNT RESPECTABILE DAR TOTUŞI

94 Preot prof. dr. Dumitru Radu https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ortodoxia-integrarea-europeana-91087.html (accesat pe

99 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

103 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

108 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

112 http://anecdote-istorice.blogspot.com/ (accesat pe 29.06.2022).

DEŞI EUROPENII SUNT CREŞTINI LUPTA HEGEMONICĂ DE DOMINARE TERITORIALĂ

115 https://www.zf.ro/opinii/rusia-a-treia-roma-o-poveste-desarta-20487237 (accesat pe 10.01.2022).

118 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

2019) în capitolul Ieremia II şi preoţimea luterană.

123 http://anecdote-istorice.blogspot.com/ (accesat pe 29.06.2022).

132 Preot Nicolae Achimescu https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/ortodoxia-in-noua-europa-v-37728.html (accesat pe

133 http://anecdote-istorice.blogspot.com/ (accesat pe 29.06.2022).

134 A se vedea Tony Judt, Europa iluziilor (Iaşi, 2000).

141 Elisabeth Behr Sigel https://www.nistea.com/teologie/locul-bisericii-ortodoxe-in-constructia-europeana/576 (accesat pe 05.2023).

142 https://paginarium.ro/expresii-celebre-bogatiile-lui-cresus/ (accesat e 11.01.2023).

S-ar putea să vă placă și