Gestiunea deșeurilor Curs 9

TRATAMENTE NOI

1. Compactarea în sfere

Deşeurile brute sunt puse intr-un recipient unde sunt compactate prin intermediul unor
prese hidraulice puternice. Se obţin astfel blocuri în formă de sferă, cub etc. al căror volum
reprezintă 15% - 20% din volumul iniţial. Aceste blocuri sunt apoi depozitate.
Acest tratament nu diminuează în totalitate riscul nocivităţii deşeurilor. Depozitarea
blocurilor compactate trebuie deci să facă obiectul aceloraşi recomandări ca şi în cazul
deşeurilor brute.
Această tehnică are aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi procesul de depozitare
controlată la care se mai adaugă:
 Avantaje suplimentare: reducerea mare a volumului permite o diminuare importantă a
cheltuielilor de transport şi reprezintă o soluţie de moment a problemei risipei de teren:
descărcarea gunoiului sub formă de mingi necesită 1m3/tonă, cea a deşeurilor brute necesită
2m3/tonă şi cea a deşeurilor concasate (măcinate) 1,5m3/tonă.
 Dezavantaje suplimentare: acestea rezidă mai ales în costurile tratamentelor, respectiv
cheltuieli de investiţii şi de exploatare.
Se mai adaugă şi faptul că această tehnică aduce mari servicii tratamentului deşeurilor
incomode de origine menajeră sau de altă origine.

2. Compactarea sub forma de sfere şi ambalarea

Acest procedeu (Tesuka), de origine japoneză, se aplică la aproximativ o cincime din

deşeurile menajere colectate, prin folosirea a 45 de instalaţii răspândite în toată Japonia.
Procedeul comportă următoarea secvenţă de operaţiuni:
 comprimarea sub formă de sferă;
 „ambalarea” cu o structură metalică;
 scufundarea într-o baie de bitum oxidat, la 200˚C; pentru cazurile particulare,
„ambalarea” finală se face în beton.
Materialul obţinut este valorificabil, el fiind folosit la rambleierea carierelor de piatră,
la construirea digurilor şi chiar la construirea clădirilor în Japonia.
Costul acestui tratament este ridicat, cam la fel de mare ca cel al incinerării. Posibilităţile
valorificării blocurilor ar trebui în mod evident să permită reducerea cheltuielilor. Se pare însă
că, dacă aceste debuşee de utilizare există în Japonia, ele nu există în alte ţări, unde pe piaţă
sunt disponibile materiale de rembleiere mai ieftine.
Din punct de vedere al incidenţei la mediu, există dubii legate de faptul că „ambalarea
deşeurilor” nu face să dispară riscurile de contaminare, mai ales în cazul fisurării blocurilor.
Trebuie totuşi remarcat ca aceste blocuri sunt studiate de mai mulţi ani de diverse centre de

8-1
Gestiunea deșeurilor Curs 9
cercetări şi că rezultatele studiilor sunt mai degrabă optimiste: după câteva zeci de ani,
degradarea lentă anaerobă a transformat deşeurile într-un fel de turbă.
În Belgia, licenţa Tesuka a fost cumparată în 1976 de S.A. George care a instalat în
insula Monsin - la Liege, o uzină de compactare şi de „ambalare” a deşeurilor menajere.
Autorităţile comunale din Liege optând pentru o altă tehnică de tratare (uzina de triaj Intradel),
instalarea compactării serveşte actualmente la tratarea deşeurilor incomode, „ambalarea” fiind,
în acest caz, inutilă.

3. Piroliza sau “distilarea uscata”

Se numeşte piroliză descompunerea termica a materiilor organice în absenţa

oxigenului sau într-o atmosferă săracă în oxigen.
Aceasta tehnică endotermă se poate folosi pentru deşeurile menajere; în general ea se
realizează la o temperatura mai scăzută decât incinerarea şi în urma acestui proces rezultă ca
subproduse:
 Pulberi: compuse mai ales din negru de fum, aceste pulberi sunt mai uşor de tratat
decât într-o incinerare convenţională pentru ca ele sunt de obicei mai puţin fine (temperaturi
joase) şi mai concentrate (operaţiuni în reactor închis).
 Gaze: formate în majoritate din: H2, CH4, CO şi CO2, aceste gaze sunt
combustibile; puterea lor calorifică se situează intre 3000 şi 5000 kcal/Nm3; practic, ele nu
conţin oxizi de azot. Numeroase studii realizate în SUA pe instalaţii pilot au dat următoarele
compoziţiile medii:
H2 54%
CO 10%
CH4 10%
Hidrocarburi 2%
CO2 23%
N2 1%
 Un reziduu uleios: compus mai ales din produse organice în parte oxidante
(eteri, acizi, alcool), acest reziduu foarte vâscos a fost numit “petrol sintetic”; este un
combustibil, dar înainte de utilizare trebuie să sufere un tratament de epurare pentru a îndepărta
produsele corozive şi clorurile pe care le conţine.
 Un reziduu solid: acest reziduu conţine un substrat mineral rezultat din partea
anorganică a deşeurilor şi o fracţiune organică de tip bitum susceptibil a fi folosit drept
combustibil (“carbon sintetic”) sau de a fi transformat în carbon activ; separarea celor doua
tipuri de materii se dovedeşte însă complicată şi costisitoare şi de aceea acest reziduu este de
obicei depozitat.
Se remarca faptul că temperaturile scăzute favorizează producţia de materii organice
lichide şi solide cu toate că temperaturile înalte măresc producţia de materii gazoase. Astfel,
studii americane arată o separare diferită a diverselor fracţii în funcţie de temperatura de
încălzire:
─ temperaturi variind de la 480˚C la 920˚C

8-2
Gestiunea deșeurilor Curs 9
─ gaz 12,35 % la 24,35 %
─ lichide 61,08 % la 58,70 %
─ solide 24,71 % la 17,67 %
Alte studii, americane, demonstrează influenta vitezei de încălzire asupra naturii fizice
a produselor formate: vitezele scăzute de încălzire dau multe materii solide, pe când vitezele
mari de încălzire produc mai mult gaz şi mai mulţi compuşi lichizi.
O instalaţie de piroliză cuprinde:
 O hala de primire a deşeurilor;
 O instalaţie de triere (ex: separatoare magnetice);
 O instalaţie de concasare;
 O suprafaţă de depozitare;
 Un cuptor de piroliza, în general orizontal, încălzit cu combustibil sau cu gazul
recuperat; deşeurile concasate sunt introduse în focar în partea opusă arzătoarelor, astfel fiind
în mod progresiv uscate, apoi supuse procesului de piroliză;
 Un sistem de extragere şi de purificare a gazelor formate (desprăfuire, spălarea,
odorizarea); gazele pot fi recuperate fie pentru produsele pe care le conţin, fie pentru valoarea
lor energetică; în acest caz ele sunt arse şi căldura produsă este recuperată;
 Un echipament de tratare a reziduurilor: separarea magnetică, decantarea, flotaţie,
etc.
În fig. 8.1 se prezintă schematic instalaţia de piroliză “Monsanto-Landgard” concepută
pentru producţia intensivă de gaz şi pentru recuperarea energiei termice.

Coş de fum
Spălare
gaze
Purificator Preîncălzitor
gaze de aer

Decantare ape
de spălare
Măcinare Gaze
Cuptor
(mărunţire) Depozitare
Primire Separator
Solide Separator
deşeuri magnetic
prin flotare

Fig. 8.1. Uzină de piroliză (metoda Monsanto – Landgard)

Apriori, acest procedeu prezintă toate avantajele cunoscute ale incinerării, la care se mai
poate adăuga:
 Diminuarea risipei de materiale: aceasta tehnică generează combustibili gazoşi,
lichizi şi chiar solizi; materialele metalice sunt puţin sau deloc oxidante (atmosferă săracă în
oxigen) si, deci, uşor recuperabile şi reciclabile;

8-3
Gestiunea deșeurilor Curs 9
 Diminuarea riscurilor de poluare.
În practică, această tehnică foarte complexă s-a dovedit dificil de aplicat în cazul
deşeurilor menajere cu o compoziţie mai puţin cunoscută şi inconstantă (risc de explozie, etc.).
Datorită acestor dificultăţi tehnologice, viitorul acestui procedeu este puţin interesant în
domeniul deşeurilor menajere: în schimb, el se aplică din ce în ce mai mult în domeniul tratării
deşeurilor din plastic, cauciuc şi al elastomeri.

4. Hidroliza

Acest procedeu se aplica constituenţilor din celuloză ai deşeurilor menajere - hârtie,

carton, materiale vegetale, etc. El constă dintr-o transformare a celulozei în glucoza, prin
hidroliză acidă, apoi în produse variate prin fermentarea cu ajutorul drojdiilor sau a bacteriilor.
Tipul de fermentare ales condiţionează natura produselor obţinute, existând mai multe
posibilităţi aşa cum se arata şi în fig. 8.2.
Procesul de fermentare în alcool etilic industrial este unul dintre cele mai bine
cunoscute. Pentru acest procedeu a optat I.C.D.I (Intercomunitatea pentru Colectarea si
degradarea deşeurilor) din Charleroi. Să mai adăugam şi ca alcoolul etilic industrial este, printre
produsele de fermentaţie, cel care prezintă cele mai multe utilizări: carburant, materie de bază
în fabricarea etilenei, a P.V.C - ului, a elastomerilor, a textilelor sintetice, .... I.C.D.I a realizat
o instalaţie pilot transformând în alcool etilic, celuloza rezultată din colectarea selectivă a
deşeurilor de hârtie.
Experienţa arată că că o astfel de unitate ar putea trata şi deşeuri vegetale (şi în general
deşeuri menajere fermentabile), deci cam 60...70 % din deşeurile menajere.

Celuloză

Hidroliză acidă Sub-produse combustibile

(pentoză- lignină)

Glucoză

Fermentaţie
(drojdii)

Drojdie Alcooli Polialcooli

Solventi Acizi organici
- vitamine - lactic - glicerol
- acetonă - glicerol
- proteine - butilic - arabitol
- butiric
- grăsimi - isopropilic - acetic
- 2-3 butan diol

Fig. 8.2 Schema teoretică de fermentaţie a celulozei

În fig. 8.3 se prezintă schema principalelor operaţiuni ale procedeului:

8-4
Gestiunea deșeurilor Curs 9
 transformarea hârtiei într-o pastă fluidă într-o cuvă de amestec în care se introduce
o soluţie de 1% de H2SO4;

H2SO4 (1%)
Hârtie tocată
Ca(OH)2
Apă
Alcool
etilic

Amestecător
alimentare

Reactor de hidroliză Fermentare Distilare

(lucrează sub pres. p şi temp. T) (t = 30 0C şi pH =5)
Fig. 8.3. Hidroliza şi fermentaţia celulozei în alcool etilic

 hidroliza este realizată în reactor cu o soluţie 0,4% H2SO4, la o temperatură de

230 C, timp de 12 minute (rel 1), randamentul reacţiei fiind de 57%;
0
acid

[C6H10O5]n + n H2O T, p n C6H12O6

 neutralizarea soluţiei cu hidroxid de calciu Ca(OH)2;

 filtrarea;
 fermentarea sucului însămânţat cu drojdie, cu un pH = 5 la temperatura de 30 0C
(rel. 2), randamentul reacţiei fiind superior valorii de 90 %;
drojdii,T, pH
C6H12O6  2C2H5OH  2CO 2

 distilarea cu alcool;
 incinerarea subproduselor (lignină, etc.).
Costul acestui procedeu, aflat încă în fază pilot, este imposibil de estimat pentru
moment.

5. Metanizarea

Fermentarea anaeroba a deşeurilor organice produce un gaz combustibil, metanul (sau

metanol). Aceasta transformare biologică are trei etape principale:
─ hidroliza enzimatică: în cursul acestei faze, structura materiei organice este distrusă,

8-5
Gestiunea deșeurilor Curs 9
ea este solubilizată şi moleculele grele (proteinele, polizaharidele) sunt depolimerizate în
molecule mai mici (acizi, amine, zaharide)
─ formarea acidului: aceasta etapă consta într-o simplificare suplimentară a
moleculelor; e vorba de producerea acizilor (mai ales a acidului acetic), a CO2, H2 şi de NH3
cum se vede în exemplul următor (rel. 3):

C6H12O6 + 2 H2O → 2 CH3-COOH + 2 CO2 + 4 H2 (3)

glucoza acid acetic

─ formarea metanului: ultima etapă corespunde transformării acizilor şi a CO2 obţinuţi

în faza a doua în metan (rel. 4 şi 5):

CH3-COOH → CH4 + CO2 (4)

CO2 + 4 H2 → CH4 +2 H2O (5)

Aceasta fermentaţie anaerobă se realizează optim pentru un pH = 6,8 ... 7,5. În general,
procesul are loc între 30-40 0C, temperatură la care are loc o intensă activitate a microbilor
mezofili. La temperatură mai ridicată, e posibilă apariţia digestiei: ea se datorează valului
microbian termofil şi este mai scurtă decât precedenta, dar mai sensibilă la variaţiile de pH, de
temperatură, etc.
Metanizarea deşeurilor menajere se poate face în două moduri:
─ prin depozitele controlate: fermentaţia se produce în profunzime; un sistem de tuburi
verticale şi orizontale permite drenarea gazului şi îl conduce spre o unitate de epurare unde CO2
şi gazele clorate şi sulfurate corozive sunt eliminate; gazul fiind apoi comprimat;
─ în incinte de digestie anaerobă: deşeurile suferă o pregătire mecanică (triere,
măcinare, sitare); fracţiile organice recuperate sunt umidificate, apoi puse în celule de
fermentare; gazul obţinut este apoi tratat ca în cazul precedent.
Procentul de conversie este în general cuprins între 0,1 şi 0,5 m3 CH4/kg de materie
organică transformată.
Costul acestui procedeu, încă în stadiu experimental, este actualmente imposibil de
evaluat.

6. Uzine integrate: Fabricarea combustibililor şi a materiilor organice care

fermentează

Aceste uzine cuprind instalaţii de preparare mecanice (măcinare), de triere, de tratament

termic (uscare) al căror scop este separarea deşeurilor menajere în fracţii valorificabile:
 fracţia uşoară, bogata în materii organice, împărţită în doua sub-fracţii:

8-6
Gestiunea deșeurilor Curs 9
- subfracţia fină, care cuprinde în principal deşeurile alimentare şi vegetale; după
măcinare, această materie poate fi valorificată în diverse forme: fabricarea alimentelor pentru
animale, utilizarea în metanizare şi în special transformarea în compost de înaltă calitate;
- subfracţia grosieră, compusă cu precădere mai ales din hârtii, cartoane, cauciuc,
materiale plastice şi textile. Aceasta subfracţie concentrează 60 – 80 % din puterea calorifică a
deşeurilor brute (pci = 3000 ... 4000 kcal/kg), ea este uscată şi granulată; materia obţinuta este
un combustibil numit ”cărbune urban” ale cărui caracteristici medii sunt următoarele:
C (uscat) . . . . . . . . . . . . . . .45%
H (uscat) . . . . . . . . . . . . . . 7%
Cl (uscat) . . . . . . . . . .0,2─1,2%
S (uscat) . . . . . . . . . . . . . . .0,2%
Materii volatile . . . . . . . . . >75%
Cenuşi . . . . . . . . . . . . . . 12─20%
TF . . . . . . . . . . . . . . . . . 12510C
Greutatea specifică . . . . .1,1 g/cm3
Densitatea . . . . . . 500─ 600 kg/m3
Acest combustibil se comportă ca un cărbune mai slab, producând mai multă cenuşă,
materii volatile poluante şi gaz coroziv decât cărbunele fosil. Poate fi ars în instalaţii complexe
(centrale termice urbană, cuptoare de ciment, etc.) sau în focare speciale. Cazanele cu ardere în
pat fluidizat sunt apte să consume acest combustibil.
 O fracţie grea esenţialmente minerală, conţinând cenuşă, pământ, sticla, metale...
Această fracţie nu are fier şi poate suporta separări mai avansate sau poate fi depozitată.
In Belgia, uzina Instradel furnizează:
─ subfracţia organică fină : 33%
─ subfracţia organică ordinară (cărbune urban): 25%
─ fracţii grele : feroase - 4%
: resturi - 38%
Principalele avantaje ale acestui procedeu rezidă în:
─ lupta contra risipei prin refolosirea posibilă a numeroase materiale;
─ investiţie mai mică decât în cazul incinerării;
─ supleţea metodei: destinaţia produselor rezultate din triere poate fi modificată în
funcţie de nevoi şi de piaţă; aceasta metoda se adaptează bine la fluctuaţiile economice şi la
circumstanţele locale.
O uzina de acest tip cere o mână de lucru mai calificată decât o cer tehnicile tradiţionale,
mai ales la nivel de calificare înaltă, şi în mod deosebit pentru studiul şi pentru desfacerea pe
piaţă a produselor triate. Trebuie să se realizeze un efort constant de marketing: cunoştinţe
despre compoziţia materialelor triate, studiul posibilităţilor de utilizare a acestora, analiza
tratamentelor, etc.
Costul de funcţionare a acestui procedeu este încă dificil de stabilit, el depinzând de
soluţiile găsite pentru valorificarea produselor obţinute. În cazul când produsele nu se pot vinde,
costul de funcţionare va rămâne foarte ridicat.

8-7