Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE
MASTER : CMA I

SOLUL – MIJLOC DE PRODUCŢIE ÎN


AGRICULTURĂ: IMPACTUL LUCRĂRILOR
AGRICOLE ASUPRA SOLULUI

REFERAT – TEHNOLOGII SPECIALE DE OBȚINERE A


PRODUSELOR AGROZOOTEHNICE

Conf. Univ. dr.: MATEI GHEORGHE

Student: ȚACU Mihaela – Nicoleta

Anul: I

CRAIOVA 2021
SOLUL

Cultivarea plantelor agricole nu poate fi concepută fără prezenţa solului – principalul


mijloc de producţie în agricultură, adevărată avuţie naţională, suport material pentru plante.
Solul constituie o resursă inepuizabilă a mediului, o adevărată fabrică de producere a
substanţelor nutritive, un uriaş acumulator de energie potenţială, totodată acesta este
nereproductiv şi inextensibil, de aceea el trebuie gospodărit cu mare grijă, asigurarea maximei
sale rodnicii constituind preocuparea de bază a fiecărei ţări, a tuturor specialiştilor din
domeniu. Realizarea acestui deziderat impune ca cei care îşi desfăşoară activitatea în
domeniul agricol să cunoască temeinic solul, care, dacă este folosit raţional, permite realizarea
unor recolte mari, sigure şi stabile, în orice condiţii de climă.

Solul se comportă ca un organism viu, care se formează, evoluează şi se


autogenerează prin funcţiile şi însuşirile sale caracteristice asigurând în permanenţă substratul
material-energetic pentru producerea recoltelor. Solul este un laborator natural, sediu al unor
transformări complexe, cu o comunitate biologică (microorganisme în mod deosebit) foarte
activă şi foarte numeroasă. Se poate afirma că solul nu poate fi redus la un simplu corp inert,
ci dimpotrivă, el are funcţii şi atribute ce atestă viabilitatea materialului din care este format.

Numărul mare de lucrări şi trecerile repetate pe teren cu tractoarele şi maşinile agricole


influenţează negativ însuşirile solurilor precum: degradarea structurii solului, compactarea de
suprafaţă şi adâncime, scăderea conţinutului de humus, reducerea activităţii biologice, ceea ce
duce în final la scăderea fertilităţii naturale a solului.

Solul se deosebeşte de alte mijloace de producţie prin următoarele:

2
 este un produs natural ( nu al muncii omului ),
 este limitat ca întindere,
 este neuniform ca relief,
 este fix, nu poate fi mutat,
 nu poate fi înlocuit cu alte mijloace de producţie,
 nu se uzează ( este inepuizabil atunci când este raţional exploatat).

Principalele însuşiri ale solului sunt fertilitatea şi capacitatea de producţie.


Fertilitatea este însuşirea esenţială a solului de a reţine şi pune la dispoziţia plantelor
cultivate substanţele nutritive, aer şi apă, de a creea condiţii optime de temperatură, umiditate
şi aeraţie în vederea asigurării creşterii şi dezvoltării plantelor, producerii de recolte. In
definiţia fertilităţii, un loc aparte îl ocupă humusul, acesta constituind suportul energetic de
asigurare cu substanţe nutritive. Ca urmare, humusul, poate fi luat drept criteriu de bază în
aprecierea gradului de fertilitate.
Humusul constituie un produs organic complex format din componente nespecifice
(substanţe organice în curs de descompunere) şi componente specifice (acizi humici şi
huminici) rezultaţi din descompunerea resturilor vegetale şi animale de către bacteriile aerobe.
Conţinutul în humus pe adâncimi de 30 cm poate atinge 60-90 t/ha pe soluri sărace şi 200-300
t /ha pe solurile fertile (cernoziomuri)

Solul posedă o fertilitate naturală (potenţială) atunci când se găseşte în condiţii naturale de


dezvoltare şi o fertilitate artificială, dirijată şi modificată de om. Împreună, fertilitatea naturală
şi cea artificială, formează fertilitatea efectivă (economică) ce se manifestă prin nivelul şi
calitatea recoltelor realizate.

Capacitatea de producţie a solului sau potenţialul productiv este însuşirea acestuia de a


asigura condiţii optime plantelor şi recolte constante şi sigure an de an, fiind condiţionată de
însuşirile generale cât şi de fertilitatea solului. Menţinerea capacităţii de producţie a solului la
un nivel constant ridicat, constituie una din problemele fundamentale ale agriculturii
româneşti, cu largi implicaţii de ordin tehnic, economic şi ecologic.

Creşterea capacităţii de producţie a solului este o acţiune de mare amploare şi durată, ea


necesitând aplicarea unui complex de măsuri agro - pedo - ameliorative, fundamentate pe
bază de studii pedologice, agrochimice şi de cadastru calitativ.

3
Solul este format din stratul arabil, stratul de la suprafaţă (25-30 cm), răscolit, prelucrat de
piesele active ale maşinilor agricole şi substratul arabil (subsolul) stratul de la adâncime (30-
80-100 cm) care reprezintă rezerva pentru hrana plantelor cu factorii necesari creşterii .

Solul este alcătuit din 3 faze:

1. solidă (50% din volumul total al solului),


2. lichidă (30-35%)
3. gazoasă (15-20%)

Faza solidă provine din roci. Rocile sunt alcătuite din minerale, acestea din elemente
chimice. În sol se găsesc toate elementele înscrise în tabelul lui Mendeleev. Rocile care au stat
şi stau la baza formării solului sunt roci eruptive sau magmatice (granite, grandiolite, diolite,
gabrouri), roci metamorfice (cuarţite, micaşisturi, calcare cristaline, şisturi grafitoase) şi roci
sedimentare (pietriş, nisip, conglomerate, gresii, loess, marne, calcare, sare, ipsos, petrol,
cretă, cărbuni, etc.).

Caracteristicile solului

Solul prezintă însuşiri fizice, chimice şi biologice.

Însuşirile fizice ale solului sunt: textura, structura, porozitatea, aderenţa, compactitatea,


plasticitatea, contracţia, densitatea specifică ,densitatea aparentă.

Textura solului (compoziţia mecanică, alcătuirea granulometrică) reprezintă proporţia în


care fracţiunile granulometrice (grăunciorii) intră în alcătuirea naturală a solului. In funcţie de
textură solurile pot fi:

 nisipoase ( nisip 95%,argilă 5%)


 nisipo-lutoase (9o-80% nisip,10-20%argilă)
 luto-nisipoase (70-80% nisip, 20-30 % argilă)
 lutoase (30-45% argilă), luto-argiloase (45-60 % argilă)
 argilo-lutoase (60-75 % argilă), argiloase (75-85% argilă)
 greu argiloase cu peste 85 % argilă

În practică însă, după textură, solurile se împart în:

4
 soluri uşoare (afânate) în care predomină nisipul, destinate cultivării plantelor
neprăşitoare, fertilizate cu îngrăşăminte organice bine descompuse ;
 soluri grele (compacte) în care predomină argila, sunt soluri greu permeabile pentru
apă şi aer, motiv pentru care ele se lucrează adânc şi la intervale scurte de timp.
Fertilizarea lor se face cu îngrăşăminte organice puţin descompuse şi sunt cultivate
aceste soluri mai ales cu plante prăşitoare;
 soluri mijlocii , unde argila şi nisipul se găsesc în proporţii egale, sunt cele mai
favorabile pentru cultura plantelor.
Textura solului se determină pe teren, orientativ, prin palpare. Proporţia exactă a
grăunciorilor se stabileşte în laboratoarele de pedologie. 

Structura solului reprezintă modul de grupare al grăunciorilor de sol în agregate. După


mărimea agregatelor se deosebeşte structura: glomerulară (diametrul grăunciorilor este
cuprins între 1-3 mm), alunară (4-10 mm), nuciformă, lenticulară, columnară, prismatică.

Structura solului se menţine şi se reface atunci când se aplică lucrări raţionale, când
fertilizarea solului se face cu îngrăşăminte organice, când se aplică o alternanţă sau o rotaţie
raţională a culturilor.

Porozitatea solului reprezintă spaţiul lacunar. Grăunciorii şi agregatele lasă între


ele spaţii sau pori. Porii pot avea diametrul mai mare de 0,25 mm şi atunci vorbim despre
spaţii lacunare necapilare, iar când diametrul lor este mai mic de 0,25 mm., vorbim despre
spaţii lacunare capilare. Reglarea spaţiului lacunar se realizează prin lucrări ale solului:
lucrări de afânare, atunci când volumul spaţiului lacunar este mai mic decât cel normal ;
lucrări de tasare, cu tăvălugul, atunci când volumul spaţiului lacunar este mai mare decât cel
normal.

Însuşirile chimice ale solului sunt condiţionate de starea de dispersie coloidală a


diferitelor substanţe din masa solului. Ele sunt reprezentate de: soluţia solului, coloizii,
puterea de reţinere, reacţia solului (pH).

Soluţia solului reprezintă mediul apos în care se află în stare de dispersie diferite


substanţe minerale şi organice care participă la procesul de nutriţie prin intermediul sistemului
radicular.

Coloizii alcătuiesc complexul coloidal sau complexul argilo-humic din sol.

5
Puterea de reţinere reprezintă capacitatea solului de a reţine anumite substanţe cu un
grad variat de dispersie. Are o importanţă deosebită pentru viaţa plantelor şi deci pentru
fertilitatea solului deoarece, puterea de reţinere, împiedică levigarea substanţelor nutritive, ele
rămânând la dispoziţia plantelor

Reacţia solului = pH-ul solului poate fi neutră (pH=7), bazică (pH mai mare decât 7),
acidă (pH mai mică decât 7). Majoritatea plantelor preferă solul cu reacţie neutră. Există
specii de plante care preferă reacţia acidă a solului, cum este cartoful, ovăzul, secara. Lucerna
şi rapiţa, în schimb, preferă solurile bazice.

Corectarea pH-ului acid sau bazic se face prin aplicarea amendamentelor şi a


îngrăşămintelor chimice cu reacţie acidă sau bazică.

Cunoaşterea reacţiei solului prezintă o importanţă deosebită pentru cunoaşterea şi crearea


condiţiilor favorabile creşterii plantelor. Pe teren, operativ dar orientativ, reacţia solului se
determină cu ajutorul unui aparat denumit pH-metru , prin metoda colorimetrică.

Analiza solului (în ceea ce privește culturile ecologice)

N.B.: Analiza (testarea) solului se efectuează pentru a determina compoziția chimică și


cantitatea de poluanți din acesta. Această operațiune este recomandată a fi efectuată o dată la
4 ani, deoarece, în această perioadă se pot schimba esențial parametrii de la prima analiză.

În agricultura ecologică analiza solului trebuie efectuată înainte de a începe perioada


de conversie, pentru a determina dacă solul este potrivit pentru aceasta sau necesită o perioadă
mai lungă de așteptare. La efectuarea acesteia se determină pH-ul, conținutul de carbon
organic și humus, cantitatea de macro- și microelemente, reziduurile de pesticide și metale
grele.

Acești indicatori permit alegerea culturii potrivite pentru aceste soluri, respectiv,
obținerea unor recolte de calitate. Totodată, analiza solului permite estimarea riscurilor legate
de prevenirea insuficienței sau excesului nutritiv. Iar ținând cont de faptul că, în agricultura
ecologică, fertilizanții admiși spre utilizare pentru a suplini carențele de macro- și
microelemente sunt costisitori, analiza solului va permite elaborarea unei scheme eficiente de
fertilizare și evitarea cheltuielilor în plus.

6
Cunoașterea pH-ului solului permite a se aprecia categoriile de soluri pe care le
deținem și culturile ce sunt potrivite pentru acestea. Totodată, sunt descoperite suprafețe care
au nevoie de corecţii ale acidității sau ale alcalinității și salinității. În acest scop, în agricultura
ecologică sunt admise următoarele amendamente:

Degradarea solului

Degradarea solului este un proces extrem de complex, care determină sau intensifică în
acelaşi timp acţiunea unuia sau a mai multor factori limitativi sau restrictivi, fiind în strânsă
interdependenţă cu deteriorarea altor resurse naturale ale mediului înconjurător. În agricultura
convenţională, se recunoaşte că provocarea, accelerarea şi intensificarea degradării solului
este determinată, în cea mai mare măsură, de către activităţile antropice, şi mai puţin de unii
factori naturali limitativi. Unii dintre factorii naturali limitativi au caracter permanent, astfel
că nu pot fi înlăturaţi, şi de aceea tehnologiile agricole trebuie să li se adapteze. În această
categorie este inclusă compoziţia granulometrică sau textura solului, respectiv conţinutul prea
mare de argilă sau nisip, conţinutul de schelet sau volumul edafic util.

Numeroşi alţi factori naturali limitativi afectează, într-o măsură mai mare sau mai
mică, starea de fertilitate a solului, ca şi cea de productivitate, cum sunt: compactitatea
primară, aciditatea, excesul sau deficitul de apă, conţinutul redus de materie organică şi
nutrienţi, sau dezechilibrele de nutriţie, dar aceştia pot fi remediaţi într-o perioadă de timp
relativ scurtă, prin măsuri ameliorative, chiar dacă unele dintre ele sunt costisitoare.

În concluzie putem afirma că solul este stratul de la suprafaţa scoarţei terestre care
serveşte ca mediu de viaţă pentru plante. El este un corp natural complex, alcătuit din material
mineral, organic, apă şi aer, în masa căruia au loc procese fizice, chimice şi biologice
complexe. Solul constituie, mediul (stratul) nutritiv cel mai economic pentru creşterea şi
dezvoltarea optimă a plantelor, în vederea obţinerii unor recolte de calitate superioară.
7
BIBLIOGRAFIE

Sursă preluată de pe http://cis01.ucv.ro/lucrari_dr/docs/110_rez-ro.pdf

Agrobiznes.md, „Analiza solului. Ce soluri sunt potrivite pentru agricultura ecologică”,


[2019], [online] la adresa https://agrobiznes.md/analiza-solului-ce-soluri-sunt-potrivite-
pentru-agricultura-ecologica.html

Conspecte, „Solul”, [2017], [online] la adresa https://conspecte.com/stiinte-agricole/solul.html

Sursă preluată de pe
https://www.icpa.ro/documente/coduri/Are_sistemul_de_agricultura_conventionala_efecte_ne
gative.pdf

S-ar putea să vă placă și