Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unele plante cultivate, cum este rapiţa pentru ulei, au numeroase rude
sălbatice cu care se pot hibrida încrucişat. Nu există nici o îndoială că astfel
de hibrizi se vor forma, întrebarea este doar cum se vor comporta ei în
habitatele naturale. O consecinţă nedorită ar putea fi scăparea unui astfel de
hibrid de influenţa reglatoare a duşmanilor săi naturali, ceea ce ar determina
creşterea abundenţei şi distribuţiei lor.
Exemplele cel mai des citate pentru o asemenea situaţie sunt cele ale
plantelor rezistente sau tolerante la erbicide şi respectiv cele ale plantelor
rezistente la virusuri.
Capacitatea de a deveni buruiană se referă la situaţia în care o plantă
cultivată sau hibrizii săi se instalează ca o buruiană în alte câmpuri sau ca o
specie invadatoare în alte habitate.
Specialiştii sunt de acord că riscul ca plantele cultivate să devină ele însele
buruieni este extrem de scăzut deoarece caracteristicile care le fac dorite ca
plante de interes comercial le fac de regulă foarte puţin apte să
supravieţuiască şi să se reproducă în sălbăticie. In schimb, buruienile care se
pot hibrida natural cu plante rezistente la erbicide au potenţialul de a dobândi
caracteristica de toleranţă la erbicid, ceea ce le-ar conferi un avantaj în
prezenţa erbicidului. Acest avantaj ar putea sta la baza persistenţei lor şi a
invadării de noi nişe. Intrucât aceste riscuri sunt reale, au fost imaginate deja
o serie de strategii care ar permite eliminarea lor, incluzând evitarea plantării
speciilor modificate genetic în centrele de origine (implicit de maximă
biodiversitate) sau în care există rude sălbatice, sau crearea de zone tampon
pentru izolarea speciilor transgenice de soiurile convenţionale (nemodificate).
Au fost de asemenea imaginate strategii de inginerie genetică pentru
modificarea perioadei de înflorire în scopul prevenirii polenizării încrucişate,
pentru asigurarea neincorporării transgenelor în polen, sau pentru crearea de
soiuri transgenice al căror polen să fie steril şi prin urmare incapabil de
germinare (implicit de realizare a fecundării).
Unii specialişti consideră că în absenţa presiunii de selecţie pentru gena
responsabilă de toleranţa la erbicide, plantele transgenice în care a fost
introdus acest caracter nu ar prezenta nici un risc pentru mediu, deci nici
riscul de a deveni potenţial invadatoare sau dominante.
Se consideră că un risc cu probabilitate mai mare îl prezintă plantele în care
au fost introduse caracteristici ce le conferă toleranţă la stres, o astfel de
caracteristică fiind considerată rezistenţa la patogenii virali. Aşadar, o
problemă crucială este cea legată de posibilitatea ca hibrizii transgenici (cu
gene neutre sau posibil avantajoase) să devină mai abundenţi în habitatele
naturale.
Ecologia unui OMG nu este fundamental diferită de a niciunui alt organism.
Prin urmare, teoria ecologică oferă un cadru adecvat pentru stabilirea
impactului potenţial al oricărui organism modificat genetic. Criteriul de bază
pentru aprecierea capacităţii de invadare este acela că populaţiile trebuie să
aibă o rată finită de creştere mai mare de zero pentru a persista (rata finită de
creştere este echivalentă numărului mediu de seminţe produse per sămânţă
germinată).
Studiile realizate până în prezent nu au adus dovezi în sprijinul ipotezei unei
capacităţi mai ridicate de invadare a OMG.
Apariţia superpatogenilor şi superdăunătorilor