Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

L4. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMISTOARELOR

1. Obiective
Obiectivele acestei lucrări sunt:
• Cunoaşterea materialelor utilizate în construcţia termistoarelor;
• Însuşirea metodelor de determinare a parametrilor termistoarelor;
• Determinarea dependenţei rezistenţei termistoarelor în funcţie de temperatură R(θ) şi
a principalilor parametri de material şi compararea lor cu datele de catalog.

2. Aspecte teoretice

2.1. Materialele utilizate în construcţia termistoarelor

Termistoarele sunt dispozitive semiconductoare a căror rezistenţă electrică prezintă o mare
variaţie în funcție de temperatură. Această proprietate face ca să termistoarele să aibă aplicaţii
multiple ca senzori de temperatură şi ca elemente stabilizatoare termic în circuitele
electronice.
Un termistor se compune din următoarele părţi :
- elementul rezistiv;
- armăturile;
- terminalele.
Elementul rezistiv se realizează din oxizi metalici cu diferite adaosuri. Se folosesc îndeosebi
oxizi ai elementelor de tranziţie din grupa fierului: Cr, Mn, Fe, Co sau Ni. Acești oxizi în
stare pură au rezistivitatea în domeniul materialelor electroizolante (> 108 Ωm), dar prin
impurificare cu elementelor metalice, rezistivitatea compuşilor ajunge în domeniul
materialelor semiconductoare (10-4 – 106) Ωm.
Dependenţa rezistivităţii ρ de temperatura T este asemănătoare cu cea a semiconductorilor
extrinseci:
 ∆W 
ρ(T ) = ρ 0 ⋅ exp  (1)
 2kT 
unde :
ρ0 este rezistivitatea elementului rezistiv la temperatura T0 , măsurată în Ωm ;
ΔW este energia de activare termică a conducţiei electrice, măsurată în Jouli (J);
k= 1,3806 10-23 J/K= 8,62∙10-5 eV/K este constanta lui Boltzmann;
T este temperatura termodinamică, măsurată în grade Kelvin (K).
Alegerea materialelor primare pentru confecționarea elemetului rezistiv al termistorului este
condiţionată de :
- obţinerea unei dependenţe specifice a rezistenţei electrice la variaţia temperaturii într-
un domeniu dat de temperaturi de utilizare
- cerinte tehnologice şi economice corespunzătoare: uşor de presat și de sinterizat,
disponibile, ieftine.

42
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Combinaţiile de oxizi utilizaţi în fabricarea termistoarelor NRT pentru temperaturi până la

500°C sunt :
NiO-MnO; NiO-MnO-CoO; Cu2O-CoO-MnO; Cu2O-MnO; TiO2-MnO; Cu2O-ZnO etc.
Tehnologia de prelucrare este asemănătoare materialelor ceramice: măcinare, dozare,
omogenizare, amestecare cu lianţi si plastifianţi, presare și tratament termic.
Se obţin elemente rezistive sub formă de: plachete, cilindri, discuri, tuburi, perle etc.
Armăturile sunt formate din pelicule de argint care se depun pe elementul rezistiv pentru a
asigura conectarea terminalelor cu elementul rezistiv.
Terminalele sunt realizate din conductoare de cupru cositorit sau argintat.

2.2. Parametrii termistoarelor

Comportarea electrică a unui termistor poate fi descrisă prin caracteristica termică rezistenţă-
temperatură R(θ) şi caracteristic volt-amper U(I),
• Caracteristica rezistenţă - temperatură
Caracteristica rezistenţă - temperatură R(T) are expresia asemănătoare cu cea descrisă de
relaţia (1), exprefia dependenţei rezistenţei termistorului de temperatura fiind de forma:
 ∆W  B
R (T ) = A ⋅ exp  = A ⋅ exp  (2)
 2kT  T 
unde:
A este un parametru de material, independent de temperatură;
B este un factor de proporţionalitate, cu semnificaţia de energie de activare a proceselor
de conducţie electrică:
∆W
B= (3)
2k
şi caracterizează efectul temperaturii asupra valorii rezistenţei termistorului.
• Indicele de sensibilitate termică B.
Determinarea acestui parametru cu relaţia (2) implică cunoaşterea rezistenţelor
corespunzătoare la două valori ale temperaturii R(T1), R(T2). Din relaţia (2), prin
logaritmare, rezultă:
R (T1 )
ln
R (T2 )
B= (4)
1 1
−
T1 T2
Reglementările actuale recomandă ca pentru calculul indicelui de sensibilitate termică B a
termistoarelor să se considere temperaturile:
T1 = 298,15 K, corespunzătoare pentru θ1=25ºC ;
T2 = 358,15 K, corespunzătoare pentru θ2=85ºC.
Indicele de sensibilitate termică B se poate exprima şi cu relaţia (5), pentru cazul când
sunt cunoscute valorile rezistenţei termistorului corespunzătoare temperaturilor θ1=25ºC
şi θ2=85ºC:
R (25)
B = 1780 ⋅ (5)
R(85)
Unitatea de măsură pentru B este gradul Kelvin: [B]SI=K. Pentru majoritatea
termistoarelor indicele de sensibilitate termică are valori de ordinul 2000- 5000 K.

43
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

• Coeficientul de variaţie a rezistenţei cu temperatura.

Coeficientul de variaţie a rezistenţei termistorului cu temperatura αR este definit, pentru
un domeniu de temperaturi (T1, T2), cu relaţia :
1 R (T2 ) − R (T1 )
αR = ⋅ (6)
R (T1 ) T2 − T1
Relaţia (6) indică unitatea de măsură pentru αR : 1/K. Atunci când rezistenţele R(T1) şi
R(T2) sunt exprimate în funcţie de temperatura în grade Celsius, definirea lui αR se face cu
relaţia :
1 R (θ 2 ) − R (θ1 )
αR = ⋅ (7)
R (θ1 ) θ 2 − θ1
iar unitatea de măsură este 1/grad Celsius (1/oC).
După modul de variaţie a rezistenţei cu temperatura există:
- Termistoarele cu coeficient negativ de temperatură, denumite negatermistoare (NTC),
care prezintă o scădere semnificativă a rezistenţei electrice la creşterea temperaturii.
Pentru aceste termistoare, αR < 0;
- Termistoarele cu coeficient pozitiv de temperatură, denumite pozitermistoarele (PTC),
care prezintă o creştere a rezistenţei electrice atunci când temperature creşte, fenomen
întâlnit şi la metale, dar care la PTR este mult mai pronunţat.
Pentru aceste termistoare, αR > 0.
În Fig. 1 este prezentată comportarea cu temperatura a celor două tipuri de termistoare,
comparativ cu dependenţa rezistenţa – temperatură (R=f(T) la metale.

Fig. 1. Dependenta rezistenţei Fig. 2. Caracteristicile voltampermetrice ale

termistoarelor NTR şi PTR şi a metalelor unui termistor NTR la diferite temperaturi,
cu temperatura menţinute constante

Faţă de cazul conductoarelor, unde αR este constant cu temperatura (deasupra temperaturii

Debye), la termistoare αR este variabil cu temperatura şi are semnificaţia de pantă a
caracteristicii R(T) sau R(θ) corespunzătoare temperaturii T (temperatura în grade Kelvin,
K) sau θ (temperatura în grade Celsius, oC).

44
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Astfel, pentru a caracteriza comportarea rezistenţei cu temperatura pentru un domeniu de

temperatură cuprins între θ1 și θ2, se consideră valoarea medie geometrică a intervalului de
temperatură:
θmed = θ1 ⋅ θ 2 (8)
pentru care valoare medie a coeficientului de variaţie a rezistenţei cu temperatura se
determină cu relaţia :
1 R (θ1 )
αR = ⋅ ln (9)
θ 2 − θ1 R (θ 2 )
În Fig. 1 este pusă în evidenţă comportarea cu temperatura a rezistenei celor două tipuri
de termistoare (NTC şi PTC), comparativ cu caracteristica rezistenţa – temperatură la
metale.
• Factorul de disipare termică
Factorul de disipare termică δ reprezintă raportul dintre puterea P disipată pe terminator şi
variaţia corespunzătoare a temperaturii termistorului θ2 fată de o temperatură ambiantă
specificată θ1:
P
δ= (10)
θ 2 − θ1
unde, temperatura ambiantă este, de obicei, considerată la valoarea θ1=25°C.
• Constanta de timp termică
Constanta de timp termică τ corespunde timpului de răspuns a termistorului şi se defineşte
în mai multe moduri, funcţie de utilizările termistorului:
- pentru termistoare cu încălzire indirectă, constanta τ se defineşte ca fiind intervalul de
timp în care rezistenţa sa ajunge la 37 % din valoarea avută la 0°C, atunci când
termistorul este introdus într-un mediu cu temperatura de 100°C;
- pentru termistoare cu încălzire directă (un curent electric trece prin termistor),
constanta τ se defineşte ca fiind intervalul de timp după care temperatura sa scade cu
63 %, atunci când termistorul este lăsat în atmosferă liberă, cu alimentarea decuplată.
Constanta de timp termică τ depinde de dimensiunile termistorului şi de puterea sa
nominală.
• Caracteristica volt-ampermetrică
Caracteristica volt-ampermetrică U(I) a unui termistor se determină pentru diferite
temperaturi, menţinute constante şi este specifică pentru fiecare construcţie de termistor.
Caracteristica U(I) are o formă specifică (Fig. 2): tensiunea la bornele termistorului creşte
la început aproape liniar cu intensitatea curentului I care trece prin termistor, apoi,
datorită autoîncălzirii (care determină o scădere accentuată a rezistenţei, în cazul
termistorului NTR) apare o scădere a tensiunii pe termistor.
Pentru o caracteristică volt-ampermetrică se definesc: rezistenţa statică RstP şi rezistenţa
dinamică RdinP, cu relaţiile:
U ∆U P
RstP = P = tg α ; RdinP = = tg β (11)
IP ∆I P
Fig. 2 indică diferenţa semnificativă între pantele corespunzătoare celor două rezistenţe
RstP şi RdinP, unde α << β.

45
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Notă:
Termintoarele care funcționează ca traductoare de temperatură lucrează pe porţiunea liniară
OA a caracteristicii voltampermetrice, de rezistența dinamică pozitivă, de obicei la valori
mici de curenţi electrici (mA).

3. Determinări experimentale

3.1. Identificarea tipurilor şi a caracteristicilor termistoarelor existente în laborator

Pentru termistoarele existente în laborator se analizează părţile componente și modul de
realizare a elementului rezistiv şi se identifică tipul de termistor. Principalele caracteristici ale
termistoarelor se înscriu în Tabelul 1, consultând Anexa 1.
Tabel. 1. Tipuri de termistoare de investigat şi caracteristici de catalog
Simbol Tip R(25) R(85) B αR δ τ
probă termistor [Ω] [Ω] [1/K] [1/oC] [mW/oC] [ms]
RT1
RT2
RT3

3.2. Determinarea caracteristicii rezistenţă - temperatură

A. Standul de determinări experimentale
Pentru determinarea caracteristicii rezistenţă - temperatură R(θ) se utilizează schema de
montaj prezentată în Fig. 3.

Fig. 3. Schema electrică de montaj pentru determinarea caracteristicilor termistoarelor

Elementele constituente ale schemei de măsurare sunt:

CET- etuvă cu alimentare la 230 V, 50 Hz, reglaj de temperatura max. 250oC;
RT1, RT2, RT3 – termisoarele de studiat;

46
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Ω – ohmmetru, cu domeniu de măsurare 0.1 Ω – 10 MΩ;

V – voltmetru de curent continuu, cu domeniul (0 – 20) V;
A – ampermetru de curent continuu, cu domeniul (0 – 100) mA;
R – reostat, Rn= 440 Ω, Imax=1A.
B. Procedura de măsurare
Procedura de lucru este următoarea:
- Se măsoară la temperatura ambiantă θa rezistenţa pentru fiecare termistor poziţionat pe
dispozitivul de măsurare. Valorile obţinute se trec în Tabelul 3 de măsurători;
- Se alimentează etuva şi se stabileşte valoarea temperaturii la 30 oC ;
- După stabilizarea temperaturii în etuvă se măsoară rezistenţa electrică a celor 3 probe iar
datele obţinute se trec în Tabelul 3 ;
- Procedeul se repetă pentru valori crescătoare ale temperaturii, din 10 în 10 grade Celsius,
datele obţinute fiind trecute în Tabelul 3.

Tabel 3. Valori măsurate pentru rezistenţa termistoarelor la diferite temperaturi

Temperatura Rezistenţa [Ω]
o Observaţii
[ C] RT1 RT2 RT3
θa=…
30
40
50
60
70
80
90
100
110
120

C. Prelucrarea rezultatelor
• Cu datele din tabelul 3 se reprezintă grafic rezistenţă - temperatură R(θ) pentru fiecare
termistor.
• De pe caracteristica R(θ) identifică următoarele valori ale rezistenţei termistoarelo :
R(25), corespunzătoare temperaturii θ= 25°C ;
R(47), corespunzătoare temperaturii θ= 47°C ;
R(85), corespunzătoare temperaturii θ= 85°C ;
Datele obţinute se trec în Tabelul 4.
• Se determină indicele de sensibilitate termică B cu relaţia (5), utilizând pentru calcul
valorile obţinute anterior. Datele obţinute se trec în Tabelul 4.
• Se determină valorile coeficientului de variaţie a rezistenţei termistorului cu temperatura
αR, utilizând relaţia (9), cu considerarea a două domenii de variaţie cu temperatura:
Domeniul I (θ1=25°C; θ2= 47°C)
Domeniul II (θ1=47°C; θ2= 85°C)
Domeniul III – valoarea medie (θ1=25°C; θ2= 85°C).
Datele obţinute se trec în Tabelul 4.

47
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Tabel 4. Indicele de sensiblitate termică B şi coeficientul de variatie a rezistenţei cu

temperatura αR pentru termistoarele studiate
R(25) R(47) R(85) B αR(25-47) αR(47-85) αR(25-85)
Termistor
[Ω] [Ω] [Ω] [1/K] [1/°C] [1/°C] [1/°C]
RT1
RT2
RT3

3.3. Determinarea constantei termice de timp

Determinarea constantei de timp termice τ se realizează cu schema de montaj din Fig. 3.
Procedura de lucru:
• Se introduc termistoarele în etuvă şi se menţin la temperatura de 25ºC;
• Cu comutatorul b1 pe poziţia 1 şi comutatorul b2 pe poziţia *i* (i = 1, 2, 3), se aplică,
rând pe rând, fiecărui termistor o tensiune Ui în apropiere de tensiunea nominală a
fiecărui termistor;
• Cu relatia care indică rezistenţa echivalentă pentru care se face alimentarea
termistoarelor:
Ui
= 0.7 ⋅ Ri (85) , (11)
Ii
se determină intensitatea curentului electric:
Ui
Ii = (12)
0.7 ⋅ Ri (85)
Valorile obţinute pentru Ii se trec în Tabelul 5.
• In schema de lucru, prin modificarea rezistenţei reostatului R se reglează intensitatea
curentului electric la valoarea Ii calculată;
• După stabilizarea indicaţiile aparatelor, se decuplează alimentarea prin trecerea
comutatorului b1 pe poziţia 2. Se cronometrează intervalul de timp până în momentul în care
rezistenţa indicată de ohmmetru corespunde cu valorii R(47), pentru fiecare termistor.
Intervalul de timp măsurat astfel reprezintă constanta de timp termică τ a termistorului.
Valorile determinate astfel pentru τ se notează în Tabelul 5.

Tabelul 5. Durata de timp termică pentru termistoarele studiate

R(47) Ui Ii τ Observaţii
Termistor
[Ω] [V] [A] [s]
RT1
RT2
RT3

3.4. Determinarea caracteristicii volt-ampermetrice

Determinarea caracteristicii U(I) se realizează pentru un singur termistor, cu schema de

montaj descrisă în Fig. 3, termistoarele fiind plasate în incinta etuvei, menţinută la două
paliere de temperatură:
- temperatura θ1=25°C;
- temperatura θ2=50°C;

48
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Procedura de lucru
• Se stabilizează temperatura termistorului la valoarea θ1=25°C;
• Se reglează valoarea rezistenţei reostatului R la maxim şi tensiunea sursei la o valoare
U < 10 V.
• Se alimentează termistorul, prin trecerea comutatorului b1 pe poziția 1;
• Se citesc valorile tensiunii U la bornele termistorului şi ale curentului I care trece prin
termistor.
• Se procedează la noi determinări prin modificarea rezistenţei reostatului, până la
valori ale curentului de 1.2In. Valorile obţinute se trec în Tabelul 6.
Se va urmări ca: puterea echivalentă la alimentarea termistorului să nu depăşescă
puterea nominală:
U i ⋅ I i < Pn (13)
unde Pn reprezintă puterea nominală a termistorului.
• Se repetă procedura pentru nivelul de tensiune θ2=50°C.

Tabelul. 6. Date măsurate pentru ridicarea caracteristicii voltampermetrice

la termistorul RT1. Se cunosc: Un=.. V, In = ... mA; Pn=...
Temperatura θ1=25°C Temperatura θ2=50°C
U [V] I [mA] Obs. U [V] I [mA] Obs.

Prelucrarea datelor
• Se reprezintă grafic caracteristicile U(I) pentru cele două temperaturi θ1=25°C şi
θ2=50°C;
• Pentru cele doă caracteristici voltampermetrice se calculează întrul punct P rezistenţa
statică RstP şi rezistenţa dinamică RdinP cu relaţiile (11).

4. Sugestii şi concluzii
• Indicaţi succesiunea operaţiilor tehnologice de obţinere a termistoarelor.
• Enumeraţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele din structura unui
termistor.
• Faceţio analiză comparativă asupra caracteristicilor R(θ) şi U(I).
• Comparaţi parametrii obţinuţi cu datele de catalog pentru termistoarele studiate.
• Indicaţi aplicaţii şi scheme de utilizare pentru diferite tipuri de termistoare.

Bibliografie
1. Cătuneanu,V., Materiale pentru electronică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982.
2. Ovidiu, R., Componente electronice pasive. Catalog, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.
3. * * *, STAS 9486-79: Termiatoare cu coeficient de temperatură negativ, cu încălzire
directă.
4. Codreanu, C., Coloşi, T., Termistoare şi varistoare în măsurători şi automatizări, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1970.
Anexe
Anexa 1. Date tehnice la termistoarele tip NTC

49
 Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

Anexa 1. Date tehnice la termistoare tip NTC

50
Materiale electrotehnice – Indrumar de laborator

51