Inflamaţia

Inflamaţia este o reacţie nespecifică de apărare a organismului şi implică o serie de

modificări vasculare, celulare şi umorale care au drept scop limitarea leziunii, repararea
acesteia şi în unele situaţii chiar eliminarea cauzei.

Agenţii etiologici ai inflamaţiei pot fi:

 Agenţi infecţioşi (septici): bacterii, virusuri, fungi, paraziţi.

 Agenţi neinfecţioşi:

 Mecanici (lovituri, tăieturi, zgârieturi, corpi străini);

 Termici (arsuri, energia electrică, energia radiantă);
 Chimici:
- Exogeni: substanţe acide sau alcaline;
- Endogeni: conţinutul gastric care în cazul perforaţiei gastrice intră în contact cu
peritoneul, determinând inflamaţia acestuia
 Alte cauze endogene: celule cancerigene, reacţii autoimune, cristale ale unor
substanţe care precipită în organism (acid uric, oxalat de calciu, fosfat de calciu,
colesterol).
Ȋn prima etapă efectele agentului agresor se limitează la o reacţie locală determinând
manifestări locale, cunoscute sub denumirea de „semne celsiene”: Rubor (eritem), Calor
(creşterea temperaturii locale), Tumor (tumefacţie), Dolor (durere) şi Functiolesa (impotenţă
funcţională). Această simptomatologie se explică prin modificările vasculare locale care
constau în vasodilataţie asociată cu creşterea permeabilităţii vasculare, cu exudarea plasmei
în focarul inflamator şi migrarea leucocitelor în zona inflamată.

Dacă acţiunea agentului agresor este prelungită şi/sau dacă agentul agresor are o
intensitate mare, vor apărea şi reacţiile inflamatorii generale:
- Febra
- Leucocitoza cu neutrofilie şi devierea la stânga a formulei lui Arneth
- Disproteinemie
Aceste manifestări sistemice sunt efectul acţiunii citokinelor, molecule inflamatorii
produse majoritar de către macrofage şi monocite. Cele mai cunoscute sunt interleukina 6
(IL-60, interleukina 1 (IL-1), factorul de necroza tumorală (TNF-α), interferonul gamma.
Aceste citokine sunt responsabile de resetarea termostatului hipotalamic, de eliberarea în
circulaţie a neutrofilelor tinere, nesegmentate şi de sinteza la nivelul hepatocitelor de proteine
de fază acută, dar şi de suprimarea sintezei albuminei.

Viteza de sedimentare a eritrocitelor

VSH este cel mai cunoscut, cel mai uşor de efectuat test nespecific de inflamaţie.
Acest test evidenţiază disproteinemia, modificarea raportului dintre albumine şi globuline
care apare în inflamaţie.
Definiţie: VSH reprezintă rata cu care eritrocitele sedimentează într-o probă de sânge
anticoagulat într-un interval de timp stabilit ( 1 oră, 2 ore sau 24 ore).
Principiul testului: Dacă sângele este tratat cu un anticoagulant şi lăsat în repaus
eritrocitele sedimentează , agregând sub forma unei coloane după un interval de timp variabil.
La persoanele sănătoase sedimentarea eritrocitelor se produce lent datorită încărcăturii cu
sarcini negative la suprafaţa lor, ceea ce face să apară o forţă de respingere între celulele
alăturate atunci când distanţa intercelulară atinge un nivel minim. Ȋn situaţiile patologice cu
hiperglobulinemie, sedimentarea hematiilor este mai rapidă, acest fapt explicându-se prin
faptul că globulinele au sarcini pozitive pe suprafaţă şi aderă la suprafaţa eritrocitelor,
micşorând forţa de respingere.

Metoda de lucru:

- metoda manuală Westergren

- metoda automată de citire a VSH (cu ajutorul unor raze intraroşii)
Valori normale:
Vârsta Bărbaţi Femei
<50 ani <15mm/h <20mm/h
50-85 ani <20mm/h <30mm/h
>85 ani <30mm/h <40mm/h

Variaţii fiziologice:
- sarcină
- menstruaţie
- nou-născuţi
- perioada digestiei
Variaţii patologice:
Creşteri patologice
- inflamaţii acute sau cronice
- infecţii acute sau cronice
- neoplazii (tumori solide, leucemii, limfoame, mielom multiplu, etc.)
- distrucţii tisulare (IMA, sindrom de strivire, etc.)
- colagenoze

Scăderi patologice

- afecţiuni hepatice cronice (hepatită, cancer hepatic)

- insuficienţă cardiacă
- prezenţa de eritocite anormale

Factori care influenţează VSH:

- Numărul de eritrocite - Cu cât o anemia este mai severă, cu atat sedimentarea
eritrocitelor este mai rapidă; Cu cât poliglobulia este mai pronunţată, cu atât VSH este
mai scăzut
- Hiperalbuminemia va diminua VSH, iar hiperglobulinemia va accelera VSH.
- Medicamente care cresc VSH: contraceptive orale, dextrani, anticonvulsivante,
aspirina, carbamazepina, cefalotin, ciclosporina A, dexametazona, hidralazina,
indometacin, isotretinoin, lomefloxacin, misoprostol, ofloxacin, procainamida,
propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem
- Medicamente care scad VSH: aspirina, aur, corticotropin, ciclofosfamida,
glucocorticoizi, hidroxiclorochina, metotrexat, antiinflamatorii nesteroidiene,
penicilamina, sulfasalazina, tamoxifen, trimetoprim

Observaţii:

 VSH modificată trebuie întotdeauna investigată

 Deşi este un test nespecific al inflamaţie, valoarea VSH ne poate orienta în diagnostic
 VSH>90mm/h ne orientează spre o afecţiune severă: neoplazie, colagenoză,
septicemie
  VSH este folosită pentru diagnosticul unor boli de colagen: artrita reumatoidă,
polimialgia reumatică, arterita temporală
 VSH este folosită pentru monitorizarea afecţiunilor inflamatorii cronice (artrită
reumatoidă, boală Crohn, etc.)

Leucograma

1. Numărul de leucocite
Metode de determinare:
- numărarea în camere de numărat Burker Turk
- numărarea cu analizator automat prin metoda de citometrie în flux cu fluorescenţă
Valori fiziologice: 4000-10000 elemente/mm3
Variaţii fiziologice:
- leucocitoză fiziologică: sarcină, nou-născuţi, exerciţii fizice intense, crize convulsive,
tahicardie paroxistică
- leucopenie fiziologică: bătrâni, surmenaj fizic
Leucocitoza – creşterea numărului de leucocite peste 10000 elemente/mm3
- globală - creşterea proporţională a tuturor tipurilor de leucocite - apare datorită
hemoconcentraţiei.
- inflamaţii, infecţii, neoplazii, distrucţii tisulare, postsplenectomie, intoxicaţii cu
mercur
Reacţia leucemoidă reprezintă o creştere a numărului de leucocite peste 30000
elemente/mm3 şi se caracterizează printr-o creştere semnificativă a precursorilor neutrofilelor
în sângele periferic (mielocite, metamielocite) împreună cu o creştere semnificativă a
granulocitelor. Este o reacţie benignă, reversibilă a măduvei hematogene care este
hiperstimulată sub influenţa toxinelor bacteriene sau virale.
Trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu leucemia acută prin:
- fosfataza alcalină leucocitară crescută în reacţia leucemoidă; scăzută în leucemia
mieloidă acută
- aspectul frotiului de sânge periferic – în reacţia leucemoidă apar precursori neutrofili
maturi (mielocite, metamielocite); iar în leucemia acută predomină elemente imature
(promielocite, mieloblaşti)
Leucopenia - scăderea numărului de leucocite sub 4000 elemente/mm3
- prin producţie deficitară: inhibiţie medulară (prin radiaţii ionizante, tratament
prelungit cu antibiotice, imunosupresoare, citostatice, etc.), boli medulare primitive
(leucemie, anemie aplazică, anemie megaloblastică, sindroame mieloblastice, etc.) sau
boli medulare secundare (metastaze, granuloame, etc.)
- prin distrucţie în exces: hipersplenism, infecţii virale, boli autoimune

2. Formula leucocitară
Neutrofile 2000-8000 elemente/mm3 45-80%
3
Limfocite 1000-4000 elemente/mm 20-55%
Monocite 0-1000 elemente/mm3 0-15%
Eozinofile 0-700 elemente/mm3 0-7%
3
Bazofile 0-200 elemente/mm 0-2%

Neutrofilia – creşterea numărului de neutrofile peste 8000 elemente/mm3

- fiziologică: sarcină, travaliu, efort fizic intens

- interferenţe: corticoterapie, crioglobulinemia mixtă, agregarea trombocitelor
- primară (făra o altă boală asociată evidentă): neutrofilia ereditară, neutrofilia cronică
idiopatică, boli mieloproliferative (LMC, PV, etc.), boala mieloproliferativă familială,
sindromul Down
- secundară: inflamaţii, infecţii bacteriene şi infecţii virale (doar în faza iniţială),
neoplazii, distrucţii tisulare, stres (fizic sau emoţional, exerciţii fizice în exces),
fumatul, boli metabolice (coma diabetică, uremică, hepatică, atac acut de gută),
postsplenectomie, stimularea generală a măduvei hematogene (posthemoragic,
hemoliză)

Neutropenia – scăderea numărului de neutrofile sub 2000 elemente/mm3

- interferenţe: clozapina, sulfasalazina, chimioterapie

- congenitală: Neutropenie congenitală severă (sindromul Kostmann)
Sindromul Shwachman-Diamond-Oski, Sindromul Chediak-Higashi, disgeneza
reticulară, diskeratoza congenitală
 - dobândită: infecţii (bacteriene, virale, prazitare, riketoze), colagenoze (LES, Sindrom
Felty), activarea complemetului (hemodializă, leucofereză de filtrare), boli
autoimune, reacţie postranfuzională, hipersplenism, deficite nutriţionale (alcoolism,
deficit de vitamina B12 sau cupru), afecţiuni ale măduvei hematogene, leucemii acute
sau cronice
Se clasifică în uşoară (1000-1500/µL), moderată (500-1000/µL) şi severă (<500/µL);
agranulocitoza reprezintă o formă severă de neutropenie cu absenţa totală a neutrofilelor
circulante şi risc de infecţii sistemice fatale.

Limfocitoza – creşterea numărului de limfocite peste 4000 elemente/mm3

- infecţioasă: virală (monucleoză, citomegalovirus, HIV 1, varicelă, gripă, rubeola,

etc.), bacteriană (pertusis, bruceloză, tuberculoză, sifilis), cu protozoare
(toxoplasmoza), parazitară (babesiosa), riketoză
- malignă: leucemii, limfoame
- hipesensibilitate la medicament, boala fânului
- stres – postraumatic, fumat, postsplenectomie
- autoimună: limfocitoză cu limfocite grnadulare mari, artrita reumatoidă
- endocrină (hipertiroidism)
- status premalign: limfocitoza monoclonală cu limfocite B

Limfopenia – scăderea numărului de limfocite sub 1000 elemente/mm3

- infecţioasă: bacteriană (tuberculoză, febră tifoidă, bruceloză, etc.), virală (HIV,

SARS, pojar, hepatită), altele (malarie)
- tulburări de imunodeficienţă congenitale
- iatrogenă: agenţi imunosupresori (corticosteroizii, rituximab, globulina anti
limfocitară), chimioterapie, radioterapie
- afecţiuni sistemice: boli autoimune (LES, AR, sindrom Sjögren), limfoame, alte
neoplazii, insuficienţă renală, anemie aplastică, pancitopenie, boala Cushing
- alte cauze: abuzul de alcool, deficitul de zinc, malnutriţie, stress, efort fizic,
traumatisme, enteropatie cu pierdere de proteine, limfopenia CD4+ idiopatică

Monocitoza - creşterea numărului de monocite peste 1000 elemente/mm3

 - infecţioasă; bacterienă (tuberculoza, endocardita bacteriană subacută, sifilisul,
bruceloza), parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infecţii
micotice
- neoplazii: gastric, ovarian, mamar, leucemii, boli mieloproliferative cronice,
limfoame, bola Hodgkin
- colagenoze, sarcoidoza, tezaurisme (boala Gaucher)
- iatrogenă: recuperarea după neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn
favorabil), postchirurgical, postsplenectomie, reacţii medicamentoase, factori de
creştere granulo-monocitari
- afecţiuni gastrointestinale: colita ulcerativă, enterita regională, sprue, ciroza hepatică.

Monocitopenie – scăderea numărului de monocite sub 100 elemente/mm3

- infecţioasă: infecţii severe (se asociază cu neutropenie), virale (HIV)

- iatrogenă: tratamentul cu corticosteroizi
- leucemia cu celule păroase, anemie aplastică

Eozinofilia – creşterea numărului de eozinofile peste 700 elemente/mm3

- alergică (astm bronşic, dermatită atopică, urticarie)

- infecţioasă; parazitară (trichineloză, chist hidatic)
- neoplazică: sindrom hipereozinofilic idiopatic, leucemia eozinofilică, limfom
Hodgkin, carcinom bronşic

Eozinopenia

- în stări de stres care generează generează producerea exagerată de steroizi: stres

fizic/emoţional, infecţii severe acute
- sindrom Cushing
- postmedicamentoasă: corticosteroizi, prostaglandine, tiroxină

Bazofilia – creşterea numărului de eozinofile peste 200 elemente/mm3

- leucemia mieloidă cronică ; dupa splenectomie, boala Hodgkin, colita ulceroasă, infecţii
(varicela, TBC)
 Bazopenia – scăderea numărului de bazofile sub 20 elemente/mm3
- infecţii acute, stres, tratament prelungit cu corticosteroizi, chimioterapie, radioterapie

Proteinele de fază acută

Proteinele de fază acută sunt definite ca acele proteine serice ale căror concentraţii
cresc sau scad cu minim 25% în timpul procesului inflamator secundar acţiunii citokinelor
proinflamtorii (IL-1,IL-6, IL-8, TNF-α) asupra hepatocitelor.
Ȋn ciuda numelului, proteinele de fază acută insoţesc atât stări inflamatorii acute, cât şi
cronice. Ele apar în infecţii, neoplazii, traume, distrucţii tisulare (infact miocardic), boli
inflamatorii cronice (artrita reumatoidă, etc.).
Proteinele de fază acută pot fi:
- pozitive – cu creşteri ce pot varia de la aproximativ 50% pentru ceruloplasmină şi mai
multe componente ale complementului până la 1000 de ori sau mai mult pentru PCR şi
amiloidul seric A. Ȋn această categorie sunt incluse şi fibrinogenul, antitripsina α,
haptoglobina serică, feritina, hepcidina, etc.
- negative – albumina serică, transferina, transtiretina, componenta C3 a complementului

Proteina C reactivă
Este o gama globulină care în sângele ersoanelor sănătoase se găseşte într-o cantitate
minimă. Ea este sintetizată la nivelul hepatocitelor în anumie condiţii patologice (vezi variaţii
patologice).
Există 3 tipuri de teste pentru determinarea PCR :
- calitative – rezultatul primit din laborator va arăta de tipul : pozitiv/negativ
- semicantitative – rezultatul primit din laborator va arăta de tipul : +, ++, +++, ++++ sau
negativ
- cantitative cu valori normale <5mg/l

Variaţii patologice :
- inflamaţii acute sau cronice (lupus eritematos sistemic, vasculite, artrita reumatoidă, etc)
- infecţii acute sau cronice (bacteriene sau fungice)
- neoplazii (tumori solide, leucemii)
- distrucţii tisulare (traumatisme, infact miocardic acut, pancreatita acut)

Observaţii:

 PCR creşte precoce în procesele infecţioase bacteriene (primele 4-6 ore) şi începe să
scadă în câteva zile, dacă infecţia se remite
 În infecţiile virale, PCR are valori normale
 PCR este folosită ca marker predictiv al evoluţiei postoperatorii, al panceatitei acute,
al meningitei bacteriene
 PCR este utilizată în monitorizarea evoluţiei proceselor inflamatorii cronice

Fibrinogenul

Este o proteină de fază acută sintetizată la nivelul ficatului şi care apare în primele 24-
48 de ore.
Valori normale: 200-400mg/dl
Variaţii fiziologice
- sarcină
- nou-născuţi
Variaţii patologice
Creşteri patologice
- inflamaţii acute sau cronice, infecţii acute sau cronice, neoplazii, distrucţii, tisulare
extinse
- sindrom nefrotic, mielom multiplu pentru a compensa pierderile de proteine
Scăderi patologice
- afecţiuni severe de ficat prin scăderea sintezei
- neoplazii severe, cu metastaze, leucemii, CID prin creşterea consumului
- terapie trombotică
Observaţii
 are rol important în coagulare
 valori persistent crescute (>700mg/dl) constituie un factor de risc independent pentru
boala aterosclerotică
 Haptoglobina serică

Este o proteină de fază acută, o α2- globulină, sintetizată predominant la nivelul

ficatului, dar şi la nivelul tegumentului, plămânilor, rinichilor şi care apare în primele 7 zile.
Valori normale: 30-200mg/dl
Variaţii patologice
Creşteri patologice
- inflamaţii acute sau cronice, infecţii acute sau cronice, neoplazii, distrucţii, tisulare
extinse
Scăderi patologice
- afecţiuni acute sau cronice hepatice
- hemoliza intravasculară de diverse etiologii
Observaţii
 are rol în legarea hemoglobinei libere
 este folosită pentru screening-ul şi monitorizarea anemiei hemolitice

Electroforeza proteinelor serice

Reprezintă o metodă de separare în câmp electric a proteinelor plasmatice, obţinându-

se 5 fracţiuni:
- albumine 52-65,1%
- α1 globuline 1-3%
- α2 globuline 9.5-14,4%
- β globuline 2,6-5,8%
- γ globuline 10,7-20,3%

Modificarea raportului dintre albumine şi globuline se numeşte disproteinemie, iar în

inflamaţie aceasta apare datorită proteinelor de fază acută.
Ȋn inflamaţia acută scad albuminele şi cresc α1 globulinele şi α2 globulinele.
Ȋn inflamaţia cronică scad albuminele şi cresc α1 globulinele, α2 globulinele, dar şi γ
globulinele.