Dimensiunea religioasa a existentei

Studiu de caz
 Context istoric si cultural
 Mitropolitul Varlaam
 Mitropolitul Dosoftei
 Mitropolitul Antim Ivireanul
 Influenta textelor religioase asupra literaturii romanesti
 Concluzii
1. Contextul istoric si cultural
( secolele XVII-XVIII)
Creştinismul apărut în primul secol al erei noastre aduce un mesaj universal mai presus
de divizunile naţionale şi sociale. Răspândirea creştinismului în România şi menţinerea lui
de-a lungul vremii s-a făcut în strânsă conexiune cu Imperiul Bizantin. Bizanţul a rămas,
după retagerea autorităţii şi armatei romane din Dacia la sfârşitul secolului III, singura forţă
politică din Orient care s-a putut impune în faţa migratorilor
Primii creştini au pătruns în Dacia, probabil, odată cu armatele şi coloniştii lui Traian.
În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creştinismul ca religie acceptată în
cadrul Imperiului Roman, ceea ce a determinat creşterea continuă a numărului comunităţilor
creştine şi sprijinul statului pentru organizarea Bisericii. Drept urmare, Dobrogea va
cunoaşte o intensă viaţă creştină, iar la Tomis va fi înfiinţat un episcopat, numărul bazilicilor
creştine descoperite în secolele IV-VI în oraşele dobrogene depăşeşte cifra de 40.
Incepturile literaturii romanesti dateaza din secolul al XVII-lea iar acum limba slavona este
treptat inlocuita cu limba romana, serviciul religios oficiindu-se acum in limba romana. In
aceasta perioada s-au tradus si tiparit primele carti de factura religioasa, carti de care aveau
nevoie toti credinciosii precum Cazaniile.
Cultura română veche nu poate fi înţeleasă în afara cadrelor şi a mentalităţilor vremii. În
Ţările Române, ca şi în alte părţi ale lumii, omul medieval e, în primul rând, un om religios, a
cărui viaţă este ghidată de credinţă şi de speranţa mântuirii. Cu o percepţie mai acută a
efemerităţii şi a instabilităţii ( într-o lume violentă ), omul medieval trăieşte mai acut o
dimensiune spirituală a existenţei ( prin rugăciune, post, jurământ ). Valorile etice ( bunătate,
milă, dreptate etc. ) se întemeiază pe cele religioase. Sunt subordonate în mare măsură
religiosului politica, justiţia, arta, viaţa cotidiană.
Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viaţa lor spirituală, de
credinţa în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie om simplu, slujitor al
bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de manifestare a culturii
scrise şi a literaturii. Cartea religioasă românească este mai întâi o carte de cult în limba
slavonă, apoi o carte de cult în limba română. Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi
exprimare a creativităţii prin cuvânt în limba romana, chiar daca timida la inceput.

2. Mitropolitul Varlaam
 Mitropolitul Varlaam Motoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
Romane. S-a nascut in judetul Vrancea, in anul 1580, dintr-o familie de tarani si a fost botezat
Vasile.
Prin anii 1590-1592 s-a stabilit la Schitul lui Zosima, unde era vestitul egumen Dosoftei.
In 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Manastirii Secu, iar in toamna lui 1632 este
ales, mitropolit al Moldovei, pastorind Biserica timp de 21 de ani.S-a preocupat intens de
traducerea operelor Sfintilor Parinti din limbile greaca si slavona. Astfel a tradus din slavona,
impreuna cu cativa ucenici, “Scara” Sfantului Ioan Scararul, precum si alte scrieri, ce se citeau
zilnic la biserica. “Scara” este printre primele opere patristice filocalice traduse in limba
romana.Mitropolitul Varlaam a intemeiat la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi prima tipografie
din Moldova unde a tiparit, in limba romana, trei dintre cele mai importante carti ale vremii:
Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice imparatesti si la sfintii mari de pe tot anul,
tiparita in anul 1643 cu numele de “Carte romaneasca de invatatura”. In popor a fost numita cel
mai obisnuit “Cazania lui Varlaam”;
Sapte Taine ale Bisericii, tiparita la Iasi in 1644
Raspunsul la Catehismul calvinesc, tiparita la Iasi, in 1647.
“Cartea romaneasca de invatatura” a mitropolitului Varlaam(1643) se remarca printr-o limba vie,
limpede curgatoare, printr-un ton familiar, direct:
“…Cum iubesti sa-ti hie tie oamenii asa si tu sa hii lor. Sa te feresti de a strainului. Sa-ti hie
destul cu al tau. Sa va grjiti carele de voi sa va tineti trupul nespurcat. In ruga, in truda, intru
paza sventei biserici.”
CAZANIA
Cazania din 1643 Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, și în același timp una din
cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești, este intitulată „Cartea românească de
învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau Cazania,
apărută la Iași, în 1643. Are 506 file, ilustrate cu numeroase gravuri, reprezentând scene biblice,
chipuri de sfinți la care se adaugă inițiale înflorate, frontispicii, viniete, podoabe finale.
Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în țările
românești în manuscris, traduse din grecește sau din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“
întregului popor român. Cazania a adus un aport prețios la formare limbii noastre literare, fiind
scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice.
Prin conținutul ei, dar și prin frumusețea graiului, Cartea românească de învățătură a lui
Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche,
ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților, ci chiar a credincioșilor de la sate. Cea
mai largă răspândire a cunoscut-o în Transilvania, unde s-au făcut copii după ea și au avut loc
procese pentru a intra în posesia ei.
Considerată de Nicolae Iorga, drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, ea conține
primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei, prin care este
recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărții. Nicolae Manolescu, în Istoria
critică a literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei: frumusețea limbii utilizate -
vorbește pe înțelesul tuturor, presărând explicațiile cu întrebări retorice și cu îndemnuri, arta
povestirii - este primul nostru povestitor, înfățișînd țărănește chestiunile teologice. In anul 1653
se retrage la metanie, iar la 19 decembrie 1657 se stinge din viata.
 3. Mitropolitul Dosoftei
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26
octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, înPolonia, azi Jovkva, Ucraina) a
fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă
Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la
mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii
umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă,latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu
patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie
cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele
traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în
biserică.Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși
(1658 - 1660) șiRoman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). În
toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de
oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național,
primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală și din cea istorică în românește, primul traducator al cărților de slujbă în românește în
Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii
cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea
limbii literare românești.
PSALTIREA IN VERSURI.
Dosoftei are ca model pe Ian Kochanowski, care tradusese Psaltirea în limba polonă.
Traducerea Psaltirii i-a cerut multă muncă, fiindcă o prelucrează cu ritmul, rima, metrica poeziei
populare şi dă o culoare de specific naţional temelor biblice. El foloseşte expresii
ca: „descălecarea moşiei”, „urice”, „caftane”, „bucine din corn de bour”. Face efortul de a adapta
limba română la problemele limbajului poetic şi dovedeşte capacitatea limbii române pentru o
activitate literară. El face paşi importanţi pentru introducerea limbii române în oficierea cultului
creştin ortodox. Imaginile folosite creează o stare afectivă pentru receptarea mesajului
religios: „Am mâncat pâine cu zgură/Şi lacrimi în bătătură /De faţa mâniei Tale”, „în
ce chip doreşte cerbul de fântână / Cându-I strânge setea de-1 arde-n plămână /Sufletul meu,
Doamne, aşa Te doreşte”.
Unii psalmi, în urma versificaţiei populare, au pătruns în colinde, în cântecele de stea, în
dramele populare ca Vicleemul. Pentru talentul său literar, el este considerat primul poet cult din
literatura noastră.
Vieţile Sfinţilor cuprinde traduceri din greceşte şi sârbeşte ale unor legende hagiografice.
în prima parte cuprinde legende referitoare la Domnul Iisus, la Maica Domnului, la apostoli. De
exemplu ne povesteşte felul în care Domnul Iisus îşi imprimă chipul pe o năframă şi i-o trimite
lui Avgar. Acesta se vindecă, închinându-se la icoana Domnului. In partea a doua se cuprind
legende ale martirilor şi asceţilor, având ca idee centrală ajutorul dat de Domnul Iisus. Astfel,
sfântul Tars este pus într-un sac cu vipere şi aruncat în mare. Este scos de îngeri şi merge pe
valuri. Sunt cuprinse legendele sfinţilor Alexie, Eustaţiu, a celor şapte coconi din Efes, a sfintei
Tecla.
 4. Mitropolitul Antim Ivireanu
Antim Ivireanul (în georgiană: ანთიმოზ ივერიელი; n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat
în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român
de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o
colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate
culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică
în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.
Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în
preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia,
precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și
hirotonit ieromonah.
Sosirea în Țara Românească
Prin 1689 - 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat
limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691i s-a încredințat conducerea
tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți:
 Tipografia domnească, București
 Invățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă),
 Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),Evangheliarul
greco–român (1693) și Psaltirea (1694, limba română).
 DIDAHIILE
"Didahiile" sunt şi astăzi o operă actuală prin faptul că autorul lor s-a străduit, în limita puterilor
sale, să sprijine, să ajute pe păstoriţi în nevoile lor, în aspiraţiile lor. El nu s-a mulţumit să
rostească de la înălţimea amvonului cuvinte de mângâiere către cei asupriţi, cile-a arătat că el
însuşi cunoaşte starea fiecăruia şi este părtaş la ea: "Încăş poate să zică fieştecine din voi în
gândul său: dară noi avem nevoi grele asupra noastră şi nu putem să facem aceste ce zici. Ci
eu încă zic că iaste aşa şi crez: numai că la greul acela sunt şi eu părtaş şi într-acel jug ce
trageţi voi, trag şi eu…" (La Duminica Vameşului, cuvânt de învăţătură). Sfântul Antim Ivireanul
şi-a înscris cu cinste numele în cartea de aur a istoriei noastre naţionale şi bisericeşti. Brodeur,
sculptor, gravor şi xilograf, constructor şi desenator, pictor şi portretist, miniaturist şi caligraf,
cunoscător a multe limbi străine şi ilustru predicator, "smeritul" Antim rămâne prin tot ceea ce a
lăsat posterităţii un spirit plurivalent, o adevărată vistierie de daruri. Prin opera sa cea mai
cunoscută, "Didahiile", lucrare omiletică de referinţă în istoria predicii din ţara noastră, Antim
poate fi numit ctitor al limbii literare româneşti.
5. Influenta textelor religioase asupra literaturii romane
Cultura Română a fost puternic influențată de creștinism de la începuturile sale,
chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste
locuri. Cu toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în țară de
către slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost
textele religioase aleBisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheiană, Psaltirea
Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki și Codicele Voronețean sunt texte rotacizante, a căror
traducere a fost alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar copiile au fost efectuate în Moldova.
Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă,
în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a fost Catehismul de
la Sibiu din 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul
slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553). Prima tipăritură română cu litere latine
este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi. Alte
traduceri grecești și slavone au fost tipărite în secolul al XVI-lea. Dosoftei, un moldovean
publicat în Polonia în 1673, a scris cele mai vechi poezii românești cunoscute.Primele eforturi
de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu
tipărirea în 1582 în Orăștie a Paliei de la Orăștie - o traducere a primelor cărți aleVechiului
Testament - de Diaconul Șerban (fiu al Diaconului Coresi) și Marien Diacul. Palia a fost tradusă
de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosindu-
se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.
Totuși, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârșitul secolului al XVII-lea,
când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au tradus și tipărit o biblie în
română în1688 (Biblia de la București). Această ediție are la bază traducerea Vechiului
Testament facută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.
6. Concluzii
 Textele religioase, sau scripturile, sunt acele scrieri din tradiții considerate sacre, fiind
centrul de pornire a unei religii. Majoritatea religiilor sau a mișcǎrilor spiritulale își
considerǎ scripturile inspirate de supranatural, trimise de divinitate.
 Textele religioase au reprezentat surse de inspiratie pentru cronicari dar si pentru
scriitoarii care folosesc un limbaj arhaic. Sper exemplu: Miron Costin a scris un poem
intitulat “Viiata lumii “ in care valorifica motive biblice intalnite in Vechiul Testament
( “Eccleziast”)
 “Vanitas vanitatum al omnia venitas”; “ fortuna labilis ubi sunt ? “
 Textele religioase au contribuit la unificarea limbii romane literare. Graiul muntenesc a
reprezentat fundamentul limbii literare, deoarece in Tarile Romane au fost publicate cele
mai multe texte religioase.