Comunicarea Organizațională

Introducere
Am ales acest subiect deoarece într-o organizație, una dintre cele mai importante
activități este comunicarea. În mod fundamental, relațiile se dezvoltă prin comunicare, iar
organizațiile funcționează și supraviețuiesc pe baza unor relații eficiente între indivizi și grupuri.
În acest raport voi folosi termenii comunicare internă și comunicare organizațională cu același
sens.
Deetz descrie două moduri de a percepe și de a defini comunicarea internă. Cea mai
comună viziune descrie comunicarea internă ca „un fenomen care există în cadrul unei
organizații” (Pânișoară, 2006). În acest demers, organizația reprezintă o „cutie” în care are loc
comunicarea. Al doilea punct de vedere vede în comunicarea internă „un mod de a descrie și
explica o organizație” (Pânișoară, 2006). Aici, comunicarea este procesul principal prin care
angajații fac schimb de informații, construiesc relații și stabilesc sensul, valorile și cultura
organizațională.
În acest demers, organizația reprezintă o „cutie” în care are loc comunicarea. Al doilea
punct de vedere vede în comunicarea internă „un mod de a descrie și explica o organizație”. Aici,
comunicarea este procesul principal prin care angajații fac schimb de informații, construiesc
relații și stabilesc sensul, valorile și cultura organizațională. Acest proces este o combinație de
oameni, informații, sens, practici și obiective și este fundamentul organizațiilor moderne
Prima abordare a dominat până acum, dar a doua câștigă adepți, deoarece organizațiile
înțeleg rolul critic al comunicării în rezolvarea problemelor complexe și în adaptarea la
schimbările bruște într-o piață globală haotică.
Competențele organizaționale sunt adoptate și dezvoltate prin „procese intense de
comunicare și sociale”. Comunicarea ajută indivizii și grupurile să-și coordoneze activitățile
pentru atingerea obiectivelor și este esențială în procesele de socializare, luare a deciziilor,
rezolvare de probleme și management al schimbării.
Comunicarea organizațională oferă, de asemenea, angajaților informații importante
despre locul lor de muncă, organizația în care lucrează, mediul extern sau informații despre alți
colegi. Comunicarea ajută la motivarea angajaților, la consolidarea încrederii, la construirea unei
identități comune sau la creșterea angajamentului personal; oferă indivizilor o modalitate de a-și
exprima emoțiile, de a împărtăși speranțe și aspirații și de a sărbători și comemora realizările.
Comunicarea este modul în care indivizii și grupurile își înțeleg organizația, ce este aceasta și
ceea ce reprezintă.
Delimitări conceptuale
Comunicarea organizaţională este un proces, de regulă intenţionat, de schimb de mesaje
între persoane, grupuri şi niveluri organizatorice din cadrul organizaţiei, cu scopul
înfăptuirii atât a obiectivelor individuale, cât şi a celor colective. Esenţial este ca, în cadrul
organizaţiei, să se realizeze o comunicare eficientă, care ,,apare atunci când oamenii potriviţi
primesc la timp informaţia potrivită“ (Cândea, 1996).
În sens general, comunicarea este procesul de transmitere a mesajelor de la un
editor/emițător de informații către un receptor/receptor printr-un canal; ideea de bază a ambelor
părți este să convină asupra informațiilor și apoi ambele părți acționează într-un anumit cale.
Această proprietate este esențială în competiția socială pentru indivizi ca membri ai
diferitelor grupuri sociale în contexte diferite, indiferent dacă comunică între ei în mod explicit
sau nu; scopul lor este comunicarea eficientă/eficientă, respectiv urmărirea impunerii unui
anumit plan de acțiune, o idee., etc. Din perspectiva participanților la procesul de comunicare,
respectiv contextul în care acesta are loc, poate fi:
– Între doi sau mai mulți indivizi (tipul interpersonal); acest tip de comunicare domină
majoritatea activităților umane deoarece de obicei ia forma comunicării interpersonale atunci
când vine vorba de comunicarea între instituții/companii/companie; totuși, interacțiunile
interpersonale există în toate situațiile cotidiene. a vieții personale, a vieții de familie, indiferent
de organizația de care aparțin;
– la nivelul structurii organizatorice, respectiv în organigrama fiecărei companii, numită
comunicare organizațională; este vorba despre procedurile de comunicare stabilite formal de
organigrama, și procedurile de comunicare informală între grupurile/echipele de angajați; Acest
tip de comunicare este de interes deosebit pentru management deoarece eficiența acestuia
determină performanța afacerii;
- între două sau mai multe firme/structuri organizatorice între companii respectiv la
urmărirea anumitor modele/șabloane; acest tip particular de comunicare este o negociere între
companii și furnizorii acestora, clienți, alte grupuri de interese; de menționat ca, ca mijloc de
implementare, acest schimb are loc și între două sau mai multe persoane autorizate să reprezinte
diverse organizații sau instituții.
Comunicarea de gestionare a frazelor este în mare măsură echivalentă cu comunicarea
organizației de expresii. Comunicarea managementului include însă și procesul de comunicare pe
care compania îl are zilnic cu entități externe și cu diferite grupuri de interese. Din perspectiva
managementului, comunicarea este unul dintre cele mai frecvent utilizate „instrumente” de către
un șef/manager pentru a coordona echipa pe care o conduce, a se face înțeles și a polariza
eforturile celorlalți din jurul său pentru a atinge obiective comune.
Unele studii arată că managerii își petrec aproximativ 70% din timpul lor de lucru
comunicând în diferite medii organizaționale; structura aproximativă a acestei perioade de timp
este afectată de comunicare.
Complexitatea comunicării creează o cerință specială pentru manageri: capacitatea de a fi
un bun comunicator. Cu toate acestea, această abilitate este dezvoltată în primul rând în
înțelegerea rolului comunicării organizaționale.
Având în vedere că într-o organizație comunicarea se realizează interpersonal, intra- și
intergrupal, intra- și extraorganizațional, psihologia muncii și organizațională poate fi interesată
de abordarea comunicării din mai multe perspective:
1. Din perspectiva psihologiei personalității: comunicarea este o metodă de bază în
influențarea comportamentului, ce interacționează cu o serie de procese și fenomene
psihice (motivație, percepția, limbajul, învățare).
2. Din perspectiva psihologiei grupurilor mici: comunicarea este un fenomen social de bază,
în strânsă legătură cu interacțiunea socială, deoarece comunicarea creează și modifică
relațiile.
3. Din perspectiva teoriei organizaționale: comunicarea este forța care menține funcționarea
organizației și care leagă obiectivele organizației cu cele ale angajaților.
Într-o organizație comunicarea face posibilă: motivarea (se stimulează cooperarea/
implicarea în atingerea obictivelor); controlul (se clarifică îndatoririle, se stabilesc autoritatea și
responsabilitățile); infomarea (se furnizează baza deciziilor).
Pot exista mai multe răspunsuri la întrebarea „De ce comunicăm într-o organizație?”, dar
câteva sunt unanim acceptate:
• Funcțiile de management nu pot funcționa fără comunicare.
 Procesul de stabilire a obiectivelor, realizarea alinierii cu structurile organizatorice și
informaționale, alinierea acțiunilor cu obiectivele inițiale, eliminarea deficiențelor și formarea
oamenilor se bazează pe primirea și transmiterea informațiilor. Prin urmare, comunicarea este
esențială pentru existența și succesul unei organizații și este responsabilitatea principală a
managerilor;
• Comunica pentru a construi și menține relații între angajați, oferindu-le informațiile
necesare pentru a-și ghida și evalua propria activitate legată raport cu cerințele organizației în
ansamblu și ale mediului acesteia;
• Prin feedback, comunicarea dezvăluie posibilități de îmbunătățire a performanței
individuale și generale a organizației;
• Ca fundament al procesului motivațional, comunicarea permite identificarea,
înțelegerea și utilizarea adecvată a diferitelor categorii de nevoi și stimulente pentru a conduce
comportamentul angajaților către performanță și satisfacție.
• Contribuie la stabilirea unor relații corecte și eficiente și promovează înțelegerea și
acceptarea reciprocă între supraveghetori și subordonați, colegi și oameni din interiorul și din
afara organizației.
Se poate spune că nu există niciun aspect al jobului unui manager care să nu implice
comunicare. Adevărata problemă cu comunicarea organizațională nu este dacă managerii sunt
implicați în proces, ci dacă comunică bine, prost sau insuficient.
Deși comunicarea este un proces pe care oricine îl poate folosi și pare relativ simplu,
desfășurarea lui presupune diferite etape, iar identificarea și cunoașterea acestor etape este
absolut necesară, mai ales în cazul managerilor.
Etapele procesului de comunicare și mecanismele interne ale acestora sunt:
a) Codificarea semnificației, inclusiv selectarea anumitor simboluri care pot exprima
sensul informațiilor. Cuvintele, imaginile, expresiile faciale sau corporale, semnalele sau
gesturile constituie simboluri ale comunicării. Cu toate acestea, în cadrul unei organizații, cea
mai importantă formă de codificare rămâne limbajul.
b) Transmiterea de mesaje include transmiterea de mesaje codificate de la expeditor
la destinatar prin canale de comunicare vizuale, auditive, tactile sau electronice. Modul în care
este transmis mesajul este determinist, deci devine parte a mesajului.
 c) Decodificarea și interpretarea se referă la descifrarea simbolurilor transmise și
respectiv interpretarea semnificației acestora, care este un proces formalizat în recepția
mesajului.
d) Filtrarea include denaturarea sensului mesajului din cauza limitărilor fizice sau
psihologice. Filtrele fiziologice dictate de handicapul total sau parțial limitează capacitatea de a
percepe stimuli și, prin urmare, capacitatea de a înțelege informații. Filtrele mentale pot afecta
percepția și interpretarea mesajelor, oferindu-le un sens complet sau parțial diferit de cel al
expeditorului
e) Feedback-ul încheie procesul de comunicare. Prin intermediul acestuia, emitenții
pot verifica în ce măsură mesajele sunt corect înțelese sau filtrate.
Există multe forme de promovare a unei imagini, valori, produse sau servicii
specifice unei organizații. Cu toate acestea, cea mai eficientă și ieftină formă de promovare este
adesea trecută cu vederea. Se aplică tuturor angajaților, inclusiv în toate contactele cu mediul
extern, fie el personal sau profesional, pentru a evidenția permanent aspectele pozitive ale
organizației căreia îi aparțin. Ideea este că fiecare angajat poate Asumându-și fără probleme rolul
de comunicator extern, mesajul său se concentrează pe seriozitatea, eficiența și calitatea
demonstrate de organizație. Totuși, aceasta presupune că angajatul știe (ceea ce este legat de
eficiența comunicării interne), crede (care este coerența dintre cuvintele pe care le prezintă și
acțiunile sale specifice) și dorește (adică simte nevoia să vorbească despre organizație, care se
referă la ideea de motivație)

Obiective si rezultate preconizate:

Schimbarea comunicării organizaționale trebuie făcută astfel încât să nu funcționeze
ca o entitate distinctă, ci să se asimileze ansamblului comunicațional dintr-o organizație.
Este necesară culegerea unor date cu privire la dificultățile generate de comunicarea
organizațională, precum și efectele resimțite la nivelul climatului de lucru. Culegerea acestor
date indică nevoia schimbărilor în comunicare.
Obiectivele cercetării pot viza:
 Diagnosticarea capacității de comunicare a personalului;
 Depistarea și eliminarea blocajelor comunicaționale;
  Promovarea unui nou sistem comunicațional în concordanță cu strategia și
cultura organizațională;
Scopul cercetării constă, pe de o parte, în evidențierea importanței pe care o
reprezintă diversele aspecte privind comunicarea și managementul, prin prezentarea
considerațiilor teoretice în domeniu, dar și în aplicarea acestora în studiul comunicării
manageriale și a diferitelor forme și tipuri de comunicare dintr-o organizație educațională. Astfel,
am dorit să demonstrez importanța pe care o deține comunicarea organizațională.
Obiectivul general al cercetării de față este analiza modului în care comunicarea într-
o organizație își exercită influența asupra managementului în general, și al resurselor umane, în
special, pentru ca astfel, să conducă la eficiența și respectiv performanța organizației.

Metoda de cercetare
Pentru a atinge obiectivele propuse am folosit ca metode de cercetare: chestionarul,
interviul și observarea directă.
Chestionarul este instrumentul de baza folosit pentru culegerea datelor. Elaborarea
lui ,,are caracter multidisciplinar, in sensul ca necesita cunostinte din mai multe discipline
stiintifice: economie, statistica, matematica, sociologie, psihologie etc.,,.
P. Pichot spunea ca „sunt teste compuse dintr-un numar mai mare sau mai mic de
întrebări prezentate în scris subiecților și se referă la preferințele, sentimentele, interesele și
comportamentele lor în circumstanțe precise”.
Cunoscutul psiholog roman S. Chelcea a definit chestionarul ca „o tehnică și
corespunzător, un instrument de investigare constând într-un ansamblu de întrebări scrise și
eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrarea de către operatorii
de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce
urmează a fi înregistrate în scris“.
Dacă în Dicţionarul de sociologie (1998) interviul este prezentat ca o „tehnică de obţinere
prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupări umane în vederea
verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane...”, în
Dicţionarul de psihologie (1997) interviul este o „formă de dialog în care interrelaţionarea are un
scop important şi special de a surprinde cunoaşterea unei anumite persoane, a opţiunilor sale, a
experienţei personale cu privire la ceva, dar şi a modului de a interpreta situaţii, probleme, reacţii
la care a asistat ori evenimente în care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat în interviu”.
În sfârşit, Dicţionarul de pedagogie (1979) ne prezintă interviul ca fiind un „procedeu de
investigaţie ştiinţifică, specific ştiinţelor sociale, ce urmăreşte prin intermediul procesului de
comunicare verbală dintre două persoane (cercetător şi respondent) obţinerea unor informaţii în
raport cu un anumit obiectiv sau scop fixat”.
Observarea directă este o metodă de colectare a datelor despre un anumit individ,
fenomen sau situație. Se caracterizează deoarece cercetătorul se află în locul în care are loc
evenimentul fără a interveni sau modifica mediul, întrucât altfel datele obținute nu ar fi valabile.
Această metodă de colectare a datelor, numită și cercetare primară, este utilizată în ocaziile în
care alte sisteme (cum ar fi sondaje, chestionare, printre altele) nu sunt eficiente.
Interviurile realizate cu managerii organizației au evidențiat preocuparea conducerii
pentru eficientizarea fluxului informaționaș, crearea unui climat communicational deschis prin
practicarea unui stil de management democratic și luarea de măsuri pentru îmbunătățirea
comunicării manageriale și interpersonale.
Analizând răspunsurile obținute ca urmare a aplicării acestor metode de cercetare se
poate concluziona că procesul comunicării organizaționale se constituie într-o manieră ce
prezintă dificultății. S-au identificat următoarele bariere în comunicare:
- Frica
- Lipsa de cunoștere
- Lipsa de interes
- Stările emoționale.
Concluzionând, s-au probat obiectivele propuse și s-au identificat blocajele comunicării,
încercând să se stabilească un nou sistem communicațional în cadrul unei organizații. Astfel,
comunicarea organizațională.

Bibliografie
1. Ion Ovidiu Pânișoară, 2006, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași.
2. Cândea, R., M., C, 1996, Comunicarea managerială, Editura Expert, București.
3. Voicu, M., Rusu, C. 1998. ABC-ul comunicării manageriale, Editura „Danubius”, Brăila.
4. Roxana Ș., 2007, Comunicarea organizațională, Editura Polirom, Iași.