Depresia în mediul studențesc

Depresia este o problemă comună în societatea actuală, care adesea nu este diagnosticată
sau , de cele mai multe ori este diagnosticată tardiv.
Așa cum reiese din clasificarile DSM-5 și ICD-10, tulburarea deprsiva este o boală din
categoria tulburărilor afective, caracterizată de dispoziție deprsivă care persistă de cel puțin două
săptămâni, în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi și reprezintă o modificare față de
nivelul anterior de funționare, la care se adaugă cel puțin unul din cele doua simptome:
anhedonia (pierderea interesului sau plăcerii pentru activitățile considerate a fi plăcute) sau
fatigabilitatea. Adesea, această simptomatologie este însoțită de scăderea stimei de sine,
inapetență cu scădere ponderală, tulburări hipnice de tipul insomnie sau hipersomnie, sentimente
de inutiltate, incapacitate, tulburări de concentrare, durere emoțională fără o cauză clară, etc.12
Societatea tinde să stigmatizeze bolile mintale și să eticheteze acele persoane care suferă
de o afecțiune psihică, folosind, adesea, diverse apelative care le distanțează de normalitate,
acțiuni care determină persoana în cauză să refuze, cel mai adesea solicitarea ajutorului de
specialitate. Astfel, printr-o excludere socială, recuperarea poate fi îngreunată, iar tulburările
minore de afectivitate sau cele anxioase se pot complica și transforma în probleme garve de
sănătate și, implicit, adevărate boli psihice.
În ziua de azi, depresia în rândul tinerilor reprezintă o problemă de sănătate la nivel
global, reprezentând unul dintre factorii majori de risc pentru sinucidere și acte autoagresive 3,
astfel încât unul dintre principalele deziderate ale diferitelor instituții de sănătate publică este
reprezentat de reducerea incidenței tulburărilor afective în rândul tinerilor. Dovezile actuale
sugerează că doar printr-o intervenție durabilă poate fi scăzută probabilitatea de apariție a
episoadelor depresive la persoanele tinere.

1
American Psychiatric Association . DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare a
tulbtrărilor mintale , Ediția a-5-a, Editura Medicală Callistro, București, 2016, p.160-161;
2
ICD-10-Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Descrieri clinice și
îndreptare diagnostice , Editura Trei, București, 2016, p.200-203;
3
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.474;

1
 Așa cum reiese din ultimele rapoarte ale Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ
5% din populația țării noastre suferă de o tulburare afectivă de tip depresiv, prevalența în rândul
tinerilor fiind mai mică decât în rândul persoanelor adulte, însă în creștere față de anii anteriori,
lucru deloc de neglijat, ceea ce reprezintă un puternic semnal de alarmă.
La nivel mondial, atât depresia, cât și anxietatea (în postura de comorbiditate a acesteia) 4,
sunt prezenţe comune în viaţa academică, studentul având o vulnerabilitate crescută, care este
asociată, de cele mai multe ori, cu prezența diferiților stresori de ordin psihic sau fizic, aceștia
acționând, de obicei conjugat, într-un mediu competitiv și restrictiv, unde fexibiltatea este
limitată. Stilul de viaţă „universitar, academic” cu programe școlare supraîncărcate, confruntarea
la o vârstă tânără cu morbiditatea specifică mediului, dublate de capacități reduse de a face față
eficient provocărilor, niveluri de relaționare deficitare, incapacitatea de utilizare a unor soluţii
alternative pentru depăşirea dificultăţilor, suportul social, familial şi/sau instituţional scăzut,
evaluările şi examinările frecvente, activități sociale reduse, abuzurile unor cadre didactice,
discrepanţele dintre curriculum oficial şi cel informal, dificultăţile financiare şi traseul lung pe
care îl presupune construcţia carierei viitoare, problemele de adaptare la mediul academic, norme
și cutume noi față de mediul de proveniență, sunt doar câţiva din factorii stresori cu care se
confruntă studentul. Se ajunge, astfel, aşa cum nota Isaías Arriola-Quiroz (2010) la sentimente
de frustrare, vinovăţie, eșec, stimă de sine scăzută, care vor avea, în cele din urmă, efecte nefaste
asupra prestaţiei academice viitoare a studentului (cu apariţia unor cercuri vicioase, asociind
stresorii menţionaţi), atitudine ostilă a acestuia față de societate, chiar dependenţă de substanțe
interzise şi chiar la ruminaţii de suprimare a propriului eu.
Cauzele depresiei în rândul studenților sunt complexe, iar pentru a înțelege condițiile
afectiv-emoționale ce stau la baza acestor dezechilibre, este necesară identificarea tuturor
factorilor de risc și a situațiilor de viață care pot produce sporirea nivelului de stres. În astfel de
situații, abilitățile de relaționare reduse, pliate pe o gândire profund negativă, duc adesea la
dificultăți pentru studenți în stabilirea unor noi relații interpersonale, de adaptare la noul mediu
academic și, implicit, de obținerea perofrmanțelor școlare.
Pe de altă parte, evenimentele negative din viața fiecăruia, unele dintre ele chiar repetate
în perioada copilăriei, precum expunerea la violență domestică, divorțul părinților, condiții de

4
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.467;
2
viață precare, status economic scăzut, abuzurile emoționale sau fizice, eșecul în dragoste, etc. pot
duce la declanșarea unei tulburări de tip depresiv.5
Caracteristicile cognitive specifice fiecăruia, influențează interpretarea evenimentelor
negative din viață, astfel că nu întotdeauna acești trigeri vor duce la apariția depresiei. O altă
cauză de depresie în rândul tinerilor adulți o reprezintă factorii genetici 6 și anumite dezechilibre
fizice. Așa cum reiese din majoritatea studiile efectuate, copiii care au un părinte cu o tulburare
din spectru afectiv au șanse de patru ori mai mari de a dezvolta, la rândul lor boala, iar depresia
maternă este asociată cu un risc de dezvoltare a depresiei la adolescenți de pâna la 40% pâna la
vârsta de 20 ani, fetele fiind mai afectate decât băieții.
Așa cum mediul academic contribuie în mod cert la dezvoltarea socială,
profesională și emoțională a studenților, acesta poate reprezenta și o importantă sursă de
evenimente care pot avea un impact negativ asupra unor categorii speciale de tineri. Rezultatele
școlare slabe și crezul negativ cu privire la propriile capacități cognitive, au ca rezultat creșterea
nivelului de stres asociat prezenței la cursuri. Practicarea unor acte de agresiune fizică sau
verbală la adresa colegilor (bullying) pot fi semne ale unei depresii mascate, în special la fete.
Ca studenţi, apoi ca tineri angajați, aproape toţi am avut momente de teamă, de ezitare, de
vinovăție, lipsa perspectivei sau pierderea speranței, însă, din fericire, la majoritatea, aceste stări
au fost trecătoare, nici calitativ extrem de apăsătoare şi prelungite, nici cantitativ nu s-au agregat
în complexe maladive majore. La alţii, însă, intervenţiile terapeutice specifice au fost necesare şi
salutare, fără ele deteriorarea performanţei academice, retragerea din relațiile sociale, în unele
cazuri, mai grave, chiar și familiale, inserţia profesională şi evoluţia acestora ar fi devenit cu
siguranţă dramatice.
Simptomatologia depresiei în rândul studenților nu este întotdeauna ușor de recunoscut.
Apare un sentiment de tristețe, proiecție negativă a viitorului, care poate afecta activitatea de zi
cu zi și poate duce la apariția apariția unor simptome sau tulburări secundare, precum cele ale
somnului de tipul insomnie sau hipersomnie, inapetență cu scadere ponderală sau din contră, în
cazul unui depresii atipice, hiperfagi cu apariția obezității ca și comorbiditate, tulburări mnezico-

5
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.469;
6
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.473;

3
prosexice. Unele tulburări de comportament, apărute pe termen scurt și care nu influențează
calitatea vieții, pot fi confundate cu simptomele tulburării depresive. 7
În cazul studenților care se confruntă cu depresie, schimbările de comportament sunt
însoțite și de schimbări de dispoziție și personalitate, ce se manifestă pe termen lung. Semnele
comune pentru depresie includ: dispoziția depresivă, iritabilitatea, fatigabilitatea, scăderea
capacității de concentrare, tulburările hipnice și ale alimentației, abandonul anumitor activități
care faceau parte din activitatea curentă și care anterior îi produceau plăcere, capacități
adaptative și integrative reduse, gândurile negative și sentimentul de vinovăție. Consumul de
alcool și substanțe interzise pot reprezenta simptomele evidente ale depresiei și, de cele mai
multe ori, sunt comorbidități ale acestei tulburări afective 8.
Actual, programele de recuperare a unui tânăr cu depresie sunt complexe, implică echipe
multidisciplinare și se realizează în trepte care presupun, în principal, modificarea stilului de
viață, ședințe de psihoterapie sau administrarea de medicamente din clasa antidepresivelor, în
situații mai grave. Vizita la medic este necesară întotdeauna pentru un diagnostic corect al
depresiei și pentru a beneficia de ajutor de specialitate. În funcție de gradul de severitate al
depresiei și de nivelul de afectare al calității vieții, poate fi necesară includerea medicamentelor
antidepresive în planul de tratament. În majoritatea cazurilor, în urma administrării de
antidepresive sunt observate îmbunătățiri ale simptomatologiei într-un interval de doua-șase
săptămâni, conform experienței clinice.
Studenții cu simptomatologie depresivă sunt încurajați să nu renunțe la sport sau să
înceapă să practice un sport și să aibe un regim alimentar echilibrat. Totodată, este necesar ca
aceștia să acorde o atenție deosebită somnului și să evite consumul de alcool sau substanțe
interzise. Petrecerea unei bune părți din zi în aer liber poat ajuta la reducerea stresului și a
anxietății și la îmbunătățirea stării de spirit. Atunci când ne confruntăm cu un interes redus
pentru desfășurarea unor sporturi care implică un nivel mai mare de concentrare si depunere de
efort fizic, se poate recurge la plimbări în aer liber, ca parte a unei rutine zilnice. Scrisul sau
cititul pot avea, de asemenea beneficii terapeutice, întrucât un depresiv se confruntă adesea cu o
scadere a capacităților cognitive pe seama unor deficite prosexice, iar o activitate zilincă de ti
intelectual îl poate face să rămâna conecta și să ducă la o creșterea a puterii de concentrare.
7
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.465;
8
American Psychiatric Association . DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare a
tulbtrărilor mintale , Ediția a-5-a, Editura Medicală Callistro, București, 2016, p.168;;
4
 Pentru a susține recuperarea unui tânăr care se confruntă cu depresie este necesar să
înțelegem faptul că depresia este o afecțiune psihică, care modifică modul în care acesta
gândește, având influențe evidente asupra comportamentului. Este necesară o încurajare
constantă de a comunica cu membrii grupurilor din care face parte, de a participa la activitățile
de societate pe care le practica anterior împreună cu alte persoane de vârsta sa și toate acestea
pentru a combate izolaera socială și a-l conecta la un model de viață adaptat nevoilor sale.
Sprijinul familiei, al persoanelor apropiate, chiar și al colegilor, poate face diferența în
recuperarea unui tânăr cu depresie. Voluntariatul și implicarea în diverse acțiuni și pentru
atingerea anumitor scopuri este un antidepresiv important și un posibil stimulator al respectului
de sine, care îmbunătățesc relațiile sociale și abilitățile de comunicare.
Sănătatea psihică și fizică sunt legate în mod direct, simptomatologia depresivă fiind
cauzată de sedentarism, somn inadecvat și alimentație dezechilibrată sau agravată de acești
factori. Comportamentele nesănătoase ale studenților, precum pierderea nopților, nerespectarea
meselor principale și petrecerea unui timp îndelungat în fața ecranului telefonului sau
calculatorului sunt factori care pot influența negativ apariția unei simptomatologii de tip afectiv
sau evoluția progresivă a unei depresii deja instalate. Înainte de a căuta soluții pentru ameliorarea
sau tratamentul depresiei, este necesară modificarea stilului de viață prin combaterea oricărui
comportament dăunător sănătății fizice și implicit sănătății psihice.
Din punctul de vedere al psihoterapiei, depresia este rezultatul unui scenariu de viaţă în
care persoana se consideră neapreciată, neiubită, cu stimă de sine scăzută, considerând că nu
este ok și că nu merită nimic din toate lucrurile bune care i se întâmplă 9. O analiză din 2017 a
constatat că terapia cognitiv-comportamentală pare a fi similară medicației antidepresive în
termeni de eficiență, iar alta din 2012 a constatat că psihoterapia este mai bună decât niciun
tratament, dar nu și decât alte tratamente. În cazul formelor mai complexe și cronice de depresie,
o combinație dintre medicație și psihoterapie a dat rezultate net superioare. Există argumente că
terapiile psihologice sunt un adaos util pe termen scurt la medicația antidepresivă, mai ales în
cazul depresiilor rezistente la tratament.

9
Tudose, C., Tudose, F, Psihiatrie în practica medicală, Editura Infomedica, București,
2007, p.393-396;

5
 Prin psihoterapie se vindecă traumele generatoare de insecuritate, se creşte stima de sine,
se stabilesc planuri de activitate, se învaţă tehnici de gestionare emoţională şi a stresului, se
învaţă comportamente noi şi pozitive10. 
 În spatele unei depresii, există o dependenţă relaţională, persoana în cauză venind din
copilărie cu o nevoie de iubire nesatisfăcută. Terapia este adaptată fiecărui persoane. Fiecare este
unic şi numărul de ședințe depinde de fiecare în parte . În urma psihoterapiei, acesta învaţă să se
iubească, să își accepte nevoile şi să fie blând cu el însuşi, învaţă să comunice sincer cu ceilalți
fără a se eschiva, să interacţioneze mult mai ușor cu toate categoriile de persoane, să-şi
gestioneze propriile emoţii și să le anticipeze pe ale altora, să ia singur decizii corecte, să
găsească soluţii, să-și developeze abilități de care nu era conștient, să fie creativ, să realizeze că
viaţa este minunată şi să se bucure la maximul de fiecare clipă.
Cea mai studiată formă de psihoterapie pentru depresie este terapia cognitiv-
comportamentală (TCC), care îi învață de clienți să-și schimbe modurile de gândire (cognițiile)
autodistructive și să-și modifice comportamentele contraproductive pe termen lung.
În urma unor analize efectuate pe eșantioane de studenți cu tulbuarea depresivă care au
beneficiat de ședințe de terapie, s-a constatat că TCC a avut cea mai mare eficientă, deși efectele
sale asupra simptomelor severe nu sunt cunoscute definitiv. Elmentele care determină succesul
terapiei cognitiv-comportamentale la tinerii studenți cu depresie sunt: gândire rațională
superioară, viitor mai bine conturat, gânduri negative de nivel redus și cogniție mai puțin
afectată. De asemenea, terapia cognitiv-comportamentală a reprezentat un important mijloc de
prevenire a recidivelor/recăderilor.
Terapia cognitiv-comportamentală și terapiile ocupaționale s-au deovedit a fi eficiente în
scăderea perioadei de boală la studenții cu simptome depresive.
În cazul în care depresia este de intensitate severă și nu poate fi ameliorată printr-o
modificare a stilului de viață sau terapie se poate recurge la terapie medicamentoasă.
În ceea ce privește această modalitate de tratament, specialișii se confruntă cu reticență
atât din partea persoanelor afectate, cât și a anturajului, însă, odată găsit medicamentul

10
Tudose, C., Tudose, F, Psihiatrie în practica medicală, Editura Infomedica, București,
2007, p.408-409;

6
corespunzător și doza corectă care să cupeze simptomatologia afectivă, viața persoanei afectate
se poate îmbunătăți considerabil.
De exemplu, se poate prescrie medicație antidepresivă, care au rolul de a restabili
nivelurile cerebrale ale neurotransmițătorilor . Acest tip de medicație poate avea efecte sedative,
însă nu produce dependență. Cât despre beneficii, se așteaptă ca acestea să apară după cel puțin
două săptămâni de administrare regulată, însă, dacă după câteva săptămâni de administrare nu
există niciun fel de ameliorare a simptomelor sau această ameliorare este infimă sau ne
confruntăm cu apariția efectelor adeverse, trebuie luat în calcul modificarea treptată a dozelor
sau switch-ul terapeutic. Odată găsit tratamentul optim, se recomandă ca acesta să fie continuat
timp de cel puțin 6 luni de la stingerea simptomatologiei, în cazul unui prim episod depresiv sau
pe termen nedefinit în cazul instalării tulburării depresive recurente. 11
În practica clinică, conform studiilor, s-a constatat faptul că aproximativ jumătate din
pacienții cu depresie aflați în tratament, îl abandonează (sau prezintă o administrare inconstantă
a medicației) odată ce subiectiv constată o ameliorare a stării psihice. Aici, un rol important îl are
psihoterapia care are darul de a crea acea alianță terapeutică mult dorită, de a diminua
sentimentul de retragere și izolare de lumea exterioară, precum și convingerile personale cu
privire la faptul că suferința nu-i poate fi înteleasă de ceilalți si de a crește comunicarea la
nivelul grupurilor din care face parte. Implicit de aici decurge și o mai bună complianță la
tratament, iar pacientul devine conștient de faptul că abandonarea precoce a medicatiei se
insoteste de recidive sau recăderi ale bolii12.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că familia, prietenii, colegii persoanei cu depresie joacă
un rol important în vindecarea acestuia prin susținere constantă, încurajare, cresterea stimei de
sine, întărirea convingerilor că nu este singur în lupta cu boala, iar pentru a fi de ajutor, aceștia
trebuie să știe că:
 apariția bolii nu reprezintă un caracter slab și nici faptul că persoana în cauză este
lipsită de voință;
 nu este necesar sa arătam o îngrijorare nejustificată care poate incapacita și mai
mult persoana în cauză și îi poate accentua tendința la izolare;

11
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.476;
12
Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015, p.190;
7
  depresivul nu dorește milă din partea altei persoane, însă afecțiunea constantă,
fară nicun interes este oricând binevenită;
 încurajarea persoanei să desfășoare o activitate fizică constantă;
 aprecierea micilor schimbări pozitive care se constată la persoana depresiva,
conduc la întărirea convingreilor că poate depăși boala;
 încurajări constante cu privire la reversibilitatea bolii, chiar videcarea acesteia.
Depresia în rândul studențior este des întâlinită și reprezintă o problemă de sănătate
publică, deoarece este unul dintre factorii majori de risc pentru sinucidere și autovătămare13.
Prin urmare, ieșirea din depresie este un proces imperios necesar, dar, în același timp,
complex, la care ar trebui să participe, în egală masură, pacientul, familia acestuia, psihiatrul,
psihoterapeutul, chiar și profesorul, în anumite cazuri, iar reușita depinde, de cele mai multe ori,
de o bună comunicare între aceste părți. Reducerea incidenței depresiei în mediul academic prin
promovarea bunăstării emoționale și a sănătății mintale ar trebui să reprezintă unul dintre
principalele obiective ale instituțiilor de sănătate globală.

Bibliografie:
1. American Psychiatric Association (2016). DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare
a tulbtrărilor mintale , Ediția a-5-a, Editura Medicală Callistro, București, 2016;
2. ICD-10-Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Descrieri clinice și
îndreptare diagnostice Editura Trei, București, 2016;
3. Prelipceanu, D., Psihiatrie Clinică , Editura medicală, București, 2015.
4. Tudose, C., Tudose, F, Psihiatrie în practica medicală, Editura Infomedica, București,
2007.

13
American Psychiatric Association . DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare a
tulbtrărilor mintale , Ediția a-5-a, Editura Medicală Callistro, București, 2016, p.167;;
8