Curs Meteorologie

Structura verticala a atmosferei

Pe verticala, atmosfera nu este omogena, ea fiind alc. din mai multe straturi concentrice,
cu propr. fizice si chimice dif.

Pe masura cresterii inaltimii, presiunea si densitatea scad, in timp ce temperatura

inregistreaza ample variatii neregulate, determ. de procesele fizice si chimice, predominante la
dif. inaltimi. Pe baza acesteia se pot diferentia 5 straturi (adoptate de Organizatia Meteorologica
Mondiala, in 1951) : troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera si exosfera.

Intre ele sunt zone de pauza : tropopauza, mezopauza si termopauza.

Sufixul pauza la numele stratului inferior, prefixul sub la numele stratului superior
(substratosfera).

Troposfera
80% din masa sa

90% din toata cant de vapori de apa

ADVECTIE (aerul se misca de la o zona cu presiune mare catre o zona cu presiune mica)

CONVECTIE (pe vertical)

-stratul inferior al atmosferei, de la 0m pana la inaltimea la care temperatura nu mai scade cu

altitudinea (16-18 km in zona calda, 10-12 la latitudini mici, 6-8 in zonele polare)

-turtirea troposferei la poli se dat. miscarii de rotatie a pamantului, care la Ecuator determ. o forta
centrifuga mai mare fata de latitudinile superioare

-aerul cald din zona intertropicala genereaza curenti convective ascendenti, puternici

-scaderea temp. cu inaltimea are loc, dupa un gradient termic vertical mediu de 0,6 grade C/100
m
-la limita ei superioara se inregistreaza temperaturi de -70…-80 grade C deasupra ecuatorului si,
de -50…-60 grade C deasupra regiunilor temperate si polare

-in partea inferioara a troposferei, iarna si noaptea, pot fi intalnite situatii de izotermie

Troposfera este divizata in 3 substraturi:

1. Troposfera inferioara (intre suprafata terestra si 2000 m), sufera cel mai mult
influentele termice si mecanice ale suprafetei terestre ; contine cea mai mare cantitate de
vapori de apa si impuritati, dar si fenomenul de poluare ;
2. Troposfera medie (intre 2 si 6 km), miscari convective si advective, care asigura o
deplasare si un schimb al aerului
3. Troposfera superioara (peste 6 km), temperatura scade in troposfera ecuatoriala la -80
grade C, iar in zona polara la -60 grade C ; se form. norii superiori Cirrus, Cirrostratus si
Cirrocumulus, alc. din cristale de gheata din care nu cad precipitatii ;

Tropopauza – trecerea intre troposfera si stratosfera

-este mai inalta in zona ecuatoriala decat la poli

-in zona de inflexiune a sa iau nastere curenti de aer rapizi, acei jet-strems, unul polar si unul
tropical, cu viteze foarte mari 200-500 km/h

-acesti curenti rapizi de vest inconjoara fiecare dintre cele doua emisfere, dupa traiectorii
ondulate ;

Stratosfera

-intre tropopauza si 32-35 km

-izotermie in partea sa inferioara, temp. medie de -55…-60 grade C

-aceasta consecinta a temperaturii pare a fi rezultatul echilibrului ce se stabileste, intre caldura

primita prin radiatie de la strat la strat, dinspre suprafata terestra si cea cedata tot prin radiatie,
straturilor atmosferice superioare ;

Curs meteorologie
-in partea superioara, temperatura aerului creste, la 25-30 km -45 grade Celsius, iar la 50 km
chiar 0 grade Celsius, inversiunea termica si izotermia se opun dezvoltarii curentilor convectivi

-transportul vaporilor de apa este oprit de acest ‘’baraj termic’’, umiditatea aerului fiind extrem
de redusa (0,01 grame vapori de apa/1 kg aer)

-vaporii de apa care reusesc sa ajunga aici, sublimeaza la 25-30 km altitudine formand norii
sidefii

Mezosfera

-intre stratopauza si inaltimea de cca 80 km

-aerul este foarte rarefiat, 10 la 16 molecule/cm cuba er

-difuzia radiatiilor vizibile este slaba , iar cerul pare intunecat si nu albastru, ca in troposfera

-densitatea aerului e mica (de o mie de ori mai mica decat la suprafata terestra), dar suficient de
mare pentru ca meteoritii, prin frecarea cu aerul, sa se aprinda

-in jumatatea inferioara a mezosferei, gradientul termic vertical mediu se mareste si face ca
temperatura sa creasca de la -40…-50 grade Celsius pana la 60, 70 grade

(Raze

- Gamma
- Uv
- X

ANTICICLON SIBERIAN – circulatie de blocare)

-in jumatatea superioara a mezosferei, temperaturi de -80…-110 grade

-partea inferioara – stratificare termica de inversiune

-cea superioara – stratificare termica directa sau normala

-mezosfera superioara se caract si prin puterince miscari termoconvective

-norii argintii (80 km) vizibili la inceputul si sfarsitul noptii

-geneza norilor argintii a fost explicata prin prezenta unor cantitati de vapori de apa si particule
fine de cenusa vulcanica

-la nivelul de 50-55 km din mezosfera, ca si la cel de 25 km din stratosfera, se afla concentratia
maxima a ozonului

-temperaturile ridicate de la aceste niveluri se dat fie degajarii de caldura, in urma procesului
fotochimic a disocierii moleculelor de oxigen, fie prin absorbtia de catre ozon a radiatiilor
utraviolete

-temp foarte scazute din mezosfera superioara sunt date de concentratia foarte scazuta a ozonului
de aici si, a slabei absorbtii a radiatiilor solare ultraviolete

S-radiatia solara directa

D-radiatia difuza

Ea-radiatia atmoserei desen de pe tabla in telefon

Rs-radiatia reflectata

Et-radiatia terrei

MEZOPAUZA-strat subtire de aer, temp de -80…-110 grade Celsius, identificata in epoca

sondajelor aerologice moderne, cu ajutorul rachetelor si satelitilor meteorologici

Termosfera

-intre 80 si 1000-1200 km altitudine

-temp ajunge la partea superioara 2000-3000 grade Celsius

-aceste temp ridicate se dat absorbtiei radiatiilor solare ultraviolete de catre oxigenul molecular,
care se disociaza in doi atomi de oxigen, generand o crestere a temperaturii

-in acest proces de absorbtie fiecare molecula sau atom elibereaza un electron, ce devine ion
pozitiv

-gazele sunt puternic ionizate

-la procesul de ionizare participa si radiatiile corpusculare venite din exploziile supernovelor
-ionizarea incepe de la 60 km si atinge cea mai mare concentratie de ioni la cca 300 km

-sub aceste limite, intensitatea redusa a radiatiilor ultraviolete nu produce ionizarea gazelor, iar
peste 300 km, concentratia foarte mica de gaze diminueaza procesul ionizarii

-aceasta portiune (60-700 km), cu gaze partial ionizate se numeste ionosfera

Curs meteorologie – 29.11.2022

Ionosfera
Are o mare importanta pentru comunicarea prin radio pe Terra, dat capacitatii stratelor de
ioni de a reflecta undele radio.

Undele radio emise de pe supraf terestra, sunt reflectate de ionosfera inapoi pe Pamant,
permintand transmiterea la mari distante a emisiunilor radio.

Viteza de propagare a undelor radio, este cu atat mai mare, cu cat concentratia ionilor din
stratele ionsferei intalnite este mai ridicata.

Cu cat lungimea de unda este mai mica cu atat autoputerea de penetrare in ionosfera este
mai mare, inainte de a fi reflectata inapoi, spre supraf terestra.

1. Stratul D – situat intre 60 si 90 km, iar procesul de ionizare se dat radiatiilor cosmice
si ultraviolete ; acest strat reflecta undele lungi si medii
2. Stratul E – situat intre 90 si 140 km ; aici se produce ionizarea moleculelor de oxigen
(unde scurte si medii)
3. Stratul F (Applenton) – se dezv pana la peste 400 km

Stratul F se subimparte in :

- Stratul F1 (140 – 200 km) – se produce fotoionizarea atomilor de oxygen (reflecta

undele scurte)
- Stratul F2 (200 – 400 km) – prezinta cea mai intensa ionizare si reflecta undele
ultrascurte
 Undele radio sunt influentate si perturbate ciclul activitatii solare, miscarile Pamantului,
eclipsele solare, exploziile atomice, meteoriti etc.

Exosfera
Partea terminala a atmosferei superioare, care incepe acolo unde se egalizeaza densitatea
aerului cu densitatea materiei din spatial interplanetar.

Situata intre 1000-2000 km pana la limita superioara a atmosferei.

Formata din gaze extrem de rarefiate, intrucat dist medie dintre atomii si moleculele
gazelor atmosferice este de ordinul a 100 km, insa au viteze de deplasare foarte mari, uneori de
peste 11,2 km/s.

Magnetosfera
Pamantul este inconjurat de un imens camp electromagnetic, care se intinde dincolo de
invelisul atmosferic, pana la distante de 65.000 km si 130.000 km – magnetosfera.

Este turtita in dreptul Soarelui, din cauza unui flux continuu de electroni si protoni cu
sarcini electrice, emisi de Soare (plasma solara).

Au fost descoperite trei centuri de radiatii, primele doua ‘’ van Allen’’, iar cea exterioara
‘’Vernov Ciudakov’’.

Centura van Allen interioara este compusa din protoni si electroni, de mare energie,
captati din radiatia corpusculara cosmica.

Centura van Allen exterioara este formata din electroni si neutroni, captati din emisia
corpusculara a Soarelui, astfel ca intensitatea radiatiilor este influentata de ciclul activitatii
solare ; la capetele ei apar frecvente aurore polare ; si aceasta centura este evitata de navele
cosmice.

Centura superioara Vernov Ciudakov a fost descoperita de sovietici in 1963, la inaltimi

cuprinse intre 55.000 km si 75.000 km.

Are o intensitate a radiatiilor mai redusa decat primele 2.

 Forma acestei ultime centuri de radiatii nu este circulara, ci mai turtita in partea dinspre
Soare, si mai alungita in cea opusa Soarelui.

Vantul solar este flux continuu de plasma coronala (ioni de hidrogen, heliu), care
paraseste Soarele cu viteze supersonice.

Homosfera – se intinde de la supraf terestra pana la 100 km, in care predomina azotul si
oxigenul.

Heterosfera – deasupra homosferei, pana la peste 10.000 km si alcatuita din 4 straturi

gazoase : azot molecular, oxigen atomic, heliu si hidrogen atomic.

Curs meteorologie

Sistemul solar (istoria lumii in 2 ore ytb)

Odata, sist nostru solar se prezenta sub un nor imens de gaze si praf, ce se raspandea pe o
supraf de cca 1.500 miliarde kmp.

In urma cu cca 5.000 milioane ani, in apropiere a explodat o stea trimitand unde de soc
prin acest nor.

Norul s-a transf intr-un disc urias, ce a inceput o usoara miscare de rotatie.

In peste 100 de milioane de ani, centrul acestui disc s-a comprimat formand o minge de
gaze, un adevarat reactor atomic – Soarele.

51 mld (tone de dioxid de carbon emise in atmosfera) -> 0

{paradoxul sapiental – articol ; Miliarde si miliarde de Carl Sagan}

-bacteriile

-pestii tereosteeni

-amfibienii

-primatele aboricole
Curs meteorologie
Ipoteza care explica debitul energiei solare este aceea a reactiilor termonucleare.

Pe baza inaltei presiuni si temperaturi din interior, elemental cel mai abundent –
hidrogenul – se transforma in heliu.

Patru nuclee de hydrogen se grupeaza pt a forma un nucleu de heliu, a carui masa este
mai mica decat cea a patru nuclee de hidrogen.

La fiecare grupare ramane un defect de masa.

Greutatea atomica a hidrogenului este 1,00813, iar a heliului este 4,00386, rezulta : m= 4
x 1,00813 – 4,00386 = 0,02866.

Aceasta elibereaza o energie E, careia ii corespunde: E= m x c (la patrat)

In fiecare secunda, 564 de milioane de tone de hidrogen sunt grupate in 560 de milioane
de tone de heliu, iar 4 milioane de tone de hidrogen, ramase ca defect de masa, elibereaza energia
corespunzatoare lor.

Aceasta energie alimenteaza intreg sistemul solar, iar energia emisa este perceputa de
omenire, sub forma de lumina si caldura.

Energia solara are nevoie de un million de ani pentru a ajunge din centrul Soarelui la
suprafata sa (in fotosfera), si apoi numai de 8 minute, pentru a ajunge la Pamant.

Acest proces va dura pana la epuizarea rezervelor de hidrogen ale Soarelui, care reprez
79% din masa sa, ceea ce inseamna ca va dura miliarde de ani.

Dupa cca 5 miliarde de ani, dupa ce Soarele isi va consuma intreaga energie, intai isi va
mari stralucirea si raza, devenind o giganta rosie, fapt ce va pune capat sistemului planetar.

Apoi, dupa alte 12 mld de ani va evolua spre o stea pitica, alba, stingandu-se treptat.

Alaturi de radiatia solara, Soarele emite corpusculi cu mari viteze, care sunt opriti atat de
atmosfera solara, cat si de cea terestra ; ei produc in Soare vantul solar si norii crepusculari de
diferite energii, iar pe Pamant – aurore polare, furtuni magnetice si brauri de radiatii in jurul
Terrei.

In jurul Soarelui se rotesc 8 planete, 5 planete pitice (Ceres, Pluto, Eris, Makemake si
Haumea), 171 de sateliti ai planetelor, sute de mii de asteroizi si cateva mii de comete ; Aceste
cifre se refera la obiectele descoperite, existand posibilitatea sa existe multe alte asemenea
obiecte.

Asteroizii se regasesc in doua regiuni, numite centuri de asteroizi : una se afla intre Marte
si Jupiter, centura principala, iar alta dupa Neptun, centura lui Kuiper.

Mai departe se regaseste norul lui Oort, loc unde se afla milioane de nuclee de comete.

Termenul de asteroid se foloseste pentru a caracteriza un grup de corpuri ceresti ce

orbiteaza in jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat in
trecut de Uniunea Astronomica Internationala (UAI). Alteori se prefera termenul de ‘’planetoid’’
(asemanator planetelor).

Asteroizii variaza foarte mult ca marime, de la cateva sute de km in diametru pana la roci
de numai cateva zeci de metri ; cativa dintre cei mai mari au forma sferica si se aseamana cu
planete in miniatura.

Centura Kuiper este centura de materie primordiala ce inconjoara Sistemul Solar,

extinzandu-se de la orbita planetei Neptun pana mult in afara Sistemului Solar.

Centura Kuiper a fost denumita astfel in cinstea lui Gerard Peter Kuiper (1905-1973),
astronom olandez-american care a prezis si demonstrat existenta acestei centuri de materie a
Sistemului Solar.

Centura Kuiper este alcatuita din resturi ramase de la inceputul Sistemului Solar. Din
cauza densitatii scazute a materialului din zona, fragmentele nu s-au putut uni pt a forma o
planeta, ci doar corpuri mici.

Vantul solar este emisia

Curs meteorologie
 Structura Soarelui

Fluxuri radiante
In fiecare secunda 564 de milioane de tone de atomi de hidrogeni fuzioneaza in 560 de
milioane de atomi de heliu, ramanand 4 milioane de tone de atomi de hidrogen ca defect de
masa.

La suprafata Soarelui sunt 6000 de grade Celsius, iar in nucleu 10-15 milioane de grade
Celsius.

INTERIORUL SOARELUI – se afla sub semnul echilibrului intre gravitatia si presiunea

interna, fiind alc. din nucleu, zona radiativa si zona convectiva.

Nucleul este alc. in proportie de 2% din elem grele, iar restul de heliu ; are temp de pana
la 10 milioane de grade Celsius, presiuni foarte mari de 2 x 10 la 11 atmosfere si o densitate de
1,5 x 10 la 5 kg/mc.

Goldilocks (planeta noastra) - 150 mil km = 1 UA

In aceste conditii au loc reactii termonucleare de fuziune a hidrogenului in heliu (lantul

proton – proton si in secundar ciclul carbon – azot), ceea ce produce cantitati enorme de energie.

H2 -> He -> Li -> C

5 mld 11 mld 15 mld pitica alba

ani ani ani

Aceasta energie se propaga spre exterior, in proportie de 98%, sub forma de lumina de
catre fotoni (cuante de energie) si 2% sub forma de neutrinos.

Zona convectiva – se desfasoara pana la suprafata Soarelui ; aici are loc transmiterea
energiei spre atmosfera solara, mai putin prin radiatie si mai mult sub forma curentilor de
convectie.

ATMOSFERA SOLARA – alcatuieste partea superioara a Soarelui si se compune din trei

invelisuri concentrice : fotosfera, cromosfera si coroana solara.
 Fotosfera – stratul principal al atmosferei solare, situat la baza acesteia si desfasurandu-se
pe o grosime de 300-400 km ; ea inconjoara zona convectiva si reprezinta suprafata vizibila,
stralucitoare a Soarelui.

Cromosfera – situata deasupra fotosferei si are o grosime de la 8000-10000 km pana la

12000-15000 km ; este vizibila numai in timpul eclipselor totale de Soare, cand apare ca o banda
de lumina colorata in rosu ce inconjoara discul solar.

Coroana solara – stratul exterior cel mai gros al atmosferei solare situate deasupra
cromosferei, pana la 1 mil de km si format dintr-un gaz ionizat ; ca si cromosfera, este vizibila
numai in timpul eclipselor totale de Soare, cand apare ca o aureola argintie.

ACTIVITATEA SOLARA

Reprez ansamblul fenomenelor nestationare, deci variabile in timp si spatiu, ce au loc in

atmosfera solara si pe suprafata Soarelui, ca : petele solare, eruptiile solare, protuberantele solare
si regiunile solare active.

Dintre acestea, indicii principali ai activitatii solare sunt numarul si aria totala a petelor
solare, constatandu-se ca au o ciclicitate de 11,2 ani, reprezentand ciclul activitatii solare.

Activitatea solara are efecte asupra diverselor procese si fenomene din atm terestra si
asupra unor activitati antropice (intreruperea sau diminuarea comunicatiilor prin radio, defectiuni
ale retelei de inalta tensiune).

Se pare ca, luminozitatea Soarelui poate fi influentata de structura petelor solare, iar
activitatea solara determ variabilitatea climatica.

Eruptiile solare care apar in cromosfera, mai rar in coroana solara si foarte rar in fotosfera
au doua componente : una optica si alta plasmatica.

30.000 de grade Celsius un traznet

In urma procesului de fuziune Soarele emite continuu si in toate directiile o cantitate de

energie sub forma de radiatii.

Cant totala de energie emisa este de 5,2 x 10 la 24 cal/min ; daca aceasta energie ar lipsi,
temp suprafetei terestre ar fi aproape de 0 grade K (-273 grade Celsius).
 Din aceasta cant de energie emisa de Soare, Pamantul primeste a doua miliarda parte
(1,37 x 10 la 24 calorii).