Sunteți pe pagina 1din 2

Solomon Andreea-Carina

Specializare: Română-Franceză
Anul III
Bunavestire

Nicolae Breban

Romanul Bunavestire, de Nicolae Breban a fost scris între 1972-l974, dar n-a putut fi
publicat timp de trei ani din cauza cenzurii, care a formulat peste doua mii de observații pe
marginea manuscrisului. Atât editura "Cartea Romaneasca", unde era director Marin Preda, cât si
editura "Eminescu", condusă de Valeriu Râpeanu, au refuzat sa tipareasca romanul.

Odată cu apariţia operei Bunavestire, în 1977, așa cum afirmă criticul Eugen Negrici,
asistăm la o cristalizare a legăturilor lui Nicolae Breban cu opera sa. Cartea evidențiază ideea că
prozatorul este preocupat de respectarea unui singur principiu, și anume nepăsarea sau chiar
antipatia faţă de tot. De cele mai multe ori, acest fapt face referire la luciditatea critică a creatorului,
la adecvare, la respectarea legilor realismului. Datorită încrederii sale nemărginite, a puterea lui
de a convinge, scriitorul creează un univers al lui, cu personajele sale, personaje care să-i răspundă
la orice fel de comenzi, oricât de neobișnuite ar fi ele.

În romanul realist, faptele reprezintă o formă de caracterizare pentru personaje, iar


contextele şi consecinţele acestor fapte sunt întocmite de o anumită evoluţie. Însă, în Bunavestire,
faptele sunt secundare şi aproape insignifiante. Acţiunea este temporizată, pentru a se obţine cât
mai mult spaţiu, necesar întâlnirilor de profunzime, cu un altul sau cu sine însuşi.

Astfel, romanul evadează din cadrul pe care îl schiţează, ca și persnjele lui, renunţând la
efectele de compoziţie, construcţie, atmosferă, veridicitate şi pune în lumină câteva figuri
excepţionale, reprezentate de: tatăl Leliei, Crăiniceanu şi rivala ei, Puşi Zăgănescu.

În acest fel, Bunavestire debutează cu personajul Traian-Liviu Grobei, fiul unui preot
greco-catolic, care, aflat în concediu, o intâlnește pe Lelia Haretina Crăiniceanu, în perioada
României comuniste. Apoi, Lelia îsi abandonează a doua zi partenerul în favoarea unei altei
companii. Însă, Grobeinu o revede după câteva zile si Lelia ajunge în stadiul de a i se dărui, dar el
refuză. După terminarea concediului, relația lor continuă prin intermediul scrisorilor, și aflat in
vizita la Alba, orasul Leliei, aceasta îl prezintă părinților, apoi Grobei devine logodnicul ei. Insă,
Lelia nu renunță la aventura sa cu Cârstea, un inginer silvic, dorit de toate femeile din oraș .
Solomon Andreea-Carina
Specializare: Română-Franceză
Anul III

Cea mai cumplită scenă din roman, a violării Leliei de către Petrusa, amicul lui Cârstea, va
fi desprinsă din planul strict realist. Viziunea amorală a lui Nicolae Breban, amortizează şocul
acestui teribil episod. Sub brutalitatea violului, se cercetează şi se găseşte ceva mai impresionant,
o suferinţă adâncă la care participă toţi, făptaş şi complice, victimă şi agresor: : Stătea sărmana şi
tremura în cadă, neîndrăznind să se mişte. Privindu-l cu oroare, scîncind, în ochi, pe străinul
acela pe care nu-l văzuse nici de zece ori în viaţă, care-i sărutase mîna cu galanterie, emoţionat,
cu nici o săptămînă în urmă, în casa lui… . Astfel, ea se dedică logodnicului său, care ajunge
foarte stimat in Alba. In absența Leliei, el răsfoiește albumul familiei si citește scrisorile lui Mihai
Farca, unchiul Leliei. Pentru a-și dărui toată energia arhivării documentelor lui Mihai Farca, el
renunță la Lelia și se retrage la Vatra Dornei alături de Olga și Petronela. Apoi, continuă
experiențele sociale ale unchiului și intră în contact cu un grup de intelectuali, care împărtășesc
stima pentru Farca. Grobei nu dorește să fie ales ca membru într-un colectiv, din cauza deselor
conflicte dintre ei și îsi continuă activitatea, renunțând chiar și la serviciu. Singura prietenie o
pastrează prin corespondență cu Deliman. Dupa moartea Olgăi, el se refugiază împreuna cu
documentele în nordul țării, refuză șefia Fundației Farca și moare la vârsta de patruzeci de ani.
În ceea ce o privește pe Lelia, aceasta părăseste Alba, fiind considerată de societate
vinovată pentru dispariția logodnicului și are ca destinație finală, orașul Cluj.
Așadar, Nicolae Breban este de o mare subtilitate în ceea ce privește modul în care reuşeşte
să pună în balanță socialul şi psihologicul, prezente în roman. Astfel, după părerea autorului, acest
roman creează pentru prima dată în literatura română un nou raport între narator și personaj, fiind
din punct de vedere naratologic și stilistic, o scriere postmodernă: în loc să iau distanța față de
ideile unui personaj, cum o face autorul clasic, eu am intrat in pielea lui, ca în orice roman
postmodernist.

S-ar putea să vă placă și